Psihologia educației. Psihopedagogia copilului. Psihopedagogia jocului – cursuri

Stadiile si substadiile dezvoltarii cognitive dupa Piaget ; Dezvoltarea psihica se realizeaza in stadii,care se delimiteaza dupa nivelul ,,de organizare a capacitatilor intelectuale,volitionale,afective,a particularitatilor constiintei si personalitatii copilului”. Fiecare stadiu inglobeaza in sine totalitatea modificarilor ce se produc in cadrul diferitelor componente psihice si a relatiilor dintre ele. Cel care s-a ocupat prin excelenta de dimensiunea cognitiva a vietii psihice,a fost  cunoscutul psiholog elvetian J.Piaget.Stadiile si substadiile dupa Piaget sunt: Stadiul senzorio-motor sau stadiul inteligentei preverbale(0-18/24 luni): A.substadiile de la activitatea reflexa la aparitia intentionalitatii: -exercitiul reflexelor(0-1 luna), -reactiile circulare primare(1-4 luni), -reactiile circulare secundare(4-8/9 luni), B. substadiile de la intentionalitate la reprezentare: -coordonarea schemelor secundare(8/9 12 luni), -reactia circulara tertionara(12-18 luni) -combinatia mintala(18-24 luni). 2. Stadiul preoperational, care pregateste si in final pune in act operatiile concrete(18-24 luni-11/12 ani): A. substadiul gandirii simbolice(2-4 ani), B. substadiul gandirii preoperatorii: a intuitiei simple(4-5/6 ani), a intuitiei articulate (sau semioperationale)(5/6-7/8 ani), C. substadiul operatiilor concrete(7/8 ani-11/12 ani)sau a logicii concrete. 3. Stadiul operatiilor formale: A. substadiul operatiilor formale(11/12-14 ani), B. substadiul structurilor poeratiilor formale(14/16-17 ani).   Teoria stadiala a dezv.morale a lui Kohlberg Un aspect esential al socializarii este dezvoltarea morala. Copilul interiorizeaza normele morale ale societatii in care traieste,invata ce este corect si ce este gresit prin procesul de dezvoltare morala. Distinctia heteronom-autonom in judecata morala,si cu implicatii in conduita morala,a fost punctul de plecare al cercetarilor psihologului american L.Kohlberg.Acesta s-a interesat de etapele parcurse de copil in judecata unor dileme morale(zece probleme de tipul ,,Este preferabil de a salva viata unei personae importante sau pe cele ale unor personae oarecare,dar numeroase?”,,,Pentru a ajuta pe cineva aflat intr-o situatie extrema,se poate ajunge la furt?”etc.).Toate aceste dileme morale sunt construite pe conflictul dintre necesitatea de  a asculta regula morala si necesitatile individuale reale si justificate.Atentia cercetatorului a vizat mai putin raspunsul in sine,cat mai ales,argumentatia folosita de copil.Dupa ce a analizat raspunsurile primite Kohlberg aidentificat 3 niveluri mari de evolutie a judecatii morale,fiecare dintre ele cu 2 stadii diferite: Nivelul premoral sau neconventional(4-11 ani). Standardele de judecare sunt etichetele culturale ale anturajului:,,bun/rau”,,,are dreptate/se inseala”,iar faptele sunt judecate dupa consecintele lor. Stadiul 1 – al moralitatii ascultarii tine pana la varsta de aproximativ 6 ani,in care pedeapsa si recompensa sunt criterii foarte puternice.Evitarea pedepsei si supunerea la norma apar ca avantaje personale imediate. Stadiul 2 – al moralitatii hedonismului instrumental naiv,tine pana la varsta de aproximativ 11 ani.Conformarea la norma este sursa de beneficii,deci trebuie realizata pentru ca ,fiind recompensata,poate fi placuta in consecintele sale. 2) Nivelul moralitatii conventionale (11-13 ani).Estenivelul conformarii la normele exterioare si jucarii rolului de copil asa cum este acesta cerut de universul familiei si de alte grupuri de apartenenta.Conformarea are la baza placerea de a i se recunoaste purtarea,de a avea statutul ,,bun”. *Stadiul 3-al moralitatii bunelor relatii.Copilul respecta norma din dorinta de a fi recunoscut ca un ,,baiat sau fata buna”.Incepe sa prefigureze judecata faptelor dupa intentia lor,nu numai dupa consecinte. Stadilu 4 – al moralitatii legii si ordinii.Respectareaautoritatii,a normelor si legilor incepe sa apara ca necesitate ce reglementeaza conduita tuturor si este in beneficiul sau. 3) Nivelul autonomiei morale sau interiorizarii si acceptarii personale a principiilor morale. Acceptarea normelor morale,apare ca forma de identificare cu grupul de referinta ,prin inpartirea acelorasi drepturi si datorii.Se manifesta un efort de definire a valorilor morale in termini proprii,cu distantarea fata de stereotipurile existente. Stadiul 5 – al moralitatii contractuale si acceptarii democratice a legii.Standardele morale sunt intelese ca rezultat al unei decizii mutuale.Legile nu sunt intangibile si pot fi schimbate pe considerente rationale,vizand utilitatea lor generala. Stadiul 6 – al moralitatii principiilor individuale de conduita.Se cristalizeaza propriul sistem de valori morale,prin semnificatiile personale acordate competentelor de justitie,reciprocitate, egalitate,demnitate.Orientarea in universul normelor si valorilor morale se face dupa propria ierarhizare a acestora si pentru a evita autocondamnarea..Fiecare om trece prin aceste stadii in aceeasi ordine,dar unii trec mai incet intr-un stadiu superior,altii mai repede .Unii nu ajung niciodata in stadiul moralitatii postconventionale. Judecata de sine este perceputa ca fiind mai puternica decat cea care vine din exterior. Crys/25 februarie 2016

Teoria dezvoltării psihosociale Stadiile dezv.psihosociale(E.H. Erikson) Erikson a identificat 8 stadii ale dezvoltării psihosociale..Individul confruntându-se cu un alt tip de conflict în fiecare stadiu.Progresul individului depinde de modul în care sunt rezolvate conflictele. *Stadiul 1,în primul an de viaţă,are la bază confilctul încredere/neîncredere,care este determinat de calitatea îngrijirii materne.O îngrijire calmă, caldă, echilibrată determină încredere,în timp ce o îngrijire dezordonată,capricioasă,duce la suspiciune,teamă,neîncredere. Când se integrează în subconştient aceste însuşiri(încrederea sau neîncrederea) devin trăsături de bază în relaţiile interpersonale. *Stadiul 2durează până la 3 ani.Aceasta este perioada în care copilul învaţă să meargă,să acţioneze singur şi să îşi controleze sfincterele.Apare conflictul dintre autonomie/îndoială,datorită iincapacităţii de a dobândi autonomia apare sentimentul de ruşine.Autonomia se dezvoltă atunci când copilul este încurajat să efectueze singur diferite acţiuni mărunte.În momentul în care este criticat foarte des din diferite motive,cum ar fi ,că se murdăreşte,că strică lucruri ,că se scapă pe el,copilul începe să se îndoiască de capacitatea sa de a face ceva singur ,devenind excesiv de ruşinos.Însuşirile acestea(autonomia,încrederea în sine/îndoiala,ruşinea )devin însuşiri fundamentale ale personalitţii. *Stadiul 3,care durează până la 5 ani ,are la bază conflictul dintre initiative şi vinovăţie.Tendinţa copilului este de a fi actv,de a se juca,de a se mişca tot timpul,de a comunica cu cei din jur .  