Nicolae Labiș

Am uitat   Am uitat sa fiu destept Pentru-o zi ori pentru-o viata Cât înmarmurit astept, Albe, bratele-ti de gheata.   Nu mai cuget, cred, mereu: Strâns în mine ca-ntr-un templu, Însa demn în miezul meu, Cu zgârcenie contemplu.

  Am iubit…   Am iubit de când ma stiu Cerul verii, straveziu, Despletitele rachite, Curcubeiele pe stânci Ori padurile adânci Sub ger alb încremenite. Mi-a fost drag pe baragane Sa vad fetele morgane Ori pe crestele din munte Joc de trasnete rotunde, Scurgerea cocorilor, Pacea înaltimilor, Semetia pinilor Plini de scama norilor.   Am iubit iubirea pura, Floare rosie pe gura Si în inima arsura, În priviri zapezi candide Si-n piept voci necontenite.   M-a înfiorat ades Tot ce gândurile tes: Pe al filelor polei Dansuri repezi, leganate, De pe arcuri înstrunate, Sagetarea de idei…   Toata-aceasta maretie Ne-a fost data din vecie…