Recent Posts
PERSONAJELE
ALEXANDRU LĂPUȘNEANU, Domn Moldovii...
Cucoana Chiriţa în voiaj
Cântecel comic
Cântat...
Cucoana Chiriţa în balon
Farsă de carnival
PER...
Chiriţa în provincie
Comedie cu cântece, în 2 a...
Chiriţa în Iaşi
Chiriţa în Iaşi
sau
Două fete...
Posts
Scara Mâței
Operetă într-un act
Reprezentată pe Teatrul Național din Iași în beneficiul artiștilor români. 1850.
PERSOANE:
ANICA FLORINEASCA, tînără văduvă
GHIȚĂ FĂURIN, vărul ei
MĂGDIAN, prezident la Roman
MARIN GRĂDINARUL
FLORICA, femeia lui
O SLUJNICĂ A ANICĂI
SĂTENI
(Teatrul reprezintă o grădină frumoasă cu copaci, straturi de flori, basinuri cu apă ș.c.l. În mijlocul scenei, pe al doilea plan, un boschet de verdeață deschis. În fața boschetului, o canape de iarbă și o ghitară aninată de crengi. În dreapta și-n stînga scenei, pe intîiul plan, două pavilionuri cu uși și cu balcoane deasupra ușilor. Dinaintea pavilionului din dreapta, o scară înaltă îndoită. La ridicarea cortinei începe faptul zilei și se aude cînticul unui cucoș.)
SCENA I
MARIN (cu o greblă în mînă): Hîș, cucurigu dracului, că-i trezi cuconița… (Vine în fața scenei.) Biata cucoana Anica!… De cînd i-o murit boieriul, nu mai are odihnă!… și adică mult mă mir pentru ce atîta supărare?… că era un matuf răposatul… să fugi în lume… pare că era un snop de urzici! Doamne, iartă-mă, că o răposat… dar bine-o făcut!… (Se apucă de grebluit.) Hei, hăc!… Florico… Florico!… Urît ți-a fi făr’ de bărbățel! că-i numai o lună de cînd ne-am cununat… numai o lunicică, și povestea vorbei… parcă-ar fi plouat cu piper între noi!… Tu te afli la tîrg cale de-o poștă de mine, și eu la țară la Florinești, cu grebla-n mînă și cu doru-n suflet.
Vai de tine.
Măi Marine!
Cine-a zis să mi te-nsori!
Cînd departe
Tu n-ai parte
De-a Floricăi mîndre flori,
În zadar l-a mea privire
Mii de flori aici lucesc,
Eu cu dor și cu iubire
La Florica-n veci gîndesc!
Căci puicuța mîndruliță
Poartă-n față doi bujori,
O garofă pe guriță
Și-n sîn fragezi crinișori.
Dar, Marine,
Vai de tine,
Cine-a zis să mi te-nsori? ș.c.l.
(Cucoșul cîntă iar.)
Iaca… crestatul! că nu-i mai tace pliscul… Vai mînca-te-ar ulii!… hîș încolo… la poiată.
(Aleargă în fund și iesă puțin în stînga aruncînd cu pălăria.)
SCENA II
MĂGDIAN și ANICA (ies pe balconul din dreapta. Anica in toaletă de noapte și Măgdian în costum de călător.)
ANICA: Auzi cucoșu, dragă Măgdiene?… grăbește-te de te du păn’ce nu te vede nime.
MĂGDIAN: Ah, crede-mă, Anică, că nu-i vreme încă…
ANICA: Da n-ai auzit cucoșul?
MĂGDIAN: Ba l-am prea auzit, arză-l focu! dar a fi cîntat în somn.
ANICA: Oricum, du-te mai bine păn’ce nu se trezesc oamenii din sat.
MĂGDIAN: Ce necaz! Doamne, Doamne! să fim siliți a ne tot ascunde de ochii lumei.
ANICA: Răbdare, iubite Măgdiene, încă zece zile pănă s-a înplini vremea cernirei mele… ș-apoi vom descoperi taina noastră la toți.
MĂGDIAN: Zece zile încă!
ANICA: Adu-ți aminte că tu m-ai rugat să ne cununăm numaidecît… Într-ascuns… deși nu se împlinise încă anul de la moartea bărbatului meu.
MĂGDIAN: Ai dreptate, dragă Anicuță. Fie cum vrei tu… dar după zece zile?
ANICA: Îi avea dreptul de a întră la mine pe ușă ziua mare, iar nu tot pe fereastră ca acum, și noaptea.
MĂGDIAN: Că, zău, drept să-ți spun, m-am cam săturat de scara mîței și mai ales de alergări călare, de la Roman aici și de aici la Roman seara și dimineața. De două săptămîni de cînd ne-am cununat, sînt bărbatul cel mai struncinat de pe fața pămîntului.
(Se aude Marin cîntînd în culise.)
ANICA: Auzi? Du-te degrabă și să vii deseară!
(Măgdian trece de pe balcon pe scara milei.)
SCENA III
Cei dinainte, MARIN (ivindu-se după copaci)
MARIN: Ce-mi-văzură ochii!… cuconița cu prezidentul din Roman?… Mă… ă… ă!…
MĂGDIAN: Adio, dar, iubită Anicuță.
ANICA: Adio, scumpul meu.
Trio
MĂGDIAN
Adio, iubită!
Rămîi fericită.
Precum doresc eu
Gîndește la mine,
Căci eu lîngă tine
Las sufletul meu
ANICA
Adio, iubitei
Pe căi înflorite.
Precum doresc eu
Mergi, du-te cu bine.
Cu gîndul la mine.
O sufletul meu!
MARIN
Cucoana cernită
A dat de ispită.
Ce poznă, valeu!
O văd, o văd bine
Ș-a crede nu-mi vine
Pre sufletul meu!
MĂGDIAN
Mă dispart de tine cu măhnire-amară,
Dar pe-al fericirei dulce, dulce scară
Mă voi sui iarăși, draga mea, deseară.
ANICA
Ca și tine-acum simt mîhnire-amară,
Dar mă mîngăi dulce c-ai să vii deseară.
MARIN
Ian privește poznă, fac amor pe scară.
ANICA
Adio, deseară!
MĂGDIAN
Deseară!
MARIN
Deseară!
(Împreună.)
MĂGDIAN
Adio, iubită ș.c.l.
ANICA
Adio, iubite ș.c.l.
MARIN
Cucoana cernită ș.c.l.
(Măgdian sărută mîna Anicăi și se coboară. Anica întră în casă și închide fereastra.)
MARIN (în parte): Măi Marine, aține-te vîrtos că aice-i treaba pe drăguș la căuș. (Iese dintre copaci și trece în dreapta.)
MĂGDIAN (pe gînduri): Cînd m-ar vedea împricinații cățărîndu-mă zi și noapte pe scară, oare ce ar socoti în gîndul lor despre prezidentul din Roman?
MARIN (în parte): Ce bolborosește din gură?
MĂGDIAN: De 15 zile m-am făcut mai tainic decît comoara zgîrcitului. În taină vin aici, în taină petrec cu Anica, în taină mă întorc acasă la Roman, ca să nu mă vadă nime și, slavă Domnului! pănă acum am izbutit de nu m-a zărit nici un om.
MARIN (în parte, pufnind de rîs): Ba că chiar.
MĂGDIAN (căutînd ceasornicul): Îi vreme de încălicat. Mă duc să-mi ieu bietul cal din marginea satului. (Vrea să plece și dă cu ochii de Marin.) Na, c-am pățit-o!
MARIN (Închinîndu-se): Bună dimineața, cucoane… frumoasă vreme-i azi, senin, răcoare… numai bine de primblat.
MĂGDIAN (În parte): Oare zăritu-m-a pe scară?
MARIN: Aud?… Eu unul nu pot pricepe cum de pot dormi boierii păn-amiazi vara?… da eu cînd aș fi boier, m-aș trezi ca d-ta în faptul zilei, și aș deschide frumos ferestrile și aș ieși în balcon, ca să aud păserile făcînd ceah, ceah, ceah…
MĂGDIAN (în parte): M-a zărit hoțul!
MARIN (în parte): Mă… ă…! că nu pricepe. (Tare.) Zău așa, cucoane… și alta; pentru ca să nu fac huiet în casă, mi-aș face înadins o scară… ia ca asta care-mi slujește de curățit copacii… și m-aș coborî frumușel pe furiș din balcon în grădină de-a dreptul.
MĂGDIAN (În parte): Bate șeua… (Tare, arătînd o pungă.) Jupîne Marine, vezi punga asta?
MARIN: Ba nu o prea văd bine, că-i cam departe și mă dor ochii…
MĂGDIAN (puindu-i punga în mînă): Iată-o chiar sub ochi. Acum spune-mi: văzut-ai ceva mai adinioare… Într-acoace? (Arată scara.)
MARIN: Într-acoace?… cînd te scoborai de sus?… Ba m-a ferit Dumnezeu. N-am văzut nimica, nici pe d-ta, nici pe cuconița.
MĂGDIAN (dîndu-i punga): Foarte bine. Văd că ești priceput… Na cu ce să-ți astupi ochii și de-acum înainte… (Vrea să iasă.)
MARIN (în parte): O merță! și cele multe înainte… (Tare.) Cucoane Măgdiene… cucoane!…
MĂGDIAN (oprindu-se): Ce-i?
MARIN: De astupat ochii mi-ai dat… dar de astupat gura?…
MĂGDIAN: Cu adevărat… uitasem!… poftim și pentru gură… (Îi dă încă o pungă; în parte.) M-a scurs de bani hoțul.
MARIN (în parte): Două merțe! noroc să deie Dumnezeu. (Tare, alergînd după Măgdian.) Cucoane… cucoane… dar de astupat urechile nu-mi dai ceva?
MĂGDIAN (viind supărat lîngă Marin): Cît pentru urechi, să știi că ți le-oi bate la stîlp dacă te-a împinge păcatul să auzi ceva cu ele… Auzitum-ai? (Iese prin fund în stînga.)
MARIN: Bunătatea d-tale, cucoane… sărut mînile… De-acum sînt și surd și mut. (Viind în fața scenei.) Mă!… ‚da bine ți-a curs laptele în păsat, Marine… hăi!… două pungi de bani deodată!… Ian vezi-le cîtu-s de grele… parcă-s două prepeliți de toamnă. (Sărutîndu-le.) Că mare drăgălașe mai sînteți pe fața pămîntului!… Am să cumpăr o rochie de halastîncă Floricăi… da știi? cole, ghiurghiulie… să-ți ieie ochii cale de-o poștă… și mie am să-mi durez o pereche de poturi arnăuțești, să par că-s Bimbașa-Sava… Ei, de-acum, Mărinaș dragă, destulă vorbă… și mi te apucă de lucru, că azi îi ziua cuconiței. Să te văd, tătucă… să mi-i durezi un snop de flori cît o dimerlie, tot cu bujori și cu ciuboțica cucului. (Merge de ridică scara de sub balcon și o așează în fund.) Ia scara asta mi-a adus noroc astăzi… Bine-a zis cine-a zis, că norocu-i ca o scară!…
Cîte soiuri de momițe
Am văzut în viața mea
Tot sărind din schițe-n schițe
Pe a lumei scară grea!
Ș-ajungtnd în vîrf. deodată
Le-am văzut de sus căzînd
Cînd pe schițe chiar îndată
Săreau altele rîzînd;
Căci norocu-n lume e-ndoită scară,
Unul cînd se suie, altul se coboară.
(Iese prin fund, în dreapta.)
SCENA IV
ANICA (pe pragul ușei pavilionului din dreapta, vorbește în cantonadă): Un răvaș pentru mine?… De unde?… de la Roman?… Adu-l încoace… (Vine în scenă, deschizînd răvașul.) Cine să-mi scrie de la Roman? Măgdian?… nu cred ca să fi putut ajunge. (Citește:) „Sărut albele mînușiți a verișoarei Anicăi. Cunoști învăpăiata dragoste ce ți-am purtat în suflet tocmai din copilărie… (Vorbit.) Ha, ha, ha, ha!… iar de la nebunu cel de Ghiță Făurin… vărul meu… Ian să videm ce mai zice? (Citește:) D-ta însă, Anicuță mult adorată, m-ai izgonit cu cruzime din ochii matale și mi-ai hotărît să nu mă înfățișez dinaintea lor, decît numai cînd oi fi însurat… (Vorbit.) Ce era să fac dacă nu mai înceta cu declarații de amor… (Citește:) Iată dar că nemaiputînd învinge dorul ce am de a te videa, iubită verișoară, m-am jertfit pe altarul lui Isaia-dănțuiește; și nu mai tîrziu decît astăzi voi zbura la Florinești unde este îngerul vieței mele. Nevasta mea mi-a sluji de pașaport, spre a trece hotarul moșiei matale… Al matale în veci robit. — Ghiță Făurin. Post-scriptum: Nevasta mea este un rod cîmpenesc, fiind răsărită și crescută tot la țară. Te rog, iubită Anicuță, să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale.” Ce supărare! Tocmai cînd vreu să fiu singură, să-mi vie oaspeți… și-apoi încă cine?… nebunu cel de Ghiță! Nici că poate cineva să fie un ceas în liniște… (Se primbla supărată.)
I
Păsărele mult iubite,
Cît sînteți de fericite
În al vostru dulce trai!
Voi iubiți, iubiți în pace,
Voi zburați unde vă place
Și prefaceți lumea-n rai.
II
De m-aș face-o păsărică
N-aș mai plînge singurică
Cu-a mea jale, cu-al meu dor;
Dar ca voi, mici păsărele,
Aș schimba zilele mele
În dulci zile de amor.
(Se aude în fund, în dreapta, glasuri multe de țărani. Anica întră în boschet.)
SCENA V
ANICA, SLUJNICA (ieșind din dreapta) și, mai pe urmă MARIN (cu săteni)
SLUJNICA: Cuconiță! o venit sătenii cu pocloane de ziua d-tale și să roagă să vie aice.
ANICA: Cum?… azi e sărbătoarea mea?… Eu o uitasem.
SLUJNICA: Le dai voie, cuconiță?
ANICA: Zi-le să vie.
(Slujnica se duce în fund, în culisele din dreapta, și se-ntoarce îndată cu țăranii.)
ANICA (singură) Curios lucru! Cînd eram măritată cu Florinescu, număram zilele pe degete… și acum nici nu știu cum trec.
(Sătenii vin din fund cu pocloane. Marin în fruntea lor aduce un buchet mare.)
SĂTENII
Haideți toți cu veselie
Să urâm întru mulți ani
Pe stăpîna de moșie
Ce iubește pe sărmani!
MARIN
Cuconiță, sănătate,
Să trăiești întru mulți ani!
Toți cu inime curate,
Grădinari, păstori, țărani,
Îți depunem la picioare
Ale noastre mici odoare.
(Sătenii ce port pocloane se înaintează pe rînd și le închină Anicăi. Marin le arată.)
MARIN
Pui de găină,
Flori de grădină.
TOȚI
Pui de găină,
Flori de grădină.
MARIN
Mere și pere,
Ouă și miere.
TOȚI
Mere și pere,
Ouă și miere.
MARIN
Și fragi și mure,
De la pădure.
TOȚI
Și fragi și mure,
De la pădure.
MARIN
Și trei meioare,
De sărbătoare.
TOȚI
Și trei meioare,
De sărbătoare.
ANICA
Oameni buni, cu mulțămire
Lîngă mine vă privesc.
Sănătate, fericire
Eu din suflet vă doresc.
(Dîndu-le o pungă cu bani.)
Iată, mergeți în cimpie
Să jucați cu veseliei
SĂTENII
Să trăiască-n veselie!
Să trăiască-ntru mulți ani
Stăpînica de moșie
Ce ajută pe sărmani!
(Se aude în fund, în dreapta, vuiet de cai de trăsuri fi răcnete șurugiești. Sătenii se trag cîntînd pintre copacii din dosul boschetului.)
SCENA VI
ANICA și SLUJNICA (in boschet), MARIN și SĂTENII (împrejur în fund),
GHIȚĂ (în costum elegant de drum),
FLORICA (în toaletă bogată dar prea încărcată: brațile, cortel, evantail).
FLORICA (în culisa din fund în dreapta): încet, oblu… că mi-i prăvăli.
GHIȚĂ (asemene): Da n-ai frică, soro, că ești cu mine.
FLORICA (întrînd iute, apărîndu-se cu evantailul): Ba că chiar… Uf! Slavă Domnului c-am scăpat pe uscat, că era să-mi vie zumaricale… să leșin.
GHIȚĂ (alergînd după Florica): Soro dragă…
MARIN (zărind pe Florica): Ce-mi văzură ochii! (Se apropie.) Florica!
FLORICA: Ce vrei, mojicule, de te bagi în sufletul meu?
(Lui Ghiță.) Monșerică… monșerică… da unde-i verișoara s-o sărut?
GHIȚĂ (încet Floricăi): Caută, soro, să nu mă dai de rușine.
FLORICA: Ia fă-ncolo, poznașule.
(Merg amîndoi cătră boschet.)
MARIN (în parte): Mare minune!… Ori îs orb, ori îs prost.
ANICA (ieșind din boschet): A! bine-ai venit, vere Ghiță.
GHIȚĂ: Sărut picioruțile, iubită verișoară… Am luat îndrăzneală să venim să te videm, cu soția mea, cu Calipsica.
MARIN (în parte): Cum a zis?… Soția lui… Pisica?…
FLORICA (se închină): Sărut gurița, cuconiță verișoară Anică. (O sărută de multe ori.) Să am pardon…
De mult doream să te văd, că auzisem că ești tare hazlie și ai un bucătar foarte meșter… Mă rog, sorioară, să-i poroncești să-mi facă un borș cu perișoare și alivence… că mi-i poftă…
MARIN (În parte): Î-i poftă!…
GHIȚĂ: Nu te potrivi, Anicuță, că Calipsica-i cam…
FLORICA: Ce fel cam?… Te poftesc, monșerică, c-apoi știi… (Anicăi.) Și puțintel bulgur, verișoară, cu învîrtită la sfîrșit… dar să fie cam mare.
ANICA: Bucuros, verișoară… dacă poftești. (Vorbește încet slujnicei, care îndată și întră în pavilionul din dreapta.)
MARIN (în parte): Bulgur și alivence!… Ei, apoi îi Florica!… (Se apropie de ea.) Fio… ri… co…
FLORICA: Mări, ce tot mi se vîră în ochi țărănoiu ista?… Dă-te într-o parte, țopîrlane… (Scoate o oglindioară din buzunar și-și drege sprîncenile și zulufii.)
MARIN (în parte): Țopîrl… (oftează) ane!…
GHIȚĂ (apropiindu-se de Anica): Iubită Anică, am urmat, precum vezi, poroncilor matale… M-am însurat!…
ANICA: Și foarte bine-ai făcut, verișorule.
GHIȚĂ: Dar… cum îți place Calipsica?
ANICA: îmi place prea mult… căci are un caracter vesel… deschis…
GHIȚĂ: Vei să zici necioplit?… Așa este… dar apoi ce era să fac?… M-am însurat cum am putut» numai ca să cîștig dritul de a mă apropia de îngerul…
FLORICA (viind între amîndoi): Ce vorbiți împreună?… Ian spuneți-mi și mie că mă nebunesc după cabazlîcuri.
GHIȚĂ (încet): Da mai ține-ți gura, soro, că mă dai de rușine.
FLORICA: Ce face?… te dau de rușine?… Mă rogi verișoară, scăpat-am vro prostie de cînd am venit? Așa-i că nu?… Apoi ce mă tot dondănește degeaba monșerică?… Ba că grăiesc prea mult; ba că nu stau locului. Da ce! Doamne, iartă-mă! că doar nu-s par, să șed înfiptă… așa…
GHIȚĂ (încet): Da bontonu nu iartă…
FLORICA: Mări, ian dă-mi pace cu botosul d-tale, că mă pricep eu cum să mă port pe lume.
FLORICA
I
Ca să fii cucoană mare
Și să placi la cavaleri,
E destul să fii in stare
De-a minca zece averi
Pe cordeluțe,
Pe capeluțe,
Pe danteluțe
Lucrate-ajur,
Și pe brațele
Și pe inele
Și pe mantele
De satintur,
Și pe manșonari,
Și pe bulionuri,
Și pe jambonuri
De la Paris,
Pe orice mîncare
Cu preț mai mare
Ce arătare
Îți trece-n vis.
SĂTENII
(rîzînd)
Să fie așa
Ha, ha, ha, ha!
ANICA ȘI GHIȚĂ
Îi zău așa
Ha, ha, ha, hal
FLORICA II
Iar de vrei să fii plăcută
Și madamă de bonton;
Curtizani să ai o sută…
E destul într-un salon:
Să treci măreață
Cu gura creață
Și îndrăzneață
Lîngă femei;
Dar totodată
Nevinovată,
Blîndă, plecată
Lîngă holtei.
Să critici tare,
În gura mare
Pe orișicare
Fi, chel orior!
Se detestable
Abominable
Ensiuportable
Parol d’onior!
SĂTENII
Să fie așa
Ha, ha, ha, ha!
GHIȚĂ ȘI ANICA
Îi, zău, așa
Ha, ha, ha, ha!
(Sătenii cîte unul, unul ies prin fund.)
FLORICA: Uf! c-am răgușit… mi s-a uscat gîtița. Anicuță dragă, nu cumva ai ceva poame prin grădină, să mă răcoresc.
ANICA: Ba sînt, verișoară, de care ți-a plăcea… vrei să te duc?
FLORICA: Ce se potrivește! Nu te supăra că le-oi găsi eu singură… Am mai scuturat eu copaci în viața mea. (Vrea să plece.)
GHIȚĂ (în parte, răsărind): He?… rău am făcut c-am adus-o cu mine.
ANICA: Încalțe să meargă grădinara cu d-ta… Marine… du-te cu cucoana Calipsica…
MARIN (în parte): Iar Pisica!
FLORICA: Marine!… să-mi arăți unde-s gutăile, că mi-i poftă.
MARIN (în parte): Iar poftă!…
FLORICA (sărutînd pe Anica): Mașerică, a revuar cu plecăciune. (Plecînd să iasă, zice lui Marin:) Da vină azi, leneșule. Ian vezi-l că de-abia se urnește… Hăis ța, Tălășmane… ha, ha, ha, ha.
(Iese prin fund.)
MARIN: Iaca vin, cucoană Pisică, vai de capu meu…
(Iese alergînd după Florica.)
SCENA VII
GHIȚĂ și ANICA
GHIȚĂ (în parte): Ne-au lăsat singuri!… Acum îi vreme de făcut un asalt inimei. (Se apropie de Anica.) Stai pe gînduri, verișoară?…
ANICA: Dar; te fericeam în gîndul meu că ai găsit o soție atît de frumușică și de… vioaie.
GHIȚĂ: În adevăr, Calipsica e destul de plăcută, și m-aș ferici eu însumi, dacă n-aș avea în sufletul meu o patimă care se mărește din zi în zi… O știi prea bine, iubită Anicuță. (Vrea să-i ieie mîna.)
ANICA: Vere Ghiță… văd că iar ai să începi cu declarațiile d-tale, și, drept să-ți spun… mă mir, zău, cum de nu te-ai săturat de ele de atîția ani, de cînd le tot spui de rost?
GHIȚĂ (cu foc): Să mă satur de a iubi… cînd toată viața mea să razămă numai în dragostea ce mi-ai însuflat chiar din copilărie?… Crezi că se poate?…
ANICA: Auzi însuratul cum vorbește?… ha, ha, ha.
GHIȚĂ: Însurat, însurat… Cu adevărat am făcut nebunia de m-am însurat… dar pentru cine?… din a cui poroncă?… din poronca ta, Anică, căci alt chip nu aveam ca să mă apropiu de tine.
Ah! iubită verișoară,
Pentr-un dor ce mă omoară
Am jertfit tot ce e mai bun:
Tinerețe-mbelșugate
Ș-a mea dulce libertate…
ANICA
Vere dragă, ești nebun,
Dorul rău e nălucire;
Că ai suflet cu simțire,
Vere, zău, mă îndoiesc.
De te-aș crede azi pe tine
Poate-ai rîde mîni de mine…
GHIȚĂ
(în genunchi)
Ah! mă crede, te iubesc!
ANICA: Ha, ha, ha… mă duc să-ți trimit o oglindă, vere Ghiță, ca să vezi cît îți șede de bine. (Iese rîzînd și întră în pavilionul din dreapta.)
GHIȚĂ (sculîndu-se): Se vede c-am luat-o cam răpide și că s-a spăriat… Dovadă că-i e frică de mine!… dovadă că voi birui!… Bine c-am apucat a răzbate păn-aici prin viclenie… Anica mă crede însurat… lasă să creadă… Cu chipul acesta o fac de nu se sfiește nicicum de mine… și cu o minciună de ici, cu o minciună de cole, ajung frumos la capătul izbîndei… La război toate armele sînt bune.
Femeia-i ca apa ce curge la soare
Și pănă te-neacă, te-atrage mereu,
Ca paserea mică ce-i gata să zboare
Deși eă te cheamă prin cînticul său.
Dar fie cum este, sau cum se preface;
Ca paserea mică iți place ș-o vrei.
Ca apa vicleană asemenea-ți place
Că, deși te-neacă, mori în sînul ei!
(Caută în culisele din dreapta.) Pare că zăresc slujnica Anicăi. (Scoțînd o pungă.) Mă duc să-i șoptesc două vorbe la ureche… Să-mi pregătesc mînă de ajutor în cetatea dușmanului. (Iese alergând în dreapta.)
SCENA VIII
FLORICA și MARIN (vin alergînd veseli din stingă), Anica (mai pe urmă, în balcon)
MARIN: Ha, ha, ha, ha! și, zău, Florico, nu mă-nșeli?… Tu ești Florica, nevăstuica mea?… Ha, ha, ha, mare poznă!
FLORICA (mîncînd mere): Mai eu, Marine, n-am cum mai fi… Ți-am spus că toate cîte le-ai văzut să nu le crezi… Da bune mere!
MARIN: Care vra să zică, boieriu cel cu straie strîmte?…
FLORICA: Cine?… cuconașu Ghiță?… Ha, ha, ha! (Mușcînd un alt măr.) Valeu! că acru-i! (Rîd amîndoi cu hohot.) Anica (în parte, ieșind in balcon): Cine rîde așa în grădină?… verișoara cu Marin!…
MARIN: Ei! da ian spune-mi, mai spune, Florico… cuconașu Ghiță…
FLORICA: Se vede că i s-au aprins călcăile de mult după cuconița Anica, și pentru ca să se poată apropia de dumneei, o fost silit să-i toarne o minciună de cele gogonate… Anica (în parte): O minciună!…
MARIN: Ialei!… și ce minciună?
FLORICA: Să vezi… Ieri dimineață o venit la Roman, la sameșu-n gazdă. Eu eram acolo, de făceam dulceți sămeșoaiei; cînd ce să mă trezesc?… că-mi propune să-i fiu soție, pe vro cîteva zile…
MARIN: Ce? ce?… și tu ai primit?
FLORICA: Iaca! ba n-oi primi, cînd îmi dă rochii de mătasă și capele și pantofi… Ba încă și 50 de galbeni pe deasupra.
ANICA (în parte): Așa, vere Ghiță!… bine că ți-am aflat secretul. (întră în casă.)
MARIN (turburat): Și… ian spune-mi: de mult ești… nevasta lui?
FLORICA: Numai de două ceasuri… Da pune-ți în gînd, Mărinaș dragă, ce bucurie pe capul meu, cînd m-am trezit la Florinești, aici unde știam că te aflai și tu ca grădinar.
MARIN: Așa!… de aceea poate că nici m-ai cunoscut, cînd ai întrat în grădină… ba încă m-ai și țopîrlănit dinaintea oamenilor și a boierilor.
FLORICA: Iaca prostu!… dinaintea oamenilor era să-ți sar în gît?… ș-apoi ce ar fi zis cuconu Ghiță și cucoana Anica?
MARIN: Mări, că bine zici… dacă-s prost tot prost, uitasem că ești cucoană… Da ian spune-mi, Florico hăi… Florică?… mai dinioarea era grădina plină de oameni și nu se putea… dar acum.. hei?… parcă sîntem numai noi amîndoi…
FLORICA: Ce vrei să-mi dai a înțelege, calindroiule?
MARIN: N-ai cerca să-mi sai puțintel în gît?…
FLORICA: Ba și-n cap, dacă vrei, Mărinaș dragă. (Aleargă la Marin, care o ridică in brațe ș-o sărută.)
MARIN: Ura! și la anul cu bine…
(Ei joc împreună cîntînd.)
MARIN
Bine-i lingă puiculiță!
Neică, neiculiță.
FLORICA
Bine-i lîngă cel bădiță.
Neică, neiculiță.
MARIN
Cînd ii puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
FLORICA
Cînd îi puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
MARIN
Dă-mi, Florică, o guriță,
Neică, neiculiță.
FLORICA
Dă-mi, Marine, o garofiță,
Neică, neiculiță.
MARIN
Ș-eu ți-oi da o garofiță,
Neică, neiculiță.
FLORICA
Ș-eu ți-oi da a mea guriță,
Neică, neiculiță.
MARIN (oprindu-se deodată serios): Ian stăi!
FLORICA: Ce-ai pățit?
MARIN (luînd pe Florica de mînă, o duce deoparte): Singură ai venit în trăsură cu cuconașu Ghiță?
FLORICA: Singură.
MARIN (turburat): Florico?… Și nu ți-o cîntat moțpanu vro neică, neiculiță?…
FLORICA (împingîndu-l): Iaca prostu! Ce-i trăsnește prin cap!…
(Încep amîndoi a rîde și se prind iar la joc.)
(Împreună.)
MARIN
Bine-i lingă puiculițăl
Neică, neiculiță.
Cînd îi puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
Dă-mi, Florică, o guriță,
Neică, neiculiță.
Ș-eu ți-oi da o garofiță,
Neică, neiculiță.
FLORICA
Bine-i lîngă cel bădiță,
Neică, neiculiță,
Cînd îi puica drăguliță,
Neică, neiculiță.
Dă-mi, Marine, o garofiță,
Neică, neiculiță,
Ș-eu ți-oi da a mea guriță,
Neică, neiculiță.
(Anica iese pe pragul pavilionului. Florica o zărește și se oprește îndată de la joc, zicînd în parte: „Cuconița Anica!” și își ia iarăși aer de damă. Marin urmează a dănțui singur.)
SCENA IX
FLORICA, MARIN, ANICA și, pe urmă, GHIȚĂ
FLORICA: Ce te-ai apucat, mojicule, de sai așa dinaintea mea?
MARIN (în parte, jucînd mereu): Cui oare grăiește?
FLORICA: Ian privește-l cum țopăiește! (Mergînd înaintea Anicăi.) Verișoară dragă, nu cumva l-a lovit strechea pe grădinarul d-tale?
ANICA: Marine!… Marine…
MARIN (oprindu-se): Aud?… (În parte.) Valeu! cuconița!…
ANICA: Du-te de vezi dacă-i pusă masa în odăile verișoarei…
MARIN: Unde?… colea-n stînga?
FLORICA: Da, dă, mișcă-te azi, degeratule! că mi s-au lungit urechile de foame.
MARIN: Iaca mă mișc, cucoană Pisică… (în parte.) Iar s-a cuconit Florica. (Întră in pavilionul din stîngă.)
(Ghiță întră prin fund.)
ANICA (în parte, zărind pe Ghiță): Iaca și Făt-Frumosu nostru!… Cum am să-l rîd acuș…
GHIȚĂ: Ale mele complimente, scumpă verișoară.
FLORICA: Da vino azi, monșerică, că mă usuc de urît în lipsa matale.
ANICA: Bine zice verișoara… De ce nu șezi lîngă… soția dumitale… care te iubește atît de mult!…
GHIȚĂ: Mă iertați, vă rog, dacă am lipsit. Am fost să privesc hora din sat. (în parte.) M-am pus la cale cu slujnica. (Marin iese din pavilion.)
MARIN: Cuconiță… bucatele-s pe masă. Anica (cătră Ghiță și Florica): Poftim.
GHIȚĂ (apropiindu-se de Anica și dîndu-i brațul): Iubită verișoară, ți-am greșit ca un nebun mai dinioarea… Dă-mi voie, te rog, să viu mai tîrziu la d-ta, ca să mă tălmăcesc.
ANICA: Nu cere trebuința, verișorule.
MARIN (apropiindu-se pe furiș de Florica, ii zice încet): Florico, ți-am văzut odăile, cole… (Arată în stîngă.)
FLORICA (încet lui Marin): Să vii după ce ne vom scula de la masă… (Tare.) Da deschide ușa, bre omule… măi, că încă așa lighioaie n-am văzut. Verișoară… să am pardon… (întră in pavilion.)
GHIȚĂ (mergînd cu Anica spre pavilion): Dragă verișoară, dacă m-ai cunoaște mai de aproape, n-ai avea nici o îndoială asupră-mi… crede…
ANICA: Eu să am îndoială… nicidecum, vere Ghiță.
GHIȚĂ: Ei, apoi, făgăduiește-mi că mă-i primi mai tîrziu în pavilionul matale!
ANICA: Vom videa mai pe urmă.
FLORICA (arătîndu-se la ușă, cu gura plină): Ian lăsați vorba că se răcește borșul…
(Ghiță și Anica întră in pavilionul din stîngă.)
MARIN (singur): Mă…ă…ă!… că mari pozne o fost să mai văd pe lumea asta!… Florica șede la masă cu boierii și eu postesc la ușă!… ș-apoi vezi mă rog cum știe să se prefacă, de mă ia de ochi și mă sucește ca pe un fus!… Macar! dă, dacă o fost fată în curte!… ce să mă mai mir… Da ian să videm ce mai fac înuntru?… (Caută pintre ușă.) Mănîncă Florica sănătos… și bea, da bea…
SCENA X
MARIN (în ușă),
MĂGDIAN (viind din fund, din stînga)
MĂGDIAN (în parte, viind în scenă): Auzi, mă rog, minune!… să uit eu că azi e sărbătoarea Anicăi?…
MARIN (în ușă): Înghite Agachi… gîl… gîl… gîl…
MĂGDIAN: Ha?… (Zărind pe Marin.) Marin!… Ce faci acolo, Marine?…
MARIN: D-ta ești, cucoane Măgdiene? Ia privesc la minunății.
MĂGDIAN: Ce privești?
MARIN: Uită-te de vezi.
MĂGDIAN (căutînd pintre ușă): Ce comedie-i asta? Anica la masă cu un străin!… cine să fie?…
DUO
MĂGDIAN
Marine!
MARIN
Cucoane!
MĂGDIAN
Grăiește …
MARIN (în parte)
Ba zău?
MĂGDIAN
Cu cine-i Anica?
MARIN
Cu cine? … știu eu?
MĂGDIAN
Ian caută bine,
Dragă Marine.
MARIN
Degeaba, geaba mai vrei să căt
Căci dimineață
C-o săculteață
Gura și ochii mi-ai astupat.
(Împreună.)
MĂGDIAN (în parte)
Văzutu-mi-ai hoțul
Șiret și smerit
La pungi de parale
Cum s-a îndulcit.
MARIN (în parte)
Dă, Doamne, dă, Doamne!
Acuș iar, acuș
Îl văd c-a să-mi vie
Drăguș la căuș.
MĂGDIAN
Marine!
MARIN
Cucoane!
MĂGDIAN
(arătînd o pungă)
Privește.
MARIN
(în parte, cu bucurie)
Valeu!
MĂGDIAN
Acum știi tu cine-i?
MARIN
(luînd punga)
Acum?… Îl știu, zău.
MĂGDIAN
Spune, grăiește;
Spune, grăbește.
MARIN
El îi un hîtru din cei crestați
Ce-alung neveste
Și joacă feste,
Feste drăcoase, la cei bărbați.
(Împreună)
MĂGDIAN
(în parte)
Ce aud! de mînie,
Mă simt chiar turbat.
De-abia cu soție,
Să fiu inșălat!
MARIN
(în parte)
Trei merțe cu asta.
Îmi vine să sar,
Să joc ca nebunii
C-am prins un tatar.
MARIN (auzind vuiet de scaune în pavilion): Îra! iaca se scol de la masă… Fugi, cucoane, să nu te vadă. Cît pentru mine, pe-aici mi-i drumu. (Fuge prin fund În dreapta.)
MĂGDIAN (singur): Auzi!… Anica să petreacă cu un străin, în vreme ce eu îmi pisăz trupul calare, alergînd pe cîmpuri!… Cine ar fi crezut că… nici o lună nu-i macar de cînd ne-am cununat și… Îi aud viind… mă duc să nu mă vadă… dar n-am să-i perd din ochi… (Iese prin fund, în stîngă.) Auzi!… un hîtru!…
SCENA XI
ANICA, GHIȚĂ, FLORICA
ANICA (ieșind din pavilion): Cu seara bună, verișoară… Vă las… că, la țară, noi ne culcăm de cu vreme… Noapte bună. (Închide ușa pe dinafară cu cheia.)
GHIȚĂ (dinintru): Verișoară, da ce faci?
ANICA: Vă închid în cușcă ca pe niște porumbași… să nu zburați la noapte.
GHIȚĂ: Ian lasă șaga, verișoară.
ANICA: Noapte bună… Ha, ha, ha… vere Ghiță, te-ai prins singur în capcană!… A! te însori d-ta cu nevestele grădinarilor?… Te învoiește de-acum cu Marin…
FLORICA (dinîntru): Ha, ha, ha! cuconașule, cînd te-ai videa în oglindă, ai bufni de rîs… tare ești mucalit! Ha, ha, ha… Ce face?… Ba să nu te apropii, că te botez cu vin de Cotnari.
GHIȚĂ: Așa?… ian așteaptă…
ANICA (în parte, mergind spre pavilionul din dreapta): S-a întărtat vărul Ghiță… Cînd ar ști Marin, mare haz aș mai face… (Întră in pavilionul din dreapta.)
(Se aude în pavilionul din stînga vuiet de alergături, de scaune și de pahare stricate.)
GHIȚĂ: De-i scăpa de mine, vina mea să fie.
FLORICA: Ba, zău?… (Iese în balcon.) Ian ascultă, șezi binișor că sar în grădină. (Se pleacă pe gratiile balconului.)
GHIȚĂ (ieșind în balcon): Parcă eu sînt nebun să te las. (Vre s-o ieie în brațe.) (Se aude Marin cîntînd doina.)
FLORICA: Auzi?… Vine Marin… de nu te-i astîmpăra, strig foc!
(Se face noapte.)
SCENA XII
FLORICA și GHIȚĂ (în balcon), MARIN
MARIN (în parte):. Florica mi-a zis pe sub apărătoare, ca să viu la ea după ce s-or scula de la masă… Iată-mă-s… Halal de tine, Marine. (Merge de bate la ușa din stînga.) Florico… Florico?…
FLORICA (lui Ghiță): Țist…
MARIN: Florico… deschide că ți-o venit bărbatul… Florico?… ți-o venit sufletul… Ce, Doamne, iartă-mă, de nu răspunde?… Florico!… Se vede că o adormit!… Ei, apoi ce fac eu acum? Ha!… Mări să fac și eu ca cuconu Măgdian… Amandea la scară. (Merge de ia scara și o apropie de balconul din stînga.)
FLORICA: Ce vrea să facă?
GHIȚĂ: Știu eu?
FLORICA: Valeu!… Aduce scara!… Așa-i c-am pățit-o?
GHIȚĂ: Nu te teme, că vom scăpa amîndoi.
FLORICA: Cum?
GHIȚĂ: Nu-ți pasă… Du-te de te culcă și fă-te că dormi.
FLORICA: Să horăiesc?
GHIȚĂ: Cît șepte.
FLORICA (ieșind din balcon): M-am dus.
MARIN: Biata Florica!… A fi apucat-o somnul, gîndind la mine. Am s-o spariu prin somn… Hai, Marine, și Doamne-ajută.
(În vreme ce Marin se suie pe o parte a scării, Ghiță se coboară pe ceealaltă parte.)
GHIȚĂ (în parte): Unul cînd se suie, altul se coboară. Parcă ne jucăm de-a scara mîței. (Sare jos.)
MARIN (suindu-se în balcon): Halal de tine, Marine! (Întră înintru.)
SCENA XIII[modifică]
GHIȚĂ [ANICA]
GHIȚĂ: (singur): Uf! iată-mă-s pe uscat!… A! verișoară, îmi făgăduiești o întîlnire ș-apoi mă-nchizi cu cheia?… Poate că ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pănă la tine?… Hei, dragă Anicuță, cu Ghiță Făurin nici dracu nu poate să se lupte… Iată-mă-s scăpat dintr-o casă. Să videm acum de-oi pătrunde în ceealaltă. (Cearcă la ușă.) Ușa-i închisă pe dinîntru? Ian să cerc a-i da de știre verișoarei că sînt sub ferestrele ei… Anica-i cam romantică și-i plac serenadele… (Merge de ie ghitara din boschet.) Parcă zăream azi o ghitară în boschet… Iat-o… Să te văd, Ghiță…
Ah, mă, jur pe-a ta zîmbire,
Pe-al tău glas ceresc,
Ție-n veci a mea simțire,
Ție s-o jertfesc!
Vin’ ca dulcea mîngîiere,
Scumpul meu odor,
Că de-o tainică durere
Eu suspin și mori
Nu se zărește încă nimic?… Ba iată o lumină la fereastră. Curagiu, Făurine, norocul se apropie.
Iată ceasul de-ntîlnire.
Ceasul mult doriți
Luna, martur de iubire,
Tainic s-a ivit.
Vin’ ca dulcea mîngîiere,
Înger de amor,
Că de-o tainică durere
Eu suspin și mori
Pare că zăresc o umbră pe perdele… Ea-i! Anica!… Ce aud… o ghitară în pavilion?… Verișoara m-a auzit și vrea să-mi răspundă?… romanu-i gata!…
ANICA
(în pavilion)
Dulce-a vieței fericire,
Gingașul amor,
Trece ca o nălucire,
Ca flutur ușor.
Tu ce ai simțire vie,
Suflet plin de dor,
Prinde vesel în junie
Fluturul din zbor.
GHIȚĂ (vesel): Să prind fluturul din zbor?… las pe mine… Da oare cum s-ajung păn’la flutur? Ha… cu scara! Să fac și eu ca Marin. (Merge de ie scara și o așează lîngă balconul din dreapta.)
SCENA XIV
GHIȚĂ, MĂGDIAN (viind din fund prin întunerec și mergînd spre pavilionul din dreapta)
MĂGDIAN: Un hîtru cu Anica!… Ei, nu mă pot liniști, și pace… Îmi vîjie fel de fel de prepusuri prin cap… Mă duc să mă tălmăcesc cu Anica… Da unde să fie scara?… De abia văd prin întunerec… A! iat-o lîngă balcon… Bietu Marin, mi-a purtat de grijă!… Da de n-a fi Marin… ș-a fi domnișorul cela?… I!… m-am răcit… iute, Măgdiene. (Aleargă de se suie pe scară.)
(Măgdian se suie răpide pe o parte a scării, în vreme ce Ghiță se suie pe ceealaltă parte și se-ntîlnesc amîndoi în vîrf.)
MĂGDIAN: Cine-i acole?…eu!
GHIȚĂ: Cine-i acole?…eu!
GHIȚĂ: Cine ești tu?
MĂGDIAN: Cine sînt eu?… Eu, da tu?
GHIȚĂ: Și eu tot eu. Ce cauți pe scară?
MĂGDIAN: Ce-ți pasă?… da tu ce cauți?
GHIȚĂ: Nu-ți pasă nici atîta.
MĂGDIAN: Ba-mi pasă.
GHIȚĂ: Ba nu-ți pasă.
MĂGDIAN: Ba-mi pasă, obraznicule.
GHIȚĂ: Ce-ai zis?… Ian poftim jos să ne tălmăcim!
MĂGDIAN: Coboară înainte, că te urmez.
GHIȚĂ (scoborîndu-se iute): Iată că mă cobor. Vin că te aștept.
MĂGDIAN (pășind peste balcon): Iaca vin! ține scara să nu cadă.
GHIȚĂ (țiind de scară): O țin, vino acum să-ți arăt eu!
MĂGDIAN (din balcon): Dacă o ții, caută să n-o scapi… Cu seara bună, ha, ha, ha… (Întră in pavilion.)
GHIȚĂ (furios): Cum?… ce fel?… ce vrea să zică?… Domnule!… a întrat la verișoara pe fereastră?… A fi vrun tălhar, căci altfel s-ar fi coborît să se tălmăcească. Un tălhar!… verișoara-i în primejdie!… (Strigă în gura mare în fund:) Tălharii! tălharii! săriți, oameni buni!… Tălharii!
SCENA XV
GHIȚĂ, SĂTENII (vin alergînd din fund, avînd torțe aprinse in mini, coase, pari)
FINAL
(Împreună.)
GHIȚĂ
Tâlharii, tâlharul
Săriți,
Cu coase, cu parii
Veniți!
SĂTENII
Tâlharii, tâlharii!
Sărim,
Cu coase, cu parii
Venim!
SCENA XVI
Cei dinainte, MĂGDIAN și Anica (ies în balconul din dreapta), MARIN și FLORICA (se arată în balconul din stînga; truspatru au în mîni lumînări aprinse)
MĂGDIAN și ANICA
Ce este? tâlharii!
SĂTENII
Sărim!
MARIN Și FLORICA
Ce este? tălharii!
SĂTENII
Venim!
(Sătenii se apropie cu torțele de Ghiță. — Tablou.)
GHIȚĂ
Ce văd? Prezidentul cu Anica împreună!
ANICA
Ce văd? Ghiță, noaptea, suspinînd la lună!
FLORICA
Ce văd? monșerică!
MARIN
(în parte)
Hm! moțpan de soi
Umblă pe la case chiar ca un strigoi.
TOȚI
Ca un strigoi
Ha, ha, ha, ha!
GHIȚĂ (Anicăi)
M-ai învins, Anico, dar nu mi-e rușine.
MARIN
(în parte)
Hm! nerușinatul…
ANICA
(lui Ghiță)
Să știi de la mine
Că înșelătorii des sînt înșălați …
MARIN
Ba, zău, cîteodată chiar și dișălați.
TOȚI
Și dișălați
Ha, ha, ha, ha!
GHIȚĂ
(închinîndu-se la Anica)
Fiți veseli ferice,
De-acum
Îmi caut eu cuminte
De drum.
SĂTENII și CEIALALȚI
Mergi vesel ferice
Pe drum
Și prinde la minte
De-acum.
(Sătenii se dau în lături și fac loc lui Ghifă, care se închină și pleacă spre fund.)
(Cortina cade.)
PERSONAJELE
ALEXANDRU LĂPUȘNEANU, Domn Moldovii, 50 ani
RUXANDRA DOAMNA, soția lui Lăpușneanu, 25 ani
DESPOT-ERACLID, competitor tronului Moldovii, 30 ani
MOȚOC VORNICUL, boier conspirator, 55 ani
ANA, fiica lui, 20 ani
MAICA FEVRONIA, sora lui Moțoc, 50 ani
TOMȘA, boier neaoș, 40 ani
ILIAȘ, copilul lui Tomșa, 14 ani
SPANCIOC, boier, 35 ani
HARNOV, boier, 45 ani
STROICI, boier, 25 ani
TOROIPAN, boier, 25 ani
CIUBĂR-VODĂ, 45 ani
ALBERT LASKI, palatinul Siradii, 55 ani
CARMINA, soția lui Laski, 30 ani
ROZEL, aventurier francez, 25 ani
SOMMER, poet german, 25 ani
ANTON SECUIUL, șeful secuimii din Ardeal, 30 ani
PISOZKI, comandant castelului de la Zips, 30 ani
TOMA CALABAICANUL, om de încredere al lui Lăpușneanu, 40 ani
AHMED BAIRACTARUL, trimis al lui Soliman Sultanul, 40 ani
LIMBĂ-DULCE, plăieș, 30 ani
JUMĂTATE, idem, 30 ani
UN ȚĂRAN
O ȚĂRANCĂ
ȚĂRANI, TÂRGOVEȚI, BOIERI, OSTAȘI
ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI,
FRANCEZI, LEȘI, NEMȚI etc., CĂLUGĂRI
(Drama se petrece la anii 1558-1561.)
NOTĂ: Versurile precedate de semnul * pot să nu fie declamate în cursul reprezentațiilor (V. A.)
ACTUL I
Culmea Carpaților ce desparte Bucovina de Transilvania.
Un brad, în dreapta. Panorama de munți, în fund.
SCENA I[modifică]
JUMĂTATE, LIMBĂ-DULCE
JUMĂTATE
(rezemat de brad, cântă)
Frunză verde de stejar,
Sus pe munte, la hotar,
Zi și noapte stau pândar…
LIMBĂ-DULCE
(vine din stânga, obosit, aducând un fedeleș pe umăr)
Uf! Iată-mă pe culme cu fedeleșu-n spate!
JUMĂTATE
Venit-ai, Limbă-Dulce?
LIMBĂ-DULCE
Venit, măi Jumătate,
Dar cad de oboseală… Știi tu că dintr-un zbor
Sunt zece mii de stânjeni de-aici pân’ la izvor?
JUMĂTATE
Or fi, dar apa-i bună… Ian s-o cercăm de-i rece?
LIMBĂ-DULCE
(dându-i fedeleșul)
Na.
JUMĂTATE
(bea)
Adă… A!!
LIMBĂ-DULCE
Îți place?
JUMĂTATE
La inimă chiar trece..
Cu minte zicea tata: Dă-mi, Doamne, orice-oi vrea,
Iar mai cu seamă apă ușoară-n cale grea.
LIMBĂ-DULCE
Nu se temea de broască, era voinic moș Tincă,
Dar tatii-i era groază de apă… și-n opincă.
Iar bei?
JUMĂTATE
Încă o dușcă… Mă arde setea-n piept.
LIMBĂ-DULCE
Bețiv mai ești!
JUMĂTATE
Gândește… de ieri de când te-aștept!
Pe astă culme goală, încredințată nouă,
Mâncăm răbdări prăjite și bem numai când plouă;
Cât despre somn…
LIMBĂ-DULCE
Nici vorbă… Pândarului e scris
C-un ochi închis să doarmă, și celălalt deschis.
(Răsună codrul de un bucium în stânga.)
JUMĂTATE
Un bucium se aude în codri… Ce-o fi oare?
LIMBĂ-DULCE
Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare.
I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți,
De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți,
Și mai era cu dânșii… mult am mai râs văzându-l…
Un soi de hop-peoparte cu portul și cu gândul,
Numit Ciubăr și Vodă. (Se îndreaptă spre fund.)
JUMĂTATE
Știu, un nebun de soi
Cu visuri de domnie, cum sunt mulți pe la noi.
LIMBĂ-DULCE
Dar ce văd colo-n vale, în țara ungurească?
JUMĂTATE
Ce vezi?
LIMBĂ-DULCE
O ceată-ntreagă cu haină husarească.
JUMĂTATE
Mulți-s?
LIMBĂ-DULCE
Mai mulți de zece, mai mulți și vin merei…
Dar ceata se oprește… Iată! doi dintre ei
Descalecă și-n grabă apucă pe cărare
La deal… îi vezi?
JUMĂTATE
Văd… Iată-i ajunși sub dâmbul mare…
Țin sfat și iarăși pleacă… Or fi niscai fugari
Ce vor să treacă-n țară.
LIMBĂ-DULCE
Ce-or fi, maghiari, tătari,
Să-i prindem.
JUMĂTATE
Dar, să-i prindem, căci noi suntem de pază
Aici, la pragul țării… Feri, măi, să nu te vază.
LIMBĂ-DULCE
Știi ce? Hai de pe culme pe ei să ne-aruncăm.
JUMĂTATE
Ba nu; la pândă-aice mai bine s-așteptăm.
Vin’ cole, după stâncă.
LIMBĂ-DULCE
Ce pândă? Lupta-i dreaptă:
Ei doi, noi doi!… nu-ncape nici pândă, nici…
JUMĂTATE
(oprindu-l)
Așteaptă,
Nu fi nătâng, ascultă…
LIMBĂ-DULCE
Române, doi și doi…
JUMĂTATE
Ascultă,-ți zic.
LIMBĂ-DULCE
Ce?
JUMĂTATE
Care-i mai mare dintre noi?
LIMBĂ-DULCE
Tu… fie pe-a ta voie… așa n-ar fi dreptate
Cu doi voinici să lupte un om și… Jumătate.
(Ies amândoi prin dreapta.)
SCENA II
DESPOT, LASKI
LASKI
(după culme, în fund)
Despot, ajuns-ai?
DESPOT
(sărind pe culme)
Iată!
LASKI
(ivindu-se)
Ha! iată-mă și eu.
Greu e suișul, frate!… Dă-mi mâna.
DESPOT
Ține.
LASKI
(sărind pe scenă)
Greu!
Uf!… Caldu-i!… de m-ai stoarce ai face, zău, o baltă.
(Se pune jos la rădăcina bradului.)
A fost un timp odată când stânca cea mai naltă
Mi ți-o urcam eu, Laski, ca cerbul cel ușor.
Acum simt ca o cange înfiptă în picior,
Și pare că mă trage…
DESPOT
La deal?
LASKI
Ba nu, la vale.
DESPOT
Oricum, ești verde încă și ai oțel în șale.
LASKI
Așa-i!… Mă simt, zău, încă puternic cât un tun.
Mi-e dragă lumea, frate, și-mi place traiul bun.
Eu nu sunt ca evreii ce zic că viața-i lungă
Sau scurtă, măsurând-o pe banii lor din pungă.
Eu zic: Hei! deie Domnul mulți ani ca să trăim
Și planurile noastre curând să le-mplinim.
(Se scoală și se primblă pe scenă.)
Iată-ne-ajunși cu bine pe naltele hotare
Ce zac între Moldova și țările maghiare,
Loc trist, de lupte crunte, cu sânge plămădit,
Căci fiarele-s cumplite, dar omu-i mai cumplit!…
Privește colo-n față, în zarea luminată:
Ca mantie regală, frumoasă și bogată,
Apare-n ochii noștri Moldova, dulce rai,
Comoară nesecată de bun și dulce trai.
Ea are grâu, și miere, și vinuri, ah! ce vinuri!
Toiag de bătrânețe, viu balsam pentru chinuri.
Și are mii de nade a scumpelor plăceri,
Copile, ah! ce copile!… muieri, ah! ce muieri!
Îți fură ochii, mintea, și inima ți-o fură
C-o rază de sub geană, c-un zâmbet de pe gură.
Și însă moldovenii orbi, crunți, nepăsători,
Stropesc ades cu sânge grădina lor de flori.
DESPOT
Cum e stăpânul casei așa-i și grădinarul?
LASKI
Așa, căci Lăpușneanul… el mână astăzi carul.
DESPOT
El bate-n boi.
LASKI
O! Despot, pe acest mănos pământ
Domnea odinioară un domn viteaz și sfânt,
Un Ștefan! leu năprasnic a cărui largă gheară
Rupea cumplit dușmanii și-n țară, și-n afară.
Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași
Cum n-au mai fost!… Acuma nepoții lor trufași,
Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieșiți din minte,
Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte,
De sceptru, de moșie, de neam și de popor,
Iar țara, muma, piere gemând sub talpa lor.
DESPOT
Cu Vodă Lăpușneanul ei astăzi nu se-mpacă?
LASKI
Nu! n-ar putea nici dracul pe tron ca să le placă.
DESPOT
Le trebuie, se vede, un domn căzut din cer?
LASKI
Ba mai degrabă-un… Despot cu brațul lung de fier,
Să bată, să apese pe dârza lor cerbice
Și-n capul lor sămânța de vrajbă să o strice…
Și iată de ce, frate, primit-am bucuros
Ca să ajut avântu-ți de dor ambițios.
Sunt leah; cu moldovenii în veci n-am împăcare,
Tu cauți un tron, Despot?… eu caut răzbunare!
(Dându-i mâna.)
Fii domn!
DESPOT
Prea bine, însă nu crezi mai nimerit
Ca fierul, deocamdată, să fie… poleit,
Și mâna zdrobitoare să fie deocamdată
Ascunsă-ntr-o mănușă?
LASKI
Ca laba cea șireată
Ce unghia-și ascunde?
DESPOT
Întocmai.
LASKI
Minunat.
Bravo!… mănușa… laba… pricep, ești diplomat.
În arta de capcane ești meșter cu ispită…
DESPOT
(zâmbind)
Am fost crescut la Roma, în școala iezuită.
LASKI
Ești om cu două daruri: sub haina de oștean
Porți inimă vitează și cugetul… viclean?
Așa spunea Carmina, când ea glumea cu tine.
DESPOT
Ah! cât a fost de bună soția ta cu mine!
Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin,
În casa ta mănoasă căzut chiar din senin;
Eu, piatră nestemată din splendidă cunună,
În pulbere zvârlită acum de-o rea furtună!…
Ah! Laski, multă lume călcat-am pribegind,
Luceferi mulți în cale-mi văzut-am strălucind,
Dar suflet bun și nobil ca scumpa ta soție
Eu n-am văzut, mă crede, la nici o-mpărăție.
LASKI
Așa-i c-am avut parte în lume de noroc?
Carmina-i jună, însă de juni ea-și bate joc,
Și numai pentru mine suspină ea.
DESPOT
(în parte, zâmbind)
Sărmanul!
LASKI
Ș-apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul.
DESPOT
În toate-i dar perfectă?
LASKI
(cu mândrie)
În toate!
DESPOT
Om fericit!
Nimica nu-ți lipsește din câte ai dorit.
Mărirea? te alintă ca pe-un copil în fașe.
Tu stăpânești în pace mulțime de orașe.
Ești cap, ești om de cârmă, neștiutor de frâu.
Averea?… la picioare-ți lin curge ca un râu.
Norocul?… o soție frumoasă, iubitoare,
La Zips, castelul falnic îți luce ca un soare,
Pe inima-i spaniolă lipindu-te iubit…
Om fericit ești, Laski, de trei ori fericit!
Iar eu, o biată frunză pe vânt în veci purtată,
Putea-voi rădăcină să prind în loc vrodată?
Mă cheamă viitorul la el…
LASKI
Aleargă dar
La glasul lui, și fie-ți mersul nu în zadar.
Colo, jos, în Suceava găsi-vei răzvrătirea,
Clocind și pregătindu-ți mărirea sau pieirea.
Fii om, mergi!
DESPOT
Dar! voi merge… Născut pe-al mării mal,
Deprins sunt din pruncie să lupt cu-al mării val.
Voi ști să-nfrunt eu soarta.
LASKI
Înfrunt-o bărbătește;
Iar dacă ea de tine ar râde muierește,
Găsind că nu ești vrednic de-a fi ce zici c-ai fost,
Atunci din nou la mine să cauți adăpost.
Eu pentru tine, Despot, aici am întins nada.
Acum îți zic: La luptă, izbândă, iată prada!
Moldova-i o comoară!… ferice-ar fi de ea
Să cadă cu-a ei scule pe mâna ta… ș-a mea.
Pas! eu te las, adio, și s-auzim de bine.
(Se îndreaptă spre fund.)
Când îi fi mare, Despot, să te gândești la mine.
DESPOT
Adio, Laski… Viața e plină de furtuni.
Tu cu a ta soție să faceți rugăciuni
Pentru Despot.
LASKI
(coborând culmea)
Adio. (Dispare.)
DESPOT
Ba nu… la revedere.
SCENA III[modifică]
DESPOT
(se primblă pe scenă și privește cu mulțumire împrejurul lui)
A!… iată-mă-n Moldova!… măriri, averi, putere,
Aici sunt partea celui ce știe-a zice: vreu!
Eu vreu!… de-acum ajute-mi în plin norocul meu.
