Recent Posts
PERSONAJELE
ALEXANDRU LĂPUȘNEANU, Domn Moldovii...
Cucoana Chiriţa în voiaj
Cântecel comic
Cântat...
Cucoana Chiriţa în balon
Farsă de carnival
PER...
Chiriţa în provincie
Comedie cu cântece, în 2 a...
Chiriţa în Iaşi
Chiriţa în Iaşi
sau
Două fete...
Posts
Chiriţa în provincie
Comedie cu cântece, în 2 acte
PERSONAJELE:
CUCOANA CHIRIŢA
GRIGORI BÂRZOI, soţul ei
GULIŢĂ, copilul lor
LULUŢA, orfană
SAFTA, sora lui Bârzoi
Dnul ŞARL, profesor francez
LEONAŞ, tânăr ieşean
ION, fecior boieresc
TREI ŢĂRANI
ŢĂRANI, JANDARMI,
POFTIŢI LA MASĂ,
UN CURCAN
Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul dlui Millo, la
1852.
ACTUL I
Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la ţară. În stânga, casa
Chiriţei cu cerdac şi cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele
planului I, o canapea de iarbă înconjurată de copaci. În fund, ostreţele şi
poarta ogrăzii. Lângă casă, o portiţă în zăplaz, care duce în grădină. În
depărtare se vede satul. Scena se petrece la moşia Bârzoieni.
SCENA I
CHIRIŢA (în costum de amazonă intră călare pe poartă înconjurată de
ţărani)
(Arie din ―Scara mâţei‖: ―Tâlharii‖)
ŢĂRANII
Dreptate, dreptate
Ne fă.
Cucoană, dreptate
Ne dă!
CHIRIŢA
Ce vreţi voi?… dreptate?
ŢĂRANII
Aşa.
CHIRIŢA
Cu biciul pe spate
Ce vreţi voi?…
V-oi da!
(Împreună.)
ŢĂRANII
Dreptate, dreptate
Ne fă.
Cucoană, dreptate
Ne dă!
CHIRIŢA
Cu biciul pe spate
V-oi da.
V-oi da eu dreptate
Aşa.
CHIRIŢA (ameninţând ţăranii cu cravaşa): Tacă-vă gura, mojicilor.
UN ŢĂRAN: D-apoi bine, cucoană… păcat de Dumnezeu să ne laşi a fi de
batjocură!
CHIRIŢA: Ce batgiocură? Ce batgiocură?… Cine v-a batgiocorit?
ŢĂRANII: Cuconaşul Guliţă.
CHIRIŢA: Guliţă?… Minciuni spuneţi… Ce v-o făcut?
UN ŢĂRAN: Mi-a ucis un viţel la vânat.
ALTUL: Şi mie mi-a dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie.
ALTUL: Şi eu l-am prins ţinând calea Măriucăi.
CHIRIŢA: Ţâst, beţivilor… bine v-o făcut sufleţelu… De ce nu vă păziţi
viţeii şi Măriucile?… Aşa să păţiţi… Hai, lipsiţi de-aici!
UN ŢĂRAN: Da-i păcat, cucoană, să ne laşi păgubaşi… Da! dacă nu neom
jălui la d-ta care ne eşti stăpână vecinică… la cine să ridicăm glasul,
săracii de noi!
ALTUL: Am ajuns mai rău decât ţiganii!
CHIRIŢA: Auzi-i?… auzi-i, ţopârlanii!… Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu
prăjina de falce?… Afară, mojicilor, că vă ştiu eu de mult că sunteţi buni
de gură şi răi de lucru… Afară!
ŢĂRANII: Cucoană…
CHIRIŢA: Pieriţi din ochii mei… că vă iau de fugă cu calul.
(Repede calul spre ei.)
(Împreună.)
ŢĂRANII (fugind)
Dreptate, dreptate
Ne fă.
Cucoană, dreptate
Ne dă!
CHIRIŢA (furioasă)
Cu biciul pe spate
V-oi da.
V-oi da eu dreptate
Aşa.
SCENA II
CHIRIŢA (după ce a alungat ţăranii călare, se întoarce şi vine în faţa
scenei): Vai de mine cu nişte ţărănoi, că n-ai chip să trăieşti de răul lor!…
De-abia am ieşit puţintel la primblare ca să mă mai răcoresc… şi parcă
dracu i-o scos în cale-mi să mă tulbure… Iar m-oi fi făcut roşie la faţă ca
un stacoş. (Strigă:) Ioane… Ioane!… ş-apoi astfel hurducă şi gloaba asta,
că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu pân-acu… (Strigă iar:) Ioane…
Ioane! Iaca somnorosu că iar o fi adormit în podul grajdului… şi nici c-o
să vie să mă coboare de pe cal… Ioane… Ioane… mă!… săraca de mine cor
să mă lase să şed toată ziua călare ca un jăndar… (Strigă furioasă:)
Ioane… Guliţă… Luluţă… monsiu Şarlă… Cumnăţică…
SCENA III
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, ŞARL, SAFTA, ION
(Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalţi ies din casă şi se
cobor din cerdac.)
GUGULIŢĂ: Cine mă cheamă?… neneaca!
SAFTA: Ce este?… Ce este?
ŞARL: Qui diable?… Ah! madame!…
ION: Aud, cucoană… Iaca, ia…
CHIRIŢA: Da veniţi azi de mă coborâţi de pe cal… Ce, Doamne, iartă-
mă!… aţi adormit cu toţii?
(Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţie. Ceilalţi se
adună împrejurul Chiriţei.)
GULIŢĂ: Ba nu, neneacă… dar învăţam Telemac cu monsiu dascălul.
SAFTA: Şi eu făceam dulceţi în cămară, cumnăţică.
ION: Şi eu…
CHIRIŢA: Taci din gură… că eşti încă cu ochii plini de somn… Ţine
calu…
ŞARL (apropiindu-se de Chiriţa): Madam cocona… sari în braţi a me.
CHIRIŢA (cochetând): În braţele d-tale, monsiu Şarlă?… Eşti foarte
galant… însă mă tem…
ŞARL: O! non te tem… că sunt vurtos.
CHIRIŢA: Nu de-aceea… că şi eu îs uşurică ca o pană; dar apoi… să sar în
braţele unui cavaler… nu ştiu de se cuvine?…
ŞARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion… (În parte.) J’aime mieux ça.
CHIRIŢA: Ei, dacă vroieşti numaidecât, monsiu Şarlă… aţine-te că sar.
ŞARL: No… poftim… une, deux, trois.
CHIRIŢA (sărind): Hup.
ŞARL (în parte): Cristi! uşuric ca un pan… merci.
CHIRIŢA (în parte): Îi nostim franţuzu… (Tare.) Aţi văzut agilitaua
mea? Ioane… du calu la grajd şi-l adapă, dar să nu-i scoţi şaua… Auzi?
ION (căscând): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.)
CHIRIŢA: Ho… că parcă-i să ne-nghiţi… face-o gură cât o şură.
GULIŢĂ: Neneacă… las’ să mă sui şi eu pe cal.
CHIRIŢA: Ce face?… ca să te trântească?… ba nu, Guliţa mamei.
GULIŢĂ: Pe mata cum de nu te trânteşte?
CHIRIŢA: Eu am învăţat la Ieşi, la manejărie… (În parte.) Numai eu ştiu
câte buşituri am mâncat… d-apoi dă!… dacă-i moda…
GULIŢĂ (scâncindu-se): Ei… neneacă, las’ să mă primblu călare… măcar
numai pin ogradă.
CHIRIŢA: Bai… ţi-am mai spus o dată că nu vreau… Nu mă supăra mai
mult. Mai bine apucă-te de-ţi învaţă franţuzasca cu monsiu Şarlă… că mă
ţii o mulţime de parale, trântore.
GULIŢĂ: Bai şi eu… M-am săturat de carte.
ŞARL: Monsieur Goulitze… taizes vous quand poruncesc madam nenec.
GULIŢĂ: Madam nenec… (în parte) franţuz stropşit.
ŞARL: Ce spus? (În parte.) Cré moutard… il m’agace toute la journée.
CHIRIŢA: Nu te potrivi, mosiu Şarlă, că-i copil încă.
ŞARL: Oui… copil… obraznic.
CHIRIŢA: Ce să-i faci dacă are duh, Guliţa nineacăi… (Sărută pe Guliţă.)
Îmi seamănă mie… bucăţică tăietă. Hai, du-te cu domnu profesor de
învaţă frumuşel, că ţi-oi face straie de moda nouă.
GULIŢĂ: Da… cal mi-i cumpăra?
CHIRIŢA: Cum s-a face băbacă-tău ispravnic.
ŞARL: Allons, Goulitze…. venez donc.
GULIŢĂ: Iaca, monsiu… je vene.
(Şarl şi Guliţă se primblă împreună prin ogradă, citind pe o carte şi din
vreme în vreme zic tare: ―Calypso ne pouvait se consoler du départ d’
Ulysse‖.)
CHIRIŢA: Uf! Doamne! că mare cald îi!… Hai sub copaci, cumnăţico.
(Merge în boschet.)
SAFTA (urmând pe Chiriţa): D-apoi şi d-ta, soro, ai minte s-alergi călare
în luna lui iuli? îi păţi ceva într-o zi.
CHIRIŢA: Ce să fac, soro, dacă-i moda… şi dacă-mi place… Oi zice şi eu
ca Ferchezeanca:
Hop, hop, hop,
La galop,
Când alerg călare,
Hop, hop, hop,
La galop,
Inima mea sare.
Hop, hop, hop,
La galop,
Când sunt armazoana;
Hop, hop, hop,
La galop,
Ieu lumea de goană.
Ce plăcere de-a fugi în fuga mare
Pe-un cal sprinten, uşurel ca un ogar.
Câteodată alivanta pe spinare…
Dar ce-mi pasă… dacă-i moda, n-am habar.
Hop, hop, hop,
La galop
Etc., etc., etc.
Ş-apoi trebuie să ştii, cumnăţică, că de când m-am dezbărat de Calipsiţa
şi Aristiţa… de când în sfârşit le-o măritat bărbatu-meu cu Brustur şi cu
Cociurlă… pare c-am întinerit de 20 de ani… îmi vine tot să zburd… că,
Doamne!… mult m-am mai necăjit prin Ieşu cela ca să-mi găsesc gineri…
ştii?…
SAFTA: Ştiu… căzuseşi în mâinile unor coţcari!…
CHIRIŢA: Cine dracu să-i cunoască? Acu toţi îs îmbrăcaţi într-un fel… şi
nu poţi alege care-i boier, care-i coţcar… Dar ce-o fost s-o trecut. De trii
ani de când m-am întors la moşie la Bârzoieni… i-am şi uitat.
SAFTA: Bine-ai făcut.
CHIRIŢA: Hei!… când ar da Dumnezeu să mi se împlinească gândul… aş
da de şepte sărindaruri.
SAFTA: Ce gând, soro?
CHIRIŢA: Ah! cumnăţică, să mă fac isprăvniceasă!… alta nu doresc pe
lume!… Isprăvniceasă cu jăndari la poartă şi-n coadă.
SAFTA: De ce nu?… Te-i face şi d-ta ca alte multe… Doar a izbuti el fratemeu
la Ieşi unde l-ai trimis…
CHIRIŢA: Aşa nădăjduiesc… că şi noi… Dumnezeu ştie câte-am pătimit
la ―48… ca patrioţi… Las’ că ne-o pierit vro zece capete de vite. Dar apoi
îţi aduci aminte ce friguri o avut Bârzoi… şi cum m-o durut măseaua care
am scos-o!…
SAFTA: Aşa… aşa…
CHIRIŢA: De aceea l-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieşi ca să
cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ţinut… Doară şi el are drituri… ca
patriot… ca pătimit… Nu-i vezi, acu, care de care are pretenţii să intre în
slujbă… sub cuvânt că i-o fost frică la ― 48?… Helbet! dacă-i pe-aceea…
apoi şi noi avem temeiuri… Adă-ţi aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi…
că striga şi pin somn c-o venit zavera…
SAFTA: Aşa… aşa…
CHIRIŢA: I!… când să-l văd deodată intrând pe poartă cu doi jăndari…
ştii?… i-aş sări în cap.
SAFTA: D-apoi eu?…
CHIRIŢA: Mai tras-ai în cărţi, cumnăţico?
SAFTA: Tras, soro… că alta nu fac toată ziua…
CHIRIŢA: Şi ce zic cărţile?
SAFTA: Menesc a bine… Mi-o ieşit zece ochi de caro… bucurie… lângă
riga de trefli… frate-meu, şi dedesubt trii ochi de cupă… drum… trebuie
să vie negreşit astăzi… şi să-ţi aducă veste bună.
CHIRIŢA: Să te-audă Dumnezeu… Atunci să vezi, soro, căpăţâni de
zăhar… să nu poţi dovedi cu dulceţile…
SAFTA: Iaca pozna, că eu mi-am uitat belteua pe foc… şi m-am luat cu
vorba…
CHIRIŢA: Nu-i nimică… o belte mai mult sau mai puţin pentru o
isprăvniceasă… nu-i cea pagubă… Ian spune-mi, te rog… (Îi vorbeşte
încet, în vreme ce scoate un port-ţigar din buzunar.)
ŞARL (în fund): Dis donc comme moi, Goulitze: Calypso ne pouvait se
consoler du départ d’ Ulysse.
GUGULIŢĂ: Calypso ne pouvait d’ Ulysse.
ŞARL (în parte): Cré gamin!… il m-agace joliment!…
SAFTA: Iar îi să tragi tiutiun, soro?… Pare că te văd iar c-ai să te
îmbolnăveşti.
CHIRIŢA: Ba nu, soro, c-aşa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să
mă deprind cu ţigările…
SAFTA: Mă mir ce gust poţi găsi să pufuieşti din gură ca un neamţ?
CHIRIŢA: Ce gust?
Toată lumea azi fumează,
Scoate fum pe nas, pe gât;
Unii moda imitează,
Alţi fumează de urât.
Omenirea-i o ţigară
Care se preface-n scrum;
Şi amorul cel cu pară
Arde şi se schimbă-n fum…
Numai fumuri vezi aice
La femei şi la bărbaţi.
Toţi fumează… poţi dar zice:
Că-s mai toţi înfumuraţi.
SAFTA: Cum înfumuraţi?… vrei să zici afumaţi?
CHIRIŢA: Şi una şi alta… dar… ian spune-mi, cumnăţică, ce face Luluţa?
SAFTA: Îi în grădină.
CHIRIŢA: Biata copilă!… De când o murit cucoana Nastasiica Afinoaie,
nineacă-sa, şi am luat-o sub epitropia noastră… mi-i drăguţă ca o noră.
SAFTA: Mai ştii?… poate să-i fii soacră cu vreme.
CHIRIŢA: Ţâst! aşa am chibzuit treaba cu bărbatu meu… Luluţa are
zestre bună… Guliţă asemene… mai potriviţi unde să-i găseşti?…
SAFTA: Să-i cauţi cu lumânarea…
CHIRIŢA: Numai atâta mă îngrijeşte că Luluţa nu bate nicidecum cu
Guliţă… şi-i tot tristă de când o rămas orfană… ba încă câteodată parcă se
pierde… nu-i în toate minţile.
SAFTA: Nu băga de seamă, că-i încă tânără.
CHIRIŢA: Ce tânără?… că-i de vro 15 ani… când s-o născut Guliţă, era de
un an… îmi aduc aminte ca acu… la Sân-Chetru… (Vorbind, îşi caută
chibriturile.) Da oare ce mi-am făcut chibriturile?… Hait… că leam
prăpădit pe câmp. (Tare.) Monsiu Şarlă?
ŞARL (înaintându-se): Poroncesc, madam.
CHIRIŢA: Nu cumva ai fosfor cu d-ta?
ŞARL (aprinzând un chibrit): Voilà, madame. (În parte.) Elle fume
comme un caporal.
CHIRIŢA (aprinzându-şi o ţigară groasă): Merci… Voulez-vous aussi
boire une cigarre?
ŞARL (în parte): Aie… aie… elle va recommencer ses traductions
libres…
CHIRIŢA: Ils sont de minune… cigarres de Halvanne…
ŞARL (luând o ţigară): Merci, madame.
GUGULIŢĂ: Ţigare de halva?… neneacă, dă-mi şi mie o ţigară.
CHIRIŢA: Auzi?… atâta ar mai trebui… cuconaşii nu trag ţigări.
GUGULIŢĂ: Ei… mata de ce tragi dacă eşti cucoană?
CHIRIŢA: Tacă-ţi gura, plodule… Monsiu Şarlă… ian dites-moi je vous
prie: est-ce que vous ètes… mulţămit de Guliţă?
ŞARL: Comme ça, comme ça… mulţumit et pas trop.
CHIRIŢA: C’est qu’il est très… zburdatic… mais avec le temps je sui sure
qu’il deviendra un tambour d’ instruction.
ŞARL (cu mirare): Tambour?…
CHIRIŢA: Oui… adică, dobă de carte… tambour… nous disons comme ça
en moldave.
ŞARL (în parte): Ah bon!… la voilà lancée.
CHIRIŢA: Et alors nous l’enverrons dedans.
ŞARL: Où ça, madame?
CHIRIŢA: Dedans… înăuntru… nous disons comme ça en moldave.
ŞARL (în parte): Parle donc le moldave alors, malheureuse.
CHIRIŢA: Et voyez-vous, monsieur Charles, je ne voudrais pas qu’il
perde son temps pour des fleurs de coucou.
ŞARL: Pour des fleurs de coucou?
CHIRIŢA: C’est-à-dire: de flori de cuc… nous disons comme ça…
ŞARL: En moldave… (În parte.) Cristi… qu’elle m’ agace avec son
baragouin!
CHIRIŢA: Aussi, je vous prie… quand il se paressera… de lui donner de
l’argent pour de miel.
ŞARL: Comment?… que je lui donne de l’argent?
CHIRIŢA (râzând): Non… Să-i dai bani pe miere… de l’argent pour du
miel… c’est correct… nous disons comme cela…
ŞARL: C’est convenu… en moldave… Vous parlez comme un livre.
CHIRIŢA: Merci… j’ai apprendé toute seulette le français… pre legea
mea.
ŞARL: Est-se possible!… C’est extraordinaire… Hé bien, votre fils vous
ressemble… il a une facilité! dans quelques années il parlera aussi bien
que vous.
CHIRIŢA: Quel bonheur! Gugulea nineacăi… Auzi ce spune monsiu
Şarlă… zice că ai să vorbeşti franţuzeşte ca apa… N’est-ce pas, monsieur
Charles, qu’il parlera comme l’eau?
ŞARL: Comme?… Ah oui, oui… vous dites comme ça en moldave. Oui…
oui.
CHIRIŢA: Da ian să-i fac eu un examen… Guliţă, spune nineacăi, cum se
cheamă franţuzeşte furculiţa?
GUGULIŢĂ: Furculision.
CHIRIŢA: Frumos… dar friptura?
GUGULIŢĂ: Fripturision.
CHIRIŢA: Prea frumos… dar învârtita?
GUGULIŢĂ: Învârtision.
CHIRIŢA: Bravo… Guliţă… bravo, Guliţă… (Îl sărută.)
ŞARL (în parte): Gogomanition, va!…
SCENA IV
Cei dinainte, ION (venind pe poartă)
ION: Cucoană, cucoană… Iaca un răvaş de la Ieşi.
CHIRIŢA (tresărind): De la Ieşi? A fi de la d-lui… Cine l-o adus?
ION: Un jăndar de la isprăvnicie… Cică-i grabnic.
CHIRIŢA: Grabnic?… adă… (Vrea să ieie răvaşul şi se opreşte.) Da aşa saduce
răvaşul, măi oblojitule?
ION: Apoi cum?
CHIRIŢA: Cum?… Nu ţi-am spus c-acum îi moda s-aducă răvaşele pe
talgere?… Ha?
ION: Iaca… parcă răvaşele-s alivenci.
CHIRIŢA: Ce-ai zis?… lipseşti de-aici… şi doar nu mi le-i aduce acu
îndată după modă… c-atâta-ţi trebuie.
ION: Da unde să găsesc eu talgere, cucoană?… că nu-s sofragiu.
CHIRIŢA: Du-te sus la jupâneasa de cere un talger ş-un şervet.
ION: Şi şervet?
CHIRIŢA: Şi după ce-i pune şervetu pe talger şi răvaşu pe şervet… să mil
prezentezi frumos… ai auzit?
ION: Am auzit. (Se duce în casă zicând:) Să pun talgeru pe şervet şi
răvaşu pe şervet… ba şervetu pe răvaş… ba…
SAFTA: Bine, soro, cum ai răbdare s-aştepţi, când îi răvaş grabnic de la
frate-meu poate?
CHIRIŢA: Fie măcar de la Pori-împărat… am hotărât să introduc în
provinţie obiceiurile din Ieşi, doar ne-om mai roade puţintel şi noi…Nam
dreptate, monsiu Şarlă?
ŞARL: Mult dreptat, mult… în care pricin?
CHIRIŢA: În predmetul civilizaţiei.
ŞARL: Civilization… cu serviette?
CHIRIŢA: Pe assiette.
ŞARL: C’est l’ étiquette?
CHIRIŢA: Cu serviette.
GUGULIŢĂ: Pe assiette.
ŞARL: Au fait… (În parte.) Je n’y suis pas du tout.
SCENA V
Cei dinainte, ION (venind din casă şi aducând răvaşul acoperit sub
şervet şi sub talger)
ION: Cucoană… iaca răvaşul de modă.
CHIRIŢA: Adă-l încoace… (Căutând în talger.) Unde-i, că nu-l văd în
talger?…
ION: Cred şi eu dacă-i de desubt.
CHIRIŢA (ridicând talgerul): Dedesubt?… Aşa te-am învăţat eu?… Nu-i
nici sub talger?… Ce-ai făcut răvaşu, tontule?
ION: Dec!… se face că nu ştie… îi sub şervet… ca de modă… Nu mi-ai
spus?…
CHIRIŢA: Sub şervet?… (Azvârle şervetul şi găseşte răvaşul în palma
lui Ion.) Bată-te cucu, mangositule… Ian vedeţi, mă rog, c-o făcut cu totul
dimpotrivă… (Ia răvaşul.)
ION: Ei!… parcă eu am fost de gemene cu moda… aşa mi-ai poruncit, aşa
am făcut.
CHIRIŢA: Ai noroc că-i răvaş grabnic de la bărbatu-meu… că ţi-aş arăta
eu…
SAFTA: Da lasă-l încolo, cumnăţică, şi citeşte azi…
CHIRIŢA: Ian să videm. (Citeşte adresa răvaşului:) ―Isprăvnicia
ţinutului către preaiubita mea soţie, Chiriţa Bârzoi, ot Bârzoieni.‖
ŞARL: Comment?… Madam est maritat c-un ispravnicie?
CHIRIŢA (zâmbind): Ba mi se pare că c-un ispravnic nou… Cumnăţică,
ce semn îi când îţi ţiuie urechea stângă?
SAFTA: Semn bun, soro.
CHIRIŢA: Să vedem… Cruce-agiută. (Citeşte:) ―Cu frăţească mă închin şi
te sărut dulce, iubită Chiriţo. În sfârşit, cu mila lui Dumnezeu, m-am
isprăvnicit!… Neamul nostru s-o înălţat!… Ie-o pe-acolo cam pe mare cu
megieşii, că pe-aici las’ pe mine. Scoală-te îndată şi vină în târg cu toată
gospodăria şi cu tot neamul… dintre care nu uita a-mi aduce curcanul cel
bătrân, c-am să-l pun în slujbă. Scris-am. Al d-tale ca un soţ, Grigori
Bârzoi‖
CHIRIŢA: Kirie eleison!… iată-mă-s isprăvniceasă!… (Nebună de
bucurie.) Cumnăţică, Guliţă, monsiu Şarlă, Ioane… îs isprăvniceasă!
TOŢI (cu bucurie): Isprăvniceasă!
CHIRIŢA (jucând singură de bucurie): Tra, la, la, la, la… sunt
isprăvniceasă… Cumnăţică, vină să te sărut. (Sărută pe Safta.) Guliţă,
vină şi tu să te sărut. (Sărută pe Guliţă.) Monsiu Şarlă, vină şi d-ta să
te… (Coboară ochii ruşinată.)
ŞARL: S’il vous plaît?
CHIRIŢA: Pardon… Ioane, Ioane…
ŞARL (în parte): Comment?… Ion aussi?…
CHIRIŢA: Ce era să-ţi spun?… am uitat-o de bucurie… Ha… dute de
spune surugiilor să înhame poştalionii la trăsura cea galbenă… degrabă…
degrabă, că o să ne pornim la târg.
TOŢI: La târg?
CHIRIŢA: Dar… destul am mocnit la ţară… ian să mai fantacsesc şi eu
prin târg, ca altele… doar îs isprăvniceasă… Nu că adică mam fudulit
dintr-aceasta… sau că mi-ar fi făcut vro mulţămire mai deosebită… Nu…
nu se sparie Chiriţa aşa lesne… cu una, cu două… Zău, nu… minciuni nu
ştiu să spun, că nu-s ipo… ipocondră… M-am isprăvnicit? să-mi fie de
bine… Dac-am dorit-o… am dorit-o numai de-o ambiţie care am… iar nu
de alta. Ioane… trimis-o boieriu vro ceată de jăndari ca să meargă pe
lângă obloane?
ION: A trimis o ceată întreagă: doi slujitori.
CHIRIŢA: Numai?… Spune-le să se gătească… Hai… cară-te…
ION: Iaca mă car, cucoană isprăvniceasă… măria-ta! (Iese.)
CHIRIŢA: Isprăvniceasă!… De-acum să vedeţi bontonuri şi tinichele…
am să-i durez ş-un voiaj la Paris.
SAFTA: Tocmai pe-acolo?… în ţara nemţească?…
GUGULIŢĂ: Să mă iei şi pe mine, neneacă.
CHIRIŢA: Te-oi lua, puiule… şi pe monsiu Şarlă… şi pe Luluţa… Parcă
văd pe pasport: baroana Chiriţa!…am să mă dau şi eu de baroană, cum oi
trece graniţa… să spariu nemţii!…
ŞARL (în parte): Îi lipseşte un dog.
CHIRIŢA: Qu’ est-ce que, monsiu Şarlă?
ŞARL: Je partage votre bonheur, madame.
CHIRIŢA: Ah oui, monsiu Şarlă… je suis heureuse pardessus la mesure…
ŞARL: Je comprends… peste masur.
CHIRIŢA: Tout à fait… Hai iute să ne gătim, ca să plecăm cu ziuă… Hai.
(Se aude glasul Luluţei în grădină, cântând.)
GUGULIŢĂ: Auzi, neneacă, glasu Luluţei?
CHIRIŢA: Iat-o, vine într-acoace… Staţi locului.
(Se opresc lângă boschet.)
SCENA VI
Cei dinainte, LULUŢA (intră pe portiţa grădinii cântând şi alungând un
flutur cu un năvod mic de bariş)
LULUŢA (Arie din ―Baba-Hârca‖: ―Ei, zău, tare-mi pare bine…‖)
Fluturaş, vin’ lângă mine…
Ah, ascult’al meu cuvânt,
Că şi eu sunt ca şi tine
Singurică pe pământ!
Nu zbura, nu zbura, stăi…
GULIŢĂ (căutând pe sus)
Iată-l, iată-l! măi, măi, măi!
LULUŢA
Tare-i sprinten şi frumos.
GULIŢĂ
Când pe sus îi, când pe jos.
LULUŢA
Nu zbura, nu zbura, stăi…
GULIŢĂ
Iată-l, iată-l! măi, măi, măi!
LULUŢA
Zău, te-oi prinde… de-a te prinde
Un dor mare mă cuprinde.
Vin’ cu mine fără frică
Că-s şi eu o fluturică…
În zadar fugi pe-mprejur;
De-a te prinde eu mă jur.
În zadar zbori aşa tare…
Na, te-am prins… Ce bine-mi pare!
(Luluţa trânteşte năvodul în capul lui Guliţă şi-l prinde înăuntru.)
LULUŢA: L-am prins… l-am prins.
GUGULIŢĂ: Da şezi binişor, Luluţă, că te spun neneacăi…
LULUŢA: Vai de mine!… în loc de flutur, am prins un cărăbuş…
Ha, ha, ha, ha, ha.
Cărăbuş, cărăbuş
Pe-a cui mâini încăpuşi.
TOŢI: Ha, ha, ha, ha…
GULIŢĂ (mânios): Cărăbuş!…auzi, neneacă?… zice că-s cărăbuş.
CHIRIŢA: Nu te mânie, Guliţă, că şuguieşte Luluţa… Luluţo, vin-încoace
la mătuşica să-ţi spun o veste bună.
LULUŢA: Ce veste?…
CHIRIŢA: M-am făcut isprăvniceasă.
LULUŢA: Ei… ş-apoi?
CHIRIŢA: Apoi… nu sari în sus de bucurie?
LULUŢA: Nu.
CHIRIŢA (supărată, Saftei): Îţi spun eu că câteodată se pierde. (Tare.)
Ei dar găteşte-te, Luluţă, c-o să mergem la târg.
LULUŢA (cu bucurie): Unde?… la Ieşi?
CHIRIŢA: Ba cole, alăture cu Bârzoieni… unde-am mai fost an iarnă.
LULUŢA (tristă): Ori acolo… ori aici la ţară… totuna-i.
CHIRIŢA: D-apoi… vezi d-ta… te-ai deprins tot la Ieşi… Mai şezi şi prin
ţinut, că nu-i muri…
LULUŢA (plângând): Ba oi muri…
CHIRIŢA: Îndărătnico!…
ŞARL (în parte): Pauvre enfant!
CHIRIŢA: Hai, să ne gătim de drum… Monsiu Şarlă… je vous prie à la
bracette.
ŞARL (dându-i braţul): Trop heureux, madame. (Dă celălalt braţ
Saftei.) Madam cocona Safta,non poftesc?
SAFTA: Bucuros, domnule…
ŞARL (în parte): J’ai l’air d’une cruche a deux anses… tableau!
(Chiriţa, Safta, Şarl şi Guliţă intră în casă.)
SCENA VII
LULUŢA: Doamne!… tare mi-i urât aici… nu ştiu ce să fac toată ziua… Nam
pe nime care să mă iubească de când a murit biata nenecuţă…
Mătuşica-i prea bătrână şi Guliţă prea tânăr… nu mă pot înţelege cu ei,
cum mă înţelegeam cu neneaca şi cu Leonaş… dragu Leonaş!… unde-o fi
el acu?… de trei ani de când nu l-am văzut, o fi crescut mare şi m-o fi
uitat poate… da eu una ştiu că nu l-oi uita niciodată… că-l iubesc din
copilărie.
(Arie din ―Însurăţei‖: ―Zile dintâi ale-nsoţirii‖)
Scump suvenir de fericire,
Cu glasul tău de nălucire
Alungi ades a mea mâhnire
Şi mă îngâni vesel, uşor.
Ah! vin-acum, vis de plăcere,
Ca să-mi aduci o mângâiere
Şi, ca prin vis, a mea durere
Să mi-o ridici în al tău zbor!
SCENA VIII
LULULŢA, GULIŢĂ (venind pe portiţa grădinii)
GULIŢĂ (în parte): Am fugit pe uşa din dos şi am dat pin grădină ca să
scap de dascăl… Acum… hai la grajd… Tot oi să încalec, în ciuda
neneacăi… mă duc să fur calul de la iesle… Ia aşa!… de ce nu mă lasă de
bunăvoie. (Dă cu ochii de Luluţa.) Luluţa!
LULUŢA: A!… iaca şi monsiu cărăbuş…
GULIŢĂ: Iar mă faci cărăbuş?… Ian ascultă, Luluţă… aici nu suntem la
Ieşi ca să mă iei în râs… Acu-s mare! şi dar, te poftesc…
LULUŢA: Mare?… vrea să zică: eşti cărăbuş de cei cu două coarne?
GULIŢĂ: Ba nici cu două… nici cu unu… îs cavaler!… învăţ pe Telemac…
LULUŢA: Zău!… ai ajuns pân-acolo?… Nu te cred!
GULIŢĂ: Nu mă crezi?… Ascultă dar să ţi-l spun pe de rost… Télémaque
ne pouvait d’ Ulysse dans sa douleur…
LULUŢA: Destul, că doar nu-s profesor… să-mi spui lecţia.
GULIŢĂ: Păcat, Luluţă… că nu eşti mata în locul lui monsiu Şarlă… că,
zău, mai mult aş învăţa cu mata…
LULUŢA: Da de ce, Guliţă?
GULIŢĂ: Nu ştiu bine de ce… dar cu mata mi-ar fi dragă cartea.
LULUŢA (în parte): Bietul copil!
GULIŢĂ: Mata îţi tot baţi joc de mine… nu înţeleg pricina pentru care…
dar cu toate aceste… nu pot să mă mâniu pe mata cu tot dinadinsul… că-
mi eşti drăguţă… na.
LULUŢA: Drăguţă!
GULIŢĂ: Pre legea mea!
(Arie ―Căruţa poştei‖)
Îmi plac arşicii şi zmeu-mi place;
Mi-e drag cu mingea de-a arunca.
Dar lângă tine, ah! cum se face
Că-mi trece gustul de-a mă juca?
Nu ştiu, Luluţă, cum, zău, se face
Că-mi trece gustul de-a mă juca.
În puf sunt meşter şi suflu tare;
Dar când pe tine eu te zăresc,
Rămân deodată fără suflare
Şi nu pot jocul să-l isprăvesc.
Când vreau să suflu… n-am răsuflare;
Şi bani şi minte, tot prăpădesc!
LULUŢA: Bietul Guliţă!… Eu te-nţeleg… dar ce folos, că eşti încă copil!
GULIŢĂ: Copil?… Ia să vezi acuşi dacă-s copil… când oi alerga călare.
LULUŢA: Cum!… ce fel?
GULIŢĂ: Pe calul neneacăi… da să nu spui, Luluţă… Aşteaptă aici.
(Aleargă în culisele din dreapta.)
SCENA IX
LULUŢA, pe urmă GULIŢĂ şi ION
LULUŢA (singură): Auzi mă rog? Guliţă… un copil de ieri, dealaltă ieri,
cum zice mătuşica… Cine-ar fi crezut?… Zău că nu mai sunt copii astăzi
pe lume… Ce huiet s-aude?…
(Se aude în culisele din dreapta sfadă între Ion şi Guliţă.)
ION (în culise): Da lasă calu-n pace, cuconaşule!
GULIŢĂ (asemene): Taci, Ioane, că ţi-oi da bacşiş… Hi… cal… hi… cal…
ION: Ce bacşiş?… Să mă bată cucoana?…
GULIŢĂ: Hi… cal… hi, cal… (Strigă surugieşte.)
ION: Iaca pozna!… nu lăsa, măi! Săriţi de opriţi calul!
GULIŢĂ (răpit de cal, vine în scenă speriat şi ţipând): Valeu!… valeu!…
nu mă lăsa, Ioane, că mă trânteşte. Valeu!… valeu!…
(Iese călare cu fuga pe poartă în dreapta.)
ION (alergând dintre culise): Vai de mămulica mea!… de-acum mi-am
găsit arţagu cu cucoana… Hait… l-o umflat rusaliile… (Iese prin fund,
strigând:) Săriţi… săriţi…
LULUŢA: Ha, ha, ha… parcă era făt-logofăt din poveste. (Cade de râs pe
canapea.)
(Se face zgomot în sat. Chiriţa, Safta şi Şarl ies în cerdac.)
SCENA X
LULUŢA, CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ŢĂRANI
CHIRIŢA, SAFTA : Ce este?… foc?… tâlharii?
(Guliţă trece pe la poartă, din dreapta în stânga, în fuga calului,
strigând: ―Neneacă… monsiu dascăl… nu mă lăsaţi… valeu…‖ Câţiva
ţărani aleargă după el, alţii intră pe scenă.)
CHIRIŢA, SAFTA: Vai de mine!… Guliţă călare?
ŞARL: Grands dieux!… il est perdu, courons. (Se coboară repede din
cerdac.)
CHIRIŢA: Perdu!… mon odor?… Ah!… vah!… săriţi… alergaţi…
(Se coboară cu Safta în scenă.)
(Arie din ―Baba Hârca‖: ―Săriţi… săriţi!‖)
CHIRIŢA
Săriţi, săteni, argaţi,
Cu toţii alergaţi.
Săriţi şi-mi ajutaţi
Copilul să-mi scăpaţi!
Iată-mă-s în disperare!
Săriţi, săriţi, alergaţi.
Guliţă-i în pierzare;
Săriţi de mi-l scăpaţi!
COR
Săriţi, săteni, argaţi,
Cu toţii alergaţi.
Săriţi de-o ajutaţi,
Copilul să-i scăpaţi!
(Toţi aleargă pe poartă şi apucă pe urmele calului.)
LULUŢA (singură): Vai de mine!… Se vede că-i în primejdie!… Mă duc
să caut colonie, că poate să leşine mătuşica… (Intră în casă.)
SCENA XI
LEONAŞ (ivindu-se la poartă) şi, pe urmă, LULUŢA
LEONAŞ: Ce i-au apucat de aleargă ca nişte nebuni?… Să juri că a lovit
strechia pe tot satul… Ian priveşte cum se-ntrec… Ce văd? două cucoane
cu dânşii?… Ce să fie oare?… Ian să întreb la curte… (Vine în scenă.)
LULUŢA (ieşind în cerdac): Iaca colonia… Hai degrabă după dânşii. (Se
coboară repede şi se întâlneşte cu Leonaş.)
LEONAŞ: Luluţa!
LULUŢA: Leonaş!… Leonaş aici! A!… (Se aruncă cu bucurie în braţele
lui.)
LULUŢA
Tu eşti, iubite Leonaş?
LEONAŞ
Eu sunt, iubite îngeraş.
LULUŢA
Nu-i vis?… îmi vine, zău, să plâng.
LEONAŞ
Nu-i vis… în braţe-mi eu te strâng.
(Împreună.)
Ah, ce fericire!
Ce veselă simţire
Simt acum că te-am găsit,
O! scump odor iubit.
Dulcea mângâiere
Goneşte-a mea durere,
Şi-n rai mult aşteptat
Parc-am intrat.
LULUŢA (sărind de bucurie): I!… cât îmi pare de bine c-ai venit,
Leonaşule… ştii? îmi vine să râd şi să plâng totodată… De mult nu te-am
văzut!
LEONAŞ (cu dragoste): De mult, dragă Luluţă… tocmai de când te-a luat
cucoana Chiriţa sub epitropia ei şi te-a adus la Bârzoieni.
LULUŢA (ştergându-şi ochii): Aşa… de la moartea nenecuţei.
LEONAŞ: Nu mai plânge, Luluţa… că, zău, acuşi plâng şi eu.
LULUŢA: Cum n-oi plânge dacă de trei ani de zile mă găsesc printre
străinii care, pentru că mă văd tristă şi pe gânduri, zic că dau semne de
nebunie… Ei nu pot înţelege că mi-i dor de nenecuţa.
LEONAŞ: Ce spui?… Vrea să zică eşti nenorocită în casa Chiriţei?
LULUŢA: Apoi judecă tu însuţi de pot fi fericită… singură, orfană!…
depărtată de toţi prietenii copilăriei mele… de tine, Leonaş, care eram
deprinsă să te văd în toate zilele în casa maică-mea!…
LEONAŞ: Biata Luluţă!… De ştiam una ca asta… nu mă duceam peste
graniţă.
LULUŢA: Cum?… ai făcut voiajuri?
LEONAŞ: De cum ne-au despărţit întâmplările… m-am pornit la Paris şi
am şezut acolo trei ani…
LULUŢA: Trei ani!… încaltea gândit-ai vrodată la mine?
LEONAŞ: Nu o dată… dar totdeauna… Şi cum m-am întors în ţară, cea
întâi dorinţă a mea a fost ca să te găsesc şi să te văd.
LULUŢA: Ce bine-mi pare!… De-acum cred că-i şedea tot cu mine.
LEONAŞ: Numai de mi-a da voie cucoana Chiriţa.
LULUŢA: De ce nu?… Ce poate s-o supere şederea ta aici?
LEONAŞ: Poate să nu-i vie la socoteală, pentru că, după cum am aflat la
Iaşi de la sărdarul Cuculeţ, se vede că Chiriţa plănuieşte ca să te mărite
mai târziu cu Guliţă.
LULUŢA: Cu Guliţă?… Ha, ha, ha, ha… Da nu l-ai văzut cum merge
călare? Ha, ha, ha!…
LEONAŞ: Cum?… Ce are a face?
LULUŢA: După dânsul aleargă acu tot satul: îl hăituieşte.
LEONAŞ (cu mirare): Nu te înţeleg… Dar oare ce s-aude?
(Zgomot afară.)
LULUŢA: Or fi hăitaşii lui Guliţă… (Merge în fund şi caută între culise.)
Dar iată-i… ei sunt… aduc vânatul aici… Hai degrabă, Leonaş, să ne
ascundem cole în boschet. (Merg amândoi în boschet.)
SCENA XII
LULUŢA şi LEONAŞ (în boschet), ŢĂRANII
(aduc pe Guliţă leşinat şi-l aşează pe un scaun în faţa publicului),
CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ION (vin plângând împrejurul lui Guliţă)
(Aria din ―Baba Hârca‖: ―Bobii hai, bobii na‖)
COR
Vai de el, a murit!
Iată-l.