Iniţiativa devine o caracteristică psihică dacă nu este limitată.Atunci când copilul este frecvent pus la punct ,certat,se va simţi vinovat .Acest sentiment de vinovăţie,autosubevaluarea devin  însuşiri de personalitate. *Stadiul 4 durează aproximativ până la 12 ani ,caracteristc fiind conflictul sârguinţă/inferioritate.este perioada în carere copilul începe şcoala.I se impun copilului numeroase cerinţe,acesta reuşind prin devoltarea sârguinţei şă le facă faţă. Ne reuşind să facă faţă cerinţelor ,apare sentimentul de inferioritate şi se va simţi incapabil să facă faţă solicitărilor *Stadiul 5 este între 12 şi 18 ani.Conflictul characteristic conştientizarea identităţii eului-respectiv confuzia rolurilor .Aceasta e perioada în care tânărul interpretează o mare varietate de  roluri,care îi sunt solicitate de către diferitele grupuri sociale în care se integrează .Trebuie să accepte regulile impuse ,în relaţiile cu prinţii şi profesorii.este nevoit să colaboreze sau să intre în competitive  cu colegii de şcoală sau din cluburile ,cercurile pe care le fregventează.Construirea identităţii înseamnă că însuşirile solicitate de aceste roluri contradictorii sunt integrate ,sintetizate şi se formează o o imagine unitară a Eului.Concomitent cu întărirea Eului se amplifică încrederea în sine,initiative,autonomia,creşte capacitatea de a lua decizii şi scade frecvenţa comportamentelor opoziţioniste,demonstrative-nonconformiste.Eşecul formrii identităţii duce la confuzia de roluri care este însoţită de nesiguranţă,neâncredere în sine,senitmente de inferioritate,instabilitate în relaţii,tendinţa de a renunţa uşor,după ce au fost fixate unele scopuri. *Stadiul 6 are loc în perioada 18-35 ani,este perioada tinereţii şi începutul vieţii adulte.Conflictul acestei perioade este între intimtate şi izolare. În acest stadiu se stabilesc relaţii intime bazate pe iubire sau prietenie.Eşecul realizării unor astfel de relaţii duce la izolare socială. *Stadiul 7 ,înter 35-65 ani,este perioada adultă propriu-zis.Conflictul acestei perioade este cel dintre generativitate şi stagnare.Termenul ,,generativity”este un termen creat de Erikson din noţiunile generozitate,generare şi exprimă dorinţa de a ajuta membrii familiei şi pe alţii,exprimă preocuparea pentru generaţiile viitoare,progresul ţării sau chiar al umanităţii.Eşecul generativităţii duce la egocentrism,pasivitate,retina,stagnare în dezvoltarea personalităţii. *Stadiul 8,are loc după 65 ani,în perioada bătrâneţii. Conflictul de bază este între sentimentul realizării,respectiv al disperării.În timp ce unii atunci când privesc în urmă sunt mulţumiţi de ce au realizat,alţii sunt nemulţumiţi,ba chiar sunt disperaţi,deoarece văd doar eşecuri şi posibilităţi ratate. Trăsături definitorii ale pubertăţii  Vârsta şcolară mijlocie(10/11-14/15ani) Pubertatea sau preadolescenţa. Se caracterizează printr-o intense creştere în înălţime.Acest puseu de creştere a aparatului locomotor nu ete însoţit de o dezvoltare curespunzătoare a cutiei toracice şi organelor interne.Apare astfel o anumită disproporţie între părţile component ale organismului şi şi o înfăţişare nearmonioasă a preadolescentului(mâinile sunt mai lungi,pieptul mai îngust)care-l face să pară “deşirat.” Aparatul circulator şi cel  respirator neadaptate noilor dimensiuni (masa şi volumul inimii nu sunt în concordanţă cu diametrul vaselor sanguine)duc la apariţia unor tulburări funcţionale ale  inimii şi respiraţiei,cum sunt:palpitaţiile,ritmul neregulat,oboseala,ameţeala etc.Glandele cu secreţie internă îşi intensifică activitatea,influenţând dezvoltarea fizică,cât şi cea psihocomportamentală.Reţine atenţia,maturizarea în această peroadă a glandelor sexuale şi instalarea funcţiei reproductive.Pot arărea tulburări endocrine ca de exemplu hipertiroidismul,care produce nervozitate,insuficienţa hipofizei care poate scădea ritmul cresterii în înlţime,hiperfunsţia glandelor suprarenale care se manifestă printr-o stare de epuizare etc. Funcţionarea glandelor hormonale(atât la bieţi cât şi la fete)impune aplicarea unor condiţii igienice stricte în regimul de viaţă dar şi anumite implicaţii psihopedagogice legate de educaţia sexuală sau privind evitarea unor boli venerice etc.Dezvoltarea intense şi bruscă a unor component ale organismului,necorelaţia cu anumite condiţii necesare formării personalităţii,pot duce la apariţia şi manifestarea aşa numitei ,,crize juvenile”a preadolescenţei.Creşterea în înălţime ca şi funcţionarea unor glande hormonale(apariţia părului în zona pubiană,a pilozităţii caracteristice pe faţă la bieţi,precum şi dezvoltarea glandelor mamare la fete)care-i apropie de adulţi,pot duce la o încredere exagerată în posibilităţile lor şi apariţia unor trăsături şi manifestări negative:obrăznicie,tupeu,încpăţânare,tendinţă de bravare,nonconformism,fuga de acasă şi de la şcoală etc.,care pot degenera în vagabondaj,huliganism,cu consecinţe nefaste ca de exemplu delicvenţa juvenilă manifestată prin furturi,agresiuni,consum de alcool şi droguri etc. Desigur,asemenea manifestări iau forme exagerate numai în prezenţa unor factori nefavorabili.În condiţiile  unei vieţi normale de familie şi a colaborării acesteia cu şcoala,tabloul comportamental al adolescentului se poate schimba,energia şi manifestările specific vârstei pot fi canalizate pe tărâmul unei dezvoltări armonioase.Familia ,şcoala,alţi factori educative au obligaţia morală de a preveni apariţia vârstei critice a pubertţii,iar în cazul manifestării acesteia trebuie să intervină cu tact pentru diminuarea şi înlăturarea efectelor degradante ale personalităţii copilului. Nu trebuie neglijate nici anumite şocuri emoţionale pe care copii le pot suferi în families au în şcoală şi care pot genera o instabilitate afectivă,iritare,timiditate,anxientate,nesiguranţă şi complexe de inferioritate.