Eu, slugă-odinioară lui Iacob Eraclidul,
Dar nobil prin avântul sufletului ca Cidul;
Eu, bulgăr de aramă schimbat în aur; eu,
Fiu de pescar din Creta, purtat în zborul meu
Prin Spania, Lehia, Germania și Franța
Cu-a mea soție, spada, cu sora mea, speranța,
Azi vin și pun piciorul pe-acest pământ român
Și zic: Moldovo, -n mine cunoaște-al tău stăpân!
Deci pune-ți mari podoabe, frumoasa mea mireasă,
Să faci cu mine-o nuntă de mândră-mpărăteasă.
Îmbracă-a tale haine țesute-n mii de flori,
Încinge curcubeul alungător de nori
Și-ntinde pe-ai tăi umeri, în zi de sărbătoare,
Hlamida ta ce poartă o lună, -o stea ș-un soare…
Acum a sosit timpul, de fericire plin,
Ca să-ți alegi un mire viteaz, măreț, străin,
Un mire din Bizanța, cum se cuvine ție,
Ca să fondăm aice greceasca dinastie.
E timpul, o! Moldovo, uniți noi amândoi,
Să facem visuri, planuri și fapte de eroi,
Să ștergem umilința din fruntea creștinească,
Să liberăm Bizanța și patria grecească!
Întreaga lume-așteaptă să vadă-n răsărit
Un soare nou, cu raze de foc, pe cer ivit.
Să ardă semiluna cât nu e lună plină
Și planta cea păgână s-o sece-n rădăcină.
Eu fi-voi acel soare aprins de Dumnezeu.
Și tu, Moldovo scumpă, tu fi-vei cerul meu!
A! tremure Osmanul sub paloșul dreptății
La răcnetul lui Despot și al creștinătății,
Căci azi începe ziua creștinei re-nvieri,
Căci jur a fi eu, Despot, stăpân acestei țări…
(Pleacă și iese în dreapta.)
(Notă. — Bucium și glasuri depărtate în stânga.)
SCENA IV[modifică]
MOȚOC, TOMȘA, SPANCIOC, STROICI, HARNOV, TOROIPAN, VÂNĂTORI
(aducând cerbi și urși uciși)
STROICI
(intră din stânga, examinând pe jos urme de fiare)
Pe-aici a trecut cerbul.
(Intră Toroipan.)
Vezi urma, Toroipane?
TOROIPAN
Văd, iaca!… Tomșa, Harnov, Moțoc, Spancioc, Șoimane,
Veniți!
(Boierii intră, în costume de vânători.)
Stroici copilandrul, abia scos din pelinci,
A dat de urme…
TOȚI
Urme de cerb?
TOROIPAN
(râzând)
Ba, de opinci.
Era încălțat cerbul.
(Toți râd înaintând pe scenă. Vânătorii ce aduc vânatul se opresc în fund.)
MOȚOC
Stroici este copil încă.
El, câte păsări vede…
TOROIPAN
Le prinde și mănâncă.
STROICI
M-am înșelat întocmai ca vărul meu Spancioc
Când te-a luat pe tine de urs, ca moș Moțoc
Când te-a luat de bivol, și chiar, zău, ca și tine
Când te crezi om.
TOROIPAN
Ia seama cu cine grăiești…
STROICI
Cine?
Măi, pane Toroipane, gorunu-i nalt și gros,
Securea-i mică, însă gorunul cade jos.
TOROIPAN
Ia seama,-ți zic.
(Stroici și Toroipan scot paloșii. Harnov îi desparte.)
MOȚOC
(intervenind)
Ajungă atâte vorbe goale.
SPANCIOC
Hei! de și-ar sparge capul, ce de mai hârbi de oale
Ar zbura-n vânt!
MOȚOC
Așa e, Spancioc, dar, fătul meu,
Stricatul este lesne și dresul este greu.
Noi am plecat de-acasă voioși în vânătoare
Prin munți, la cerbi, la iepuri, la urși, la căprioare.
Din jalnica Suceavă cu toții am ieșit,
Să răsuflăm un aer mai viu, mai răcorit,
Să azvârlim în vânturi gâlceava și aleanul,
Să mai uităm în pace de Vodă Lăpușneanul,
Iar nu să facem certe.
SPANCIOC
Moțoace, în zadar
Cutreierat-am munții chiar până la hotar,
Sărind din stâncă-n stâncă prin dealuri și vâlcele,
Și nopțile pe iarbă dormind sub brazi, la stele.
Eu unul pretutindeni zăresc trecând, zburând,
O umbră urâcioasă muncită de-un rău gând
Ce tainic printre arbori se furișă-n tăcere
Și cu doi ochi de ură ne fulgeră.
MOȚOC
Părere,
Spancioc!… tu ești lunatic, ți-e frică de strigoi,
De iele, de vântoase, de stafii, de moroi,
Și ai ajuns acuma în mintea-ți visătoare
Să faci din Lăpușneanul o umbră pânditoare…
Nu-i umbră-acel ce mușcă din sânul bietei țări,
Nu, chinurile țării nu-s umbre de dureri.
Nu-i umbră tirania călare pe robie!
Da-i umbră, tristă umbră a noastră bărbăție,
Căci de-am avea vroință și inimi de oțel,
Tiranul… vai! nici umbră n-ar rămânea din el!
TOMȘA
Moțoace, ești prea aspru, și asprele-ți cuvinte
Îmi par nepotrivite cu vârsta ș-a ta minte.
Privește împrejuru-ți cu ochi mai bărbătești
Și spune nouă-n față: de cine te-ndoiești?
De mine?
MOȚOC
Ba nu, Tomșa.
SPANCIOC
De mine?
MOȚOC
Niciodată.
STROICI
De mine?
MOȚOC
Nu, copile, ai inimă curată.
HARNOV
De mine, dar?
MOȚOC
Nu, Harnov.
TOROIPAN
De mine?
MOȚOC
Nicidecum.
Nu mă-ndoiesc de nime, boieri, dar…
TOMȘA
Spune-acum
Pe-a cărui frunte astăzi vezi scrisă mișelia
Când este-anevoință de-a-și apăra moșia?
O! vornice Moțoace, năprasnic luptător,
De domni ce nu-ți plac ție dibaci răsturnător,
Care-ai văzut atâtea ș-atâtea zile rele,
Răspunde verde-n ochii-mi: în cumpenele grele
Găsit-ai vreodată român nepăsător
Când draga lui moșie îi cere ajutor?
Nu, nu! în lumea largă și care ne-nconjoară
Mai lesne tu găsi-vei un vultur mort ce zboară,
Un grec fără trufie, un deal fără suiș,
Copaci fără de vârfuri, văi făr’ de coborâș,
Decât, atunci când țara e la neîndemână,
O lipsă de-ndrăzneală în inima română.
TOȚI
Așa e, Tomșa.
MOȚOC
Tomșa, îmi place să te-ascult
Când ne grăiești tu astfel… și voi, îmi place mult
Să văd a voastre fețe aprinse de-acea pară
Ce falnic izbucnește din dragostea de țară.
A! simt o nouă viață intrată-n al meu sân
Când întrevăd sfârșitul tiranului hain…
Acest stolnicul Petre, un om de rând, un stolnic
Ce până la domnie s-a prefăcut nevolnic,
Puhoi făr-obârșie, uitat-a cine-a fost…
Să te ferească cerul de mintea celui prost!
El calcă deopotrivă cu-o oarbă nepăsare
Pe capul celui smerin, pe fruntea celui mare,
Și taie, schingiuiește, și trece prin popor
Ca viforul de gheață ce cade pe-un ogor.
Priviți: e țara plină de tristele-i victime,
Ologi, ciuntiți, orbi, mizeri, sluțiți de-a lui cruzime,
Încât, de-a sta calăul mult timp domnind aici,
O să prefacă neamul în turmă de calici!
HARNOV
(în parte, arătând pe Moțoc)
Amară-i este limba de când nu-i la putere.
Așa turbează viespea când nu mai are miere.
MOȚOC
Ce mormăiești din buze tu, Harnov, într-ascuns?
Îți place Lăpușneanul? cu el nu ți-e de ajuns?
HARNOV
Ba… însă-aș zice-o vorbă…
TOMȘA
Eu nu știu ce ai zice,
Dar zic eu, Ștefan Tomșa, cu cerul față-aice,
Că mie nu-mi priește și țării nu-i doresc
Un domn, supusă slugă a craiului leșesc,
Un om a cărui frunte când mândră, când pălită,
Stă dârză-n sânul țării ș-afară umilită.
Această țară-a noastră nu știe-a slugări;
Ea lasă altor neamuri pe brânci a se târî.
De însuși Ștefan-Vodă Moldova e deprinsă
Să ție mai sus capul cu cât e mai învinsă.
Deci piară orice proclet, țăran, vecin, stăpân,
Pe tron, sub tron, oricine nu știe-a fi român!
MOȚOC
Deci piară Lăpușneanul cu-ntreaga-i seminție!
SPANCIOC
Prea bine, dar pe cine să-l punem la domnie?
E lesne-a schimba domnii, bătrânii însă spun:
Schimbare de domnie, fălire de nebun.
MOȚOC
Cum? tu, Spancioc, om tânăr, cu mintea luminată,
Te-nchini la vorbe proaste din timpi de altădată?
SPANCIOC
Mă-nchin și cred, Moțoace, în datini strămoșești
Ca-n dogmele preasfinte a legii creștinești;
Cred că treptat se pierde a neamului ființă
Când el se depărtează de-a bunilor credință.
Dar! cred că astă țară, lipsită de noroc,
Sătulă-i de-a fi astfel tot scoasă-n iarmaroc,
De-a trece ca o vită din mână-n altă mână,
Și Zimbrul să ajungă un bou ce toți îl mână.
E rău cu rău, se zice, dar mai rău făr’ de rău!
Și când privesc în juru-mi, Moțoace, nu văd, zău,
Menit pentru domnie din noi toți nici pe unul,
Doar numai Ciubăr-Vodă, Ciubăr-Vodă nebunul,
Și, de vă place vouă, nu mie-ntr-adevăr,
Nu-mi place să văd tronul ascuns sub un ciubăr.
MOȚOC
Spancioc, ești bun de glumă, dar gluma-ți câteodată…
SPANCIOC
Rostește adevărul?
MOȚOC
Ba-i groasă și prea lată.
STROICI
Dar unde-i Ciubăr-Vodă? Noi l-am uitat de tot.
TOROIPAN
Lăsatu-l-am în codru călare pe un ciot,
Crezând că se găsește pe Ducipal călare
Și intră în Suceava ca domn cu îngâmfare.
SPANCIOC
Sărmanul! încă unul cu gărgăuni domnești.
Aceasta-i trista boală a minții românești!
(Ciubăr strigă speriat în stânga.)
CIUBĂR
Săriți! ajutor!
TOȚI
Ce e?
MOȚOC
Ciubăr strigă-n pădure.
Aleargă, Stroici.
SPANCIOC
Cu urșii s-o fi-ntâlnit la mure.
CIUBĂR
Săriți! mă mâncă ursul!
SPANCIOC
O! trist al lumii curs!
Cătăm un domn, și domnul e-n laba unui urs!
(Toroipan, Stroici și alți vânători ies repede în stânga.)
MOȚOC
(în parte)
În contra tiraniei lui Lăpușneanul ura
Crește și la toți umple și inima și gura.
Răzvrățul e în aer ca fulgerul în nori.
Răbdare…
SPANCIOC
(privind în stânga)
Ciubăr vine adus de vânători.
SCENA V[modifică]
Cei dinainte, CIUBĂR-VODĂ (purtând hlamidă peticită și stemă de hârtie poleită, intră susținut de Stroici și de Toroipan)
TOROIPAN
N-ai grijă.
CIUBĂR
(slab)
Ah!
MOȚOC
Ce este?
STROICI
Nimic… l-am găsit față
C-un urs, ucis de Tomșa, pe care-l credea-n viață.
(Toți râd.)
CIUBĂR
(se pune pe o rădăcină)
Ah! apă, apă…
SPANCIOC
Dați-i mai bine-un pic de vin,
E leac de spaimă.
STROICI
(dând un teas lui Ciubăr)
Ține.
CIUBĂR
(bând)
A!… dar nu-i teasul plin,
Mai adă. (Bea.) De pe ochii-mi o ceață se ridică.
Ah! sfinte Agaftocle, cum n-am murit de frică!
SPANCIOC
Ce? frică?… Ciubăr-Vodă, lui Papură nepot,
Fricos?… Eu nu-o pot crede.
CIUBĂR
Nici eu, Spancioc, nu pot,
Dar când am zărit ursul, deodată-am simțit, frate,
(oțerindu-se) Brrr! un puhoi de sloiuri curgându-mi ici, în spate.
Era o matahală cât muntele Ceahlău,
Ce sta, sugându-și laba, înfipt în drumul meu.
Îi strig în gura mare să deie într-o parte,
El nu!… atunci în grabă eu dau să fug departe,
Dar fiara mă clocește cu ochii roși de foc
Și eu, cu dânsul față, rămân înfipt pe loc.
Vroiam să-i spun că-s Vodă, Ciubăr-Vodă, dar glasul
Mi se taiase, -o! Doamne, simțeam că-mi sună ceasul.
Era să mor!… o credeți, boieri?… era să mor!
Ce jale, ce durere pe voi și pe popor!
Îmi pare că văzduhul de clopote răsună.
Prin sate, prin orașe toți oamenii s-adună
Și zic cu-nduioșire: ah! lumea-i pe sfârșit!
Ciubăr, adevăratul domn, iată c-au murit!
SPANCIOC
Și Dumnezeu să-l ierte!… s-a dus în iad zăloagă…
Păcat numai de dânsul că îi lipsea o doagă.
STROICI
Ș-o sâmbătă.
TOROIPAN
Ș-o joie.
CIUBĂR
Voi râdeți?
SPANCIOC
Ba, jelim
Și ca pe-un mort în viață voioși te prohodim.
SCENA VI[modifică]
Cei dinainte, DESPOT, LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE
LIMBĂ-DULCE
(în culisele din dreapta)
Hai, nu întinde vorba, hai…
DESPOT
Dar ce vrei, creștine?
De ce mă-ntorci din cale?
LIMBĂ-DULCE
Mergi, zic, cât e cu bine,
Că jur pe sfânta cruce…
DESPOT
Măi, știi tu cine sânt?
LIMBĂ-DULCE
De-i face-un pas, cu ghioaga te culc mort la pământ.
(Despot, Limbă-Dulce și Jumătate intră pe scenă.)
DESPOT
Pe mine?
LIMBĂ-DULCE
(împingând pe Despot)
Mergi.
MOȚOC
Ce este, române?
LIMBĂ-DULCE
Ce să fie?
Am prins colea sub stâncă un ungur cu trufie
Care-a trecut hotarul, ca vulpea pe furiș,
Dar i-am scurtat eu calea pe dâmb în stejăriș.
MOȚOC
(lui Despot)
Străine, spune nouă: ce ești și cum te cheamă?
DESPOT
Dar voi, care vi-i dreptul de-a-mi cere mie seamă?
TOMȘA
Al nostru drept înscris e pe țară-n lung și-n lat.
Boieri suntem de-ai țării în care ai intrat.
Moțoc când te întreabă, răspunde cu-nchinare.
CIUBĂR
Și-n fața mea te pleacă.
DESPOT
(închinându-se lui Moțoc)
Moțoc, vornicul mare!
LIMBĂ-DULCE
(lui Moțoc)
Stăpâne, să las robul?
MOȚOC
Să-l lași.
LIMBĂ-DULCE
Da-i prea limbut
Și limba-i sfredel dulce de diavolul făcut.
SPANCIOC
De-aceea Limbă-Dulce te-au poreclit pe tine?
LIMBĂ-DULCE
(râzând)
Se poate. (Lui Jumătate.) Hmm! boierul m-a păcălit.
MOȚOC
(lui Despot)
Străine,
Urmează-ți drumu-n pace; ești liber.
DESPOT
Nicidecum,
Recunoștința vie mai sclav mă face-acum;
Dar cine poartă-n sânu-i curată conștiință
Voios primește lanțul numit recunoștință.
Oricum mi-a fi norocul în lume schimbător,
Îmi voi aduce-aminte de-al meu liberator,
Moțoc.
CIUBĂR
Ei! și de mine nu?
MOȚOC
Vorbele-ți sunt bune
Și chipul de om neaoș, dar cine ești, ne spune.
DESPOT
Eu sunt în voia soartei un vecinic călător,
Atras în cale-mi lungă de-un tainic viitor,
Purtat printre popoare din țărmuri depărtate,
Trecut cu spada-n mână prin lupte încruntate.
Din frageda-mi pruncie eu sunt…
TOMȘA
(către Spancioc)
Un venetic…
DESPOT
(auzindu-l)
Acel ce-a zis cuvântul de venetic, îi zic
Că a mințit și-s gata de-a-nfige cu-a mea pală
Cuvântul său în pieptu-i… să iasă la iveală.
TOMȘA
Eu sunt! eu, Ștefan Tomșa!… Văzut-am pe la noi
Mulți pribegiți fățarnici, viermi palizi de gunoi,
Ce vin și-n sânul nostru fac cuiburi veninate.
Cine ești tu? răspunde!… la vorbe îngâmfate,
La provocări sumețe de-un soi de zvânturat
Arunc disprețul.
DESPOT
Cine-s?… Ascultă înclinat:
Sunt Despot Eraclidul din Paros!… Al meu tată
A fost fruntaș de oameni în Grecia bogată,
Prinț falnic! de pe tronu-i căzut și răsturnat
Sub apriga urgie a turcului turbat.
CIUBĂR
Ești prinț?… deci văr cu mine?
TOMȘA
Ești bun de limbuție,
Dar unde ți-e dovada de naltă obârșie?
(Despot arată un pergament.)
DESPOT
Priviți; iată diploma lui însuși Carol-Quint
Și gloriosu-i nume în litere de-argint.
(Moțoc și cu boierii, afară de Tomșa, examinează diploma.)
MOȚOC
Așa-i!… Fii, Eraclide, părtaș de-al nostru soare.
Ești oaspele Moldovei de bunuri dătătoare,
Căci astă țară vecinic priimește-n sânul ei
Cu drag pe bunii oaspeți, cu milă pe cei răi.
(Către vânători.)
Aduceți teasuri pline de vin pentru cinstire.
TOMȘA
(în parte, ieșind prin dreapta)
Ades în cupa plină se-ascunde o căire.
(Boierii iau teasuri și închină.)
MOȚOC
(lui Despot)
Noroc și voie bună!
CIUBĂR
(asemene)
Supus să-mi fii deplin!
DESPOT
Boieri! pentru Moldova paharul meu închin.
Să-i deie Creatorul în veci zile senine.
Ș-un domn cu omenie, iubit de toți!
CIUBĂR
(înaintând)
Ca mine!
Ca mine!… Domn ca mine se poate-a fi mai bun?
Hai dar, boieri, la Curte!
DESPOT
(lui Moțoc)
Ce zice?
MOȚOC
(lui Despot)
Un nebun.
SPANCIOC
Boieri!… a sa-nălțime Ciubăr ne poruncește.
La Curte dar, căci tronul de dorul lui tânjește.
MOȚOC
Și dumneata, pribege, purtat din loc în loc,
E timp să guști odihna în casa lui Moțoc.
Hai!
(Boierii pleacă și ies prin dreapta, Limbă-Dulce și Jumătate rămân singuri.)
LIMBĂ-DULCE
Ce zici, Jumătate?
JUMĂTATE
Îmi țiuie auzul.
LIMBĂ-DULCE
Boierilor de astăzi nebunu-i călăuzul.
Din toți care-i mai tuieș?
JUMĂTATE
Nu știu.
LIMBĂ-DULCE
(arătând în culise)
Nu știu nici eu.
Dar cel mai cu drăcie, vezi tu?… e robul meu.
(Cortina cade.)
ACTUL I – TABLOUL II[modifică]
Un salon în palatul de la Suceava.
Portrete de domni pe pereți. Uși mari în fund.
Alte două uși în dreapta și în stânga.
O masă de stejar pe planul I, în dreapta. Jilțuri.
SCENA I[modifică]
ALEXANDRU LĂPUȘNEANU, DOAMNA RUXANDRA
(Amândoi stau pe jilțuri lângă masă. Doamna lucrează la un aer.)
LĂPUȘNEANUL
În vremea-ndelungată cât singur, cu smerire,
Am fost spre închinare la sfânta mănăstire
A Slatinei, aice cum ai mai petrecut,
Iubita mea Ruxandră?
DOAMNA
În aur am cusut
Doi îngeri lângă Sfânta Maria-născătoare,
Pe aer.
LĂPUȘNEANUL
Este gata?
DOAMNA
Mai am încă o floare
De crin deschis a coase în alb mărgăritar
Și aerul l-om pune pe-al Slatinei altar.
LĂPUȘNEANU
Îmi place, scumpă Doamnă, frumoasă și cuminte,
Să văd măiastra-ți mână lucrând odoare sfinte.
Gândirea ce se-nalță la cer, la Dumnezeu,
Din cuget și din casă alungă duhul rău…
Dar spune-mi: auzit-ai de un pribeag din lume,
Un… Despot… mi se pare c-acesta-i al său nume…
Aice, la Suceava, în lipsa mea sosit?
Se zice că-i odraslă de neam prea strălucit,
Că-i domn de Samos, Paros, și că-i în legătură
Cu împărați… că are întinsă-nvățătură
Și limbă mlădioasă, o limbă ce-n curând
Pe toți boierii tineri i-a fermecat pe rând…
Ce ai aflat de dânsul?
DOAMNA
(cu sfială)
Am auzit mult bine,
Și… chiar a cerut voie la Doamna să se-nchine.
LĂPUȘNEANU
Și… l-ai primit în Curte?
DOAMNA
Primit…
LĂPUȘNEANU
(posomorându-se)
Într-adevăr?
DOAMNA
Era o datorie… Despot îmi este văr.
LĂPUȘNEANU
Cum? văr măriei-tale?… De unde până unde?
DOAMNA
(zâmbind)
Mărgăritaru-n scoică de mare se ascunde.
Despot, pe malul mării născut, e fiu curat
Lui Iacob Eraclidul, din Paros alungat,
Ce se rudea de-aproape cu maica-mi răposată.
LĂPUȘNEANU
Crezi?
DOAMNA
I-am văzut chiar spița pe pergament lucrată.
LĂPUȘNEANU
(sculându-se, în parte)
O spiță-nchipuită de dânsul, pre cât știu,
Ce-l face rudă bună cu Hercul Olimpiu.
Plastograful! îi zboară sus gândul… (tare) și ce cată
Aici, la noi?
DOAMNA
Sărmanul!… cu inima-nfocată,
El vrea la pragul ușii măriei-tale-a sta
Și viața-i s-o jertfească pentru măria-ta,
Că-i om de sânge nobil ce-n apă nu se schimbă.
Viteaz! ce are-n suflet el are și pe limbă.
LĂPUȘNEANU
Prea bine… Văd că Despot e meșter vrăjitor.
La toți deopotrivă el v-a vrăjit pe dor.
Am grabă de-a-l cunoaște.
DOAMNA
(se scoală veselă)
Te-nduri să-i faci primire?
LĂPUȘNEANU
Cum nu?… Doresc chiar astăzi să cerc a lui vrăjire.
El are ca să vie cu vornicul Moțoc.
DOAMNA
O! de-ar cădea pe dânsul o rază de noroc
Ca el să fie-un oaspe plăcut măriei-tale!…
Moțoc și eu în taină am pus de gând și-n cale
Cu fiica lui, cu Ana, pe Despot să-l unim
Și de coroana țării credința-i s-o lipim.
LĂPUȘNEANU
(luând-o de mână)
Să-ți fie viața dulce ca chipul și ca glasul,
Tu care cu iubire mă-ntâmpini la tot pasul
Privind în Domnul țării pe scumpul tău bărbat
Și-n soțul vieții tale pe Domnu-ncoronat!
(Se îndreaptă cu Doamna spre ușa din stânga.)
Acum te du să cauți de pruncușori, de casă,
Și, ca o gospodină, gătește mare masă
Ca să cinstim cu prânzul pe Despot… vărul tău.
DOAMNA
Ah! Doamne… (Vrea să-i sărute mâna.)
LĂPUȘNEANU
(atrăgând-o la sân)
Nu, iubito… aici, pe sânul meu.
(Sărută pe Doamna, care iese în stânga.)
SCENA II[modifică]
LĂPUȘNEANU
(privind lung după Ruxandra)
Muierea, tot muiere!… o biată ciocârlie
Spre tot ce strălucește zburând cu veselie…
O inimă, comoară, ș-un cap frumos… dar sec!…
A-nduioșat-o Despot cu glasul lui de grec,
Și toți boierii, dușmani oblăduirii mele,
Sunt prinși de-acest paingăn în desele-i rețele.
(Se primblă tulburat.)
A! scorpie grecească!… eu planul ți-am pătruns.
Tu vrei să-mpungi în mine cu ghimpele-ți ascuns.
Tu vrei, ființă-oloagă, născută-n putrezime,
S-ajungi prin târâire l-a tronului nălțime?
Doar Vodă Lăpușneanul va ști, prevăzător,
Pe-o scorpie ca tine s-o farme sub picior,
Și nu-a lăsa în viața-i pe tronul țării sale
Să fluture nici umbra deșertăciunii tale.
(Scoate un răvaș și-l privește.)
Ioan Sigmund Polonul, prin mine întronat
În țara ardeleană, de știre azi mi-a dat
Și-n țară, și-n afară să fiu cu priveghere,
Căci Despot zvânturatul râvnește-a mea putere.
Te-oi urmări, vrăjmașe, cu aprigul meu veghi
Pân’ ce din priveghere ți-oi face un priveghi
Ș-alăture cu tine vei întâlni mormântul
Când tu din întuneric îi vrea să-ți iei avântul.
(Pe gânduri.)
Cum să-i deschid capcană?… Ce cursă să întind
Pe el cu-ai lui tovarăși în lațu-mi să-i cuprind?…
A!… ce să pierd eu timpul cu intrigi mici de Curte?
Domnia tare cere braț lung și vorbe scurte.
Când dușmanul în taină s-apropie de cort,
Scurtează-i drumul grabnic prin moarte, sau ești mort!
(Merge la ușa din dreapta, o deschide și cheamă:)
Toma!
SCENA III[modifică]
LĂPUȘNEANU, TOMA CALABAICANUL
LĂPUȘNEANU
Tu ești bulgarul Toma Calabaicanul.
TOMA
Sunt Toma, credinciosul rob al lui Lăpușneanul.
LĂPUȘNEANU
Când am cuprins Ardealul ce erai tu?
TOMA
Nimic.
LĂPUȘNEANU
Te-am miluit cu viața în lupta de la Cic.
(Toma sărută poala lui Lăpușneanu.)
Ești om tu de credință?
(Toma îngenunchează.)
Vroiesc să fac cercare
De-ai meritat și meriți a noastră îndurare…
(În taină.)
Cunoști pe Despot grecul?… pe-acel străin trufaș
Ce zvârle bani cu pumnul prostimii din oraș?
El vrea să mă ucidă…
(Toma se scoală punând mâna pe hamger.)
TOMA
El trebuie să moară!
LĂPUȘNEANU
Bine, voinice Toma!… Văd, gândul tău se-nsoară
Cu-a mea dorință… Bine!… tu vei ieși bogat
Din astă însoțire… (Tainic.) Azi este la palat
Prânz mare… Vin boierii cu Domnul să cinstească.
Tu să-l slujești pe Despot la masa cea domnească,
Tu singur să ai grijă de-a-i fi paharul plin…
(dându-i un șipușor)
Și… tainic șipul ista să-l verși în al său vin.
Ai înțeles?
(Toma ia șipul și se închină în tăcere.)
Fii vrednic și mut până la groapă…
(Toma sărută mâna lui Lăpușneanu și iese.)
LĂPUȘNEANU
(singur)
În groapă cade-acela ce altui groapa sapă.
SCENA IV[modifică]
LĂPUȘNEANUL, UN CĂPITAN DE SEIMENI
CĂPITANUL
(la ușa din fund)
Măria-ta! boierii la curte adunați…
LĂPUȘNEANU
Să intre!… Căpitane, pe lângă-acei chemați
Mai este cine-n sală?
CĂPITANUL
Străinul Despot este.
LĂPUȘNEANU
Prea bine: mergi la Doamna să-i duci această veste.
(Căpitanul iese.)
LĂPUȘNEANU
(singur)
O! sarcină amară de tron amenințat!
Anevoință crudă de-a fi neîmpăcat!…
M-obligă boierimea în veci ambițioasă
În gheară să-mi schimb mâna și sceptrul meu în coasă…
O! lege-a ospeției, te calc, dar ce să fac?…
Prin moartea unui dușman eu țara mi-o împac!
SCENA V[modifică]
LĂPUȘNEANU, DOAMNA RUXANDRA, ANA DAMEALE CURȚII (intră prin stânga) DOAMNA
Măria-ta, dă-mi voie cu-a mele jupânese
Urare să-ți aducem.
LĂPUȘNEANU
(înaintând spre dame)
Flori mândre și alese
Din stratul boierimii, cu drag vă mulțumesc.
Așa cunună-o prinde pe Doamna ce-o iubesc.
(Doamna, urmată de jupânese, se îndreaptă spre masă.)
DOAMNA
(încet, Anei)
Măria-sa e vesel!…
ANA
Dar.
DOAMNA
Cu-atât mai bine
Pentru Despot. (Se pune pe jilț.)
ANA
(încet, Doamnei)
La Curte el vine astăzi?
DOAMNA
Vine.
(Damele formează grup împrejurul Doamnei.)
SCENA VI[modifică]
Cei dinainte, MOȚOC, HARNOV, SPANCIOC, STROICI, TOROIPAN, BOIERI (intră prin fund)
LĂPUȘNEANU
(pe jilț)
Bine-ați sosit la Curte, boieri prea credincioși!
MOȚOC
Mulți ani măriei-tale! Boierii azi voioși,
Lăsând de ei departe și vrajba și gâlceava,
Se-nchină toți lui Vodă întors acu-n Suceava.
HARNOV
Plecați ei se închină în fața celui uns
Pe care sfânta cruce cu raze l-a pătruns,
De-a potolit în țară pornirile pizmașe,
Dând scule și icoane la sfintele locașe.
LĂPUȘNEANU
Mă bucur că gâlceava din țară a pierit,
Boieri, căci e o boală ce-aduce rău sfârșit…
Dar nu zăresc pe Tomșa?
HARNOV
El n-a venit.
LĂPUȘNEANU
Cum? oare
Să n-aibă mulțumire de-a noastră sărbătoare?
E Sfântul Alexandru astăzi, e ziua mea.
HARNOV
La veselia noastră părtaș a fi nu vrea,
Se vede.
LĂPUȘNEANU
Fie!… însă nu-i nici Ciubăr nebunul?
HARNOV
(râzând)
Pereche minunată fiind ei tot ca unul.
Se cred deopotrivă meniți între fruntași,
Să meargă înainte de gloate cu trei pași.
LĂPUȘNEANU
În lipsa lor să facem, boieri, azi împreună
Ospăț de sărbătoare, frățesc, cu voie bună.
BOIERII
Trăiască-a ta mărire!
HARNOV
(lingușitor)
În veci slăvit să fii!
MOȚOC
Dar soarele lucește pe munți și pe câmpii.
E drept ca ziua-aceasta și la străini să fie,
Precum la toți românii, izvor de bucurie.
LĂPUȘNEANU
E drept.
MOȚOC
Deci învoiască acum măria-ta
Lui Despot, al meu oaspe, să vie-a-l saluta.
LĂPUȘNEANU
Să vie.
(Moțoc iese prin fund.)
DOAMNA
(Anei)
Bun e Vodă!
ANA
Dar!… (în parte, zâmbind) ca nealtădată.
LĂPUȘNEANU
(în parte)
S-apropie de mine năpârca-nveninată.
SCENA VII[modifică]
Cei dinainte, DESPOT, MOȚOC
MOȚOC
(pe prag)
Măria-ta slăvită… Despot! (Îl prezintă.)
LĂPUȘNEANU
Fii bun sosit
La Curte, Despot.
(Despot înaintează în mijlocul salonului.)
DESPOT
Sire!… cu sufletul uimit,
Și tremurând m-apropii de sacra-ți maiestate
Ca să-i aduc la rându-mi urările-mi plecate.
Să vă-mpletească cerul a gloriei cununi
Și-n veci să le ferească de grelele furtuni!…
Eu, Despot Eraclidul, condus de-o blândă stea;
Răpit de al meu suflet curat ca spada mea,
Depun în ziua mare, ca lumea să le vadă,
Depun azi la picioare-ți braț, inimă și spadă…
Părintele meu Iacob, odinioară domn,
Pân-a nu-nchide ochii atinși de-al morții somn,
Mi-a zis: Te du cu bine în cale depărtată
Și mergi drept la Moldova în mari viteji bogată;
Acolo tu găsi-vei un domn măreț, viteaz,
La pragul țării sale veghind cu ochiul treaz,
Ș-un înger de virtute, frumoasa lui soție
Ce mie mi-e nepoată și vară bună ție.
Mergi drept la ei, tu Despot, ca să le duci prinos
Lui Vodă a ta spadă și brațu-ți credincios,
Iar Doamnei, aste scule, șiraguri și paftale,
Purtate de-a sa maică în ziua nunții sale.
(Ia un scrin din mâinile unui paj rămas la ușa din fund și vine de-l prezintă Doamnei, îngenunchind dinaintea ei.)
DOAMNA
Ah! prețioase scule!
ANA
Ce dar strălucitor!
LĂPUȘNEANU
(în parte)
O! greci vicleni în vorbe și-n darurile lor!
DOAMNA
(lui Despot)
Prin aste suvenire mă-ndatorești mult, vere.
DESPOT
(în parte, sculându-se)
Când ar vedea Carmina a sale giuvaiere!
DOAMNA
Dar pot să pun pe mine comoara ce-ai adus?
DESPOT
Lumina de sus cade și iar se-ntoarce sus.
LĂPUȘNEANU
Domniță, aste scule străbune le primește
Și-n semn de mulțumire cu ele te gătește,
Ca să serbăm norocul ce azi ne-a dăruit
Un văr măriei-tale și mie-un… neam iubit.
SCENA VIII[modifică]
Cei dinainte, TOMA CALABAICANUL
TOMA
(în fund, pe prag)
Merindele-s pe masă! Noroc și poftă bună!
LĂPUȘNEANU
Boieri! prietenia la sânu-i ne adună.
Hai să ciocnim la masă pahare de Cotnar.
Să bei frățește, Despot… (în parte) paharul cel amar!
(Lăpușneanu dă mâna Doamnei. Despot, Anei. Boierii, damelor, și se îndreaptă spre fund.)
SCENA IX[modifică]
Cei dinainte, CIUBĂR-VODĂ (se arată în fund)
CIUBĂR
Stați!… încotro vă duceți, boieri, făr-a mea știre?
Ce-i astă-adunătură? Ce-i astă pregătire
De prânz și de beție aici în casa mea?
LĂPUȘNEANU
(râzând)
Ha, ha! Iaca nebunul Ciubăr.
HARNOV
Popa-Belea.
CIUBĂR
Dar!… eu sunt!… Ciubăr-Vodă, născut din fiu în tată
Cu tron pe cap, cu stemă sub mine așezată!
Eu, care-n strună dreaptă prin Ștefan mă pogor
Din Cesar, știți, al lumii stăpân, învingător.
Cum dar, stolnice Petre, cum dar tu, Lăpușnene,
Te rățoiești la soare fudul cu-a mele pene?
Mult ai să stai tu încă pe tronu-mi strămoșesc?
Destul acum, ajungă-ți că, zău, te-afurisesc!
Ieși din palat!… Aice eu singur, eu am dreptul
Să stau dârzoi cu capul, să stau umflat cu pieptul
Și ca o moaște sfântă să fiu de toți slăvit.
Dă-mi tronul că mă mânii…
HARNOV
(râzând)
Nebunu-i mucalit.
LĂPUȘNEANU
Ba, decât să te mânii măria-ta, Ciubere,
Mai bine mergi în sală ca să te pui pe bere,
Să te măsori cu… Despot.
CIUBĂR
(înveselit)
Sub masă-l voi lăsa!
(Se întoarce spre fund și pleacă strigând:)
Loc, loc!… feriți, că trece Ciubăr și urma sa!
(Cortina cade, în vreme ce toți se îndreaptă spre fund.)
ACTUL II[modifică]
Salon în casa lui Moțoc — ușă în fund, ușă în stânga, ușă în dreapta. Fereastră în dreapta. O masă lungă în stânga, planul I, cu jilțuri împrejur. O icoană în peretele din fund, cu lampă aprinsă.
SCENA I[modifică]
DESPOT
Călăul, Lăpușneanu, la masa lui domnească,
Grăindu-mi cu blândețe, a vrut să m-otrăvească.
Dar!… am simțit amarul ucigător în teas…
Vrăjmașa lui cercare zadarnică-a rămas,
Căci port eu totdeauna un balsam din Morava
Ce nimicește moartea desotrăvind otrava.
Iată-l! (Arată un șip.) O! rouă scumpă din plaiuri îngerești,
Esență-apărătoare a vieții omenești!
Dator îți sunt cu viața, dar mult mai mult datoare
Ți-a fi a mea gândire în zi răzbunătoare!
(Stă puțin pe gânduri.)
Călăul prepuielnic hrănește-un cuget rău,
Și el o să mă piardă de nu l-oi pierde eu.
Răbdare!… toți boierii de răzvrătire-s gata.
Moțoc, pe cât îmi pare, vrea să-și mărite fata
Cu mine, ca prin mine, de el pe tron urcat,
S-ajungă socru mare de ginere-ntronat.
O! de-ar vroi norocul curând să-și schimbe pasul!
Când el vroiește, anii nu-aduc ce-aduce ceasul.
Aș fi pe tron, eu Despot, nălțat și fericit,
Aș fi… o! vis feeric! cu Ana însoțit,
Cu Ana, dulce floare căzută-aici din stele
Să fie floarea vieții și a coroanei mele!…
Dar ce-a zice Carmina de care sunt iubit?…
A!… ea-i frumoasă, jună, și Laski-mbătrânit.
Curând s-a stinge focul și apriga-i durere
Găsind într-un alt Despot o nouă mângâiere…
(Se primblă agitat.)
Amorul pentru Ana și glorie m-aprind…
A cărie dulci mreje mai tare mă cuprind?…
Ah! tronul, tronul, tronul!… la el de-a drept m-oi duce
Chiar de-a fi pân’ la dânsul să calc pe sfânta cruce!
(Se stinge candela icoanei.)
Ce! candela icoanei s-a stins în untdelemn!…
De-aș fi din astă țară, aș crede că-i rău semn,
Dar omul de-o natură înaltă și vitează
Iubit de ceruri este și cerul îl păstrează.
SCENA II[modifică]
DESPOT, MOȚOC
MOȚOC
(venind din stânga)
Ce faci, iubite oaspe, și cum te mai găsești
Sub sarcina de daruri a dragostei domnești?
De când ai fost la Curte poftit la ospătare
L-ai fermecat pe Vodă.
DESPOT
O crezi?
MOȚOC
Așa se pare,
Căci nu e zi lasată de bunul Dumnezeu
În care să nu-ți deie dovezi de placul său.
Alaltăieri primit-ai o sabie turcească,
Ieri un caftan și astăzi o iapă arăpească.
DESPOT
Știu, iapa de la Tunis pe care nici un brav
A-ncăleca nu poate?
MOȚOC
Haramu-i cu nărav.
Pe toți mereu trântește și, fără de sfială,
I-a tras lui însuși Vodă o sfântă de trânteală.
(La fereastră.)
Ian cată prin ogradă cum se frământă-n loc!
Să juri c-a fost hrănită de zmei numai cu foc.
DESPOT
Mă duc s-o-ncerc.
MOȚOC
Mai bine o lasă că-i nătângă.
De nu ți-ar frânge capul…
DESPOT
N-am teamă să mi-l frângă.
Deprinsu-m-am cu caii spanioli și arăpești
Ce sub a lor copite au aripi vulturești.
Ș-apoi… ceva îmi spune cu-o tainică șoptire
Că moartea respectează pe omul cu menire.
MOȚOC
Dar dacă tu n-ai teamă, eu am, căci mă-ngrijesc
De mâna lăpușneană cu dar… prietenesc.
Cunoscător de oameni sunt eu la bătrânețe.
Tu ai, iubite oaspe, apucături mărețe.
Boierii te admiră; poporu-ademenit
Deasupra lui te vede ca pe un domn iubit.
DESPOT
Domn!…
MOȚOC
Și de ce nu, Despot?… Un om de naltă fire
Unit cu mine poate s-atingă-orice mărire.
DESPOT
Dar Lăpușneanu?…
MOȚOC
Steaua-i în cer s-a stins de mult.
DESPOT
(în parte)
Mă cearcă…
MOȚOC
(observându-l, în parte)
Priceput-au?
DESPOT
(asemene)
Să-l cred?
MOȚOC
(asemene)
Dar!…
DESPOT
(asemene)
Să-l ascult?
(Se apropie de Moțoc cu o sfială simulată.)
Aș vrea… și n-am curajul de-a te-nțelege bine.
MOȚOC
În mine ai credință?…
DESPOT
(cu supunere)
Fă ce-i vroi cu mine…
(Aruncă ochii pe fereastră.)
Dar ulița și curtea sunt pline de norod…
Să vadă de-s mai tare decât un voievod.
Mă duc… vii jos în curte? (Iese prin fund.)
MOȚOC
Vin, dar; fă înainte…
Strunește bine gura iepei și fii cu minte.
MOȚOC
(singur)
Despot e la părere zburdalnic și ușor,
Dar are minte coaptă și ochi pătrunzător,
Și inimă-ndrăzneață, și-nvățătură multă.
Pe mine mă respectă, de mine el ascultă…
Așa domn ne convine, așa ginere vreu.
Domnind, el va fi brațul, iar capul voi fi eu!
(Iese prin fund.)
SCENA III[modifică]
ANA, MAICA FEVRONIA (intră prin stânga)
MAICA
Și Vodă a fost vesel, zici tu, ca niciodată?
ANA
Dar!… cât a ținut masa, cu fruntea-nseninată
Măria sa pe Despot zâmbind l-a ascultat…
Era cu Vodă-n față la masă așezat,
Plăcut, isteț la vorbă, purtând mărirea-n sine
Sub haina spaniolească ce-l prinde-atât de bine!
Încât, zău, de m-ai crede, maicuță, între noi,
Adevăratul Vodă părea dintre-amândoi
El, Despot!… Lângă dânsul, la spate, în picioare
Sta Toma, vel-paharnic, ținând două ulcioare
Din care-i dregea singur vin dulce în pahar,
Făcând turcești talâmuri, cât poate un bulgar.
MAICA
Dar spune-mi: Doamna, Doamna era și ea voioasă?
ANA
Voioasă, fericită, la față luminoasă,
Căci ea vedea pe Vodă prin Despot fermecat
Și pe-al ei văr, pe Despot, de lume admirat.
MAICA
(zâmbind)
De lume și… de tine?
ANA
(exaltându-se)
Și cum să nu-l admire?
El ne-a făcut de viața-i o lungă povestire,
O halima întreagă și plină de minuni
Ca cele de pe timpul vitejilor străbuni.
Ne-a spus a sale lupte și trecerile sale
Prin câmpuri sângeroase, prin curți imperiale,
Când simplu om de oaste, când prinț adevărat,
Recunoscut de Carol, augustul împărat.
Ne-a spus cum el, viteazul, a risipit îndată
Cu cavalerii negri a frâncilor armată
La Renti, Valenciena, Hezdin și Teruan
Sub contele de Schwarzburg, vestitul căpitan;
Și ce-a vorbit cu-a lumii puternică treime,
Regi, filozofi și Papă… și altele-o mulțime.
Apoi ne-a spus de țărmuri scăldate-n aer cald
Ce sunt cu drag încinse de-o mare de smarald
Și au fructe de aur, și zile-n veci frumoase,
Și nopți de încântare ca ziua luminoase.
Ah! ce să-ți zic, maicuță?… Mesenii încântați
Rămas-au, ascultându-l, flămânzi și însetați,
Atât era de vie și de atrăgătoare
Vorbirea lui!
MAICA
Nepoată, aș pune o prinsoare
Că dintre toți mesenii cel mai cu drag răpit
Ai fost tu, Anicuța.
ANA
(uimită)
Eu?
MAICA
Tu… vezi? te-ai roșit…
Ascultă-mă, copilă: Tu ești o dulce floare
Ce n-a văzut sub ceruri decât zile cu soare
Și nici măcar visează de zilele cu nori
Amare, furtunoase, cumplite pentru flori.
Alină, înfrânează a ta închipuire,
C-ades ne rătăcește a inimii pornire
Și când, din fermecare cercăm să revenim,
În brațele durerii cuprinse ne găsim.
Nu zic că Despot este om rău… Doamne ferește!
El e creștin, se-nchină, pe Dumnezeu slăvește
Și mie totdeauna mâna-mi sărută, dar,
Ca să nu-ți fie lipsă dumnezeiescul har,
Gândește, copiliță cu blândă inimioară,
Că pasărea ce cântă e pasăre ce zboară.
Străin e Despot…
ANA
(repede)
Despot?… ah! maică, nu-i străin.
E văr cu Doamna noastră, e conte palatin,
E cavaler de aur, e prinț de la Elada,
Distins de Papa-n Roma, de Carol în Grenada
Și de al meu părinte, iubit… într-un cuvânt,
El e oaspele nostru ș-un oaspe… știi că-i sfânt.
MAICA
Sfânt, sfânt, nu totdeauna. (În parte.) Curată nebunie,
Cu fată mare-n casă asemene-ospeție.
(Tare.) Ah! scumpă nepoțică, tu faci un vis frumos,
Dar visul…
(Zgomot de glasuri în curte.)
ANA
(alergând la fereastră)
Ce s-aude? ce zgomot?
MAICA
Unde?
ANA
Jos.
Privește ici în curte.
MAICA
(apropiindu-se de Ana)
Ce?
ANA
O mulțime mare
Se uită-n fund spre poartă cu spaimă și mirare.
MAICA
Ce-i oare?… Vai de mine!… o fi iar vreun bunt?
ANA
Ba nu; în depărtare nu vezi lucind un punt?
El vine și tot crește… dar e un om călare…
Ce văd?… e însuși Despot!… Ah! Doamne, sare, sare
Chiar peste zidul curții!…
MAICA
(speriată)
Sărmanul!… s-a zdrobit?
ANA
(veselă)
Ba nicidecum.
MAICA
Nu?
ANA
Iată-l… în loc el a oprit
Fugarul alb de spume și, vesel, cu mândrie,
Se-nchină-n dreapta,-n stânga, la toți zâmbind, și… mie!
Ah! pare că-i un rege!
MAICA
Fugi, dragă, din ferești.
Nu stă o fată mare în ochii bărbătești.
(Glasuri zgomotoase afară.)
GLASURI
Ura! — Trăiască Despot! — Frumos viteaz el este! —
Să juri că-i Sfântul Gheorghe!— Chiar zmeul din poveste!
DESPOT
(sub ferești, în curte.)
Na, oameni buni! Voi astăzi să beți în cinstea mea,
Și-n sănătatea Doamnei să beți!
GLASURI
Vom bea, vom bea,
Ura!
MAICA
Fugi din fereastă, fugi… Despot intră-n casă.
Hai în camara noastră.
ANA
Ba, vină lângă masă.
(Merg de se pun pe jilțuri lângă măsuța din dreapta)
SCENA IV[modifică]
ANA, MAICA FEVRONIA, DESPOT (intră prin fund)
DESPOT
(râzând)
Ce vesel a fi Vodă când teafăr m-a vedea!
A! dona Ana! (Se-nchină Anei.) Maică… (Sărută mâna Fevroniei.)
ANA
(în parte)
Cum bate-inima mea!
MAICA
De ce-i atâta lume în curte adunată?
DESPOT
Ca să mă vadă-n luptă cu-o fiară blestemată,
O iapă tunisiană ce-n fugă pân-acum
A dus pe ceea lume vro zece oameni.
ANA
Cum?
Ș-ai îndrăznit?…
DESPOT
Mai bine era s-arăt sfială
Decât să vadă lumea că-s om cu îndrăzneală?
Ș-apoi… cum de n-ar trece prin foc chiar cei fricoși
Când sunt cu-nduioșire priviți de ochi frumoși?
Și cum, prin ce cuvinte aș spune a mea fală
Văzându-te prezentă la lupta-mi triumfală
Atunci când mii de oameni stăteau cu ochi deschis
Să mă privească-n curte ucis de-un cal?
ANA
(înfiorată)
Ucis!
MAICA
Ferește, Doamne sfinte!
DESPOT
În Spania, se spune
Că Linda Raia, fiica lui Boabdil, minune
Ascunsă în Alhambra, la lume s-arăta
O dată pe an numai, ș-atunci soarele sta
Pe cer ca s-o admire, uitând de a lui cale,
Și mii de flori frumoase ieșeau pe-a Vegăi vale,
Și inimile-n sânuri ca ele înfloreau.
Și maurii în lupte sub ochii săi mureau
Crezând că merg în raiul lui Mahomed, ferice…
(Apropiindu-se de Ana.)
O altă Lindă Raiă, de la ferești, de aice
S-au arătat azi mie, ș-atunci când te-am zărit,
Mă jur pe-astă icoană, chiar rege m-am simțit.
MAICA
(cu spaimă)
Dar candela e stinsă!… Vai! candela e stinsă!
Semn rău!… nenorocire!… de groază sunt cuprinsă.
(Merge la icoană, ia candela și iese în stânga.)
SCENA V[modifică]
ANA, DESPOT
ANA
(îngrijată)
Semn rău?
DESPOT
Ce-mi pasă mie!… O candelă s-a stins,
Dar alta mai cerească în mine s-a aprins,
Ce luminează tainic o gingașă icoană.
ANA
(zâmbind)
Icoana unei sfinte?
DESPOT
Dar.
ANA
Care?
DESPOT
Sfânta Ană.
ANA
Patroana mea slăvită?
DESPOT
Și zeitatea mea
Ce mă conduce-n lume precum îi conducea
Luceafărul pe magii din răsărit și care,
Ca să ajung la dânsa, mă-ndeamnă a fi mare.
(Ana voiește a se retrage.)
DESPOT
(oprind-o)
O! dona Ana, lasă pe-un biet nenorocit
S-apropie altarul de care-i despărțit
Și tremurând să-ți zică: angelică madonă,
Căci nu pot a depune pe frunte-ți o coronă!
ANA
(râzând)
Cum? o coroană mie?
DESPOT
Dar, suflet îngeresc!
Ești visul fericirii mele.
ANA
Eu?
DESPOT
Te iubesc!
ANA
(veselă, în parte)
El! Despot mă iubește!
DESPOT
Iau martor Provedința
Care-mi cunoaște gândul și-mi vede conștiința.
Iubesc în tine cerul și naltul Creator,
În tine iubesc lumea, prezent și viitor,
În tine am credință, în tine îmi pun traiul.
El făr de tine-i iadul… Ah! dar cu tine-i raiul!
(Îngenunchează.)
ANA
(în parte)
O! Doamne, îmi pierd mintea… Ce-aud? Ce-am auzit?
DESPOT
Ană,-un cuvânt…
ANA
Ah! Despot, mi-e sufletul uimit,
Mi-e mintea tulburată… În casa părintească
N-a îndrăznit nici unul mie-astfel să-mi grăiască.
Cum… mă iubești pe mine?
DESPOT
Dar!… te iubesc pierdut,
Mai mult și decât țara în care m-am născut,
Mai mult și decât tronul!
ANA
(cu glas solemn)
Despot, aste cuvinte
Le-aude cerul!…
DESPOT
(apucând-o de mână)
Ană, prin mii de jurăminte
Mă leg eu către tine…
(Moțoc apare în fund.)
SCENA VI[modifică]
ANA, DESPOT, MOȚOC
MOȚOC
(simulând indignarea)
De când pe-acest pământ
Trădarea neagră calcă și spurcă pragul sfânt
Al ospeției?
ANA
(speriată, în parte)
Doamne!
MOȚOC
Ce?… nici o respectare
Nu mai există-n lume?… și oarba desfrânare
Răpește azi copiii sub ochii părintești!
(Anei.) Cum de-ai uitat, sărmană nebună, cine ești?
Cum de-ai uitat de muma ce te-a născut, copilă
Lipsită de rușine?…
ANA
Iertare!… fie-ți milă!
MOȚOC
Cum de-ai uitat de mine?
ANA
(desperată, cade-n genunchi)
Ah! tată, îl iubesc!
DESPOT
Nu ne-osândi, Moțoace, cu glasu-ți părintesc.
Iubirea e un înger ce-n casă când pășește
Și pragul și căminul cu pasul lui sfințește.
Iubesc pe a ta fiică și de soție-o vreu.
Primește-mă în brațe ca pe copilul tău.
MOȚOC
(vesel, în parte)
Al meu e Despot!… planu-mi ia zbor acum mai tare.
DESPOT
(rugător)
Moțoace…
ANA
Tată…
MOȚOC
(după o pauză)
Fie!… și binecuvântare,
Copiii mei.
ANA
(aruncându-se în brațele tătâne-său)
Ah! tată!
MOȚOC
(sărutând-o)
Trai bun și cu noroc.
DESPOT
(în parte)
E scară de-nălțare un socru ca Moțoc.
MOȚOC
(Anei)
Acum mergi de te roagă, copila mea, în pace
La Cel-de-Sus ce toate le face și desface.
(Ana pleacă în stânga. Despot o conduce până la ușă.)
DESPOT
Când te-i ruga, iubito, la sfântul Dumnezeu…
ANA
(cu dragoste)
Gândi-voi tot la tine.
MOȚOC
(în parte)
A! Despot e al meu!
SCENA VII[modifică]
MOȚOC, DESPOT
MOȚOC
Acum suntem noi singuri!… să ne privim în față.
Norocul, știi, atârnă de la un fir de ață
Slab omului nemernic, bun celui iscusit
Și tare ca odgonul pentru cel hotărât.
Despot! a sosit timpul ca să cercăm norocul
Noi doi!… cu sumeție în vânt s-aprindem focul.
Te uită drept în ochii-mi și-mi spune: Ești bărbat
În stare să-nfrunți moartea cu gând nestrămutat?
Ești om în stare-a merge de-a drept către mărire
Pe margini de prăpăstii călcând făr-oțerire?
DESPOT
Sunt!… tron sau moarte!… Iată deviza ce-am înscris
În falnicul meu suflet, în pieptul meu decis.
Venit-am în Moldova cu gândul și cu planul
Din scaunul domniei s-alung pe Lăpușneanul
Și de pe ai săi umeri hlamida să smuncesc.
Sunt gata!
MOȚOC
Gata?
DESPOT
Gata să mor sau să domnesc.
MOȚOC
Bine… Acuma, Despot, mă lasă… timpul trece…
De-a țării boierime cei mai fruntași, vro zece,
Aici au să s-adune spre a ne concerta.
(Îl conduce până la ușa din dreapta și-i dă mâna.)
Dea Domnul să-ți pot zice curând: Măria-ta!
MOȚOC
(singur)
Moțoace, vâlva lumii e râu cu nalte maluri…
Faci bine, nu faci bine să te azvârli în valuri?
Și oare căzând tronul pe mâna lui Despot,
Nu ar cădea și țara cu-ai săi boieri, cu tot?
(Stă pe gânduri.)
Oricare înălțime sub cer se prăbușește,
Tot surpă și doboară ce-n cale-i întâlnește…
Gândește-te, Moțoace… (Hotărât.) A! fie cum va fi.
Nu are parte cine nu știe-a se jertfi.
(Ușile din fund se deschid.)
Dar vin boierii… Iată-i!… La lucru-acum, Moțoace.
SCENA VIII[modifică]
MOȚOC, TOMȘA, HARNOV, SPANCIOC, STROICI, TOROIPAN
(și alți cinci boieri intră prin fund, dau mâna cu Moțoc și merg de se așează împrejurul mesei; Tomșa în capătul din stânga, Moțoc în capătul din dreapta)
MOȚOC
Poftim, boieri, prieteni! poftim, veniți încoace
Și v-așezați pe jilțuri ca sfetnici înțelepți,
Pe cât viteji la lupte, pe-atât la cuget drepți.
STROICI
Dar unde-i Despot, tovarășul semeț
Ce a mirat orașul ca neaoș călăreț?
Noi l-am văzut călare pe zmeul arăpesc
Zburând cum zboară văzul din ochiul omenesc,
Și sub fereastra Doamnei, venită ca să-l vadă,
Silind să steie iapa și pe genunchi să cadă,
Apoi sărind cu dânsa trei buți de Odobești
Sub ochii cei de pardos, sub ochii lăpușnești.
SPANCIOC
Se zice că în vreme ce gloata striga ura,
De ciudă Lăpușneanu cumplit își mușca gura.
El s-aștepta ca Despot, slăbind ca un mișel
Cu iapa s-o pățească cum a pățit-o el.
STROICI
Doar un fecior ca dânsul de zmei grijă nu are.
Voinic e din picioare, voinic și de călare.
TOROIPAN
Așa-i și precât Despot pe cal e îndrăzneț,
E și armaș de frunte.
HARNOV
(cu entuziasm comic)
Sumeț… măreț… isteț!
UN BOIER
Și e mintos.
ALTUL
Și darnic.
ALTUL
Și de înaltă viță.
ALTUL
Stejarul bun și trainic dă trainică mlădiță.
MOȚOC
Boieri, îmi pare bine că vă aud pe rând
Pe Despot, al meu oaspe, cu toții lăudând,
Fiind de lumea-ntreagă iubit, aprețuit,
Căci am o bună veste cu voi de-mpărtășit…
Cu fiica mea, cu Ana, vrea Despot să se-nsoare.
HARNOV
(lingușind)
Pereche minunată!… Ea lună și el soare!
Și când e cununia?
MOȚOC
Când? Voi sunteți chemați
A hotărî și ziua și…
TOȚI
Noi?
MOȚOC
Voi!… ascultați:
Ne-am plâns în multe rânduri de Vodă… măcelarul,
Și-n orice întâlnire ne-am revărsat amarul
Prin vorbe și blestemuri întocmai ca muieri.
Ba Lăpușneanu-i aprig și rău pentru boieri,
Ba Lăpușneanu-i tiran, ba-i fiară făr’ de nume,
Ba-i hoț, călău, urgelnic, ba-i ciumă pentru lume.
Așa-i?
BOIERII
Așa!
MOȚOC
Ei bine, ce suntem noi aici?
Stăpâni pe soarta noastră, sau robi plecați sub bici,
Ca, fără de păsare și fără sânge-n vine,
Noi să răbdăm pe tronul acestei țări, pe cine?
Pe-un tiran, un fățarnic, o ciumă, un viclean,
Un dușman al Moldovei, un hoț, un Lăpușnean?
Răspundeți: se cuvine ca noi să fim o turmă
Și el cu ghioaga-n mână de noi să râdă-n urmă?
BOIERII
Nu, nu!
MOȚOC
Ce dar să facem?
STROICI
Din tron să-l răsturnăm!
MOȚOC
Jurați pe cea icoană că vreți?…
BOIERII
(se scoală și întind mâinile spre icoană)
Jurăm, jurăm!
MOȚOC
Jurați, boieri, că-n ceasul când eu v-oi da de știre,
Voi veți sări la goană cu toți într-o unire?
BOIERII
Jurăm!
MOȚOC
(către cer)
Atotputernic! Tu, Doamne, sfânt, sfânt, sfânt!
Primește la altaru-ți al nostru jurământ.
Și pentru-al țării bine din cer ne luminează
Și inimile noastre acum le-mbărbătează!
BOIERII
Amin!
(Se pun iar pe jilțurile lor.)
SPANCIOC
Amin, dar!… însă întreb iar pe Moțoc:
Dând jos pe Lăpușneanu, urcăm pe cine-n loc?