Calul rău l-a buşit!
Cată-l.
A murit, a murit,
Iată-l!
CHIRIŢA (cu deznădăjduire)
A murit Gugulea meu!
COR
Ierte-l, ierte-l Dumnezeu!
CHIRIŢA (bocind): Guliţa mamei!… Guguliţa nineacăi… cât era el de
frumuşel… cât era de sprintinel, ş-acum iată-l ţeapăn… bujoraşu
mamei… l-am pierdut!…
LULUŢA şi LEONAŞ (în parte, speriaţi): A murit!
ŞARL (apropiindu-se de Guliţă): No… taci, madam cocona… că el nu-i
murit… traiesc bine. (Caută să-l dezleşine.)
CHIRIŢA: N-o murit!… eşti sigur, monsiu Şarlă… Ah, aş fi în stare să mă
duc la Ierusalim pe gios cu traista-n cap. (Bocind cu bucurie.) Îngeraşu
mamei!… n-o murit!…
ŞARL: Destul ţipat acum… asurzit la mine. Apă de colonie este?
CHIRIŢA: Na flacornul meu… dă-i la nas… Guguliţa mamei…
(Furioasă.) Ei las’, bade Ioane, că te-oi drege eu.
ŞARL (punând flaconul sub nasul lui Guliţă): Enfin!… voilà qu’il
revient, son nez remue!
CHIRIŢA: Son nez remue?… quel bonheur!… Cher Goulitze!… il a mangé
une terrible… comment dites-vous en français?… une terrible… trântă!
GUGULIŢĂ (trezindu-se, cu glasul slab): Trântision.
TOŢI: A!…
CHIRIŢA: Trântision!… o înviet franţuzeşte! Guguliţa nineacăi!… (Îl
strânge în braţe.)
LEONAŞ, LULUŢA (în boschet): Trântision? Ha, ha, ha, ha.
CHIRIŢA: Cine chicoteşte aici?… (Aleargă furioasă în boschet.) Luluţa
cu un cavaler!… Ce faci aici, dimoni?… şi d-ta, cuconaşule, cine eşti?… ce
cauţi? ce vrei?
LEONAŞ (ieşind din boschet): Cucoană Chiriţă… mai întâi mă închin cu
supunere.
CHIRIŢA: Şi al doile?
LEONAŞ: Al doile nu lipsesc a cerceta despre întregimea fericirii
sănătăţii d-tale, ca aflând…
CHIRIŢA (de tot furioasă): Şi al treile?
LULUŢA: Al treile vei şti că d-lui îi Leonaş, prietenul meu din copilărie.
CHIRIŢA: Leonaş?… A! d-ta eşti domnu Leonaş?… mă bucur… Ieşi afară
din ogradă, neruşinatule.
LULUŢA: Să iasă?… de ce să iasă?
CHIRIŢA: Te-oi învăţa eu să râzi de Guliţă… Auzi, mă rog?… Vine pe
furiş în casa mea şi în loc să mă mângâie la supărare… îi vine chef de
râs?… ghidi ştrengar!
LEONAŞ: Cucoană Chiriţă… mai întâi…
CHIRIŢA: Întâi, al doile ş-al treile… ieşi afară… cară-te… cât e treaba cu
cinste… să nu te mai văd… Auzi? un chichirneţ acolo!…
LEONAŞ (mânios): Ian ascultă, Bârzoaio, ai noroc că eşti de când
Papură-Vodă… c-apoi…
CHIRIŢA: Minciuni spui… că tocmai ieri am împlinit 35 de ani.
ŞARL (în parte): Oh! elle est bonne celle la.
LEONAŞ: 35 fără miercuri, fără vineri şi fără sâmbete.
CHIRIŢA: Ce-ai zis?… îmi lipsesc sâmbetele? (Către ţărani.) Mări ia
împingeţi-l, măi, de spate pe poartă, să-l învăţ eu a vorbi cu
isprăvnicesele.
(Ţăranii vor să se repeadă asupra lui Leonaş.)
LEONAŞ (scoţând un pistol): Să nu vă mişcaţi, că dau.
GUGULIŢĂ (ascunzându-se după Chiriţa): Neneacă… ne-mpuşcă!
CHIRIŢA (ascunzându-se după Safta): Vai de mine, c-aista-i volintir!
SAFTA (ascunzându-se după Şarl): Nu lăsa, monsiu Şarlă.
ŞARL (alergând înaintea lui Leonaş): Arrêtez, monsieur…
LULUŢA (lângă Leonaş): Leonaş, te rog… nu face vro nenorocire.
LEONAŞ: N-ai nici o frică, Luluţă. Cât pentru d-ta, Chiriţoaio… scrie-n
frunte ce-ţi spun: de azi înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea
mea.
CHIRIŢA: Nu-mi pasă, că-s isprăvniceasă.
LEONAŞ: Tu, Luluţă dragă… fii liniştită, c-oi priveghe totdeauna asupra
ta. Adio… (Sărută pe Luluţa şi se depărtează spre fund.) Să ne vedem
sănătoşi, Bârzoaie.
CHIRIŢA: Ba să te văd, când te-oi chema eu…
(Împreună.)
LEONAŞ
(Arie din ――Baba Hârca: ―Dar ce este, ce-ntâmplare‖)
Lasă, lasă, Chiriţoaie,
Babă-Cloanţă, ră strigoaie.
Îi păţi tu, vai de tine,
Multe şotii de la mine!
CHIRIŢA şi CORUL
Cale bună, sprâncenată,
Mergi la dracu, să-i fii plată;
Şi să nu dai ochi cu mine,
Că-i păţi, zău, o ruşine.
LULUŢA (căutând să împace pe Leonaş)
Mergi, iubite,-n cale bună…
Nu te pune c-o nebună.
ŞARL (căutând să împace pe Chiriţa)
Non te superi de mânie…
Non te-apuc l’apoplexie.
(Împreună.)
LEONAŞ
Lasă, lasă, Chiriţoaie etc.
CHIRIŢA şi CORUL
Cale bună, sprâncenată etc.
(Leonaş iese.)
SCENA XIII
Cei dinainte, in afară de LEONAŞ
CHIRIŢA: S-o dus volintiriu?
ŢĂRANII: S-a dus.
CHIRIŢA: De-acum hai să ne ducem şi noi la târg ca să ne punem în
siguranţie… Ioane, gata-s trăsurile?
ION: Gata, cucoană.
CHIRIŢA: Du-te de zi jăndarilor să vie aici cu săbiile scoase… (Ion iese.)
Cumnăţică, pune la cale să ducă lucrurile la trăsură… (Safta intră în
casă.) Şi voi, na doi fifirigi… să beţi în sănătatea boieriului.
ŢĂRANII: Să trăiască boierul ispravnic!
CHIRIŢA: Amin!
(Jandarmii intră pe poartă cu săbiile scoase şi stau în fund. Safta vine
aducând şapca lui Guliţă şi capela Luluţei. Câteva slugi ies totodată din
casă purtând geamandanuri, cutii şi saltele şi se îndreaptă spre
poartă.)
CHIRIŢA: Iaca şi jandarii… iaca şi lucrurile… suntem gata ca ş-un
purces… Haideţi de-acum… Guliţă, dă braţul Luluţei… Monsieur
Charles, je vous prie a la bracette.
ŞARL: Comment?… vraiment, nous partons?
CHIRIŢA: Oui, nous lavons le barile.
ŞARL: Le baril?
CHIRIŢA (cu nerăbdare): Oui… nous lavons le baril… spălăm
putina… quoi… nous disons comme ça en moldave.
ŞARL: Ah! (În parte.) C’est égal, elle m’agace de plus en plus.
GUGULIŢĂ: Neneacă… da nu iei ş-un curcan fript la drum?
CHIRIŢA: Iaca că era să uit curcanu cel bătrân… Ioane, ie curcanu să-l
duci boieriului.
ION (iese): Îndată, cucoană… (Vine aducând un curcan în braţe.)
CHIRIŢA: Hai… (Cu entuziasm.) La isprăvnicie!
COR (Arie ―Sonni la trompa-ntrepida‖)
CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, GUGULIŢĂ
Hai la isprăvnicie,
În slavă, avuţie
Şi-n lungă veselie
De-acuma să trăim!
ŢĂRANII
A voastr-isprăvnicie
Ferice să vă fie.
Bună călătorie
Cu toţii vă dorim.
CHIRIŢA
Ah! sunt isprăvniceasă!
Parcă-s împărăteasă.
Aferim, moţpăneasă!
Chiriţo, aferim!
Ah!
(În repriza corului, jandarmii pornesc înainte; după ei, Luluţa cu
Guliţă, pe urmă Şarl dând braţul Chiriţei şi Saftei şi, în sfârşit, Ion
purtând curcanul. Marş general. Ţăranii aruncă cuşmele în sus.)
(Cortina cade.)
ACTUL II
Teatrul reprezintă salonul Chiriţei, cu cinci uşi: una în fund care duce
afară şi câte două de fiecare parte. O canapea în stânga pe planul I,
jilţuri, scaune ş.c.l.
(Scena se petrece într-un târg din ţinut.)
SCENA I
(Air ―Des Compliments‖)
CHIRIŢA (pe canapea)
Iată-mă-s isprăvniceasă!
Dorul meu s-a împlinit.
Ce vis (bis) frumos şi fericit!
M-am făcut cea mai aleasă
Şi tot neamul mi-am mărit.
Ce vis (bis) frumos şi fericit!
Toată lumea mi se-nchină,
Căci aice eu domnesc,
Şi din oricare pricină
Eu întâi mă folosesc.
Păstrăvi buni şi căprioare,
Căpăţâne de zahar,
Juvaeruri, bani, odoare…
Toate le primesc în dar!
Iată-mă-s isprăvniceasă!
Ş.c.l., ş.c.l.
SCENA II
CHIRIŢA, ION (în livrea)
ION: Cucoană… cucoană… jidovii cei cu pricina de ieri au adus zece
căpăţâni de zăhar.
CHIRIŢA: Numai?… târtanii dracului… tot şaferi!… De unde făgăduise 12
căpăţâni… Las’ că mi-or mai căde ei la mână…
ION: Să le primesc?
CHIRIŢA: Auzi vorba?… Du-le în cămară!
(Ion iese şi începe a căra căpăţânile prin fundul scenei câte două, două.
El le duce în odaia din fund în stânga şi, de câte ori trece, numără tare
căpăţânile, zicând: două, patru, şase, opt, zece.)
CHIRIŢA (în parte): Dulce-i viaţa de isprăvniceasă!… zăhărită viaţă!… Ai
jandari la poartă, la scară, la uşă… şi când ieşi la primblare, ai alai pe
lângă trăsură… Cu toate aceste de m-aş porni mai degrabă la Paris!… că
m-am săturat de Moldova… of! de-ar veni azi monsiu Şarlă de la Ieşi să-
mi aducă pasportu, m-aş porni cu nepusă masă… Pune-ţi în gând efect
ce-oi să fac la Paris ca isprăvniceasă… Oi să le par franţuzilor cât…
ION (trecând prin fund): Două!
CHIRIŢA (întorcându-se): Ce?
SCENA III
CHIRIŢA, BÂRZOI (iese din odaia din stânga, cea de pe planul I. El
poartă şapcă de aghiotant şi un palton cu bumbi mari cât nişte
farfurioare.)
BÂRZOI (intrând): Ardă-le focu straie nemţeşti, că-mi vin de hac!
CHIRIŢA: Da bine, frate, încă nu te-ai mai dus la canţelerie?
BÂRZOI: Apoi dă!… de când m-ai scos din minte ca să mă schimoseşti în
starie strâmte, pun câte două ceasuri până mă-mbrac… şi ian priveşte ce
seamăn… cu bumbii işti mari?… Parcă-s un negustor de farfurii.
CHIRIŢA: Ian taci, taci… că de-o mie de ori te prinde mai bine aşa, decât
cu anteriu şi cu giubeaua… încalte mai sameni a ispravnic… dar înainte
parcă erai un lăutar din tarafu lui Barbu… ştii? cel cu naiu.
BÂRZOI: Ai vorbit de te-ai prichit. Măcar!… ce-mi mai bat eu capul să teaduc
la cunoştinţă!… De când te-ai făcut isprăvniceasă… nu ţi-o rămas
fire de minte în cap nici măcar…
ION (trecând): Patru.
CHIRIŢA (mânioasă): Ce face?
BÂRZOI (văzând căpăţânile): Ce-s aeste, Ioane?
ION: Peşcheşu jidovilor celor cu pricina… zece căpăţâni.
BÂRZOI (Chiriţei): Socot că nu te-ai mai jălui că n-ai zahar… Hai, apucă-
te de dulceţi.
CHIRIŢA: Eu? să fac dulceţi?… Ai nebunit?
BÂRZOI: D-apoi cine?… eu?
CHIRIŢA: Facă cumnăţica Safta, soră-ta… da eu ştiu că nu mi-oi pârli
faţa la foc.
BÂRZOI: Ce faţă?… ce faţă?… Da pân-acum, mă rog, cum ţi-ai pârlit-o ca
toate celelalte gospodine din târg?
CHIRIŢA: Pân-acu nu eram isprăvniceasă… de asta… înţelesu-m-ai?
BÂRZOI: Ard-o focu isprăvnicie!… că mare belea-i pe capul meu!… De
când m-o împins păcatele să fiu în slujbă… tot dojane primesc de la
departament…
CHIRIŢA: Dojane?
BÂRZOI: Asta n-ar fi nimică… dar aţi căpchiet cu toţii în casă… ba încă
m-aţi căpchiet şi pe mine!
CHIRIŢA: Ce te-o apucat azi?
BÂRZOI: Las’ că d-neei cucoana nu se mai catadicseşte să caute de
gospodărie… să facă cozonaci, pască, păstrămuri, dulceţi, vutci,
vişinapuri… ca la casa omului… sau măcar să-mi facă la masă vrun
cheşchet, vro plachie, vro musaca, vro capama, vro paclava… vro
ciulama… bucate creştineşti… sănătoase şi uşoare… unde!… şede toată
ziua pe tandur, la tualetă, şi din blanmanjele, din bulionuri, din garnituri
nemţeşti nu mă slăbeşte… auzi?… blanmanjele?… bulionuri?… Borş şi
alivenci… că cu astea am crescut în casa părintească…
CHIRIŢA: Iar o început litopisiţu!
BÂRZOI: Ş-apoi şi alt păcat… a luat obicei să aducă la sfârşitul mesei
păhăruţe verzi cu apă caldă… cică aşa-i moda la Ieşi… de-şi spală gura
unii dinaintea altora… şi nu-i zi în care să nu mă-nşel… şi să nu beau apă
caldă!
CHIRIŢA (publicului, arătând pe Bârzoi cu dispreţ): Priviţi-l, mă rog!
BÂRZOI: Şi când ar fi numai atâta… d-apoi de-acole… cheltuieli, nu
şagă… pe mobili nouă cu lastic… pe trăsuri de cele cu fundu la pământ…
pe straie cu fir la slugi… pe lampe de cele cu apă… pe fleacuri… capele…
rochii cu jiletce… cuşme jidoveşti de ascuns mâinile iarna… conţerturi de
strâns talia… Cine le mai poate înşira?… Da-i lipsă de păsări în ogradă…
da-i cămara pustie… aş!… ce-i pasă cucoanei!… când o cauţi… unde-o
găseşti?! la şandra mandra.
CHIRIŢA: Şandra mandra?
BÂRZOI: Dar… cea care vinde rochii şi capele… Sărmană Chiriţă! ai
nebunit la bătrâneţe, fata mea!
CHIRIŢA: Ian… nu mai bodogăni… că parcă eşti o moară stricată… Mai
bine du-te la canţelerie, că te-or fi aşteptând împricinaţii.
ION (trecând): Zece!
BÂRZOI (tresărind): Zece împricinaţi?…
CHIRIŢA: Ha, ha, ha, ha… S-o spăriet ispravnicu de treabă multă. Hai…
cară-te şi vină mai devreme acasă, că astăzi avem musafiri.
BÂRZOI: Ce musafiri?
CHIRIŢA: Ai uitat că dăm masă mare astăzi… de ziua bună că mă duc la
Paris şi că logodim pe Guliţă cu Luluţa?
BÂRZOI: Ba că să zici… altă nebunie!
CHIRIŢA: Nebunie?
BÂRZOI: Guliţă-i prea tânăr.
CHIRIŢA: Cu atâta mai bine… însuratu de dimineaţă şi mâncatu
devreme…
BÂRZOI: Şi Luluţa-i bolnavă… pătimaşă… are toane de nebunie. N-o vezi
toată ziua cum necăjeşte biata mâţă din casă?… Cum o să-mi dau eu
băietu… bunătate de odor în mâinile ei?
CHIRIŢA: Cu adevărat îi cam lipsită acu… dar i-a trece… Când o ave un
bărbat n-a mai bate mâţile.
BÂRZOI: Da de unde ştii că s-o îndrepta?
CHIRIŢA: Ştiu, că doar şi mie-mi erau dragi mâţile pân-a nu mă
mărita… şi cum te-am văzut pe d-ta, nu m-am mai uitat la ele… Ş-apoi so
îndrepta, nu s-o îndrepta… vrei să pierdem zezstrea Luluţei de la
mână?
BÂRZOI: Ei, bine… treacă pentru logodnă… dar la Paris ce ai să cauţi?
CHIRIŢA: Să mă primblu… să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în
provinţie.
BÂRZOI (pufnind): Ba că chiar… se vede că nu te-ai uitat de mult în
oglindă!
CHIRIŢA: M-am uscat îţi zic… şi de nu m-oi porni degrabă… să ştii că-mi
vine ipohondrie… (Ţipând.) Of! că nu mai pot trăi în ţara asta!…
BÂRZOI: Taci, soro… nu răcni aşa, că te-aude musafirul… Du-te şi la
Beligrad dacă vrei.
CHIRIŢA: Musafiriu? ofiţeriu?… cu adevărat?…
BÂRZOI: De treabă ofiţer, să-ţi spun drept!… De aseară de când a tras în
gazdă la noi… tot părinte ispravnice mi-a zis.
CHIRIŢA: Nu ţi-o spus cu ce treabă o venit aici?
BÂRZOI: Nu… dar l-am priceput eu… Pare-mi-se că-i trimis tiptil ca să
cerceteze starea isprăvniciilor.
CHIRIŢA: Dacă-i aşa… de ce şezi şi nu te duci la canţelerie?… că-s
aproape de 12.
BÂRZOI: Iaca mă duc… doar nu dau tătarii… însă ian ascultă, soro: cată
să fie masa gata mai devreme, că eu nu-s deprins nemţeşte.
CHIRIŢA: Înainte de 5 ceasuri nu se poate.
BÂRZOI: La 5?… când se pun boierii la cărţi?
CHIRIŢA: Aşa-i moda la Ieşi.
BÂRZOI: Sta-i-ar în gât cine-o mai scornit-o!… (Iese furios prin fund.)
CHIRIŢA (singură): Ei!… geaba, geaba!… cât îmi bat eu capul să-l mai
cioplesc… să-l mai chilesc… pace!… îi stă rugina de-o şchioapă la ceafă.
Ce deosebire cu musafiriu nostru! îl cunoşti cât de colo că-i civilizat…
Iaca, de pildă aseară, când am luat ceaiu… ofiţeriu şi-o pus frumuşel
zăharu-n ceaşcă cu cleştele cel de argint… da d-lui… las’ că bodogăneşte
că n-ar trebui să deie ceai la iuli, pe călduri… dar ce face?… ie zăharu cu
degetele din zăharniţă ş-apoi îl pune în cleşte… încât îmi vine aşa
paracsân!… Îmi era mai mare ruşinea de ofiţer aseară… (Către public.)
mai ales că… ştiţi una? îmi face curte moţpanu… ce vă spune Chiriţa!
SCENA IV
CHIRIŢA, LEONAŞ (îmbrăcat în uniformă de ofiţer şi purtând mustăţi
mincinoase, iese din odaia din dreapta, cea de pe planul I)
(Arie din ―Rămăşag‖: ―Am îngheţat‖)
CHIRIŢA (în parte)
Iată-l, valeu!
Fără să vreu
Simt acum, zău,
Că mă roşesc!
Mii de furnici,
De tricolici,
De vârcolici
Vai! mă muncesc!
LEONAŞ (în parte)
Iat-o, valeu!
Fără să vreu
Baba mereu
O întâlnesc.
Mă jur aici,
Ca tricolici
Ca vârcolici,
Să o muncesc!
CHIRIŢA: Bună dimineaţa… bonjur, monsie… Cum ai petrecut noaptea?
LEONAŞ: Sărut mâinile… cât se poate de bine… mai ales că am avut un
vis de minune.
CHIRIŢA (cochetând): Îi fi visat poate că te-ai făcut ghinărar.
LEONAŞ: Atâta nu-i nimică.
CHIRIŢA: Crai poate?
LEONAŞ (apropiindu-se şi luând pe Chiriţa de mână): Crai?… cum o
înţelegi vorba asta, cuconiţă?
CHIRIŢA: Cum ţi-a plăcea mai bine d-tale.
LEONAŞ: Dar… dacă mi-ar plăcea să mă fac puţintel… crai… în minutul
acesta… nu te-ai supăra?
CHIRIŢA (coborând ochii şi trăgându-şi mâna): Vai de mine, că reci ţi-s
mâinile…
LEONAŞ: Dovadă că mi-i inima fierbinte.
CHIRIŢA: A fi, că-i lumea ră… dar ce vis zici c-ai avut?
LEONAŞ: O bazaconie din ceea lume. Pune-ţi în gând că parcă mă furase
o zână şi mă dusese într-o grădină plină de păsări galbene.
CHIRIŢA: Or fi fost canari.
LEONAŞ: Canari… ganguri… nu-ţi pot spune… dar ce-i curios, că toate se
închinau la mine şi-mi cântau ia aşa (imitând un canar) chiriririririţa…
chiriririririiiiţa…
CHIRIŢA: Chiriţa?… Ei, apoi era canar… şi, zău, pomenea numele meu,
Chiririririiiţa?…
LEONAŞ: Te îndoieşti?… (Caută cu dragoste la Chiriţa şi oftează.)
CHIRIŢA (coboară ochii): Ba… nu… dimpotrivă mai vârtos… dar mă mir
de unde şi până unde?… nu pot înţelege ce însemnează…
LEONAŞ: Nu înţelegi că am adormit cu gândul la mata?
CHIRIŢA: Asta mă flatariseşte… domnule… (cu pudoare), însă nu se
cade să mi-o spui nitam, nisam… tronc în obraz…
LEONAŞ (făcând că-i deznădăjduit): Vai de mine!… poate că te-am
supărat cu vorbele mele?…
CHIRIŢA: Ce se potriveşte!… Nu se supără Chiriţa cu una, cu două… dar
trebuie să socoteşti că-s o fiinţă gingaşă… impresionabilă…
sentimentabilă…
LEONAŞ (în parte): Iaca, frate!… şi ea vorbeşte limba cea nouă cu
bibiluri.
CHIRIŢA: Trebuie să socoteşti că cuvintele d-tale pot să mă scoată din
sărite şi să-mi pricinuiască un nicsis…
LEONAŞ: Un nicsis?… Ah, scumpa mea cucoană Chiriţă hăi!… crede-mă
că de când sunt în lume n-am întâlnit un ipochimen atât de nostim ca
mata…
CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi moartă?
LEONAŞ: Să te văd… şi când ai şti!… când ai pricepe zguduiturile inimii
mele!… Ştii?… parcă se tot cutremură pământul!
CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi pe năsele?
LEONAŞ: Să… M-ai fermecat… m-ai scos din simţiri… căci când te
zăresc… ia aşa-mi scapără pe dinaintea ochilor… să juri că eşti un
fulger… o trăsnită…
CHIRIŢA: Trăsnită?…
LEONAŞ: Ba nu, trăsnit… m-a luat gura înainte… Ah! Chiriţoaie, eşti o
zână.
CHIRIŢA (cochetând): Ian las’.
LEONAŞ: Un muţun…
CHIRIŢA: Ei…
LEONAŞ: O zarnacade.
CHIRIŢA (bucuroasă): O acade? O zarnacade? ah!
LEONAŞ: Chiriţoaio, Bârzoaio, dacă mă iubeşti… dă-mi portretul matale.
CHIRIŢA: Da cum, Doamne, iartă-mă?… aşa îndată?
LEONAŞ: Dă-mi-l… ori mă-mpuşc în ochii matale cei verzi…
(Scoate un pistol de ciocolată.)
CHIRIŢA (speriată): Vai de mine că avan mai eşti!… (Scoţând un portret
mare din sân şi dându-l lui Leonaş.) Na, frate, şi nu face păcat.
LEONAŞ: Ah!… Chiriţoaie… să fii blagoveştită în vecii vecilor că m-ai
scăpat de la moarte… (Muşcă pistolul, în parte.) Bună ciocolată!
CHIRIŢA (în parte): Ei, apoi mi-i drăguţ şi pace…
(Arie din ―Doi morţi‖: ―Ia ţiganca maladaia‖)
LEONAŞ (cu foc)
Ah, Chiriţo, scumpă zână,
De-acum eşti a mea stăpână.
Şi-n veci te-oi iubi!
CHIRIŢA (cu dragoste)
Ah şi eu, zău, totodată
Cu-a mea dragoste-nfocată
Nici că te-oi slăbi.
(Se îmbrăţişează cu foc.)
(Împreună.)
LEONAŞ (în parte)
Vai! băborniţă bătrână,
Bine că te-am pus la mână.
Cum te-oi mai suci!
CHIRIŢA (în parte)
Bine că l-am pus la mână…
De-acum sunt a lui stăpână…
Cât l-oi mai iubi!
(Leonaş o strânge tare pe Chiriţa în braţe. Chiriţa se smuceşte
ruşinoasă.)
CHIRIŢA: Ah… Leonaş… te rog… menajariseşte-mă… nu face abuz de
slăbiciunea unei gingaşe fiinţe: dacă mă iubeşti… dacă-ţi sunt scumpă…
fii delicat… nu mă opri mai mult… lasă-mă să fug… că mă munceşte
cugetul…
(Se tot trage îndărăt.)
LEONAŞ (fără a să mişca din loc, în parte): Du-te la Bender, rusalie.
(Împreună.)
LEONAŞ
Vai, băborniţă bătrână.
CHIRIŢA
Bine că l-am pus la mână.
(Chiriţa iese în stânga, fugind şi aruncând o sărutare lui Leonaş care
pufneşte de râs.)
SCENA V
LEONAŞ: Ha, ha, ha, ha!… încă aşa babă strechiată!… Auzi?… ha, ha,
ha… Cică să nu fac abuz!… (Imitând pe Chiriţa.) ―Ah, Leonaş… dacă mă
iubeşti… menajariseşte-mă… lasă-mă să fug… mă munceşte cugetul…‖
Ha, ha, ha… bine că i-am prins portretul la mână… de-acum îi la
cheremul meu… A! Chiriţoaie, m-ai alungat de la Bârzoieni?… te-oi
învăţa eu… Am jurat să-i joc feste peste feste… şi văd că pân-acum îmi
merge bine… Baba nu mă cunoaşte sub uniforma asta militărească… ea
mă crede că-s ofiţer… minunat!… De m-aş putea încalte întâlni cu
Luluţa… A!… iat-o… (Se trage mai deoparte în fund şi priveşte cu
dragoste la Luluţa.)
SCENA VI
LEONAŞ, LULUŢA (intră pe uşa din fund, ţinând o mâţă în braţe)
LULUŢA (dezmierdând mâţa şi nevăzând pe Leonaş)
(Arie nouă)
Frumuşică mâţişoară,
Cu-a ta mică unghişoară
Apără-mă ne-ncetat
De oricare-amorezat.
Dar pe cel ce-mi place mie,
Pe iubitul Leonel,
Să-l dezmierzi cu bucurie
Şi să-i torci, torci frumuşel.
Fă-i miau, miau, pisică dragă,
Ca să-i dai să înţeleagă
Că-a lui fiinţă-mi este dragă…
Că ne-ncetat gândesc la el.
LEONAŞ (în parte): Draga Luluţă!… gândeşte la mine… (Tare.) Miau,
miau…
LULUŢA (tresărind): Ce-i?… (Văzând pe Leonaş, se uimeşte.) Dnul
ofiţer!…
LEONAŞ: Eu… Luluţă… nu mă cunoşti?
LULUŢA (cu sfială): Nu… domnule…
LEONAŞ (scoţându-şi mustăţile): Uită-te bine la mine.
LULUŢA (veselă): Leonaş! (Se aruncă în braţele lui.) Tu aici?… în
uniformă?… (Scapă mâţa.)
LEONAŞ: Mai încet… să nu ne-audă baba… Am împrumutat straiele unui
prieten ca să pot intra în casa Chiriţei şi să mă apropiu de tine.
LULUŢA: Şi nu te-a cunoscut mătuşica?
LEONAŞ: Nu… că almintere mă da afară… ca la Bârzoieni… îţi aduci
aminte, dragă Luluţică?… Ştii tu că de-atunci îs şase luni?
LULUŢA: Cui o spui, Leonaş dragă?… Am numărat zilele pe degete în
toată vremea cât nu te-am văzut.
LEONAŞ: D-apoi eu!… Ce n-am cercat să te pot întâlni!… dar în zadar!…
se vede că te ţine baba de-aproape… închisă ca într-un harem?
LULUŢA: Aşa… se teme să nu-i scape zestrea de la mână.
LEONAŞ: Cum?
LULUŢA: A hotărât, precât am înţeles, să mă cunune cu Guliţă.
LEONAŞ: Să te mărite pe tine… cu ţincariul ei?
LULUŢA: Dar… vrea dintâi să ne logodească… ş-apoi peste doi ani să
facă cununia… Aista-i planul Bârzoilor… şi chiar astăzi au de gând să facă
logodna.
LEONAŞ: Şi tu… primeşti, Luluţă?
LULUŢA: Eu?… astfel primesc de bine, că de două luni de zile de când leam
aflat planul, mă fac din vreme în vreme că am toane de nebunie…
pentru ca să le joc o festă de cele frumoase chiar la logodnă.
LEONAŞ: Bravo, Luluţă… să nu te dai… dacă mă iubeşti.
LULUŢA: Îi vedea.
LEONAŞ: Cu toate aceste… ştii una? Ce-i în mână nu-i minciună… Hai să
fugim împreună.
LULUŢA: Bucuros, Leonaş, dragă… cu tine m-aş duce-n fundul lumii.
Dar cum să facem? că-s păzită din toate părţile…
LEONAŞ: Foarte lesne… Hai să ieşim pe poartă, la braţ… ca când am
merge la primblare… şi cum om scăpa în uliţă, ne facem nevăzuţi… Vrei?
LULUŢA: Vreau ce-i vrea tu…
LEONAŞ: Haideţi dar să nu pierdem vreme… şi să nu deie stahia peste
noi.
LULUŢA: Hai… de-acum mă-ncred în dragostea ta.
LEONAŞ (strângând-o în braţe): Draga mea Luluţă!
(Împreună.)
(Arie nouă)
Ah! de-acum în fericire
Soarta vrea ca să trăiesc,
Şi în dulcea ta iubire
Raiul să găsesc.
(Leonaş ridică pe Luluţa în braţe şi o sărută.)
SCENA VII
LEONAŞ, LULUŢA, ION, GUGULIŢĂ
(Guliţă şi Ion intră tocmai când Leonaş sărută pe Luluţa. Guliţă îi
îmbrăcat după modă: pantaloni foarte strâmţi, jiletcă scurtă, frac cu
talie şi cu cozile scurte, fiong mare la cravată.)
GUGULIŢĂ (încremenit): Ai văzut, Ioane?
ION: Am văzut, cucoane.
LEONAŞ (Luluţei): Cine-i sfrijitul ista?
LULUŢA: Guliţă.
LEONAŞ: A!… (pufneşte de râs încet).
GUGULIŢĂ (răţoindu-se): Domnule… ce făceai aici cu Luluţa?
LEONAŞ (dezmierdându-l): Ce-ţi pasă mătăluţă, monsiu Gurluiţă?…
GUGULIŢĂ (sărind înapoi): Nu mă chem Gurluiţă… da Guliţă.
LEONAŞ: Ba Gurluiţă.
GUGULIŢĂ: Ba Guliţă, îţi zic… auzitu-m-ai?
LEONAŞ: Ei… fie şi Gărgăriţă, dacă vrei… Ce te răţoieşti aşa?
GULIŢĂ: Mă răţoiesc pentru că vreau să-mi dai santifacţie… duel…
auzitu-m-ai?
LULUŢA: Duel?
LEONAŞ: Gugulea băbacăi… că nostimu-i… Vrei santifacţie?… Ei, poftim
o jucărică de ciocolată.
GUGULIŢĂ (zvârlind ciocolata jos): Nu mi-i foame…
LEONAŞ: Nu?… ai păpat zacuscă astăzi?
GUGULIŢĂ: Domnule… ştii d-ta că eu, când mă mâniu, mă fac leu?
LEONAŞ: De care?… leu… bătut?
GUGULIŢĂ (furios): Ai auzit, Ioane?
ION (mâncând ciocolata): Îi bună, cucoane.
GUGULIŢĂ: Ba leu, paraleu… auzitu-m-ai… şi ca să ţi-o dovedesc, îţi cer
duel.
LULUŢA: Ha, ha, ha, ha.
GUGULIŢĂ: Ce râzi d-ta?… Vreu duel! aşa să ştii.
LEONAŞ: Foarte bine… cum vrei să ne batem?… de-a mingea, ori de-a
baba-oarba?
GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane.
LEONAŞ: Dacă pofteşti almintere… trebuie să-ţi fac cunoscut că cu
pistolul am ucis mai deunăzi cinci nagâţi… cu sabia zece curcani şi cu
puşca opt şoldani… În care număr vrei să te pun?… în rândul nagâţilor,
în rândul curcanilor, ori în al şoldanilor?… alege…
GUGULIŢĂ (slăbind): Cu pistolul vreau să mă bat!
LEONAŞ: A!… te pui în rândul nagâţilor?… Prea bine… îi fi al 6-lea la
număr.
GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane.
GUGULIŢĂ: Ba cu sabia.
LEONAŞ: Şi mai bine… te-oi face curcan.
GUGULIŢĂ: Ba… cu… puşca.
LEONAŞ: Minunat… te-oi şoldăni dintr-o chiteală.
GUGULIŢĂ: Ba… cu pistolul.
LEONAŞ: Ei! hotărăşte-te acu… sau nagâţ, sau curcan… oricum a fi, sunt
sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap.
GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane.
GUGULIŢĂ (făcându-şi curaj): Cu cerga-n cap?… ba tu te-i duce-n rai…
Auzitu-m-ai?
LEONAŞ: Om vedea care…
GUGULIŢĂ (răcnind): Te-oi învăţa eu să săruţi pe Luluţa…
LULUŢA: Şi ce-ţi pasă d-tale… cherapleşule?
GUGULIŢĂ (furios): Cherapleş!… Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane… Cherapleş… (Iese după sfârşitul ariei.)
(Arie din ―Chiriţa‖: ―Vai ce întâmplare‖)
(Împreună.)
GULIŢĂ
Ce obrăznicie!
Stau uimit pe loc.
Şi, zău, de mânie
M-am făcut chiar foc.
CEILALŢI
Vezi-l, de mânie
O-nlemnit pe loc.
Faţa-i stacoşie
S-a aprins de foc
SCENA VIII
Cei dinainte, CHIRIŢA
CHIRIŢA: Ce este?… Cine se sfădeşte?
GUGULIŢĂ: Neneacă, neneacă… ofiţeriul a sărutat pe Luluţa.
CHIRIŢA: Domnu ofiţer?… (Cunoscând pe Leonaş.) Ce-mi văzură ochii?
Leonaş!
GUGULIŢĂ: I-am cerut duel.
CHIRIŢA: Duel?… să te omoare!… (Furioasă.) Ce caţi aice-n casa mea,
berbantule?
LEONAŞ: Ce să caut, cucoană?… o zarnacade.
CHIRIŢA: Ţi-oi da eu acuşi o zarnacade de nu-i putea-o duce,
neruşinatule… că te dau pe mâinile jandarmilor… (În parte.) Auzi? să mă
facă a crede… că-mi face curte!
LEONAŞ: Iaca ies (imitând pe Chiriţa), dar, te rog, nu face abuz… de
slăbiciunea unei fiinţe sentimentabile… lasă-mă să fug… cugetul mă
mustră… Ha, ha, ha. (Vrea să iasă.)
CHIRIŢA: Haiducule!…
LULUŢA: Leonaş, Leonaş… nu mă lăsa singură aici. (Aleargă lângă el.)
LEONAŞ (încet Luluţei): N-ai grijă, că oi găsi eu vrun chip să vin iară.
CHIRIŢA: Ce faci acolo, giupâneaso? îţi plac ofiţerii?… încoace să vii… (O
ia de mână şi o dă deoparte.)
LEONAŞ: Adio, Chiriţoaie Bârzoaie…
CHIRIŢA: Ieşit-aţi azi?
LEONAŞ: Adio, zână… adio, muţun… Portretul tău nu se va dezlipi
niciodată de la sânul meu… Ha, ha, ha.
CHIRIŢA: Portretul meu? (În parte.) Vai de mine!… Ce-am făcut!… Mam
dat în mâinile haiducului!
(Împreună.)
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ,
Ce obrăznicie!
Etc., etc.
LEONAŞ, LULUŢA
Vezi-i, de mânie
Etc., etc.
CHIRIŢA
Ah! ce nebunie!
Stau uimită-n loc.
Şi, zău, de mânie
M-am făcut chiar foc.
(Leonaş iese pe uşa din fund, în dreapta.)
SCENA IX
Cei dinainte, afară de LEONAŞ, BÂRZOI şi ION (intrând prin fund)
BÂRZOI: Ce spui, mă Ioane, de duel?… Guliţă?… duel!… unde- i?… A!
iacată-l… (Îl ia în braţe.) Gugulea băbacăi!… unde-i duelgiul, să-l
trântesc la gros?
GUGULIŢĂ: A luat tălpăşiţa, băbacă… l-am speriat eu.
BÂRZOI: Viteazul băbacăi, viteaz!… Da bine, Chiriţo, pentru ce era să se
puie în primejdie odorul?
CHIRIŢA: Pentru că a prins-o pe d-neii, duduca cea crescută în
pansioane, sărutându-se cu ofiţerii.
BÂRZOI: Ialei!
LULUŢA (făcându-se nebună)
Zice că era o babă,
Biată babă ş-un moşneag,
Ş-amândoi când n-aveau treabă,
Se rezemau pe toiag…
(Imitând poza moşnegilor rezemaţi pe toiag.)
Ia, aşa… şi dau din cap… aşa (dă din cap tremurând) unul la altul…
parcă se tot mustrau… Ha, ha, ha, ha…
BÂRZOI: Iaca pozna, soro, că iar i-a venit toana nebuniei.
CHIRIŢA: Săracan de mine!… tocmai azi, în ziua logodnei?
BÂRZOI: Taci…
LULUŢA
Baba zicea: Moşulică,
Vreau o noră precum nu-i.
Moşu zicea: Băbulică,
Îţi mai pune pofta-n cui.
(Râde pierdută.)
BÂRZOI: Sărmana copilă!… mult o ţine când o apucă?
CHIRIŢA: Câte-o zi întreagă…
BÂRZOI: Parcă nu-i lucru curat!… Hai, Chiriţo, să o lăsăm singură…
poate că şi-a veni în cunoştinţă.
CHIRIŢA: Hai… (În parte.) Zău că-mi vine şi mie să nebunesc de ciuda
ofiţeriului… Să mă ieie în trii parale… coşcoge isprăvniceasă!… Aşa
ruşine de când sunt n-am păţit!
GUGULIŢĂ: Hai, neneacă.
CHIRIŢA: Ba, nu, Guliţă… mata şezi cu Luluţa de o păzeşte să nu facă
vro nebunie… şezi cu dânsa că ţi-i logodnică…
GUGULIŢĂ (în parte): Dacă mi-i logodnică, de ce-mi zice cherapleş?
(Arie ―Vai ce întâmplare‖, din ―Doi morţi vii‖.)
(Împreună.)
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Sărmana copilă,
Ce patimă grea!
Mă apucă-o milă
Când privesc la ea.
LULUŢA (în parte)
Cât îmi pare bine
C-aşa-i amăgesc.
Să râd, zău îmi vine
La ei când privesc.
(Cântând, Bârzoi şi Chiriţa se trag încetişor îndărăt şi intră în odaia
lor.)
SCENA X
GUGULIŢĂ, LULUŢA (pe canapea)
(Mică tăcere. Guliţă caută să se apropie de Luluţa şi nu îndrăzneşte.
Luluţa îl urmăreşte cu coada ochiului, zâmbind.)
LULUŢA (în parte, zâmbind): Aşteaptă… aşteaptă… cocolitule… te-oi
pune eu la cale şi pe tine acuşi.
GUGULIŢĂ (cu jumătate de glas): Luluţă…
LULUŢA (în parte): Ce are de gând să-mi spuie?
GUGULIŢĂ (mai tare): Luluţă…
LULUŢA (tresărind): Aud?… cine mă cheamă?… A!… monsiu Guliţă… Ce
pofteşti?
GULIŢĂ: Fi… Luluţă, fi… nu-i frumos să laşi ca să te sărute ofiţerii.
LULUŢA: Eu?… care ofiţer?