În aceste condiţii o atitudine caldă,binevoitoare,delicate o îndrumare discrete,corelată cu exigenţă echilibrată,pot avea de asemanea un efect pozitiv şi energizant. Trăsături definitorii ale Trăsături definitorii ale adolescenţei sau vârsta şcolară mare(14/15-18/19 ani) 10 Adolescenţa ,este perioada în care se realizează treptat echilibrul şi maturizarea tuturor sistemelor organismului.Sistemul osos se solidifică,creierul ajunge la greutatea adultului 1450-1500 gr,,dezvoltându-se o structură şi o funcţionalitate superioară,cu maturizarea calitativă a centrilor scoarţei cerebrale,se consolidează sistemul muscular,astfel că adolescentul se apropie cu dezvoltarea fizică de adult,având o înfăţişare armonioasă şi frumoasă,disproporţiile din perioada pubertăţii fiind în mare parte înlăturate.Dintre particularităţile proceselor cognitive specifice acestei perioade amintim: -dezvoltare atenţiei voluntare şi stabile, -creşterea ponderii memoriei logice,care permite asimilarea de date abstracte,generale şi esenţiale, -gândire devine tot mai independent şi creative,câştigând pondere tot mai mare gândirea logică şi abstractă, -spiritul de observaţie este dezvoltat şi independent,adolescentul fiind capabil să desprindă singur elementele generale,abstracte şi esenţiale ale realităţii studiate, -creşte pondera imaginaţiei,în special cea realist ştiinţifică, -viaţa afectivă este tot mai interesantă(este perioada în care trăieşte prima iubire,apar jurnalele intime şi se scriu primele poezii)apar acte affective superioare în care se îmbină trăirile sufleteşti cu raţionalul,cu gândirea(dragostea şi respectful faţă de părinţi,dragostea de ţară,de profesie.de învăţare,de cei din jur etc.) Motivele învăţării se diversifică,pe lângă cele extrinseci(note mai,recompense etc.)activează şi motivele intrinseci(dorinţa de a cunoaşte cât mai mult,de a se autodepăşi), -idealul de viaţă se conturează cât mai précis,devenind mai realist şi mai stabil,în cadrul lui găsindu-şi loc şi preoucupările de căutare a unor modele de viaţă demne de urmat, Aspectul nonconformismului se manifestă în revendicarea independenţei în toat domeniile(îmbrăcminte,activitate,distracţie),apare mai mult sau mai puţin manifestată discret,tendinţa de a se desprinde de autoritatea părintească sau de un ,,autoritarism rigid”al şcolii.În pofida acestor aspect,adolescent rămâne prin cuceririle ei în plan cognitiv şi al identităţii personalităţii,o etapă Dezvoltarea psihică individuală,constituind perioada necesară a stadiilor următoare. COMUNICAREA ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ 4 De la nastere si pana la varsta de un an, copilul va traversa o perioada complexa, de la plans la gangurit si apoi la vorbit. Acestea sunt uimitoare pietre de temelie pentru realizarile micutului, intr-o perioada atat de scurta de timp, in care se dezvolta abilitatile de vorbire si de limbaj. Stadiile dezvoltarii limbajului – primul an de viata 1 luna Copilul intelege vorbirea, cu mult inainte de a incepe sa vorbeasca. Va emite un mic numar de zgomote, ce vor incepe sa insemne ceva, cum ar fi felul sau propriu de a indica foamea si durerea. Aceste zgomote vor include plansul si anumite sunete, pe care copilul le scoate in timp ce respira. Plansul copilului este un mod important de a comunica. Plansul pune fundatia pentru vorbire, deoarece copilul invata sa controleze aerul care intra in plamani si cum sa-si foloseasca corzile vocale. Plansul este modul bebelusului de a arata ca este infometat, ca este suparat sau ca ii este frig. Prin ascultarea atenta a bebelusului si prin raspunsul la plansetele lui, ii arati ca este important. Astfel copilul invata pentru prima data, sa comunice cu tine. 2 luni Bebelusul de doua luni este din ce in ce mai atent la lumea din jur. El va fi fascinat de sunetele vocii tale, pe care le va urmari peste tot in camera, cu mare concentrare. Tonurile diferite ale vocii tale, ii vor trezi interesul pentru scurte perioade de timp. Copilul iti va raspunde cu o varietate de sunete gangurite, ce contin vocale si uneori consoane. Vei vedea ca bebelusul are o colectie impresionanta de gangureli, pe care le foloseste pentru a comunica, dar si pentru a descoperi cum sa foloseasca sunetul propriei sale voci. Trebuie vorbit cu bebelusul cat mai mult posibil, pentru a-l incuraja sa raspunda prin gangureli. Acest lucru ajuta la stabilirea de semnale, pentru comunicarea intre adult  si bebelus. 3 luni Copilul va recunoaste vocea mamei si se va intoarce catre ea, cand o aude vorbind. Va incepe sa rada destul de tare si se va uimi pe sine, pana va intelege ca el este cel care produce sunetul. Bebelusul va scoate sunete cum ar fi “ahhhh, gooo”. El va tipa cand este fericit sau multumit. trebuie sa vorbiti cu bebelusul, cat de mult posibil. 4 luni Copilul invata din ce in ce mai mult, sa comunice cu adultul. Va zambi in mod spontan, la fiecare lucru din jurul lui. Ganguritul sau usor, va avea o nota muzicala, adesea imitand un sunet mai inalt, care il incanta in timp ce descopera sunetele propriei sale voci. Vor fi multe repetitii ale sunetului indragit. 5 luni Bebelusul devine din ce in ce mai bun, in ceea ce priveste comunicarea. Va incepe sa interpreteze sunete sau gesturi, care ii permit sa-si exprime nevoile. Va putea sa te anunte daca este fericit sau trist. Cand bebelusii vor atentie, ei vor incepe sa gangureasca pana in momentul in care le veti raspunde. Daca le veti raspunde la gangureala, ei vor repeta zgomotele, deoarece stiu ca astfel va pot capta atentia. 6 luni Bebelusul foloseste combinatii de vocale si consoane, si-a descoperit propria imagine in oglinda si probabil, ca are conversatii cu noul sau coleg de joaca. Limbajul copilului devine mult mai precis. Sunt mai multe moduri prin care puteti ajuta bebelusii sa-si continue dezvoltarea limbajului: vorbirea clara, lenta si exacta identificarea de obiecte, in timp ce le spui numele raspicat folosirea de propozitii scurte folosirea repetitiei, cand fredonezi cantece sau reciti poezii pentru copii; repetitia il va ajuta sa invete. Citeste cat de des posibil bebelusului si dialogheaza cu acesta, adresandu-i intrebari pe marginea imaginilor din carte, astfel incat copilul sa interactioneze Niciodata sa nu vorbesti in locul copilului, lasa-l sa vorbeasca in felul sau propriu. 7 luni Bebelusul continua sa invete folosirea abilitatilor de limbaj. A invatat sa faca cu mana pentru la revedere si va insoti aceasta miscare a mainii, cu anumite gangureli. Va putea spune “mama” sau “tata”. 8 luni Copilul  joaca jocuri cum ar fi “an-tan-te” si jocul “de-a v-ati ascunselea”. Desi nu poate pronunta cuvinte ce apartin acestor jocuri, el poate ganguri. Copilul intelege ce inseamna cuvantul “nu”, desi nu ii place sa-l auda. 9 luni Continua sa te joci cu copilul tau, mai ales acele jocuri ce implica si cantatul. Copilul raspunde la propozitiile mici, cum ar fi “ia mana mamei”. 10 luni Limbajul copilului continua sa se dezvolte. El foloseste propriul sau limbaj pentru a interactiona cu tine si pentru a avea o conversatie. 