MOȚOC
Pe-un om viteaz și darnic, de viță strălucită,
Armaș, călăreț ager, cu minte iscusită,
Precum ați spus-o însuși… Pe-un om ce-au învățat
De la-mpărații lumii a fi chiar împărat;
Pe-un om ce are dreptul la tron ca să aspire
Și prin iubirea noastră și prin a lui rudire.
SPANCIOC
Dar unde-i?
(Moțoc se duce la ușa din dreapta, o deschide și aduce pe Despot.)
SCENA IX[modifică]
Cei dinainte, DESPOT
MOȚOC
Iată-l!
BOIERII
(sculându-se)
Despot?
MOȚOC
Despot!
(Tomșa se ridică indignat, răsturnând jilțul său.)
TOMȘA
Un bizantin!
Un grec!… Ce! oare-n țară nu crește decât spin?
Ce! tot pământul nostru e în așa sterpire,
Și neamul nostru ager e în așa-njosire
Cât pe moșia noastră să nu găsim un pom
Și pentru tronul țării să nu găsim un om!
Unde-am ajuns, o! Doamne? Ce ți-am greșit noi ție
Ca un boier de-ai țării, un moldovan să vie
C-un zvânturat de mână, să ni-l arunce-aici
Ca domn, cum se aruncă pomana la calici!
Rușine, fărdelege, batjocură, trădare!
MOȚOC
Minți, Tomșo!
TOMȘA
O! Moțoace, mă jur: păcatul mare
Că n-ai intrat, bătrâne, de viu chiar în mormânt
C-un ceas mai înainte de-a zice-acest cuvânt!
Vrei greci tu la domnie?… deci sufletu-ți răspundă
De răul care-n țară prin greci o să pătrundă?
MOȚOC
(stăpânindu-se)
Tu aiurești, sărmane… Eu nu-s hain, nebun,
Când vi-l aduc pe Despot și domn eu vi-l propun.
Mi-e inima amară precum îți e și ție
De a vedea Moldova un cuib de anarhie
În care tot smintitul se crede-un om prădat
Când vede tronul țării de altul ocupat.
Mi-e inima atinsă de-a morții grea lovire
De a vedea Moldova un câmp de jefuire
Pe care toți aleargă turbați, neodihniți,
Ca să ajungă tronul din care-s îmbrânciți.
Au ochi ca să nu vadă, urechi să nu audă,
Căci inima lor stearpă cu cârtița e rudă,
Și toți vecinii, dușmani acestei mândre țări,
Gătesc a ei cădere prin chiar ai săi boieri,
Hrănind în al lor suflet o poftă de domnie
Ce-aduce lor pieire și țării calicie.
Destul!… vreau pace-n țară domnind sub cer senin,
Și iată de ce, Tomșo, propun un domn străin.
TOMȘA
Cuvântul tău, Moțoace, mai rău te osândește,
El laudă străinul și neamul tău hulește!
(Despot înaintează cu multă demnitate.)
DESPOT
(grav)
Viteze Tomșa!… Despot, de tine-aici respins,
Respectă tulburarea din sufletu-ți aprins,
Și-n tine el admiră virtutea strămoșească
Ce vrea coroana țării pe-o frunte românească,
Dar dacă prin mânie acum n-ai fi orbit,
De-ai fi, cum se cuvine, cu gândul liniștit,
Ai înțelege, Tomșa, că naștere și nume
Sunt jocuri de-ale soartei care domnește-n lume.
Nu, Tomșa, nu e locul ce face pe-un bărbat
Străin sau fiu al țării, om rău sau lăudat,
Căci omul mare-n suflet, moșnean, străin el fie,
În suflet poartă lumea întreagă drept moșie!
Nu, Tomșa, nu-i cu dreptul de-a zice că-i străin
Acel care dorește la toți noroc deplin
Și care pentru țara ce l-a priimit cu bine
E gata să jertfească tot sângele din sine.
Străin este acela crunt, orb, nelegiuit,
Ce-nfinge-n rana țării cuțitul otrăvit!
Străin este acela ce, orice nume poartă,
Nu-i pasă de-a lui țară chiar de-ar vedea-o moartă!
Nu dar eu, văr cu Doamna, străin aice sunt,
Ci Lăpușneanu, dușman acestui drag pământ!
HARNOV
Jos Lăpușneanu!
STROICI
Moarte hainului!
TOROIPAN
Sfârșească
Și viața-i și domnia!
HARNOV
Și Despot să trăiască!
BOIERII
(afară de Tomșa)
Dar, dar!
TOMȘA
(către cer)
Sunt orbi, o! Doamne, din cer nu-i asculta!
DESPOT
Boieri, recunoștința…
TOMȘA
Recunoștința ta?
Pe cine vrei să-ntuneci?… Cum noi s-avem credință
În vorbele-ți viclene ș-a ta recunoștință
Când tu, chiar văr cu Doamna, fățarnic ca un hoț,
Vrei să răstorni din culme pe ea și pe-al ei soț?
A! șarpe, vrei să luneci sub mantia domnească?
În lături!
DESPOT
Lăpușneanu a vrut să m-otrăvească!
În cupa lui perfidă eu moartea am băut
Și, făr-a mea ispită, de mult aș fi pierdut.
El vrea a mea pieire?… deci gheară pentru gheară!
El zice: piară Despot!…! eu, Lăpușneanu piară!
MOȚOC
Se va-mplini cuvântu-ți, poporul e cu noi.
TOMȘA
Cu voi poporul?… fie!… eu nu mai sunt cu voi!
Mă duc, vă las orbirii, las țara-n seama voastră.
Să dați seama de dânsa!
(Trece măreț pe dinaintea boierilor și se îndreaptă spre ușa din fund.)
DESPOT
Ești dar în contra noastră?
Boieri, Tomșa ne lasă… El are-ntru nimic
Lui Vodă să ne vândă.
TOMȘA
(cu dispreț)
Pribeag cu suflet mic!…
Românul viețuiește și moare, când se jură,
Cu arma albă-n mână, nu cu trădarea-n gură.
Învață de la dânșii a fi român de poți.
Boieri! gândiți la muma ce v-a născut pe toți!
(Iese. Boierii rămân pe gânduri. Despot și Moțoc grăiesc încet deoparte.)
SCENA X[modifică]
TOȚI, afară de TOMȘA
SPANCIOC
E aspru cu noi Tomșa.
HARNOV
Lăsați-l ca să fie.
Avea gărgăuni poate de domn, cine mai știe?
SPANCIOC
Eu știu… te-nșeli… Nu, Tomșa, român dintre străbuni,
E om în toată mintea, ferit de gărgăuni.
El nu vrea domn pe Despot pentru că-i grec, dar oare
Să n-aibă el dreptate, de țară când îl doare?
Străbunii, duși de timpuri prin feluri de nevoi,
Aveau o zicătoare venită pân’ la noi:
“Să te ferești, române, de cui străin în casă.”
Pe mine astă vorbă în pace nu mă lasă,
Boieri, și eu ca Tomșa încep a sta pe gând.
HARNOV
Știi că… mai că… îmi vine… firește judecând…
Mă-ntreb și eu acuma…
MOȚOC
Ce?
HARNOV
Dacă e prielnic,
Deși-am jurat… s-alegem un grec?…
MOȚOC
Om șovăielnic!
Când omul are cuget, cuvântu-i e cuvânt,
Și fapta-i și cuvântul deopotrivă sânt.
HARNOV
Așa-i, dar voi ce ziceți, boieri?
UN BOIER
Știm noi?
MOȚOC
Rușine!
(Despot vine în fața boierilor.)
DESPOT
Boierii stau pe gânduri, nedumeriți?… Prea bine.
Deci facă-se lumină în ochii tuturor
Și spuie toți de-a rândul cu glas deschis: ce vor?
Eu, fără amețeală de visuri de-nălțare,
Vreau gloria Moldovei, și-a ei neatârnare!
Mai mult!… Vreau să rump jugul cumplit și rușinos
Ce-apasă omenirea în fiii lui Hristos!
Mai mult!… Vreau românimea-nainte mergătoare
În sfânta cruciadă lui Christ liberătoare,
Ca nime-n cursul lumii, nici crai, nici împărat
De soartă-i să dispuie cu dreptul uzurpat.
Această sentinelă la răsărit, cu fală,
Are-o menire mare și providențială,
E zidul ce oprește potopul fanatic…
Căzut acum e zidul, eu vreau ca să-l ridic!
(O pauză. Boierii încep a se aprinde.)
STROICI
(entuziast)
Dar, dar!
DESPOT
O cruciadă l-apus se pregătește
În contra semilunii lui Mohamed, ce crește
Ca meteor de moarte pe cerul creștinesc.
Doi împărați și Papa, vicar dumnezeiesc,
Filip, Ferdinand, Pavel, cu fulgerii în mână,
Stau gata să detune în hidra cea păgână,
Și tristele victime din tristul răsărit
Așteaptă-acea minune a lanțului zdrobit.
Sublimă încercare! măreață făptuire
Ce-nalță omenirea pân’ la dumnezeire!…
Cui se cuvine fala de-a fi începător
De nu acestui ager, mărinimos popor
Ce,-mpărtășind cu Ștefan și inima și gândul,
A îngrozit Osmanul ani patruzeci de-a rândul?…
Iată ce vreau eu, Despot, străinul… însă voi
Ce vreți?
STROICI
Vrem domn pe tine în pace și război.
În ochii mei deschis-ai o zare nouă, largă…
Tot sufletul spre dânsa cu tine vrea să meargă.
SPANCIOC
Despot!… de ți-a fi faptul ca rostul… să trăiești!
Fii domn!… în țara noastră pe Ștefan s-amintești.
HARNOV
Trăiască Despot-Vodă!
MOȚOC
Tăcere, cumpătare,
Urechea lăpușneană aude-n depărtare.
Boieri, noaptea se-ntinde și timpu-i priincios.
Hai s-ațâțăm răscoala în breslele de jos
Și mâini, în zori de ziuă, să vadă mândrul soare
În brânci pe Lăpușneanu, pe Despot în splendoare!
BOIERII
Hai!
SPANCIOC
(se apropie de Despot și-i dă mâna)
Să fii român verde!
DESPOT
Român m-oi arăta.
STROICI
(dând mâna cu Despot)
Despot, noroc!
MOȚOC
(asemene)
Unire!
HARNOV
(închinându-se plecat)
Mulți ani, măria-ta!
(Ceilalți boieri se-nchină și ies cu toții prin fund.)
DESPOT
(singur)
E vis?… sunt Domn, eu Despot? Din mic iată-mă-s mare!
Boierii, capi ai țării, cu-o nobilă mișcare
Mi-au dat frățește mâna, voioși m-au aclamat…
Un singur numai, Tomșa, din toți cel mai bărbat…
El mi-a jurat o ură cumplită, ne-mpăcată,
El chiar… mă va ucide când va putea, vreodată…
Un glas de presimțire mi-o spune-n taină… dar
Prudent e să lași viața vrăjmașului barbar?
Răbdare!… a mea spadă o voi plânta-o-ntr-însul,
Și dacă moldovenii vor fi nătângi ca dânsul,
Voi ști eu din lei aprigi a-i face mielușori.
SCENA XI[modifică]
DESPOT, TOMA CAL ABAICANUL, ANA, MOȚOC, MAICA FEVRONIA, SEIMENI
TOMA
(la ușa din fund)
Pe dânsul, copii!
(Seimenii se aruncă pe Despot de-l prind.)
DESPOT
(surprins)
Ce e?
TOMA
(amenințând pe Despot cu pumnarul)
Să nu te miști că mori!
DESPOT
(zbătându-se)
Săriți, prieteni, oameni!
TOMA
Taci, taci, vulpe vicleană.
ANA
(intră speriată din stânga)
Despot!
MOȚOC
(intră prin fund și, văzând lupta lui Despot, se repede asupra lui Toma)
Ce-i?… hoți!
TOMA
(respingând pe Moțoc)
În lături!… Dreptatea lăpușneană
L-a osândit pe Despot la moarte!
MOȚOC
O! calău!
ANA
Ce-aud?… Ah! Despot!…
DESPOT
(lângă ușa din fund)
Ană!…
ANA
(cade leșinată pe jilț)
E mort norocul meu!
(Moțoc și maica Fevronia se apropie de Ana. Seimenii ies prin fund cu Despot.)
( Cortina cade . )
ACTUL II – TABLOUL II[modifică]
Un beci de închisoare. Fereastră cu gratii în stânga. Ușă în fund. O masă cu două scaune în mijloc. Un fănar aprins.
SCENA I[modifică]
DESPOT
(pe scaun, lângă masă)
O! soartă schimbătoare ce râzi de omenire!
Nebun cine se-ncrede în tine cu orbire!
Nebun cine se urcă pe-al muntelui suiș,
Prapastia-l așteaptă cu-adâncu-i prăvăliș!…
Așadar eu, sărmanul, a soartei jucărie,
Ajuns iubit de-un înger, aproape de domnie,
Iată-mă-acum aice din raiul meu căzut
Și din lumina lumii în umbră iar pierdut!…
Sunt eu?… Sunt treaz?… în viață?… și adevăr e oare?
Eu, Despot, vultur falnic, eu zac la închisoare!
(Se scoală și cată împrejur)
Acești pereți sunt umezi, triști, negri!… Ah! ei sânt
Nu ziduri de palate, dar ziduri de mormânt!
În ele cine intră din ele nu mai iese
Decât pe-o raclă neagră cu zilele-i culese!
(Înfiorându-se)
O! reci fiori de groază prin sufletul meu trec.
Răsuflu-aburi de moarte… Un biet străin, un grec,
La cine pot să aflu o rază de-ndurare?
La Doamna numai, însă nici o putere n-are,
Căci Vodă Lăpușneanu de milă-i depărtat
Cât de pământul negru e cerul înstelat.
Cum?… mort în floarea vieții!… Cum? mort ca un mișel,
Ucis de Lăpușneanu, lipsit de tron… și el!…
O! nu, nu! nu se poate… cu unghiile tocite
Voi sparge-această hrubă ce-n sânul ei mă-nghite.
(Se azvârle turbat peste pereți și-i lovește cu pumnii.)
Deschide-te, morminte!… dă-mi drumul să-mi răzbun.
Cădeți, infame ziduri! (Căzând pe scaun.)
Ah! Doamne, sunt nebun…
(După o scurtă pauză.)
Mizerie!… cu gândul pătrund bolta cerească
Și brațul meu nu poate o piatră să urnească!
(Înduioșindu-se.)
Ah! nu-i nici o sperare… Cei ce m-au cunoscut
Vor zice-a fost un Despot, a fost… ce s-a făcut?
Și toți m-or da uitării… chiar Ana… lume, lume!
Uita-va și amorul și jalnicul meu nume.
Adio, planuri nalte! Adio, mari sperări,
A lumii ideale sublime aspirări!
Adio tot: junie, lumină, fericire…
Nălucă este omul și viața — o clipire.
(Privește fereastra.)
O! Despot, te salută ai veciniciei zori.
Fii om!… Când vine moartea, te-nchină ei și mori!
(Stă abătut, cu capul plecat pe brațul lui.)
SCENA II[modifică]
DESPOT, CIUBĂR-VODĂ (intră; ușa se închide după el)
CIUBĂR
Ei!… Despot, frate Despot, așa-i că ai pățit-o?
DESPOT
(tresărind)
Ce-aud? Ce văd?… Smintitul?
CIUBĂR
Cu Vodă-ai împlinit-o?
(Privește beciul.)
Frumos palat!… privește: ce stofe pe pereți!
Pe jos ce de covoare țesute cu… bureți!
Ce mobile-aurite! Ce mândre policandre!…
Mărire ție, Vodă, măi Vodă Alexandre,
Ce bine știi în curte pe oaspeți să primești
Și pe-ale tale rude cu drag s-adăpostești!
DESPOT
(în parte)
Sărmane Despot!… iată la ce-ai ajuns pe lume:
Să râdă și nebunii de tine cu-a lor glume!
CIUBĂR
Despot!
DESPOT
Ce vrei, năuce?
CIUBĂR
Năuc ești tu și prost.
Tu vezi ce sunt eu astăzi, iar nu ceea ce-am fost.
Am fost odinioară un domn în strălucire
Cât soarele cu mine era-n nepotrivire;
Puternic ca trei Cesari, frumos ca Machedon,
Călare pe un sceptru, iar nu pe-acest baston,
Și mă loveam cu capul de nouri și de stele,
Și măsuram pământul cu pasurile mele!…
Dar Vodă Lăpușneanu, un hoț, un destrămat,
M-a prins și de-a mea vâlfă în drum m-a dezbrăcat.
Și eu și tu ajuns-am ca două frunze-uscate
De-o pânză de paingen în aer aninate.
Tot vântul mic sau mare ne clatină suflând…
Ei! ș-apoi?… Vântul bate și câinii fug lătrând.
(Se apropie de fereastră.)
DESPOT
(în parte, sculându-se)
O! Doamne, să fiu oare și eu în a lui stare,
În câmpul nebuniei pe-un gărgăun călare?
Cum? visurile mele de falnic viitor
Să fi făcut din mine un om aiuritor
Ca dânsul?…
CIUBĂR
Frate Despot, știi tu ce-i mădrăguna?
O fată ce aleargă pe câmpi când iese luna
Și merge de se scaldă în roua de pe flori
Cu gând să se mărite c-un împărat în zori.
Am prins-o într-o noapte, frumoasă, goală, albă,
Dar hoțul Lăpușneanu mi-a șters-o ca pe-o salbă!…
Ce-mi pasă! Scaraoțchi îi este lui nănaș
Iar eu al mădrăgunii sunt mire drăgălaș.
(Ia o poză maiestuoasă.)
DESPOT
Dar bine, Ciubăr, spune-mi: Cum ai intrat aice?
Și tu ești ca și mine închis?
CIUBĂR
Eu?… Cine zice
C-a îndrăznit vrodată o mână de capcân
Măcar să se atingă de-al lumilor stăpân?
Nu! Am venit eu însumi la tine-n pușcărie
Trimis de Lăpușneanu să-ți țin tovărășie,
Ca să-ți grăiesc de moarte ca un prieten bun
Pân’ ce-a veni călăul, al temniței tăun.
DESPOT
Cum? Lăpușneanu însuși ți-a dat astă solie?
CIUBĂR
El!… și-ți trimite… iată… un dar de berbănție.
(Aruncă pe masă scrinul oferit de Despot Doamnei Ruxandrei.)
Șiraguri și paftale, să ai cu ce-amăgi
Nevasta lui Satana spre a vă îndrăgi.
(Se pune pe un scaun, în față cu Despot.)
Ei!… ce mai zici tu, Despot?… Așa-i că viața-i scurtă?
Așa-i că nu plătește nici cât un dram de turtă?
În faptul viu al vieții ne pare drumul lung,
Trei pași de-abia și-n capăt picioarele ajung.
Omul ca iarba!… viața ca… iapa cea bălțată,
Cât trece dealul mare, nu se mai vede… iată!
Eu unul cred că omul nerezemat de tron
E mic ca și o muscă pe muntele Sion,
Dar tu ce ești acuma sosit pe prag de moarte,
Ce zici?
DESPOT
(în parte)
O! ce idee!… (Tare.) Eu zic că relei soarte
E drept să ne supunem când altfel nu putem.
CIUBĂR
Cum asta?
DESPOT
Tu, de pildă, lipsit de diadem,
Să duci o viață tristă și plină de nevoie,
Iar eu în astă țară să fiu domn făr’ de voie.
CIUBĂR
Ce? tu? domn?
DESPOT
Eu, Ciubere! (Tainic.) Crezi tu că-s destinat
A trece-n ceea lume taiat sau spânzurat?
Te-nșeli… ai mei prieteni sunt gata ca să vie
În zori, și să mă ducă de-a dreptul la domnie.
CIUBĂR
Ce spui? ce spui?
DESPOT
Și martor mi-e sfântul Dumnezeu
Că eu fug de putere ca de păcat.
CIUBĂR
Nu eu!
DESPOT
Așa-i fatalitatea și n-am, vai, ce mă face.
Am să fiu domn, Ciubere, de-mi place, de nu-mi place.
Ah! (Face un gest de desperare.)
CIUBĂR
Și te plângi de asta?… Ești un nebun, nătâng.
DESPOT
Decât păstor de oameni mai bine, zău!…
CIUBĂR
Te plâng!
DESPOT
Eu sunt un biet om simplu, eu n-am visuri deșarte.
De grijile măririi doresc a fi departe.
Mi-e teamă să fiu capul unui popor.
CIUBĂR
Ba, zău!
Decât a fi în coadă mai bine-n frunte vreu.
DESPOT
(observând pe Ciubăr care se exaltează la cuvintele lui)
Nu-mi place pompa lumii, nici la a mea ivire
Poporul să m-aclame, poporul să m-admire,
Și oștile să-nchine stindarde-n fața mea,
Și-n frunte-mi să lucească surguciul ca o stea,
Și surlele să cânte, și tunul să detune,
Și clopotele toate în cale-mi să tot sune.
Ș-apoi, Ciubere dragă, eu am cugetul drept
Și mult și greu se bate a mea inimă-n piept
Când știu că tronul țării e dreapta moștenire
A lui Ciubăr.
CIUBĂR
(îmbrățișând pe Despot)
Ah! frate, ești bun, bun peste fire.
Nu eu când vine fala aș zice ba!… Nu eu!
Hei! căci nu vrea norocul să fiu în locul tău!
DESPOT
Ai vrea?
CIUBĂR
Cum nu?
DESPOT
E lesne.
CIUBĂR
Cum, cum, cum?
DESPOT
Foarte lesne.
CIUBĂR
Dar cum?
DESPOT
Te schimbă-n Despot din cap și pân-în glezne.
Și mâini în zori de ziuă poporul adunat
În locul meu te-a duce pe tine la palat.
CIUBĂR
Mâini?
DESPOT
Mâini. (În parte.) S-a prins nebunul.
CIUBĂR
(încântat)
Despot, m-ai scos din minte.
Domn!… eu, Ciubăr!… dă-mi iute a ta îmbrăcăminte,
Dă-mi pălăria.
DESPOT
Na-ți-o.
(Ciubăr schimbă hlamida pe mantaua lui Despot.)
CIUBĂR
Și-n schimb, na stema mea,
Dar fii cu îngrijire să nu te culci pe ea.
(Schimbă stema pe pălăria lui Despot.)
DESPOT
Ce-ți pasă; mâini te-așteaptă o stemă-mpărătească.
CIUBĂR
(vesel)
A! știu că Lăpușneanu de ciudă-o să plesnească.
DESPOT
Acum ici, lângă masă, te-așează liniștit
Și stai ca un om mare pe gânduri adâncit.
(Ciubăr se pune pe scaun.)
Așa, și pălăria pe frunte ți-o apasă,
Nicicum să te cunoască cine-ar intra în casă.
CIUBĂR
Bine-i așa?
DESPOT
Prea bine.
CIUBĂR
Dar tu ce-ai să devii?
DESPOT
Eu dintre morți, Ciubere, mă-ntorc printre cei vii.
Noroc de-acuma nouă!… cu pene-mprumutate
Tu zbori către mărire, eu, către libertate!
(Îmbrăcat cu hlamida și încoronat cu stema lui Ciubăr, vine în fața scenei.)
Nebun aici intrat-am? nu știu, dar nebun ies.
Priviți!… din pompa lumii cu ce, vai, m-am ales?
Cu-o stemă de hârtie, cu-o cârpă de hlamidă,
Cu tot ce poate face pe oameni ca să râdă.
Dar bună-i răzbunarea!… pre sfântul Dumnezeu,
Voi râde mult mai tare și eu la rândul meu!
(Iese.)
UN GLAS
(afară)
Stai! Cine-i?…
DESPOT
(imitând glasul lui Ciubăr)
Ciubăr-Vodă.
GLASUL
Treci.
(Hohote de râs afară.)
CIUBĂR
(singur)
Prost!… să-mi lase mie
Tot ce-i mai scump, mărire, putere, avuție,
Și el să nu vroiască a fi chiar domnitor!
Nebun! (Cască.) Dar eu cu minte… mă-nalț… și zbor, și zbor
Sus, sus pe vârful lumii ce visul îi arată
Când omul mândru doarme cu gura lui căscată…
Poznașă întâmplare! (Cască.) eu domn, eu domn, eu domn!
Pe tron… mă urc… cu fală… și însă… cad de somn!
(Adoarme cu capul pe masă.)
ACTUL III[modifică]
Salon în castelul lui Laski, în Ardeal. În fund, ușă mare și largă de capelă. În dreapta, ușă tainică. În stânga, ușă mare. Alăture cu capela, o fereastră. Panoplii și portrete de palatini pe pereți. O canapea în dreapta, planul I. O masă mică lângă ea. Pe masă un scrin cu giuvaiere.
SCENA I[modifică]
CARMINA, DESPOT (pe canapea)
CARMINA
Tu ești, iubite Despot! te-ascult, te simt, te văd.
Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred.
DESPOT
Eu sunt, eu, lângă tine, iubita mea Carmină.
CARMINA
Grăiește-mi, prelungește părerea mea divină,
Îmi pare că sunt prada celui mai dulce vis.
El sufletu-mi îngână și raiul mi-a deschis.
DESPOT
(cuprinzând-o cu brațele)
Nu vezi?… a zburat visul lăsându-mi mie prada.
CARMINA
Ah! Despot, scumpe Despot, mă cred că-s în Grenada!
Vorbește-mi tu de dânsa cu glasul tău iubit,
Să mă report ferice în gândul meu răpit
La patria-mi cu soare, cu-amor, cu poezie…
O! magică Grenadă! o dulce-Andaluzie! (Plânge.)
DESPOT
Carmina…
CARMINA
Ah! mă lasă să plâng… mi-e dor…
DESPOT
Nu vreu.
Vreu să-mi zâmbești.
CARMINA
(zâmbind printre lacrimi)
Vrei?… fie… (Plânge.) Ah! nu pot, scumpul meu.
DESPOT
De ce atâtea lacrimi când după despărțire
Ne regăsim ferice în leagăn de iubire?
Când Laski-i dus departe și oaspeții cu el?
Gândește, suntem siguri, noi singuri în castel.
CARMINA
Mă iartă… sunt muncită de-o crudă presimțire…
Fantasma morții zboară pe-a mea închipuire…
De ce te-ai dus de-aice, de ce m-ai părăsit?
DESPOT
Pentru că-mi ești tu dragă, pentru că te-am slăvit,
Pentru că-n exaltare, împins de-a mea simțire,
Am vrut sub cer să-ți caut un cuib de fericire;
Am vrut, lărgind în ochi-ți a lumii orizon,
Să-ți pun pe frunte-o stemă și la picioare-un tron;
Dar soarta pân-acuma s-au arătat contrară…
CARMINA
Ah! lipsa ta, iubite, a fost mult mai amară!
Ai pătimit tu, Despot, știu, multe-ai pătimit,
Dar eu, eu făr’ de tine aici cum am trăit?
În lacrimi, în durere, în grijă, în mustrare,
Lipsită de-orice sprijin, străină de sperare,
Închisă-n aste plaiuri sălbatice, pustii,
Cătând ziua și noaptea pe drumuri, dacă vii,
Și-n loc de tine, Despot, găsindu-mă cu cine?
Cu soțul meu, cu Laski, bătrân, gelos de mine,
Cu Zay, al său prieten, un ungur îngâmfat
Ce vecinic mă insultă cu-amoru-i desfrânat,
Și alții de-ai lui Laski tovarăși de beție
Care-i mănâncă-avutul râvnind a lui soție.
DESPOT
Și eu, în gheara morții de două ori cuprins,
Am fost ca prin minune din cleștetu-i desprins
Prin aste talismanuri, prețioase suvenire
De tine date mie în ziua de pornire, (arată scrinul pe masă)
Căci glasul lor în taină ziceau: fii fericit!
Carmina te așteaptă, de dânsa ești iubit.
CARMINA
Ah!
DESPOT
Numai pentru tine și pentru altul nime
Am vrut s-ating în zboru-mi a lumii înălțime;
Am vrut și tot vreau încă norocul a cerca
Alăture cu mine pe tron a te urca,
Tu prin a ta frumseță regină ești născută.
Eu vreau să fii prin mine în raze învăscută.
Destule zile negre mâhnirii ai jertfit,
E timp ca să reintri în nimbul strălucit
Lipită, alintată în dulce legănare,
Pe-o inimă fierbinte și plină de-adorare.
CARMINA
O! vis din soare!
DESPOT
Visul va fi realizat,
Carmină, căci amorul e zeu înaripat,
Și el ne va conduce, pereche-ncoronată,
Pe tronul cu splendoare din țara-nvecinată.
CARMINA
Pe tron! (În parte.) Dorul meu falnic!
DESPOT
Dar!… orice tu dorești
Se va-mplini!… zi numai, iubito, că vroiești.
CARMINA
A! cine-i la-ntuneric și fuge de lumină?
Dar ce pot face?… spune-mi.
DESPOT
Mult poate o regină!
Pe Laski ș-ai tăi oaspeți de vrei a-ndupleca
În calea-mi îndrăzneață cu mine-a s-arunca,
Noi doi avem mărirea, ei fală ș-avuție.
CARMINA
(decisă)
Cu toții, Despot, astăzi se vor închina ție.
DESPOT
O! scumpa mea domniță, tu mă re-nsuflețești.
Ce jertfe vrei?
CARMINA
Vreau numai… pe tron să mă iubești.
DESPOT
Ah! viața mea întreagă a ta-i! (O strânge la piept.)
(Zgomot de cai în curte.)
CARMINA
(mergând la fereastră)
Ce-aud afară?
A!… Laski și prefectul Zay vin… Iată-i, la scară
Au și sosit… O! Doamne, ce supărare!
DESPOT
Zay
Dispune de-o oștire cu zece mii de cai.
El poate să m-ajute.
CARMINA
Cum?
DESPOT
Luând învoire
De la-mpăratul.
CARMINA
Bine; azi am să-i fac primire
Ca niciodată, însă gelos să nu apari.
(Râzând.) Zay crede că-i Apolon pierdut printre maghiari.
SCENA II[modifică]
CARMINA, DESPOT, LASKI
LASKI
(afară)
Carmina!
(Carmina se depărtează de Despot și merge spre ușa din stânga.)
CARMINA
(lui Despot)
Vine.
LASKI
(intrând prin stânga, sărută pe Carmina)
Carmen!… A! Despot?… scumpe frate.
DESPOT
Scumpul meu Laski!
LASKI
Cum?… pe neașteptate?
Ce vânt, ce întâmplare la noi iar te-au adus?
Când ai venit?
CARMINA
Chiar astăzi.
DESPOT
Și multe am de spus.
LASKI
Zi, sunt cu nerăbdare…
CARMINA
Laski, o întâlnire
Își pierde, când sunt martori, sincera ei pornire.
Aveți, cred, multe taine… aice dar vă las.
LASKI
Mergi, dragă, în grădină; acolo au rămas
Și Zay ș-ai noștri oaspeți…
CARMINA
Mă duc.
(Ea preschimbă cu Despot o ochire fugitivă și iese prin stânga condusă de Laski până la ușă.)
SCENA III[modifică]
DESPOT, LASKI
LASKI
(întorcându-se repede)
Acum răspunde:
Prin mari furtuni trecut-ai… o știu; însă de unde
Revii?
DESPOT
De la Moldova, din iad, unde am fost
Zdrobit, și vin la tine să caut adăpost.
LASKI
Cum? tu renunți?…
DESPOT
Nu, Laski!… un om viteaz din luptă
Nu se retrage grabnic când arma lui e ruptă.
Destinul crunt l-oi frânge din nou sub pașii mei.
LASKI
A! bravo!… Așa, Despot, te vreau.
DESPOT
Așa mă vrei?
Iubite Laski, crede că-n viața-mi tulburată
Nu am pierdut credința în tine niciodată.
Deci vin aice iară ca barca la liman
Și-ți zic: întinde-mi mâna… sunt domn până-ntr-un an!
LASKI
Și mâna și averea toată-a mea putere
Sunt ale tale, Despot… Dispune,-ordonă, cere,
Ce vrei?
DESPOT
Vreau bani și oameni.
LASKI
Bani? voi amaneta
Moșiile, castelul, și sper a căpăta
Vreo zece mii de galbeni… de nu, chiar le voi vinde
Ca să putem în grabă războiul a-ntreprinde.
DESPOT
Atâta sumă numai?
LASKI
Mai mult nu cred să pot,
Căci… ți-o declar în taină, sunt ruinat de tot.
DESPOT
Tu, ruinat?
LASKI
A! frate, nu-ntârzie ruina
Când Laski-i palatinul și Carmen palatina!
Eu, știi, cu mâna spartă, născut risipitor,
De tot ce-i scump, tablouri, cai, arme, iubitor,
Ținând casa deschisă în care tot drumețul,
Zi, noapte, își găsește culcușul și ospețul,
La vârstă-naintată pierdut de-namorat,
Cu-o nobilă spaniolă voios m-am însurat,
Carmina din Grenada, silfidă-ncântătoare
Cu foc de soare-n suflet și-n ochi cu foc de soare!…
Sosită-aici, sărmana!… în tristul meu castel,
Urâtul o cuprinse și, ca s-o scap de el,
Am aruncat cu pumnul întregul meu tezaur,
Vroind să-ntind pe cale-i un lung covor de aur…
Am adunat în juru-i poeți și baladini
Ș-o curte-mpărătească de neaoși palatini…
Dar oricare fântână de la o vreme seacă…
Ce vrei?… ș-a mea avere către secare pleacă!
Deci azi, ca jucătorul ce-aruncă nu-n zadar
Pe cartea unui altui chiar ultimul dinar,
Vroiesc cu tine, Despot, să fac tovărășie
De câștigat în parte, eu bani și tu domnie…
Ș-arunc pe a ta carte întregul meu avut.
DESPOT
Eu, domn, îți dau Hotinul cu-ntregul său ținut,
LASKI
Primesc! noroc!
(Dau mâna amândoi).
DESPOT
Dar oameni?
LASKI
Oameni? A! hoit să fie,
De corbi nu este lipsă… Câți trebuie? o mie,
Trei, patru, șapte, zece?… în vânt cât oi striga,
Mulțime de strânsură aici va alerga,
Hoți buni de ștreang, la ștreanguri meniți cum li se cade,
Ce știu numai să ardă, să taie și să prade.
Chiar în castel acuma avem câțiva străini,
Năprasnici șefi de bande, eroici spadasini
Ce vântură Europa cu spada vecinic goală,
Cătând moartea-n războaie ș-având groază de boală.
Villel care comandă cincizeci de burghinioni,
Rozel ce are-n mâna-i o sută de valoni
Și Sedleț și Legmanul cu multă călărime,
Ș-Anton iubit fanatic de crunta secuime,
Și alții mulți, afară de toți voinicii mei
Ce-s lupi când n-au prilejul ca să devie lei.
DESPOT
Prea bine, dar cu-o mână de bravi, cât de bravi fie,
A merge la Moldova ar fi o nebunie.
Știi însuți: moldovanul e iute la război.
Tot omul e în stare a se lupta cu doi.
Ne trebuie-o putere, pot zice-mpărătească.
Nu se învinge lesne o țară românească…
Ce zici de Zay prefectul?… El este ascultat
De Ferdinand?… Cum oare l-am face aliat?
LASKI
O! de-ar vrea Zay, complotul cu sprijinul său tare
Ar merge strună, însă…
DESPOT
Ce strică o cercare?
LASKI
Hai să cercăm, dar află că Zay, prefect regal,
Ți-a cere-n schimb de sprijin ca să devii vasal
Lui Ferdinand.
DESPOT
Eu?
LASKI
Spune: primești cu el a face
Tratat de închinare fie-n război sau pace?
DESPOT
(după o pauză)
Primesc.
LASKI
Deci adă mâna… Noroc!… ș-acuma hai
În turn… Acolo tainic să te-nvoiești cu Zay…
Dar, iscălind tratatul, vei fi tu cu credință?
DESPOT
Credința cea mai sfântă… (În parte.) Cât mi-a fi de priință.
LASKI
Moldova închinată lui Ferdinand… Ce dar!
Și pentru-a lui coroană ce scump margaritar!
DESPOT
Prea bine; dă de știre lui Zay cât mai degrabă.
LASKI
Merg; tu ascute-ți limba și să te văd la treabă…
(Iese prin dreapta.)
DESPOT
N-ai grijă,-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat (în parte, vesel)
Prin farmecul Carminei, frumosul avocat.
(Iese după Laski.)
SCENA IV[modifică]
CARMINA, ROZEL, SOMMER, ANTON SECUIUL și alți aventurieri
(Intră pe ușa din stânga.)
ROZEL
Contesă, Francisc Primul, al Franței galant rege,
Erou, poet și vesel, iubea mult a culege
Pe câmpi de sânge lauri, în lume desfatări
Și pe frumoase buze fierbinte sărutări.
Eu am, francez ca dânsul, aceeași aplecare
Și pentru vitejie și pentru sărutare.
CARMINA
(râzând)
Te cred, însă un rege cu titlul de galant,
Când n-ar purta coroană, cum s-ar numi?
ANTON
(posomorât)
Berbant.
ROZEL
A fi berbant e probă de-o inimă-arzătoare
Și de-o natură vie, artistă, simțitoare,
Ce lesne se înalță spre tot ce-i luminos,
(râzând) Lăsând pe-Anton Secuiul să mormăie pe jos.
ANTON
(în parte)
Frând tueș!
SOMMER
Francisc Primul, rege-n galanterie,
A și compus, îmi pare, o mică poezie,
Un cântec, o deviză cu vesel înțeles?
ROZEL
Dar, Sommer, aste versuri ce le cânta ades:
Femeia este schimbătoare,
Nebun cine se-ncrede-n ea!
CARMINA
A! pentr-un galant rege ideea nu-i galantă.
ROZEL
Eu am mai completat-o prin astă variantă:
Femeia des e schimbătoare,
Ferice cui se-ncrede-n ea!
Ah! deie-mi dulcea sa favoare
Și schimbe-se-apoi cât a vrea!
(Toți râd)
CARMINA
Bravo, Rozel!
ANTON
Palavre!… mai bine-n războire
Aș vrea ca să se schimbe această amorțire
Ce se numește pace, căci timpul de răgaz
Preface-n om netrebnic pe omul cel viteaz.
CARMINA
Cum? preferați războiul decât o viață lină?
ANTON
Da! paloșului nostru i-e teamă de rugină.
ROZEL
Contesă, – orice ființă se naște pre pământ
Cu-o tainică menire, c-un dor și c-un avânt,
Noi să ne batem, floarea să scoată dulci parfume
Și dumneata, contesă, să fii iubită-n lume.
CARMINA
Ei bine, fiți dar veseli; eu cred că nu târziu
Se va preface-n faptă un dor atât de viu.
ROZEL
Ne-nșeli?
CARMINA
Nu; am o veste, o veste cum vă place…
De când a voastră armă dormind în teacă zace
Urâtul vă mănâncă de vii; sunteți mâhniți,
Cu ochii stinși, la față galbeni și veșteziți,
Cât cine-acum vă vede și cine vă cunoaște
Se-ntreabă cu mirare: Ce sunt? ostași ori moaște?
ANTON
Așa-i!… decât urâtul, mai bine ștreangu-n gât…
CARMINA
Eu v-am găsit de lucru și leacul de urât.
Sus paloșul la soare!… sus fruntea!… vântul bate
Și-ndeamnă a navală în țări învecinate.
Vroiți voi după dânsul cu toți să vă luați?
TOȚI
Vrem!… unde?
CARMINA
Nu departe… colea, peste Carpați.
ANTON
Cum? la Moldova?… Ellien!
CARMINA
Acolo stăpânește
Un domn pe care țara întreagă îl urăște.
Cât îți sufla deasupră-i, din tron el va cădea
Și toată-a lui avere a voastră-a rămânea.
ROZEL
Dar tronul său?
CARMINA
Acelui cu inima regească
Ce-a ști cu mâna largă pe toți să răsplătească,
Lui Despot.
TOȚI
Despot?
ROZEL
Fie!… de-l vrei, și eu îl vreu.
ANTON
Și eu!
CEILALȚI
Și eu!
CARMINA
(în parte)
O! Despot, ești domn, iubitul meu!
Curând dorința noastră va fi realizată!
SCENA V[modifică]
Cei dinainte, DESPOT (vine repede din dreapta, tulburat)
DESPOT
Amici!… din turn zărit-am o numeroasă ceată
Venind despre Moldova cu steag moldovenesc.
Ei par că vin aice… E poate-un sol domnesc
Trimis de Lăpușneanu în goană după mine.
CARMINA
Ce?… în castelul nostru?
DESPOT
(la fereastră)
Priviți! aice vine!
Dar!… ceata lângă poartă, afară, s-a oprit.
ROZEL
De-a fi un sol de pace, să fie bun sosit,
De nu, amar de dânsul!… cu astă pală vie
Îi dau pe ceea lume o grabnică solie.
CARMINA
Ba nu, Rozel; stai pașnic… De-a fi sol moldovan,
Ca să scăpăm pe Despot urmează al meu plan…
ROZEL
Cum?
CARMINA
Mergi de pregătește capela funerară
Ca pentru-o-nmormântare.
SCENA VI[modifică]
Cei dinainte, LASKI (intră din dreapta), PISOZKI (intră din stânga)
LASKI
Ce vuiet e afară?
Ce oameni sunt la poartă?
CARMINA
(la fereastră)
Pisozki-n foișor
De sus cu ei grăiește… vom ști curând ce vor.
Iată-l că vine.
PISOZKI
(intrând)
Pane!… sosit-au cu putere
Un sol de la Moldova.
LASKI
Ce caută? ce cere?
PISOZKI
Nu știu, însă de Despot, sosind, a întrebat.
DESPOT
De mine?… Lăpușneanu în urme-mi a călcat…
LASKI
(lui Pisozki)
Mergi!… porțile deschide!… ostașii să se-adune
În șiruri pân’ la scară; fanfarele să sune
Și steagul să se-nchine deplin desfășurat
În calea lui, căci solul e ca și-un împărat.
Mergi.
(Pisozki iese.)
CARMINA
Laski, astă pompă?…
LASKI
E dreaptă; se cuvine.
CARMINA
Dar se cuvine, spune, din casă de la tine,
Răpind pe al tău oaspe un braț îndrăznitor,
Să lase-o pată neagră pe vechiul tău onor?
LASKI
Contesă, te alină. Bătrânul Laski știe
A-și împăca onorul cu sacra-i datorie.
Lui Sigismund al nostru credință am jurat.
Respect pe el în solul trimis de-un aliat.
CARMINA
Respectă tu calăul, eu respectez victima.
Țin oaspele în casă și dau afară crima,
Căci e o crimă oarbă de-a vinde-oaspele său.
DESPOT
Mai bine moarte mie!
CARMINA
Tăcere!… te scap eu.
Cu mine vină-n grabă; prin moarte simulată,
Să te ferim, amice, de moarte-adevărată.
(Iese cu Despot prin dreapta.)
LASKI
A! planu-i bun; vă duceți.
(Fanfare în curte.)
SCENA VII[modifică]
LASKI, ANTON SECUIUL, SOMMER și ceilalți oaspeți în dreapta, PISOZKI, TOMA CALABAICANUL, urmat de seimeni, CARMINA PISOZKI
(intră anunțând)
Solul!
LASKI
(făcând doi pași înaintea solului)
Fii bun venit!
TOMA
(intră prin ușa din stânga, întovărășit de doi căpitani de seimeni)
Eu, Toma, sol de pace, în numele slăvit
Lui Vodă Lăpușneanu, Domn țării moldovene,
Și-n numele lui Sigmund, Domn țării ardelene,
Vin ca să cer pe Despot aici adăpostit.
Lui Vodă el e dușman viclean și ne-mblânzit;
Deci viu și-ntreg am ordin să-l iau, să-l duc în țară.
Am zis.
(Carmina reintră și se oprește lângă ușa din stânga.)
LASKI
Ești sol de pace?… deci, Toma, îți zic iară
Bine-ai intrat în casă-mi… și iată-al meu răspuns:
În zidurile mele oricine a pătruns
Devine-un oaspe sacru, căci legea ospeției
Îi pune-un scut puternic sub pavăza frăției.
Aici eu sunt stăpânul!… Aici stăpân sunt eu
Mai mult decât un rege stăpân pe tronul său,
Și nime n-are voie, și nime drept nu are,
Cerându-mi pe-al meu oaspe, să-mi ceară o trădare!
Un oaspe face parte din zidul strămoșesc
Precum onorul sacru din suflet omenesc.
O piatră scoasă… zidul slăbit se prăbușește.
O faptă rea… onorul ca frunza veștezește…
Eu sunt dintr-acei oameni ce viețuiesc și mor
În casa lor întreagă cu-ntreg onorul lor!
CARMINA
(înaintând)
Bine, Laski.
TOMA
Destulă atâta limbuție.
Nu mă uimești pe mine cu seaca ta mândrie.
Ți-am spus că vreau pe Despot viu… în zadar pe el
Tu cerci de a-l ascunde în vechiul tău castel…
CARMINA
Castelul n-are teamă de oaspeți a răspunde.
Pe vii el nu-i tradează, pe morți el nu-i ascunde.
Despot e mort!
TOMA
Mort, Despot?
CARMINA
Îl ceri tu în zadar.
A fost rănit de moarte trecând peste hotar
Ș-au espirat aice în crâncenă durere.
TOMA
Nu cred; e iscodire vicleană de muiere.
Seimeni! naval cu toții… Castelul cercetați
În numele lui Sigmund și Lăpușneanu.
(Câțiva seimeni intră pe scenă.)
CARMINA
(se repede înaintea ostașilor)
Stați!
Vroiți pe Despot?… Iată-l!… (Deschide ușile din fund.)
Notă: Se vede lăuntrul capelei luminată cu policandre. Pe o masă acoperită de catifea neagră stă Despot lungit, palid ca un mort, și cu crucea pe piept. Câțiva călugări îl înconjură purtând torțe aprinse. Rozel, deghizat în capucin, stă în genunchi lângă catafalc. Un cor de glasuri, împreunat de acordurile unui organ, psalmodiază: “Beati qui moriuntur in Domino ”.
TOMA
(oprindu-se lângă ușa capelei)
Mort?
CARMINA
Mort!… Te du de spune
Lui Vodă, a sa frunte cu lauri s-o încunune.
El a ucis pe Despot!
TOMA
E mort!… Chiar mort îl vreu.
(Face un pas. Rozel se scoală și se pune în fața lui Toma pe pragul capelei.)
ROZEL
În lături toți!… Cadavrul este-a lui Dumnezeu.
TOMA
(amenințător)
În lături tu!…
ROZEL
Profane, turbarea-ți e semeață.
Respectă măcar moartea în omul făr’ de viață.
(Laski înaintează maiestos.)
Stai, Toma!… Lăpușneanu a vrut pe Despot viu.
Solia-ți încetează aproape de sicriu.
(Toma stă puțin nedumerit, în vreme ce ușa capelei se închide, după ce mai întâi Rozel și alți ostași deghizați în călugări au ieșit și s-au pus de pază dinaintea capelei.)
TOMA
(către seimeni)
E mort! pentru domnie deci teamă nu mai este.
Haideți, lui Lăpușneanu să ducem astă veste.
(Iese cu seimenii lui.)
CARMINA
(la fereastră)
S-a dus, curtea-i deșartă și poarta s-a închis.
(Merge la ușile din fund.)
Despot!
(Ușile se redeschid. Despot apare pe prag.)
SCENA VIII[modifică]
Cei dinainte, DESPOT, ROZEL
DESPOT
Iată-mă-s iară mai viu și mai decis!
(Înaintează în mijlocul scenei, scoțând spada.)
Din toate-a noastre spade să facem toți o spadă,
Pe Vodă Lăpușneanu la vulturi să-l dăm pradă.
ROZEL
Pas, Despot!… unde-i merge, voioși mergem și noi!
DESPOT
Norocul și izbânda cu mine și cu voi!
Să dăm armelor noastre atingerea frățească.
(Toți în fund ating vârfurile spadelor.)
Scânteia-nflăcărării din ele să zbucnească,
Ș-acea scânteie zboare ca fulger răzbitor
Lui Lăpușneanu-n frunte să scrie: trădător!
Acum el mort mă crede?… Eu mort, și el în viață,
E timp viul cu mortul să se-ntâlnească-n față.
La arme, frați!
TOȚI
La arme!
DESPOT
Ca domn sau ca ostaș,
În luptele de moarte mă jur a fi fruntaș!
La lupte, frați!
TOȚI
La lupte!
LASKI
Deci haideți, fiecare
Să ne-adunăm ostașii în codri, la hotare.
TOȚI
Hai!
DESPOT
Gloria vă cheamă!… zburați la glasul ei!…
LASKI
Ha!… moarte sau izbândă!
DESPOT
Izbândă, frații mei!
(Toți pleacă prin stânga. Laski se întoarce de la ușă și zice lui Despot:)
LASKI
Tu, stai ascuns aice pân’ ce ți-i lua zborul.
Te las. (Iese.)
DESPOT
(întinzând brațele)
Carmina!…
CARMINA
(aruncându-se în brațele lui Despot)
Despot!
DESPOT
Al nostru-i viitorul!…
( Cortina cade . )
ACTUL IV[modifică]
Sala tronului în palatul de la Suceava. În dreapta, pe planul I, o fereastră. Pe planul II, tronul cu cortine de catifea stacoșie și cu torsade de aur. În fund, arcade ce se deschid pe o altă sală mare. În stânga, ușa apartamentului domnesc. Pe pilastrele arcadelor, panoplii, dintre care una compusă de armele lui Ștefan cel Mare.
SCENA I[modifică]
LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE (în sentinele lângă arcade)
LIMBĂ-DULCE
Ai fi crezut, fârtate, acum trei ani ș-o lună,
Că Despot, ca un fulger plecat dintr-o furtună,
Pe Lăpușneanu-n frunte de-a dreptul va lovi
Și oastea lui domnească în clipă-o va strivi?
JUMĂTATE
Hei! dacă vânzătorul Moțoc nu-ntorcea cuiul
În broasca țării, Despot și Zay și-Anton Secuiul
Nu-ntrau așa de lesne în țară… dar Moțoc…
Trădarea cică-i fiară cu zece limbi de foc.
LIMBĂ-DULCE
Ce vrei?… așa e lumea! și, iată, ca prin vrajă,
El domn, și noi, plăieșii, la ușa lui de strajă.
JUMĂTATE
Hei! bine zicea tata: La noi să nu te miri
Aici când îi vedea plopii dând flori de trandafiri.
Câte-am văzut cu ochii de când suntem pe lume!
Războaie, năvălire, lăcuste, focuri, ciume,
Și dintre toate răul cel mai îngrozitor —
Lupta-ntre frați, pieirea sărmanului popor!
LIMBĂ-DULCE
Adânc ți-e rostul!… parcă te-aud citind pe carte.
Dar Vodă Lăpușneanu știi unde-i?
JUMĂTATE
Hăt… departe,
În Țarigrad, cu Doamna și copilașii săi.
LIMBĂ-DULCE
Ce-o fi făcând el oare?
JUMĂTATE
El!… paște bobocei.
LIMBĂ-DULCE
Ba, mai degrabă-aș crede că Vodă alungatul
Pe Despot, mări,-l paște întocmai ca păcatul.
JUMĂTATE
Se poate, căci în țară, sub domnul ist grecesc
Străinii calu-și joacă și zilnic se-nmulțesc,
Încât noi, pământenii, purtându-i în spinare,
Nu mai avem în țară nici loc de îngropare.
LIMBĂ-DULCE
Pământul gras priește spinoaselor urzici.
Moldova-i năvălită de greci și eretici,
Și biruri peste biruri, vânaturi pentru masă,
Ș-un galben pe tot anul de fiecare casă,
Încât biata sudoare a muncii s-a schimbat
Într-un pârâu de aur ce curge la palat.
Pe noi ne duce foamea la margine de groapă
Și din avutul nostru lăcustele se-ndoapă.
Rău e când râde culmea de mușuroi, de jos,
Dar vai de cap când talpa-i mâncată pân’ la os!…
Aceste gânduri negre în mine turba-mplântă
Și, zău, simt câteodată că dracul mă descântă,
Mânia fierbe-n mine și, de n-aș fi plăiaș,
De n-aș fi român, frate, m-aș face ucigaș!
JUMĂTATE
Hei! asta, Limbă-Dulce, n-ar fi încă nimică.
Românul rabdă multe, căci el e tare-n chică.
El are mâna largă, deși este sărac,
Lipsit de lumânare, lipsit și de colac;
Dar Despot cu păcatul a dat mâna frățească,
El râde cu păgânii de legea creștinească,
Icoane și potire el le topește-n bani
Și vrea pe toți românii să-i facă luterani.
Crezi tu una ca asta?
LIMBĂ-DULCE
O fi vroind păgânul,
Îl cred, o fi vroind-o… nu vrea însă românul!
În lege ca în piele-i născut, el bucuros
Dă pielea, dar rămâne în lege-i credincios!
(Tropote de cai și strigăte de “Ura!” afară.)
JUMĂTATE
Dar ce s-aude?
LIMBĂ-DULCE
Vine măria-sa călare.
JUMĂTATE
De unde oare vine acum?
LIMBĂ-DULCE
De la primblare,
Ca totdeauna… Iaca, a și sosit… La loc! (Se pun în sentinele în fund.)
(Noi strigăte afară: “Ura! să trăiască Vodă!”)
Bețivii strigă “Ura” cu glas din poloboc.
(După intrarea lui Despot, ei se retrag dincolo de arcade.)
SCENA II[modifică]
DESPOT, LASKI, SOMMER
DESPOT
A! dulce este viața și bună e puterea
Când Domnul răspândește în țară mângăierea
Și mii de mii de glasuri într-un acord frățesc
Cu-a clopotelor zvonuri în cale-i se unesc!
SOMMER
Cât vulturul ești falnic, și cât albina harnic,
Cât toamna cea mănoasă îmbelșugat și darnic!
Cum dar să nu te-aclame poporul fericit?
DESPOT
Sunt vesel, mă simt mare, puternic și iubit,
Și de-ntâlnesc mâhnirea, eu râd, iar ea dispare
Ca negurile dese când soarele răsare.
Îmi pare, scumpi prieteni, că cerul mai senin
Creat-a pentru mine cel mai frumos destin
Și cel mai demn de-un suflet cu-avânt de înălțare:
Mărirea-ncoronată de-a lumii adorare!
Căci m-am nălțat prin mine și brațu-mi hotărât,
Lovind orice obstacol, minuni a săvârșit.
SOMMER
Pe-o bună hotărâre când brațul se măsoară,
El mic, printr-însa crește, și munții mari doboară.
LASKI
Așa-i!… pe Lăpușneanu învins, rătăcitor,
Silitu-l-ai cu spaimă să fugă la Bosfor
Ș-acolo să tânjească în lâncedă sclavie
De-a tronului Moldovei duioasă nostalgie.
SOMMER
Hmm!… Lăpușneanu însă nu-i om, măria-ta,
Din moartea-i aparentă a nu se deștepta.
DESPOT
O știu; cunosc prea bine a sale intrigi, însă
Politica turcească în punga mea e strânsă.
Ea suferă de-o boală… de aur; eu, bun vraci,
Vro zece mii de galbeni i-am dat peste haraci,
Ș-așa de bine, Sommer, i-am lecuit durerea,
Cât Soliman Sultanul mi-a confirmat puterea,
Lăsând pe Lăpușneanu străin de diadem
Și mie trimițându-mi o pală ș-un alem.
Azi trebuie să vie Ahmed Bairactarul
Cu pompă-orientală ca să-mi aducă darul…
Boierii însă nu știu de birul ce-am mărit.
SOMMER
Oricare act în taină e mult mai nimerit.
LASKI
(râzând)
Dar ce-or zice boierii?… dar ce-a zice poporul?
DESPOT
(supărat)
Boierii toți vor zice cum zice domnitorul.
Poporul e din fire-i blajân și înțelept.
El dă tot pentru Vodă când Vodă este drept.
LASKI
Și Vodă-i drept!… o știe în lume orișicine…
(Apropiindu-se de Despot.)
Ostașii mei cer plata ce lor li se cuvine.
DESPOT
Iar plată, iar?
LASKI
(încet și amenințător)
Gândește că ei cu pieptul lor
Fac zid între Moldova și între domnitor.
DESPOT
(încet lui Sommer)
Când oi scăpa de dânșii?
SOMMER
(încet)
Când s-a îndura cerul.
DESPOT
(lui Laski)
Mergi de te înțelege cu Harnov vistierul.
(Laski se închină și iese prin fund în dreapta.)
SCENA III[modifică]
DESPOT, SOMMER
DESPOT
Omidă nesățioasă!… Sommer, l-ai auzit
Cum căina poporul de dânșii calicit?
Dar cine poate zice că-i jertfa nepăsării?
Că nu doresc a-l pune pe calea-naintării,
Când am fondat cu tine și Peucer Gaspar
A noastră-Academie din târg de la Cotnar?
Când eu la despărțenii pun stavili numeroase,
Când, afirmând a țării vechi datini glorioase,
Am și bătut monedă cu efigia mea?
(Arată o monedă de aur.)
Privește și citește ecserga de pe ea.
SOMMER
(citind)
“Heraclidis. Despote Patris Patrice Vindex et Defensor
Libertatis Patrice.”
Ecserga e pompoasă, dar nu este deplină,
Căci a uitat Ardealul și țara cea vecină,
Valahia lui Mircea.
DESPOT
Dar eu nu le-am uitat!
Eu vreau cu trei coroane să fiu încoronat,
Cu-a mea, cu a lui Mircea ș-a lui Sigmund Polonul.
O! gândul meu în zboru-i străbate orizonul.
Peste Carpați pe Sigmund îl sap, și în curând
Moldova cu Ardealul vor fi tot într-un gând.
Rozel s-a dus din parte-mi în țara bulgărească
Și-n Grecia, răscoala creștină s-o urzească.
Ah! Sommer, vreau a pune, trecând peste Balcani,
Piciorul meu în cuibul cumpliților sultani.
SOMMER
Sublim avânt!
DESPOT
Norocul îmi va-ntări avântul
Când spada mea vitează își va rosti cuvântul.
SOMMER
Pe-a gloriei nălțime pas, zbori, măria-ta.
Și eu, poetul Sommer, triumful ți-oi cânta.
(Sunete de clopote în oraș. Trece o procesiune sub ferestre.)
Dar clopotele sună… Să fie-o sărbătoare?
DESPOT
Ba nu… o simplă rugă de ploaie cerșetoare.
E secetă în țară și, după-un vechi eres,
Toți preoții cu prapuri și cu icoane ies
La câmp ca să înalțe la cer o sfântă rugă,
(râzând) Pe când poporul primblă prin sate-o papalugă.
Privește al prostimii cortegi nenumărat,
Condus de-o psalmodie cu tonul trăgănat,
Cum merge cu spăsire și cum îngenunchează
Crezând că mândrul soare se și înnourează…
Ha, ha, popor nemernic și superstițios!…
(Privind cu luare-aminte pe fereastră.)
Dar ce văd?… un călugăr fanatic și bărbos?
Să juri că-i Ciubăr-Vodă. (Strigă afară:) Părinte, mucenice;
Ce veste-n ceea lume?… Vin’ de mi-o spune-aice.
(Întorcându-se către Sommer.)
A! Sommer, te repede din cale-i să-l oprești
Și să-l trimiți la mine; apoi să te gătești
Ca rector a te-ntoarce l-a noastră-Academie
De la Cotnar, acolo poemul meu vei scrie.
Cu-a mea prerogativă ce Carol-Quint mi-a dat
Azi te numesc al Curtei poet laureat.
SOMMER
Pentru-a cânta pe Despot ar trebui un Omer.
DESPOT
Nu-s încă Agamemnon, mă mulțumesc cu Sommer.
(Sommer iese prin fund, în dreapta.)
