Posts
PERSONAJELE ALEXANDRU LĂPUȘNEANU, Domn Moldovii, 50 ani RUXANDRA DOAMNA, soția lui Lăpușneanu, 25 ani DESPOT-ERACLID, competitor tronului Moldovii, 30 ani MOȚOC VORNICUL, boier conspirator, 55 ani ANA, fiica lui, 20 ani MAICA FEVRONIA, sora lui Moțoc, 50 ani TOMȘA, boier neaoș, 40 ani ILIAȘ, copilul lui Tomșa, 14 ani SPANCIOC, boier, 35 ani HARNOV, boier, 45 ani STROICI, boier, 25 ani TOROIPAN, boier, 25 ani CIUBĂR-VODĂ, 45 ani ALBERT LASKI, palatinul Siradii, 55 ani CARMINA, soția lui Laski, 30 ani ROZEL, aventurier francez, 25 ani SOMMER, poet german, 25 ani ANTON SECUIUL, șeful secuimii din Ardeal, 30 ani PISOZKI, comandant castelului de la Zips, 30 ani TOMA CALABAICANUL, om de încredere al lui Lăpușneanu, 40 ani AHMED BAIRACTARUL, trimis al lui Soliman Sultanul, 40 ani LIMBĂ-DULCE, plăieș, 30 ani JUMĂTATE, idem, 30 ani UN ȚĂRAN O ȚĂRANCĂ ȚĂRANI, TÂRGOVEȚI, BOIERI, OSTAȘI ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI, FRANCEZI, LEȘI, NEMȚI etc., CĂLUGĂRI (Drama se petrece la anii 1558-1561.) NOTĂ: Versurile precedate de semnul * pot să nu fie declamate în cursul reprezentațiilor (V. A.) ACTUL I Culmea Carpaților ce desparte Bucovina de Transilvania. Un brad, în dreapta. Panorama de munți, în fund. SCENA I[modifică] JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE JUMĂTATE (rezemat de brad, cântă) Frunză verde de stejar, Sus pe munte, la hotar, Zi și noapte stau pândar… LIMBĂ-DULCE (vine din stânga, obosit, aducând un fedeleș pe umăr) Uf! Iată-mă pe culme cu fedeleșu-n spate! JUMĂTATE Venit-ai, Limbă-Dulce? LIMBĂ-DULCE Venit, măi Jumătate, Dar cad de oboseală… Știi tu că dintr-un zbor Sunt zece mii de stânjeni de-aici pân’ la izvor? JUMĂTATE Or fi, dar apa-i bună… Ian s-o cercăm de-i rece? LIMBĂ-DULCE (dându-i fedeleșul) Na. JUMĂTATE (bea) Adă… A!! LIMBĂ-DULCE Îți place? JUMĂTATE La inimă chiar trece.. Cu minte zicea tata: Dă-mi, Doamne, orice-oi vrea, Iar mai cu seamă apă ușoară-n cale grea. LIMBĂ-DULCE Nu se temea de broască, era voinic moș Tincă, Dar tatii-i era groază de apă… și-n opincă. Iar bei? JUMĂTATE Încă o dușcă… Mă arde setea-n piept. LIMBĂ-DULCE Bețiv mai ești! JUMĂTATE Gândește… de ieri de când te-aștept! Pe astă culme goală, încredințată nouă, Mâncăm răbdări prăjite și bem numai când plouă; Cât despre somn… LIMBĂ-DULCE Nici vorbă… Pândarului e scris C-un ochi închis să doarmă, și celălalt deschis. (Răsună codrul de un bucium în stânga.) JUMĂTATE Un bucium se aude în codri… Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și mai era cu dânșii… mult am mai râs văzându-l… Un soi de hop-peoparte cu portul și cu gândul, Numit Ciubăr și Vodă. (Se îndreaptă spre fund.) JUMĂTATE Știu, un nebun de soi Cu visuri de domnie, cum sunt mulți pe la noi. LIMBĂ-DULCE Dar ce văd colo-n vale, în țara ungurească? JUMĂTATE Ce vezi? LIMBĂ-DULCE O ceată-ntreagă cu haină husarească. JUMĂTATE Mulți-s? LIMBĂ-DULCE Mai mulți de zece, mai mulți și vin merei… Dar ceata se oprește… Iată! doi dintre ei Descalecă și-n grabă apucă pe cărare La deal… îi vezi? JUMĂTATE Văd… Iată-i ajunși sub dâmbul mare… Țin sfat și iarăși pleacă… Or fi niscai fugari Ce vor să treacă-n țară. LIMBĂ-DULCE Ce-or fi, maghiari, tătari, Să-i prindem. JUMĂTATE Dar, să-i prindem, căci noi suntem de pază Aici, la pragul țării… Feri, măi, să nu te vază. LIMBĂ-DULCE Știi ce? Hai de pe culme pe ei să ne-aruncăm. JUMĂTATE Ba nu; la pândă-aice mai bine s-așteptăm. Vin’ cole, după stâncă. LIMBĂ-DULCE Ce pândă? Lupta-i dreaptă: Ei doi, noi doi!… nu-ncape nici pândă, nici… JUMĂTATE (oprindu-l) Așteaptă, Nu fi nătâng, ascultă… LIMBĂ-DULCE Române, doi și doi… JUMĂTATE Ascultă,-ți zic. LIMBĂ-DULCE Ce? JUMĂTATE Care-i mai mare dintre noi? LIMBĂ-DULCE Tu… fie pe-a ta voie… așa n-ar fi dreptate Cu doi voinici să lupte un om și… Jumătate. (Ies amândoi prin dreapta.) SCENA II DESPOT, LASKI LASKI (după culme, în fund) Despot, ajuns-ai? DESPOT (sărind pe culme) Iată! LASKI (ivindu-se) Ha! iată-mă și eu. Greu e suișul, frate!… Dă-mi mâna. DESPOT Ține. LASKI (sărind pe scenă) Greu! Uf!… Caldu-i!… de m-ai stoarce ai face, zău, o baltă. (Se pune jos la rădăcina bradului.) A fost un timp odată când stânca cea mai naltă Mi ți-o urcam eu, Laski, ca cerbul cel ușor. Acum simt ca o cange înfiptă în picior, Și pare că mă trage… DESPOT La deal? LASKI Ba nu, la vale. DESPOT Oricum, ești verde încă și ai oțel în șale. LASKI Așa-i!… Mă simt, zău, încă puternic cât un tun. Mi-e dragă lumea, frate, și-mi place traiul bun. Eu nu sunt ca evreii ce zic că viața-i lungă Sau scurtă, măsurând-o pe banii lor din pungă. Eu zic: Hei! deie Domnul mulți ani ca să trăim Și planurile noastre curând să le-mplinim. (Se scoală și se primblă pe scenă.) Iată-ne-ajunși cu bine pe naltele hotare Ce zac între Moldova și țările maghiare, Loc trist, de lupte crunte, cu sânge plămădit, Căci fiarele-s cumplite, dar omu-i mai cumplit!… Privește colo-n față, în zarea luminată: Ca mantie regală, frumoasă și bogată, Apare-n ochii noștri Moldova, dulce rai, Comoară nesecată de bun și dulce trai. Ea are grâu, și miere, și vinuri, ah! ce vinuri! Toiag de bătrânețe, viu balsam pentru chinuri. Și are mii de nade a scumpelor plăceri, Copile, ah! ce copile!… muieri, ah! ce muieri! Îți fură ochii, mintea, și inima ți-o fură C-o rază de sub geană, c-un zâmbet de pe gură. Și însă moldovenii orbi, crunți, nepăsători, Stropesc ades cu sânge grădina lor de flori. DESPOT Cum e stăpânul casei așa-i și grădinarul? LASKI Așa, căci Lăpușneanul… el mână astăzi carul. DESPOT El bate-n boi. LASKI O! Despot, pe acest mănos pământ Domnea odinioară un domn viteaz și sfânt, Un Ștefan! leu năprasnic a cărui largă gheară Rupea cumplit dușmanii și-n țară, și-n afară. Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași Cum n-au mai fost!… Acuma nepoții lor trufași, Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieșiți din minte, Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte, De sceptru, de moșie, de neam și de popor, Iar țara, muma, piere gemând sub talpa lor. DESPOT Cu Vodă Lăpușneanul ei astăzi nu se-mpacă? LASKI Nu! n-ar putea nici dracul pe tron ca să le placă. DESPOT Le trebuie, se vede, un domn căzut din cer? LASKI Ba mai degrabă-un… Despot cu brațul lung de fier, Să bată, să apese pe dârza lor cerbice Și-n capul lor sămânța de vrajbă să o strice… Și iată de ce, frate, primit-am bucuros Ca să ajut avântu-ți de dor ambițios. Sunt leah; cu moldovenii în veci n-am împăcare, Tu cauți un tron, Despot?… eu caut răzbunare! (Dându-i mâna.) Fii domn! DESPOT Prea bine, însă nu crezi mai nimerit Ca fierul, deocamdată, să fie… poleit, Și mâna zdrobitoare să fie deocamdată Ascunsă-ntr-o mănușă? LASKI Ca laba cea șireată Ce unghia-și ascunde? DESPOT Întocmai. LASKI Minunat. Bravo!… mănușa… laba… pricep, ești diplomat. În arta de capcane ești meșter cu ispită… DESPOT (zâmbind) Am fost crescut la Roma, în școala iezuită. LASKI Ești om cu două daruri: sub haina de oștean Porți inimă vitează și cugetul… viclean? Așa spunea Carmina, când ea glumea cu tine. DESPOT Ah! cât a fost de bună soția ta cu mine! Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, În casa ta mănoasă căzut chiar din senin; Eu, piatră nestemată din splendidă cunună, În pulbere zvârlită acum de-o rea furtună!… Ah! Laski, multă lume călcat-am pribegind, Luceferi mulți în cale-mi văzut-am strălucind, Dar suflet bun și nobil ca scumpa ta soție Eu n-am văzut, mă crede, la nici o-mpărăție. LASKI Așa-i c-am avut parte în lume de noroc? Carmina-i jună, însă de juni ea-și bate joc, Și numai pentru mine suspină ea. DESPOT (în parte, zâmbind) Sărmanul! LASKI Ș-apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul. DESPOT În toate-i dar perfectă? LASKI (cu mândrie) În toate! DESPOT Om fericit! Nimica nu-ți lipsește din câte ai dorit. Mărirea? te alintă ca pe-un copil în fașe. Tu stăpânești în pace mulțime de orașe. Ești cap, ești om de cârmă, neștiutor de frâu. Averea?… la picioare-ți lin curge ca un râu. Norocul?… o soție frumoasă, iubitoare, La Zips, castelul falnic îți luce ca un soare, Pe inima-i spaniolă lipindu-te iubit… Om fericit ești, Laski, de trei ori fericit! Iar eu, o biată frunză pe vânt în veci purtată, Putea-voi rădăcină să prind în loc vrodată? Mă cheamă viitorul la el… LASKI Aleargă dar La glasul lui, și fie-ți mersul nu în zadar. Colo, jos, în Suceava găsi-vei răzvrătirea, Clocind și pregătindu-ți mărirea sau pieirea. Fii om, mergi! DESPOT Dar! voi merge… Născut pe-al mării mal, Deprins sunt din pruncie să lupt cu-al mării val. Voi ști să-nfrunt eu soarta. LASKI Înfrunt-o bărbătește; Iar dacă ea de tine ar râde muierește, Găsind că nu ești vrednic de-a fi ce zici c-ai fost, Atunci din nou la mine să cauți adăpost. Eu pentru tine, Despot, aici am întins nada. Acum îți zic: La luptă, izbândă, iată prada! Moldova-i o comoară!… ferice-ar fi de ea Să cadă cu-a ei scule pe mâna ta… ș-a mea. Pas! eu te las, adio, și s-auzim de bine. (Se îndreaptă spre fund.) Când îi fi mare, Despot, să te gândești la mine. DESPOT Adio, Laski… Viața e plină de furtuni. Tu cu a ta soție să faceți rugăciuni Pentru Despot. LASKI (coborând culmea) Adio. (Dispare.) DESPOT Ba nu… la revedere. SCENA III[modifică] DESPOT (se primblă pe scenă și privește cu mulțumire împrejurul lui) A!… iată-mă-n Moldova!… măriri, averi, putere, Aici sunt partea celui ce știe-a zice: vreu! Eu vreu!… de-acum ajute-mi în plin norocul meu. Eu, slugă-odinioară lui Iacob Eraclidul, Dar nobil prin avântul sufletului ca Cidul; Eu, bulgăr de aramă schimbat în aur; eu, Fiu de pescar din Creta, purtat în zborul meu Prin Spania, Lehia, Germania și Franța Cu-a mea soție, spada, cu sora mea, speranța, Azi vin și pun piciorul pe-acest pământ român Și zic: Moldovo, -n mine cunoaște-al tău stăpân! Deci pune-ți mari podoabe, frumoasa mea mireasă, Să faci cu mine-o nuntă de mândră-mpărăteasă. Îmbracă-a tale haine țesute-n mii de flori, Încinge curcubeul alungător de nori Și-ntinde pe-ai tăi umeri, în zi de sărbătoare, Hlamida ta ce poartă o lună, -o stea ș-un soare… Acum a sosit timpul, de fericire plin, Ca să-ți alegi un mire viteaz, măreț, străin, Un mire din Bizanța, cum se cuvine ție, Ca să fondăm aice greceasca dinastie. E timpul, o! Moldovo, uniți noi amândoi, Să facem visuri, planuri și fapte de eroi, Să ștergem umilința din fruntea creștinească, Să liberăm Bizanța și patria grecească! Întreaga lume-așteaptă să vadă-n răsărit Un soare nou, cu raze de foc, pe cer ivit. Să ardă semiluna cât nu e lună plină Și planta cea păgână s-o sece-n rădăcină. Eu fi-voi acel soare aprins de Dumnezeu. Și tu, Moldovo scumpă, tu fi-vei cerul meu! A! tremure Osmanul sub paloșul dreptății La răcnetul lui Despot și al creștinătății, Căci azi începe ziua creștinei re-nvieri, Căci jur a fi eu, Despot, stăpân acestei țări… (Pleacă și iese în dreapta.) (Notă. — Bucium și glasuri depărtate în stânga.) SCENA IV[modifică] MOȚOC, TOMȘA, SPANCIOC, STROICI, HARNOV, TOROIPAN, VÂNĂTORI (aducând cerbi și urși uciși) STROICI (intră din stânga, examinând pe jos urme de fiare) Pe-aici a trecut cerbul. (Intră Toroipan.) Vezi urma, Toroipane? TOROIPAN Văd, iaca!… Tomșa, Harnov, Moțoc, Spancioc, Șoimane, Veniți! (Boierii intră, în costume de vânători.) Stroici copilandrul, abia scos din pelinci, A dat de urme… TOȚI Urme de cerb? TOROIPAN (râzând) Ba, de opinci. Era încălțat cerbul. (Toți râd înaintând pe scenă. Vânătorii ce aduc vânatul se opresc în fund.) MOȚOC Stroici este copil încă. El, câte păsări vede… TOROIPAN Le prinde și mănâncă. STROICI M-am înșelat întocmai ca vărul meu Spancioc Când te-a luat pe tine de urs, ca moș Moțoc Când te-a luat de bivol, și chiar, zău, ca și tine Când te crezi om. TOROIPAN Ia seama cu cine grăiești… STROICI Cine? Măi, pane Toroipane, gorunu-i nalt și gros, Securea-i mică, însă gorunul cade jos. TOROIPAN Ia seama,-ți zic. (Stroici și Toroipan scot paloșii. Harnov îi desparte.) MOȚOC (intervenind) Ajungă atâte vorbe goale. SPANCIOC Hei! de și-ar sparge capul, ce de mai hârbi de oale Ar zbura-n vânt! MOȚOC Așa e, Spancioc, dar, fătul meu, Stricatul este lesne și dresul este greu. Noi am plecat de-acasă voioși în vânătoare Prin munți, la cerbi, la iepuri, la urși, la căprioare. Din jalnica Suceavă cu toții am ieșit, Să răsuflăm un aer mai viu, mai răcorit, Să azvârlim în vânturi gâlceava și aleanul, Să mai uităm în pace de Vodă Lăpușneanul, Iar nu să facem certe. SPANCIOC Moțoace, în zadar Cutreierat-am munții chiar până la hotar, Sărind din stâncă-n stâncă prin dealuri și vâlcele, Și nopțile pe iarbă dormind sub brazi, la stele. Eu unul pretutindeni zăresc trecând, zburând, O umbră urâcioasă muncită de-un rău gând Ce tainic printre arbori se furișă-n tăcere Și cu doi ochi de ură ne fulgeră. MOȚOC Părere, Spancioc!… tu ești lunatic, ți-e frică de strigoi, De iele, de vântoase, de stafii, de moroi, Și ai ajuns acuma în mintea-ți visătoare Să faci din Lăpușneanul o umbră pânditoare… Nu-i umbră-acel ce mușcă din sânul bietei țări, Nu, chinurile țării nu-s umbre de dureri. Nu-i umbră tirania călare pe robie! Da-i umbră, tristă umbră a noastră bărbăție, Căci de-am avea vroință și inimi de oțel, Tiranul… vai! nici umbră n-ar rămânea din el! TOMȘA Moțoace, ești prea aspru, și asprele-ți cuvinte Îmi par nepotrivite cu vârsta ș-a ta minte. Privește împrejuru-ți cu ochi mai bărbătești Și spune nouă-n față: de cine te-ndoiești? De mine? MOȚOC Ba nu, Tomșa. SPANCIOC De mine? MOȚOC Niciodată. STROICI De mine? MOȚOC Nu, copile, ai inimă curată. HARNOV De mine, dar? MOȚOC Nu, Harnov. TOROIPAN De mine? MOȚOC Nicidecum. Nu mă-ndoiesc de nime, boieri, dar… TOMȘA Spune-acum Pe-a cărui frunte astăzi vezi scrisă mișelia Când este-anevoință de-a-și apăra moșia? O! vornice Moțoace, năprasnic luptător, De domni ce nu-ți plac ție dibaci răsturnător, Care-ai văzut atâtea ș-atâtea zile rele, Răspunde verde-n ochii-mi: în cumpenele grele Găsit-ai vreodată român nepăsător Când draga lui moșie îi cere ajutor? Nu, nu! în lumea largă și care ne-nconjoară Mai lesne tu găsi-vei un vultur mort ce zboară, Un grec fără trufie, un deal fără suiș, Copaci fără de vârfuri, văi făr’ de coborâș, Decât, atunci când țara e la neîndemână, O lipsă de-ndrăzneală în inima română. TOȚI Așa e, Tomșa. MOȚOC Tomșa, îmi place să te-ascult Când ne grăiești tu astfel… și voi, îmi place mult Să văd a voastre fețe aprinse de-acea pară Ce falnic izbucnește din dragostea de țară. A! simt o nouă viață intrată-n al meu sân Când întrevăd sfârșitul tiranului hain… Acest stolnicul Petre, un om de rând, un stolnic Ce până la domnie s-a prefăcut nevolnic, Puhoi făr-obârșie, uitat-a cine-a fost… Să te ferească cerul de mintea celui prost! El calcă deopotrivă cu-o oarbă nepăsare Pe capul celui smerin, pe fruntea celui mare, Și taie, schingiuiește, și trece prin popor Ca viforul de gheață ce cade pe-un ogor. Priviți: e țara plină de tristele-i victime, Ologi, ciuntiți, orbi, mizeri, sluțiți de-a lui cruzime, Încât, de-a sta calăul mult timp domnind aici, O să prefacă neamul în turmă de calici! HARNOV (în parte, arătând pe Moțoc) Amară-i este limba de când nu-i la putere. Așa turbează viespea când nu mai are miere. MOȚOC Ce mormăiești din buze tu, Harnov, într-ascuns? Îți place Lăpușneanul? cu el nu ți-e de ajuns? HARNOV Ba… însă-aș zice-o vorbă… TOMȘA Eu nu știu ce ai zice, Dar zic eu, Ștefan Tomșa, cu cerul față-aice, Că mie nu-mi priește și țării nu-i doresc Un domn, supusă slugă a craiului leșesc, Un om a cărui frunte când mândră, când pălită, Stă dârză-n sânul țării ș-afară umilită. Această țară-a noastră nu știe-a slugări; Ea lasă altor neamuri pe brânci a se târî. De însuși Ștefan-Vodă Moldova e deprinsă Să ție mai sus capul cu cât e mai învinsă. Deci piară orice proclet, țăran, vecin, stăpân, Pe tron, sub tron, oricine nu știe-a fi român! MOȚOC Deci piară Lăpușneanul cu-ntreaga-i seminție! SPANCIOC Prea bine, dar pe cine să-l punem la domnie? E lesne-a schimba domnii, bătrânii însă spun: Schimbare de domnie, fălire de nebun. MOȚOC Cum? tu, Spancioc, om tânăr, cu mintea luminată, Te-nchini la vorbe proaste din timpi de altădată? SPANCIOC Mă-nchin și cred, Moțoace, în datini strămoșești Ca-n dogmele preasfinte a legii creștinești; Cred că treptat se pierde a neamului ființă Când el se depărtează de-a bunilor credință. Dar! cred că astă țară, lipsită de noroc, Sătulă-i de-a fi astfel tot scoasă-n iarmaroc, De-a trece ca o vită din mână-n altă mână, Și Zimbrul să ajungă un bou ce toți îl mână. E rău cu rău, se zice, dar mai rău făr’ de rău! Și când privesc în juru-mi, Moțoace, nu văd, zău, Menit pentru domnie din noi toți nici pe unul, Doar numai Ciubăr-Vodă, Ciubăr-Vodă nebunul, Și, de vă place vouă, nu mie-ntr-adevăr, Nu-mi place să văd tronul ascuns sub un ciubăr. MOȚOC Spancioc, ești bun de glumă, dar gluma-ți câteodată… SPANCIOC Rostește adevărul? MOȚOC Ba-i groasă și prea lată. STROICI Dar unde-i Ciubăr-Vodă? Noi l-am uitat de tot. TOROIPAN Lăsatu-l-am în codru călare pe un ciot, Crezând că se găsește pe Ducipal călare Și intră în Suceava ca domn cu îngâmfare. SPANCIOC Sărmanul! încă unul cu gărgăuni domnești. Aceasta-i trista boală a minții românești! (Ciubăr strigă speriat în stânga.) CIUBĂR Săriți! ajutor! TOȚI Ce e? MOȚOC Ciubăr strigă-n pădure. Aleargă, Stroici. SPANCIOC Cu urșii s-o fi-ntâlnit la mure. CIUBĂR Săriți! mă mâncă ursul! SPANCIOC O! trist al lumii curs! Cătăm un domn, și domnul e-n laba unui urs! (Toroipan, Stroici și alți vânători ies repede în stânga.) MOȚOC (în parte) În contra tiraniei lui Lăpușneanul ura Crește și la toți umple și inima și gura. Răzvrățul e în aer ca fulgerul în nori. Răbdare… SPANCIOC (privind în stânga) Ciubăr vine adus de vânători. SCENA V[modifică] Cei dinainte, CIUBĂR-VODĂ (purtând hlamidă peticită și stemă de hârtie poleită, intră susținut de Stroici și de Toroipan) TOROIPAN N-ai grijă. CIUBĂR (slab) Ah! MOȚOC Ce este? STROICI Nimic… l-am găsit față C-un urs, ucis de Tomșa, pe care-l credea-n viață. (Toți râd.) CIUBĂR (se pune pe o rădăcină) Ah! apă, apă… SPANCIOC Dați-i mai bine-un pic de vin, E leac de spaimă. STROICI (dând un teas lui Ciubăr) Ține. CIUBĂR (bând) A!… dar nu-i teasul plin, Mai adă. (Bea.) De pe ochii-mi o ceață se ridică. Ah! sfinte Agaftocle, cum n-am murit de frică! SPANCIOC Ce? frică?… Ciubăr-Vodă, lui Papură nepot, Fricos?… Eu nu-o pot crede. CIUBĂR Nici eu, Spancioc, nu pot, Dar când am zărit ursul, deodată-am simțit, frate, (oțerindu-se) Brrr! un puhoi de sloiuri curgându-mi ici, în spate. Era o matahală cât muntele Ceahlău, Ce sta, sugându-și laba, înfipt în drumul meu. Îi strig în gura mare să deie într-o parte, El nu!… atunci în grabă eu dau să fug departe, Dar fiara mă clocește cu ochii roși de foc Și eu, cu dânsul față, rămân înfipt pe loc. Vroiam să-i spun că-s Vodă, Ciubăr-Vodă, dar glasul Mi se taiase, -o! Doamne, simțeam că-mi sună ceasul. Era să mor!… o credeți, boieri?… era să mor! Ce jale, ce durere pe voi și pe popor! Îmi pare că văzduhul de clopote răsună. Prin sate, prin orașe toți oamenii s-adună Și zic cu-nduioșire: ah! lumea-i pe sfârșit! Ciubăr, adevăratul domn, iată c-au murit! SPANCIOC Și Dumnezeu să-l ierte!… s-a dus în iad zăloagă… Păcat numai de dânsul că îi lipsea o doagă. STROICI Ș-o sâmbătă. TOROIPAN Ș-o joie. CIUBĂR Voi râdeți? SPANCIOC Ba, jelim Și ca pe-un mort în viață voioși te prohodim. SCENA VI[modifică] Cei dinainte, DESPOT, LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE LIMBĂ-DULCE (în culisele din dreapta) Hai, nu întinde vorba, hai… DESPOT Dar ce vrei, creștine? De ce mă-ntorci din cale? LIMBĂ-DULCE Mergi, zic, cât e cu bine, Că jur pe sfânta cruce… DESPOT Măi, știi tu cine sânt? LIMBĂ-DULCE De-i face-un pas, cu ghioaga te culc mort la pământ. (Despot, Limbă-Dulce și Jumătate intră pe scenă.) DESPOT Pe mine? LIMBĂ-DULCE (împingând pe Despot) Mergi. MOȚOC Ce este, române? LIMBĂ-DULCE Ce să fie? Am prins colea sub stâncă un ungur cu trufie Care-a trecut hotarul, ca vulpea pe furiș, Dar i-am scurtat eu calea pe dâmb în stejăriș. MOȚOC (lui Despot) Străine, spune nouă: ce ești și cum te cheamă? DESPOT Dar voi, care vi-i dreptul de-a-mi cere mie seamă? TOMȘA Al nostru drept înscris e pe țară-n lung și-n lat. Boieri suntem de-ai țării în care ai intrat. Moțoc când te întreabă, răspunde cu-nchinare. CIUBĂR Și-n fața mea te pleacă. DESPOT (închinându-se lui Moțoc) Moțoc, vornicul mare! LIMBĂ-DULCE (lui Moțoc) Stăpâne, să las robul? MOȚOC Să-l lași. LIMBĂ-DULCE Da-i prea limbut Și limba-i sfredel dulce de diavolul făcut. SPANCIOC De-aceea Limbă-Dulce te-au poreclit pe tine? LIMBĂ-DULCE (râzând) Se poate. (Lui Jumătate.) Hmm! boierul m-a păcălit. MOȚOC (lui Despot) Străine, Urmează-ți drumu-n pace; ești liber. DESPOT Nicidecum, Recunoștința vie mai sclav mă face-acum; Dar cine poartă-n sânu-i curată conștiință Voios primește lanțul numit recunoștință. Oricum mi-a fi norocul în lume schimbător, Îmi voi aduce-aminte de-al meu liberator, Moțoc. CIUBĂR Ei! și de mine nu? MOȚOC Vorbele-ți sunt bune Și chipul de om neaoș, dar cine ești, ne spune. DESPOT Eu sunt în voia soartei un vecinic călător, Atras în cale-mi lungă de-un tainic viitor, Purtat printre popoare din țărmuri depărtate, Trecut cu spada-n mână prin lupte încruntate. Din frageda-mi pruncie eu sunt… TOMȘA (către Spancioc) Un venetic… DESPOT (auzindu-l) Acel ce-a zis cuvântul de venetic, îi zic Că a mințit și-s gata de-a-nfige cu-a mea pală Cuvântul său în pieptu-i… să iasă la iveală. TOMȘA Eu sunt! eu, Ștefan Tomșa!… Văzut-am pe la noi Mulți pribegiți fățarnici, viermi palizi de gunoi, Ce vin și-n sânul nostru fac cuiburi veninate. Cine ești tu? răspunde!… la vorbe îngâmfate, La provocări sumețe de-un soi de zvânturat Arunc disprețul. DESPOT Cine-s?… Ascultă înclinat: Sunt Despot Eraclidul din Paros!… Al meu tată A fost fruntaș de oameni în Grecia bogată, Prinț falnic! de pe tronu-i căzut și răsturnat Sub apriga urgie a turcului turbat. CIUBĂR Ești prinț?… deci văr cu mine? TOMȘA Ești bun de limbuție, Dar unde ți-e dovada de naltă obârșie? (Despot arată un pergament.) DESPOT Priviți; iată diploma lui însuși Carol-Quint Și gloriosu-i nume în litere de-argint. (Moțoc și cu boierii, afară de Tomșa, examinează diploma.) MOȚOC Așa-i!… Fii, Eraclide, părtaș de-al nostru soare. Ești oaspele Moldovei de bunuri dătătoare, Căci astă țară vecinic priimește-n sânul ei Cu drag pe bunii oaspeți, cu milă pe cei răi. (Către vânători.) Aduceți teasuri pline de vin pentru cinstire. TOMȘA (în parte, ieșind prin dreapta) Ades în cupa plină se-ascunde o căire. (Boierii iau teasuri și închină.) MOȚOC (lui Despot) Noroc și voie bună! CIUBĂR (asemene) Supus să-mi fii deplin! DESPOT Boieri! pentru Moldova paharul meu închin. Să-i deie Creatorul în veci zile senine. Ș-un domn cu omenie, iubit de toți! CIUBĂR (înaintând) Ca mine! Ca mine!… Domn ca mine se poate-a fi mai bun? Hai dar, boieri, la Curte! DESPOT (lui Moțoc) Ce zice? MOȚOC (lui Despot) Un nebun. SPANCIOC Boieri!… a sa-nălțime Ciubăr ne poruncește. La Curte dar, căci tronul de dorul lui tânjește. MOȚOC Și dumneata, pribege, purtat din loc în loc, E timp să guști odihna în casa lui Moțoc. Hai! (Boierii pleacă și ies prin dreapta, Limbă-Dulce și Jumătate rămân singuri.) LIMBĂ-DULCE Ce zici, Jumătate? JUMĂTATE Îmi țiuie auzul. LIMBĂ-DULCE Boierilor de astăzi nebunu-i călăuzul. Din toți care-i mai tuieș? JUMĂTATE Nu știu. LIMBĂ-DULCE (arătând în culise) Nu știu nici eu. Dar cel mai cu drăcie, vezi tu?… e robul meu. (Cortina cade.) ACTUL I – TABLOUL II[modifică] Un salon în palatul de la Suceava. Portrete de domni pe pereți. Uși mari în fund. Alte două uși în dreapta și în stânga. O masă de stejar pe planul I, în dreapta. Jilțuri. SCENA I[modifică] ALEXANDRU LĂPUȘNEANU, DOAMNA RUXANDRA (Amândoi stau pe jilțuri lângă masă. Doamna lucrează la un aer.) LĂPUȘNEANUL În vremea-ndelungată cât singur, cu smerire, Am fost spre închinare la sfânta mănăstire A Slatinei, aice cum ai mai petrecut, Iubita mea Ruxandră? DOAMNA În aur am cusut Doi îngeri lângă Sfânta Maria-născătoare, Pe aer. LĂPUȘNEANUL Este gata? DOAMNA Mai am încă o floare De crin deschis a coase în alb mărgăritar Și aerul l-om pune pe-al Slatinei altar. LĂPUȘNEANU Îmi place, scumpă Doamnă, frumoasă și cuminte, Să văd măiastra-ți mână lucrând odoare sfinte. Gândirea ce se-nalță la cer, la Dumnezeu, Din cuget și din casă alungă duhul rău… Dar spune-mi: auzit-ai de un pribeag din lume, Un… Despot… mi se pare c-acesta-i al său nume… Aice, la Suceava, în lipsa mea sosit? Se zice că-i odraslă de neam prea strălucit, Că-i domn de Samos, Paros, și că-i în legătură Cu împărați… că are întinsă-nvățătură Și limbă mlădioasă, o limbă ce-n curând Pe toți boierii tineri i-a fermecat pe rând… Ce ai aflat de dânsul? DOAMNA (cu sfială) Am auzit mult bine, Și… chiar a cerut voie la Doamna să se-nchine. LĂPUȘNEANU Și… l-ai primit în Curte? DOAMNA Primit… LĂPUȘNEANU (posomorându-se) Într-adevăr? DOAMNA Era o datorie… Despot îmi este văr. LĂPUȘNEANU Cum? văr măriei-tale?… De unde până unde? DOAMNA (zâmbind) Mărgăritaru-n scoică de mare se ascunde. Despot, pe malul mării născut, e fiu curat Lui Iacob Eraclidul, din Paros alungat, Ce se rudea de-aproape cu maica-mi răposată. LĂPUȘNEANU Crezi? DOAMNA I-am văzut chiar spița pe pergament lucrată. LĂPUȘNEANU (sculându-se, în parte) O spiță-nchipuită de dânsul, pre cât știu, Ce-l face rudă bună cu Hercul Olimpiu. Plastograful! îi zboară sus gândul… (tare) și ce cată Aici, la noi? DOAMNA Sărmanul!… cu inima-nfocată, El vrea la pragul ușii măriei-tale-a sta Și viața-i s-o jertfească pentru măria-ta, Că-i om de sânge nobil ce-n apă nu se schimbă. Viteaz! ce are-n suflet el are și pe limbă. LĂPUȘNEANU Prea bine… Văd că Despot e meșter vrăjitor. La toți deopotrivă el v-a vrăjit pe dor. Am grabă de-a-l cunoaște. DOAMNA (se scoală veselă) Te-nduri să-i faci primire? LĂPUȘNEANU Cum nu?… Doresc chiar astăzi să cerc a lui vrăjire. El are ca să vie cu vornicul Moțoc. DOAMNA O! de-ar cădea pe dânsul o rază de noroc Ca el să fie-un oaspe plăcut măriei-tale!… Moțoc și eu în taină am pus de gând și-n cale Cu fiica lui, cu Ana, pe Despot să-l unim Și de coroana țării credința-i s-o lipim. LĂPUȘNEANU (luând-o de mână) Să-ți fie viața dulce ca chipul și ca glasul, Tu care cu iubire mă-ntâmpini la tot pasul Privind în Domnul țării pe scumpul tău bărbat Și-n soțul vieții tale pe Domnu-ncoronat! (Se îndreaptă cu Doamna spre ușa din stânga.) Acum te du să cauți de pruncușori, de casă, Și, ca o gospodină, gătește mare masă Ca să cinstim cu prânzul pe Despot… vărul tău. DOAMNA Ah! Doamne… (Vrea să-i sărute mâna.) LĂPUȘNEANU (atrăgând-o la sân) Nu, iubito… aici, pe sânul meu. (Sărută pe Doamna, care iese în stânga.) SCENA II[modifică] LĂPUȘNEANU (privind lung după Ruxandra) Muierea, tot muiere!… o biată ciocârlie Spre tot ce strălucește zburând cu veselie… O inimă, comoară, ș-un cap frumos… dar sec!… A-nduioșat-o Despot cu glasul lui de grec, Și toți boierii, dușmani oblăduirii mele, Sunt prinși de-acest paingăn în desele-i rețele. (Se primblă tulburat.) A! scorpie grecească!… eu planul ți-am pătruns. Tu vrei să-mpungi în mine cu ghimpele-ți ascuns. Tu vrei, ființă-oloagă, născută-n putrezime, S-ajungi prin târâire l-a tronului nălțime? Doar Vodă Lăpușneanul va ști, prevăzător, Pe-o scorpie ca tine s-o farme sub picior, Și nu-a lăsa în viața-i pe tronul țării sale Să fluture nici umbra deșertăciunii tale. (Scoate un răvaș și-l privește.) Ioan Sigmund Polonul, prin mine întronat În țara ardeleană, de știre azi mi-a dat Și-n țară, și-n afară să fiu cu priveghere, Căci Despot zvânturatul râvnește-a mea putere. Te-oi urmări, vrăjmașe, cu aprigul meu veghi Pân’ ce din priveghere ți-oi face un priveghi Ș-alăture cu tine vei întâlni mormântul Când tu din întuneric îi vrea să-ți iei avântul. (Pe gânduri.) Cum să-i deschid capcană?… Ce cursă să întind Pe el cu-ai lui tovarăși în lațu-mi să-i cuprind?… A!… ce să pierd eu timpul cu intrigi mici de Curte? Domnia tare cere braț lung și vorbe scurte. Când dușmanul în taină s-apropie de cort, Scurtează-i drumul grabnic prin moarte, sau ești mort! (Merge la ușa din dreapta, o deschide și cheamă:) Toma! SCENA III[modifică] LĂPUȘNEANU, TOMA CALABAICANUL LĂPUȘNEANU Tu ești bulgarul Toma Calabaicanul. TOMA Sunt Toma, credinciosul rob al lui Lăpușneanul. LĂPUȘNEANU Când am cuprins Ardealul ce erai tu? TOMA Nimic. LĂPUȘNEANU Te-am miluit cu viața în lupta de la Cic. (Toma sărută poala lui Lăpușneanu.) Ești om tu de credință? (Toma îngenunchează.) Vroiesc să fac cercare De-ai meritat și meriți a noastră îndurare… (În taină.) Cunoști pe Despot grecul?… pe-acel străin trufaș Ce zvârle bani cu pumnul prostimii din oraș? El vrea să mă ucidă… (Toma se scoală punând mâna pe hamger.) TOMA El trebuie să moară! LĂPUȘNEANU Bine, voinice Toma!… Văd, gândul tău se-nsoară Cu-a mea dorință… Bine!… tu vei ieși bogat Din astă însoțire… (Tainic.) Azi este la palat Prânz mare… Vin boierii cu Domnul să cinstească. Tu să-l slujești pe Despot la masa cea domnească, Tu singur să ai grijă de-a-i fi paharul plin… (dându-i un șipușor) Și… tainic șipul ista să-l verși în al său vin. Ai înțeles? (Toma ia șipul și se închină în tăcere.) Fii vrednic și mut până la groapă… (Toma sărută mâna lui Lăpușneanu și iese.) LĂPUȘNEANU (singur) În groapă cade-acela ce altui groapa sapă. SCENA IV[modifică] LĂPUȘNEANUL, UN CĂPITAN DE SEIMENI CĂPITANUL (la ușa din fund) Măria-ta! boierii la curte adunați… LĂPUȘNEANU Să intre!… Căpitane, pe lângă-acei chemați Mai este cine-n sală? CĂPITANUL Străinul Despot este. LĂPUȘNEANU Prea bine: mergi la Doamna să-i duci această veste. (Căpitanul iese.) LĂPUȘNEANU (singur) O! sarcină amară de tron amenințat! Anevoință crudă de-a fi neîmpăcat!… M-obligă boierimea în veci ambițioasă În gheară să-mi schimb mâna și sceptrul meu în coasă… O! lege-a ospeției, te calc, dar ce să fac?… Prin moartea unui dușman eu țara mi-o împac! SCENA V[modifică] LĂPUȘNEANU, DOAMNA RUXANDRA, ANA DAMEALE CURȚII (intră prin stânga) DOAMNA Măria-ta, dă-mi voie cu-a mele jupânese Urare să-ți aducem. LĂPUȘNEANU (înaintând spre dame) Flori mândre și alese Din stratul boierimii, cu drag vă mulțumesc. Așa cunună-o prinde pe Doamna ce-o iubesc. (Doamna, urmată de jupânese, se îndreaptă spre masă.) DOAMNA (încet, Anei) Măria-sa e vesel!… ANA Dar. DOAMNA Cu-atât mai bine Pentru Despot. (Se pune pe jilț.) ANA (încet, Doamnei) La Curte el vine astăzi? DOAMNA Vine. (Damele formează grup împrejurul Doamnei.) SCENA VI[modifică] Cei dinainte, MOȚOC, HARNOV, SPANCIOC, STROICI, TOROIPAN, BOIERI (intră prin fund) LĂPUȘNEANU (pe jilț) Bine-ați sosit la Curte, boieri prea credincioși! MOȚOC Mulți ani măriei-tale! Boierii azi voioși, Lăsând de ei departe și vrajba și gâlceava, Se-nchină toți lui Vodă întors acu-n Suceava. HARNOV Plecați ei se închină în fața celui uns Pe care sfânta cruce cu raze l-a pătruns, De-a potolit în țară pornirile pizmașe, Dând scule și icoane la sfintele locașe. LĂPUȘNEANU Mă bucur că gâlceava din țară a pierit, Boieri, căci e o boală ce-aduce rău sfârșit… Dar nu zăresc pe Tomșa? HARNOV El n-a venit. LĂPUȘNEANU Cum? oare Să n-aibă mulțumire de-a noastră sărbătoare? E Sfântul Alexandru astăzi, e ziua mea. HARNOV La veselia noastră părtaș a fi nu vrea, Se vede. LĂPUȘNEANU Fie!… însă nu-i nici Ciubăr nebunul? HARNOV (râzând) Pereche minunată fiind ei tot ca unul. Se cred deopotrivă meniți între fruntași, Să meargă înainte de gloate cu trei pași. LĂPUȘNEANU În lipsa lor să facem, boieri, azi împreună Ospăț de sărbătoare, frățesc, cu voie bună. BOIERII Trăiască-a ta mărire! HARNOV (lingușitor) În veci slăvit să fii! MOȚOC Dar soarele lucește pe munți și pe câmpii. E drept ca ziua-aceasta și la străini să fie, Precum la toți românii, izvor de bucurie. LĂPUȘNEANU E drept. MOȚOC Deci învoiască acum măria-ta Lui Despot, al meu oaspe, să vie-a-l saluta. LĂPUȘNEANU Să vie. (Moțoc iese prin fund.) DOAMNA (Anei) Bun e Vodă! ANA Dar!… (în parte, zâmbind) ca nealtădată. LĂPUȘNEANU (în parte) S-apropie de mine năpârca-nveninată. SCENA VII[modifică] Cei dinainte, DESPOT, MOȚOC MOȚOC (pe prag) Măria-ta slăvită… Despot! (Îl prezintă.) LĂPUȘNEANU Fii bun sosit La Curte, Despot. (Despot înaintează în mijlocul salonului.) DESPOT Sire!… cu sufletul uimit, Și tremurând m-apropii de sacra-ți maiestate Ca să-i aduc la rându-mi urările-mi plecate. Să vă-mpletească cerul a gloriei cununi Și-n veci să le ferească de grelele furtuni!… Eu, Despot Eraclidul, condus de-o blândă stea; Răpit de al meu suflet curat ca spada mea, Depun în ziua mare, ca lumea să le vadă, Depun azi la picioare-ți braț, inimă și spadă… Părintele meu Iacob, odinioară domn, Pân-a nu-nchide ochii atinși de-al morții somn, Mi-a zis: Te du cu bine în cale depărtată Și mergi drept la Moldova în mari viteji bogată; Acolo tu găsi-vei un domn măreț, viteaz, La pragul țării sale veghind cu ochiul treaz, Ș-un înger de virtute, frumoasa lui soție Ce mie mi-e nepoată și vară bună ție. Mergi drept la ei, tu Despot, ca să le duci prinos Lui Vodă a ta spadă și brațu-ți credincios, Iar Doamnei, aste scule, șiraguri și paftale, Purtate de-a sa maică în ziua nunții sale. (Ia un scrin din mâinile unui paj rămas la ușa din fund și vine de-l prezintă Doamnei, îngenunchind dinaintea ei.) DOAMNA Ah! prețioase scule! ANA Ce dar strălucitor! LĂPUȘNEANU (în parte) O! greci vicleni în vorbe și-n darurile lor! DOAMNA (lui Despot) Prin aste suvenire mă-ndatorești mult, vere. DESPOT (în parte, sculându-se) Când ar vedea Carmina a sale giuvaiere! DOAMNA Dar pot să pun pe mine comoara ce-ai adus? DESPOT Lumina de sus cade și iar se-ntoarce sus. LĂPUȘNEANU Domniță, aste scule străbune le primește Și-n semn de mulțumire cu ele te gătește, Ca să serbăm norocul ce azi ne-a dăruit Un văr măriei-tale și mie-un… neam iubit. SCENA VIII[modifică] Cei dinainte, TOMA CALABAICANUL TOMA (în fund, pe prag) Merindele-s pe masă! Noroc și poftă bună! LĂPUȘNEANU Boieri! prietenia la sânu-i ne adună. Hai să ciocnim la masă pahare de Cotnar. Să bei frățește, Despot… (în parte) paharul cel amar! (Lăpușneanu dă mâna Doamnei. Despot, Anei. Boierii, damelor, și se îndreaptă spre fund.) SCENA IX[modifică] Cei dinainte, CIUBĂR-VODĂ (se arată în fund) CIUBĂR Stați!… încotro vă duceți, boieri, făr-a mea știre? Ce-i astă-adunătură? Ce-i astă pregătire De prânz și de beție aici în casa mea? LĂPUȘNEANU (râzând) Ha, ha! Iaca nebunul Ciubăr. HARNOV Popa-Belea. CIUBĂR Dar!… eu sunt!… Ciubăr-Vodă, născut din fiu în tată Cu tron pe cap, cu stemă sub mine așezată! Eu, care-n strună dreaptă prin Ștefan mă pogor Din Cesar, știți, al lumii stăpân, învingător. Cum dar, stolnice Petre, cum dar tu, Lăpușnene, Te rățoiești la soare fudul cu-a mele pene? Mult ai să stai tu încă pe tronu-mi strămoșesc? Destul acum, ajungă-ți că, zău, te-afurisesc! Ieși din palat!… Aice eu singur, eu am dreptul Să stau dârzoi cu capul, să stau umflat cu pieptul Și ca o moaște sfântă să fiu de toți slăvit. Dă-mi tronul că mă mânii… HARNOV (râzând) Nebunu-i mucalit. LĂPUȘNEANU Ba, decât să te mânii măria-ta, Ciubere, Mai bine mergi în sală ca să te pui pe bere, Să te măsori cu… Despot. CIUBĂR (înveselit) Sub masă-l voi lăsa! (Se întoarce spre fund și pleacă strigând:) Loc, loc!… feriți, că trece Ciubăr și urma sa! (Cortina cade, în vreme ce toți se îndreaptă spre fund.) ACTUL II[modifică] Salon în casa lui Moțoc — ușă în fund, ușă în stânga, ușă în dreapta. Fereastră în dreapta. O masă lungă în stânga, planul I, cu jilțuri împrejur. O icoană în peretele din fund, cu lampă aprinsă. SCENA I[modifică] DESPOT Călăul, Lăpușneanu, la masa lui domnească, Grăindu-mi cu blândețe, a vrut să m-otrăvească. Dar!… am simțit amarul ucigător în teas… Vrăjmașa lui cercare zadarnică-a rămas, Căci port eu totdeauna un balsam din Morava Ce nimicește moartea desotrăvind otrava. Iată-l! (Arată un șip.) O! rouă scumpă din plaiuri îngerești, Esență-apărătoare a vieții omenești! Dator îți sunt cu viața, dar mult mai mult datoare Ți-a fi a mea gândire în zi răzbunătoare! (Stă puțin pe gânduri.) Călăul prepuielnic hrănește-un cuget rău, Și el o să mă piardă de nu l-oi pierde eu. Răbdare!… toți boierii de răzvrătire-s gata. Moțoc, pe cât îmi pare, vrea să-și mărite fata Cu mine, ca prin mine, de el pe tron urcat, S-ajungă socru mare de ginere-ntronat. O! de-ar vroi norocul curând să-și schimbe pasul! Când el vroiește, anii nu-aduc ce-aduce ceasul. Aș fi pe tron, eu Despot, nălțat și fericit, Aș fi… o! vis feeric! cu Ana însoțit, Cu Ana, dulce floare căzută-aici din stele Să fie floarea vieții și a coroanei mele!… Dar ce-a zice Carmina de care sunt iubit?… A!… ea-i frumoasă, jună, și Laski-mbătrânit. Curând s-a stinge focul și apriga-i durere Găsind într-un alt Despot o nouă mângâiere… (Se primblă agitat.) Amorul pentru Ana și glorie m-aprind… A cărie dulci mreje mai tare mă cuprind?… Ah! tronul, tronul, tronul!… la el de-a drept m-oi duce Chiar de-a fi pân’ la dânsul să calc pe sfânta cruce! (Se stinge candela icoanei.) Ce! candela icoanei s-a stins în untdelemn!… De-aș fi din astă țară, aș crede că-i rău semn, Dar omul de-o natură înaltă și vitează Iubit de ceruri este și cerul îl păstrează. SCENA II[modifică] DESPOT, MOȚOC MOȚOC (venind din stânga) Ce faci, iubite oaspe, și cum te mai găsești Sub sarcina de daruri a dragostei domnești? De când ai fost la Curte poftit la ospătare L-ai fermecat pe Vodă. DESPOT O crezi? MOȚOC Așa se pare, Căci nu e zi lasată de bunul Dumnezeu În care să nu-ți deie dovezi de placul său. Alaltăieri primit-ai o sabie turcească, Ieri un caftan și astăzi o iapă arăpească. DESPOT Știu, iapa de la Tunis pe care nici un brav A-ncăleca nu poate? MOȚOC Haramu-i cu nărav. Pe toți mereu trântește și, fără de sfială, I-a tras lui însuși Vodă o sfântă de trânteală. (La fereastră.) Ian cată prin ogradă cum se frământă-n loc! Să juri c-a fost hrănită de zmei numai cu foc. DESPOT Mă duc s-o-ncerc. MOȚOC Mai bine o lasă că-i nătângă. De nu ți-ar frânge capul… DESPOT N-am teamă să mi-l frângă. Deprinsu-m-am cu caii spanioli și arăpești Ce sub a lor copite au aripi vulturești. Ș-apoi… ceva îmi spune cu-o tainică șoptire Că moartea respectează pe omul cu menire. MOȚOC Dar dacă tu n-ai teamă, eu am, căci mă-ngrijesc De mâna lăpușneană cu dar… prietenesc. Cunoscător de oameni sunt eu la bătrânețe. Tu ai, iubite oaspe, apucături mărețe. Boierii te admiră; poporu-ademenit Deasupra lui te vede ca pe un domn iubit. DESPOT Domn!… MOȚOC Și de ce nu, Despot?… Un om de naltă fire Unit cu mine poate s-atingă-orice mărire. DESPOT Dar Lăpușneanu?… MOȚOC Steaua-i în cer s-a stins de mult. DESPOT (în parte) Mă cearcă… MOȚOC (observându-l, în parte) Priceput-au? DESPOT (asemene) Să-l cred? MOȚOC (asemene) Dar!… DESPOT (asemene) Să-l ascult? (Se apropie de Moțoc cu o sfială simulată.) Aș vrea… și n-am curajul de-a te-nțelege bine. MOȚOC În mine ai credință?… DESPOT (cu supunere) Fă ce-i vroi cu mine… (Aruncă ochii pe fereastră.) Dar ulița și curtea sunt pline de norod… Să vadă de-s mai tare decât un voievod. Mă duc… vii jos în curte? (Iese prin fund.) MOȚOC Vin, dar; fă înainte… Strunește bine gura iepei și fii cu minte. MOȚOC (singur) Despot e la părere zburdalnic și ușor, Dar are minte coaptă și ochi pătrunzător, Și inimă-ndrăzneață, și-nvățătură multă. Pe mine mă respectă, de mine el ascultă… Așa domn ne convine, așa ginere vreu. Domnind, el va fi brațul, iar capul voi fi eu! (Iese prin fund.) SCENA III[modifică] ANA, MAICA FEVRONIA (intră prin stânga) MAICA Și Vodă a fost vesel, zici tu, ca niciodată? ANA Dar!… cât a ținut masa, cu fruntea-nseninată Măria sa pe Despot zâmbind l-a ascultat… Era cu Vodă-n față la masă așezat, Plăcut, isteț la vorbă, purtând mărirea-n sine Sub haina spaniolească ce-l prinde-atât de bine! Încât, zău, de m-ai crede, maicuță, între noi, Adevăratul Vodă părea dintre-amândoi El, Despot!… Lângă dânsul, la spate, în picioare Sta Toma, vel-paharnic, ținând două ulcioare Din care-i dregea singur vin dulce în pahar, Făcând turcești talâmuri, cât poate un bulgar. MAICA Dar spune-mi: Doamna, Doamna era și ea voioasă? ANA Voioasă, fericită, la față luminoasă, Căci ea vedea pe Vodă prin Despot fermecat Și pe-al ei văr, pe Despot, de lume admirat. MAICA (zâmbind) De lume și… de tine? ANA (exaltându-se) Și cum să nu-l admire? El ne-a făcut de viața-i o lungă povestire, O halima întreagă și plină de minuni Ca cele de pe timpul vitejilor străbuni. Ne-a spus a sale lupte și trecerile sale Prin câmpuri sângeroase, prin curți imperiale, Când simplu om de oaste, când prinț adevărat, Recunoscut de Carol, augustul împărat. Ne-a spus cum el, viteazul, a risipit îndată Cu cavalerii negri a frâncilor armată La Renti, Valenciena, Hezdin și Teruan Sub contele de Schwarzburg, vestitul căpitan; Și ce-a vorbit cu-a lumii puternică treime, Regi, filozofi și Papă… și altele-o mulțime. Apoi ne-a spus de țărmuri scăldate-n aer cald Ce sunt cu drag încinse de-o mare de smarald Și au fructe de aur, și zile-n veci frumoase, Și nopți de încântare ca ziua luminoase. Ah! ce să-ți zic, maicuță?… Mesenii încântați Rămas-au, ascultându-l, flămânzi și însetați, Atât era de vie și de atrăgătoare Vorbirea lui! MAICA Nepoată, aș pune o prinsoare Că dintre toți mesenii cel mai cu drag răpit Ai fost tu, Anicuța. ANA (uimită) Eu? MAICA Tu… vezi? te-ai roșit… Ascultă-mă, copilă: Tu ești o dulce floare Ce n-a văzut sub ceruri decât zile cu soare Și nici măcar visează de zilele cu nori Amare, furtunoase, cumplite pentru flori. Alină, înfrânează a ta închipuire, C-ades ne rătăcește a inimii pornire Și când, din fermecare cercăm să revenim, În brațele durerii cuprinse ne găsim. Nu zic că Despot este om rău… Doamne ferește! El e creștin, se-nchină, pe Dumnezeu slăvește Și mie totdeauna mâna-mi sărută, dar, Ca să nu-ți fie lipsă dumnezeiescul har, Gândește, copiliță cu blândă inimioară, Că pasărea ce cântă e pasăre ce zboară. Străin e Despot… ANA (repede) Despot?… ah! maică, nu-i străin. E văr cu Doamna noastră, e conte palatin, E cavaler de aur, e prinț de la Elada, Distins de Papa-n Roma, de Carol în Grenada Și de al meu părinte, iubit… într-un cuvânt, El e oaspele nostru ș-un oaspe… știi că-i sfânt. MAICA Sfânt, sfânt, nu totdeauna. (În parte.) Curată nebunie, Cu fată mare-n casă asemene-ospeție. (Tare.) Ah! scumpă nepoțică, tu faci un vis frumos, Dar visul… (Zgomot de glasuri în curte.) ANA (alergând la fereastră) Ce s-aude? ce zgomot? MAICA Unde? ANA Jos. Privește ici în curte. MAICA (apropiindu-se de Ana) Ce? ANA O mulțime mare Se uită-n fund spre poartă cu spaimă și mirare. MAICA Ce-i oare?… Vai de mine!… o fi iar vreun bunt? ANA Ba nu; în depărtare nu vezi lucind un punt? El vine și tot crește… dar e un om călare… Ce văd?… e însuși Despot!… Ah! Doamne, sare, sare Chiar peste zidul curții!… MAICA (speriată) Sărmanul!