11 luni Copilul poate spune acum, cuvinte scurte cu o singura silaba, cum ar fi “, “pa” si continua sa vorbeasca in propriul sau limbaj. Sunt mai multe conturată,cu un echilibru nou în moduri prin care poti ajuta copilul, in timp ce invata sau exerseaza abilitati legate de limbaj: Vorbeste des copilului, folosind cuvinte simple, pentru a identifica obiecte din viata sa. Numeste copacii, numerele, culorile, animalele si mergeti la plimbare cu copilul. Foloseste numele copilului cat de des posibil, astfel incat acesta sa poata sa-l recunoasca. Fii rabdatoare si asculta cand copilul tau iti vorbeste. Raspunde la felul sau de a vorbi, intr-un mod pozitiv, adesea repetand unul sau doua dintre cuvintele pe care le-a folosit corect. Introdu treptat, termeni noi. Insoteste cuvintele cunoscute deja, cu unele noi, cum ar „caine mare” sau „soarece mic”. Acorda-i bebelusului timp sa pronunte cuvintele; nu fi tentata sa completezi propozitiile in locul lui. Continua sa citesti copilului, cat de des posibil. Cititul ar trebui sa fie parte din rutina de zi cu zi. 12 luni La un an, manifestarile de limbaj ale copilului, continua sa evolueze, pe parcurs ce descopera din ce in ce mai mult, lumea din jurul sau. Inainte sa iti dai seama, copilul va vorbi fara oprire, deoarece isi exerseaza limbajul si abilitatile vocale. Dezvoltarea ataşamentului în primul an de viaţă 5 Calitatea contactului care se stabilește între bebeluș și  mama sa încă din primele zile de viață este unanim considerată de diferiti cercetători si teoreticieni ca având o importanță semnificativă pentru întreaga dezvoltare psihobiologică ulterioară. Ce este atașamentul? Teoria atașamentului elaborată de psihanalistul John Bowlby vorbește despre ”caracterul fundamental și funcția biologică a legăturilor emoționale intime dintre indivizi”. Atașamentul este procesul prin care se realizează legături emoționale, proces care se bazează pe tendința adaptativă a copilului de a menține apropierea unei persoane familiare, care va purta numele de figură de atașament.  Teoria se bazeaza pe cercetări efectuate de John Bowlby si Mary Ainsworth asupra relației mamă-copil și asupra efectelor separării timpurii de aceasta. Bowlby propune ideea că venim pe lume echipați pentru a forma și a întreține atașamente de parcursul întregii vieți. Comportamentul de atașament își are prin urmare rațiuni biologice, instinctuale, fiind legat de supraviețuire. ”Teoria atașamentului consideră că tendința de a crea legături emoționale intime cu anumiți indivizi este un element fundamental al naturii umane, deja prezent în formă germinală la nou-născut și care continuă să existe la vârsta adultă, până la bătrânețe… Cu toate că nevoile de hrănire și sexuale joacă uneori un rol important în relația de atașament, relația este de sine stătătoare și are o funcție adaptativă proprie esențială, și anume ,,protecția.”  Experiențele timpurii cu mama sau substitutul acesteia fac loc pe măsura dezvoltării psihobiologice, unui sistem de reprezentări, amintiri, credințe, emoții, comportamente, așteptări asupra celorlalți si a propriei persoane.  Copiii încep să construiască reprezentări mentale ale relațiilor cu persoanele care îi îngrijesc.  Bowlby a numit aceste reprezentări  ”modele de lucru interne”, ele formează baza pentru legătura emoțională intensă dintre copil si mamă precum și a comportamentului din relațiile ulterioare din viața adultă. După Bowlby, aceste modele de lucru stabilesc așteptările copilului privind comportamentul celorlalți si comportamentul adecvat al său în relație cu părinții sau îngrijitorii. Sistemul de atașament devine tot mai complex pe măsura dezvoltării cognitive și a experienței sociale continue. Dezvoltarea atașamentului este împărțită de Bowlby în patru etape,conform Gratielei Sion: -etapa de preatașament – de la naștere la 6 săptămâni când comportamentul este reprezentat de răspunsuri reflexe determinate genetic, cu valoare de supraviețuire -etapa atașamentului de acțiune (6 săptămâni- 6/8 luni) – în această fază copiii mici se orientează și răspund, marcând mai mult ca până acum preferința pentru mamă -etapa atașamentului delimitat –(6/8luni până la 18 luni, 2 ani)- în această etapă atașamentul față de mamă este foarte evident, copiii manifestă anxietate de separare -etapa formării unei relații reciproce – 18 luni/ 2 ani și după –în această perioadă copilul construiește progresiv o reprezentare internă a figurilor de atașament, care îi va permite să suporte din ce în ce mai bine absența acestora și să anticipeze întoarcerea lor. În urma studiilor efectuate de asupra relațiilor copil-părinte , au putut fi  identificate în comportamentul copiilor de 12 luni 3 tipare de atașament diferite. Astfel se vorbește despre atașamentul securizant, atașamentul evitant, atașamentul anxios/ambivalent. Bowlby descrie tiparele de atașament astfel: ”primul tipar este cel de atașament caracterizat de siguranță. În acest caz, individul are încredere că părintele lui (sau figura lui parentală) va fi disponibil, responsiv și îi va oferi ajutor dacă se va confrunta cu situații potrivnice sau înfricoșătoare. Având această garanție, el explorează cu curaj mediul înconjurător. Acest tipar de atașament este susținut de părinte – în primii ani în special de mamă – care este disponibil imediat, percepe semnalele copilului său și răspunde cu afecțiune atunci când acesta caută protecție și/sau alinare. Un al doilea tipar este cel de atașament caracterizat de anxietate și rezistență, în acest caz, individul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil sau responsiv, sau că îl va ajuta în cazul în care solicită. Datorită acestei incertitudini, individul este în permanență predispus la anxietatea de separare, tinde să se agațe și să manifeste anxietate în legătură cu explorarea mediului. Acest tipar este susținut de un părinte care uneori este disponibil și îl ajută, dar alteori nu, deasemenea, acest tipar este susținut, așa cum arată rezultatele studiilor clinice, de separări repetate și de amenințări cu abandonul folosite  ca mijloc de control. Al treilea tipar de atașament este caracterizat de anxietate și evitare, în acest caz, individul nu are încredere că dacă va căuta protecție, i se va răspunde și va fi ajutat, din contră, el se așteaptă să fie refuzat categoric. În cazul în care un individ prezintă într-un grad ridicat acest tipar de atașament, el încearcă să-și trăiască viața fără iubirea șisprijinul celorlalți, încearcă să devină independent din punct de vedere emoțional, iar mai târziu ar putea fi diagnosticat cu o personalitate narcisică”. Au mai existat câteva situații în care copiii au manifestat o variantă dezorganizată a unuia dintre cele trei tipuri de comportament, de regulă cel anxios/ambivalent și astfel a fost introdus un al patrulea tip de atașament, cel dezorganizat. Acesta este preponderent observat în cazul copiilor abuzați fizic, cu traume produse de neglijența severă a părinților sau ai căror părinți suferă de patologii psihiatrice precum tulburarea bipolară, spre exemplu. Acești copii au risc crescut să dezvolte tulburări de personalitate de tip borderline. Așadar teoria ataşamentului evidențiază importanța tiparelor de atașament, de comunicare și de reglare a afectului care se formează, se întrețin și se întăresc până la a deveni tipare emoționale şi de relaționare socială, reliefând rolul pe care îl joacă în formarea concepției despre oameni și viață. Capacitatea de a avea încredere și de a forma relații reciproc armonioase sau dizarmonice afectează sănătatea emoțională, sentimentul de siguranță al copilului, capacitatea de a regla emoțiile, de a dezvolta funcția reflexivă a conștiinței  