DESPOT
(singur)
Ciubăr-Vodă călugăr!… Cum? din senin, din vânt,
Spânzurătoarea face dintr-un nebun un sfânt?…
Ce-ar râde-acum Carmina, ea care este-n stare
A-nebuni chiar sfinții cu-o simplă sărutare!
(Pe gânduri.)
Carmina!… către dânsa mă simt eu strâns legat.
Promisu-i-am chiar tronul… iubirea i-am jurat,
Și ea, în părăsire văzându-se uitată,
Aice de trei zile sosit-a desperată.
Ea stă-n palat ascunsă… Ce-o să devin cu ea,
Căci a se reîntoarce l-al ei castel nu vrea,
Și Laski-i în Suceava!… pericolul sporește…
Dar știe de pericol femeia când iubește?
Amoru-i pune-n suflet puteri dumnezeiești…
SCENA IV[modifică]
DESPOT, CIUBĂR-VODĂ (în haine de călugăr, intră prin fund)
CIUBĂR
Măria-ta…
DESPOT
(râzând)
Nu-i glumă!… Cum?… tu, Ciubere, ești?
Tu, care-odinioară purtai un falnic nume,
Azi te revăd călugăr, re-ntors din ceea lume?
Prin ce minune stema căzut-a de pe cap
Și-n locul ei pe frunte-ți crescut-au un potcap?
CIUBĂR
(grav)
Așa vroit-a cerul!
DESPOT
Dar cerului ce-i pasă
Să porți pe ai tăi umeri hlamidă sau o rasă?
CIUBĂR
Ce vrea cu noi el face!… Tu-n umbră aruncat
Din ura lăpușneană prin mine ai scăpat.
Am fost eu dus la moarte în locul tău, și-n urmă
Trimis din mila Doamnei în creștineasca turmă.
Acum eu sunt călugăr smerit dar luminat,
De vechea-mi nebunie prin rugă vindecat.
DESPOT
Ce? nu mai visezi tronul?
CIUBĂR
Las altor minți ușoare,
Râvnind deșertăciunea, a rătăci sub soare.
Eu m-am retras în umbră aproape de mormânt,
Slăvind în lume numai pe Dumnezeul sfânt,
(cu extaz) Lumin-adevărată!
DESPOT
Duioasă convertire!
Deci nu mai ești, Ciubere, al mădrăgunii mire,
Călare pe un sceptru, frumos ca Machedon,
Cu tron pe cap?
CIUBĂR
Altarul m-a vindecat de tron.
DESPOT
Ha, ha! pricep, hlamida ți-a fost haină fatală?
Tu ai înlocuit-o prin haina monahală
Ca să înșeli mai lesne poporul credincios.
CIUBĂR
(indignat)
Nu-i înșelat acela ce crede în Hristos!
DESPOT
Îți place peste țară să-ntinzi întunecimea
Și prin eresuri proaste să speculezi mulțimea,
Făcând-o, când nu plouă, s-alerge câmpii…
CIUBĂR
Eu?
DESPOT
Tu!… vrei să-nșeli și oameni și chiar pe Dumnezeu! (Râde.)
CIUBĂR
Tu râzi de o credință preasfântă și străbună,
O! Despot, dar ia seama, ia seama la furtună!
DESPOT
Furtuna e în tidvă-ți, Ciubere… Drept să spun,
Erai mult mai cu minte pe când erai nebun.
Mergi iar la mănăstire să-nchizi a tale zile
Sub sfintele molitve a Sfântului Vasile.
CIUBĂR
Nebuni odinioară am fost, Despot, noi doi,
Dar tu rămas-ai singur nebun dintre-amândoi,
Căci fugi de fapta bună, de cer și de crezare
Ca liliecii nopții ce fug de ziua mare.
Tu crezi, beat de putere, că Dumnezeu de sus,
Se-nchină ție, vierme, și e al tău supus…
Rămâi în întuneric! (Către cer.) O! Doamne, cu-ndurare
Dă orbilor lumină și răilor iertare! (Iese.)
DESPOT
Mergi, sfinte, mergi, preasfinte, de-a dreptul mergi în rai,
Condus de toți nebunii din lume cu alai! (Râde cu hohot.)
SCENA V[modifică]
DESPOT, MOȚOC (intră prin fund din stânga)
DESPOT
A! Vornice Moțoace, ce zici de-acest lunatic?
MOȚOC
Primejdios e, doamne, căci este-un om fanatic.
DESPOT
Ce-mi pasă!… dar răspunde: ne vii cu bune vești?
MOȚOC
Prea bune!…-n fericire mulți ani să viețuiești,
Măria-ta!
DESPOT
Ce veste din Țara Muntenească?
MOȚOC
Împinși de noi în taină ca să se răzvrătească,
Boierii sapă tronul lui Mircea, pe cât știu.
DESPOT
A! bine… însă Tomșa e mort sau încă viu?
Ce face? ce urzește vrăjmașul?… în ce parte
De țară el se află? aproape sau departe?
Undit-ai cu-a ta minte în cugetu-i ascuns?
Aflat-ai a lui planuri? pătrunsu-l-ai?
MOȚOC
Pătruns!
Măria-ta să fie în pace, nepăsare.
Sărmanul Tomșa-i searbăd și suflet nu mai are
De când ai prins la mână zălog pe fiul lui.
DESPOT
O! dar, am pus piciorul pe puiul șarpelui,
Dar șarpele-i aproape, în umbra mea îl simt,
Și cercul său de ură se face tot mai strâmt.
De când sunt în Suceava, de când sunt în domnie,
El n-a dat ochi cu mine.
MOȚOC
Se teme de urgie…
DESPOT
Se teme?… nu, Moțoace… Desigur a aflat
Că eu pe toți oștenii români am dezarmat
— Veniturile țării fiind acum secate —
Și că pe lângă mine aice, în cetate,
Nu am decât un număr restrâns de buni plăieși
Cu ungurii lui Laski, voinici de cei aleși.
Eu cred c-a lui dârzie devine și mai tare
Văzând acum scăderea puterii de-apărare.
MOȚOC
Ce-ți pasă dacă Tomșa ar fi înverșunat
Când toți locuitorii, supuși, s-au bucurat
Văzând pe tronul țării odrasla Eraclidă
Ce-a scuturat cu mâna-i copacul de omidă
Ș-a scos din al Moldovei pământ suferitor,
Pe Zay, Anton Secuiul și toți ostașii lor?
DESPOT
Așa-i!… am scos din sânu-i lăcustele străine
Ce mâncau tot, și-n urmă m-ar fi mâncat pe mine.
MOȚOC
O știm, și noi, boierii, plecat îți mulțumim.
Ne costă mult străinii aduși în țară!… Știm
Ce darnic a fost Despot plătind a lor simbrie.
Ei au luat cu dânșii întreaga visterie…
Dar astfel se cuvine să fie dătător
Un domn măreț în toate și… recunoscător.
DESPOT
Îmi place să am mâna deschisă-mbelșugată
Ca bunelor servicii să verse bună plată.
Pe Zay, Anton Secuiul, Rozel ș-alți capitani
I-am încărcat de daruri, de scule și de bani,
Le-am dat și arme scumpe, și blane de samur,
Și haine-n flori de aur cusute pe-mprejur;
Lui Laski celui lacom, lui Laski palatinul,
Cu zece mii de galbeni i-am dat întreg Hotinul.
Apoi pe toți boierii cu care-am complotat
La ranguri de mărire pe rând i-am ridicat,
Ș-apropiați de mine, sub a coroanei rază,
A lor înaltă frunte acuma scânteiază.
Ei sunt chiar ai mei sfetnici, deși-mprotivitor,
Nu totdeauna pacinic admit părerea lor.
MOȚOC
Așa-i!… te-ai plătit grabnic de orice datorie,
Da-ți mai rămâne una de achitat.
DESPOT
Cui?
MOȚOC
Mie!
DESPOT
(cu mirare)
Nu ești vornic de țară, cum ziceți voi, os sfânt?
MOȚOC
Da! însă totodată eu și părinte sânt.
DESPOT
Ce vrei să zici, Moțoace?
MOȚOC
Cum?… nu mă înțelegi?
DESPOT
Nu… ți-e legată limba, fă bine s-o dezlegi.
MOȚOC
Nu?… Cât a fost Moldova în luptă mult amară,
Eu am păstrat tăcere… Acum e pace-n țară
Și vin, și-ți zic la rându-mi cu glasul de părinte:
De Ana, de-a mea fiică, îți mai aduci aminte?
DESPOT
Ah!… Ana?… Cum?… trăiește?… Cum?… Nu-i adevărat
Că a murit?
MOȚOC
Trăiește cu-amoru-i neuitat.
Respecți tu jurământul de-a o lua soție?
DESPOT
Trăiește încă Ana?
MOȚOC
Dar!… la călugărie
Se hotărâse a merge din ceasul ce-a văzut
În cursa lăpușneană iubitul ei căzut.
Dar jertfei sale crude am pus împotrivire.
Ea-i soră numai… Ana așteaptă pe-al ei mire.
DESPOT
Ah! martor îmi e Domnul cât încă o iubesc!
Ea-i cerul meu… și însă de cer mă despărțesc.
MOȚOC
De Ana?… tu?…
DESPOT
(îngăimat)
Pricepe cu agera ta minte.
Domnia cu amorul nu are legăminte,
Nu!… fiecare treaptă a-ntinsei omeniri
Își are-a sale drepturi ș-a sale-ndatoriri.
Ce vrea ca om, vai! Domnul nu poate să-mplinească,
Silit fiind adese natura să jertfească,
Pe inimă-i să calce, ș-oricât de desperat,
Supus să se închine rațiunilor de stat.
Aceste adevăruri… te vor convinge ele,
În interesul țării ș-a dinastiei mele
M-obligă… cât de mare ar fi durerea mea…
Deși iubesc pe Ana… ca să renunț la ea…
Și chiar o alianță să cat ele m-obligă,
Pentru-ale mele planuri… cu spița unui rigă…
Această declarare voi face azi la sfat…
Nu te mâhni, Moțoace… ce vrei?… sunt obligat…
(Se îndreaptă spre apartamentul său.)
Azi ușile-s deschise… țin curte de dreptate…
Moțoace… te-am vrut socru?… te vreau și mai mult… frate!
(Iese prin stânga.)
SCENA VI[modifică]
MOȚOC
(posomorât, privește cu ură după Despot)
Da!… frate precum Abel și Cain!… A! tu crezi
Că mi-i fugi din mână ca apa?… și nu vezi
Că palidă-mi e fruntea și scurtă răsuflarea
Sub viforul ce naște în mine răzbunarea?
A lui Moțoc copilă nu-i demnă… tu mi-ai spus,
Alăture cu tine să steie pe tron, sus?
Îți trebuie-alianță de rigi… mi-ai spus tu mie,
Tu ce-ai avut drept sceptru un băț de calicie?
Aș râde dacă râsul ar mai găsi vrun loc
Pe lângă-a lui mânie în pieptul lui Moțoc…
O! grec, atât de mare-i a lui deșertăciune
Cât își admiră umbra când soarele apune
Și crede, când o vede lungită pe pământ,
Că umbra cu statura-i deopotrivă sânt…
Dar ți-oi scurta eu, Despot, și umbra și lumina
Și-n loc de-a ta mândrie ți-i măsura tu vina,
Ș-atunce vei pricepe cât ești tu de pitic.
Nimic ai fost!… și iarăși prin mine-i fi nimic!
SCENA VII[modifică]
MOȚOC, SPANCIOC, STROICI (se arată în fund)
SPANCIOC
Moțoc șade pe gânduri cu fața nourată?
Semn rău!… Semn de furtună în zare adunată.
(Se apropie de Moțoc.)
Hmm!… Vornice Moțoace, ești trist, posomorât.
De viață, de putere, de lume ți-ai urât?
Viața trece, puterea trece, și lumea trece;
Zi dar mâhnirii tale ca dânsele să plece.
Mâhnirea-i oaspe dușman ce trebuie-alungat.
Ea-i parte femeiască, tu ești încă bărbat.
MOȚOC
(repede)
Spancioc, unde mi-e Tomșa?
SPANCIOC
(zâmbind)
Nu știu.
MOȚOC
Tu, Stroici, răspunde,
Unde-i Tomșa?
STROICI
N-am știre.
MOȚOC
Ba știți!… El este unde
Ar trebui cu toții să fim, de mai avem
În vine-un dram de sânge curat de-orice blestem.
Nu știți unde e Tomșa? Nu? dar cine vă crede?
Voi știți, o știți ca mine, că Tomșa se repede
Acuma spre Suceava cu partizanii săi
Și cu-a lui oaste mică, dar oaste tot de zmei.
Știți că viteazul Tomșa, român cu preștiință,
A spus de mult că Despot nu-i țării de priință
Și vine să-l răstoarne!… sunteți chiar pregătiți,
Și însă voi, ca mine, vă faceți că nu știți!
SPANCIOC
Moțoace, cunoști multe!… iar dacă Tomșa vine,
Gândești că bine face?
MOȚOC
Da, da! el face bine
Căci Despot pe toți răii din culme-a întrecut!
Chiar cerul, ca pământul, răbdarea și-a pierdut.
SPANCIOC
Cum?… tu ne grăiești astfel?… tu, care-odinioară
Vroiai să legi de Despot pe dulcea ta fecioară,
Pe Ana, și-mpreună să-i urci pe tron?
MOȚOC
Spancioc,
În rana ce mă arde, ah! nu arunca foc.
Am fost orbit de ură în contra tiraniei
Ș-aprins ca totdeauna de dragostea moșiei…
Acest fățarnic, Despot, amar ne-a înșelat
Și-n inimile noastre dibaci s-a încuibat,
Că-i om cu două fețe: în suflet poartă ură
Și dulcea dezmierdare în ochi-i și pe gură.
SPANCIOC
Așa-i!… el avea miere pe buza lui, și noi
Ne-am adunat în juru-i ca muștele de roi.
Proști!… am crezut că-i matcă de stup, și deodată
Trezitu-ne-am c-un trântor și cu mierea mâncată.
STROICI
E trântorul în faguri?… afară el din stup!
E lupu-n stâna țării?… pe lup, zavozi, pe lup!
MOȚOC
Dămol, Stroici!… să fim gata, când lupul se arată,
Să-mpingem spre capcană jigania turbată,
Și Despot de la sine în ea va fi condus.
Așa e scris acelui ce cată tot pe sus.
Netotul!… în mărire se-ndeasă făr’ de cale?
Mărirea să-l înece în valurile sale!
STROICI
A! bine zicea Tomșa, dar nu l-am ascultat.
MOȚOC
Dar!… Despot e urgia cumplitului păcat!
El vrea ca să supuie, lipsit de-orice căință,
Vroința omenirii la simpla lui vroință.
Și-i mândru cu boierii! și, vai, nepăsător
De țară, de oștime, de lege, de popor!
Căci a umplut moșia de lifte blestemate
Și de năravuri rele, hidoase, desfrânate.
El, lacom, seacă țara!… el, grec nerușinat,
Petrece cu-o spaniolă ascunsă în palat,
Și în disprețul legii, credința lui profană
Din paraclis făcut-a capelă luterană.
Semeață fărdelege!… O! cum nu vă treziți,
Răzbunătoare umbre a domnilor măriți,
Ca sub privirea voastră, sub fulgerul privirii,
Tiranul să dispară în hăul nimicirii!
SPANCIOC
Moțoace! lasă morții și cheamă pe cei vii.
Cine-i strechiatul Despot, îl știm precum îl știi;
Un grec trecând prin ițe ca sprintena suveică,
Un cuget ce răsună de glas de cucuveică.
Dar ce facem cu dânsul?
MOȚOC
Ce facem?
SPANCIOC
Dar.
MOȚOC
(în taină)
Ce faci
Când cântă cucuveuca pe casă?
SPANCIOC
O alung.
MOȚOC
Taci!
Boierii și breslașii la Curte se adună…
(Boieri, breslași și țărani intră și formează grupuri în fund.
Ostași români și străini se așează în rânduri dincolo de arcade.)
SCENA VIII[modifică]
MOȚOC, SPANCIOC, STROICI, TOROIPAN, HARNOV,BRESLAȘI, ȚĂRANI, OȘTENI, CIUBĂR -VODĂ
(ascuns între popor)
SPANCIOC
Și chiar prostimea vine cu dânșii împreună
Ca să privească fala deșertului pe tron.
Azi Despot vrea să-ntreacă pe însuși Solomon.
HARNOV
(apropiindu-se)
Ei! vornice Moțoace, ai vreo supărare?
Ești trist!
MOȚOC
(întorcând spatele)
Îți pare.
SPANCIOC
(lui Harnov)
Spune-mi: tot suferi de mustrare?
HARNOV
(oftând)
Tot!… ah! eu n-am odihnă și-n veci sunt tulburat
De când pe Lăpușneanu din tron l-am răsturnat.
SPANCIOC
Și încă-acea mustrare ți-aduce mari foloase.
Jălești pe Lăpușneanu, dar rozi mereu la oase
Scăpate pentru tine din mâna lui Despot.
HARNOV
Mustrarea nu m-oprește de a trăi cum pot.
SPANCIOC
Știu; ți-ai făcut dintr-însa o bună moșioară
Și ții prea bună casă cu conștiința chioară.
HARNOV
Nu te pricep.(Se îndreaptă spre ușa din stânga.)
SPANCIOC
Cu-atâta mai bine… Acum mergi
Domneasca urmă, câine, cu limba să o ștergi.
(Harnov iese.)
Ciocoi cu falca largă, cu ceafa-n veci plecată!
El s-a făcut lui Despot unealtă blestemată.
SCENA IX[modifică]
Cei dinainte, DESPOT, HARNOV
Ușile din stânga se deschid. Doi copii din casă intră purtând pe perne de catifea, unul arcul și celălalt topuzul domnesc; ei merg de iau loc lângă tron. După dânșii, patru căpitani unguri și leși în uniforme bogate. Pe urmă, Harnov și, în fine, Despot, purtând coroană și hlamidă.
HARNOV
(anunțând)
Măria-sa slăvită! Capetele plecați!
POPORUL
Ura!
(În sunetul muzicii care executează un marș triumfal, Despot intră maiestos, se închină ușor la boieri și la popor și merge de se suie pe tron).
DESPOT
Azi împrejuru-mi văzându-vă-adunați,
Boieri, și tu, prostime, simt mulțumire mare.
Azi e ziua dreptății, și Domnul cu răbdare
Dator e să asculte pe-orice jeluitor,
De neam mărit el fie, sau fie din popor,
Chiar dacă-n contra noastră ar fi vreo tânguire.
Cine-are a se plânge?
(Tăcere.)
Nime?… Deci fac de știre
Că vreau prin cununie să leg al meu destin
Cu fiica lui Sborovski, regescul palatin.
Așa cere-nteresul politic, așa cere
Chiar viitorul țării… și buna mea plăcere!…
Cu pompă maiestoasă curând voi celebra
Această nuntă care pe toți va bucura.
E dar cu drept ca țara l-a tronului serbare
Voioasă bani să deie și orice bunuri are.
Tu, Harnov, cu asprime de grijă vei purta
La sporul visteriei.
HARNOV
(închinându-se)
Ascult, măria-ta.
UN ȚĂRAN
N-avem de unde… milă!… nu mai avem nimică…
Suntem lipsiți de țărnă și lumea e calică.
Străinii fără cuget și multele nevoi
Au stors, mărite doamne, și măduva din noi!
O ȚĂRANCĂ
Nu-ngreuia, stăpâne, a țării grea povară.
Ne plâng bieți copilașii de foame.
HARNOV
Ce?… afară,
Afară, mojici! (Alungă țăranii și iese cu dânșii.)
DESPOT
Harnov, să stai pe capul lor.
MOȚOC
(lui Spancioc)
Prea bine!… Despot însuși cu foc zvârle-n popor.
HARNOV
(întorcându-se)
Măria-ta!… trimisul lui Soliman Sultanul
La ușa ta domnească așteaptă cu firmanul.
DESPOT
Să intre.
(Fanfare în curte. Intră prin fund, din dreapta, Ahmed Bairactarul, urmat de mai mulți pași, dintre care doi poartă un steag verde și o sabie bogată.)
SCENA X[modifică]
Cei dinainte, AHMED BAIRACTARUL, HARNOV
BAIRACTARUL
(după o temenea)
Allah ție, mărite beilerbei,
Să verse-a sale daruri din cer, precum le vrei,
Și fie-ți calea plină de flori de iasomie!…
Sultanul ce întinde a sa împarație
În patru părți a lumii, cât ochiul ostenit
Nu-i vede începutul și fundul nesfârșit,
Vărsând azi peste tine lumina-i suverană,
Confirmă-a ta domnie pe țara moldovană,
Și-n semn de mulțumire că însuși ai crescut
Cu zece mii de galbeni haraciul din trecut,
Prin mine îți trimite o pală-mpărătească
Ș-un steag cu semiluna lui Mohamed!
DESPOT
(sculându-se)
Trăiască
Sultanul preaputernic!
BAIRACTARUL
Și Despot, robul său!
(La cuvântul de rob, boierii sunt cuprinși de indignare.)
MOȚOC
(înaintând)
Rob!… Domnul țării noastre?… Pre sfântul Dumnezeu
Ce-aud?… în aste ziduri de capiște străbună
Cuvântul de robie cu fală azi răsună!
Și boltele-nvechite nu cad, sub piatra lor
Să-ngroape-aici cuvântul de rob, umilitor!…
Ce-aud?… Tu însuți, Despot, din buna ta vroință
Ai mai crescut haraciul cu-a țării umilință,
Făr-a-ntreba de mine, de bresle, de boieri?
Și de popor ce zace în lipsuri și dureri?
Ai mai crescut haraciul cu-o mână de risipă
Făr-a vedea că țara sărmană-o dai de râpă?
Ce lege-ți învoiește ca să dispui de ea?
Ce sfetnic îndrăznit-a?…
DESPOT
Ce lege? Vrerea mea!
Ce sfetnic?… astă spadă, simbol al demnității,
Unealtă-a vitejiei, și cumpăna dreptății!
Eu port toată puterea, pe cap, pe braț, pe piept.
Puterea covârșește universalul drept!
SPANCIOC
(înaintând)
Vorbești de a ta spadă tu, Despot?… unde?… -n față
Cu armele lui Ștefan?… Privește-le și-ngheață!
(Adresându-se către armele lui Ștefan cel Mare.)
Odoare ciocârtite sub mii de lovituri!
Care-ați taiat aripa vrăjmașilor vultúri,
Săriți din zid și spuneți lui Despot rătăcitul,
Cu-a voastră zângănire ce-o știe Răsăritul,
Că cine-și cată reazem afară din popor
Se reazemă pe-o umbră de nour trecător…
Ne-ai zis odinioară tu, Despot, cu glas tare:
Vreau gloria Moldovei ș-a ei neatârnare.
Ea-i zidul ce oprește potopul fanatic;
Căzut acum e zidul, eu vreau ca să-l ridic!…
Așa vorbeai atunce, ș-acum?
DESPOT
Îți îngrădește
Gura, Spancioc.
SPANCIOC
Nu, Despot!… Acel care-ți grăiește
Boier e, stâlp de-al țării, cu drept moștenitor
De a vorbi cu domnii fățiș îndrăznitor,
Cu capul sus, cu glasul tare!
DESPOT
Gura-ți închide,
Spancioc!… Moartea te paște!
SPANCIOC
Ș-apoi de m-ai ucide?
Ucisul care moare zâmbind, disprețetor,
Ucide mult mai crâncen pe-al său ucigător…
Despot! am fost cu tine cât ai fost om al țării.
Te-ai lepădat de țară?… de-acum te las perzării.
(Iese prin fund.)
MOȚOC
Rămâi în părăsire, Despot, cu-ai tăi străini…
Tu porți pe sub coroană cununa cea de spini!
(Iese prin fund împreună cu alți boieri.)
SCENA XI[modifică]
TOȚI, afară de MOȚOC și de SPANCIOC
DESPOT
(furios)
Pieriți, pieriți din ochii-mi, ființi cutezătoare,
Cu limbă îndrăzneață sub buze cobitoare!
Vârtelniți cârmuite de al trădării vânt!
Ca să-mi grăiți voi astfel uitat-ați cine sânt?
Înșelători de gloate, umblați cu țara-n gură,
Cercând a mă atinge cu-a voastră mușcătură.
Ha, ha! v-a lovit mila de țară când am vrut
Dintr-un haraci mai mare să-i fac un mare scut?
Ei bine, și poporul și voi cu-averea voastră
Plăti-veți și haraciul și cununia noastră.
V-oi scoate eu din gură toți dinții cei de lup;
V-oi vinde și cenușa și pielea de pe trup.
(Ceilalți boieri părăsesc sala.)
Și dacă n-a ajunge, voi pune la topire
Icoane, policandre, cruci, tot!…
(Deodată Ciubăr-Vodă iese dintre popor aprins, indignat, fanatic.)
CIUBĂR-VODĂ
Nelegiuire!
Blestem!… apostasie!
DESPOT
Ce văd? iar un smintit?
Ciubăr-Vodă?
CIUBĂR
Eu însumi! și-ți spun cu glas uimit
Că inima-ți șerpoaică, de milă fiind stoarsă,
Apuci pe calea morții ce nu-are cale-ntoarsă.
Tu vrei să-ntinzi pe scule o mână de tâlhar,
Dar trăsnetul, ia seama, te-așteaptă pe altar!
DESPOT
Ai zis? (În parte.) Răbdare, Despot. (Tare.) Zi tot ce ai a-mi spune,
Dar cumpănește-ți bine cuvintele, nebune.
CIUBĂR
Păgâne! râzi de lege c-un râs neomenos?
Prefacă-ți-se râsul în bocet dureros,
Și toată veselia din sânul tău să piară!
Străin s-ajungi de lege, străin s-ajungi de țară,
Să fugă toți de tine, toți, chiar ș-ai tăi copii,
Și alungat pe lume de spectrul tău să fii.
DESPOT
Ciubere! meriți moarte!… dârzia ta e mare,
Dar mi-ai scăpat tu viața… Eu ție-ți dau iertare.
SCENA XII[modifică]
Cei dinainte, HARNOV (vine speriat din fund)
HARNOV
Măria-ta, boierii orașu-au părăsit,
Și larma se întinde că Tomșa a sosit.
DESPOT
Cum?… Tomșa?
SCENA XIII[modifică]
Cei dinainte, LASKI (vine din fund, alergând)
LASKI
Despot! Despot!… în zarea depărtată
S-aude-un zgomot mare ș-o oaste se arată.
E Tomșa!
DESPOT
(în picioare)
Tomșa, Tomșa? (Către ostași.) La ziduri, bravi ostași!
Să nu rămâie-n țară nici urmă de vrăjmași!…
(Face un gest poruncitor. Ostașii ies în grabă după Laski.)
( Cortina cade . )
ACTUL V[modifică]
Același decor ca la actul precedent. La ridicarea cortinei se aud tunuri în depărtare.
SCENA I[modifică]
CARMINA, ILIAȘ
(Carmina, în mijlocul scenei, stă, ascultând cu spaimă. Iliaș, suit pe un scaun lângă fereastră, cată afară.)
ILIAȘ
Auzi cum bate tunul?
CARMINA
(în parte)
Dar; azi e luptă cruntă!
Chiar Despot la bătaie s-a dus și moartea-nfruntă.
Toți l-au urmat… palatul acum e părăsit.
Eu singură rămas-am cu-acest copil robit,
Cu Iliaș… O! Doamne, cât tremur de uimire!
Mă simt amenințată de o nenorocire…
De-ar ști soțul meu Laski!… de-ar ști că-aici eu sânt!…
ILIAȘ
A! cum aleargă caii cu nările în vânt!
Iată-i s-ajung!… bataia pe câmp e încleștată…
CARMINA
(în parte)
Și poate chiar acuma în lupta desperată
Rănit de moarte, Despot… O! nu, el este-al meu.
Îl apără și gândul și-ntreg amorul său.
Nu cade-n fața morții acel ce prin iubire
Își face rai în viață și scut de nemurire.
ILIAȘ
Privește-i!… cum se bate ostaș lângă ostaș!
Mă duc și eu la luptă. (Se coboară de pe scaun.)
CARMINA
(oprindu-l)
Stai, dragă Iliaș.
Când a plecat azi Vodă, te-a confiat el mie
Să te păzesc, copile, de crunta vijelie.
Stai lângă mine-aice. (În parte.) Vai! pot eu prevedea
Ce soartă mult cumplită pe noi azi va cădea?
(Strânge pe copil la sân și îl sărută.)
ILIAȘ
Adevărat să fie aceea ce se spune
De-o sfântă apărută la noi ca o minune?
Se zice…
CARMINA
Ce se zice?
ILIAȘ
Că-i fiica lui Moțoc,
Că-i însăși Ana.
CARMINA
Ana?
ILIAȘ
Dar!… cică-n acest loc,
Pe uliți unde zace grămadă-n putrezime
De trupuri ne-ngropate și de răniți mulțime,
O gingașă copilă cu chipul îngeresc
Revarsă mângâiere la cei ce pătimesc.
Poporu-i zice sfântă și urmele-i sărută…
Așa numeau creștinii pe biata mama!… Hai,
Hai să videm pe Ana.
(Carmina îl oprește.)
SCENA II[modifică]
CARMINA, ILIAȘ, HARNOV (vine alergând din fund)
HARNOV
Amar de noi și vai!
Ne-a învins Tomșa!
ILIAȘ
Tata?
CARMINA
(încremenită)
Învins?
ILIAȘ
Ce bucurie!
El e învingătorul!… el trebuia să fie! (Aleargă iar la fereastră.)
HARNOV
Taci, taci, nenorocite!… Fugi, pieri, te fă ascuns;
Să nu te vadă Despot de furie pătruns.
Ah! Ah! s-au sfârșit toate!… Domnia-i la pierzare!
(În parte.)
Revino, Lăpușnene, să stingi a mea mustrare.
CARMINA
Învinși!… dar spune Harnov, cum Tomșa ne-a învins?
HARNOV
Ah! Ah! Zadarnic Despot, cu paloșul încins,
Ieșit-a din cetate ș-a dat pe loc navală
În oamenii lui Tomșa, toți oameni buni de pală.
Eroica-i cercare deodată s-a lovit
Și frânt, ca de o stâncă, de pieptul oțelit
Al dușmanului Tomșa!… Mulți au pierit în luptă!
Și Despot se întoarce din câmp cu arma ruptă.
(O bombă lovește în zidurile palatului.)
A! tunurile-acuma chiar în palat lovesc…
Ai noștri fug!… Tomșanii turbat îi urmăresc.
ILIAȘ
Iaca tătuca!… vine! (Deschide fereastra și strigă:) Tătucă!…
(Un tun. Fereastra se sparge.)
ILIAȘ
(căzând amețit)
A!
CARMINA
(speriată, aleargă la Iliaș)
Rănit?
Mort, poate!
HARNOV
(plecându-se pe Iliaș)
Ba nu…
CARMINA
(frângându-și mâinile)
Doamne!
HARNOV
E numai amețit.
S-a speriat copilul. (Îl ridică pe brațe.)
CARMINA
E rece ca de gheață…
Hai să cercăm de-a-l face a reveni la viață.
(Iese grabnic în stânga)
SCENA III[modifică]
DESPOT, LASKI (vin prin fund)
DESPOT
Învins!… învins de Tomșa!… o! tristă umilință!
LASKI
Despot, curaj…
DESPOT
O! Laski, lipsit de biruință,
Speranța-mi de pe urmă în tine-i.
LASKI
Nu te las,
Dar dintr-ai mei tovarăși puțini au mai rămas!
DESPOT
O știu!… și Rozel însuși în țara elinească
Pierit-a făr-a-ncepe răscoala creștinească!
Și sfânta cruciadă în care am sperat
Rămas-a amânată pe-un timp îndelungat!
(Se primblă tulburat.)
O! dac-ar fi cu mine Moțoc, Moțoc dușmanul!
De-ar vinde el pe Tomșa precum pe Lăpușneanu…
Atunci… dar cum să-nduplec pe crâncenul Moțoc,
Când am respins pe Ana ș-am stins al ei noroc?
Atât de mare-i ura ce mi-a jurat el mie
Că numai dacă Ana ar fi a mea soție,
S-a stinge acea ură de moarte… însă, vai!
E prea târziu!
LASKI
N-ai grijă, pe mine cât mă ai.
DESPOT
N-am grijă, căci ne leagă pe amândoi destinul.
De-oi pierde eu Suceava, tu, Laski, pierzi Hotinul…
LASKI
A! merg să mor sub ziduri sau să înving. (Iese repede.)
DESPOT
Mergi, mergi,
Dar mult mă tem, sărmane, la moarte că alergi!
SCENA IV[modifică]
DESPOT
Învins!… de cer și oameni lăsat în părăsire!…
Și Lăpușneanu vine asupră-mi cu oștire,
Și toți vecinii, Sigmund, Mircea, asupră-mi vin,
Și țara-i în răscoală, și-s singur!… Crunt destin!
Ce groaznic întuneric urmat-a după soare!
Ce vifor aprig după o zi încântătoare!
O! deșteptare aspră din cel mai splendid vis!…
Când mi-am deschis eu ochii, vai, cerul s-a închis!
Ș-acum nu văd în juru-mi decât deșertăciune,
Sub mantia regală văd numai goliciune!…
Sunt trist ca clătinarea de arbori desfrunziți
Când suflă vântul iernii pe codrii înnegriți
Și-mi par că-s o ruină pe care buhna țipă
Și timpul odihnește bătrâna lui aripă…
Destin, destin năprasnic, în pumnul tău deschis
Mi-ai arătat coroana dincolo de-un abis.
Eu orb, dorind lumina, eu mic, râvnind mărimea,
Făr-a vedea abisul, văzui numai nălțimea.
Ca vulturul vroit-am zenitul să pătrund,
Dar m-a atras adâncul ș-acum iată-mă-n fund!…
(După o pauză)
Ce stranie cădere!… și însă lumea vie
Nicicum nu se urnește din vechea-i temelie.
Nu!… oarba nepăsare rămâne mută când
Pe Despot de pe tronu-i îl vede azi căzând…
Dezbracă-te, o! Despot, de pompele lumești,
Căci cerul ține frâul voinței omenești,
Și nu-i nimic al nostru decât mormântul rece,
Și el ca noi devine un putregai ce trece!
Ce-am fost când dintre oameni, ieșind, am rupt eu rândul?
Culegător de umbră cu mâna și cu gândul!
Ce sunt?… o părăsire, un vreasc făr’ de rasad!
Ce-oi fi?… un pumn de țărnă pe-o scândură de brad!
Deci pentru ce răbdare când cupa-i deșertată?
Ce-mi face-un rest de viață când viața-i condamnată?
Mișelul rabdă… omul viteaz nu-i răbdător.
Cu brațul lui de sine-și el e liberator.
(Privește spada lui cu gând de sinucidere.)
Dar ce zic?… Nalță spada, Despot!… Un om ca tine
A nu pieri în luptă este-a pieri-n rușine.
Decât în cartea țării să las o neagră pată
Mai bine cu-al meu sânge s-o văd azi inundată.
Despot am fost în culme!… căzut, tot Despot sânt.
Viteazul nu s-ascunde de moarte în mormânt!…
(Stă adâncit pe gânduri.)
SCENA V[modifică]
DESPOT, ANA (se arată în fund, în negru, și acoperită pe obraz cu un văl)
ANA
(uimită)
Măria-ta!
DESPOT
(tresărind)
Ce este?
ANA
Poporu-n agonie,
Rugându-mă cu lacrimi, mi-a dat trista solie
Pentru Suceava-n doliu a cere mila ta.
DESPOT
(în parte)
Ce glas aud?
ANA
Orașul întreg, măria-ta,
Expiră în durerea morții… Trei luni de luptă,
De foamete grozavă, de spaimă nentreruptă
Adus-au poporimea la ultimul ei ceas;
Redusă-n jumătate, ea zace fără glas.
Pe uliți, pe sub ziduri, o palidă grămadă
Cu țărna sângerată s-a prefăcut plămadă.
Bisericile-s pline de morți și de copii,
Femeile-s vădane și casele pustii.
O! Doamne, fie-ți milă… Suceava în ruină
Cade-n genunchi, ca mine, se roagă și se-nchină.
(Îngenunchează.)
DESPOT
(în parte)
Acest glas mă pătrunde… o! dar… e glasul ei!…
E Ana.(Ridicându-i vălul.) Tu ești, Ană?… te văd cu ochii mei!
ANA
(confuză)
Măria-ta…
DESPOT
(în parte, fericit)
Speranța în cale-mi iar răsare! (Anei.)
Ești tu, copilă scumpă, ființă de-adorare?
ANA
(în parte)
O! Doamne!
DESPOT
Tu?… ah! cerul tot e îndurător,
Căci îmi trimite-un înger iubit și iubitor
Ca să lumine umbra în care eu dispar
Când soarta mă azvârle deșertului amar…
(Ana se depărtează uimită de Despot.)
O! nu fugi de mine, copilă, dulce Ană!
Eclipsul se întinde pe fruntea-mi suverană,
Dar tu-mi rămâi… acuma desfid destinul rău…
Lovească-mă!… nu-mi pasă, de am sufletul tău!
ANA
O! Despot, nu e timpul de zis aste cuvinte.
Suceava, te gândește, e plină de morminte.
Solia mea e sacră, și eu acuma sânt
În astă-oră solemnă străină de pământ.
DESPOT
Străină fii de lume, de cer și de lumină,
Dar tu în veci de mine nu poți a fi străină.
(Ana ridică ochii la cer.)
O! nu invoca cerul… Nu, Ană… te iubesc,
Cum te-a răpit el mie și eu lui te răpesc.
(O strânge la piept cu exaltare.)
Ai fost a mea mireasă, vei fi a mea soție…
ANA
Ah! te conjur pe lege, pe tot ce-i sacru mie,
Taci, taci, cerul ne-aude! taci!… simt, la glasul tău,
Că uit ș-a mea ființă și chiar pe Dumnezeu!
DESPOT
Dar!… uită tot pe lume în ora deșteptării;
Când sunt eu la pieire, fii îngerul salvării.
Tu, singura speranță a mea pe-acest pământ,
Tu, raza ce dezmiardă o piatră de mormânt.
(Ana se luptă cu simțirile sale.)
ANA
O! Despot, sunt răpită de farmecul simțirii…
Ai milă… nu ne duce în volbura pieirii,
Căci nu mai văd lumina în cerul meu lucind
Și mintea mea în umbră se pierde rătăcind…
În munți, la mănăstire, ascunsă-ntr-o chilie,
Vroind să scap, sărmană, de-a dorului urgie,
Mi-am înălțat gândirea la cer, la Dumnezeu…
Și Dumnezeu și îngeri aveau toți chipul tău!
DESPOT
(dezmierdător)
O! scumpa mea!
ANA
Și moartă în floarea tinereții,
Afară din cuprinsul ș-al inimii ș-al vieții,
Am vrut să fug de mine, ș-aice am fugit,
Sperând să aflu moartea acelor ce-au murit,
Dar n-a vrut cerul aspru îndurător să-mi fie,
N-a vrut moartea de mine!
DESPOT
Nu! te-a lăsat ea mie
Ca să-mi re-nvii prestigiul cu-al tău ceresc amor,
Făcând pe-al tău părinte să-mi vie-ntr-ajutor.
ANA
El?
DESPOT
El! căci ține firul cumplitei mele soarte.
Tu, fiica lui, poți astăzi a-mi da viață sau moarte!
ANA
(veselă)
Eu?
DESPOT
Tu!
ANA
Ah! tot voi face cu dor neobosit,
Chiar de ți-a fi norocul cu viața mea plătit.
În tabăra lui Tomșa mă duc, alerg îndată,
Cu lacrimile mele să-ndulplec pe-al meu tată.
(Carmina se arată pe pragul ușii din stânga.)
DESPOT
(strângând-o la sân)
O! scumpa mea soție!
ANA
(fericită)
O! Despot, scumpul meu!
DESPOT
A! cine de-acum poate să ne despartă?
SCENA VI[modifică]
DESPOT, ANA, CARMINA
CARMINA
(înaintând și despărțindu-i)
Eu!
DESPOT
Carmina!
CARMINA
Eu! Carmina!
DESPOT
Tu?
CARMINA
Mă cunoști?… privește,
Eu sunt, și, de ai suflet, privindu-mă, roșește!
Dar ce zic?… ești în stare tu ca să mai roșești?
Cinismul și minciuna în tine le-nsoțești.
ANA
(lui Despot)
Astă femeie… Cine-i?
CARMINA
Cine-s?… sunt, ca și tine,
O victimă-nșelată de el făr’ de rușine.
ANA
Adevărat e, Despot?… taci?… este-adevărat?
CARMINA
Tăcerea lui grăiește.
ANA
(după o mică luptă cu sine)
Rămâi dar neiertat! (Se îndreaptă spre fund.)
(Cu durere, în parte.)
Ah!… cum mă pedepsește cerul, nenorocită!
Ș-am meritat pedeapsa la care-s osândită!
DESPOT
Nu… Ană… stai! (Face doi pași spre Ana.)
ANA
(În fund, oprindu-l c-un gest)
Departe!… (Iese.)
DESPOT
(abătut)
Și tu mă părăsești!
SCENA VII[modifică]
CARMINA, DESPOT
CARMINA
Infame!… tu, infame!… om infernal ce ești!
Nimic nu-i sacru ție!… A tale jurăminte
Ascund ipocrizia sub magice cuvinte…
O! crudă mișelie!… Trei ani eu te aștept
Cu dorul, cu speranța, cu nerăbdarea-n piept…
Și însă eu de tine eram dată uitării!…
Ce-am fost dar pentru tine?… o pradă-a desfrânării?
DESPOT
Ascultă-mă, Carmină…
CARMINA
O! taci, nu mai cerca
Prin falsă protestare din nou a te spurca.
Om făr’ de conștiință, om fără de mustrare,
În mintea-mi desorbită ai stins orice crezare.
Tu m-ai trădat pe mine?… pe mine m-ai trădat?…
O! Dumnezeu, știi bine cât eu l-am adorat,
Cum sub a lui picioare am pus cu fericire
Onorul meu ca treaptă la scara-i de mărire.
Și el!… O! cine-ar crede?… (Plângând.) Cum poate-n lume a fi
Pedeapsă pentru inimi ce vor a se jertfi!
DESPOT
(luându-i mâna)
Carmina mea…
CARMINA
Departe, om fără de simțire!
Contactul tău insuflă dezgust și oțerire.
Ești om?… O!… nu, în pieptu-ți nimic nu-i omenesc.
Ești domn?… Nu, în purtare-ți nimic nu e domnesc.
Porți streanța infamiei ca purpură regală,
Servească-ți ea la moarte de fașă mormântală
Și, de mai este-n ceruri dreptate, Dumnezeu,
Ajungă-te și ura și tot blestemul meu!
SCENA VIII[modifică]
CARMINA, DESPOT, LASKI (venind repede prin fund)
LASKI
Despot, întreg poporul vrea porțile să strice,
Vrea să capituleze… Ce văd?… Carmin-aice?
CARMINA
(decisă)
Aice.
LASKI
Cum?… de unde?
CARMINA
Castelu-am părăsit
Și lâng-al meu complice de crime am venit.
LASKI
Complice tu de crime?… Ce spui?… Care ți-e vina?
CARMINA
Știi tu cine e Despot?… Știi tu cine-i Carmina?
Doi trădători!
DESPOT
Carmina…
CARMINA
Acest om l-ai crezut
Prieten?… pentru dânsul mari jertfe ai făcut.
I-ai dat și al tău sânge, și bunuri, și domnie?
El, drept recunoștință, a vrut ș-a ta soție.
LASKI
El?… Iadul mă cuprinde!… (Lui Despot.) Tu, tu?
CARMINA
Ascultă tot:
Sunt adulteră, Laski!… victima lui Despot!
Jertfind onor și lege, în oarba-mi fericire,
Te-am înfierat pe frunte cu-a mea prostituire.
LASKI
O! trădători, vreți moarte?
CARMINA
Da!… pentru-acest păcat
Eu cu al meu complice o moarte-am meritat.
Ucide-ne-mpreună ca, pentru vecinicie,
Să fim doi spectri gemeni uniți prin infamie
Și-n iadul ce ne-așteaptă deschis, să-l însoțesc,
Căci, cât e de culpabil… ah! tot, tot îl iubesc!…
LASKI
(turbat, scoate hamgerul și amenință pe Carmina, care, înfiorându-se, se apropie de Despot)
A!… mori, infamă!…
DESPOT
(scoțând spada)
Laski!…
LASKI
(înjunghiind pe Carmina)
Cu tine crima-ți piară!
CARMINA
(căzând moartă)
Ah!… Despot!…
DESPOT
Om de sânge!… turbată, cruntă fiară!
A scris a ta osândă pumnarul tău vrăjmaș…
(Ridică spada asupra lui Laski.)
LASKI
Ucide…
DESPOT
(stăpânindu-se)
Te-aș ucide, de-aș fi un ucigaș
Ca tine… De-al meu paloș te apără cu spada.
LASKI
Eu să combat cu tine? Nu!… te las a fi prada
Lui Tomșa care vine a fi răzbunător
Și mie, și Carminei, infame trădător!
Rămâi cu a ta crimă!… Eu părăsesc cetatea.
Curând te vor ajunge pacatul și dreptatea! (Iese.)
DESPOT
Ucigător sălbatic de gingașe femei,
În veci să porți stigmatul ce-nfiară pe mișei!
SCENA IX[modifică]
DESPOT
(privind cu durere pe Carmina moartă în mijlocul scenei)
Ea, moartă!… ușa morții eu, Despot, am deschis-o!
A înjunghiat-o Laski, dar vai! eu am ucis-o!
Eu!… căci în a mea poftă de zbor ambițios,
Primind, fără iubire, amoru-i generos,
Am profanat, o! barbar robit de o idee,
Altarul cel mai sacru, un suflet de femeie!
(Îngenunchează lângă Carmina și-i ridică capul pe genunchiul lui.)
O! nobilă victimă, amorul tău ceresc,
Acea scânteie vie din ochi dumnezeiesc,
Râvnit-au pentru mine măriri, pompe deșarte…
Ei bine, măcar moartă de tron să ai tu parte.
(O ia în brațe și o așează pe tron.)
Aici îți era locul!… Pe tron să viețuiești,
Pe tron să mori!… Carmina!… cât de măreață ești
Sub palida, duioasa și sacra maiestate
A morții, pe-acest scaun de naltă vanitate,
Purtând pe a ta frunte cel mai suprem odor,
Coroana de martiră a cruntului amor!
(Se pune în genunchi la picioarele tronului.)
O! dacă eu în ceruri mai pot găsi iertare,
Gândește tu la mine de sus cu îndurare
Și lasă ca să cadă la glasul meu uimit
O jalnică privire pe-un biet nenorocit!
(N.B. Zgomote de popor afară.)
DESPOT
Ce larmă se aude?… Poporul strigă-afară…
(Merge de ascultă în fund.)
SCENA X[modifică]
DESPOT, LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE, POPORUL
(palid, strențeros, desperat)
LIMBĂ-DULCE
(afară)
Hai sus, la Vodă…
DESPOT
Gloata se suie acum pe scară…
Să fie vreo răscoală? (Vine de acoperă pe Carmina cu cortinele tronului.)
JUMĂTATE
(afară)
Hai sus!… ne-am săturat
De-atâte lupte oarbe, de-atât sânge vărsat.
POPORUL
(năvălind în sală)
Hai, hai!
DESPOT
Ce vreți? Ce este?
LIMBĂ-DULCE
Măria-ta! poporul
De nouăzeci de zile îl seceră omorul,
Încât a noastră grijă nu e cum să trăim,
Nu, Dumnezeu o știe, dar e cum să murim!
Răbdăm nenorocirea de nouăzeci de zile,
Văzând cum pier de foame nevesti, copii, copile,
Și ne-au ajuns cuțitul!… Nu vrem a mai răbda…
Poporul vrea lui Tomșa cetatea a preda.
DESPOT
Lui Tomșa, al meu dușman, să închinați cetatea?
Români! unde vă este credința și dreptatea?
LIMBĂ-DULCE
Credința, ne-am plătit-o cu trei luni de dureri!
Dreptatea, noi o cerem!… tu n-ai dreptul s-o ceri
Când țara-i chiar prin tine adusă la pieire.
DESPOT
Sumețe!…
LIMBĂ-DULCE
Sumeția-mi e rod de suferire.
Destul amar!… destulă batjocură de noi…
Hai să deschidem poarta, români.
POPORUL
Hai!
DESPOT
Stați!… O! voi,
Copii acelor oameni giganți de altădată
Ce înfruntau sub Ștefan restriștea-nviforată,
Ei toți în locul vostru sub zid s-ar îngropa
Și poarta cu-a lor trupuri luptând ar astupa…
Și voi!… gândiți ce-ar zice eroii din vechime,
Gâsindu-se azi față cu-a voastră micșorime?…
Dar ce-mi pierd eu cuvântul?… strămoșii erau zmei,
Români de viță bună, și voi, niște mișei!…
Vă plângeți voi de lupte?
LIMBĂ-DULCE
Ba nu!… de sărăcie!
DESPOT
(aruncând o pungă cu galbeni poporului)
Na!… puneți poleială l-a voastră mișelie.
LIMBĂ-DULCE
Români!… nu vă atingeți de banii cu păcat
Ce poartă a lui Despot chip mândru-ncoronat.
E aur de icoane, e aur de potire
Topit chiar de Satana cu a lui Despot știre!
E foc ce arde mâna!… Despot, suntem țărani.
Nu vindem țara noastră, nici cugetul pe bani.
Ca să-ți culeagă darul ș-a ta pomană seacă
Ar fi ca să se plece românul… nu se pleacă!
(Respinge punga cu piciorul.)
Opinca îți azvârle pomana înapoi.
Nici noi suntem de tine, nici tu nu ești de noi!
(Către popor.)
Hai!
DESPOT
(amărât, în parte)
Câtă umilire mi-a rezervat azi soarta!
S-a sfârșit tot!… (Tare.) Vă duceți, sărmani!… deschideți poarta!
(Poporul se repede să iasă. Despot rămâne în stânga abătut.)
SCENA XI[modifică]
Cei dinainte, MOȚOC, SPANCIOC, STROICI, BOIERI și OSTAȘI
(vin prin fund)
MOȚOC
Poarta-i deschisă, Despot!… cetatea s-a predat
Și Tomșa te ajunge; el intră în palat.
Cutremură-te!… moartea s-apropie de tine!
DESPOT
Nu eu, boieri, dar Tomșa cutremure-se-n sine,
Căci țin în a mea gheară copilu-i drăgălaș.
Un pas… și el rămâne lipsit de copilaș!
(Iese în stânga, pe când Tomșa intră prin fund.)
SCENA XII[modifică]
Cei dinainte, TOMȘA, CĂPITANI, SEIMENI, CIUBĂR-VODĂ
TOMȘA
(arătând pe Despot)
Pe dânsul!… înainte!… dușmanu-i la strâmtoare.
SPANCIOC
Stai, Tomșa!… un pas numai și copilașu-ți moare!
TOMȘA
Copilul meu!
SPANCIOC
Dar!… Despot învins, desperător,
E-n stare să-l ucidă cu braț răzbunător.
TOMȘA
(după o scurtă luptă cu sine)
O! rumpe-mi-se pieptul în spasmele durerii,
Mai bine rău părinte decât rău fiu al țării!
(Către oșteni.)
Nainte!
(Ușile din stânga se deschid. Despot apare.)
SCENA XIII[modifică]
TOȚI, DESPOT (și, mai pe urmă, ANA și ILIAȘ.
Despot se arată maiestos, cu hlamida pe umeri și cu coroana pe cap.)
CIUBĂR-VODĂ
(arătând pe Despot)
Iată-l… iată cumplitul fariseu!
Tu, antihrist! tu, Despot, cuprins de duhul rău,
În țărna ce te-așteaptă cobori din înălțime!…
TOMȘA
Ce mi-ai făcut copilul, calău plin de cruzime?
(Despot se întoarce spre ușă și face un semn. Iliaș intră și vrea să alerge la tată-său.)
DESPOT
(apucând pe Iliaș de mână)
Viteze Tomșa, iată copilul tău iubit!
Am respectat zălogul, odor neprețuit,
Și l-am păstrat în viață cu dragoste, cu bine,
Cum merită odrasla unui viteaz ca tine.
(Lui Iliaș)
Mergi, Iliaș.
ILIAȘ
(aruncându-se în brațele lui Tomșa)
Tătucă!
DESPOT
(lui Tomșa)
Sărută-l fericit,
Și fie-ți gândul aspru de dânsul îmblânzit! (Înaintând.)
Eu, Despot, Domn Moldovii prin însăși voia țării,
Ș-ajung prin mine însumi la culmile puterii,
Azi sunt căzut din tronul lui Ștefan celui sfânt
Și vin, și-n fața lumii declar acum că sânt
De-a mea fatalitate învins contra dreptății…
Deci spada mea ciuntită o-nchin fatalității!
(Aruncă spada lui jos.)
TOMȘA
Despot! pășind spre tronul de tine uzurpat,
Pe un păcat de moarte picioru-ți a călcat,
Și purpura domnească picând pe-a ta privire
I-a fost, nenorocite, o pânză de orbire.
CIUBĂR
Blestem!
POPORUL
Blestem lui Despot!
TOMȘA
Auzi?… om ne-nțelept!
Această țară bună te-a priimit la piept.
Tu, Despot, ai vândut-o lui Ferdinand Germanul,
Lui Sigismund Polonul, lui Soliman Sultanul,
La toți dușmanii care ți-au fost de ajutor.
Să te privești în față c-un vis amăgitor.
MOȚOC
A râs de toate: țară, oștime!…
CIUBĂR
Lege!
TOMȘA
Ei bine,
Fiți voi judecătorii!… Spuneți ce se cuvine
Lui Despot Ereticul de țară vânzător?
MOȚOC
Pedeapsa ce așteaptă pe-oricare trădător,
Moartea!
CIUBĂR
Dar! moartea!
POPORUL
Moartea!
DESPOT
(privind în fața tuturor cu mărire)
Boieri și tu, oștime!
Mormântul ca și tronul e sacră înălțime,
Și când vorbește omul pe piatră de mormânt,
E drept să se asculte solemnul său cuvânt…
Râvnit-am tronul țării, dar râvna mea regală
A fost însuflețită de-o țintă colosală.
Visând neatârnarea, vroit-am prin români
Să dau loviri de moarte osmanilor păgâni.
Am vrut cu-al nostru paloș, frângând soarta-ncruntată,
Să scol creștinătatea pe-al ei mormânt culcată…
De-mi ajuta norocul s-ating visu-mi din zbor,
Aș fi numit de lume erou, liberator,
Dar nu m-au dus destinul și timpul la izbândă
Și iată-mă, eu, Despot, căzut azi la osândă!
Așa lumea-i deprinsă pe om a-l transporta
Învingător, pe-Olimp, învins, pe Golgota!…
(Mică pauză. Toți îl ascultă cu bunăvoință.)
Vreți moartea mea?… sunt gata!… Ucideți, căci n-am teamă
De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă;
Dar tronul mai sus este de brațul omenesc,
Și singurul său jude e judele ceresc!
Dar mirul e o rouă cerească, sanctitoare,
Pe fruntea ce-au atins-o în veci nepieritoare!
Nici soarele nu poate să o prefacă-n nor,
Nici omul să o șteargă cu brațul muritor!…
Vreți moartea mea?… Ucideți!… dar eu, tristă victimă,
Istoria Moldovei vreau s-o scutesc de-o crimă,
Să nu poarte stigmatul în ziua re-nvierii
Că a plătit cu moarte pe Despot, Domn al țării!
(Scoțându-și coroana de pe cap și aruncând-o.)
Mi-arunc din cap coroana!… din mână sceptru-mi scot…
Nu mai sunt Domn!… acuma ucideți pe Despot!
(Toți rămân încremeniți.)
ILIAȘ
(cu lacrimi)
Iertare, tată!
BOIERII
Tomșa, iertare!
POPORUL
Îndurare!
TOMȘA
O cereți?… fie!… Despot, de moarte ai iertare,
Dar tu la mănăstire pe viață-i fi închis.
CIUBĂR
(dând semne de o exaltare fanatică, înaintează și strigă:)
Iertare!… cui?… lui Despot?… Iertare?… Cine-a zis?
În veci nu iartă cerul pe-acel care-l desfide.
(Se repede furios și înjunghie pe Despot.)
Ai vrut să ucizi legea?… Mori! legea te ucide!
DESPOT
(căzând)
Ah!… mor!
TOȚI
(cu reprobare)
O!
TOMȘA
(lui Ciubăr)
Crunt fanatic! turbat ucigător!
Pieri!… Nu e sfânta cruce unealtă de omor.
(Ciubăr se retrage aiurit, cu ochii țintiți la trupul lui Despot. Seimenii îl arestează.
În fund răsună deodată un țipăt dureros.)
ANA
Despot! (Vine, alergând desperată, și îngenunchează lângă Despot.)
Mort!… Despot, moartea mă va uni cu tine…
O! Doamne!… fie-ți milă… de dânsul… și de mine!…
(Cade leșinată pe pieptul lui Despot.)
MOȚOC
(uimit)
Copila mea!…
TOMȘA
(oprindu-l)
Moțoace, așa vrea Dumnezeu!
Acel ce-și vinde țara își pierde neamul său!
(Cortina cade . )
Cucoana Chiriţa în voiaj
Cântecel comic
Cântat de dnul Millo, la Teatrul din Bucureşti.
(Teatrul reprezintă un salon.)
CHIRIŢA (în costum ridicol de voiaj, intră zburdalnic. Ea poartă
malacof exagerat, tocă de catifea neagră cu flori, pene şi cordele
stacoşii etc.)
(Ea cântă pe aria ―Royal tambour‖:)
Iată-mă-s! am sosit
Dintr-o călătorie
În care-am pătimit
O sută de şotii ş-o mie.
Dar, zău, nu mă căiesc,
Nu-mi pasă de nimică;
Eu sunt zdragon şi mă numesc
Chiriţa cea voinică.
Ce voiagiu minunat!
Ce frumos m-am primblat!
În urmă-mi am lăsat
Un nume lăudat.
Plecăciune, boieri. (Se închină.) De mult nu ne-am văzut. Sănătoşi!… Dar
cucoanele? şi copiii? bine? Mă bucur. Aud? şi mie precum vedeţi îmi
merge de minune… sărut ochişorii. (Se întoarce în loc de-şi arată
talia.) Am fost la Paris de mi-am aşezat plodu la şcoală ca să înveţe
politica, pentru că-n ziua de astăzi, la noi, un om ce nu ştie politica nu
plăteşte nici chiar cât jilţul cel stricat care s-a vândut cu doba la
Bucureşti pentru plată de impozit… el e un mobil de prisos… Şi cu
prilejul acesta m-am folosit şi eu ca să văd lumea cea mare, că mă-ţi
crede?… Mă mucezisem la ţară, la Bârzoieni… De la o vreme îmi venise
stenahorie şi ipohondrie; aşadar… nu-ţi uita vorba… într-o dimineaţă, pe
la toacă, după ce m-am cotorosit de Aristiţa şi de Calipsiţa, mi-am luat
catrafusele şi am spălat putina!… Soţul meu, paharnicu Bârzoi, cam
cârnea din nas, dar l-am sărutat între sprâncene, după obicei, şi l-am
lăsat cu buza umflată… Uff!.. M-am dus la Galaţi cu trăsura mea cea
galbenă şi, cum am ajuns, nici una, nici două… ţup! în vapor, Guliţă ţup!
după mine, Ioana ţiganca ţup! după Guliţă şi, vorba ceea, cu căţel cu…
am plecat!!!