… s-a zdrobit? ANA (veselă) Ba nicidecum. MAICA Nu? ANA Iată-l… în loc el a oprit Fugarul alb de spume și, vesel, cu mândrie, Se-nchină-n dreapta,-n stânga, la toți zâmbind, și… mie! Ah! pare că-i un rege! MAICA Fugi, dragă, din ferești. Nu stă o fată mare în ochii bărbătești. (Glasuri zgomotoase afară.) GLASURI Ura! — Trăiască Despot! — Frumos viteaz el este! — Să juri că-i Sfântul Gheorghe!— Chiar zmeul din poveste! DESPOT (sub ferești, în curte.) Na, oameni buni! Voi astăzi să beți în cinstea mea, Și-n sănătatea Doamnei să beți! GLASURI Vom bea, vom bea, Ura! MAICA Fugi din fereastă, fugi… Despot intră-n casă. Hai în camara noastră. ANA Ba, vină lângă masă. (Merg de se pun pe jilțuri lângă măsuța din dreapta) SCENA IV[modifică] ANA, MAICA FEVRONIA, DESPOT (intră prin fund) DESPOT (râzând) Ce vesel a fi Vodă când teafăr m-a vedea! A! dona Ana! (Se-nchină Anei.) Maică… (Sărută mâna Fevroniei.) ANA (în parte) Cum bate-inima mea! MAICA De ce-i atâta lume în curte adunată? DESPOT Ca să mă vadă-n luptă cu-o fiară blestemată, O iapă tunisiană ce-n fugă pân-acum A dus pe ceea lume vro zece oameni. ANA Cum? Ș-ai îndrăznit?… DESPOT Mai bine era s-arăt sfială Decât să vadă lumea că-s om cu îndrăzneală? Ș-apoi… cum de n-ar trece prin foc chiar cei fricoși Când sunt cu-nduioșire priviți de ochi frumoși? Și cum, prin ce cuvinte aș spune a mea fală Văzându-te prezentă la lupta-mi triumfală Atunci când mii de oameni stăteau cu ochi deschis Să mă privească-n curte ucis de-un cal? ANA (înfiorată) Ucis! MAICA Ferește, Doamne sfinte! DESPOT În Spania, se spune Că Linda Raia, fiica lui Boabdil, minune Ascunsă în Alhambra, la lume s-arăta O dată pe an numai, ș-atunci soarele sta Pe cer ca s-o admire, uitând de a lui cale, Și mii de flori frumoase ieșeau pe-a Vegăi vale, Și inimile-n sânuri ca ele înfloreau. Și maurii în lupte sub ochii săi mureau Crezând că merg în raiul lui Mahomed, ferice… (Apropiindu-se de Ana.) O altă Lindă Raiă, de la ferești, de aice S-au arătat azi mie, ș-atunci când te-am zărit, Mă jur pe-astă icoană, chiar rege m-am simțit. MAICA (cu spaimă) Dar candela e stinsă!… Vai! candela e stinsă! Semn rău!… nenorocire!… de groază sunt cuprinsă. (Merge la icoană, ia candela și iese în stânga.) SCENA V[modifică] ANA, DESPOT ANA (îngrijată) Semn rău? DESPOT Ce-mi pasă mie!… O candelă s-a stins, Dar alta mai cerească în mine s-a aprins, Ce luminează tainic o gingașă icoană. ANA (zâmbind) Icoana unei sfinte? DESPOT Dar. ANA Care? DESPOT Sfânta Ană. ANA Patroana mea slăvită? DESPOT Și zeitatea mea Ce mă conduce-n lume precum îi conducea Luceafărul pe magii din răsărit și care, Ca să ajung la dânsa, mă-ndeamnă a fi mare. (Ana voiește a se retrage.) DESPOT (oprind-o) O! dona Ana, lasă pe-un biet nenorocit S-apropie altarul de care-i despărțit Și tremurând să-ți zică: angelică madonă, Căci nu pot a depune pe frunte-ți o coronă! ANA (râzând) Cum? o coroană mie? DESPOT Dar, suflet îngeresc! Ești visul fericirii mele. ANA Eu? DESPOT Te iubesc! ANA (veselă, în parte) El! Despot mă iubește! DESPOT Iau martor Provedința Care-mi cunoaște gândul și-mi vede conștiința. Iubesc în tine cerul și naltul Creator, În tine iubesc lumea, prezent și viitor, În tine am credință, în tine îmi pun traiul. El făr de tine-i iadul… Ah! dar cu tine-i raiul! (Îngenunchează.) ANA (în parte) O! Doamne, îmi pierd mintea… Ce-aud? Ce-am auzit? DESPOT Ană,-un cuvânt… ANA Ah! Despot, mi-e sufletul uimit, Mi-e mintea tulburată… În casa părintească N-a îndrăznit nici unul mie-astfel să-mi grăiască. Cum… mă iubești pe mine? DESPOT Dar!… te iubesc pierdut, Mai mult și decât țara în care m-am născut, Mai mult și decât tronul! ANA (cu glas solemn) Despot, aste cuvinte Le-aude cerul!… DESPOT (apucând-o de mână) Ană, prin mii de jurăminte Mă leg eu către tine… (Moțoc apare în fund.) SCENA VI[modifică] ANA, DESPOT, MOȚOC MOȚOC (simulând indignarea) De când pe-acest pământ Trădarea neagră calcă și spurcă pragul sfânt Al ospeției? ANA (speriată, în parte) Doamne! MOȚOC Ce?… nici o respectare Nu mai există-n lume?… și oarba desfrânare Răpește azi copiii sub ochii părintești! (Anei.) Cum de-ai uitat, sărmană nebună, cine ești? Cum de-ai uitat de muma ce te-a născut, copilă Lipsită de rușine?… ANA Iertare!… fie-ți milă! MOȚOC Cum de-ai uitat de mine? ANA (desperată, cade-n genunchi) Ah! tată, îl iubesc! DESPOT Nu ne-osândi, Moțoace, cu glasu-ți părintesc. Iubirea e un înger ce-n casă când pășește Și pragul și căminul cu pasul lui sfințește. Iubesc pe a ta fiică și de soție-o vreu. Primește-mă în brațe ca pe copilul tău. MOȚOC (vesel, în parte) Al meu e Despot!… planu-mi ia zbor acum mai tare. DESPOT (rugător) Moțoace… ANA Tată… MOȚOC (după o pauză) Fie!… și binecuvântare, Copiii mei. ANA (aruncându-se în brațele tătâne-său) Ah! tată! MOȚOC (sărutând-o) Trai bun și cu noroc. DESPOT (în parte) E scară de-nălțare un socru ca Moțoc. MOȚOC (Anei) Acum mergi de te roagă, copila mea, în pace La Cel-de-Sus ce toate le face și desface. (Ana pleacă în stânga. Despot o conduce până la ușă.) DESPOT Când te-i ruga, iubito, la sfântul Dumnezeu… ANA (cu dragoste) Gândi-voi tot la tine. MOȚOC (în parte) A! Despot e al meu! SCENA VII[modifică] MOȚOC, DESPOT MOȚOC Acum suntem noi singuri!… să ne privim în față. Norocul, știi, atârnă de la un fir de ață Slab omului nemernic, bun celui iscusit Și tare ca odgonul pentru cel hotărât. Despot! a sosit timpul ca să cercăm norocul Noi doi!… cu sumeție în vânt s-aprindem focul. Te uită drept în ochii-mi și-mi spune: Ești bărbat În stare să-nfrunți moartea cu gând nestrămutat? Ești om în stare-a merge de-a drept către mărire Pe margini de prăpăstii călcând făr-oțerire? DESPOT Sunt!… tron sau moarte!… Iată deviza ce-am înscris În falnicul meu suflet, în pieptul meu decis. Venit-am în Moldova cu gândul și cu planul Din scaunul domniei s-alung pe Lăpușneanul Și de pe ai săi umeri hlamida să smuncesc. Sunt gata! MOȚOC Gata? DESPOT Gata să mor sau să domnesc. MOȚOC Bine… Acuma, Despot, mă lasă… timpul trece… De-a țării boierime cei mai fruntași, vro zece, Aici au să s-adune spre a ne concerta. (Îl conduce până la ușa din dreapta și-i dă mâna.) Dea Domnul să-ți pot zice curând: Măria-ta! MOȚOC (singur) Moțoace, vâlva lumii e râu cu nalte maluri… Faci bine, nu faci bine să te azvârli în valuri? Și oare căzând tronul pe mâna lui Despot, Nu ar cădea și țara cu-ai săi boieri, cu tot? (Stă pe gânduri.) Oricare înălțime sub cer se prăbușește, Tot surpă și doboară ce-n cale-i întâlnește… Gândește-te, Moțoace… (Hotărât.) A! fie cum va fi. Nu are parte cine nu știe-a se jertfi. (Ușile din fund se deschid.) Dar vin boierii… Iată-i!… La lucru-acum, Moțoace. SCENA VIII[modifică] MOȚOC, TOMȘA, HARNOV, SPANCIOC, STROICI, TOROIPAN (și alți cinci boieri intră prin fund, dau mâna cu Moțoc și merg de se așează împrejurul mesei; Tomșa în capătul din stânga, Moțoc în capătul din dreapta) MOȚOC Poftim, boieri, prieteni! poftim, veniți încoace Și v-așezați pe jilțuri ca sfetnici înțelepți, Pe cât viteji la lupte, pe-atât la cuget drepți. STROICI Dar unde-i Despot, tovarășul semeț Ce a mirat orașul ca neaoș călăreț? Noi l-am văzut călare pe zmeul arăpesc Zburând cum zboară văzul din ochiul omenesc, Și sub fereastra Doamnei, venită ca să-l vadă, Silind să steie iapa și pe genunchi să cadă, Apoi sărind cu dânsa trei buți de Odobești Sub ochii cei de pardos, sub ochii lăpușnești. SPANCIOC Se zice că în vreme ce gloata striga ura, De ciudă Lăpușneanu cumplit își mușca gura. El s-aștepta ca Despot, slăbind ca un mișel Cu iapa s-o pățească cum a pățit-o el. STROICI Doar un fecior ca dânsul de zmei grijă nu are. Voinic e din picioare, voinic și de călare. TOROIPAN Așa-i și precât Despot pe cal e îndrăzneț, E și armaș de frunte. HARNOV (cu entuziasm comic) Sumeț… măreț… isteț! UN BOIER Și e mintos. ALTUL Și darnic. ALTUL Și de înaltă viță. ALTUL Stejarul bun și trainic dă trainică mlădiță. MOȚOC Boieri, îmi pare bine că vă aud pe rând Pe Despot, al meu oaspe, cu toții lăudând, Fiind de lumea-ntreagă iubit, aprețuit, Căci am o bună veste cu voi de-mpărtășit… Cu fiica mea, cu Ana, vrea Despot să se-nsoare. HARNOV (lingușind) Pereche minunată!… Ea lună și el soare! Și când e cununia? MOȚOC Când? Voi sunteți chemați A hotărî și ziua și… TOȚI Noi? MOȚOC Voi!… ascultați: Ne-am plâns în multe rânduri de Vodă… măcelarul, Și-n orice întâlnire ne-am revărsat amarul Prin vorbe și blestemuri întocmai ca muieri. Ba Lăpușneanu-i aprig și rău pentru boieri, Ba Lăpușneanu-i tiran, ba-i fiară făr’ de nume, Ba-i hoț, călău, urgelnic, ba-i ciumă pentru lume. Așa-i? BOIERII Așa! MOȚOC Ei bine, ce suntem noi aici? Stăpâni pe soarta noastră, sau robi plecați sub bici, Ca, fără de păsare și fără sânge-n vine, Noi să răbdăm pe tronul acestei țări, pe cine? Pe-un tiran, un fățarnic, o ciumă, un viclean, Un dușman al Moldovei, un hoț, un Lăpușnean? Răspundeți: se cuvine ca noi să fim o turmă Și el cu ghioaga-n mână de noi să râdă-n urmă? BOIERII Nu, nu! MOȚOC Ce dar să facem? STROICI Din tron să-l răsturnăm! MOȚOC Jurați pe cea icoană că vreți?… BOIERII (se scoală și întind mâinile spre icoană) Jurăm, jurăm! MOȚOC Jurați, boieri, că-n ceasul când eu v-oi da de știre, Voi veți sări la goană cu toți într-o unire? BOIERII Jurăm! MOȚOC (către cer) Atotputernic! Tu, Doamne, sfânt, sfânt, sfânt! Primește la altaru-ți al nostru jurământ. Și pentru-al țării bine din cer ne luminează Și inimile noastre acum le-mbărbătează! BOIERII Amin! (Se pun iar pe jilțurile lor.) SPANCIOC Amin, dar!… însă întreb iar pe Moțoc: Dând jos pe Lăpușneanu, urcăm pe cine-n loc? MOȚOC Pe-un om viteaz și darnic, de viță strălucită, Armaș, călăreț ager, cu minte iscusită, Precum ați spus-o însuși… Pe-un om ce-au învățat De la-mpărații lumii a fi chiar împărat; Pe-un om ce are dreptul la tron ca să aspire Și prin iubirea noastră și prin a lui rudire. SPANCIOC Dar unde-i? (Moțoc se duce la ușa din dreapta, o deschide și aduce pe Despot.) SCENA IX[modifică] Cei dinainte, DESPOT MOȚOC Iată-l! BOIERII (sculându-se) Despot? MOȚOC Despot! (Tomșa se ridică indignat, răsturnând jilțul său.) TOMȘA Un bizantin! Un grec!… Ce! oare-n țară nu crește decât spin? Ce! tot pământul nostru e în așa sterpire, Și neamul nostru ager e în așa-njosire Cât pe moșia noastră să nu găsim un pom Și pentru tronul țării să nu găsim un om! Unde-am ajuns, o! Doamne? Ce ți-am greșit noi ție Ca un boier de-ai țării, un moldovan să vie C-un zvânturat de mână, să ni-l arunce-aici Ca domn, cum se aruncă pomana la calici! Rușine, fărdelege, batjocură, trădare! MOȚOC Minți, Tomșo! TOMȘA O! Moțoace, mă jur: păcatul mare Că n-ai intrat, bătrâne, de viu chiar în mormânt C-un ceas mai înainte de-a zice-acest cuvânt! Vrei greci tu la domnie?… deci sufletu-ți răspundă De răul care-n țară prin greci o să pătrundă? MOȚOC (stăpânindu-se) Tu aiurești, sărmane… Eu nu-s hain, nebun, Când vi-l aduc pe Despot și domn eu vi-l propun. Mi-e inima amară precum îți e și ție De a vedea Moldova un cuib de anarhie În care tot smintitul se crede-un om prădat Când vede tronul țării de altul ocupat. Mi-e inima atinsă de-a morții grea lovire De a vedea Moldova un câmp de jefuire Pe care toți aleargă turbați, neodihniți, Ca să ajungă tronul din care-s îmbrânciți. Au ochi ca să nu vadă, urechi să nu audă, Căci inima lor stearpă cu cârtița e rudă, Și toți vecinii, dușmani acestei mândre țări, Gătesc a ei cădere prin chiar ai săi boieri, Hrănind în al lor suflet o poftă de domnie Ce-aduce lor pieire și țării calicie. Destul!… vreau pace-n țară domnind sub cer senin, Și iată de ce, Tomșo, propun un domn străin. TOMȘA Cuvântul tău, Moțoace, mai rău te osândește, El laudă străinul și neamul tău hulește! (Despot înaintează cu multă demnitate.) DESPOT (grav) Viteze Tomșa!… Despot, de tine-aici respins, Respectă tulburarea din sufletu-ți aprins, Și-n tine el admiră virtutea strămoșească Ce vrea coroana țării pe-o frunte românească, Dar dacă prin mânie acum n-ai fi orbit, De-ai fi, cum se cuvine, cu gândul liniștit, Ai înțelege, Tomșa, că naștere și nume Sunt jocuri de-ale soartei care domnește-n lume. Nu, Tomșa, nu e locul ce face pe-un bărbat Străin sau fiu al țării, om rău sau lăudat, Căci omul mare-n suflet, moșnean, străin el fie, În suflet poartă lumea întreagă drept moșie! Nu, Tomșa, nu-i cu dreptul de-a zice că-i străin Acel care dorește la toți noroc deplin Și care pentru țara ce l-a priimit cu bine E gata să jertfească tot sângele din sine. Străin este acela crunt, orb, nelegiuit, Ce-nfinge-n rana țării cuțitul otrăvit! Străin este acela ce, orice nume poartă, Nu-i pasă de-a lui țară chiar de-ar vedea-o moartă! Nu dar eu, văr cu Doamna, străin aice sunt, Ci Lăpușneanu, dușman acestui drag pământ! HARNOV Jos Lăpușneanu! STROICI Moarte hainului! TOROIPAN Sfârșească Și viața-i și domnia! HARNOV Și Despot să trăiască! BOIERII (afară de Tomșa) Dar, dar! TOMȘA (către cer) Sunt orbi, o! Doamne, din cer nu-i asculta! DESPOT Boieri, recunoștința… TOMȘA Recunoștința ta? Pe cine vrei să-ntuneci?… Cum noi s-avem credință În vorbele-ți viclene ș-a ta recunoștință Când tu, chiar văr cu Doamna, fățarnic ca un hoț, Vrei să răstorni din culme pe ea și pe-al ei soț? A! șarpe, vrei să luneci sub mantia domnească? În lături! DESPOT Lăpușneanu a vrut să m-otrăvească! În cupa lui perfidă eu moartea am băut Și, făr-a mea ispită, de mult aș fi pierdut. El vrea a mea pieire?… deci gheară pentru gheară! El zice: piară Despot!…! eu, Lăpușneanu piară! MOȚOC Se va-mplini cuvântu-ți, poporul e cu noi. TOMȘA Cu voi poporul?… fie!… eu nu mai sunt cu voi! Mă duc, vă las orbirii, las țara-n seama voastră. Să dați seama de dânsa! (Trece măreț pe dinaintea boierilor și se îndreaptă spre ușa din fund.) DESPOT Ești dar în contra noastră? Boieri, Tomșa ne lasă… El are-ntru nimic Lui Vodă să ne vândă. TOMȘA (cu dispreț) Pribeag cu suflet mic!… Românul viețuiește și moare, când se jură, Cu arma albă-n mână, nu cu trădarea-n gură. Învață de la dânșii a fi român de poți. Boieri! gândiți la muma ce v-a născut pe toți! (Iese. Boierii rămân pe gânduri. Despot și Moțoc grăiesc încet deoparte.) SCENA X[modifică] TOȚI, afară de TOMȘA SPANCIOC E aspru cu noi Tomșa. HARNOV Lăsați-l ca să fie. Avea gărgăuni poate de domn, cine mai știe? SPANCIOC Eu știu… te-nșeli… Nu, Tomșa, român dintre străbuni, E om în toată mintea, ferit de gărgăuni. El nu vrea domn pe Despot pentru că-i grec, dar oare Să n-aibă el dreptate, de țară când îl doare? Străbunii, duși de timpuri prin feluri de nevoi, Aveau o zicătoare venită pân’ la noi: “Să te ferești, române, de cui străin în casă.” Pe mine astă vorbă în pace nu mă lasă, Boieri, și eu ca Tomșa încep a sta pe gând. HARNOV Știi că… mai că… îmi vine… firește judecând… Mă-ntreb și eu acuma… MOȚOC Ce? HARNOV Dacă e prielnic, Deși-am jurat… s-alegem un grec?… MOȚOC Om șovăielnic! Când omul are cuget, cuvântu-i e cuvânt, Și fapta-i și cuvântul deopotrivă sânt. HARNOV Așa-i, dar voi ce ziceți, boieri? UN BOIER Știm noi? MOȚOC Rușine! (Despot vine în fața boierilor.) DESPOT Boierii stau pe gânduri, nedumeriți?… Prea bine. Deci facă-se lumină în ochii tuturor Și spuie toți de-a rândul cu glas deschis: ce vor? Eu, fără amețeală de visuri de-nălțare, Vreau gloria Moldovei, și-a ei neatârnare! Mai mult!… Vreau să rump jugul cumplit și rușinos Ce-apasă omenirea în fiii lui Hristos! Mai mult!… Vreau românimea-nainte mergătoare În sfânta cruciadă lui Christ liberătoare, Ca nime-n cursul lumii, nici crai, nici împărat De soartă-i să dispuie cu dreptul uzurpat. Această sentinelă la răsărit, cu fală, Are-o menire mare și providențială, E zidul ce oprește potopul fanatic… Căzut acum e zidul, eu vreau ca să-l ridic! (O pauză. Boierii încep a se aprinde.) STROICI (entuziast) Dar, dar! DESPOT O cruciadă l-apus se pregătește În contra semilunii lui Mohamed, ce crește Ca meteor de moarte pe cerul creștinesc. Doi împărați și Papa, vicar dumnezeiesc, Filip, Ferdinand, Pavel, cu fulgerii în mână, Stau gata să detune în hidra cea păgână, Și tristele victime din tristul răsărit Așteaptă-acea minune a lanțului zdrobit. Sublimă încercare! măreață făptuire Ce-nalță omenirea pân’ la dumnezeire!… Cui se cuvine fala de-a fi începător De nu acestui ager, mărinimos popor Ce,-mpărtășind cu Ștefan și inima și gândul, A îngrozit Osmanul ani patruzeci de-a rândul?… Iată ce vreau eu, Despot, străinul… însă voi Ce vreți? STROICI Vrem domn pe tine în pace și război. În ochii mei deschis-ai o zare nouă, largă… Tot sufletul spre dânsa cu tine vrea să meargă. SPANCIOC Despot!… de ți-a fi faptul ca rostul… să trăiești! Fii domn!… în țara noastră pe Ștefan s-amintești. HARNOV Trăiască Despot-Vodă! MOȚOC Tăcere, cumpătare, Urechea lăpușneană aude-n depărtare. Boieri, noaptea se-ntinde și timpu-i priincios. Hai s-ațâțăm răscoala în breslele de jos Și mâini, în zori de ziuă, să vadă mândrul soare În brânci pe Lăpușneanu, pe Despot în splendoare! BOIERII Hai! SPANCIOC (se apropie de Despot și-i dă mâna) Să fii român verde! DESPOT Român m-oi arăta. STROICI (dând mâna cu Despot) Despot, noroc! MOȚOC (asemene) Unire! HARNOV (închinându-se plecat) Mulți ani, măria-ta! (Ceilalți boieri se-nchină și ies cu toții prin fund.) DESPOT (singur) E vis?… sunt Domn, eu Despot? Din mic iată-mă-s mare! Boierii, capi ai țării, cu-o nobilă mișcare Mi-au dat frățește mâna, voioși m-au aclamat… Un singur numai, Tomșa, din toți cel mai bărbat… El mi-a jurat o ură cumplită, ne-mpăcată, El chiar… mă va ucide când va putea, vreodată… Un glas de presimțire mi-o spune-n taină… dar Prudent e să lași viața vrăjmașului barbar? Răbdare!… a mea spadă o voi plânta-o-ntr-însul, Și dacă moldovenii vor fi nătângi ca dânsul, Voi ști eu din lei aprigi a-i face mielușori. SCENA XI[modifică] DESPOT, TOMA CAL ABAICANUL, ANA, MOȚOC, MAICA FEVRONIA, SEIMENI TOMA (la ușa din fund) Pe dânsul, copii! (Seimenii se aruncă pe Despot de-l prind.) DESPOT (surprins) Ce e? TOMA (amenințând pe Despot cu pumnarul) Să nu te miști că mori! DESPOT (zbătându-se) Săriți, prieteni, oameni! TOMA Taci, taci, vulpe vicleană. ANA (intră speriată din stânga) Despot! MOȚOC (intră prin fund și, văzând lupta lui Despot, se repede asupra lui Toma) Ce-i?… hoți! TOMA (respingând pe Moțoc) În lături!… Dreptatea lăpușneană L-a osândit pe Despot la moarte! MOȚOC O! calău! ANA Ce-aud?… Ah! Despot!… DESPOT (lângă ușa din fund) Ană!… ANA (cade leșinată pe jilț) E mort norocul meu! (Moțoc și maica Fevronia se apropie de Ana. Seimenii ies prin fund cu Despot.) ( Cortina cade . ) ACTUL II – TABLOUL II[modifică] Un beci de închisoare. Fereastră cu gratii în stânga. Ușă în fund. O masă cu două scaune în mijloc. Un fănar aprins. SCENA I[modifică] DESPOT (pe scaun, lângă masă) O! soartă schimbătoare ce râzi de omenire! Nebun cine se-ncrede în tine cu orbire! Nebun cine se urcă pe-al muntelui suiș, Prapastia-l așteaptă cu-adâncu-i prăvăliș!… Așadar eu, sărmanul, a soartei jucărie, Ajuns iubit de-un înger, aproape de domnie, Iată-mă-acum aice din raiul meu căzut Și din lumina lumii în umbră iar pierdut!… Sunt eu?… Sunt treaz?… în viață?… și adevăr e oare? Eu, Despot, vultur falnic, eu zac la închisoare! (Se scoală și cată împrejur) Acești pereți sunt umezi, triști, negri!… Ah! ei sânt Nu ziduri de palate, dar ziduri de mormânt! În ele cine intră din ele nu mai iese Decât pe-o raclă neagră cu zilele-i culese! (Înfiorându-se) O! reci fiori de groază prin sufletul meu trec. Răsuflu-aburi de moarte… Un biet străin, un grec, La cine pot să aflu o rază de-ndurare? La Doamna numai, însă nici o putere n-are, Căci Vodă Lăpușneanu de milă-i depărtat Cât de pământul negru e cerul înstelat. Cum?… mort în floarea vieții!… Cum? mort ca un mișel, Ucis de Lăpușneanu, lipsit de tron… și el!… O! nu, nu! nu se poate… cu unghiile tocite Voi sparge-această hrubă ce-n sânul ei mă-nghite. (Se azvârle turbat peste pereți și-i lovește cu pumnii.) Deschide-te, morminte!… dă-mi drumul să-mi răzbun. Cădeți, infame ziduri! (Căzând pe scaun.) Ah! Doamne, sunt nebun… (După o scurtă pauză.) Mizerie!… cu gândul pătrund bolta cerească Și brațul meu nu poate o piatră să urnească! (Înduioșindu-se.) Ah! nu-i nici o sperare… Cei ce m-au cunoscut Vor zice-a fost un Despot, a fost… ce s-a făcut? Și toți m-or da uitării… chiar Ana… lume, lume! Uita-va și amorul și jalnicul meu nume. Adio, planuri nalte! Adio, mari sperări, A lumii ideale sublime aspirări! Adio tot: junie, lumină, fericire… Nălucă este omul și viața — o clipire. (Privește fereastra.) O! Despot, te salută ai veciniciei zori. Fii om!… Când vine moartea, te-nchină ei și mori! (Stă abătut, cu capul plecat pe brațul lui.) SCENA II[modifică] DESPOT, CIUBĂR-VODĂ (intră; ușa se închide după el) CIUBĂR Ei!… Despot, frate Despot, așa-i că ai pățit-o? DESPOT (tresărind) Ce-aud? Ce văd?… Smintitul? CIUBĂR Cu Vodă-ai împlinit-o? (Privește beciul.) Frumos palat!… privește: ce stofe pe pereți! Pe jos ce de covoare țesute cu… bureți! Ce mobile-aurite! Ce mândre policandre!… Mărire ție, Vodă, măi Vodă Alexandre, Ce bine știi în curte pe oaspeți să primești Și pe-ale tale rude cu drag s-adăpostești! DESPOT (în parte) Sărmane Despot!… iată la ce-ai ajuns pe lume: Să râdă și nebunii de tine cu-a lor glume! CIUBĂR Despot! DESPOT Ce vrei, năuce? CIUBĂR Năuc ești tu și prost. Tu vezi ce sunt eu astăzi, iar nu ceea ce-am fost. Am fost odinioară un domn în strălucire Cât soarele cu mine era-n nepotrivire; Puternic ca trei Cesari, frumos ca Machedon, Călare pe un sceptru, iar nu pe-acest baston, Și mă loveam cu capul de nouri și de stele, Și măsuram pământul cu pasurile mele!… Dar Vodă Lăpușneanu, un hoț, un destrămat, M-a prins și de-a mea vâlfă în drum m-a dezbrăcat. Și eu și tu ajuns-am ca două frunze-uscate De-o pânză de paingen în aer aninate. Tot vântul mic sau mare ne clatină suflând… Ei! ș-apoi?… Vântul bate și câinii fug lătrând. (Se apropie de fereastră.) DESPOT (în parte, sculându-se) O! Doamne, să fiu oare și eu în a lui stare, În câmpul nebuniei pe-un gărgăun călare? Cum? visurile mele de falnic viitor Să fi făcut din mine un om aiuritor Ca dânsul?… CIUBĂR Frate Despot, știi tu ce-i mădrăguna? O fată ce aleargă pe câmpi când iese luna Și merge de se scaldă în roua de pe flori Cu gând să se mărite c-un împărat în zori. Am prins-o într-o noapte, frumoasă, goală, albă, Dar hoțul Lăpușneanu mi-a șters-o ca pe-o salbă!… Ce-mi pasă! Scaraoțchi îi este lui nănaș Iar eu al mădrăgunii sunt mire drăgălaș. (Ia o poză maiestuoasă.) DESPOT Dar bine, Ciubăr, spune-mi: Cum ai intrat aice? Și tu ești ca și mine închis? CIUBĂR Eu?… Cine zice C-a îndrăznit vrodată o mână de capcân Măcar să se atingă de-al lumilor stăpân? Nu! Am venit eu însumi la tine-n pușcărie Trimis de Lăpușneanu să-ți țin tovărășie, Ca să-ți grăiesc de moarte ca un prieten bun Pân’ ce-a veni călăul, al temniței tăun. DESPOT Cum? Lăpușneanu însuși ți-a dat astă solie? CIUBĂR El!… și-ți trimite… iată… un dar de berbănție. (Aruncă pe masă scrinul oferit de Despot Doamnei Ruxandrei.) Șiraguri și paftale, să ai cu ce-amăgi Nevasta lui Satana spre a vă îndrăgi. (Se pune pe un scaun, în față cu Despot.) Ei!… ce mai zici tu, Despot?… Așa-i că viața-i scurtă? Așa-i că nu plătește nici cât un dram de turtă? În faptul viu al vieții ne pare drumul lung, Trei pași de-abia și-n capăt picioarele ajung. Omul ca iarba!… viața ca… iapa cea bălțată, Cât trece dealul mare, nu se mai vede… iată! Eu unul cred că omul nerezemat de tron E mic ca și o muscă pe muntele Sion, Dar tu ce ești acuma sosit pe prag de moarte, Ce zici? DESPOT (în parte) O! ce idee!… (Tare.) Eu zic că relei soarte E drept să ne supunem când altfel nu putem. CIUBĂR Cum asta? DESPOT Tu, de pildă, lipsit de diadem, Să duci o viață tristă și plină de nevoie, Iar eu în astă țară să fiu domn făr’ de voie. CIUBĂR Ce? tu? domn? DESPOT Eu, Ciubere! (Tainic.) Crezi tu că-s destinat A trece-n ceea lume taiat sau spânzurat? Te-nșeli… ai mei prieteni sunt gata ca să vie În zori, și să mă ducă de-a dreptul la domnie. CIUBĂR Ce spui? ce spui? DESPOT Și martor mi-e sfântul Dumnezeu Că eu fug de putere ca de păcat. CIUBĂR Nu eu! DESPOT Așa-i fatalitatea și n-am, vai, ce mă face. Am să fiu domn, Ciubere, de-mi place, de nu-mi place. Ah! (Face un gest de desperare.) CIUBĂR Și te plângi de asta?… Ești un nebun, nătâng. DESPOT Decât păstor de oameni mai bine, zău!… CIUBĂR Te plâng! DESPOT Eu sunt un biet om simplu, eu n-am visuri deșarte. De grijile măririi doresc a fi departe. Mi-e teamă să fiu capul unui popor. CIUBĂR Ba, zău! Decât a fi în coadă mai bine-n frunte vreu. DESPOT (observând pe Ciubăr care se exaltează la cuvintele lui) Nu-mi place pompa lumii, nici la a mea ivire Poporul să m-aclame, poporul să m-admire, Și oștile să-nchine stindarde-n fața mea, Și-n frunte-mi să lucească surguciul ca o stea, Și surlele să cânte, și tunul să detune, Și clopotele toate în cale-mi să tot sune. Ș-apoi, Ciubere dragă, eu am cugetul drept Și mult și greu se bate a mea inimă-n piept Când știu că tronul țării e dreapta moștenire A lui Ciubăr. CIUBĂR (îmbrățișând pe Despot) Ah! frate, ești bun, bun peste fire. Nu eu când vine fala aș zice ba!… Nu eu! Hei! căci nu vrea norocul să fiu în locul tău! DESPOT Ai vrea? CIUBĂR Cum nu? DESPOT E lesne. CIUBĂR Cum, cum, cum? DESPOT Foarte lesne. CIUBĂR Dar cum? DESPOT Te schimbă-n Despot din cap și pân-în glezne. Și mâini în zori de ziuă poporul adunat În locul meu te-a duce pe tine la palat. CIUBĂR Mâini? DESPOT Mâini. (În parte.) S-a prins nebunul. CIUBĂR (încântat) Despot, m-ai scos din minte. Domn!… eu, Ciubăr!… dă-mi iute a ta îmbrăcăminte, Dă-mi pălăria. DESPOT Na-ți-o. (Ciubăr schimbă hlamida pe mantaua lui Despot.) CIUBĂR Și-n schimb, na stema mea, Dar fii cu îngrijire să nu te culci pe ea. (Schimbă stema pe pălăria lui Despot.) DESPOT Ce-ți pasă; mâini te-așteaptă o stemă-mpărătească. CIUBĂR (vesel) A! știu că Lăpușneanu de ciudă-o să plesnească. DESPOT Acum ici, lângă masă, te-așează liniștit Și stai ca un om mare pe gânduri adâncit. (Ciubăr se pune pe scaun.) Așa, și pălăria pe frunte ți-o apasă, Nicicum să te cunoască cine-ar intra în casă. CIUBĂR Bine-i așa? DESPOT Prea bine. CIUBĂR Dar tu ce-ai să devii? DESPOT Eu dintre morți, Ciubere, mă-ntorc printre cei vii. Noroc de-acuma nouă!… cu pene-mprumutate Tu zbori către mărire, eu, către libertate! (Îmbrăcat cu hlamida și încoronat cu stema lui Ciubăr, vine în fața scenei.) Nebun aici intrat-am? nu știu, dar nebun ies. Priviți!… din pompa lumii cu ce, vai, m-am ales? Cu-o stemă de hârtie, cu-o cârpă de hlamidă, Cu tot ce poate face pe oameni ca să râdă. Dar bună-i răzbunarea!… pre sfântul Dumnezeu, Voi râde mult mai tare și eu la rândul meu! (Iese.) UN GLAS (afară) Stai! Cine-i?… DESPOT (imitând glasul lui Ciubăr) Ciubăr-Vodă. GLASUL Treci. (Hohote de râs afară.) CIUBĂR (singur) Prost!… să-mi lase mie Tot ce-i mai scump, mărire, putere, avuție, Și el să nu vroiască a fi chiar domnitor! Nebun! (Cască.) Dar eu cu minte… mă-nalț… și zbor, și zbor Sus, sus pe vârful lumii ce visul îi arată Când omul mândru doarme cu gura lui căscată… Poznașă întâmplare! (Cască.) eu domn, eu domn, eu domn! Pe tron… mă urc… cu fală… și însă… cad de somn! (Adoarme cu capul pe masă.) ACTUL III[modifică] Salon în castelul lui Laski, în Ardeal. În fund, ușă mare și largă de capelă. În dreapta, ușă tainică. În stânga, ușă mare. Alăture cu capela, o fereastră. Panoplii și portrete de palatini pe pereți. O canapea în dreapta, planul I. O masă mică lângă ea. Pe masă un scrin cu giuvaiere. SCENA I[modifică] CARMINA, DESPOT (pe canapea) CARMINA Tu ești, iubite Despot! te-ascult, te simt, te văd. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. DESPOT Eu sunt, eu, lângă tine, iubita mea Carmină. CARMINA Grăiește-mi, prelungește părerea mea divină, Îmi pare că sunt prada celui mai dulce vis. El sufletu-mi îngână și raiul mi-a deschis. DESPOT (cuprinzând-o cu brațele) Nu vezi?… a zburat visul lăsându-mi mie prada. CARMINA Ah! Despot, scumpe Despot, mă cred că-s în Grenada! Vorbește-mi tu de dânsa cu glasul tău iubit, Să mă report ferice în gândul meu răpit La patria-mi cu soare, cu-amor, cu poezie… O! magică Grenadă! o dulce-Andaluzie! (Plânge.) DESPOT Carmina… CARMINA Ah! mă lasă să plâng… mi-e dor… DESPOT Nu vreu. Vreu să-mi zâmbești. CARMINA (zâmbind printre lacrimi) Vrei?… fie… (Plânge.) Ah! nu pot, scumpul meu. DESPOT De ce atâtea lacrimi când după despărțire Ne regăsim ferice în leagăn de iubire? Când Laski-i dus departe și oaspeții cu el? Gândește, suntem siguri, noi singuri în castel. CARMINA Mă iartă… sunt muncită de-o crudă presimțire… Fantasma morții zboară pe-a mea închipuire… De ce te-ai dus de-aice, de ce m-ai părăsit? DESPOT Pentru că-mi ești tu dragă, pentru că te-am slăvit, Pentru că-n exaltare, împins de-a mea simțire, Am vrut sub cer să-ți caut un cuib de fericire; Am vrut, lărgind în ochi-ți a lumii orizon, Să-ți pun pe frunte-o stemă și la picioare-un tron; Dar soarta pân-acuma s-au arătat contrară… CARMINA Ah! lipsa ta, iubite, a fost mult mai amară! Ai pătimit tu, Despot, știu, multe-ai pătimit, Dar eu, eu făr’ de tine aici cum am trăit? În lacrimi, în durere, în grijă, în mustrare, Lipsită de-orice sprijin, străină de sperare, Închisă-n aste plaiuri sălbatice, pustii, Cătând ziua și noaptea pe drumuri, dacă vii, Și-n loc de tine, Despot, găsindu-mă cu cine? Cu soțul meu, cu Laski, bătrân, gelos de mine, Cu Zay, al său prieten, un ungur îngâmfat Ce vecinic mă insultă cu-amoru-i desfrânat, Și alții de-ai lui Laski tovarăși de beție Care-i mănâncă-avutul râvnind a lui soție. DESPOT Și eu, în gheara morții de două ori cuprins, Am fost ca prin minune din cleștetu-i desprins Prin aste talismanuri, prețioase suvenire De tine date mie în ziua de pornire, (arată scrinul pe masă) Căci glasul lor în taină ziceau: fii fericit! Carmina te așteaptă, de dânsa ești iubit. CARMINA Ah! DESPOT Numai pentru tine și pentru altul nime Am vrut s-ating în zboru-mi a lumii înălțime; Am vrut și tot vreau încă norocul a cerca Alăture cu mine pe tron a te urca, Tu prin a ta frumseță regină ești născută. Eu vreau să fii prin mine în raze învăscută. Destule zile negre mâhnirii ai jertfit, E timp ca să reintri în nimbul strălucit Lipită, alintată în dulce legănare, Pe-o inimă fierbinte și plină de-adorare. CARMINA O! vis din soare! DESPOT Visul va fi realizat, Carmină, căci amorul e zeu înaripat, Și el ne va conduce, pereche-ncoronată, Pe tronul cu splendoare din țara-nvecinată. CARMINA Pe tron! (În parte.) Dorul meu falnic! DESPOT Dar!… orice tu dorești Se va-mplini!… zi numai, iubito, că vroiești. CARMINA A! cine-i la-ntuneric și fuge de lumină? Dar ce pot face?… spune-mi. DESPOT Mult poate o regină! Pe Laski ș-ai tăi oaspeți de vrei a-ndupleca În calea-mi îndrăzneață cu mine-a s-arunca, Noi doi avem mărirea, ei fală ș-avuție. CARMINA (decisă) Cu toții, Despot, astăzi se vor închina ție. DESPOT O! scumpa mea domniță, tu mă re-nsuflețești. Ce jertfe vrei? CARMINA Vreau numai… pe tron să mă iubești. DESPOT Ah! viața mea întreagă a ta-i! (O strânge la piept.) (Zgomot de cai în curte.) CARMINA (mergând la fereastră) Ce-aud afară? A!… Laski și prefectul Zay vin… Iată-i, la scară Au și sosit… O! Doamne, ce supărare! DESPOT Zay Dispune de-o oștire cu zece mii de cai. El poate să m-ajute. CARMINA Cum? DESPOT Luând învoire De la-mpăratul. CARMINA Bine; azi am să-i fac primire Ca niciodată, însă gelos să nu apari. (Râzând.) Zay crede că-i Apolon pierdut printre maghiari. SCENA II[modifică] CARMINA, DESPOT, LASKI LASKI (afară) Carmina! (Carmina se depărtează de Despot și merge spre ușa din stânga.) CARMINA (lui Despot) Vine. LASKI (intrând prin stânga, sărută pe Carmina) Carmen!… A! Despot?… scumpe frate. DESPOT Scumpul meu Laski! LASKI Cum?… pe neașteptate? Ce vânt, ce întâmplare la noi iar te-au adus? Când ai venit? CARMINA Chiar astăzi. DESPOT Și multe am de spus. LASKI Zi, sunt cu nerăbdare… CARMINA Laski, o întâlnire Își pierde, când sunt martori, sincera ei pornire. Aveți, cred, multe taine… aice dar vă las. LASKI Mergi, dragă, în grădină; acolo au rămas Și Zay ș-ai noștri oaspeți… CARMINA Mă duc. (Ea preschimbă cu Despot o ochire fugitivă și iese prin stânga condusă de Laski până la ușă.) SCENA III[modifică] DESPOT, LASKI LASKI (întorcându-se repede) Acum răspunde: Prin mari furtuni trecut-ai… o știu; însă de unde Revii? DESPOT De la Moldova, din iad, unde am fost Zdrobit, și vin la tine să caut adăpost. LASKI Cum? tu renunți?… DESPOT Nu, Laski!… un om viteaz din luptă Nu se retrage grabnic când arma lui e ruptă. Destinul crunt l-oi frânge din nou sub pașii mei. LASKI A! bravo!… Așa, Despot, te vreau. DESPOT Așa mă vrei? Iubite Laski, crede că-n viața-mi tulburată Nu am pierdut credința în tine niciodată. Deci vin aice iară ca barca la liman Și-ți zic: întinde-mi mâna… sunt domn până-ntr-un an! LASKI Și mâna și averea toată-a mea putere Sunt ale tale, Despot… Dispune,-ordonă, cere, Ce vrei? DESPOT Vreau bani și oameni. LASKI Bani? voi amaneta Moșiile, castelul, și sper a căpăta Vreo zece mii de galbeni… de nu, chiar le voi vinde Ca să putem în grabă războiul a-ntreprinde. DESPOT Atâta sumă numai? LASKI Mai mult nu cred să pot, Căci… ți-o declar în taină, sunt ruinat de tot. DESPOT Tu, ruinat? LASKI A! frate, nu-ntârzie ruina Când Laski-i palatinul și Carmen palatina! Eu, știi, cu mâna spartă, născut risipitor, De tot ce-i scump, tablouri, cai, arme, iubitor, Ținând casa deschisă în care tot drumețul, Zi, noapte, își găsește culcușul și ospețul, La vârstă-naintată pierdut de-namorat, Cu-o nobilă spaniolă voios m-am însurat, Carmina din Grenada, silfidă-ncântătoare Cu foc de soare-n suflet și-n ochi cu foc de soare!… Sosită-aici, sărmana!… în tristul meu castel, Urâtul o cuprinse și, ca s-o scap de el, Am aruncat cu pumnul întregul meu tezaur, Vroind să-ntind pe cale-i un lung covor de aur… Am adunat în juru-i poeți și baladini Ș-o curte-mpărătească de neaoși palatini… Dar oricare fântână de la o vreme seacă… Ce vrei?… ș-a mea avere către secare pleacă! Deci azi, ca jucătorul ce-aruncă nu-n zadar Pe cartea unui altui chiar ultimul dinar, Vroiesc cu tine, Despot, să fac tovărășie De câștigat în parte, eu bani și tu domnie… Ș-arunc pe a ta carte întregul meu avut. DESPOT Eu, domn, îți dau Hotinul cu-ntregul său ținut, LASKI Primesc! noroc! (Dau mâna amândoi). DESPOT Dar oameni? LASKI Oameni? A! hoit să fie, De corbi nu este lipsă… Câți trebuie? o mie, Trei, patru, șapte, zece?… în vânt cât oi striga, Mulțime de strânsură aici va alerga, Hoți buni de ștreang, la ștreanguri meniți cum li se cade, Ce știu numai să ardă, să taie și să prade. Chiar în castel acuma avem câțiva străini, Năprasnici șefi de bande, eroici spadasini Ce vântură Europa cu spada vecinic goală, Cătând moartea-n războaie ș-având groază de boală. Villel care comandă cincizeci de burghinioni, Rozel ce are-n mâna-i o sută de valoni Și Sedleț și Legmanul cu multă călărime, Ș-Anton iubit fanatic de crunta secuime, Și alții mulți, afară de toți voinicii mei Ce-s lupi când n-au prilejul ca să devie lei. DESPOT Prea bine, dar cu-o mână de bravi, cât de bravi fie, A merge la Moldova ar fi o nebunie. Știi însuți: moldovanul e iute la război. Tot omul e în stare a se lupta cu doi. Ne trebuie-o putere, pot zice-mpărătească. Nu se învinge lesne o țară românească… Ce zici de Zay prefectul?… El este ascultat De Ferdinand?… Cum oare l-am face aliat? LASKI O! de-ar vrea Zay, complotul cu sprijinul său tare Ar merge strună, însă… DESPOT Ce strică o cercare? LASKI Hai să cercăm, dar află că Zay, prefect regal, Ți-a cere-n schimb de sprijin ca să devii vasal Lui Ferdinand. DESPOT Eu? LASKI Spune: primești cu el a face Tratat de închinare fie-n război sau pace? DESPOT (după o pauză) Primesc. LASKI Deci adă mâna… Noroc!… ș-acuma hai În turn… Acolo tainic să te-nvoiești cu Zay… Dar, iscălind tratatul, vei fi tu cu credință? DESPOT Credința cea mai sfântă… (În parte.) Cât mi-a fi de priință. LASKI Moldova închinată lui Ferdinand… Ce dar! Și pentru-a lui coroană ce scump margaritar! DESPOT Prea bine; dă de știre lui Zay cât mai degrabă. LASKI Merg; tu ascute-ți limba și să te văd la treabă… (Iese prin dreapta.) DESPOT N-ai grijă,-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat (în parte, vesel) Prin farmecul Carminei, frumosul avocat. (Iese după Laski.) SCENA IV[modifică] CARMINA, ROZEL, SOMMER, ANTON SECUIUL și alți aventurieri (Intră pe ușa din stânga.) ROZEL Contesă, Francisc Primul, al Franței galant rege, Erou, poet și vesel, iubea mult a culege Pe câmpi de sânge lauri, în lume desfatări Și pe frumoase buze fierbinte sărutări. Eu am, francez ca dânsul, aceeași aplecare Și pentru vitejie și pentru sărutare. CARMINA (râzând) Te cred, însă un rege cu titlul de galant, Când n-ar purta coroană, cum s-ar numi? ANTON (posomorât) Berbant. ROZEL A fi berbant e probă de-o inimă-arzătoare Și de-o natură vie, artistă, simțitoare, Ce lesne se înalță spre tot ce-i luminos, (râzând) Lăsând pe-Anton Secuiul să mormăie pe jos. ANTON (în parte) Frând tueș! SOMMER Francisc Primul, rege-n galanterie, A și compus, îmi pare, o mică poezie, Un cântec, o deviză cu vesel înțeles? ROZEL Dar, Sommer, aste versuri ce le cânta ades: Femeia este schimbătoare, Nebun cine se-ncrede-n ea! CARMINA A! pentr-un galant rege ideea nu-i galantă. ROZEL Eu am mai completat-o prin astă variantă: Femeia des e schimbătoare, Ferice cui se-ncrede-n ea! Ah! deie-mi dulcea sa favoare Și schimbe-se-apoi cât a vrea! (Toți râd) CARMINA Bravo, Rozel! ANTON Palavre!… mai bine-n războire Aș vrea ca să se schimbe această amorțire Ce se numește pace, căci timpul de răgaz Preface-n om netrebnic pe omul cel viteaz. CARMINA Cum? preferați războiul decât o viață lină? ANTON Da! paloșului nostru i-e teamă de rugină. ROZEL Contesă, – orice ființă se naște pre pământ Cu-o tainică menire, c-un dor și c-un avânt, Noi să ne batem, floarea să scoată dulci parfume Și dumneata, contesă, să fii iubită-n lume. CARMINA Ei bine, fiți dar veseli; eu cred că nu târziu Se va preface-n faptă un dor atât de viu. ROZEL Ne-nșeli? CARMINA Nu; am o veste, o veste cum vă place… De când a voastră armă dormind în teacă zace Urâtul vă mănâncă de vii; sunteți mâhniți, Cu ochii stinși, la față galbeni și veșteziți, Cât cine-acum vă vede și cine vă cunoaște Se-ntreabă cu mirare: Ce sunt? ostași ori moaște? ANTON Așa-i!… decât urâtul, mai bine ștreangu-n gât… CARMINA Eu v-am găsit de lucru și leacul de urât. Sus paloșul la soare!… sus fruntea!… vântul bate Și-ndeamnă a navală în țări învecinate. Vroiți voi după dânsul cu toți să vă luați? TOȚI Vrem!… unde? CARMINA Nu departe… colea, peste Carpați. ANTON Cum? la Moldova?… Ellien! CARMINA Acolo stăpânește Un domn pe care țara întreagă îl urăște. Cât îți sufla deasupră-i, din tron el va cădea Și toată-a lui avere a voastră-a rămânea. ROZEL Dar tronul său? CARMINA Acelui cu inima regească Ce-a ști cu mâna largă pe toți să răsplătească, Lui Despot. TOȚI Despot? ROZEL Fie!… de-l vrei, și eu îl vreu. ANTON Și eu! CEILALȚI Și eu! CARMINA (în parte) O! Despot, ești domn, iubitul meu! Curând dorința noastră va fi realizată! SCENA V[modifică] Cei dinainte, DESPOT (vine repede din dreapta, tulburat) DESPOT Amici!… din turn zărit-am o numeroasă ceată Venind despre Moldova cu steag moldovenesc. Ei par că vin aice… E poate-un sol domnesc Trimis de Lăpușneanu în goană după mine. CARMINA Ce?… în castelul nostru? DESPOT (la fereastră) Priviți! aice vine! Dar!… ceata lângă poartă, afară, s-a oprit. ROZEL De-a fi un sol de pace, să fie bun sosit, De nu, amar de dânsul!… cu astă pală vie Îi dau pe ceea lume o grabnică solie. CARMINA Ba nu, Rozel; stai pașnic… De-a fi sol moldovan, Ca să scăpăm pe Despot urmează al meu plan… ROZEL Cum? CARMINA Mergi de pregătește capela funerară Ca pentru-o-nmormântare. SCENA VI[modifică] Cei dinainte, LASKI (intră din dreapta), PISOZKI (intră din stânga) LASKI Ce vuiet e afară? Ce oameni sunt la poartă? CARMINA (la fereastră) Pisozki-n foișor De sus cu ei grăiește… vom ști curând ce vor. Iată-l că vine. PISOZKI (intrând) Pane!… sosit-au cu putere Un sol de la Moldova. LASKI Ce caută? ce cere? PISOZKI Nu știu, însă de Despot, sosind, a întrebat. DESPOT De mine?… Lăpușneanu în urme-mi a călcat… LASKI (lui Pisozki) Mergi!… porțile deschide!… ostașii să se-adune În șiruri pân’ la scară; fanfarele să sune Și steagul să se-nchine deplin desfășurat În calea lui, căci solul e ca și-un împărat. Mergi. (Pisozki iese.) CARMINA Laski, astă pompă?… LASKI E dreaptă; se cuvine. CARMINA Dar se cuvine, spune, din casă de la tine, Răpind pe al tău oaspe un braț îndrăznitor, Să lase-o pată neagră pe vechiul tău onor? LASKI Contesă, te alină. Bătrânul Laski știe A-și împăca onorul cu sacra-i datorie. Lui Sigismund al nostru credință am jurat. Respect pe el în solul trimis de-un aliat. CARMINA Respectă tu calăul, eu respectez victima. Țin oaspele în casă și dau afară crima, Căci e o crimă oarbă de-a vinde-oaspele său. DESPOT Mai bine moarte mie! CARMINA Tăcere!… te scap eu. Cu mine vină-n grabă; prin moarte simulată, Să te ferim, amice, de moarte-adevărată. (Iese cu Despot prin dreapta.) LASKI A! planu-i bun; vă duceți. (Fanfare în curte.) SCENA VII[modifică] LASKI, ANTON SECUIUL, SOMMER și ceilalți oaspeți în dreapta, PISOZKI, TOMA CALABAICANUL, urmat de seimeni, CARMINA PISOZKI (intră anunțând) Solul! LASKI (făcând doi pași înaintea solului) Fii bun venit! TOMA (intră prin ușa din stânga, întovărășit de doi căpitani de seimeni) Eu, Toma, sol de pace, în numele slăvit Lui Vodă Lăpușneanu, Domn țării moldovene, Și-n numele lui Sigmund, Domn țării ardelene, Vin ca să cer pe Despot aici adăpostit. Lui Vodă el e dușman viclean și ne-mblânzit; Deci viu și-ntreg am ordin să-l iau, să-l duc în țară. Am zis. (Carmina reintră și se oprește lângă ușa din stânga.) LASKI Ești sol de pace?… deci, Toma, îți zic iară Bine-ai intrat în casă-mi… și iată-al meu răspuns: În zidurile mele oricine a pătruns Devine-un oaspe sacru, căci legea ospeției Îi pune-un scut puternic sub pavăza frăției. Aici eu sunt stăpânul!… Aici stăpân sunt eu Mai mult decât un rege stăpân pe tronul său, Și nime n-are voie, și nime drept nu are, Cerându-mi pe-al meu oaspe, să-mi ceară o trădare! Un oaspe face parte din zidul strămoșesc Precum onorul sacru din suflet omenesc. O piatră scoasă… zidul slăbit se prăbușește. O faptă rea… onorul ca frunza veștezește… Eu sunt dintr-acei oameni ce viețuiesc și mor În casa lor întreagă cu-ntreg onorul lor! CARMINA (înaintând) Bine, Laski. TOMA Destulă atâta limbuție. Nu mă uimești pe mine cu seaca ta mândrie. Ți-am spus că vreau pe Despot viu… în zadar pe el Tu cerci de a-l ascunde în vechiul tău castel… CARMINA Castelul n-are teamă de oaspeți a răspunde. Pe vii el nu-i tradează, pe morți el nu-i ascunde. Despot e mort! TOMA Mort, Despot? CARMINA Îl ceri tu în zadar. A fost rănit de moarte trecând peste hotar Ș-au espirat aice în crâncenă durere. TOMA Nu cred; e iscodire vicleană de muiere. Seimeni! naval cu toții… Castelul cercetați În numele lui Sigmund și Lăpușneanu. (Câțiva seimeni intră pe scenă.) CARMINA (se repede înaintea ostașilor) Stați! Vroiți pe Despot?