TRASATURI DEFINITORII ALE PUBERTATII Pubertatea este perceputa ca sfarsitul copilariei, remarcandu-se printr-un proces de crestere continua, maturizare intensa (mai ales sexuala) si print-o stucturare complexa a personalitatii. Pubertatea semnifica, de fapt, maturarea sexuala; puberscenta se refera la schimbarile care au ca rezultat maturitatea sexuala, schimbarile ce au loc in pubertatea tarzie sau in adolescenta timpurie. Pubertatea sau nubilitatea este rchivalenta cu maturitatea sexuala si, deci, capacitatea de reproducere. Problema in definirea pubertatii este aproape imposibil de determinat exact momentul cand o persoana devine fertila. Cercetarile mai vechi luau ca repere momentul cand fetele aveau prima menstra pt a fixa momentul de debut al fertilitatii. Este cunoscut faptul ca foarte frecvent, fetele nu sunt fertile aproape 1 an de la prima menstra; la baieti, acest criteriu este greu de identificat. In acest moment, este aproape general acceptat faptul ca maturitatea sexuala la fete este de 12 ani si la baieti la 14 ani, dupa care urmeaza o perioada de crestere exploziva. Perioada de crestere rapida poate debuta in jurul varstei de 9-10 ani (fetele) si 11-12 ani (baietii). Momentul pubertatii este si momentul diferentierii intre sexe in ceea ce priveste forta musculara. Comparativ cu forta musculara a adultului de sex masculion, se poate observa ca la 14 ani fetele au 50% din aceasta forta, iar a baietilor creste pana la 90%, in timp ce la fete, la aceeasi varsta, aceasta ajunge la numai 60%. Acum incepe formarea constiintei de sine, puberul incadrandu-se in categoria elevilor buni, mediocrii sau slabi. Un semn distinct al puberului – comportamentul contradictoriu este determinat si de modul integrat in care este el perceput de adulti. Este considerat inca un copil, iar uneori “mare”. Comportamentul fata de parinti se schimba, dorinta de independent, de a-si petrece timpul liber cu cei de varsta lor, dand nastere uneori la rationari conflictuale. Dezvoltarea intelectuala este strans legata de dezvoltarea psihica generala si de procesul de maturizarer psihica generala si de procesul de maturizare biologica, de activitatea scolara. Ca urmare, se dezvolta operatiile gandirii (incepe sa opereze cu informatii din ce in ce mai abstracte si mai complexa). Piaget afirma ca ceea ce caracterizeaza aspectul formal al gandirii este: extinderea operatiilor concrete si   cresterea capacitatii de a face rationamente.   Procesul de dezvoltare a limbajului se face dpdv cantitativ si calitativ. Vocabularul inregistreaza o evolutie esentiala, iar posibilitatea puberului de a-l folosi creste (60-120 cuvinte/ minut). Se remarca la aceasta varsts limbajul de grup. Viata afectiva se diversifica, viata interioara se dezvolta, se maturizeaza modul de relationare cu ceilalti. Diversitatea trairilor afective se exprima prin: dezvoltarea mobilitatii mimice;   expresivitatea privirii; amplificarea functiilor de comunicare.   In relatia cu parintii, starile afective devin mai tensionate, urmare a maifestarii opozitiei si a culpabilitatii. In aceasta perioada, tendinta spre independent a puberului devine din ce in ce mai evidenta, paralel cu aceasta se manifesta si dorinta, nevoia de afectiune, ocrotire din partea parintilor. Astfel, parintilor le revine un rol dificil, ei trebuind sa gaseasca calea educationala optima pt a armoniza aceste tendinte contradictorii. Puberul incearca sa se adapteze cerintelor sociale, asumandu-si, constient, un rol social.aceste roluri pot fi: naturale – de varsta, sex, nationalitate, cetatenie;   de adeziune – rolul de elev, memebrul al unei societati; potentiale – se nasc prin aparitia dorintelor, aspiratiilor, odealurilor.   Dezvoltarea relatiilor cu ceilalti tineri este concretizata prin comportamentul puberului in grup. Grupurile au o mare stabilitate si devin omogene pe criteria relativ constant. Copiii neintegrati in grupuri sunt aceia care manifesta o inadapre afectiva, sceasta fiind o prelungire a relatiilor de discomfort din familie. Copilul de varsta puberala se caracterizeaza prin hipersensibilitate, instabilitate emotive. El se stimte jignit, lezat cu ususrinta, chiar fara motive intemeiate. Din egocentrismul specific acestei etape puberale rezulta 2 fenomene caracteristice acesteia: impresia de afi mereu in centrul atentiei;   credinta de a fi unic si invulnerabil.   TRASATURI DEFINITORIIN ALE ETAPEI ADOLESCENTEI Dpdv biologic, adolescent semnifica perioada de la pubertate la maturitate; ea este descrisa ca incepand cu pubertaea si incheindu-se cu perioada adulta. Perioada este caracterizata de schimbari rapide si cresteri explosive in greutate si inaltime. Datorita cresterii explosive si inegale, infatisarea adolescentului nu este intotdeauna armonioasa  – motiv pt care acestia se preocupa intens de felul cum arata. Cresterea exploziva este o provocare pt psihicul adolescentului, el trebuind sa invete sa se adapteze noii aparente intr-un ritm de multe ori prea rapid. Cresterea exploziva nu se realizeaza in ritmuri egale pt toti adolescentii. Baietii care se maturizeaza mai devreme se adapteaza mai bine, sunt mai populari, increzatori in sine, mai agresivi. Cei a caror dezvoltare este mai lenta, au dificultati in adaptare, sunt nelinistiti, mai neincrezatori in fortele proprii si dezvolta o imagine de sine mai putin pozitiva. In ceea ce priveste efectul maturizarii timpurii la fete, parerile sunt contradictorii. Se stie ca fetele, in adolescent, au un avantaj de dezvoltare de aprox. 2 ani. Caracteristici ale dezv. psihice Dupa M. DEBESSE, functiile adolescentei se pot exprima, sintetic, astfel: de adaptare la mediu;   de depasire; de definire a personalitatii. Deci, are loc acum un proces de dezv, la finalul caruia ne vom afla in fata unor structure psihice bine inchegate si cu un grad de mobilitatte ridicat. In aceasta perioada, se pot constata confruntari intre comportamentele impregnate de atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale in care actioneaza adolescentul.   Cf. M.ZLATE, adolescentul se confrunta cu o serie de nevoi/ trabuinte descrise in perioadele anterioare, cunosc o prefacere semnificativa : nevoia de asti, de a fi afectuos, de apartenenta la grup, de independent si nevoia modelelor. J.ROUSSELET identifica mai multe tipuri de conduit dezvoltate in adolescenta: 1. condiuta revoltei – contine refuzul de ase supune, manifestari de protest, razvratire; 2.conduita inchiderii in sine – similara cu perioada de introspective; 3. conduit de exaltare si afirmare – survine in in momentul in care tanarul se simte capabil de a valorifica resursele dobandite prin juxtapubere si introspective.   