Doamne! boieri d-voastră, minunat lucru-i vaporul!… Sa vezi şi să nu
crezi… Auzi d-ta? Merge focu pe apă ca în vremea halimalei. D-apoi
salonuri, d-apoi zaifeturi, d-apoi căpitanul!… bată-l norocu, că mare
nostimior mai era, puşchiu! (În taină.) Să vă spun una? Soţul meu nu-i
pe aice? Mi-a făcut curte, berbantu, tot drumul şi, zău, între noi să
rămâie… dacă nu mi-ar fi fost de ighemonicon, mai că… mai că…
UN GLAS DE LA GALERIE: Aferim, cucoană Chiriţă!
CHIRIŢA (adresându-se către capelmaistru): D-apoi cum socoţi,
domnule? Chiriţa nu se dă cu una, cu două. (Către public.) În sfârşit…
nu-ţi uita vorba… am ajuns la Beligrad… Când la Beligrad întreb pe
căpitanu: Monsiu căpitan, je vu pri, aice-i Viena? — El îmi răspunde
zâmbind: Ba nu, madam, aice-i Beligradul. — Mersi, monşer… nu poţi
crede ce bine-mi pare că m-am învrednicit sa vad Beligradu cu ochii, că
tare mult am auzit pe bărbatu meu pomenind de el. După Beligrad am
sosit la Ruşava… Când acolo, vameşii de la hotar încep a controbăi prin
lăzile mele ca în vremea volintirilor, şi dau peste o cutie cu ţâri zvântaţi
ce-i luasem la drum.
— Fui taifel! Ce-i asta? strigă… căprariu.
— Ce să fie, domnule? Ia, ţâri… Eu postesc miercurea şi vinerea şi
metahirisesc sărături de când pătimesc de rast.
— Vas rast? Asta-i pudoare mare la d-ta; trebuie plăteşti vama. Şi îndată
s-au adunat vro trei şoacăţe ca să hotărască dacă se cuvenea să-mi ieie
vamă ca pentru peşti, ori ca pentru mirodenii. În sfârşit am dat ce le-au
plăcut şi mi-am cătat de drum.
De-acolo am urmat
Prin ţara cea nemţească
Şi-n Peşta am mâncat,
Mâncat paprică ungurească.
Apoi în drum de fer
Suindu-mă în grabă,
Am voiageat c-un cavaler,
Un baron prea de treabă…
Ce voiagiu minunat!
Ce frumos m-am primblat!
În urmă-mi am lăsat
Un nume lăudat.
Fost-aţi cu drumu de fer, boieri d-voastră? Ei! apoi ce mai ziceţi? Să juri
că neamţu-i cu dracu… Sfinte Panteleimoane!… te duci ca vântu şi ca
gându, ca în poveşti; cât ai plecat ai şi ajuns, ba încă baronu care
călătorea cu mine m-a încredinţat auf Ehre, că în Englitera drumu de fer
merge aşa de iute că soseşte până a nu pleca. Bată-l vântu de baron!
Mare ghiduş era şi nostim! (În taină.) şi el s-a cercat să mă curtenească o
bucată de drum, dar geaba… n-a catartosit să mă scoată din minte…
Cum?… Nu credeţi?… Alei! Dar să n-am parte de Bârzoi dacă vă ascund
ceva… Ba încă să vedeţi: trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic
tunel, şi găsindu-ne prin întuneric, şoacăţa de baron şi-a întins botu ca să
mă sărute… Vai! mânca-l-ar moliile!… Când i-am tras un pumn, a făcut
hâc! şi a căzut de-a rostogolu în celalalt colţ al vagonului.
GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bârzoaie!
CHIRIŢA (către capelmaistru): Aşa să ştii, domnule. (Către
public.) Baronu, ruşinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi
staţie şi a dispărut… împreună cu săcuşorul meu de voiagiu… hait! mi-l
şterse potlogaru drept suvenir… bunătate de săcuşor cusut de copile, cu
un turc călare de-o parte şi cu un andenken din dos… Cum vă pare aşa
bazaconie? te mai încrezi în baroni de drumu mare?.. Dar asta nu-i
nimica, pe lângă ce mi s-a întâmplat în urmă. Plodu cel de Guliţă se
cobora Ia toate staţiile… Copil nu-i, mă rog?… îl trimiteam cu Ioana
ţiganca pentru ca să nu se prăpădească; când aproape de Viena aştept să
se întoarcă în vagon… nu vine. Conductoru închide oblonul, clopotu de la
staţie sună de trei ori, măşina şuieră, trenu se pune în mişcare, şi Guliţă
nu-i!… Sfinte Panteleimoane! era să turbez… Scot capu pe fereastră şi
încep a striga: ―Guliţă? Ioană! cioară! dimone!‖ Tufă… ―Monsiu
conductor, stai, opreşte, ţine caii!‖ Aş! nime n-auzea. Dau să deschid
oblonu, nu pot; dau să sar pe fereastră, nu încap. Atunci parcă mi s-au
luat vederile şi deodată am căzut lată pe perine, am leşinat!… Când neam
trezit, eram sosiţi la Viena. Alerg la poliţie, răcnesc, îmi smulg păru,
mă bocesc până ce dnul poliţmaistru mă încredinţează că va face toate
chipurile ca să-mi găsască odorul, şi că mi l-a aduce chiar cu telegrafu.
Ei!… închipuiţi-vă, boieri, că fără a mai da leturghie la sfântu Mina,
Guliţă şi Ioana sosesc buni teferi îndeseră la otel. Ah! Dumnezeule, când
i-am văzut, era să nebunesc de bucurie şi în prima furie am tras trei
palme ţigancei, precum şi lui jupânu Guliţă i-am făcut o morişcă în chică,
ca să le pun minte… Halal de ţările care au drumuri de fer!… ele, după
cum zicea baronu, au aripi de zboară iute pe calea progresivului, dar cât
pentru celelalte, cum e ţara noastră, de pildă, sunt ciunte şi oloage,
sărmanele!
GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Chiriţă!
CHIRIŢA (către capelmaistru): Ba nu, zău, adică nu-i aşa?
În Viena m-am primblat
La Hiţing şi pe Grabe
C-un tânăr delicat
Ce-i zic Herr Graf von Kleine-Schwabe.
Ş-apoi înspre Paris
Am plecat cu grăbire.
Căci Parisu-i un paradis
Plin de ademenire.
Ce voiagiu minunat!
Ce frumos m-am primblat!
În urmă-mi am lăsat
Un nume lăudat.
În sfârşit am sosit la Paris, în patria lui Monsiu Şarlă!.., Ştiţi, Monsiu
Şarlă, care a fost dascalul lui Guliţă… În Paris! minunea minunilor! târgu
Vavilonului din zilele noastre! Am ajuns noaptea şi am tras la un otel din
uliţa: Geofroi Marie, adică: Mi-i frig, Marghioală… A doua zi l-am
înfundat pe Guliţă într-un pension şi am rămas liberă, de capul meu.
Ha… a… alal de cine-i tânăr şi are bani mulţi! Acolo-i pământul
făgăduinţei cel din scriptură; numai un lucru e cam supărător: toate se
vând cu porţia, şi porţiile-s mici de tot, ca de pomană. De pildă, ceri un
biftec? Îţi aduc o fărâmă de friptură mare cât un irmilic, ba încă şi aceea
crudă… cică-i englizască… Ceri raci? îţi aduc vro doi răcuşori în şepte
luni, chirciţi, oftigoşi ca vai de ei!… Cât despre bucate de cele sănătoase
ca la noi, precum: musaca, capama, ciulama, baclava, cheschet… nici nu
se pomeneşte… însă nu face nimică… Parisul nu are seaman pe faţa
pământului, şi pot zice că nici chiar Bucureştiul nu-l întrece… adică să
fim drepţi… nu-l întrece. Ce nu găseşti în el? galerii de muzeuri vrei? ai;
munamenturi vrei? ai; teatruri vrei? ai; pasagiuri române ca la Bucureşti
vrei? ai. Che ta lipa. Eu nu le-am vizitat nici pe unele, nici pe altele,
pentru că am avut de umblat pe la magazii de marşande de modă.
Am fost la madam Desal şi la madam Fovel, de mi-am comandat tualete
pe datorie… Le-oi plăti şi eu când or plăti şi celelalte cucoane care le-o
rămas datoare… (În taină.) Şi ştiţi una? Sunt cam multe… aşa de multe,
încât croitoresele au hotărât să nu mai facă credit compatrioatelor. Cam
ruşine, dar ce-mi pasă? Eu tualetele le-am pus la mână şi am şi fantacsit
cu dânsele la baluri, la Mabil… Ah! frăţiorilor, ce juvaer de grădină-i
Mabilu! ce adunare elegantă întâlneşti în ea!… Nu era seară să nu mă duc
acolo la petrecere… ba încă am jucat şi cancanu.
GLASUL DE LA GALERIE: Aş! Aferim, Chiriţă.
CHIRIŢA: Mersi… Acolo am făcut cunoştinţă cu o mulţime de contese şi
de prinţese: contesa Frizet, princesa Rigolboş, marhezul Brididi, marşalu
Şicar, duca Şicocandar, ba încă am întâlnit şi o claie de boieri şi cucoane
de la noi, precum, de pildă: Aud? să nu le numesc? fie!… Dar din toţi cine
era mai cu haz, era dnul Agachi Flutur, un berbant în doi peri, care a fost
şi volintir la Ipsilant. Cu dânsu făceam supe la cafeneaua englizască, pe
bulivar. Ce râsete, ce chicote! Flutur mi-a compus şi un cântec… Să vi-l
spun? bucuros, dar să rămâie între noi, vă rog, ca să nu afle dumnealui.
Iată-l… ascultaţi:
(Chiriţa cântă următoarele cuplete şi joacă un pas de cancan la
sfârşitul fiecărui cuplet.)
(Arie de Offenbach)
Vivat, mândră Chiriţoaie!
Vivat spanchea de Bârzoaie!
Oaie, oaie, oaie, oaie, oaie, oaie, oaie.
În amoruri să trăiască
Lumea-ntreagă să pârlească,
Ească, ească, ească, ească, ească, ească, ească.
Tra, la, la, la, la, la, la, la.
Sai, Chiriţo,-n joc.
Tra, la, la, la, la, la, la, la,
Sai mereu cu foc.
Chiriţoaia-i sprâncenată
Şi ca un balon umflată,
Lată, lată, lată, lată, lată, lată, lată.
Elegantă şi frumoasă,
Armazoancă amoroasă,
Roasă, roasă, roasă, roasă, roasă, roasă, roasă.
Tra, la, la, la etc.
Chiriţoaia-i din natură
Gingaşă peste măsură,
Sură, sură, sura, sura, sură, sură, sură.
Ea cu ochiul te atrage
Şi pe şfară-apoi te trage,
Rage, rage, rage, rage, rage, rage, rage.
Tra, la, la, la etc.
Chiriţoaia cea uşoară
Are-o inimă fecioară,
Cioara, cioară, cioară, cioară, cioară, cioară.
Ea te leagă şi te-ncurcă
De nici dracul te descurcă,
Curcă, curcă, curcă, curcă, curcă, curcă, curcă.
Tra, la, la, la etc.
GLASUL DE LA GALERIE (entuziasmat): Aferim! Aferim! Aferim!
Chiriţoaia mea!
CHIRIŢA (speriată): Vai de mine!… că-i dumnealui! (Fuge.)
(Cortina cade.)
Cucoana Chiriţa în balon
Farsă de carnival
PERSONAJELE:
CUCOANA CHIRIŢA
GRIGORI BÂRZOI, soţul ei
ELLIEN MOGHIOR, aeronaut ungur
NAE NĂUCESCU
DESPA, soţia lui
COSTICĂ HAZLIUL
LICĂ PANGLICĂ
UN COMISAR
UN VÂNZĂTOR DE ALUNE PRĂJITE
PUBLIC
(Scenele se petrec din dosul Mitropoliei, pe piaţa destinată pentru
ascendarea baloanelor, 1874.)
Notă. La deschiderea cortinei, câţiva soldaţi, în mijlocul scenei, ţin
frânghiile ce sunt legate de năvodul balonului. Ellien Moghior e în
naselă, ocupat a-şi face pregătirile de plecare. Balonul, purtând cu litere
mari numele de Ciubăr-Vodă, este înălţat astfel ca să fie văzut de publicul
din sală. Nasela e ornată cu steaguri tricoloare. Lume multă în fund. În
dreapta, o estradă. Pe laiţa din faţă, Năucescu şi Despa. Hazliu şi
Panglică se primblă pe sub estrade lornietând damele. Vânzătorul se
poartă pintre public, strigând din timp în timp:
Alune prăjite! şeapte de-o para!
SCENA I
PUBLICUL, MOGHIOR, NĂUCESCU, DESPA, HAZLIU,
PANGLICĂ,VÂNZATORUL, [CHIRIŢA]
COR
Ce minune! ce drăcie!
Parcă-i din poveste, zău!
A ajuns omul să fie
Mai uşor decât un zmeu.
Nu-i destul că el pe lume
Bate câmpii deseori,
Acum el vroieşte-anume
Ca să zboare chiar prin nori!
NĂUCESCU (într-o mirare necurmată): Aoleo! maică!… Ce-a fost să mai
fie!
DESPA: Taci, frate, nu te mai mira aşa cu gura căscată, că te-or crede
bucureştenii scăpat din tufe.
NĂUCESCU: Ce tufe? Ce tufe, Despo?… Dar n-ai citit ziarul de astăzi?
DESPA: Care? că-s multe de toate ca seminţa de ardei.
NĂUCESCU: Ziarul cel cu…
VÂNZĂTORUL (strigă): Alune prăjite! şeapte de o para.
NĂUCESCU: Cel cu alune… asta… cel cu anonţuri prăjite…
DESPA: Şi ce mai spune el în limba lui?
NĂUCESCU: Spune că astăzi Ciubar-Vodă a să se urce în naltul cerului.
DESPA: Care Ciubar-Vodă, cel din basme?
NĂUCESCU: Ba… nu… Balonul ăsta… Aşa-i e numele, dar pentru ce şi
cum? Nu e treaba noastră.
DESPA: Apoi de… s-a urca el dacă i-a fost scris.
NĂUCESCU: Tronc!
MOGHIOR (la soldaţi): Apucaţi de frânghii şi ţineţi zdreavăn.
NĂUCESCU: Aoleo! maică!… se mişcă balonul.
HAZLIU (oprindu-se): Ce te-a apucat, boierule? Te dor ficaţii de ţipi aşa?
NĂUCESCU (închinându-se): Plecăciune… D-ta eşti doftor de ficaţi?
HAZLIU: Ba… sunt doftor de năuci.
NĂUCESCU: Să mă fericesc cu numele d-tale?
HAZLIU: Tachi Hazliul, lincenciat în mofturie şi domiciliat la Raşca.
NĂUCESCU: Hazliu nume… să-l porţi sănătos… şi d-lui? (Arată pe
Panglică.)
PANGLICĂ: Lică Panglică, candidat de paraponisire, domiciliat în
Cuibul-cu-Barza.
NĂUCESCU: Tocmai acolo, sus?… Bine ţi-a fi mergând… când suflă
viforul.
PANGLICĂ (păunindu-se): Precum vezi… numai într-un picior.
NĂUCESCU: Panglică!… După nume te-aş fi crezut din Lipscani.
PANGLICĂ: Şi nu te-ai fi înşelat… sunt din Brăila.
NĂUCESCU: Nu mă nebuni… şi eu de la Gorgiu…
HAZLIU: Sunteţi vecini… Numele d-tale?
NĂUCESCU: Nae Năucescu, proprietar… cu nevastă… Dumneaei (arată
pe Despa), Despa Calcănstrăchini, fiica răposatului Pitar Moş, zis Cioclu.
HAZLIU: Şi aţi venit în Bucureşti ca să vedeţi balonul?
NĂUCESCU: Să văd?… adică să vezi: am venit la Curtea de apel pentru
un proces cu statul… şi am să-l câştig.
HAZLIU: Nici vorbă nu-i… Statul n-are noroc la procesuri.
NĂUCESCU: Ce-i pasă? Are de unde plăti.
HAZLIU: Negreşit… e bute de bani.
PANGLICĂ: Nu mai încap în el… îi crapă pielea.
NĂUCESCU: Asta o să zicem cu toţii şi… ca patrioţi… cătăm să-l mai
uşurăm.
HAZLIU: Ce bun suflet de om! Mă rog, sunt mulţi ca d-ta prin provincie?
NĂUCESCU (mândru): Mulţi!… şi tot oameni… nu glumă!…
VÂNZĂTORUL (strigă): Şeapte de-o para!
NĂUCESCU: Domnule Hazliu, să te întreb un lucru, dar, mă rog, să mă
pliroforiseşti ritos… Ce să fie balonul ăsta?
HAZLIU: Ţi-oi spune bucuros… dar în taină… E o beşică de chit.
NĂUCESCU: De chit!… aşa de mare!… Auzi, Despo? Cică Ciubăr-Vodă e
o beşică de chit!
DESPA: O fi, dacă aşa i-a fost scris.
NĂUCESCU: Tronc!… Şi cu ce-i umflată, Hazliule?
HAZLIU: Iar între noi să rămâie…
(Arie)
Acest balon e umflat,
Ca să aibă uşurinţă,
Cu profesii de credinţă
De patriot răsuflat;
Cu fumuri de nerozie
Parveniţilor de azi;
Vorbe mari, şarlatanie
La un loc cu niţel gaz,
Şi de-aceea, uşurel,
Sus, sus, sus se urcă el.
COR
Şi de-aceea, uşurel,
Sus, sus, sus se urcă el.
NĂUCESCU: O fi! Materia nu lipseşte… dar cine-l poartă pe sus?… Cine-i
aeronaftul?
HAZLIU: Un ungur… Magnatul Ellien Moghior, cel din naselă.
NĂUCESCU: Care?… Cel din paneri… colo?
HAZLIU: Tocmai.
NĂUCESCU: Şi nu-i e teamă că s-a lovi de bolta cerului şi şi-a face un
cucui?
HAZLIU: Nu! el cearcă să facă joncţiune între cer şi pământ…
Deprindere… ce să zici?
NĂUCESCU: A prins gust la joncţiuni, moghiarul… Vrea multe şi
ieftine…
VÂNZĂTORUL (strigă): Şeapte de-o para!
HAZLIU: Ha, ha, a, ha! Parc-o face înadins mitocanul.
PANGLICĂ: Iaca, nene…Unguru-i gata de plecare… Hai să ne apropiem.
HAZLIU: Bine zici, Lică… Vii cu noi, cucoane Nae?
NĂUCESCU: Ba, ferească Pronia!… N-ar avea decât să mă umfle şontul
fără veste… şi, hait! m-am dus la dracul praznic… Nu-i aşa, Afrodito?
DESPA: O fi, dacă ţi-a fi fost scris.
NĂUCESCU: Tronc! (În parte.) Tot din Scriptură grăieşte Cioacla.
(Se produce o mişcare pe scenă. Publicul din fund se apropie de naselă
şi dă semne de nerăbdare.)
HAZLIU: Ei! Domnule Moghior, ai de gând să plec astăzi sau teai pus pe
clocit ouă?
MOGHIOR: No, plec, domnule, plec… sunt gata numaidecât… (Tare,
către public.) Domnilor, doamnelor, înaltă nobleţe şi onorabil public…
Marele balon, Ciubar-Vodă, aice pornit, are să aibă onoare a face
ascensiune… Glorie României… Viitorul patriei române…
HAZLIU: Ian lasă România-n pace, domnule… şi pleacă fără să ne mai
faci cuvânt…
MOGHIOR: Ei! dar… cu vânt sau fără vânt… Cine vroieşte să facă
ascensiune cu mine?
NĂUCESCU: Eu nu vreau, domnule, nici Despa… aşa s-o ştii…
MOGHIOR: Nime nu are curagiul?… Nime?… O dată, de două ori, de…
CHIRIŢA (dintr-o tribună): Stai că eu vin.
TOŢI: Cine? Cine?
CHIRIŢA (venind în scenă): Eu, cucoana Chiriţa! baroneasa! din Paris şi
din Viena!
SCENA II
Cei dinainte, CHIRIŢA (purtând un coc exagerat)
COR
Chiriţa, Chiriţa, Bârzoaie,
Se urcă, se urcă-n balon!
CHIRIŢA
De ce nu? Chiriţa-i leoaie,
Hailaifă, model de bonton.
COR
Vivat! bravo mii de ori,
Chiriţa se duce-n nori!
Ea, din mândră baroneasă.
Vrea s-ajungă baloneasă!
CHIRIŢA: D-apoi cum? şi de ce nu?… Doară una-i Chiriţa pe lume, deşi
multe au ambiţie ca să-i samene… Câte am păţit eu! prin câte am trecut
de când ne cunoaştem şi, slavă Domnului! iată-mă-s tot grasă şi
frumoasă… (Se păuneşte.) Dar mi-ţi zice, poate, că balonu-i altă gâscă…
mi-ţi pomeni de trăsnete, de fulgere, de pericole etcetera şi cele multe…
Habar n-am!… Dacă nu mi-au venit de hac nici balonul meu cel galben,
ştiţi, cel troienit în Păcurari… apoi de balonul ista o să mă spariu?…
Tocmai Ciubăr-Vodă o să-mi facă şotia?… Nu vă îngrijiţi, sufleţeilor… Eu
sunt o persoană ca vestitul Baiardi, sans peur et sans reprocher. Am
umblat pe apă şi pe uscat, ş-acum vreau să umblu şi prin văzduh ca o
ciocârlie gingaşă, ciripitoare…
PANGLICĂ (ascuns între public): Cam grea ciocârlie!
CHIRIŢA: Aud? Cine-a spus că-i grea?… Te înşeli, domnule. M-am
cântărit la spoziţia de la Viena şi am tras cât o peană… de… lişiţă… Ş-apoi
dacă ai fi un om umblat şi citit, dacă mi-ai fi călătorit ca mine pe unde şia
înţărcat dracul copiii, dacă mi-ai fi văzut Parisul şi Viena, dacă ai face
parte din lumea cea mare, din hailaiful Bucureştilor, ai şti că sexul
nostru, fie cât de gras, e tot gracios şi uşurel. Aşa spunea Alkibiad,
palicarul din vremea grecilor vechi, după cum ne-a încredinţat mosiu
Şarlă, profesorul lui Guliţă… dar fiindcă d-ta nu eşti nici Alkibiad, nici
palicar, plecăciune! (În parte.) Auzi, tontu! Parcă m-am îngrăşat la casa
lui.
NĂUCESCU: Aoleo, sfinte, că strechiată-i!
CHIRIŢA (furioasă): Cine-i străchiată, năucule?
NĂUCESCU: Nu d-ta, cocoană… Despa… Despa. (Despa se supără.)
Taci, soro, că-i în stare să ne sară-n cap. (Tare) Cocoană Chiriţo, ce-a
zice soţul d-tale când a afla?…
CHIRIŢA: Zică ce-a vrea; am otărât să mai văd şi alte lumi, nu tot asta de
la noi, şi m-oiascensiunearisi chiar de-a fi să-ţi cad pe cap din naltul
cerului.
NĂUCESCU: Ferească Pronia! (În parte.) Să-mi cadă coşcogea bute pe
scăfârlie… m-am topit!
CHIRIŢA (exaltat): Dar! o să mă înalţ pe unde nu s-au înălţat nici zmeii,
ca să meargă vestea Chiriţei peste nouă mări şi nouă ţări; o să mă sui în
lună şi în stele, ca să văd de-oi găsi şi pe acolo bazaconiile ce le-am văzut
pe pământ.
(Arie din ―Chiriţa la Paris‖)
CHIRIŢA
Am văzut amoruri multe
Ş-amoraşi cu pene smulte,
Smulte, smulte, smulte, smulte etc.
Şi caractere-njosite,
Nu de mult la noi ivite,
Vite, vite, vite, vite, vite, vite, vite.
N-are cine cumpăra.
VÂNZĂTORUL
Şeapte de-o para!
CHIRIŢA
Ei, parol, n-ar zice ba.
VÂNZĂTORUL
Şeapte de-o para!
COR
N-are cine cumpăra
Şeapte de-o para.
Ei, parol, n-ar zice ba,
Şeapte de-o para.
CHIRIŢA
Deci, Chiriţa exaltată
Vrea în ceruri să răzbată,
Bată, bată, bată, bată, bată, bată, bată,
Chiar de-a fi din a lor poală
(coborând ochii) Ca să cadă rostogoală,
Goală, goală, goală, goala, goală, goală, goală.
Sper că toţi m-or admira.
VÂNZĂTORUL
Şeapte de-o para!
CHIRIŢA
Ş-or striga voios: Ura!
VÂNZĂTORUL
Şeapte de-o para!
COR
Dar! cu toţi te-om admira,
Şeapte de-o para,
Şi cu toţii om striga:
Şeapte de-o para!
(Moghior se coboară din naselă şi se apropie de Chiriţa.)
MOGHIOR: Cucoană Chiriţa… când v-a fi cu plăcere, balonul e gata.
CHIRIŢA (întorcându-se şi zărind pe Moghior): Piei, drace!… D-ta eşti
balonistul?
MOGHIOR: Eu… mă recunoaşteţi?
CHIRIŢA: Da cum, tătarii, să nu te recunosc?…
(Scena următoare e aparte.)
MOGHIOR (cu sentiment): Ah!
CHIRIŢA: D-ta m-ai scăpat de belea la Viena, plătindu-mi datoriile, şi ai
venit cu mine la Bucureşti, pentru ca să capeţi concesiuni şi joncţiuni…
Ba încă am şi giucat ceardaşul împreună în sala lui Bosel. Da bine,
grăfuşorule, cum de-ai ajuns balonist din joncţionist?… măcar că bine
bătând: Tot ca una, fata mea.
MOGHIOR (în taină): Amorul!… El m-a metamorfozat.
CHIRIŢA: El te-a metaformozat? Bată-l norocul, amoraş! Îi cunosc şi eu
drăciile şi renghiurile etcetera şi cele multe! Dar ce are a face cu balonul?
MOGHIOR: Ascultă-mă: Neputând să am parte de d-ta pe pământ, miam
pus în gând să te răpesc în văzduh, ca să fii a mea!
CHIRIŢA: Eu? pe mine… în văzduh?… ba să-ţi caţi de treabă, că-ţi
găseşti pârţagul cu Chiriţa.
MOGHIOR: Pârţag, nepârţag… nu-mi pasă! Vreau să facem joncţiune de
inimi împreună.
CHIRIŢA (în parte): Mititelul! (Tare.) Dar nu se poate una ca asta,
măgnăţelule. Eu sunt măritată cu Bârzoi; am fete mari cu copii şi un
flăcău de băiat la Senat. (În parte.) Cenuşer… (Tare.) Ş-apoi, nu ştii?
Sunt o persoană vertuoasă… vertuoasă, de nu-mi încap în piele… sunt
jurată să păzesc credinţă…
MOGHIOR: A! nu face nimic… Când îi fi sus în aer, te-oi dezlega eu de
toate jurămintele.
CHIRIŢA: Ba să nu te-mpingă păcatul, că, pre legea mea, te azvârl din
naselă ca pe-o minge.
MOGHIOR (răsucindu-şi mustaţa): Om vedea… Cucoană Chiriţa,
publicul aşteaptă… Poftim.
(Dă braţul Chiriţei şi face jurul scenei, închinându-se la public, apoi se
apropie de naselă.)
CHIRIŢA: Hai! (În parte.) Ar avea haz să pat vro şotie tocmai în nori…
dar las’ pe mine!
COR
Chiriţa, Chiriţa, Bârzoaie,
Se urcă, se urcă-n balon!
CHIRIŢA
Adio! Chiriţa-i leoaie,
Hailaifă, model de bonton.
COR
Vivat! bravo mii de ori!
Chiriţa se duce-n nori!
Ea, din mândră baroneasă,
Vrea s-ajungă baloneasă.
SCENA III
Cei dinainte, BÂRZOI, UN COMISAR
BÂRZOI (intră în sala teatrului pe la finele corului, se apropie de
orchestră şi strigă deodată): Nu lăsaţi… N-o lăsaţi să se suie în năsăle cu
ungurul… Chiriţo!
TOŢI: Ce este, ce este?
BÂRZOI: Chiriţo… fugi de lângă naselă.
CHIRIŢA: Vai de mine! bărbatu-meu?
BÂRZOI: Eu, dar!… şi nu-ţi dau voie să baţi lela prin văzduh cu
balonistul.
CHIRIŢA: Da bine, frăţioare, gândeşte că onorabilul public şi înalta
nobleţe…
BÂRZOI: Nu ştiu eu de astea… Chiriţă, să mă vezi mort dacă-i face
asfinţiune cu balonul.
CHIRIŢA: Măcar să te şi îngrop, sufletele, nu mă iartă filotimia să te
ascult.
BÂRZOI: Aşa ţi-e povestea, jupâneaso?… Apoi vin eu să te-nhaţ… Nu te
iartă filotimia? lan să-ţi arăt eu filotimie.’’ (Vrea să sară pe scenă, peste
orchestră.)
CHIRIŢA: Opriţi-l, legaţi-l, duceţi-l la Mărcuţa, c-a turbat.
COMISARUL (lui Bârzoi): Stai, domnule, unde te duci?
BÂRZOI: Ce-ţi pasă dumitale?
COMISARUL: Domnule, sunt comisar.
BÂRZOI: Nici nu vreau să te ştiu.
COMISARUL: Domnule, nu face scandal, c-oi fi silit să te arestez.
BÂRZOI: Scandal! Eu fac scandal? Iaca cine face scandal. Arestuieşte-i
pe dânşii.
COMISARUL: Ei! nu mai lungi vorba şi şezi liniştit.
BÂRZOI: Cum? să tac molcu când îmi fură de la ochi pe Chiriţuşca mea?
Mări, fugi încolo! (Dă brânci comisarului.)
COMISARUL: Aşa?… dar ieşi afară. (Îl apucă de guler.)
BÂRZOI: Ba n-oi ieşi.
COMISARUL: Nu-i ieşi? dacă doar ştiu să te duc şi pe sus. (Îl apucă-n
braţe şi-l scoate afară din sală.)
BÂRZOI (zbătându-se): Protestarisesc în numele hristoitiei! Domnule,
eşti vândut ungurului.
CHIRIŢA: L-au umflat? Aferim. D-le Moghior, hai degrabă în balon.
MOGHIOR (luând-o de mână): No, hai! (Cu foc.) De-acum eşti a mea.
CHIRIŢA: Pune-ţi pofta-n cui!
(Se suie amândoi în naselă.)
CHIRIŢA: Strâmtă naselă! dar, încalte, solidă-i?
MOGHIOR: Cât podul de la Pesta… N-ai nici o grijă. (La soldaţii care
sunt împrejurul naselei.) Acum, dlor, luaţi seama bine să daţi drumul
frânghiilor când oi striga: Ellien Moghior!… Aţi înţeles? Cucoană Chiriţă,
ţine-te bine… plecăm… (Scoate pălăria şi o învârteste-n aer
strigând.)Ellien Moghior!
CHIRIŢA (la soldaţi): Lachez tout!
PUBLICUL: Ura!
(Soldaţii lasă frânghiile şi se retrag în fund. Balonul se urcă puţin, apoi
se opreşte.)
NĂUCESCU: Aoleo! maică… se duce, iaca… priveşte, Despo… se duce,
ba… se opreşte… s-a oprit!
HAZLIU: Nasela e cam grea… Chiriţa are prea mulţi nuri!
VÂNZĂTORUL: Şeapte de-o para!
MOGHIOR (în văzduh): Ah! Chiriţo… de-acum n-ai încotro face…
Trebuie să mă iubeşti.
CHIRIŢA: Ian nu te obrăznici.
MOGHIOR: Ah! dă-mi un cioc, Chiriţo.
CHIRIŢA: Iaca moţpanu… (Se apără.) Da, du-te-ncolo, neruşinatule, că
te văd oamenii! Vai de mine!… mi-am găsit beleaua!… Mai bine aruncă
lest ca să ne putem sui, căci s-a oprit balonul.
MOGHIOR: Bine zici!… să nu ne vadă nime de pe pământ.
(Ridică un săcuşor de nisip.)
NĂUCESCU (venind în scenă şi cătând în sus): lan priveşte, maică!… se
drăgostesc prin văzduh ca cărăbuşii.
MOGHIOR (de sus): Feriţi! (Deşartă sacul.)
NĂUCESCU: Aoleo! m-a chiorât! (Se întoarce la locul lui frecându- şi
ochii. Publicul râde. Nasela se ridică încet. Un nour se coboară puţin
din frize pentru efectul perspectivei.)
MOGHIOR: Ne suim, Chiriţo! ne suim!… Dă-mi un cioc unguresc.
CHIRIŢA: Ce să-i dau? un cioc?… du-te cioarelor.
MOGHIOR: Adică un sărutat. (Vrea să o sărute.)
CHIRIŢA: lan ascultă… astâmpără-te că te dau jos din trăsură.
MOGHIOR (cu foc): Numai un cioc, ş-apoi să mor.
CHIRIŢA (luptându-se): Vai!… Umfla-te-ar rusaliile!
(Nasela dispare după nour.)
CHIRIŢA (după nor): Săriţi! agiutor!… Pompierii!
(Publicul se uită în sus.)
HAZLIUL: Ce s-aude?… Chiriţa cere ajutor, oare ce i se-ntâmplă?
PANGLICĂ: Priveşte… Parcă se luptă cu ungurul… Iaca, l-a apucat de
gât… l-a plecat pe marginea naselei!… Aoleo!… feriţi!… Cade ungurul!…
Cade!…
TOŢI: Cade!… feriţi!…
(Deodată cade în mijlocul publicului un manechin ce seamănă cu
Moghior.)
PUBLICUL (înconjurând manechinul): A!… sărmanul!… a murit! s-a
turtit ca o plăcintă!… Un doctor!… un doctor!… să-l ducă la spital!…
degrabă! (Soldatul ridică manechinul şi iese.)
NĂUCESCU: Bre! ce grozăvenie!… mi s-a încreţit pielea!… Ai văzut,
Despo, cum a căzut de rău?
DESPA: Apoi de… aşa i-a fost scris!… se vede…
COR
Ce fapt grozav şi trist!
Ce fapt neaşteptat!
Sărmanul balonist!
De-a tumba a picat!
HAZLIUL: Dar oare unde-i balonul?… Îl vezi, Lică?
PANGLICĂ: Ba nu… a dispărut… s-a dus în naltul cerului, cu Chiriţă, cu
tot.
HAZLIUL: Sărmana!… e pierdută!… Cum o să se coboare?…
TOŢI: Sărmana!…
HAZLIUL: Staţi… iaca balonul!… colo, sus, ca o rândunică.
PANGLICĂ: Pare că se coboară…
HAZLIUL: Ba cade… cade cu o repejune spăimântătoare…
PANGLICĂ: Bine zici!… Primejdie… De s-a lovi de pământ, nu sa alege
nici ţandără de biata Chiriţa.
NĂUCESCU: Aoleo! De nu mi-ar cădea pe scăfârlie! (Îşi deschide
cortelul.)
HAZLIUL: Iaca şi Chiriţa… O vezi în naselă?
PANGLICĂ: O văz… face semne de desperare… se dezbracă… îşi aruncă
mantila…
HAZLIUL: Şi cortelul.
PANGLICĂ: Şi cocul. (Toate aceste obiecte cad pe scenă una după alta.)
HAZLIUL: Şi tunica!… şi… ba nu… balonul a început a se coborî mai
încet… Chiriţa l-a uşurat azvârlind cocul… Ştii una, Lică? Hai să
improvizăm o oraţiune cucoanei Chiriţe… Mergi de pregăteşte cele
trebuincioase.
PANGLICĂ: Bună idee… mă duc… (Iese.)
(O frânghie lungă începe a spânzura de sus.)
TOŢI: Balonul! Balonul!… s-a apropiat!
CHIRIŢA (strigă de după nor): Prindeţi capătul frânghiei… prindeţi
frânghia…
(Publicul apucă de frânghie, trage, şi nasela se iveşte, coborându-se.)
PUBLICUL: Ura! să trăiască cucoana Chiriţa!
CHIRIŢA: Încet, încet… Să nu mă izbiţi de pământ… Aşa… domol…
frumos… bine… bravo!
(Nasela ajunge pe scenă.)
COR
Bine-ai venit înapoi!
Bine-ai sosit între noi,
Chiriţuşca lui Bârzoi,
Eroină-ntre eroi!
CHIRIŢA (fără coc, în corset, cu braţele şi umerele goale): Bine v-am
găsit, oameni pământeni! (Sare din naselă.) Uff! slavă Tatălui şi Fiului că
m-am văzut iar pe uscat!
HAZLIUL: Cât ne pare de bine la toţi, cucoană! că, zău! te-am crezut
pierdută pentru totdeauna.
CHIRIŢA: Aş! nu piere Chiriţa cu una, cu două.
HAZLIUL: Dar, vă rog, spune-ne ce vi s-a întâmplat! V-aţi pierdut
hainele pe drum şi vă întoarceţi… într-o toaletă cam…
CHIRIŢA: Cam… neglige?… Adevărat, monsiu Muţunache, că-s cam…
desfrunzită, dar apoi ce era să fac pentru ca să-mi scap viaţa?… M-am
despoiat… însă, apropo, nu mi-aţi găsit bulendrele?… Le-aţi cules?…
Mersi… Acum ascultaţi tragedia mea:
(Arie din ―Domino noir‖: ―Ah! quelle nuit!‖)
CHIRIŢA
I
Cum am plecat,
Moghiorul, bat,
De mine s-a legat,
Cerând cu mare foc
Să-i dau un cioc.
Eu îl refuz,
Şi-l rog cinstit să nu facă abuz,
Iar el, numaidecât,
Îmi sare-n gât!
Zadarnic cat să-l potolesc,
Onoarea să-mi diafendefsesc;
Moghiorul meu turbat
M-apucă la pupat!
Atunci mânia m-a umflat,
Şi din naselă l-am zburat.
Ca pe-un flaimuc
Ce s-a tot dus de-a tumba, huştiuliuc…
Privindu-l, am rămas,
Zău, fără glas
Ş-am zis în gândul meu:
―Ah! te rog, sfinte Dumnezeu,
Apără-l de mai rău!‖
Dar, apropo… unde-i moghiorul?… Cred că s-a fi metaformozat în
paprică… şi s-a fi săturat de amor.
COMISARUL: Ba nu, cocoană… a înviat şi s-a dus cu banii adunaţi la
casă.
CHIRIŢA: Cum?… N-a rămas lat?… tare de oţel, ungurul!… a fi căzut pe
slănină… dar să nu-mi uit vorba:
II
Deodată-n sus,
Balonul dus
De duhul necurat
În aer a zburat,
S-a înălţat!
Mi se părea
Că-n ochii mei lumea pierea
Şi ameţeam, lulea…
Altă belea!
Ce să mă fac? şi cum să scap?
M-acaţ în grabă de supap
Şi trag mereu cât pot
Să iasă gazul tot.
Însă deodat-am început
A coborî precum n-am vrut,
Întocmai chiar
Şi mai dihai decât bietul moghiar.
Atunce am rămas
Iar fără glas
S-am zis în gândul meu:
―Ah! te rog, sfinte Dumnezeu,
Scapă-ne de mai rău!‖
Şi nici una, nici două, pentru ca să se uşure balonul, zvârl mantila de pe
umeri, zvârl de pe cap părul meu de başca, cocul cel de patru oca şi trei
litre, zvârl cortelul, zvârl tunica… Puţin a lipsit să-mi azvârl şi turniura,
dar noroc că balonul şi-a moderat repegiunea.
HAZLIUL (aducând obiectele): Ce inspiraţie minunată aţi avut! lată
obiectele d-voastră.
CHIRIŢA: Mersi, Muţunache… să-mi pun tunica… aşa… mersi… cu toate
că nu mi-e ruşine să mă vadă soarele cum sunt!…
III
Şi cum cădeam,
Pe gios vedeam
Acest oraş frumos,
Luxos, politicos,
Şi… noroios.
Iar pe aici
Oamenii mari, oamenii mici
Mi se păreau pitici,
Pitici, pitici.
Câţi dintr-acei fuduli măreţi
Aveau aspectul de bureţi!
Câţi zmei, lei-paralei,
De sus, păreau pigmei!
Atunci, gândind că gioacă rol
Pân’ ce se dau frumos de gol,
De-a rostogol,
Şi iar dispar, pierzându-se-n nămol,
Un râs neaşteptat
M-a apucat
Ş-am zis în gândul meu:
―Ah! te rog, sfinte Dumnezeu,
Apără-ne de mai rău!‖
TOŢI: Bravo!… cucoană Chiriţă… să trăiască cucoana Chiriţa!
CHIRIŢA: Sărut ochişorii… (Îşi aşează cocul.)
(Se aude zgomot în culise.)
SCENA IV
Cei dinainte, BÂRZOI, COMISARUL
COMISARUL: Prindeţi-l… prindeţi-l… nu-l lăsaţi să intre.
BÂRZOI: În lături, guleraţilor!… (Intră.) Aice? Aice-i?… Unde-i Chiriţa?
CHIRIŢA: Vai de mine!… Bârzoi!… bărbatu-meu… am sfeclit-o.
BÂRZOI: A!… iată-te, jupâneaso!…. Aşteaptă să-ţi dau eu balonuri şi
nasele… (Se repede.)
CHIRIŢA: La sănătoasa, Chiriţo!… că-i slut la Prut…
(Fuge primprejurul balonului, apoi sare peste laviţa pe care şedea
Năucescu, îl răstoarnă jos şi dispare în culise.)
NĂUCESCU: Aoleo! maică!… m-a ucis!
COMISARUL (prinzând pe Bârzoi): Stai, nebunule… Unde te socoţi? la
Mărcuţa?
BÂRZOI: Ce vrei tu cu mine?… Zapciule… N-am eu dreptul să-mi păzesc
nevasta?… Chiriţa e a mea… Nu-i averea statului… M-am cununat cu
dânsa înainte de resmiriţă… Fugi încolo!
COMISARUL (zice soldaţilor): Umflaţi-l pe sus… şi la poliţie!
(Soldaţii ridică pe Bârzoi care se luptă.)
BÂRZOI: Anaftema să fiţi… cu tot neamul vostru! (Iese furios.)
(Îndată se aude între culise fanfara din marşul operei Profetul şi începe
a defila pe scenă un cortegiu format de principalele roluri create de
Millo. În frunte merge Panglică, purtând un stindard cu inscripţia:
Vivat Chiriţa, apoi Baba Hârca, Barbu Lăutarul, Plăcintarul, Moisi,
Paracliserul… etc., având fiecare câte un steag cu numele sau pe
dânsul. Chiriţa, culcată într-un baldachin împodobit, este adusă în
triumf, pe sunetul marşului.
Cortegiul face jurul scenei pe dinaintea estradelor din care sunt
aruncate bucheturi Chiriţei, apoi se opreşte în mijlocul scenei.)
PUBLICUL: Ce s-aude? ce s-aude? (Vrea sa iasă.)
HAZLIUL (oprindu-i): Staţi pe loc. Vine cucoana Chiriţa în triumf!!
PUBLICUL: Uraa!
(După fanfară, corul cânta versurile următoare, pe partea întâi a
marşului:)
COR
Glorie şi onori,
Mândră Chiriţă,
Bravo zmeiţă,
Care-a zburat prin nori
Ca o porumbiţă!
Hai să strigăm în cor:
Mândră Chiriţă!
Acum şi în viitor,
Glorie şi onor!
(Cortegiul oprindu-se în mijlocul scenei, Chiriţa se coboară din
baldachin, salută şi cântă pe partea muzicii marşului ce vine în urma
corului.)
CHIRIŢA (cu sentiment)
Români! sufletu-mi este uimit!
Şi de m-aş asculta,
Pe toţi v-aş săruta.
Cu foc, cu foc nepotolit
Buluc la sânul meu
V-aş strânge, zău!
(Apoi ea se suie iar în baldachin şi cortegiul pleacă, cântând.)
COR
Glorie şi onori,
Mândră Chiriţă! etc… etc…
(Cortina cade în strigătul de ―ura‖ al publicului de pe scenă.)
Chiriţa în provincie
Comedie cu cântece, în 2 acte
PERSONAJELE:
CUCOANA CHIRIŢA
GRIGORI BÂRZOI, soţul ei
GULIŢĂ, copilul lor
LULUŢA, orfană
SAFTA, sora lui Bârzoi
Dnul ŞARL, profesor francez
LEONAŞ, tânăr ieşean
ION, fecior boieresc
TREI ŢĂRANI
ŢĂRANI, JANDARMI,
POFTIŢI LA MASĂ,
UN CURCAN
Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul dlui Millo, la
1852.
ACTUL I
Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la ţară. În stânga, casa
Chiriţei cu cerdac şi cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele
planului I, o canapea de iarbă înconjurată de copaci. În fund, ostreţele şi
poarta ogrăzii. Lângă casă, o portiţă în zăplaz, care duce în grădină. În
depărtare se vede satul. Scena se petrece la moşia Bârzoieni.
SCENA I
CHIRIŢA (în costum de amazonă intră călare pe poartă înconjurată de
ţărani)
(Arie din ―Scara mâţei‖: ―Tâlharii‖)
ŢĂRANII
Dreptate, dreptate
Ne fă.
Cucoană, dreptate
Ne dă!
CHIRIŢA
Ce vreţi voi?… dreptate?
ŢĂRANII
Aşa.
CHIRIŢA
Cu biciul pe spate
Ce vreţi voi?…
V-oi da!
(Împreună.)
ŢĂRANII
Dreptate, dreptate
Ne fă.
Cucoană, dreptate
Ne dă!
CHIRIŢA
Cu biciul pe spate
V-oi da.
V-oi da eu dreptate
Aşa.
CHIRIŢA (ameninţând ţăranii cu cravaşa): Tacă-vă gura, mojicilor.
UN ŢĂRAN: D-apoi bine, cucoană… păcat de Dumnezeu să ne laşi a fi de
batjocură!
CHIRIŢA: Ce batgiocură? Ce batgiocură?… Cine v-a batgiocorit?
ŢĂRANII: Cuconaşul Guliţă.
CHIRIŢA: Guliţă?… Minciuni spuneţi… Ce v-o făcut?
UN ŢĂRAN: Mi-a ucis un viţel la vânat.
ALTUL: Şi mie mi-a dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie.
ALTUL: Şi eu l-am prins ţinând calea Măriucăi.
CHIRIŢA: Ţâst, beţivilor… bine v-o făcut sufleţelu… De ce nu vă păziţi
viţeii şi Măriucile?… Aşa să păţiţi… Hai, lipsiţi de-aici!
UN ŢĂRAN: Da-i păcat, cucoană, să ne laşi păgubaşi… Da! dacă nu neom
jălui la d-ta care ne eşti stăpână vecinică… la cine să ridicăm glasul,
săracii de noi!
ALTUL: Am ajuns mai rău decât ţiganii!
CHIRIŢA: Auzi-i?… auzi-i, ţopârlanii!… Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu
prăjina de falce?… Afară, mojicilor, că vă ştiu eu de mult că sunteţi buni
de gură şi răi de lucru… Afară!
ŢĂRANII: Cucoană…
CHIRIŢA: Pieriţi din ochii mei… că vă iau de fugă cu calul.
(Repede calul spre ei.)
(Împreună.)
ŢĂRANII (fugind)
Dreptate, dreptate
Ne fă.
Cucoană, dreptate
Ne dă!
CHIRIŢA (furioasă)
Cu biciul pe spate
V-oi da.
V-oi da eu dreptate
Aşa.
SCENA II
CHIRIŢA (după ce a alungat ţăranii călare, se întoarce şi vine în faţa
scenei): Vai de mine cu nişte ţărănoi, că n-ai chip să trăieşti de răul lor!…
De-abia am ieşit puţintel la primblare ca să mă mai răcoresc… şi parcă
dracu i-o scos în cale-mi să mă tulbure… Iar m-oi fi făcut roşie la faţă ca
un stacoş. (Strigă:) Ioane… Ioane!… ş-apoi astfel hurducă şi gloaba asta,
că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu pân-acu… (Strigă iar:) Ioane…
Ioane! Iaca somnorosu că iar o fi adormit în podul grajdului… şi nici c-o
să vie să mă coboare de pe cal… Ioane… Ioane… mă!… săraca de mine cor
să mă lase să şed toată ziua călare ca un jăndar… (Strigă furioasă:)
Ioane… Guliţă… Luluţă… monsiu Şarlă… Cumnăţică…
SCENA III
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, ŞARL, SAFTA, ION
(Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalţi ies din casă şi se
cobor din cerdac.)
GUGULIŢĂ: Cine mă cheamă?… neneaca!
SAFTA: Ce este?… Ce este?
ŞARL: Qui diable?… Ah! madame!…
ION: Aud, cucoană… Iaca, ia…
CHIRIŢA: Da veniţi azi de mă coborâţi de pe cal… Ce, Doamne, iartă-
mă!… aţi adormit cu toţii?
(Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţie. Ceilalţi se
adună împrejurul Chiriţei.)
GULIŢĂ: Ba nu, neneacă… dar învăţam Telemac cu monsiu dascălul.
SAFTA: Şi eu făceam dulceţi în cămară, cumnăţică.
ION: Şi eu…
CHIRIŢA: Taci din gură… că eşti încă cu ochii plini de somn… Ţine
calu…
ŞARL (apropiindu-se de Chiriţa): Madam cocona… sari în braţi a me.
CHIRIŢA (cochetând): În braţele d-tale, monsiu Şarlă?… Eşti foarte
galant… însă mă tem…
ŞARL: O! non te tem… că sunt vurtos.
CHIRIŢA: Nu de-aceea… că şi eu îs uşurică ca o pană; dar apoi… să sar în
braţele unui cavaler… nu ştiu de se cuvine?…
ŞARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion… (În parte.) J’aime mieux ça.
CHIRIŢA: Ei, dacă vroieşti numaidecât, monsiu Şarlă… aţine-te că sar.
ŞARL: No… poftim… une, deux, trois.
CHIRIŢA (sărind): Hup.
ŞARL (în parte): Cristi! uşuric ca un pan… merci.
CHIRIŢA (în parte): Îi nostim franţuzu… (Tare.) Aţi văzut agilitaua
mea? Ioane… du calu la grajd şi-l adapă, dar să nu-i scoţi şaua… Auzi?
ION (căscând): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.)
CHIRIŢA: Ho… că parcă-i să ne-nghiţi… face-o gură cât o şură.
GULIŢĂ: Neneacă… las’ să mă sui şi eu pe cal.
CHIRIŢA: Ce face?… ca să te trântească?… ba nu, Guliţa mamei.
GULIŢĂ: Pe mata cum de nu te trânteşte?
CHIRIŢA: Eu am învăţat la Ieşi, la manejărie… (În parte.) Numai eu ştiu
câte buşituri am mâncat… d-apoi dă!… dacă-i moda…
GULIŢĂ (scâncindu-se): Ei… neneacă, las’ să mă primblu călare… măcar
numai pin ogradă.
CHIRIŢA: Bai… ţi-am mai spus o dată că nu vreau… Nu mă supăra mai
mult. Mai bine apucă-te de-ţi învaţă franţuzasca cu monsiu Şarlă… că mă
ţii o mulţime de parale, trântore.
GULIŢĂ: Bai şi eu… M-am săturat de carte.
ŞARL: Monsieur Goulitze… taizes vous quand poruncesc madam nenec.
GULIŢĂ: Madam nenec… (în parte) franţuz stropşit.
ŞARL: Ce spus? (În parte.) Cré moutard… il m’agace toute la journée.
CHIRIŢA: Nu te potrivi, mosiu Şarlă, că-i copil încă.
ŞARL: Oui… copil… obraznic.
CHIRIŢA: Ce să-i faci dacă are duh, Guliţa nineacăi… (Sărută pe Guliţă.)
Îmi seamănă mie… bucăţică tăietă. Hai, du-te cu domnu profesor de
învaţă frumuşel, că ţi-oi face straie de moda nouă.
GULIŢĂ: Da… cal mi-i cumpăra?
CHIRIŢA: Cum s-a face băbacă-tău ispravnic.
ŞARL: Allons, Goulitze…. venez donc.
GULIŢĂ: Iaca, monsiu… je vene.
(Şarl şi Guliţă se primblă împreună prin ogradă, citind pe o carte şi din
vreme în vreme zic tare: ―Calypso ne pouvait se consoler du départ d’
Ulysse‖.)
CHIRIŢA: Uf! Doamne! că mare cald îi!… Hai sub copaci, cumnăţico.
(Merge în boschet.)
SAFTA (urmând pe Chiriţa): D-apoi şi d-ta, soro, ai minte s-alergi călare
în luna lui iuli? îi păţi ceva într-o zi.
CHIRIŢA: Ce să fac, soro, dacă-i moda… şi dacă-mi place… Oi zice şi eu
ca Ferchezeanca:
Hop, hop, hop,
La galop,
Când alerg călare,
Hop, hop, hop,
La galop,
Inima mea sare.
Hop, hop, hop,
La galop,
Când sunt armazoana;
Hop, hop, hop,
La galop,
Ieu lumea de goană.
Ce plăcere de-a fugi în fuga mare
Pe-un cal sprinten, uşurel ca un ogar.
Câteodată alivanta pe spinare…
Dar ce-mi pasă… dacă-i moda, n-am habar.
Hop, hop, hop,
La galop
Etc., etc., etc.
Ş-apoi trebuie să ştii, cumnăţică, că de când m-am dezbărat de Calipsiţa
şi Aristiţa… de când în sfârşit le-o măritat bărbatu-meu cu Brustur şi cu
Cociurlă… pare c-am întinerit de 20 de ani… îmi vine tot să zburd… că,
Doamne!… mult m-am mai necăjit prin Ieşu cela ca să-mi găsesc gineri…
ştii?…
SAFTA: Ştiu… căzuseşi în mâinile unor coţcari!…
CHIRIŢA: Cine dracu să-i cunoască? Acu toţi îs îmbrăcaţi într-un fel… şi
nu poţi alege care-i boier, care-i coţcar… Dar ce-o fost s-o trecut. De trii
ani de când m-am întors la moşie la Bârzoieni… i-am şi uitat.
SAFTA: Bine-ai făcut.
CHIRIŢA: Hei!… când ar da Dumnezeu să mi se împlinească gândul… aş
da de şepte sărindaruri.
SAFTA: Ce gând, soro?
CHIRIŢA: Ah! cumnăţică, să mă fac isprăvniceasă!… alta nu doresc pe
lume!… Isprăvniceasă cu jăndari la poartă şi-n coadă.
SAFTA: De ce nu?… Te-i face şi d-ta ca alte multe… Doar a izbuti el fratemeu
la Ieşi unde l-ai trimis…
CHIRIŢA: Aşa nădăjduiesc… că şi noi… Dumnezeu ştie câte-am pătimit
la ―48… ca patrioţi… Las’ că ne-o pierit vro zece capete de vite. Dar apoi
îţi aduci aminte ce friguri o avut Bârzoi… şi cum m-o durut măseaua care
am scos-o!…
SAFTA: Aşa… aşa…
CHIRIŢA: De aceea l-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieşi ca să
cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ţinut… Doară şi el are drituri… ca
patriot… ca pătimit… Nu-i vezi, acu, care de care are pretenţii să intre în
slujbă… sub cuvânt că i-o fost frică la ― 48?… Helbet! dacă-i pe-aceea…
apoi şi noi avem temeiuri… Adă-ţi aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi…
că striga şi pin somn c-o venit zavera…
SAFTA: Aşa… aşa…
CHIRIŢA: I!… când să-l văd deodată intrând pe poartă cu doi jăndari…
ştii?… i-aş sări în cap.
SAFTA: D-apoi eu?…
CHIRIŢA: Mai tras-ai în cărţi, cumnăţico?
SAFTA: Tras, soro… că alta nu fac toată ziua…
CHIRIŢA: Şi ce zic cărţile?
SAFTA: Menesc a bine… Mi-o ieşit zece ochi de caro… bucurie… lângă
riga de trefli… frate-meu, şi dedesubt trii ochi de cupă… drum… trebuie
să vie negreşit astăzi… şi să-ţi aducă veste bună.
CHIRIŢA: Să te-audă Dumnezeu… Atunci să vezi, soro, căpăţâni de
zăhar… să nu poţi dovedi cu dulceţile…
SAFTA: Iaca pozna, că eu mi-am uitat belteua pe foc… şi m-am luat cu
vorba…
CHIRIŢA: Nu-i nimică… o belte mai mult sau mai puţin pentru o
isprăvniceasă… nu-i cea pagubă… Ian spune-mi, te rog… (Îi vorbeşte
încet, în vreme ce scoate un port-ţigar din buzunar.)
ŞARL (în fund): Dis donc comme moi, Goulitze: Calypso ne pouvait se
consoler du départ d’ Ulysse.
GUGULIŢĂ: Calypso ne pouvait d’ Ulysse.
ŞARL (în parte): Cré gamin!… il m-agace joliment!…
SAFTA: Iar îi să tragi tiutiun, soro?… Pare că te văd iar c-ai să te
îmbolnăveşti.
CHIRIŢA: Ba nu, soro, c-aşa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să
mă deprind cu ţigările…
SAFTA: Mă mir ce gust poţi găsi să pufuieşti din gură ca un neamţ?
CHIRIŢA: Ce gust?
Toată lumea azi fumează,
Scoate fum pe nas, pe gât;
Unii moda imitează,
Alţi fumează de urât.
Omenirea-i o ţigară
Care se preface-n scrum;
Şi amorul cel cu pară
Arde şi se schimbă-n fum…
Numai fumuri vezi aice
La femei şi la bărbaţi.
Toţi fumează… poţi dar zice:
Că-s mai toţi înfumuraţi.
SAFTA: Cum înfumuraţi?… vrei să zici afumaţi?
CHIRIŢA: Şi una şi alta… dar… ian spune-mi, cumnăţică, ce face Luluţa?
SAFTA: Îi în grădină.
CHIRIŢA: Biata copilă!… De când o murit cucoana Nastasiica Afinoaie,
nineacă-sa, şi am luat-o sub epitropia noastră… mi-i drăguţă ca o noră.
SAFTA: Mai ştii?… poate să-i fii soacră cu vreme.
CHIRIŢA: Ţâst! aşa am chibzuit treaba cu bărbatu meu… Luluţa are
zestre bună… Guliţă asemene… mai potriviţi unde să-i găseşti?…
SAFTA: Să-i cauţi cu lumânarea…
CHIRIŢA: Numai atâta mă îngrijeşte că Luluţa nu bate nicidecum cu
Guliţă… şi-i tot tristă de când o rămas orfană… ba încă câteodată parcă se
pierde… nu-i în toate minţile.
SAFTA: Nu băga de seamă, că-i încă tânără.
CHIRIŢA: Ce tânără?… că-i de vro 15 ani… când s-o născut Guliţă, era de
un an… îmi aduc aminte ca acu… la Sân-Chetru… (Vorbind, îşi caută
chibriturile.) Da oare ce mi-am făcut chibriturile?… Hait… că leam
prăpădit pe câmp. (Tare.) Monsiu Şarlă?
ŞARL (înaintându-se): Poroncesc, madam.
CHIRIŢA: Nu cumva ai fosfor cu d-ta?
ŞARL (aprinzând un chibrit): Voilà, madame. (În parte.) Elle fume
comme un caporal.
CHIRIŢA (aprinzându-şi o ţigară groasă): Merci… Voulez-vous aussi
boire une cigarre?
ŞARL (în parte): Aie… aie… elle va recommencer ses traductions
libres…
CHIRIŢA: Ils sont de minune… cigarres de Halvanne…
ŞARL (luând o ţigară): Merci, madame.
GUGULIŢĂ: Ţigare de halva?… neneacă, dă-mi şi mie o ţigară.
CHIRIŢA: Auzi?… atâta ar mai trebui… cuconaşii nu trag ţigări.
GUGULIŢĂ: Ei… mata de ce tragi dacă eşti cucoană?
CHIRIŢA: Tacă-ţi gura, plodule… Monsiu Şarlă… ian dites-moi je vous
prie: est-ce que vous ètes… mulţămit de Guliţă?