… Iată-l!… (Deschide ușile din fund.) Notă: Se vede lăuntrul capelei luminată cu policandre. Pe o masă acoperită de catifea neagră stă Despot lungit, palid ca un mort, și cu crucea pe piept. Câțiva călugări îl înconjură purtând torțe aprinse. Rozel, deghizat în capucin, stă în genunchi lângă catafalc. Un cor de glasuri, împreunat de acordurile unui organ, psalmodiază: “Beati qui moriuntur in Domino ”. TOMA (oprindu-se lângă ușa capelei) Mort? CARMINA Mort!… Te du de spune Lui Vodă, a sa frunte cu lauri s-o încunune. El a ucis pe Despot! TOMA E mort!… Chiar mort îl vreu. (Face un pas. Rozel se scoală și se pune în fața lui Toma pe pragul capelei.) ROZEL În lături toți!… Cadavrul este-a lui Dumnezeu. TOMA (amenințător) În lături tu!… ROZEL Profane, turbarea-ți e semeață. Respectă măcar moartea în omul făr’ de viață. (Laski înaintează maiestos.) Stai, Toma!… Lăpușneanu a vrut pe Despot viu. Solia-ți încetează aproape de sicriu. (Toma stă puțin nedumerit, în vreme ce ușa capelei se închide, după ce mai întâi Rozel și alți ostași deghizați în călugări au ieșit și s-au pus de pază dinaintea capelei.) TOMA (către seimeni) E mort! pentru domnie deci teamă nu mai este. Haideți, lui Lăpușneanu să ducem astă veste. (Iese cu seimenii lui.) CARMINA (la fereastră) S-a dus, curtea-i deșartă și poarta s-a închis. (Merge la ușile din fund.) Despot! (Ușile se redeschid. Despot apare pe prag.) SCENA VIII[modifică] Cei dinainte, DESPOT, ROZEL DESPOT Iată-mă-s iară mai viu și mai decis! (Înaintează în mijlocul scenei, scoțând spada.) Din toate-a noastre spade să facem toți o spadă, Pe Vodă Lăpușneanu la vulturi să-l dăm pradă. ROZEL Pas, Despot!… unde-i merge, voioși mergem și noi! DESPOT Norocul și izbânda cu mine și cu voi! Să dăm armelor noastre atingerea frățească. (Toți în fund ating vârfurile spadelor.) Scânteia-nflăcărării din ele să zbucnească, Ș-acea scânteie zboare ca fulger răzbitor Lui Lăpușneanu-n frunte să scrie: trădător! Acum el mort mă crede?… Eu mort, și el în viață, E timp viul cu mortul să se-ntâlnească-n față. La arme, frați! TOȚI La arme! DESPOT Ca domn sau ca ostaș, În luptele de moarte mă jur a fi fruntaș! La lupte, frați! TOȚI La lupte! LASKI Deci haideți, fiecare Să ne-adunăm ostașii în codri, la hotare. TOȚI Hai! DESPOT Gloria vă cheamă!… zburați la glasul ei!… LASKI Ha!… moarte sau izbândă! DESPOT Izbândă, frații mei! (Toți pleacă prin stânga. Laski se întoarce de la ușă și zice lui Despot:) LASKI Tu, stai ascuns aice pân’ ce ți-i lua zborul. Te las. (Iese.) DESPOT (întinzând brațele) Carmina!… CARMINA (aruncându-se în brațele lui Despot) Despot! DESPOT Al nostru-i viitorul!… ( Cortina cade . ) ACTUL IV[modifică] Sala tronului în palatul de la Suceava. În dreapta, pe planul I, o fereastră. Pe planul II, tronul cu cortine de catifea stacoșie și cu torsade de aur. În fund, arcade ce se deschid pe o altă sală mare. În stânga, ușa apartamentului domnesc. Pe pilastrele arcadelor, panoplii, dintre care una compusă de armele lui Ștefan cel Mare. SCENA I[modifică] LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE (în sentinele lângă arcade) LIMBĂ-DULCE Ai fi crezut, fârtate, acum trei ani ș-o lună, Că Despot, ca un fulger plecat dintr-o furtună, Pe Lăpușneanu-n frunte de-a dreptul va lovi Și oastea lui domnească în clipă-o va strivi? JUMĂTATE Hei! dacă vânzătorul Moțoc nu-ntorcea cuiul În broasca țării, Despot și Zay și-Anton Secuiul Nu-ntrau așa de lesne în țară… dar Moțoc… Trădarea cică-i fiară cu zece limbi de foc. LIMBĂ-DULCE Ce vrei?… așa e lumea! și, iată, ca prin vrajă, El domn, și noi, plăieșii, la ușa lui de strajă. JUMĂTATE Hei! bine zicea tata: La noi să nu te miri Aici când îi vedea plopii dând flori de trandafiri. Câte-am văzut cu ochii de când suntem pe lume! Războaie, năvălire, lăcuste, focuri, ciume, Și dintre toate răul cel mai îngrozitor — Lupta-ntre frați, pieirea sărmanului popor! LIMBĂ-DULCE Adânc ți-e rostul!… parcă te-aud citind pe carte. Dar Vodă Lăpușneanu știi unde-i? JUMĂTATE Hăt… departe, În Țarigrad, cu Doamna și copilașii săi. LIMBĂ-DULCE Ce-o fi făcând el oare? JUMĂTATE El!… paște bobocei. LIMBĂ-DULCE Ba, mai degrabă-aș crede că Vodă alungatul Pe Despot, mări,-l paște întocmai ca păcatul. JUMĂTATE Se poate, căci în țară, sub domnul ist grecesc Străinii calu-și joacă și zilnic se-nmulțesc, Încât noi, pământenii, purtându-i în spinare, Nu mai avem în țară nici loc de îngropare. LIMBĂ-DULCE Pământul gras priește spinoaselor urzici. Moldova-i năvălită de greci și eretici, Și biruri peste biruri, vânaturi pentru masă, Ș-un galben pe tot anul de fiecare casă, Încât biata sudoare a muncii s-a schimbat Într-un pârâu de aur ce curge la palat. Pe noi ne duce foamea la margine de groapă Și din avutul nostru lăcustele se-ndoapă. Rău e când râde culmea de mușuroi, de jos, Dar vai de cap când talpa-i mâncată pân’ la os!… Aceste gânduri negre în mine turba-mplântă Și, zău, simt câteodată că dracul mă descântă, Mânia fierbe-n mine și, de n-aș fi plăiaș, De n-aș fi român, frate, m-aș face ucigaș! JUMĂTATE Hei! asta, Limbă-Dulce, n-ar fi încă nimică. Românul rabdă multe, căci el e tare-n chică. El are mâna largă, deși este sărac, Lipsit de lumânare, lipsit și de colac; Dar Despot cu păcatul a dat mâna frățească, El râde cu păgânii de legea creștinească, Icoane și potire el le topește-n bani Și vrea pe toți românii să-i facă luterani. Crezi tu una ca asta? LIMBĂ-DULCE O fi vroind păgânul, Îl cred, o fi vroind-o… nu vrea însă românul! În lege ca în piele-i născut, el bucuros Dă pielea, dar rămâne în lege-i credincios! (Tropote de cai și strigăte de “Ura!” afară.) JUMĂTATE Dar ce s-aude? LIMBĂ-DULCE Vine măria-sa călare. JUMĂTATE De unde oare vine acum? LIMBĂ-DULCE De la primblare, Ca totdeauna… Iaca, a și sosit… La loc! (Se pun în sentinele în fund.) (Noi strigăte afară: “Ura! să trăiască Vodă!”) Bețivii strigă “Ura” cu glas din poloboc. (După intrarea lui Despot, ei se retrag dincolo de arcade.) SCENA II[modifică] DESPOT, LASKI, SOMMER DESPOT A! dulce este viața și bună e puterea Când Domnul răspândește în țară mângăierea Și mii de mii de glasuri într-un acord frățesc Cu-a clopotelor zvonuri în cale-i se unesc! SOMMER Cât vulturul ești falnic, și cât albina harnic, Cât toamna cea mănoasă îmbelșugat și darnic! Cum dar să nu te-aclame poporul fericit? DESPOT Sunt vesel, mă simt mare, puternic și iubit, Și de-ntâlnesc mâhnirea, eu râd, iar ea dispare Ca negurile dese când soarele răsare. Îmi pare, scumpi prieteni, că cerul mai senin Creat-a pentru mine cel mai frumos destin Și cel mai demn de-un suflet cu-avânt de înălțare: Mărirea-ncoronată de-a lumii adorare! Căci m-am nălțat prin mine și brațu-mi hotărât, Lovind orice obstacol, minuni a săvârșit. SOMMER Pe-o bună hotărâre când brațul se măsoară, El mic, printr-însa crește, și munții mari doboară. LASKI Așa-i!… pe Lăpușneanu învins, rătăcitor, Silitu-l-ai cu spaimă să fugă la Bosfor Ș-acolo să tânjească în lâncedă sclavie De-a tronului Moldovei duioasă nostalgie. SOMMER Hmm!… Lăpușneanu însă nu-i om, măria-ta, Din moartea-i aparentă a nu se deștepta. DESPOT O știu; cunosc prea bine a sale intrigi, însă Politica turcească în punga mea e strânsă. Ea suferă de-o boală… de aur; eu, bun vraci, Vro zece mii de galbeni i-am dat peste haraci, Ș-așa de bine, Sommer, i-am lecuit durerea, Cât Soliman Sultanul mi-a confirmat puterea, Lăsând pe Lăpușneanu străin de diadem Și mie trimițându-mi o pală ș-un alem. Azi trebuie să vie Ahmed Bairactarul Cu pompă-orientală ca să-mi aducă darul… Boierii însă nu știu de birul ce-am mărit. SOMMER Oricare act în taină e mult mai nimerit. LASKI (râzând) Dar ce-or zice boierii?… dar ce-a zice poporul? DESPOT (supărat) Boierii toți vor zice cum zice domnitorul. Poporul e din fire-i blajân și înțelept. El dă tot pentru Vodă când Vodă este drept. LASKI Și Vodă-i drept!… o știe în lume orișicine… (Apropiindu-se de Despot.) Ostașii mei cer plata ce lor li se cuvine. DESPOT Iar plată, iar? LASKI (încet și amenințător) Gândește că ei cu pieptul lor Fac zid între Moldova și între domnitor. DESPOT (încet lui Sommer) Când oi scăpa de dânșii? SOMMER (încet) Când s-a îndura cerul. DESPOT (lui Laski) Mergi de te înțelege cu Harnov vistierul. (Laski se închină și iese prin fund în dreapta.) SCENA III[modifică] DESPOT, SOMMER DESPOT Omidă nesățioasă!… Sommer, l-ai auzit Cum căina poporul de dânșii calicit? Dar cine poate zice că-i jertfa nepăsării? Că nu doresc a-l pune pe calea-naintării, Când am fondat cu tine și Peucer Gaspar A noastră-Academie din târg de la Cotnar? Când eu la despărțenii pun stavili numeroase, Când, afirmând a țării vechi datini glorioase, Am și bătut monedă cu efigia mea? (Arată o monedă de aur.) Privește și citește ecserga de pe ea. SOMMER (citind) “Heraclidis. Despote Patris Patrice Vindex et Defensor Libertatis Patrice.” Ecserga e pompoasă, dar nu este deplină, Căci a uitat Ardealul și țara cea vecină, Valahia lui Mircea. DESPOT Dar eu nu le-am uitat! Eu vreau cu trei coroane să fiu încoronat, Cu-a mea, cu a lui Mircea ș-a lui Sigmund Polonul. O! gândul meu în zboru-i străbate orizonul. Peste Carpați pe Sigmund îl sap, și în curând Moldova cu Ardealul vor fi tot într-un gând. Rozel s-a dus din parte-mi în țara bulgărească Și-n Grecia, răscoala creștină s-o urzească. Ah! Sommer, vreau a pune, trecând peste Balcani, Piciorul meu în cuibul cumpliților sultani. SOMMER Sublim avânt! DESPOT Norocul îmi va-ntări avântul Când spada mea vitează își va rosti cuvântul. SOMMER Pe-a gloriei nălțime pas, zbori, măria-ta. Și eu, poetul Sommer, triumful ți-oi cânta. (Sunete de clopote în oraș. Trece o procesiune sub ferestre.) Dar clopotele sună… Să fie-o sărbătoare? DESPOT Ba nu… o simplă rugă de ploaie cerșetoare. E secetă în țară și, după-un vechi eres, Toți preoții cu prapuri și cu icoane ies La câmp ca să înalțe la cer o sfântă rugă, (râzând) Pe când poporul primblă prin sate-o papalugă. Privește al prostimii cortegi nenumărat, Condus de-o psalmodie cu tonul trăgănat, Cum merge cu spăsire și cum îngenunchează Crezând că mândrul soare se și înnourează… Ha, ha, popor nemernic și superstițios!… (Privind cu luare-aminte pe fereastră.) Dar ce văd?… un călugăr fanatic și bărbos? Să juri că-i Ciubăr-Vodă. (Strigă afară:) Părinte, mucenice; Ce veste-n ceea lume?… Vin’ de mi-o spune-aice. (Întorcându-se către Sommer.) A! Sommer, te repede din cale-i să-l oprești Și să-l trimiți la mine; apoi să te gătești Ca rector a te-ntoarce l-a noastră-Academie De la Cotnar, acolo poemul meu vei scrie. Cu-a mea prerogativă ce Carol-Quint mi-a dat Azi te numesc al Curtei poet laureat. SOMMER Pentru-a cânta pe Despot ar trebui un Omer. DESPOT Nu-s încă Agamemnon, mă mulțumesc cu Sommer. (Sommer iese prin fund, în dreapta.) DESPOT (singur) Ciubăr-Vodă călugăr!… Cum? din senin, din vânt, Spânzurătoarea face dintr-un nebun un sfânt?… Ce-ar râde-acum Carmina, ea care este-n stare A-nebuni chiar sfinții cu-o simplă sărutare! (Pe gânduri.) Carmina!… către dânsa mă simt eu strâns legat. Promisu-i-am chiar tronul… iubirea i-am jurat, Și ea, în părăsire văzându-se uitată, Aice de trei zile sosit-a desperată. Ea stă-n palat ascunsă… Ce-o să devin cu ea, Căci a se reîntoarce l-al ei castel nu vrea, Și Laski-i în Suceava!… pericolul sporește… Dar știe de pericol femeia când iubește? Amoru-i pune-n suflet puteri dumnezeiești… SCENA IV[modifică] DESPOT, CIUBĂR-VODĂ (în haine de călugăr, intră prin fund) CIUBĂR Măria-ta… DESPOT (râzând) Nu-i glumă!… Cum?… tu, Ciubere, ești? Tu, care-odinioară purtai un falnic nume, Azi te revăd călugăr, re-ntors din ceea lume? Prin ce minune stema căzut-a de pe cap Și-n locul ei pe frunte-ți crescut-au un potcap? CIUBĂR (grav) Așa vroit-a cerul! DESPOT Dar cerului ce-i pasă Să porți pe ai tăi umeri hlamidă sau o rasă? CIUBĂR Ce vrea cu noi el face!… Tu-n umbră aruncat Din ura lăpușneană prin mine ai scăpat. Am fost eu dus la moarte în locul tău, și-n urmă Trimis din mila Doamnei în creștineasca turmă. Acum eu sunt călugăr smerit dar luminat, De vechea-mi nebunie prin rugă vindecat. DESPOT Ce? nu mai visezi tronul? CIUBĂR Las altor minți ușoare, Râvnind deșertăciunea, a rătăci sub soare. Eu m-am retras în umbră aproape de mormânt, Slăvind în lume numai pe Dumnezeul sfânt, (cu extaz) Lumin-adevărată! DESPOT Duioasă convertire! Deci nu mai ești, Ciubere, al mădrăgunii mire, Călare pe un sceptru, frumos ca Machedon, Cu tron pe cap? CIUBĂR Altarul m-a vindecat de tron. DESPOT Ha, ha! pricep, hlamida ți-a fost haină fatală? Tu ai înlocuit-o prin haina monahală Ca să înșeli mai lesne poporul credincios. CIUBĂR (indignat) Nu-i înșelat acela ce crede în Hristos! DESPOT Îți place peste țară să-ntinzi întunecimea Și prin eresuri proaste să speculezi mulțimea, Făcând-o, când nu plouă, s-alerge câmpii… CIUBĂR Eu? DESPOT Tu!… vrei să-nșeli și oameni și chiar pe Dumnezeu! (Râde.) CIUBĂR Tu râzi de o credință preasfântă și străbună, O! Despot, dar ia seama, ia seama la furtună! DESPOT Furtuna e în tidvă-ți, Ciubere… Drept să spun, Erai mult mai cu minte pe când erai nebun. Mergi iar la mănăstire să-nchizi a tale zile Sub sfintele molitve a Sfântului Vasile. CIUBĂR Nebuni odinioară am fost, Despot, noi doi, Dar tu rămas-ai singur nebun dintre-amândoi, Căci fugi de fapta bună, de cer și de crezare Ca liliecii nopții ce fug de ziua mare. Tu crezi, beat de putere, că Dumnezeu de sus, Se-nchină ție, vierme, și e al tău supus… Rămâi în întuneric! (Către cer.) O! Doamne, cu-ndurare Dă orbilor lumină și răilor iertare! (Iese.) DESPOT Mergi, sfinte, mergi, preasfinte, de-a dreptul mergi în rai, Condus de toți nebunii din lume cu alai! (Râde cu hohot.) SCENA V[modifică] DESPOT, MOȚOC (intră prin fund din stânga) DESPOT A! Vornice Moțoace, ce zici de-acest lunatic? MOȚOC Primejdios e, doamne, căci este-un om fanatic. DESPOT Ce-mi pasă!… dar răspunde: ne vii cu bune vești? MOȚOC Prea bune!…-n fericire mulți ani să viețuiești, Măria-ta! DESPOT Ce veste din Țara Muntenească? MOȚOC Împinși de noi în taină ca să se răzvrătească, Boierii sapă tronul lui Mircea, pe cât știu. DESPOT A! bine… însă Tomșa e mort sau încă viu? Ce face? ce urzește vrăjmașul?… în ce parte De țară el se află? aproape sau departe? Undit-ai cu-a ta minte în cugetu-i ascuns? Aflat-ai a lui planuri? pătrunsu-l-ai? MOȚOC Pătruns! Măria-ta să fie în pace, nepăsare. Sărmanul Tomșa-i searbăd și suflet nu mai are De când ai prins la mână zălog pe fiul lui. DESPOT O! dar, am pus piciorul pe puiul șarpelui, Dar șarpele-i aproape, în umbra mea îl simt, Și cercul său de ură se face tot mai strâmt. De când sunt în Suceava, de când sunt în domnie, El n-a dat ochi cu mine. MOȚOC Se teme de urgie… DESPOT Se teme?… nu, Moțoace… Desigur a aflat Că eu pe toți oștenii români am dezarmat — Veniturile țării fiind acum secate — Și că pe lângă mine aice, în cetate, Nu am decât un număr restrâns de buni plăieși Cu ungurii lui Laski, voinici de cei aleși. Eu cred c-a lui dârzie devine și mai tare Văzând acum scăderea puterii de-apărare. MOȚOC Ce-ți pasă dacă Tomșa ar fi înverșunat Când toți locuitorii, supuși, s-au bucurat Văzând pe tronul țării odrasla Eraclidă Ce-a scuturat cu mâna-i copacul de omidă Ș-a scos din al Moldovei pământ suferitor, Pe Zay, Anton Secuiul și toți ostașii lor? DESPOT Așa-i!… am scos din sânu-i lăcustele străine Ce mâncau tot, și-n urmă m-ar fi mâncat pe mine. MOȚOC O știm, și noi, boierii, plecat îți mulțumim. Ne costă mult străinii aduși în țară!… Știm Ce darnic a fost Despot plătind a lor simbrie. Ei au luat cu dânșii întreaga visterie… Dar astfel se cuvine să fie dătător Un domn măreț în toate și… recunoscător. DESPOT Îmi place să am mâna deschisă-mbelșugată Ca bunelor servicii să verse bună plată. Pe Zay, Anton Secuiul, Rozel ș-alți capitani I-am încărcat de daruri, de scule și de bani, Le-am dat și arme scumpe, și blane de samur, Și haine-n flori de aur cusute pe-mprejur; Lui Laski celui lacom, lui Laski palatinul, Cu zece mii de galbeni i-am dat întreg Hotinul. Apoi pe toți boierii cu care-am complotat La ranguri de mărire pe rând i-am ridicat, Ș-apropiați de mine, sub a coroanei rază, A lor înaltă frunte acuma scânteiază. Ei sunt chiar ai mei sfetnici, deși-mprotivitor, Nu totdeauna pacinic admit părerea lor. MOȚOC Așa-i!… te-ai plătit grabnic de orice datorie, Da-ți mai rămâne una de achitat. DESPOT Cui? MOȚOC Mie! DESPOT (cu mirare) Nu ești vornic de țară, cum ziceți voi, os sfânt? MOȚOC Da! însă totodată eu și părinte sânt. DESPOT Ce vrei să zici, Moțoace? MOȚOC Cum?… nu mă înțelegi? DESPOT Nu… ți-e legată limba, fă bine s-o dezlegi. MOȚOC Nu?… Cât a fost Moldova în luptă mult amară, Eu am păstrat tăcere… Acum e pace-n țară Și vin, și-ți zic la rându-mi cu glasul de părinte: De Ana, de-a mea fiică, îți mai aduci aminte? DESPOT Ah!… Ana?… Cum?… trăiește?… Cum?… Nu-i adevărat Că a murit? MOȚOC Trăiește cu-amoru-i neuitat. Respecți tu jurământul de-a o lua soție? DESPOT Trăiește încă Ana? MOȚOC Dar!… la călugărie Se hotărâse a merge din ceasul ce-a văzut În cursa lăpușneană iubitul ei căzut. Dar jertfei sale crude am pus împotrivire. Ea-i soră numai… Ana așteaptă pe-al ei mire. DESPOT Ah! martor îmi e Domnul cât încă o iubesc! Ea-i cerul meu… și însă de cer mă despărțesc. MOȚOC De Ana?… tu?… DESPOT (îngăimat) Pricepe cu agera ta minte. Domnia cu amorul nu are legăminte, Nu!… fiecare treaptă a-ntinsei omeniri Își are-a sale drepturi ș-a sale-ndatoriri. Ce vrea ca om, vai! Domnul nu poate să-mplinească, Silit fiind adese natura să jertfească, Pe inimă-i să calce, ș-oricât de desperat, Supus să se închine rațiunilor de stat. Aceste adevăruri… te vor convinge ele, În interesul țării ș-a dinastiei mele M-obligă… cât de mare ar fi durerea mea… Deși iubesc pe Ana… ca să renunț la ea… Și chiar o alianță să cat ele m-obligă, Pentru-ale mele planuri… cu spița unui rigă… Această declarare voi face azi la sfat… Nu te mâhni, Moțoace… ce vrei?… sunt obligat… (Se îndreaptă spre apartamentul său.) Azi ușile-s deschise… țin curte de dreptate… Moțoace… te-am vrut socru?… te vreau și mai mult… frate! (Iese prin stânga.) SCENA VI[modifică] MOȚOC (posomorât, privește cu ură după Despot) Da!… frate precum Abel și Cain!… A! tu crezi Că mi-i fugi din mână ca apa?… și nu vezi Că palidă-mi e fruntea și scurtă răsuflarea Sub viforul ce naște în mine răzbunarea? A lui Moțoc copilă nu-i demnă… tu mi-ai spus, Alăture cu tine să steie pe tron, sus? Îți trebuie-alianță de rigi… mi-ai spus tu mie, Tu ce-ai avut drept sceptru un băț de calicie? Aș râde dacă râsul ar mai găsi vrun loc Pe lângă-a lui mânie în pieptul lui Moțoc… O! grec, atât de mare-i a lui deșertăciune Cât își admiră umbra când soarele apune Și crede, când o vede lungită pe pământ, Că umbra cu statura-i deopotrivă sânt… Dar ți-oi scurta eu, Despot, și umbra și lumina Și-n loc de-a ta mândrie ți-i măsura tu vina, Ș-atunce vei pricepe cât ești tu de pitic. Nimic ai fost!… și iarăși prin mine-i fi nimic! SCENA VII[modifică] MOȚOC, SPANCIOC, STROICI (se arată în fund) SPANCIOC Moțoc șade pe gânduri cu fața nourată? Semn rău!… Semn de furtună în zare adunată. (Se apropie de Moțoc.) Hmm!… Vornice Moțoace, ești trist, posomorât. De viață, de putere, de lume ți-ai urât? Viața trece, puterea trece, și lumea trece; Zi dar mâhnirii tale ca dânsele să plece. Mâhnirea-i oaspe dușman ce trebuie-alungat. Ea-i parte femeiască, tu ești încă bărbat. MOȚOC (repede) Spancioc, unde mi-e Tomșa? SPANCIOC (zâmbind) Nu știu. MOȚOC Tu, Stroici, răspunde, Unde-i Tomșa? STROICI N-am știre. MOȚOC Ba știți!… El este unde Ar trebui cu toții să fim, de mai avem În vine-un dram de sânge curat de-orice blestem. Nu știți unde e Tomșa? Nu? dar cine vă crede? Voi știți, o știți ca mine, că Tomșa se repede Acuma spre Suceava cu partizanii săi Și cu-a lui oaste mică, dar oaste tot de zmei. Știți că viteazul Tomșa, român cu preștiință, A spus de mult că Despot nu-i țării de priință Și vine să-l răstoarne!… sunteți chiar pregătiți, Și însă voi, ca mine, vă faceți că nu știți! SPANCIOC Moțoace, cunoști multe!… iar dacă Tomșa vine, Gândești că bine face? MOȚOC Da, da! el face bine Căci Despot pe toți răii din culme-a întrecut! Chiar cerul, ca pământul, răbdarea și-a pierdut. SPANCIOC Cum?… tu ne grăiești astfel?… tu, care-odinioară Vroiai să legi de Despot pe dulcea ta fecioară, Pe Ana, și-mpreună să-i urci pe tron? MOȚOC Spancioc, În rana ce mă arde, ah! nu arunca foc. Am fost orbit de ură în contra tiraniei Ș-aprins ca totdeauna de dragostea moșiei… Acest fățarnic, Despot, amar ne-a înșelat Și-n inimile noastre dibaci s-a încuibat, Că-i om cu două fețe: în suflet poartă ură Și dulcea dezmierdare în ochi-i și pe gură. SPANCIOC Așa-i!… el avea miere pe buza lui, și noi Ne-am adunat în juru-i ca muștele de roi. Proști!… am crezut că-i matcă de stup, și deodată Trezitu-ne-am c-un trântor și cu mierea mâncată. STROICI E trântorul în faguri?… afară el din stup! E lupu-n stâna țării?… pe lup, zavozi, pe lup! MOȚOC Dămol, Stroici!… să fim gata, când lupul se arată, Să-mpingem spre capcană jigania turbată, Și Despot de la sine în ea va fi condus. Așa e scris acelui ce cată tot pe sus. Netotul!… în mărire se-ndeasă făr’ de cale? Mărirea să-l înece în valurile sale! STROICI A! bine zicea Tomșa, dar nu l-am ascultat. MOȚOC Dar!… Despot e urgia cumplitului păcat! El vrea ca să supuie, lipsit de-orice căință, Vroința omenirii la simpla lui vroință. Și-i mândru cu boierii! și, vai, nepăsător De țară, de oștime, de lege, de popor! Căci a umplut moșia de lifte blestemate Și de năravuri rele, hidoase, desfrânate. El, lacom, seacă țara!… el, grec nerușinat, Petrece cu-o spaniolă ascunsă în palat, Și în disprețul legii, credința lui profană Din paraclis făcut-a capelă luterană. Semeață fărdelege!… O! cum nu vă treziți, Răzbunătoare umbre a domnilor măriți, Ca sub privirea voastră, sub fulgerul privirii, Tiranul să dispară în hăul nimicirii! SPANCIOC Moțoace! lasă morții și cheamă pe cei vii. Cine-i strechiatul Despot, îl știm precum îl știi; Un grec trecând prin ițe ca sprintena suveică, Un cuget ce răsună de glas de cucuveică. Dar ce facem cu dânsul? MOȚOC Ce facem? SPANCIOC Dar. MOȚOC (în taină) Ce faci Când cântă cucuveuca pe casă? SPANCIOC O alung. MOȚOC Taci! Boierii și breslașii la Curte se adună… (Boieri, breslași și țărani intră și formează grupuri în fund. Ostași români și străini se așează în rânduri dincolo de arcade.) SCENA VIII[modifică] MOȚOC, SPANCIOC, STROICI, TOROIPAN, HARNOV,BRESLAȘI, ȚĂRANI, OȘTENI, CIUBĂR -VODĂ (ascuns între popor) SPANCIOC Și chiar prostimea vine cu dânșii împreună Ca să privească fala deșertului pe tron. Azi Despot vrea să-ntreacă pe însuși Solomon. HARNOV (apropiindu-se) Ei! vornice Moțoace, ai vreo supărare? Ești trist! MOȚOC (întorcând spatele) Îți pare. SPANCIOC (lui Harnov) Spune-mi: tot suferi de mustrare? HARNOV (oftând) Tot!… ah! eu n-am odihnă și-n veci sunt tulburat De când pe Lăpușneanu din tron l-am răsturnat. SPANCIOC Și încă-acea mustrare ți-aduce mari foloase. Jălești pe Lăpușneanu, dar rozi mereu la oase Scăpate pentru tine din mâna lui Despot. HARNOV Mustrarea nu m-oprește de a trăi cum pot. SPANCIOC Știu; ți-ai făcut dintr-însa o bună moșioară Și ții prea bună casă cu conștiința chioară. HARNOV Nu te pricep.(Se îndreaptă spre ușa din stânga.) SPANCIOC Cu-atâta mai bine… Acum mergi Domneasca urmă, câine, cu limba să o ștergi. (Harnov iese.) Ciocoi cu falca largă, cu ceafa-n veci plecată! El s-a făcut lui Despot unealtă blestemată. SCENA IX[modifică] Cei dinainte, DESPOT, HARNOV Ușile din stânga se deschid. Doi copii din casă intră purtând pe perne de catifea, unul arcul și celălalt topuzul domnesc; ei merg de iau loc lângă tron. După dânșii, patru căpitani unguri și leși în uniforme bogate. Pe urmă, Harnov și, în fine, Despot, purtând coroană și hlamidă. HARNOV (anunțând) Măria-sa slăvită! Capetele plecați! POPORUL Ura! (În sunetul muzicii care executează un marș triumfal, Despot intră maiestos, se închină ușor la boieri și la popor și merge de se suie pe tron). DESPOT Azi împrejuru-mi văzându-vă-adunați, Boieri, și tu, prostime, simt mulțumire mare. Azi e ziua dreptății, și Domnul cu răbdare Dator e să asculte pe-orice jeluitor, De neam mărit el fie, sau fie din popor, Chiar dacă-n contra noastră ar fi vreo tânguire. Cine-are a se plânge? (Tăcere.) Nime?… Deci fac de știre Că vreau prin cununie să leg al meu destin Cu fiica lui Sborovski, regescul palatin. Așa cere-nteresul politic, așa cere Chiar viitorul țării… și buna mea plăcere!… Cu pompă maiestoasă curând voi celebra Această nuntă care pe toți va bucura. E dar cu drept ca țara l-a tronului serbare Voioasă bani să deie și orice bunuri are. Tu, Harnov, cu asprime de grijă vei purta La sporul visteriei. HARNOV (închinându-se) Ascult, măria-ta. UN ȚĂRAN N-avem de unde… milă!… nu mai avem nimică… Suntem lipsiți de țărnă și lumea e calică. Străinii fără cuget și multele nevoi Au stors, mărite doamne, și măduva din noi! O ȚĂRANCĂ Nu-ngreuia, stăpâne, a țării grea povară. Ne plâng bieți copilașii de foame. HARNOV Ce?… afară, Afară, mojici! (Alungă țăranii și iese cu dânșii.) DESPOT Harnov, să stai pe capul lor. MOȚOC (lui Spancioc) Prea bine!… Despot însuși cu foc zvârle-n popor. HARNOV (întorcându-se) Măria-ta!… trimisul lui Soliman Sultanul La ușa ta domnească așteaptă cu firmanul. DESPOT Să intre. (Fanfare în curte. Intră prin fund, din dreapta, Ahmed Bairactarul, urmat de mai mulți pași, dintre care doi poartă un steag verde și o sabie bogată.) SCENA X[modifică] Cei dinainte, AHMED BAIRACTARUL, HARNOV BAIRACTARUL (după o temenea) Allah ție, mărite beilerbei, Să verse-a sale daruri din cer, precum le vrei, Și fie-ți calea plină de flori de iasomie!… Sultanul ce întinde a sa împarație În patru părți a lumii, cât ochiul ostenit Nu-i vede începutul și fundul nesfârșit, Vărsând azi peste tine lumina-i suverană, Confirmă-a ta domnie pe țara moldovană, Și-n semn de mulțumire că însuși ai crescut Cu zece mii de galbeni haraciul din trecut, Prin mine îți trimite o pală-mpărătească Ș-un steag cu semiluna lui Mohamed! DESPOT (sculându-se) Trăiască Sultanul preaputernic! BAIRACTARUL Și Despot, robul său! (La cuvântul de rob, boierii sunt cuprinși de indignare.) MOȚOC (înaintând) Rob!… Domnul țării noastre?… Pre sfântul Dumnezeu Ce-aud?… în aste ziduri de capiște străbună Cuvântul de robie cu fală azi răsună! Și boltele-nvechite nu cad, sub piatra lor Să-ngroape-aici cuvântul de rob, umilitor!… Ce-aud?… Tu însuți, Despot, din buna ta vroință Ai mai crescut haraciul cu-a țării umilință, Făr-a-ntreba de mine, de bresle, de boieri? Și de popor ce zace în lipsuri și dureri? Ai mai crescut haraciul cu-o mână de risipă Făr-a vedea că țara sărmană-o dai de râpă? Ce lege-ți învoiește ca să dispui de ea? Ce sfetnic îndrăznit-a?… DESPOT Ce lege? Vrerea mea! Ce sfetnic?… astă spadă, simbol al demnității, Unealtă-a vitejiei, și cumpăna dreptății! Eu port toată puterea, pe cap, pe braț, pe piept. Puterea covârșește universalul drept! SPANCIOC (înaintând) Vorbești de a ta spadă tu, Despot?… unde?… -n față Cu armele lui Ștefan?… Privește-le și-ngheață! (Adresându-se către armele lui Ștefan cel Mare.) Odoare ciocârtite sub mii de lovituri! Care-ați taiat aripa vrăjmașilor vultúri, Săriți din zid și spuneți lui Despot rătăcitul, Cu-a voastră zângănire ce-o știe Răsăritul, Că cine-și cată reazem afară din popor Se reazemă pe-o umbră de nour trecător… Ne-ai zis odinioară tu, Despot, cu glas tare: Vreau gloria Moldovei ș-a ei neatârnare. Ea-i zidul ce oprește potopul fanatic; Căzut acum e zidul, eu vreau ca să-l ridic!… Așa vorbeai atunce, ș-acum? DESPOT Îți îngrădește Gura, Spancioc. SPANCIOC Nu, Despot!… Acel care-ți grăiește Boier e, stâlp de-al țării, cu drept moștenitor De a vorbi cu domnii fățiș îndrăznitor, Cu capul sus, cu glasul tare! DESPOT Gura-ți închide, Spancioc!… Moartea te paște! SPANCIOC Ș-apoi de m-ai ucide? Ucisul care moare zâmbind, disprețetor, Ucide mult mai crâncen pe-al său ucigător… Despot! am fost cu tine cât ai fost om al țării. Te-ai lepădat de țară?… de-acum te las perzării. (Iese prin fund.) MOȚOC Rămâi în părăsire, Despot, cu-ai tăi străini… Tu porți pe sub coroană cununa cea de spini! (Iese prin fund împreună cu alți boieri.) SCENA XI[modifică] TOȚI, afară de MOȚOC și de SPANCIOC DESPOT (furios) Pieriți, pieriți din ochii-mi, ființi cutezătoare, Cu limbă îndrăzneață sub buze cobitoare! Vârtelniți cârmuite de al trădării vânt! Ca să-mi grăiți voi astfel uitat-ați cine sânt? Înșelători de gloate, umblați cu țara-n gură, Cercând a mă atinge cu-a voastră mușcătură. Ha, ha! v-a lovit mila de țară când am vrut Dintr-un haraci mai mare să-i fac un mare scut? Ei bine, și poporul și voi cu-averea voastră Plăti-veți și haraciul și cununia noastră. V-oi scoate eu din gură toți dinții cei de lup; V-oi vinde și cenușa și pielea de pe trup. (Ceilalți boieri părăsesc sala.) Și dacă n-a ajunge, voi pune la topire Icoane, policandre, cruci, tot!… (Deodată Ciubăr-Vodă iese dintre popor aprins, indignat, fanatic.) CIUBĂR-VODĂ Nelegiuire! Blestem!… apostasie! DESPOT Ce văd? iar un smintit? Ciubăr-Vodă? CIUBĂR Eu însumi! și-ți spun cu glas uimit Că inima-ți șerpoaică, de milă fiind stoarsă, Apuci pe calea morții ce nu-are cale-ntoarsă. Tu vrei să-ntinzi pe scule o mână de tâlhar, Dar trăsnetul, ia seama, te-așteaptă pe altar! DESPOT Ai zis? (În parte.) Răbdare, Despot. (Tare.) Zi tot ce ai a-mi spune, Dar cumpănește-ți bine cuvintele, nebune. CIUBĂR Păgâne! râzi de lege c-un râs neomenos? Prefacă-ți-se râsul în bocet dureros, Și toată veselia din sânul tău să piară! Străin s-ajungi de lege, străin s-ajungi de țară, Să fugă toți de tine, toți, chiar ș-ai tăi copii, Și alungat pe lume de spectrul tău să fii. DESPOT Ciubere! meriți moarte!… dârzia ta e mare, Dar mi-ai scăpat tu viața… Eu ție-ți dau iertare. SCENA XII[modifică] Cei dinainte, HARNOV (vine speriat din fund) HARNOV Măria-ta, boierii orașu-au părăsit, Și larma se întinde că Tomșa a sosit. DESPOT Cum?… Tomșa? SCENA XIII[modifică] Cei dinainte, LASKI (vine din fund, alergând) LASKI Despot! Despot!… în zarea depărtată S-aude-un zgomot mare ș-o oaste se arată. E Tomșa! DESPOT (în picioare) Tomșa, Tomșa? (Către ostași.) La ziduri, bravi ostași! Să nu rămâie-n țară nici urmă de vrăjmași!… (Face un gest poruncitor. Ostașii ies în grabă după Laski.) ( Cortina cade . ) ACTUL V[modifică] Același decor ca la actul precedent. La ridicarea cortinei se aud tunuri în depărtare. SCENA I[modifică] CARMINA, ILIAȘ (Carmina, în mijlocul scenei, stă, ascultând cu spaimă. Iliaș, suit pe un scaun lângă fereastră, cată afară.) ILIAȘ Auzi cum bate tunul? CARMINA (în parte) Dar; azi e luptă cruntă! Chiar Despot la bătaie s-a dus și moartea-nfruntă. Toți l-au urmat… palatul acum e părăsit. Eu singură rămas-am cu-acest copil robit, Cu Iliaș… O! Doamne, cât tremur de uimire! Mă simt amenințată de o nenorocire… De-ar ști soțul meu Laski!… de-ar ști că-aici eu sânt!… ILIAȘ A! cum aleargă caii cu nările în vânt! Iată-i s-ajung!… bataia pe câmp e încleștată… CARMINA (în parte) Și poate chiar acuma în lupta desperată Rănit de moarte, Despot… O! nu, el este-al meu. Îl apără și gândul și-ntreg amorul său. Nu cade-n fața morții acel ce prin iubire Își face rai în viață și scut de nemurire. ILIAȘ Privește-i!… cum se bate ostaș lângă ostaș! Mă duc și eu la luptă. (Se coboară de pe scaun.) CARMINA (oprindu-l) Stai, dragă Iliaș. Când a plecat azi Vodă, te-a confiat el mie Să te păzesc, copile, de crunta vijelie. Stai lângă mine-aice. (În parte.) Vai! pot eu prevedea Ce soartă mult cumplită pe noi azi va cădea? (Strânge pe copil la sân și îl sărută.) ILIAȘ Adevărat să fie aceea ce se spune De-o sfântă apărută la noi ca o minune? Se zice… CARMINA Ce se zice? ILIAȘ Că-i fiica lui Moțoc, Că-i însăși Ana. CARMINA Ana? ILIAȘ Dar!… cică-n acest loc, Pe uliți unde zace grămadă-n putrezime De trupuri ne-ngropate și de răniți mulțime, O gingașă copilă cu chipul îngeresc Revarsă mângâiere la cei ce pătimesc. Poporu-i zice sfântă și urmele-i sărută… Așa numeau creștinii pe biata mama!… Hai, Hai să videm pe Ana. (Carmina îl oprește.) SCENA II[modifică] CARMINA, ILIAȘ, HARNOV (vine alergând din fund) HARNOV Amar de noi și vai! Ne-a învins Tomșa! ILIAȘ Tata? CARMINA (încremenită) Învins? ILIAȘ Ce bucurie! El e învingătorul!… el trebuia să fie! (Aleargă iar la fereastră.) HARNOV Taci, taci, nenorocite!… Fugi, pieri, te fă ascuns; Să nu te vadă Despot de furie pătruns. Ah! Ah! s-au sfârșit toate!… Domnia-i la pierzare! (În parte.) Revino, Lăpușnene, să stingi a mea mustrare. CARMINA Învinși!… dar spune Harnov, cum Tomșa ne-a învins? HARNOV Ah! Ah! Zadarnic Despot, cu paloșul încins, Ieșit-a din cetate ș-a dat pe loc navală În oamenii lui Tomșa, toți oameni buni de pală. Eroica-i cercare deodată s-a lovit Și frânt, ca de o stâncă, de pieptul oțelit Al dușmanului Tomșa!… Mulți au pierit în luptă! Și Despot se întoarce din câmp cu arma ruptă. (O bombă lovește în zidurile palatului.) A! tunurile-acuma chiar în palat lovesc… Ai noștri fug!… Tomșanii turbat îi urmăresc. ILIAȘ Iaca tătuca!… vine! (Deschide fereastra și strigă:) Tătucă!… (Un tun. Fereastra se sparge.) ILIAȘ (căzând amețit) A! CARMINA (speriată, aleargă la Iliaș) Rănit? Mort, poate! HARNOV (plecându-se pe Iliaș) Ba nu… CARMINA (frângându-și mâinile) Doamne! HARNOV E numai amețit. S-a speriat copilul. (Îl ridică pe brațe.) CARMINA E rece ca de gheață… Hai să cercăm de-a-l face a reveni la viață. (Iese grabnic în stânga) SCENA III[modifică] DESPOT, LASKI (vin prin fund) DESPOT Învins!… învins de Tomșa!… o! tristă umilință! LASKI Despot, curaj… DESPOT O! Laski, lipsit de biruință, Speranța-mi de pe urmă în tine-i. LASKI Nu te las, Dar dintr-ai mei tovarăși puțini au mai rămas! DESPOT O știu!… și Rozel însuși în țara elinească Pierit-a făr-a-ncepe răscoala creștinească! Și sfânta cruciadă în care am sperat Rămas-a amânată pe-un timp îndelungat! (Se primblă tulburat.) O! dac-ar fi cu mine Moțoc, Moțoc dușmanul! De-ar vinde el pe Tomșa precum pe Lăpușneanu… Atunci… dar cum să-nduplec pe crâncenul Moțoc, Când am respins pe Ana ș-am stins al ei noroc? Atât de mare-i ura ce mi-a jurat el mie Că numai dacă Ana ar fi a mea soție, S-a stinge acea ură de moarte… însă, vai! E prea târziu! LASKI N-ai grijă, pe mine cât mă ai. DESPOT N-am grijă, căci ne leagă pe amândoi destinul. De-oi pierde eu Suceava, tu, Laski, pierzi Hotinul… LASKI A! merg să mor sub ziduri sau să înving. (Iese repede.) DESPOT Mergi, mergi, Dar mult mă tem, sărmane, la moarte că alergi! SCENA IV[modifică] DESPOT Învins!… de cer și oameni lăsat în părăsire!… Și Lăpușneanu vine asupră-mi cu oștire, Și toți vecinii, Sigmund, Mircea, asupră-mi vin, Și țara-i în răscoală, și-s singur!… Crunt destin! Ce groaznic întuneric urmat-a după soare! Ce vifor aprig după o zi încântătoare! O! deșteptare aspră din cel mai splendid vis!… Când mi-am deschis eu ochii, vai, cerul s-a închis! Ș-acum nu văd în juru-mi decât deșertăciune, Sub mantia regală văd numai goliciune!… Sunt trist ca clătinarea de arbori desfrunziți Când suflă vântul iernii pe codrii înnegriți Și-mi par că-s o ruină pe care buhna țipă Și timpul odihnește bătrâna lui aripă… Destin, destin năprasnic, în pumnul tău deschis Mi-ai arătat coroana dincolo de-un abis. Eu orb, dorind lumina, eu mic, râvnind mărimea, Făr-a vedea abisul, văzui numai nălțimea. Ca vulturul vroit-am zenitul să pătrund, Dar m-a atras adâncul ș-acum iată-mă-n fund!… (După o pauză) Ce stranie cădere!… și însă lumea vie Nicicum nu se urnește din vechea-i temelie. Nu!… oarba nepăsare rămâne mută când Pe Despot de pe tronu-i îl vede azi căzând… Dezbracă-te, o! Despot, de pompele lumești, Căci cerul ține frâul voinței omenești, Și nu-i nimic al nostru decât mormântul rece, Și el ca noi devine un putregai ce trece! Ce-am fost când dintre oameni, ieșind, am rupt eu rândul? Culegător de umbră cu mâna și cu gândul! Ce sunt?… o părăsire, un vreasc făr’ de rasad! Ce-oi fi?… un pumn de țărnă pe-o scândură de brad! Deci pentru ce răbdare când cupa-i deșertată? Ce-mi face-un rest de viață când viața-i condamnată? Mișelul rabdă… omul viteaz nu-i răbdător. Cu brațul lui de sine-și el e liberator. (Privește spada lui cu gând de sinucidere.) Dar ce zic?… Nalță spada, Despot!… Un om ca tine A nu pieri în luptă este-a pieri-n rușine. Decât în cartea țării să las o neagră pată Mai bine cu-al meu sânge s-o văd azi inundată. Despot am fost în culme!… căzut, tot Despot sânt. Viteazul nu s-ascunde de moarte în mormânt!… (Stă adâncit pe gânduri.) SCENA V[modifică] DESPOT, ANA (se arată în fund, în negru, și acoperită pe obraz cu un văl) ANA (uimită) Măria-ta! DESPOT (tresărind) Ce este? ANA Poporu-n agonie, Rugându-mă cu lacrimi, mi-a dat trista solie Pentru Suceava-n doliu a cere mila ta. DESPOT (în parte) Ce glas aud? ANA Orașul întreg, măria-ta, Expiră în durerea morții… Trei luni de luptă, De foamete grozavă, de spaimă nentreruptă Adus-au poporimea la ultimul ei ceas; Redusă-n jumătate, ea zace fără glas. Pe uliți, pe sub ziduri, o palidă grămadă Cu țărna sângerată s-a prefăcut plămadă. Bisericile-s pline de morți și de copii, Femeile-s vădane și casele pustii. O! Doamne, fie-ți milă… Suceava în ruină Cade-n genunchi, ca mine, se roagă și se-nchină. (Îngenunchează.) DESPOT (în parte) Acest glas mă pătrunde… o! dar… e glasul ei!… E Ana.(Ridicându-i vălul.) Tu ești, Ană?… te văd cu ochii mei! ANA (confuză) Măria-ta… DESPOT (în parte, fericit) Speranța în cale-mi iar răsare! (Anei.) Ești tu, copilă scumpă, ființă de-adorare? ANA (în parte) O! Doamne! DESPOT Tu?… ah! cerul tot e îndurător, Căci îmi trimite-un înger iubit și iubitor Ca să lumine umbra în care eu dispar Când soarta mă azvârle deșertului amar… (Ana se depărtează uimită de Despot.) O! nu fugi de mine, copilă, dulce Ană! Eclipsul se întinde pe fruntea-mi suverană, Dar tu-mi rămâi… acuma desfid destinul rău… Lovească-mă!… nu-mi pasă, de am sufletul tău! ANA O! Despot, nu e timpul de zis aste cuvinte. Suceava, te gândește, e plină de morminte. Solia mea e sacră, și eu acuma sânt În astă-oră solemnă străină de pământ. DESPOT Străină fii de lume, de cer și de lumină, Dar tu în veci de mine nu poți a fi străină. (Ana ridică ochii la cer.) O! nu invoca cerul… Nu, Ană… te iubesc, Cum te-a răpit el mie și eu lui te răpesc. (O strânge la piept cu exaltare.) Ai fost a mea mireasă, vei fi a mea soție… ANA Ah! te conjur pe lege, pe tot ce-i sacru mie, Taci, taci, cerul ne-aude! taci!… simt, la glasul tău, Că uit ș-a mea ființă și chiar pe Dumnezeu! DESPOT Dar!… uită tot pe lume în ora deșteptării; Când sunt eu la pieire, fii îngerul salvării. Tu, singura speranță a mea pe-acest pământ, Tu, raza ce dezmiardă o piatră de mormânt. (Ana se luptă cu simțirile sale.) ANA O! Despot, sunt răpită de farmecul simțirii… Ai milă… nu ne duce în volbura pieirii, Căci nu mai văd lumina în cerul meu lucind Și mintea mea în umbră se pierde rătăcind… În munți, la mănăstire, ascunsă-ntr-o chilie, Vroind să scap, sărmană, de-a dorului urgie, Mi-am înălțat gândirea la cer, la Dumnezeu… Și Dumnezeu și îngeri aveau toți chipul tău! DESPOT (dezmierdător) O! scumpa mea! ANA Și moartă în floarea tinereții, Afară din cuprinsul ș-al inimii ș-al vieții, Am vrut să fug de mine, ș-aice am fugit, Sperând să aflu moartea acelor ce-au murit, Dar n-a vrut cerul aspru îndurător să-mi fie, N-a vrut moartea de mine! DESPOT Nu! te-a lăsat ea mie Ca să-mi re-nvii prestigiul cu-al tău ceresc amor, Făcând pe-al tău părinte să-mi vie-ntr-ajutor. ANA El? DESPOT El! căci ține firul cumplitei mele soarte. Tu, fiica lui, poți astăzi a-mi da viață sau moarte! ANA (veselă) Eu? DESPOT Tu! ANA Ah! tot voi face cu dor neobosit, Chiar de ți-a fi norocul cu viața mea plătit. În tabăra lui Tomșa mă duc, alerg îndată, Cu lacrimile mele să-ndulplec pe-al meu tată. (Carmina se arată pe pragul ușii din stânga.) DESPOT (strângând-o la sân) O! scumpa mea soție! ANA (fericită) O! Despot, scumpul meu! DESPOT A! cine de-acum poate să ne despartă? SCENA VI[modifică] DESPOT, ANA, CARMINA CARMINA (înaintând și despărțindu-i) Eu! DESPOT Carmina! CARMINA Eu! Carmina! DESPOT Tu? CARMINA Mă cunoști?… privește, Eu sunt, și, de ai suflet, privindu-mă, roșește! Dar ce zic?… ești în stare tu ca să mai roșești? Cinismul și minciuna în tine le-nsoțești. ANA (lui Despot) Astă femeie… Cine-i? CARMINA Cine-s?… sunt, ca și tine, O victimă-nșelată de el făr’ de rușine. ANA Adevărat e, Despot?… taci?… este-adevărat? CARMINA Tăcerea lui grăiește. ANA (după o mică luptă cu sine) Rămâi dar neiertat! (Se îndreaptă spre fund.) (Cu durere, în parte.) Ah!… cum mă pedepsește cerul, nenorocită! Ș-am meritat pedeapsa la care-s osândită! DESPOT Nu… Ană… stai! (Face doi pași spre Ana.) ANA (În fund, oprindu-l c-un gest) Departe!… (Iese.) DESPOT (abătut) Și tu mă părăsești! SCENA VII[modifică] CARMINA, DESPOT CARMINA Infame!… tu, infame!… om infernal ce ești! Nimic nu-i sacru ție!… A tale jurăminte Ascund ipocrizia sub magice cuvinte… O! crudă mișelie!… Trei ani eu te aștept Cu dorul, cu speranța, cu nerăbdarea-n piept… Și însă eu de tine eram dată uitării!… Ce-am fost dar pentru tine?… o pradă-a desfrânării? DESPOT Ascultă-mă, Carmină… CARMINA O! taci, nu mai cerca Prin falsă protestare din nou a te spurca. Om făr’ de conștiință, om fără de mustrare, În mintea-mi desorbită ai stins orice crezare. Tu m-ai trădat pe mine?… pe mine m-ai trădat?… O! Dumnezeu, știi bine cât eu l-am adorat, Cum sub a lui picioare am pus cu fericire Onorul meu ca treaptă la scara-i de mărire. Și el!… O! cine-ar crede?… (Plângând.) Cum poate-n lume a fi Pedeapsă pentru inimi ce vor a se jertfi! DESPOT (luându-i mâna) Carmina mea… CARMINA Departe, om fără de simțire! Contactul tău insuflă dezgust și oțerire. Ești om?… O!… nu, în pieptu-ți nimic nu-i omenesc. Ești domn?… Nu, în purtare-ți nimic nu e domnesc. Porți streanța infamiei ca purpură regală, Servească-ți ea la moarte de fașă mormântală Și, de mai este-n ceruri dreptate, Dumnezeu, Ajungă-te și ura și tot blestemul meu! SCENA VIII[modifică] CARMINA, DESPOT, LASKI (venind repede prin fund) LASKI Despot, întreg poporul vrea porțile să strice, Vrea să capituleze… Ce văd?… Carmin-aice? CARMINA (decisă) Aice. LASKI Cum?… de unde? CARMINA Castelu-am părăsit Și lâng-al meu complice de crime am venit. LASKI Complice tu de crime?… Ce spui?… Care ți-e vina? CARMINA Știi tu cine e Despot?… Știi tu cine-i Carmina? Doi trădători! DESPOT Carmina… CARMINA Acest om l-ai crezut Prieten?… pentru dânsul mari jertfe ai făcut. I-ai dat și al tău sânge, și bunuri, și domnie? El, drept recunoștință, a vrut ș-a ta soție. LASKI El?… Iadul mă cuprinde!… (Lui Despot.) Tu, tu? CARMINA Ascultă tot: Sunt adulteră, Laski!… victima lui Despot! Jertfind onor și lege, în oarba-mi fericire, Te-am înfierat pe frunte cu-a mea prostituire. LASKI O! trădători, vreți moarte? CARMINA Da!