Dezv. intelectuala Se dezvolta atentia voluntara, iar atentia involuntara si post-voluntara isi modifica aspectul, devenind mai eficiente. Are loc o schimbare calitativa a memoriei – se imbogateste cu: memoria logica;   imbogateste capacitatea de operare cu scheme logice.   Memoria opereaza acum mai frecvent cu reprezentari notiuni din ce in ce mai bogate si mai complexe. Adolescentul capata deprinderea de a rationa logic si sunt intarite acum capacitatile operative intelectuale. Limbajul cunoaste, de asemenea, in aceasta perioada, o dezvoltare deosebita. Cunostintele verbale se coreleaza puternic cu extinderea, varietatea si bogatia conceptelor individului, cel putin in masura in care aceste concept sunt simbolizate prin cuvinte.   Dezv. sociala Adolescent adduce cu sine o crestere a abilitatilor sociale; se carcaterizeaza de declinul autoritatii parentale si familiale, crescand importanta grupului de prieteni. In adolescent timpurie, parintii continua sa fie importanti dpdv al dezvoltarii sociale. Parintii raman un factor important al echilibrului emotional si material. Temele principale de conflict nu se rezuma doar la independent materiala, ci se concretizeaza in forme precise, precum: diferenta de viziune asupra vietii sociale;   interferenta parintilor in munca scolara; interferente in viata afectiva; lipsa sustinerii finaciare a unor proiecte personale.   crys/25 februarie 2016

Preşcolarul mic – se caracterizează printr-o puternică expansiune, copilul trăieşte frenezia explorării mediului. Perioada preşcolară mică este cea de trecere de la centrarea organismului pe satisfacerea necesităţilor imediate spre activităţi în care modalităţile de satisfacere sunt mai complexe şi mai ales de tip psihologic. Preşcolarul mijlociu– se adaptează mai uşor mediului din grădiniţă, jocul este mai bazat în acţiuni, iar activităţile obligatorii sunt mai solicitante. Cunoştinţele despre mediul înconjurător sunt mult îmbogăţite. Preşcolarul mijlociu manifestă o maximă receptivitate faţă de mediul înconjurător, fapt ce îi dezvoltă percepţia, care devine un proces orientat, cu sarcini şi modalităţi proprii de realizare. Reacţiile emoţionale sunt mai controlate şi mai în acord cu cerinţele părinţilor sau educatorilor. O altă caracteristică este ritmul accelerat al socializării copilului. Se instalează mai evident unele trăsături caracteriale care conturează viitoarea personalitate. Preşcolarul mare– activităţile preşcolarului mare sunt din ce în ce mai sistematice, deşi activitatea de bază rămâne jocul. Începe pregătirea pentru şcoală. Percepţia transformată în observaţie se exersează şi devine pricepere, limbajul capătă o structură mult sistematizată şi închegată fiind constituit după regulile gramaticale; apar primele forme ale gândirii logice, orientate spre sistematizare şi observarea faptelor particulare; sunt utilizate unele procedee de memorare; atenţia voluntară devine de mai lungă durată. Caracteristici importante ale percepţiei copiilor de la 3 la 6 ani: – sunt stimulate şi susţinute de curiozitatea lor foarte mare – saturate emoţional, percepţiile preşcolarilor sunt foarte vii – explorarea perceptivă este facilitată de transferurile mai uşoare de la tact şi auz la văz, aşa încât chiar dacă preşcolarul doar vede un obiect poate să se refere şi la celelalte calităţi ale lui – pot apărea uneori performanţe discriminative surprinzătoare pentru cei din jur, dar, în ansamblu, percepţia rămâne globală, mai ales cea a structurilor verbale – percepţia şcolarului poate beneficia de experienţa anterioară, dar uneori transferurile sunt deformate; astfel, dacă vede un recipient ca un cilindru, spune că e pahar, dacă vede la grădina zoologică un lup, spune că e un câine mare – percepţia şcolarilor poate fi dirijată verbal de către adult, în special de către educatoare ( Tinca Creţu, 2001, p.147) crys/25 febr,2016

CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ A VÂRSTELOR ŞCOLARE Etapa de vârstă 6,7-10,11 ani (vârsta şcolară mică sau marea copilărie) Această perioadă reprezintă „cântecul de lebădă al copilăriei, când miturile care au populat acest univers mirific, inclusiv cel al lui Moş Crăciun, se destramă, treptat. Aşa se explică de ce etapa aceasta de vârstă a mai fost denumită şi „copilăria adultă” sau „maturitate infantilă”. Încadrare generală Din perspectiva stadialităţilor clasice (Erikson, Piaget, Kohlberg) această etapă se caracterizează prin următoarele aspecte. din punct de vedere al dezvoltării cognitive apar operaţiile concrete ale gândirii şi începutul operaţiilor formale. În clasele mai mari unii copii pot fi capabili să lucreze cu abstracţiuni, dar cei mai mulţi dintre ei au nevoie de generalizări, pornind de la experienţe concrete, din punct de vedere moral, copilul de această vârstă trece printr-o tranziţie de la moralitatea constrângerii la moralitatea cooperării, de la preconvenţional la convenţional. Acum are loc perceperea regulilor drept înţelegeri mutuale, dar pe de altă parte supunerea la regulile oficiale se face din respect faţă de cei din jur sau pentru impresionarea lor, din punct de vedere psihosocial copilul se poate caracteriza prin două aspecte contrarii: hărnicie sau inferioritate. Este important de oferit copilului activităţi constructive, limitând comparaţiile între cei buni şi cei slabi la învăţătură. De aceea, în clasele I-IV s-a recurs la evaluarea prin calificative, unde criteriile de apreciere sunt mult mai largi (I, B, FB).   Caracterizare analitică – caracteristici fizice: La majoritatea fetelor apare un puseu de creştere şi începe şi la o parte dintre băieţi. Acest decalaj între sexe creează sentimente de frustrare pentru ambele categorii. De aceea, dacă profesorii sau părinţii observă perturbaţii generate de problema creşterii bruşte (sau lipsa acestei creşteri), în comportamentul copilului, trebuie să-i facă să accepte situaţia, explicându-i lucrurile ce se vor întâmpla în viitor din acest punct de vedere. Corpul şi extremităţile se alungesc, ceea ce provoacă o modificare a proporţiei dintre cap şi trup. Sistemul muscular progresează, îndeosebi sub raportul masei sale. Creşte forţa musculară, precizia şi viteza motrică a micului şcolar. Asistăm şi la o creştere în volum a creierului (aprox. 1200g) şi la o organizare de căi funcţionale noi. Acum copilul devine mult mai rezistent la boli, decât în perioadele anterioare. Datorită creşterii apetitului său faţă de exerciţiul fizic, şcolarul mic trebuie antrenat în activităţi de călire a organismului (prin sport, dar şi printr-o alimentaţie corectă). Se întăresc acum şi o serie de deprinderi igienice (spălatul pe mâini, pe dinţi) şi deprinderile de autoservire. Pe măsură ce copiii se apropie de pubertate, interesul şi curiozitatea asupra problemelor sexuale sunt aproape universale, mai ales în rândul fetelor. Copiii devin curioşi întrucât începe maturizarea sexuală, de aceea trebuie să li se ofere răspunsuri precise, în mod direct sau prin intermediul unor filme adecvate, reviste, cărţi etc.   