ŞARL: Comme ça, comme ça… mulţumit et pas trop.
CHIRIŢA: C’est qu’il est très… zburdatic… mais avec le temps je sui sure
qu’il deviendra un tambour d’ instruction.
ŞARL (cu mirare): Tambour?…
CHIRIŢA: Oui… adică, dobă de carte… tambour… nous disons comme ça
en moldave.
ŞARL (în parte): Ah bon!… la voilà lancée.
CHIRIŢA: Et alors nous l’enverrons dedans.
ŞARL: Où ça, madame?
CHIRIŢA: Dedans… înăuntru… nous disons comme ça en moldave.
ŞARL (în parte): Parle donc le moldave alors, malheureuse.
CHIRIŢA: Et voyez-vous, monsieur Charles, je ne voudrais pas qu’il
perde son temps pour des fleurs de coucou.
ŞARL: Pour des fleurs de coucou?
CHIRIŢA: C’est-à-dire: de flori de cuc… nous disons comme ça…
ŞARL: En moldave… (În parte.) Cristi… qu’elle m’ agace avec son
baragouin!
CHIRIŢA: Aussi, je vous prie… quand il se paressera… de lui donner de
l’argent pour de miel.
ŞARL: Comment?… que je lui donne de l’argent?
CHIRIŢA (râzând): Non… Să-i dai bani pe miere… de l’argent pour du
miel… c’est correct… nous disons comme cela…
ŞARL: C’est convenu… en moldave… Vous parlez comme un livre.
CHIRIŢA: Merci… j’ai apprendé toute seulette le français… pre legea
mea.
ŞARL: Est-se possible!… C’est extraordinaire… Hé bien, votre fils vous
ressemble… il a une facilité! dans quelques années il parlera aussi bien
que vous.
CHIRIŢA: Quel bonheur! Gugulea nineacăi… Auzi ce spune monsiu
Şarlă… zice că ai să vorbeşti franţuzeşte ca apa… N’est-ce pas, monsieur
Charles, qu’il parlera comme l’eau?
ŞARL: Comme?… Ah oui, oui… vous dites comme ça en moldave. Oui…
oui.
CHIRIŢA: Da ian să-i fac eu un examen… Guliţă, spune nineacăi, cum se
cheamă franţuzeşte furculiţa?
GUGULIŢĂ: Furculision.
CHIRIŢA: Frumos… dar friptura?
GUGULIŢĂ: Fripturision.
CHIRIŢA: Prea frumos… dar învârtita?
GUGULIŢĂ: Învârtision.
CHIRIŢA: Bravo… Guliţă… bravo, Guliţă… (Îl sărută.)
ŞARL (în parte): Gogomanition, va!…
SCENA IV
Cei dinainte, ION (venind pe poartă)
ION: Cucoană, cucoană… Iaca un răvaş de la Ieşi.
CHIRIŢA (tresărind): De la Ieşi? A fi de la d-lui… Cine l-o adus?
ION: Un jăndar de la isprăvnicie… Cică-i grabnic.
CHIRIŢA: Grabnic?… adă… (Vrea să ieie răvaşul şi se opreşte.) Da aşa saduce
răvaşul, măi oblojitule?
ION: Apoi cum?
CHIRIŢA: Cum?… Nu ţi-am spus c-acum îi moda s-aducă răvaşele pe
talgere?… Ha?
ION: Iaca… parcă răvaşele-s alivenci.
CHIRIŢA: Ce-ai zis?… lipseşti de-aici… şi doar nu mi le-i aduce acu
îndată după modă… c-atâta-ţi trebuie.
ION: Da unde să găsesc eu talgere, cucoană?… că nu-s sofragiu.
CHIRIŢA: Du-te sus la jupâneasa de cere un talger ş-un şervet.
ION: Şi şervet?
CHIRIŢA: Şi după ce-i pune şervetu pe talger şi răvaşu pe şervet… să mil
prezentezi frumos… ai auzit?
ION: Am auzit. (Se duce în casă zicând:) Să pun talgeru pe şervet şi
răvaşu pe şervet… ba şervetu pe răvaş… ba…
SAFTA: Bine, soro, cum ai răbdare s-aştepţi, când îi răvaş grabnic de la
frate-meu poate?
CHIRIŢA: Fie măcar de la Pori-împărat… am hotărât să introduc în
provinţie obiceiurile din Ieşi, doar ne-om mai roade puţintel şi noi…Nam
dreptate, monsiu Şarlă?
ŞARL: Mult dreptat, mult… în care pricin?
CHIRIŢA: În predmetul civilizaţiei.
ŞARL: Civilization… cu serviette?
CHIRIŢA: Pe assiette.
ŞARL: C’est l’ étiquette?
CHIRIŢA: Cu serviette.
GUGULIŢĂ: Pe assiette.
ŞARL: Au fait… (În parte.) Je n’y suis pas du tout.
SCENA V
Cei dinainte, ION (venind din casă şi aducând răvaşul acoperit sub
şervet şi sub talger)
ION: Cucoană… iaca răvaşul de modă.
CHIRIŢA: Adă-l încoace… (Căutând în talger.) Unde-i, că nu-l văd în
talger?…
ION: Cred şi eu dacă-i de desubt.
CHIRIŢA (ridicând talgerul): Dedesubt?… Aşa te-am învăţat eu?… Nu-i
nici sub talger?… Ce-ai făcut răvaşu, tontule?
ION: Dec!… se face că nu ştie… îi sub şervet… ca de modă… Nu mi-ai
spus?…
CHIRIŢA: Sub şervet?… (Azvârle şervetul şi găseşte răvaşul în palma
lui Ion.) Bată-te cucu, mangositule… Ian vedeţi, mă rog, c-o făcut cu totul
dimpotrivă… (Ia răvaşul.)
ION: Ei!… parcă eu am fost de gemene cu moda… aşa mi-ai poruncit, aşa
am făcut.
CHIRIŢA: Ai noroc că-i răvaş grabnic de la bărbatu-meu… că ţi-aş arăta
eu…
SAFTA: Da lasă-l încolo, cumnăţică, şi citeşte azi…
CHIRIŢA: Ian să videm. (Citeşte adresa răvaşului:) ―Isprăvnicia
ţinutului către preaiubita mea soţie, Chiriţa Bârzoi, ot Bârzoieni.‖
ŞARL: Comment?… Madam est maritat c-un ispravnicie?
CHIRIŢA (zâmbind): Ba mi se pare că c-un ispravnic nou… Cumnăţică,
ce semn îi când îţi ţiuie urechea stângă?
SAFTA: Semn bun, soro.
CHIRIŢA: Să vedem… Cruce-agiută. (Citeşte:) ―Cu frăţească mă închin şi
te sărut dulce, iubită Chiriţo. În sfârşit, cu mila lui Dumnezeu, m-am
isprăvnicit!… Neamul nostru s-o înălţat!… Ie-o pe-acolo cam pe mare cu
megieşii, că pe-aici las’ pe mine. Scoală-te îndată şi vină în târg cu toată
gospodăria şi cu tot neamul… dintre care nu uita a-mi aduce curcanul cel
bătrân, c-am să-l pun în slujbă. Scris-am. Al d-tale ca un soţ, Grigori
Bârzoi‖
CHIRIŢA: Kirie eleison!… iată-mă-s isprăvniceasă!… (Nebună de
bucurie.) Cumnăţică, Guliţă, monsiu Şarlă, Ioane… îs isprăvniceasă!
TOŢI (cu bucurie): Isprăvniceasă!
CHIRIŢA (jucând singură de bucurie): Tra, la, la, la, la… sunt
isprăvniceasă… Cumnăţică, vină să te sărut. (Sărută pe Safta.) Guliţă,
vină şi tu să te sărut. (Sărută pe Guliţă.) Monsiu Şarlă, vină şi d-ta să
te… (Coboară ochii ruşinată.)
ŞARL: S’il vous plaît?
CHIRIŢA: Pardon… Ioane, Ioane…
ŞARL (în parte): Comment?… Ion aussi?…
CHIRIŢA: Ce era să-ţi spun?… am uitat-o de bucurie… Ha… dute de
spune surugiilor să înhame poştalionii la trăsura cea galbenă… degrabă…
degrabă, că o să ne pornim la târg.
TOŢI: La târg?
CHIRIŢA: Dar… destul am mocnit la ţară… ian să mai fantacsesc şi eu
prin târg, ca altele… doar îs isprăvniceasă… Nu că adică mam fudulit
dintr-aceasta… sau că mi-ar fi făcut vro mulţămire mai deosebită… Nu…
nu se sparie Chiriţa aşa lesne… cu una, cu două… Zău, nu… minciuni nu
ştiu să spun, că nu-s ipo… ipocondră… M-am isprăvnicit? să-mi fie de
bine… Dac-am dorit-o… am dorit-o numai de-o ambiţie care am… iar nu
de alta. Ioane… trimis-o boieriu vro ceată de jăndari ca să meargă pe
lângă obloane?
ION: A trimis o ceată întreagă: doi slujitori.
CHIRIŢA: Numai?… Spune-le să se gătească… Hai… cară-te…
ION: Iaca mă car, cucoană isprăvniceasă… măria-ta! (Iese.)
CHIRIŢA: Isprăvniceasă!… De-acum să vedeţi bontonuri şi tinichele…
am să-i durez ş-un voiaj la Paris.
SAFTA: Tocmai pe-acolo?… în ţara nemţească?…
GUGULIŢĂ: Să mă iei şi pe mine, neneacă.
CHIRIŢA: Te-oi lua, puiule… şi pe monsiu Şarlă… şi pe Luluţa… Parcă
văd pe pasport: baroana Chiriţa!…am să mă dau şi eu de baroană, cum oi
trece graniţa… să spariu nemţii!…
ŞARL (în parte): Îi lipseşte un dog.
CHIRIŢA: Qu’ est-ce que, monsiu Şarlă?
ŞARL: Je partage votre bonheur, madame.
CHIRIŢA: Ah oui, monsiu Şarlă… je suis heureuse pardessus la mesure…
ŞARL: Je comprends… peste masur.
CHIRIŢA: Tout à fait… Hai iute să ne gătim, ca să plecăm cu ziuă… Hai.
(Se aude glasul Luluţei în grădină, cântând.)
GUGULIŢĂ: Auzi, neneacă, glasu Luluţei?
CHIRIŢA: Iat-o, vine într-acoace… Staţi locului.
(Se opresc lângă boschet.)
SCENA VI
Cei dinainte, LULUŢA (intră pe portiţa grădinii cântând şi alungând un
flutur cu un năvod mic de bariş)
LULUŢA (Arie din ―Baba-Hârca‖: ―Ei, zău, tare-mi pare bine…‖)
Fluturaş, vin’ lângă mine…
Ah, ascult’al meu cuvânt,
Că şi eu sunt ca şi tine
Singurică pe pământ!
Nu zbura, nu zbura, stăi…
GULIŢĂ (căutând pe sus)
Iată-l, iată-l! măi, măi, măi!
LULUŢA
Tare-i sprinten şi frumos.
GULIŢĂ
Când pe sus îi, când pe jos.
LULUŢA
Nu zbura, nu zbura, stăi…
GULIŢĂ
Iată-l, iată-l! măi, măi, măi!
LULUŢA
Zău, te-oi prinde… de-a te prinde
Un dor mare mă cuprinde.
Vin’ cu mine fără frică
Că-s şi eu o fluturică…
În zadar fugi pe-mprejur;
De-a te prinde eu mă jur.
În zadar zbori aşa tare…
Na, te-am prins… Ce bine-mi pare!
(Luluţa trânteşte năvodul în capul lui Guliţă şi-l prinde înăuntru.)
LULUŢA: L-am prins… l-am prins.
GUGULIŢĂ: Da şezi binişor, Luluţă, că te spun neneacăi…
LULUŢA: Vai de mine!… în loc de flutur, am prins un cărăbuş…
Ha, ha, ha, ha, ha.
Cărăbuş, cărăbuş
Pe-a cui mâini încăpuşi.
TOŢI: Ha, ha, ha, ha…
GULIŢĂ (mânios): Cărăbuş!…auzi, neneacă?… zice că-s cărăbuş.
CHIRIŢA: Nu te mânie, Guliţă, că şuguieşte Luluţa… Luluţo, vin-încoace
la mătuşica să-ţi spun o veste bună.
LULUŢA: Ce veste?…
CHIRIŢA: M-am făcut isprăvniceasă.
LULUŢA: Ei… ş-apoi?
CHIRIŢA: Apoi… nu sari în sus de bucurie?
LULUŢA: Nu.
CHIRIŢA (supărată, Saftei): Îţi spun eu că câteodată se pierde. (Tare.)
Ei dar găteşte-te, Luluţă, c-o să mergem la târg.
LULUŢA (cu bucurie): Unde?… la Ieşi?
CHIRIŢA: Ba cole, alăture cu Bârzoieni… unde-am mai fost an iarnă.
LULUŢA (tristă): Ori acolo… ori aici la ţară… totuna-i.
CHIRIŢA: D-apoi… vezi d-ta… te-ai deprins tot la Ieşi… Mai şezi şi prin
ţinut, că nu-i muri…
LULUŢA (plângând): Ba oi muri…
CHIRIŢA: Îndărătnico!…
ŞARL (în parte): Pauvre enfant!
CHIRIŢA: Hai, să ne gătim de drum… Monsiu Şarlă… je vous prie à la
bracette.
ŞARL (dându-i braţul): Trop heureux, madame. (Dă celălalt braţ
Saftei.) Madam cocona Safta,non poftesc?
SAFTA: Bucuros, domnule…
ŞARL (în parte): J’ai l’air d’une cruche a deux anses… tableau!
(Chiriţa, Safta, Şarl şi Guliţă intră în casă.)
SCENA VII
LULUŢA: Doamne!… tare mi-i urât aici… nu ştiu ce să fac toată ziua… Nam
pe nime care să mă iubească de când a murit biata nenecuţă…
Mătuşica-i prea bătrână şi Guliţă prea tânăr… nu mă pot înţelege cu ei,
cum mă înţelegeam cu neneaca şi cu Leonaş… dragu Leonaş!… unde-o fi
el acu?… de trei ani de când nu l-am văzut, o fi crescut mare şi m-o fi
uitat poate… da eu una ştiu că nu l-oi uita niciodată… că-l iubesc din
copilărie.
(Arie din ―Însurăţei‖: ―Zile dintâi ale-nsoţirii‖)
Scump suvenir de fericire,
Cu glasul tău de nălucire
Alungi ades a mea mâhnire
Şi mă îngâni vesel, uşor.
Ah! vin-acum, vis de plăcere,
Ca să-mi aduci o mângâiere
Şi, ca prin vis, a mea durere
Să mi-o ridici în al tău zbor!
SCENA VIII
LULULŢA, GULIŢĂ (venind pe portiţa grădinii)
GULIŢĂ (în parte): Am fugit pe uşa din dos şi am dat pin grădină ca să
scap de dascăl… Acum… hai la grajd… Tot oi să încalec, în ciuda
neneacăi… mă duc să fur calul de la iesle… Ia aşa!… de ce nu mă lasă de
bunăvoie. (Dă cu ochii de Luluţa.) Luluţa!
LULUŢA: A!… iaca şi monsiu cărăbuş…
GULIŢĂ: Iar mă faci cărăbuş?… Ian ascultă, Luluţă… aici nu suntem la
Ieşi ca să mă iei în râs… Acu-s mare! şi dar, te poftesc…
LULUŢA: Mare?… vrea să zică: eşti cărăbuş de cei cu două coarne?
GULIŢĂ: Ba nici cu două… nici cu unu… îs cavaler!… învăţ pe Telemac…
LULUŢA: Zău!… ai ajuns pân-acolo?… Nu te cred!
GULIŢĂ: Nu mă crezi?… Ascultă dar să ţi-l spun pe de rost… Télémaque
ne pouvait d’ Ulysse dans sa douleur…
LULUŢA: Destul, că doar nu-s profesor… să-mi spui lecţia.
GULIŢĂ: Păcat, Luluţă… că nu eşti mata în locul lui monsiu Şarlă… că,
zău, mai mult aş învăţa cu mata…
LULUŢA: Da de ce, Guliţă?
GULIŢĂ: Nu ştiu bine de ce… dar cu mata mi-ar fi dragă cartea.
LULUŢA (în parte): Bietul copil!
GULIŢĂ: Mata îţi tot baţi joc de mine… nu înţeleg pricina pentru care…
dar cu toate aceste… nu pot să mă mâniu pe mata cu tot dinadinsul… că-
mi eşti drăguţă… na.
LULUŢA: Drăguţă!
GULIŢĂ: Pre legea mea!
(Arie ―Căruţa poştei‖)
Îmi plac arşicii şi zmeu-mi place;
Mi-e drag cu mingea de-a arunca.
Dar lângă tine, ah! cum se face
Că-mi trece gustul de-a mă juca?
Nu ştiu, Luluţă, cum, zău, se face
Că-mi trece gustul de-a mă juca.
În puf sunt meşter şi suflu tare;
Dar când pe tine eu te zăresc,
Rămân deodată fără suflare
Şi nu pot jocul să-l isprăvesc.
Când vreau să suflu… n-am răsuflare;
Şi bani şi minte, tot prăpădesc!
LULUŢA: Bietul Guliţă!… Eu te-nţeleg… dar ce folos, că eşti încă copil!
GULIŢĂ: Copil?… Ia să vezi acuşi dacă-s copil… când oi alerga călare.
LULUŢA: Cum!… ce fel?
GULIŢĂ: Pe calul neneacăi… da să nu spui, Luluţă… Aşteaptă aici.
(Aleargă în culisele din dreapta.)
SCENA IX
LULUŢA, pe urmă GULIŢĂ şi ION
LULUŢA (singură): Auzi mă rog? Guliţă… un copil de ieri, dealaltă ieri,
cum zice mătuşica… Cine-ar fi crezut?… Zău că nu mai sunt copii astăzi
pe lume… Ce huiet s-aude?…
(Se aude în culisele din dreapta sfadă între Ion şi Guliţă.)
ION (în culise): Da lasă calu-n pace, cuconaşule!
GULIŢĂ (asemene): Taci, Ioane, că ţi-oi da bacşiş… Hi… cal… hi… cal…
ION: Ce bacşiş?… Să mă bată cucoana?…
GULIŢĂ: Hi… cal… hi, cal… (Strigă surugieşte.)
ION: Iaca pozna!… nu lăsa, măi! Săriţi de opriţi calul!
GULIŢĂ (răpit de cal, vine în scenă speriat şi ţipând): Valeu!… valeu!…
nu mă lăsa, Ioane, că mă trânteşte. Valeu!… valeu!…
(Iese călare cu fuga pe poartă în dreapta.)
ION (alergând dintre culise): Vai de mămulica mea!… de-acum mi-am
găsit arţagu cu cucoana… Hait… l-o umflat rusaliile… (Iese prin fund,
strigând:) Săriţi… săriţi…
LULUŢA: Ha, ha, ha… parcă era făt-logofăt din poveste. (Cade de râs pe
canapea.)
(Se face zgomot în sat. Chiriţa, Safta şi Şarl ies în cerdac.)
SCENA X
LULUŢA, CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ŢĂRANI
CHIRIŢA, SAFTA : Ce este?… foc?… tâlharii?
(Guliţă trece pe la poartă, din dreapta în stânga, în fuga calului,
strigând: ―Neneacă… monsiu dascăl… nu mă lăsaţi… valeu…‖ Câţiva
ţărani aleargă după el, alţii intră pe scenă.)
CHIRIŢA, SAFTA: Vai de mine!… Guliţă călare?
ŞARL: Grands dieux!… il est perdu, courons. (Se coboară repede din
cerdac.)
CHIRIŢA: Perdu!… mon odor?… Ah!… vah!… săriţi… alergaţi…
(Se coboară cu Safta în scenă.)
(Arie din ―Baba Hârca‖: ―Săriţi… săriţi!‖)
CHIRIŢA
Săriţi, săteni, argaţi,
Cu toţii alergaţi.
Săriţi şi-mi ajutaţi
Copilul să-mi scăpaţi!
Iată-mă-s în disperare!
Săriţi, săriţi, alergaţi.
Guliţă-i în pierzare;
Săriţi de mi-l scăpaţi!
COR
Săriţi, săteni, argaţi,
Cu toţii alergaţi.
Săriţi de-o ajutaţi,
Copilul să-i scăpaţi!
(Toţi aleargă pe poartă şi apucă pe urmele calului.)
LULUŢA (singură): Vai de mine!… Se vede că-i în primejdie!… Mă duc
să caut colonie, că poate să leşine mătuşica… (Intră în casă.)
SCENA XI
LEONAŞ (ivindu-se la poartă) şi, pe urmă, LULUŢA
LEONAŞ: Ce i-au apucat de aleargă ca nişte nebuni?… Să juri că a lovit
strechia pe tot satul… Ian priveşte cum se-ntrec… Ce văd? două cucoane
cu dânşii?… Ce să fie oare?… Ian să întreb la curte… (Vine în scenă.)
LULUŢA (ieşind în cerdac): Iaca colonia… Hai degrabă după dânşii. (Se
coboară repede şi se întâlneşte cu Leonaş.)
LEONAŞ: Luluţa!
LULUŢA: Leonaş!… Leonaş aici! A!… (Se aruncă cu bucurie în braţele
lui.)
LULUŢA
Tu eşti, iubite Leonaş?
LEONAŞ
Eu sunt, iubite îngeraş.
LULUŢA
Nu-i vis?… îmi vine, zău, să plâng.
LEONAŞ
Nu-i vis… în braţe-mi eu te strâng.
(Împreună.)
Ah, ce fericire!
Ce veselă simţire
Simt acum că te-am găsit,
O! scump odor iubit.
Dulcea mângâiere
Goneşte-a mea durere,
Şi-n rai mult aşteptat
Parc-am intrat.
LULUŢA (sărind de bucurie): I!… cât îmi pare de bine c-ai venit,
Leonaşule… ştii? îmi vine să râd şi să plâng totodată… De mult nu te-am
văzut!
LEONAŞ (cu dragoste): De mult, dragă Luluţă… tocmai de când te-a luat
cucoana Chiriţa sub epitropia ei şi te-a adus la Bârzoieni.
LULUŢA (ştergându-şi ochii): Aşa… de la moartea nenecuţei.
LEONAŞ: Nu mai plânge, Luluţa… că, zău, acuşi plâng şi eu.
LULUŢA: Cum n-oi plânge dacă de trei ani de zile mă găsesc printre
străinii care, pentru că mă văd tristă şi pe gânduri, zic că dau semne de
nebunie… Ei nu pot înţelege că mi-i dor de nenecuţa.
LEONAŞ: Ce spui?… Vrea să zică eşti nenorocită în casa Chiriţei?
LULUŢA: Apoi judecă tu însuţi de pot fi fericită… singură, orfană!…
depărtată de toţi prietenii copilăriei mele… de tine, Leonaş, care eram
deprinsă să te văd în toate zilele în casa maică-mea!…
LEONAŞ: Biata Luluţă!… De ştiam una ca asta… nu mă duceam peste
graniţă.
LULUŢA: Cum?… ai făcut voiajuri?
LEONAŞ: De cum ne-au despărţit întâmplările… m-am pornit la Paris şi
am şezut acolo trei ani…
LULUŢA: Trei ani!… încaltea gândit-ai vrodată la mine?
LEONAŞ: Nu o dată… dar totdeauna… Şi cum m-am întors în ţară, cea
întâi dorinţă a mea a fost ca să te găsesc şi să te văd.
LULUŢA: Ce bine-mi pare!… De-acum cred că-i şedea tot cu mine.
LEONAŞ: Numai de mi-a da voie cucoana Chiriţa.
LULUŢA: De ce nu?… Ce poate s-o supere şederea ta aici?
LEONAŞ: Poate să nu-i vie la socoteală, pentru că, după cum am aflat la
Iaşi de la sărdarul Cuculeţ, se vede că Chiriţa plănuieşte ca să te mărite
mai târziu cu Guliţă.
LULUŢA: Cu Guliţă?… Ha, ha, ha, ha… Da nu l-ai văzut cum merge
călare? Ha, ha, ha!…
LEONAŞ: Cum?… Ce are a face?
LULUŢA: După dânsul aleargă acu tot satul: îl hăituieşte.
LEONAŞ (cu mirare): Nu te înţeleg… Dar oare ce s-aude?
(Zgomot afară.)
LULUŢA: Or fi hăitaşii lui Guliţă… (Merge în fund şi caută între culise.)
Dar iată-i… ei sunt… aduc vânatul aici… Hai degrabă, Leonaş, să ne
ascundem cole în boschet. (Merg amândoi în boschet.)
SCENA XII
LULUŢA şi LEONAŞ (în boschet), ŢĂRANII
(aduc pe Guliţă leşinat şi-l aşează pe un scaun în faţa publicului),
CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ION (vin plângând împrejurul lui Guliţă)
(Aria din ―Baba Hârca‖: ―Bobii hai, bobii na‖)
COR
Vai de el, a murit!
Iată-l.
Calul rău l-a buşit!
Cată-l.
A murit, a murit,
Iată-l!
CHIRIŢA (cu deznădăjduire)
A murit Gugulea meu!
COR
Ierte-l, ierte-l Dumnezeu!
CHIRIŢA (bocind): Guliţa mamei!… Guguliţa nineacăi… cât era el de
frumuşel… cât era de sprintinel, ş-acum iată-l ţeapăn… bujoraşu
mamei… l-am pierdut!…
LULUŢA şi LEONAŞ (în parte, speriaţi): A murit!
ŞARL (apropiindu-se de Guliţă): No… taci, madam cocona… că el nu-i
murit… traiesc bine. (Caută să-l dezleşine.)
CHIRIŢA: N-o murit!… eşti sigur, monsiu Şarlă… Ah, aş fi în stare să mă
duc la Ierusalim pe gios cu traista-n cap. (Bocind cu bucurie.) Îngeraşu
mamei!… n-o murit!…
ŞARL: Destul ţipat acum… asurzit la mine. Apă de colonie este?
CHIRIŢA: Na flacornul meu… dă-i la nas… Guguliţa mamei…
(Furioasă.) Ei las’, bade Ioane, că te-oi drege eu.
ŞARL (punând flaconul sub nasul lui Guliţă): Enfin!… voilà qu’il
revient, son nez remue!
CHIRIŢA: Son nez remue?… quel bonheur!… Cher Goulitze!… il a mangé
une terrible… comment dites-vous en français?… une terrible… trântă!
GUGULIŢĂ (trezindu-se, cu glasul slab): Trântision.
TOŢI: A!…
CHIRIŢA: Trântision!… o înviet franţuzeşte! Guguliţa nineacăi!… (Îl
strânge în braţe.)
LEONAŞ, LULUŢA (în boschet): Trântision? Ha, ha, ha, ha.
CHIRIŢA: Cine chicoteşte aici?… (Aleargă furioasă în boschet.) Luluţa
cu un cavaler!… Ce faci aici, dimoni?… şi d-ta, cuconaşule, cine eşti?… ce
cauţi? ce vrei?
LEONAŞ (ieşind din boschet): Cucoană Chiriţă… mai întâi mă închin cu
supunere.
CHIRIŢA: Şi al doile?
LEONAŞ: Al doile nu lipsesc a cerceta despre întregimea fericirii
sănătăţii d-tale, ca aflând…
CHIRIŢA (de tot furioasă): Şi al treile?
LULUŢA: Al treile vei şti că d-lui îi Leonaş, prietenul meu din copilărie.
CHIRIŢA: Leonaş?… A! d-ta eşti domnu Leonaş?… mă bucur… Ieşi afară
din ogradă, neruşinatule.
LULUŢA: Să iasă?… de ce să iasă?
CHIRIŢA: Te-oi învăţa eu să râzi de Guliţă… Auzi, mă rog?… Vine pe
furiş în casa mea şi în loc să mă mângâie la supărare… îi vine chef de
râs?… ghidi ştrengar!
LEONAŞ: Cucoană Chiriţă… mai întâi…
CHIRIŢA: Întâi, al doile ş-al treile… ieşi afară… cară-te… cât e treaba cu
cinste… să nu te mai văd… Auzi? un chichirneţ acolo!…
LEONAŞ (mânios): Ian ascultă, Bârzoaio, ai noroc că eşti de când
Papură-Vodă… c-apoi…
CHIRIŢA: Minciuni spui… că tocmai ieri am împlinit 35 de ani.
ŞARL (în parte): Oh! elle est bonne celle la.
LEONAŞ: 35 fără miercuri, fără vineri şi fără sâmbete.
CHIRIŢA: Ce-ai zis?… îmi lipsesc sâmbetele? (Către ţărani.) Mări ia
împingeţi-l, măi, de spate pe poartă, să-l învăţ eu a vorbi cu
isprăvnicesele.
(Ţăranii vor să se repeadă asupra lui Leonaş.)
LEONAŞ (scoţând un pistol): Să nu vă mişcaţi, că dau.
GUGULIŢĂ (ascunzându-se după Chiriţa): Neneacă… ne-mpuşcă!
CHIRIŢA (ascunzându-se după Safta): Vai de mine, c-aista-i volintir!
SAFTA (ascunzându-se după Şarl): Nu lăsa, monsiu Şarlă.
ŞARL (alergând înaintea lui Leonaş): Arrêtez, monsieur…
LULUŢA (lângă Leonaş): Leonaş, te rog… nu face vro nenorocire.
LEONAŞ: N-ai nici o frică, Luluţă. Cât pentru d-ta, Chiriţoaio… scrie-n
frunte ce-ţi spun: de azi înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea
mea.
CHIRIŢA: Nu-mi pasă, că-s isprăvniceasă.
LEONAŞ: Tu, Luluţă dragă… fii liniştită, c-oi priveghe totdeauna asupra
ta. Adio… (Sărută pe Luluţa şi se depărtează spre fund.) Să ne vedem
sănătoşi, Bârzoaie.
CHIRIŢA: Ba să te văd, când te-oi chema eu…
(Împreună.)
LEONAŞ
(Arie din ――Baba Hârca: ―Dar ce este, ce-ntâmplare‖)
Lasă, lasă, Chiriţoaie,
Babă-Cloanţă, ră strigoaie.
Îi păţi tu, vai de tine,
Multe şotii de la mine!
CHIRIŢA şi CORUL
Cale bună, sprâncenată,
Mergi la dracu, să-i fii plată;
Şi să nu dai ochi cu mine,
Că-i păţi, zău, o ruşine.
LULUŢA (căutând să împace pe Leonaş)
Mergi, iubite,-n cale bună…
Nu te pune c-o nebună.
ŞARL (căutând să împace pe Chiriţa)
Non te superi de mânie…
Non te-apuc l’apoplexie.
(Împreună.)
LEONAŞ
Lasă, lasă, Chiriţoaie etc.
CHIRIŢA şi CORUL
Cale bună, sprâncenată etc.
(Leonaş iese.)
SCENA XIII
Cei dinainte, in afară de LEONAŞ
CHIRIŢA: S-o dus volintiriu?
ŢĂRANII: S-a dus.
CHIRIŢA: De-acum hai să ne ducem şi noi la târg ca să ne punem în
siguranţie… Ioane, gata-s trăsurile?
ION: Gata, cucoană.
CHIRIŢA: Du-te de zi jăndarilor să vie aici cu săbiile scoase… (Ion iese.)
Cumnăţică, pune la cale să ducă lucrurile la trăsură… (Safta intră în
casă.) Şi voi, na doi fifirigi… să beţi în sănătatea boieriului.
ŢĂRANII: Să trăiască boierul ispravnic!
CHIRIŢA: Amin!
(Jandarmii intră pe poartă cu săbiile scoase şi stau în fund. Safta vine
aducând şapca lui Guliţă şi capela Luluţei. Câteva slugi ies totodată din
casă purtând geamandanuri, cutii şi saltele şi se îndreaptă spre
poartă.)
CHIRIŢA: Iaca şi jandarii… iaca şi lucrurile… suntem gata ca ş-un
purces… Haideţi de-acum… Guliţă, dă braţul Luluţei… Monsieur
Charles, je vous prie a la bracette.
ŞARL: Comment?… vraiment, nous partons?
CHIRIŢA: Oui, nous lavons le barile.
ŞARL: Le baril?
CHIRIŢA (cu nerăbdare): Oui… nous lavons le baril… spălăm
putina… quoi… nous disons comme ça en moldave.
ŞARL: Ah! (În parte.) C’est égal, elle m’agace de plus en plus.
GUGULIŢĂ: Neneacă… da nu iei ş-un curcan fript la drum?
CHIRIŢA: Iaca că era să uit curcanu cel bătrân… Ioane, ie curcanu să-l
duci boieriului.
ION (iese): Îndată, cucoană… (Vine aducând un curcan în braţe.)
CHIRIŢA: Hai… (Cu entuziasm.) La isprăvnicie!
COR (Arie ―Sonni la trompa-ntrepida‖)
CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, GUGULIŢĂ
Hai la isprăvnicie,
În slavă, avuţie
Şi-n lungă veselie
De-acuma să trăim!
ŢĂRANII
A voastr-isprăvnicie
Ferice să vă fie.
Bună călătorie
Cu toţii vă dorim.
CHIRIŢA
Ah! sunt isprăvniceasă!
Parcă-s împărăteasă.
Aferim, moţpăneasă!
Chiriţo, aferim!
Ah!
(În repriza corului, jandarmii pornesc înainte; după ei, Luluţa cu
Guliţă, pe urmă Şarl dând braţul Chiriţei şi Saftei şi, în sfârşit, Ion
purtând curcanul. Marş general. Ţăranii aruncă cuşmele în sus.)
(Cortina cade.)
ACTUL II
Teatrul reprezintă salonul Chiriţei, cu cinci uşi: una în fund care duce
afară şi câte două de fiecare parte. O canapea în stânga pe planul I,
jilţuri, scaune ş.c.l.
(Scena se petrece într-un târg din ţinut.)
SCENA I
(Air ―Des Compliments‖)
CHIRIŢA (pe canapea)
Iată-mă-s isprăvniceasă!
Dorul meu s-a împlinit.
Ce vis (bis) frumos şi fericit!
M-am făcut cea mai aleasă
Şi tot neamul mi-am mărit.
Ce vis (bis) frumos şi fericit!
Toată lumea mi se-nchină,
Căci aice eu domnesc,
Şi din oricare pricină
Eu întâi mă folosesc.
Păstrăvi buni şi căprioare,
Căpăţâne de zahar,
Juvaeruri, bani, odoare…
Toate le primesc în dar!
Iată-mă-s isprăvniceasă!
Ş.c.l., ş.c.l.
SCENA II
CHIRIŢA, ION (în livrea)
ION: Cucoană… cucoană… jidovii cei cu pricina de ieri au adus zece
căpăţâni de zăhar.
CHIRIŢA: Numai?… târtanii dracului… tot şaferi!… De unde făgăduise 12
căpăţâni… Las’ că mi-or mai căde ei la mână…
ION: Să le primesc?
CHIRIŢA: Auzi vorba?… Du-le în cămară!
(Ion iese şi începe a căra căpăţânile prin fundul scenei câte două, două.
El le duce în odaia din fund în stânga şi, de câte ori trece, numără tare
căpăţânile, zicând: două, patru, şase, opt, zece.)
CHIRIŢA (în parte): Dulce-i viaţa de isprăvniceasă!… zăhărită viaţă!… Ai
jandari la poartă, la scară, la uşă… şi când ieşi la primblare, ai alai pe
lângă trăsură… Cu toate aceste de m-aş porni mai degrabă la Paris!… că
m-am săturat de Moldova… of! de-ar veni azi monsiu Şarlă de la Ieşi să-
mi aducă pasportu, m-aş porni cu nepusă masă… Pune-ţi în gând efect
ce-oi să fac la Paris ca isprăvniceasă… Oi să le par franţuzilor cât…
ION (trecând prin fund): Două!
CHIRIŢA (întorcându-se): Ce?
SCENA III
CHIRIŢA, BÂRZOI (iese din odaia din stânga, cea de pe planul I. El
poartă şapcă de aghiotant şi un palton cu bumbi mari cât nişte
farfurioare.)
BÂRZOI (intrând): Ardă-le focu straie nemţeşti, că-mi vin de hac!
CHIRIŢA: Da bine, frate, încă nu te-ai mai dus la canţelerie?
BÂRZOI: Apoi dă!… de când m-ai scos din minte ca să mă schimoseşti în
starie strâmte, pun câte două ceasuri până mă-mbrac… şi ian priveşte ce
seamăn… cu bumbii işti mari?… Parcă-s un negustor de farfurii.
CHIRIŢA: Ian taci, taci… că de-o mie de ori te prinde mai bine aşa, decât
cu anteriu şi cu giubeaua… încalte mai sameni a ispravnic… dar înainte
parcă erai un lăutar din tarafu lui Barbu… ştii? cel cu naiu.
BÂRZOI: Ai vorbit de te-ai prichit. Măcar!… ce-mi mai bat eu capul să teaduc
la cunoştinţă!… De când te-ai făcut isprăvniceasă… nu ţi-o rămas
fire de minte în cap nici măcar…
ION (trecând): Patru.
CHIRIŢA (mânioasă): Ce face?
BÂRZOI (văzând căpăţânile): Ce-s aeste, Ioane?
ION: Peşcheşu jidovilor celor cu pricina… zece căpăţâni.
BÂRZOI (Chiriţei): Socot că nu te-ai mai jălui că n-ai zahar… Hai, apucă-
te de dulceţi.
CHIRIŢA: Eu? să fac dulceţi?… Ai nebunit?
BÂRZOI: D-apoi cine?… eu?
CHIRIŢA: Facă cumnăţica Safta, soră-ta… da eu ştiu că nu mi-oi pârli
faţa la foc.
BÂRZOI: Ce faţă?… ce faţă?… Da pân-acum, mă rog, cum ţi-ai pârlit-o ca
toate celelalte gospodine din târg?
CHIRIŢA: Pân-acu nu eram isprăvniceasă… de asta… înţelesu-m-ai?
BÂRZOI: Ard-o focu isprăvnicie!… că mare belea-i pe capul meu!… De
când m-o împins păcatele să fiu în slujbă… tot dojane primesc de la
departament…
CHIRIŢA: Dojane?
BÂRZOI: Asta n-ar fi nimică… dar aţi căpchiet cu toţii în casă… ba încă
m-aţi căpchiet şi pe mine!
CHIRIŢA: Ce te-o apucat azi?
BÂRZOI: Las’ că d-neei cucoana nu se mai catadicseşte să caute de
gospodărie… să facă cozonaci, pască, păstrămuri, dulceţi, vutci,
vişinapuri… ca la casa omului… sau măcar să-mi facă la masă vrun
cheşchet, vro plachie, vro musaca, vro capama, vro paclava… vro
ciulama… bucate creştineşti… sănătoase şi uşoare… unde!… şede toată
ziua pe tandur, la tualetă, şi din blanmanjele, din bulionuri, din garnituri
nemţeşti nu mă slăbeşte… auzi?… blanmanjele?… bulionuri?… Borş şi
alivenci… că cu astea am crescut în casa părintească…
CHIRIŢA: Iar o început litopisiţu!
BÂRZOI: Ş-apoi şi alt păcat… a luat obicei să aducă la sfârşitul mesei
păhăruţe verzi cu apă caldă… cică aşa-i moda la Ieşi… de-şi spală gura
unii dinaintea altora… şi nu-i zi în care să nu mă-nşel… şi să nu beau apă
caldă!
CHIRIŢA (publicului, arătând pe Bârzoi cu dispreţ): Priviţi-l, mă rog!
BÂRZOI: Şi când ar fi numai atâta… d-apoi de-acole… cheltuieli, nu
şagă… pe mobili nouă cu lastic… pe trăsuri de cele cu fundu la pământ…
pe straie cu fir la slugi… pe lampe de cele cu apă… pe fleacuri… capele…
rochii cu jiletce… cuşme jidoveşti de ascuns mâinile iarna… conţerturi de
strâns talia… Cine le mai poate înşira?… Da-i lipsă de păsări în ogradă…
da-i cămara pustie… aş!… ce-i pasă cucoanei!… când o cauţi… unde-o
găseşti?! la şandra mandra.
CHIRIŢA: Şandra mandra?
BÂRZOI: Dar… cea care vinde rochii şi capele… Sărmană Chiriţă! ai
nebunit la bătrâneţe, fata mea!
CHIRIŢA: Ian… nu mai bodogăni… că parcă eşti o moară stricată… Mai
bine du-te la canţelerie, că te-or fi aşteptând împricinaţii.
ION (trecând): Zece!
BÂRZOI (tresărind): Zece împricinaţi?…
CHIRIŢA: Ha, ha, ha, ha… S-o spăriet ispravnicu de treabă multă. Hai…
cară-te şi vină mai devreme acasă, că astăzi avem musafiri.
BÂRZOI: Ce musafiri?
CHIRIŢA: Ai uitat că dăm masă mare astăzi… de ziua bună că mă duc la
Paris şi că logodim pe Guliţă cu Luluţa?
BÂRZOI: Ba că să zici… altă nebunie!
CHIRIŢA: Nebunie?
BÂRZOI: Guliţă-i prea tânăr.
CHIRIŢA: Cu atâta mai bine… însuratu de dimineaţă şi mâncatu
devreme…
BÂRZOI: Şi Luluţa-i bolnavă… pătimaşă… are toane de nebunie. N-o vezi
toată ziua cum necăjeşte biata mâţă din casă?… Cum o să-mi dau eu
băietu… bunătate de odor în mâinile ei?
CHIRIŢA: Cu adevărat îi cam lipsită acu… dar i-a trece… Când o ave un
bărbat n-a mai bate mâţile.
BÂRZOI: Da de unde ştii că s-o îndrepta?
CHIRIŢA: Ştiu, că doar şi mie-mi erau dragi mâţile pân-a nu mă
mărita… şi cum te-am văzut pe d-ta, nu m-am mai uitat la ele… Ş-apoi so
îndrepta, nu s-o îndrepta… vrei să pierdem zezstrea Luluţei de la
mână?
BÂRZOI: Ei, bine… treacă pentru logodnă… dar la Paris ce ai să cauţi?
CHIRIŢA: Să mă primblu… să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în
provinţie.
BÂRZOI (pufnind): Ba că chiar… se vede că nu te-ai uitat de mult în
oglindă!
CHIRIŢA: M-am uscat îţi zic… şi de nu m-oi porni degrabă… să ştii că-mi
vine ipohondrie… (Ţipând.) Of! că nu mai pot trăi în ţara asta!…
BÂRZOI: Taci, soro… nu răcni aşa, că te-aude musafirul… Du-te şi la
Beligrad dacă vrei.
CHIRIŢA: Musafiriu? ofiţeriu?… cu adevărat?…
BÂRZOI: De treabă ofiţer, să-ţi spun drept!… De aseară de când a tras în
gazdă la noi… tot părinte ispravnice mi-a zis.
CHIRIŢA: Nu ţi-o spus cu ce treabă o venit aici?
BÂRZOI: Nu… dar l-am priceput eu… Pare-mi-se că-i trimis tiptil ca să
cerceteze starea isprăvniciilor.
CHIRIŢA: Dacă-i aşa… de ce şezi şi nu te duci la canţelerie?… că-s
aproape de 12.
BÂRZOI: Iaca mă duc… doar nu dau tătarii… însă ian ascultă, soro: cată
să fie masa gata mai devreme, că eu nu-s deprins nemţeşte.
CHIRIŢA: Înainte de 5 ceasuri nu se poate.
BÂRZOI: La 5?… când se pun boierii la cărţi?
CHIRIŢA: Aşa-i moda la Ieşi.
BÂRZOI: Sta-i-ar în gât cine-o mai scornit-o!… (Iese furios prin fund.)
CHIRIŢA (singură): Ei!… geaba, geaba!… cât îmi bat eu capul să-l mai
cioplesc… să-l mai chilesc… pace!… îi stă rugina de-o şchioapă la ceafă.
Ce deosebire cu musafiriu nostru! îl cunoşti cât de colo că-i civilizat…
Iaca, de pildă aseară, când am luat ceaiu… ofiţeriu şi-o pus frumuşel
zăharu-n ceaşcă cu cleştele cel de argint… da d-lui… las’ că bodogăneşte
că n-ar trebui să deie ceai la iuli, pe călduri… dar ce face?… ie zăharu cu
degetele din zăharniţă ş-apoi îl pune în cleşte… încât îmi vine aşa
paracsân!… Îmi era mai mare ruşinea de ofiţer aseară… (Către public.)
mai ales că… ştiţi una? îmi face curte moţpanu… ce vă spune Chiriţa!
SCENA IV
CHIRIŢA, LEONAŞ (îmbrăcat în uniformă de ofiţer şi purtând mustăţi
mincinoase, iese din odaia din dreapta, cea de pe planul I)
(Arie din ―Rămăşag‖: ―Am îngheţat‖)
CHIRIŢA (în parte)
Iată-l, valeu!
Fără să vreu
Simt acum, zău,
Că mă roşesc!
Mii de furnici,
De tricolici,
De vârcolici
Vai! mă muncesc!
LEONAŞ (în parte)
Iat-o, valeu!
Fără să vreu
Baba mereu
O întâlnesc.
Mă jur aici,
Ca tricolici
Ca vârcolici,
Să o muncesc!
CHIRIŢA: Bună dimineaţa… bonjur, monsie… Cum ai petrecut noaptea?
LEONAŞ: Sărut mâinile… cât se poate de bine… mai ales că am avut un
vis de minune.
CHIRIŢA (cochetând): Îi fi visat poate că te-ai făcut ghinărar.
LEONAŞ: Atâta nu-i nimică.
CHIRIŢA: Crai poate?
LEONAŞ (apropiindu-se şi luând pe Chiriţa de mână): Crai?… cum o
înţelegi vorba asta, cuconiţă?
CHIRIŢA: Cum ţi-a plăcea mai bine d-tale.
LEONAŞ: Dar… dacă mi-ar plăcea să mă fac puţintel… crai… în minutul
acesta… nu te-ai supăra?
CHIRIŢA (coborând ochii şi trăgându-şi mâna): Vai de mine, că reci ţi-s
mâinile…
LEONAŞ: Dovadă că mi-i inima fierbinte.
CHIRIŢA: A fi, că-i lumea ră… dar ce vis zici c-ai avut?
LEONAŞ: O bazaconie din ceea lume. Pune-ţi în gând că parcă mă furase
o zână şi mă dusese într-o grădină plină de păsări galbene.
CHIRIŢA: Or fi fost canari.
LEONAŞ: Canari… ganguri… nu-ţi pot spune… dar ce-i curios, că toate se
închinau la mine şi-mi cântau ia aşa (imitând un canar) chiriririririţa…
chiriririririiiiţa…
CHIRIŢA: Chiriţa?… Ei, apoi era canar… şi, zău, pomenea numele meu,
Chiririririiiţa?…
LEONAŞ: Te îndoieşti?… (Caută cu dragoste la Chiriţa şi oftează.)
CHIRIŢA (coboară ochii): Ba… nu… dimpotrivă mai vârtos… dar mă mir
de unde şi până unde?… nu pot înţelege ce însemnează…
LEONAŞ: Nu înţelegi că am adormit cu gândul la mata?
CHIRIŢA: Asta mă flatariseşte… domnule… (cu pudoare), însă nu se
cade să mi-o spui nitam, nisam… tronc în obraz…
LEONAŞ (făcând că-i deznădăjduit): Vai de mine!… poate că te-am
supărat cu vorbele mele?…
CHIRIŢA: Ce se potriveşte!… Nu se supără Chiriţa cu una, cu două… dar
trebuie să socoteşti că-s o fiinţă gingaşă… impresionabilă…
sentimentabilă…
LEONAŞ (în parte): Iaca, frate!… şi ea vorbeşte limba cea nouă cu
bibiluri.
CHIRIŢA: Trebuie să socoteşti că cuvintele d-tale pot să mă scoată din
sărite şi să-mi pricinuiască un nicsis…
LEONAŞ: Un nicsis?… Ah, scumpa mea cucoană Chiriţă hăi!… crede-mă
că de când sunt în lume n-am întâlnit un ipochimen atât de nostim ca
mata…
CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi moartă?
LEONAŞ: Să te văd… şi când ai şti!… când ai pricepe zguduiturile inimii
mele!… Ştii?… parcă se tot cutremură pământul!
CHIRIŢA (cu dragoste): Să mă vezi pe năsele?
LEONAŞ: Să… M-ai fermecat… m-ai scos din simţiri… căci când te
zăresc… ia aşa-mi scapără pe dinaintea ochilor… să juri că eşti un
fulger… o trăsnită…
CHIRIŢA: Trăsnită?…
LEONAŞ: Ba nu, trăsnit… m-a luat gura înainte… Ah! Chiriţoaie, eşti o
zână.
CHIRIŢA (cochetând): Ian las’.
LEONAŞ: Un muţun…
CHIRIŢA: Ei…
LEONAŞ: O zarnacade.
CHIRIŢA (bucuroasă): O acade? O zarnacade? ah!
LEONAŞ: Chiriţoaio, Bârzoaio, dacă mă iubeşti… dă-mi portretul matale.
CHIRIŢA: Da cum, Doamne, iartă-mă?… aşa îndată?
LEONAŞ: Dă-mi-l… ori mă-mpuşc în ochii matale cei verzi…
(Scoate un pistol de ciocolată.)
CHIRIŢA (speriată): Vai de mine că avan mai eşti!… (Scoţând un portret
mare din sân şi dându-l lui Leonaş.) Na, frate, şi nu face păcat.
LEONAŞ: Ah!… Chiriţoaie… să fii blagoveştită în vecii vecilor că m-ai
scăpat de la moarte… (Muşcă pistolul, în parte.) Bună ciocolată!
CHIRIŢA (în parte): Ei, apoi mi-i drăguţ şi pace…
(Arie din ―Doi morţi‖: ―Ia ţiganca maladaia‖)
LEONAŞ (cu foc)
Ah, Chiriţo, scumpă zână,
De-acum eşti a mea stăpână.
Şi-n veci te-oi iubi!
CHIRIŢA (cu dragoste)
Ah şi eu, zău, totodată
Cu-a mea dragoste-nfocată
Nici că te-oi slăbi.
(Se îmbrăţişează cu foc.)
(Împreună.)
LEONAŞ (în parte)
Vai! băborniţă bătrână,
Bine că te-am pus la mână.
Cum te-oi mai suci!
CHIRIŢA (în parte)
Bine că l-am pus la mână…
De-acum sunt a lui stăpână…
Cât l-oi mai iubi!
(Leonaş o strânge tare pe Chiriţa în braţe. Chiriţa se smuceşte
ruşinoasă.)
CHIRIŢA: Ah… Leonaş… te rog… menajariseşte-mă… nu face abuz de
slăbiciunea unei gingaşe fiinţe: dacă mă iubeşti… dacă-ţi sunt scumpă…
fii delicat… nu mă opri mai mult… lasă-mă să fug… că mă munceşte
cugetul…
(Se tot trage îndărăt.)
LEONAŞ (fără a să mişca din loc, în parte): Du-te la Bender, rusalie.
(Împreună.)
LEONAŞ
Vai, băborniţă bătrână.
CHIRIŢA
Bine că l-am pus la mână.
(Chiriţa iese în stânga, fugind şi aruncând o sărutare lui Leonaş care
pufneşte de râs.)
SCENA V
LEONAŞ: Ha, ha, ha, ha!… încă aşa babă strechiată!… Auzi?… ha, ha,
ha… Cică să nu fac abuz!… (Imitând pe Chiriţa.) ―Ah, Leonaş… dacă mă
iubeşti… menajariseşte-mă… lasă-mă să fug… mă munceşte cugetul…‖
Ha, ha, ha… bine că i-am prins portretul la mână… de-acum îi la
cheremul meu… A! Chiriţoaie, m-ai alungat de la Bârzoieni?… te-oi
învăţa eu… Am jurat să-i joc feste peste feste… şi văd că pân-acum îmi
merge bine… Baba nu mă cunoaşte sub uniforma asta militărească… ea
mă crede că-s ofiţer… minunat!… De m-aş putea încalte întâlni cu
Luluţa… A!… iat-o… (Se trage mai deoparte în fund şi priveşte cu
dragoste la Luluţa.)
SCENA VI
LEONAŞ, LULUŢA (intră pe uşa din fund, ţinând o mâţă în braţe)
LULUŢA (dezmierdând mâţa şi nevăzând pe Leonaş)
(Arie nouă)
Frumuşică mâţişoară,
Cu-a ta mică unghişoară
Apără-mă ne-ncetat
De oricare-amorezat.
Dar pe cel ce-mi place mie,
Pe iubitul Leonel,
Să-l dezmierzi cu bucurie
Şi să-i torci, torci frumuşel.
Fă-i miau, miau, pisică dragă,
Ca să-i dai să înţeleagă
Că-a lui fiinţă-mi este dragă…
Că ne-ncetat gândesc la el.
LEONAŞ (în parte): Draga Luluţă!… gândeşte la mine… (Tare.) Miau,
miau…
LULUŢA (tresărind): Ce-i?… (Văzând pe Leonaş, se uimeşte.) Dnul
ofiţer!…
LEONAŞ: Eu… Luluţă… nu mă cunoşti?
LULUŢA (cu sfială): Nu… domnule…
LEONAŞ (scoţându-şi mustăţile): Uită-te bine la mine.
LULUŢA (veselă): Leonaş! (Se aruncă în braţele lui.) Tu aici?… în
uniformă?… (Scapă mâţa.)
LEONAŞ: Mai încet… să nu ne-audă baba… Am împrumutat straiele unui
prieten ca să pot intra în casa Chiriţei şi să mă apropiu de tine.
LULUŢA: Şi nu te-a cunoscut mătuşica?
LEONAŞ: Nu… că almintere mă da afară… ca la Bârzoieni… îţi aduci
aminte, dragă Luluţică?… Ştii tu că de-atunci îs şase luni?
LULUŢA: Cui o spui, Leonaş dragă?… Am numărat zilele pe degete în
toată vremea cât nu te-am văzut.
LEONAŞ: D-apoi eu!… Ce n-am cercat să te pot întâlni!… dar în zadar!…
se vede că te ţine baba de-aproape… închisă ca într-un harem?
LULUŢA: Aşa… se teme să nu-i scape zestrea de la mână.
LEONAŞ: Cum?
LULUŢA: A hotărât, precât am înţeles, să mă cunune cu Guliţă.
LEONAŞ: Să te mărite pe tine… cu ţincariul ei?
LULUŢA: Dar… vrea dintâi să ne logodească… ş-apoi peste doi ani să
facă cununia… Aista-i planul Bârzoilor… şi chiar astăzi au de gând să facă
logodna.
LEONAŞ: Şi tu… primeşti, Luluţă?
LULUŢA: Eu?… astfel primesc de bine, că de două luni de zile de când leam
aflat planul, mă fac din vreme în vreme că am toane de nebunie…
pentru ca să le joc o festă de cele frumoase chiar la logodnă.
LEONAŞ: Bravo, Luluţă… să nu te dai… dacă mă iubeşti.
LULUŢA: Îi vedea.
LEONAŞ: Cu toate aceste… ştii una? Ce-i în mână nu-i minciună… Hai să
fugim împreună.
LULUŢA: Bucuros, Leonaş, dragă… cu tine m-aş duce-n fundul lumii.
Dar cum să facem? că-s păzită din toate părţile…
LEONAŞ: Foarte lesne… Hai să ieşim pe poartă, la braţ… ca când am
merge la primblare… şi cum om scăpa în uliţă, ne facem nevăzuţi… Vrei?
LULUŢA: Vreau ce-i vrea tu…
LEONAŞ: Haideţi dar să nu pierdem vreme… şi să nu deie stahia peste
noi.
LULUŢA: Hai… de-acum mă-ncred în dragostea ta.
LEONAŞ (strângând-o în braţe): Draga mea Luluţă!
(Împreună.)
(Arie nouă)
Ah! de-acum în fericire
Soarta vrea ca să trăiesc,
Şi în dulcea ta iubire
Raiul să găsesc.
(Leonaş ridică pe Luluţa în braţe şi o sărută.)
SCENA VII
LEONAŞ, LULUŢA, ION, GUGULIŢĂ
(Guliţă şi Ion intră tocmai când Leonaş sărută pe Luluţa. Guliţă îi
îmbrăcat după modă: pantaloni foarte strâmţi, jiletcă scurtă, frac cu
talie şi cu cozile scurte, fiong mare la cravată.)
GUGULIŢĂ (încremenit): Ai văzut, Ioane?
ION: Am văzut, cucoane.
LEONAŞ (Luluţei): Cine-i sfrijitul ista?
LULUŢA: Guliţă.
LEONAŞ: A!… (pufneşte de râs încet).
GUGULIŢĂ (răţoindu-se): Domnule… ce făceai aici cu Luluţa?
LEONAŞ (dezmierdându-l): Ce-ţi pasă mătăluţă, monsiu Gurluiţă?…
GUGULIŢĂ (sărind înapoi): Nu mă chem Gurluiţă… da Guliţă.
LEONAŞ: Ba Gurluiţă.
GUGULIŢĂ: Ba Guliţă, îţi zic… auzitu-m-ai?
LEONAŞ: Ei… fie şi Gărgăriţă, dacă vrei… Ce te răţoieşti aşa?
GULIŢĂ: Mă răţoiesc pentru că vreau să-mi dai santifacţie… duel…
auzitu-m-ai?
LULUŢA: Duel?
LEONAŞ: Gugulea băbacăi… că nostimu-i… Vrei santifacţie?… Ei, poftim
o jucărică de ciocolată.
GUGULIŢĂ (zvârlind ciocolata jos): Nu mi-i foame…
LEONAŞ: Nu?… ai păpat zacuscă astăzi?
GUGULIŢĂ: Domnule… ştii d-ta că eu, când mă mâniu, mă fac leu?
LEONAŞ: De care?… leu… bătut?
GUGULIŢĂ (furios): Ai auzit, Ioane?
ION (mâncând ciocolata): Îi bună, cucoane.
GUGULIŢĂ: Ba leu, paraleu… auzitu-m-ai… şi ca să ţi-o dovedesc, îţi cer
duel.
LULUŢA: Ha, ha, ha, ha.
GUGULIŢĂ: Ce râzi d-ta?… Vreu duel! aşa să ştii.
LEONAŞ: Foarte bine… cum vrei să ne batem?… de-a mingea, ori de-a
baba-oarba?
GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane.
LEONAŞ: Dacă pofteşti almintere… trebuie să-ţi fac cunoscut că cu
pistolul am ucis mai deunăzi cinci nagâţi… cu sabia zece curcani şi cu
puşca opt şoldani… În care număr vrei să te pun?… în rândul nagâţilor,
în rândul curcanilor, ori în al şoldanilor?… alege…
GUGULIŢĂ (slăbind): Cu pistolul vreau să mă bat!
LEONAŞ: A!… te pui în rândul nagâţilor?… Prea bine… îi fi al 6-lea la
număr.
GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane.
GUGULIŢĂ: Ba cu sabia.
LEONAŞ: Şi mai bine… te-oi face curcan.
GUGULIŢĂ: Ba… cu… puşca.
LEONAŞ: Minunat… te-oi şoldăni dintr-o chiteală.
GUGULIŢĂ: Ba… cu pistolul.
LEONAŞ: Ei! hotărăşte-te acu… sau nagâţ, sau curcan… oricum a fi, sunt
sigur că te trimit în rai cu cerga-n cap.
GUGULIŢĂ: Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane.
GUGULIŢĂ (făcându-şi curaj): Cu cerga-n cap?… ba tu te-i duce-n rai…
Auzitu-m-ai?
LEONAŞ: Om vedea care…
GUGULIŢĂ (răcnind): Te-oi învăţa eu să săruţi pe Luluţa…
LULUŢA: Şi ce-ţi pasă d-tale… cherapleşule?