… pentru-acest păcat Eu cu al meu complice o moarte-am meritat. Ucide-ne-mpreună ca, pentru vecinicie, Să fim doi spectri gemeni uniți prin infamie Și-n iadul ce ne-așteaptă deschis, să-l însoțesc, Căci, cât e de culpabil… ah! tot, tot îl iubesc!… LASKI (turbat, scoate hamgerul și amenință pe Carmina, care, înfiorându-se, se apropie de Despot) A!… mori, infamă!… DESPOT (scoțând spada) Laski!… LASKI (înjunghiind pe Carmina) Cu tine crima-ți piară! CARMINA (căzând moartă) Ah!… Despot!… DESPOT Om de sânge!… turbată, cruntă fiară! A scris a ta osândă pumnarul tău vrăjmaș… (Ridică spada asupra lui Laski.) LASKI Ucide… DESPOT (stăpânindu-se) Te-aș ucide, de-aș fi un ucigaș Ca tine… De-al meu paloș te apără cu spada. LASKI Eu să combat cu tine? Nu!… te las a fi prada Lui Tomșa care vine a fi răzbunător Și mie, și Carminei, infame trădător! Rămâi cu a ta crimă!… Eu părăsesc cetatea. Curând te vor ajunge pacatul și dreptatea! (Iese.) DESPOT Ucigător sălbatic de gingașe femei, În veci să porți stigmatul ce-nfiară pe mișei! SCENA IX[modifică] DESPOT (privind cu durere pe Carmina moartă în mijlocul scenei) Ea, moartă!… ușa morții eu, Despot, am deschis-o! A înjunghiat-o Laski, dar vai! eu am ucis-o! Eu!… căci în a mea poftă de zbor ambițios, Primind, fără iubire, amoru-i generos, Am profanat, o! barbar robit de o idee, Altarul cel mai sacru, un suflet de femeie! (Îngenunchează lângă Carmina și-i ridică capul pe genunchiul lui.) O! nobilă victimă, amorul tău ceresc, Acea scânteie vie din ochi dumnezeiesc, Râvnit-au pentru mine măriri, pompe deșarte… Ei bine, măcar moartă de tron să ai tu parte. (O ia în brațe și o așează pe tron.) Aici îți era locul!… Pe tron să viețuiești, Pe tron să mori!… Carmina!… cât de măreață ești Sub palida, duioasa și sacra maiestate A morții, pe-acest scaun de naltă vanitate, Purtând pe a ta frunte cel mai suprem odor, Coroana de martiră a cruntului amor! (Se pune în genunchi la picioarele tronului.) O! dacă eu în ceruri mai pot găsi iertare, Gândește tu la mine de sus cu îndurare Și lasă ca să cadă la glasul meu uimit O jalnică privire pe-un biet nenorocit! (N.B. Zgomote de popor afară.) DESPOT Ce larmă se aude?… Poporul strigă-afară… (Merge de ascultă în fund.) SCENA X[modifică] DESPOT, LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE, POPORUL (palid, strențeros, desperat) LIMBĂ-DULCE (afară) Hai sus, la Vodă… DESPOT Gloata se suie acum pe scară… Să fie vreo răscoală? (Vine de acoperă pe Carmina cu cortinele tronului.) JUMĂTATE (afară) Hai sus!… ne-am săturat De-atâte lupte oarbe, de-atât sânge vărsat. POPORUL (năvălind în sală) Hai, hai! DESPOT Ce vreți? Ce este? LIMBĂ-DULCE Măria-ta! poporul De nouăzeci de zile îl seceră omorul, Încât a noastră grijă nu e cum să trăim, Nu, Dumnezeu o știe, dar e cum să murim! Răbdăm nenorocirea de nouăzeci de zile, Văzând cum pier de foame nevesti, copii, copile, Și ne-au ajuns cuțitul!… Nu vrem a mai răbda… Poporul vrea lui Tomșa cetatea a preda. DESPOT Lui Tomșa, al meu dușman, să închinați cetatea? Români! unde vă este credința și dreptatea? LIMBĂ-DULCE Credința, ne-am plătit-o cu trei luni de dureri! Dreptatea, noi o cerem!… tu n-ai dreptul s-o ceri Când țara-i chiar prin tine adusă la pieire. DESPOT Sumețe!… LIMBĂ-DULCE Sumeția-mi e rod de suferire. Destul amar!… destulă batjocură de noi… Hai să deschidem poarta, români. POPORUL Hai! DESPOT Stați!… O! voi, Copii acelor oameni giganți de altădată Ce înfruntau sub Ștefan restriștea-nviforată, Ei toți în locul vostru sub zid s-ar îngropa Și poarta cu-a lor trupuri luptând ar astupa… Și voi!… gândiți ce-ar zice eroii din vechime, Gâsindu-se azi față cu-a voastră micșorime?… Dar ce-mi pierd eu cuvântul?… strămoșii erau zmei, Români de viță bună, și voi, niște mișei!… Vă plângeți voi de lupte? LIMBĂ-DULCE Ba nu!… de sărăcie! DESPOT (aruncând o pungă cu galbeni poporului) Na!… puneți poleială l-a voastră mișelie. LIMBĂ-DULCE Români!… nu vă atingeți de banii cu păcat Ce poartă a lui Despot chip mândru-ncoronat. E aur de icoane, e aur de potire Topit chiar de Satana cu a lui Despot știre! E foc ce arde mâna!… Despot, suntem țărani. Nu vindem țara noastră, nici cugetul pe bani. Ca să-ți culeagă darul ș-a ta pomană seacă Ar fi ca să se plece românul… nu se pleacă! (Respinge punga cu piciorul.) Opinca îți azvârle pomana înapoi. Nici noi suntem de tine, nici tu nu ești de noi! (Către popor.) Hai! DESPOT (amărât, în parte) Câtă umilire mi-a rezervat azi soarta! S-a sfârșit tot!… (Tare.) Vă duceți, sărmani!… deschideți poarta! (Poporul se repede să iasă. Despot rămâne în stânga abătut.) SCENA XI[modifică] Cei dinainte, MOȚOC, SPANCIOC, STROICI, BOIERI și OSTAȘI (vin prin fund) MOȚOC Poarta-i deschisă, Despot!… cetatea s-a predat Și Tomșa te ajunge; el intră în palat. Cutremură-te!… moartea s-apropie de tine! DESPOT Nu eu, boieri, dar Tomșa cutremure-se-n sine, Căci țin în a mea gheară copilu-i drăgălaș. Un pas… și el rămâne lipsit de copilaș! (Iese în stânga, pe când Tomșa intră prin fund.) SCENA XII[modifică] Cei dinainte, TOMȘA, CĂPITANI, SEIMENI, CIUBĂR-VODĂ TOMȘA (arătând pe Despot) Pe dânsul!… înainte!… dușmanu-i la strâmtoare. SPANCIOC Stai, Tomșa!… un pas numai și copilașu-ți moare! TOMȘA Copilul meu! SPANCIOC Dar!… Despot învins, desperător, E-n stare să-l ucidă cu braț răzbunător. TOMȘA (după o scurtă luptă cu sine) O! rumpe-mi-se pieptul în spasmele durerii, Mai bine rău părinte decât rău fiu al țării! (Către oșteni.) Nainte! (Ușile din stânga se deschid. Despot apare.) SCENA XIII[modifică] TOȚI, DESPOT (și, mai pe urmă, ANA și ILIAȘ. Despot se arată maiestos, cu hlamida pe umeri și cu coroana pe cap.) CIUBĂR-VODĂ (arătând pe Despot) Iată-l… iată cumplitul fariseu! Tu, antihrist! tu, Despot, cuprins de duhul rău, În țărna ce te-așteaptă cobori din înălțime!… TOMȘA Ce mi-ai făcut copilul, calău plin de cruzime? (Despot se întoarce spre ușă și face un semn. Iliaș intră și vrea să alerge la tată-său.) DESPOT (apucând pe Iliaș de mână) Viteze Tomșa, iată copilul tău iubit! Am respectat zălogul, odor neprețuit, Și l-am păstrat în viață cu dragoste, cu bine, Cum merită odrasla unui viteaz ca tine. (Lui Iliaș) Mergi, Iliaș. ILIAȘ (aruncându-se în brațele lui Tomșa) Tătucă! DESPOT (lui Tomșa) Sărută-l fericit, Și fie-ți gândul aspru de dânsul îmblânzit! (Înaintând.) Eu, Despot, Domn Moldovii prin însăși voia țării, Ș-ajung prin mine însumi la culmile puterii, Azi sunt căzut din tronul lui Ștefan celui sfânt Și vin, și-n fața lumii declar acum că sânt De-a mea fatalitate învins contra dreptății… Deci spada mea ciuntită o-nchin fatalității! (Aruncă spada lui jos.) TOMȘA Despot! pășind spre tronul de tine uzurpat, Pe un păcat de moarte picioru-ți a călcat, Și purpura domnească picând pe-a ta privire I-a fost, nenorocite, o pânză de orbire. CIUBĂR Blestem! POPORUL Blestem lui Despot! TOMȘA Auzi?… om ne-nțelept! Această țară bună te-a priimit la piept. Tu, Despot, ai vândut-o lui Ferdinand Germanul, Lui Sigismund Polonul, lui Soliman Sultanul, La toți dușmanii care ți-au fost de ajutor. Să te privești în față c-un vis amăgitor. MOȚOC A râs de toate: țară, oștime!… CIUBĂR Lege! TOMȘA Ei bine, Fiți voi judecătorii!… Spuneți ce se cuvine Lui Despot Ereticul de țară vânzător? MOȚOC Pedeapsa ce așteaptă pe-oricare trădător, Moartea! CIUBĂR Dar! moartea! POPORUL Moartea! DESPOT (privind în fața tuturor cu mărire) Boieri și tu, oștime! Mormântul ca și tronul e sacră înălțime, Și când vorbește omul pe piatră de mormânt, E drept să se asculte solemnul său cuvânt… Râvnit-am tronul țării, dar râvna mea regală A fost însuflețită de-o țintă colosală. Visând neatârnarea, vroit-am prin români Să dau loviri de moarte osmanilor păgâni. Am vrut cu-al nostru paloș, frângând soarta-ncruntată, Să scol creștinătatea pe-al ei mormânt culcată… De-mi ajuta norocul s-ating visu-mi din zbor, Aș fi numit de lume erou, liberator, Dar nu m-au dus destinul și timpul la izbândă Și iată-mă, eu, Despot, căzut azi la osândă! Așa lumea-i deprinsă pe om a-l transporta Învingător, pe-Olimp, învins, pe Golgota!… (Mică pauză. Toți îl ascultă cu bunăvoință.) Vreți moartea mea?… sunt gata!… Ucideți, căci n-am teamă De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă; Dar tronul mai sus este de brațul omenesc, Și singurul său jude e judele ceresc! Dar mirul e o rouă cerească, sanctitoare, Pe fruntea ce-au atins-o în veci nepieritoare! Nici soarele nu poate să o prefacă-n nor, Nici omul să o șteargă cu brațul muritor!… Vreți moartea mea?… Ucideți!… dar eu, tristă victimă, Istoria Moldovei vreau s-o scutesc de-o crimă, Să nu poarte stigmatul în ziua re-nvierii Că a plătit cu moarte pe Despot, Domn al țării! (Scoțându-și coroana de pe cap și aruncând-o.) Mi-arunc din cap coroana!… din mână sceptru-mi scot… Nu mai sunt Domn!… acuma ucideți pe Despot! (Toți rămân încremeniți.) ILIAȘ (cu lacrimi) Iertare, tată! BOIERII Tomșa, iertare! POPORUL Îndurare! TOMȘA O cereți?… fie!… Despot, de moarte ai iertare, Dar tu la mănăstire pe viață-i fi închis. CIUBĂR (dând semne de o exaltare fanatică, înaintează și strigă:) Iertare!… cui?… lui Despot?… Iertare?… Cine-a zis? În veci nu iartă cerul pe-acel care-l desfide. (Se repede furios și înjunghie pe Despot.) Ai vrut să ucizi legea?… Mori! legea te ucide! DESPOT (căzând) Ah!… mor! TOȚI (cu reprobare) O! TOMȘA (lui Ciubăr) Crunt fanatic! turbat ucigător! Pieri!… Nu e sfânta cruce unealtă de omor. (Ciubăr se retrage aiurit, cu ochii țintiți la trupul lui Despot. Seimenii îl arestează. În fund răsună deodată un țipăt dureros.) ANA Despot! (Vine, alergând desperată, și îngenunchează lângă Despot.) Mort!… Despot, moartea mă va uni cu tine… O! Doamne!… fie-ți milă… de dânsul… și de mine!… (Cade leșinată pe pieptul lui Despot.) MOȚOC (uimit) Copila mea!… TOMȘA (oprindu-l) Moțoace, așa vrea Dumnezeu! Acel ce-și vinde țara își pierde neamul său! (Cortina cade . )
Cucoana Chiriţa în voiaj Cântecel comic Cântat de dnul Millo, la Teatrul din Bucureşti. (Teatrul reprezintă un salon.) CHIRIŢA (în costum ridicol de voiaj, intră zburdalnic. Ea poartă malacof exagerat, tocă de catifea neagră cu flori, pene şi cordele stacoşii etc.) (Ea cântă pe aria ―Royal tambour‖:) Iată-mă-s! am sosit Dintr-o călătorie În care-am pătimit O sută de şotii ş-o mie. Dar, zău, nu mă căiesc, Nu-mi pasă de nimică; Eu sunt zdragon şi mă numesc Chiriţa cea voinică. Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. Plecăciune, boieri. (Se închină.) De mult nu ne-am văzut. Sănătoşi!… Dar cucoanele? şi copiii? bine? Mă bucur. Aud? şi mie precum vedeţi îmi merge de minune… sărut ochişorii. (Se întoarce în loc de-şi arată talia.) Am fost la Paris de mi-am aşezat plodu la şcoală ca să înveţe politica, pentru că-n ziua de astăzi, la noi, un om ce nu ştie politica nu plăteşte nici chiar cât jilţul cel stricat care s-a vândut cu doba la Bucureşti pentru plată de impozit… el e un mobil de prisos… Şi cu prilejul acesta m-am folosit şi eu ca să văd lumea cea mare, că mă-ţi crede?… Mă mucezisem la ţară, la Bârzoieni… De la o vreme îmi venise stenahorie şi ipohondrie; aşadar… nu-ţi uita vorba… într-o dimineaţă, pe la toacă, după ce m-am cotorosit de Aristiţa şi de Calipsiţa, mi-am luat catrafusele şi am spălat putina!… Soţul meu, paharnicu Bârzoi, cam cârnea din nas, dar l-am sărutat între sprâncene, după obicei, şi l-am lăsat cu buza umflată… Uff!.. M-am dus la Galaţi cu trăsura mea cea galbenă şi, cum am ajuns, nici una, nici două… ţup! în vapor, Guliţă ţup! după mine, Ioana ţiganca ţup! după Guliţă şi, vorba ceea, cu căţel cu… am plecat!!! Doamne! boieri d-voastră, minunat lucru-i vaporul!… Sa vezi şi să nu crezi… Auzi d-ta? Merge focu pe apă ca în vremea halimalei. D-apoi salonuri, d-apoi zaifeturi, d-apoi căpitanul!… bată-l norocu, că mare nostimior mai era, puşchiu! (În taină.) Să vă spun una? Soţul meu nu-i pe aice? Mi-a făcut curte, berbantu, tot drumul şi, zău, între noi să rămâie… dacă nu mi-ar fi fost de ighemonicon, mai că… mai că… UN GLAS DE LA GALERIE: Aferim, cucoană Chiriţă! CHIRIŢA (adresându-se către capelmaistru): D-apoi cum socoţi, domnule? Chiriţa nu se dă cu una, cu două. (Către public.) În sfârşit… nu-ţi uita vorba… am ajuns la Beligrad… Când la Beligrad întreb pe căpitanu: Monsiu căpitan, je vu pri, aice-i Viena? — El îmi răspunde zâmbind: Ba nu, madam, aice-i Beligradul. — Mersi, monşer… nu poţi crede ce bine-mi pare că m-am învrednicit sa vad Beligradu cu ochii, că tare mult am auzit pe bărbatu meu pomenind de el. După Beligrad am sosit la Ruşava… Când acolo, vameşii de la hotar încep a controbăi prin lăzile mele ca în vremea volintirilor, şi dau peste o cutie cu ţâri zvântaţi ce-i luasem la drum. — Fui taifel! Ce-i asta? strigă… căprariu. — Ce să fie, domnule? Ia, ţâri… Eu postesc miercurea şi vinerea şi metahirisesc sărături de când pătimesc de rast. — Vas rast? Asta-i pudoare mare la d-ta; trebuie plăteşti vama. Şi îndată s-au adunat vro trei şoacăţe ca să hotărască dacă se cuvenea să-mi ieie vamă ca pentru peşti, ori ca pentru mirodenii. În sfârşit am dat ce le-au plăcut şi mi-am cătat de drum. De-acolo am urmat Prin ţara cea nemţească Şi-n Peşta am mâncat, Mâncat paprică ungurească. Apoi în drum de fer Suindu-mă în grabă, Am voiageat c-un cavaler, Un baron prea de treabă… Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. Fost-aţi cu drumu de fer, boieri d-voastră? Ei! apoi ce mai ziceţi? Să juri că neamţu-i cu dracu… Sfinte Panteleimoane!… te duci ca vântu şi ca gându, ca în poveşti; cât ai plecat ai şi ajuns, ba încă baronu care călătorea cu mine m-a încredinţat auf Ehre, că în Englitera drumu de fer merge aşa de iute că soseşte până a nu pleca. Bată-l vântu de baron! Mare ghiduş era şi nostim! (În taină.) şi el s-a cercat să mă curtenească o bucată de drum, dar geaba… n-a catartosit să mă scoată din minte… Cum?… Nu credeţi?… Alei! Dar să n-am parte de Bârzoi dacă vă ascund ceva… Ba încă să vedeţi: trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic tunel, şi găsindu-ne prin întuneric, şoacăţa de baron şi-a întins botu ca să mă sărute… Vai! mânca-l-ar moliile!… Când i-am tras un pumn, a făcut hâc! şi a căzut de-a rostogolu în celalalt colţ al vagonului. GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bârzoaie! CHIRIŢA (către capelmaistru): Aşa să ştii, domnule. (Către public.) Baronu, ruşinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi staţie şi a dispărut… împreună cu săcuşorul meu de voiagiu… hait! mi-l şterse potlogaru drept suvenir… bunătate de săcuşor cusut de copile, cu un turc călare de-o parte şi cu un andenken din dos… Cum vă pare aşa bazaconie? te mai încrezi în baroni de drumu mare?.. Dar asta nu-i nimica, pe lângă ce mi s-a întâmplat în urmă. Plodu cel de Guliţă se cobora Ia toate staţiile… Copil nu-i, mă rog?… îl trimiteam cu Ioana ţiganca pentru ca să nu se prăpădească; când aproape de Viena aştept să se întoarcă în vagon… nu vine. Conductoru închide oblonul, clopotu de la staţie sună de trei ori, măşina şuieră, trenu se pune în mişcare, şi Guliţă nu-i!… Sfinte Panteleimoane! era să turbez… Scot capu pe fereastră şi încep a striga: ―Guliţă? Ioană! cioară! dimone!‖ Tufă… ―Monsiu conductor, stai, opreşte, ţine caii!‖ Aş! nime n-auzea. Dau să deschid oblonu, nu pot; dau să sar pe fereastră, nu încap. Atunci parcă mi s-au luat vederile şi deodată am căzut lată pe perine, am leşinat!… Când neam trezit, eram sosiţi la Viena. Alerg la poliţie, răcnesc, îmi smulg păru, mă bocesc până ce dnul poliţmaistru mă încredinţează că va face toate chipurile ca să-mi găsască odorul, şi că mi l-a aduce chiar cu telegrafu. Ei!… închipuiţi-vă, boieri, că fără a mai da leturghie la sfântu Mina, Guliţă şi Ioana sosesc buni teferi îndeseră la otel. Ah! Dumnezeule, când i-am văzut, era să nebunesc de bucurie şi în prima furie am tras trei palme ţigancei, precum şi lui jupânu Guliţă i-am făcut o morişcă în chică, ca să le pun minte… Halal de ţările care au drumuri de fer!… ele, după cum zicea baronu, au aripi de zboară iute pe calea progresivului, dar cât pentru celelalte, cum e ţara noastră, de pildă, sunt ciunte şi oloage, sărmanele! GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Chiriţă! CHIRIŢA (către capelmaistru): Ba nu, zău, adică nu-i aşa? În Viena m-am primblat La Hiţing şi pe Grabe C-un tânăr delicat Ce-i zic Herr Graf von Kleine-Schwabe. Ş-apoi înspre Paris Am plecat cu grăbire. Căci Parisu-i un paradis Plin de ademenire. Ce voiagiu minunat! Ce frumos m-am primblat! În urmă-mi am lăsat Un nume lăudat. În sfârşit am sosit la Paris, în patria lui Monsiu Şarlă!.., Ştiţi, Monsiu Şarlă, care a fost dascalul lui Guliţă… În Paris! minunea minunilor! târgu Vavilonului din zilele noastre! Am ajuns noaptea şi am tras la un otel din uliţa: Geofroi Marie, adică: Mi-i frig, Marghioală… A doua zi l-am înfundat pe Guliţă într-un pension şi am rămas liberă, de capul meu. Ha… a… alal de cine-i tânăr şi are bani mulţi! Acolo-i pământul făgăduinţei cel din scriptură; numai un lucru e cam supărător: toate se vând cu porţia, şi porţiile-s mici de tot, ca de pomană. De pildă, ceri un biftec? Îţi aduc o fărâmă de friptură mare cât un irmilic, ba încă şi aceea crudă… cică-i englizască… Ceri raci? îţi aduc vro doi răcuşori în şepte luni, chirciţi, oftigoşi ca vai de ei!… Cât despre bucate de cele sănătoase ca la noi, precum: musaca, capama, ciulama, baclava, cheschet… nici nu se pomeneşte… însă nu face nimică… Parisul nu are seaman pe faţa pământului, şi pot zice că nici chiar Bucureştiul nu-l întrece… adică să fim drepţi… nu-l întrece. Ce nu găseşti în el? galerii de muzeuri vrei? ai; munamenturi vrei? ai; teatruri vrei? ai; pasagiuri române ca la Bucureşti vrei? ai. Che ta lipa. Eu nu le-am vizitat nici pe unele, nici pe altele, pentru că am avut de umblat pe la magazii de marşande de modă. Am fost la madam Desal şi la madam Fovel, de mi-am comandat tualete pe datorie… Le-oi plăti şi eu când or plăti şi celelalte cucoane care le-o rămas datoare… (În taină.) Şi ştiţi una? Sunt cam multe… aşa de multe, încât croitoresele au hotărât să nu mai facă credit compatrioatelor. Cam ruşine, dar ce-mi pasă? Eu tualetele le-am pus la mână şi am şi fantacsit cu dânsele la baluri, la Mabil… Ah! frăţiorilor, ce juvaer de grădină-i Mabilu! ce adunare elegantă întâlneşti în ea!… Nu era seară să nu mă duc acolo la petrecere… ba încă am jucat şi cancanu. GLASUL DE LA GALERIE: Aş! Aferim, Chiriţă. CHIRIŢA: Mersi… Acolo am făcut cunoştinţă cu o mulţime de contese şi de prinţese: contesa Frizet, princesa Rigolboş, marhezul Brididi, marşalu Şicar, duca Şicocandar, ba încă am întâlnit şi o claie de boieri şi cucoane de la noi, precum, de pildă: Aud? să nu le numesc? fie!… Dar din toţi cine era mai cu haz, era dnul Agachi Flutur, un berbant în doi peri, care a fost şi volintir la Ipsilant. Cu dânsu făceam supe la cafeneaua englizască, pe bulivar. Ce râsete, ce chicote! Flutur mi-a compus şi un cântec… Să vi-l spun? bucuros, dar să rămâie între noi, vă rog, ca să nu afle dumnealui. Iată-l… ascultaţi: (Chiriţa cântă următoarele cuplete şi joacă un pas de cancan la sfârşitul fiecărui cuplet.) (Arie de Offenbach) Vivat, mândră Chiriţoaie! Vivat spanchea de Bârzoaie! Oaie, oaie, oaie, oaie, oaie, oaie, oaie. În amoruri să trăiască Lumea-ntreagă să pârlească, Ească, ească, ească, ească, ească, ească, ească. Tra, la, la, la, la, la, la, la. Sai, Chiriţo,-n joc. Tra, la, la, la, la, la, la, la, Sai mereu cu foc. Chiriţoaia-i sprâncenată Şi ca un balon umflată, Lată, lată, lată, lată, lată, lată, lată. Elegantă şi frumoasă, Armazoancă amoroasă, Roasă, roasă, roasă, roasă, roasă, roasă, roasă. Tra, la, la, la etc. Chiriţoaia-i din natură Gingaşă peste măsură, Sură, sură, sura, sura, sură, sură, sură. Ea cu ochiul te atrage Şi pe şfară-apoi te trage, Rage, rage, rage, rage, rage, rage, rage. Tra, la, la, la etc. Chiriţoaia cea uşoară Are-o inimă fecioară, Cioara, cioară, cioară, cioară, cioară, cioară. Ea te leagă şi te-ncurcă De nici dracul te descurcă, Curcă, curcă, curcă, curcă, curcă, curcă, curcă. Tra, la, la, la etc. GLASUL DE LA GALERIE (entuziasmat): Aferim! Aferim! Aferim! Chiriţoaia mea! CHIRIŢA (speriată): Vai de mine!… că-i dumnealui! (Fuge.) (Cortina cade.)
Cucoana Chiriţa în balon Farsă de carnival PERSONAJELE: CUCOANA CHIRIŢA GRIGORI BÂRZOI, soţul ei ELLIEN MOGHIOR, aeronaut ungur NAE NĂUCESCU DESPA, soţia lui COSTICĂ HAZLIUL LICĂ PANGLICĂ UN COMISAR UN VÂNZĂTOR DE ALUNE PRĂJITE PUBLIC (Scenele se petrec din dosul Mitropoliei, pe piaţa destinată pentru ascendarea baloanelor, 1874.) Notă. La deschiderea cortinei, câţiva soldaţi, în mijlocul scenei, ţin frânghiile ce sunt legate de năvodul balonului. Ellien Moghior e în naselă, ocupat a-şi face pregătirile de plecare. Balonul, purtând cu litere mari numele de Ciubăr-Vodă, este înălţat astfel ca să fie văzut de publicul din sală. Nasela e ornată cu steaguri tricoloare. Lume multă în fund. În dreapta, o estradă. Pe laiţa din faţă, Năucescu şi Despa. Hazliu şi Panglică se primblă pe sub estrade lornietând damele. Vânzătorul se poartă pintre public, strigând din timp în timp: Alune prăjite! şeapte de-o para! SCENA I PUBLICUL, MOGHIOR, NĂUCESCU, DESPA, HAZLIU, PANGLICĂ,VÂNZATORUL, [CHIRIŢA] COR Ce minune! ce drăcie! Parcă-i din poveste, zău! A ajuns omul să fie Mai uşor decât un zmeu. Nu-i destul că el pe lume Bate câmpii deseori, Acum el vroieşte-anume Ca să zboare chiar prin nori! NĂUCESCU (într-o mirare necurmată): Aoleo! maică!… Ce-a fost să mai fie! DESPA: Taci, frate, nu te mai mira aşa cu gura căscată, că te-or crede bucureştenii scăpat din tufe. NĂUCESCU: Ce tufe? Ce tufe, Despo?… Dar n-ai citit ziarul de astăzi? DESPA: Care? că-s multe de toate ca seminţa de ardei. NĂUCESCU: Ziarul cel cu… VÂNZĂTORUL (strigă): Alune prăjite! şeapte de o para. NĂUCESCU: Cel cu alune… asta… cel cu anonţuri prăjite… DESPA: Şi ce mai spune el în limba lui? NĂUCESCU: Spune că astăzi Ciubar-Vodă a să se urce în naltul cerului. DESPA: Care Ciubar-Vodă, cel din basme? NĂUCESCU: Ba… nu… Balonul ăsta… Aşa-i e numele, dar pentru ce şi cum? Nu e treaba noastră. DESPA: Apoi de… s-a urca el dacă i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc! MOGHIOR (la soldaţi): Apucaţi de frânghii şi ţineţi zdreavăn. NĂUCESCU: Aoleo! maică!… se mişcă balonul. HAZLIU (oprindu-se): Ce te-a apucat, boierule? Te dor ficaţii de ţipi aşa? NĂUCESCU (închinându-se): Plecăciune… D-ta eşti doftor de ficaţi? HAZLIU: Ba… sunt doftor de năuci. NĂUCESCU: Să mă fericesc cu numele d-tale? HAZLIU: Tachi Hazliul, lincenciat în mofturie şi domiciliat la Raşca. NĂUCESCU: Hazliu nume… să-l porţi sănătos… şi d-lui? (Arată pe Panglică.) PANGLICĂ: Lică Panglică, candidat de paraponisire, domiciliat în Cuibul-cu-Barza. NĂUCESCU: Tocmai acolo, sus?… Bine ţi-a fi mergând… când suflă viforul. PANGLICĂ (păunindu-se): Precum vezi… numai într-un picior. NĂUCESCU: Panglică!… După nume te-aş fi crezut din Lipscani. PANGLICĂ: Şi nu te-ai fi înşelat… sunt din Brăila. NĂUCESCU: Nu mă nebuni… şi eu de la Gorgiu… HAZLIU: Sunteţi vecini… Numele d-tale? NĂUCESCU: Nae Năucescu, proprietar… cu nevastă… Dumneaei (arată pe Despa), Despa Calcănstrăchini, fiica răposatului Pitar Moş, zis Cioclu. HAZLIU: Şi aţi venit în Bucureşti ca să vedeţi balonul? NĂUCESCU: Să văd?… adică să vezi: am venit la Curtea de apel pentru un proces cu statul… şi am să-l câştig. HAZLIU: Nici vorbă nu-i… Statul n-are noroc la procesuri. NĂUCESCU: Ce-i pasă? Are de unde plăti. HAZLIU: Negreşit… e bute de bani. PANGLICĂ: Nu mai încap în el… îi crapă pielea. NĂUCESCU: Asta o să zicem cu toţii şi… ca patrioţi… cătăm să-l mai uşurăm. HAZLIU: Ce bun suflet de om! Mă rog, sunt mulţi ca d-ta prin provincie? NĂUCESCU (mândru): Mulţi!… şi tot oameni… nu glumă!… VÂNZĂTORUL (strigă): Şeapte de-o para! NĂUCESCU: Domnule Hazliu, să te întreb un lucru, dar, mă rog, să mă pliroforiseşti ritos… Ce să fie balonul ăsta? HAZLIU: Ţi-oi spune bucuros… dar în taină… E o beşică de chit. NĂUCESCU: De chit!… aşa de mare!… Auzi, Despo? Cică Ciubăr-Vodă e o beşică de chit! DESPA: O fi, dacă aşa i-a fost scris. NĂUCESCU: Tronc!… Şi cu ce-i umflată, Hazliule? HAZLIU: Iar între noi să rămâie… (Arie) Acest balon e umflat, Ca să aibă uşurinţă, Cu profesii de credinţă De patriot răsuflat; Cu fumuri de nerozie Parveniţilor de azi; Vorbe mari, şarlatanie La un loc cu niţel gaz, Şi de-aceea, uşurel, Sus, sus, sus se urcă el. COR Şi de-aceea, uşurel, Sus, sus, sus se urcă el. NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipseşte… dar cine-l poartă pe sus?… Cine-i aeronaftul? HAZLIU: Un ungur… Magnatul Ellien Moghior, cel din naselă. NĂUCESCU: Care?… Cel din paneri… colo? HAZLIU: Tocmai. NĂUCESCU: Şi nu-i e teamă că s-a lovi de bolta cerului şi şi-a face un cucui? HAZLIU: Nu! el cearcă să facă joncţiune între cer şi pământ… Deprindere… ce să zici? NĂUCESCU: A prins gust la joncţiuni, moghiarul… Vrea multe şi ieftine… VÂNZĂTORUL (strigă): Şeapte de-o para! HAZLIU: Ha, ha, a, ha! Parc-o face înadins mitocanul. PANGLICĂ: Iaca, nene…Unguru-i gata de plecare… Hai să ne apropiem. HAZLIU: Bine zici, Lică… Vii cu noi, cucoane Nae? NĂUCESCU: Ba, ferească Pronia!… N-ar avea decât să mă umfle şontul fără veste… şi, hait! m-am dus la dracul praznic… Nu-i aşa, Afrodito? DESPA: O fi, dacă ţi-a fi fost scris. NĂUCESCU: Tronc! (În parte.) Tot din Scriptură grăieşte Cioacla. (Se produce o mişcare pe scenă. Publicul din fund se apropie de naselă şi dă semne de nerăbdare.) HAZLIU: Ei! Domnule Moghior, ai de gând să plec astăzi sau teai pus pe clocit ouă? MOGHIOR: No, plec, domnule, plec… sunt gata numaidecât… (Tare, către public.) Domnilor, doamnelor, înaltă nobleţe şi onorabil public… Marele balon, Ciubar-Vodă, aice pornit, are să aibă onoare a face ascensiune… Glorie României… Viitorul patriei române… HAZLIU: Ian lasă România-n pace, domnule… şi pleacă fără să ne mai faci cuvânt… MOGHIOR: Ei! dar… cu vânt sau fără vânt… Cine vroieşte să facă ascensiune cu mine? NĂUCESCU: Eu nu vreau, domnule, nici Despa… aşa s-o ştii… MOGHIOR: Nime nu are curagiul?… Nime?… O dată, de două ori, de… CHIRIŢA (dintr-o tribună): Stai că eu vin. TOŢI: Cine? Cine? CHIRIŢA (venind în scenă): Eu, cucoana Chiriţa! baroneasa! din Paris şi din Viena! SCENA II Cei dinainte, CHIRIŢA (purtând un coc exagerat) COR Chiriţa, Chiriţa, Bârzoaie, Se urcă, se urcă-n balon! CHIRIŢA De ce nu? Chiriţa-i leoaie, Hailaifă, model de bonton. COR Vivat! bravo mii de ori, Chiriţa se duce-n nori! Ea, din mândră baroneasă. Vrea s-ajungă baloneasă! CHIRIŢA: D-apoi cum? şi de ce nu?… Doară una-i Chiriţa pe lume, deşi multe au ambiţie ca să-i samene… Câte am păţit eu! prin câte am trecut de când ne cunoaştem şi, slavă Domnului! iată-mă-s tot grasă şi frumoasă… (Se păuneşte.) Dar mi-ţi zice, poate, că balonu-i altă gâscă… mi-ţi pomeni de trăsnete, de fulgere, de pericole etcetera şi cele multe… Habar n-am!… Dacă nu mi-au venit de hac nici balonul meu cel galben, ştiţi, cel troienit în Păcurari… apoi de balonul ista o să mă spariu?… Tocmai Ciubăr-Vodă o să-mi facă şotia?… Nu vă îngrijiţi, sufleţeilor… Eu sunt o persoană ca vestitul Baiardi, sans peur et sans reprocher. Am umblat pe apă şi pe uscat, ş-acum vreau să umblu şi prin văzduh ca o ciocârlie gingaşă, ciripitoare… PANGLICĂ (ascuns între public): Cam grea ciocârlie! CHIRIŢA: Aud? Cine-a spus că-i grea?… Te înşeli, domnule. M-am cântărit la spoziţia de la Viena şi am tras cât o peană… de… lişiţă… Ş-apoi dacă ai fi un om umblat şi citit, dacă mi-ai fi călătorit ca mine pe unde şia înţărcat dracul copiii, dacă mi-ai fi văzut Parisul şi Viena, dacă ai face parte din lumea cea mare, din hailaiful Bucureştilor, ai şti că sexul nostru, fie cât de gras, e tot gracios şi uşurel. Aşa spunea Alkibiad, palicarul din vremea grecilor vechi, după cum ne-a încredinţat mosiu Şarlă, profesorul lui Guliţă… dar fiindcă d-ta nu eşti nici Alkibiad, nici palicar, plecăciune! (În parte.) Auzi, tontu! Parcă m-am îngrăşat la casa lui. NĂUCESCU: Aoleo, sfinte, că strechiată-i! CHIRIŢA (furioasă): Cine-i străchiată, năucule? NĂUCESCU: Nu d-ta, cocoană… Despa… Despa. (Despa se supără.) Taci, soro, că-i în stare să ne sară-n cap. (Tare) Cocoană Chiriţo, ce-a zice soţul d-tale când a afla?… CHIRIŢA: Zică ce-a vrea; am otărât să mai văd şi alte lumi, nu tot asta de la noi, şi m-oiascensiunearisi chiar de-a fi să-ţi cad pe cap din naltul cerului. NĂUCESCU: Ferească Pronia! (În parte.) Să-mi cadă coşcogea bute pe scăfârlie… m-am topit! CHIRIŢA (exaltat): Dar! o să mă înalţ pe unde nu s-au înălţat nici zmeii, ca să meargă vestea Chiriţei peste nouă mări şi nouă ţări; o să mă sui în lună şi în stele, ca să văd de-oi găsi şi pe acolo bazaconiile ce le-am văzut pe pământ. (Arie din ―Chiriţa la Paris‖) CHIRIŢA Am văzut amoruri multe Ş-amoraşi cu pene smulte, Smulte, smulte, smulte, smulte etc. Şi caractere-njosite, Nu de mult la noi ivite, Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite. N-are cine cumpăra. VÂNZĂTORUL Şeapte de-o para! CHIRIŢA Ei, parol, n-ar zice ba. VÂNZĂTORUL Şeapte de-o para! COR N-are cine cumpăra Şeapte de-o para. Ei, parol, n-ar zice ba, Şeapte de-o para. CHIRIŢA Deci, Chiriţa exaltată Vrea în ceruri să răzbată, Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată, Chiar de-a fi din a lor poală (coborând ochii) Ca să cadă rostogoală, Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală. Sper că toţi m-or admira. VÂNZĂTORUL Şeapte de-o para! CHIRIŢA Ş-or striga voios: Ura! VÂNZĂTORUL Şeapte de-o para! COR Dar! cu toţi te-om admira, Şeapte de-o para, Şi cu toţii om striga: Şeapte de-o para! (Moghior se coboară din naselă şi se apropie de Chiriţa.) MOGHIOR: Cucoană Chiriţa… când v-a fi cu plăcere, balonul e gata. CHIRIŢA (întorcându-se şi zărind pe Moghior): Piei, drace!… D-ta eşti balonistul? MOGHIOR: Eu… mă recunoaşteţi? CHIRIŢA: Da cum, tătarii, să nu te recunosc?… (Scena următoare e aparte.) MOGHIOR (cu sentiment): Ah! CHIRIŢA: D-ta m-ai scăpat de belea la Viena, plătindu-mi datoriile, şi ai venit cu mine la Bucureşti, pentru ca să capeţi concesiuni şi joncţiuni… Ba încă am şi giucat ceardaşul împreună în sala lui Bosel. Da bine, grăfuşorule, cum de-ai ajuns balonist din joncţionist?… măcar că bine bătând: Tot ca una, fata mea. MOGHIOR (în taină): Amorul!… El m-a metamorfozat. CHIRIŢA: El te-a metaformozat? Bată-l norocul, amoraş! Îi cunosc şi eu drăciile şi renghiurile etcetera şi cele multe! Dar ce are a face cu balonul? MOGHIOR: Ascultă-mă: Neputând să am parte de d-ta pe pământ, miam pus în gând să te răpesc în văzduh, ca să fii a mea! CHIRIŢA: Eu? pe mine… în văzduh?… ba să-ţi caţi de treabă, că-ţi găseşti pârţagul cu Chiriţa. MOGHIOR: Pârţag, nepârţag… nu-mi pasă! Vreau să facem joncţiune de inimi împreună. CHIRIŢA (în parte): Mititelul! (Tare.) Dar nu se poate una ca asta, măgnăţelule. Eu sunt măritată cu Bârzoi; am fete mari cu copii şi un flăcău de băiat la Senat. (În parte.) Cenuşer… (Tare.) Ş-apoi, nu ştii? Sunt o persoană vertuoasă… vertuoasă, de nu-mi încap în piele… sunt jurată să păzesc credinţă… MOGHIOR: A! nu face nimic… Când îi fi sus în aer, te-oi dezlega eu de toate jurămintele. CHIRIŢA: Ba să nu te-mpingă păcatul, că, pre legea mea, te azvârl din naselă ca pe-o minge. MOGHIOR (răsucindu-şi mustaţa): Om vedea… Cucoană Chiriţa, publicul aşteaptă… Poftim. (Dă braţul Chiriţei şi face jurul scenei, închinându-se la public, apoi se apropie de naselă.) CHIRIŢA: Hai! (În parte.) Ar avea haz să pat vro şotie tocmai în nori… dar las’ pe mine! COR Chiriţa, Chiriţa, Bârzoaie, Se urcă, se urcă-n balon! CHIRIŢA Adio! Chiriţa-i leoaie, Hailaifă, model de bonton. COR Vivat! bravo mii de ori! Chiriţa se duce-n nori! Ea, din mândră baroneasă, Vrea s-ajungă baloneasă. SCENA III Cei dinainte, BÂRZOI, UN COMISAR BÂRZOI (intră în sala teatrului pe la finele corului, se apropie de orchestră şi strigă deodată): Nu lăsaţi… N-o lăsaţi să se suie în năsăle cu ungurul… Chiriţo! TOŢI: Ce este, ce este? BÂRZOI: Chiriţo… fugi de lângă naselă. CHIRIŢA: Vai de mine! bărbatu-meu? BÂRZOI: Eu, dar!… şi nu-ţi dau voie să baţi lela prin văzduh cu balonistul. CHIRIŢA: Da bine, frăţioare, gândeşte că onorabilul public şi înalta nobleţe… BÂRZOI: Nu ştiu eu de astea… Chiriţă, să mă vezi mort dacă-i face asfinţiune cu balonul. CHIRIŢA: Măcar să te şi îngrop, sufletele, nu mă iartă filotimia să te ascult. BÂRZOI: Aşa ţi-e povestea, jupâneaso?… Apoi vin eu să te-nhaţ… Nu te iartă filotimia? lan să-ţi arăt eu filotimie.’’ (Vrea să sară pe scenă, peste orchestră.) CHIRIŢA: Opriţi-l, legaţi-l, duceţi-l la Mărcuţa, c-a turbat. COMISARUL (lui Bârzoi): Stai, domnule, unde te duci? BÂRZOI: Ce-ţi pasă dumitale? COMISARUL: Domnule, sunt comisar. BÂRZOI: Nici nu vreau să te ştiu. COMISARUL: Domnule, nu face scandal, c-oi fi silit să te arestez. BÂRZOI: Scandal! Eu fac scandal? Iaca cine face scandal. Arestuieşte-i pe dânşii. COMISARUL: Ei! nu mai lungi vorba şi şezi liniştit. BÂRZOI: Cum? să tac molcu când îmi fură de la ochi pe Chiriţuşca mea? Mări, fugi încolo! (Dă brânci comisarului.) COMISARUL: Aşa?… dar ieşi afară. (Îl apucă de guler.) BÂRZOI: Ba n-oi ieşi. COMISARUL: Nu-i ieşi? dacă doar ştiu să te duc şi pe sus. (Îl apucă-n braţe şi-l scoate afară din sală.) BÂRZOI (zbătându-se): Protestarisesc în numele hristoitiei! Domnule, eşti vândut ungurului. CHIRIŢA: L-au umflat? Aferim. D-le Moghior, hai degrabă în balon. MOGHIOR (luând-o de mână): No, hai! (Cu foc.) De-acum eşti a mea. CHIRIŢA: Pune-ţi pofta-n cui! (Se suie amândoi în naselă.) CHIRIŢA: Strâmtă naselă! dar, încalte, solidă-i? MOGHIOR: Cât podul de la Pesta… N-ai nici o grijă. (La soldaţii care sunt împrejurul naselei.) Acum, dlor, luaţi seama bine să daţi drumul frânghiilor când oi striga: Ellien Moghior!… Aţi înţeles? Cucoană Chiriţă, ţine-te bine… plecăm… (Scoate pălăria şi o învârteste-n aer strigând.)Ellien Moghior! CHIRIŢA (la soldaţi): Lachez tout! PUBLICUL: Ura! (Soldaţii lasă frânghiile şi se retrag în fund. Balonul se urcă puţin, apoi se opreşte.) NĂUCESCU: Aoleo! maică… se duce, iaca… priveşte, Despo… se duce, ba… se opreşte… s-a oprit! HAZLIU: Nasela e cam grea… Chiriţa are prea mulţi nuri! VÂNZĂTORUL: Şeapte de-o para! MOGHIOR (în văzduh): Ah! Chiriţo… de-acum n-ai încotro face… Trebuie să mă iubeşti. CHIRIŢA: Ian nu te obrăznici. MOGHIOR: Ah! dă-mi un cioc, Chiriţo. CHIRIŢA: Iaca moţpanu… (Se apără.) Da, du-te-ncolo, neruşinatule, că te văd oamenii! Vai de mine!… mi-am găsit beleaua!… Mai bine aruncă lest ca să ne putem sui, căci s-a oprit balonul. MOGHIOR: Bine zici!… să nu ne vadă nime de pe pământ. (Ridică un săcuşor de nisip.) NĂUCESCU (venind în scenă şi cătând în sus): lan priveşte, maică!… se drăgostesc prin văzduh ca cărăbuşii. MOGHIOR (de sus): Feriţi! (Deşartă sacul.) NĂUCESCU: Aoleo! m-a chiorât! (Se întoarce la locul lui frecându- şi ochii. Publicul râde. Nasela se ridică încet. Un nour se coboară puţin din frize pentru efectul perspectivei.) MOGHIOR: Ne suim, Chiriţo! ne suim!… Dă-mi un cioc unguresc. CHIRIŢA: Ce să-i dau? un cioc?… du-te cioarelor. MOGHIOR: Adică un sărutat. (Vrea să o sărute.) CHIRIŢA: lan ascultă… astâmpără-te că te dau jos din trăsură. MOGHIOR (cu foc): Numai un cioc, ş-apoi să mor. CHIRIŢA (luptându-se): Vai!… Umfla-te-ar rusaliile! (Nasela dispare după nour.) CHIRIŢA (după nor): Săriţi! agiutor!… Pompierii! (Publicul se uită în sus.) HAZLIUL: Ce s-aude?… Chiriţa cere ajutor, oare ce i se-ntâmplă? PANGLICĂ: Priveşte… Parcă se luptă cu ungurul… Iaca, l-a apucat de gât… l-a plecat pe marginea naselei!… Aoleo!… feriţi!… Cade ungurul!… Cade!… TOŢI: Cade!… feriţi!… (Deodată cade în mijlocul publicului un manechin ce seamănă cu Moghior.) PUBLICUL (înconjurând manechinul): A!… sărmanul!… a murit! s-a turtit ca o plăcintă!… Un doctor!… un doctor!… să-l ducă la spital!… degrabă! (Soldatul ridică manechinul şi iese.) NĂUCESCU: Bre! ce grozăvenie!… mi s-a încreţit pielea!… Ai văzut, Despo, cum a căzut de rău? DESPA: Apoi de… aşa i-a fost scris!… se vede… COR Ce fapt grozav şi trist! Ce fapt neaşteptat! Sărmanul balonist! De-a tumba a picat! HAZLIUL: Dar oare unde-i balonul?… Îl vezi, Lică? PANGLICĂ: Ba nu… a dispărut… s-a dus în naltul cerului, cu Chiriţă, cu tot. HAZLIUL: Sărmana!… e pierdută!… Cum o să se coboare?… TOŢI: Sărmana!… HAZLIUL: Staţi… iaca balonul!… colo, sus, ca o rândunică. PANGLICĂ: Pare că se coboară… HAZLIUL: Ba cade… cade cu o repejune spăimântătoare… PANGLICĂ: Bine zici!… Primejdie… De s-a lovi de pământ, nu sa alege nici ţandără de biata Chiriţa. NĂUCESCU: Aoleo! De nu mi-ar cădea pe scăfârlie! (Îşi deschide cortelul.) HAZLIUL: Iaca şi Chiriţa… O vezi în naselă? PANGLICĂ: O văz… face semne de desperare… se dezbracă… îşi aruncă mantila… HAZLIUL: Şi cortelul. PANGLICĂ: Şi cocul. (Toate aceste obiecte cad pe scenă una după alta.) HAZLIUL: Şi tunica!… şi… ba nu… balonul a început a se coborî mai încet… Chiriţa l-a uşurat azvârlind cocul… Ştii una, Lică? Hai să improvizăm o oraţiune cucoanei Chiriţe… Mergi de pregăteşte cele trebuincioase. PANGLICĂ: Bună idee… mă duc… (Iese.) (O frânghie lungă începe a spânzura de sus.) TOŢI: Balonul! Balonul!… s-a apropiat! CHIRIŢA (strigă de după nor): Prindeţi capătul frânghiei… prindeţi frânghia… (Publicul apucă de frânghie, trage, şi nasela se iveşte, coborându-se.) PUBLICUL: Ura! să trăiască cucoana Chiriţa! CHIRIŢA: Încet, încet… Să nu mă izbiţi de pământ… Aşa… domol… frumos… bine… bravo! (Nasela ajunge pe scenă.) COR Bine-ai venit înapoi! Bine-ai sosit între noi, Chiriţuşca lui Bârzoi, Eroină-ntre eroi! CHIRIŢA (fără coc, în corset, cu braţele şi umerele goale): Bine v-am găsit, oameni pământeni! (Sare din naselă.) Uff! slavă Tatălui şi Fiului că m-am văzut iar pe uscat! HAZLIUL: Cât ne pare de bine la toţi, cucoană! că, zău! te-am crezut pierdută pentru totdeauna. CHIRIŢA: Aş! nu piere Chiriţa cu una, cu două. HAZLIUL: Dar, vă rog, spune-ne ce vi s-a întâmplat! V-aţi pierdut hainele pe drum şi vă întoarceţi… într-o toaletă cam… CHIRIŢA: Cam… neglige?… Adevărat, monsiu Muţunache, că-s cam… desfrunzită, dar apoi ce era să fac pentru ca să-mi scap viaţa?… M-am despoiat… însă, apropo, nu mi-aţi găsit bulendrele?… Le-aţi cules?… Mersi… Acum ascultaţi tragedia mea: (Arie din ―Domino noir‖: ―Ah! quelle nuit!‖) CHIRIŢA I Cum am plecat, Moghiorul, bat, De mine s-a legat, Cerând cu mare foc Să-i dau un cioc. Eu îl refuz, Şi-l rog cinstit să nu facă abuz, Iar el, numaidecât, Îmi sare-n gât! Zadarnic cat să-l potolesc, Onoarea să-mi diafendefsesc; Moghiorul meu turbat M-apucă la pupat! Atunci mânia m-a umflat, Şi din naselă l-am zburat. Ca pe-un flaimuc Ce s-a tot dus de-a tumba, huştiuliuc… Privindu-l, am rămas, Zău, fără glas Ş-am zis în gândul meu: ―Ah! te rog, sfinte Dumnezeu, Apără-l de mai rău!‖ Dar, apropo… unde-i moghiorul?… Cred că s-a fi metaformozat în paprică… şi s-a fi săturat de amor. COMISARUL: Ba nu, cocoană… a înviat şi s-a dus cu banii adunaţi la casă. CHIRIŢA: Cum?… N-a rămas lat?… tare de oţel, ungurul!… a fi căzut pe slănină… dar să nu-mi uit vorba: II Deodată-n sus, Balonul dus De duhul necurat În aer a zburat, S-a înălţat! Mi se părea Că-n ochii mei lumea pierea Şi ameţeam, lulea… Altă belea! Ce să mă fac? şi cum să scap? M-acaţ în grabă de supap Şi trag mereu cât pot Să iasă gazul tot. Însă deodat-am început A coborî precum n-am vrut, Întocmai chiar Şi mai dihai decât bietul moghiar. Atunce am rămas Iar fără glas S-am zis în gândul meu: ―Ah! te rog, sfinte Dumnezeu, Scapă-ne de mai rău!‖ Şi nici una, nici două, pentru ca să se uşure balonul, zvârl mantila de pe umeri, zvârl de pe cap părul meu de başca, cocul cel de patru oca şi trei litre, zvârl cortelul, zvârl tunica… Puţin a lipsit să-mi azvârl şi turniura, dar noroc că balonul şi-a moderat repegiunea. HAZLIUL (aducând obiectele): Ce inspiraţie minunată aţi avut! lată obiectele d-voastră. CHIRIŢA: Mersi, Muţunache… să-mi pun tunica… aşa… mersi… cu toate că nu mi-e ruşine să mă vadă soarele cum sunt!… III Şi cum cădeam, Pe gios vedeam Acest oraş frumos, Luxos, politicos, Şi… noroios. Iar pe aici Oamenii mari, oamenii mici Mi se păreau pitici, Pitici, pitici. Câţi dintr-acei fuduli măreţi Aveau aspectul de bureţi! Câţi zmei, lei-paralei, De sus, păreau pigmei! Atunci, gândind că gioacă rol Pân’ ce se dau frumos de gol, De-a rostogol, Şi iar dispar, pierzându-se-n nămol, Un râs neaşteptat M-a apucat Ş-am zis în gândul meu: ―Ah! te rog, sfinte Dumnezeu, Apără-ne de mai rău!‖ TOŢI: Bravo!… cucoană Chiriţă… să trăiască cucoana Chiriţa! CHIRIŢA: Sărut ochişorii… (Îşi aşează cocul.) (Se aude zgomot în culise.) SCENA IV Cei dinainte, BÂRZOI, COMISARUL COMISARUL: Prindeţi-l… prindeţi-l… nu-l lăsaţi să intre. BÂRZOI: În lături, guleraţilor!… (Intră.) Aice? Aice-i?… Unde-i Chiriţa? CHIRIŢA: Vai de mine!… Bârzoi!… bărbatu-meu… am sfeclit-o. BÂRZOI: A!… iată-te, jupâneaso!…. Aşteaptă să-ţi dau eu balonuri şi nasele… (Se repede.) CHIRIŢA: La sănătoasa, Chiriţo!… că-i slut la Prut… (Fuge primprejurul balonului, apoi sare peste laviţa pe care şedea Năucescu, îl răstoarnă jos şi dispare în culise.) NĂUCESCU: Aoleo! maică!… m-a ucis! COMISARUL (prinzând pe Bârzoi): Stai, nebunule… Unde te socoţi? la Mărcuţa? BÂRZOI: Ce vrei tu cu mine?… Zapciule… N-am eu dreptul să-mi păzesc nevasta?… Chiriţa e a mea… Nu-i averea statului… M-am cununat cu dânsa înainte de resmiriţă… Fugi încolo! COMISARUL (zice soldaţilor): Umflaţi-l pe sus… şi la poliţie! (Soldaţii ridică pe Bârzoi care se luptă.) BÂRZOI: Anaftema să fiţi… cu tot neamul vostru! (Iese furios.) (Îndată se aude între culise fanfara din marşul operei Profetul şi începe a defila pe scenă un cortegiu format de principalele roluri create de Millo. În frunte merge Panglică, purtând un stindard cu inscripţia: Vivat Chiriţa, apoi Baba Hârca, Barbu Lăutarul, Plăcintarul, Moisi, Paracliserul… etc., având fiecare câte un steag cu numele sau pe dânsul. Chiriţa, culcată într-un baldachin împodobit, este adusă în triumf, pe sunetul marşului. Cortegiul face jurul scenei pe dinaintea estradelor din care sunt aruncate bucheturi Chiriţei, apoi se opreşte în mijlocul scenei.) PUBLICUL: Ce s-aude? ce s-aude? (Vrea sa iasă.) HAZLIUL (oprindu-i): Staţi pe loc. Vine cucoana Chiriţa în triumf!! PUBLICUL: Uraa! (După fanfară, corul cânta versurile următoare, pe partea întâi a marşului:) COR Glorie şi onori, Mândră Chiriţă, Bravo zmeiţă, Care-a zburat prin nori Ca o porumbiţă! Hai să strigăm în cor: Mândră Chiriţă! Acum şi în viitor, Glorie şi onor! (Cortegiul oprindu-se în mijlocul scenei, Chiriţa se coboară din baldachin, salută şi cântă pe partea muzicii marşului ce vine în urma corului.) CHIRIŢA (cu sentiment) Români! sufletu-mi este uimit! Şi de m-aş asculta, Pe toţi v-aş săruta. Cu foc, cu foc nepotolit Buluc la sânul meu V-aş strânge, zău! (Apoi ea se suie iar în baldachin şi cortegiul pleacă, cântând.) COR Glorie şi onori, Mândră Chiriţă! etc… etc… (Cortina cade în strigătul de ―ura‖ al publicului de pe scenă.)