GUGULIŢĂ: Cel cărui am cerut duel… Nu te face-a uita.
LULUŢA: Ha!… cel care te-a făcut nagâţ?
GUGULIŢĂ: Hî, hî…
LULUŢA: M-a sărutat el pe mine?… Nu-mi aduc aminte.
GUGULIŢĂ (în parte): Se vede că era într-o toană de nebunie şi nu ştia
ce făcea…
LULUŢA: Ba… îmi aduc aminte… că ţi-am zis, mi se pare… cherapleş.
GUGULIŢĂ (supărat): Iar?
LULUŢA: Da nu trebuie să te superi, monsiu Guliţă, pentru că câteodată
nu ştiu ce spun… Îmi vine aşa ca o ameţeală cu furie… ideile mi se
tulbură… ochii mi se aprind… şi atunci, dacă nu m-aş stăpâni, aş bate şi
aş zgâria, şi aş muşca pe toţi.
GUGULIŢĂ (stând pe loc, în parte): Iaca… iaca!
LULUŢA: Atunci cea mai mică împotrivire mă mânie… mă turbează şi,
zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi.
GUGULIŢĂ (trăgându-se înapoi): Iaca!… iaca!…
LULUŢA: Da unde te duci?
GUGULIŢĂ: Mă… cheamă neneaca.
LULUŢA: Nu-i adevărat… Stai aici cu mine.
GUGULIŢĂ: D-apoi…
LULUŢA: Nu vrei?… (Făcând că se mânie.) Valeu!… iaca-mi vine… îmi
vine să zgâriiu… Tare aşi bate pe cineva…
GUGULIŢĂ: Nu te tulbura, că şed… (În parte.) Parcă-i o mâţă.
LULUŢA: Aşa mai vii la socoteală… Ian spune-mi, Guliţă, ştii că o să ne
logodim astăzi?
GUGULIŢĂ: Ştiu.
LULUŢA: Şi îţi pare bine?
GUGULIŢĂ (cu foc): Îmi!
LULUŢA: Şi mie… Nu poţi crede cu ce nerăbdare aştept să fiu logodită şi
mai ales măritată… c-apoi atunci ai să fii toată ziua cu mine… pe mâna
mea… Ştiu c-oi avea pe cine zgâria şi muşca.
GUGULIŢĂ (în parte): Auzi, aşa gust? Ba să ferească Dumnezeu…
LULUŢA: Ei, de vreme ce ai să-mi fii soţior… fă-mi puţintică curte.
Spune-mi că mă iubeşti, că mă slăveşti… că eşti fericit… Dă!… să te văd.
GUGULIŢĂ (cu sentiment): Luluţă… te iubesc… te slăvesc… sunt fericit…
LULUŢA: Şi mă jur… zi după mine…
GUGULIŢĂ: Şi mă jur.
LULUŢA: Să fac tot ce-i porunci.
GUGULIŢĂ: Să fac tot ce mi-i porunci.
LULUŢA: Parol?
GUGULIŢĂ: Parol?
LULUŢA: Da nu… eu te întreb… Parol că-i fi supus la toate?
GUGULIŢĂ: Parol.
LULUŢA: Dă-mi parola cu degetul.
GUGULIŢĂ (dându-i parola): Poftim.
LULUŢA: Bravo… aşa te vreau… Acum ian cântă-mi o bucată din Lucia…
ştii?… frumos…
GUGULIŢĂ: Să cânt?… da… îs răguşit…
LULUŢA: Ce?… poate nu vrei?… (Îi arată unghiile.)
GUGULIŢĂ: Ba vreau (În parte.) Când ar veni neneaca să mă scape!
LULUŢA (cu nerăbdare): Hai… începe azi.
GUGULIŢĂ: Iaca încep… să-mi dreg glasul…
(Guliţă cântă o bucată din ―Lucia‖ cu un chip comic. Luluţa pufneşte de
râs în batistă.)
LULUŢA (bătând în palme): Bravo, bravo… bravisimo!
GUGULIŢĂ (îngâmfat): Ţi-a plăcut!
LULUŢA: Minunat… I! ce puişor de bărbăţel o să am!… îmi sare inima
când gândesc… dar, apropo, ia joacă…
GUGULIŢĂ: Cum?… să joc?… aşa nitam, nisam? Ai nebunit?
LULUŢA: Ce?… nu vrei?
GUGULIŢĂ: Nu.
LULUŢA: Nu!… (Sculându-se de pe canapea.) Vină-ncoace să te muşc…
să te mănânc…
GUGULIŢĂ: Vai de mine!… mare belea-i fata asta!…
LULUŢA: Te-oi învăţa eu să nu vrei, când poruncesc eu… (Îi arată
unghiile şi dinţii).
GUGULIŢĂ: Săracul de mine!… îi în stare să mă mănânce de viu… Să nu
rămâie nici o bucăţică băbacăi… Luluţo… linişteşte-te. (Aleargă prin
odaie pe după canapea.)
LULUŢA (cârşnind din dinţi): Ba nu… c-am să te mănânc…
GUGULIŢĂ: Ba nu mi-i mânca.
(Aria polcăi.)
LULUŢA: (alungând pe Guliţă împrejurul canapelei)
Ba te-oi mânca.
GULIŢĂ
Ba nu, nu mi-i mânca.
LULUŢA
Ba te-oi mânca
Şi nu-i scăpa.
GULIŢĂ (în parte)
Tare mi-i frică, valeu! valeu! valeu!
LULUŢA
De-a lui figură îmi vine să râd, zău!
(Împreună.)
LULUŢA (alungând pe Guliţă)
Zău, te-oi mânca
Întreg, întreg eu te-oi mânca.
Şi nu-i scăpa,
Tot nu-i scăpa.
GULIŢĂ (fugind)
Nu mi-i mânca
Zău nu, zău nu, nu mi-i mânca…
Că oi scăpa,
Tot oi scăpa.
GUGULIŢĂ (fugind în odaia tătâni-său): Valeu… lupu, lupu!
LULUŢA: Ha, ha, ha, ha… (Iese alergând pe uşa din fund.) L-am
dezgustat de logodnă.
SCENA XI
ION, LEONAŞ (îmbrăcat în costum de bricicar)
ION (intră pe uşa din dreapta în fund): Intră, intră… nu-ţi fie frică.
LEONAŞ: Da oare cuconu ispravnic acasă-i?
ION: Acasă… ai vro treabă cu d-lui?
LEONAŞ: Am, logofete Ioane… Am venit să mă jăluiesc.
ION: Bine-ai făcut… că boieru-i om drept şi cu frica lui Dumnezeu; dar…
adus-ai vrun peşcheş?
LEONAŞ: Ba nu… n-am ştiut că-i plac peşcheşurile.
ION: Nu?… apoi cară-te… N-are vreme să te primească boierul.
LEONAŞ: Da bine, logofete Ioane… unde să caut eu acu peşcheş?…
păcatele mele!… Dă!… că cu toată sărăcia mea…
ION: N-ai nimică?… nici hârzob de păstrăvi?… nici caş de munte? nici
căprioară? nici vro căpăţână de zahăr?…
LEONAŞ: Doar nu-s băcal.
ION (la ureche): Nici bătuţi?
LEONAŞ: Da bine… boierul metaheriseşte şi?… (Face semn de numărat
bani.)
ION: Huf… Ian caută bine-n pungă, că-i găsi poate vro carboanţă
ruginită.
LEONAŞ: O carboanţă am… (Scoate o carboavă din pungă.) Unde- i
ispravnicul să i-o dau îndată?
ION: Nu aşa, că-i prea puţin ca să primească… almintere.
LEONAŞ: Cum?
ION: Aşteaptă că-i vedea… avem alte tertipuri pe-aici… Aşteaptă.
(Iese pe unde a intrat.)
LEONAŞ (singur): Aferim ispravnic! adună şi cu carboanţa… Bine c-am
aflat-o şi asta.
ION (intră serios aducând un curcan): Vezi d-ta curcanul ista?
Acest curcan bătrân
În ţară e vestit.
Din el al meu stăpân
Îşi trage bun venit.
Curcan plin de noroc,
El, ca nealţi curcani,
Scăpând de orice foc…
A fript mulţi gogomani.
LEONAŞ: Cum asta, logofete?
ION: L-am vândut pân-acum de 57 de ori pe la împricinaţi şi o slujit pânacum
de 57 de ori ca peşcheş.
LEONAŞ: Nu te pricep bine.
ION: Iaca: când vine cineva cu jalobă şi cu mâinile goale… de pildă ca dta…
eu, din porunca boierului, mă aţin la uşă cu curcanul, îl vând pe o
carboanţă… şi pe urmă duc carboanţa ispravnicului, şi iau iar curcanu
înapoi de la jăluitor… ca poclon… înţelegi?
LEONAŞ: Care vrea să zică curcanul ista ţine pănă acum 696 lei?
ION: În capăt.
LEONAŞ: Bună moşie.
ION: Îl cumperi?… ori te îndrept spre calea-ntoarsă.
LEONAŞ: Cumpăr… na carboanţa.
ION: Na curcanul…
LEONAŞ: Noroc să deie Dumnezeu! (Ia curcanul şi dă carboava lui
Ion.)
ION: Amin… şi la anu cu bine!… Mă duc să dau carboanţa boierului şi să-
i spun că eşti aici. (În parte, intrând la Bârzoi.) 58 cu asta… am s-o trec
la răbuş.
LEONAŞ (singur): Aşa, părinte ispravnice?… bine că ţi-am aflat
coţcăriile şi curcăniile… Ne-om răfui mai târziu… Dar oare unde-i
Luluţa?… (Caută primprejur.) M-am schimbat în straie de cărucer, ca să
pot iar intra aici… să mă-ntâlnesc cu Luluţa… De-ar veni… am lua
tălpăşiţa amândoi pe uşa asta de din dos… Bricica mea-i la portiţa
grădinii… ne-am sui iute într-însa şi nici tătarii nu ne-ar prinde… Cine
vine? A! Ispravnicul!… Ce minciună să-i durez?…
SCENA XII
LEONAŞ, BÂRZOI, ION
BÂRZOI: Unde-i jăluitorul?
ION: Iacătă-l, cucoane.
LEONAŞ (închinându-se): Eu sunt, măria-ta.
BÂRZOI: Ce cauţi?… Cine eşti?
LEONAŞ: Piciu bricicarul… să nu-ţi fie cu bănat, măria-ta…
(Arie din ―Doi morţi vii‖: ―Îi mare cu cei mici‖)
Eu sunt vestitul Pici
Ce n-am decât un bici
Ş-un cal străin, căzut,
Ş-o bricică de-mprumut.
Dar vai ş-amar de cine
Mă ia la drum pe mine!
Îl duc în fuga mare.
Cu poşta… şi mai tare…
Dar îi paveaua rea?
Da-i muştereul greu?
(Bate din bici şi zice:)
―Ce-mi pasă mie… mişcă, copile.‖
Nici bricica nu-i a mea,
Nici drumul nu-i al meu;
Că sunt vestitul Pici
Ce n-am decât un bici,
Din care tot pocnesc,
Cu care mă hrănesc.
BÂRZOI: Piciu bricicarul… de la Ieşi?
LEONAŞ: Dar, măria-ta… ştii?… din colţ de la Sfântul Spiridon… Piciu
bricicarul… Întreabă pe cine vrei şi ţi-a spune de mine… Câte jupânese cu
testemeluri… câţi logofiţei cu vipiscă… tot Piciu îi bălă- băneşte hurduz-
burduz, prin toate rătăcăniile… ba pe la vii… ba pe la Rădiu… ba pe la
Sprăvale-babă… ba pe la clănţălărie… şi tot cam pe datorie… că despre
bătuţi?… vorba ceea: i-a bătut vântul de mult! Şi când mă trezesc!… tufă-
n pungă, tufă-n buzunar… afif!… Dar ce-mi pasă!… Piciu să trăiască!
treacă de la mine… că doar îs român… îs creştin… slavă Domnului!… din
toţi negustorii şi meşterii din Ieşi, numai eu am rămas din neam curat…
şi un biet halviţar… şi un biet brahagiu… şi un biet cojocar… toţi ceilalţi îs
cu perciuni. (Toate aceste le zice foarte repede.)
BÂRZOI (astupându-şi urechile): Mă!… ce daradaică hodorogită!…
destul… stai…
LEONAŞ: Ha, ho… tbrrr… am stătut.
BÂRZOI: Spune acu ce cauţi?
LEONAŞ: Ţi-am adus un curcan, măria-ta, tocmai de la Ieşi…
BÂRZOI (în parte): Auzi Piciu?… şi-i curcanul meu cel de pripas…
LEONAŞ: Şi mă rog măriei-tale să-l primeşti drept peşcheş.
BÂRZOI (făcând că se supără): Adică… fără peşcheş nu puteai să vii?
LEONAŞ: Apoi dă, cucoane… nu te supăra… obiceiul pământului.
BÂRZOI: Ei fie… dă-l la fecior.
ION (apropiindu-se de Leonaş): Adă-l încoace.
LEONAŞ: Na… (Dă curcanul lui Ion.)
BÂRZOI (încet lui Ion, de ceea parte): Unde-i carboava, hoţule?
ION (dându-i carboava pe dinapoi): Iaca. (În parte.) Pil.
BÂRZOI (luând carboava): Bine, bine, fătul meu… Spune acu… ce
pricină ai la isprăvnicie?
LEONAŞ (în parte): Oare ce dracu să-i înşir? (Stă puţin pe gânduri.)
ION (ieşind, în parte): 58 cu asta! De-a mai ţinea isprăvnicia câtăva
vreme, ne suim la sută… (Sărutând curcanul.) Vai! drăguţu-mi-i…
mâncal-aş fript… (Iese.)
BÂRZOI: Ei, dă!… spune azi… că n-am vreme de pierdut… Ce ai?
LEONAŞ: Apoi… ce să am, măria-ta? Ia păcate!… M-am pornit de la Ieşi
c-o actoriţă… şi după ce-am adus-o aici numai într-o fugă de cal… când la
plată?… vrea să-mi mănânce dreptul, sub cuvânt c-am prăvălit-o de cinci
ori.
BÂRZOI: O actoriţă?… de la fteatru?
LEONAŞ: De-acolo… de la denia cea nemţească.
BÂRZOI: Şi unde-o tras în gazdă?
LEONAŞ: La pitariu Chirculici… ştii?… de la vale peste drum… Dacă-i
avea bunătate să mergi d-ta să-i grăieşti… ca părintele ispravnic… poate
că nu m-ar lăsa păgubaş…
BÂRZOI: Bucuros, fătul meu… mă duc. (În parte.) N-am văzut niciodată
actoriţe… îs curioz să văd ce lighioaie sunt. (Tare.) Mă duc…
(Îşi caută şapca.)
LEONAŞ (în parte): Călătorie sprâncenată… De-aş putea să-i depărtez pe
toţi de-acasă… mi-ar veni la socoteală… ca să fugim cu Luluţa.
BÂRZOI: Iaca şapca… Vină cu mine, Piciule.
LEONAŞ: Mergi înainte, cucoane… că te-ajung.
BÂRZOI: Bine. (Vrea să iasă.)
SCENA XIII
LEONAŞ, BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ (aceşti doi ies din odaia din
stânga, planul I)
CHIRIŢA: Unde te duci, frate?
BÂRZOI: Vin-acuşi… Mă duc păn’ la vărul Chirculici… să mă-ntâlnesc cun
ipochimen care-o tras acolo-n gazdă.
CHIRIŢA: La Chirculici?… da Chirculici s-o pornit de trii zile la moşie…
ş-o pus să-i grijască casele.
LEONAŞ (în parte): Tronc!… c-am codălghit-o!…
BÂRZOI (lui Leonaş): Apoi… ce dârdâiai tu, măi bricicarule?
CHIRIŢA: Care bricicar?… (Cunoscând pe Leonaş.) Ce văd?… iar hoţu
cel de Leonaş!
BÂRZOI: Leonaş?
GUGULIŢĂ: Dar, băbacă… aista-i ofiţerul care-a sărutat pe Luluţa.
BÂRZOI: Duelgiu?… (Lui Leonaş.) Ce însemnează dar?… grăieşte… acu
ofiţer, acu bricicar?…
LEONAŞ: Iaca, măria-ta… Am voit să văd cu ochii cum faci dreptate în
isprăvnicie… şi cât ţin curcanii isprăvniceşti.
CHIRIŢA: Vai de mine!… că aista-i Pepelea!
BÂRZOI: Aşa? care vrea să zică… eşti şpion d-ta?… Apoi, aşteaptă…
dacă-i aşa, să-ţi dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. (Strigă.) Măi
jăndari!
CHIRIŢA: Jăndari!
GUGULIŢĂ: Jăndari!
LEONAŞ: Aşa-i socoteala?… apoi… ian aşteptaţi şi voi să vă-nvăţ eu
galopu…
(În vremea cât cântă, îi loveşte cu biciuşca peste picioare. Chiriţa,
Bârzoi şi Guliţă sar prin casă în măsura muzicei.)
(Aria galopului)
LEONAŞ
Hi, hi, bălan… Hi, hi, jărpan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai ce hoţ! ce fiară!
LEONAŞ
Hi, hi, bălan… Hi, hi, şoldan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai, că m-o pişcat iară!
Bre! ce om şugubăţ!
Da şezi, măi, binişor.
LEONAŞ
Ba nu… vreau să vă-nvăţ
Galopu-ntr-un picior.
Hi, hi, bălan… Hi, hi, jărpan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai! ce hoţ! ce fiară!
LEONAŞ
Hi, hi, jărpan… Hi, hi, şoldan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai! că m-o pişcat iară!
(Leonaş iese râzând pe unde o intrat, în vreme ce Luluţa intră pe uşa
din fund.)
SCENA XIV
BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, LULUŢA
LULUŢA: Da ce-aţi păţit de săriţi drăgaica prin casă?
CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (sărind necontenit): Luluţă… zi-i să şadă
binişor.
LULUŢA: Cine?… cui?
CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (oprindu-se): Lui Leonaş. Unde-i?
LULUŢA: Leonaş?
CHIRIŢA: Bre! ce împuşcă-n lună!
BÂRZOI: Bre! ce ienicer!
GULITA: Am să-i cer iar duel!
LULUŢA: Da tăceţi din gură că vă vin musafirii la masă.
CHIRIŢA: De pe-acu?… unde-s?
LULUŢA: I-am văzut intrând pe poartă… Iacătă-i.
SCENA XV
Cei dinainte, MUSAFIRII
(Arie din ―Hârca‖: ―Tanana‖)
MUSAFIRII
Plecăciune cucuiete!
Iată-ne că am sosit.
Hai la masă, căci de sete
Şi de foame am murit.
CHIRIŢA
Mă închin şi sunt voioasă
C-aţi venit cu toţi la masă,
Şi sperez că bucuros
Îţi mânca şi-ţi bea vârtos.
MUSAFIRII
Plecăciune cucuiete!
Iată-ne că am sosit.
Hai la masă, căci de sete
Şi de foame am murit.
CHIRIŢA: Cred, boieri d-voastră, că vi s-or fi cam lungit urechile de
foame, pentru că pe aici obicinuiţi a mânca pe la amiază… dar noi
metahirisim evropieneşte… pe la 5; nu vă fie cu supărare… Peste o
jumătate de ceas or da bucatele pe masă… Vă rog să îngăduiţi.
MUSAFIRII: Sărut mâinile.
CHIRIŢA: Astăzi vreu să-mi ieu ziua bună de la d-voastră… fiindcă mă
duc la Paris.
MUSAFIRII: La Paris?
CHIRIŢA: Dar… şi nădăjduiesc că îţi chili vârtos în sănătatea
isprăvnicesei d-voastre.
MUSAFIRII: N-ai nici o îndoială, cucoană.
CHIRIŢA: Însă pân’ la masă… dacă poftiţi câte un păhăruţ de rachiu?…
Ioane… adă rachiu.
(Ion intră cu o tablă plină de păhăruţe de rachiu şi se duce de dă întâi
cucoanei Chiriţei şi pe urmă pe la musafiri.)
CHIRIŢA (bând): Să trăiţi… întru mulţi ani… şi să ne vedem sănătoşi!…
Bun rachiu… îi pe cursă… ca la Ieşi… Poftim, boieri. Ioane!… dă la d-lui…
dă la d-lui… dă şi la d-lui… (Arată un musafir mai ruşinos.)
(Ion, după ce dă rachiul, iese.)
CHIRIŢA: Ş-aşa cum vă spuneam, boieri d-voastră… peste vro trii zile vă
las cu lacrimile pe obraz… aştept numai paşaportul.
SCENA XVI
Cei dinainte, ŞARL (cu pasportul în mână, dă busta în salon)
ŞARL: Pasport?… Voilà.
TOŢI: Monsiu Şarlă?
ŞARL: Present!
(Air du ―Royal tambour‖)
Me voici… am sosit
Moulu, bauilaut de rage
Pour câte-am pătimit,
Am pătimit dans ce voyage.
En un caroutze affreux.
On m’a conduit hurduz-burduz.
Les surugi riaient entre eux,
Disant: Draco franţuz!
(Închinându-se la Chiriţa)
Mais pour vous, cocona,
On irait en enfer…
CHIRIŢA (făcând tali)
Ah! vous êtes juvaer.
ŞARL (în parte, făcând semnul gamenilor din Paris)
Tiens! v’là pour toi… voilà!
Quel bonheur! am sosit
Enfin dans ce village…
Ma câte-am pătimit… etc.
ŞARL: Madame, am împlinit comision d-tale… Am scos pasport.
CHIRIŢA (cu bucurie): Unde-i?
ŞARL: Voilà.
CHIRIŢA: Dă-mi-l degrabă…
ŞARL: Pardon… trebui un farfuri… să-l prezentez pe farfuri… à la mode.
CHIRIŢA: Bine zici… Ioane!
ŞARL: Non strigat… Am găsit farfuri… Monsieur, barbat d-tale, port un
duzen la surtuc. (Se apropie de Bârzoi şi-i taie un bumb de la surtuc.)
Vous permettez?
BÂRZOI: Ce faci, neamţule?
ŞARL: Non faci atention… Am trebuinţ un farfuri… et voilà! (Arată
bumbul şi pe urmă pune pasportul pe dânsul ca pe un talger de-l
prezentează Chiriţei.)
MUSAFIRII: Ha, ha, ha, ha… a dracului franţuz!
ŞARL (în parte): Voilà une mode commode… On porte toute une
vaisselle sur soi… (Tare.)Madame la baronne de Chiritza…
CHIRIŢA: Merci, monsiu Şarlă… când ai şti ce mulţumire mi-ai
făcut… Vous m’avez frotté le coeur avec du miel.
ŞARL: Quoi?…
CHIRIŢA: Oui… avec du miel… m-ai uns la inimă cu miere… Nous
disons comme ça…
ŞARL: En moldave… suffit. (În parte.) Jolie langue!
CHIRIŢA (deschizând pasportul): Ascultaţi, boieri d-voastră… (Citeşte.)
―D-neei baroana Chiriţa Bârzoi, care merge peste graniţă în staturile
Evropei…‖
TOŢI: Baroană!
BÂRZOI: Baroană!… tu… baroană?…
CHIRIŢA: De ce nu?… dacă-i moda.
GUGULIŢĂ: Neneacă… da eu nu-s baron?
CHIRIŢA: Ba şi tu eşti, Guliţă… eşti baronaş.
GUGULIŢĂ: Vra să zică şi băbaca îi baronoi?
BÂRZOI: Ba… mă ferească Dumnezeu!
CHIRIŢA: Da ian mai spune-ne ceva de la Ieşi, monsiu Şarlă?… Ce mai
fac ieşenii?
ŞARL: Toţi ieşenii s-au făcut bulangeri… chitari.
TOŢI: Pitari?
ŞARL: Parbleu!… Plămădesc glodul iarna, ca să-l înghită vara.
CHIRIŢA: Bine zici… îmi aduc aminte când am fost acolo cu Aristiţa şi
Calipsiţa… era să mă înec!
ŞARL (în parte): Ah bah! un tonneau… ça flotte toujours.
CHIRIŢA: Da despre teatru ce ştii?
ŞARL: Est opera italian… am văzut Robert le diable!
CHIRIŢA: Nu mă nebuni… şi cum o fost?
ŞARL: Formos… tare formos.
CHIRIŢA: Ei… parastuieşte şi nouă piesa aceea… c-am auzit că-i cu o
mulţime de drăcii.
ŞARL: Dacă poroncesc madame cocona… bucuros.
(Toţi se aşează pe canapea şi pe jilţuri. Şarl, în mijlocul lor, cântă
cântecelul:
―Titi à la représ, de Robert le diable‖.)
TOŢI (sculându-se): Mare minune! Nemţii ceia îs cu dracu, zău!
SCENA XVII
Cei dinainte, ION şi, pe urmă, LEONAŞ (în toaletă femeiască)
ION: Cucoane… cucoane… a venit o madamă de la Ieşi… şi cere să intre
aici.
BÂRZOI: Cine-i?
ION: Cică-i actoriţă.
TOŢI: O actoriţă?
LEONAŞ (intrând repede): Plecăciune, boieri… Mă rog de iertare că dau
busna-n casă, nitam, nisam… dar, având treabă cu părintele ispravnic,
am luat îndrăzneală… Care-i părintele?…
BÂRZOI: Supusă sluga d-tale, madamo.
LEONAŞ: D-ta să fii sănătos.
BÂRZOI: Sărut mâinile.
CHIRIŢA (în parte): Mare minune! cum seamănă cu Leonaş!
LEONAŞ: Pune-ţi în gând, părinte ispravnice, că am un frate, care, de
câteva zile s-a făcut nevăzut de la Iaşi… şi pe cât am aflat de ici, de cole…
am prepus că-i ascuns aici în târg… şi că-i amorezat de o duducă care-i
zic Luluţa.
LULUŢA (în parte): De mine?
CHIRIŢA: Luluţa?… şi cum îl cheamă pe fratele d-tale, cheramo?
LEONAŞ: Leonaş… de nu ţi-a fi cu bănat, cucoană.
CHIRIŢA: Nici cât pe-o măsă… să ierţi… Şi d-ta zici că eşti actoriţă?
LEONAŞ (făcând compliment femeiesc): La Teatru Naţional… să ierţi.
CHIRIŢA: Să fii d-ta sănătoasă… dar cât pentru fratele d-tale… cine-a fi
acela… nu avem cinste…
LEONAŞ: Bunătatea d-tale… dar, mă rog… pe duduca Luluţa nu ştiţi
unde-aş putea-o găsi?
CHIRIŢA: Nu departe… Dacă vrei s-o vezi? iat-o… O logodim astăzi cu
Guliţă, fiul meu…
LEONAŞ: Să-ţi trăiască.
CHIRIŢA (cu dispreţ): Plecăciune.
LEONAŞ (care în toată vremea asta a întors spatele Luluţei): A!…
dumneei îi duduca Luluţa? Tare-i frumuşică! Dă-mi voie, dragă, să te
sărut şi să te fericesc de odorul ce-ai să capeţi. (Sărută pe Luluţa şi-i zice
încet.) Eu sunt, Luluţo, eu, Leonaş… opreşte logodna.
LULUŢA (ţipând): A!…
TOŢI: Ce-i?
LULUŢA (făcându-se nebună): Vai de mine! se învârteşte casa cu mine.
Toate le văd pe dos… Iaca mătuşica se dă de-a tumba… ha, ha, ha, ha…
CHIRIŢA: Kirie eleison!… că iar i-a venit nebunia… şi tocmai în ceasul
aista!… Luluţo…
LULUŢA: Fugiţi… fugiţi… daţi-mi pace… că-mi vine-a muşca… Unde-i
Guliţă să-l zgâriu?… unde-i să-l muşc?
GUGULIŢĂ (ascunzându-se după tată-său): Nu mă lăsa, băbacă, că mă
mănâncă.
LULUŢA: Ha, ha, ha, ha… Am să mă mărit cu iubitul meu, pe care-l
iubesc din copilărie… Iată-mă-s la nuntă… orhestrul începe valţul,
valţul!… Unde-i mirele să joc cu el?
Valsul
LULUŢA (vălsuind singură)
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Astăzi chiar mă mărit,
Mă mărit, mă mărit!
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Chiar astăzi mă mărit
Cu al meu iubit.
(Se opreşte din joc, plângând.)
Ah, ah, ah, ah, ah, ah,!
Dragul meu nu mă vra…
CORUL
Sărmana, vai de ea! (bis)
LULUŢA (râzând)
Ha, ha, ha, ha, ha, ha!
Ba mă vrea, ba mă vrea.
CORUL
Sărmana! vai de ea!
Vai de ea!
(Împreună.)
LULUŢA (jucând)
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Astăzi chiar mă mărit,
Mă mărit, mă mărit…
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Chiar astăzi mă mărit
Cu al meu iubit.
CORUL
Sărmana fată!
Priviţi-o, iată,
Iată c-a-nebunit,
Nebunit, nebunit!
Sărmana fată,
Mai bine-ndată,
Îndată-ar fi murit,
Ar fi murit!
(Luluţa se aruncă în braţele lui Leonaş.)
LULUŢA: A!… iaca logodnicul meu… iată-l, iată-l!
CHIRIŢA: Cine?… Madama?… logodnic!… (Către musafiri.) S-o pierdut
de istov!
LULUŢA (ţipând): Aista-i, aista-i… vreau să mă măritaţi cu dânsul… că
de nu… nebunesc…
CHIRIŢA: Să te mărităm cu madama?… altă belea acu!…
ŞARL: No… faceţi caprisu Luluţei… non trebuie contrarier un malade.
CHIRIŢA: Bine zici, monsiu Şarlă… Ei… fie, Luluţă dragă… dacă ţi-i drag
dumnealui?… ie-ţi-l… Noi ţi-l dăm. (Către Leonaş.) Mă iartă, madamă,
că te supăr…
LEONAŞ: Da unde, cucoană!… dimpotrivă…
LULUŢA: Dacă mi-l daţi… logodiţi-mă acu îndată cu el.
CHIRIŢA: Fie ş-acu, numai nu te tulbura… (Către Leonaş.) Madamă…
facem abuz de bunătatea d-tale… dar apoi vezi în ce stare-i biata copilă…
Fii bună, te rog, şi primeşte a te logodi cu dânsa… ne-i îndatori peste
măsură.
LEONAŞ: Cu mare bucurie… Cea mai mare dorinţă a mea este ca să vă
îndatoresc… poftim inelul meu.
CHIRIŢA: Foarte mulţămesc… Luluţo, iaca inelul d-sale… dă-i acum peal
tău… şi să vă fie logodna într-un ceas bun… amin!
(Leonaş şi Luluţa schimbă inelele.)
LULUŢA (veselă): M-am logodit… m-am logodit! De-acum ziceţi să
cânte muzica… să-nceapă balul… la bal… la bal…
CHIRIŢA: Bal înaintea mesei?
ŞARL (încet Chiriţei): Ne la contrariez donc pas… puisqu’elle est folle.
(Tare.) En avant la contredanse.
CHIRIŢA (căutând cu dragoste la Şarl): Fie, monsiu Şarlă… Vous serez
mon cavaler?
ŞARL (în parte): Crac.
CHIRIŢA: Hai, boieri… să vă văd…
(Orhestrul cântă contredansul. Chiriţa joacă cu Şarl, în faţă cu Guliţă,
care joacă cu Luluţa. Leonaş slujeşte de damă lui Bârzoi şi joc amândoi
vis-à-vis cu doi musafiri. Musafirii mai în fund.)
TOŢI (jucând)
Ah, ce plăcere de-a juca
Şi de griji a scutura.
CHIRIŢA
Ah! monsiu Şarlă… te rog, îmi spune
Dacă joc frumos cancan?
ŞARL
Ah! que des graces! Joci de minune
(în parte) Elle danse comme un ours blanc.
TOŢI
Ah! ce plăcere de-a juca
Şi de griji a se scutura.
CHIRIŢA: Destul, c-am obosit!
LEONAŞ (strângând pe Luluţa în braţe): Ah! dragă Luluţă… deacum
eşti a mea şi nimic nu ne mai poate despărţi…
CHIRIŢA (către musafiri): Vezi, dacă-i actriţă… cât de bine-şi gioacă
rolul.
LEONAŞ: De-acum festa-i jucată; pot să m-arăt fără grijă.
CHIRIŢA: Festa?… ce vra să zică asta?
LEONAŞ (scoţându-şi capela): Mă cunoşti, Chiriţoaie, cine sunt eu?
CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ: Leonaş!
LEONAŞ: Eu!… v-am jucat-o bună?
CHIRIŢA (căzând pe un scaun): Ah! ne-o jucat-o, Pepelea!
BÂRZOI: Ian stăi, moţpane… dacă-i pe feste?… apoi să ţi-o joc eu mai
sărată şi mai chipărată… doar am puterea-n mână… doar îs ispravnic!…
LEONAŞ: Ba te şterge pe guriţă, boierule… Iaca demisionul d-tale. (Îi dă
un pachet.)
BÂRZOI: Demisionul?
LEONAŞ: Aşa… mai dinioare am primit un plic de la directorul
Departamentului, care mi-i prieten, şi înăuntru am găsit demisionul dtale.
BÂRZOI: Da să n-am parte de Chiriţa dac-am gândit vrodată să-mi dau
demision. (Citeşte:) ―Demisionul ce ai dat din postul de ispravnic se
primeşte… şi se porunceşte d-tale ca să încredinţezi trebile ţinutului dsale
d-lui Leonaş, noul diregător.‖ – Am sfeclit-o! (Cade pe un scaun de
altă parte.) Da bine… pentru ce?… care-i pricina?
LEONAŞ (încet): Curcanul cel bătrân ţi-a jucat festa… Ce să faci?… s-a
trecut vremea curcanilor!… Iar cât pentru logodna mea cu Luluţa, de nu-i
încuviinţa-o acu îndată… spun lui Piciu bricicarul să deie jalbă că i-ai luat
o carboavă chiar de haram.
BÂRZOI: Încuviinţez… încuviinţez, numai taci.
CHIRIŢA (pe gânduri): Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?…
nu se poate… (tare) nu se poate!
LEONAŞ (încet, Chiriţei): Ba se poate, căci almintire… l-oi ruga pe
prietenul meu, pe ofiţerul cel de azi-dimineaţă, să arate portretul d-tale
lui Bârzoi… Se poate acum?…
CHIRIŢA (plecând capul): Se poate!
LEONAŞ: Care vra să zică… toate s-o pus la cale… Acum, boieri dvoastră,
fiindcă un ispravnic trebuie să fie un om aşezat… vă poftesc la
nunta mea cu duduca Luluţa. Dumneei cucoana Chiriţa şi cuconul
Grigori, preaiubitul ei soţ, s-au primit a ne fi nuni mari… aşa este?
BÂRZOI, CHIRIŢA (zâmbind mânzeşte): Cum nu?… cu mare bucurie.
LEONAŞ: Cât pentru monsiu Guliţă, dacă tot voieşte duel?
GUGULIŢĂ: Bai!
ŞARL: Comment! tu refuses, malheureux!
GUGULIŢĂ (cu nerăbdare): Qu’est ce que vous voulez?… Omorision?
ŞARL: Fricosion… va! (În parte.) Quel petit crétin!
ION (intrând): Cucoană… să deie bucate?
CHIRIŢA: Strigă să deie.
ION (la uşa din fund, strigă chiuind): Mă Postolachi… mă!… dă bucate la
masă… mă!
CHIRIŢA: Carnacsî, că ne-ai asurzit! Boieri d-voastră… poftim… dle
Leonaş, ce-a fost s-a trecut… nădăjduiesc că nu ne-i refuza de-a şedea cu
logodnica d-tale la masă.
LEONAŞ: Dimpotrivă, cucoană dragă, (încet) şi drept dovadă că sunt
prietenul d-tale, poftim portretul.
CHIRIŢA (încet, luând portretul): Să-ţi spun drept… mare comedian ai
mai fost!
LEONAŞ: Apoi… nu ştii că lumea-i un teatru plin de comedieni?
CHIRIŢA: Bine zici… blagoslovită să-ţi fie vorba!… tocmai asta era s-o
spun şi eu d-lor-sale… (Arată publicul şi înaintează spre el.)
Credeţi-mi mie; cei mulţi în lume,
Fie din Londra sau din Focşeni,
Fie cu stare, cu rang, cu nume,
Joc ades roluri de comedieni.
Cela ce strigă că ţara piere
Pân’ ce apucă vreun ciolan
Şi, cât îl roade, stă în tăcere…
Cine nu-l ştie că-i comedian?
GULIŢĂ
Cel care vecinic se tot făleşte…
Că-i de neam nobil cât un sultan…
Şi-n fapta-i neamul şi-l necinsteşte…
Îi prost sărmanul! prost comedian!…
ŞARL
Celui qui tourne cum bate vântul,
Fiind azi jidov, mâini moldovan…
Est un… non trouve au juste cuvântul;
Une girouette… un comedian.
LULUŢA
Cela ce caut-o zestre mare,
Deşi el poate nu face-un ban,
Şi zice fetei că-i dragă tare…
Are iubire de comedian.
LEONAŞ
Cel care jacaş fiind de moarte
A luat pielea de pe sărman…
De-l vezi deodată blând, smerit foarte…
Să fugi de dânsul că-i comedian.
CHIRIŢA
Astfel e lumea… o comedie!
Iar noi, artiştii care-o jucăm,
N-avem dorinţă alta mai vie
Decât aplauzi să merităm.
TOŢI
Astfel e lumea… o comedie!
Etc., etc., etc.
(La sfârşitul cupletelor uşile din fund se deschid şi toţi se pornesc spre
masa care se vede dincolo de uşă.)
(Cortina cade.)
Scara Mâței
Operetă într-un act
Reprezentată pe Teatrul Național din Iași în beneficiul artiștilor români. 1850.
PERSOANE:
ANICA FLORINEASCA, tînără văduvă
GHIȚĂ FĂURIN, vărul ei
MĂGDIAN, prezident la Roman
MARIN GRĂDINARUL
FLORICA, femeia lui
O SLUJNICĂ A ANICĂI
SĂTENI
(Teatrul reprezintă o grădină frumoasă cu copaci, straturi de flori, basinuri cu apă ș.c.l. În mijlocul scenei, pe al doilea plan, un boschet de verdeață deschis. În fața boschetului, o canape de iarbă și o ghitară aninată de crengi. În dreapta și-n stînga scenei, pe intîiul plan, două pavilionuri cu uși și cu balcoane deasupra ușilor. Dinaintea pavilionului din dreapta, o scară înaltă îndoită. La ridicarea cortinei începe faptul zilei și se aude cînticul unui cucoș.)
SCENA I
MARIN (cu o greblă în mînă): Hîș, cucurigu dracului, că-i trezi cuconița… (Vine în fața scenei.) Biata cucoana Anica!… De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă!… și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?… că era un matuf răposatul… să fugi în lume… pare că era un snop de urzici! Doamne, iartă-mă, că o răposat… dar bine-o făcut!… (Se apucă de grebluit.) Hei, hăc!… Florico… Florico!… Urît ți-a fi făr’ de bărbățel! că-i numai o lună de cînd ne-am cununat… numai o lunicică, și povestea vorbei… parcă-ar fi plouat cu piper între noi!… Tu te afli la tîrg cale de-o poștă de mine, și eu la țară la Florinești, cu grebla-n mînă și cu doru-n suflet.
Vai de tine.
Măi Marine!
Cine-a zis să mi te-nsori!
Cînd departe
Tu n-ai parte
De-a Floricăi mîndre flori,
În zadar l-a mea privire
Mii de flori aici lucesc,
Eu cu dor și cu iubire
La Florica-n veci gîndesc!
Căci puicuța mîndruliță
Poartă-n față doi bujori,
O garofă pe guriță
Și-n sîn fragezi crinișori.
Dar, Marine,
Vai de tine,
Cine-a zis să mi te-nsori? ș.c.l.
(Cucoșul cîntă iar.)
Iaca… crestatul! că nu-i mai tace pliscul… Vai mînca-te-ar ulii!… hîș încolo… la poiată.
(Aleargă în fund și iesă puțin în stînga aruncînd cu pălăria.)
SCENA II
MĂGDIAN și ANICA (ies pe balconul din dreapta. Anica in toaletă de noapte și Măgdian în costum de călător.)
ANICA: Auzi cucoșu, dragă Măgdiene?… grăbește-te de te du păn’ce nu te vede nime.
MĂGDIAN: Ah, crede-mă, Anică, că nu-i vreme încă…
ANICA: Da n-ai auzit cucoșul?
MĂGDIAN: Ba l-am prea auzit, arză-l focu! dar a fi cîntat în somn.
ANICA: Oricum, du-te mai bine păn’ce nu se trezesc oamenii din sat.
MĂGDIAN: Ce necaz! Doamne, Doamne! să fim siliți a ne tot ascunde de ochii lumei.
ANICA: Răbdare, iubite Măgdiene, încă zece zile pănă s-a înplini vremea cernirei mele… ș-apoi vom descoperi taina noastră la toți.
MĂGDIAN: Zece zile încă!
ANICA: Adu-ți aminte că tu m-ai rugat să ne cununăm numaidecît… Într-ascuns… deși nu se împlinise încă anul de la moartea bărbatului meu.
MĂGDIAN: Ai dreptate, dragă Anicuță. Fie cum vrei tu… dar după zece zile?
ANICA: Îi avea dreptul de a întră la mine pe ușă ziua mare, iar nu tot pe fereastră ca acum, și noaptea.