Caracteristici socio-morale La această vârstă copiii devin mai selectivi în alegerea partenerilor. Prezintă tendinţa de a avea „cel mai bun prieten” sau „cea mai bună prietenă”, mai mult sau mai puţin stabil şi pot de asemenea să-şi fixeze un inamic, şi acesta fiind mai mult sau mai puţin stabil. Se pot folosi tehnicile sociometrice (teste, chestionare, interviuri etc) pentru a urmări relaţiile de prietenie şi de asemenea trebuie acordată asistenţă psihologică copiilor care au probleme de relaţionare. Trebuie acordată o mare atenţie apariţiei grupurilor ostile (de multe ori ele se constituie pe baza rivalităţii fete-băieţi). Profesorii, în acest caz nu trebuie să fie părtinitori, iar dacă profesorul este respectat de către elevi, punctul său de vedere contează foarte mult în faţa clasei. La această vârstă copiii agreează jocurile şi activităţile didactice organizate sub formă de joc, în grupuri mici, dar ele îi învaţă, adesea să respecte reguli şi să dezvolte spiritul de echipă. Centrarea pe sarcină poate cădea, adesea, pe locul secund. Profesorul trebuie să ştie că la această vârstă moralitatea constrângerii îl face pe copil să înţeleagă greu cum şi de ce trebuie să adapteze regulile la diferite situaţii. Dacă clasa va fi împărţită pe echipe poate apărea rivalitatea între elevi, în mod spontan. Una dintre soluţii este de a le aminti că nu sunt în arena gladiatorilor şi trebuie schimbată frecvent componenţa echipelor. Certurile sunt frecvente la această vârstă (răfuiala verbală, iar la băieţi şi cea fizică); nu vă speriaţi, este o caracteristică a vârstei! Spre sfârşitul etapei, grupul de elevi devine puternic, iar standardele adulţilor în ceea ce priveşte comportamentul şi performanţele sunt înlocuite de cele ale prietenilor de aceeaşi vârstă. Acum se organizează în găşti, părinţii sunt sfidaţi, îşi formează propriile reguli. De aceea trebuie acordată o mai mare atenţie copiilor aflaţi la începutul pubertăţii, deoarece pot apărea tulburări comportamentale şi chiar delincvenţa juvenilă, în urma unor eventuale dezechilibre afective. Imitaţia adultului, dorinţa copilului de a demonstra că nu mai este mic, constituie o cale de socializare afectivă. Copilul recurge la acte de curaj, bravadă, pentru a proba aceste trăiri ( de exemplu, când se loveşte, pozează că nu îl doare, intră într-o încăpere fără lumină chiar dacă îi este teamă etc.). se modifică şi exprimarea reacţiilor emoţionale – el devine mai cenzurat, mai discret. La 7 ani este mai reţinut, mai meditativ, la 8 ani devine mai expresiv, mai bine dispus, iar la 9 ani recade într-o stare meditativă, în timp ce la 10 ani dobândeşte o mare expresivitate a feţei.   Caracteristici aptitudinale La această vârstă copiii au aptitudini diferite: fetele dau dovadă de o mai bună fluenţă verbală, preferă lectura, iau în considerare detaliile, sunt mai meticuloase în orice activitate. Băieţii au mai mult îndeletniciri practice, dând dovadă de o mai bună orientare spaţială, dar şi un stil mai impulsiv, ceea ce îi face să de un randament mai bun în activitatea de învăţare. Entuziasmul iniţial pentru învăţătură al copiilor de această vârstă ar putea să se piardă pe măsură ce caracterul de noutate se pierde, iar perfecţionarea abilităţilor pretinde eforturi tot mai mari. Diferenţele de cunoştinţe dintre cei ce învaţă mai repede şi cei ce învaţă mai încet sunt vizibile. Dacă părinţii şi profesorii descoperă la timp aptitudinile copilului, ei îi vor da acestuia şansa de a se perfecţiona pe linia favorabilă, în aşa fel încât mai târziu for obţine performanţe foarte înalte într-un anumit domeniu. Apariţia motivaţiei pentru învăţătură este regizată de legea succeselor şi a insucceselor. Concret, dacă debutul şcolarităţii se face sub o zodie bună, în sensul că micul şcolar are o serie de succese, acest lucru va iradia favorabil în opinia învăţătoarei şi a clasei, primind emblema de elev bun, în virtutea căreia îi vor fi trecute cu vederea eventualele erori sau lacune. Mai apoi, un asemenea debut fericit îl va atenţiona şi asupra căilor pe care le-a urmat pentru a dobândi aceste mici victorii şcolare. Dimpotrivă, dacă elevul va începe cu o serie de note proaste, el va fi pecetluit cu statutul de elev mediocru, iar posibilele sale momente de inspiraţie ulterioare la lecţii vor fi privite cu maximă circumspecţie şi suspiciune de către dascăl, ele nereuşind să disloce părerea iniţială. În timp, datorită opiniei eronate a dascălului, elevul va abandona cursa, complăcându-se în mediocritate. De aceea, espectanţele (aşteptările faţă de elev) cadrelor didactice constituie o sursă de diferenţiere în şcoală, dar şi o sursă de progres.   Etapa de vârstă 14-24,25 ani (pubertatea şi adolescenţa) J.Jrousseaucaracterizează adolescenţa ca pe vârsta celei de-a doua naşteri. La rândul său, G.Stanley Hall,cel care a elaborat o disciplină nouă, care să se ocupe în special de vârsta adolescenţei, numită „hebeologie”, afirmă despre adolescenţă că ar fi o adevărată etapă de „furtună şi stres”, deoarece adolescentul oscilează între extreme: exuberanţă şi apatie, cruzime şi sensibilitate, hărnicie şi lene. Din acest motiv, etapa a căpătat denumiri diferite: criză juvenilă, criză de originalitate, vârstă dificilă, vârsta dramei, vârsta marilor idealuri, vârsta de aur, vârsta integrării sociale etc. Oricum, perioada cea mai grea este cuprinsă între 14-16 ani. Trebuie să recunoaştem, însă, că adolescenţa cunoaşte aspectul spectaculos al transformărilor pe care le traversează individul sub toate aspectele. Criza apare deoarece persoana nu reuşeşte ca pe baza noului echipament bio-psiho-social, pe care l-a dobândit, să treacă dintr-o dată de la statutul de copil la cel de adult. Astfel, adolescentul oscilează între copilărie şi maturitate, chiar dacă se orientează preponderent spre vârsta adultului. Există câteva dominante care conferă acestei vârste elemente specifice: aspiraţia individului spre independenţă; interiorizarea activităţii mentale; individualizarea, ce se structurează odată cu desăvârşirea particularităţilor de sex şi a impactului provocat de influenţele mediului.   Astfel, adolescenţa se sub-etapizează astfel: pubertatea (10-14,15 ani) – vârsta gimnaziului; adolescenţa propriu-zisă (14,15-18,20 ani) – liceul; adolescenţa prelungită (18,20-24,25 ani) – studii superioare, stagiu militar, şcoli postliceale, serviciu etc..   