Chiriţa în provincie Comedie cu cântece, în 2 acte PERSONAJELE: CUCOANA CHIRIŢA GRIGORI BÂRZOI, soţul ei GULIŢĂ, copilul lor LULUŢA, orfană SAFTA, sora lui Bârzoi Dnul ŞARL, profesor francez LEONAŞ, tânăr ieşean ION, fecior boieresc TREI ŢĂRANI ŢĂRANI, JANDARMI, POFTIŢI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la ţară. În stânga, casa Chiriţei cu cerdac şi cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele planului I, o canapea de iarbă înconjurată de copaci. În fund, ostreţele şi poarta ogrăzii. Lângă casă, o portiţă în zăplaz, care duce în grădină. În depărtare se vede satul. Scena se petrece la moşia Bârzoieni. SCENA I CHIRIŢA (în costum de amazonă intră călare pe poartă înconjurată de ţărani) (Arie din ―Scara mâţei‖: ―Tâlharii‖) ŢĂRANII Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIŢA Ce vreţi voi?… dreptate? ŢĂRANII Aşa. CHIRIŢA Cu biciul pe spate Ce vreţi voi?… V-oi da! (Împreună.) ŢĂRANII Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIŢA Cu biciul pe spate V-oi da. V-oi da eu dreptate Aşa. CHIRIŢA (ameninţând ţăranii cu cravaşa): Tacă-vă gura, mojicilor. UN ŢĂRAN: D-apoi bine, cucoană… păcat de Dumnezeu să ne laşi a fi de batjocură! CHIRIŢA: Ce batgiocură? Ce batgiocură?… Cine v-a batgiocorit? ŢĂRANII: Cuconaşul Guliţă. CHIRIŢA: Guliţă?… Minciuni spuneţi… Ce v-o făcut? UN ŢĂRAN: Mi-a ucis un viţel la vânat. ALTUL: Şi mie mi-a dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie. ALTUL: Şi eu l-am prins ţinând calea Măriucăi. CHIRIŢA: Ţâst, beţivilor… bine v-o făcut sufleţelu… De ce nu vă păziţi viţeii şi Măriucile?… Aşa să păţiţi… Hai, lipsiţi de-aici! UN ŢĂRAN: Da-i păcat, cucoană, să ne laşi păgubaşi… Da! dacă nu neom jălui la d-ta care ne eşti stăpână vecinică… la cine să ridicăm glasul, săracii de noi! ALTUL: Am ajuns mai rău decât ţiganii! CHIRIŢA: Auzi-i?… auzi-i, ţopârlanii!… Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu prăjina de falce?… Afară, mojicilor, că vă ştiu eu de mult că sunteţi buni de gură şi răi de lucru… Afară! ŢĂRANII: Cucoană… CHIRIŢA: Pieriţi din ochii mei… că vă iau de fugă cu calul. (Repede calul spre ei.) (Împreună.) ŢĂRANII (fugind) Dreptate, dreptate Ne fă. Cucoană, dreptate Ne dă! CHIRIŢA (furioasă) Cu biciul pe spate V-oi da. V-oi da eu dreptate Aşa. SCENA II CHIRIŢA (după ce a alungat ţăranii călare, se întoarce şi vine în faţa scenei): Vai de mine cu nişte ţărănoi, că n-ai chip să trăieşti de răul lor!… De-abia am ieşit puţintel la primblare ca să mă mai răcoresc… şi parcă dracu i-o scos în cale-mi să mă tulbure… Iar m-oi fi făcut roşie la faţă ca un stacoş. (Strigă:) Ioane… Ioane!… ş-apoi astfel hurducă şi gloaba asta, că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu pân-acu… (Strigă iar:) Ioane… Ioane! Iaca somnorosu că iar o fi adormit în podul grajdului… şi nici c-o să vie să mă coboare de pe cal… Ioane… Ioane… mă!… săraca de mine cor să mă lase să şed toată ziua călare ca un jăndar… (Strigă furioasă:) Ioane… Guliţă… Luluţă… monsiu Şarlă… Cumnăţică… SCENA III CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, ŞARL, SAFTA, ION (Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalţi ies din casă şi se cobor din cerdac.) GUGULIŢĂ: Cine mă cheamă?… neneaca! SAFTA: Ce este?… Ce este? ŞARL: Qui diable?… Ah! madame!… ION: Aud, cucoană… Iaca, ia… CHIRIŢA: Da veniţi azi de mă coborâţi de pe cal… Ce, Doamne, iartă- mă!… aţi adormit cu toţii? (Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţie. Ceilalţi se adună împrejurul Chiriţei.) GULIŢĂ: Ba nu, neneacă… dar învăţam Telemac cu monsiu dascălul. SAFTA: Şi eu făceam dulceţi în cămară, cumnăţică. ION: Şi eu… CHIRIŢA: Taci din gură… că eşti încă cu ochii plini de somn… Ţine calu… ŞARL (apropiindu-se de Chiriţa): Madam cocona… sari în braţi a me. CHIRIŢA (cochetând): În braţele d-tale, monsiu Şarlă?… Eşti foarte galant… însă mă tem… ŞARL: O! non te tem… că sunt vurtos. CHIRIŢA: Nu de-aceea… că şi eu îs uşurică ca o pană; dar apoi… să sar în braţele unui cavaler… nu ştiu de se cuvine?… ŞARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion… (În parte.) J’aime mieux ça. CHIRIŢA: Ei, dacă vroieşti numaidecât, monsiu Şarlă… aţine-te că sar. ŞARL: No… poftim… une, deux, trois. CHIRIŢA (sărind): Hup. ŞARL (în parte): Cristi! uşuric ca un pan… merci. CHIRIŢA (în parte): Îi nostim franţuzu… (Tare.) Aţi văzut agilitaua mea? Ioane… du calu la grajd şi-l adapă, dar să nu-i scoţi şaua… Auzi? ION (căscând): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.) CHIRIŢA: Ho… că parcă-i să ne-nghiţi… face-o gură cât o şură. GULIŢĂ: Neneacă… las’ să mă sui şi eu pe cal. CHIRIŢA: Ce face?… ca să te trântească?… ba nu, Guliţa mamei. GULIŢĂ: Pe mata cum de nu te trânteşte? CHIRIŢA: Eu am învăţat la Ieşi, la manejărie… (În parte.) Numai eu ştiu câte buşituri am mâncat… d-apoi dă!… dacă-i moda… GULIŢĂ (scâncindu-se): Ei… neneacă, las’ să mă primblu călare… măcar numai pin ogradă. CHIRIŢA: Bai… ţi-am mai spus o dată că nu vreau… Nu mă supăra mai mult. Mai bine apucă-te de-ţi învaţă franţuzasca cu monsiu Şarlă… că mă ţii o mulţime de parale, trântore. GULIŢĂ: Bai şi eu… M-am săturat de carte. ŞARL: Monsieur Goulitze… taizes vous quand poruncesc madam nenec. GULIŢĂ: Madam nenec… (în parte) franţuz stropşit. ŞARL: Ce spus? (În parte.) Cré moutard… il m’agace toute la journée. CHIRIŢA: Nu te potrivi, mosiu Şarlă, că-i copil încă. ŞARL: Oui… copil… obraznic. CHIRIŢA: Ce să-i faci dacă are duh, Guliţa nineacăi… (Sărută pe Guliţă.) Îmi seamănă mie… bucăţică tăietă. Hai, du-te cu domnu profesor de învaţă frumuşel, că ţi-oi face straie de moda nouă. GULIŢĂ: Da… cal mi-i cumpăra? CHIRIŢA: Cum s-a face băbacă-tău ispravnic. ŞARL: Allons, Goulitze…. venez donc. GULIŢĂ: Iaca, monsiu… je vene. (Şarl şi Guliţă se primblă împreună prin ogradă, citind pe o carte şi din vreme în vreme zic tare: ―Calypso ne pouvait se consoler du départ d’ Ulysse‖.) CHIRIŢA: Uf! Doamne! că mare cald îi!… Hai sub copaci, cumnăţico. (Merge în boschet.) SAFTA (urmând pe Chiriţa): D-apoi şi d-ta, soro, ai minte s-alergi călare în luna lui iuli? îi păţi ceva într-o zi. CHIRIŢA: Ce să fac, soro, dacă-i moda… şi dacă-mi place… Oi zice şi eu ca Ferchezeanca: Hop, hop, hop, La galop, Când alerg călare, Hop, hop, hop, La galop, Inima mea sare. Hop, hop, hop, La galop, Când sunt armazoana; Hop, hop, hop, La galop, Ieu lumea de goană. Ce plăcere de-a fugi în fuga mare Pe-un cal sprinten, uşurel ca un ogar. Câteodată alivanta pe spinare… Dar ce-mi pasă… dacă-i moda, n-am habar. Hop, hop, hop, La galop Etc., etc., etc. Ş-apoi trebuie să ştii, cumnăţică, că de când m-am dezbărat de Calipsiţa şi Aristiţa… de când în sfârşit le-o măritat bărbatu-meu cu Brustur şi cu Cociurlă… pare c-am întinerit de 20 de ani… îmi vine tot să zburd… că, Doamne!… mult m-am mai necăjit prin Ieşu cela ca să-mi găsesc gineri… ştii?… SAFTA: Ştiu… căzuseşi în mâinile unor coţcari!… CHIRIŢA: Cine dracu să-i cunoască? Acu toţi îs îmbrăcaţi într-un fel… şi nu poţi alege care-i boier, care-i coţcar… Dar ce-o fost s-o trecut. De trii ani de când m-am întors la moşie la Bârzoieni… i-am şi uitat. SAFTA: Bine-ai făcut. CHIRIŢA: Hei!… când ar da Dumnezeu să mi se împlinească gândul… aş da de şepte sărindaruri. SAFTA: Ce gând, soro? CHIRIŢA: Ah! cumnăţică, să mă fac isprăvniceasă!… alta nu doresc pe lume!… Isprăvniceasă cu jăndari la poartă şi-n coadă. SAFTA: De ce nu?… Te-i face şi d-ta ca alte multe… Doar a izbuti el fratemeu la Ieşi unde l-ai trimis… CHIRIŢA: Aşa nădăjduiesc… că şi noi… Dumnezeu ştie câte-am pătimit la ―48… ca patrioţi… Las’ că ne-o pierit vro zece capete de vite. Dar apoi îţi aduci aminte ce friguri o avut Bârzoi… şi cum m-o durut măseaua care am scos-o!… SAFTA: Aşa… aşa… CHIRIŢA: De aceea l-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieşi ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ţinut… Doară şi el are drituri… ca patriot… ca pătimit… Nu-i vezi, acu, care de care are pretenţii să intre în slujbă… sub cuvânt că i-o fost frică la ― 48?… Helbet! dacă-i pe-aceea… apoi şi noi avem temeiuri… Adă-ţi aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi… că striga şi pin somn c-o venit zavera… SAFTA: Aşa… aşa… CHIRIŢA: I!… când să-l văd deodată intrând pe poartă cu doi jăndari… ştii?… i-aş sări în cap. SAFTA: D-apoi eu?… CHIRIŢA: Mai tras-ai în cărţi, cumnăţico? SAFTA: Tras, soro… că alta nu fac toată ziua… CHIRIŢA: Şi ce zic cărţile? SAFTA: Menesc a bine… Mi-o ieşit zece ochi de caro… bucurie… lângă riga de trefli… frate-meu, şi dedesubt trii ochi de cupă… drum… trebuie să vie negreşit astăzi… şi să-ţi aducă veste bună. CHIRIŢA: Să te-audă Dumnezeu… Atunci să vezi, soro, căpăţâni de zăhar… să nu poţi dovedi cu dulceţile… SAFTA: Iaca pozna, că eu mi-am uitat belteua pe foc… şi m-am luat cu vorba… CHIRIŢA: Nu-i nimică… o belte mai mult sau mai puţin pentru o isprăvniceasă… nu-i cea pagubă… Ian spune-mi, te rog… (Îi vorbeşte încet, în vreme ce scoate un port-ţigar din buzunar.) ŞARL (în fund): Dis donc comme moi, Goulitze: Calypso ne pouvait se consoler du départ d’ Ulysse. GUGULIŢĂ: Calypso ne pouvait d’ Ulysse. ŞARL (în parte): Cré gamin!… il m-agace joliment!… SAFTA: Iar îi să tragi tiutiun, soro?… Pare că te văd iar c-ai să te îmbolnăveşti. CHIRIŢA: Ba nu, soro, c-aşa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să mă deprind cu ţigările… SAFTA: Mă mir ce gust poţi găsi să pufuieşti din gură ca un neamţ? CHIRIŢA: Ce gust? Toată lumea azi fumează, Scoate fum pe nas, pe gât; Unii moda imitează, Alţi fumează de urât. Omenirea-i o ţigară Care se preface-n scrum; Şi amorul cel cu pară Arde şi se schimbă-n fum… Numai fumuri vezi aice La femei şi la bărbaţi. Toţi fumează… poţi dar zice: Că-s mai toţi înfumuraţi. SAFTA: Cum înfumuraţi?… vrei să zici afumaţi? CHIRIŢA: Şi una şi alta… dar… ian spune-mi, cumnăţică, ce face Luluţa? SAFTA: Îi în grădină. CHIRIŢA: Biata copilă!… De când o murit cucoana Nastasiica Afinoaie, nineacă-sa, şi am luat-o sub epitropia noastră… mi-i drăguţă ca o noră. SAFTA: Mai ştii?… poate să-i fii soacră cu vreme. CHIRIŢA: Ţâst! aşa am chibzuit treaba cu bărbatu meu… Luluţa are zestre bună… Guliţă asemene… mai potriviţi unde să-i găseşti?… SAFTA: Să-i cauţi cu lumânarea… CHIRIŢA: Numai atâta mă îngrijeşte că Luluţa nu bate nicidecum cu Guliţă… şi-i tot tristă de când o rămas orfană… ba încă câteodată parcă se pierde… nu-i în toate minţile. SAFTA: Nu băga de seamă, că-i încă tânără. CHIRIŢA: Ce tânără?… că-i de vro 15 ani… când s-o născut Guliţă, era de un an… îmi aduc aminte ca acu… la Sân-Chetru… (Vorbind, îşi caută chibriturile.) Da oare ce mi-am făcut chibriturile?… Hait… că leam prăpădit pe câmp. (Tare.) Monsiu Şarlă? ŞARL (înaintându-se): Poroncesc, madam. CHIRIŢA: Nu cumva ai fosfor cu d-ta? ŞARL (aprinzând un chibrit): Voilà, madame. (În parte.) Elle fume comme un caporal. CHIRIŢA (aprinzându-şi o ţigară groasă): Merci… Voulez-vous aussi boire une cigarre? ŞARL (în parte): Aie… aie… elle va recommencer ses traductions libres… CHIRIŢA: Ils sont de minune… cigarres de Halvanne… ŞARL (luând o ţigară): Merci, madame. GUGULIŢĂ: Ţigare de halva?… neneacă, dă-mi şi mie o ţigară. CHIRIŢA: Auzi?… atâta ar mai trebui… cuconaşii nu trag ţigări. GUGULIŢĂ: Ei… mata de ce tragi dacă eşti cucoană? CHIRIŢA: Tacă-ţi gura, plodule… Monsiu Şarlă… ian dites-moi je vous prie: est-ce que vous ètes… mulţămit de Guliţă? ŞARL: Comme ça, comme ça… mulţumit et pas trop. CHIRIŢA: C’est qu’il est très… zburdatic… mais avec le temps je sui sure qu’il deviendra un tambour d’ instruction. ŞARL (cu mirare): Tambour?… CHIRIŢA: Oui… adică, dobă de carte… tambour… nous disons comme ça en moldave. ŞARL (în parte): Ah bon!… la voilà lancée. CHIRIŢA: Et alors nous l’enverrons dedans. ŞARL: Où ça, madame? CHIRIŢA: Dedans… înăuntru… nous disons comme ça en moldave. ŞARL (în parte): Parle donc le moldave alors, malheureuse. CHIRIŢA: Et voyez-vous, monsieur Charles, je ne voudrais pas qu’il perde son temps pour des fleurs de coucou. ŞARL: Pour des fleurs de coucou? CHIRIŢA: C’est-à-dire: de flori de cuc… nous disons comme ça… ŞARL: En moldave… (În parte.) Cristi… qu’elle m’ agace avec son baragouin! CHIRIŢA: Aussi, je vous prie… quand il se paressera… de lui donner de l’argent pour de miel. ŞARL: Comment?… que je lui donne de l’argent? CHIRIŢA (râzând): Non… Să-i dai bani pe miere… de l’argent pour du miel… c’est correct… nous disons comme cela… ŞARL: C’est convenu… en moldave… Vous parlez comme un livre. CHIRIŢA: Merci… j’ai apprendé toute seulette le français… pre legea mea. ŞARL: Est-se possible!… C’est extraordinaire… Hé bien, votre fils vous ressemble… il a une facilité! dans quelques années il parlera aussi bien que vous. CHIRIŢA: Quel bonheur! Gugulea nineacăi… Auzi ce spune monsiu Şarlă… zice că ai să vorbeşti franţuzeşte ca apa… N’est-ce pas, monsieur Charles, qu’il parlera comme l’eau? ŞARL: Comme?… Ah oui, oui… vous dites comme ça en moldave. Oui… oui. CHIRIŢA: Da ian să-i fac eu un examen… Guliţă, spune nineacăi, cum se cheamă franţuzeşte furculiţa? GUGULIŢĂ: Furculision. CHIRIŢA: Frumos… dar friptura? GUGULIŢĂ: Fripturision. CHIRIŢA: Prea frumos… dar învârtita? GUGULIŢĂ: Învârtision. CHIRIŢA: Bravo… Guliţă… bravo, Guliţă… (Îl sărută.) ŞARL (în parte): Gogomanition, va!… SCENA IV Cei dinainte, ION (venind pe poartă) ION: Cucoană, cucoană… Iaca un răvaş de la Ieşi. CHIRIŢA (tresărind): De la Ieşi? A fi de la d-lui… Cine l-o adus? ION: Un jăndar de la isprăvnicie… Cică-i grabnic. CHIRIŢA: Grabnic?… adă… (Vrea să ieie răvaşul şi se opreşte.) Da aşa saduce răvaşul, măi oblojitule? ION: Apoi cum? CHIRIŢA: Cum?… Nu ţi-am spus c-acum îi moda s-aducă răvaşele pe talgere?… Ha? ION: Iaca… parcă răvaşele-s alivenci. CHIRIŢA: Ce-ai zis?… lipseşti de-aici… şi doar nu mi le-i aduce acu îndată după modă… c-atâta-ţi trebuie. ION: Da unde să găsesc eu talgere, cucoană?… că nu-s sofragiu. CHIRIŢA: Du-te sus la jupâneasa de cere un talger ş-un şervet. ION: Şi şervet? CHIRIŢA: Şi după ce-i pune şervetu pe talger şi răvaşu pe şervet… să mil prezentezi frumos… ai auzit? ION: Am auzit. (Se duce în casă zicând:) Să pun talgeru pe şervet şi răvaşu pe şervet… ba şervetu pe răvaş… ba… SAFTA: Bine, soro, cum ai răbdare s-aştepţi, când îi răvaş grabnic de la frate-meu poate? CHIRIŢA: Fie măcar de la Pori-împărat… am hotărât să introduc în provinţie obiceiurile din Ieşi, doar ne-om mai roade puţintel şi noi…Nam dreptate, monsiu Şarlă? ŞARL: Mult dreptat, mult… în care pricin? CHIRIŢA: În predmetul civilizaţiei. ŞARL: Civilization… cu serviette? CHIRIŢA: Pe assiette. ŞARL: C’est l’ étiquette? CHIRIŢA: Cu serviette. GUGULIŢĂ: Pe assiette. ŞARL: Au fait… (În parte.) Je n’y suis pas du tout. SCENA V Cei dinainte, ION (venind din casă şi aducând răvaşul acoperit sub şervet şi sub talger) ION: Cucoană… iaca răvaşul de modă. CHIRIŢA: Adă-l încoace… (Căutând în talger.) Unde-i, că nu-l văd în talger?… ION: Cred şi eu dacă-i de desubt. CHIRIŢA (ridicând talgerul): Dedesubt?… Aşa te-am învăţat eu?… Nu-i nici sub talger?… Ce-ai făcut răvaşu, tontule? ION: Dec!… se face că nu ştie… îi sub şervet… ca de modă… Nu mi-ai spus?… CHIRIŢA: Sub şervet?… (Azvârle şervetul şi găseşte răvaşul în palma lui Ion.) Bată-te cucu, mangositule… Ian vedeţi, mă rog, c-o făcut cu totul dimpotrivă… (Ia răvaşul.) ION: Ei!… parcă eu am fost de gemene cu moda… aşa mi-ai poruncit, aşa am făcut. CHIRIŢA: Ai noroc că-i răvaş grabnic de la bărbatu-meu… că ţi-aş arăta eu… SAFTA: Da lasă-l încolo, cumnăţică, şi citeşte azi… CHIRIŢA: Ian să videm. (Citeşte adresa răvaşului:) ―Isprăvnicia ţinutului către preaiubita mea soţie, Chiriţa Bârzoi, ot Bârzoieni.‖ ŞARL: Comment?… Madam est maritat c-un ispravnicie? CHIRIŢA (zâmbind): Ba mi se pare că c-un ispravnic nou… Cumnăţică, ce semn îi când îţi ţiuie urechea stângă? SAFTA: Semn bun, soro. CHIRIŢA: Să vedem… Cruce-agiută. (Citeşte:) ―Cu frăţească mă închin şi te sărut dulce, iubită Chiriţo. În sfârşit, cu mila lui Dumnezeu, m-am isprăvnicit!… Neamul nostru s-o înălţat!… Ie-o pe-acolo cam pe mare cu megieşii, că pe-aici las’ pe mine. Scoală-te îndată şi vină în târg cu toată gospodăria şi cu tot neamul… dintre care nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrân, c-am să-l pun în slujbă. Scris-am. Al d-tale ca un soţ, Grigori Bârzoi‖ CHIRIŢA: Kirie eleison!… iată-mă-s isprăvniceasă!… (Nebună de bucurie.) Cumnăţică, Guliţă, monsiu Şarlă, Ioane… îs isprăvniceasă! TOŢI (cu bucurie): Isprăvniceasă! CHIRIŢA (jucând singură de bucurie): Tra, la, la, la, la… sunt isprăvniceasă… Cumnăţică, vină să te sărut. (Sărută pe Safta.) Guliţă, vină şi tu să te sărut. (Sărută pe Guliţă.) Monsiu Şarlă, vină şi d-ta să te… (Coboară ochii ruşinată.) ŞARL: S’il vous plaît? CHIRIŢA: Pardon… Ioane, Ioane… ŞARL (în parte): Comment?… Ion aussi?… CHIRIŢA: Ce era să-ţi spun?… am uitat-o de bucurie… Ha… dute de spune surugiilor să înhame poştalionii la trăsura cea galbenă… degrabă… degrabă, că o să ne pornim la târg. TOŢI: La târg? CHIRIŢA: Dar… destul am mocnit la ţară… ian să mai fantacsesc şi eu prin târg, ca altele… doar îs isprăvniceasă… Nu că adică mam fudulit dintr-aceasta… sau că mi-ar fi făcut vro mulţămire mai deosebită… Nu… nu se sparie Chiriţa aşa lesne… cu una, cu două… Zău, nu… minciuni nu ştiu să spun, că nu-s ipo… ipocondră… M-am isprăvnicit? să-mi fie de bine… Dac-am dorit-o… am dorit-o numai de-o ambiţie care am… iar nu de alta. Ioane… trimis-o boieriu vro ceată de jăndari ca să meargă pe lângă obloane? ION: A trimis o ceată întreagă: doi slujitori. CHIRIŢA: Numai?… Spune-le să se gătească… Hai… cară-te… ION: Iaca mă car, cucoană isprăvniceasă… măria-ta! (Iese.) CHIRIŢA: Isprăvniceasă!… De-acum să vedeţi bontonuri şi tinichele… am să-i durez ş-un voiaj la Paris. SAFTA: Tocmai pe-acolo?… în ţara nemţească?… GUGULIŢĂ: Să mă iei şi pe mine, neneacă. CHIRIŢA: Te-oi lua, puiule… şi pe monsiu Şarlă… şi pe Luluţa… Parcă văd pe pasport: baroana Chiriţa!…am să mă dau şi eu de baroană, cum oi trece graniţa… să spariu nemţii!… ŞARL (în parte): Îi lipseşte un dog. CHIRIŢA: Qu’ est-ce que, monsiu Şarlă? ŞARL: Je partage votre bonheur, madame. CHIRIŢA: Ah oui, monsiu Şarlă… je suis heureuse pardessus la mesure… ŞARL: Je comprends… peste masur. CHIRIŢA: Tout à fait… Hai iute să ne gătim, ca să plecăm cu ziuă… Hai. (Se aude glasul Luluţei în grădină, cântând.) GUGULIŢĂ: Auzi, neneacă, glasu Luluţei? CHIRIŢA: Iat-o, vine într-acoace… Staţi locului. (Se opresc lângă boschet.) SCENA VI Cei dinainte, LULUŢA (intră pe portiţa grădinii cântând şi alungând un flutur cu un năvod mic de bariş) LULUŢA (Arie din ―Baba-Hârca‖: ―Ei, zău, tare-mi pare bine…‖) Fluturaş, vin’ lângă mine… Ah, ascult’al meu cuvânt, Că şi eu sunt ca şi tine Singurică pe pământ! Nu zbura, nu zbura, stăi… GULIŢĂ (căutând pe sus) Iată-l, iată-l! măi, măi, măi! LULUŢA Tare-i sprinten şi frumos. GULIŢĂ Când pe sus îi, când pe jos. LULUŢA Nu zbura, nu zbura, stăi… GULIŢĂ Iată-l, iată-l! măi, măi, măi! LULUŢA Zău, te-oi prinde… de-a te prinde Un dor mare mă cuprinde. Vin’ cu mine fără frică Că-s şi eu o fluturică… În zadar fugi pe-mprejur; De-a te prinde eu mă jur. În zadar zbori aşa tare… Na, te-am prins… Ce bine-mi pare! (Luluţa trânteşte năvodul în capul lui Guliţă şi-l prinde înăuntru.) LULUŢA: L-am prins… l-am prins. GUGULIŢĂ: Da şezi binişor, Luluţă, că te spun neneacăi… LULUŢA: Vai de mine!… în loc de flutur, am prins un cărăbuş… Ha, ha, ha, ha, ha. Cărăbuş, cărăbuş Pe-a cui mâini încăpuşi. TOŢI: Ha, ha, ha, ha… GULIŢĂ (mânios): Cărăbuş!…auzi, neneacă?… zice că-s cărăbuş. CHIRIŢA: Nu te mânie, Guliţă, că şuguieşte Luluţa… Luluţo, vin-încoace la mătuşica să-ţi spun o veste bună. LULUŢA: Ce veste?… CHIRIŢA: M-am făcut isprăvniceasă. LULUŢA: Ei… ş-apoi? CHIRIŢA: Apoi… nu sari în sus de bucurie? LULUŢA: Nu. CHIRIŢA (supărată, Saftei): Îţi spun eu că câteodată se pierde. (Tare.) Ei dar găteşte-te, Luluţă, c-o să mergem la târg. LULUŢA (cu bucurie): Unde?… la Ieşi? CHIRIŢA: Ba cole, alăture cu Bârzoieni… unde-am mai fost an iarnă. LULUŢA (tristă): Ori acolo… ori aici la ţară… totuna-i. CHIRIŢA: D-apoi… vezi d-ta… te-ai deprins tot la Ieşi… Mai şezi şi prin ţinut, că nu-i muri… LULUŢA (plângând): Ba oi muri… CHIRIŢA: Îndărătnico!… ŞARL (în parte): Pauvre enfant! CHIRIŢA: Hai, să ne gătim de drum… Monsiu Şarlă… je vous prie à la bracette. ŞARL (dându-i braţul): Trop heureux, madame. (Dă celălalt braţ Saftei.) Madam cocona Safta,non poftesc? SAFTA: Bucuros, domnule… ŞARL (în parte): J’ai l’air d’une cruche a deux anses… tableau! (Chiriţa, Safta, Şarl şi Guliţă intră în casă.) SCENA VII LULUŢA: Doamne!… tare mi-i urât aici… nu ştiu ce să fac toată ziua… Nam pe nime care să mă iubească de când a murit biata nenecuţă… Mătuşica-i prea bătrână şi Guliţă prea tânăr… nu mă pot înţelege cu ei, cum mă înţelegeam cu neneaca şi cu Leonaş… dragu Leonaş!… unde-o fi el acu?… de trei ani de când nu l-am văzut, o fi crescut mare şi m-o fi uitat poate… da eu una ştiu că nu l-oi uita niciodată… că-l iubesc din copilărie. (Arie din ―Însurăţei‖: ―Zile dintâi ale-nsoţirii‖) Scump suvenir de fericire, Cu glasul tău de nălucire Alungi ades a mea mâhnire Şi mă îngâni vesel, uşor. Ah! vin-acum, vis de plăcere, Ca să-mi aduci o mângâiere Şi, ca prin vis, a mea durere Să mi-o ridici în al tău zbor! SCENA VIII LULULŢA, GULIŢĂ (venind pe portiţa grădinii) GULIŢĂ (în parte): Am fugit pe uşa din dos şi am dat pin grădină ca să scap de dascăl… Acum… hai la grajd… Tot oi să încalec, în ciuda neneacăi… mă duc să fur calul de la iesle… Ia aşa!… de ce nu mă lasă de bunăvoie. (Dă cu ochii de Luluţa.) Luluţa! LULUŢA: A!… iaca şi monsiu cărăbuş… GULIŢĂ: Iar mă faci cărăbuş?… Ian ascultă, Luluţă… aici nu suntem la Ieşi ca să mă iei în râs… Acu-s mare! şi dar, te poftesc… LULUŢA: Mare?… vrea să zică: eşti cărăbuş de cei cu două coarne? GULIŢĂ: Ba nici cu două… nici cu unu… îs cavaler!… învăţ pe Telemac… LULUŢA: Zău!… ai ajuns pân-acolo?… Nu te cred! GULIŢĂ: Nu mă crezi?… Ascultă dar să ţi-l spun pe de rost… Télémaque ne pouvait d’ Ulysse dans sa douleur… LULUŢA: Destul, că doar nu-s profesor… să-mi spui lecţia. GULIŢĂ: Păcat, Luluţă… că nu eşti mata în locul lui monsiu Şarlă… că, zău, mai mult aş învăţa cu mata… LULUŢA: Da de ce, Guliţă? GULIŢĂ: Nu ştiu bine de ce… dar cu mata mi-ar fi dragă cartea. LULUŢA (în parte): Bietul copil! GULIŢĂ: Mata îţi tot baţi joc de mine… nu înţeleg pricina pentru care… dar cu toate aceste… nu pot să mă mâniu pe mata cu tot dinadinsul… că- mi eşti drăguţă… na. LULUŢA: Drăguţă! GULIŢĂ: Pre legea mea! (Arie ―Căruţa poştei‖) Îmi plac arşicii şi zmeu-mi place; Mi-e drag cu mingea de-a arunca. Dar lângă tine, ah! cum se face Că-mi trece gustul de-a mă juca? Nu ştiu, Luluţă, cum, zău, se face Că-mi trece gustul de-a mă juca. În puf sunt meşter şi suflu tare; Dar când pe tine eu te zăresc, Rămân deodată fără suflare Şi nu pot jocul să-l isprăvesc. Când vreau să suflu… n-am răsuflare; Şi bani şi minte, tot prăpădesc! LULUŢA: Bietul Guliţă!… Eu te-nţeleg… dar ce folos, că eşti încă copil! GULIŢĂ: Copil?… Ia să vezi acuşi dacă-s copil… când oi alerga călare. LULUŢA: Cum!… ce fel? GULIŢĂ: Pe calul neneacăi… da să nu spui, Luluţă… Aşteaptă aici. (Aleargă în culisele din dreapta.) SCENA IX LULUŢA, pe urmă GULIŢĂ şi ION LULUŢA (singură): Auzi mă rog? Guliţă… un copil de ieri, dealaltă ieri, cum zice mătuşica… Cine-ar fi crezut?… Zău că nu mai sunt copii astăzi pe lume… Ce huiet s-aude?… (Se aude în culisele din dreapta sfadă între Ion şi Guliţă.) ION (în culise): Da lasă calu-n pace, cuconaşule! GULIŢĂ (asemene): Taci, Ioane, că ţi-oi da bacşiş… Hi… cal… hi… cal… ION: Ce bacşiş?… Să mă bată cucoana?… GULIŢĂ: Hi… cal… hi, cal… (Strigă surugieşte.) ION: Iaca pozna!… nu lăsa, măi! Săriţi de opriţi calul! GULIŢĂ (răpit de cal, vine în scenă speriat şi ţipând): Valeu!… valeu!… nu mă lăsa, Ioane, că mă trânteşte. Valeu!… valeu!… (Iese călare cu fuga pe poartă în dreapta.) ION (alergând dintre culise): Vai de mămulica mea!… de-acum mi-am găsit arţagu cu cucoana… Hait… l-o umflat rusaliile… (Iese prin fund, strigând:) Săriţi… săriţi… LULUŢA: Ha, ha, ha… parcă era făt-logofăt din poveste. (Cade de râs pe canapea.) (Se face zgomot în sat. Chiriţa, Safta şi Şarl ies în cerdac.) SCENA X LULUŢA, CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ŢĂRANI CHIRIŢA, SAFTA : Ce este?… foc?… tâlharii? (Guliţă trece pe la poartă, din dreapta în stânga, în fuga calului, strigând: ―Neneacă… monsiu dascăl… nu mă lăsaţi… valeu…‖ Câţiva ţărani aleargă după el, alţii intră pe scenă.) CHIRIŢA, SAFTA: Vai de mine!… Guliţă călare? ŞARL: Grands dieux!… il est perdu, courons. (Se coboară repede din cerdac.) CHIRIŢA: Perdu!… mon odor?… Ah!… vah!… săriţi… alergaţi… (Se coboară cu Safta în scenă.) (Arie din ―Baba Hârca‖: ―Săriţi… săriţi!‖) CHIRIŢA Săriţi, săteni, argaţi, Cu toţii alergaţi. Săriţi şi-mi ajutaţi Copilul să-mi scăpaţi! Iată-mă-s în disperare! Săriţi, săriţi, alergaţi. Guliţă-i în pierzare; Săriţi de mi-l scăpaţi! COR Săriţi, săteni, argaţi, Cu toţii alergaţi. Săriţi de-o ajutaţi, Copilul să-i scăpaţi! (Toţi aleargă pe poartă şi apucă pe urmele calului.) LULUŢA (singură): Vai de mine!… Se vede că-i în primejdie!… Mă duc să caut colonie, că poate să leşine mătuşica… (Intră în casă.) SCENA XI LEONAŞ (ivindu-se la poartă) şi, pe urmă, LULUŢA LEONAŞ: Ce i-au apucat de aleargă ca nişte nebuni?… Să juri că a lovit strechia pe tot satul… Ian priveşte cum se-ntrec… Ce văd? două cucoane cu dânşii?… Ce să fie oare?… Ian să întreb la curte… (Vine în scenă.) LULUŢA (ieşind în cerdac): Iaca colonia… Hai degrabă după dânşii. (Se coboară repede şi se întâlneşte cu Leonaş.) LEONAŞ: Luluţa! LULUŢA: Leonaş!… Leonaş aici! A!… (Se aruncă cu bucurie în braţele lui.) LULUŢA Tu eşti, iubite Leonaş? LEONAŞ Eu sunt, iubite îngeraş. LULUŢA Nu-i vis?… îmi vine, zău, să plâng. LEONAŞ Nu-i vis… în braţe-mi eu te strâng. (Împreună.) Ah, ce fericire! Ce veselă simţire Simt acum că te-am găsit, O! scump odor iubit. Dulcea mângâiere Goneşte-a mea durere, Şi-n rai mult aşteptat Parc-am intrat. LULUŢA (sărind de bucurie): I!… cât îmi pare de bine c-ai venit, Leonaşule… ştii? îmi vine să râd şi să plâng totodată… De mult nu te-am văzut! LEONAŞ (cu dragoste): De mult, dragă Luluţă… tocmai de când te-a luat cucoana Chiriţa sub epitropia ei şi te-a adus la Bârzoieni. LULUŢA (ştergându-şi ochii): Aşa… de la moartea nenecuţei. LEONAŞ: Nu mai plânge, Luluţa… că, zău, acuşi plâng şi eu. LULUŢA: Cum n-oi plânge dacă de trei ani de zile mă găsesc printre străinii care, pentru că mă văd tristă şi pe gânduri, zic că dau semne de nebunie… Ei nu pot înţelege că mi-i dor de nenecuţa. LEONAŞ: Ce spui?… Vrea să zică eşti nenorocită în casa Chiriţei? LULUŢA: Apoi judecă tu însuţi de pot fi fericită… singură, orfană!… depărtată de toţi prietenii copilăriei mele… de tine, Leonaş, care eram deprinsă să te văd în toate zilele în casa maică-mea!… LEONAŞ: Biata Luluţă!… De ştiam una ca asta… nu mă duceam peste graniţă. LULUŢA: Cum?… ai făcut voiajuri? LEONAŞ: De cum ne-au despărţit întâmplările… m-am pornit la Paris şi am şezut acolo trei ani… LULUŢA: Trei ani!… încaltea gândit-ai vrodată la mine? LEONAŞ: Nu o dată… dar totdeauna… Şi cum m-am întors în ţară, cea întâi dorinţă a mea a fost ca să te găsesc şi să te văd. LULUŢA: Ce bine-mi pare!… De-acum cred că-i şedea tot cu mine. LEONAŞ: Numai de mi-a da voie cucoana Chiriţa. LULUŢA: De ce nu?… Ce poate s-o supere şederea ta aici? LEONAŞ: Poate să nu-i vie la socoteală, pentru că, după cum am aflat la Iaşi de la sărdarul Cuculeţ, se vede că Chiriţa plănuieşte ca să te mărite mai târziu cu Guliţă. LULUŢA: Cu Guliţă?… Ha, ha, ha, ha… Da nu l-ai văzut cum merge călare? Ha, ha, ha!… LEONAŞ: Cum?… Ce are a face? LULUŢA: După dânsul aleargă acu tot satul: îl hăituieşte. LEONAŞ (cu mirare): Nu te înţeleg… Dar oare ce s-aude? (Zgomot afară.) LULUŢA: Or fi hăitaşii lui Guliţă… (Merge în fund şi caută între culise.) Dar iată-i… ei sunt… aduc vânatul aici… Hai degrabă, Leonaş, să ne ascundem cole în boschet. (Merg amândoi în boschet.) SCENA XII LULUŢA şi LEONAŞ (în boschet), ŢĂRANII (aduc pe Guliţă leşinat şi-l aşează pe un scaun în faţa publicului), CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ION (vin plângând împrejurul lui Guliţă) (Aria din ―Baba Hârca‖: ―Bobii hai, bobii na‖) COR Vai de el, a murit! Iată-l. Calul rău l-a buşit! Cată-l. A murit, a murit, Iată-l! CHIRIŢA (cu deznădăjduire) A murit Gugulea meu! COR Ierte-l, ierte-l Dumnezeu! CHIRIŢA (bocind): Guliţa mamei!… Guguliţa nineacăi… cât era el de frumuşel… cât era de sprintinel, ş-acum iată-l ţeapăn… bujoraşu mamei… l-am pierdut!… LULUŢA şi LEONAŞ (în parte, speriaţi): A murit! ŞARL (apropiindu-se de Guliţă): No… taci, madam cocona… că el nu-i murit… traiesc bine. (Caută să-l dezleşine.) CHIRIŢA: N-o murit!… eşti sigur, monsiu Şarlă… Ah, aş fi în stare să mă duc la Ierusalim pe gios cu traista-n cap. (Bocind cu bucurie.) Îngeraşu mamei!… n-o murit!… ŞARL: Destul ţipat acum… asurzit la mine. Apă de colonie este? CHIRIŢA: Na flacornul meu… dă-i la nas… Guguliţa mamei… (Furioasă.) Ei las’, bade Ioane, că te-oi drege eu. ŞARL (punând flaconul sub nasul lui Guliţă): Enfin!… voilà qu’il revient, son nez remue! CHIRIŢA: Son nez remue?… quel bonheur!… Cher Goulitze!… il a mangé une terrible… comment dites-vous en français?… une terrible… trântă! GUGULIŢĂ (trezindu-se, cu glasul slab): Trântision. TOŢI: A!… CHIRIŢA: Trântision!… o înviet franţuzeşte! Guguliţa nineacăi!… (Îl strânge în braţe.) LEONAŞ, LULUŢA (în boschet): Trântision? Ha, ha, ha, ha. CHIRIŢA: Cine chicoteşte aici?… (Aleargă furioasă în boschet.) Luluţa cu un cavaler!… Ce faci aici, dimoni?… şi d-ta, cuconaşule, cine eşti?… ce cauţi? ce vrei? LEONAŞ (ieşind din boschet): Cucoană Chiriţă… mai întâi mă închin cu supunere. CHIRIŢA: Şi al doile? LEONAŞ: Al doile nu lipsesc a cerceta despre întregimea fericirii sănătăţii d-tale, ca aflând… CHIRIŢA (de tot furioasă): Şi al treile? LULUŢA: Al treile vei şti că d-lui îi Leonaş, prietenul meu din copilărie. CHIRIŢA: Leonaş?… A! d-ta eşti domnu Leonaş?… mă bucur… Ieşi afară din ogradă, neruşinatule. LULUŢA: Să iasă?… de ce să iasă? CHIRIŢA: Te-oi învăţa eu să râzi de Guliţă… Auzi, mă rog?… Vine pe furiş în casa mea şi în loc să mă mângâie la supărare… îi vine chef de râs?… ghidi ştrengar! LEONAŞ: Cucoană Chiriţă… mai întâi… CHIRIŢA: Întâi, al doile ş-al treile… ieşi afară… cară-te… cât e treaba cu cinste… să nu te mai văd… Auzi? un chichirneţ acolo!… LEONAŞ (mânios): Ian ascultă, Bârzoaio, ai noroc că eşti de când Papură-Vodă… c-apoi… CHIRIŢA: Minciuni spui… că tocmai ieri am împlinit 35 de ani. ŞARL (în parte): Oh! elle est bonne celle la. LEONAŞ: 35 fără miercuri, fără vineri şi fără sâmbete. CHIRIŢA: Ce-ai zis?… îmi lipsesc sâmbetele? (Către ţărani.) Mări ia împingeţi-l, măi, de spate pe poartă, să-l învăţ eu a vorbi cu isprăvnicesele. (Ţăranii vor să se repeadă asupra lui Leonaş.) LEONAŞ (scoţând un pistol): Să nu vă mişcaţi, că dau. GUGULIŢĂ (ascunzându-se după Chiriţa): Neneacă… ne-mpuşcă! CHIRIŢA (ascunzându-se după Safta): Vai de mine, c-aista-i volintir! SAFTA (ascunzându-se după Şarl): Nu lăsa, monsiu Şarlă. ŞARL (alergând înaintea lui Leonaş): Arrêtez, monsieur… LULUŢA (lângă Leonaş): Leonaş, te rog… nu face vro nenorocire. LEONAŞ: N-ai nici o frică, Luluţă. Cât pentru d-ta, Chiriţoaio… scrie-n frunte ce-ţi spun: de azi înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea mea. CHIRIŢA: Nu-mi pasă, că-s isprăvniceasă. LEONAŞ: Tu, Luluţă dragă… fii liniştită, c-oi priveghe totdeauna asupra ta. Adio… (Sărută pe Luluţa şi se depărtează spre fund.) Să ne vedem sănătoşi, Bârzoaie. CHIRIŢA: Ba să te văd, când te-oi chema eu… (Împreună.) LEONAŞ (Arie din ――Baba Hârca: ―Dar ce este, ce-ntâmplare‖) Lasă, lasă, Chiriţoaie, Babă-Cloanţă, ră strigoaie. Îi păţi tu, vai de tine, Multe şotii de la mine! CHIRIŢA şi CORUL Cale bună, sprâncenată, Mergi la dracu, să-i fii plată; Şi să nu dai ochi cu mine, Că-i păţi, zău, o ruşine. LULUŢA (căutând să împace pe Leonaş) Mergi, iubite,-n cale bună… Nu te pune c-o nebună. ŞARL (căutând să împace pe Chiriţa) Non te superi de mânie… Non te-apuc l’apoplexie. (Împreună.) LEONAŞ Lasă, lasă, Chiriţoaie etc. CHIRIŢA şi CORUL Cale bună, sprâncenată etc. (Leonaş iese.) SCENA XIII Cei dinainte, in afară de LEONAŞ CHIRIŢA: S-o dus volintiriu? ŢĂRANII: S-a dus. CHIRIŢA: De-acum hai să ne ducem şi noi la târg ca să ne punem în siguranţie… Ioane, gata-s trăsurile? ION: Gata, cucoană. CHIRIŢA: Du-te de zi jăndarilor să vie aici cu săbiile scoase… (Ion iese.) Cumnăţică, pune la cale să ducă lucrurile la trăsură… (Safta intră în casă.) Şi voi, na doi fifirigi… să beţi în sănătatea boieriului. ŢĂRANII: Să trăiască boierul ispravnic! CHIRIŢA: Amin! (Jandarmii intră pe poartă cu săbiile scoase şi stau în fund. Safta vine aducând şapca lui Guliţă şi capela Luluţei. Câteva slugi ies totodată din casă purtând geamandanuri, cutii şi saltele şi se îndreaptă spre poartă.) CHIRIŢA: Iaca şi jandarii… iaca şi lucrurile… suntem gata ca ş-un purces… Haideţi de-acum… Guliţă, dă braţul Luluţei… Monsieur Charles, je vous prie a la bracette. ŞARL: Comment?… vraiment, nous partons? CHIRIŢA: Oui, nous lavons le barile. ŞARL: Le baril? CHIRIŢA (cu nerăbdare): Oui… nous lavons le baril… spălăm putina… quoi… nous disons comme ça en moldave. ŞARL: Ah! (În parte.) C’est égal, elle m’agace de plus en plus. GUGULIŢĂ: Neneacă… da nu iei ş-un curcan fript la drum? CHIRIŢA: Iaca că era să uit curcanu cel bătrân… Ioane, ie curcanu să-l duci boieriului. ION (iese): Îndată, cucoană… (Vine aducând un curcan în braţe.) CHIRIŢA: Hai… (Cu entuziasm.) La isprăvnicie! COR (Arie ―Sonni la trompa-ntrepida‖) CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, GUGULIŢĂ Hai la isprăvnicie, În slavă, avuţie Şi-n lungă veselie De-acuma să trăim! ŢĂRANII A voastr-isprăvnicie Ferice să vă fie. Bună călătorie Cu toţii vă dorim. CHIRIŢA Ah! sunt isprăvniceasă! Parcă-s împărăteasă. Aferim, moţpăneasă! Chiriţo, aferim! Ah! (În repriza corului, jandarmii pornesc înainte; după ei, Luluţa cu Guliţă, pe urmă Şarl dând braţul Chiriţei şi Saftei şi, în sfârşit, Ion purtând curcanul. Marş general. Ţăranii aruncă cuşmele în sus.) (Cortina cade.) ACTUL II Teatrul reprezintă salonul Chiriţei, cu cinci uşi: una în fund care duce afară şi câte două de fiecare parte. O canapea în stânga pe planul I, jilţuri, scaune ş.c.l. (Scena se petrece într-un târg din ţinut.) SCENA I (Air ―Des Compliments‖) CHIRIŢA (pe canapea) Iată-mă-s isprăvniceasă! Dorul meu s-a împlinit. Ce vis (bis) frumos şi fericit! M-am făcut cea mai aleasă Şi tot neamul mi-am mărit. Ce vis (bis) frumos şi fericit! Toată lumea mi se-nchină, Căci aice eu domnesc, Şi din oricare pricină Eu întâi mă folosesc. Păstrăvi buni şi căprioare, Căpăţâne de zahar, Juvaeruri, bani, odoare… Toate le primesc în dar! Iată-mă-s isprăvniceasă! Ş.c.l., ş.c.l. SCENA II CHIRIŢA, ION (în livrea) ION: Cucoană… cucoană… jidovii cei cu pricina de ieri au adus zece căpăţâni de zăhar. CHIRIŢA: Numai?… târtanii dracului… tot şaferi!… De unde făgăduise 12 căpăţâni… Las’ că mi-or mai căde ei la mână… ION: Să le primesc? CHIRIŢA: Auzi vorba?… Du-le în cămară! (Ion iese şi începe a căra căpăţânile prin fundul scenei câte două, două. El le duce în odaia din fund în stânga şi, de câte ori trece, numără tare căpăţânile, zicând: două, patru, şase, opt, zece.) CHIRIŢA (în parte): Dulce-i viaţa de isprăvniceasă!… zăhărită viaţă!… Ai jandari la poartă, la scară, la uşă… şi când ieşi la primblare, ai alai pe lângă trăsură… Cu toate aceste de m-aş porni mai degrabă la Paris!… că m-am săturat de Moldova… of! de-ar veni azi monsiu Şarlă de la Ieşi să- mi aducă pasportu, m-aş porni cu nepusă masă… Pune-ţi în gând efect ce-oi să fac la Paris ca isprăvniceasă… Oi să le par franţuzilor cât… ION (trecând prin fund): Două! CHIRIŢA (întorcându-se): Ce? SCENA III CHIRIŢA, BÂRZOI (iese din odaia din stânga, cea de pe planul I. El poartă şapcă de aghiotant şi un palton cu bumbi mari cât nişte farfurioare.) BÂRZOI (intrând): Ardă-le focu straie nemţeşti, că-mi vin de hac! CHIRIŢA: Da bine, frate, încă nu te-ai mai dus la canţelerie? BÂRZOI: Apoi dă!… de când m-ai scos din minte ca să mă schimoseşti în starie strâmte, pun câte două ceasuri până mă-mbrac… şi ian priveşte ce seamăn… cu bumbii işti mari?… Parcă-s un negustor de farfurii. CHIRIŢA: Ian taci, taci… că de-o mie de ori te prinde mai bine aşa, decât cu anteriu şi cu giubeaua… încalte mai sameni a ispravnic… dar înainte parcă erai un lăutar din tarafu lui Barbu… ştii? cel cu naiu. BÂRZOI: Ai vorbit de te-ai prichit. Măcar!… ce-mi mai bat eu capul să teaduc la cunoştinţă!… De când te-ai făcut isprăvniceasă… nu ţi-o rămas fire de minte în cap nici măcar… ION (trecând): Patru. CHIRIŢA (mânioasă): Ce face? BÂRZOI (văzând căpăţânile): Ce-s aeste, Ioane? ION: Peşcheşu jidovilor celor cu pricina… zece căpăţâni. BÂRZOI (Chiriţei): Socot că nu te-ai mai jălui că n-ai zahar… Hai, apucă- te de dulceţi. CHIRIŢA: Eu? să fac dulceţi?… Ai nebunit? BÂRZOI: D-apoi cine?… eu? CHIRIŢA: Facă cumnăţica Safta, soră-ta… da eu ştiu că nu mi-oi pârli faţa la foc. BÂRZOI: Ce faţă?… ce faţă?… Da pân-acum, mă rog, cum ţi-ai pârlit-o ca toate celelalte gospodine din târg? CHIRIŢA: Pân-acu nu eram isprăvniceasă… de asta… înţelesu-m-ai? BÂRZOI: Ard-o focu isprăvnicie!… că mare belea-i pe capul meu!… De când m-o împins păcatele să fiu în slujbă… tot dojane primesc de la departament… CHIRIŢA: Dojane? BÂRZOI: Asta n-ar fi nimică… dar aţi căpchiet cu toţii în casă… ba încă m-aţi căpchiet şi pe mine! CHIRIŢA: Ce te-o apucat azi? BÂRZOI: Las’ că d-neei cucoana nu se mai catadicseşte să caute de gospodărie… să facă cozonaci, pască, păstrămuri, dulceţi, vutci, vişinapuri… ca la casa omului… sau măcar să-mi facă la masă vrun cheşchet, vro plachie, vro musaca, vro capama, vro paclava… vro ciulama… bucate creştineşti… sănătoase şi uşoare… unde!… şede toată ziua pe tandur, la tualetă, şi din blanmanjele, din bulionuri, din garnituri nemţeşti nu mă slăbeşte… auzi?… blanmanjele?… bulionuri?… Borş şi alivenci… că cu astea am crescut în casa părintească… CHIRIŢA: Iar o început litopisiţu! BÂRZOI: Ş-apoi şi alt păcat… a luat obicei să aducă la sfârşitul mesei păhăruţe verzi cu apă caldă… cică aşa-i moda la Ieşi… de-şi spală gura unii dinaintea altora… şi nu-i zi în care să nu mă-nşel… şi să nu beau apă caldă! CHIRIŢA (publicului, arătând pe Bârzoi cu dispreţ): Priviţi-l, mă rog! BÂRZOI: Şi când ar fi numai atâta… d-apoi de-acole… cheltuieli, nu şagă… pe mobili nouă cu lastic… pe trăsuri de cele cu fundu la pământ… pe straie cu fir la slugi… pe lampe de cele cu apă… pe fleacuri… capele… rochii cu jiletce… cuşme jidoveşti de ascuns mâinile iarna… conţerturi de strâns talia… Cine le mai poate înşira?… Da-i lipsă de păsări în ogradă… da-i cămara pustie… aş!… ce-i pasă cucoanei!… când o cauţi… unde-o găseşti?! la şandra mandra. CHIRIŢA: Şandra mandra? BÂRZOI: Dar… cea care vinde rochii şi capele… Sărmană Chiriţă! ai nebunit la bătrâneţe, fata mea! CHIRIŢA: Ian… nu mai bodogăni… că parcă eşti o moară stricată… Mai bine du-te la canţelerie, că te-or fi aşteptând împricinaţii. ION (trecând): Zece! BÂRZOI (tresărind): Zece împricinaţi?… CHIRIŢA: Ha, ha, ha, ha… S-o spăriet ispravnicu de treabă multă. Hai… cară-te şi vină mai devreme acasă, că astăzi avem musafiri. BÂRZOI: Ce musafiri? CHIRIŢA: Ai uitat că dăm masă mare astăzi… de ziua bună că mă duc la Paris şi că logodim pe Guliţă cu Luluţa? BÂRZOI: Ba că să zici… altă nebunie! CHIRIŢA: Nebunie? BÂRZOI: Guliţă-i prea tânăr. CHIRIŢA: Cu atâta mai bine… însuratu de dimineaţă şi mâncatu devreme… BÂRZOI: Şi Luluţa-i bolnavă… pătimaşă… are toane de nebunie. N-o vezi toată ziua cum necăjeşte biata mâţă din casă?… Cum o să-mi dau eu băietu… bunătate de odor în mâinile ei? CHIRIŢA: Cu adevărat îi cam lipsită acu… dar i-a trece… Când o ave un bărbat n-a mai bate mâţile. BÂRZOI: Da de unde ştii că s-o îndrepta? CHIRIŢA: Ştiu, că doar şi mie-mi erau dragi mâţile pân-a nu mă mărita… şi cum te-am văzut pe d-ta, nu m-am mai uitat la ele… Ş-apoi so îndrepta, nu s-o îndrepta… vrei să pierdem zezstrea Luluţei de la mână? BÂRZOI: Ei, bine… treacă pentru logodnă… dar la Paris ce ai să cauţi? CHIRIŢA: Să mă primblu… să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinţie. BÂRZOI (pufnind): Ba că chiar… se vede că nu te-ai uitat de mult în oglindă! CHIRIŢA: M-am uscat îţi zic… şi de nu m-oi porni degrabă… să ştii că-mi vine ipohondrie… (Ţipând.) Of! că nu mai pot trăi în ţara asta!… BÂRZOI: Taci, soro… nu răcni aşa, că te-aude musafirul… Du-te şi la Beligrad dacă vrei. CHIRIŢA: Musafiriu? ofiţeriu?… cu adevărat?… BÂRZOI: De treabă ofiţer, să-ţi spun drept!… De aseară de când a tras în gazdă la noi… tot părinte ispravnice mi-a zis. CHIRIŢA: Nu ţi-o spus cu ce treabă o venit aici? BÂRZOI: Nu… dar l-am priceput eu… Pare-mi-se că-i trimis tiptil ca să cerceteze starea isprăvniciilor. CHIRIŢA: Dacă-i aşa… de ce şezi şi nu te duci la canţelerie?… că-s aproape de 12. BÂRZOI: Iaca mă duc… doar nu dau tătarii… însă ian ascultă, soro: cată să fie masa gata mai devreme, că eu nu-s deprins nemţeşte. CHIRIŢA: Înainte de 5 ceasuri nu se poate. BÂRZOI: La 5?… când se pun boierii la cărţi? CHIRIŢA: Aşa-i moda la Ieşi. BÂRZOI: Sta-i-ar în gât cine-o mai scornit-o!… (Iese furios prin fund.) CHIRIŢA (singură): Ei!