MĂGDIAN: Că, zău, drept să-ți spun, m-am cam săturat de scara mîței și mai ales de alergări călare, de la Roman aici și de aici la Roman seara și dimineața. De două săptămîni de cînd ne-am cununat, sînt bărbatul cel mai struncinat de pe fața pămîntului.
(Se aude Marin cîntînd în culise.)
ANICA: Auzi? Du-te degrabă și să vii deseară!
(Măgdian trece de pe balcon pe scara milei.)
SCENA III
Cei dinainte, MARIN (ivindu-se după copaci)
MARIN: Ce-mi-văzură ochii!… cuconița cu prezidentul din Roman?… Mă… ă… ă!…
MĂGDIAN: Adio, dar, iubită Anicuță.
ANICA: Adio, scumpul meu.
Trio
MĂGDIAN
Adio, iubită!
Rămîi fericită.
Precum doresc eu
Gîndește la mine,
Căci eu lîngă tine
Las sufletul meu
ANICA
Adio, iubitei
Pe căi înflorite.
Precum doresc eu
Mergi, du-te cu bine.
Cu gîndul la mine.
O sufletul meu!
MARIN
Cucoana cernită
A dat de ispită.
Ce poznă, valeu!
O văd, o văd bine
Ș-a crede nu-mi vine
Pre sufletul meu!
MĂGDIAN
Mă dispart de tine cu măhnire-amară,
Dar pe-al fericirei dulce, dulce scară
Mă voi sui iarăși, draga mea, deseară.
ANICA
Ca și tine-acum simt mîhnire-amară,
Dar mă mîngăi dulce c-ai să vii deseară.
MARIN
Ian privește poznă, fac amor pe scară.
ANICA
Adio, deseară!
MĂGDIAN
Deseară!
MARIN
Deseară!
(Împreună.)
MĂGDIAN
Adio, iubită ș.c.l.
ANICA
Adio, iubite ș.c.l.
MARIN
Cucoana cernită ș.c.l.
(Măgdian sărută mîna Anicăi și se coboară. Anica întră în casă și închide fereastra.)
MARIN (în parte): Măi Marine, aține-te vîrtos că aice-i treaba pe drăguș la căuș. (Iese dintre copaci și trece în dreapta.)
MĂGDIAN (pe gînduri): Cînd m-ar vedea împricinații cățărîndu-mă zi și noapte pe scară, oare ce ar socoti în gîndul lor despre prezidentul din Roman?
MARIN (în parte): Ce bolborosește din gură?
MĂGDIAN: De 15 zile m-am făcut mai tainic decît comoara zgîrcitului. În taină vin aici, în taină petrec cu Anica, în taină mă întorc acasă la Roman, ca să nu mă vadă nime și, slavă Domnului! pănă acum am izbutit de nu m-a zărit nici un om.
MARIN (în parte, pufnind de rîs): Ba că chiar.
MĂGDIAN (căutînd ceasornicul): Îi vreme de încălicat. Mă duc să-mi ieu bietul cal din marginea satului. (Vrea să plece și dă cu ochii de Marin.) Na, c-am pățit-o!
MARIN (Închinîndu-se): Bună dimineața, cucoane… frumoasă vreme-i azi, senin, răcoare… numai bine de primblat.
MĂGDIAN (În parte): Oare zăritu-m-a pe scară?
MARIN: Aud?… Eu unul nu pot pricepe cum de pot dormi boierii păn-amiazi vara?… da eu cînd aș fi boier, m-aș trezi ca d-ta în faptul zilei, și aș deschide frumos ferestrile și aș ieși în balcon, ca să aud păserile făcînd ceah, ceah, ceah…
MĂGDIAN (în parte): M-a zărit hoțul!
MARIN (în parte): Mă… ă…! că nu pricepe. (Tare.) Zău așa, cucoane… și alta; pentru ca să nu fac huiet în casă, mi-aș face înadins o scară… ia ca asta care-mi slujește de curățit copacii… și m-aș coborî frumușel pe furiș din balcon în grădină de-a dreptul.
MĂGDIAN (În parte): Bate șeua… (Tare, arătînd o pungă.) Jupîne Marine, vezi punga asta?
MARIN: Ba nu o prea văd bine, că-i cam departe și mă dor ochii…
MĂGDIAN (puindu-i punga în mînă): Iată-o chiar sub ochi. Acum spune-mi: văzut-ai ceva mai adinioare… Într-acoace? (Arată scara.)
MARIN: Într-acoace?… cînd te scoborai de sus?… Ba m-a ferit Dumnezeu. N-am văzut nimica, nici pe d-ta, nici pe cuconița.
MĂGDIAN (dîndu-i punga): Foarte bine. Văd că ești priceput… Na cu ce să-ți astupi ochii și de-acum înainte… (Vrea să iasă.)
MARIN (în parte): O merță! și cele multe înainte… (Tare.) Cucoane Măgdiene… cucoane!…
MĂGDIAN (oprindu-se): Ce-i?
MARIN: De astupat ochii mi-ai dat… dar de astupat gura?…
MĂGDIAN: Cu adevărat… uitasem!… poftim și pentru gură… (Îi dă încă o pungă; în parte.) M-a scurs de bani hoțul.
MARIN (în parte): Două merțe! noroc să deie Dumnezeu. (Tare, alergînd după Măgdian.) Cucoane… cucoane… dar de astupat urechile nu-mi dai ceva?
MĂGDIAN (viind supărat lîngă Marin): Cît pentru urechi, să știi că ți le-oi bate la stîlp dacă te-a împinge păcatul să auzi ceva cu ele… Auzitum-ai? (Iese prin fund în stînga.)
MARIN: Bunătatea d-tale, cucoane… sărut mînile… De-acum sînt și surd și mut. (Viind în fața scenei.) Mă!… ‚da bine ți-a curs laptele în păsat, Marine… hăi!… două pungi de bani deodată!… Ian vezi-le cîtu-s de grele… parcă-s două prepeliți de toamnă. (Sărutîndu-le.) Că mare drăgălașe mai sînteți pe fața pămîntului!… Am să cumpăr o rochie de halastîncă Floricăi… da știi? cole, ghiurghiulie… să-ți ieie ochii cale de-o poștă… și mie am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s Bimbașa-Sava… Ei, de-acum, Mărinaș dragă, destulă vorbă… și mi te apucă de lucru, că azi îi ziua cuconiței. Să te văd, tătucă… să mi-i durezi un snop de flori cît o dimerlie, tot cu bujori și cu ciuboțica cucului. (Merge de ridică scara de sub balcon și o așează în fund.) Ia scara asta mi-a adus noroc astăzi… Bine-a zis cine-a zis, că norocu-i ca o scară!…
Cîte soiuri de momițe
Am văzut în viața mea
Tot sărind din schițe-n schițe
Pe a lumei scară grea!
Ș-ajungtnd în vîrf. deodată
Le-am văzut de sus căzînd
Cînd pe schițe chiar îndată
Săreau altele rîzînd;
Căci norocu-n lume e-ndoită scară,
Unul cînd se suie, altul se coboară.
(Iese prin fund, în dreapta.)
SCENA IV
ANICA (pe pragul ușei pavilionului din dreapta, vorbește în cantonadă): Un răvaș pentru mine?… De unde?… de la Roman?… Adu-l încoace… (Vine în scenă, deschizînd răvașul.) Cine să-mi scrie de la Roman? Măgdian?… nu cred ca să fi putut ajunge. (Citește:) „Sărut albele mînușiți a verișoarei Anicăi. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet tocmai din copilărie… (Vorbit.) Ha, ha, ha, ha!… iar de la nebunu cel de Ghiță Făurin… vărul meu… Ian să videm ce mai zice? (Citește:) D-ta însă, Anicuță mult adorată, m-ai izgonit cu cruzime din ochii matale și mi-ai hotărît să nu mă înfățișez dinaintea lor, decît numai cînd oi fi însurat… (Vorbit.) Ce era să fac dacă nu mai înceta cu declarații de amor… (Citește:) Iată dar că nemaiputînd învinge dorul ce am de a te videa, iubită verișoară, m-am jertfit pe altarul lui Isaia-dănțuiește; și nu mai tîrziu decît astăzi voi zbura la Florinești unde este îngerul vieței mele. Nevasta mea mi-a sluji de pașaport, spre a trece hotarul moșiei matale… Al matale în veci robit. — Ghiță Făurin. Post-scriptum: Nevasta mea este un rod cîmpenesc, fiind răsărită și crescută tot la țară. Te rog, iubită Anicuță, să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale.” Ce supărare! Tocmai cînd vreu să fiu singură, să-mi vie oaspeți… și-apoi încă cine?… nebunu cel de Ghiță! Nici că poate cineva să fie un ceas în liniște… (Se primbla supărată.)
I
Păsărele mult iubite,
Cît sînteți de fericite
În al vostru dulce trai!
Voi iubiți, iubiți în pace,
Voi zburați unde vă place
Și prefaceți lumea-n rai.
II
De m-aș face-o păsărică
N-aș mai plînge singurică
Cu-a mea jale, cu-al meu dor;
Dar ca voi, mici păsărele,
Aș schimba zilele mele
În dulci zile de amor.
(Se aude în fund, în dreapta, glasuri multe de țărani. Anica întră în boschet.)
SCENA V
ANICA, SLUJNICA (ieșind din dreapta) și, mai pe urmă MARIN (cu săteni)
SLUJNICA: Cuconiță! o venit sătenii cu pocloane de ziua d-tale și să roagă să vie aice.
ANICA: Cum?… azi e sărbătoarea mea?… Eu o uitasem.
SLUJNICA: Le dai voie, cuconiță?
ANICA: Zi-le să vie.
(Slujnica se duce în fund, în culisele din dreapta, și se-ntoarce îndată cu țăranii.)
ANICA (singură) Curios lucru! Cînd eram măritată cu Florinescu, număram zilele pe degete… și acum nici nu știu cum trec.
(Sătenii vin din fund cu pocloane. Marin în fruntea lor aduce un buchet mare.)
SĂTENII
Haideți toți cu veselie
Să urâm întru mulți ani
Pe stăpîna de moșie
Ce iubește pe sărmani!
MARIN
Cuconiță, sănătate,
Să trăiești întru mulți ani!
Toți cu inime curate,
Grădinari, păstori, țărani,
Îți depunem la picioare
Ale noastre mici odoare.
(Sătenii ce port pocloane se înaintează pe rînd și le închină Anicăi. Marin le arată.)
MARIN
Pui de găină,
Flori de grădină.
TOȚI
Pui de găină,
Flori de grădină.
MARIN
Mere și pere,
Ouă și miere.
TOȚI
Mere și pere,
Ouă și miere.
MARIN
Și fragi și mure,
De la pădure.
TOȚI
Și fragi și mure,
De la pădure.
MARIN
Și trei meioare,
De sărbătoare.
TOȚI
Și trei meioare,
De sărbătoare.
ANICA
Oameni buni, cu mulțămire
Lîngă mine vă privesc.
Sănătate, fericire
Eu din suflet vă doresc.
(Dîndu-le o pungă cu bani.)
Iată, mergeți în cimpie
Să jucați cu veseliei
SĂTENII
Să trăiască-n veselie!
Să trăiască-ntru mulți ani
Stăpînica de moșie
Ce ajută pe sărmani!
(Se aude în fund, în dreapta, vuiet de cai de trăsuri fi răcnete șurugiești. Sătenii se trag cîntînd pintre copacii din dosul boschetului.)
SCENA VI
ANICA și SLUJNICA (in boschet), MARIN și SĂTENII (împrejur în fund),
GHIȚĂ (în costum elegant de drum),
FLORICA (în toaletă bogată dar prea încărcată: brațile, cortel, evantail).
FLORICA (în culisa din fund în dreapta): încet, oblu… că mi-i prăvăli.
GHIȚĂ (asemene): Da n-ai frică, soro, că ești cu mine.
FLORICA (întrînd iute, apărîndu-se cu evantailul): Ba că chiar… Uf! Slavă Domnului c-am scăpat pe uscat, că era să-mi vie zumaricale… să leșin.
GHIȚĂ (alergînd după Florica): Soro dragă…
MARIN (zărind pe Florica): Ce-mi văzură ochii! (Se apropie.) Florica!
FLORICA: Ce vrei, mojicule, de te bagi în sufletul meu?
(Lui Ghiță.) Monșerică… monșerică… da unde-i verișoara s-o sărut?
GHIȚĂ (încet Floricăi): Caută, soro, să nu mă dai de rușine.
FLORICA: Ia fă-ncolo, poznașule.
(Merg amîndoi cătră boschet.)
MARIN (în parte): Mare minune!… Ori îs orb, ori îs prost.
ANICA (ieșind din boschet): A! bine-ai venit, vere Ghiță.
GHIȚĂ: Sărut picioruțile, iubită verișoară… Am luat îndrăzneală să venim să te videm, cu soția mea, cu Calipsica.
MARIN (în parte): Cum a zis?… Soția lui… Pisica?…
FLORICA (se închină): Sărut gurița, cuconiță verișoară Anică. (O sărută de multe ori.) Să am pardon…
De mult doream să te văd, că auzisem că ești tare hazlie și ai un bucătar foarte meșter… Mă rog, sorioară, să-i poroncești să-mi facă un borș cu perișoare și alivence… că mi-i poftă…
MARIN (În parte): Î-i poftă!…
GHIȚĂ: Nu te potrivi, Anicuță, că Calipsica-i cam…
FLORICA: Ce fel cam?… Te poftesc, monșerică, c-apoi știi… (Anicăi.) Și puțintel bulgur, verișoară, cu învîrtită la sfîrșit… dar să fie cam mare.
ANICA: Bucuros, verișoară… dacă poftești. (Vorbește încet slujnicei, care îndată și întră în pavilionul din dreapta.)
MARIN (în parte): Bulgur și alivence!… Ei, apoi îi Florica!… (Se apropie de ea.) Fio… ri… co…
FLORICA: Mări, ce tot mi se vîră în ochi țărănoiu ista?… Dă-te într-o parte, țopîrlane… (Scoate o oglindioară din buzunar și-și drege sprîncenile și zulufii.)
MARIN (în parte): Țopîrl… (oftează) ane!…
GHIȚĂ (apropiindu-se de Anica): Iubită Anică, am urmat, precum vezi, poroncilor matale… M-am însurat!…
ANICA: Și foarte bine-ai făcut, verișorule.
GHIȚĂ: Dar… cum îți place Calipsica?
ANICA: îmi place prea mult… căci are un caracter vesel… deschis…
GHIȚĂ: Vei să zici necioplit?… Așa este… dar apoi ce era să fac?… M-am însurat cum am putut» numai ca să cîștig dritul de a mă apropia de îngerul…
FLORICA (viind între amîndoi): Ce vorbiți împreună?… Ian spuneți-mi și mie că mă nebunesc după cabazlîcuri.
GHIȚĂ (încet): Da mai ține-ți gura, soro, că mă dai de rușine.
FLORICA: Ce face?… te dau de rușine?… Mă rogi verișoară, scăpat-am vro prostie de cînd am venit? Așa-i că nu?… Apoi ce mă tot dondănește degeaba monșerică?… Ba că grăiesc prea mult; ba că nu stau locului. Da ce! Doamne, iartă-mă! că doar nu-s par, să șed înfiptă… așa…
GHIȚĂ (încet): Da bontonu nu iartă…
FLORICA: Mări, ian dă-mi pace cu botosul d-tale, că mă pricep eu cum să mă port pe lume.
FLORICA
I
Ca să fii cucoană mare
Și să placi la cavaleri,
E destul să fii in stare
De-a minca zece averi
Pe cordeluțe,
Pe capeluțe,
Pe danteluțe
Lucrate-ajur,
Și pe brațele
Și pe inele
Și pe mantele
De satintur,
Și pe manșonari,
Și pe bulionuri,
Și pe jambonuri
De la Paris,
Pe orice mîncare
Cu preț mai mare
Ce arătare
Îți trece-n vis.
SĂTENII
(rîzînd)
Să fie așa
Ha, ha, ha, ha!
ANICA ȘI GHIȚĂ
Îi zău așa
Ha, ha, ha, hal
FLORICA II
Iar de vrei să fii plăcută
Și madamă de bonton;
Curtizani să ai o sută…
E destul într-un salon:
Să treci măreață
Cu gura creață
Și îndrăzneață
Lîngă femei;
Dar totodată
Nevinovată,
Blîndă, plecată
Lîngă holtei.
Să critici tare,
În gura mare
Pe orișicare
Fi, chel orior!
Se detestable
Abominable
Ensiuportable
Parol d’onior!
SĂTENII
Să fie așa
Ha, ha, ha, ha!
GHIȚĂ ȘI ANICA
Îi, zău, așa
Ha, ha, ha, ha!
(Sătenii cîte unul, unul ies prin fund.)
FLORICA: Uf! c-am răgușit… mi s-a uscat gîtița. Anicuță dragă, nu cumva ai ceva poame prin grădină, să mă răcoresc.
ANICA: Ba sînt, verișoară, de care ți-a plăcea… vrei să te duc?
FLORICA: Ce se potrivește! Nu te supăra că le-oi găsi eu singură… Am mai scuturat eu copaci în viața mea. (Vrea să plece.)
GHIȚĂ (în parte, răsărind): He?… rău am făcut c-am adus-o cu mine.
ANICA: Încalțe să meargă grădinara cu d-ta… Marine… du-te cu cucoana Calipsica…
MARIN (în parte): Iar Pisica!
FLORICA: Marine!… să-mi arăți unde-s gutăile, că mi-i poftă.
MARIN (în parte): Iar poftă!…
FLORICA (sărutînd pe Anica): Mașerică, a revuar cu plecăciune. (Plecînd să iasă, zice lui Marin:) Da vină azi, leneșule. Ian vezi-l că de-abia se urnește… Hăis ța, Tălășmane… ha, ha, ha, ha.
(Iese prin fund.)
MARIN: Iaca vin, cucoană Pisică, vai de capu meu…
(Iese alergînd după Florica.)
SCENA VII
GHIȚĂ și ANICA
GHIȚĂ (în parte): Ne-au lăsat singuri!… Acum îi vreme de făcut un asalt inimei. (Se apropie de Anica.) Stai pe gînduri, verișoară?…
ANICA: Dar; te fericeam în gîndul meu că ai găsit o soție atît de frumușică și de… vioaie.
GHIȚĂ: În adevăr, Calipsica e destul de plăcută, și m-aș ferici eu însumi, dacă n-aș avea în sufletul meu o patimă care se mărește din zi în zi… O știi prea bine, iubită Anicuță. (Vrea să-i ieie mîna.)
ANICA: Vere Ghiță… văd că iar ai să începi cu declarațiile d-tale, și, drept să-ți spun… mă mir, zău, cum de nu te-ai săturat de ele de atîția ani, de cînd le tot spui de rost?
GHIȚĂ (cu foc): Să mă satur de a iubi… cînd toată viața mea să razămă numai în dragostea ce mi-ai însuflat chiar din copilărie?… Crezi că se poate?…
ANICA: Auzi însuratul cum vorbește?… ha, ha, ha.
GHIȚĂ: Însurat, însurat… Cu adevărat am făcut nebunia de m-am însurat… dar pentru cine?… din a cui poroncă?… din poronca ta, Anică, căci alt chip nu aveam ca să mă apropiu de tine.
Ah! iubită verișoară,
Pentr-un dor ce mă omoară
Am jertfit tot ce e mai bun:
Tinerețe-mbelșugate
Ș-a mea dulce libertate…
ANICA
Vere dragă, ești nebun,
Dorul rău e nălucire;
Că ai suflet cu simțire,
Vere, zău, mă îndoiesc.
De te-aș crede azi pe tine
Poate-ai rîde mîni de mine…
GHIȚĂ
(în genunchi)
Ah! mă crede, te iubesc!
ANICA: Ha, ha, ha… mă duc să-ți trimit o oglindă, vere Ghiță, ca să vezi cît îți șede de bine. (Iese rîzînd și întră în pavilionul din dreapta.)
GHIȚĂ (sculîndu-se): Se vede c-am luat-o cam răpide și că s-a spăriat… Dovadă că-i e frică de mine!… dovadă că voi birui!… Bine c-am apucat a răzbate păn-aici prin viclenie… Anica mă crede însurat… lasă să creadă… Cu chipul acesta o fac de nu se sfiește nicicum de mine… și cu o minciună de ici, cu o minciună de cole, ajung frumos la capătul izbîndei… La război toate armele sînt bune.
Femeia-i ca apa ce curge la soare
Și pănă te-neacă, te-atrage mereu,
Ca paserea mică ce-i gata să zboare
Deși eă te cheamă prin cînticul său.
Dar fie cum este, sau cum se preface;
Ca paserea mică iți place ș-o vrei.
Ca apa vicleană asemenea-ți place
Că, deși te-neacă, mori în sînul ei!
(Caută în culisele din dreapta.) Pare că zăresc slujnica Anicăi. (Scoțînd o pungă.) Mă duc să-i șoptesc două vorbe la ureche… Să-mi pregătesc mînă de ajutor în cetatea dușmanului. (Iese alergând în dreapta.)
SCENA VIII
FLORICA și MARIN (vin alergînd veseli din stingă), Anica (mai pe urmă, în balcon)
MARIN: Ha, ha, ha, ha! și, zău, Florico, nu mă-nșeli?… Tu ești Florica, nevăstuica mea?… Ha, ha, ha, mare poznă!
FLORICA (mîncînd mere): Mai eu, Marine, n-am cum mai fi… Ți-am spus că toate cîte le-ai văzut să nu le crezi… Da bune mere!
MARIN: Care vra să zică, boieriu cel cu straie strîmte?…
FLORICA: Cine?… cuconașu Ghiță?… Ha, ha, ha! (Mușcînd un alt măr.) Valeu! că acru-i! (Rîd amîndoi cu hohot.) Anica (în parte, ieșind in balcon): Cine rîde așa în grădină?… verișoara cu Marin!…
MARIN: Ei! da ian spune-mi, mai spune, Florico… cuconașu Ghiță…
FLORICA: Se vede că i s-au aprins călcăile de mult după cuconița Anica, și pentru ca să se poată apropia de dumneei, o fost silit să-i toarne o minciună de cele gogonate… Anica (în parte): O minciună!…
MARIN: Ialei!… și ce minciună?
FLORICA: Să vezi… Ieri dimineață o venit la Roman, la sameșu-n gazdă. Eu eram acolo, de făceam dulceți sămeșoaiei; cînd ce să mă trezesc?… că-mi propune să-i fiu soție, pe vro cîteva zile…
MARIN: Ce? ce?… și tu ai primit?
FLORICA: Iaca! ba n-oi primi, cînd îmi dă rochii de mătasă și capele și pantofi… Ba încă și 50 de galbeni pe deasupra.
ANICA (în parte): Așa, vere Ghiță!… bine că ți-am aflat secretul. (întră în casă.)
MARIN (turburat): Și… ian spune-mi: de mult ești… nevasta lui?
FLORICA: Numai de două ceasuri… Da pune-ți în gînd, Mărinaș dragă, ce bucurie pe capul meu, cînd m-am trezit la Florinești, aici unde știam că te aflai și tu ca grădinar.
MARIN: Așa!… de aceea poate că nici m-ai cunoscut, cînd ai întrat în grădină… ba încă m-ai și țopîrlănit dinaintea oamenilor și a boierilor.
FLORICA: Iaca prostu!… dinaintea oamenilor era să-ți sar în gît?… ș-apoi ce ar fi zis cuconu Ghiță și cucoana Anica?
MARIN: Mări, că bine zici… dacă-s prost tot prost, uitasem că ești cucoană… Da ian spune-mi, Florico hăi… Florică?… mai dinioarea era grădina plină de oameni și nu se putea… dar acum.. hei?… parcă sîntem numai noi amîndoi…
FLORICA: Ce vrei să-mi dai a înțelege, calindroiule?
MARIN: N-ai cerca să-mi sai puțintel în gît?…
FLORICA: Ba și-n cap, dacă vrei, Mărinaș dragă. (Aleargă la Marin, care o ridică in brațe ș-o sărută.)
MARIN: Ura! și la anul cu bine…
(Ei joc împreună cîntînd.)
MARIN
Bine-i lingă puiculiță!
Neică, neiculiță.
FLORICA
Bine-i lîngă cel bădiță.
Neică, neiculiță.
MARIN
Cînd ii puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
FLORICA
Cînd îi puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
MARIN
Dă-mi, Florică, o guriță,
Neică, neiculiță.
FLORICA
Dă-mi, Marine, o garofiță,
Neică, neiculiță.
MARIN
Ș-eu ți-oi da o garofiță,
Neică, neiculiță.
FLORICA
Ș-eu ți-oi da a mea guriță,
Neică, neiculiță.
MARIN (oprindu-se deodată serios): Ian stăi!
FLORICA: Ce-ai pățit?
MARIN (luînd pe Florica de mînă, o duce deoparte): Singură ai venit în trăsură cu cuconașu Ghiță?
FLORICA: Singură.
MARIN (turburat): Florico?… Și nu ți-o cîntat moțpanu vro neică, neiculiță?…
FLORICA (împingîndu-l): Iaca prostu! Ce-i trăsnește prin cap!…
(Încep amîndoi a rîde și se prind iar la joc.)
(Împreună.)
MARIN
Bine-i lingă puiculițăl
Neică, neiculiță.
Cînd îi puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
Dă-mi, Florică, o guriță,
Neică, neiculiță.
Ș-eu ți-oi da o garofiță,
Neică, neiculiță.
FLORICA
Bine-i lîngă cel bădiță,
Neică, neiculiță,
Cînd îi puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
Dă-mi, Marine, o garofiță,
Neică, neiculiță,
Ș-eu ți-oi da a mea guriță,
Neică, neiculiță.
(Anica iese pe pragul pavilionului. Florica o zărește și se oprește îndată de la joc, zicînd în parte: „Cuconița Anica!” și își ia iarăși aer de damă. Marin urmează a dănțui singur.)
SCENA IX
FLORICA, MARIN, ANICA și, pe urmă, GHIȚĂ
FLORICA: Ce te-ai apucat, mojicule, de sai așa dinaintea mea?
MARIN (în parte, jucînd mereu): Cui oare grăiește?
FLORICA: Ian privește-l cum țopăiește! (Mergînd înaintea Anicăi.) Verișoară dragă, nu cumva l-a lovit strechea pe grădinarul d-tale?
ANICA: Marine!… Marine…
MARIN (oprindu-se): Aud?… (În parte.) Valeu! cuconița!…
ANICA: Du-te de vezi dacă-i pusă masa în odăile verișoarei…
MARIN: Unde?… colea-n stînga?
FLORICA: Da, dă, mișcă-te azi, degeratule! că mi s-au lungit urechile de foame.
MARIN: Iaca mă mișc, cucoană Pisică… (în parte.) Iar s-a cuconit Florica. (Întră in pavilionul din stîngă.)
(Ghiță întră prin fund.)
ANICA (în parte, zărind pe Ghiță): Iaca și Făt-Frumosu nostru!… Cum am să-l rîd acuș…
GHIȚĂ: Ale mele complimente, scumpă verișoară.
FLORICA: Da vino azi, monșerică, că mă usuc de urît în lipsa matale.
ANICA: Bine zice verișoara… De ce nu șezi lîngă… soția dumitale… care te iubește atît de mult!…
GHIȚĂ: Mă iertați, vă rog, dacă am lipsit. Am fost să privesc hora din sat. (în parte.) M-am pus la cale cu slujnica. (Marin iese din pavilion.)
MARIN: Cuconiță… bucatele-s pe masă. Anica (cătră Ghiță și Florica): Poftim.
GHIȚĂ (apropiindu-se de Anica și dîndu-i brațul): Iubită verișoară, ți-am greșit ca un nebun mai dinioarea… Dă-mi voie, te rog, să viu mai tîrziu la d-ta, ca să mă tălmăcesc.
ANICA: Nu cere trebuința, verișorule.
MARIN (apropiindu-se pe furiș de Florica, ii zice încet): Florico, ți-am văzut odăile, cole… (Arată în stîngă.)
FLORICA (încet lui Marin): Să vii după ce ne vom scula de la masă… (Tare.) Da deschide ușa, bre omule… măi, că încă așa lighioaie n-am văzut. Verișoară… să am pardon… (întră in pavilion.)
GHIȚĂ (mergînd cu Anica spre pavilion): Dragă verișoară, dacă m-ai cunoaște mai de aproape, n-ai avea nici o îndoială asupră-mi… crede…
ANICA: Eu să am îndoială… nicidecum, vere Ghiță.
GHIȚĂ: Ei, apoi, făgăduiește-mi că mă-i primi mai tîrziu în pavilionul matale!
ANICA: Vom videa mai pe urmă.
FLORICA (arătîndu-se la ușă, cu gura plină): Ian lăsați vorba că se răcește borșul…
(Ghiță și Anica întră in pavilionul din stîngă.)
MARIN (singur): Mă…ă…ă!… că mari pozne o fost să mai văd pe lumea asta!… Florica șede la masă cu boierii și eu postesc la ușă!… ș-apoi vezi mă rog cum știe să se prefacă, de mă ia de ochi și mă sucește ca pe un fus!… Macar! dă, dacă o fost fată în curte!… ce să mă mai mir… Da ian să videm ce mai fac înuntru?… (Caută pintre ușă.) Mănîncă Florica sănătos… și bea, da bea…
SCENA X
MARIN (în ușă),
MĂGDIAN (viind din fund, din stînga)
MĂGDIAN (în parte, viind în scenă): Auzi, mă rog, minune!… să uit eu că azi e sărbătoarea Anicăi?…
MARIN (în ușă): Înghite Agachi… gîl… gîl… gîl…
MĂGDIAN: Ha?… (Zărind pe Marin.) Marin!… Ce faci acolo, Marine?…
MARIN: D-ta ești, cucoane Măgdiene? Ia privesc la minunății.
MĂGDIAN: Ce privești?
MARIN: Uită-te de vezi.
MĂGDIAN (căutînd pintre ușă): Ce comedie-i asta? Anica la masă cu un străin!… cine să fie?…
DUO
MĂGDIAN
Marine!
MARIN
Cucoane!
MĂGDIAN
Grăiește …
MARIN (în parte)
Ba zău?
MĂGDIAN
Cu cine-i Anica?
MARIN
Cu cine? … știu eu?
MĂGDIAN
Ian caută bine,
Dragă Marine.
MARIN
Degeaba, geaba mai vrei să căt
Căci dimineață
C-o săculteață
Gura și ochii mi-ai astupat.
(Împreună.)
MĂGDIAN (în parte)
Văzutu-mi-ai hoțul
Șiret și smerit
La pungi de parale
Cum s-a îndulcit.
MARIN (în parte)
Dă, Doamne, dă, Doamne!
Acuș iar, acuș
Îl văd c-a să-mi vie
Drăguș la căuș.
MĂGDIAN
Marine!
MARIN
Cucoane!
MĂGDIAN
(arătînd o pungă)
Privește.
MARIN
(în parte, cu bucurie)
Valeu!
MĂGDIAN
Acum știi tu cine-i?
MARIN
(luînd punga)
Acum?… Îl știu, zău.
MĂGDIAN
Spune, grăiește;
Spune, grăbește.
MARIN
El îi un hîtru din cei crestați
Ce-alung neveste
Și joacă feste,
Feste drăcoase, la cei bărbați.
(Împreună)
MĂGDIAN
(în parte)
Ce aud! de mînie,
Mă simt chiar turbat.
De-abia cu soție,
Să fiu inșălat!
MARIN
(în parte)
Trei merțe cu asta.
Îmi vine să sar,
Să joc ca nebunii
C-am prins un tatar.
MARIN (auzind vuiet de scaune în pavilion): Îra! iaca se scol de la masă… Fugi, cucoane, să nu te vadă. Cît pentru mine, pe-aici mi-i drumu. (Fuge prin fund În dreapta.)
MĂGDIAN (singur): Auzi!… Anica să petreacă cu un străin, în vreme ce eu îmi pisăz trupul calare, alergînd pe cîmpuri!… Cine ar fi crezut că… nici o lună nu-i macar de cînd ne-am cununat și… Îi aud viind… mă duc să nu mă vadă… dar n-am să-i perd din ochi… (Iese prin fund, în stîngă.) Auzi!… un hîtru!…
SCENA XI
ANICA, GHIȚĂ, FLORICA
ANICA (ieșind din pavilion): Cu seara bună, verișoară… Vă las… că, la țară, noi ne culcăm de cu vreme… Noapte bună. (Închide ușa pe dinafară cu cheia.)
GHIȚĂ (dinintru): Verișoară, da ce faci?
ANICA: Vă închid în cușcă ca pe niște porumbași… să nu zburați la noapte.
GHIȚĂ: Ian lasă șaga, verișoară.
ANICA: Noapte bună… Ha, ha, ha… vere Ghiță, te-ai prins singur în capcană!… A! te însori d-ta cu nevestele grădinarilor?… Te învoiește de-acum cu Marin…
FLORICA (dinîntru): Ha, ha, ha! cuconașule, cînd te-ai videa în oglindă, ai bufni de rîs… tare ești mucalit! Ha, ha, ha… Ce face?… Ba să nu te apropii, că te botez cu vin de Cotnari.
GHIȚĂ: Așa?… ian așteaptă…
ANICA (în parte, mergind spre pavilionul din dreapta): S-a întărtat vărul Ghiță… Cînd ar ști Marin, mare haz aș mai face… (Întră in pavilionul din dreapta.)
(Se aude în pavilionul din stînga vuiet de alergături, de scaune și de pahare stricate.)
GHIȚĂ: De-i scăpa de mine, vina mea să fie.
FLORICA: Ba, zău?… (Iese în balcon.) Ian ascultă, șezi binișor că sar în grădină. (Se pleacă pe gratiile balconului.)
GHIȚĂ (ieșind în balcon): Parcă eu sînt nebun să te las. (Vre s-o ieie în brațe.) (Se aude Marin cîntînd doina.)
FLORICA: Auzi?… Vine Marin… de nu te-i astîmpăra, strig foc!
(Se face noapte.)
SCENA XII
FLORICA și GHIȚĂ (în balcon), MARIN
MARIN (în parte):. Florica mi-a zis pe sub apărătoare, ca să viu la ea după ce s-or scula de la masă… Iată-mă-s… Halal de tine, Marine. (Merge de bate la ușa din stînga.) Florico… Florico?…
FLORICA (lui Ghiță): Țist…
MARIN: Florico… deschide că ți-o venit bărbatul… Florico?… ți-o venit sufletul… Ce, Doamne, iartă-mă, de nu răspunde?… Florico!… Se vede că o adormit!… Ei, apoi ce fac eu acum? Ha!… Mări să fac și eu ca cuconu Măgdian… Amandea la scară. (Merge de ia scara și o apropie de balconul din stînga.)
FLORICA: Ce vrea să facă?
GHIȚĂ: Știu eu?
FLORICA: Valeu!… Aduce scara!… Așa-i c-am pățit-o?
GHIȚĂ: Nu te teme, că vom scăpa amîndoi.
FLORICA: Cum?
GHIȚĂ: Nu-ți pasă… Du-te de te culcă și fă-te că dormi.
FLORICA: Să horăiesc?
GHIȚĂ: Cît șepte.
FLORICA (ieșind din balcon): M-am dus.
MARIN: Biata Florica!… A fi apucat-o somnul, gîndind la mine. Am s-o spariu prin somn… Hai, Marine, și Doamne-ajută.
(În vreme ce Marin se suie pe o parte a scării, Ghiță se coboară pe ceealaltă parte.)
GHIȚĂ (în parte): Unul cînd se suie, altul se coboară. Parcă ne jucăm de-a scara mîței. (Sare jos.)
MARIN (suindu-se în balcon): Halal de tine, Marine! (Întră înintru.)
SCENA XIII[modifică]
GHIȚĂ [ANICA]
GHIȚĂ: (singur): Uf! iată-mă-s pe uscat!… A! verișoară, îmi făgăduiești o întîlnire ș-apoi mă-nchizi cu cheia?… Poate că ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pănă la tine?… Hei, dragă Anicuță, cu Ghiță Făurin nici dracu nu poate să se lupte… Iată-mă-s scăpat dintr-o casă. Să videm acum de-oi pătrunde în ceealaltă. (Cearcă la ușă.) Ușa-i închisă pe dinîntru? Ian să cerc a-i da de știre verișoarei că sînt sub ferestrele ei… Anica-i cam romantică și-i plac serenadele… (Merge de ie ghitara din boschet.) Parcă zăream azi o ghitară în boschet… Iat-o… Să te văd, Ghiță…
Ah, mă, jur pe-a ta zîmbire,
Pe-al tău glas ceresc,
Ție-n veci a mea simțire,
Ție s-o jertfesc!
Vin’ ca dulcea mîngîiere,
Scumpul meu odor,
Că de-o tainică durere
Eu suspin și mori
Nu se zărește încă nimic?… Ba iată o lumină la fereastră. Curagiu, Făurine, norocul se apropie.
Iată ceasul de-ntîlnire.
Ceasul mult doriți
Luna, martur de iubire,
Tainic s-a ivit.
Vin’ ca dulcea mîngîiere,
Înger de amor,
Că de-o tainică durere
Eu suspin și mori
Pare că zăresc o umbră pe perdele… Ea-i! Anica!… Ce aud… o ghitară în pavilion?… Verișoara m-a auzit și vrea să-mi răspundă?… romanu-i gata!…
ANICA
(în pavilion)
Dulce-a vieței fericire,
Gingașul amor,
Trece ca o nălucire,
Ca flutur ușor.
Tu ce ai simțire vie,
Suflet plin de dor,
Prinde vesel în junie
Fluturul din zbor.
GHIȚĂ (vesel): Să prind fluturul din zbor?… las pe mine… Da oare cum s-ajung păn’la flutur? Ha… cu scara! Să fac și eu ca Marin. (Merge de ie scara și o așează lîngă balconul din dreapta.)
SCENA XIV
GHIȚĂ, MĂGDIAN (viind din fund prin întunerec și mergînd spre pavilionul din dreapta)
MĂGDIAN: Un hîtru cu Anica!… Ei, nu mă pot liniști, și pace… Îmi vîjie fel de fel de prepusuri prin cap… Mă duc să mă tălmăcesc cu Anica… Da unde să fie scara?… De abia văd prin întunerec… A! iat-o lîngă balcon… Bietu Marin, mi-a purtat de grijă!… Da de n-a fi Marin… ș-a fi domnișorul cela?… I!… m-am răcit… iute, Măgdiene. (Aleargă de se suie pe scară.)
(Măgdian se suie răpide pe o parte a scării, în vreme ce Ghiță se suie pe ceealaltă parte și se-ntîlnesc amîndoi în vîrf.)
MĂGDIAN: Cine-i acole?…eu!
GHIȚĂ: Cine-i acole?…eu!
GHIȚĂ: Cine ești tu?
MĂGDIAN: Cine sînt eu?… Eu, da tu?
GHIȚĂ: Și eu tot eu. Ce cauți pe scară?
MĂGDIAN: Ce-ți pasă?… da tu ce cauți?
GHIȚĂ: Nu-ți pasă nici atîta.
MĂGDIAN: Ba-mi pasă.
GHIȚĂ: Ba nu-ți pasă.
MĂGDIAN: Ba-mi pasă, obraznicule.
GHIȚĂ: Ce-ai zis?… Ian poftim jos să ne tălmăcim!
MĂGDIAN: Coboară înainte, că te urmez.
GHIȚĂ (scoborîndu-se iute): Iată că mă cobor. Vin că te aștept.
MĂGDIAN (pășind peste balcon): Iaca vin! ține scara să nu cadă.
GHIȚĂ (țiind de scară): O țin, vino acum să-ți arăt eu!
MĂGDIAN (din balcon): Dacă o ții, caută să n-o scapi… Cu seara bună, ha, ha, ha… (Întră in pavilion.)
GHIȚĂ (furios): Cum?… ce fel?… ce vrea să zică?… Domnule!… a întrat la verișoara pe fereastră?… A fi vrun tălhar, căci altfel s-ar fi coborît să se tălmăcească. Un tălhar!… verișoara-i în primejdie!… (Strigă în gura mare în fund:) Tălharii! tălharii! săriți, oameni buni!… Tălharii!
SCENA XV
GHIȚĂ, SĂTENII (vin alergînd din fund, avînd torțe aprinse in mini, coase, pari)
FINAL
(Împreună.)
GHIȚĂ
Tâlharii, tâlharul
Săriți,
Cu coase, cu parii
Veniți!
SĂTENII
Tâlharii, tâlharii!
Sărim,
Cu coase, cu parii
Venim!
SCENA XVI
Cei dinainte, MĂGDIAN și Anica (ies în balconul din dreapta), MARIN și FLORICA (se arată în balconul din stînga; truspatru au în mîni lumînări aprinse)
MĂGDIAN și ANICA
Ce este? tâlharii!
SĂTENII
Sărim!
MARIN Și FLORICA
Ce este? tălharii!
SĂTENII
Venim!
(Sătenii se apropie cu torțele de Ghiță. — Tablou.)
GHIȚĂ
Ce văd? Prezidentul cu Anica împreună!
ANICA
Ce văd? Ghiță, noaptea, suspinînd la lună!
FLORICA
Ce văd? monșerică!
MARIN
(în parte)
Hm! moțpan de soi
Umblă pe la case chiar ca un strigoi.
TOȚI
Ca un strigoi
Ha, ha, ha, ha!