GUGULIŢĂ (furios): Cherapleş!… Ai auzit, Ioane?
ION: Am auzit, cucoane… Cherapleş… (Iese după sfârşitul ariei.)
(Arie din ―Chiriţa‖: ―Vai ce întâmplare‖)
(Împreună.)
GULIŢĂ
Ce obrăznicie!
Stau uimit pe loc.
Şi, zău, de mânie
M-am făcut chiar foc.
CEILALŢI
Vezi-l, de mânie
O-nlemnit pe loc.
Faţa-i stacoşie
S-a aprins de foc
SCENA VIII
Cei dinainte, CHIRIŢA
CHIRIŢA: Ce este?… Cine se sfădeşte?
GUGULIŢĂ: Neneacă, neneacă… ofiţeriul a sărutat pe Luluţa.
CHIRIŢA: Domnu ofiţer?… (Cunoscând pe Leonaş.) Ce-mi văzură ochii?
Leonaş!
GUGULIŢĂ: I-am cerut duel.
CHIRIŢA: Duel?… să te omoare!… (Furioasă.) Ce caţi aice-n casa mea,
berbantule?
LEONAŞ: Ce să caut, cucoană?… o zarnacade.
CHIRIŢA: Ţi-oi da eu acuşi o zarnacade de nu-i putea-o duce,
neruşinatule… că te dau pe mâinile jandarmilor… (În parte.) Auzi? să mă
facă a crede… că-mi face curte!
LEONAŞ: Iaca ies (imitând pe Chiriţa), dar, te rog, nu face abuz… de
slăbiciunea unei fiinţe sentimentabile… lasă-mă să fug… cugetul mă
mustră… Ha, ha, ha. (Vrea să iasă.)
CHIRIŢA: Haiducule!…
LULUŢA: Leonaş, Leonaş… nu mă lăsa singură aici. (Aleargă lângă el.)
LEONAŞ (încet Luluţei): N-ai grijă, că oi găsi eu vrun chip să vin iară.
CHIRIŢA: Ce faci acolo, giupâneaso? îţi plac ofiţerii?… încoace să vii… (O
ia de mână şi o dă deoparte.)
LEONAŞ: Adio, Chiriţoaie Bârzoaie…
CHIRIŢA: Ieşit-aţi azi?
LEONAŞ: Adio, zână… adio, muţun… Portretul tău nu se va dezlipi
niciodată de la sânul meu… Ha, ha, ha.
CHIRIŢA: Portretul meu? (În parte.) Vai de mine!… Ce-am făcut!… Mam
dat în mâinile haiducului!
(Împreună.)
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ,
Ce obrăznicie!
Etc., etc.
LEONAŞ, LULUŢA
Vezi-i, de mânie
Etc., etc.
CHIRIŢA
Ah! ce nebunie!
Stau uimită-n loc.
Şi, zău, de mânie
M-am făcut chiar foc.
(Leonaş iese pe uşa din fund, în dreapta.)
SCENA IX
Cei dinainte, afară de LEONAŞ, BÂRZOI şi ION (intrând prin fund)
BÂRZOI: Ce spui, mă Ioane, de duel?… Guliţă?… duel!… unde- i?… A!
iacată-l… (Îl ia în braţe.) Gugulea băbacăi!… unde-i duelgiul, să-l
trântesc la gros?
GUGULIŢĂ: A luat tălpăşiţa, băbacă… l-am speriat eu.
BÂRZOI: Viteazul băbacăi, viteaz!… Da bine, Chiriţo, pentru ce era să se
puie în primejdie odorul?
CHIRIŢA: Pentru că a prins-o pe d-neii, duduca cea crescută în
pansioane, sărutându-se cu ofiţerii.
BÂRZOI: Ialei!
LULUŢA (făcându-se nebună)
Zice că era o babă,
Biată babă ş-un moşneag,
Ş-amândoi când n-aveau treabă,
Se rezemau pe toiag…
(Imitând poza moşnegilor rezemaţi pe toiag.)
Ia, aşa… şi dau din cap… aşa (dă din cap tremurând) unul la altul…
parcă se tot mustrau… Ha, ha, ha, ha…
BÂRZOI: Iaca pozna, soro, că iar i-a venit toana nebuniei.
CHIRIŢA: Săracan de mine!… tocmai azi, în ziua logodnei?
BÂRZOI: Taci…
LULUŢA
Baba zicea: Moşulică,
Vreau o noră precum nu-i.
Moşu zicea: Băbulică,
Îţi mai pune pofta-n cui.
(Râde pierdută.)
BÂRZOI: Sărmana copilă!… mult o ţine când o apucă?
CHIRIŢA: Câte-o zi întreagă…
BÂRZOI: Parcă nu-i lucru curat!… Hai, Chiriţo, să o lăsăm singură…
poate că şi-a veni în cunoştinţă.
CHIRIŢA: Hai… (În parte.) Zău că-mi vine şi mie să nebunesc de ciuda
ofiţeriului… Să mă ieie în trii parale… coşcoge isprăvniceasă!… Aşa
ruşine de când sunt n-am păţit!
GUGULIŢĂ: Hai, neneacă.
CHIRIŢA: Ba, nu, Guliţă… mata şezi cu Luluţa de o păzeşte să nu facă
vro nebunie… şezi cu dânsa că ţi-i logodnică…
GUGULIŢĂ (în parte): Dacă mi-i logodnică, de ce-mi zice cherapleş?
(Arie ―Vai ce întâmplare‖, din ―Doi morţi vii‖.)
(Împreună.)
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Sărmana copilă,
Ce patimă grea!
Mă apucă-o milă
Când privesc la ea.
LULUŢA (în parte)
Cât îmi pare bine
C-aşa-i amăgesc.
Să râd, zău îmi vine
La ei când privesc.
(Cântând, Bârzoi şi Chiriţa se trag încetişor îndărăt şi intră în odaia
lor.)
SCENA X
GUGULIŢĂ, LULUŢA (pe canapea)
(Mică tăcere. Guliţă caută să se apropie de Luluţa şi nu îndrăzneşte.
Luluţa îl urmăreşte cu coada ochiului, zâmbind.)
LULUŢA (în parte, zâmbind): Aşteaptă… aşteaptă… cocolitule… te-oi
pune eu la cale şi pe tine acuşi.
GUGULIŢĂ (cu jumătate de glas): Luluţă…
LULUŢA (în parte): Ce are de gând să-mi spuie?
GUGULIŢĂ (mai tare): Luluţă…
LULUŢA (tresărind): Aud?… cine mă cheamă?… A!… monsiu Guliţă… Ce
pofteşti?
GULIŢĂ: Fi… Luluţă, fi… nu-i frumos să laşi ca să te sărute ofiţerii.
LULUŢA: Eu?… care ofiţer?
GUGULIŢĂ: Cel cărui am cerut duel… Nu te face-a uita.
LULUŢA: Ha!… cel care te-a făcut nagâţ?
GUGULIŢĂ: Hî, hî…
LULUŢA: M-a sărutat el pe mine?… Nu-mi aduc aminte.
GUGULIŢĂ (în parte): Se vede că era într-o toană de nebunie şi nu ştia
ce făcea…
LULUŢA: Ba… îmi aduc aminte… că ţi-am zis, mi se pare… cherapleş.
GUGULIŢĂ (supărat): Iar?
LULUŢA: Da nu trebuie să te superi, monsiu Guliţă, pentru că câteodată
nu ştiu ce spun… Îmi vine aşa ca o ameţeală cu furie… ideile mi se
tulbură… ochii mi se aprind… şi atunci, dacă nu m-aş stăpâni, aş bate şi
aş zgâria, şi aş muşca pe toţi.
GUGULIŢĂ (stând pe loc, în parte): Iaca… iaca!
LULUŢA: Atunci cea mai mică împotrivire mă mânie… mă turbează şi,
zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi.
GUGULIŢĂ (trăgându-se înapoi): Iaca!… iaca!…
LULUŢA: Da unde te duci?
GUGULIŢĂ: Mă… cheamă neneaca.
LULUŢA: Nu-i adevărat… Stai aici cu mine.
GUGULIŢĂ: D-apoi…
LULUŢA: Nu vrei?… (Făcând că se mânie.) Valeu!… iaca-mi vine… îmi
vine să zgâriiu… Tare aşi bate pe cineva…
GUGULIŢĂ: Nu te tulbura, că şed… (În parte.) Parcă-i o mâţă.
LULUŢA: Aşa mai vii la socoteală… Ian spune-mi, Guliţă, ştii că o să ne
logodim astăzi?
GUGULIŢĂ: Ştiu.
LULUŢA: Şi îţi pare bine?
GUGULIŢĂ (cu foc): Îmi!
LULUŢA: Şi mie… Nu poţi crede cu ce nerăbdare aştept să fiu logodită şi
mai ales măritată… c-apoi atunci ai să fii toată ziua cu mine… pe mâna
mea… Ştiu c-oi avea pe cine zgâria şi muşca.
GUGULIŢĂ (în parte): Auzi, aşa gust? Ba să ferească Dumnezeu…
LULUŢA: Ei, de vreme ce ai să-mi fii soţior… fă-mi puţintică curte.
Spune-mi că mă iubeşti, că mă slăveşti… că eşti fericit… Dă!… să te văd.
GUGULIŢĂ (cu sentiment): Luluţă… te iubesc… te slăvesc… sunt fericit…
LULUŢA: Şi mă jur… zi după mine…
GUGULIŢĂ: Şi mă jur.
LULUŢA: Să fac tot ce-i porunci.
GUGULIŢĂ: Să fac tot ce mi-i porunci.
LULUŢA: Parol?
GUGULIŢĂ: Parol?
LULUŢA: Da nu… eu te întreb… Parol că-i fi supus la toate?
GUGULIŢĂ: Parol.
LULUŢA: Dă-mi parola cu degetul.
GUGULIŢĂ (dându-i parola): Poftim.
LULUŢA: Bravo… aşa te vreau… Acum ian cântă-mi o bucată din Lucia…
ştii?… frumos…
GUGULIŢĂ: Să cânt?… da… îs răguşit…
LULUŢA: Ce?… poate nu vrei?… (Îi arată unghiile.)
GUGULIŢĂ: Ba vreau (În parte.) Când ar veni neneaca să mă scape!
LULUŢA (cu nerăbdare): Hai… începe azi.
GUGULIŢĂ: Iaca încep… să-mi dreg glasul…
(Guliţă cântă o bucată din ―Lucia‖ cu un chip comic. Luluţa pufneşte de
râs în batistă.)
LULUŢA (bătând în palme): Bravo, bravo… bravisimo!
GUGULIŢĂ (îngâmfat): Ţi-a plăcut!
LULUŢA: Minunat… I! ce puişor de bărbăţel o să am!… îmi sare inima
când gândesc… dar, apropo, ia joacă…
GUGULIŢĂ: Cum?… să joc?… aşa nitam, nisam? Ai nebunit?
LULUŢA: Ce?… nu vrei?
GUGULIŢĂ: Nu.
LULUŢA: Nu!… (Sculându-se de pe canapea.) Vină-ncoace să te muşc…
să te mănânc…
GUGULIŢĂ: Vai de mine!… mare belea-i fata asta!…
LULUŢA: Te-oi învăţa eu să nu vrei, când poruncesc eu… (Îi arată
unghiile şi dinţii).
GUGULIŢĂ: Săracul de mine!… îi în stare să mă mănânce de viu… Să nu
rămâie nici o bucăţică băbacăi… Luluţo… linişteşte-te. (Aleargă prin
odaie pe după canapea.)
LULUŢA (cârşnind din dinţi): Ba nu… c-am să te mănânc…
GUGULIŢĂ: Ba nu mi-i mânca.
(Aria polcăi.)
LULUŢA: (alungând pe Guliţă împrejurul canapelei)
Ba te-oi mânca.
GULIŢĂ
Ba nu, nu mi-i mânca.
LULUŢA
Ba te-oi mânca
Şi nu-i scăpa.
GULIŢĂ (în parte)
Tare mi-i frică, valeu! valeu! valeu!
LULUŢA
De-a lui figură îmi vine să râd, zău!
(Împreună.)
LULUŢA (alungând pe Guliţă)
Zău, te-oi mânca
Întreg, întreg eu te-oi mânca.
Şi nu-i scăpa,
Tot nu-i scăpa.
GULIŢĂ (fugind)
Nu mi-i mânca
Zău nu, zău nu, nu mi-i mânca…
Că oi scăpa,
Tot oi scăpa.
GUGULIŢĂ (fugind în odaia tătâni-său): Valeu… lupu, lupu!
LULUŢA: Ha, ha, ha, ha… (Iese alergând pe uşa din fund.) L-am
dezgustat de logodnă.
SCENA XI
ION, LEONAŞ (îmbrăcat în costum de bricicar)
ION (intră pe uşa din dreapta în fund): Intră, intră… nu-ţi fie frică.
LEONAŞ: Da oare cuconu ispravnic acasă-i?
ION: Acasă… ai vro treabă cu d-lui?
LEONAŞ: Am, logofete Ioane… Am venit să mă jăluiesc.
ION: Bine-ai făcut… că boieru-i om drept şi cu frica lui Dumnezeu; dar…
adus-ai vrun peşcheş?
LEONAŞ: Ba nu… n-am ştiut că-i plac peşcheşurile.
ION: Nu?… apoi cară-te… N-are vreme să te primească boierul.
LEONAŞ: Da bine, logofete Ioane… unde să caut eu acu peşcheş?…
păcatele mele!… Dă!… că cu toată sărăcia mea…
ION: N-ai nimică?… nici hârzob de păstrăvi?… nici caş de munte? nici
căprioară? nici vro căpăţână de zahăr?…
LEONAŞ: Doar nu-s băcal.
ION (la ureche): Nici bătuţi?
LEONAŞ: Da bine… boierul metaheriseşte şi?… (Face semn de numărat
bani.)
ION: Huf… Ian caută bine-n pungă, că-i găsi poate vro carboanţă
ruginită.
LEONAŞ: O carboanţă am… (Scoate o carboavă din pungă.) Unde- i
ispravnicul să i-o dau îndată?
ION: Nu aşa, că-i prea puţin ca să primească… almintere.
LEONAŞ: Cum?
ION: Aşteaptă că-i vedea… avem alte tertipuri pe-aici… Aşteaptă.
(Iese pe unde a intrat.)
LEONAŞ (singur): Aferim ispravnic! adună şi cu carboanţa… Bine c-am
aflat-o şi asta.
ION (intră serios aducând un curcan): Vezi d-ta curcanul ista?
Acest curcan bătrân
În ţară e vestit.
Din el al meu stăpân
Îşi trage bun venit.
Curcan plin de noroc,
El, ca nealţi curcani,
Scăpând de orice foc…
A fript mulţi gogomani.
LEONAŞ: Cum asta, logofete?
ION: L-am vândut pân-acum de 57 de ori pe la împricinaţi şi o slujit pânacum
de 57 de ori ca peşcheş.
LEONAŞ: Nu te pricep bine.
ION: Iaca: când vine cineva cu jalobă şi cu mâinile goale… de pildă ca dta…
eu, din porunca boierului, mă aţin la uşă cu curcanul, îl vând pe o
carboanţă… şi pe urmă duc carboanţa ispravnicului, şi iau iar curcanu
înapoi de la jăluitor… ca poclon… înţelegi?
LEONAŞ: Care vrea să zică curcanul ista ţine pănă acum 696 lei?
ION: În capăt.
LEONAŞ: Bună moşie.
ION: Îl cumperi?… ori te îndrept spre calea-ntoarsă.
LEONAŞ: Cumpăr… na carboanţa.
ION: Na curcanul…
LEONAŞ: Noroc să deie Dumnezeu! (Ia curcanul şi dă carboava lui
Ion.)
ION: Amin… şi la anu cu bine!… Mă duc să dau carboanţa boierului şi să-
i spun că eşti aici. (În parte, intrând la Bârzoi.) 58 cu asta… am s-o trec
la răbuş.
LEONAŞ (singur): Aşa, părinte ispravnice?… bine că ţi-am aflat
coţcăriile şi curcăniile… Ne-om răfui mai târziu… Dar oare unde-i
Luluţa?… (Caută primprejur.) M-am schimbat în straie de cărucer, ca să
pot iar intra aici… să mă-ntâlnesc cu Luluţa… De-ar veni… am lua
tălpăşiţa amândoi pe uşa asta de din dos… Bricica mea-i la portiţa
grădinii… ne-am sui iute într-însa şi nici tătarii nu ne-ar prinde… Cine
vine? A! Ispravnicul!… Ce minciună să-i durez?…
SCENA XII
LEONAŞ, BÂRZOI, ION
BÂRZOI: Unde-i jăluitorul?
ION: Iacătă-l, cucoane.
LEONAŞ (închinându-se): Eu sunt, măria-ta.
BÂRZOI: Ce cauţi?… Cine eşti?
LEONAŞ: Piciu bricicarul… să nu-ţi fie cu bănat, măria-ta…
(Arie din ―Doi morţi vii‖: ―Îi mare cu cei mici‖)
Eu sunt vestitul Pici
Ce n-am decât un bici
Ş-un cal străin, căzut,
Ş-o bricică de-mprumut.
Dar vai ş-amar de cine
Mă ia la drum pe mine!
Îl duc în fuga mare.
Cu poşta… şi mai tare…
Dar îi paveaua rea?
Da-i muştereul greu?
(Bate din bici şi zice:)
―Ce-mi pasă mie… mişcă, copile.‖
Nici bricica nu-i a mea,
Nici drumul nu-i al meu;
Că sunt vestitul Pici
Ce n-am decât un bici,
Din care tot pocnesc,
Cu care mă hrănesc.
BÂRZOI: Piciu bricicarul… de la Ieşi?
LEONAŞ: Dar, măria-ta… ştii?… din colţ de la Sfântul Spiridon… Piciu
bricicarul… Întreabă pe cine vrei şi ţi-a spune de mine… Câte jupânese cu
testemeluri… câţi logofiţei cu vipiscă… tot Piciu îi bălă- băneşte hurduz-
burduz, prin toate rătăcăniile… ba pe la vii… ba pe la Rădiu… ba pe la
Sprăvale-babă… ba pe la clănţălărie… şi tot cam pe datorie… că despre
bătuţi?… vorba ceea: i-a bătut vântul de mult! Şi când mă trezesc!… tufă-
n pungă, tufă-n buzunar… afif!… Dar ce-mi pasă!… Piciu să trăiască!
treacă de la mine… că doar îs român… îs creştin… slavă Domnului!… din
toţi negustorii şi meşterii din Ieşi, numai eu am rămas din neam curat…
şi un biet halviţar… şi un biet brahagiu… şi un biet cojocar… toţi ceilalţi îs
cu perciuni. (Toate aceste le zice foarte repede.)
BÂRZOI (astupându-şi urechile): Mă!… ce daradaică hodorogită!…
destul… stai…
LEONAŞ: Ha, ho… tbrrr… am stătut.
BÂRZOI: Spune acu ce cauţi?
LEONAŞ: Ţi-am adus un curcan, măria-ta, tocmai de la Ieşi…
BÂRZOI (în parte): Auzi Piciu?… şi-i curcanul meu cel de pripas…
LEONAŞ: Şi mă rog măriei-tale să-l primeşti drept peşcheş.
BÂRZOI (făcând că se supără): Adică… fără peşcheş nu puteai să vii?
LEONAŞ: Apoi dă, cucoane… nu te supăra… obiceiul pământului.
BÂRZOI: Ei fie… dă-l la fecior.
ION (apropiindu-se de Leonaş): Adă-l încoace.
LEONAŞ: Na… (Dă curcanul lui Ion.)
BÂRZOI (încet lui Ion, de ceea parte): Unde-i carboava, hoţule?
ION (dându-i carboava pe dinapoi): Iaca. (În parte.) Pil.
BÂRZOI (luând carboava): Bine, bine, fătul meu… Spune acu… ce
pricină ai la isprăvnicie?
LEONAŞ (în parte): Oare ce dracu să-i înşir? (Stă puţin pe gânduri.)
ION (ieşind, în parte): 58 cu asta! De-a mai ţinea isprăvnicia câtăva
vreme, ne suim la sută… (Sărutând curcanul.) Vai! drăguţu-mi-i…
mâncal-aş fript… (Iese.)
BÂRZOI: Ei, dă!… spune azi… că n-am vreme de pierdut… Ce ai?
LEONAŞ: Apoi… ce să am, măria-ta? Ia păcate!… M-am pornit de la Ieşi
c-o actoriţă… şi după ce-am adus-o aici numai într-o fugă de cal… când la
plată?… vrea să-mi mănânce dreptul, sub cuvânt c-am prăvălit-o de cinci
ori.
BÂRZOI: O actoriţă?… de la fteatru?
LEONAŞ: De-acolo… de la denia cea nemţească.
BÂRZOI: Şi unde-o tras în gazdă?
LEONAŞ: La pitariu Chirculici… ştii?… de la vale peste drum… Dacă-i
avea bunătate să mergi d-ta să-i grăieşti… ca părintele ispravnic… poate
că nu m-ar lăsa păgubaş…
BÂRZOI: Bucuros, fătul meu… mă duc. (În parte.) N-am văzut niciodată
actoriţe… îs curioz să văd ce lighioaie sunt. (Tare.) Mă duc…
(Îşi caută şapca.)
LEONAŞ (în parte): Călătorie sprâncenată… De-aş putea să-i depărtez pe
toţi de-acasă… mi-ar veni la socoteală… ca să fugim cu Luluţa.
BÂRZOI: Iaca şapca… Vină cu mine, Piciule.
LEONAŞ: Mergi înainte, cucoane… că te-ajung.
BÂRZOI: Bine. (Vrea să iasă.)
SCENA XIII
LEONAŞ, BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ (aceşti doi ies din odaia din
stânga, planul I)
CHIRIŢA: Unde te duci, frate?
BÂRZOI: Vin-acuşi… Mă duc păn’ la vărul Chirculici… să mă-ntâlnesc cun
ipochimen care-o tras acolo-n gazdă.
CHIRIŢA: La Chirculici?… da Chirculici s-o pornit de trii zile la moşie…
ş-o pus să-i grijască casele.
LEONAŞ (în parte): Tronc!… c-am codălghit-o!…
BÂRZOI (lui Leonaş): Apoi… ce dârdâiai tu, măi bricicarule?
CHIRIŢA: Care bricicar?… (Cunoscând pe Leonaş.) Ce văd?… iar hoţu
cel de Leonaş!
BÂRZOI: Leonaş?
GUGULIŢĂ: Dar, băbacă… aista-i ofiţerul care-a sărutat pe Luluţa.
BÂRZOI: Duelgiu?… (Lui Leonaş.) Ce însemnează dar?… grăieşte… acu
ofiţer, acu bricicar?…
LEONAŞ: Iaca, măria-ta… Am voit să văd cu ochii cum faci dreptate în
isprăvnicie… şi cât ţin curcanii isprăvniceşti.
CHIRIŢA: Vai de mine!… că aista-i Pepelea!
BÂRZOI: Aşa? care vrea să zică… eşti şpion d-ta?… Apoi, aşteaptă…
dacă-i aşa, să-ţi dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. (Strigă.) Măi
jăndari!
CHIRIŢA: Jăndari!
GUGULIŢĂ: Jăndari!
LEONAŞ: Aşa-i socoteala?… apoi… ian aşteptaţi şi voi să vă-nvăţ eu
galopu…
(În vremea cât cântă, îi loveşte cu biciuşca peste picioare. Chiriţa,
Bârzoi şi Guliţă sar prin casă în măsura muzicei.)
(Aria galopului)
LEONAŞ
Hi, hi, bălan… Hi, hi, jărpan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai ce hoţ! ce fiară!
LEONAŞ
Hi, hi, bălan… Hi, hi, şoldan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai, că m-o pişcat iară!
Bre! ce om şugubăţ!
Da şezi, măi, binişor.
LEONAŞ
Ba nu… vreau să vă-nvăţ
Galopu-ntr-un picior.
Hi, hi, bălan… Hi, hi, jărpan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai! ce hoţ! ce fiară!
LEONAŞ
Hi, hi, jărpan… Hi, hi, şoldan.
BÂRZOI, CHIRIŢA, GULIŢĂ
Vai! că m-o pişcat iară!
(Leonaş iese râzând pe unde o intrat, în vreme ce Luluţa intră pe uşa
din fund.)
SCENA XIV
BÂRZOI, CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, LULUŢA
LULUŢA: Da ce-aţi păţit de săriţi drăgaica prin casă?
CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (sărind necontenit): Luluţă… zi-i să şadă
binişor.
LULUŢA: Cine?… cui?
CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ (oprindu-se): Lui Leonaş. Unde-i?
LULUŢA: Leonaş?
CHIRIŢA: Bre! ce împuşcă-n lună!
BÂRZOI: Bre! ce ienicer!
GULITA: Am să-i cer iar duel!
LULUŢA: Da tăceţi din gură că vă vin musafirii la masă.
CHIRIŢA: De pe-acu?… unde-s?
LULUŢA: I-am văzut intrând pe poartă… Iacătă-i.
SCENA XV
Cei dinainte, MUSAFIRII
(Arie din ―Hârca‖: ―Tanana‖)
MUSAFIRII
Plecăciune cucuiete!
Iată-ne că am sosit.
Hai la masă, căci de sete
Şi de foame am murit.
CHIRIŢA
Mă închin şi sunt voioasă
C-aţi venit cu toţi la masă,
Şi sperez că bucuros
Îţi mânca şi-ţi bea vârtos.
MUSAFIRII
Plecăciune cucuiete!
Iată-ne că am sosit.
Hai la masă, căci de sete
Şi de foame am murit.
CHIRIŢA: Cred, boieri d-voastră, că vi s-or fi cam lungit urechile de
foame, pentru că pe aici obicinuiţi a mânca pe la amiază… dar noi
metahirisim evropieneşte… pe la 5; nu vă fie cu supărare… Peste o
jumătate de ceas or da bucatele pe masă… Vă rog să îngăduiţi.
MUSAFIRII: Sărut mâinile.
CHIRIŢA: Astăzi vreu să-mi ieu ziua bună de la d-voastră… fiindcă mă
duc la Paris.
MUSAFIRII: La Paris?
CHIRIŢA: Dar… şi nădăjduiesc că îţi chili vârtos în sănătatea
isprăvnicesei d-voastre.
MUSAFIRII: N-ai nici o îndoială, cucoană.
CHIRIŢA: Însă pân’ la masă… dacă poftiţi câte un păhăruţ de rachiu?…
Ioane… adă rachiu.
(Ion intră cu o tablă plină de păhăruţe de rachiu şi se duce de dă întâi
cucoanei Chiriţei şi pe urmă pe la musafiri.)
CHIRIŢA (bând): Să trăiţi… întru mulţi ani… şi să ne vedem sănătoşi!…
Bun rachiu… îi pe cursă… ca la Ieşi… Poftim, boieri. Ioane!… dă la d-lui…
dă la d-lui… dă şi la d-lui… (Arată un musafir mai ruşinos.)
(Ion, după ce dă rachiul, iese.)
CHIRIŢA: Ş-aşa cum vă spuneam, boieri d-voastră… peste vro trii zile vă
las cu lacrimile pe obraz… aştept numai paşaportul.
SCENA XVI
Cei dinainte, ŞARL (cu pasportul în mână, dă busta în salon)
ŞARL: Pasport?… Voilà.
TOŢI: Monsiu Şarlă?
ŞARL: Present!
(Air du ―Royal tambour‖)
Me voici… am sosit
Moulu, bauilaut de rage
Pour câte-am pătimit,
Am pătimit dans ce voyage.
En un caroutze affreux.
On m’a conduit hurduz-burduz.
Les surugi riaient entre eux,
Disant: Draco franţuz!
(Închinându-se la Chiriţa)
Mais pour vous, cocona,
On irait en enfer…
CHIRIŢA (făcând tali)
Ah! vous êtes juvaer.
ŞARL (în parte, făcând semnul gamenilor din Paris)
Tiens! v’là pour toi… voilà!
Quel bonheur! am sosit
Enfin dans ce village…
Ma câte-am pătimit… etc.
ŞARL: Madame, am împlinit comision d-tale… Am scos pasport.
CHIRIŢA (cu bucurie): Unde-i?
ŞARL: Voilà.
CHIRIŢA: Dă-mi-l degrabă…
ŞARL: Pardon… trebui un farfuri… să-l prezentez pe farfuri… à la mode.
CHIRIŢA: Bine zici… Ioane!
ŞARL: Non strigat… Am găsit farfuri… Monsieur, barbat d-tale, port un
duzen la surtuc. (Se apropie de Bârzoi şi-i taie un bumb de la surtuc.)
Vous permettez?
BÂRZOI: Ce faci, neamţule?
ŞARL: Non faci atention… Am trebuinţ un farfuri… et voilà! (Arată
bumbul şi pe urmă pune pasportul pe dânsul ca pe un talger de-l
prezentează Chiriţei.)
MUSAFIRII: Ha, ha, ha, ha… a dracului franţuz!
ŞARL (în parte): Voilà une mode commode… On porte toute une
vaisselle sur soi… (Tare.)Madame la baronne de Chiritza…
CHIRIŢA: Merci, monsiu Şarlă… când ai şti ce mulţumire mi-ai
făcut… Vous m’avez frotté le coeur avec du miel.
ŞARL: Quoi?…
CHIRIŢA: Oui… avec du miel… m-ai uns la inimă cu miere… Nous
disons comme ça…
ŞARL: En moldave… suffit. (În parte.) Jolie langue!
CHIRIŢA (deschizând pasportul): Ascultaţi, boieri d-voastră… (Citeşte.)
―D-neei baroana Chiriţa Bârzoi, care merge peste graniţă în staturile
Evropei…‖
TOŢI: Baroană!
BÂRZOI: Baroană!… tu… baroană?…
CHIRIŢA: De ce nu?… dacă-i moda.
GUGULIŢĂ: Neneacă… da eu nu-s baron?
CHIRIŢA: Ba şi tu eşti, Guliţă… eşti baronaş.
GUGULIŢĂ: Vra să zică şi băbaca îi baronoi?
BÂRZOI: Ba… mă ferească Dumnezeu!
CHIRIŢA: Da ian mai spune-ne ceva de la Ieşi, monsiu Şarlă?… Ce mai
fac ieşenii?
ŞARL: Toţi ieşenii s-au făcut bulangeri… chitari.
TOŢI: Pitari?
ŞARL: Parbleu!… Plămădesc glodul iarna, ca să-l înghită vara.
CHIRIŢA: Bine zici… îmi aduc aminte când am fost acolo cu Aristiţa şi
Calipsiţa… era să mă înec!
ŞARL (în parte): Ah bah! un tonneau… ça flotte toujours.
CHIRIŢA: Da despre teatru ce ştii?
ŞARL: Est opera italian… am văzut Robert le diable!
CHIRIŢA: Nu mă nebuni… şi cum o fost?
ŞARL: Formos… tare formos.
CHIRIŢA: Ei… parastuieşte şi nouă piesa aceea… c-am auzit că-i cu o
mulţime de drăcii.
ŞARL: Dacă poroncesc madame cocona… bucuros.
(Toţi se aşează pe canapea şi pe jilţuri. Şarl, în mijlocul lor, cântă
cântecelul:
―Titi à la représ, de Robert le diable‖.)
TOŢI (sculându-se): Mare minune! Nemţii ceia îs cu dracu, zău!
SCENA XVII
Cei dinainte, ION şi, pe urmă, LEONAŞ (în toaletă femeiască)
ION: Cucoane… cucoane… a venit o madamă de la Ieşi… şi cere să intre
aici.
BÂRZOI: Cine-i?
ION: Cică-i actoriţă.
TOŢI: O actoriţă?
LEONAŞ (intrând repede): Plecăciune, boieri… Mă rog de iertare că dau
busna-n casă, nitam, nisam… dar, având treabă cu părintele ispravnic,
am luat îndrăzneală… Care-i părintele?…
BÂRZOI: Supusă sluga d-tale, madamo.
LEONAŞ: D-ta să fii sănătos.
BÂRZOI: Sărut mâinile.
CHIRIŢA (în parte): Mare minune! cum seamănă cu Leonaş!
LEONAŞ: Pune-ţi în gând, părinte ispravnice, că am un frate, care, de
câteva zile s-a făcut nevăzut de la Iaşi… şi pe cât am aflat de ici, de cole…
am prepus că-i ascuns aici în târg… şi că-i amorezat de o duducă care-i
zic Luluţa.
LULUŢA (în parte): De mine?
CHIRIŢA: Luluţa?… şi cum îl cheamă pe fratele d-tale, cheramo?
LEONAŞ: Leonaş… de nu ţi-a fi cu bănat, cucoană.
CHIRIŢA: Nici cât pe-o măsă… să ierţi… Şi d-ta zici că eşti actoriţă?
LEONAŞ (făcând compliment femeiesc): La Teatru Naţional… să ierţi.
CHIRIŢA: Să fii d-ta sănătoasă… dar cât pentru fratele d-tale… cine-a fi
acela… nu avem cinste…
LEONAŞ: Bunătatea d-tale… dar, mă rog… pe duduca Luluţa nu ştiţi
unde-aş putea-o găsi?
CHIRIŢA: Nu departe… Dacă vrei s-o vezi? iat-o… O logodim astăzi cu
Guliţă, fiul meu…
LEONAŞ: Să-ţi trăiască.
CHIRIŢA (cu dispreţ): Plecăciune.
LEONAŞ (care în toată vremea asta a întors spatele Luluţei): A!…
dumneei îi duduca Luluţa? Tare-i frumuşică! Dă-mi voie, dragă, să te
sărut şi să te fericesc de odorul ce-ai să capeţi. (Sărută pe Luluţa şi-i zice
încet.) Eu sunt, Luluţo, eu, Leonaş… opreşte logodna.
LULUŢA (ţipând): A!…
TOŢI: Ce-i?
LULUŢA (făcându-se nebună): Vai de mine! se învârteşte casa cu mine.
Toate le văd pe dos… Iaca mătuşica se dă de-a tumba… ha, ha, ha, ha…
CHIRIŢA: Kirie eleison!… că iar i-a venit nebunia… şi tocmai în ceasul
aista!… Luluţo…
LULUŢA: Fugiţi… fugiţi… daţi-mi pace… că-mi vine-a muşca… Unde-i
Guliţă să-l zgâriu?… unde-i să-l muşc?
GUGULIŢĂ (ascunzându-se după tată-său): Nu mă lăsa, băbacă, că mă
mănâncă.
LULUŢA: Ha, ha, ha, ha… Am să mă mărit cu iubitul meu, pe care-l
iubesc din copilărie… Iată-mă-s la nuntă… orhestrul începe valţul,
valţul!… Unde-i mirele să joc cu el?
Valsul
LULUŢA (vălsuind singură)
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Astăzi chiar mă mărit,
Mă mărit, mă mărit!
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Chiar astăzi mă mărit
Cu al meu iubit.
(Se opreşte din joc, plângând.)
Ah, ah, ah, ah, ah, ah,!
Dragul meu nu mă vra…
CORUL
Sărmana, vai de ea! (bis)
LULUŢA (râzând)
Ha, ha, ha, ha, ha, ha!
Ba mă vrea, ba mă vrea.
CORUL
Sărmana! vai de ea!
Vai de ea!
(Împreună.)
LULUŢA (jucând)
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Astăzi chiar mă mărit,
Mă mărit, mă mărit…
Tra, la, la, la, la,
Tra, la, la, la, la,
Chiar astăzi mă mărit
Cu al meu iubit.
CORUL
Sărmana fată!
Priviţi-o, iată,
Iată c-a-nebunit,
Nebunit, nebunit!
Sărmana fată,
Mai bine-ndată,
Îndată-ar fi murit,
Ar fi murit!
(Luluţa se aruncă în braţele lui Leonaş.)
LULUŢA: A!… iaca logodnicul meu… iată-l, iată-l!
CHIRIŢA: Cine?… Madama?… logodnic!… (Către musafiri.) S-o pierdut
de istov!
LULUŢA (ţipând): Aista-i, aista-i… vreau să mă măritaţi cu dânsul… că
de nu… nebunesc…
CHIRIŢA: Să te mărităm cu madama?… altă belea acu!…
ŞARL: No… faceţi caprisu Luluţei… non trebuie contrarier un malade.
CHIRIŢA: Bine zici, monsiu Şarlă… Ei… fie, Luluţă dragă… dacă ţi-i drag
dumnealui?… ie-ţi-l… Noi ţi-l dăm. (Către Leonaş.) Mă iartă, madamă,
că te supăr…
LEONAŞ: Da unde, cucoană!… dimpotrivă…
LULUŢA: Dacă mi-l daţi… logodiţi-mă acu îndată cu el.
CHIRIŢA: Fie ş-acu, numai nu te tulbura… (Către Leonaş.) Madamă…
facem abuz de bunătatea d-tale… dar apoi vezi în ce stare-i biata copilă…
Fii bună, te rog, şi primeşte a te logodi cu dânsa… ne-i îndatori peste
măsură.
LEONAŞ: Cu mare bucurie… Cea mai mare dorinţă a mea este ca să vă
îndatoresc… poftim inelul meu.
CHIRIŢA: Foarte mulţămesc… Luluţo, iaca inelul d-sale… dă-i acum peal
tău… şi să vă fie logodna într-un ceas bun… amin!
(Leonaş şi Luluţa schimbă inelele.)
LULUŢA (veselă): M-am logodit… m-am logodit! De-acum ziceţi să
cânte muzica… să-nceapă balul… la bal… la bal…
CHIRIŢA: Bal înaintea mesei?
ŞARL (încet Chiriţei): Ne la contrariez donc pas… puisqu’elle est folle.
(Tare.) En avant la contredanse.
CHIRIŢA (căutând cu dragoste la Şarl): Fie, monsiu Şarlă… Vous serez
mon cavaler?
ŞARL (în parte): Crac.
CHIRIŢA: Hai, boieri… să vă văd…
(Orhestrul cântă contredansul. Chiriţa joacă cu Şarl, în faţă cu Guliţă,
care joacă cu Luluţa. Leonaş slujeşte de damă lui Bârzoi şi joc amândoi
vis-à-vis cu doi musafiri. Musafirii mai în fund.)
TOŢI (jucând)
Ah, ce plăcere de-a juca
Şi de griji a scutura.
CHIRIŢA
Ah! monsiu Şarlă… te rog, îmi spune
Dacă joc frumos cancan?
ŞARL
Ah! que des graces! Joci de minune
(în parte) Elle danse comme un ours blanc.
TOŢI
Ah! ce plăcere de-a juca
Şi de griji a se scutura.
CHIRIŢA: Destul, c-am obosit!
LEONAŞ (strângând pe Luluţa în braţe): Ah! dragă Luluţă… deacum
eşti a mea şi nimic nu ne mai poate despărţi…
CHIRIŢA (către musafiri): Vezi, dacă-i actriţă… cât de bine-şi gioacă
rolul.
LEONAŞ: De-acum festa-i jucată; pot să m-arăt fără grijă.
CHIRIŢA: Festa?… ce vra să zică asta?
LEONAŞ (scoţându-şi capela): Mă cunoşti, Chiriţoaie, cine sunt eu?
CHIRIŢA, BÂRZOI, GULIŢĂ: Leonaş!
LEONAŞ: Eu!… v-am jucat-o bună?
CHIRIŢA (căzând pe un scaun): Ah! ne-o jucat-o, Pepelea!
BÂRZOI: Ian stăi, moţpane… dacă-i pe feste?… apoi să ţi-o joc eu mai
sărată şi mai chipărată… doar am puterea-n mână… doar îs ispravnic!…
LEONAŞ: Ba te şterge pe guriţă, boierule… Iaca demisionul d-tale. (Îi dă
un pachet.)
BÂRZOI: Demisionul?
LEONAŞ: Aşa… mai dinioare am primit un plic de la directorul
Departamentului, care mi-i prieten, şi înăuntru am găsit demisionul dtale.
BÂRZOI: Da să n-am parte de Chiriţa dac-am gândit vrodată să-mi dau
demision. (Citeşte:) ―Demisionul ce ai dat din postul de ispravnic se
primeşte… şi se porunceşte d-tale ca să încredinţezi trebile ţinutului dsale
d-lui Leonaş, noul diregător.‖ – Am sfeclit-o! (Cade pe un scaun de
altă parte.) Da bine… pentru ce?… care-i pricina?
LEONAŞ (încet): Curcanul cel bătrân ţi-a jucat festa… Ce să faci?… s-a
trecut vremea curcanilor!… Iar cât pentru logodna mea cu Luluţa, de nu-i
încuviinţa-o acu îndată… spun lui Piciu bricicarul să deie jalbă că i-ai luat
o carboavă chiar de haram.
BÂRZOI: Încuviinţez… încuviinţez, numai taci.
CHIRIŢA (pe gânduri): Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?…
nu se poate… (tare) nu se poate!
LEONAŞ (încet, Chiriţei): Ba se poate, căci almintire… l-oi ruga pe
prietenul meu, pe ofiţerul cel de azi-dimineaţă, să arate portretul d-tale
lui Bârzoi… Se poate acum?…
CHIRIŢA (plecând capul): Se poate!
LEONAŞ: Care vra să zică… toate s-o pus la cale… Acum, boieri dvoastră,
fiindcă un ispravnic trebuie să fie un om aşezat… vă poftesc la
nunta mea cu duduca Luluţa. Dumneei cucoana Chiriţa şi cuconul
Grigori, preaiubitul ei soţ, s-au primit a ne fi nuni mari… aşa este?
BÂRZOI, CHIRIŢA (zâmbind mânzeşte): Cum nu?… cu mare bucurie.
LEONAŞ: Cât pentru monsiu Guliţă, dacă tot voieşte duel?
GUGULIŢĂ: Bai!
ŞARL: Comment! tu refuses, malheureux!
GUGULIŢĂ (cu nerăbdare): Qu’est ce que vous voulez?… Omorision?
ŞARL: Fricosion… va! (În parte.) Quel petit crétin!
ION (intrând): Cucoană… să deie bucate?
CHIRIŢA: Strigă să deie.
ION (la uşa din fund, strigă chiuind): Mă Postolachi… mă!… dă bucate la
masă… mă!
CHIRIŢA: Carnacsî, că ne-ai asurzit! Boieri d-voastră… poftim… dle
Leonaş, ce-a fost s-a trecut… nădăjduiesc că nu ne-i refuza de-a şedea cu
logodnica d-tale la masă.
LEONAŞ: Dimpotrivă, cucoană dragă, (încet) şi drept dovadă că sunt
prietenul d-tale, poftim portretul.
CHIRIŢA (încet, luând portretul): Să-ţi spun drept… mare comedian ai
mai fost!
LEONAŞ: Apoi… nu ştii că lumea-i un teatru plin de comedieni?
CHIRIŢA: Bine zici… blagoslovită să-ţi fie vorba!… tocmai asta era s-o
spun şi eu d-lor-sale… (Arată publicul şi înaintează spre el.)
Credeţi-mi mie; cei mulţi în lume,
Fie din Londra sau din Focşeni,
Fie cu stare, cu rang, cu nume,
Joc ades roluri de comedieni.
Cela ce strigă că ţara piere
Pân’ ce apucă vreun ciolan
Şi, cât îl roade, stă în tăcere…
Cine nu-l ştie că-i comedian?
GULIŢĂ
Cel care vecinic se tot făleşte…
Că-i de neam nobil cât un sultan…
Şi-n fapta-i neamul şi-l necinsteşte…
Îi prost sărmanul! prost comedian!…
ŞARL
Celui qui tourne cum bate vântul,
Fiind azi jidov, mâini moldovan…
Est un… non trouve au juste cuvântul;
Une girouette… un comedian.
LULUŢA
Cela ce caut-o zestre mare,
Deşi el poate nu face-un ban,
Şi zice fetei că-i dragă tare…
Are iubire de comedian.
LEONAŞ
Cel care jacaş fiind de moarte
A luat pielea de pe sărman…
De-l vezi deodată blând, smerit foarte…
Să fugi de dânsul că-i comedian.
CHIRIŢA
Astfel e lumea… o comedie!
Iar noi, artiştii care-o jucăm,
N-avem dorinţă alta mai vie
Decât aplauzi să merităm.
TOŢI
Astfel e lumea… o comedie!
Etc., etc., etc.
(La sfârşitul cupletelor uşile din fund se deschid şi toţi se pornesc spre
masa care se vede dincolo de uşă.)
(Cortina cade.)
Chiriţa în Iaşi
Chiriţa în Iaşi
sau
Două fete ş-o neneacă
Comedie cu cântece, în 3 acte
PERSONAJELE:
Cucoana CHIRIŢA
GRIGORI BÂRZOI, soţul ei
ARISTIŢA, CALIPSIŢA, fetele lor
PUNGESCU, coţcar bucureştean
BONDICI, coţcar ieşean
GULIŢĂ, copilul Chiriţei
Văduva AFIN
LULUŢA, copila ei
Sărdarul CUCULEŢ, director de agie
UN FECIOR BOIERESC
IOANA ţiganca
UN SLUJITOR DE BARIERĂ
UN SURUGIU
UN NEAMŢ CU ORGĂ
POFTIŢI LA BAL, SLUGI,
SURUGII, CAI DE POŞTĂ
Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul artiştilor
români, la 1850.
ACTUL I
Teatrul reprezintă uliţa Păcurarii plină de omăt; în stânga, în fund, se
vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote şi pocnete
surugieşti. Bariera se ridică şi încep a trece în fund vro 16 cai de poştă,
care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din
dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii
sunt aninate o mulţime de sipete şi de cutii, iar pe deasupra lor şade o
ţigancă învelită într-o cergă strenţeroasă; ea ţine în mână o cutie cu
bonete. Pe capră stă un fecior boieresc, ţinând altă cutie. Înăuntru se află
cucoana Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă Bârzoi. Începe a însera şi a
ninge.
SCENA I
CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, GUGULIŢĂ, ŢIGANCA, FECIORUL,
SLUJITORUL DE BARIERĂ, UN SURUGIU
SLUJITORUL (alergând după trăsură, zice ţigancei din coadă): Cine
zici că-i în trăsură?…
ŢIGANCA: Cucoana Chiriţa.
SLUJITORUL: Cum?… Criţa?
ŢIGANCA: Chiriţa… surdule.
SLUJITORUL: Chiriţa Surdulea?… Da cască-ţi pliscul mai tare… cioară,
şi cârâie mai dezgheţat… Ce cucoană-i în trăsură?
ŢIGANCA: Du-te pârlii! că doar n-am să-ţi toc la ureche până mâine.
SLUJITORUL: De!… Baragladină, te-ai pichirisit?
ŢIGANCA: Baragladină eşti tu, guleratule!
SLUJITORUL: Ian vezi moachia, că s-o fudulit… (Azvârle în ţigancă cu
omăt.) Hâşi, cârâitoare!
ŢIGANCA: Şezi binişor, blestematule, că te ia dracu.
SLUJITORUL: Hâşi, ciocănitoare!…
ŢIGANCA: Bată-te pârdalnicu să te bată!… şezi binişor.
SLUJITORUL: Hâşi, duh de baltă…
CHIRIŢA (scoţând capul şi primind omătul în obraz): Ce este? ce-aţi
păţit… carnacsî! că era să mă chiorască!… Cine-azvârle cu bulgări?…
(Către ţigancă:) Ce te-o apucat, mă rog, coţofano, de cârâi ca cioara-n
par?… Ie sama la lucruri bine, şi taci din plisc. (Întorcându-se către
fecior.) Şi tu, mojicule, ce stai în capră ca un degerat şi nu zici surugiilor
să meargă?… Vai, bată-vă crucea, mangosiţilor, c-o să-mi faceţi zile
fripte!…
SLUJITORUL (la oblon). Cucoană…
CHIRIŢA: Ce-i?
SLUJITORUL: Cum îi numele d-tale?
CHIRIŢA: Cum mi l-o dat nânaşu… Lipseşti de-acole.
SLUJITORUL: Aşa ştiu şi eu… d-apoi vezi, cucoană, că trebuie să te
trecem la catastiful barierei.
CHIRIŢA: Să mă treci la catastif pe mine?… da ce sunt eu, să mă treci la
izvod?… Auzi vorbă!… Măi! că obraznici mai sunt guleraţii işti cu
săbiuţe…
Lipseşti, mojice!
Lipseşti de-aice,
Că-ţi sar în păr
Şi te bat măr.
Auzi dârzie! blăstămăţie!
Obrăznicie
Şi mojicie!
În catastifuri el să mă scrie;
Să-mi facă mie
Catagrafie,
Parcă aş fi marfă de băcălie,
Braşovenie
Sau lipscănie!
TOŢI
Lipseşti, mojice!
Lipseşti de-aice,
Că-ţi sar în păr
Şi te bat măr.
SLUJITORUL (astupându-şi urechile): Ho, ţară!… că doar n-am urechi
de săftian… Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe nime-n târg, pân-a
nu-l întreba de nume.
CHIRIŢA: Ei! c-or să-mi scoată sufletu!… Du-te de scrie c-o venit în Iaşi:
cucoana Chiriţa a banului Grigori Bârzoi, de la Bârzoieni, cu Aristiţa,
Calipsiţa şi Guliţă, copiii lor.
SLUJITORUL (în parte): Mă!… ce pomelnic (Tare.) Cum ziseşi,
cucoană?
CHIRIŢA: Iaca surdu!… (Repede.) Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă
Bârzoi ot Bârzoieni. (La surugiu.) Mânaţi, măi, şi luaţi seama la covăţele.
(În parte.) Aice-n capitală eşti tot cu zilele-n mână.
SLUJITORUL (în parte): Criţa, Răstiţa, Lăpşiţa şi Gurluiţă Brânzoi!…
da… a dracului nume!… parcă se bat babele-n gură… Mă duc să-i torn în
catastif. (Merge spre barieră.) Gurluiţă, Lăpşiţa… Criţa… (Iese.)
CHIRIŢA (la surugii): Pornit-aţi, jărpanilor?
SURUGIUL (îndemnând caii): Hi, hi, hi, hi, copii… nu mă lăsaţi… Hi, hi,
tătucă… Hi, hi, mânca-v-ar lupii. (Pocneşte.) Hi, Iudă… Hi, jupitule. Iaca,
mă! c-or să mă lase-n troian… Hi, hi, da hi… lua-v-ar dalacu… prohodi-var
cioarele!…
CHIRIŢA (scoţând capul repede): Tacă-vă gura, beţivilor, că vă aud
copilele.
SURUGIUL: Ian lasă-ne, cucoană hăi… nu ne mai necăji, că destul necaz
avem noi cu rădvanul ista, ardă-l focu!…
CHIRIŢA: Ba să te ardă pe tine focul… auzi?… rădvan!… trăsura mea de
nuntă, nouă-nouşoară!… de abia din vremea bejăniei!… Hai, mânaţi şi nu
mai faceţi vorbă.
SURUGIUL: Hi, hi… odată, copii, cu toţii… Hi! lăsa-v-aţi oasele cioarelor
şi pelea vameşului… Ha, ho, ha, ho, tbrr… degeaba!… deacum ne-am
troienit…
CHIRIŢA: Ne-am troienit?… Iaca! na, şi alta acum… chiar colac peste
pupăză! (Feciorului.) Ce stai ca un butuc în capră, mangositule… coboară
de-agiută la trăsură… Ian vezi-l, mă rog, parcă-i un boieri!… nu-i bun nici
de-o treabă…
FECIORUL (leneş): Dacă-i chiar în zadar… nu ne scoate de-aici nici
dracu…
CHIRIŢA: Sărmane, sărmane… ţi-oi arăta eu acuşi pe dracu,
somnorosule… dă… dă!…
FECIORUL (scoborându-se): Somnoros, da! şi eu n-am închis ochii de
două nopţi!
CHIRIŢA (sărind din trăsură): Ian auzi-l că şi răspunde!… (Lunecând.)
Carnacsî! că era să-mi rup şălele (Împingând feciorul.) Ia, colo… colo la
răzor, tontule… pune umăru de-mpinge, că eşti coşcoge… (La surugiu.)
Hai, măi, opintiţi vârtos.
SURUGIUL: Hi, hi, zvânta-v-ar vântu şi v-aş vinde păstrama!
CHIRIŢA: Tacă-vă gura, blăstămaţilor! că vă aud copilele! (La fete.)
Astupaţi-vă urechile! (În parte.) Îi un păcat cu nişte ghiorlani. (La
ţigancă.) Da tu, cheramo, ce stai acolo parcă cloceşti ouă… de-te gios să
se mai uşureze trăsura.
ŢIGANCA: Cuconiţă, nu mă pot scoborî făr’ de scară.
CHIRIŢA: Scară?… ţi-oi da eu la scară, coţofană… deschide-ţi aripile şi
sai la pământ… da doar mi-i strica cutia… c-atâta-ţi trebuie.
ŢIGANCA (sărind): Valeu!… că mi-am scrântit piciorul! valeu!
(Sărind, scapă cutia, care se strică.)
CHIRIŢA: Tronc! parcă-nadins i-am zis să mi-o strice!… Of! săracan de
mine! că-mi vine să ţip şi să ieu câmpii!… Mult oi să mai stau în drum?
(Aleargă la oblon şi lunecă.) Carnacsî! că mi-o plesnit şireturile de la
rochie!… Aristiţo, Calipsiţo, daţi-vă gios şi voi, doar ne-om distroieni mai
degrabă… ia aşa… frumos… încet, să nu lunecaţi.
(Aristiţa şi Calipsiţa se cobor, Guliţă vrea şi el să iasă, dar Chiriţa îl
opreşte.)
GULIŢĂ (cepeleag şi alintat): Să mă cobor şi eu cu ţâţacele?
CHIRIŢA: Ba nu, Guliţa mamei… nu, drăguţă; mata şezi în trăsură ca să
nu răceşti.
GUGULIŢĂ: E!… neneacă, vreau să mă cobor… na…
CHIRIŢA: Ba nu, suflete… dacă mă iubeşti… şezi mătăluţă locului,
puiule, şi te învăleşte cu contăşu băbacăi.
GULIŢĂ: Ei, m-am săturat de contăş; vreau să mă dau pe gheaţă…
CHIRIŢA: Ba… să nu faci poznă, Guliţa neneacăi, c-apoi s-a mânia
neneaca şi nu ţi-a mai cumpăra minavet… ştii mata… minavetu care ţi lam
făgăduit…
GUGULIŢĂ: Aşa! de trei ani de când mă porţi cu făgăduinţa…
CHIRIŢA (sărutându-l): Guliţa mamei!… că nostim eşti… nu fii de
diochi… (Închide oblonul şi zice surugiilor:) Hai, flăcăi, de-acum, că vă
făgăduiesc bacşiş bun… câte un fifirig de om… (Căutând în culise.) Iaca
poznă! da unde-s surugiii?
FECIORUL: Or fi fugit!… cine ştie?… la vro crâşmă poate… (În parte.)
Hei, că nu-s şi eu cu dânşii!
CHIRIŢA: O fugit şi m-o lăsat lată în mijlocul drumului!… bre! c-o să mă
lovească ceva! (Furioasă.) Ei, apoi să nu te-apuce şăptezeci de
năbădăici?… Kirie eleison! (Vine iute în faţa publicului.) Mă rog, cine
ţine poştele?… cine-i otcupcicul ghipcanilor?… să deie ochi cu mine,
dacă-l ţine curăua… să-i zic două vorbe… da vorbe!… să le pomenească
cât o trăi… ştii?… cole…engolpion de anul nou 1844.
I
Ian să-ţi spun, otcupcic dragă,
Vel otcupcic de ghipcani!
Toţi motanii, fără şagă,
Nu-ţi plătesc nici chiar doi bani!
Of! mări frate,
De ai păcate
Cu cai de poştă să te porneşti;
De multă ciudă,
De multă trudă,
Te simţi, cu poşta, că-mbătrâneşti!
Ba nu-s propele,
Nici căpiţele;
Ba ştreangu-i putred de ars în foc!
Hi, pliosca, trosca,
Hi, trosca, pliosca!…
Sluga-n pricină… eşti tot pe loc!
II
Drept să-ţi spun, otcupcic dragă,
Vel otcupcic de ghipcani!
Toţi motanii, fără şagă,
Nu-ţi plătesc nici chiar doi bani!
Căci dacă pleacă,
Colbul te-neacă;
Glodu-ţi lipeşte benghiuri pe nas;
Biciul pocneşte
De te-asurzeşte,
Şi caii poştei alerg… la pas!
Ba stau la dealuri;
Te dau de maluri;
Îţi sfarmă trupul de nu mai poţi!
Şi de nu-ţi pasă,
Ajungi acasă
C-un ochi, c-o mână, şi cu trei roţi!
CHIRIŢA (alergând în fund): Poftim poşte!… dacă nu merg caii, fug
surugiii!… Da unde s-o înfundat blăstămaţii? (Intră în culisa din
dreapta, din fund.) Vai! că buni-s de spânzurat în iarmaroc!… Auzi!…
carnacsî, că lunecuşu-i!… Valeu!… (Se aude căzând pe gheaţă.)
ARISTIŢA, CALIPSIŢA: Vai de mine! a căzut neneaca pe gheaţă!…
(Aleargă amândouă după Chiriţa şi se aud picând şi ţipând în culise:
―Valeu!… Valeu!…‖)
FECIORUL (căutând în dreapta): Haita… buf… na, c-o căzut şi
duducile… Ha, ha, ha… una peste alta…
(În vremea aceasta Guliţă se coboară furiş din trăsură şi începe a se da
pe gheaţă.)
GUGULIŢĂ: Uţa… a… a… Bine-i de dat de-a săniuşul… Uţa… a… a…
Neneaca s-a dus… bine-mi pare!
ŢIGANCA (ghemuită în cergă lângă coada trăsurii): Da astâmpă ră-te,
cuconaşule, că-i cădea jos şi ţi-i sparge capu.
GUGULIŢĂ: Taci, coţofană… nu cârâi.
ŢIGANCA: Haide, hai, că te-a vedea ea cucoana acuşi.
GUGULIŢĂ: Taci, îţi zic, c-apoi ştii… (Către fecior.) Măi, fecior boieresc,
vin’ de te dă pe gheaţă cu mine.
FECIORUL: Ce să fac?… că doar n-am zece capete de stricat…
GUGULIŢĂ (mânios): D-apoi dacă-ţi poruncesc eu?… nu vrei?… Ei las’
măi bade, că te-oi drege eu.
FECIORUL (în parte): Ba-i drege tu pe cine-ai mai dres, sfrijitule.
GUGULIŢĂ: Uţa… a… las’ că te-oi spune eu şi bunicăi, şi mătuşicăi, şi
băbacăi, şi neneacăi… Uţa… a… (Se aude dincolo de barieră un sunet de
zurgălăi şi un glas de jidov strigând: ―Vio, vio.‖)
SCENA II
FECIORUL (lângă oblon),
ŢIGANCA (lângă coada trăsurii),
GULIŢĂ (dându-se de-a săniuşul pe dinaintea ei),
BONDICI, PUNGESCU, un neamţ cu orgă şi slujitorul
BONDICI (la barieră): Mă! cel cu trăsura… fă înainte… Ce-ai închis
şoseaua?
FECIORUL (căutând în stânga): Dec! cum oi să fac înainte, dacă ne-am
troienit?
BONDICI: Ce-mi pasă mie?… dă-te-n lături că n-am să şez aici toată
noaptea pentru hatârul tău.
FECIORUL: Măi omule, da n-auzi că ne-am troienit?
PUNGESCU (asemene la barieră): Înhamă-te pe tine şi trage zdreavăn
pănă ce-i ieşi din zăpadă.
FECIORUL: Ba-ţi pune pofta-n cui.
PUNGESCU: Hait! o păţirăm de la roate… Ei, ce facem acum?
BONDICI: Hai să lăsăm harabagiul şi să ne suim într-o sanie de birjă.
PUNGESCU: Fie ş-aşa… hait… vină şi tu, neamţule, cu noi.
NEAMŢUL: No gut… maine heren.