… geaba, geaba!… cât îmi bat eu capul să-l mai cioplesc… să-l mai chilesc… pace!… îi stă rugina de-o şchioapă la ceafă. Ce deosebire cu musafiriu nostru! îl cunoşti cât de colo că-i civilizat… Iaca, de pildă aseară, când am luat ceaiu… ofiţeriu şi-o pus frumuşel zăharu-n ceaşcă cu cleştele cel de argint… da d-lui… las’ că bodogăneşte că n-ar trebui să deie ceai la iuli, pe călduri… dar ce face?… ie zăharu cu degetele din zăharniţă ş-apoi îl pune în cleşte… încât îmi vine aşa paracsân!… Îmi era mai mare ruşinea de ofiţer aseară… (Către public.) mai ales că… ştiţi una? îmi face curte moţpanu… ce vă spune Chiriţa! SCENA IV CHIRIŢA, LEONAŞ (îmbrăcat în uniformă de ofiţer şi purtând mustăţi mincinoase, iese din odaia din dreapta, cea de pe planul I) (Arie din ―Rămăşag‖: ―Am îngheţat‖) CHIRIŢA (în parte) Iată-l, valeu! Fără să vreu Simt acum, zău, Că mă roşesc! Mii de furnici, De tricolici, De vârcolici Vai! mă muncesc! LEONAŞ (în parte) Iat-o, valeu! Fără să vreu Baba mereu O întâlnesc. Mă jur aici, Ca tricolici Ca vârcolici, Să o muncesc! CHIRIŢA: Bună dimineaţa… bonjur, monsie… Cum ai petrecut noaptea? LEONAŞ: Sărut mâinile… cât se poate de bine… mai ales că am avut un vis de minune. CHIRIŢA (cochetând): Îi fi visat poate că te-ai făcut ghinărar. LEONAŞ: Atâta nu-i nimică. CHIRIŢA: Crai poate? LEONAŞ (apropiindu-se şi luând pe Chiriţa de mână): Crai?… cum o înţelegi vorba asta, cuconiţă? CHIRIŢA: Cum ţi-a plăcea mai bine d-tale. LEONAŞ: Dar… dacă mi-ar plăcea să mă fac puţintel… crai… în minutul acesta… nu te-ai supăra? CHIRIŢA (coborând ochii şi trăgându-şi mâna): Vai de mine, că reci ţi-s mâinile… LEONAŞ: Dovadă că mi-i inima fierbinte. CHIRIŢA: A fi, că-i lumea ră… dar ce vis zici c-ai avut? LEONAŞ: O bazaconie din ceea lume. Pune-ţi în gând că parcă mă furase o zână şi mă dusese într-o grădină plină de păsări galbene. CHIRIŢA: Or fi fost canari. LEONAŞ: Canari… ganguri… nu-ţi pot spune… dar ce-i curios, că toate se închinau la mine şi-mi cântau ia aşa (imitând un canar) chiriririririţa… chiriririririiiiţa… CHIRIŢA: Chiriţa?… Ei, apoi era canar… şi, zău, pomenea numele meu, Chiririririiiţa?… LEONAŞ: Te îndoieşti?… (Caută cu dragoste la Chiriţa şi oftează.) CHIRIŢA (coboară ochii): Ba… nu… dimpotrivă mai vârtos… dar mă mir de unde şi până unde?… nu pot înţelege ce însemnează… LEONAŞ: Nu înţelegi că am adormit cu gândul la mata? CHIRIŢA: Asta mă flatariseşte… domnule… (cu pudoare), însă nu se cade să mi-o spui nitam, nisam… tronc în obraz… LEONAŞ (făcând că-i deznădăjduit): Vai de mine!… poate că te-am supărat cu vorbele mele?… CHIRIŢA: Ce se potriveşte!… Nu se supără Chiriţa cu una, cu două… dar trebuie să socoteşti că-s o fiinţă gingaşă… impresionabilă… sentimentabilă… LEONAŞ (în parte): Iaca, frate!… şi ea vorbeşte limba cea nouă cu bibiluri. CHIRIŢA: Trebuie să socoteşti că cuvintele d-tale pot să mă scoată din sărite şi să-mi pricinuiască un nicsis… LEONAŞ: Un nicsis?… Ah, scumpa mea cucoană Chiriţă hăi!… crede-mă că de când sunt în lume n-am întâlnit un ipochimen atât de nostim ca mata… CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi moartă? LEONAŞ: Să te văd… şi când ai şti!… când ai pricepe zguduiturile inimii mele!… Ştii?… parcă se tot cutremură pământul! CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi pe năsele? LEONAŞ: Să… M-ai fermecat… m-ai scos din simţiri… căci când te zăresc… ia aşa-mi scapără pe dinaintea ochilor… să juri că eşti un fulger… o trăsnită… CHIRIŢA: Trăsnită?… LEONAŞ: Ba nu, trăsnit… m-a luat gura înainte… Ah! Chiriţoaie, eşti o zână. CHIRIŢA (cochetând): Ian las’. LEONAŞ: Un muţun… CHIRIŢA: Ei… LEONAŞ: O zarnacade. CHIRIŢA (bucuroasă): O acade? O zarnacade? ah! LEONAŞ: Chiriţoaio, Bârzoaio, dacă mă iubeşti… dă-mi portretul matale. CHIRIŢA: Da cum, Doamne, iartă-mă?… aşa îndată? LEONAŞ: Dă-mi-l… ori mă-mpuşc în ochii matale cei verzi… (Scoate un pistol de ciocolată.) CHIRIŢA (speriată): Vai de mine că avan mai eşti!… (Scoţând un portret mare din sân şi dându-l lui Leonaş.) Na, frate, şi nu face păcat. LEONAŞ: Ah!… Chiriţoaie… să fii blagoveştită în vecii vecilor că m-ai scăpat de la moarte… (Muşcă pistolul, în parte.) Bună ciocolată! CHIRIŢA (în parte): Ei, apoi mi-i drăguţ şi pace… (Arie din ―Doi morţi‖: ―Ia ţiganca maladaia‖) LEONAŞ (cu foc) Ah, Chiriţo, scumpă zână, De-acum eşti a mea stăpână. Şi-n veci te-oi iubi! CHIRIŢA (cu dragoste) Ah şi eu, zău, totodată Cu-a mea dragoste-nfocată Nici că te-oi slăbi. (Se îmbrăţişează cu foc.) (Împreună.) LEONAŞ (în parte) Vai! băborniţă bătrână, Bine că te-am pus la mână. Cum te-oi mai suci! CHIRIŢA (în parte) Bine că l-am pus la mână… De-acum sunt a lui stăpână… Cât l-oi mai iubi! (Leonaş o strânge tare pe Chiriţa în braţe. Chiriţa se smuceşte ruşinoasă.) CHIRIŢA: Ah… Leonaş… te rog… menajariseşte-mă… nu face abuz de slăbiciunea unei gingaşe fiinţe: dacă mă iubeşti… dacă-ţi sunt scumpă… fii delicat… nu mă opri mai mult… lasă-mă să fug… că mă munceşte cugetul… (Se tot trage îndărăt.) LEONAŞ (fără a să mişca din loc, în parte): Du-te la Bender, rusalie. (Împreună.) LEONAŞ Vai, băborniţă bătrână. CHIRIŢA Bine că l-am pus la mână. (Chiriţa iese în stânga, fugind şi aruncând o sărutare lui Leonaş care pufneşte de râs.) SCENA V LEONAŞ: Ha, ha, ha, ha!… încă aşa babă strechiată!… Auzi?… ha, ha, ha… Cică să nu fac abuz!… (Imitând pe Chiriţa.) ―Ah, Leonaş… dacă mă iubeşti… menajariseşte-mă… lasă-mă să fug… mă munceşte cugetul…‖ Ha, ha, ha… bine că i-am prins portretul la mână… de-acum îi la cheremul meu… A! Chiriţoaie, m-ai alungat de la Bârzoieni?… te-oi învăţa eu… Am jurat să-i joc feste peste feste… şi văd că pân-acum îmi merge bine… Baba nu mă cunoaşte sub uniforma asta militărească… ea mă crede că-s ofiţer… minunat!… De m-aş putea încalte întâlni cu Luluţa… A!… iat-o… (Se trage mai deoparte în fund şi priveşte cu dragoste la Luluţa.) SCENA VI LEONAŞ, LULUŢA (intră pe uşa din fund, ţinând o mâţă în braţe) LULUŢA (dezmierdând mâţa şi nevăzând pe Leonaş) (Arie nouă) Frumuşică mâţişoară, Cu-a ta mică unghişoară Apără-mă ne-ncetat De oricare-amorezat. Dar pe cel ce-mi place mie, Pe iubitul Leonel, Să-l dezmierzi cu bucurie Şi să-i torci, torci frumuşel. Fă-i miau, miau, pisică dragă, Ca să-i dai să înţeleagă Că-a lui fiinţă-mi este dragă… Că ne-ncetat gândesc la el. LEONAŞ (în parte): Draga Luluţă!… gândeşte la mine… (Tare.) Miau, miau… LULUŢA (tresărind): Ce-i?… (Văzând pe Leonaş, se uimeşte.) Dnul ofiţer!… LEONAŞ: Eu… Luluţă… nu mă cunoşti? LULUŢA (cu sfială): Nu… domnule… LEONAŞ (scoţându-şi mustăţile): Uită-te bine la mine. LULUŢA (veselă): Leonaş! (Se aruncă în braţele lui.) Tu aici?… în uniformă?… (Scapă mâţa.) LEONAŞ: Mai încet… să nu ne-audă baba… Am împrumutat straiele unui prieten ca să pot intra în casa Chiriţei şi să mă apropiu de tine. LULUŢA: Şi nu te-a cunoscut mătuşica? LEONAŞ: Nu… că almintere mă da afară… ca la Bârzoieni… îţi aduci aminte, dragă Luluţică?… Ştii tu că de-atunci îs şase luni? LULUŢA: Cui o spui, Leonaş dragă?… Am numărat zilele pe degete în toată vremea cât nu te-am văzut. LEONAŞ: D-apoi eu!… Ce n-am cercat să te pot întâlni!… dar în zadar!… se vede că te ţine baba de-aproape… închisă ca într-un harem? LULUŢA: Aşa… se teme să nu-i scape zestrea de la mână. LEONAŞ: Cum? LULUŢA: A hotărât, precât am înţeles, să mă cunune cu Guliţă. LEONAŞ: Să te mărite pe tine… cu ţincariul ei? LULUŢA: Dar… vrea dintâi să ne logodească… ş-apoi peste doi ani să facă cununia… Aista-i planul Bârzoilor… şi chiar astăzi au de gând să facă logodna. LEONAŞ: Şi tu… primeşti, Luluţă? LULUŢA: Eu?… astfel primesc de bine, că de două luni de zile de când leam aflat planul, mă fac din vreme în vreme că am toane de nebunie… pentru ca să le joc o festă de cele frumoase chiar la logodnă. LEONAŞ: Bravo, Luluţă… să nu te dai… dacă mă iubeşti. LULUŢA: Îi vedea. LEONAŞ: Cu toate aceste… ştii una? Ce-i în mână nu-i minciună… Hai să fugim împreună. LULUŢA: Bucuros, Leonaş, dragă… cu tine m-aş duce-n fundul lumii. Dar cum să facem? că-s păzită din toate părţile… LEONAŞ: Foarte lesne… Hai să ieşim pe poartă, la braţ… ca când am merge la primblare… şi cum om scăpa în uliţă, ne facem nevăzuţi… Vrei? LULUŢA: Vreau ce-i vrea tu… LEONAŞ: Haideţi dar să nu pierdem vreme… şi să nu deie stahia peste noi. LULUŢA: Hai… de-acum mă-ncred în dragostea ta. LEONAŞ (strângând-o în braţe): Draga mea Luluţă! (Împreună.) (Arie nouă) Ah! de-acum în fericire Soarta vrea ca să trăiesc, Şi în dulcea ta iubire Raiul să găsesc. (Leonaş ridică pe Luluţa în braţe şi o sărută.) SCENA VII LEONAŞ, LULUŢA, ION, GUGULIŢĂ (Guliţă şi Ion intră tocmai când Leonaş sărută pe Luluţa. Guliţă îi îmbrăcat după modă: pantaloni foarte strâmţi, jiletcă scurtă, frac cu talie şi cu cozile scurte, fiong mare la cravată.) GUGULIŢĂ (încremenit): Ai văzut, Ioane? ION: Am văzut, cucoane. LEONAŞ (Luluţei): Cine-i sfrijitul ista? LULUŢA: Guliţă. LEONAŞ: A!… (pufneşte de râs încet). GUGULIŢĂ (răţoindu-se): Domnule… ce făceai aici cu Luluţa? LEONAŞ (dezmierdându-l): Ce-ţi pasă mătăluţă, monsiu Gurluiţă?… GUGULIŢĂ (sărind înapoi): Nu mă chem Gurluiţă… da Guliţă. LEONAŞ: Ba Gurluiţă. GUGULIŢĂ: Ba Guliţă, îţi zic… auzitu-m-ai? LEONAŞ: Ei… fie şi Gărgăriţă, dacă vrei… Ce te răţoieşti aşa? GULIŢĂ: Mă răţoiesc pentru că vreau să-mi dai santifacţie… duel… auzitu-m-ai? LULUŢA: Duel? LEONAŞ: Gugulea băbacăi… că nostimu-i… Vrei santifacţie?… Ei, poftim o jucărică de ciocolată. GUGULIŢĂ (zvârlind ciocolata jos): Nu mi-i foame… LEONAŞ: Nu?… ai păpat zacuscă astăzi? GUGULIŢĂ: Domnule… ştii d-ta că eu, când mă mâniu, mă fac leu? LEONAŞ: De care?… leu… bătut? GUGULIŢĂ (furios): Ai auzit, Ioane? ION (mâncând ciocolata): Îi bună, cucoane. GUGULIŢĂ: Ba leu, paraleu… auzitu-m-ai… şi ca să ţi-o dovedesc, îţi cer duel. LULUŢA: Ha, ha, ha, ha. GUGULIŢĂ: Ce râzi d-ta?… Vreu duel! aşa să ştii. LEONAŞ: Foarte bine… cum vrei să ne batem?… de-a mingea, ori de-a baba-oarba? GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane? ION: Am auzit, cucoane. LEONAŞ: Dacă pofteşti almintere… trebuie să-ţi fac cunoscut că cu pistolul am ucis mai deunăzi cinci nagâţi… cu sabia zece curcani şi cu puşca opt şoldani… În care număr vrei să te pun?… în rândul nagâţilor, în rândul curcanilor, ori în al şoldanilor?… alege… GUGULIŢĂ (slăbind): Cu pistolul vreau să mă bat! LEONAŞ: A!… te pui în rândul nagâţilor?… Prea bine… îi fi al 6-lea la număr. GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane? ION: Am auzit, cucoane. GUGULIŢĂ: Ba cu sabia. LEONAŞ: Şi mai bine… te-oi face curcan. GUGULIŢĂ: Ba… cu… puşca. LEONAŞ: Minunat… te-oi şoldăni dintr-o chiteală. GUGULIŢĂ: Ba… cu pistolul. LEONAŞ: Ei! hotărăşte-te acu… sau nagâţ, sau curcan… oricum a fi, sunt sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap. GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane? ION: Am auzit, cucoane. GUGULIŢĂ (făcându-şi curaj): Cu cerga-n cap?… ba tu te-i duce-n rai… Auzitu-m-ai? LEONAŞ: Om vedea care… GUGULIŢĂ (răcnind): Te-oi învăţa eu să săruţi pe Luluţa… LULUŢA: Şi ce-ţi pasă d-tale… cherapleşule? GUGULIŢĂ (furios): Cherapleş!… Ai auzit, Ioane? ION: Am auzit, cucoane… Cherapleş… (Iese după sfârşitul ariei.) (Arie din ―Chiriţa‖: ―Vai ce întâmplare‖) (Împreună.) GULIŢĂ Ce obrăznicie! Stau uimit pe loc. Şi, zău, de mânie M-am făcut chiar foc. CEILALŢI Vezi-l, de mânie O-nlemnit pe loc. Faţa-i stacoşie S-a aprins de foc SCENA VIII Cei dinainte, CHIRIŢA CHIRIŢA: Ce este?… Cine se sfădeşte? GUGULIŢĂ: Neneacă, neneacă… ofiţeriul a sărutat pe Luluţa. CHIRIŢA: Domnu ofiţer?… (Cunoscând pe Leonaş.) Ce-mi văzură ochii? Leonaş! GUGULIŢĂ: I-am cerut duel. CHIRIŢA: Duel?… să te omoare!… (Furioasă.) Ce caţi aice-n casa mea, berbantule? LEONAŞ: Ce să caut, cucoană?… o zarnacade. CHIRIŢA: Ţi-oi da eu acuşi o zarnacade de nu-i putea-o duce, neruşinatule… că te dau pe mâinile jandarmilor… (În parte.) Auzi? să mă facă a crede… că-mi face curte! LEONAŞ: Iaca ies (imitând pe Chiriţa), dar, te rog, nu face abuz… de slăbiciunea unei fiinţe sentimentabile… lasă-mă să fug… cugetul mă mustră… Ha, ha, ha. (Vrea să iasă.) CHIRIŢA: Haiducule!… LULUŢA: Leonaş, Leonaş… nu mă lăsa singură aici. (Aleargă lângă el.) LEONAŞ (încet Luluţei): N-ai grijă, că oi găsi eu vrun chip să vin iară. CHIRIŢA: Ce faci acolo, giupâneaso? îţi plac ofiţerii?… încoace să vii… (O ia de mână şi o dă deoparte.) LEONAŞ: Adio, Chiriţoaie Bârzoaie… CHIRIŢA: Ieşit-aţi azi? LEONAŞ: Adio, zână… adio, muţun… Portretul tău nu se va dezlipi niciodată de la sânul meu… Ha, ha, ha. CHIRIŢA: Portretul meu? (În parte.) Vai de mine!… Ce-am făcut!… Mam dat în mâinile haiducului! (Împreună.) CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, Ce obrăznicie! Etc., etc. LEONAŞ, LULUŢA Vezi-i, de mânie Etc., etc. CHIRIŢA Ah! ce nebunie! Stau uimită-n loc. Şi, zău, de mânie M-am făcut chiar foc. (Leonaş iese pe uşa din fund, în dreapta.) SCENA IX Cei dinainte, afară de LEONAŞ, BÂRZOI şi ION (intrând prin fund) BÂRZOI: Ce spui, mă Ioane, de duel?… Guliţă?… duel!… unde- i?… A! iacată-l… (Îl ia în braţe.) Gugulea băbacăi!… unde-i duelgiul, să-l trântesc la gros? GUGULIŢĂ: A luat tălpăşiţa, băbacă… l-am speriat eu. BÂRZOI: Viteazul băbacăi, viteaz!… Da bine, Chiriţo, pentru ce era să se puie în primejdie odorul? CHIRIŢA: Pentru că a prins-o pe d-neii, duduca cea crescută în pansioane, sărutându-se cu ofiţerii. BÂRZOI: Ialei! LULUŢA (făcându-se nebună) Zice că era o babă, Biată babă ş-un moşneag, Ş-amândoi când n-aveau treabă, Se rezemau pe toiag… (Imitând poza moşnegilor rezemaţi pe toiag.) Ia, aşa… şi dau din cap… aşa (dă din cap tremurând) unul la altul… parcă se tot mustrau… Ha, ha, ha, ha… BÂRZOI: Iaca pozna, soro, că iar i-a venit toana nebuniei. CHIRIŢA: Săracan de mine!… tocmai azi, în ziua logodnei? BÂRZOI: Taci… LULUŢA Baba zicea: Moşulică, Vreau o noră precum nu-i. Moşu zicea: Băbulică, Îţi mai pune pofta-n cui. (Râde pierdută.) BÂRZOI: Sărmana copilă!… mult o ţine când o apucă? CHIRIŢA: Câte-o zi întreagă… BÂRZOI: Parcă nu-i lucru curat!… Hai, Chiriţo, să o lăsăm singură… poate că şi-a veni în cunoştinţă. CHIRIŢA: Hai… (În parte.) Zău că-mi vine şi mie să nebunesc de ciuda ofiţeriului… Să mă ieie în trii parale… coşcoge isprăvniceasă!… Aşa ruşine de când sunt n-am păţit! GUGULIŢĂ: Hai, neneacă. CHIRIŢA: Ba, nu, Guliţă… mata şezi cu Luluţa de o păzeşte să nu facă vro nebunie… şezi cu dânsa că ţi-i logodnică… GUGULIŢĂ (în parte): Dacă mi-i logodnică, de ce-mi zice cherapleş? (Arie ―Vai ce întâmplare‖, din ―Doi morţi vii‖.) (Împreună.) BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Sărmana copilă, Ce patimă grea! Mă apucă-o milă Când privesc la ea. LULUŢA (în parte) Cât îmi pare bine C-aşa-i amăgesc. Să râd, zău îmi vine La ei când privesc. (Cântând, Bârzoi şi Chiriţa se trag încetişor îndărăt şi intră în odaia lor.) SCENA X GUGULIŢĂ, LULUŢA (pe canapea) (Mică tăcere. Guliţă caută să se apropie de Luluţa şi nu îndrăzneşte. Luluţa îl urmăreşte cu coada ochiului, zâmbind.) LULUŢA (în parte, zâmbind): Aşteaptă… aşteaptă… cocolitule… te-oi pune eu la cale şi pe tine acuşi. GUGULIŢĂ (cu jumătate de glas): Luluţă… LULUŢA (în parte): Ce are de gând să-mi spuie? GUGULIŢĂ (mai tare): Luluţă… LULUŢA (tresărind): Aud?… cine mă cheamă?… A!… monsiu Guliţă… Ce pofteşti? GULIŢĂ: Fi… Luluţă, fi… nu-i frumos să laşi ca să te sărute ofiţerii. LULUŢA: Eu?… care ofiţer? GUGULIŢĂ: Cel cărui am cerut duel… Nu te face-a uita. LULUŢA: Ha!… cel care te-a făcut nagâţ? GUGULIŢĂ: Hî, hî… LULUŢA: M-a sărutat el pe mine?… Nu-mi aduc aminte. GUGULIŢĂ (în parte): Se vede că era într-o toană de nebunie şi nu ştia ce făcea… LULUŢA: Ba… îmi aduc aminte… că ţi-am zis, mi se pare… cherapleş. GUGULIŢĂ (supărat): Iar? LULUŢA: Da nu trebuie să te superi, monsiu Guliţă, pentru că câteodată nu ştiu ce spun… Îmi vine aşa ca o ameţeală cu furie… ideile mi se tulbură… ochii mi se aprind… şi atunci, dacă nu m-aş stăpâni, aş bate şi aş zgâria, şi aş muşca pe toţi. GUGULIŢĂ (stând pe loc, în parte): Iaca… iaca! LULUŢA: Atunci cea mai mică împotrivire mă mânie… mă turbează şi, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi. GUGULIŢĂ (trăgându-se înapoi): Iaca!… iaca!… LULUŢA: Da unde te duci? GUGULIŢĂ: Mă… cheamă neneaca. LULUŢA: Nu-i adevărat… Stai aici cu mine. GUGULIŢĂ: D-apoi… LULUŢA: Nu vrei?… (Făcând că se mânie.) Valeu!… iaca-mi vine… îmi vine să zgâriiu… Tare aşi bate pe cineva… GUGULIŢĂ: Nu te tulbura, că şed… (În parte.) Parcă-i o mâţă. LULUŢA: Aşa mai vii la socoteală… Ian spune-mi, Guliţă, ştii că o să ne logodim astăzi? GUGULIŢĂ: Ştiu. LULUŢA: Şi îţi pare bine? GUGULIŢĂ (cu foc): Îmi! LULUŢA: Şi mie… Nu poţi crede cu ce nerăbdare aştept să fiu logodită şi mai ales măritată… c-apoi atunci ai să fii toată ziua cu mine… pe mâna mea… Ştiu c-oi avea pe cine zgâria şi muşca. GUGULIŢĂ (în parte): Auzi, aşa gust? Ba să ferească Dumnezeu… LULUŢA: Ei, de vreme ce ai să-mi fii soţior… fă-mi puţintică curte. Spune-mi că mă iubeşti, că mă slăveşti… că eşti fericit… Dă!… să te văd. GUGULIŢĂ (cu sentiment): Luluţă… te iubesc… te slăvesc… sunt fericit… LULUŢA: Şi mă jur… zi după mine… GUGULIŢĂ: Şi mă jur. LULUŢA: Să fac tot ce-i porunci. GUGULIŢĂ: Să fac tot ce mi-i porunci. LULUŢA: Parol? GUGULIŢĂ: Parol? LULUŢA: Da nu… eu te întreb… Parol că-i fi supus la toate? GUGULIŢĂ: Parol. LULUŢA: Dă-mi parola cu degetul. GUGULIŢĂ (dându-i parola): Poftim. LULUŢA: Bravo… aşa te vreau… Acum ian cântă-mi o bucată din Lucia… ştii?… frumos… GUGULIŢĂ: Să cânt?… da… îs răguşit… LULUŢA: Ce?… poate nu vrei?… (Îi arată unghiile.) GUGULIŢĂ: Ba vreau (În parte.) Când ar veni neneaca să mă scape! LULUŢA (cu nerăbdare): Hai… începe azi. GUGULIŢĂ: Iaca încep… să-mi dreg glasul… (Guliţă cântă o bucată din ―Lucia‖ cu un chip comic. Luluţa pufneşte de râs în batistă.) LULUŢA (bătând în palme): Bravo, bravo… bravisimo! GUGULIŢĂ (îngâmfat): Ţi-a plăcut! LULUŢA: Minunat… I! ce puişor de bărbăţel o să am!… îmi sare inima când gândesc… dar, apropo, ia joacă… GUGULIŢĂ: Cum?… să joc?… aşa nitam, nisam? Ai nebunit? LULUŢA: Ce?… nu vrei? GUGULIŢĂ: Nu. LULUŢA: Nu!… (Sculându-se de pe canapea.) Vină-ncoace să te muşc… să te mănânc… GUGULIŢĂ: Vai de mine!… mare belea-i fata asta!… LULUŢA: Te-oi învăţa eu să nu vrei, când poruncesc eu… (Îi arată unghiile şi dinţii). GUGULIŢĂ: Săracul de mine!… îi în stare să mă mănânce de viu… Să nu rămâie nici o bucăţică băbacăi… Luluţo… linişteşte-te. (Aleargă prin odaie pe după canapea.) LULUŢA (cârşnind din dinţi): Ba nu… c-am să te mănânc… GUGULIŢĂ: Ba nu mi-i mânca. (Aria polcăi.) LULUŢA: (alungând pe Guliţă împrejurul canapelei) Ba te-oi mânca. GULIŢĂ Ba nu, nu mi-i mânca. LULUŢA Ba te-oi mânca Şi nu-i scăpa. GULIŢĂ (în parte) Tare mi-i frică, valeu! valeu! valeu! LULUŢA De-a lui figură îmi vine să râd, zău! (Împreună.) LULUŢA (alungând pe Guliţă) Zău, te-oi mânca Întreg, întreg eu te-oi mânca. Şi nu-i scăpa, Tot nu-i scăpa. GULIŢĂ (fugind) Nu mi-i mânca Zău nu, zău nu, nu mi-i mânca… Că oi scăpa, Tot oi scăpa. GUGULIŢĂ (fugind în odaia tătâni-său): Valeu… lupu, lupu! LULUŢA: Ha, ha, ha, ha… (Iese alergând pe uşa din fund.) L-am dezgustat de logodnă. SCENA XI ION, LEONAŞ (îmbrăcat în costum de bricicar) ION (intră pe uşa din dreapta în fund): Intră, intră… nu-ţi fie frică. LEONAŞ: Da oare cuconu ispravnic acasă-i? ION: Acasă… ai vro treabă cu d-lui? LEONAŞ: Am, logofete Ioane… Am venit să mă jăluiesc. ION: Bine-ai făcut… că boieru-i om drept şi cu frica lui Dumnezeu; dar… adus-ai vrun peşcheş? LEONAŞ: Ba nu… n-am ştiut că-i plac peşcheşurile. ION: Nu?… apoi cară-te… N-are vreme să te primească boierul. LEONAŞ: Da bine, logofete Ioane… unde să caut eu acu peşcheş?… păcatele mele!… Dă!… că cu toată sărăcia mea… ION: N-ai nimică?… nici hârzob de păstrăvi?… nici caş de munte? nici căprioară? nici vro căpăţână de zahăr?… LEONAŞ: Doar nu-s băcal. ION (la ureche): Nici bătuţi? LEONAŞ: Da bine… boierul metaheriseşte şi?… (Face semn de numărat bani.) ION: Huf… Ian caută bine-n pungă, că-i găsi poate vro carboanţă ruginită. LEONAŞ: O carboanţă am… (Scoate o carboavă din pungă.) Unde- i ispravnicul să i-o dau îndată? ION: Nu aşa, că-i prea puţin ca să primească… almintere. LEONAŞ: Cum? ION: Aşteaptă că-i vedea… avem alte tertipuri pe-aici… Aşteaptă. (Iese pe unde a intrat.) LEONAŞ (singur): Aferim ispravnic! adună şi cu carboanţa… Bine c-am aflat-o şi asta. ION (intră serios aducând un curcan): Vezi d-ta curcanul ista? Acest curcan bătrân În ţară e vestit. Din el al meu stăpân Îşi trage bun venit. Curcan plin de noroc, El, ca nealţi curcani, Scăpând de orice foc… A fript mulţi gogomani. LEONAŞ: Cum asta, logofete? ION: L-am vândut pân-acum de 57 de ori pe la împricinaţi şi o slujit pânacum de 57 de ori ca peşcheş. LEONAŞ: Nu te pricep bine. ION: Iaca: când vine cineva cu jalobă şi cu mâinile goale… de pildă ca dta… eu, din porunca boierului, mă aţin la uşă cu curcanul, îl vând pe o carboanţă… şi pe urmă duc carboanţa ispravnicului, şi iau iar curcanu înapoi de la jăluitor… ca poclon… înţelegi? LEONAŞ: Care vrea să zică curcanul ista ţine pănă acum 696 lei? ION: În capăt. LEONAŞ: Bună moşie. ION: Îl cumperi?… ori te îndrept spre calea-ntoarsă. LEONAŞ: Cumpăr… na carboanţa. ION: Na curcanul… LEONAŞ: Noroc să deie Dumnezeu! (Ia curcanul şi dă carboava lui Ion.) ION: Amin… şi la anu cu bine!… Mă duc să dau carboanţa boierului şi să- i spun că eşti aici. (În parte, intrând la Bârzoi.) 58 cu asta… am s-o trec la răbuş. LEONAŞ (singur): Aşa, părinte ispravnice?… bine că ţi-am aflat coţcăriile şi curcăniile… Ne-om răfui mai târziu… Dar oare unde-i Luluţa?… (Caută primprejur.) M-am schimbat în straie de cărucer, ca să pot iar intra aici… să mă-ntâlnesc cu Luluţa… De-ar veni… am lua tălpăşiţa amândoi pe uşa asta de din dos… Bricica mea-i la portiţa grădinii… ne-am sui iute într-însa şi nici tătarii nu ne-ar prinde… Cine vine? A! Ispravnicul!… Ce minciună să-i durez?… SCENA XII LEONAŞ, BÂRZOI, ION BÂRZOI: Unde-i jăluitorul? ION: Iacătă-l, cucoane. LEONAŞ (închinându-se): Eu sunt, măria-ta. BÂRZOI: Ce cauţi?… Cine eşti? LEONAŞ: Piciu bricicarul… să nu-ţi fie cu bănat, măria-ta… (Arie din ―Doi morţi vii‖: ―Îi mare cu cei mici‖) Eu sunt vestitul Pici Ce n-am decât un bici Ş-un cal străin, căzut, Ş-o bricică de-mprumut. Dar vai ş-amar de cine Mă ia la drum pe mine! Îl duc în fuga mare. Cu poşta… şi mai tare… Dar îi paveaua rea? Da-i muştereul greu? (Bate din bici şi zice:) ―Ce-mi pasă mie… mişcă, copile.‖ Nici bricica nu-i a mea, Nici drumul nu-i al meu; Că sunt vestitul Pici Ce n-am decât un bici, Din care tot pocnesc, Cu care mă hrănesc. BÂRZOI: Piciu bricicarul… de la Ieşi? LEONAŞ: Dar, măria-ta… ştii?… din colţ de la Sfântul Spiridon… Piciu bricicarul… Întreabă pe cine vrei şi ţi-a spune de mine… Câte jupânese cu testemeluri… câţi logofiţei cu vipiscă… tot Piciu îi bălă- băneşte hurduz- burduz, prin toate rătăcăniile… ba pe la vii… ba pe la Rădiu… ba pe la Sprăvale-babă… ba pe la clănţălărie… şi tot cam pe datorie… că despre bătuţi?… vorba ceea: i-a bătut vântul de mult! Şi când mă trezesc!… tufă- n pungă, tufă-n buzunar… afif!… Dar ce-mi pasă!… Piciu să trăiască! treacă de la mine… că doar îs român… îs creştin… slavă Domnului!… din toţi negustorii şi meşterii din Ieşi, numai eu am rămas din neam curat… şi un biet halviţar… şi un biet brahagiu… şi un biet cojocar… toţi ceilalţi îs cu perciuni. (Toate aceste le zice foarte repede.) BÂRZOI (astupându-şi urechile): Mă!… ce daradaică hodorogită!… destul… stai… LEONAŞ: Ha, ho… tbrrr… am stătut. BÂRZOI: Spune acu ce cauţi? LEONAŞ: Ţi-am adus un curcan, măria-ta, tocmai de la Ieşi… BÂRZOI (în parte): Auzi Piciu?… şi-i curcanul meu cel de pripas… LEONAŞ: Şi mă rog măriei-tale să-l primeşti drept peşcheş. BÂRZOI (făcând că se supără): Adică… fără peşcheş nu puteai să vii? LEONAŞ: Apoi dă, cucoane… nu te supăra… obiceiul pământului. BÂRZOI: Ei fie… dă-l la fecior. ION (apropiindu-se de Leonaş): Adă-l încoace. LEONAŞ: Na… (Dă curcanul lui Ion.) BÂRZOI (încet lui Ion, de ceea parte): Unde-i carboava, hoţule? ION (dându-i carboava pe dinapoi): Iaca. (În parte.) Pil. BÂRZOI (luând carboava): Bine, bine, fătul meu… Spune acu… ce pricină ai la isprăvnicie? LEONAŞ (în parte): Oare ce dracu să-i înşir? (Stă puţin pe gânduri.) ION (ieşind, în parte): 58 cu asta! De-a mai ţinea isprăvnicia câtăva vreme, ne suim la sută… (Sărutând curcanul.) Vai! drăguţu-mi-i… mâncal-aş fript… (Iese.) BÂRZOI: Ei, dă!… spune azi… că n-am vreme de pierdut… Ce ai? LEONAŞ: Apoi… ce să am, măria-ta? Ia păcate!… M-am pornit de la Ieşi c-o actoriţă… şi după ce-am adus-o aici numai într-o fugă de cal… când la plată?… vrea să-mi mănânce dreptul, sub cuvânt c-am prăvălit-o de cinci ori. BÂRZOI: O actoriţă?… de la fteatru? LEONAŞ: De-acolo… de la denia cea nemţească. BÂRZOI: Şi unde-o tras în gazdă? LEONAŞ: La pitariu Chirculici… ştii?… de la vale peste drum… Dacă-i avea bunătate să mergi d-ta să-i grăieşti… ca părintele ispravnic… poate că nu m-ar lăsa păgubaş… BÂRZOI: Bucuros, fătul meu… mă duc. (În parte.) N-am văzut niciodată actoriţe… îs curioz să văd ce lighioaie sunt. (Tare.) Mă duc… (Îşi caută şapca.) LEONAŞ (în parte): Călătorie sprâncenată… De-aş putea să-i depărtez pe toţi de-acasă… mi-ar veni la socoteală… ca să fugim cu Luluţa. BÂRZOI: Iaca şapca… Vină cu mine, Piciule. LEONAŞ: Mergi înainte, cucoane… că te-ajung. BÂRZOI: Bine. (Vrea să iasă.) SCENA XIII LEONAŞ, BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ (aceşti doi ies din odaia din stânga, planul I) CHIRIŢA: Unde te duci, frate? BÂRZOI: Vin-acuşi… Mă duc păn’ la vărul Chirculici… să mă-ntâlnesc cun ipochimen care-o tras acolo-n gazdă. CHIRIŢA: La Chirculici?… da Chirculici s-o pornit de trii zile la moşie… ş-o pus să-i grijască casele. LEONAŞ (în parte): Tronc!… c-am codălghit-o!… BÂRZOI (lui Leonaş): Apoi… ce dârdâiai tu, măi bricicarule? CHIRIŢA: Care bricicar?… (Cunoscând pe Leonaş.) Ce văd?… iar hoţu cel de Leonaş! BÂRZOI: Leonaş? GUGULIŢĂ: Dar, băbacă… aista-i ofiţerul care-a sărutat pe Luluţa. BÂRZOI: Duelgiu?… (Lui Leonaş.) Ce însemnează dar?… grăieşte… acu ofiţer, acu bricicar?… LEONAŞ: Iaca, măria-ta… Am voit să văd cu ochii cum faci dreptate în isprăvnicie… şi cât ţin curcanii isprăvniceşti. CHIRIŢA: Vai de mine!… că aista-i Pepelea! BÂRZOI: Aşa? care vrea să zică… eşti şpion d-ta?… Apoi, aşteaptă… dacă-i aşa, să-ţi dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. (Strigă.) Măi jăndari! CHIRIŢA: Jăndari! GUGULIŢĂ: Jăndari! LEONAŞ: Aşa-i socoteala?… apoi… ian aşteptaţi şi voi să vă-nvăţ eu galopu… (În vremea cât cântă, îi loveşte cu biciuşca peste picioare. Chiriţa, Bârzoi şi Guliţă sar prin casă în măsura muzicei.) (Aria galopului) LEONAŞ Hi, hi, bălan… Hi, hi, jărpan. BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Vai ce hoţ! ce fiară! LEONAŞ Hi, hi, bălan… Hi, hi, şoldan. BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Vai, că m-o pişcat iară! Bre! ce om şugubăţ! Da şezi, măi, binişor. LEONAŞ Ba nu… vreau să vă-nvăţ Galopu-ntr-un picior. Hi, hi, bălan… Hi, hi, jărpan. BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Vai! ce hoţ! ce fiară! LEONAŞ Hi, hi, jărpan… Hi, hi, şoldan. BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ Vai! că m-o pişcat iară! (Leonaş iese râzând pe unde o intrat, în vreme ce Luluţa intră pe uşa din fund.) SCENA XIV BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, LULUŢA LULUŢA: Da ce-aţi păţit de săriţi drăgaica prin casă? CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (sărind necontenit): Luluţă… zi-i să şadă binişor. LULUŢA: Cine?… cui? CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (oprindu-se): Lui Leonaş. Unde-i? LULUŢA: Leonaş? CHIRIŢA: Bre! ce împuşcă-n lună! BÂRZOI: Bre! ce ienicer! GULITA: Am să-i cer iar duel! LULUŢA: Da tăceţi din gură că vă vin musafirii la masă. CHIRIŢA: De pe-acu?… unde-s? LULUŢA: I-am văzut intrând pe poartă… Iacătă-i. SCENA XV Cei dinainte, MUSAFIRII (Arie din ―Hârca‖: ―Tanana‖) MUSAFIRII Plecăciune cucuiete! Iată-ne că am sosit. Hai la masă, căci de sete Şi de foame am murit. CHIRIŢA Mă închin şi sunt voioasă C-aţi venit cu toţi la masă, Şi sperez că bucuros Îţi mânca şi-ţi bea vârtos. MUSAFIRII Plecăciune cucuiete! Iată-ne că am sosit. Hai la masă, căci de sete Şi de foame am murit. CHIRIŢA: Cred, boieri d-voastră, că vi s-or fi cam lungit urechile de foame, pentru că pe aici obicinuiţi a mânca pe la amiază… dar noi metahirisim evropieneşte… pe la 5; nu vă fie cu supărare… Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă… Vă rog să îngăduiţi. MUSAFIRII: Sărut mâinile. CHIRIŢA: Astăzi vreu să-mi ieu ziua bună de la d-voastră… fiindcă mă duc la Paris. MUSAFIRII: La Paris? CHIRIŢA: Dar… şi nădăjduiesc că îţi chili vârtos în sănătatea isprăvnicesei d-voastre. MUSAFIRII: N-ai nici o îndoială, cucoană. CHIRIŢA: Însă pân’ la masă… dacă poftiţi câte un păhăruţ de rachiu?… Ioane… adă rachiu. (Ion intră cu o tablă plină de păhăruţe de rachiu şi se duce de dă întâi cucoanei Chiriţei şi pe urmă pe la musafiri.) CHIRIŢA (bând): Să trăiţi… întru mulţi ani… şi să ne vedem sănătoşi!… Bun rachiu… îi pe cursă… ca la Ieşi… Poftim, boieri. Ioane!… dă la d-lui… dă la d-lui… dă şi la d-lui… (Arată un musafir mai ruşinos.) (Ion, după ce dă rachiul, iese.) CHIRIŢA: Ş-aşa cum vă spuneam, boieri d-voastră… peste vro trii zile vă las cu lacrimile pe obraz… aştept numai paşaportul. SCENA XVI Cei dinainte, ŞARL (cu pasportul în mână, dă busta în salon) ŞARL: Pasport?… Voilà. TOŢI: Monsiu Şarlă? ŞARL: Present! (Air du ―Royal tambour‖) Me voici… am sosit Moulu, bauilaut de rage Pour câte-am pătimit, Am pătimit dans ce voyage. En un caroutze affreux. On m’a conduit hurduz-burduz. Les surugi riaient entre eux, Disant: Draco franţuz! (Închinându-se la Chiriţa) Mais pour vous, cocona, On irait en enfer… CHIRIŢA (făcând tali) Ah! vous êtes juvaer. ŞARL (în parte, făcând semnul gamenilor din Paris) Tiens! v’là pour toi… voilà! Quel bonheur! am sosit Enfin dans ce village… Ma câte-am pătimit… etc. ŞARL: Madame, am împlinit comision d-tale… Am scos pasport. CHIRIŢA (cu bucurie): Unde-i? ŞARL: Voilà. CHIRIŢA: Dă-mi-l degrabă… ŞARL: Pardon… trebui un farfuri… să-l prezentez pe farfuri… à la mode. CHIRIŢA: Bine zici… Ioane! ŞARL: Non strigat… Am găsit farfuri… Monsieur, barbat d-tale, port un duzen la surtuc. (Se apropie de Bârzoi şi-i taie un bumb de la surtuc.) Vous permettez? BÂRZOI: Ce faci, neamţule? ŞARL: Non faci atention… Am trebuinţ un farfuri… et voilà! (Arată bumbul şi pe urmă pune pasportul pe dânsul ca pe un talger de-l prezentează Chiriţei.) MUSAFIRII: Ha, ha, ha, ha… a dracului franţuz! ŞARL (în parte): Voilà une mode commode… On porte toute une vaisselle sur soi… (Tare.)Madame la baronne de Chiritza… CHIRIŢA: Merci, monsiu Şarlă… când ai şti ce mulţumire mi-ai făcut… Vous m’avez frotté le coeur avec du miel. ŞARL: Quoi?… CHIRIŢA: Oui… avec du miel… m-ai uns la inimă cu miere… Nous disons comme ça… ŞARL: En moldave… suffit. (În parte.) Jolie langue! CHIRIŢA (deschizând pasportul): Ascultaţi, boieri d-voastră… (Citeşte.) ―D-neei baroana Chiriţa Bârzoi, care merge peste graniţă în staturile Evropei…‖ TOŢI: Baroană! BÂRZOI: Baroană!… tu… baroană?… CHIRIŢA: De ce nu?… dacă-i moda. GUGULIŢĂ: Neneacă… da eu nu-s baron? CHIRIŢA: Ba şi tu eşti, Guliţă… eşti baronaş. GUGULIŢĂ: Vra să zică şi băbaca îi baronoi? BÂRZOI: Ba… mă ferească Dumnezeu! CHIRIŢA: Da ian mai spune-ne ceva de la Ieşi, monsiu Şarlă?… Ce mai fac ieşenii? ŞARL: Toţi ieşenii s-au făcut bulangeri… chitari. TOŢI: Pitari? ŞARL: Parbleu!… Plămădesc glodul iarna, ca să-l înghită vara. CHIRIŢA: Bine zici… îmi aduc aminte când am fost acolo cu Aristiţa şi Calipsiţa… era să mă înec! ŞARL (în parte): Ah bah! un tonneau… ça flotte toujours. CHIRIŢA: Da despre teatru ce ştii? ŞARL: Est opera italian… am văzut Robert le diable! CHIRIŢA: Nu mă nebuni… şi cum o fost? ŞARL: Formos… tare formos. CHIRIŢA: Ei… parastuieşte şi nouă piesa aceea… c-am auzit că-i cu o mulţime de drăcii. ŞARL: Dacă poroncesc madame cocona… bucuros. (Toţi se aşează pe canapea şi pe jilţuri. Şarl, în mijlocul lor, cântă cântecelul: ―Titi à la représ, de Robert le diable‖.) TOŢI (sculându-se): Mare minune! Nemţii ceia îs cu dracu, zău! SCENA XVII Cei dinainte, ION şi, pe urmă, LEONAŞ (în toaletă femeiască) ION: Cucoane… cucoane… a venit o madamă de la Ieşi… şi cere să intre aici. BÂRZOI: Cine-i? ION: Cică-i actoriţă. TOŢI: O actoriţă? LEONAŞ (intrând repede): Plecăciune, boieri… Mă rog de iertare că dau busna-n casă, nitam, nisam… dar, având treabă cu părintele ispravnic, am luat îndrăzneală… Care-i părintele?… BÂRZOI: Supusă sluga d-tale, madamo. LEONAŞ: D-ta să fii sănătos. BÂRZOI: Sărut mâinile. CHIRIŢA (în parte): Mare minune! cum seamănă cu Leonaş! LEONAŞ: Pune-ţi în gând, părinte ispravnice, că am un frate, care, de câteva zile s-a făcut nevăzut de la Iaşi… şi pe cât am aflat de ici, de cole… am prepus că-i ascuns aici în târg… şi că-i amorezat de o duducă care-i zic Luluţa. LULUŢA (în parte): De mine? CHIRIŢA: Luluţa?… şi cum îl cheamă pe fratele d-tale, cheramo? LEONAŞ: Leonaş… de nu ţi-a fi cu bănat, cucoană. CHIRIŢA: Nici cât pe-o măsă… să ierţi… Şi d-ta zici că eşti actoriţă? LEONAŞ (făcând compliment femeiesc): La Teatru Naţional… să ierţi. CHIRIŢA: Să fii d-ta sănătoasă… dar cât pentru fratele d-tale… cine-a fi acela… nu avem cinste… LEONAŞ: Bunătatea d-tale… dar, mă rog… pe duduca Luluţa nu ştiţi unde-aş putea-o găsi? CHIRIŢA: Nu departe… Dacă vrei s-o vezi? iat-o… O logodim astăzi cu Guliţă, fiul meu… LEONAŞ: Să-ţi trăiască. CHIRIŢA (cu dispreţ): Plecăciune. LEONAŞ (care în toată vremea asta a întors spatele Luluţei): A!… dumneei îi duduca Luluţa? Tare-i frumuşică! Dă-mi voie, dragă, să te sărut şi să te fericesc de odorul ce-ai să capeţi. (Sărută pe Luluţa şi-i zice încet.) Eu sunt, Luluţo, eu, Leonaş… opreşte logodna. LULUŢA (ţipând): A!… TOŢI: Ce-i? LULUŢA (făcându-se nebună): Vai de mine! se învârteşte casa cu mine. Toate le văd pe dos… Iaca mătuşica se dă de-a tumba… ha, ha, ha, ha… CHIRIŢA: Kirie eleison!… că iar i-a venit nebunia… şi tocmai în ceasul aista!… Luluţo… LULUŢA: Fugiţi… fugiţi… daţi-mi pace… că-mi vine-a muşca… Unde-i Guliţă să-l zgâriu?… unde-i să-l muşc? GUGULIŢĂ (ascunzându-se după tată-său): Nu mă lăsa, băbacă, că mă mănâncă. LULUŢA: Ha, ha, ha, ha… Am să mă mărit cu iubitul meu, pe care-l iubesc din copilărie… Iată-mă-s la nuntă… orhestrul începe valţul, valţul!… Unde-i mirele să joc cu el? Valsul LULUŢA (vălsuind singură) Tra, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, Astăzi chiar mă mărit, Mă mărit, mă mărit! Tra, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, Chiar astăzi mă mărit Cu al meu iubit. (Se opreşte din joc, plângând.) Ah, ah, ah, ah, ah, ah,! Dragul meu nu mă vra… CORUL Sărmana, vai de ea! (bis) LULUŢA (râzând) Ha, ha, ha, ha, ha, ha! Ba mă vrea, ba mă vrea. CORUL Sărmana! vai de ea! Vai de ea! (Împreună.) LULUŢA (jucând) Tra, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, Astăzi chiar mă mărit, Mă mărit, mă mărit… Tra, la, la, la, la, Tra, la, la, la, la, Chiar astăzi mă mărit Cu al meu iubit. CORUL Sărmana fată! Priviţi-o, iată, Iată c-a-nebunit, Nebunit, nebunit! Sărmana fată, Mai bine-ndată, Îndată-ar fi murit, Ar fi murit! (Luluţa se aruncă în braţele lui Leonaş.) LULUŢA: A!… iaca logodnicul meu… iată-l, iată-l! CHIRIŢA: Cine?… Madama?… logodnic!… (Către musafiri.) S-o pierdut de istov! LULUŢA (ţipând): Aista-i, aista-i… vreau să mă măritaţi cu dânsul… că de nu… nebunesc… CHIRIŢA: Să te mărităm cu madama?… altă belea acu!… ŞARL: No… faceţi caprisu Luluţei… non trebuie contrarier un malade. CHIRIŢA: Bine zici, monsiu Şarlă… Ei… fie, Luluţă dragă… dacă ţi-i drag dumnealui?… ie-ţi-l… Noi ţi-l dăm. (Către Leonaş.) Mă iartă, madamă, că te supăr… LEONAŞ: Da unde, cucoană!… dimpotrivă… LULUŢA: Dacă mi-l daţi… logodiţi-mă acu îndată cu el. CHIRIŢA: Fie ş-acu, numai nu te tulbura… (Către Leonaş.) Madamă… facem abuz de bunătatea d-tale… dar apoi vezi în ce stare-i biata copilă… Fii bună, te rog, şi primeşte a te logodi cu dânsa… ne-i îndatori peste măsură. LEONAŞ: Cu mare bucurie… Cea mai mare dorinţă a mea este ca să vă îndatoresc… poftim inelul meu. CHIRIŢA: Foarte mulţămesc… Luluţo, iaca inelul d-sale… dă-i acum peal tău… şi să vă fie logodna într-un ceas bun… amin! (Leonaş şi Luluţa schimbă inelele.) LULUŢA (veselă): M-am logodit… m-am logodit! De-acum ziceţi să cânte muzica… să-nceapă balul… la bal… la bal… CHIRIŢA: Bal înaintea mesei? ŞARL (încet Chiriţei): Ne la contrariez donc pas… puisqu’elle est folle. (Tare.) En avant la contredanse. CHIRIŢA (căutând cu dragoste la Şarl): Fie, monsiu Şarlă… Vous serez mon cavaler? ŞARL (în parte): Crac. CHIRIŢA: Hai, boieri… să vă văd… (Orhestrul cântă contredansul. Chiriţa joacă cu Şarl, în faţă cu Guliţă, care joacă cu Luluţa. Leonaş slujeşte de damă lui Bârzoi şi joc amândoi vis-à-vis cu doi musafiri. Musafirii mai în fund.) TOŢI (jucând) Ah, ce plăcere de-a juca Şi de griji a scutura. CHIRIŢA Ah! monsiu Şarlă… te rog, îmi spune Dacă joc frumos cancan? ŞARL Ah! que des graces! Joci de minune (în parte) Elle danse comme un ours blanc. TOŢI Ah! ce plăcere de-a juca Şi de griji a se scutura. CHIRIŢA: Destul, c-am obosit! LEONAŞ (strângând pe Luluţa în braţe): Ah! dragă Luluţă… deacum eşti a mea şi nimic nu ne mai poate despărţi… CHIRIŢA (către musafiri): Vezi, dacă-i actriţă… cât de bine-şi gioacă rolul. LEONAŞ: De-acum festa-i jucată; pot să m-arăt fără grijă. CHIRIŢA: Festa?… ce vra să zică asta? LEONAŞ (scoţându-şi capela): Mă cunoşti, Chiriţoaie, cine sunt eu? CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ: Leonaş! LEONAŞ: Eu!… v-am jucat-o bună? CHIRIŢA (căzând pe un scaun): Ah! ne-o jucat-o, Pepelea! BÂRZOI: Ian stăi, moţpane… dacă-i pe feste?… apoi să ţi-o joc eu mai sărată şi mai chipărată… doar am puterea-n mână… doar îs ispravnic!… LEONAŞ: Ba te şterge pe guriţă, boierule… Iaca demisionul d-tale. (Îi dă un pachet.) BÂRZOI: Demisionul? LEONAŞ: Aşa… mai dinioare am primit un plic de la directorul Departamentului, care mi-i prieten, şi înăuntru am găsit demisionul dtale. BÂRZOI: Da să n-am parte de Chiriţa dac-am gândit vrodată să-mi dau demision. (Citeşte:) ―Demisionul ce ai dat din postul de ispravnic se primeşte… şi se porunceşte d-tale ca să încredinţezi trebile ţinutului dsale d-lui Leonaş, noul diregător.‖ – Am sfeclit-o! (Cade pe un scaun de altă parte.) Da bine… pentru ce?… care-i pricina? LEONAŞ (încet): Curcanul cel bătrân ţi-a jucat festa… Ce să faci?… s-a trecut vremea curcanilor!… Iar cât pentru logodna mea cu Luluţa, de nu-i încuviinţa-o acu îndată… spun lui Piciu bricicarul să deie jalbă că i-ai luat o carboavă chiar de haram. BÂRZOI: Încuviinţez… încuviinţez, numai taci. CHIRIŢA (pe gânduri): Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?… nu se poate… (tare) nu se poate! LEONAŞ (încet, Chiriţei): Ba se poate, căci almintire… l-oi ruga pe prietenul meu, pe ofiţerul cel de azi-dimineaţă, să arate portretul d-tale lui Bârzoi… Se poate acum?… CHIRIŢA (plecând capul): Se poate! LEONAŞ: Care vra să zică… toate s-o pus la cale… Acum, boieri dvoastră, fiindcă un ispravnic trebuie să fie un om aşezat… vă poftesc la nunta mea cu duduca Luluţa. Dumneei cucoana Chiriţa şi cuconul Grigori, preaiubitul ei soţ, s-au primit a ne fi nuni mari… aşa este? BÂRZOI, CHIRIŢA (zâmbind mânzeşte): Cum nu?… cu mare bucurie. LEONAŞ: Cât pentru monsiu Guliţă, dacă tot voieşte duel? GUGULIŢĂ: Bai! ŞARL: Comment! tu refuses, malheureux! GUGULIŢĂ (cu nerăbdare): Qu’est ce que vous voulez?… Omorision? ŞARL: Fricosion… va! (În parte.) Quel petit crétin! ION (intrând): Cucoană… să deie bucate? CHIRIŢA: Strigă să deie. ION (la uşa din fund, strigă chiuind): Mă Postolachi… mă!… dă bucate la masă… mă! CHIRIŢA: Carnacsî, că ne-ai asurzit! Boieri d-voastră… poftim… dle Leonaş, ce-a fost s-a trecut… nădăjduiesc că nu ne-i refuza de-a şedea cu logodnica d-tale la masă. LEONAŞ: Dimpotrivă, cucoană dragă, (încet) şi drept dovadă că sunt prietenul d-tale, poftim portretul. CHIRIŢA (încet, luând portretul): Să-ţi spun drept… mare comedian ai mai fost! LEONAŞ: Apoi… nu ştii că lumea-i un teatru plin de comedieni? CHIRIŢA: Bine zici… blagoslovită să-ţi fie vorba!… tocmai asta era s-o spun şi eu d-lor-sale… (Arată publicul şi înaintează spre el.) Credeţi-mi mie; cei mulţi în lume, Fie din Londra sau din Focşeni, Fie cu stare, cu rang, cu nume, Joc ades roluri de comedieni. Cela ce strigă că ţara piere Pân’ ce apucă vreun ciolan Şi, cât îl roade, stă în tăcere… Cine nu-l ştie că-i comedian? GULIŢĂ Cel care vecinic se tot făleşte… Că-i de neam nobil cât un sultan… Şi-n fapta-i neamul şi-l necinsteşte… Îi prost sărmanul! prost comedian!… ŞARL Celui qui tourne cum bate vântul, Fiind azi jidov, mâini moldovan… Est un… non trouve au juste cuvântul; Une girouette… un comedian. LULUŢA Cela ce caut-o zestre mare, Deşi el poate nu face-un ban, Şi zice fetei că-i dragă tare… Are iubire de comedian. LEONAŞ Cel care jacaş fiind de moarte A luat pielea de pe sărman… De-l vezi deodată blând, smerit foarte… Să fugi de dânsul că-i comedian. CHIRIŢA Astfel e lumea… o comedie! Iar noi, artiştii care-o jucăm, N-avem dorinţă alta mai vie Decât aplauzi să merităm. TOŢI Astfel e lumea… o comedie! Etc., etc., etc. (La sfârşitul cupletelor uşile din fund se deschid şi toţi se pornesc spre masa care se vede dincolo de uşă.) (Cortina cade.)