GHIȚĂ (Anicăi)
M-ai învins, Anico, dar nu mi-e rușine.
MARIN
(în parte)
Hm! nerușinatul…
ANICA
(lui Ghiță)
Să știi de la mine
Că înșelătorii des sînt înșălați …
MARIN
Ba, zău, cîteodată chiar și dișălați.
TOȚI
Și dișălați
Ha, ha, ha, ha!
GHIȚĂ
(închinîndu-se la Anica)
Fiți veseli ferice,
De-acum
Îmi caut eu cuminte
De drum.
SĂTENII și CEIALALȚI
Mergi vesel ferice
Pe drum
Și prinde la minte
De-acum.
(Sătenii se dau în lături și fac loc lui Ghifă, care se închină și pleacă spre fund.)
(Cortina cade.)
Cucoana Chiriţa în balon
Farsă de carnival
PERSONAJELE:
CUCOANA CHIRIŢA
GRIGORI BÂRZOI, soţul ei
ELLIEN MOGHIOR, aeronaut ungur
NAE NĂUCESCU
DESPA, soţia lui
COSTICĂ HAZLIUL
LICĂ PANGLICĂ
UN COMISAR
UN VÂNZĂTOR DE ALUNE PRĂJITE
PUBLIC
(Scenele se petrec din dosul Mitropoliei, pe piaţa destinată pentru
ascendarea baloanelor, 1874.)
Notă. La deschiderea cortinei, câţiva soldaţi, în mijlocul scenei, ţin
frânghiile ce sunt legate de năvodul balonului. Ellien Moghior e în
naselă, ocupat a-şi face pregătirile de plecare. Balonul, purtând cu litere
mari numele de Ciubăr-Vodă, este înălţat astfel ca să fie văzut de publicul
din sală. Nasela e ornată cu steaguri tricoloare. Lume multă în fund. În
dreapta, o estradă. Pe laiţa din faţă, Năucescu şi Despa. Hazliu şi
Panglică se primblă pe sub estrade lornietând damele. Vânzătorul se
poartă pintre public, strigând din timp în timp:
Alune prăjite! şeapte de-o para!
SCENA I
PUBLICUL, MOGHIOR, NĂUCESCU, DESPA, HAZLIU,
PANGLICĂ,VÂNZATORUL, [CHIRIŢA]
COR
Ce minune! ce drăcie!
Parcă-i din poveste, zău!
A ajuns omul să fie
Mai uşor decât un zmeu.
Nu-i destul că el pe lume
Bate câmpii deseori,
Acum el vroieşte-anume
Ca să zboare chiar prin nori!
NĂUCESCU (într-o mirare necurmată): Aoleo! maică!… Ce-a fost să mai
fie!
DESPA: Taci, frate, nu te mai mira aşa cu gura căscată, că te-or crede
bucureştenii scăpat din tufe.
NĂUCESCU: Ce tufe? Ce tufe, Despo?… Dar n-ai citit ziarul de astăzi?
DESPA: Care? că-s multe de toate ca seminţa de ardei.
NĂUCESCU: Ziarul cel cu…
VÂNZĂTORUL (strigă): Alune prăjite! şeapte de o para.
NĂUCESCU: Cel cu alune… asta… cel cu anonţuri prăjite…
DESPA: Şi ce mai spune el în limba lui?
NĂUCESCU: Spune că astăzi Ciubar-Vodă a să se urce în naltul cerului.
DESPA: Care Ciubar-Vodă, cel din basme?
NĂUCESCU: Ba… nu… Balonul ăsta… Aşa-i e numele, dar pentru ce şi
cum? Nu e treaba noastră.
DESPA: Apoi de… s-a urca el dacă i-a fost scris.
NĂUCESCU: Tronc!
MOGHIOR (la soldaţi): Apucaţi de frânghii şi ţineţi zdreavăn.
NĂUCESCU: Aoleo! maică!… se mişcă balonul.
HAZLIU (oprindu-se): Ce te-a apucat, boierule? Te dor ficaţii de ţipi aşa?
NĂUCESCU (închinându-se): Plecăciune… D-ta eşti doftor de ficaţi?
HAZLIU: Ba… sunt doftor de năuci.
NĂUCESCU: Să mă fericesc cu numele d-tale?
HAZLIU: Tachi Hazliul, lincenciat în mofturie şi domiciliat la Raşca.
NĂUCESCU: Hazliu nume… să-l porţi sănătos… şi d-lui? (Arată pe
Panglică.)
PANGLICĂ: Lică Panglică, candidat de paraponisire, domiciliat în
Cuibul-cu-Barza.
NĂUCESCU: Tocmai acolo, sus?… Bine ţi-a fi mergând… când suflă
viforul.
PANGLICĂ (păunindu-se): Precum vezi… numai într-un picior.
NĂUCESCU: Panglică!… După nume te-aş fi crezut din Lipscani.
PANGLICĂ: Şi nu te-ai fi înşelat… sunt din Brăila.
NĂUCESCU: Nu mă nebuni… şi eu de la Gorgiu…
HAZLIU: Sunteţi vecini… Numele d-tale?
NĂUCESCU: Nae Năucescu, proprietar… cu nevastă… Dumneaei (arată
pe Despa), Despa Calcănstrăchini, fiica răposatului Pitar Moş, zis Cioclu.
HAZLIU: Şi aţi venit în Bucureşti ca să vedeţi balonul?
NĂUCESCU: Să văd?… adică să vezi: am venit la Curtea de apel pentru
un proces cu statul… şi am să-l câştig.
HAZLIU: Nici vorbă nu-i… Statul n-are noroc la procesuri.
NĂUCESCU: Ce-i pasă? Are de unde plăti.
HAZLIU: Negreşit… e bute de bani.
PANGLICĂ: Nu mai încap în el… îi crapă pielea.
NĂUCESCU: Asta o să zicem cu toţii şi… ca patrioţi… cătăm să-l mai
uşurăm.
HAZLIU: Ce bun suflet de om! Mă rog, sunt mulţi ca d-ta prin provincie?
NĂUCESCU (mândru): Mulţi!… şi tot oameni… nu glumă!…
VÂNZĂTORUL (strigă): Şeapte de-o para!
NĂUCESCU: Domnule Hazliu, să te întreb un lucru, dar, mă rog, să mă
pliroforiseşti ritos… Ce să fie balonul ăsta?
HAZLIU: Ţi-oi spune bucuros… dar în taină… E o beşică de chit.
NĂUCESCU: De chit!… aşa de mare!… Auzi, Despo? Cică Ciubăr-Vodă e
o beşică de chit!
DESPA: O fi, dacă aşa i-a fost scris.
NĂUCESCU: Tronc!… Şi cu ce-i umflată, Hazliule?
HAZLIU: Iar între noi să rămâie…
(Arie)
Acest balon e umflat,
Ca să aibă uşurinţă,
Cu profesii de credinţă
De patriot răsuflat;
Cu fumuri de nerozie
Parveniţilor de azi;
Vorbe mari, şarlatanie
La un loc cu niţel gaz,
Şi de-aceea, uşurel,
Sus, sus, sus se urcă el.
COR
Şi de-aceea, uşurel,
Sus, sus, sus se urcă el.
NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipseşte… dar cine-l poartă pe sus?… Cine-i
aeronaftul?
HAZLIU: Un ungur… Magnatul Ellien Moghior, cel din naselă.
NĂUCESCU: Care?… Cel din paneri… colo?
HAZLIU: Tocmai.
NĂUCESCU: Şi nu-i e teamă că s-a lovi de bolta cerului şi şi-a face un
cucui?
HAZLIU: Nu! el cearcă să facă joncţiune între cer şi pământ…
Deprindere… ce să zici?
NĂUCESCU: A prins gust la joncţiuni, moghiarul… Vrea multe şi
ieftine…
VÂNZĂTORUL (strigă): Şeapte de-o para!
HAZLIU: Ha, ha, a, ha! Parc-o face înadins mitocanul.
PANGLICĂ: Iaca, nene…Unguru-i gata de plecare… Hai să ne apropiem.
HAZLIU: Bine zici, Lică… Vii cu noi, cucoane Nae?
NĂUCESCU: Ba, ferească Pronia!… N-ar avea decât să mă umfle şontul
fără veste… şi, hait! m-am dus la dracul praznic… Nu-i aşa, Afrodito?
DESPA: O fi, dacă ţi-a fi fost scris.
NĂUCESCU: Tronc! (În parte.) Tot din Scriptură grăieşte Cioacla.
(Se produce o mişcare pe scenă. Publicul din fund se apropie de naselă
şi dă semne de nerăbdare.)
HAZLIU: Ei! Domnule Moghior, ai de gând să plec astăzi sau teai pus pe
clocit ouă?
MOGHIOR: No, plec, domnule, plec… sunt gata numaidecât… (Tare,
către public.) Domnilor, doamnelor, înaltă nobleţe şi onorabil public…
Marele balon, Ciubar-Vodă, aice pornit, are să aibă onoare a face
ascensiune… Glorie României… Viitorul patriei române…
HAZLIU: Ian lasă România-n pace, domnule… şi pleacă fără să ne mai
faci cuvânt…
MOGHIOR: Ei! dar… cu vânt sau fără vânt… Cine vroieşte să facă
ascensiune cu mine?
NĂUCESCU: Eu nu vreau, domnule, nici Despa… aşa s-o ştii…
MOGHIOR: Nime nu are curagiul?… Nime?… O dată, de două ori, de…
CHIRIŢA (dintr-o tribună): Stai că eu vin.
TOŢI: Cine? Cine?
CHIRIŢA (venind în scenă): Eu, cucoana Chiriţa! baroneasa! din Paris şi
din Viena!
SCENA II
Cei dinainte, CHIRIŢA (purtând un coc exagerat)
COR
Chiriţa, Chiriţa, Bârzoaie,
Se urcă, se urcă-n balon!
CHIRIŢA
De ce nu? Chiriţa-i leoaie,
Hailaifă, model de bonton.
COR
Vivat! bravo mii de ori,
Chiriţa se duce-n nori!
Ea, din mândră baroneasă.
Vrea s-ajungă baloneasă!
CHIRIŢA: D-apoi cum? şi de ce nu?… Doară una-i Chiriţa pe lume, deşi
multe au ambiţie ca să-i samene… Câte am păţit eu! prin câte am trecut
de când ne cunoaştem şi, slavă Domnului! iată-mă-s tot grasă şi
frumoasă… (Se păuneşte.) Dar mi-ţi zice, poate, că balonu-i altă gâscă…
mi-ţi pomeni de trăsnete, de fulgere, de pericole etcetera şi cele multe…
Habar n-am!… Dacă nu mi-au venit de hac nici balonul meu cel galben,
ştiţi, cel troienit în Păcurari… apoi de balonul ista o să mă spariu?…
Tocmai Ciubăr-Vodă o să-mi facă şotia?… Nu vă îngrijiţi, sufleţeilor… Eu
sunt o persoană ca vestitul Baiardi, sans peur et sans reprocher. Am
umblat pe apă şi pe uscat, ş-acum vreau să umblu şi prin văzduh ca o
ciocârlie gingaşă, ciripitoare…
PANGLICĂ (ascuns între public): Cam grea ciocârlie!
CHIRIŢA: Aud? Cine-a spus că-i grea?… Te înşeli, domnule. M-am
cântărit la spoziţia de la Viena şi am tras cât o peană… de… lişiţă… Ş-apoi
dacă ai fi un om umblat şi citit, dacă mi-ai fi călătorit ca mine pe unde şia
înţărcat dracul copiii, dacă mi-ai fi văzut Parisul şi Viena, dacă ai face
parte din lumea cea mare, din hailaiful Bucureştilor, ai şti că sexul
nostru, fie cât de gras, e tot gracios şi uşurel. Aşa spunea Alkibiad,
palicarul din vremea grecilor vechi, după cum ne-a încredinţat mosiu
Şarlă, profesorul lui Guliţă… dar fiindcă d-ta nu eşti nici Alkibiad, nici
palicar, plecăciune! (În parte.) Auzi, tontu! Parcă m-am îngrăşat la casa
lui.
NĂUCESCU: Aoleo, sfinte, că strechiată-i!
CHIRIŢA (furioasă): Cine-i străchiată, năucule?
NĂUCESCU: Nu d-ta, cocoană… Despa… Despa. (Despa se supără.)
Taci, soro, că-i în stare să ne sară-n cap. (Tare) Cocoană Chiriţo, ce-a
zice soţul d-tale când a afla?…
CHIRIŢA: Zică ce-a vrea; am otărât să mai văd şi alte lumi, nu tot asta de
la noi, şi m-oiascensiunearisi chiar de-a fi să-ţi cad pe cap din naltul
cerului.
NĂUCESCU: Ferească Pronia! (În parte.) Să-mi cadă coşcogea bute pe
scăfârlie… m-am topit!
CHIRIŢA (exaltat): Dar! o să mă înalţ pe unde nu s-au înălţat nici zmeii,
ca să meargă vestea Chiriţei peste nouă mări şi nouă ţări; o să mă sui în
lună şi în stele, ca să văd de-oi găsi şi pe acolo bazaconiile ce le-am văzut
pe pământ.
(Arie din ―Chiriţa la Paris‖)
CHIRIŢA
Am văzut amoruri multe
Ş-amoraşi cu pene smulte,
Smulte, smulte, smulte, smulte etc.
Şi caractere-njosite,
Nu de mult la noi ivite,
Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite.
N-are cine cumpăra.
VÂNZĂTORUL
Şeapte de-o para!
CHIRIŢA
Ei, parol, n-ar zice ba.
VÂNZĂTORUL
Şeapte de-o para!
COR
N-are cine cumpăra
Şeapte de-o para.
Ei, parol, n-ar zice ba,
Şeapte de-o para.
CHIRIŢA
Deci, Chiriţa exaltată
Vrea în ceruri să răzbată,
Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată,
Chiar de-a fi din a lor poală
(coborând ochii) Ca să cadă rostogoală,
Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală.
Sper că toţi m-or admira.
VÂNZĂTORUL
Şeapte de-o para!
CHIRIŢA
Ş-or striga voios: Ura!
VÂNZĂTORUL
Şeapte de-o para!
COR
Dar! cu toţi te-om admira,
Şeapte de-o para,
Şi cu toţii om striga:
Şeapte de-o para!
(Moghior se coboară din naselă şi se apropie de Chiriţa.)
MOGHIOR: Cucoană Chiriţa… când v-a fi cu plăcere, balonul e gata.
CHIRIŢA (întorcându-se şi zărind pe Moghior): Piei, drace!… D-ta eşti
balonistul?
MOGHIOR: Eu… mă recunoaşteţi?
CHIRIŢA: Da cum, tătarii, să nu te recunosc?…
(Scena următoare e aparte.)
MOGHIOR (cu sentiment): Ah!
CHIRIŢA: D-ta m-ai scăpat de belea la Viena, plătindu-mi datoriile, şi ai
venit cu mine la Bucureşti, pentru ca să capeţi concesiuni şi joncţiuni…
Ba încă am şi giucat ceardaşul împreună în sala lui Bosel. Da bine,
grăfuşorule, cum de-ai ajuns balonist din joncţionist?… măcar că bine
bătând: Tot ca una, fata mea.
MOGHIOR (în taină): Amorul!… El m-a metamorfozat.
CHIRIŢA: El te-a metaformozat? Bată-l norocul, amoraş! Îi cunosc şi eu
drăciile şi renghiurile etcetera şi cele multe! Dar ce are a face cu balonul?
MOGHIOR: Ascultă-mă: Neputând să am parte de d-ta pe pământ, miam
pus în gând să te răpesc în văzduh, ca să fii a mea!
CHIRIŢA: Eu? pe mine… în văzduh?… ba să-ţi caţi de treabă, că-ţi
găseşti pârţagul cu Chiriţa.
MOGHIOR: Pârţag, nepârţag… nu-mi pasă! Vreau să facem joncţiune de
inimi împreună.
CHIRIŢA (în parte): Mititelul! (Tare.) Dar nu se poate una ca asta,
măgnăţelule. Eu sunt măritată cu Bârzoi; am fete mari cu copii şi un
flăcău de băiat la Senat. (În parte.) Cenuşer… (Tare.) Ş-apoi, nu ştii?
Sunt o persoană vertuoasă… vertuoasă, de nu-mi încap în piele… sunt
jurată să păzesc credinţă…
MOGHIOR: A! nu face nimic… Când îi fi sus în aer, te-oi dezlega eu de
toate jurămintele.
CHIRIŢA: Ba să nu te-mpingă păcatul, că, pre legea mea, te azvârl din
naselă ca pe-o minge.
MOGHIOR (răsucindu-şi mustaţa): Om vedea… Cucoană Chiriţa,
publicul aşteaptă… Poftim.
(Dă braţul Chiriţei şi face jurul scenei, închinându-se la public, apoi se
apropie de naselă.)
CHIRIŢA: Hai! (În parte.) Ar avea haz să pat vro şotie tocmai în nori…
dar las’ pe mine!
COR
Chiriţa, Chiriţa, Bârzoaie,
Se urcă, se urcă-n balon!
CHIRIŢA
Adio! Chiriţa-i leoaie,
Hailaifă, model de bonton.
COR
Vivat! bravo mii de ori!
Chiriţa se duce-n nori!
Ea, din mândră baroneasă,
Vrea s-ajungă baloneasă.
SCENA III
Cei dinainte, BÂRZOI, UN COMISAR
BÂRZOI (intră în sala teatrului pe la finele corului, se apropie de
orchestră şi strigă deodată): Nu lăsaţi… N-o lăsaţi să se suie în năsăle cu
ungurul… Chiriţo!
TOŢI: Ce este, ce este?
BÂRZOI: Chiriţo… fugi de lângă naselă.
CHIRIŢA: Vai de mine! bărbatu-meu?
BÂRZOI: Eu, dar!… şi nu-ţi dau voie să baţi lela prin văzduh cu
balonistul.
CHIRIŢA: Da bine, frăţioare, gândeşte că onorabilul public şi înalta
nobleţe…
BÂRZOI: Nu ştiu eu de astea… Chiriţă, să mă vezi mort dacă-i face
asfinţiune cu balonul.
CHIRIŢA: Măcar să te şi îngrop, sufletele, nu mă iartă filotimia să te
ascult.
BÂRZOI: Aşa ţi-e povestea, jupâneaso?… Apoi vin eu să te-nhaţ… Nu te
iartă filotimia? lan să-ţi arăt eu filotimie.’’ (Vrea să sară pe scenă, peste
orchestră.)
CHIRIŢA: Opriţi-l, legaţi-l, duceţi-l la Mărcuţa, c-a turbat.
COMISARUL (lui Bârzoi): Stai, domnule, unde te duci?
BÂRZOI: Ce-ţi pasă dumitale?
COMISARUL: Domnule, sunt comisar.
BÂRZOI: Nici nu vreau să te ştiu.
COMISARUL: Domnule, nu face scandal, c-oi fi silit să te arestez.
BÂRZOI: Scandal! Eu fac scandal? Iaca cine face scandal. Arestuieşte-i
pe dânşii.
COMISARUL: Ei! nu mai lungi vorba şi şezi liniştit.
BÂRZOI: Cum? să tac molcu când îmi fură de la ochi pe Chiriţuşca mea?
Mări, fugi încolo! (Dă brânci comisarului.)
COMISARUL: Aşa?… dar ieşi afară. (Îl apucă de guler.)
BÂRZOI: Ba n-oi ieşi.
COMISARUL: Nu-i ieşi? dacă doar ştiu să te duc şi pe sus. (Îl apucă-n
braţe şi-l scoate afară din sală.)
BÂRZOI (zbătându-se): Protestarisesc în numele hristoitiei! Domnule,
eşti vândut ungurului.
CHIRIŢA: L-au umflat? Aferim. D-le Moghior, hai degrabă în balon.
MOGHIOR (luând-o de mână): No, hai! (Cu foc.) De-acum eşti a mea.
CHIRIŢA: Pune-ţi pofta-n cui!
(Se suie amândoi în naselă.)
CHIRIŢA: Strâmtă naselă! dar, încalte, solidă-i?
MOGHIOR: Cât podul de la Pesta… N-ai nici o grijă. (La soldaţii care
sunt împrejurul naselei.) Acum, dlor, luaţi seama bine să daţi drumul
frânghiilor când oi striga: Ellien Moghior!… Aţi înţeles? Cucoană Chiriţă,
ţine-te bine… plecăm… (Scoate pălăria şi o învârteste-n aer
strigând.)Ellien Moghior!
CHIRIŢA (la soldaţi): Lachez tout!
PUBLICUL: Ura!
(Soldaţii lasă frânghiile şi se retrag în fund. Balonul se urcă puţin, apoi
se opreşte.)
NĂUCESCU: Aoleo! maică… se duce, iaca… priveşte, Despo… se duce,
ba… se opreşte… s-a oprit!
HAZLIU: Nasela e cam grea… Chiriţa are prea mulţi nuri!
VÂNZĂTORUL: Şeapte de-o para!
MOGHIOR (în văzduh): Ah! Chiriţo… de-acum n-ai încotro face…
Trebuie să mă iubeşti.
CHIRIŢA: Ian nu te obrăznici.
MOGHIOR: Ah! dă-mi un cioc, Chiriţo.
CHIRIŢA: Iaca moţpanu… (Se apără.) Da, du-te-ncolo, neruşinatule, că
te văd oamenii! Vai de mine!… mi-am găsit beleaua!… Mai bine aruncă
lest ca să ne putem sui, căci s-a oprit balonul.
MOGHIOR: Bine zici!… să nu ne vadă nime de pe pământ.
(Ridică un săcuşor de nisip.)
NĂUCESCU (venind în scenă şi cătând în sus): lan priveşte, maică!… se
drăgostesc prin văzduh ca cărăbuşii.
MOGHIOR (de sus): Feriţi! (Deşartă sacul.)
NĂUCESCU: Aoleo! m-a chiorât! (Se întoarce la locul lui frecându- şi
ochii. Publicul râde. Nasela se ridică încet. Un nour se coboară puţin
din frize pentru efectul perspectivei.)
MOGHIOR: Ne suim, Chiriţo! ne suim!… Dă-mi un cioc unguresc.
CHIRIŢA: Ce să-i dau? un cioc?… du-te cioarelor.
MOGHIOR: Adică un sărutat. (Vrea să o sărute.)
CHIRIŢA: lan ascultă… astâmpără-te că te dau jos din trăsură.
MOGHIOR (cu foc): Numai un cioc, ş-apoi să mor.
CHIRIŢA (luptându-se): Vai!… Umfla-te-ar rusaliile!
(Nasela dispare după nour.)
CHIRIŢA (după nor): Săriţi! agiutor!… Pompierii!
(Publicul se uită în sus.)
HAZLIUL: Ce s-aude?… Chiriţa cere ajutor, oare ce i se-ntâmplă?
PANGLICĂ: Priveşte… Parcă se luptă cu ungurul… Iaca, l-a apucat de
gât… l-a plecat pe marginea naselei!… Aoleo!… feriţi!… Cade ungurul!…
Cade!…
TOŢI: Cade!… feriţi!…
(Deodată cade în mijlocul publicului un manechin ce seamănă cu
Moghior.)
PUBLICUL (înconjurând manechinul): A!… sărmanul!… a murit! s-a
turtit ca o plăcintă!… Un doctor!… un doctor!… să-l ducă la spital!…
degrabă! (Soldatul ridică manechinul şi iese.)
NĂUCESCU: Bre! ce grozăvenie!… mi s-a încreţit pielea!… Ai văzut,
Despo, cum a căzut de rău?
DESPA: Apoi de… aşa i-a fost scris!… se vede…
COR
Ce fapt grozav şi trist!
Ce fapt neaşteptat!
Sărmanul balonist!
De-a tumba a picat!
HAZLIUL: Dar oare unde-i balonul?… Îl vezi, Lică?
PANGLICĂ: Ba nu… a dispărut… s-a dus în naltul cerului, cu Chiriţă, cu
tot.
HAZLIUL: Sărmana!… e pierdută!… Cum o să se coboare?…
TOŢI: Sărmana!…
HAZLIUL: Staţi… iaca balonul!… colo, sus, ca o rândunică.
PANGLICĂ: Pare că se coboară…
HAZLIUL: Ba cade… cade cu o repejune spăimântătoare…
PANGLICĂ: Bine zici!… Primejdie… De s-a lovi de pământ, nu sa alege
nici ţandără de biata Chiriţa.
NĂUCESCU: Aoleo! De nu mi-ar cădea pe scăfârlie! (Îşi deschide
cortelul.)
HAZLIUL: Iaca şi Chiriţa… O vezi în naselă?
PANGLICĂ: O văz… face semne de desperare… se dezbracă… îşi aruncă
mantila…
HAZLIUL: Şi cortelul.
PANGLICĂ: Şi cocul. (Toate aceste obiecte cad pe scenă una după alta.)
HAZLIUL: Şi tunica!… şi… ba nu… balonul a început a se coborî mai
încet… Chiriţa l-a uşurat azvârlind cocul… Ştii una, Lică? Hai să
improvizăm o oraţiune cucoanei Chiriţe… Mergi de pregăteşte cele
trebuincioase.
PANGLICĂ: Bună idee… mă duc… (Iese.)
(O frânghie lungă începe a spânzura de sus.)
TOŢI: Balonul! Balonul!… s-a apropiat!
CHIRIŢA (strigă de după nor): Prindeţi capătul frânghiei… prindeţi
frânghia…
(Publicul apucă de frânghie, trage, şi nasela se iveşte, coborându-se.)
PUBLICUL: Ura! să trăiască cucoana Chiriţa!
CHIRIŢA: Încet, încet… Să nu mă izbiţi de pământ… Aşa… domol…
frumos… bine… bravo!
(Nasela ajunge pe scenă.)
COR
Bine-ai venit înapoi!
Bine-ai sosit între noi,
Chiriţuşca lui Bârzoi,
Eroină-ntre eroi!
CHIRIŢA (fără coc, în corset, cu braţele şi umerele goale): Bine v-am
găsit, oameni pământeni! (Sare din naselă.) Uff! slavă Tatălui şi Fiului că
m-am văzut iar pe uscat!
HAZLIUL: Cât ne pare de bine la toţi, cucoană! că, zău! te-am crezut
pierdută pentru totdeauna.
CHIRIŢA: Aş! nu piere Chiriţa cu una, cu două.
HAZLIUL: Dar, vă rog, spune-ne ce vi s-a întâmplat! V-aţi pierdut
hainele pe drum şi vă întoarceţi… într-o toaletă cam…
CHIRIŢA: Cam… neglige?… Adevărat, monsiu Muţunache, că-s cam…
desfrunzită, dar apoi ce era să fac pentru ca să-mi scap viaţa?… M-am
despoiat… însă, apropo, nu mi-aţi găsit bulendrele?… Le-aţi cules?…
Mersi… Acum ascultaţi tragedia mea:
(Arie din ―Domino noir‖: ―Ah! quelle nuit!‖)
CHIRIŢA
I
Cum am plecat,
Moghiorul, bat,
De mine s-a legat,
Cerând cu mare foc
Să-i dau un cioc.
Eu îl refuz,
Şi-l rog cinstit să nu facă abuz,
Iar el, numaidecât,
Îmi sare-n gât!
Zadarnic cat să-l potolesc,
Onoarea să-mi diafendefsesc;
Moghiorul meu turbat
M-apucă la pupat!
Atunci mânia m-a umflat,
Şi din naselă l-am zburat.
Ca pe-un flaimuc
Ce s-a tot dus de-a tumba, huştiuliuc…
Privindu-l, am rămas,
Zău, fără glas
Ş-am zis în gândul meu:
―Ah! te rog, sfinte Dumnezeu,
Apără-l de mai rău!‖
Dar, apropo… unde-i moghiorul?… Cred că s-a fi metaformozat în
paprică… şi s-a fi săturat de amor.
COMISARUL: Ba nu, cocoană… a înviat şi s-a dus cu banii adunaţi la
casă.
CHIRIŢA: Cum?… N-a rămas lat?… tare de oţel, ungurul!… a fi căzut pe
slănină… dar să nu-mi uit vorba:
II
Deodată-n sus,
Balonul dus
De duhul necurat
În aer a zburat,
S-a înălţat!
Mi se părea
Că-n ochii mei lumea pierea
Şi ameţeam, lulea…
Altă belea!
Ce să mă fac? şi cum să scap?
M-acaţ în grabă de supap
Şi trag mereu cât pot
Să iasă gazul tot.
Însă deodat-am început
A coborî precum n-am vrut,
Întocmai chiar
Şi mai dihai decât bietul moghiar.
Atunce am rămas
Iar fără glas
S-am zis în gândul meu:
―Ah! te rog, sfinte Dumnezeu,
Scapă-ne de mai rău!‖
Şi nici una, nici două, pentru ca să se uşure balonul, zvârl mantila de pe
umeri, zvârl de pe cap părul meu de başca, cocul cel de patru oca şi trei
litre, zvârl cortelul, zvârl tunica… Puţin a lipsit să-mi azvârl şi turniura,
dar noroc că balonul şi-a moderat repegiunea.
HAZLIUL (aducând obiectele): Ce inspiraţie minunată aţi avut! lată
obiectele d-voastră.
CHIRIŢA: Mersi, Muţunache… să-mi pun tunica… aşa… mersi… cu toate
că nu mi-e ruşine să mă vadă soarele cum sunt!…
III
Şi cum cădeam,
Pe gios vedeam
Acest oraş frumos,
Luxos, politicos,
Şi… noroios.
Iar pe aici
Oamenii mari, oamenii mici
Mi se păreau pitici,
Pitici, pitici.
Câţi dintr-acei fuduli măreţi
Aveau aspectul de bureţi!
Câţi zmei, lei-paralei,
De sus, păreau pigmei!
Atunci, gândind că gioacă rol
Pân’ ce se dau frumos de gol,
De-a rostogol,
Şi iar dispar, pierzându-se-n nămol,
Un râs neaşteptat
M-a apucat
Ş-am zis în gândul meu:
―Ah! te rog, sfinte Dumnezeu,
Apără-ne de mai rău!‖
TOŢI: Bravo!… cucoană Chiriţă… să trăiască cucoana Chiriţa!
CHIRIŢA: Sărut ochişorii… (Îşi aşează cocul.)
(Se aude zgomot în culise.)
SCENA IV
Cei dinainte, BÂRZOI, COMISARUL
COMISARUL: Prindeţi-l… prindeţi-l… nu-l lăsaţi să intre.
BÂRZOI: În lături, guleraţilor!… (Intră.) Aice? Aice-i?… Unde-i Chiriţa?
CHIRIŢA: Vai de mine!… Bârzoi!… bărbatu-meu… am sfeclit-o.
BÂRZOI: A!… iată-te, jupâneaso!…. Aşteaptă să-ţi dau eu balonuri şi
nasele… (Se repede.)
CHIRIŢA: La sănătoasa, Chiriţo!… că-i slut la Prut…
(Fuge primprejurul balonului, apoi sare peste laviţa pe care şedea
Năucescu, îl răstoarnă jos şi dispare în culise.)
NĂUCESCU: Aoleo! maică!… m-a ucis!
COMISARUL (prinzând pe Bârzoi): Stai, nebunule… Unde te socoţi? la
Mărcuţa?
BÂRZOI: Ce vrei tu cu mine?… Zapciule… N-am eu dreptul să-mi păzesc
nevasta?… Chiriţa e a mea… Nu-i averea statului… M-am cununat cu
dânsa înainte de resmiriţă… Fugi încolo!
COMISARUL (zice soldaţilor): Umflaţi-l pe sus… şi la poliţie!
(Soldaţii ridică pe Bârzoi care se luptă.)
BÂRZOI: Anaftema să fiţi… cu tot neamul vostru! (Iese furios.)
(Îndată se aude între culise fanfara din marşul operei Profetul şi începe
a defila pe scenă un cortegiu format de principalele roluri create de
Millo. În frunte merge Panglică, purtând un stindard cu inscripţia:
Vivat Chiriţa, apoi Baba Hârca, Barbu Lăutarul, Plăcintarul, Moisi,
Paracliserul… etc., având fiecare câte un steag cu numele sau pe
dânsul. Chiriţa, culcată într-un baldachin împodobit, este adusă în
triumf, pe sunetul marşului.
Cortegiul face jurul scenei pe dinaintea estradelor din care sunt
aruncate bucheturi Chiriţei, apoi se opreşte în mijlocul scenei.)
PUBLICUL: Ce s-aude? ce s-aude? (Vrea sa iasă.)
HAZLIUL (oprindu-i): Staţi pe loc. Vine cucoana Chiriţa în triumf!!
PUBLICUL: Uraa!
(După fanfară, corul cânta versurile următoare, pe partea întâi a
marşului:)
COR
Glorie şi onori,
Mândră Chiriţă,
Bravo zmeiţă,
Care-a zburat prin nori
Ca o porumbiţă!
Hai să strigăm în cor:
Mândră Chiriţă!
Acum şi în viitor,
Glorie şi onor!
(Cortegiul oprindu-se în mijlocul scenei, Chiriţa se coboară din
baldachin, salută şi cântă pe partea muzicii marşului ce vine în urma
corului.)
CHIRIŢA (cu sentiment)
Români! sufletu-mi este uimit!
Şi de m-aş asculta,
Pe toţi v-aş săruta.
Cu foc, cu foc nepotolit
Buluc la sânul meu
V-aş strânge, zău!
(Apoi ea se suie iar în baldachin şi cortegiul pleacă, cântând.)
COR
Glorie şi onori,
Mândră Chiriţă! etc… etc…
(Cortina cade în strigătul de ―ura‖ al publicului de pe scenă.)
Cucoana Chiriţa în voiaj
Cântecel comic
Cântat de dnul Millo, la Teatrul din Bucureşti.
(Teatrul reprezintă un salon.)
CHIRIŢA (în costum ridicol de voiaj, intră zburdalnic. Ea poartă
malacof exagerat, tocă de catifea neagră cu flori, pene şi cordele
stacoşii etc.)
(Ea cântă pe aria ―Royal tambour‖:)
Iată-mă-s! am sosit
Dintr-o călătorie
În care-am pătimit
O sută de şotii ş-o mie.
Dar, zău, nu mă căiesc,
Nu-mi pasă de nimică;
Eu sunt zdragon şi mă numesc
Chiriţa cea voinică.
Ce voiagiu minunat!
Ce frumos m-am primblat!
În urmă-mi am lăsat
Un nume lăudat.
Plecăciune, boieri. (Se închină.) De mult nu ne-am văzut. Sănătoşi!… Dar
cucoanele? şi copiii? bine? Mă bucur. Aud? şi mie precum vedeţi îmi
merge de minune… sărut ochişorii. (Se întoarce în loc de-şi arată
talia.) Am fost la Paris de mi-am aşezat plodu la şcoală ca să înveţe
politica, pentru că-n ziua de astăzi, la noi, un om ce nu ştie politica nu
plăteşte nici chiar cât jilţul cel stricat care s-a vândut cu doba la
Bucureşti pentru plată de impozit… el e un mobil de prisos… Şi cu
prilejul acesta m-am folosit şi eu ca să văd lumea cea mare, că mă-ţi
crede?… Mă mucezisem la ţară, la Bârzoieni… De la o vreme îmi venise
stenahorie şi ipohondrie; aşadar… nu-ţi uita vorba… într-o dimineaţă, pe
la toacă, după ce m-am cotorosit de Aristiţa şi de Calipsiţa, mi-am luat
catrafusele şi am spălat putina!… Soţul meu, paharnicu Bârzoi, cam
cârnea din nas, dar l-am sărutat între sprâncene, după obicei, şi l-am
lăsat cu buza umflată… Uff!.. M-am dus la Galaţi cu trăsura mea cea
galbenă şi, cum am ajuns, nici una, nici două… ţup! în vapor, Guliţă ţup!
după mine, Ioana ţiganca ţup! după Guliţă şi, vorba ceea, cu căţel cu…
am plecat!!!
Doamne! boieri d-voastră, minunat lucru-i vaporul!… Sa vezi şi să nu
crezi… Auzi d-ta? Merge focu pe apă ca în vremea halimalei. D-apoi
salonuri, d-apoi zaifeturi, d-apoi căpitanul!… bată-l norocu, că mare
nostimior mai era, puşchiu! (În taină.) Să vă spun una? Soţul meu nu-i
pe aice? Mi-a făcut curte, berbantu, tot drumul şi, zău, între noi să
rămâie… dacă nu mi-ar fi fost de ighemonicon, mai că… mai că…
UN GLAS DE LA GALERIE: Aferim, cucoană Chiriţă!
CHIRIŢA (adresându-se către capelmaistru): D-apoi cum socoţi,
domnule? Chiriţa nu se dă cu una, cu două. (Către public.) În sfârşit…
nu-ţi uita vorba… am ajuns la Beligrad… Când la Beligrad întreb pe
căpitanu: Monsiu căpitan, je vu pri, aice-i Viena? — El îmi răspunde
zâmbind: Ba nu, madam, aice-i Beligradul. — Mersi, monşer… nu poţi
crede ce bine-mi pare că m-am învrednicit sa vad Beligradu cu ochii, că
tare mult am auzit pe bărbatu meu pomenind de el. După Beligrad am
sosit la Ruşava… Când acolo, vameşii de la hotar încep a controbăi prin
lăzile mele ca în vremea volintirilor, şi dau peste o cutie cu ţâri zvântaţi
ce-i luasem la drum.
— Fui taifel! Ce-i asta? strigă… căprariu.
— Ce să fie, domnule? Ia, ţâri… Eu postesc miercurea şi vinerea şi
metahirisesc sărături de când pătimesc de rast.
— Vas rast? Asta-i pudoare mare la d-ta; trebuie plăteşti vama. Şi îndată
s-au adunat vro trei şoacăţe ca să hotărască dacă se cuvenea să-mi ieie
vamă ca pentru peşti, ori ca pentru mirodenii. În sfârşit am dat ce le-au
plăcut şi mi-am cătat de drum.
De-acolo am urmat
Prin ţara cea nemţească
Şi-n Peşta am mâncat,
Mâncat paprică ungurească.
Apoi în drum de fer
Suindu-mă în grabă,
Am voiageat c-un cavaler,
Un baron prea de treabă…
Ce voiagiu minunat!
Ce frumos m-am primblat!
În urmă-mi am lăsat
Un nume lăudat.
Fost-aţi cu drumu de fer, boieri d-voastră? Ei! apoi ce mai ziceţi? Să juri
că neamţu-i cu dracu… Sfinte Panteleimoane!… te duci ca vântu şi ca
gându, ca în poveşti; cât ai plecat ai şi ajuns, ba încă baronu care
călătorea cu mine m-a încredinţat auf Ehre, că în Englitera drumu de fer
merge aşa de iute că soseşte până a nu pleca. Bată-l vântu de baron!
Mare ghiduş era şi nostim! (În taină.) şi el s-a cercat să mă curtenească o
bucată de drum, dar geaba… n-a catartosit să mă scoată din minte…
Cum?… Nu credeţi?… Alei! Dar să n-am parte de Bârzoi dacă vă ascund
ceva… Ba încă să vedeţi: trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic
tunel, şi găsindu-ne prin întuneric, şoacăţa de baron şi-a întins botu ca să
mă sărute… Vai! mânca-l-ar moliile!… Când i-am tras un pumn, a făcut
hâc! şi a căzut de-a rostogolu în celalalt colţ al vagonului.
GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bârzoaie!
CHIRIŢA (către capelmaistru): Aşa să ştii, domnule. (Către
public.) Baronu, ruşinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi
staţie şi a dispărut… împreună cu săcuşorul meu de voiagiu… hait! mi-l
şterse potlogaru drept suvenir… bunătate de săcuşor cusut de copile, cu
un turc călare de-o parte şi cu un andenken din dos… Cum vă pare aşa
bazaconie? te mai încrezi în baroni de drumu mare?.. Dar asta nu-i
nimica, pe lângă ce mi s-a întâmplat în urmă. Plodu cel de Guliţă se
cobora Ia toate staţiile… Copil nu-i, mă rog?… îl trimiteam cu Ioana
ţiganca pentru ca să nu se prăpădească; când aproape de Viena aştept să
se întoarcă în vagon… nu vine. Conductoru închide oblonul, clopotu de la
staţie sună de trei ori, măşina şuieră, trenu se pune în mişcare, şi Guliţă
nu-i!… Sfinte Panteleimoane! era să turbez… Scot capu pe fereastră şi
încep a striga: ―Guliţă? Ioană! cioară! dimone!‖ Tufă… ―Monsiu
conductor, stai, opreşte, ţine caii!‖ Aş! nime n-auzea. Dau să deschid
oblonu, nu pot; dau să sar pe fereastră, nu încap. Atunci parcă mi s-au
luat vederile şi deodată am căzut lată pe perine, am leşinat!… Când neam
trezit, eram sosiţi la Viena. Alerg la poliţie, răcnesc, îmi smulg păru,
mă bocesc până ce dnul poliţmaistru mă încredinţează că va face toate
chipurile ca să-mi găsască odorul, şi că mi l-a aduce chiar cu telegrafu.
Ei!… închipuiţi-vă, boieri, că fără a mai da leturghie la sfântu Mina,
Guliţă şi Ioana sosesc buni teferi îndeseră la otel. Ah! Dumnezeule, când
i-am văzut, era să nebunesc de bucurie şi în prima furie am tras trei
palme ţigancei, precum şi lui jupânu Guliţă i-am făcut o morişcă în chică,
ca să le pun minte… Halal de ţările care au drumuri de fer!… ele, după
cum zicea baronu, au aripi de zboară iute pe calea progresivului, dar cât
pentru celelalte, cum e ţara noastră, de pildă, sunt ciunte şi oloage,
sărmanele!
GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Chiriţă!
CHIRIŢA (către capelmaistru): Ba nu, zău, adică nu-i aşa?
În Viena m-am primblat
La Hiţing şi pe Grabe
C-un tânăr delicat
Ce-i zic Herr Graf von Kleine-Schwabe.
Ş-apoi înspre Paris
Am plecat cu grăbire.
Căci Parisu-i un paradis
Plin de ademenire.
Ce voiagiu minunat!
Ce frumos m-am primblat!
În urmă-mi am lăsat
Un nume lăudat.
În sfârşit am sosit la Paris, în patria lui Monsiu Şarlă!.., Ştiţi, Monsiu
Şarlă, care a fost dascalul lui Guliţă… În Paris! minunea minunilor! târgu
Vavilonului din zilele noastre! Am ajuns noaptea şi am tras la un otel din
uliţa: Geofroi Marie, adică: Mi-i frig, Marghioală… A doua zi l-am
înfundat pe Guliţă într-un pension şi am rămas liberă, de capul meu.
Ha… a… alal de cine-i tânăr şi are bani mulţi! Acolo-i pământul
făgăduinţei cel din scriptură; numai un lucru e cam supărător: toate se
vând cu porţia, şi porţiile-s mici de tot, ca de pomană. De pildă, ceri un
biftec? Îţi aduc o fărâmă de friptură mare cât un irmilic, ba încă şi aceea
crudă… cică-i englizască… Ceri raci? îţi aduc vro doi răcuşori în şepte
luni, chirciţi, oftigoşi ca vai de ei!… Cât despre bucate de cele sănătoase
ca la noi, precum: musaca, capama, ciulama, baclava, cheschet… nici nu
se pomeneşte… însă nu face nimică… Parisul nu are seaman pe faţa
pământului, şi pot zice că nici chiar Bucureştiul nu-l întrece… adică să
fim drepţi… nu-l întrece. Ce nu găseşti în el? galerii de muzeuri vrei? ai;
munamenturi vrei? ai; teatruri vrei? ai; pasagiuri române ca la Bucureşti
vrei? ai. Che ta lipa. Eu nu le-am vizitat nici pe unele, nici pe altele,
pentru că am avut de umblat pe la magazii de marşande de modă.
Am fost la madam Desal şi la madam Fovel, de mi-am comandat tualete
pe datorie… Le-oi plăti şi eu când or plăti şi celelalte cucoane care le-o
rămas datoare… (În taină.) Şi ştiţi una? Sunt cam multe… aşa de multe,
încât croitoresele au hotărât să nu mai facă credit compatrioatelor. Cam
ruşine, dar ce-mi pasă? Eu tualetele le-am pus la mână şi am şi fantacsit
cu dânsele la baluri, la Mabil… Ah! frăţiorilor, ce juvaer de grădină-i
Mabilu! ce adunare elegantă întâlneşti în ea!… Nu era seară să nu mă duc
acolo la petrecere… ba încă am jucat şi cancanu.
GLASUL DE LA GALERIE: Aş! Aferim, Chiriţă.
CHIRIŢA: Mersi… Acolo am făcut cunoştinţă cu o mulţime de contese şi
de prinţese: contesa Frizet, princesa Rigolboş, marhezul Brididi, marşalu
Şicar, duca Şicocandar, ba încă am întâlnit şi o claie de boieri şi cucoane
de la noi, precum, de pildă: Aud? să nu le numesc? fie!… Dar din toţi cine
era mai cu haz, era dnul Agachi Flutur, un berbant în doi peri, care a fost
şi volintir la Ipsilant. Cu dânsu făceam supe la cafeneaua englizască, pe
bulivar. Ce râsete, ce chicote! Flutur mi-a compus şi un cântec… Să vi-l
spun? bucuros, dar să rămâie între noi, vă rog, ca să nu afle dumnealui.
Iată-l… ascultaţi:
(Chiriţa cântă următoarele cuplete şi joacă un pas de cancan la
sfârşitul fiecărui cuplet.)
(Arie de Offenbach)
Vivat, mândră Chiriţoaie!
Vivat spanchea de Bârzoaie!
Oaie, oaie, oaie, oaie, oaie, oaie, oaie.
În amoruri să trăiască
Lumea-ntreagă să pârlească,
Ească, ească, ească, ească, ească, ească, ească.
Tra, la, la, la, la, la, la, la.
Sai, Chiriţo,-n joc.
Tra, la, la, la, la, la, la, la,
Sai mereu cu foc.
Chiriţoaia-i sprâncenată
Şi ca un balon umflată,
Lată, lată, lată, lată, lată, lată, lată.
Elegantă şi frumoasă,
Armazoancă amoroasă,
Roasă, roasă, roasă, roasă, roasă, roasă, roasă.
Tra, la, la, la etc.
Chiriţoaia-i din natură
Gingaşă peste măsură,
Sură, sură, sura, sura, sură, sură, sură.
Ea cu ochiul te atrage
Şi pe şfară-apoi te trage,
Rage, rage, rage, rage, rage, rage, rage.
Tra, la, la, la etc.
Chiriţoaia cea uşoară
Are-o inimă fecioară,
Cioara, cioară, cioară, cioară, cioară, cioară.
Ea te leagă şi te-ncurcă
De nici dracul te descurcă,
Curcă, curcă, curcă, curcă, curcă, curcă, curcă.
Tra, la, la, la etc.
GLASUL DE LA GALERIE (entuziasmat): Aferim! Aferim! Aferim!
Chiriţoaia mea!
CHIRIŢA (speriată): Vai de mine!… că-i dumnealui! (Fuge.)
(Cortina cade.)
Chiriţa în Iaşi
Chiriţa în Iaşi
sau
Două fete ş-o neneacă
Comedie cu cântece, în 3 acte
PERSONAJELE:
Cucoana CHIRIŢA
GRIGORI BÂRZOI, soţul ei
ARISTIŢA, CALIPSIŢA, fetele lor
PUNGESCU, coţcar bucureştean
BONDICI, coţcar ieşean
GULIŢĂ, copilul Chiriţei
Văduva AFIN
LULUŢA, copila ei
Sărdarul CUCULEŢ, director de agie
UN FECIOR BOIERESC
IOANA ţiganca
UN SLUJITOR DE BARIERĂ
UN SURUGIU
UN NEAMŢ CU ORGĂ
POFTIŢI LA BAL, SLUGI,
SURUGII, CAI DE POŞTĂ
Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul artiştilor
români, la 1850.
ACTUL I
Teatrul reprezintă uliţa Păcurarii plină de omăt; în stânga, în fund, se
vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote şi pocnete
surugieşti. Bariera se ridică şi încep a trece în fund vro 16 cai de poştă,
care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din
dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii
sunt aninate o mulţime de sipete şi de cutii, iar pe deasupra lor şade o
ţigancă învelită într-o cergă strenţeroasă; ea ţine în mână o cutie cu
bonete. Pe capră stă un fecior boieresc, ţinând altă cutie. Înăuntru se află
cucoana Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă Bârzoi. Începe a însera şi a
ninge.
SCENA I
CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, GUGULIŢĂ, ŢIGANCA, FECIORUL,
SLUJITORUL DE BARIERĂ, UN SURUGIU
SLUJITORUL (alergând după trăsură, zice ţigancei din coadă): Cine
zici că-i în trăsură?…
ŢIGANCA: Cucoana Chiriţa.
SLUJITORUL: Cum?… Criţa?
ŢIGANCA: Chiriţa… surdule.
SLUJITORUL: Chiriţa Surdulea?… Da cască-ţi pliscul mai tare… cioară,
şi cârâie mai dezgheţat… Ce cucoană-i în trăsură?
ŢIGANCA: Du-te pârlii! că doar n-am să-ţi toc la ureche până mâine.
SLUJITORUL: De!… Baragladină, te-ai pichirisit?
ŢIGANCA: Baragladină eşti tu, guleratule!
SLUJITORUL: Ian vezi moachia, că s-o fudulit… (Azvârle în ţigancă cu
omăt.) Hâşi, cârâitoare!
ŢIGANCA: Şezi binişor, blestematule, că te ia dracu.
SLUJITORUL: Hâşi, ciocănitoare!…
ŢIGANCA: Bată-te pârdalnicu să te bată!… şezi binişor.
SLUJITORUL: Hâşi, duh de baltă…
CHIRIŢA (scoţând capul şi primind omătul în obraz): Ce este? ce-aţi
păţit… carnacsî! că era să mă chiorască!… Cine-azvârle cu bulgări?…
(Către ţigancă:) Ce te-o apucat, mă rog, coţofano, de cârâi ca cioara-n
par?… Ie sama la lucruri bine, şi taci din plisc. (Întorcându-se către
fecior.) Şi tu, mojicule, ce stai în capră ca un degerat şi nu zici surugiilor
să meargă?… Vai, bată-vă crucea, mangosiţilor, c-o să-mi faceţi zile
fripte!…
SLUJITORUL (la oblon). Cucoană…
CHIRIŢA: Ce-i?
SLUJITORUL: Cum îi numele d-tale?
CHIRIŢA: Cum mi l-o dat nânaşu… Lipseşti de-acole.
SLUJITORUL: Aşa ştiu şi eu… d-apoi vezi, cucoană, că trebuie să te
trecem la catastiful barierei.
CHIRIŢA: Să mă treci la catastif pe mine?… da ce sunt eu, să mă treci la
izvod?… Auzi vorbă!… Măi! că obraznici mai sunt guleraţii işti cu
săbiuţe…
Lipseşti, mojice!
Lipseşti de-aice,
Că-ţi sar în păr
Şi te bat măr.
Auzi dârzie! blăstămăţie!
Obrăznicie
Şi mojicie!
În catastifuri el să mă scrie;
Să-mi facă mie
Catagrafie,
Parcă aş fi marfă de băcălie,
Braşovenie
Sau lipscănie!
TOŢI
Lipseşti, mojice!
Lipseşti de-aice,
Că-ţi sar în păr
Şi te bat măr.
SLUJITORUL (astupându-şi urechile): Ho, ţară!… că doar n-am urechi
de săftian… Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe nime-n târg, pân-a
nu-l întreba de nume.
CHIRIŢA: Ei! c-or să-mi scoată sufletu!… Du-te de scrie c-o venit în Iaşi:
cucoana Chiriţa a banului Grigori Bârzoi, de la Bârzoieni, cu Aristiţa,
Calipsiţa şi Guliţă, copiii lor.
SLUJITORUL (în parte): Mă!… ce pomelnic (Tare.) Cum ziseşi,
cucoană?
CHIRIŢA: Iaca surdu!… (Repede.) Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă
Bârzoi ot Bârzoieni. (La surugiu.) Mânaţi, măi, şi luaţi seama la covăţele.
(În parte.) Aice-n capitală eşti tot cu zilele-n mână.
SLUJITORUL (în parte): Criţa, Răstiţa, Lăpşiţa şi Gurluiţă Brânzoi!…
da… a dracului nume!… parcă se bat babele-n gură… Mă duc să-i torn în
catastif. (Merge spre barieră.) Gurluiţă, Lăpşiţa… Criţa… (Iese.)
CHIRIŢA (la surugii): Pornit-aţi, jărpanilor?
SURUGIUL (îndemnând caii): Hi, hi, hi, hi, copii… nu mă lăsaţi… Hi, hi,
tătucă… Hi, hi, mânca-v-ar lupii. (Pocneşte.) Hi, Iudă… Hi, jupitule. Iaca,
mă! c-or să mă lase-n troian… Hi, hi, da hi… lua-v-ar dalacu… prohodi-var
cioarele!…
CHIRIŢA (scoţând capul repede): Tacă-vă gura, beţivilor, că vă aud
copilele.
SURUGIUL: Ian lasă-ne, cucoană hăi… nu ne mai necăji, că destul necaz
avem noi cu rădvanul ista, ardă-l focu!…
CHIRIŢA: Ba să te ardă pe tine focul… auzi?… rădvan!… trăsura mea de
nuntă, nouă-nouşoară!… de abia din vremea bejăniei!… Hai, mânaţi şi nu
mai faceţi vorbă.
SURUGIUL: Hi, hi… odată, copii, cu toţii… Hi! lăsa-v-aţi oasele cioarelor
şi pelea vameşului… Ha, ho, ha, ho, tbrr… degeaba!… deacum ne-am
troienit…
CHIRIŢA: Ne-am troienit?… Iaca! na, şi alta acum… chiar colac peste
pupăză! (Feciorului.) Ce stai ca un butuc în capră, mangositule… coboară
de-agiută la trăsură… Ian vezi-l, mă rog, parcă-i un boieri!… nu-i bun nici
de-o treabă…
FECIORUL (leneş): Dacă-i chiar în zadar… nu ne scoate de-aici nici
dracu…
CHIRIŢA: Sărmane, sărmane… ţi-oi arăta eu acuşi pe dracu,
somnorosule… dă… dă!…
FECIORUL (scoborându-se): Somnoros, da! şi eu n-am închis ochii de
două nopţi!
CHIRIŢA (sărind din trăsură): Ian auzi-l că şi răspunde!… (Lunecând.)
Carnacsî! că era să-mi rup şălele (Împingând feciorul.) Ia, colo… colo la
răzor, tontule… pune umăru de-mpinge, că eşti coşcoge… (La surugiu.)
Hai, măi, opintiţi vârtos.
SURUGIUL: Hi, hi, zvânta-v-ar vântu şi v-aş vinde păstrama!
CHIRIŢA: Tacă-vă gura, blăstămaţilor! că vă aud copilele! (La fete.)
Astupaţi-vă urechile! (În parte.) Îi un păcat cu nişte ghiorlani. (La
ţigancă.) Da tu, cheramo, ce stai acolo parcă cloceşti ouă… de-te gios să
se mai uşureze trăsura.
ŢIGANCA: Cuconiţă, nu mă pot scoborî făr’ de scară.
CHIRIŢA: Scară?… ţi-oi da eu la scară, coţofană… deschide-ţi aripile şi
sai la pământ… da doar mi-i strica cutia… c-atâta-ţi trebuie.
ŢIGANCA (sărind): Valeu!… că mi-am scrântit piciorul! valeu!
(Sărind, scapă cutia, care se strică.)
CHIRIŢA: Tronc! parcă-nadins i-am zis să mi-o strice!… Of! săracan de
mine! că-mi vine să ţip şi să ieu câmpii!… Mult oi să mai stau în drum?
(Aleargă la oblon şi lunecă.) Carnacsî! că mi-o plesnit şireturile de la
rochie!… Aristiţo, Calipsiţo, daţi-vă gios şi voi, doar ne-om distroieni mai
degrabă… ia aşa… frumos… încet, să nu lunecaţi.
(Aristiţa şi Calipsiţa se cobor, Guliţă vrea şi el să iasă, dar Chiriţa îl
opreşte.)
GULIŢĂ (cepeleag şi alintat): Să mă cobor şi eu cu ţâţacele?
CHIRIŢA: Ba nu, Guliţa mamei… nu, drăguţă; mata şezi în trăsură ca să
nu răceşti.
GUGULIŢĂ: E!… neneacă, vreau să mă cobor… na…
CHIRIŢA: Ba nu, suflete… dacă mă iubeşti… şezi mătăluţă locului,
puiule, şi te învăleşte cu contăşu băbacăi.
GULIŢĂ: Ei, m-am săturat de contăş; vreau să mă dau pe gheaţă…
CHIRIŢA: Ba… să nu faci poznă, Guliţa neneacăi, c-apoi s-a mânia
neneaca şi nu ţi-a mai cumpăra minavet… ştii mata… minavetu care ţi lam
făgăduit…
GUGULIŢĂ: Aşa! de trei ani de când mă porţi cu făgăduinţa…
CHIRIŢA (sărutându-l): Guliţa mamei!… că nostim eşti… nu fii de
diochi… (Închide oblonul şi zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că vă
făgăduiesc bacşiş bun… câte un fifirig de om… (Căutând în culise.) Iaca
poznă! da unde-s surugiii?
FECIORUL: Or fi fugit!… cine ştie?… la vro crâşmă poate… (În parte.)
Hei, că nu-s şi eu cu dânşii!
CHIRIŢA: O fugit şi m-o lăsat lată în mijlocul drumului!… bre! c-o să mă
lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce şăptezeci de
năbădăici?… Kirie eleison! (Vine iute în faţa publicului.) Mă rog, cine
ţine poştele?… cine-i otcupcicul ghipcanilor?… să deie ochi cu mine,
dacă-l ţine curăua… să-i zic două vorbe… da vorbe!… să le pomenească
cât o trăi… ştii?… cole…engolpion de anul nou 1844.
I
Ian să-ţi spun, otcupcic dragă,
Vel otcupcic de ghipcani!
Toţi motanii, fără şagă,
Nu-ţi plătesc nici chiar doi bani!
Of! mări frate,
De ai păcate
Cu cai de poştă să te porneşti;
De multă ciudă,
De multă trudă,
Te simţi, cu poşta, că-mbătrâneşti!
Ba nu-s propele,
Nici căpiţele;
Ba ştreangu-i putred de ars în foc!
Hi, pliosca, trosca,
Hi, trosca, pliosca!…
Sluga-n pricină… eşti tot pe loc!
II
Drept să-ţi spun, otcupcic dragă,
Vel otcupcic de ghipcani!
Toţi motanii, fără şagă,
Nu-ţi plătesc nici chiar doi bani!
Căci dacă pleacă,
Colbul te-neacă;
Glodu-ţi lipeşte benghiuri pe nas;
Biciul pocneşte
De te-asurzeşte,
Şi caii poştei alerg… la pas!
Ba stau la dealuri;
Te dau de maluri;
Îţi sfarmă trupul de nu mai poţi!
Şi de nu-ţi pasă,
Ajungi acasă
C-un ochi, c-o mână, şi cu trei roţi!
CHIRIŢA (alergând în fund): Poftim poşte!… dacă nu merg caii, fug
surugiii!… Da unde s-o înfundat blăstămaţii? (Intră în culisa din
dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!… Auzi!…
carnacsî, că lunecuşu-i!… Valeu!… (Se aude căzând pe gheaţă.)
ARISTIŢA, CALIPSIŢA: Vai de mine! a căzut neneaca pe gheaţă!…
(Aleargă amândouă după Chiriţa şi se aud picând şi ţipând în culise:
―Valeu!… Valeu!…‖)
FECIORUL (căutând în dreapta): Haita… buf… na, c-o căzut şi
duducile… Ha, ha, ha… una peste alta…
(În vremea aceasta Guliţă se coboară furiş din trăsură şi începe a se da
pe gheaţă.)
GUGULIŢĂ: Uţa… a… a… Bine-i de dat de-a săniuşul… Uţa… a… a…
Neneaca s-a dus… bine-mi pare!
ŢIGANCA (ghemuită în cergă lângă coada trăsurii): Da astâmpă ră-te,
cuconaşule, că-i cădea jos şi ţi-i sparge capu.
GUGULIŢĂ: Taci, coţofană… nu cârâi.
ŢIGANCA: Haide, hai, că te-a vedea ea cucoana acuşi.
GUGULIŢĂ: Taci, îţi zic, c-apoi ştii… (Către fecior.) Măi, fecior boieresc,
vin’ de te dă pe gheaţă cu mine.
FECIORUL: Ce să fac?… că doar n-am zece capete de stricat…
GUGULIŢĂ (mânios): D-apoi dacă-ţi poruncesc eu?… nu vrei?… Ei las’
măi bade, că te-oi drege eu.
FECIORUL (în parte): Ba-i drege tu pe cine-ai mai dres, sfrijitule.
GUGULIŢĂ: Uţa… a… las’ că te-oi spune eu şi bunicăi, şi mătuşicăi, şi
băbacăi, şi neneacăi… Uţa… a… (Se aude dincolo de barieră un sunet de
zurgălăi şi un glas de jidov strigând: ―Vio, vio.‖)
SCENA II
FECIORUL (lângă oblon),
ŢIGANCA (lângă coada trăsurii),
GULIŢĂ (dându-se de-a săniuşul pe dinaintea ei),
BONDICI, PUNGESCU, un neamţ cu orgă şi slujitorul
BONDICI (la barieră): Mă! cel cu trăsura… fă înainte… Ce-ai închis
şoseaua?
FECIORUL (căutând în stânga): Dec! cum oi să fac înainte, dacă ne-am
troienit?
BONDICI: Ce-mi pasă mie?… dă-te-n lături că n-am să şez aici toată
noaptea pentru hatârul tău.
FECIORUL: Măi omule, da n-auzi că ne-am troienit?
PUNGESCU (asemene la barieră): Înhamă-te pe tine şi trage zdreavăn
pănă ce-i ieşi din zăpadă.
FECIORUL: Ba-ţi pune pofta-n cui.
PUNGESCU: Hait! o păţirăm de la roate… Ei, ce facem acum?
BONDICI: Hai să lăsăm harabagiul şi să ne suim într-o sanie de birjă.
PUNGESCU: Fie ş-aşa… hait… vină şi tu, neamţule, cu noi.
NEAMŢUL: No gut… maine heren.
(Bondici, Pungescu şi Neamţul cu orgă intră pe la barieră. Slujitorul îi
opreşte.)
SLUJITORUL: Cum îi numele d-voastră, domnilor?
BONDICI: D-lui îi spătarul Haţmaţuchi, şi eu aga Crastaveţovici:
amândoi cu şezutul şi cu avutul în Focşani… Cât pentru d-lui Neamţul, îi
vestitul baron fon Şonţberg, care vine de la Podul-Iloaiei ca să deie
concerturi instrumentale în folosul său. Drept care avem cinste a ne
închina d-tale cu tot respectul, noi, sus-pomeniţii şi jos-iscăliţii: spătarul
Haţmaţuchi, i aga Crastaveţovici, i baron fon Şoacăţenberg. (Se închină
şi vine în faţa scenei.) Zi cruce-ajută şi dă înainte la catastih dacă poţi,
cenuşerule.
(Slujitorul rămâne încremenit şi şuieră de mirare. Neamţul începe a
cânta din orgă şi se trage în fund lângă trăsură, Bondici şi Pungescu
vin în faţa scenei.)
PUNGESCU: Ha, ha, ha!… repede mi-l luaşi pe bietul dorobanţ, nene…
BONDICI: Nume vroia? nume i-am dat. Să se sature.
GUGULIŢĂ: Îra!… Iaca un minavet de canari, cum vreau eu. (Aleargă
lângă neamţ, împreună cu feciorul şi cu ţiganca.)
BONDICI: Iaca neamţul dracului!… nici n-a apucat a intra în Iaşi şi a şi
început a rupe urechile ieşenilor. Nu-i destul că ne-a asurzit pe noi în
harabaua cea jidovească, de la Roman, şi tot drumul!… Ia să vezi cum o
să-mi gologănească sinpatrioţii!… Păcat numai că n-are vro momiţă sau
vrun urs, că s-ar face stup de bani.
PUNGESCU: Ce spui, vere?… care vrea să zică… dobitoacele aci în Iaşi?…
BONDICI: Hai, hai!…
PUNGESCU: Apoi dar… ne-am sfinţitără noi doi?…
BONDICI: Niboisa, fricosule… nu mi te da, păcătosule… dar, ia lasă
vorba asta… să venim la treaba noastră. Am scăpat din Focşani cum am
putut… cu nepus în masă… că de punea mâna ispravnicul pe noi, ne
trântea poate la gros…
PUNGESCU: Vrei să zici la puşcărie.
BONDICI: Şi asta din pricina ta; dacă eşti prost şi laşi să te prindă la cărţi
cu mâţa-n sac?…
PUNGESCU: Ce pisică-n sac, neneo? vina mea-i dacă s-a găsitără alt
cartofor mai ţeapăn decât mine şi m-a zăritără când am tras pă riga de
desubtul cărţilor?
BONDICI: În sfârşit, ce-a fost s-a trecut… am scăpat de-acolo; acum ne
rămâne să ne păzim aici vro câtăva vreme, păn’ ce s-o face lucru
muşama… De aceea trebuie mai întâi să ne prefacem numele; să le mai
lungim. Tu te-i chema de azi înainte Pungescovici şi eu Bondicescu.
PUNGESCU: Ei ş-apoi!… despre trai cum a s-o ducem?… că numai cu
escu şu cu ovici, tot covrigi, tot spanac.
BONDICI: Despre trai?… helbet!… feţi logofeţi de soiul nostru, cu
meseria stosului şi a bancului, nu pier în Iaşi.
PUNGESCU: Se poate, nenişorule… dar mai bine m-aş închiorchioş a eu
în Bucureşti.
BONDICI: Pentru ce, neică?
PUNGESCU: Pentru ce?…
De-ai umbla întreaga lume;
De-ai călca pe rând anume:
Ţara englezească,
Ţara franţuzească,
Ţara spaniolească,
Nemţească, leşască,
Italienească,
Păn’ şi cea grecească,
N-ai găsi chiar într-o mie
Aşa târg vestit să fie,
Pentru boscărie,
Pentru stosărie,
Pentru coţcărie,
Matrapazlărie,
Şi ruşfetărie
Şi potlogărie!
BONDICI: Nu zic ba, neiculiţă, dar apoi şi târgul nostru… când ai şti.
(Caută împrejur.)
PUNGESCU: Spune, că nu ne aude nime.
BONDICI: Iaşul nostru-i chiar de gemene cu Bucureştiul vostru.
PUNGESCU (cu bucurie): Aoleo!
BONDICI: Ce-ţi spun eu.
PUNGESCU: Care vrea să zică… de-om lua treaba de la mertepea ş-aci,
am înfundatără pă dracu?
BONDICI: Ba încă şi pe tată-său… c-apoi vezi tu, neiculiţă… viaţa-i un
stos de la început păn’ la sfârşit, şi lumea o masă de cărţi. Tot meşteşugul
îi să pontariseşti la vreme şi să găseşti ruteua norocului, ca să faci roi…
PUNGESCU: Prea bine… dar dacă ai goană dă fante?
BONDICI: Furi o carte, ş-aşa îţi dregi bosuiocul.
BONDICI
Neneo, mă crede, viaţa-i un stos;
Lumea o masă cu postav verde.
Tot meşteşugu-i de-a juca gros;
De-a punta bine şi… de-a nu pierde!
PUNGESCU: Ei, apoi halal de mine.
BONDICI
Halal de tine dacă vei şti
Să-ţi spoieşti bine fruntea, obrazu,
Şi, fără frică de-a te roşi,
Să faci transporturi… cu cinsteamazu!
(Împreună.)
de tine vei
Halal dacă şti
de mine voi
ş.c.l. ş.c.l.
SCENA III
Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA
CHIRIŢA: Of!… îmi vin istericale greceşti!… am alergat pin toate
crâşmele, şi surugiii… tufă… Of! cine mi-o zis să mă pornesc eu de la
Bârzoieni?…
ARISTIŢA: Neneacă… nu te tulbura, că iar te-a durea rastul.
CHIRIŢA: Cum să nu mă tulbur, Aristiţo dragă… dacă m-o lăsat în
mijlocul drumului, cu căţel… cu… Ce-o să facem acum?…
BONDICI (în parte): O neneacă cu două fete… (Încet, lui Pungescu.)
Aţine-te, muntene, c-aici-i pe treabă…
PUNGESCU (scoţând repede o pereche de cărţi, taie repede un stos): Pă
trebuliţă?… hareci!… stos!…
CHIRIŢA (cu deznădăjduire): Şi nici un bărbat… nime ca să ne vie întragiutor…
Îmi vine să mă trântesc la pământ, ca jidanii.
BONDICI: Un bărbat!… iată-mă-s… poruncă. (Înaintează spre Chiriţa.)
CHIRIŢA: Ce-mi văzură urechile şi ce-mi auziră ochii!… Slavă ţie,
Doamne, că iată în sfârşit un creştin!…
PUNGESCU: Doi hristiani, cocoană… că sunt şi eu p-acilea.
CHIRIŢA: Foarte vă mulţămesc… dar, mă rog, să mă fericesc cu numele
dumilorvoastră…
BONDICI: D-lui, prietenul meu, este spătarul Pungescovici.
PUNGESCU: Şi d-un aga Bondicescu, al meu amic…
CHIRIŢA (în parte): Un spătar ş-un agă! (Încet şi repede, fetelor.)
Ţineţi-vă mai drept şi zâmbiţi nurliu.
BONDICI: Dar, mă rog, cucoană, să ne norocim şi noi…
CHIRIŢA: Eu sunt cucoana Chiriţa a banului Grigori…
BONDICI: Şi duducile?…
CHIRIŢA: Bârzoi…
BONDICI: A! Bârzoi?… şi duducile?…
CHIRIŢA: Ot Bârzoieni… (Se închină.)
BONDICI: Am înţeles… dar duducile?
CHIRIŢA: Copilele mele… Aristiţa şi Calipsiţa. (Încet, fetelor.) Faceţi tali
frumos. (Tare.) Le-am adus la Iaşi, drăguţile, ca să pitreacă câşlegile; şi
puneţi-vă în gând, boierilor, că după ce ne-am necăjit pe drum două zile
şi două nopţi, când s-agiungem la gazdă… ne fug surugiii tocmai la
capătul târgului.
BONDICI: Cum se poate?
CHIRIŢA: Aşa, zău… am păţit-o chiar ca cela care s-a înecat la mal.
BONDICI: Ei!… las’ că-oi spune eu asta vărului meu…
CHIRIŢA: D-lui ţine poştile?
BONDICI: Dar.
PUNGESCU (încet, lui Bondici): O tăiaşi groasă, nene…
BONDICI: Taci, nerodule…
CHIRIŢA: Să-ţi spun drept… dar să nu-ţi fie cu supărare… vărul d-tale nare
nici un haz cu poştile d-sale… Lehamete şi de parale.
BONDICI: Da de câte ori i-am spus-o eu însumi, cucoană dragă… Ce
folos însă!… nu înţelege de cuvânt… (Încet, lui Pungescu.) Ce zici de fete,
măi?
PUNGESCU: Au zestre oare?
BONDICI: Aşa-mi miroase… (Cucoanei Chiriţa.) Cucoană Chiriţă, noi
amândoi suntem gata la poruncile d-tale şi preafericiţi de a te putea
înlesni la orice-i dori în târgul nostru…
CHIRIŢA: Bunătatea d-voastră…
BONDICI: Ce se potriveşte!… Primiţi deocamdată braţele noastre, ca să
vă ducem la gazdă, şi cât pentru trăsură, n-ai nici o grijă… om trimite
boii noştri ca s-o aducă.
CHIRIŢA: Bucuros!… (În parte.) Ce cuconaşi de treabă!… când ar fi şi
holtei! (Încet, fetelor.) Daţi braţul şi mergeţi pupuică… tot pe vârful
scarpilor…
TOŢI
Haideţi împreună
Vesel să pornim,
Şi-ntr-o casă bună
Să ne găzduim.
BONDICI (Aristiţei, dându-i braţul)
Demuazelă dragă, sunt prea fericit,
Că să-ţi dau eu braţul m-am învrednicit!
PUNGESCU (Calipsiţei, asemene)
Demuazelă scumpă, în veci n-oi uita
C-astăzi, la braţetă, merg cu dumneata!
CHIRIŢA (în parte)
Unul zice-i agă, celalalt spătar;
De i-aş prinde gineri, i-aş lua în dar.
Unul zice-i agă, celalalt spătar;
De i-aş prinde gineri, aş dă sărindar!
TOŢI
Haideţi împreună
Etc. etc. etc.
(Bondici, Pungescu, Aristiţa şi Calipsiţa ies la braţetă prin dreapta.
Chiriţa-i urmează puţin şi se opreşte. Neamţul, care a stat tot în fund,
începe a cânta din orgă.)
SCENA IV
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ şi ceilalţi
CHIRIŢA (oprindu-se): Da… Guliţă? Kirie eleison!… că era să-mi uit
odoru-n trăsură… (Se întoarce şi găseşte pe Guliţă lângă neamţ.)
GUGULIŢĂ: Nu pe aista, monsiu neamţule… cântă pe cellalt… (Bate din
picioare cu mânie.) Nu pe aista, e cellalt.
NEAMŢUL: No! lasenzi şon geen.
CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!… O ieşit dimonu din trăsură!… şi făr’ de
blană!… săracan de mine c-o fi îngheţat!… (Aleargă la Guliţă.) Ce faci
aici, diavoli?… Nu ţi-am spus să nu ieşi din contăşul băbacăi?…
GUGULIŢĂ: Ei, m-am săturat de contăş ca de mere acre.
CHIRIŢA: Auzi!… Ian priveşte cum i s-o roşit nasu!… parcă-i o sfeclă
digerată! (Îi şterge nasul cu batista.) Doamne! Doamne! ce păcat cu
nişte plozi! Măi Ioane, adă blana din trăsură… l-o lovi un giunghi şi mi-o
fi mai mare beleua. (Feciorul aduce o blană din trăsură.)
FECIORUL: Iaca şuba cuconaşului…
CHIRIŢA: Şi voi… chiori aţi fost de l-aţi lăsat să iasă dizvălit?… vină să
te-mbrac, păcatule… Ei, vină azi şi nu mă supăra.
GUGULIŢĂ: Nu mă supăra nici mata.
CHIRIŢA: Auzi plodu?… las’ că ţi-oi arăta eu… (Îl îmbracă cu de-a sila.)
Şezi binişor… nu crâcni… ţâst… să nu-ţi aud gura…
GUGULIŢĂ (zbătându-se): Nu vreau, nu vreau. (Plânge.) Las’ că te-oi
spune eu băbacăi…
CHIRIŢA (trăgându-l târâit): Ce face?… Of! c-o să mă nebunească
dimonu… parcă văd că iar are să m-apuce rastu… Ascultă, Guliţa
nineacăi: hai că ne-aşteaptă ţâţacele.
GUGULIŢĂ (trântindu-se la pământ): Nu-mi pasă mie de ţâţace… nu
merg.
CHIRIŢA: Ei, vină că-ţi cumpăr minavetu cela… ştii mata…
GUGULIŢĂ: Cumperi?… dacă-i aşa… ia-mi-l pe-aista, a lui monsiu
neamţu. Vină cu noi, monsiu neamţule…
NEAMŢUL: Gut… gut… ser bevol.
CHIRIŢA (în parte): Las’ să te văd eu acasă, păcatule, c-apoi ţi-oi da un
minavet de nu l-îi putea duce… Măi Ioane, rămâi aici cu ţiganca ca să
păziţi lucrurile, păn’ ce-or veni boii să râdice trăsura… da doar îţi pierde
vro cutie… c-apoi sfântu Neculai îi gata. (Pleacă cu Guliţă spre dreapta.)
SCENA V
Cei dinainte, văduva AFIN, sărdarul CUCULEŢ
AFIN: Ce minune!… Cucoana Chiriţa?
CHIRIŢA: Cucoana Nastasiica!
AFIN: Bine-ai venit.
CHIRIŢA: Bine-am găsit. (Se sărută.)
AFIN: Da ce vânt te-a adus pe la noi, soro dragă?
CHIRIŢA: Mi-am adus fetele de câşlegi, după obicei. (Încet.). Da d-ta
cum te întâlnesc singură… lângă barieră?…
AFIN: Am ieşit puţin ca să mă primblu afară din târg, că pin târg îi
potop… te ferească Dumnezeu!…
CHIRIŢA: Da, bine… pe gios?… ha?… Ei, dă… nu te roşi, soro dragă…
Lumea-i lume, şi tinereţa… Ce te sastiseşti?… între noi…
AFIN: Da nu mă sastisesc, soro, nicidecum… Mă primblu pe jos… pentru
că aşa-mi place. Am venit cu sărdarul Cuculeţ.
CHIRIŢA: Cu sărdarul? (În parte.) Hm! mititica…
CUCULEŢ: Sărut mâinile, cucoană Chiriţă.
CHIRIŢA: Plecăciune, arhon sărdar. Tot la agie eşti?
CUCULEŢ: Director şi supusă slugă.
CHIRIŢA: Şi la mai mare.
CUCULEŢ: Amin.
AFIN: Da… unde-s duducile?
CHIRIŢA: Îra!… ba că chiar!… unde-s?
AFIN: Ha, ha, ha… pe mine mă-ntrebi?
CHIRIŢA: Bine zici, săruta-ţ-aş ochii… S-o pornit de-aici la braţetă cu
doi cavaleri.
AFIN: La braţetă?… cu doi cavaleri?
CHIRIŢA: Precum zici, soro: unul, aga Bondicescu, şi cellalt, spătarul
Pungescovici… doi bujori, surioară, două zarnacadele!
CUCULEŢ (în parte): Bondicescu? Pungescovici?… mare poznă! (Scoate
un răvaş şi-l citeşte.)
AFIN: Ei bine, şi-ncotro au apucat truspatru?
CHIRIŢA: Hoisa, pe şoşe…
AFIN: Dar, îi cunoşteai mai de mult?
CHIRIŢA: Ba, cât hăciu!… Mi-o ieşit în drum să-mi deie agiutor; că nu
ştii, soro, ce-am păţit?… m-am troienit!… şi să vezi d-ta: Mă pornesc de
la Bârzoieni… şi încă bărbatu-meu îmi zicea: ―Soro dragă, nu te porni…
stai…‖ Când ce să vezi?…
AFIN: Apoi bine, cucoană Chiriţă, se poate să-ţi laşi copilele pe mâna
unor necunoscuţi?… Cine ştie ce berbanţi?…
CHIRIŢA: Puşche pe limbă-ţi… vai de mine! că începe a mă umfla grija
din tălpi… mă furnică sudori pe spate… Iaca pozna gata!… Nu cumva se
zăresc pe şoşe? (Se apropie de culise şi caută înăuntru.)
CUCULEŢ (în parte): Sameşul din Focşeni îmi scrie, cu poşta de astăzi,
despre un Bondici şi un Pungescu: doi coţcari care au dezbrăcat lumea
pe-acolo… şi mă sfătuieşte să-i priveghez de aproape… Oare tocmai ei să
fie?
CHIRIŢA: Nimică! tufă!… o intrat fetele-n pământ… Vai de mine! Arhon
sărdar, nu mă lăsa… de-a afla bărbatu-meu, zău, am sfeclit-o!… Ioane,
aleargă; ba… ba… stai la trăsură… Arhon sărdar… ridică toată agia în
picioare… săraca de mine!… aşa poznă!… să-mi fure fetele de la ochi!…
Hai degrabă cu toţii să le căutăm… Biata Aristiţa!… biata Calipsiţa! Sfinte
Mina… să ştii că-ţi dau şăpte paraclisuri…
CHIRIŢA
Degrabă, degrabă,
Cu toţi s-alergăm;
Să mergem în grabă
Să le căutăm.
Vai, bietele fete!
Că le-am prăpădit
Şi le-am dat pe biete…
De-acum m-am topit!…
(Neamţul începe a suna un valţ.)
CHIRIŢA (furioasă, aleargă de împinge pe neamţ): Da du-te pârlii,
şonţule, cu ţârlâitoarea asta. (Lunecă.) Carnacsî! că era să mă prăbuşesc!
TOŢI
Degrabă, degrabă
etc. etc. etc.
(Toţi aleargă în dreapta; Chiriţa trage de mână pe Guliţă, care trage
asemene pe neamţ de poala surtucului. Feciorul boieresc şi ţiganca
rămân lângă trăsură.)
(Cortina cade.)
ACTUL II
Teatrul reprezintă o odaie mare cu patru uşi; una în fund, care dă în
tindă; una în stânga, pe al doilea plan, care duce în iatacul Chiriţei; două
în dreapta, dintre care una, cea pe întâiul plan, se deschide în
apartamentul Aristiţei şi Calipsiţei, iar cea de mai în fund, în odaia lui
Guliţă. În faţă cu uşa apartamentului fetelor, este aşezată, lângă peretele
din stânga, o măsuţă cu o besacte deschisă şi cu gavanoşele de dresuri,
păişoare de făcut sprâncenele şi un bust de carton. În dreapta, lângă uşa
din fund, o masă mare cu rochii întinse pe dânsa. Scaune etc…
SCENA I
CHIRIŢA (şade dinaintea toaletei şi-şi face sprâncenele), ŢIGANCA
(calcă rochii în fund)
CHIRIŢA (cântă)
Ochii şi sprincenile
Fac toate pricinile…
(Se aude în odaia lui Guliţă un minavet.)
CHIRIŢA (răsărind): Iar!… o să mă năucească trântoru cu minavetu
lui!… Cât îi ziulica de mare tot ţârlâieşte… de urlă câinii mahalalei… Fa,
fa Ioană, du-te de zi cuconaşului să tacă, că m-am săturat de mojică ca de
mere pădureţe… îmi vine acru… (Ţiganca intră în odaia lui Guliţă.) Aşa
mi se cade, dacă mă potrivesc eu de-i cumpăr minavetu cela de la neamţ.
Las’ că ţine cât dracu pe tată-său. Tronc! că mi-o dat nucuşoară-n ochi…
fa… fa… (Ţiganca vine înapoi.)
ŢIGANCA: Aud, cucoană.