Caracteristici somato-fiziologice La această vârstă există două „revoluţii”: una fiziologică (de creştere) şi una hormonală (se instalează odată ce se temperează creşterea). În pubertateritmul de creştere este spectaculos; el se instalează mai repede la fete (la 10 ani) decât la băieţi (12, 13 ani). De asemenea este mai intens la adolescenţii din mediul urban decât la cei din mediul rural. Individul creşte mai întâi în înălţime şi mai apoi în greutate. O dată cu dezvoltarea masei musculare creşte şi puterea fizică. Maturizarea sexuală demarează vertiginos, atât la fete cât şi ulterior la băieţi. Debutul, ritmul şi nivelul creşterii este influenţat de mai mulţi factori: condiţii climaterice, clasa socio-economică, premise genetice, nutriţia, gradul de sănătate al persoanei etc. Ca aspect, puberul are o alură caricaturală, întrucât îşi ajustează cu dificultate gestica la noua sa configuraţie. Ansamblurile vestimentare sunt adeseori groteşti, obligatoriu făcute pentru a epata anturajul. Moda grupului devine imperativă pentru adolescent. De asemenea adolescentul este mult prea preocupat de părul său, încercând noi freze, tot din dorinţa de a epata. În adolescenţă, ritmul de creştere se temperează treptat, dar continuă lent până la 25 de ani.   Caracteristici psihologice În pubertatecoexistă două stadii de evoluţie a intelectului: atât stadiul operaţiilor concrete cât şi stadiul operaţiilor formale. Este prezentă îndeosebi capacitatea de sinteză, generalizare, analiză, abstractizare, comparaţie, schiţându-se abia mai târziu capacitatea de a utiliza algoritmi. Treptat se formează judecăţi şi raţionamente tot mai complexe, precum şi o curiozitate intelectuală deosebită, gândirea căpătând un caracter critic. În adolescenţăeste specific stadiul operaţiilor formale (aşa cum spune Piaget – punctul terminus în evoluţia gândirii şi inteligenţei). Acum individul operează uşor cu domeniul abstracţiunilor, rezolvă probleme complexe, ipotetice, logice. Se constată şi o nevoie de sistematizare a cunoştinţelor, un spirit experimental, capacitatea de a folosi strategii euristice, dar şi fapte din realitate. Curiozitatea atinge un apogeu, precum şi nevoia de a filosofa, ceea ce contribuie la apariţia primei concepţii despre lume şi viaţă a individului. În pubertateeste specifică memoria voluntară, logică, de scurtă durată, deşi funcţionează şi cea de lungă durată. În ceea ce priveşte limbajul, creşte debitul verbal oral şi cel scris.. vocabularul se îmbogăţeşte prin termeni din ştiinţă, tehnică, literatură şi dispar expresiile fonematice parazite. Exprimarea devine mai fluentă, mai logică, mai elocventă. Este specifică vorbirea în jargon, populată cu expresii pitoreşti, teribilisme, vulgarisme. Apare un anumit stil personal în exprimare, se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne, dar apare şi plăcerea discuţiilor în contradictoriu. Motivaţia şi afectivitatea sunt elemente dominante în această perioadă. Conform piramidei trebuinţelor(Maslow, 1954), adolescentul le parcurge acum pe toate: fiziologice (foame, sete, sex, odihnă); securitate; dragoste şi afiliere la grup; stimă şi statut; cunoaştere; estetice; autorizare, valorificare a propriului potenţial. In pubertate specifice sunt trebuinţele de securitate, precum şi cele de dragoste şi afiliere la grup. În adolescenţăîntregul set este prezent, critice fiind trebuinţele sinelui (de cunoaştere şi estetice). În adolescenţa prelungităse manifestă cu pregnanţă trebuinţa de autorealizare. În ceea ce priveşte motivaţia şi pârghia recompensă-pedeapsă, s-a constat că succesul şi recompensa sunt mai stimulative decât insuccesul şi pedeapsa. Nu trebuie pedepsit un eşec pentru că accentuează sentimentul de insecuritate. În pubertate dacă pedeapsa este supradimensionată apare revolta, dacă e subdimensionată apare culpabilitatea. Pentru elevii slabi este mai stimulativă încurajarea, iar pentru cei buni reproşul discret.   În pubertate afectivitatea are un caracter vulcanic. Emotivitatea oscilează între extreme. Toată gama de stări afective este prezentă: anxietate, teamă, timiditate. S-a constatat că faţă de stres puberul manifestă intoleranţă, reacţionând recalcitrant. Relaţiile sunt mai tensionate în raport cu familia, deoarece aceasta manifestă cea mai veche şi cea mai perseverentă tutelă, iar adolescentul vrea independenţă. La această vârstă, copilul preferă prieteni de acelaşi sex, manifestând o atitudine ostilă faţă de sexul opus, la începutul perioadei pubertăţii.   În adolescenţă viaţa afectivă se nuanţează; emotivitatea devine mai echilibrată. Apar sentimentele superioare: intelectuale, estetice, morale. În ceea ce priveşte relaţiile cu familia asperităţile se estompează şi armonia se restabileşte. Faţă de sexul opus apare o deschidere particulară, adolescenţa fiind caracterizată ca vârsta celor mai frenetice iubiri. La început adolescentul are aspiraţii înalte faţă de alegerea partenerului asupra căruia să-şi răsfrângă dragostea (un star de muzică, o vedetă etc.), dar mai apoi iubirea devine terestră, astfel încât, după 18 ani adeseori apar primele cupluri maritale.   Pubertatea şi adolescenţa se caracterizează prin definitivarea şi stabilizarea structurilor de personalitate, fenomen care se produce pe la 14-15 ani. Procesul de consolidare şi diferenţiere a eu-lui intim şi a eu-lui social, proces care demarează încă din copilărie, devine alert în pubertate, dar nu cunoaşte o autentică desăvârşire decât în adolescenţă. Există trei dominante care dau culoare şi specificitate adolescenţei: cristalizarea conştiinţei de sine; identitatea vocaţională; debutul independenţei. Fenomenul de cristalizare a conştiinţei de sineimplică, la rândul său, trei faţete: identificarea eu-lui corporal(preocuparea faţă de propriul corp, vestimentaţie, freză etc.), a eu-lui spiritual(capacitatea individului de a-şi evalua corect propria activitate, precum şi nivelul de cunoştinţe şi aptitudinile pe care le posedă) şi a eu-lui social(reputaţia socială a individului şi conştientizarea statutului şi rolului pe care le îndeplineşte în prezent sau cele pe care le proiectează în viitor).   Identitatea vocaţională desemnează abilitatea persoanei de a-şi cunoaşte calităţile şi defectele, ca pe baza lor să poată decide asupra viitoarei cariere, opţiunea sa profesională. Dacă puberul manifestă abilitate, îndeosebi în cunoaşterea trăsăturilor de caracter şi a intereselor, la adolescent apare capacitatea de a-şi defini aptitudinile. Progresul pe care copilul şi adolescentul le înregistrează în ceea ce priveşte capacitatea de autocunoaştere poate fi datorat exerciţiilor special organizate în cadrul şcolii. Rezultă de aici necesitatea proiectării unor programe, care să stimuleze formarea şi dezvoltarea imaginii de sine.   Dobândirea independenţei se referă la trei planuri majore pe care şi le face individul pentru el însuşi: valoric, afectiv, material. Întrucât adolescentul este orientat predominant spre viitor, asistăm acum la cristalizarea unui ideal, ceea ce se realizează prin identificarea cu alte persoane renumite. Idealul, în adolescenţă are câteva note distinctive: adolescentul refuză orice şablon, îşi asumă responsabilităţi şi îşi reconstruieşte personalitatea. crys/febr.2016