Ellia
.Post in Chiriţa în Iaşi
Chiriţa în Iaşi Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă Comedie cu cântece, în 3 acte PERSONAJELE: Cucoana CHIRIŢA GRIGORI BÂRZOI, soţul ei ARISTIŢA, CALIPSIŢA, fetele lor PUNGESCU, coţcar bucureştean BONDICI, coţcar ieşean GULIŢĂ, copilul Chiriţei Văduva AFIN LULUŢA, copila ei Sărdarul CUCULEŢ, director de agie UN FECIOR BOIERESC IOANA ţiganca UN SLUJITOR DE BARIERĂ UN SURUGIU UN NEAMŢ CU ORGĂ POFTIŢI LA BAL, SLUGI, SURUGII, CAI DE POŞTĂ Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul artiştilor români, la 1850. ACTUL I Teatrul reprezintă uliţa Păcurarii plină de omăt; în stânga, în fund, se vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote şi pocnete surugieşti. Bariera se ridică şi încep a trece în fund vro 16 cai de poştă, care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulţime de sipete şi de cutii, iar pe deasupra lor şade o ţigancă învelită într-o cergă strenţeroasă; ea ţine în mână o cutie cu bonete. Pe capră stă un fecior boieresc, ţinând altă cutie. Înăuntru se află cucoana Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă Bârzoi. Începe a însera şi a ninge. SCENA I CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, GUGULIŢĂ, ŢIGANCA, FECIORUL, SLUJITORUL DE BARIERĂ, UN SURUGIU SLUJITORUL (alergând după trăsură, zice ţigancei din coadă): Cine zici că-i în trăsură?… ŢIGANCA: Cucoana Chiriţa. SLUJITORUL: Cum?… Criţa? ŢIGANCA: Chiriţa… surdule. SLUJITORUL: Chiriţa Surdulea?… Da cască-ţi pliscul mai tare… cioară, şi cârâie mai dezgheţat… Ce cucoană-i în trăsură? ŢIGANCA: Du-te pârlii! că doar n-am să-ţi toc la ureche până mâine. SLUJITORUL: De!… Baragladină, te-ai pichirisit? ŢIGANCA: Baragladină eşti tu, guleratule! SLUJITORUL: Ian vezi moachia, că s-o fudulit… (Azvârle în ţigancă cu omăt.) Hâşi, cârâitoare! ŢIGANCA: Şezi binişor, blestematule, că te ia dracu. SLUJITORUL: Hâşi, ciocănitoare!… ŢIGANCA: Bată-te pârdalnicu să te bată!… şezi binişor. SLUJITORUL: Hâşi, duh de baltă… CHIRIŢA (scoţând capul şi primind omătul în obraz): Ce este? ce-aţi păţit… carnacsî! că era să mă chiorască!… Cine-azvârle cu bulgări?… (Către ţigancă:) Ce te-o apucat, mă rog, coţofano, de cârâi ca cioara-n par?… Ie sama la lucruri bine, şi taci din plisc. (Întorcându-se către fecior.) Şi tu, mojicule, ce stai în capră ca un degerat şi nu zici surugiilor să meargă?… Vai, bată-vă crucea, mangosiţilor, c-o să-mi faceţi zile fripte!… SLUJITORUL (la oblon). Cucoană… CHIRIŢA: Ce-i? SLUJITORUL: Cum îi numele d-tale? CHIRIŢA: Cum mi l-o dat nânaşu… Lipseşti de-acole. SLUJITORUL: Aşa ştiu şi eu… d-apoi vezi, cucoană, că trebuie să te trecem la catastiful barierei. CHIRIŢA: Să mă treci la catastif pe mine?… da ce sunt eu, să mă treci la izvod?… Auzi vorbă!… Măi! că obraznici mai sunt guleraţii işti cu săbiuţe… Lipseşti, mojice! Lipseşti de-aice, Că-ţi sar în păr Şi te bat măr. Auzi dârzie! blăstămăţie! Obrăznicie Şi mojicie! În catastifuri el să mă scrie; Să-mi facă mie Catagrafie, Parcă aş fi marfă de băcălie, Braşovenie Sau lipscănie! TOŢI Lipseşti, mojice! Lipseşti de-aice, Că-ţi sar în păr Şi te bat măr. SLUJITORUL (astupându-şi urechile): Ho, ţară!… că doar n-am urechi de săftian… Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe nime-n târg, pân-a nu-l întreba de nume. CHIRIŢA: Ei! c-or să-mi scoată sufletu!… Du-te de scrie c-o venit în Iaşi: cucoana Chiriţa a banului Grigori Bârzoi, de la Bârzoieni, cu Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă, copiii lor. SLUJITORUL (în parte): Mă!… ce pomelnic (Tare.) Cum ziseşi, cucoană? CHIRIŢA: Iaca surdu!… (Repede.) Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă Bârzoi ot Bârzoieni. (La surugiu.) Mânaţi, măi, şi luaţi seama la covăţele. (În parte.) Aice-n capitală eşti tot cu zilele-n mână. SLUJITORUL (în parte): Criţa, Răstiţa, Lăpşiţa şi Gurluiţă Brânzoi!… da… a dracului nume!… parcă se bat babele-n gură… Mă duc să-i torn în catastif. (Merge spre barieră.) Gurluiţă, Lăpşiţa… Criţa… (Iese.) CHIRIŢA (la surugii): Pornit-aţi, jărpanilor? SURUGIUL (îndemnând caii): Hi, hi, hi, hi, copii… nu mă lăsaţi… Hi, hi, tătucă… Hi, hi, mânca-v-ar lupii. (Pocneşte.) Hi, Iudă… Hi, jupitule. Iaca, mă! c-or să mă lase-n troian… Hi, hi, da hi… lua-v-ar dalacu… prohodi-var cioarele!… CHIRIŢA (scoţând capul repede): Tacă-vă gura, beţivilor, că vă aud copilele. SURUGIUL: Ian lasă-ne, cucoană hăi… nu ne mai necăji, că destul necaz avem noi cu rădvanul ista, ardă-l focu!… CHIRIŢA: Ba să te ardă pe tine focul… auzi?… rădvan!… trăsura mea de nuntă, nouă-nouşoară!… de abia din vremea bejăniei!… Hai, mânaţi şi nu mai faceţi vorbă. SURUGIUL: Hi, hi… odată, copii, cu toţii… Hi! lăsa-v-aţi oasele cioarelor şi pelea vameşului… Ha, ho, ha, ho, tbrr… degeaba!… deacum ne-am troienit… CHIRIŢA: Ne-am troienit?… Iaca! na, şi alta acum… chiar colac peste pupăză! (Feciorului.) Ce stai ca un butuc în capră, mangositule… coboară de-agiută la trăsură… Ian vezi-l, mă rog, parcă-i un boieri!… nu-i bun nici de-o treabă… FECIORUL (leneş): Dacă-i chiar în zadar… nu ne scoate de-aici nici dracu… CHIRIŢA: Sărmane, sărmane… ţi-oi arăta eu acuşi pe dracu, somnorosule… dă… dă!… FECIORUL (scoborându-se): Somnoros, da! şi eu n-am închis ochii de două nopţi! CHIRIŢA (sărind din trăsură): Ian auzi-l că şi răspunde!… (Lunecând.) Carnacsî! că era să-mi rup şălele (Împingând feciorul.) Ia, colo… colo la răzor, tontule… pune umăru de-mpinge, că eşti coşcoge… (La surugiu.) Hai, măi, opintiţi vârtos. SURUGIUL: Hi, hi, zvânta-v-ar vântu şi v-aş vinde păstrama! CHIRIŢA: Tacă-vă gura, blăstămaţilor! că vă aud copilele! (La fete.) Astupaţi-vă urechile! (În parte.) Îi un păcat cu nişte ghiorlani. (La ţigancă.) Da tu, cheramo, ce stai acolo parcă cloceşti ouă… de-te gios să se mai uşureze trăsura. ŢIGANCA: Cuconiţă, nu mă pot scoborî făr’ de scară. CHIRIŢA: Scară?… ţi-oi da eu la scară, coţofană… deschide-ţi aripile şi sai la pământ… da doar mi-i strica cutia… c-atâta-ţi trebuie. ŢIGANCA (sărind): Valeu!… că mi-am scrântit piciorul! valeu! (Sărind, scapă cutia, care se strică.) CHIRIŢA: Tronc! parcă-nadins i-am zis să mi-o strice!… Of! săracan de mine! că-mi vine să ţip şi să ieu câmpii!… Mult oi să mai stau în drum? (Aleargă la oblon şi lunecă.) Carnacsî! că mi-o plesnit şireturile de la rochie!… Aristiţo, Calipsiţo, daţi-vă gios şi voi, doar ne-om distroieni mai degrabă… ia aşa… frumos… încet, să nu lunecaţi. (Aristiţa şi Calipsiţa se cobor, Guliţă vrea şi el să iasă, dar Chiriţa îl opreşte.) GULIŢĂ (cepeleag şi alintat): Să mă cobor şi eu cu ţâţacele? CHIRIŢA: Ba nu, Guliţa mamei… nu, drăguţă; mata şezi în trăsură ca să nu răceşti. GUGULIŢĂ: E!… neneacă, vreau să mă cobor… na… CHIRIŢA: Ba nu, suflete… dacă mă iubeşti… şezi mătăluţă locului, puiule, şi te învăleşte cu contăşu băbacăi. GULIŢĂ: Ei, m-am săturat de contăş; vreau să mă dau pe gheaţă… CHIRIŢA: Ba… să nu faci poznă, Guliţa neneacăi, c-apoi s-a mânia neneaca şi nu ţi-a mai cumpăra minavet… ştii mata… minavetu care ţi lam făgăduit… GUGULIŢĂ: Aşa! de trei ani de când mă porţi cu făgăduinţa… CHIRIŢA (sărutându-l): Guliţa mamei!… că nostim eşti… nu fii de diochi… (Închide oblonul şi zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că vă făgăduiesc bacşiş bun… câte un fifirig de om… (Căutând în culise.) Iaca poznă! da unde-s surugiii? FECIORUL: Or fi fugit!… cine ştie?… la vro crâşmă poate… (În parte.) Hei, că nu-s şi eu cu dânşii! CHIRIŢA: O fugit şi m-o lăsat lată în mijlocul drumului!… bre! c-o să mă lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce şăptezeci de năbădăici?… Kirie eleison! (Vine iute în faţa publicului.) Mă rog, cine ţine poştele?… cine-i otcupcicul ghipcanilor?… să deie ochi cu mine, dacă-l ţine curăua… să-i zic două vorbe… da vorbe!… să le pomenească cât o trăi… ştii?… cole…engolpion de anul nou 1844. I Ian să-ţi spun, otcupcic dragă, Vel otcupcic de ghipcani! Toţi motanii, fără şagă, Nu-ţi plătesc nici chiar doi bani! Of! mări frate, De ai păcate Cu cai de poştă să te porneşti; De multă ciudă, De multă trudă, Te simţi, cu poşta, că-mbătrâneşti! Ba nu-s propele, Nici căpiţele; Ba ştreangu-i putred de ars în foc! Hi, pliosca, trosca, Hi, trosca, pliosca!… Sluga-n pricină… eşti tot pe loc! II Drept să-ţi spun, otcupcic dragă, Vel otcupcic de ghipcani! Toţi motanii, fără şagă, Nu-ţi plătesc nici chiar doi bani! Căci dacă pleacă, Colbul te-neacă; Glodu-ţi lipeşte benghiuri pe nas; Biciul pocneşte De te-asurzeşte, Şi caii poştei alerg… la pas! Ba stau la dealuri; Te dau de maluri; Îţi sfarmă trupul de nu mai poţi! Şi de nu-ţi pasă, Ajungi acasă C-un ochi, c-o mână, şi cu trei roţi! CHIRIŢA (alergând în fund): Poftim poşte!… dacă nu merg caii, fug surugiii!… Da unde s-o înfundat blăstămaţii? (Intră în culisa din dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!… Auzi!… carnacsî, că lunecuşu-i!… Valeu!… (Se aude căzând pe gheaţă.) ARISTIŢA, CALIPSIŢA: Vai de mine! a căzut neneaca pe gheaţă!… (Aleargă amândouă după Chiriţa şi se aud picând şi ţipând în culise: ―Valeu!… Valeu!…‖) FECIORUL (căutând în dreapta): Haita… buf… na, c-o căzut şi duducile… Ha, ha, ha… una peste alta… (În vremea aceasta Guliţă se coboară furiş din trăsură şi începe a se da pe gheaţă.) GUGULIŢĂ: Uţa… a… a… Bine-i de dat de-a săniuşul… Uţa… a… a… Neneaca s-a dus… bine-mi pare! ŢIGANCA (ghemuită în cergă lângă coada trăsurii): Da astâmpă ră-te, cuconaşule, că-i cădea jos şi ţi-i sparge capu. GUGULIŢĂ: Taci, coţofană… nu cârâi. ŢIGANCA: Haide, hai, că te-a vedea ea cucoana acuşi. GUGULIŢĂ: Taci, îţi zic, c-apoi ştii… (Către fecior.) Măi, fecior boieresc, vin’ de te dă pe gheaţă cu mine. FECIORUL: Ce să fac?… că doar n-am zece capete de stricat… GUGULIŢĂ (mânios): D-apoi dacă-ţi poruncesc eu?… nu vrei?… Ei las’ măi bade, că te-oi drege eu. FECIORUL (în parte): Ba-i drege tu pe cine-ai mai dres, sfrijitule. GUGULIŢĂ: Uţa… a… las’ că te-oi spune eu şi bunicăi, şi mătuşicăi, şi băbacăi, şi neneacăi… Uţa… a… (Se aude dincolo de barieră un sunet de zurgălăi şi un glas de jidov strigând: ―Vio, vio.‖) SCENA II FECIORUL (lângă oblon), ŢIGANCA (lângă coada trăsurii), GULIŢĂ (dându-se de-a săniuşul pe dinaintea ei), BONDICI, PUNGESCU, un neamţ cu orgă şi slujitorul BONDICI (la barieră): Mă! cel cu trăsura… fă înainte… Ce-ai închis şoseaua? FECIORUL (căutând în stânga): Dec! cum oi să fac înainte, dacă ne-am troienit? BONDICI: Ce-mi pasă mie?… dă-te-n lături că n-am să şez aici toată noaptea pentru hatârul tău. FECIORUL: Măi omule, da n-auzi că ne-am troienit? PUNGESCU (asemene la barieră): Înhamă-te pe tine şi trage zdreavăn pănă ce-i ieşi din zăpadă. FECIORUL: Ba-ţi pune pofta-n cui. PUNGESCU: Hait! o păţirăm de la roate… Ei, ce facem acum? BONDICI: Hai să lăsăm harabagiul şi să ne suim într-o sanie de birjă. PUNGESCU: Fie ş-aşa… hait… vină şi tu, neamţule, cu noi. NEAMŢUL: No gut… maine heren. (Bondici, Pungescu şi Neamţul cu orgă intră pe la barieră. Slujitorul îi opreşte.) SLUJITORUL: Cum îi numele d-voastră, domnilor? BONDICI: D-lui îi spătarul Haţmaţuchi, şi eu aga Crastaveţovici: amândoi cu şezutul şi cu avutul în Focşani… Cât pentru d-lui Neamţul, îi vestitul baron fon Şonţberg, care vine de la Podul-Iloaiei ca să deie concerturi instrumentale în folosul său. Drept care avem cinste a ne închina d-tale cu tot respectul, noi, sus-pomeniţii şi jos-iscăliţii: spătarul Haţmaţuchi, i aga Crastaveţovici, i baron fon Şoacăţenberg. (Se închină şi vine în faţa scenei.) Zi cruce-ajută şi dă înainte la catastih dacă poţi, cenuşerule. (Slujitorul rămâne încremenit şi şuieră de mirare. Neamţul începe a cânta din orgă şi se trage în fund lângă trăsură, Bondici şi Pungescu vin în faţa scenei.) PUNGESCU: Ha, ha, ha!… repede mi-l luaşi pe bietul dorobanţ, nene… BONDICI: Nume vroia? nume i-am dat. Să se sature. GUGULIŢĂ: Îra!… Iaca un minavet de canari, cum vreau eu. (Aleargă lângă neamţ, împreună cu feciorul şi cu ţiganca.) BONDICI: Iaca neamţul dracului!… nici n-a apucat a intra în Iaşi şi a şi început a rupe urechile ieşenilor. Nu-i destul că ne-a asurzit pe noi în harabaua cea jidovească, de la Roman, şi tot drumul!… Ia să vezi cum o să-mi gologănească sinpatrioţii!… Păcat numai că n-are vro momiţă sau vrun urs, că s-ar face stup de bani. PUNGESCU: Ce spui, vere?… care vrea să zică… dobitoacele aci în Iaşi?… BONDICI: Hai, hai!… PUNGESCU: Apoi dar… ne-am sfinţitără noi doi?… BONDICI: Niboisa, fricosule… nu mi te da, păcătosule… dar, ia lasă vorba asta… să venim la treaba noastră. Am scăpat din Focşani cum am putut… cu nepus în masă… că de punea mâna ispravnicul pe noi, ne trântea poate la gros… PUNGESCU: Vrei să zici la puşcărie. BONDICI: Şi asta din pricina ta; dacă eşti prost şi laşi să te prindă la cărţi cu mâţa-n sac?… PUNGESCU: Ce pisică-n sac, neneo? vina mea-i dacă s-a găsitără alt cartofor mai ţeapăn decât mine şi m-a zăritără când am tras pă riga de desubtul cărţilor? BONDICI: În sfârşit, ce-a fost s-a trecut… am scăpat de-acolo; acum ne rămâne să ne păzim aici vro câtăva vreme, păn’ ce s-o face lucru muşama… De aceea trebuie mai întâi să ne prefacem numele; să le mai lungim. Tu te-i chema de azi înainte Pungescovici şi eu Bondicescu. PUNGESCU: Ei ş-apoi!… despre trai cum a s-o ducem?… că numai cu escu şu cu ovici, tot covrigi, tot spanac. BONDICI: Despre trai?… helbet!… feţi logofeţi de soiul nostru, cu meseria stosului şi a bancului, nu pier în Iaşi. PUNGESCU: Se poate, nenişorule… dar mai bine m-aş închiorchioş a eu în Bucureşti. BONDICI: Pentru ce, neică? PUNGESCU: Pentru ce?… De-ai umbla întreaga lume; De-ai călca pe rând anume: Ţara englezească, Ţara franţuzească, Ţara spaniolească, Nemţească, leşască, Italienească, Păn’ şi cea grecească, N-ai găsi chiar într-o mie Aşa târg vestit să fie, Pentru boscărie, Pentru stosărie, Pentru coţcărie, Matrapazlărie, Şi ruşfetărie Şi potlogărie! BONDICI: Nu zic ba, neiculiţă, dar apoi şi târgul nostru… când ai şti. (Caută împrejur.) PUNGESCU: Spune, că nu ne aude nime. BONDICI: Iaşul nostru-i chiar de gemene cu Bucureştiul vostru. PUNGESCU (cu bucurie): Aoleo! BONDICI: Ce-ţi spun eu. PUNGESCU: Care vrea să zică… de-om lua treaba de la mertepea ş-aci, am înfundatără pă dracu? BONDICI: Ba încă şi pe tată-său… c-apoi vezi tu, neiculiţă… viaţa-i un stos de la început păn’ la sfârşit, şi lumea o masă de cărţi. Tot meşteşugul îi să pontariseşti la vreme şi să găseşti ruteua norocului, ca să faci roi… PUNGESCU: Prea bine… dar dacă ai goană dă fante? BONDICI: Furi o carte, ş-aşa îţi dregi bosuiocul. BONDICI Neneo, mă crede, viaţa-i un stos; Lumea o masă cu postav verde. Tot meşteşugu-i de-a juca gros; De-a punta bine şi… de-a nu pierde! PUNGESCU: Ei, apoi halal de mine. BONDICI Halal de tine dacă vei şti Să-ţi spoieşti bine fruntea, obrazu, Şi, fără frică de-a te roşi, Să faci transporturi… cu cinsteamazu! (Împreună.) de tine vei Halal dacă şti de mine voi ş.c.l. ş.c.l. SCENA III Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA CHIRIŢA: Of!… îmi vin istericale greceşti!… am alergat pin toate crâşmele, şi surugiii… tufă… Of! cine mi-o zis să mă pornesc eu de la Bârzoieni?… ARISTIŢA: Neneacă… nu te tulbura, că iar te-a durea rastul. CHIRIŢA: Cum să nu mă tulbur, Aristiţo dragă… dacă m-o lăsat în mijlocul drumului, cu căţel… cu… Ce-o să facem acum?… BONDICI (în parte): O neneacă cu două fete… (Încet, lui Pungescu.) Aţine-te, muntene, c-aici-i pe treabă… PUNGESCU (scoţând repede o pereche de cărţi, taie repede un stos): Pă trebuliţă?… hareci!… stos!… CHIRIŢA (cu deznădăjduire): Şi nici un bărbat… nime ca să ne vie întragiutor… Îmi vine să mă trântesc la pământ, ca jidanii. BONDICI: Un bărbat!… iată-mă-s… poruncă. (Înaintează spre Chiriţa.) CHIRIŢA: Ce-mi văzură urechile şi ce-mi auziră ochii!… Slavă ţie, Doamne, că iată în sfârşit un creştin!… PUNGESCU: Doi hristiani, cocoană… că sunt şi eu p-acilea. CHIRIŢA: Foarte vă mulţămesc… dar, mă rog, să mă fericesc cu numele dumilorvoastră… BONDICI: D-lui, prietenul meu, este spătarul Pungescovici. PUNGESCU: Şi d-un aga Bondicescu, al meu amic… CHIRIŢA (în parte): Un spătar ş-un agă! (Încet şi repede, fetelor.) Ţineţi-vă mai drept şi zâmbiţi nurliu. BONDICI: Dar, mă rog, cucoană, să ne norocim şi noi… CHIRIŢA: Eu sunt cucoana Chiriţa a banului Grigori… BONDICI: Şi duducile?… CHIRIŢA: Bârzoi… BONDICI: A! Bârzoi?… şi duducile?… CHIRIŢA: Ot Bârzoieni… (Se închină.) BONDICI: Am înţeles… dar duducile? CHIRIŢA: Copilele mele… Aristiţa şi Calipsiţa. (Încet, fetelor.) Faceţi tali frumos. (Tare.) Le-am adus la Iaşi, drăguţile, ca să pitreacă câşlegile; şi puneţi-vă în gând, boierilor, că după ce ne-am necăjit pe drum două zile şi două nopţi, când s-agiungem la gazdă… ne fug surugiii tocmai la capătul târgului. BONDICI: Cum se poate? CHIRIŢA: Aşa, zău… am păţit-o chiar ca cela care s-a înecat la mal. BONDICI: Ei!… las’ că-oi spune eu asta vărului meu… CHIRIŢA: D-lui ţine poştile? BONDICI: Dar. PUNGESCU (încet, lui Bondici): O tăiaşi groasă, nene… BONDICI: Taci, nerodule… CHIRIŢA: Să-ţi spun drept… dar să nu-ţi fie cu supărare… vărul d-tale nare nici un haz cu poştile d-sale… Lehamete şi de parale. BONDICI: Da de câte ori i-am spus-o eu însumi, cucoană dragă… Ce folos însă!… nu înţelege de cuvânt… (Încet, lui Pungescu.) Ce zici de fete, măi? PUNGESCU: Au zestre oare? BONDICI: Aşa-mi miroase… (Cucoanei Chiriţa.) Cucoană Chiriţă, noi amândoi suntem gata la poruncile d-tale şi preafericiţi de a te putea înlesni la orice-i dori în târgul nostru… CHIRIŢA: Bunătatea d-voastră… BONDICI: Ce se potriveşte!… Primiţi deocamdată braţele noastre, ca să vă ducem la gazdă, şi cât pentru trăsură, n-ai nici o grijă… om trimite boii noştri ca s-o aducă. CHIRIŢA: Bucuros!… (În parte.) Ce cuconaşi de treabă!… când ar fi şi holtei! (Încet, fetelor.) Daţi braţul şi mergeţi pupuică… tot pe vârful scarpilor… TOŢI Haideţi împreună Vesel să pornim, Şi-ntr-o casă bună Să ne găzduim. BONDICI (Aristiţei, dându-i braţul) Demuazelă dragă, sunt prea fericit, Că să-ţi dau eu braţul m-am învrednicit! PUNGESCU (Calipsiţei, asemene) Demuazelă scumpă, în veci n-oi uita C-astăzi, la braţetă, merg cu dumneata! CHIRIŢA (în parte) Unul zice-i agă, celalalt spătar; De i-aş prinde gineri, i-aş lua în dar. Unul zice-i agă, celalalt spătar; De i-aş prinde gineri, aş dă sărindar! TOŢI Haideţi împreună Etc. etc. etc. (Bondici, Pungescu, Aristiţa şi Calipsiţa ies la braţetă prin dreapta. Chiriţa-i urmează puţin şi se opreşte. Neamţul, care a stat tot în fund, începe a cânta din orgă.) SCENA IV CHIRIŢA, GUGULIŢĂ şi ceilalţi CHIRIŢA (oprindu-se): Da… Guliţă? Kirie eleison!… că era să-mi uit odoru-n trăsură… (Se întoarce şi găseşte pe Guliţă lângă neamţ.) GUGULIŢĂ: Nu pe aista, monsiu neamţule… cântă pe cellalt… (Bate din picioare cu mânie.) Nu pe aista, e cellalt. NEAMŢUL: No! lasenzi şon geen. CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!… O ieşit dimonu din trăsură!… şi făr’ de blană!… săracan de mine c-o fi îngheţat!… (Aleargă la Guliţă.) Ce faci aici, diavoli?… Nu ţi-am spus să nu ieşi din contăşul băbacăi?… GUGULIŢĂ: Ei, m-am săturat de contăş ca de mere acre. CHIRIŢA: Auzi!… Ian priveşte cum i s-o roşit nasu!… parcă-i o sfeclă digerată! (Îi şterge nasul cu batista.) Doamne! Doamne! ce păcat cu nişte plozi! Măi Ioane, adă blana din trăsură… l-o lovi un giunghi şi mi-o fi mai mare beleua. (Feciorul aduce o blană din trăsură.) FECIORUL: Iaca şuba cuconaşului… CHIRIŢA: Şi voi… chiori aţi fost de l-aţi lăsat să iasă dizvălit?… vină să te-mbrac, păcatule… Ei, vină azi şi nu mă supăra. GUGULIŢĂ: Nu mă supăra nici mata. CHIRIŢA: Auzi plodu?… las’ că ţi-oi arăta eu… (Îl îmbracă cu de-a sila.) Şezi binişor… nu crâcni… ţâst… să nu-ţi aud gura… GUGULIŢĂ (zbătându-se): Nu vreau, nu vreau. (Plânge.) Las’ că te-oi spune eu băbacăi… CHIRIŢA (trăgându-l târâit): Ce face?… Of! c-o să mă nebunească dimonu… parcă văd că iar are să m-apuce rastu… Ascultă, Guliţa nineacăi: hai că ne-aşteaptă ţâţacele. GUGULIŢĂ (trântindu-se la pământ): Nu-mi pasă mie de ţâţace… nu merg. CHIRIŢA: Ei, vină că-ţi cumpăr minavetu cela… ştii mata… GUGULIŢĂ: Cumperi?… dacă-i aşa… ia-mi-l pe-aista, a lui monsiu neamţu. Vină cu noi, monsiu neamţule… NEAMŢUL: Gut… gut… ser bevol. CHIRIŢA (în parte): Las’ să te văd eu acasă, păcatule, c-apoi ţi-oi da un minavet de nu l-îi putea duce… Măi Ioane, rămâi aici cu ţiganca ca să păziţi lucrurile, păn’ ce-or veni boii să râdice trăsura… da doar îţi pierde vro cutie… c-apoi sfântu Neculai îi gata. (Pleacă cu Guliţă spre dreapta.) SCENA V Cei dinainte, văduva AFIN, sărdarul CUCULEŢ AFIN: Ce minune!… Cucoana Chiriţa? CHIRIŢA: Cucoana Nastasiica! AFIN: Bine-ai venit. CHIRIŢA: Bine-am găsit. (Se sărută.) AFIN: Da ce vânt te-a adus pe la noi, soro dragă? CHIRIŢA: Mi-am adus fetele de câşlegi, după obicei. (Încet.). Da d-ta cum te întâlnesc singură… lângă barieră?… AFIN: Am ieşit puţin ca să mă primblu afară din târg, că pin târg îi potop… te ferească Dumnezeu!… CHIRIŢA: Da, bine… pe gios?… ha?… Ei, dă… nu te roşi, soro dragă… Lumea-i lume, şi tinereţa… Ce te sastiseşti?… între noi… AFIN: Da nu mă sastisesc, soro, nicidecum… Mă primblu pe jos… pentru că aşa-mi place. Am venit cu sărdarul Cuculeţ. CHIRIŢA: Cu sărdarul? (În parte.) Hm! mititica… CUCULEŢ: Sărut mâinile, cucoană Chiriţă. CHIRIŢA: Plecăciune, arhon sărdar. Tot la agie eşti? CUCULEŢ: Director şi supusă slugă. CHIRIŢA: Şi la mai mare. CUCULEŢ: Amin. AFIN: Da… unde-s duducile? CHIRIŢA: Îra!… ba că chiar!… unde-s? AFIN: Ha, ha, ha… pe mine mă-ntrebi? CHIRIŢA: Bine zici, săruta-ţ-aş ochii… S-o pornit de-aici la braţetă cu doi cavaleri. AFIN: La braţetă?… cu doi cavaleri? CHIRIŢA: Precum zici, soro: unul, aga Bondicescu, şi cellalt, spătarul Pungescovici… doi bujori, surioară, două zarnacadele! CUCULEŢ (în parte): Bondicescu? Pungescovici?… mare poznă! (Scoate un răvaş şi-l citeşte.) AFIN: Ei bine, şi-ncotro au apucat truspatru? CHIRIŢA: Hoisa, pe şoşe… AFIN: Dar, îi cunoşteai mai de mult? CHIRIŢA: Ba, cât hăciu!… Mi-o ieşit în drum să-mi deie agiutor; că nu ştii, soro, ce-am păţit?… m-am troienit!… şi să vezi d-ta: Mă pornesc de la Bârzoieni… şi încă bărbatu-meu îmi zicea: ―Soro dragă, nu te porni… stai…‖ Când ce să vezi?… AFIN: Apoi bine, cucoană Chiriţă, se poate să-ţi laşi copilele pe mâna unor necunoscuţi?… Cine ştie ce berbanţi?… CHIRIŢA: Puşche pe limbă-ţi… vai de mine! că începe a mă umfla grija din tălpi… mă furnică sudori pe spate… Iaca pozna gata!… Nu cumva se zăresc pe şoşe? (Se apropie de culise şi caută înăuntru.) CUCULEŢ (în parte): Sameşul din Focşeni îmi scrie, cu poşta de astăzi, despre un Bondici şi un Pungescu: doi coţcari care au dezbrăcat lumea pe-acolo… şi mă sfătuieşte să-i priveghez de aproape… Oare tocmai ei să fie? CHIRIŢA: Nimică! tufă!… o intrat fetele-n pământ… Vai de mine! Arhon sărdar, nu mă lăsa… de-a afla bărbatu-meu, zău, am sfeclit-o!… Ioane, aleargă; ba… ba… stai la trăsură… Arhon sărdar… ridică toată agia în picioare… săraca de mine!… aşa poznă!… să-mi fure fetele de la ochi!… Hai degrabă cu toţii să le căutăm… Biata Aristiţa!… biata Calipsiţa! Sfinte Mina… să ştii că-ţi dau şăpte paraclisuri… CHIRIŢA Degrabă, degrabă, Cu toţi s-alergăm; Să mergem în grabă Să le căutăm. Vai, bietele fete! Că le-am prăpădit Şi le-am dat pe biete… De-acum m-am topit!… (Neamţul începe a suna un valţ.) CHIRIŢA (furioasă, aleargă de împinge pe neamţ): Da du-te pârlii, şonţule, cu ţârlâitoarea asta. (Lunecă.) Carnacsî! că era să mă prăbuşesc! TOŢI Degrabă, degrabă etc. etc. etc. (Toţi aleargă în dreapta; Chiriţa trage de mână pe Guliţă, care trage asemene pe neamţ de poala surtucului. Feciorul boieresc şi ţiganca rămân lângă trăsură.) (Cortina cade.) ACTUL II Teatrul reprezintă o odaie mare cu patru uşi; una în fund, care dă în tindă; una în stânga, pe al doilea plan, care duce în iatacul Chiriţei; două în dreapta, dintre care una, cea pe întâiul plan, se deschide în apartamentul Aristiţei şi Calipsiţei, iar cea de mai în fund, în odaia lui Guliţă. În faţă cu uşa apartamentului fetelor, este aşezată, lângă peretele din stânga, o măsuţă cu o besacte deschisă şi cu gavanoşele de dresuri, păişoare de făcut sprâncenele şi un bust de carton. În dreapta, lângă uşa din fund, o masă mare cu rochii întinse pe dânsa. Scaune etc… SCENA I CHIRIŢA (şade dinaintea toaletei şi-şi face sprâncenele), ŢIGANCA (calcă rochii în fund) CHIRIŢA (cântă) Ochii şi sprincenile Fac toate pricinile… (Se aude în odaia lui Guliţă un minavet.) CHIRIŢA (răsărind): Iar!… o să mă năucească trântoru cu minavetu lui!… Cât îi ziulica de mare tot ţârlâieşte… de urlă câinii mahalalei… Fa, fa Ioană, du-te de zi cuconaşului să tacă, că m-am săturat de mojică ca de mere pădureţe… îmi vine acru… (Ţiganca intră în odaia lui Guliţă.) Aşa mi se cade, dacă mă potrivesc eu de-i cumpăr minavetu cela de la neamţ. Las’ că ţine cât dracu pe tată-său. Tronc! că mi-o dat nucuşoară-n ochi… fa… fa… (Ţiganca vine înapoi.) ŢIGANCA: Aud, cucoană. CHIRIŢA: Mă rog, ce ţi-am spus când ţi-am poroncit să-mi găteşti păişoare cu bumbac pentru sprâncene? aud?… ŢIGANCA: Mi-ai zis… CHIRIŢA: Nu ţi-am zis să mi le faci subţiri?… Ian vezi cum mi le-ai meşterit… parcă-s buzdugane de vel armaş din vremea domnilor greci!… ŢIGANCA: Da lasă, cuconiţă, că-s tocmai cum trebuie… doar ţi-am mai făcut eu pămătufuri şi badanale de sprâncene. CHIRIŢA: Cum ai cârâit?… ŢIGANCA: Niciodată nu ţi-ai făcut aşa de frumoase sprâncene… parcă-s două lipitori umflate… CHIRIŢA: Înghinate-s cum trebuie? ŢIGANCA: Dizghinate… dizghinate… CHIRIŢA (strănutând tare): Pe braţe!… M-o fi pomenind d-lui, Ioană. ŢIGANCA: Te-o fi pomenind, cucoană. CHIRIŢA: Când ar fi faţă sufleţelul, să mă vadă… cum şi-ar mai răsuci musteţile!… (Iar strănută.) Iar mă pomineşte! Ochii şi sprincenile Fac toate pricinile, Şi cu foc şi cu pârjol Pe amor îl dau de gol. Când un tinerel îţi place Ş-amorez voieşti a-l face, Cât mi-l iei puţin la ochi, L-ai trecut cu dediochi. Cât îi joci şi din sprâncene, De amor se umflă-n pene. Cât din buze mi-i zâmbeşti, Chiar pe loc îl nebuneşti. Iar de-i faci ş-aşa din mână… Îi călare pe prăjină! (Se aude iar minavetul în odaia lui Guliţă.) CHIRIŢA: Iar! Iar!… Valeu! că mare păcate c-un plod!… îmi vine să latru. (Aleargă la uşa lui Guliţă.) Ţâşt, diavoli, că mă bagi în ipohondrie. GUGULIŢĂ (din odaie): Las’, neneacă, că învăţ mujica. CHIRIŢA: Ţi-oi da eu acuşi o mojică, trântorule, de nu-i putea-o înghiţi. (Intră în odaie.) ŢIGANCA: Vai de mine! ce păcate pe capul meu de când am venit în Ieşul ista!… ba îmbracă pe cucoana… ba găteşte duducile… ba calcă rochii de bal… ba arde nucuşoară de sprâncene. Mă mir cum nu s-au săturat de zbânţuit!… Ieri au fost la teatru şi-n astăseară merg la bal, la Afinoaia; ş-apoi şi alt păcat! că încep a se-mbrăca de pe la toacă… Îmi vine, zău, să iau câmpii… (Se aude dând palme în odaia lui Guliţă şi Guliţă plângând.) CHIRIŢA (intrând): Ia aşa… mai bine-i scânci tu, decât oi turba eu… Ce mirosă-aici a pârlit?… arde ceva, vro petică?… (Aleargă la masa cu rochii de ridică una şi o arată arsă în poale.) Iaca poznă! c-o lăsat cioara feru pe rochii… destulă treabă!… Ian priveşte… rochie de bal îi asta?… Ei! apoi să n-o ucizi în bătaie! bunătate de rochie cumpărată la Leiba Grosu cu o mulţime de bani: douăzeci ş-atâţi de jumătăţi de irmilici noi!… (Aruncă rochia în obrazul ţigancei.) Na! stahie-mpeliţată… mănânc-o friptă cum îi… şi lipseşti din ochii mei că intru acuşi într-un păcat. ŢIGANCA: Cuconiţă… CHIRIŢA: Lipseşti, îţi zic… piei, că te zgârii… (Ţiganca fuge în odaia Chiriţei.) CHIRIŢA (plimbându-se furioasă): Uf! că nu mai este de suferit!… de când am venit în Ieşi ca să-mi mărit fetele… am prins la istericale ca o cheraţiţă… Poftim!… Cu ce-oi să mă duc eu acum la balul Afinoaiei?… trebuie iar să-mi pun rochia cea de catife roşie şi turlubanu cel cu pene stacojii… ca să mai aud iar vrun obraznic zicând că seamăn cu Nastratin Hogea, ca mai deunăzi, la bal-masqué… Nu-i de suferit, nu-i de suferit şi pace! Dumzeneu să te ferească De cutremur şi de foc, De ghipcani ce stau în loc Şi de slugă ţigănească. Şi de-acele slugi plecate Ce se-nchin, te linguşesc Păn’ ce-ţi sar deodată-n spate Şi ca corbii te ciupesc. Aşa slugi le e de fugă Sau de ele singur fugi… De nu vrei s-ajungi chiar slugă La aşa plecate slugi… (Se aude afară următorul dialog:) AFIN: Acasă-i cucoana? FECIORUL: Acasă, dar să ghiloseşte acum. SCENA II CHIRIŢA, AFIN, LULUŢA CHIRIŢA: Auzi, tontu? (Aleargă la uşa din fund şi o deschide.) Cucoană Nastasiică… poftim, nu te potrivi… AFIN: Poate că te deranjarisesc, cucoană Chiriţă?… dar n-am vrut să-ţi trec pe la poartă ca o străină… CHIRIŢA: Cum să mă rânjariseşti tocmai d-ta?… LULUŢA (în parte): Rânjariseşti?… ha, ha, ha… CHIRIŢA: Iaca şi Luluţa!… Ai scos-o din pasion astăzi?… AFIN: Dar, pentru că mâine îi duminică. CHIRIŢA: Da vezi ce frumuşică-i, diavoloaica! îţi vine s-o mănânci de vie. LULUŢA: Să mă mănânci?… mersi. (În parte.) Şi n-are măcar nici dinţi. CHIRIŢA: Ha, ha, ha… Bat-o norocu! Nostimă-i!… vină să te sărute mătuşica, Luluţa dragă… (O sărută.) LULUŢA: Alei! maman… ce-a păţit mătuşica de şi-a pus lipitori pe frunte? (Arată sprâncenele Chiriţei.) O doare capul? CHIRIŢA: Eu, lipitori?… AFIN: Ce lipitori?… unde vezi tu lipitori?… LULUŢA: Ha, ha, ha… ba-s sprâncene… şi una-i numai pe jumătate! CHIRIŢA: Ha, ha, ha. (În parte.) Cum i-aş suci gâtul când ar fi a mea! LULUŢA: Maman, să-mi cumperi si mie o pereche de sprâncene din târg, ca să le pun păpuşei de Anul Nou. AFIN: Bine, bine, ţi-oi cumpăra. Taci din gură. CHIRIŢA: Da de ce să tacă, soro? las’ să vorbească copila… că zice tot nişte lucruri… Se cunoaşte că învaţă la pasion. LULUŢA: Pansion, mătuşică… nu pasion. CHIRIŢA: Fie şi pansion, că doar nu m-o crescut mama cu gubernată, ca să ştiu nemţeşte. LULUŢA: Guvernantă, mătuşică, nu gubernată… Da bine, mătuşică, aşa vorbiţi pe-acolo, prin provincie?… Guvernanta ne-a spus nouă Că vorbiţi o limbă nouă; Când e vorba de parchet? Ziceţi curat că-i pichet. Când e de tapiserie? O numiţi patiserie. Când de botine de glanţ? Ziceţi botoaie cu clanţ. Un ceasornic hronometru? Îl numiţi cu barometru. Ş-orice lucru de bonton? Monton, zebon sau triton! CHIRIŢA: Ha, ha, ha! Ce giuvaer îi! ha, ha, ha. (În parte, furioasă.) Ce triton ţi-aş trage eu, trântorule… (Tare.) Ha, ha, ha! are un duh cât şapte, şi dă dintr-însa nişte vorbe… ha, ha, ha. AFIN: Mă rog, să nu mi-o deochi… CHIRIŢA (scuipând): Ptu… ptu… ptu… LULUŢA (culegând un pai, jos): Na! că ţi-a sărit un dinte, mătuşică. CHIRIŢA (speriată): Un dinte? (Se repede şi ia paiul.) Ce dinte?… un pai!… LULUŢA: Altă dată să ştii, mătuşică, că aici, în Iaşi, nu este obicei să faci ptu, ptu în obrazul altora… nu-i frumos… CHIRIŢA: Auzi, păcatu?… auzi cum m-o înşălat? de mi-o sărit inima din loc!… Să-ţi spun drept, soro dragă, ţi-i hazlie Luluţa… dar îi cam obrăznicuţă… adică, să nu te superi. AFIN: Mademuazelă, cere pardon mătuşicăi. LULUŢA: Bai… bai… AFIN: Nu vrei?… când îţi porunceşte maman?… Apoi, să te duci degrabă la caraul şi să nu crâcneşti… LULUŢA: Mersi, maman. (Se închină; în parte.) Tot mă dureau picioarele; mai bine-oi şedea pe scaun. (Se duce de se pune pe scaun înaintea toaletei şi, în toată vremea scenei următoare, se apucă de face sprâncene şi musteţi bustului de carton ce este pe masă… Îi pune roşu şi-i aşează zulufii.) CHIRIŢA (în parte): Bine i-o făcut. (Tare.) Da de ce treabă, soro dragă? AFIN: Las’ să mai prindă la minte, că-i prea nebună… Da ia spune- mi, mă rog, ce fac copilele d-tale? CHIRIŢA: Aristiţa şi Calipsiţa?… se gătesc de bal pe deseară, la mata. AFIN: De pe acum?… De-abia a tocat… CHIRIŢA: Ştii mata cum sunt fetele când se gătesc de bal… Ba le trebuie una… ba alta… şi când te trezeşti, o înnoptat de tot. De aceea-i mai bine să se apuce de toaletă încă cu ziuă… povestea vorbei: însuratul devreme şi mâncarea de dimineaţă… AFIN: Apropo de însurat… nu s-a înfăţişat nici un holtei ca să ceie duducile?… CHIRIŢA: Of! bată-i concina holtei!… că asta mă mănâncă pe mine… Ai fete, soro? ai şi peri albi… zice că este la fteatru un cântec cu of, of, of… AFIN: Îl ştiu… cel din Piatra din casă… CHIRIŢA: Nu ştiu din ce piatră o fi; dar, nu-ţi uita vorba… l-am auzit o dată la Botoşeni, şi de-atunci îmi huieşte necontenit în cap ca un bondari… Am să ţi-l cânt: Of, of, of, ce supărare, De-a avea o fată mare! AFIN: Da, îl ştiu, soro… l-am auzit… CHIRIŢA: Nu-ţi uita vorba… O hrăneşti Ca s-o creşti, Ş-apoi trebuie să porneşti La vânat Prin cel sat Ca să-i cauţi un bărbat. AFIN: Şi celelalte; destul… îl cântă şi ţiganii de ne asurzesc. CHIRIŢA: Nu-ţi uita vorba. De-i flăcău Nătărău, Te închini la duhul său. De-i ghebos, Uricios, Îi zici nostim şi mumos; Şi-i zâmbeşti, Îl slăveşti Doar să-l poţi să-l ginereşti. (Împreună.) CHIRIŢA Of, of, ce supărare De-a avea o fată mare! AFIN Of, of, of, ce supărare Cu-o nebună ce leac n-are! CHIRIŢA: Ei; apoi închipuieşte-ţi acum, soro… dacă cu o singură fată ai atâte supărări, dar cu două?… când ai două cucoare mari ca mine?… LULUŢA (în parte): Are cucoare mătuşica?… am să-i cer să-mi deie una mie. CHIRIŢA: Îra!… surioară dragă… eu te ţin de un ceas în picioare… alei!… ia, aşa păţesc de câte ori gândesc că am fete de măritat: îmi pierd minţile. (Aduce scaune.) Poftim de şezi, mă rog… şi mă iartă. AFIN: Foarte-ţi mulţumesc… că trebuie să mă duc îndată acasă pentru ca să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal. CHIRIŢA: Da ia mai şezi… pentru hatârul meu… Să mă vezi moartă… să mă-ngropi de te-i duce. AFIN (în parte): Vai de mine! că mi-am găsit beleaua… (Şade.) CHIRIŢA: (punându-se pe un scaun): Ş-aşa cum îţi spuneam, zic într-o zi boieriului: Frate! ştii c-avem două fete mari? — Ba ce mari, îmi răspunde sufleţelul, coşcogea!… cât nişte zdragoni (Bărbatu meu îi tare mucalit, bată-l-ar norocu c-un car de galbeni!) — Ei bine, îi zic eu, gândit-ai, dragă, să le mărităm? — Hai, hai! le-am găsit doi bărbaţi şucada. — Care şi care? — Paharnicul Brustur şi căminarul Cociurlă, vecinii moşiei noastre. — Brustur şi Cociurlă?… Elei, frate!… cum o să-mi dau fetele după nişte boierinaşi de ţară?… Fete frumuşele… tinerele… curăţele… hărnicele… cu franţuzasca lor… cu ghitarda lor… cu cadrilu lor… gospodine bune… iconoame… cetite… giucate… pricopsite… să le fac eu, pe una Brusturoaie şi pe ceealaltă Cociurloaie!… atunci s-agiungă!… — Ea, Brusturoaie… ea, Cociurloaie… mai bine decât or mocni ş-or îmbătrâni în casa părintească… Brustur şi Cociurlă au moşioare bune; au bănişori buni… au vitişoare bune. — Ei! şi pentru că au vite, de aceea să- mi fac eu blestemul ca să le dau copilele?… ba, cât îi cucu!… Şi-or pune dlor pofta-n cui. — Ba nu şi-or pune-o, pentru că le-am făgăduit. — Ba şior pune-o. — Ba nu şi-or pune-o. — Ba şi-or. — Ba nu. — Ba şi-or. — Ba nu. — Ah… Ah! ş-am leşinat!… AFIN: Ai leşinat?… CHIRIŢA: Fără doar şi poate… da ştii? Iată! Când m-am trezit, bietu sufleţelul îşi smulgea musteţile de desnădăjduire! şi pentru ca să mă liniştească, mi-o făgăduit să mă lase ca să vin în câşlegi la Iaşi cu fete cu tot… pentru ca să cerc doar le-aş pute a mărita aici… însă mi-o hotărât ritos: că de-o n-oi izbuti să prind gineri prin Ieşi, pănă la sfârşitul câşlegilor, apoi îmi brustureşte şi-mi cociurluieşte odoarele, ca mai bine. AFIN: Ei, şi pân-acum nu s-a arătat nime? CHIRIŢA: Cum nu?… Înţălegi că îndată ce-am sosit aici, mi-am scos fetele la ivală… pe la ftreatru, pe la suarèle… ghilosite, gătite, împopoţonate, îmbrăcate tot după modă… Ce dracu să faci?… dacă ai giuvaeruri, trebuie să le arăţi. AFIN: Şi în sfârşit… CHIRIŢA: În sfârşit, am prins doi în căpcană… dar însă nu mi-o pominit nici bechi de Isaia dănţuieşte. AFIN: Cine şi cine? CHIRIŢA: Aga Bondicescu şi spătarul Pungescovici!… ştii, tinerii cei doi care porniseră cu copilele la braţetă, când ne-am troienit în Păcurari, şi care i-am întâlnit intrând truspatru la han la Pârlita?… Bondicescu, soro, şi Pungescovici… AFIN: Da, îi ştiu… i-am zărit, când ţi-ai luat fetele înapoi. (În parte.) Sărdarul Cuculeţ mi-a vorbit de ei ca de nişte berbanţi… CHIRIŢA: Aud?… AFIN: Mă rog… îi cunoşti? CHIRIŢA: Cum nu?… vin în toate zilele să ne vadă. (Încet.) Şi ştii una?… Pare-mi-se că li s-o aprins călcăile… AFIN: Aş! CHIRIŢA: Ce-ţi spune Chiriţa… AFIN: Da n-ai cercetat… ce sunt?… de unde-s?… ce stare au? CHIRIŢA: Ce atâta cercetare… când unu-i agă şi cellalt spătar… Ş-apoi tineri, soro… cu vorbă, cu ighemonicon… cu tabieturi… iar nu ca Brustur şi Cociurlă… groşi în ceafă şi morocănoşi… Aşa gineri mai vin de-acasă, şi să vezi… (Vorbeşte la urechea Afinoaiei.) LULUŢA: Uf! m-am săturat de caraul. AFIN (apropiindu-se de Luluţa): Da ce te-ai apucat acole de făcut? LULUŢA: Maman, am gătit păpuşa de bal… i-am făcut sprâncene… am boit-o cu roş… i-am pus benghiuri ca la mătuşica… ia vezi cât îi de… AFIN: sprâncene?… benghiuri?… roş?… da de unde le-ai găsit toate aceste? LULUŢA: În besecteua mătuşicăi! CHIRIŢA (furioasă): Ha? în besec… iaca dimonu… că mi-o cotrobăit toate lucruşoarele… (Merge de ascunde gavanoşelele în besecte.) AFIN: Madmuazelă, nu-i frumos… (Pufneşte de râs.) SCENA III Cei dinainte, GUGULIŢĂ GUGULIŢĂ (alergând cu un răvaş din odaia lui): Neneacă, neneacă… iaca un răvaş de la băbaca. (Se opreşte ruşinat, văzând pe Afinoaie şi pe Luluţa.) CHIRIŢA: Un răvaş de la d-lui?… adă-l încoace… (Ia răvaşul şi-l deschide.) Cu voia matale, cucoană Nastasiică… AFIN: Poftim… LULUŢA (în parte): Ah, mon Dieu!… quel drôle de monsieur. (În toată vremea citirii scrisorii, Guliţă se uită la Luluţa şi umblă împrejurul ei. Luluţa îl priveşte cu dispreţ.) CHIRIŢA: Cum îmi bate inima!… parcă-mi vesteşte ceva… (Citeşte.) ―Sărut guriţa matale, scumpă Chiriţă. Mai întâi, nu lipsesc a cerceta despre întregimea sănătăţii matale şi a copiilor, ca aflând că se află aşa precum doreşte inima mea, nu puţin să se bucure sufletul meu de soţ şi de părinte; al doile vei şti că din mila Proniei cereşti mă găsesc şi eu sănătos… însă Fifiţa o răposat de jigăraie!… (Vorbit.) Fifiţa o răposat?… mare minune!… GUGULIŢĂ: A crăpat!… bine-a făcut că mă muşca tot de nas. CHIRIŢA: Taci, varvarule!… biaţa Fifiţa!… când ai şti, cucoană Nastasiică, ce căţeluşă… numai atâtica; şi când hămăia, nici nu-i auzeai glasul… ia aşa: ham, ham, ham… LULUŢA (în parte): Auzi cum latră? CHIRIŢA (ştergându-şi ochii): În sfârşit, aşa i-o fost scris; toţi suntem muritori! (Citeşte:) ―Al triilea, te înştiinţez că câşlegile se apropie de sfârşit… drept care îţi poroncesc să-ţi iei catrafusele şi să vii înapoi îndată la Bârzoieni, ca să facem cununia cu paharnicul Brustur şi cu căminarul Cociurlă, căci la dimpotrivă vin eu însumi la Iaşi ca să vă umflu pe sus cu nepus în masă. Al d-tale soţ supus şi iubit… Grigori Bârzoi ot Bârzoieni. 15 Ghenarie 1844.‖ GUGULIŢĂ: Băbaca are să vie aici!… E! bine-mi pare!… am să-i cânt toată ziua din minavet… LULUŢA (caută la Guliţă cu mirare şi pe urmă îi întoarce spatele) GUGULIŢĂ (Luluţei): Din minavet… CHIRIŢA: Ai văzut, dragă cucoană Nastasiică, ce-mi scrie d-lui?… Ce mă sfătuieşti să fac? AFIN: Ştiu eu?… CHIRIŢA: Ştii ce?… îmi vine să-i strâng cu uşa pe Bondicescu şi pe Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gânduri au?… Mi-i că m-oi trezi deodată cu bărbatu-meu, ţop în spate… ş-apoi, aşa-i c-am codălghit-o?… AFIN: Fă cum îi socoţi, dragă cucoană Chiriţă… dar eu una te sfătuiesc să nu te grăbeşti pănă nu-i afla lămurit cine sunt tinerii… CHIRIŢA: Elei, dragă!… da nu ţi-am spus de atâte ori că unu-i agă şi cellalt spătar? (În parte.) Nu cumva vre să-i păstreze pentru trântorul ei?… AFIN: În sfârşit, îi treaba d-tale. Eu mă duc… dar nădăjduiesc că nu-i lipsi deseară la bal. CHIRIŢA: Cum, Doamne, iartă-mă! să lipsesc?… când am fete de căsătorit? AFIN: Hai, Luluţă, şi zi bonjur mătuşicăi. LULUŢA (făcând compliment): Bonjur. CHIRIŢA (imitând-o): Îi poznă de nostimă!… (O sărută.) LULUŢA (în parte): Ştirba-baba-cloanţa. CHIRIŢA (în parte): Ce-o zis?… Hei, că nu eşti a mea, păcatule! (Împreună.) CHIRIŢA, GUGULIŢĂ Adio! în astă-seară Vom veni cu toţi la bal Să-ngropăm în veselie Acest vesel carnaval! AFIN, LULUŢA Adio! în astă-seară V-aşteptăm pe toţi la bal Să-ngropăm în veselie Acest vesel carnaval! AFIN Să nu mă dai de sminteală… CHIRIŢA N-ai, soro, nici o îndoială, Căci am fete, fete mari: Două june porumbiţe, Două blânde cănăriţe… Şi le caut doi canari. LULUŢA Mătuşică, dinioare, Ai zis că-ai două cucoare… CHIRIŢA (în parte) Vai, ce drac împeliţat! LULUŢA Ah! te rog, dă-mi una mie… GULIŢĂ (Luluţei) Poate-o vrei de jucărie? LULUŢA (în parte) Oh! le drôle de petit fat! (Împreună.) Adio! în astă-seară ş.c.l. ş.c.l. SCENA IV CHIRIŢA, GUGULIŢĂ şi pe urmă FECIORUL CHIRIŢA: Ei! de-acum hai degrabă la îmbrăcat… Guliţă, du-te de-ţi pune straiele cele de Anul Nou şi te fă pupuica, sufletul meu. GUGULIŢĂ: Da nu pot să mă-mbrac singur, neneacă… CHIRIŢA: Auzi, coşcoge calindroiu? Doamne! că alintat ai mai fost… Măi ficior… FECIORUL (îmbrăcat în livrea strâmtă): Aud, cucucoană. (Vine pe uşa din fund.) CHIRIŢA: Iaca ţuţuianu… şi-o pus livreua… Ian să videm, bine-o lucrat-o jidanu? FECIORUL: Mă cam strânge la coate şi-n spate. CHIRIŢA: Da ce vrei?… să bălălăieşti ca într-un sucman?