CHIRIŢA: Mă rog, ce ţi-am spus când ţi-am poroncit să-mi găteşti
păişoare cu bumbac pentru sprâncene? aud?…
ŢIGANCA: Mi-ai zis…
CHIRIŢA: Nu ţi-am zis să mi le faci subţiri?… Ian vezi cum mi le-ai
meşterit… parcă-s buzdugane de vel armaş din vremea domnilor greci!…
ŢIGANCA: Da lasă, cuconiţă, că-s tocmai cum trebuie… doar ţi-am mai
făcut eu pămătufuri şi badanale de sprâncene.
CHIRIŢA: Cum ai cârâit?…
ŢIGANCA: Niciodată nu ţi-ai făcut aşa de frumoase sprâncene… parcă-s
două lipitori umflate…
CHIRIŢA: Înghinate-s cum trebuie?
ŢIGANCA: Dizghinate… dizghinate…
CHIRIŢA (strănutând tare): Pe braţe!… M-o fi pomenind d-lui, Ioană.
ŢIGANCA: Te-o fi pomenind, cucoană.
CHIRIŢA: Când ar fi faţă sufleţelul, să mă vadă… cum şi-ar mai răsuci
musteţile!… (Iar strănută.) Iar mă pomineşte!
Ochii şi sprincenile
Fac toate pricinile,
Şi cu foc şi cu pârjol
Pe amor îl dau de gol.
Când un tinerel îţi place
Ş-amorez voieşti a-l face,
Cât mi-l iei puţin la ochi,
L-ai trecut cu dediochi.
Cât îi joci şi din sprâncene,
De amor se umflă-n pene.
Cât din buze mi-i zâmbeşti,
Chiar pe loc îl nebuneşti.
Iar de-i faci ş-aşa din mână…
Îi călare pe prăjină!
(Se aude iar minavetul în odaia lui Guliţă.)
CHIRIŢA: Iar! Iar!… Valeu! că mare păcate c-un plod!… îmi vine să latru.
(Aleargă la uşa lui Guliţă.) Ţâşt, diavoli, că mă bagi în ipohondrie.
GUGULIŢĂ (din odaie): Las’, neneacă, că învăţ mujica.
CHIRIŢA: Ţi-oi da eu acuşi o mojică, trântorule, de nu-i putea-o înghiţi.
(Intră în odaie.)
ŢIGANCA: Vai de mine! ce păcate pe capul meu de când am venit în
Ieşul ista!… ba îmbracă pe cucoana… ba găteşte duducile… ba calcă
rochii de bal… ba arde nucuşoară de sprâncene. Mă mir cum nu s-au
săturat de zbânţuit!… Ieri au fost la teatru şi-n astăseară merg la bal, la
Afinoaia; ş-apoi şi alt păcat! că încep a se-mbrăca de pe la toacă… Îmi
vine, zău, să iau câmpii…
(Se aude dând palme în odaia lui Guliţă şi Guliţă plângând.)
CHIRIŢA (intrând): Ia aşa… mai bine-i scânci tu, decât oi turba eu… Ce
mirosă-aici a pârlit?… arde ceva, vro petică?… (Aleargă la masa cu
rochii de ridică una şi o arată arsă în poale.) Iaca poznă! c-o lăsat cioara
feru pe rochii… destulă treabă!… Ian priveşte… rochie de bal îi asta?… Ei!
apoi să n-o ucizi în bătaie! bunătate de rochie cumpărată la Leiba Grosu
cu o mulţime de bani: douăzeci ş-atâţi de jumătăţi de irmilici noi!…
(Aruncă rochia în obrazul ţigancei.) Na! stahie-mpeliţată… mănânc-o
friptă cum îi… şi lipseşti din ochii mei că intru acuşi într-un păcat.
ŢIGANCA: Cuconiţă…
CHIRIŢA: Lipseşti, îţi zic… piei, că te zgârii… (Ţiganca fuge în odaia
Chiriţei.)
CHIRIŢA (plimbându-se furioasă): Uf! că nu mai este de suferit!… de
când am venit în Ieşi ca să-mi mărit fetele… am prins la istericale ca o
cheraţiţă… Poftim!… Cu ce-oi să mă duc eu acum la balul Afinoaiei?…
trebuie iar să-mi pun rochia cea de catife roşie şi turlubanu cel cu pene
stacojii… ca să mai aud iar vrun obraznic zicând că seamăn cu Nastratin
Hogea, ca mai deunăzi, la bal-masqué… Nu-i de suferit, nu-i de suferit şi
pace!
Dumzeneu să te ferească
De cutremur şi de foc,
De ghipcani ce stau în loc
Şi de slugă ţigănească.
Şi de-acele slugi plecate
Ce se-nchin, te linguşesc
Păn’ ce-ţi sar deodată-n spate
Şi ca corbii te ciupesc.
Aşa slugi le e de fugă
Sau de ele singur fugi…
De nu vrei s-ajungi chiar slugă
La aşa plecate slugi…
(Se aude afară următorul dialog:)
AFIN: Acasă-i cucoana?
FECIORUL: Acasă, dar să ghiloseşte acum.
SCENA II
CHIRIŢA, AFIN, LULUŢA
CHIRIŢA: Auzi, tontu? (Aleargă la uşa din fund şi o deschide.) Cucoană
Nastasiică… poftim, nu te potrivi…
AFIN: Poate că te deranjarisesc, cucoană Chiriţă?… dar n-am vrut să-ţi
trec pe la poartă ca o străină…
CHIRIŢA: Cum să mă rânjariseşti tocmai d-ta?…
LULUŢA (în parte): Rânjariseşti?… ha, ha, ha…
CHIRIŢA: Iaca şi Luluţa!… Ai scos-o din pasion astăzi?…
AFIN: Dar, pentru că mâine îi duminică.
CHIRIŢA: Da vezi ce frumuşică-i, diavoloaica! îţi vine s-o mănânci de
vie.
LULUŢA: Să mă mănânci?… mersi. (În parte.) Şi n-are măcar nici dinţi.
CHIRIŢA: Ha, ha, ha… Bat-o norocu! Nostimă-i!… vină să te sărute
mătuşica, Luluţa dragă… (O sărută.)
LULUŢA: Alei! maman… ce-a păţit mătuşica de şi-a pus lipitori pe
frunte? (Arată sprâncenele Chiriţei.) O doare capul?
CHIRIŢA: Eu, lipitori?…
AFIN: Ce lipitori?… unde vezi tu lipitori?…
LULUŢA: Ha, ha, ha… ba-s sprâncene… şi una-i numai pe jumătate!
CHIRIŢA: Ha, ha, ha. (În parte.) Cum i-aş suci gâtul când ar fi a mea!
LULUŢA: Maman, să-mi cumperi si mie o pereche de sprâncene din târg,
ca să le pun păpuşei de Anul Nou.
AFIN: Bine, bine, ţi-oi cumpăra. Taci din gură.
CHIRIŢA: Da de ce să tacă, soro? las’ să vorbească copila… că zice tot
nişte lucruri… Se cunoaşte că învaţă la pasion.
LULUŢA: Pansion, mătuşică… nu pasion.
CHIRIŢA: Fie şi pansion, că doar nu m-o crescut mama cu gubernată, ca
să ştiu nemţeşte.
LULUŢA: Guvernantă, mătuşică, nu gubernată… Da bine, mătuşică, aşa
vorbiţi pe-acolo, prin provincie?…
Guvernanta ne-a spus nouă
Că vorbiţi o limbă nouă;
Când e vorba de parchet?
Ziceţi curat că-i pichet.
Când e de tapiserie?
O numiţi patiserie.
Când de botine de glanţ?
Ziceţi botoaie cu clanţ.
Un ceasornic hronometru?
Îl numiţi cu barometru.
Ş-orice lucru de bonton?
Monton, zebon sau triton!
CHIRIŢA: Ha, ha, ha! Ce giuvaer îi! ha, ha, ha. (În parte, furioasă.) Ce
triton ţi-aş trage eu, trântorule… (Tare.) Ha, ha, ha! are un duh cât şapte,
şi dă dintr-însa nişte vorbe… ha, ha, ha.
AFIN: Mă rog, să nu mi-o deochi…
CHIRIŢA (scuipând): Ptu… ptu… ptu…
LULUŢA (culegând un pai, jos): Na! că ţi-a sărit un dinte, mătuşică.
CHIRIŢA (speriată): Un dinte? (Se repede şi ia paiul.) Ce dinte?… un
pai!…
LULUŢA: Altă dată să ştii, mătuşică, că aici, în Iaşi, nu este obicei să faci
ptu, ptu în obrazul altora… nu-i frumos…
CHIRIŢA: Auzi, păcatu?… auzi cum m-o înşălat? de mi-o sărit inima din
loc!… Să-ţi spun drept, soro dragă, ţi-i hazlie Luluţa… dar îi cam
obrăznicuţă… adică, să nu te superi.
AFIN: Mademuazelă, cere pardon mătuşicăi.
LULUŢA: Bai… bai…
AFIN: Nu vrei?… când îţi porunceşte maman?… Apoi, să te duci degrabă
la caraul şi să nu crâcneşti…
LULUŢA: Mersi, maman. (Se închină; în parte.) Tot mă dureau
picioarele; mai bine-oi şedea pe scaun.
(Se duce de se pune pe scaun înaintea toaletei şi, în toată vremea scenei
următoare, se apucă de face sprâncene şi musteţi bustului de carton ce
este pe masă… Îi pune roşu şi-i aşează zulufii.)
CHIRIŢA (în parte): Bine i-o făcut. (Tare.) Da de ce treabă, soro dragă?
AFIN: Las’ să mai prindă la minte, că-i prea nebună… Da ia spune- mi,
mă rog, ce fac copilele d-tale?
CHIRIŢA: Aristiţa şi Calipsiţa?… se gătesc de bal pe deseară, la mata.
AFIN: De pe acum?… De-abia a tocat…
CHIRIŢA: Ştii mata cum sunt fetele când se gătesc de bal… Ba le trebuie
una… ba alta… şi când te trezeşti, o înnoptat de tot. De aceea-i mai bine
să se apuce de toaletă încă cu ziuă… povestea vorbei: însuratul devreme
şi mâncarea de dimineaţă…
AFIN: Apropo de însurat… nu s-a înfăţişat nici un holtei ca să ceie
duducile?…
CHIRIŢA: Of! bată-i concina holtei!… că asta mă mănâncă pe mine… Ai
fete, soro? ai şi peri albi… zice că este la fteatru un cântec cu of, of, of…
AFIN: Îl ştiu… cel din Piatra din casă…
CHIRIŢA: Nu ştiu din ce piatră o fi; dar, nu-ţi uita vorba… l-am auzit o
dată la Botoşeni, şi de-atunci îmi huieşte necontenit în cap ca un
bondari… Am să ţi-l cânt:
Of, of, of, ce supărare,
De-a avea o fată mare!
AFIN: Da, îl ştiu, soro… l-am auzit…
CHIRIŢA: Nu-ţi uita vorba…
O hrăneşti
Ca s-o creşti,
Ş-apoi trebuie să porneşti
La vânat
Prin cel sat
Ca să-i cauţi un bărbat.
AFIN: Şi celelalte; destul… îl cântă şi ţiganii de ne asurzesc.
CHIRIŢA: Nu-ţi uita vorba.
De-i flăcău
Nătărău,
Te închini la duhul său.
De-i ghebos,
Uricios,
Îi zici nostim şi mumos;
Şi-i zâmbeşti,
Îl slăveşti
Doar să-l poţi să-l ginereşti.
(Împreună.)
CHIRIŢA
Of, of, ce supărare
De-a avea o fată mare!
AFIN
Of, of, of, ce supărare
Cu-o nebună ce leac n-are!
CHIRIŢA: Ei; apoi închipuieşte-ţi acum, soro… dacă cu o singură fată ai
atâte supărări, dar cu două?… când ai două cucoare mari ca mine?…
LULUŢA (în parte): Are cucoare mătuşica?… am să-i cer să-mi deie una
mie.
CHIRIŢA: Îra!… surioară dragă… eu te ţin de un ceas în picioare… alei!…
ia, aşa păţesc de câte ori gândesc că am fete de măritat: îmi pierd minţile.
(Aduce scaune.) Poftim de şezi, mă rog… şi mă iartă.
AFIN: Foarte-ţi mulţumesc… că trebuie să mă duc îndată acasă pentru ca
să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal.
CHIRIŢA: Da ia mai şezi… pentru hatârul meu… Să mă vezi moartă… să
mă-ngropi de te-i duce.
AFIN (în parte): Vai de mine! că mi-am găsit beleaua… (Şade.)
CHIRIŢA: (punându-se pe un scaun): Ş-aşa cum îţi spuneam, zic într-o
zi boieriului: Frate! ştii c-avem două fete mari? — Ba ce mari, îmi
răspunde sufleţelul, coşcogea!… cât nişte zdragoni (Bărbatu meu îi tare
mucalit, bată-l-ar norocu c-un car de galbeni!) — Ei bine, îi zic eu,
gândit-ai, dragă, să le mărităm? — Hai, hai! le-am găsit doi bărbaţi
şucada. — Care şi care? — Paharnicul Brustur şi căminarul Cociurlă,
vecinii moşiei noastre. — Brustur şi Cociurlă?… Elei, frate!… cum o să-mi
dau fetele după nişte boierinaşi de ţară?… Fete frumuşele… tinerele…
curăţele… hărnicele… cu franţuzasca lor… cu ghitarda lor… cu cadrilu
lor… gospodine bune… iconoame… cetite… giucate… pricopsite… să le fac
eu, pe una Brusturoaie şi pe ceealaltă Cociurloaie!… atunci s-agiungă!…
— Ea, Brusturoaie… ea, Cociurloaie… mai bine decât or mocni ş-or
îmbătrâni în casa părintească… Brustur şi Cociurlă au moşioare bune; au
bănişori buni… au vitişoare bune. — Ei! şi pentru că au vite, de aceea să-
mi fac eu blestemul ca să le dau copilele?… ba, cât îi cucu!… Şi-or pune dlor
pofta-n cui. — Ba nu şi-or pune-o, pentru că le-am făgăduit. — Ba şior
pune-o. — Ba nu şi-or pune-o. — Ba şi-or. — Ba nu. — Ba şi-or. — Ba
nu. — Ah… Ah! ş-am leşinat!…
AFIN: Ai leşinat?…
CHIRIŢA: Fără doar şi poate… da ştii? Iată! Când m-am trezit, bietu
sufleţelul îşi smulgea musteţile de desnădăjduire! şi pentru ca să mă
liniştească, mi-o făgăduit să mă lase ca să vin în câşlegi la Iaşi cu fete cu
tot… pentru ca să cerc doar le-aş pute a mărita aici… însă mi-o hotărât
ritos: că de-o n-oi izbuti să prind gineri prin Ieşi, pănă la sfârşitul
câşlegilor, apoi îmi brustureşte şi-mi cociurluieşte odoarele, ca mai bine.
AFIN: Ei, şi pân-acum nu s-a arătat nime?
CHIRIŢA: Cum nu?… Înţălegi că îndată ce-am sosit aici, mi-am scos
fetele la ivală… pe la ftreatru, pe la suarèle… ghilosite, gătite,
împopoţonate, îmbrăcate tot după modă… Ce dracu să faci?… dacă ai
giuvaeruri, trebuie să le arăţi.
AFIN: Şi în sfârşit…
CHIRIŢA: În sfârşit, am prins doi în căpcană… dar însă nu mi-o pominit
nici bechi de Isaia dănţuieşte.
AFIN: Cine şi cine?
CHIRIŢA: Aga Bondicescu şi spătarul Pungescovici!… ştii, tinerii cei doi
care porniseră cu copilele la braţetă, când ne-am troienit în Păcurari, şi
care i-am întâlnit intrând truspatru la han la Pârlita?… Bondicescu, soro,
şi Pungescovici…
AFIN: Da, îi ştiu… i-am zărit, când ţi-ai luat fetele înapoi. (În parte.)
Sărdarul Cuculeţ mi-a vorbit de ei ca de nişte berbanţi…
CHIRIŢA: Aud?…
AFIN: Mă rog… îi cunoşti?
CHIRIŢA: Cum nu?… vin în toate zilele să ne vadă. (Încet.) Şi ştii una?…
Pare-mi-se că li s-o aprins călcăile…
AFIN: Aş!
CHIRIŢA: Ce-ţi spune Chiriţa…
AFIN: Da n-ai cercetat… ce sunt?… de unde-s?… ce stare au?
CHIRIŢA: Ce atâta cercetare… când unu-i agă şi cellalt spătar… Ş-apoi
tineri, soro… cu vorbă, cu ighemonicon… cu tabieturi… iar nu ca Brustur
şi Cociurlă… groşi în ceafă şi morocănoşi… Aşa gineri mai vin de-acasă, şi
să vezi…
(Vorbeşte la urechea Afinoaiei.)
LULUŢA: Uf! m-am săturat de caraul.
AFIN (apropiindu-se de Luluţa): Da ce te-ai apucat acole de făcut?
LULUŢA: Maman, am gătit păpuşa de bal… i-am făcut sprâncene… am
boit-o cu roş… i-am pus benghiuri ca la mătuşica… ia vezi cât îi de…
AFIN: sprâncene?… benghiuri?… roş?… da de unde le-ai găsit toate
aceste?
LULUŢA: În besecteua mătuşicăi!
CHIRIŢA (furioasă): Ha? în besec… iaca dimonu… că mi-o cotrobăit
toate lucruşoarele… (Merge de ascunde gavanoşelele în besecte.)
AFIN: Madmuazelă, nu-i frumos… (Pufneşte de râs.)
SCENA III
Cei dinainte, GUGULIŢĂ
GUGULIŢĂ (alergând cu un răvaş din odaia lui): Neneacă, neneacă…
iaca un răvaş de la băbaca. (Se opreşte ruşinat, văzând pe Afinoaie şi pe
Luluţa.)
CHIRIŢA: Un răvaş de la d-lui?… adă-l încoace… (Ia răvaşul şi-l
deschide.) Cu voia matale, cucoană Nastasiică…
AFIN: Poftim…
LULUŢA (în parte): Ah, mon Dieu!… quel drôle de monsieur.
(În toată vremea citirii scrisorii, Guliţă se uită la Luluţa şi umblă
împrejurul ei. Luluţa îl priveşte cu dispreţ.)
CHIRIŢA: Cum îmi bate inima!… parcă-mi vesteşte ceva… (Citeşte.)
―Sărut guriţa matale, scumpă Chiriţă. Mai întâi, nu lipsesc a cerceta
despre întregimea sănătăţii matale şi a copiilor, ca aflând că se află aşa
precum doreşte inima mea, nu puţin să se bucure sufletul meu de soţ şi
de părinte; al doile vei şti că din mila Proniei cereşti mă găsesc şi eu
sănătos… însă Fifiţa o răposat de jigăraie!… (Vorbit.) Fifiţa o răposat?…
mare minune!…
GUGULIŢĂ: A crăpat!… bine-a făcut că mă muşca tot de nas.
CHIRIŢA: Taci, varvarule!… biaţa Fifiţa!… când ai şti, cucoană
Nastasiică, ce căţeluşă… numai atâtica; şi când hămăia, nici nu-i auzeai
glasul… ia aşa: ham, ham, ham…
LULUŢA (în parte): Auzi cum latră?
CHIRIŢA (ştergându-şi ochii): În sfârşit, aşa i-o fost scris; toţi suntem
muritori! (Citeşte:) ―Al triilea, te înştiinţez că câşlegile se apropie de
sfârşit… drept care îţi poroncesc să-ţi iei catrafusele şi să vii înapoi îndată
la Bârzoieni, ca să facem cununia cu paharnicul Brustur şi cu căminarul
Cociurlă, căci la dimpotrivă vin eu însumi la Iaşi ca să vă umflu pe sus cu
nepus în masă. Al d-tale soţ supus şi iubit… Grigori Bârzoi ot Bârzoieni.
15 Ghenarie 1844.‖
GUGULIŢĂ: Băbaca are să vie aici!… E! bine-mi pare!… am să-i cânt
toată ziua din minavet…
LULUŢA (caută la Guliţă cu mirare şi pe urmă îi întoarce spatele)
GUGULIŢĂ (Luluţei): Din minavet…
CHIRIŢA: Ai văzut, dragă cucoană Nastasiică, ce-mi scrie d-lui?… Ce mă
sfătuieşti să fac?
AFIN: Ştiu eu?…
CHIRIŢA: Ştii ce?… îmi vine să-i strâng cu uşa pe Bondicescu şi pe
Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gânduri au?… Mi-i că m-oi trezi
deodată cu bărbatu-meu, ţop în spate… ş-apoi, aşa-i c-am codălghit-o?…
AFIN: Fă cum îi socoţi, dragă cucoană Chiriţă… dar eu una te sfătuiesc să
nu te grăbeşti pănă nu-i afla lămurit cine sunt tinerii…
CHIRIŢA: Elei, dragă!… da nu ţi-am spus de atâte ori că unu-i agă şi
cellalt spătar? (În parte.) Nu cumva vre să-i păstreze pentru trântorul
ei?…
AFIN: În sfârşit, îi treaba d-tale. Eu mă duc… dar nădăjduiesc că nu-i
lipsi deseară la bal.
CHIRIŢA: Cum, Doamne, iartă-mă! să lipsesc?… când am fete de
căsătorit?
AFIN: Hai, Luluţă, şi zi bonjur mătuşicăi.
LULUŢA (făcând compliment): Bonjur.
CHIRIŢA (imitând-o): Îi poznă de nostimă!… (O sărută.)
LULUŢA (în parte): Ştirba-baba-cloanţa.
CHIRIŢA (în parte): Ce-o zis?… Hei, că nu eşti a mea, păcatule!
(Împreună.)
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ
Adio! în astă-seară
Vom veni cu toţi la bal
Să-ngropăm în veselie
Acest vesel carnaval!
AFIN, LULUŢA
Adio! în astă-seară
V-aşteptăm pe toţi la bal
Să-ngropăm în veselie
Acest vesel carnaval!
AFIN
Să nu mă dai de sminteală…
CHIRIŢA
N-ai, soro, nici o îndoială,
Căci am fete, fete mari:
Două june porumbiţe,
Două blânde cănăriţe…
Şi le caut doi canari.
LULUŢA
Mătuşică, dinioare,
Ai zis că-ai două cucoare…
CHIRIŢA (în parte)
Vai, ce drac împeliţat!
LULUŢA
Ah! te rog, dă-mi una mie…
GULIŢĂ (Luluţei)
Poate-o vrei de jucărie?
LULUŢA (în parte)
Oh! le drôle de petit fat!
(Împreună.)
Adio! în astă-seară
ş.c.l. ş.c.l.
SCENA IV
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ şi pe urmă FECIORUL
CHIRIŢA: Ei! de-acum hai degrabă la îmbrăcat… Guliţă, du-te de-ţi pune
straiele cele de Anul Nou şi te fă pupuica, sufletul meu.
GUGULIŢĂ: Da nu pot să mă-mbrac singur, neneacă…
CHIRIŢA: Auzi, coşcoge calindroiu? Doamne! că alintat ai mai fost… Măi
ficior…
FECIORUL (îmbrăcat în livrea strâmtă): Aud, cucucoană. (Vine pe uşa
din fund.)
CHIRIŢA: Iaca ţuţuianu… şi-o pus livreua… Ian să videm, bine-o lucrat-o
jidanu?
FECIORUL: Mă cam strânge la coate şi-n spate.
CHIRIŢA: Da ce vrei?… să bălălăieşti ca într-un sucman?… aşa-i moda-n
Ieşi.
FECIORUL: Nu ştiu ce mâncare o fi moda ceea… dar ştiu că mă strânge
moda-n spate de-mi ies ochii… parcă m-a pus în teasc!
CHIRIŢA: Taci din gură… şi mergi de-mbracă cuconaşul. Guliţă, să nu
mă dai de sminteală.
GUGULIŢĂ: Lezebon, maman… eu acuşi sunt gata… cât ai bate-n palme.
(Iese cu feciorul şi intră în odaia lui.)
CHIRIŢA: Acum, ia să-mi văd şi fetele… (Strigă.) Aristiţo, Calipsiţo…
SCENA V
CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (crăpând uşa odăii lor): Aud, maman.
CHIRIŢA: Da veniţi încoace… Ce, Doamne, iartă-mă, de-mi faceţi iţii?
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (coborând ochii): Maman…
CHIRIŢA: Ce-aţi păţit astăzi de vă fasoliţi aşa?…
ARISTIŢA, CALIPSIŢA: Nu suntem încă îmbrăcate.
CHIRIŢA (în parte): Bietele copile!… Ce ruşinoase-s!… vezi dacă le-am
crescut cum se cade?… iar nu ca dimonu cela a cucoanei Nastasiicăi, care
dă la om fără băţ. (Tare.) Ei! cătaţi de vă-mpodobiţi frumos şi puneţi-vă
nasul în talgere cu apă rece să se disroşească, hai. (Fetele închid uşa.)
Doamne!… Doamne! de când m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal
de poştă. Ş-apoi ce folos!… cuconaşii din Ieşi nici nu catadicsesc să se
uite la bietele copile, parcă ei sunt cu steua-n frunte.
Ce folos, vai! că am fete,
Porumbiţe cucuiete,
Tinerele, frumuşele,
Curăţele, hărnicele;
Cu cadrilul lor,
Franţuzeasca lor,
Stăricica lor
Şi ghitarda lor!
Azi bonjurii cu lungi plete
Fug de fete cucuiete
Şi-ngroziţi de şotii rele
Fug de ele ca de iele!
(Se aude bătând în palme în odaia fetelor.)
CHIRIŢA: Bat în palme copilele… (Bate şi ea în palme.) Ioană… Ioană!…
nici c-a veni azi surda!… Ioano! fa!… se vede c-o adormit strigoaica… mai
ştii ce?… Ian să videm… (Intră în odaia ei. Se aude dând o palmă şi
zicând:) Na! somnoroasă… să te-nvăţ eu.
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (din odaie): Ioano… Ioano…(Se aude dând
palme.)
ŢIGANCA (ieşind din odaia Chiriţei cu părul zburlit şi intrând în odaia
fetelor): Iată-mă-s… iată-mă-s… Ce este?…
CHIRIŢA (din odaie): Ioano… Gheorghe…
FECIORUL (ieşind din odaia lui Guliţă): Aud, cucoană. (Aleargă până
la uşa Chiriţei şi se întoarce înapoi la uşa lui Guliţă; pe urmă face
îndărăt şi intră la Chiriţa.)
GUGULIŢĂ (din odaie): Gheorghe… Gheorghe…
CHIRIŢA (din odaie): Ioană… Ioană…
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (din odaie): Na! coţofană. (Se aude dând palme.)
ŢIGANACA (ieşind ameţită, aleargă când la o uşă, când la alta şi în
sfârşit intră iar la fete, care în toată vremea asta o tot cheamă): Mare
păcat!…
GUGULIŢĂ (încălţat cu o singură ciubotă, aleargă după Gheorghe şi
intră după el în odaia Chiriţei): Gheorghe… Gheorghe… da vină de-mi
pune ciubota…
SCENA VI
PUNGESCU, BONDICI
BONDICI (deschizând uşa din fund, încet): Nime în tindă, nime în
odaie; tufă ca-n punga noastră… (Deschizând uşile.) Poftim, arhon
spătar, că aici suntem la locul nostru.
PUNGESCU: Poftim d-ta întâi, arhon agă.
BONDICI: Ba… mă ferească Dumnezeu!… poftim.
PUNGESCU: Ce se potriveşte… (Intră odată amândoi râzând.)
BONDICI: Ne poftim ca oarecine la temniţă.
PUNGESCU (răsărind): Ia… nu pomeni de temniţă, neneo, că mă-nfior
pân-în unghii…
BONDICI: Pentru ce, neiculiţă?… pentru că ai pârjolit mai deunăzi la
cărţi pe sărdarul Cuculeţ?
PUNGESCU: Precum zici… acest onorabil sărdar e director la agie şi am
însemnat că el ne urmăreşte ca umbra peste tot locul… Nu cumva oare
vrea să ne joace vro coţcă?
BONDICI: Păn’ la coţca lui, fora tu înainte cu coţca ta şi zi: buni
patruzeci.
PUNGESCU: Cu urma cincizeci… o ştiu! dar mi-e frică… de! ce să fac…
mi-e frică.
C-un director de agie
Nu e lucru de glumit,
Căci el poate-ntr-o mânie
Să te puie la dubit.
BONDICI
Pentru ce să-ţi fie frică?
Nu eşti, neneo, vel-spătar?
PUNGESCU
Azi spătar e chiar nimică…
BONDICI
Înţeleg… fii agă dar.
PUNGESCU
Agă? agă? bine, fie!
Rangu-i nobil şi-l primesc,
Însă…
BONDICI
Însă…
PUNGESCU
De agie
Eu mă tem şi mă feresc.
BONDICI: Ei, geaba! nici c-oi să pot să-l fac om… Da oare unde să fie
cucoanele de gazdă?
PUNGESCU: Poate c-o fi dormind după prânz… obiceiul pământului.
BONDICI: Aş! obiceiurile cele bune se pierd pe toată ziua… însă,
apropo… cum mergi tu cu curtea?
PUNGESCU: Cu Curtea… îi trag opoziţie pă zdreavăn pân’ ce-oi prinde
un os… tot obiceiul pământului…
BONDICI: Ha, ha, ha!… Eu te întreb de curtea ce faci demuazelelor!
PUNGESCU: Merg ţeapăn… da tu?
BONDICI: Vârtos… Ei, apoi ce facem?… ne însurăm?
PUNGESCU: Zestre este?
BONDICI: Trebuie să fie că-s de la ţară… şi ştii tu că la ţară se-ngraşă
bobocii.
PUNGESCU: Bobocii?… vrei să zici gâscănaşii?
BONDICI: Bine-ar fi să ne luăm de vorbă în sfârşit cu cucoana Chiriţa, cu
neneaca.
PUNGESCU: Bine, da!… începe tu, că eşti mai ischiuzar.
BONDICI: Numai de s-ar înfăţişa. Oare unde să fie?… Ia caută printre
uşi.
PUNGESCU: Să trag o repede aruncătură dă ochi?… bine. (Se apropie de
uşa Chiriţei şi caută înăuntru.)
BONDICI (în parte): Altă nu ne rămâne decât să ne însurăm, pentru ca
să scăpăm de creditori şi de lipsa de toate zilele… Duducile-s cam… dar
apoi, vorba ceea: rău cu rău, însă mai rău făr’ de rău!… (Se apropie de
besecte.)
PUNGESCU: Aoleo! ce-mi văzură ochii! baba-şi pune boia-n păr?… Al
naibii! (Merge la uşa fetelor de caută în odaie.)
BONDICI: Bre! ce de gavanoşele cu dresuri… şi alb, şi roşior, şi negru…
(Deschide besecteua şi găseşte o hârtie.) Se vede că zugrăveşte cucoana…
PUNGESCU: Ha, aferim, frumos… aşa-mi mai vine la merchez…
(Trimite sărutări în palme.)
BONDICI (citind hârtia): Ce văd?… o foaie de zestre!… Neiculiţă…
neiculiţă, vin degrabă să vezi…
PUNGESCU: Ce?…
BONDICI (citind iute): Şaluri… stropitori… afumători!… (Vorbit.) Buni
patruzeci!
PUNGESCU: Cu urma cincizeci… ştiu, da ce-i?
BONDICI: Ascultă: (citeşte:) ―Foaia de zestre a fiicelor mele Aristiţa şi
Calipsiţa!‖
PUNGESCU: Aoleo!… zi-nainte… cruce-ajută.
BONDICI: ―Boccealâcul: două şaluri.‖
PUNGESCU: Bun! unu mie, unu ţie!
BONDICI: ―Două blane de jder, două de vulpe.‖
PUNGESCU: Bun! jderu mie…
BONDICI: Ba vulpea ţie. — ―Patru rochii de satintur… două de
grudinap… două de micaton!‖
PUNGESCU: Adică: satin turc, gro de Naplu şi micoton… provincialism!
BONDICI: ―Argintării… două afumători de argint în formă de mere
domneşti.‖
PUNGESCU: Ştiu c-o să ne dăm fumuri…
BONDICI: ―Două stropitori, tij, de argint, în formă de pere cu frunze
poleite. 12 linguri de vermililion, patru chisele de cristal cu hulubi poleiţi
de dânsele, 12 pahare săpate cu slove nemţeşti.‖
PUNGESCU: Ce chefuri! ce tabieturi!
BONDICI: ―Tingiri, castroane şi sahane…‖
PUNGESCU: Treci dincolo de bucătărie.
BONDICI: ―Două oghealuri de cutnie, patru perne de puf şi opt prostiri
cu mărginile cusute la gherghef…‖
PUNGESCU (răsucindu-şi mustăţile): Cheschevu, monsiu Bondici?…
BONDICI (împingându-l cu umărul): Du-te naibii — ―Două apărători de
păun‖.
PUNGESCU: Aferim… să ne apere când om dormi după masă.
BONDICI: ―Două prosoape de mire, berbelăcuri pentru ras, cusute de
copile la gherghef. Două chisele de tutun, tij, cusute de copile cu fluturi.
Două tocuri de peptene de catife, tij, cu fluturi. Două calăfuri de imamele
cu muţunachi, tij, cusute cu fluturi de copile.‖
PUNGESCU: Aoleo! ce dă mai fluturi! o să părem chiar grădini cu flori
dă mac.
BONDICI: ―Şi, în sfârşit, câte 1500 galbeni de fată; bani înaht,
împărăteşti şi cu zimţi.‖
PUNGESCU: 1500 galbeni!… işala! maşala!… m-am făcut chiabur!
BONDICI: Mai bine era mai puţini fluturi şi mai mulţi galbeni.
PUNGESCU: Lasă, neneo, că-s buni şi aia… cu 1500 galbeni capital, îmi
fac stare… stos, paroli, chit a dublu, setleva, chensleva şi nevasta mazu!…
s-a mai văzutără de alea… Da, ian spune-mi… ceva suflete de ţigani nu-s
în foaie?…
BONDICI (întorcând fila): Ba stai… (Citeşte.) ―Mai adaog la această foaie
de bun proeresul meu: zece suflete de ţigani lingurari… Şi închei zicând:
să le fie de bine copilelor, ginerilor şi tot neamului lor… iscălit, banu
Grigori Bârzoi, ot Bârzoieni.‖
PUNGESCU (cu entuziasm): O! Bârzoi!… nu te cunosc… dar pre-a mea
lege! te-aş băga în sân dac-ai încăpea dă urechi!… Îmi vine să-i meşteresc
un ştaer… (Joacă.)
(Împreună.)
Vivat! vivat! pentru noi!
Soarta-ncepe-a fi cu nuri!
Vivat! vivat! amândoi
Ne-am făcut boieri chiaburi.
SCENA VII
Cei dinainte, ARISTIŢA, CALIPSIŢA
ARISTIŢA, CALIPSIŢA, (ieşind din odaia lor, se opresc, zărind străinii,
şi cobor ochii): A!
BONDICI: Sărutăm mânuşiţele şi picioarele duducilor…
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (închinându-se ca copile mici): Monsiu…
BONDICI (înaintându-se): De ce vă sfiiţi de noi, care am fost totdeauna,
suntem şi vom fi în veci supusele slugi a neneacăi d-voastră şi…
PUNGESCU: Şi chiar adoratorii copilelor neneacăi. (În parte.) Hait!… leam
turnat-o dă la mertepea.
BONDICI: Dar… adoratorii cei mai înflăcăraţi! (Încet lui Pungescu.) Pe
care o iei tu?
PUNGESCU: Pă Calipsiţa.
BONDICI: Treci dincolo, lângă ea.
PUNGESCU: Hait… (Trece lângă Calipsiţa.)
BONDICI (Aristiţei, cu foc): Nu mă îndoiesc, duducă Aristiţă, că din
ceasul ce ţi-am dat braţul la Păcurari… ai înţeles că te iubesc?…
CALIPSIŢA: Ui monsiu…
PUNGESCU (Calipsiţei, cu foc): Sper, domnişoară, că…
ARISTIŢA: Ui monsio…
PUNGESCU: Ui?
Dar, siarmanta demuazelă
Anima-mi de columbela
În etern te va iubi!
CALIPSIŢA (în parte)
Chel bonior!…
PUNGESCU
Aud?
CALIPSIŢA
Mersi.
BONDICI
Şi eu, tij, o! duducuţă,
Să fiu bufnă, să fiu cuţă
Dacă nu te voi slăvi…
ARISTIŢA
Pur tujur?
BONDICI
Tujur!
ARISTIŢA
Mersi.
(Bondici şi Pungescu se pun în genunchi.)
TOŢI
Ce mulţumire!
Ce fericire
Dă peste mine…
(Strănută o dată cu toţii.)
Fie-ţi de bine!
SCENA VIII
Cei dinainte, CHIRIŢA
CHIRIŢA (ieşind din odaia ei şi văzând scena de mai sus, vine repede şi
întinde mâinile deasupra lui Bondici şi a lui Pungescu): Amin! vă
blagoslovesc!… şi la capul altor fete!
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (uimite): Maman…
CHIRIŢA: Ce maman?… ce vă sastisiţi? parc-aş fi caua!… Vă iubiţi? Să vă
fie de bine!… Doar nu-s vitrigă… Ce doresc eu?… fericirea voastră…
inima mea de mamă… eu v-am crescut… (Plânge.) V-am hrănit… Luaţivă…
însuraţi-vă… cununaţi-vă… împărecheţi-vă… ca hulubaşii şi ca
cărăbuşii… Eu vă dau blagoslovenia mea… acum şi purure şi în vecii
vecilor… (În parte.) Of! slavă ţie, Doamne, că m-am cotorosit!…
BONDICI: Cucoană Chiriţă… suntem pătrunşi până în suflet!… şi crede
că ne-om sili de a fi ginerii cei mai supuşi… cei mai… (Îşi şterge ochii, în
parte.) Căci n-am o frunză de ceapă!
PUNGESCU (suflându-şi nasul tare): Cucoană soacră… las’ pă noi…
atâta-ţi zic…
CHIRIŢA: Te înţăleg, fătul meu… dragă arhon spătar… noroc bun!
TOŢI
Ce mulţumire!
Ce fericire
A dat pe mine!
(Strănută o dată cu toţii.)
Fie-ţi de bine!
CHIRIŢA: Amin şi într-un ceas bun!
SCENA IX
Cei dinainte, GUGULIŢĂ, FECIORUL
GUGULIŢĂ (ieşind cu feciorul din odaia Chiriţei, numai cu o ciubotă):
Neneacă… neneaca… zi feciorului să mă-mbrace.
CHIRIŢA: Da cum? încă nu te-ai îmbrăcat?
FECIORUL: D-apoi când era să-l îmbrac, că pân-acu m-ai ţinut de ţi-am
pus boieua cea neagră pe cap.
CHIRIŢA: Ieşi afară, tontule!… Guliţă, mergi degrabă de te găteşte, că se
întârzie.
GUGULIŢĂ: Lezebon, maman… (Intră în odaia lui cu feciorul.)
BONDICI: Da unde merg cucoanele? la teatru?
CHIRIŢA: Ba nu… la bal, la cucoana Nastasiica a banului Afin.
BONDICI: Afin? vrei să zici Dafin?
CHIRIŢA: Ba Afin.
BONDICI: Ba Dafin…
CHIRIŢA: Dafin?… să vede că acu-i moda de a-şi anina un dobru?… În
sfârşit, fie şi Dafin… Dumneavoastră veniţi la balul Afinoaiei?
BONDICI: Mai târziu… poate…
PUNGESCU (încet lui Bondici): D-apoi nu suntem poftiţi, neneo.
BONDICI (împingându-l cu cotul): Să ne daţi voie a vă întovărăşi până
acolo.
CHIRIŢA: Bucuros… Lipon, hai să ne pornim… Guliţă… Guliţă…
GUGULIŢĂ (din odaie): Aud, neneacă.
CHIRIŢA: Gata eşti, suflete?
GUGULIŢĂ: Ca ş-un purces… iată-mă-s. (Iese din odaie cu minavetul în
spate.)
CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!… Cu minavetul vrei să mergi la bal?
GUGULIŢĂ: Cu minavetul… ca să le cânt cucoanelor.
CHIRIŢA: Ai nebunit?… lasă dulapul din spate…
GUGULIŢĂ: Ei… neneacă.
CHIRIŢA: Dă-l gios, c-apoi te las acasă cu Ioana ţiganca… auzi! cu
minavetu?… să părem că mergem cu colinda prin sat… Haideţi deacum…
TOŢI
Haideţi toţi cu veselie,
Hai la bal să alergăm;
Şi-n plăcerea cea mai vie
Până mâini să tot jucăm.
ŢIGANCA (singură): Slavă Domnului că s-au dus… ş-am scăpat… Decât
ai avea un stăpân, mai bine şapte slugi. (Se pune pe scaun.)
CHIRIŢA (venind înapoi cu fetele, zice à la cantonade): Aşteptaţi puţin
în scară, că ne întoarcem îndată… (Fetelor.) Veniţi încoace degrabă să vă
pun puţintel roş… ia aşa, să fiţi mai îmbobocite… şi ceva benghiuri…
aşa… dar ian să vă spun: doar îţi fi morocănoase ca mai dăunăzi… cătaţi
să mai zâmbiţi… să mai faceţi cochetărismosuri ca la Ieşi, că aşa se
mărită fetele.
BONDICI şi PUNGESCU (intrând): Poftiţi, cucoană Chiriţă?
CHIRIŢA: Iaca… ia… Fa Ioană, ie sama la focuri… şi doar îi adormi…
ŢIGANCA (în parte): Ei… ba nu, că mi-a fi ruşine…
CHIRIŢA: Haideţi de-acum.
TOŢI
Haideţi toţi cu veselie,
Hai la bal să alergăm;
Şi-n plăcerea cea mai vie
Până mâini să tot jucăm.
(Pungescu şi Bondici dau braţul fetelor. Chiriţa îi urmează şi feciorul cu
livrea le deschide uşa.)
ŢIGANCA (picând pe scaun ostenită): Uf!
(Cortina cade.)
ACTUL III
Teatrul reprezintă un salon elegant cu trei uşi mari în fund, care dau în
alt salon mare de joc. Uşă în stânga, pe al doilea plan, care duce în
apartamentul văduvei Afin. În dreapta, o canapea şi scaune aşezate în
rând până în fund. În stânga, pe întâiul plan, o masă de cărţi cu toate cele
trebuincioase: sfeşnice cu lumânări aprinse, cărţi şi celelalte. Prin pereţii
salonului, candelabre pregătite pentru bal. La ridicarea cortinei, ambele
saloane sunt încă neluminate.
SCENA I
VĂDUVA AFIN, LULUŢA, FECIORI în livrele
(Arie din ―Baba-Hârca‖: ―Tanana‖)
FECIORII
Las’ pe noi,
Las’ pe noi,
Că suntem biv-vel ciocoi.
AFIN
Să vă văd acum la treabă,
De sunteţi feciori de treabă
Şi-i aşa cum ziceţi voi,
Că sunteţi biv-vel ciocoi!
FECIORII
Las’ pe noi
Etc., etc.
AFIN (la ciocoi): Aţi înţeles bine ce v-am poruncit? Să aprindeţi
lumânările peste un ceas şi, dacă a veni Barbu cu taraful lui, să-l puneţi
la scară.
LULUŢA: Ca să-l bată?… da de ce, sărmanu bietu moş Barbu?
AFIN (râzând): Ba ca să cânte, când or veni musafirii… (Feciorii ies prin
fund.)
LULUŢA: Maman… eu să joc dacă m-a pofti cineva?
AFIN: Să joci… (În parte.) Auzi d-ta întrebare?… Un păcat cât o schioapă
de mică… ştii că, zău, nu mai sunt copii în ziua de azi?…
LULUŢA (cu bucurie): Plait-il… Îmi dai voie?… quel plaisir!
AFIN: Da bine, Luluţă, tu ştii să joci?
LULUŢA: Cum să nu ştiu?… am învăţat la pansion şi valţu, şi cotilionu, şi
polca, şi mazurca, şi cadril… toate danţurile.
AFIN: Frumos!… dar ceva carte ai învăţat?
LULUŢA: Şi nemţeşte, şi italieneşte, şi franţuzeşte… toate limbile.
AFIN: Afară de limba ta, limba românească?
LULUŢA: Apoi dacă nu ştie nici madama…
(Se aud afară cântând lăutarii.)
AFIN: Ce este?… cine vine la bal de pe acum?… de-abia a înserat şi nici
măcar nu s-au aprins policandrele.
(Se aude glasul Chiriţei, zicând: ―Carnacsî!… că era să fac bâca!‖)
LULUŢA: Maman, maman… vine mătuşica…
AFIN (cu mirare): Cucoana Chiriţa… de pe acu?
SCENA II
Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA şi GUGULIŢĂ
(Toţi, în toaletă de bal, intră prin fund.)
CHIRIŢA: Of! slavă Domnului c-am agiuns cu capul teafăr… Sărut
ochişorii, cucoană Nastasiică… Doamne! da rău îi pe uliţa d-tale!
AFIN: Ca pe toate uliţele.
CHIRIŢA: Lehamete!… am venit pân-aici cu zilele-n mână… uliţe îs
aiste?… pave îi asta?… Nu poţi face doi paşi, făr-a fi… povestea vorbei:
când cu capul de piatră, când cu piatra de cap… Ş-apoi vă mai lăudaţi cu
Ieşul dumilor-voastre… Cică-i capitalie… aşa capitalie!…
I
Acest târg ce-i zic în lume
Unii Iaşul, alţii Ieşi,
Însuşi ei, prin al său nume,
Te pofteşte ca să ieşi,
Ş-are, zău, mare dreptate,
Căci în sânu-i de-ai intrat,
Crezi că multele-ţi păcate
Chiar în iad te-o cufundat!
AFIN: Pentru ce aşa asprime asupra lui, cucoană Chiriţă?
CHIRIŢA: Pentru ce?… mă mai întrebi pentru ce?
II
Aici glodul, colbăria
Pe pământ şi-n cer domnesc!
Şi fânarel-Eforia
Tot în lună năzuiesc!
Prin urmare-n veci ieşenii
Pân-în gât sunt înglodaţi,
Şi ca bufne, ca vedenii,
De lumine depărtaţi.
AFIN: Frumos ne zugrăveşti!
CHIRIŢA: Adică… să nu bănuieşti.
III
Iar de vrei să vezi pavele
Sau de piatră, sau de brad,
Vin’ de cearcă, de ai şele,
Cum se află şi-n ce grad.
Vai de tine! de trăsură!
Dacă voieşti primblare… tronc!
Dinţii toţi îţi sar din gură
Într-un vecinic hodoronc!
AFIN: Ha, ha, ha… Soro, tare te-ai mâniat pe bietul Iaşi.
CHIRIŢA: Aşa, soro, dacă vă place; tot ştiţi a vă bate gioc de provinţie şi
nu vedeţi în ce păcat de coclaură trăiţi.
LULUŢA: Mătuşică… poate că ţi-a mai sărit un dinte pe drum?
CHIRIŢA: Ba n-a sări, că i-a fi ruşine, cu paveua asta pocită… Mi-am
muşcat limba de vro şăpte ori pân-aici.
GUGULIŢĂ: Şi eu mi-am muşcat limba.
ARISTIŢA: Şi eu…
CALIPSIŢA: Şi eu…
CHIRIŢA: Iacă şi bietele copile şi-o muşcat limba, sărmănelele!… dar nuţi
uita vorba, cucoană Nastasiică… parcă nu văd încă pe nime la bal?
AFIN: D-apoi încă nu-i vreme… Aice-n Iaşi, pe la noi, lumea se adună deabia
pe la nouă ceasuri… ş-acum îs de-abia opt.
CHIRIŢA: Elei!… măcar… nu mă mir… aice-n Ieşi, pe la d-voastră, toate
lucrurile se fac pe dos… dar pe la noi, în provinţie, ne apucăm de gioc
cum amurgeşte… şi, slavă Domnului, precum vezi d-ta, nu ne merge prea
rău. (Îşi arată talia.)
AFIN (zâmbind): Cu adevărat.
CHIRIŢA: Da bine… ce-o să facem noi acum până la nouă ceasuri?… să
şedem aşa, cuc, amândouă?…
AFIN: Nu vreţi să mergeţi la teatru?… este lojia mea.
CHIRIŢA: La ftiatru?… da ce parastuieşte în astă-seară?
AFIN: O piesă nouă… Două fete ş-o nuneacă.
CHIRIŢA: Ei! mă duc, că drept să-ţi spun… mă nebunesc de râs la cel
ftiatru.
AFIN: Dacă pofteşti să mergi… trăsura mea-i gata. (Bate în palme. Un
fecior intră.) Zi să tragă la scară.
CHIRIŢA: Sărut ochişorii… Aristiţo, Calipsiţo… veniţi cu mine.
GUGULIŢĂ: D-apoi eu, neneacă, să nu vin?
CHIRIŢA: Mata, puiule, rămâi aici ca să nu răceşti pe drum… şezi cu
duduca Luluţa… (În parte.) Mai ştii pozna?… poate să ne încuscrim mai
târziu cu Afinoaia. (Tare.) Hai, fetelor.
(Împreună.)
CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA
Haideţi, haideţi cu grăbire
La teatru românesc,
Unde relele din fire
Necruţat se biciuiesc!
AFIN, LULUŢA, GUGULIŢĂ
Mergeţi, mergeţi cu grăbire
Etc., etc., etc.
(Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa se pornesc spre fund.)
CHIRIŢA (întorcându-se iute din salonul din fund.): Ştii una, dragă
cucoană Nastasiică?… i-am pus la mână!…
AFIN: Pe cine?
CHIRIŢA: Pe aga şi pe spătarul. I-am prins mai dinioare cu oca mică, la
picioarele fetelor în genunchi… şi tronc! i-am strâns cu uşa. De-acum
poţi să-i priveşti ca ginerii mei… Ce zici?… aşa-i că-s volintiroaie?
AFIN: Şi, zău, îţi plac străinii cei doi?
CHIRIŢA: Disperaţi tineri!… Tocmai ce-mi trebuie… că şi Aristiţa şi
Calipsiţa îs disperate fete… Doamne fereşte!
AFIN: Dacă-ţi plac… ce să zic? să deie Dumnezeu numai să nu te căieşti
mai târziu.
CHIRIŢA: Da vorbă-i!… să mă căiesc că m-am cotorosit de o nevoie… (În
parte.) Aş vrea eu s-o văd cu două manine ca a mele. (Tare.) Cu
plecăciune.
(Împreună.)
CHIRIŢA, CALIPSIŢA, ARISTIŢA
Haideţi, haideţi cu grăbire ş.c.l.
GUGULIŢĂ, AFIN, LULUŢA
Mergeţi, mergeţi ş.c.l.
(Chiriţa cu fetele ies prin fund. Afinoaia intră în stânga.)
SCENA III
LULUŢA, GULIŢĂ
LULUŢA (în parte): Oh! la drôle de figure! (Râde încet.)
GUGULIŢĂ (în parte): Când aş avea încalte minavetul aici!… aş dura un
corţent, de-ar ţiui urechile.
LULUŢA (în parte): La drôle de figure! mon Dieu! la drôle de figure.
(Râde tare.)
GUGULIŢĂ (în parte): Dec!… ce se tot uită la mine!…
LULUŢA (se apropie de Guliţă): Monsieur Guliţă?… mai sunt mulţi ca dta
în provinţie?… Ha, ha, ha!
GUGULIŢĂ (în parte): Râde de mine? (Tare şi mânios.) Ba nici unul…
auzitu-m-ai?
LULUŢA: Parcă te-ai mâniat?
GUGULIŢĂ: Să ştii că m-am mâniat. Ce ai să râzi de mine?
LULUŢA: Apoi dacă nu mă pot stăpâni… ce să fac?… ha, ha, ha!
GUGULIŢĂ: Ian ascultă… pre legea mea.
LULUŢA: Ce?
GUGULIŢĂ: Acuşi… mă duc acasă.
LULUŢA: Călătorie sprâncenată.
GUGULIŢĂ: Cum ai zis… struncinată?
LULUŢA: Ei! nu te mai răţoi aşa, că nu-ţi şade bine. Hai mai bine să ne
jucăm împreună.
GUGULIŢĂ (îmblânzindu-se): De-a puia-gaia?… ori de-a baba-oarba?
LULUŢA: Ha, ha, ha!… parcă-i la şcoală…
GUGULIŢĂ: Iar râzi de mine?… mă duc acasă… (Vrea să iasă.)
LULUŢA (oprindu-l): Şezi, că-ţi făgăduiesc să-ţi dau pace de-acum.
Numai să nu te uiţi drept la mine, că iar mă umflă râsul.
GULIŢĂ: Foarte bine… m-oi uita de-a curmezişul… cu coada ochiului,
dacă vrei.
LULUŢA: Ian spune-mi: ştii să gioci?
GUGULIŢĂ: Hai, hai!… m-o învăţat un franţuz să gioc carcanu… Ia aşa,
şi cu mâinile, şi cu picioarele.
LULUŢA: Şi să cânţi?
GUGULIŢĂ: Hai, hai!
LULUŢA: Apoi să giucăm împreună tot balul…
GUGULIŢĂ: Da mata ştii să împleteşti din picioare?
LULUŢA: Auzi întrebare… parcă n-aş fi din Iaşi!
GUGULIŢĂ: Nu te supăra… credeam că fiind mititică… poate că…
LULUŢA: Mititică?… (Se înalţă pe vârful picioarelor.) Te poftesc…
GUGULIŢĂ: Măcar… că şi bunica-i mititică, şi-i de vro şaptezeci de ani.
Aşa-i tot tremură capul… Mata de câţi ani eşti?
LULUŢA: De cincisprezece…
GULIŢĂ: Treisprezece?
LULUŢA: Cincisprezece… quinze… (Îi dă trei tifle.) Cinq… dix… quinze…
GUGULIŢĂ (furios): Îmi dai tifla!… Ian ascultă, mamzelă… pre legea
mea…
LULUŢA (apropiindu-se de Guliţă): Ce? mă rog, ce?…
GUGULIŢĂ (domolindu-se): Nimic…
LULUŢA: Ha, ha, ha!… Iar te-ai uitat drept la mine.
GUGULIŢĂ (în parte): Eu, zău, mă duc acuşi acasă…
LULUŢA: Iar te-ai supărat?… da iute eşti…
GUGULIŢĂ: Să ştii că-s iute… ca hreanu…
LULUŢA: Hai să ne împăcăm… vrei?… dă-mi mâna-ncoace.
GUGULIŢĂ (îi dă mâna, în parte): A dracului fetiţă!… mă suceşte ca peun
titirez.
LULUŢA: Acum… fiindcă suntem prieteni, hai să cântăm şi să giucăm…
Vrei, monsiu Guliţă?
GUGULIŢĂ: Bucuros… dar ce să cântăm?… frunză verde?…
LULUŢA: Ba nu… lasă să-ţi cânt eu un cântec care l-am auzit la
guvernanta… cu gioc la sfârşit.
GUGULIŢĂ: Să te văd… adică să te-aud… îmi deschid urechile-n patru.
LULUŢA: Dacă-s destul aşa cum sunt… îs deschise cât opt.
GUGULIŢĂ: Ha, ha, ha! m-a pâcâlit.
LULUŢA (în parte): C’est un bon garçon… (Tare.) Ascultă…
GUGULIŢĂ: Da cum îi zic cântecului?
LULUŢA: Drin, drin, drin…
GULUŢĂ: Drin, drin, drin?… parcă-s zurgalăi de sanie… (În parte.) Ce
păcat că n-am minavetu aici!… i-aş trage un corţent de cele tătăreşti.
(În vremea scenei următoare, feciorii aprind lumânările de prin
candelabre. Salonul se luminează.)
LULUŢA
I-IUL CUPLET
Aici, în Iaşi, de vrei să ai răsunet,
La toţi să placi şi să fii chiar slăvit,
Cel mai bun chip e să produci un sunet,
Un sunet viu şi de toţi prea iubit:
(Sunând o pungă.)
Drin, drin, drin, drin, drin,
Drin, diririndrin, drin drin, drin,
Drin, drin, drin, drin, drin,
Drin, diririndrin, drin.
LULUŢA şi GUGULIŢĂ (făcând balanse de cadril)
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc., etc.
LULUŢA
II-LEA CUPLET
Aici, ades, când e vro cununie,
Orhestru-n bal răsun-armonios,
Dar pentru miri cea mai dulce-armonie
E, drin, drin, drin, sunet scump şi voios:
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
(Împreună.)
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
LULUŢA
III-LEA CUPLET
De vrei amor, dă-ţi ochii peste spate
Şi la prilej fii cam obrăznicel;
Iar de voieşti să ai în veci dreptate,
Cel mai bun chip e să faci frumuşel:
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
(Împreună.)
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
(Trece un fecior cu o tabla de cofeturi.)
GUGULIŢĂ: Îra! iaca cofeturi! (Aleargă la tabla şi-şi umple buzună
rile.) De cele cu fâstâci sunt?…
LULUŢA (alergând la tabla): Da lasă-mi şi mie, monsieur Guliţă… nu le
lua pe toate.
GUGULIŢĂ: Pentru mata le-am luat, Luluţă…
LULUŢA: Mersi. (În parte.) C’est un charmant garçon. (Tare.) Dacă-i
aşa, hai să giucăm ş-o polcă.
GUGULIŢĂ: Hai ş-o polcă… eu sunt gata să fac ce ţi-a plăcea… (În
parte.) Tare mi-i dragă fetiţa asta! (Se prind la polcă şi joc cântând.)
(Împreună.)
Polca, polca, vesel joc,
Polca, polca, te iubim!
Polca, polca… plini de foc
Vesel noi te dănţuim!
(Ies amândoi în fund, jucând şi împing pe sărdarul Cuculeţ, care intră.)
SCENA IV
CUCULEŢ (intră prin stânga în fund)
Na! că era să mă deie gios diavolii!… se vede că balul s-o şi început, deşi
n-o sosit încă nici un musafir… Eu sunt cel dintâi… dar ca prieten vechi a
cucoanei Nastasiicăi, îi de datoria mea să vin odată cu lăutarii… Am adus
de la agie vro doi epistaţi ca să şeadă la uşă… după formă… că în ziua de
astăzi, un bal fără slujitori la scară şi-n tindă n-are nici ifos, nici
ighemonicon.
SCENA V
CUCULEŢ, AFIN (iese din odaia sa, zicând à la cantonade)
AFIN: Ziceţi lui domnu Timofte să gătească limonada. (Văzând pe
Cuculeţ.) A! sărdarul Cuculeţ!…
CUCULEŢ: Eu!… cel întâi şi cel de pe urmă… dar pururea credincios şi
supusă slugă.
AFIN: Cel întâi?… ba astăzi te-ai trezit prea târziu, arhon sărdar.
CUCULEŢ: Cum?
AFIN: Au venit alţii înaintea d-tale.
CUCULEŢ: Şi cine?
AFIN: Cucoana Chiriţa cu tot neamul ei… Încă nu apucaseră feciorii a
aprinde lumânările şi dumneaei, ţop!… a şi fost aici.
CUCULEŢ: Mare poznaşă-i!… Da unde-i, te rog?…
AFIN: Am trimis-o la teatru ca să petreacă până ce s-a începe balul.
CUCULEŢ: La teatru?… Da se vede că nu ştii ce joacă în astă-seară?
AFIN: O piesă nouă… Două fete ş-o neneacă… nu-i asta?
CUCULEŢ: Ai făcut pacostea!…
AFIN: Ce pacoste?…
CUCULEŢ: Apoi are să se mânie foc cucoana Chiriţa… pentru că-i chiar
piesa ei.
AFIN: Mări, lasă-ncolo, arhon sărdar… Dacă pentru cel mai mic lucru ar
fi să se tot mânie unii şi alţii, când se joacă vro piesă, apoi n-ar mai fi
chip de-a avea teatru naţional.
Teatrul este o şcoală
Unde-nveţi, râzând voios,
A te feri ca de boală
De-orice nărav uricios.
Acolo e criticată
Îndeobşte fapta rea,
Dar persoana-i respectată
Fie bună, fie rea!
CUCULEŢ: Să deie Dumnezeu să judece şi cucoana Chiriţa ca d-ta… dar
parcă nu-mi vine-a crede.
AFIN: Apropo… ştii pe cine şi-a ales gineri cucoana Chiriţa?
CUCULEŢ: Şi-a găsit gineri în sfârşit?… Slavă Domnului!… că mult a mai
umblat căutându-i cu lumânarea, biata femeie!… da pe cine ziseşi?…
AFIN: Pe berbanţii cei doi de care mi-ai vorbit mai deunăzi.
CUCULEŢ: Bondici şi Pungescu?… Ce zici?
AFIN: Aşa, frate… a ales, a ales… pân-a cules.
CUCULEŢ: Da bine, soro… aceia-s nişte târâie-brâu de n-au margini…
Au fugit din Focşani ca să scape din mâna administratorului, fiindcă
dezbrăcaseră lumea cu teşmecheriile lor… De când îi pasc eu că doar i-oi
prinde cu oca mică şi să-i trântesc la dubă… Până şi mai alaltăieri m-am
pus eu înadins la cărţi cu ei…
AFIN: Şi nu i-ai prins cu vro coţcărie?…
CUCULEŢ: Nu… se feresc de mine ca dracu de tămâie… şi mi-i mai mare
ciudă că mi-au luat vro cincisprezece galbeni.
AFIN: Din banii d-tale?
CUCULEŢ: Aş!… nebun sunt?… dar las’ că nu scapă ei de Cuculeţ… nu…
de-oi şti că s-or strecura toţi banii agiei, am să-i înhăţ… Da… ian spunemi:
nu cumva-s poftiţi în astă-seară la bal?
AFIN: Nu…
CUCULEŢ: Păcat!
(Se aud în fund lăutarii.)
AFIN: Iaca… musafirii încep a veni… Arhon sărdar, primeşte d-ta
boierii… că eu oi primi cucoanele.
CUCULEŢ: Bucuros… (În parte.) Mai bucuros aş primi cucoanele.
(Merg amândoi înaintea damelor şi a cavalerilor, care intră prin
salonul din fund.)
SCENA VI
AFIN, CUCULEŢ, POFTIŢII la bal
POFTIŢII
Iată-ne cu toţi la bal!
Venim vesel, ne-adunăm,
Ne-adunăm ca să urăm
Mult plăcutul carnaval.
Vivat cei care dau bal
În plăcutul carnaval!
O DAMĂ (Afinoaiei)
Doamna mea, îţi mulţumim.
Balu-ţi este minunat!
UN BOIER BĂTRÂN
Drept să-ţi spun, zău, aferim!
Parcă-i halima, curat.
TOŢI
Vivat cei care dau bal etc.
(Damele se pun pe scaunele de lângă canapea, care rămâne slobodă.
Cavalerii se pun în fund.)
SCENA VII
Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI şi
PUNGESCU
(coţcarii, dând braţul fetelor, le aduc spre canapea)
CHIRIŢA (intrând furioasă şi făcându-şi vânt cu basmaua): Auzi d-ta
aşa batgiocură!… aşa catigorie!… aşa catahrismie!…
AFIN: Ce este, cucoană Chiriţă?… Ce-ai păţit?…
CHIRIŢA: Ce-am păţit?… Foarte-ţi mulţămesc de lozniţă şi de ftiatru. Mam
englendisit de minune… (În parte.) Îmi vine să pleznesc… na!
AFIN: Cum?… cum?…
CHIRIŢA: Vai!… bată-l concina de auftor… care-a fi acela… da ce are el
cu fetele mele, de se leagă nitam-nisam de dânsele?… Auzi! Două fete ş-o
nineacă?… Eu cred, ca o proastă, că-i vro istorie cu moral ca din Apotichi
ton pedon… şi mă duc frumos la ftiatru, fără ca să-mi treacă măcar pin
gând că oi să mă văd parastuind chiar pe mine…
AFIN: Pe d-ta?
CHIRIŢA: Da ştii?… bucăţică tăietă… Ba încă ce?… să mă arăte la o
mulţime de boieri, cum m-am troienit în Păcurari, şi cum îmi fac
sprâncenele, şi cum mă sfădesc cu Ioana ţiganca, şi cum mă chinuiesc ca
să-mi mărit fetele!… da ce are el cu mine!… ce are el a împărţi cu copilele
mele?… aud?…
AFIN: Lasă, cucoană Chiriţă… nu-ţi mai închipui lucruri de pe ceea
lume… Ce te superi degeaba?…
CHIRIŢA: Îmi închipuiesc lucruri de pe ceea lume, eu?… da l-am văzut
pe ahtoru cela… făcându-şi sprâncenele dinaintea oamenilor. Aşa mi-o
venit un paracsân, că am ieşit din lozniţă… şi noroc c-am găsit în scara
ftiatrului pe spătaru Pungescovici şi aga Bondicescu, care m-o întovărăşit
aici. (Arătându-i.) Iată-i amândoi…
(Bondici şi Pungescu se închină.)
AFIN (în parte): Cine i-a poftit la bal?
CUCULEŢ (în parte): Iaca voinicii mei… am să le iau urma toată seara ca
un prepelicar.
CHIRIŢA: Doamne! de s-ar face Guliţă mai mare, ca să scrie şi el piesă
de ftiatru… am să-l pun să toarne o piesă auftorului… da ştii? să se
sature.
(Un fecior aduce îngheţate.)
AFIN: Ei bine, bine… treacă-ţi mânia acu… şi ia o îngheţată, doar te-i mai
răcori… De care pofteşti?… de alămâie?…
CHIRIŢA: Ba nu, că-mi strepezesc dinţii… dă-mi de cea roşie că- mi bate
mai bine la ochi. (Ia îngheţata.) Rece-i, mămulica mea!… ca o gheţărie.
(Suflă în farfurie.) Mă furnică nu ştiu ce prin vârful nasului… Pune-ţi în
gând, soro, că mai anţărţ la iarmaroc, la Fălticeni, mă duc la un cofetar ca
să iau îngheţată; el îmi trimite răspuns că s-o mântuit îngheţatele pe ziua
aceea. Îl poftesc atunci la oblonul trăsurii şi-i zic ritos: monsiu cela, mai
destupă o putină pentru hatârul meu!… şi el s-o mâniet zicând că nu-i de
la Gogomăneşti!… Curioji îs nemţii iştia!
(Toţi râd cu hohote.)
CHIRIŢA: Dec!… ce i-o apucat? Iaca, frate!… mă rog, boieri, de mine
râdeţi d-voastră?… Ei, apoi să vă arăt eu cum se râde… (Râde cu
spasmuri.) Măi, că tare nu ştiu cum îs boierii ieşeni! (Merge de se pune
lângă Aristiţa şi Calipsiţa în faţa publicului.)
CUCULEŢ (către Bondici şi Pungescu): Domnilor, nu metahirisiţi în
astă-seară un stosişor ceva?
BONDICI: Cu mare plăcere, domnule director. (Încet, lui Pungescu.) Pil,
Pungescule, şi pe urmă aport…
PUNGESCU (încet, lui Bondici): Oare?
BONDICI (asemene): Dă colb agiei pă zdreavăn.
PUNGESCU (asemene): Dă la mertepea?
BONDICI: Ţeapăn…
(Se pun la masa de cărţi.)
CUCULEŢ (în parte): Doamne, de i-aş prinde cu vro coţcărie!
(În vremea acestor cuvinte orhestrul începe a executa o polcă en
sourdine, care ţine necontenit. Cavalerii, pe rând, poftesc damele la joc
şi merg în salonul din fund. Chiriţa, Aristiţa şi Calipsiţa rămân pe
canapea.)
CHIRIŢA (în parte): Na… că se-ncepe staeru! (Fetelor.) Ţineţi-vă
frumos, şi nu fiţi aşa de posomorâte c-o să vie cavalerii să vă poftească…
mai zâmbiţi… mai zâmbiţi, soro dragă… mai trageţi cu coada ochiului…
ca altele. (În parte.) Doamne! de n-am păţi ş-acum ca pe la celelalte
baluri… Să stăm pe loc şi, cum zic aice: să facem patiserie… (Arătând
damele care joc.) Ian priveşte!… toate moachele-s poftite pe rând…
numai a mele şed locului parcă-s înfipte… Să vezi că n-or să se mişte
toată noaptea! (Se scoală.)
Un filosof fără minţi
A fost, cică, de părere
Că la casă de părinţi
Copii mulţi sunt o avere!
De-i aşa, eu pot să zic
Că-s bogată, am comoare,
Că deşi n-am bani nici chic…
Am averi nemişcătoare! (Arată fetele.)
(Merge în fund în salonul de joc.)
PUNGESCU: Ştos!
CUCULEŢ: Mare noroc ai, domnule!
PUNGESCU: Nu fie dă deochi… mă paşte bine norocul cărţilor.
CUCULEŢ: Să juri că-s măsluite.
PUNGESCU: Oriste?
BONDICI: Ha, ha, ha! că şăgalnic mai eşti, arhon sărdar.
CHIRIŢA (în parte, apropiindu-se de masă): Îra! da eu uitasem că am
doi gineri… numai buni ca să-mi gioace fetele. (Tare.) Arhon spătar…
PUNGESCU: Poruncă?
CHIRIŢA: Este o persoană care ar dori foarte mult să gioace o poalcă cu
d-ta.
PUNGESCU: Cât de rău îmi pare… dar mă strânge o cizmă dă mă usuc ca
o prună pă streşină.
CHIRIŢA (în parte): Tronc! (Tare.) Arhon agă?
BONDICI: Poruncă?
CHIRIŢA: Nu metahirisiţi poalca?
BONDICI: Cum nu, cucoană?… dar îs cernit.
CHIRIŢA: Ai perdut vrun neam?
BONDICI: Pe străbunul meu.
CHIRIŢA: Dumnezeu să-l ierte.
(Se apropie un cavaler de Aristiţa şi Calipsiţa, ca cum ar căuta damă de
joc şi, după ce le priveşte prin lornion, se depărtează.)
CHIRIŢA (zărind cavalerul): Ha!… iaca un cavaler… dă, Doamne!…
parcă cată damă de gioc?… dar… slavă ţie, Doamne! c-o să-mi poftească
o fată. Ba nici hâci?… vai! bată-l cucu miliord… cu orbu găinilor… Uf! iar
o să facem patiserie! (Se pune pe canapea.)
(Un fecior trece cu cofeturi.)
PUNGESCU: Ştos!
CUCULEŢ: Nu pot să bat măcar o carte!… ce ghinion!… zece galbeni pe
valet!
PUNGESCU (întorcând cărţile): Plie!
CUCULEŢ: Iar plie?
BONDICI: Ai goană dă fante, nenişorule.
CUCULEŢ (în parte.): Haide, hai, că ţi-oi da eu acuşi goană.
CHIRIŢA (feciorului cu tablaua): Măi fecior, vină-ncoace… (Întinde
basmaua ş-o umple de cofeturi.) Ia aşa! încalte n-oi şedea o noapte
întreagă degeaba la bal!… Păcat că nu mai am o basma!… Altă dată am saduc
o faţă de perină şi s-o umplu cu vârf.
SCENA VIII
Cei dinainte, GUGULIŢĂ şi LULUŢA
GUGULIŢĂ şi LULUŢA (joc)
Polca, polca, vesel joc,
Polca, polca, te iubim!
Polca, polca… plini de foc
Vesel noi te dănţuim!
CHIRIŢA: Iaca Guliţă! cum gioacă de frumusel, dragu mamei!… parcă-i
un titirez!… Numai voi staţi locului ca turnu Trisfetitelor… Guliţă…
Guliţă…
GUGULIŢĂ: Aud, neneacă… (Vine lângă Chiriţa.)
CHIRIŢA: Vină, Guguleo, de-ţi gioacă ţâţacele…
GUGULIŢĂ: Bucuros… Hai, ţâţacă Calipsiţo.
CALIPSIŢA: Baiu.
CHIRIŢA: Baiu, baiu?… Ian vezi-le că se şi fasolesc acu?… Mări, ian să vă
arăt eu cum să gioacă poalca. Vin-încoace, Guguleo… ce atâtea
marafeturi… (Joacă cu Guliţă, cântând.) Polca, polca, vesel joc etc., etc.
LULUŢA (cu mirare lui Pungescu): Monsieur… monsieur…
PUNGESCU: Mademuazel?
LULUŢA: De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărţilor? (Se depărtează.)
PUNGESCU (tulburat): Eu? (În parte.) M-a zăritără gângania!…
CUCULEŢ: Aud?… Ha! coţcarule, cu de-aste-mi umbli?… bine că te
prinsei…
PUNGESCU: Ce?… Ce vorbe sunt alea, domnule?
CUCULEŢ: Ce vorbe?… da de când vă pasc eu cu prăjina?…
BONDICI: Domnule! numai bobocii se pasc cu prăjina… Auzitum-ai? şi
boboc e fecioru tătâni-tău…
PUNGESCU: Boboc?… ba zi, neneo, coşcoge gâscan.
CUCULEŢ: Gâscan eu?… gâscan? (Dă o palmă lui Pungescu.) Na,
gâscan!… Să te-nvăţ eu a batgiocori oamenii stăpânirii.
PUNGESCU: Aoleo!… mi-a scăpăratără pă dinainte… (Fuge de la masă
şi vine în dreapta, dregându-şi frizura.)
TOŢI (venind din fund): Ce este? ce s-a întâmplat?
PUNGESCU (amestecându-se între musafiri): Cine a datără o palmă?…
Cine a primitără o palmă!… aud?… o palmă?… brea!… brea!… ce
scandal!…
(Împreună)
POFTIŢII
Vai! ce întâmplare!
Stau încremenit.
Aşa scandal mare
Nu s-a pomenit.
BONDICI şi PUNGESCU
Vai! ce scandal mare!
Stau încremenit.
De ciudă, turbare,
Mă simt ameţit.
CUCULEŢ
Ah! ce bine-mi pare
Că i-am căptuşit.
Fie scandal mare;
Eu mi-am răsplătit.
BONDICI: Domnule… satisfacţie să ne dai.
CUCULEŢ: Satisfacţie?… Ian aşteaptă…
(Şuieră tare. Vin doi epistaţi.)
CHIRIŢA (astupându-şi urechile): Carnacsî!… că m-o asurzit… parcă-i în
codru.
CUCULEŢ (epistaţilor, arătând pe Bondici şi pe Pungescu): Puneţi
mâna pe d-lui şi pe d-lui.
BONDICI (în parte): Am codălghit-o!
PUNGESCU (asemene): To esfeclisa!
(Epistaţii pun mâna pe amândoi.)
CHIRIŢA: Pe arhon aga şi pe arhon spătar!… ce catahris îi aista, arhon
sărdar?…
CUCULEŢ: Nu-i nici un catahris, cucoană… Am poruncă de la
Departament să-i opresc.
TOŢI: Da pentru ce?
CUCULEŢ: Pentru că unu-i Bondici şi celalalt Pungescu: doi coţcari
vestiţi din Focşani.
CHIRIŢA (ţipând): Coţi… Vai de mine!
CUCULEŢ: Care au dezbrăcat lumea cu teşmecherii şi cărţi măsluite…
Aţi înţeles acu?…
CHIRIŢA (ţipând): Coţi… coţi… ginerii mei?… Valeu! am dat cinstea pe
ruşine… Ah! ah! (Leşină.)
(Afinoaie, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă pun pe Chiriţa pe canapea şi
caută s-o dezleşine. Damele vin lângă canapea. Cuculeţ, Bondici,
Pungescu şi epistaţii în stânga. Fundul scenei îi slobod.)
(Repriză.)
CORUL
Vai! ce întâmplare! etc.
CUCULEŢ
Ah! ce bine-mi pare etc.
BONDICI şi PUNGESCU
Vai! ce întâmplare!
Mă simt prăpădit.
Groaza-mi este mare…
De-acum m-am topit!
SCENA IX
Cei dinainte, BÂRZOI
BÂRZOI (intrând prin salonul din fund): Care-i cucoana de gazdă aici?…
GUGULIŢĂ (alergând la Bârzoi): Băbaca!… Băbaca!… a venit
băbăcuţa!…
BÂRZOI: Gugulea băbacăi… (Îl sărută. Cu glas tare.) Care-i cucoana de
gazdă?… cea cu balul?…
AFIN: Cine răcneşte aşa?… (Întorcându-se.) Ce văd?… cuconu Grigore
Bârzoi!…
BÂRZOI: Eu şi cu mine, cucoană dragă!… Unde mi-i Chiriţuşca cu puii?
GUGULIŢĂ: Neneaca?… a leşinat, băbacă.
BÂRZOI: Ce zici, Guguleo? iar a leşinat?… mări, ce-s marghioliile aiste?
(Merge la Chiriţa.) Ama!… ha! frumos îi mai şade!… Ia feriţi într-o parte,
că eu îi sunt popa. Acuşi o să-nvie ca o muscă de iarnă… (Îi bate în
palmă cât poate.)
CHIRIŢA (răsărind): Carnacsî!… Ce văd! d-lui?…
BÂRZOI (serios): D-lui… banul Grigore Bârzoi ot Bârzoieni… şi soţul dtale
tocmai din vremea volintirilor.
PUNGESCU (lui Bondici): Asta-i socru, nene Bondici?
BONDICI (oftând): Neschi.
PUNGESCU: Urât tată a mai avutără.
BÂRZOI: Înţelegi, cucoană, de ce mă aflu aici în Ieşi, pe la ceasul aista, în
loc de a horăi boiereşte la moşie… după obicei?…
CHIRIŢA (tulburată): În… ţă… leg. (În parte.) Îmi vine leşin la inimă.
BÂRZOI: Potrivit răvaşului ce ţi-am scris din 15 a următoarei, anul 1844,
am venit să te umflu din Ieşi, cu nepus în masă… Hai… că Brustur şi
Cociurlă ne aşteaptă cu preoţii…
CHIRIŢA: Brustur şi Cociurlă!… scăpătaţii ceia?… nişte răzăşi!… Nu ţi-i
greu să vorbeşti, frate?
BÂRZOI: Ian tacă-ţi gura cu fleacuri de-aiste… auzi cuvinte?…
scăpătaţi!… răzeşi!… da noi ce suntem? împăraţi cu steaua-n frunte?…
scoborâţi cu hârzobul din cer?…
CHIRIŢA: Hârzob sau nehârzob… nu ştiu… dar cât pentru familia lui
Brustur şi Cociurlă… mă închin cu plecăciune… răzăşi şi altă nimică.
BÂRZOI: Cucoană Chiriţă… să ştii d-ta că răzeşii din ziua de astăzi au
fost cele mai mari familii în vremea veche. Ei au apărat ţara şi au scăpato
cu pieptul lor din mâna duşmanilor, pentru că pe atunci tot românul
era viteaz şi tot viteazul era boier… boierit pe câmpul războiului în faţa
Patriei întregi!
CHIRIŢA: Ei! iar ai să începi cu litopisiţu… Mă rog, agiungă-ţi…
BÂRZOI: În sfârşit… vorbă multă, sărăcie!… Brustur şi Cociurlă sunt
feciori de oameni cu moşioarele lor, cu bănişorii lor…
CHIRIŢA: Cu vitişoarele lor… le ştiu…
BÂRZOI: Gospodari buni şi nedatori cu nimic nimănui… înţelesu- m-ai,
cucoană?… nu-s datori nici c-o leţcaie, pentru că nu-şi ridică nasul mai
sus decât se cuvine… ca de-alde d-ta, care vrei să te-nalţi ca ciocârlia… şi
vii pin Ieşi, cale de zece poşte, ca să-ţi faci fetele de râsul lumii… şi ca să
le găseşti bărbaţi ca de-alde Bondici şi Pungescu… nişte târâie-brâu, ce
sorb zestrele cu lingura…
PUNGESCU (lui Bondici): Aoleo! ne-a pocnitără în pălărie.
BONDICI (asemene): Ghiuju dracului!…
BÂRZOI (luând pe Chiriţa de mână): Hai la Bârzoieni, la locul nostru…
şi nu mai umbla după cai pe pereţi.
CHIRIŢA: Sufleţele…
BÂRZOI: Haide-ţi zic astăzi şi nu mai lungi vorba… Trăsura ne-aşteaptă
la scară cu lucruri, cu tot.
GUGULIŢĂ (în parte.): Şi cu minavetul meu? (Iese cu fuga.)
CHIRIŢA: Tiranule!…
BÂRZOI: Aşa… dacă-ţi place… altă dată să ştii de la mine o vorbă
bătrânească: Nu te-ntinde mai mult decât ţi-i oghealu… Haide…
(Guliţă vine înapoi cu minavetul.)
CHIRIŢA: Iar letopisiţe?… destul!… iaca vin… mai stai, că doar nu dau
tătarii… să-mi iau măcar ziua bună de la prieteni… măi!… că avan mai
eşti! (Vine în faţa publicului şi face compliment.) Cu plecăciune, boieri
d-voastră… copilele le-aţi văzut: iată-le-s… Aristiţo, Calipsiţo… (Fetele
vin lângă dânsa.) Aiste-s, cum le-am procopsit de douăzeci ş-atâţi de
ani… Una-i de 16 pe 17, şi una de 18 pe 19… îi împlinesc la lăsatul
săcului… Precum le vedeţi… îs tinerele, frumuşele, curăţele, hărnicele, cu
ghitarda lor, cu cadrilul lor, cu franţuzasca lor. Parle france,
madmuzel?…
FETELE: Ui, maman.
CHIRIŢA: Le-aţi auzit?… ca apa! (Fetelor.) Le plese vu, monsio cavaler
din Ieşi?
FETELE: Ui, maman.
CHIRIŢA: Ei! minciuni v-am spus?… Ce ziceţi?… vă place?… Ascultaţimă
pe mine, că eu ştiu ce ştiu… nu pierdeţi chilipirul de la mână.
Fetele-s bune
De măritat,
Îs de minune…
V-o spun curat.
TOŢI
Ha, ha, ha, ha.
CHIRIŢA (la public)
Frunză verde măcieş,
Pân-a nu pleca din Ieşi.
Spuneţi-mi, mă rog, îndată,
De vă place vreo fată,
Cuscră-n Ieşi ca să mă fac,
Lui Bârzoi să-i vin de hac.
Iată-le-s bibici hazlie,
Pupuice… seamănă mie.
Vreţi sau ba soacră să fiu?…
Fora-n palme ca s-o ştiu.
BÂRZOI: D-apoi vină azi.
TOŢI
Fetele-s bune
etc., etc.
(Bârzoi apucă pe Chiriţa de mână şi o trage spre uşa din fund. Guliţă,
Aristiţa şi Calipsiţa îi urmează. Cuculeţ face semn epistaţilor ca să ducă
pe Bondici şi pe Pungescu. Poftiţii la bal se închină la familia lui Bârzoi,
râzând cu hohot.)
(Cortina cade.)