… aşa-i moda-n Ieşi. FECIORUL: Nu ştiu ce mâncare o fi moda ceea… dar ştiu că mă strânge moda-n spate de-mi ies ochii… parcă m-a pus în teasc! CHIRIŢA: Taci din gură… şi mergi de-mbracă cuconaşul. Guliţă, să nu mă dai de sminteală. GUGULIŢĂ: Lezebon, maman… eu acuşi sunt gata… cât ai bate-n palme. (Iese cu feciorul şi intră în odaia lui.) CHIRIŢA: Acum, ia să-mi văd şi fetele… (Strigă.) Aristiţo, Calipsiţo… SCENA V CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA ARISTIŢA, CALIPSIŢA (crăpând uşa odăii lor): Aud, maman. CHIRIŢA: Da veniţi încoace… Ce, Doamne, iartă-mă, de-mi faceţi iţii? ARISTIŢA, CALIPSIŢA (coborând ochii): Maman… CHIRIŢA: Ce-aţi păţit astăzi de vă fasoliţi aşa?… ARISTIŢA, CALIPSIŢA: Nu suntem încă îmbrăcate. CHIRIŢA (în parte): Bietele copile!… Ce ruşinoase-s!… vezi dacă le-am crescut cum se cade?… iar nu ca dimonu cela a cucoanei Nastasiicăi, care dă la om fără băţ. (Tare.) Ei! cătaţi de vă-mpodobiţi frumos şi puneţi-vă nasul în talgere cu apă rece să se disroşească, hai. (Fetele închid uşa.) Doamne!… Doamne! de când m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal de poştă. Ş-apoi ce folos!… cuconaşii din Ieşi nici nu catadicsesc să se uite la bietele copile, parcă ei sunt cu steua-n frunte. Ce folos, vai! că am fete, Porumbiţe cucuiete, Tinerele, frumuşele, Curăţele, hărnicele; Cu cadrilul lor, Franţuzeasca lor, Stăricica lor Şi ghitarda lor! Azi bonjurii cu lungi plete Fug de fete cucuiete Şi-ngroziţi de şotii rele Fug de ele ca de iele! (Se aude bătând în palme în odaia fetelor.) CHIRIŢA: Bat în palme copilele… (Bate şi ea în palme.) Ioană… Ioană!… nici c-a veni azi surda!… Ioano! fa!… se vede c-o adormit strigoaica… mai ştii ce?… Ian să videm… (Intră în odaia ei. Se aude dând o palmă şi zicând:) Na! somnoroasă… să te-nvăţ eu. ARISTIŢA, CALIPSIŢA (din odaie): Ioano… Ioano…(Se aude dând palme.) ŢIGANCA (ieşind din odaia Chiriţei cu părul zburlit şi intrând în odaia fetelor): Iată-mă-s… iată-mă-s… Ce este?… CHIRIŢA (din odaie): Ioano… Gheorghe… FECIORUL (ieşind din odaia lui Guliţă): Aud, cucoană. (Aleargă până la uşa Chiriţei şi se întoarce înapoi la uşa lui Guliţă; pe urmă face îndărăt şi intră la Chiriţa.) GUGULIŢĂ (din odaie): Gheorghe… Gheorghe… CHIRIŢA (din odaie): Ioană… Ioană… ARISTIŢA, CALIPSIŢA (din odaie): Na! coţofană. (Se aude dând palme.) ŢIGANACA (ieşind ameţită, aleargă când la o uşă, când la alta şi în sfârşit intră iar la fete, care în toată vremea asta o tot cheamă): Mare păcat!… GUGULIŢĂ (încălţat cu o singură ciubotă, aleargă după Gheorghe şi intră după el în odaia Chiriţei): Gheorghe… Gheorghe… da vină de-mi pune ciubota… SCENA VI PUNGESCU, BONDICI BONDICI (deschizând uşa din fund, încet): Nime în tindă, nime în odaie; tufă ca-n punga noastră… (Deschizând uşile.) Poftim, arhon spătar, că aici suntem la locul nostru. PUNGESCU: Poftim d-ta întâi, arhon agă. BONDICI: Ba… mă ferească Dumnezeu!… poftim. PUNGESCU: Ce se potriveşte… (Intră odată amândoi râzând.) BONDICI: Ne poftim ca oarecine la temniţă. PUNGESCU (răsărind): Ia… nu pomeni de temniţă, neneo, că mă-nfior pân-în unghii… BONDICI: Pentru ce, neiculiţă?… pentru că ai pârjolit mai deunăzi la cărţi pe sărdarul Cuculeţ? PUNGESCU: Precum zici… acest onorabil sărdar e director la agie şi am însemnat că el ne urmăreşte ca umbra peste tot locul… Nu cumva oare vrea să ne joace vro coţcă? BONDICI: Păn’ la coţca lui, fora tu înainte cu coţca ta şi zi: buni patruzeci. PUNGESCU: Cu urma cincizeci… o ştiu! dar mi-e frică… de! ce să fac… mi-e frică. C-un director de agie Nu e lucru de glumit, Căci el poate-ntr-o mânie Să te puie la dubit. BONDICI Pentru ce să-ţi fie frică? Nu eşti, neneo, vel-spătar? PUNGESCU Azi spătar e chiar nimică… BONDICI Înţeleg… fii agă dar. PUNGESCU Agă? agă? bine, fie! Rangu-i nobil şi-l primesc, Însă… BONDICI Însă… PUNGESCU De agie Eu mă tem şi mă feresc. BONDICI: Ei, geaba! nici c-oi să pot să-l fac om… Da oare unde să fie cucoanele de gazdă? PUNGESCU: Poate c-o fi dormind după prânz… obiceiul pământului. BONDICI: Aş! obiceiurile cele bune se pierd pe toată ziua… însă, apropo… cum mergi tu cu curtea? PUNGESCU: Cu Curtea… îi trag opoziţie pă zdreavăn pân’ ce-oi prinde un os… tot obiceiul pământului… BONDICI: Ha, ha, ha!… Eu te întreb de curtea ce faci demuazelelor! PUNGESCU: Merg ţeapăn… da tu? BONDICI: Vârtos… Ei, apoi ce facem?… ne însurăm? PUNGESCU: Zestre este? BONDICI: Trebuie să fie că-s de la ţară… şi ştii tu că la ţară se-ngraşă bobocii. PUNGESCU: Bobocii?… vrei să zici gâscănaşii? BONDICI: Bine-ar fi să ne luăm de vorbă în sfârşit cu cucoana Chiriţa, cu neneaca. PUNGESCU: Bine, da!… începe tu, că eşti mai ischiuzar. BONDICI: Numai de s-ar înfăţişa. Oare unde să fie?… Ia caută printre uşi. PUNGESCU: Să trag o repede aruncătură dă ochi?… bine. (Se apropie de uşa Chiriţei şi caută înăuntru.) BONDICI (în parte): Altă nu ne rămâne decât să ne însurăm, pentru ca să scăpăm de creditori şi de lipsa de toate zilele… Duducile-s cam… dar apoi, vorba ceea: rău cu rău, însă mai rău făr’ de rău!… (Se apropie de besecte.) PUNGESCU: Aoleo! ce-mi văzură ochii! baba-şi pune boia-n păr?… Al naibii! (Merge la uşa fetelor de caută în odaie.) BONDICI: Bre! ce de gavanoşele cu dresuri… şi alb, şi roşior, şi negru… (Deschide besecteua şi găseşte o hârtie.) Se vede că zugrăveşte cucoana… PUNGESCU: Ha, aferim, frumos… aşa-mi mai vine la merchez… (Trimite sărutări în palme.) BONDICI (citind hârtia): Ce văd?… o foaie de zestre!… Neiculiţă… neiculiţă, vin degrabă să vezi… PUNGESCU: Ce?… BONDICI (citind iute): Şaluri… stropitori… afumători!… (Vorbit.) Buni patruzeci! PUNGESCU: Cu urma cincizeci… ştiu, da ce-i? BONDICI: Ascultă: (citeşte:) ―Foaia de zestre a fiicelor mele Aristiţa şi Calipsiţa!‖ PUNGESCU: Aoleo!… zi-nainte… cruce-ajută. BONDICI: ―Boccealâcul: două şaluri.‖ PUNGESCU: Bun! unu mie, unu ţie! BONDICI: ―Două blane de jder, două de vulpe.‖ PUNGESCU: Bun! jderu mie… BONDICI: Ba vulpea ţie. — ―Patru rochii de satintur… două de grudinap… două de micaton!‖ PUNGESCU: Adică: satin turc, gro de Naplu şi micoton… provincialism! BONDICI: ―Argintării… două afumători de argint în formă de mere domneşti.‖ PUNGESCU: Ştiu c-o să ne dăm fumuri… BONDICI: ―Două stropitori, tij, de argint, în formă de pere cu frunze poleite. 12 linguri de vermililion, patru chisele de cristal cu hulubi poleiţi de dânsele, 12 pahare săpate cu slove nemţeşti.‖ PUNGESCU: Ce chefuri! ce tabieturi! BONDICI: ―Tingiri, castroane şi sahane…‖ PUNGESCU: Treci dincolo de bucătărie. BONDICI: ―Două oghealuri de cutnie, patru perne de puf şi opt prostiri cu mărginile cusute la gherghef…‖ PUNGESCU (răsucindu-şi mustăţile): Cheschevu, monsiu Bondici?… BONDICI (împingându-l cu umărul): Du-te naibii — ―Două apărători de păun‖. PUNGESCU: Aferim… să ne apere când om dormi după masă. BONDICI: ―Două prosoape de mire, berbelăcuri pentru ras, cusute de copile la gherghef. Două chisele de tutun, tij, cusute de copile cu fluturi. Două tocuri de peptene de catife, tij, cu fluturi. Două calăfuri de imamele cu muţunachi, tij, cusute cu fluturi de copile.‖ PUNGESCU: Aoleo! ce dă mai fluturi! o să părem chiar grădini cu flori dă mac. BONDICI: ―Şi, în sfârşit, câte 1500 galbeni de fată; bani înaht, împărăteşti şi cu zimţi.‖ PUNGESCU: 1500 galbeni!… işala! maşala!… m-am făcut chiabur! BONDICI: Mai bine era mai puţini fluturi şi mai mulţi galbeni. PUNGESCU: Lasă, neneo, că-s buni şi aia… cu 1500 galbeni capital, îmi fac stare… stos, paroli, chit a dublu, setleva, chensleva şi nevasta mazu!… s-a mai văzutără de alea… Da, ian spune-mi… ceva suflete de ţigani nu-s în foaie?… BONDICI (întorcând fila): Ba stai… (Citeşte.) ―Mai adaog la această foaie de bun proeresul meu: zece suflete de ţigani lingurari… Şi închei zicând: să le fie de bine copilelor, ginerilor şi tot neamului lor… iscălit, banu Grigori Bârzoi, ot Bârzoieni.‖ PUNGESCU (cu entuziasm): O! Bârzoi!… nu te cunosc… dar pre-a mea lege! te-aş băga în sân dac-ai încăpea dă urechi!… Îmi vine să-i meşteresc un ştaer… (Joacă.) (Împreună.) Vivat! vivat! pentru noi! Soarta-ncepe-a fi cu nuri! Vivat! vivat! amândoi Ne-am făcut boieri chiaburi. SCENA VII Cei dinainte, ARISTIŢA, CALIPSIŢA ARISTIŢA, CALIPSIŢA, (ieşind din odaia lor, se opresc, zărind străinii, şi cobor ochii): A! BONDICI: Sărutăm mânuşiţele şi picioarele duducilor… ARISTIŢA, CALIPSIŢA (închinându-se ca copile mici): Monsiu… BONDICI (înaintându-se): De ce vă sfiiţi de noi, care am fost totdeauna, suntem şi vom fi în veci supusele slugi a neneacăi d-voastră şi… PUNGESCU: Şi chiar adoratorii copilelor neneacăi. (În parte.) Hait!… leam turnat-o dă la mertepea. BONDICI: Dar… adoratorii cei mai înflăcăraţi! (Încet lui Pungescu.) Pe care o iei tu? PUNGESCU: Pă Calipsiţa. BONDICI: Treci dincolo, lângă ea. PUNGESCU: Hait… (Trece lângă Calipsiţa.) BONDICI (Aristiţei, cu foc): Nu mă îndoiesc, duducă Aristiţă, că din ceasul ce ţi-am dat braţul la Păcurari… ai înţeles că te iubesc?… CALIPSIŢA: Ui monsiu… PUNGESCU (Calipsiţei, cu foc): Sper, domnişoară, că… ARISTIŢA: Ui monsio… PUNGESCU: Ui? Dar, siarmanta demuazelă Anima-mi de columbela În etern te va iubi! CALIPSIŢA (în parte) Chel bonior!… PUNGESCU Aud? CALIPSIŢA Mersi. BONDICI Şi eu, tij, o! duducuţă, Să fiu bufnă, să fiu cuţă Dacă nu te voi slăvi… ARISTIŢA Pur tujur? BONDICI Tujur! ARISTIŢA Mersi. (Bondici şi Pungescu se pun în genunchi.) TOŢI Ce mulţumire! Ce fericire Dă peste mine… (Strănută o dată cu toţii.) Fie-ţi de bine! SCENA VIII Cei dinainte, CHIRIŢA CHIRIŢA (ieşind din odaia ei şi văzând scena de mai sus, vine repede şi întinde mâinile deasupra lui Bondici şi a lui Pungescu): Amin! vă blagoslovesc!… şi la capul altor fete! ARISTIŢA, CALIPSIŢA (uimite): Maman… CHIRIŢA: Ce maman?… ce vă sastisiţi? parc-aş fi caua!… Vă iubiţi? Să vă fie de bine!… Doar nu-s vitrigă… Ce doresc eu?… fericirea voastră… inima mea de mamă… eu v-am crescut… (Plânge.) V-am hrănit… Luaţivă… însuraţi-vă… cununaţi-vă… împărecheţi-vă… ca hulubaşii şi ca cărăbuşii… Eu vă dau blagoslovenia mea… acum şi purure şi în vecii vecilor… (În parte.) Of! slavă ţie, Doamne, că m-am cotorosit!… BONDICI: Cucoană Chiriţă… suntem pătrunşi până în suflet!… şi crede că ne-om sili de a fi ginerii cei mai supuşi… cei mai… (Îşi şterge ochii, în parte.) Căci n-am o frunză de ceapă! PUNGESCU (suflându-şi nasul tare): Cucoană soacră… las’ pă noi… atâta-ţi zic… CHIRIŢA: Te înţăleg, fătul meu… dragă arhon spătar… noroc bun! TOŢI Ce mulţumire! Ce fericire A dat pe mine! (Strănută o dată cu toţii.) Fie-ţi de bine! CHIRIŢA: Amin şi într-un ceas bun! SCENA IX Cei dinainte, GUGULIŢĂ, FECIORUL GUGULIŢĂ (ieşind cu feciorul din odaia Chiriţei, numai cu o ciubotă): Neneacă… neneaca… zi feciorului să mă-mbrace. CHIRIŢA: Da cum? încă nu te-ai îmbrăcat? FECIORUL: D-apoi când era să-l îmbrac, că pân-acu m-ai ţinut de ţi-am pus boieua cea neagră pe cap. CHIRIŢA: Ieşi afară, tontule!… Guliţă, mergi degrabă de te găteşte, că se întârzie. GUGULIŢĂ: Lezebon, maman… (Intră în odaia lui cu feciorul.) BONDICI: Da unde merg cucoanele? la teatru? CHIRIŢA: Ba nu… la bal, la cucoana Nastasiica a banului Afin. BONDICI: Afin? vrei să zici Dafin? CHIRIŢA: Ba Afin. BONDICI: Ba Dafin… CHIRIŢA: Dafin?… să vede că acu-i moda de a-şi anina un dobru?… În sfârşit, fie şi Dafin… Dumneavoastră veniţi la balul Afinoaiei? BONDICI: Mai târziu… poate… PUNGESCU (încet lui Bondici): D-apoi nu suntem poftiţi, neneo. BONDICI (împingându-l cu cotul): Să ne daţi voie a vă întovărăşi până acolo. CHIRIŢA: Bucuros… Lipon, hai să ne pornim… Guliţă… Guliţă… GUGULIŢĂ (din odaie): Aud, neneacă. CHIRIŢA: Gata eşti, suflete? GUGULIŢĂ: Ca ş-un purces… iată-mă-s. (Iese din odaie cu minavetul în spate.) CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!… Cu minavetul vrei să mergi la bal? GUGULIŢĂ: Cu minavetul… ca să le cânt cucoanelor. CHIRIŢA: Ai nebunit?… lasă dulapul din spate… GUGULIŢĂ: Ei… neneacă. CHIRIŢA: Dă-l gios, c-apoi te las acasă cu Ioana ţiganca… auzi! cu minavetu?… să părem că mergem cu colinda prin sat… Haideţi deacum… TOŢI Haideţi toţi cu veselie, Hai la bal să alergăm; Şi-n plăcerea cea mai vie Până mâini să tot jucăm. ŢIGANCA (singură): Slavă Domnului că s-au dus… ş-am scăpat… Decât ai avea un stăpân, mai bine şapte slugi. (Se pune pe scaun.) CHIRIŢA (venind înapoi cu fetele, zice à la cantonade): Aşteptaţi puţin în scară, că ne întoarcem îndată… (Fetelor.) Veniţi încoace degrabă să vă pun puţintel roş… ia aşa, să fiţi mai îmbobocite… şi ceva benghiuri… aşa… dar ian să vă spun: doar îţi fi morocănoase ca mai dăunăzi… cătaţi să mai zâmbiţi… să mai faceţi cochetărismosuri ca la Ieşi, că aşa se mărită fetele. BONDICI şi PUNGESCU (intrând): Poftiţi, cucoană Chiriţă? CHIRIŢA: Iaca… ia… Fa Ioană, ie sama la focuri… şi doar îi adormi… ŢIGANCA (în parte): Ei… ba nu, că mi-a fi ruşine… CHIRIŢA: Haideţi de-acum. TOŢI Haideţi toţi cu veselie, Hai la bal să alergăm; Şi-n plăcerea cea mai vie Până mâini să tot jucăm. (Pungescu şi Bondici dau braţul fetelor. Chiriţa îi urmează şi feciorul cu livrea le deschide uşa.) ŢIGANCA (picând pe scaun ostenită): Uf! (Cortina cade.) ACTUL III Teatrul reprezintă un salon elegant cu trei uşi mari în fund, care dau în alt salon mare de joc. Uşă în stânga, pe al doilea plan, care duce în apartamentul văduvei Afin. În dreapta, o canapea şi scaune aşezate în rând până în fund. În stânga, pe întâiul plan, o masă de cărţi cu toate cele trebuincioase: sfeşnice cu lumânări aprinse, cărţi şi celelalte. Prin pereţii salonului, candelabre pregătite pentru bal. La ridicarea cortinei, ambele saloane sunt încă neluminate. SCENA I VĂDUVA AFIN, LULUŢA, FECIORI în livrele (Arie din ―Baba-Hârca‖: ―Tanana‖) FECIORII Las’ pe noi, Las’ pe noi, Că suntem biv-vel ciocoi. AFIN Să vă văd acum la treabă, De sunteţi feciori de treabă Şi-i aşa cum ziceţi voi, Că sunteţi biv-vel ciocoi! FECIORII Las’ pe noi Etc., etc. AFIN (la ciocoi): Aţi înţeles bine ce v-am poruncit? Să aprindeţi lumânările peste un ceas şi, dacă a veni Barbu cu taraful lui, să-l puneţi la scară. LULUŢA: Ca să-l bată?… da de ce, sărmanu bietu moş Barbu? AFIN (râzând): Ba ca să cânte, când or veni musafirii… (Feciorii ies prin fund.) LULUŢA: Maman… eu să joc dacă m-a pofti cineva? AFIN: Să joci… (În parte.) Auzi d-ta întrebare?… Un păcat cât o schioapă de mică… ştii că, zău, nu mai sunt copii în ziua de azi?… LULUŢA (cu bucurie): Plait-il… Îmi dai voie?… quel plaisir! AFIN: Da bine, Luluţă, tu ştii să joci? LULUŢA: Cum să nu ştiu?… am învăţat la pansion şi valţu, şi cotilionu, şi polca, şi mazurca, şi cadril… toate danţurile. AFIN: Frumos!… dar ceva carte ai învăţat? LULUŢA: Şi nemţeşte, şi italieneşte, şi franţuzeşte… toate limbile. AFIN: Afară de limba ta, limba românească? LULUŢA: Apoi dacă nu ştie nici madama… (Se aud afară cântând lăutarii.) AFIN: Ce este?… cine vine la bal de pe acum?… de-abia a înserat şi nici măcar nu s-au aprins policandrele. (Se aude glasul Chiriţei, zicând: ―Carnacsî!… că era să fac bâca!‖) LULUŢA: Maman, maman… vine mătuşica… AFIN (cu mirare): Cucoana Chiriţa… de pe acu? SCENA II Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA şi GUGULIŢĂ (Toţi, în toaletă de bal, intră prin fund.) CHIRIŢA: Of! slavă Domnului c-am agiuns cu capul teafăr… Sărut ochişorii, cucoană Nastasiică… Doamne! da rău îi pe uliţa d-tale! AFIN: Ca pe toate uliţele. CHIRIŢA: Lehamete!… am venit pân-aici cu zilele-n mână… uliţe îs aiste?… pave îi asta?… Nu poţi face doi paşi, făr-a fi… povestea vorbei: când cu capul de piatră, când cu piatra de cap… Ş-apoi vă mai lăudaţi cu Ieşul dumilor-voastre… Cică-i capitalie… aşa capitalie!… I Acest târg ce-i zic în lume Unii Iaşul, alţii Ieşi, Însuşi ei, prin al său nume, Te pofteşte ca să ieşi, Ş-are, zău, mare dreptate, Căci în sânu-i de-ai intrat, Crezi că multele-ţi păcate Chiar în iad te-o cufundat! AFIN: Pentru ce aşa asprime asupra lui, cucoană Chiriţă? CHIRIŢA: Pentru ce?… mă mai întrebi pentru ce? II Aici glodul, colbăria Pe pământ şi-n cer domnesc! Şi fânarel-Eforia Tot în lună năzuiesc! Prin urmare-n veci ieşenii Pân-în gât sunt înglodaţi, Şi ca bufne, ca vedenii, De lumine depărtaţi. AFIN: Frumos ne zugrăveşti! CHIRIŢA: Adică… să nu bănuieşti. III Iar de vrei să vezi pavele Sau de piatră, sau de brad, Vin’ de cearcă, de ai şele, Cum se află şi-n ce grad. Vai de tine! de trăsură! Dacă voieşti primblare… tronc! Dinţii toţi îţi sar din gură Într-un vecinic hodoronc! AFIN: Ha, ha, ha… Soro, tare te-ai mâniat pe bietul Iaşi. CHIRIŢA: Aşa, soro, dacă vă place; tot ştiţi a vă bate gioc de provinţie şi nu vedeţi în ce păcat de coclaură trăiţi. LULUŢA: Mătuşică… poate că ţi-a mai sărit un dinte pe drum? CHIRIŢA: Ba n-a sări, că i-a fi ruşine, cu paveua asta pocită… Mi-am muşcat limba de vro şăpte ori pân-aici. GUGULIŢĂ: Şi eu mi-am muşcat limba. ARISTIŢA: Şi eu… CALIPSIŢA: Şi eu… CHIRIŢA: Iacă şi bietele copile şi-o muşcat limba, sărmănelele!… dar nuţi uita vorba, cucoană Nastasiică… parcă nu văd încă pe nime la bal? AFIN: D-apoi încă nu-i vreme… Aice-n Iaşi, pe la noi, lumea se adună deabia pe la nouă ceasuri… ş-acum îs de-abia opt. CHIRIŢA: Elei!… măcar… nu mă mir… aice-n Ieşi, pe la d-voastră, toate lucrurile se fac pe dos… dar pe la noi, în provinţie, ne apucăm de gioc cum amurgeşte… şi, slavă Domnului, precum vezi d-ta, nu ne merge prea rău. (Îşi arată talia.) AFIN (zâmbind): Cu adevărat. CHIRIŢA: Da bine… ce-o să facem noi acum până la nouă ceasuri?… să şedem aşa, cuc, amândouă?… AFIN: Nu vreţi să mergeţi la teatru?… este lojia mea. CHIRIŢA: La ftiatru?… da ce parastuieşte în astă-seară? AFIN: O piesă nouă… Două fete ş-o nuneacă. CHIRIŢA: Ei! mă duc, că drept să-ţi spun… mă nebunesc de râs la cel ftiatru. AFIN: Dacă pofteşti să mergi… trăsura mea-i gata. (Bate în palme. Un fecior intră.) Zi să tragă la scară. CHIRIŢA: Sărut ochişorii… Aristiţo, Calipsiţo… veniţi cu mine. GUGULIŢĂ: D-apoi eu, neneacă, să nu vin? CHIRIŢA: Mata, puiule, rămâi aici ca să nu răceşti pe drum… şezi cu duduca Luluţa… (În parte.) Mai ştii pozna?… poate să ne încuscrim mai târziu cu Afinoaia. (Tare.) Hai, fetelor. (Împreună.) CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA Haideţi, haideţi cu grăbire La teatru românesc, Unde relele din fire Necruţat se biciuiesc! AFIN, LULUŢA, GUGULIŢĂ Mergeţi, mergeţi cu grăbire Etc., etc., etc. (Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa se pornesc spre fund.) CHIRIŢA (întorcându-se iute din salonul din fund.): Ştii una, dragă cucoană Nastasiică?… i-am pus la mână!… AFIN: Pe cine? CHIRIŢA: Pe aga şi pe spătarul. I-am prins mai dinioare cu oca mică, la picioarele fetelor în genunchi… şi tronc! i-am strâns cu uşa. De-acum poţi să-i priveşti ca ginerii mei… Ce zici?… aşa-i că-s volintiroaie? AFIN: Şi, zău, îţi plac străinii cei doi? CHIRIŢA: Disperaţi tineri!… Tocmai ce-mi trebuie… că şi Aristiţa şi Calipsiţa îs disperate fete… Doamne fereşte! AFIN: Dacă-ţi plac… ce să zic? să deie Dumnezeu numai să nu te căieşti mai târziu. CHIRIŢA: Da vorbă-i!… să mă căiesc că m-am cotorosit de o nevoie… (În parte.) Aş vrea eu s-o văd cu două manine ca a mele. (Tare.) Cu plecăciune. (Împreună.) CHIRIŢA, CALIPSIŢA, ARISTIŢA Haideţi, haideţi cu grăbire ş.c.l. GUGULIŢĂ, AFIN, LULUŢA Mergeţi, mergeţi ş.c.l. (Chiriţa cu fetele ies prin fund. Afinoaia intră în stânga.) SCENA III LULUŢA, GULIŢĂ LULUŢA (în parte): Oh! la drôle de figure! (Râde încet.) GUGULIŢĂ (în parte): Când aş avea încalte minavetul aici!… aş dura un corţent, de-ar ţiui urechile. LULUŢA (în parte): La drôle de figure! mon Dieu! la drôle de figure. (Râde tare.) GUGULIŢĂ (în parte): Dec!… ce se tot uită la mine!… LULUŢA (se apropie de Guliţă): Monsieur Guliţă?… mai sunt mulţi ca dta în provinţie?… Ha, ha, ha! GUGULIŢĂ (în parte): Râde de mine? (Tare şi mânios.) Ba nici unul… auzitu-m-ai? LULUŢA: Parcă te-ai mâniat? GUGULIŢĂ: Să ştii că m-am mâniat. Ce ai să râzi de mine? LULUŢA: Apoi dacă nu mă pot stăpâni… ce să fac?… ha, ha, ha! GUGULIŢĂ: Ian ascultă… pre legea mea. LULUŢA: Ce? GUGULIŢĂ: Acuşi… mă duc acasă. LULUŢA: Călătorie sprâncenată. GUGULIŢĂ: Cum ai zis… struncinată? LULUŢA: Ei! nu te mai răţoi aşa, că nu-ţi şade bine. Hai mai bine să ne jucăm împreună. GUGULIŢĂ (îmblânzindu-se): De-a puia-gaia?… ori de-a baba-oarba? LULUŢA: Ha, ha, ha!… parcă-i la şcoală… GUGULIŢĂ: Iar râzi de mine?… mă duc acasă… (Vrea să iasă.) LULUŢA (oprindu-l): Şezi, că-ţi făgăduiesc să-ţi dau pace de-acum. Numai să nu te uiţi drept la mine, că iar mă umflă râsul. GULIŢĂ: Foarte bine… m-oi uita de-a curmezişul… cu coada ochiului, dacă vrei. LULUŢA: Ian spune-mi: ştii să gioci? GUGULIŢĂ: Hai, hai!… m-o învăţat un franţuz să gioc carcanu… Ia aşa, şi cu mâinile, şi cu picioarele. LULUŢA: Şi să cânţi? GUGULIŢĂ: Hai, hai! LULUŢA: Apoi să giucăm împreună tot balul… GUGULIŢĂ: Da mata ştii să împleteşti din picioare? LULUŢA: Auzi întrebare… parcă n-aş fi din Iaşi! GUGULIŢĂ: Nu te supăra… credeam că fiind mititică… poate că… LULUŢA: Mititică?… (Se înalţă pe vârful picioarelor.) Te poftesc… GUGULIŢĂ: Măcar… că şi bunica-i mititică, şi-i de vro şaptezeci de ani. Aşa-i tot tremură capul… Mata de câţi ani eşti? LULUŢA: De cincisprezece… GULIŢĂ: Treisprezece? LULUŢA: Cincisprezece… quinze… (Îi dă trei tifle.) Cinq… dix… quinze… GUGULIŢĂ (furios): Îmi dai tifla!… Ian ascultă, mamzelă… pre legea mea… LULUŢA (apropiindu-se de Guliţă): Ce? mă rog, ce?… GUGULIŢĂ (domolindu-se): Nimic… LULUŢA: Ha, ha, ha!… Iar te-ai uitat drept la mine. GUGULIŢĂ (în parte): Eu, zău, mă duc acuşi acasă… LULUŢA: Iar te-ai supărat?… da iute eşti… GUGULIŢĂ: Să ştii că-s iute… ca hreanu… LULUŢA: Hai să ne împăcăm… vrei?… dă-mi mâna-ncoace. GUGULIŢĂ (îi dă mâna, în parte): A dracului fetiţă!… mă suceşte ca peun titirez. LULUŢA: Acum… fiindcă suntem prieteni, hai să cântăm şi să giucăm… Vrei, monsiu Guliţă? GUGULIŢĂ: Bucuros… dar ce să cântăm?… frunză verde?… LULUŢA: Ba nu… lasă să-ţi cânt eu un cântec care l-am auzit la guvernanta… cu gioc la sfârşit. GUGULIŢĂ: Să te văd… adică să te-aud… îmi deschid urechile-n patru. LULUŢA: Dacă-s destul aşa cum sunt… îs deschise cât opt. GUGULIŢĂ: Ha, ha, ha! m-a pâcâlit. LULUŢA (în parte): C’est un bon garçon… (Tare.) Ascultă… GUGULIŢĂ: Da cum îi zic cântecului? LULUŢA: Drin, drin, drin… GULUŢĂ: Drin, drin, drin?… parcă-s zurgalăi de sanie… (În parte.) Ce păcat că n-am minavetu aici!… i-aş trage un corţent de cele tătăreşti. (În vremea scenei următoare, feciorii aprind lumânările de prin candelabre. Salonul se luminează.) LULUŢA I-IUL CUPLET Aici, în Iaşi, de vrei să ai răsunet, La toţi să placi şi să fii chiar slăvit, Cel mai bun chip e să produci un sunet, Un sunet viu şi de toţi prea iubit: (Sunând o pungă.) Drin, drin, drin, drin, drin, Drin, diririndrin, drin drin, drin, Drin, drin, drin, drin, drin, Drin, diririndrin, drin. LULUŢA şi GUGULIŢĂ (făcând balanse de cadril) Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc., etc. LULUŢA II-LEA CUPLET Aici, ades, când e vro cununie, Orhestru-n bal răsun-armonios, Dar pentru miri cea mai dulce-armonie E, drin, drin, drin, sunet scump şi voios: Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc. (Împreună.) Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc. LULUŢA III-LEA CUPLET De vrei amor, dă-ţi ochii peste spate Şi la prilej fii cam obrăznicel; Iar de voieşti să ai în veci dreptate, Cel mai bun chip e să faci frumuşel: Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc. (Împreună.) Drin, drin, drin, drin, drin. Etc., etc. (Trece un fecior cu o tabla de cofeturi.) GUGULIŢĂ: Îra! iaca cofeturi! (Aleargă la tabla şi-şi umple buzună rile.) De cele cu fâstâci sunt?… LULUŢA (alergând la tabla): Da lasă-mi şi mie, monsieur Guliţă… nu le lua pe toate. GUGULIŢĂ: Pentru mata le-am luat, Luluţă… LULUŢA: Mersi. (În parte.) C’est un charmant garçon. (Tare.) Dacă-i aşa, hai să giucăm ş-o polcă. GUGULIŢĂ: Hai ş-o polcă… eu sunt gata să fac ce ţi-a plăcea… (În parte.) Tare mi-i dragă fetiţa asta! (Se prind la polcă şi joc cântând.) (Împreună.) Polca, polca, vesel joc, Polca, polca, te iubim! Polca, polca… plini de foc Vesel noi te dănţuim! (Ies amândoi în fund, jucând şi împing pe sărdarul Cuculeţ, care intră.) SCENA IV CUCULEŢ (intră prin stânga în fund) Na! că era să mă deie gios diavolii!… se vede că balul s-o şi început, deşi n-o sosit încă nici un musafir… Eu sunt cel dintâi… dar ca prieten vechi a cucoanei Nastasiicăi, îi de datoria mea să vin odată cu lăutarii… Am adus de la agie vro doi epistaţi ca să şeadă la uşă… după formă… că în ziua de astăzi, un bal fără slujitori la scară şi-n tindă n-are nici ifos, nici ighemonicon. SCENA V CUCULEŢ, AFIN (iese din odaia sa, zicând à la cantonade) AFIN: Ziceţi lui domnu Timofte să gătească limonada. (Văzând pe Cuculeţ.) A! sărdarul Cuculeţ!… CUCULEŢ: Eu!… cel întâi şi cel de pe urmă… dar pururea credincios şi supusă slugă. AFIN: Cel întâi?… ba astăzi te-ai trezit prea târziu, arhon sărdar. CUCULEŢ: Cum? AFIN: Au venit alţii înaintea d-tale. CUCULEŢ: Şi cine? AFIN: Cucoana Chiriţa cu tot neamul ei… Încă nu apucaseră feciorii a aprinde lumânările şi dumneaei, ţop!… a şi fost aici. CUCULEŢ: Mare poznaşă-i!… Da unde-i, te rog?… AFIN: Am trimis-o la teatru ca să petreacă până ce s-a începe balul. CUCULEŢ: La teatru?… Da se vede că nu ştii ce joacă în astă-seară? AFIN: O piesă nouă… Două fete ş-o neneacă… nu-i asta? CUCULEŢ: Ai făcut pacostea!… AFIN: Ce pacoste?… CUCULEŢ: Apoi are să se mânie foc cucoana Chiriţa… pentru că-i chiar piesa ei. AFIN: Mări, lasă-ncolo, arhon sărdar… Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mânie unii şi alţii, când se joacă vro piesă, apoi n-ar mai fi chip de-a avea teatru naţional. Teatrul este o şcoală Unde-nveţi, râzând voios, A te feri ca de boală De-orice nărav uricios. Acolo e criticată Îndeobşte fapta rea, Dar persoana-i respectată Fie bună, fie rea! CUCULEŢ: Să deie Dumnezeu să judece şi cucoana Chiriţa ca d-ta… dar parcă nu-mi vine-a crede. AFIN: Apropo… ştii pe cine şi-a ales gineri cucoana Chiriţa? CUCULEŢ: Şi-a găsit gineri în sfârşit?… Slavă Domnului!… că mult a mai umblat căutându-i cu lumânarea, biata femeie!… da pe cine ziseşi?… AFIN: Pe berbanţii cei doi de care mi-ai vorbit mai deunăzi. CUCULEŢ: Bondici şi Pungescu?… Ce zici? AFIN: Aşa, frate… a ales, a ales… pân-a cules. CUCULEŢ: Da bine, soro… aceia-s nişte târâie-brâu de n-au margini… Au fugit din Focşani ca să scape din mâna administratorului, fiindcă dezbrăcaseră lumea cu teşmecheriile lor… De când îi pasc eu că doar i-oi prinde cu oca mică şi să-i trântesc la dubă… Până şi mai alaltăieri m-am pus eu înadins la cărţi cu ei… AFIN: Şi nu i-ai prins cu vro coţcărie?… CUCULEŢ: Nu… se feresc de mine ca dracu de tămâie… şi mi-i mai mare ciudă că mi-au luat vro cincisprezece galbeni. AFIN: Din banii d-tale? CUCULEŢ: Aş!… nebun sunt?… dar las’ că nu scapă ei de Cuculeţ… nu… de-oi şti că s-or strecura toţi banii agiei, am să-i înhăţ… Da… ian spunemi: nu cumva-s poftiţi în astă-seară la bal? AFIN: Nu… CUCULEŢ: Păcat! (Se aud în fund lăutarii.) AFIN: Iaca… musafirii încep a veni… Arhon sărdar, primeşte d-ta boierii… că eu oi primi cucoanele. CUCULEŢ: Bucuros… (În parte.) Mai bucuros aş primi cucoanele. (Merg amândoi înaintea damelor şi a cavalerilor, care intră prin salonul din fund.) SCENA VI AFIN, CUCULEŢ, POFTIŢII la bal POFTIŢII Iată-ne cu toţi la bal! Venim vesel, ne-adunăm, Ne-adunăm ca să urăm Mult plăcutul carnaval. Vivat cei care dau bal În plăcutul carnaval! O DAMĂ (Afinoaiei) Doamna mea, îţi mulţumim. Balu-ţi este minunat! UN BOIER BĂTRÂN Drept să-ţi spun, zău, aferim! Parcă-i halima, curat. TOŢI Vivat cei care dau bal etc. (Damele se pun pe scaunele de lângă canapea, care rămâne slobodă. Cavalerii se pun în fund.) SCENA VII Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI şi PUNGESCU (coţcarii, dând braţul fetelor, le aduc spre canapea) CHIRIŢA (intrând furioasă şi făcându-şi vânt cu basmaua): Auzi d-ta aşa batgiocură!… aşa catigorie!… aşa catahrismie!… AFIN: Ce este, cucoană Chiriţă?… Ce-ai păţit?… CHIRIŢA: Ce-am păţit?… Foarte-ţi mulţămesc de lozniţă şi de ftiatru. Mam englendisit de minune… (În parte.) Îmi vine să pleznesc… na! AFIN: Cum?… cum?… CHIRIŢA: Vai!… bată-l concina de auftor… care-a fi acela… da ce are el cu fetele mele, de se leagă nitam-nisam de dânsele?… Auzi! Două fete ş-o nineacă?… Eu cred, ca o proastă, că-i vro istorie cu moral ca din Apotichi ton pedon… şi mă duc frumos la ftiatru, fără ca să-mi treacă măcar pin gând că oi să mă văd parastuind chiar pe mine… AFIN: Pe d-ta? CHIRIŢA: Da ştii?… bucăţică tăietă… Ba încă ce?… să mă arăte la o mulţime de boieri, cum m-am troienit în Păcurari, şi cum îmi fac sprâncenele, şi cum mă sfădesc cu Ioana ţiganca, şi cum mă chinuiesc ca să-mi mărit fetele!… da ce are el cu mine!… ce are el a împărţi cu copilele mele?… aud?… AFIN: Lasă, cucoană Chiriţă… nu-ţi mai închipui lucruri de pe ceea lume… Ce te superi degeaba?… CHIRIŢA: Îmi închipuiesc lucruri de pe ceea lume, eu?… da l-am văzut pe ahtoru cela… făcându-şi sprâncenele dinaintea oamenilor. Aşa mi-o venit un paracsân, că am ieşit din lozniţă… şi noroc c-am găsit în scara ftiatrului pe spătaru Pungescovici şi aga Bondicescu, care m-o întovărăşit aici. (Arătându-i.) Iată-i amândoi… (Bondici şi Pungescu se închină.) AFIN (în parte): Cine i-a poftit la bal? CUCULEŢ (în parte): Iaca voinicii mei… am să le iau urma toată seara ca un prepelicar. CHIRIŢA: Doamne! de s-ar face Guliţă mai mare, ca să scrie şi el piesă de ftiatru… am să-l pun să toarne o piesă auftorului… da ştii? să se sature. (Un fecior aduce îngheţate.) AFIN: Ei bine, bine… treacă-ţi mânia acu… şi ia o îngheţată, doar te-i mai răcori… De care pofteşti?… de alămâie?… CHIRIŢA: Ba nu, că-mi strepezesc dinţii… dă-mi de cea roşie că- mi bate mai bine la ochi. (Ia îngheţata.) Rece-i, mămulica mea!… ca o gheţărie. (Suflă în farfurie.) Mă furnică nu ştiu ce prin vârful nasului… Pune-ţi în gând, soro, că mai anţărţ la iarmaroc, la Fălticeni, mă duc la un cofetar ca să iau îngheţată; el îmi trimite răspuns că s-o mântuit îngheţatele pe ziua aceea. Îl poftesc atunci la oblonul trăsurii şi-i zic ritos: monsiu cela, mai destupă o putină pentru hatârul meu!… şi el s-o mâniet zicând că nu-i de la Gogomăneşti!… Curioji îs nemţii iştia! (Toţi râd cu hohote.) CHIRIŢA: Dec!… ce i-o apucat? Iaca, frate!… mă rog, boieri, de mine râdeţi d-voastră?… Ei, apoi să vă arăt eu cum se râde… (Râde cu spasmuri.) Măi, că tare nu ştiu cum îs boierii ieşeni! (Merge de se pune lângă Aristiţa şi Calipsiţa în faţa publicului.) CUCULEŢ (către Bondici şi Pungescu): Domnilor, nu metahirisiţi în astă-seară un stosişor ceva? BONDICI: Cu mare plăcere, domnule director. (Încet, lui Pungescu.) Pil, Pungescule, şi pe urmă aport… PUNGESCU (încet, lui Bondici): Oare? BONDICI (asemene): Dă colb agiei pă zdreavăn. PUNGESCU (asemene): Dă la mertepea? BONDICI: Ţeapăn… (Se pun la masa de cărţi.) CUCULEŢ (în parte): Doamne, de i-aş prinde cu vro coţcărie! (În vremea acestor cuvinte orhestrul începe a executa o polcă en sourdine, care ţine necontenit. Cavalerii, pe rând, poftesc damele la joc şi merg în salonul din fund. Chiriţa, Aristiţa şi Calipsiţa rămân pe canapea.) CHIRIŢA (în parte): Na… că se-ncepe staeru! (Fetelor.) Ţineţi-vă frumos, şi nu fiţi aşa de posomorâte c-o să vie cavalerii să vă poftească… mai zâmbiţi… mai zâmbiţi, soro dragă… mai trageţi cu coada ochiului… ca altele. (În parte.) Doamne! de n-am păţi ş-acum ca pe la celelalte baluri… Să stăm pe loc şi, cum zic aice: să facem patiserie… (Arătând damele care joc.) Ian priveşte!… toate moachele-s poftite pe rând… numai a mele şed locului parcă-s înfipte… Să vezi că n-or să se mişte toată noaptea! (Se scoală.) Un filosof fără minţi A fost, cică, de părere Că la casă de părinţi Copii mulţi sunt o avere! De-i aşa, eu pot să zic Că-s bogată, am comoare, Că deşi n-am bani nici chic… Am averi nemişcătoare! (Arată fetele.) (Merge în fund în salonul de joc.) PUNGESCU: Ştos! CUCULEŢ: Mare noroc ai, domnule! PUNGESCU: Nu fie dă deochi… mă paşte bine norocul cărţilor. CUCULEŢ: Să juri că-s măsluite. PUNGESCU: Oriste? BONDICI: Ha, ha, ha! că şăgalnic mai eşti, arhon sărdar. CHIRIŢA (în parte, apropiindu-se de masă): Îra! da eu uitasem că am doi gineri… numai buni ca să-mi gioace fetele. (Tare.) Arhon spătar… PUNGESCU: Poruncă? CHIRIŢA: Este o persoană care ar dori foarte mult să gioace o poalcă cu d-ta. PUNGESCU: Cât de rău îmi pare… dar mă strânge o cizmă dă mă usuc ca o prună pă streşină. CHIRIŢA (în parte): Tronc! (Tare.) Arhon agă? BONDICI: Poruncă? CHIRIŢA: Nu metahirisiţi poalca? BONDICI: Cum nu, cucoană?… dar îs cernit. CHIRIŢA: Ai perdut vrun neam? BONDICI: Pe străbunul meu. CHIRIŢA: Dumnezeu să-l ierte. (Se apropie un cavaler de Aristiţa şi Calipsiţa, ca cum ar căuta damă de joc şi, după ce le priveşte prin lornion, se depărtează.) CHIRIŢA (zărind cavalerul): Ha!… iaca un cavaler… dă, Doamne!… parcă cată damă de gioc?… dar… slavă ţie, Doamne! c-o să-mi poftească o fată. Ba nici hâci?… vai! bată-l cucu miliord… cu orbu găinilor… Uf! iar o să facem patiserie! (Se pune pe canapea.) (Un fecior trece cu cofeturi.) PUNGESCU: Ştos! CUCULEŢ: Nu pot să bat măcar o carte!… ce ghinion!… zece galbeni pe valet! PUNGESCU (întorcând cărţile): Plie! CUCULEŢ: Iar plie? BONDICI: Ai goană dă fante, nenişorule. CUCULEŢ (în parte.): Haide, hai, că ţi-oi da eu acuşi goană. CHIRIŢA (feciorului cu tablaua): Măi fecior, vină-ncoace… (Întinde basmaua ş-o umple de cofeturi.) Ia aşa! încalte n-oi şedea o noapte întreagă degeaba la bal!… Păcat că nu mai am o basma!… Altă dată am saduc o faţă de perină şi s-o umplu cu vârf. SCENA VIII Cei dinainte, GUGULIŢĂ şi LULUŢA GUGULIŢĂ şi LULUŢA (joc) Polca, polca, vesel joc, Polca, polca, te iubim! Polca, polca… plini de foc Vesel noi te dănţuim! CHIRIŢA: Iaca Guliţă! cum gioacă de frumusel, dragu mamei!… parcă-i un titirez!… Numai voi staţi locului ca turnu Trisfetitelor… Guliţă… Guliţă… GUGULIŢĂ: Aud, neneacă… (Vine lângă Chiriţa.) CHIRIŢA: Vină, Guguleo, de-ţi gioacă ţâţacele… GUGULIŢĂ: Bucuros… Hai, ţâţacă Calipsiţo. CALIPSIŢA: Baiu. CHIRIŢA: Baiu, baiu?… Ian vezi-le că se şi fasolesc acu?… Mări, ian să vă arăt eu cum să gioacă poalca. Vin-încoace, Guguleo… ce atâtea marafeturi… (Joacă cu Guliţă, cântând.) Polca, polca, vesel joc etc., etc. LULUŢA (cu mirare lui Pungescu): Monsieur… monsieur… PUNGESCU: Mademuazel? LULUŢA: De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărţilor? (Se depărtează.) PUNGESCU (tulburat): Eu? (În parte.) M-a zăritără gângania!… CUCULEŢ: Aud?… Ha! coţcarule, cu de-aste-mi umbli?… bine că te prinsei… PUNGESCU: Ce?… Ce vorbe sunt alea, domnule? CUCULEŢ: Ce vorbe?… da de când vă pasc eu cu prăjina?… BONDICI: Domnule! numai bobocii se pasc cu prăjina… Auzitum-ai? şi boboc e fecioru tătâni-tău… PUNGESCU: Boboc?… ba zi, neneo, coşcoge gâscan. CUCULEŢ: Gâscan eu?… gâscan? (Dă o palmă lui Pungescu.) Na, gâscan!… Să te-nvăţ eu a batgiocori oamenii stăpânirii. PUNGESCU: Aoleo!… mi-a scăpăratără pă dinainte… (Fuge de la masă şi vine în dreapta, dregându-şi frizura.) TOŢI (venind din fund): Ce este? ce s-a întâmplat? PUNGESCU (amestecându-se între musafiri): Cine a datără o palmă?… Cine a primitără o palmă!… aud?… o palmă?… brea!… brea!… ce scandal!… (Împreună) POFTIŢII Vai! ce întâmplare! Stau încremenit. Aşa scandal mare Nu s-a pomenit. BONDICI şi PUNGESCU Vai! ce scandal mare! Stau încremenit. De ciudă, turbare, Mă simt ameţit. CUCULEŢ Ah! ce bine-mi pare Că i-am căptuşit. Fie scandal mare; Eu mi-am răsplătit. BONDICI: Domnule… satisfacţie să ne dai. CUCULEŢ: Satisfacţie?… Ian aşteaptă… (Şuieră tare. Vin doi epistaţi.) CHIRIŢA (astupându-şi urechile): Carnacsî!… că m-o asurzit… parcă-i în codru. CUCULEŢ (epistaţilor, arătând pe Bondici şi pe Pungescu): Puneţi mâna pe d-lui şi pe d-lui. BONDICI (în parte): Am codălghit-o! PUNGESCU (asemene): To esfeclisa! (Epistaţii pun mâna pe amândoi.) CHIRIŢA: Pe arhon aga şi pe arhon spătar!… ce catahris îi aista, arhon sărdar?… CUCULEŢ: Nu-i nici un catahris, cucoană… Am poruncă de la Departament să-i opresc. TOŢI: Da pentru ce? CUCULEŢ: Pentru că unu-i Bondici şi celalalt Pungescu: doi coţcari vestiţi din Focşani. CHIRIŢA (ţipând): Coţi… Vai de mine! CUCULEŢ: Care au dezbrăcat lumea cu teşmecherii şi cărţi măsluite… Aţi înţeles acu?… CHIRIŢA (ţipând): Coţi… coţi… ginerii mei?… Valeu! am dat cinstea pe ruşine… Ah! ah! (Leşină.) (Afinoaie, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă pun pe Chiriţa pe canapea şi caută s-o dezleşine. Damele vin lângă canapea. Cuculeţ, Bondici, Pungescu şi epistaţii în stânga. Fundul scenei îi slobod.) (Repriză.) CORUL Vai! ce întâmplare! etc. CUCULEŢ Ah! ce bine-mi pare etc. BONDICI şi PUNGESCU Vai! ce întâmplare! Mă simt prăpădit. Groaza-mi este mare… De-acum m-am topit! SCENA IX Cei dinainte, BÂRZOI BÂRZOI (intrând prin salonul din fund): Care-i cucoana de gazdă aici?… GUGULIŢĂ (alergând la Bârzoi): Băbaca!… Băbaca!… a venit băbăcuţa!… BÂRZOI: Gugulea băbacăi… (Îl sărută. Cu glas tare.) Care-i cucoana de gazdă?… cea cu balul?… AFIN: Cine răcneşte aşa?… (Întorcându-se.) Ce văd?… cuconu Grigore Bârzoi!… BÂRZOI: Eu şi cu mine, cucoană dragă!… Unde mi-i Chiriţuşca cu puii? GUGULIŢĂ: Neneaca?… a leşinat, băbacă. BÂRZOI: Ce zici, Guguleo? iar a leşinat?… mări, ce-s marghioliile aiste? (Merge la Chiriţa.) Ama!… ha! frumos îi mai şade!… Ia feriţi într-o parte, că eu îi sunt popa. Acuşi o să-nvie ca o muscă de iarnă… (Îi bate în palmă cât poate.) CHIRIŢA (răsărind): Carnacsî!… Ce văd! d-lui?… BÂRZOI (serios): D-lui… banul Grigore Bârzoi ot Bârzoieni… şi soţul dtale tocmai din vremea volintirilor. PUNGESCU (lui Bondici): Asta-i socru, nene Bondici? BONDICI (oftând): Neschi. PUNGESCU: Urât tată a mai avutără. BÂRZOI: Înţelegi, cucoană, de ce mă aflu aici în Ieşi, pe la ceasul aista, în loc de a horăi boiereşte la moşie… după obicei?… CHIRIŢA (tulburată): În… ţă… leg. (În parte.) Îmi vine leşin la inimă. BÂRZOI: Potrivit răvaşului ce ţi-am scris din 15 a următoarei, anul 1844, am venit să te umflu din Ieşi, cu nepus în masă… Hai… că Brustur şi Cociurlă ne aşteaptă cu preoţii… CHIRIŢA: Brustur şi Cociurlă!… scăpătaţii ceia?… nişte răzăşi!… Nu ţi-i greu să vorbeşti, frate? BÂRZOI: Ian tacă-ţi gura cu fleacuri de-aiste… auzi cuvinte?… scăpătaţi!… răzeşi!… da noi ce suntem? împăraţi cu steaua-n frunte?… scoborâţi cu hârzobul din cer?… CHIRIŢA: Hârzob sau nehârzob… nu ştiu… dar cât pentru familia lui Brustur şi Cociurlă… mă închin cu plecăciune… răzăşi şi altă nimică. BÂRZOI: Cucoană Chiriţă… să ştii d-ta că răzeşii din ziua de astăzi au fost cele mai mari familii în vremea veche. Ei au apărat ţara şi au scăpato cu pieptul lor din mâna duşmanilor, pentru că pe atunci tot românul era viteaz şi tot viteazul era boier… boierit pe câmpul războiului în faţa Patriei întregi! CHIRIŢA: Ei! iar ai să începi cu litopisiţu… Mă rog, agiungă-ţi… BÂRZOI: În sfârşit… vorbă multă, sărăcie!… Brustur şi Cociurlă sunt feciori de oameni cu moşioarele lor, cu bănişorii lor… CHIRIŢA: Cu vitişoarele lor… le ştiu… BÂRZOI: Gospodari buni şi nedatori cu nimic nimănui… înţelesu- m-ai, cucoană?… nu-s datori nici c-o leţcaie, pentru că nu-şi ridică nasul mai sus decât se cuvine… ca de-alde d-ta, care vrei să te-nalţi ca ciocârlia… şi vii pin Ieşi, cale de zece poşte, ca să-ţi faci fetele de râsul lumii… şi ca să le găseşti bărbaţi ca de-alde Bondici şi Pungescu… nişte târâie-brâu, ce sorb zestrele cu lingura… PUNGESCU (lui Bondici): Aoleo! ne-a pocnitără în pălărie. BONDICI (asemene): Ghiuju dracului!… BÂRZOI (luând pe Chiriţa de mână): Hai la Bârzoieni, la locul nostru… şi nu mai umbla după cai pe pereţi. CHIRIŢA: Sufleţele… BÂRZOI: Haide-ţi zic astăzi şi nu mai lungi vorba… Trăsura ne-aşteaptă la scară cu lucruri, cu tot. GUGULIŢĂ (în parte.): Şi cu minavetul meu? (Iese cu fuga.) CHIRIŢA: Tiranule!… BÂRZOI: Aşa… dacă-ţi place… altă dată să ştii de la mine o vorbă bătrânească: Nu te-ntinde mai mult decât ţi-i oghealu… Haide… (Guliţă vine înapoi cu minavetul.) CHIRIŢA: Iar letopisiţe?… destul!… iaca vin… mai stai, că doar nu dau tătarii… să-mi iau măcar ziua bună de la prieteni… măi!… că avan mai eşti! (Vine în faţa publicului şi face compliment.) Cu plecăciune, boieri d-voastră… copilele le-aţi văzut: iată-le-s… Aristiţo, Calipsiţo… (Fetele vin lângă dânsa.) Aiste-s, cum le-am procopsit de douăzeci ş-atâţi de ani… Una-i de 16 pe 17, şi una de 18 pe 19… îi împlinesc la lăsatul săcului… Precum le vedeţi… îs tinerele, frumuşele, curăţele, hărnicele, cu ghitarda lor, cu cadrilul lor, cu franţuzasca lor. Parle france, madmuzel?… FETELE: Ui, maman. CHIRIŢA: Le-aţi auzit?… ca apa! (Fetelor.) Le plese vu, monsio cavaler din Ieşi? FETELE: Ui, maman. CHIRIŢA: Ei! minciuni v-am spus?… Ce ziceţi?… vă place?… Ascultaţimă pe mine, că eu ştiu ce ştiu… nu pierdeţi chilipirul de la mână. Fetele-s bune De măritat, Îs de minune… V-o spun curat. TOŢI Ha, ha, ha, ha. CHIRIŢA (la public) Frunză verde măcieş, Pân-a nu pleca din Ieşi. Spuneţi-mi, mă rog, îndată, De vă place vreo fată, Cuscră-n Ieşi ca să mă fac, Lui Bârzoi să-i vin de hac. Iată-le-s bibici hazlie, Pupuice… seamănă mie. Vreţi sau ba soacră să fiu?… Fora-n palme ca s-o ştiu. BÂRZOI: D-apoi vină azi. TOŢI Fetele-s bune etc., etc. (Bârzoi apucă pe Chiriţa de mână şi o trage spre uşa din fund. Guliţă, Aristiţa şi Calipsiţa îi urmează. Cuculeţ face semn epistaţilor ca să ducă pe Bondici şi pe Pungescu. Poftiţii la bal se închină la familia lui Bârzoi, râzând cu hohot.) (Cortina cade.)