(Bondici, Pungescu şi Neamţul cu orgă intră pe la barieră. Slujitorul îi
opreşte.)
SLUJITORUL: Cum îi numele d-voastră, domnilor?
BONDICI: D-lui îi spătarul Haţmaţuchi, şi eu aga Crastaveţovici:
amândoi cu şezutul şi cu avutul în Focşani… Cât pentru d-lui Neamţul, îi
vestitul baron fon Şonţberg, care vine de la Podul-Iloaiei ca să deie
concerturi instrumentale în folosul său. Drept care avem cinste a ne
închina d-tale cu tot respectul, noi, sus-pomeniţii şi jos-iscăliţii: spătarul
Haţmaţuchi, i aga Crastaveţovici, i baron fon Şoacăţenberg. (Se închină
şi vine în faţa scenei.) Zi cruce-ajută şi dă înainte la catastih dacă poţi,
cenuşerule.
(Slujitorul rămâne încremenit şi şuieră de mirare. Neamţul începe a
cânta din orgă şi se trage în fund lângă trăsură, Bondici şi Pungescu
vin în faţa scenei.)
PUNGESCU: Ha, ha, ha!… repede mi-l luaşi pe bietul dorobanţ, nene…
BONDICI: Nume vroia? nume i-am dat. Să se sature.
GUGULIŢĂ: Îra!… Iaca un minavet de canari, cum vreau eu. (Aleargă
lângă neamţ, împreună cu feciorul şi cu ţiganca.)
BONDICI: Iaca neamţul dracului!… nici n-a apucat a intra în Iaşi şi a şi
început a rupe urechile ieşenilor. Nu-i destul că ne-a asurzit pe noi în
harabaua cea jidovească, de la Roman, şi tot drumul!… Ia să vezi cum o
să-mi gologănească sinpatrioţii!… Păcat numai că n-are vro momiţă sau
vrun urs, că s-ar face stup de bani.
PUNGESCU: Ce spui, vere?… care vrea să zică… dobitoacele aci în Iaşi?…
BONDICI: Hai, hai!…
PUNGESCU: Apoi dar… ne-am sfinţitără noi doi?…
BONDICI: Niboisa, fricosule… nu mi te da, păcătosule… dar, ia lasă
vorba asta… să venim la treaba noastră. Am scăpat din Focşani cum am
putut… cu nepus în masă… că de punea mâna ispravnicul pe noi, ne
trântea poate la gros…
PUNGESCU: Vrei să zici la puşcărie.
BONDICI: Şi asta din pricina ta; dacă eşti prost şi laşi să te prindă la cărţi
cu mâţa-n sac?…
PUNGESCU: Ce pisică-n sac, neneo? vina mea-i dacă s-a găsitără alt
cartofor mai ţeapăn decât mine şi m-a zăritără când am tras pă riga de
desubtul cărţilor?
BONDICI: În sfârşit, ce-a fost s-a trecut… am scăpat de-acolo; acum ne
rămâne să ne păzim aici vro câtăva vreme, păn’ ce s-o face lucru
muşama… De aceea trebuie mai întâi să ne prefacem numele; să le mai
lungim. Tu te-i chema de azi înainte Pungescovici şi eu Bondicescu.
PUNGESCU: Ei ş-apoi!… despre trai cum a s-o ducem?… că numai cu
escu şu cu ovici, tot covrigi, tot spanac.
BONDICI: Despre trai?… helbet!… feţi logofeţi de soiul nostru, cu
meseria stosului şi a bancului, nu pier în Iaşi.
PUNGESCU: Se poate, nenişorule… dar mai bine m-aş închiorchioş a eu
în Bucureşti.
BONDICI: Pentru ce, neică?
PUNGESCU: Pentru ce?…
De-ai umbla întreaga lume;
De-ai călca pe rând anume:
Ţara englezească,
Ţara franţuzească,
Ţara spaniolească,
Nemţească, leşască,
Italienească,
Păn’ şi cea grecească,
N-ai găsi chiar într-o mie
Aşa târg vestit să fie,
Pentru boscărie,
Pentru stosărie,
Pentru coţcărie,
Matrapazlărie,
Şi ruşfetărie
Şi potlogărie!
BONDICI: Nu zic ba, neiculiţă, dar apoi şi târgul nostru… când ai şti.
(Caută împrejur.)
PUNGESCU: Spune, că nu ne aude nime.
BONDICI: Iaşul nostru-i chiar de gemene cu Bucureştiul vostru.
PUNGESCU (cu bucurie): Aoleo!
BONDICI: Ce-ţi spun eu.
PUNGESCU: Care vrea să zică… de-om lua treaba de la mertepea ş-aci,
am înfundatără pă dracu?
BONDICI: Ba încă şi pe tată-său… c-apoi vezi tu, neiculiţă… viaţa-i un
stos de la început păn’ la sfârşit, şi lumea o masă de cărţi. Tot meşteşugul
îi să pontariseşti la vreme şi să găseşti ruteua norocului, ca să faci roi…
PUNGESCU: Prea bine… dar dacă ai goană dă fante?
BONDICI: Furi o carte, ş-aşa îţi dregi bosuiocul.
BONDICI
Neneo, mă crede, viaţa-i un stos;
Lumea o masă cu postav verde.
Tot meşteşugu-i de-a juca gros;
De-a punta bine şi… de-a nu pierde!
PUNGESCU: Ei, apoi halal de mine.
BONDICI
Halal de tine dacă vei şti
Să-ţi spoieşti bine fruntea, obrazu,
Şi, fără frică de-a te roşi,
Să faci transporturi… cu cinsteamazu!
(Împreună.)
de tine vei
Halal dacă şti
de mine voi
ş.c.l. ş.c.l.
SCENA III
Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA
CHIRIŢA: Of!… îmi vin istericale greceşti!… am alergat pin toate
crâşmele, şi surugiii… tufă… Of! cine mi-o zis să mă pornesc eu de la
Bârzoieni?…
ARISTIŢA: Neneacă… nu te tulbura, că iar te-a durea rastul.
CHIRIŢA: Cum să nu mă tulbur, Aristiţo dragă… dacă m-o lăsat în
mijlocul drumului, cu căţel… cu… Ce-o să facem acum?…
BONDICI (în parte): O neneacă cu două fete… (Încet, lui Pungescu.)
Aţine-te, muntene, c-aici-i pe treabă…
PUNGESCU (scoţând repede o pereche de cărţi, taie repede un stos): Pă
trebuliţă?… hareci!… stos!…
CHIRIŢA (cu deznădăjduire): Şi nici un bărbat… nime ca să ne vie întragiutor…
Îmi vine să mă trântesc la pământ, ca jidanii.
BONDICI: Un bărbat!… iată-mă-s… poruncă. (Înaintează spre Chiriţa.)
CHIRIŢA: Ce-mi văzură urechile şi ce-mi auziră ochii!… Slavă ţie,
Doamne, că iată în sfârşit un creştin!…
PUNGESCU: Doi hristiani, cocoană… că sunt şi eu p-acilea.
CHIRIŢA: Foarte vă mulţămesc… dar, mă rog, să mă fericesc cu numele
dumilorvoastră…
BONDICI: D-lui, prietenul meu, este spătarul Pungescovici.
PUNGESCU: Şi d-un aga Bondicescu, al meu amic…
CHIRIŢA (în parte): Un spătar ş-un agă! (Încet şi repede, fetelor.)
Ţineţi-vă mai drept şi zâmbiţi nurliu.
BONDICI: Dar, mă rog, cucoană, să ne norocim şi noi…
CHIRIŢA: Eu sunt cucoana Chiriţa a banului Grigori…
BONDICI: Şi duducile?…
CHIRIŢA: Bârzoi…
BONDICI: A! Bârzoi?… şi duducile?…
CHIRIŢA: Ot Bârzoieni… (Se închină.)
BONDICI: Am înţeles… dar duducile?
CHIRIŢA: Copilele mele… Aristiţa şi Calipsiţa. (Încet, fetelor.) Faceţi tali
frumos. (Tare.) Le-am adus la Iaşi, drăguţile, ca să pitreacă câşlegile; şi
puneţi-vă în gând, boierilor, că după ce ne-am necăjit pe drum două zile
şi două nopţi, când s-agiungem la gazdă… ne fug surugiii tocmai la
capătul târgului.
BONDICI: Cum se poate?
CHIRIŢA: Aşa, zău… am păţit-o chiar ca cela care s-a înecat la mal.
BONDICI: Ei!… las’ că-oi spune eu asta vărului meu…
CHIRIŢA: D-lui ţine poştile?
BONDICI: Dar.
PUNGESCU (încet, lui Bondici): O tăiaşi groasă, nene…
BONDICI: Taci, nerodule…
CHIRIŢA: Să-ţi spun drept… dar să nu-ţi fie cu supărare… vărul d-tale nare
nici un haz cu poştile d-sale… Lehamete şi de parale.
BONDICI: Da de câte ori i-am spus-o eu însumi, cucoană dragă… Ce
folos însă!… nu înţelege de cuvânt… (Încet, lui Pungescu.) Ce zici de fete,
măi?
PUNGESCU: Au zestre oare?
BONDICI: Aşa-mi miroase… (Cucoanei Chiriţa.) Cucoană Chiriţă, noi
amândoi suntem gata la poruncile d-tale şi preafericiţi de a te putea
înlesni la orice-i dori în târgul nostru…
CHIRIŢA: Bunătatea d-voastră…
BONDICI: Ce se potriveşte!… Primiţi deocamdată braţele noastre, ca să
vă ducem la gazdă, şi cât pentru trăsură, n-ai nici o grijă… om trimite
boii noştri ca s-o aducă.
CHIRIŢA: Bucuros!… (În parte.) Ce cuconaşi de treabă!… când ar fi şi
holtei! (Încet, fetelor.) Daţi braţul şi mergeţi pupuică… tot pe vârful
scarpilor…
TOŢI
Haideţi împreună
Vesel să pornim,
Şi-ntr-o casă bună
Să ne găzduim.
BONDICI (Aristiţei, dându-i braţul)
Demuazelă dragă, sunt prea fericit,
Că să-ţi dau eu braţul m-am învrednicit!
PUNGESCU (Calipsiţei, asemene)
Demuazelă scumpă, în veci n-oi uita
C-astăzi, la braţetă, merg cu dumneata!
CHIRIŢA (în parte)
Unul zice-i agă, celalalt spătar;
De i-aş prinde gineri, i-aş lua în dar.
Unul zice-i agă, celalalt spătar;
De i-aş prinde gineri, aş dă sărindar!
TOŢI
Haideţi împreună
Etc. etc. etc.
(Bondici, Pungescu, Aristiţa şi Calipsiţa ies la braţetă prin dreapta.
Chiriţa-i urmează puţin şi se opreşte. Neamţul, care a stat tot în fund,
începe a cânta din orgă.)
SCENA IV
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ şi ceilalţi
CHIRIŢA (oprindu-se): Da… Guliţă? Kirie eleison!… că era să-mi uit
odoru-n trăsură… (Se întoarce şi găseşte pe Guliţă lângă neamţ.)
GUGULIŢĂ: Nu pe aista, monsiu neamţule… cântă pe cellalt… (Bate din
picioare cu mânie.) Nu pe aista, e cellalt.
NEAMŢUL: No! lasenzi şon geen.
CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!… O ieşit dimonu din trăsură!… şi făr’ de
blană!… săracan de mine c-o fi îngheţat!… (Aleargă la Guliţă.) Ce faci
aici, diavoli?… Nu ţi-am spus să nu ieşi din contăşul băbacăi?…
GUGULIŢĂ: Ei, m-am săturat de contăş ca de mere acre.
CHIRIŢA: Auzi!… Ian priveşte cum i s-o roşit nasu!… parcă-i o sfeclă
digerată! (Îi şterge nasul cu batista.) Doamne! Doamne! ce păcat cu
nişte plozi! Măi Ioane, adă blana din trăsură… l-o lovi un giunghi şi mi-o
fi mai mare beleua. (Feciorul aduce o blană din trăsură.)
FECIORUL: Iaca şuba cuconaşului…
CHIRIŢA: Şi voi… chiori aţi fost de l-aţi lăsat să iasă dizvălit?… vină să
te-mbrac, păcatule… Ei, vină azi şi nu mă supăra.
GUGULIŢĂ: Nu mă supăra nici mata.
CHIRIŢA: Auzi plodu?… las’ că ţi-oi arăta eu… (Îl îmbracă cu de-a sila.)
Şezi binişor… nu crâcni… ţâst… să nu-ţi aud gura…
GUGULIŢĂ (zbătându-se): Nu vreau, nu vreau. (Plânge.) Las’ că te-oi
spune eu băbacăi…
CHIRIŢA (trăgându-l târâit): Ce face?… Of! c-o să mă nebunească
dimonu… parcă văd că iar are să m-apuce rastu… Ascultă, Guliţa
nineacăi: hai că ne-aşteaptă ţâţacele.
GUGULIŢĂ (trântindu-se la pământ): Nu-mi pasă mie de ţâţace… nu
merg.
CHIRIŢA: Ei, vină că-ţi cumpăr minavetu cela… ştii mata…
GUGULIŢĂ: Cumperi?… dacă-i aşa… ia-mi-l pe-aista, a lui monsiu
neamţu. Vină cu noi, monsiu neamţule…
NEAMŢUL: Gut… gut… ser bevol.
CHIRIŢA (în parte): Las’ să te văd eu acasă, păcatule, c-apoi ţi-oi da un
minavet de nu l-îi putea duce… Măi Ioane, rămâi aici cu ţiganca ca să
păziţi lucrurile, păn’ ce-or veni boii să râdice trăsura… da doar îţi pierde
vro cutie… c-apoi sfântu Neculai îi gata. (Pleacă cu Guliţă spre dreapta.)
SCENA V
Cei dinainte, văduva AFIN, sărdarul CUCULEŢ
AFIN: Ce minune!… Cucoana Chiriţa?
CHIRIŢA: Cucoana Nastasiica!
AFIN: Bine-ai venit.
CHIRIŢA: Bine-am găsit. (Se sărută.)
AFIN: Da ce vânt te-a adus pe la noi, soro dragă?
CHIRIŢA: Mi-am adus fetele de câşlegi, după obicei. (Încet.). Da d-ta
cum te întâlnesc singură… lângă barieră?…
AFIN: Am ieşit puţin ca să mă primblu afară din târg, că pin târg îi
potop… te ferească Dumnezeu!…
CHIRIŢA: Da, bine… pe gios?… ha?… Ei, dă… nu te roşi, soro dragă…
Lumea-i lume, şi tinereţa… Ce te sastiseşti?… între noi…
AFIN: Da nu mă sastisesc, soro, nicidecum… Mă primblu pe jos… pentru
că aşa-mi place. Am venit cu sărdarul Cuculeţ.
CHIRIŢA: Cu sărdarul? (În parte.) Hm! mititica…
CUCULEŢ: Sărut mâinile, cucoană Chiriţă.
CHIRIŢA: Plecăciune, arhon sărdar. Tot la agie eşti?
CUCULEŢ: Director şi supusă slugă.
CHIRIŢA: Şi la mai mare.
CUCULEŢ: Amin.
AFIN: Da… unde-s duducile?
CHIRIŢA: Îra!… ba că chiar!… unde-s?
AFIN: Ha, ha, ha… pe mine mă-ntrebi?
CHIRIŢA: Bine zici, săruta-ţ-aş ochii… S-o pornit de-aici la braţetă cu
doi cavaleri.
AFIN: La braţetă?… cu doi cavaleri?
CHIRIŢA: Precum zici, soro: unul, aga Bondicescu, şi cellalt, spătarul
Pungescovici… doi bujori, surioară, două zarnacadele!
CUCULEŢ (în parte): Bondicescu? Pungescovici?… mare poznă! (Scoate
un răvaş şi-l citeşte.)
AFIN: Ei bine, şi-ncotro au apucat truspatru?
CHIRIŢA: Hoisa, pe şoşe…
AFIN: Dar, îi cunoşteai mai de mult?
CHIRIŢA: Ba, cât hăciu!… Mi-o ieşit în drum să-mi deie agiutor; că nu
ştii, soro, ce-am păţit?… m-am troienit!… şi să vezi d-ta: Mă pornesc de
la Bârzoieni… şi încă bărbatu-meu îmi zicea: ―Soro dragă, nu te porni…
stai…‖ Când ce să vezi?…
AFIN: Apoi bine, cucoană Chiriţă, se poate să-ţi laşi copilele pe mâna
unor necunoscuţi?… Cine ştie ce berbanţi?…
CHIRIŢA: Puşche pe limbă-ţi… vai de mine! că începe a mă umfla grija
din tălpi… mă furnică sudori pe spate… Iaca pozna gata!… Nu cumva se
zăresc pe şoşe? (Se apropie de culise şi caută înăuntru.)
CUCULEŢ (în parte): Sameşul din Focşeni îmi scrie, cu poşta de astăzi,
despre un Bondici şi un Pungescu: doi coţcari care au dezbrăcat lumea
pe-acolo… şi mă sfătuieşte să-i priveghez de aproape… Oare tocmai ei să
fie?
CHIRIŢA: Nimică! tufă!… o intrat fetele-n pământ… Vai de mine! Arhon
sărdar, nu mă lăsa… de-a afla bărbatu-meu, zău, am sfeclit-o!… Ioane,
aleargă; ba… ba… stai la trăsură… Arhon sărdar… ridică toată agia în
picioare… săraca de mine!… aşa poznă!… să-mi fure fetele de la ochi!…
Hai degrabă cu toţii să le căutăm… Biata Aristiţa!… biata Calipsiţa! Sfinte
Mina… să ştii că-ţi dau şăpte paraclisuri…
CHIRIŢA
Degrabă, degrabă,
Cu toţi s-alergăm;
Să mergem în grabă
Să le căutăm.
Vai, bietele fete!
Că le-am prăpădit
Şi le-am dat pe biete…
De-acum m-am topit!…
(Neamţul începe a suna un valţ.)
CHIRIŢA (furioasă, aleargă de împinge pe neamţ): Da du-te pârlii,
şonţule, cu ţârlâitoarea asta. (Lunecă.) Carnacsî! că era să mă prăbuşesc!
TOŢI
Degrabă, degrabă
etc. etc. etc.
(Toţi aleargă în dreapta; Chiriţa trage de mână pe Guliţă, care trage
asemene pe neamţ de poala surtucului. Feciorul boieresc şi ţiganca
rămân lângă trăsură.)
(Cortina cade.)
ACTUL II
Teatrul reprezintă o odaie mare cu patru uşi; una în fund, care dă în
tindă; una în stânga, pe al doilea plan, care duce în iatacul Chiriţei; două
în dreapta, dintre care una, cea pe întâiul plan, se deschide în
apartamentul Aristiţei şi Calipsiţei, iar cea de mai în fund, în odaia lui
Guliţă. În faţă cu uşa apartamentului fetelor, este aşezată, lângă peretele
din stânga, o măsuţă cu o besacte deschisă şi cu gavanoşele de dresuri,
păişoare de făcut sprâncenele şi un bust de carton. În dreapta, lângă uşa
din fund, o masă mare cu rochii întinse pe dânsa. Scaune etc…
SCENA I
CHIRIŢA (şade dinaintea toaletei şi-şi face sprâncenele), ŢIGANCA
(calcă rochii în fund)
CHIRIŢA (cântă)
Ochii şi sprincenile
Fac toate pricinile…
(Se aude în odaia lui Guliţă un minavet.)
CHIRIŢA (răsărind): Iar!… o să mă năucească trântoru cu minavetu
lui!… Cât îi ziulica de mare tot ţârlâieşte… de urlă câinii mahalalei… Fa,
fa Ioană, du-te de zi cuconaşului să tacă, că m-am săturat de mojică ca de
mere pădureţe… îmi vine acru… (Ţiganca intră în odaia lui Guliţă.) Aşa
mi se cade, dacă mă potrivesc eu de-i cumpăr minavetu cela de la neamţ.
Las’ că ţine cât dracu pe tată-său. Tronc! că mi-o dat nucuşoară-n ochi…
fa… fa… (Ţiganca vine înapoi.)
ŢIGANCA: Aud, cucoană.
CHIRIŢA: Mă rog, ce ţi-am spus când ţi-am poroncit să-mi găteşti
păişoare cu bumbac pentru sprâncene? aud?…
ŢIGANCA: Mi-ai zis…
CHIRIŢA: Nu ţi-am zis să mi le faci subţiri?… Ian vezi cum mi le-ai
meşterit… parcă-s buzdugane de vel armaş din vremea domnilor greci!…
ŢIGANCA: Da lasă, cuconiţă, că-s tocmai cum trebuie… doar ţi-am mai
făcut eu pămătufuri şi badanale de sprâncene.
CHIRIŢA: Cum ai cârâit?…
ŢIGANCA: Niciodată nu ţi-ai făcut aşa de frumoase sprâncene… parcă-s
două lipitori umflate…
CHIRIŢA: Înghinate-s cum trebuie?
ŢIGANCA: Dizghinate… dizghinate…
CHIRIŢA (strănutând tare): Pe braţe!… M-o fi pomenind d-lui, Ioană.
ŢIGANCA: Te-o fi pomenind, cucoană.
CHIRIŢA: Când ar fi faţă sufleţelul, să mă vadă… cum şi-ar mai răsuci
musteţile!… (Iar strănută.) Iar mă pomineşte!
Ochii şi sprincenile
Fac toate pricinile,
Şi cu foc şi cu pârjol
Pe amor îl dau de gol.
Când un tinerel îţi place
Ş-amorez voieşti a-l face,
Cât mi-l iei puţin la ochi,
L-ai trecut cu dediochi.
Cât îi joci şi din sprâncene,
De amor se umflă-n pene.
Cât din buze mi-i zâmbeşti,
Chiar pe loc îl nebuneşti.
Iar de-i faci ş-aşa din mână…
Îi călare pe prăjină!
(Se aude iar minavetul în odaia lui Guliţă.)
CHIRIŢA: Iar! Iar!… Valeu! că mare păcate c-un plod!… îmi vine să latru.
(Aleargă la uşa lui Guliţă.) Ţâşt, diavoli, că mă bagi în ipohondrie.
GUGULIŢĂ (din odaie): Las’, neneacă, că învăţ mujica.
CHIRIŢA: Ţi-oi da eu acuşi o mojică, trântorule, de nu-i putea-o înghiţi.
(Intră în odaie.)
ŢIGANCA: Vai de mine! ce păcate pe capul meu de când am venit în
Ieşul ista!… ba îmbracă pe cucoana… ba găteşte duducile… ba calcă
rochii de bal… ba arde nucuşoară de sprâncene. Mă mir cum nu s-au
săturat de zbânţuit!… Ieri au fost la teatru şi-n astăseară merg la bal, la
Afinoaia; ş-apoi şi alt păcat! că încep a se-mbrăca de pe la toacă… Îmi
vine, zău, să iau câmpii…
(Se aude dând palme în odaia lui Guliţă şi Guliţă plângând.)
CHIRIŢA (intrând): Ia aşa… mai bine-i scânci tu, decât oi turba eu… Ce
mirosă-aici a pârlit?… arde ceva, vro petică?… (Aleargă la masa cu
rochii de ridică una şi o arată arsă în poale.) Iaca poznă! c-o lăsat cioara
feru pe rochii… destulă treabă!… Ian priveşte… rochie de bal îi asta?… Ei!
apoi să n-o ucizi în bătaie! bunătate de rochie cumpărată la Leiba Grosu
cu o mulţime de bani: douăzeci ş-atâţi de jumătăţi de irmilici noi!…
(Aruncă rochia în obrazul ţigancei.) Na! stahie-mpeliţată… mănânc-o
friptă cum îi… şi lipseşti din ochii mei că intru acuşi într-un păcat.
ŢIGANCA: Cuconiţă…
CHIRIŢA: Lipseşti, îţi zic… piei, că te zgârii… (Ţiganca fuge în odaia
Chiriţei.)
CHIRIŢA (plimbându-se furioasă): Uf! că nu mai este de suferit!… de
când am venit în Ieşi ca să-mi mărit fetele… am prins la istericale ca o
cheraţiţă… Poftim!… Cu ce-oi să mă duc eu acum la balul Afinoaiei?…
trebuie iar să-mi pun rochia cea de catife roşie şi turlubanu cel cu pene
stacojii… ca să mai aud iar vrun obraznic zicând că seamăn cu Nastratin
Hogea, ca mai deunăzi, la bal-masqué… Nu-i de suferit, nu-i de suferit şi
pace!
Dumzeneu să te ferească
De cutremur şi de foc,
De ghipcani ce stau în loc
Şi de slugă ţigănească.
Şi de-acele slugi plecate
Ce se-nchin, te linguşesc
Păn’ ce-ţi sar deodată-n spate
Şi ca corbii te ciupesc.
Aşa slugi le e de fugă
Sau de ele singur fugi…
De nu vrei s-ajungi chiar slugă
La aşa plecate slugi…
(Se aude afară următorul dialog:)
AFIN: Acasă-i cucoana?
FECIORUL: Acasă, dar să ghiloseşte acum.
SCENA II
CHIRIŢA, AFIN, LULUŢA
CHIRIŢA: Auzi, tontu? (Aleargă la uşa din fund şi o deschide.) Cucoană
Nastasiică… poftim, nu te potrivi…
AFIN: Poate că te deranjarisesc, cucoană Chiriţă?… dar n-am vrut să-ţi
trec pe la poartă ca o străină…
CHIRIŢA: Cum să mă rânjariseşti tocmai d-ta?…
LULUŢA (în parte): Rânjariseşti?… ha, ha, ha…
CHIRIŢA: Iaca şi Luluţa!… Ai scos-o din pasion astăzi?…
AFIN: Dar, pentru că mâine îi duminică.
CHIRIŢA: Da vezi ce frumuşică-i, diavoloaica! îţi vine s-o mănânci de
vie.
LULUŢA: Să mă mănânci?… mersi. (În parte.) Şi n-are măcar nici dinţi.
CHIRIŢA: Ha, ha, ha… Bat-o norocu! Nostimă-i!… vină să te sărute
mătuşica, Luluţa dragă… (O sărută.)
LULUŢA: Alei! maman… ce-a păţit mătuşica de şi-a pus lipitori pe
frunte? (Arată sprâncenele Chiriţei.) O doare capul?
CHIRIŢA: Eu, lipitori?…
AFIN: Ce lipitori?… unde vezi tu lipitori?…
LULUŢA: Ha, ha, ha… ba-s sprâncene… şi una-i numai pe jumătate!
CHIRIŢA: Ha, ha, ha. (În parte.) Cum i-aş suci gâtul când ar fi a mea!
LULUŢA: Maman, să-mi cumperi si mie o pereche de sprâncene din târg,
ca să le pun păpuşei de Anul Nou.
AFIN: Bine, bine, ţi-oi cumpăra. Taci din gură.
CHIRIŢA: Da de ce să tacă, soro? las’ să vorbească copila… că zice tot
nişte lucruri… Se cunoaşte că învaţă la pasion.
LULUŢA: Pansion, mătuşică… nu pasion.
CHIRIŢA: Fie şi pansion, că doar nu m-o crescut mama cu gubernată, ca
să ştiu nemţeşte.
LULUŢA: Guvernantă, mătuşică, nu gubernată… Da bine, mătuşică, aşa
vorbiţi pe-acolo, prin provincie?…
Guvernanta ne-a spus nouă
Că vorbiţi o limbă nouă;
Când e vorba de parchet?
Ziceţi curat că-i pichet.
Când e de tapiserie?
O numiţi patiserie.
Când de botine de glanţ?
Ziceţi botoaie cu clanţ.
Un ceasornic hronometru?
Îl numiţi cu barometru.
Ş-orice lucru de bonton?
Monton, zebon sau triton!
CHIRIŢA: Ha, ha, ha! Ce giuvaer îi! ha, ha, ha. (În parte, furioasă.) Ce
triton ţi-aş trage eu, trântorule… (Tare.) Ha, ha, ha! are un duh cât şapte,
şi dă dintr-însa nişte vorbe… ha, ha, ha.
AFIN: Mă rog, să nu mi-o deochi…
CHIRIŢA (scuipând): Ptu… ptu… ptu…
LULUŢA (culegând un pai, jos): Na! că ţi-a sărit un dinte, mătuşică.
CHIRIŢA (speriată): Un dinte? (Se repede şi ia paiul.) Ce dinte?… un
pai!…
LULUŢA: Altă dată să ştii, mătuşică, că aici, în Iaşi, nu este obicei să faci
ptu, ptu în obrazul altora… nu-i frumos…
CHIRIŢA: Auzi, păcatu?… auzi cum m-o înşălat? de mi-o sărit inima din
loc!… Să-ţi spun drept, soro dragă, ţi-i hazlie Luluţa… dar îi cam
obrăznicuţă… adică, să nu te superi.
AFIN: Mademuazelă, cere pardon mătuşicăi.
LULUŢA: Bai… bai…
AFIN: Nu vrei?… când îţi porunceşte maman?… Apoi, să te duci degrabă
la caraul şi să nu crâcneşti…
LULUŢA: Mersi, maman. (Se închină; în parte.) Tot mă dureau
picioarele; mai bine-oi şedea pe scaun.
(Se duce de se pune pe scaun înaintea toaletei şi, în toată vremea scenei
următoare, se apucă de face sprâncene şi musteţi bustului de carton ce
este pe masă… Îi pune roşu şi-i aşează zulufii.)
CHIRIŢA (în parte): Bine i-o făcut. (Tare.) Da de ce treabă, soro dragă?
AFIN: Las’ să mai prindă la minte, că-i prea nebună… Da ia spune- mi,
mă rog, ce fac copilele d-tale?
CHIRIŢA: Aristiţa şi Calipsiţa?… se gătesc de bal pe deseară, la mata.
AFIN: De pe acum?… De-abia a tocat…
CHIRIŢA: Ştii mata cum sunt fetele când se gătesc de bal… Ba le trebuie
una… ba alta… şi când te trezeşti, o înnoptat de tot. De aceea-i mai bine
să se apuce de toaletă încă cu ziuă… povestea vorbei: însuratul devreme
şi mâncarea de dimineaţă…
AFIN: Apropo de însurat… nu s-a înfăţişat nici un holtei ca să ceie
duducile?…
CHIRIŢA: Of! bată-i concina holtei!… că asta mă mănâncă pe mine… Ai
fete, soro? ai şi peri albi… zice că este la fteatru un cântec cu of, of, of…
AFIN: Îl ştiu… cel din Piatra din casă…
CHIRIŢA: Nu ştiu din ce piatră o fi; dar, nu-ţi uita vorba… l-am auzit o
dată la Botoşeni, şi de-atunci îmi huieşte necontenit în cap ca un
bondari… Am să ţi-l cânt:
Of, of, of, ce supărare,
De-a avea o fată mare!
AFIN: Da, îl ştiu, soro… l-am auzit…
CHIRIŢA: Nu-ţi uita vorba…
O hrăneşti
Ca s-o creşti,
Ş-apoi trebuie să porneşti
La vânat
Prin cel sat
Ca să-i cauţi un bărbat.
AFIN: Şi celelalte; destul… îl cântă şi ţiganii de ne asurzesc.
CHIRIŢA: Nu-ţi uita vorba.
De-i flăcău
Nătărău,
Te închini la duhul său.
De-i ghebos,
Uricios,
Îi zici nostim şi mumos;
Şi-i zâmbeşti,
Îl slăveşti
Doar să-l poţi să-l ginereşti.
(Împreună.)
CHIRIŢA
Of, of, ce supărare
De-a avea o fată mare!
AFIN
Of, of, of, ce supărare
Cu-o nebună ce leac n-are!
CHIRIŢA: Ei; apoi închipuieşte-ţi acum, soro… dacă cu o singură fată ai
atâte supărări, dar cu două?… când ai două cucoare mari ca mine?…
LULUŢA (în parte): Are cucoare mătuşica?… am să-i cer să-mi deie una
mie.
CHIRIŢA: Îra!… surioară dragă… eu te ţin de un ceas în picioare… alei!…
ia, aşa păţesc de câte ori gândesc că am fete de măritat: îmi pierd minţile.
(Aduce scaune.) Poftim de şezi, mă rog… şi mă iartă.
AFIN: Foarte-ţi mulţumesc… că trebuie să mă duc îndată acasă pentru ca
să port de grijă despre cele trebuincioase pentru bal.
CHIRIŢA: Da ia mai şezi… pentru hatârul meu… Să mă vezi moartă… să
mă-ngropi de te-i duce.
AFIN (în parte): Vai de mine! că mi-am găsit beleaua… (Şade.)
CHIRIŢA: (punându-se pe un scaun): Ş-aşa cum îţi spuneam, zic într-o
zi boieriului: Frate! ştii c-avem două fete mari? — Ba ce mari, îmi
răspunde sufleţelul, coşcogea!… cât nişte zdragoni (Bărbatu meu îi tare
mucalit, bată-l-ar norocu c-un car de galbeni!) — Ei bine, îi zic eu,
gândit-ai, dragă, să le mărităm? — Hai, hai! le-am găsit doi bărbaţi
şucada. — Care şi care? — Paharnicul Brustur şi căminarul Cociurlă,
vecinii moşiei noastre. — Brustur şi Cociurlă?… Elei, frate!… cum o să-mi
dau fetele după nişte boierinaşi de ţară?… Fete frumuşele… tinerele…
curăţele… hărnicele… cu franţuzasca lor… cu ghitarda lor… cu cadrilu
lor… gospodine bune… iconoame… cetite… giucate… pricopsite… să le fac
eu, pe una Brusturoaie şi pe ceealaltă Cociurloaie!… atunci s-agiungă!…
— Ea, Brusturoaie… ea, Cociurloaie… mai bine decât or mocni ş-or
îmbătrâni în casa părintească… Brustur şi Cociurlă au moşioare bune; au
bănişori buni… au vitişoare bune. — Ei! şi pentru că au vite, de aceea să-
mi fac eu blestemul ca să le dau copilele?… ba, cât îi cucu!… Şi-or pune dlor
pofta-n cui. — Ba nu şi-or pune-o, pentru că le-am făgăduit. — Ba şior
pune-o. — Ba nu şi-or pune-o. — Ba şi-or. — Ba nu. — Ba şi-or. — Ba
nu. — Ah… Ah! ş-am leşinat!…
AFIN: Ai leşinat?…
CHIRIŢA: Fără doar şi poate… da ştii? Iată! Când m-am trezit, bietu
sufleţelul îşi smulgea musteţile de desnădăjduire! şi pentru ca să mă
liniştească, mi-o făgăduit să mă lase ca să vin în câşlegi la Iaşi cu fete cu
tot… pentru ca să cerc doar le-aş pute a mărita aici… însă mi-o hotărât
ritos: că de-o n-oi izbuti să prind gineri prin Ieşi, pănă la sfârşitul
câşlegilor, apoi îmi brustureşte şi-mi cociurluieşte odoarele, ca mai bine.
AFIN: Ei, şi pân-acum nu s-a arătat nime?
CHIRIŢA: Cum nu?… Înţălegi că îndată ce-am sosit aici, mi-am scos
fetele la ivală… pe la ftreatru, pe la suarèle… ghilosite, gătite,
împopoţonate, îmbrăcate tot după modă… Ce dracu să faci?… dacă ai
giuvaeruri, trebuie să le arăţi.
AFIN: Şi în sfârşit…
CHIRIŢA: În sfârşit, am prins doi în căpcană… dar însă nu mi-o pominit
nici bechi de Isaia dănţuieşte.
AFIN: Cine şi cine?
CHIRIŢA: Aga Bondicescu şi spătarul Pungescovici!… ştii, tinerii cei doi
care porniseră cu copilele la braţetă, când ne-am troienit în Păcurari, şi
care i-am întâlnit intrând truspatru la han la Pârlita?… Bondicescu, soro,
şi Pungescovici…
AFIN: Da, îi ştiu… i-am zărit, când ţi-ai luat fetele înapoi. (În parte.)
Sărdarul Cuculeţ mi-a vorbit de ei ca de nişte berbanţi…
CHIRIŢA: Aud?…
AFIN: Mă rog… îi cunoşti?
CHIRIŢA: Cum nu?… vin în toate zilele să ne vadă. (Încet.) Şi ştii una?…
Pare-mi-se că li s-o aprins călcăile…
AFIN: Aş!
CHIRIŢA: Ce-ţi spune Chiriţa…
AFIN: Da n-ai cercetat… ce sunt?… de unde-s?… ce stare au?
CHIRIŢA: Ce atâta cercetare… când unu-i agă şi cellalt spătar… Ş-apoi
tineri, soro… cu vorbă, cu ighemonicon… cu tabieturi… iar nu ca Brustur
şi Cociurlă… groşi în ceafă şi morocănoşi… Aşa gineri mai vin de-acasă, şi
să vezi…
(Vorbeşte la urechea Afinoaiei.)
LULUŢA: Uf! m-am săturat de caraul.
AFIN (apropiindu-se de Luluţa): Da ce te-ai apucat acole de făcut?
LULUŢA: Maman, am gătit păpuşa de bal… i-am făcut sprâncene… am
boit-o cu roş… i-am pus benghiuri ca la mătuşica… ia vezi cât îi de…
AFIN: sprâncene?… benghiuri?… roş?… da de unde le-ai găsit toate
aceste?
LULUŢA: În besecteua mătuşicăi!
CHIRIŢA (furioasă): Ha? în besec… iaca dimonu… că mi-o cotrobăit
toate lucruşoarele… (Merge de ascunde gavanoşelele în besecte.)
AFIN: Madmuazelă, nu-i frumos… (Pufneşte de râs.)
SCENA III
Cei dinainte, GUGULIŢĂ
GUGULIŢĂ (alergând cu un răvaş din odaia lui): Neneacă, neneacă…
iaca un răvaş de la băbaca. (Se opreşte ruşinat, văzând pe Afinoaie şi pe
Luluţa.)
CHIRIŢA: Un răvaş de la d-lui?… adă-l încoace… (Ia răvaşul şi-l
deschide.) Cu voia matale, cucoană Nastasiică…
AFIN: Poftim…
LULUŢA (în parte): Ah, mon Dieu!… quel drôle de monsieur.
(În toată vremea citirii scrisorii, Guliţă se uită la Luluţa şi umblă
împrejurul ei. Luluţa îl priveşte cu dispreţ.)
CHIRIŢA: Cum îmi bate inima!… parcă-mi vesteşte ceva… (Citeşte.)
―Sărut guriţa matale, scumpă Chiriţă. Mai întâi, nu lipsesc a cerceta
despre întregimea sănătăţii matale şi a copiilor, ca aflând că se află aşa
precum doreşte inima mea, nu puţin să se bucure sufletul meu de soţ şi
de părinte; al doile vei şti că din mila Proniei cereşti mă găsesc şi eu
sănătos… însă Fifiţa o răposat de jigăraie!… (Vorbit.) Fifiţa o răposat?…
mare minune!…
GUGULIŢĂ: A crăpat!… bine-a făcut că mă muşca tot de nas.
CHIRIŢA: Taci, varvarule!… biaţa Fifiţa!… când ai şti, cucoană
Nastasiică, ce căţeluşă… numai atâtica; şi când hămăia, nici nu-i auzeai
glasul… ia aşa: ham, ham, ham…
LULUŢA (în parte): Auzi cum latră?
CHIRIŢA (ştergându-şi ochii): În sfârşit, aşa i-o fost scris; toţi suntem
muritori! (Citeşte:) ―Al triilea, te înştiinţez că câşlegile se apropie de
sfârşit… drept care îţi poroncesc să-ţi iei catrafusele şi să vii înapoi îndată
la Bârzoieni, ca să facem cununia cu paharnicul Brustur şi cu căminarul
Cociurlă, căci la dimpotrivă vin eu însumi la Iaşi ca să vă umflu pe sus cu
nepus în masă. Al d-tale soţ supus şi iubit… Grigori Bârzoi ot Bârzoieni.
15 Ghenarie 1844.‖
GUGULIŢĂ: Băbaca are să vie aici!… E! bine-mi pare!… am să-i cânt
toată ziua din minavet…
LULUŢA (caută la Guliţă cu mirare şi pe urmă îi întoarce spatele)
GUGULIŢĂ (Luluţei): Din minavet…
CHIRIŢA: Ai văzut, dragă cucoană Nastasiică, ce-mi scrie d-lui?… Ce mă
sfătuieşti să fac?
AFIN: Ştiu eu?…
CHIRIŢA: Ştii ce?… îmi vine să-i strâng cu uşa pe Bondicescu şi pe
Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gânduri au?… Mi-i că m-oi trezi
deodată cu bărbatu-meu, ţop în spate… ş-apoi, aşa-i c-am codălghit-o?…
AFIN: Fă cum îi socoţi, dragă cucoană Chiriţă… dar eu una te sfătuiesc să
nu te grăbeşti pănă nu-i afla lămurit cine sunt tinerii…
CHIRIŢA: Elei, dragă!… da nu ţi-am spus de atâte ori că unu-i agă şi
cellalt spătar? (În parte.) Nu cumva vre să-i păstreze pentru trântorul
ei?…
AFIN: În sfârşit, îi treaba d-tale. Eu mă duc… dar nădăjduiesc că nu-i
lipsi deseară la bal.
CHIRIŢA: Cum, Doamne, iartă-mă! să lipsesc?… când am fete de
căsătorit?
AFIN: Hai, Luluţă, şi zi bonjur mătuşicăi.
LULUŢA (făcând compliment): Bonjur.
CHIRIŢA (imitând-o): Îi poznă de nostimă!… (O sărută.)
LULUŢA (în parte): Ştirba-baba-cloanţa.
CHIRIŢA (în parte): Ce-o zis?… Hei, că nu eşti a mea, păcatule!
(Împreună.)
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ
Adio! în astă-seară
Vom veni cu toţi la bal
Să-ngropăm în veselie
Acest vesel carnaval!
AFIN, LULUŢA
Adio! în astă-seară
V-aşteptăm pe toţi la bal
Să-ngropăm în veselie
Acest vesel carnaval!
AFIN
Să nu mă dai de sminteală…
CHIRIŢA
N-ai, soro, nici o îndoială,
Căci am fete, fete mari:
Două june porumbiţe,
Două blânde cănăriţe…
Şi le caut doi canari.
LULUŢA
Mătuşică, dinioare,
Ai zis că-ai două cucoare…
CHIRIŢA (în parte)
Vai, ce drac împeliţat!
LULUŢA
Ah! te rog, dă-mi una mie…
GULIŢĂ (Luluţei)
Poate-o vrei de jucărie?
LULUŢA (în parte)
Oh! le drôle de petit fat!
(Împreună.)
Adio! în astă-seară
ş.c.l. ş.c.l.
SCENA IV
CHIRIŢA, GUGULIŢĂ şi pe urmă FECIORUL
CHIRIŢA: Ei! de-acum hai degrabă la îmbrăcat… Guliţă, du-te de-ţi pune
straiele cele de Anul Nou şi te fă pupuica, sufletul meu.
GUGULIŢĂ: Da nu pot să mă-mbrac singur, neneacă…
CHIRIŢA: Auzi, coşcoge calindroiu? Doamne! că alintat ai mai fost… Măi
ficior…
FECIORUL (îmbrăcat în livrea strâmtă): Aud, cucucoană. (Vine pe uşa
din fund.)
CHIRIŢA: Iaca ţuţuianu… şi-o pus livreua… Ian să videm, bine-o lucrat-o
jidanu?
FECIORUL: Mă cam strânge la coate şi-n spate.
CHIRIŢA: Da ce vrei?… să bălălăieşti ca într-un sucman?… aşa-i moda-n
Ieşi.
FECIORUL: Nu ştiu ce mâncare o fi moda ceea… dar ştiu că mă strânge
moda-n spate de-mi ies ochii… parcă m-a pus în teasc!
CHIRIŢA: Taci din gură… şi mergi de-mbracă cuconaşul. Guliţă, să nu
mă dai de sminteală.
GUGULIŢĂ: Lezebon, maman… eu acuşi sunt gata… cât ai bate-n palme.
(Iese cu feciorul şi intră în odaia lui.)
CHIRIŢA: Acum, ia să-mi văd şi fetele… (Strigă.) Aristiţo, Calipsiţo…
SCENA V
CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (crăpând uşa odăii lor): Aud, maman.
CHIRIŢA: Da veniţi încoace… Ce, Doamne, iartă-mă, de-mi faceţi iţii?
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (coborând ochii): Maman…
CHIRIŢA: Ce-aţi păţit astăzi de vă fasoliţi aşa?…
ARISTIŢA, CALIPSIŢA: Nu suntem încă îmbrăcate.
CHIRIŢA (în parte): Bietele copile!… Ce ruşinoase-s!… vezi dacă le-am
crescut cum se cade?… iar nu ca dimonu cela a cucoanei Nastasiicăi, care
dă la om fără băţ. (Tare.) Ei! cătaţi de vă-mpodobiţi frumos şi puneţi-vă
nasul în talgere cu apă rece să se disroşească, hai. (Fetele închid uşa.)
Doamne!… Doamne! de când m-o adus păcatele aici, am obosit ca un cal
de poştă. Ş-apoi ce folos!… cuconaşii din Ieşi nici nu catadicsesc să se
uite la bietele copile, parcă ei sunt cu steua-n frunte.
Ce folos, vai! că am fete,
Porumbiţe cucuiete,
Tinerele, frumuşele,
Curăţele, hărnicele;
Cu cadrilul lor,
Franţuzeasca lor,
Stăricica lor
Şi ghitarda lor!
Azi bonjurii cu lungi plete
Fug de fete cucuiete
Şi-ngroziţi de şotii rele
Fug de ele ca de iele!
(Se aude bătând în palme în odaia fetelor.)
CHIRIŢA: Bat în palme copilele… (Bate şi ea în palme.) Ioană… Ioană!…
nici c-a veni azi surda!… Ioano! fa!… se vede c-o adormit strigoaica… mai
ştii ce?… Ian să videm… (Intră în odaia ei. Se aude dând o palmă şi
zicând:) Na! somnoroasă… să te-nvăţ eu.
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (din odaie): Ioano… Ioano…(Se aude dând
palme.)
ŢIGANCA (ieşind din odaia Chiriţei cu părul zburlit şi intrând în odaia
fetelor): Iată-mă-s… iată-mă-s… Ce este?…
CHIRIŢA (din odaie): Ioano… Gheorghe…
FECIORUL (ieşind din odaia lui Guliţă): Aud, cucoană. (Aleargă până
la uşa Chiriţei şi se întoarce înapoi la uşa lui Guliţă; pe urmă face
îndărăt şi intră la Chiriţa.)
GUGULIŢĂ (din odaie): Gheorghe… Gheorghe…
CHIRIŢA (din odaie): Ioană… Ioană…
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (din odaie): Na! coţofană. (Se aude dând palme.)
ŢIGANACA (ieşind ameţită, aleargă când la o uşă, când la alta şi în
sfârşit intră iar la fete, care în toată vremea asta o tot cheamă): Mare
păcat!…
GUGULIŢĂ (încălţat cu o singură ciubotă, aleargă după Gheorghe şi
intră după el în odaia Chiriţei): Gheorghe… Gheorghe… da vină de-mi
pune ciubota…
SCENA VI
PUNGESCU, BONDICI
BONDICI (deschizând uşa din fund, încet): Nime în tindă, nime în
odaie; tufă ca-n punga noastră… (Deschizând uşile.) Poftim, arhon
spătar, că aici suntem la locul nostru.
PUNGESCU: Poftim d-ta întâi, arhon agă.
BONDICI: Ba… mă ferească Dumnezeu!… poftim.
PUNGESCU: Ce se potriveşte… (Intră odată amândoi râzând.)
BONDICI: Ne poftim ca oarecine la temniţă.
PUNGESCU (răsărind): Ia… nu pomeni de temniţă, neneo, că mă-nfior
pân-în unghii…
BONDICI: Pentru ce, neiculiţă?… pentru că ai pârjolit mai deunăzi la
cărţi pe sărdarul Cuculeţ?
PUNGESCU: Precum zici… acest onorabil sărdar e director la agie şi am
însemnat că el ne urmăreşte ca umbra peste tot locul… Nu cumva oare
vrea să ne joace vro coţcă?
BONDICI: Păn’ la coţca lui, fora tu înainte cu coţca ta şi zi: buni
patruzeci.
PUNGESCU: Cu urma cincizeci… o ştiu! dar mi-e frică… de! ce să fac…
mi-e frică.
C-un director de agie
Nu e lucru de glumit,
Căci el poate-ntr-o mânie
Să te puie la dubit.
BONDICI
Pentru ce să-ţi fie frică?
Nu eşti, neneo, vel-spătar?
PUNGESCU
Azi spătar e chiar nimică…
BONDICI
Înţeleg… fii agă dar.
PUNGESCU
Agă? agă? bine, fie!
Rangu-i nobil şi-l primesc,
Însă…
BONDICI
Însă…
PUNGESCU
De agie
Eu mă tem şi mă feresc.
BONDICI: Ei, geaba! nici c-oi să pot să-l fac om… Da oare unde să fie
cucoanele de gazdă?
PUNGESCU: Poate c-o fi dormind după prânz… obiceiul pământului.
BONDICI: Aş! obiceiurile cele bune se pierd pe toată ziua… însă,
apropo… cum mergi tu cu curtea?
PUNGESCU: Cu Curtea… îi trag opoziţie pă zdreavăn pân’ ce-oi prinde
un os… tot obiceiul pământului…
BONDICI: Ha, ha, ha!… Eu te întreb de curtea ce faci demuazelelor!
PUNGESCU: Merg ţeapăn… da tu?
BONDICI: Vârtos… Ei, apoi ce facem?… ne însurăm?
PUNGESCU: Zestre este?
BONDICI: Trebuie să fie că-s de la ţară… şi ştii tu că la ţară se-ngraşă
bobocii.
PUNGESCU: Bobocii?… vrei să zici gâscănaşii?
BONDICI: Bine-ar fi să ne luăm de vorbă în sfârşit cu cucoana Chiriţa, cu
neneaca.
PUNGESCU: Bine, da!… începe tu, că eşti mai ischiuzar.
BONDICI: Numai de s-ar înfăţişa. Oare unde să fie?… Ia caută printre
uşi.
PUNGESCU: Să trag o repede aruncătură dă ochi?… bine. (Se apropie de
uşa Chiriţei şi caută înăuntru.)
BONDICI (în parte): Altă nu ne rămâne decât să ne însurăm, pentru ca
să scăpăm de creditori şi de lipsa de toate zilele… Duducile-s cam… dar
apoi, vorba ceea: rău cu rău, însă mai rău făr’ de rău!… (Se apropie de
besecte.)
PUNGESCU: Aoleo! ce-mi văzură ochii! baba-şi pune boia-n păr?… Al
naibii! (Merge la uşa fetelor de caută în odaie.)
BONDICI: Bre! ce de gavanoşele cu dresuri… şi alb, şi roşior, şi negru…
(Deschide besecteua şi găseşte o hârtie.) Se vede că zugrăveşte cucoana…
PUNGESCU: Ha, aferim, frumos… aşa-mi mai vine la merchez…
(Trimite sărutări în palme.)
BONDICI (citind hârtia): Ce văd?… o foaie de zestre!… Neiculiţă…
neiculiţă, vin degrabă să vezi…
PUNGESCU: Ce?…
BONDICI (citind iute): Şaluri… stropitori… afumători!… (Vorbit.) Buni
patruzeci!
PUNGESCU: Cu urma cincizeci… ştiu, da ce-i?
BONDICI: Ascultă: (citeşte:) ―Foaia de zestre a fiicelor mele Aristiţa şi
Calipsiţa!‖
PUNGESCU: Aoleo!… zi-nainte… cruce-ajută.
BONDICI: ―Boccealâcul: două şaluri.‖
PUNGESCU: Bun! unu mie, unu ţie!
BONDICI: ―Două blane de jder, două de vulpe.‖
PUNGESCU: Bun! jderu mie…
BONDICI: Ba vulpea ţie. — ―Patru rochii de satintur… două de
grudinap… două de micaton!‖
PUNGESCU: Adică: satin turc, gro de Naplu şi micoton… provincialism!
BONDICI: ―Argintării… două afumători de argint în formă de mere
domneşti.‖
PUNGESCU: Ştiu c-o să ne dăm fumuri…
BONDICI: ―Două stropitori, tij, de argint, în formă de pere cu frunze
poleite. 12 linguri de vermililion, patru chisele de cristal cu hulubi poleiţi
de dânsele, 12 pahare săpate cu slove nemţeşti.‖
PUNGESCU: Ce chefuri! ce tabieturi!
BONDICI: ―Tingiri, castroane şi sahane…‖
PUNGESCU: Treci dincolo de bucătărie.
BONDICI: ―Două oghealuri de cutnie, patru perne de puf şi opt prostiri
cu mărginile cusute la gherghef…‖
PUNGESCU (răsucindu-şi mustăţile): Cheschevu, monsiu Bondici?…
BONDICI (împingându-l cu umărul): Du-te naibii — ―Două apărători de
păun‖.
PUNGESCU: Aferim… să ne apere când om dormi după masă.
BONDICI: ―Două prosoape de mire, berbelăcuri pentru ras, cusute de
copile la gherghef. Două chisele de tutun, tij, cusute de copile cu fluturi.
Două tocuri de peptene de catife, tij, cu fluturi. Două calăfuri de imamele
cu muţunachi, tij, cusute cu fluturi de copile.‖
PUNGESCU: Aoleo! ce dă mai fluturi! o să părem chiar grădini cu flori
dă mac.
BONDICI: ―Şi, în sfârşit, câte 1500 galbeni de fată; bani înaht,
împărăteşti şi cu zimţi.‖
PUNGESCU: 1500 galbeni!… işala! maşala!… m-am făcut chiabur!
BONDICI: Mai bine era mai puţini fluturi şi mai mulţi galbeni.
PUNGESCU: Lasă, neneo, că-s buni şi aia… cu 1500 galbeni capital, îmi
fac stare… stos, paroli, chit a dublu, setleva, chensleva şi nevasta mazu!…
s-a mai văzutără de alea… Da, ian spune-mi… ceva suflete de ţigani nu-s
în foaie?…
BONDICI (întorcând fila): Ba stai… (Citeşte.) ―Mai adaog la această foaie
de bun proeresul meu: zece suflete de ţigani lingurari… Şi închei zicând:
să le fie de bine copilelor, ginerilor şi tot neamului lor… iscălit, banu
Grigori Bârzoi, ot Bârzoieni.‖
PUNGESCU (cu entuziasm): O! Bârzoi!… nu te cunosc… dar pre-a mea
lege! te-aş băga în sân dac-ai încăpea dă urechi!… Îmi vine să-i meşteresc
un ştaer… (Joacă.)
(Împreună.)
Vivat! vivat! pentru noi!
Soarta-ncepe-a fi cu nuri!
Vivat! vivat! amândoi
Ne-am făcut boieri chiaburi.
SCENA VII
Cei dinainte, ARISTIŢA, CALIPSIŢA
ARISTIŢA, CALIPSIŢA, (ieşind din odaia lor, se opresc, zărind străinii,
şi cobor ochii): A!
BONDICI: Sărutăm mânuşiţele şi picioarele duducilor…
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (închinându-se ca copile mici): Monsiu…
BONDICI (înaintându-se): De ce vă sfiiţi de noi, care am fost totdeauna,
suntem şi vom fi în veci supusele slugi a neneacăi d-voastră şi…
PUNGESCU: Şi chiar adoratorii copilelor neneacăi. (În parte.) Hait!… leam
turnat-o dă la mertepea.
BONDICI: Dar… adoratorii cei mai înflăcăraţi! (Încet lui Pungescu.) Pe
care o iei tu?
PUNGESCU: Pă Calipsiţa.
BONDICI: Treci dincolo, lângă ea.
PUNGESCU: Hait… (Trece lângă Calipsiţa.)
BONDICI (Aristiţei, cu foc): Nu mă îndoiesc, duducă Aristiţă, că din
ceasul ce ţi-am dat braţul la Păcurari… ai înţeles că te iubesc?…
CALIPSIŢA: Ui monsiu…
PUNGESCU (Calipsiţei, cu foc): Sper, domnişoară, că…
ARISTIŢA: Ui monsio…
PUNGESCU: Ui?
Dar, siarmanta demuazelă
Anima-mi de columbela
În etern te va iubi!
CALIPSIŢA (în parte)
Chel bonior!…
PUNGESCU
Aud?
CALIPSIŢA
Mersi.
BONDICI
Şi eu, tij, o! duducuţă,
Să fiu bufnă, să fiu cuţă
Dacă nu te voi slăvi…
ARISTIŢA
Pur tujur?
BONDICI
Tujur!
ARISTIŢA
Mersi.
(Bondici şi Pungescu se pun în genunchi.)
TOŢI
Ce mulţumire!
Ce fericire
Dă peste mine…
(Strănută o dată cu toţii.)
Fie-ţi de bine!
SCENA VIII
Cei dinainte, CHIRIŢA
CHIRIŢA (ieşind din odaia ei şi văzând scena de mai sus, vine repede şi
întinde mâinile deasupra lui Bondici şi a lui Pungescu): Amin! vă
blagoslovesc!… şi la capul altor fete!
ARISTIŢA, CALIPSIŢA (uimite): Maman…
CHIRIŢA: Ce maman?… ce vă sastisiţi? parc-aş fi caua!… Vă iubiţi? Să vă
fie de bine!… Doar nu-s vitrigă… Ce doresc eu?… fericirea voastră…
inima mea de mamă… eu v-am crescut… (Plânge.) V-am hrănit… Luaţivă…
însuraţi-vă… cununaţi-vă… împărecheţi-vă… ca hulubaşii şi ca
cărăbuşii… Eu vă dau blagoslovenia mea… acum şi purure şi în vecii
vecilor… (În parte.) Of! slavă ţie, Doamne, că m-am cotorosit!…
BONDICI: Cucoană Chiriţă… suntem pătrunşi până în suflet!… şi crede
că ne-om sili de a fi ginerii cei mai supuşi… cei mai… (Îşi şterge ochii, în
parte.) Căci n-am o frunză de ceapă!
PUNGESCU (suflându-şi nasul tare): Cucoană soacră… las’ pă noi…
atâta-ţi zic…
CHIRIŢA: Te înţăleg, fătul meu… dragă arhon spătar… noroc bun!
TOŢI
Ce mulţumire!
Ce fericire
A dat pe mine!
(Strănută o dată cu toţii.)
Fie-ţi de bine!
CHIRIŢA: Amin şi într-un ceas bun!
SCENA IX
Cei dinainte, GUGULIŢĂ, FECIORUL
GUGULIŢĂ (ieşind cu feciorul din odaia Chiriţei, numai cu o ciubotă):
Neneacă… neneaca… zi feciorului să mă-mbrace.
CHIRIŢA: Da cum? încă nu te-ai îmbrăcat?
FECIORUL: D-apoi când era să-l îmbrac, că pân-acu m-ai ţinut de ţi-am
pus boieua cea neagră pe cap.
CHIRIŢA: Ieşi afară, tontule!… Guliţă, mergi degrabă de te găteşte, că se
întârzie.
GUGULIŢĂ: Lezebon, maman… (Intră în odaia lui cu feciorul.)
BONDICI: Da unde merg cucoanele? la teatru?
CHIRIŢA: Ba nu… la bal, la cucoana Nastasiica a banului Afin.
BONDICI: Afin? vrei să zici Dafin?
CHIRIŢA: Ba Afin.
BONDICI: Ba Dafin…
CHIRIŢA: Dafin?… să vede că acu-i moda de a-şi anina un dobru?… În
sfârşit, fie şi Dafin… Dumneavoastră veniţi la balul Afinoaiei?
BONDICI: Mai târziu… poate…
PUNGESCU (încet lui Bondici): D-apoi nu suntem poftiţi, neneo.
BONDICI (împingându-l cu cotul): Să ne daţi voie a vă întovărăşi până
acolo.
CHIRIŢA: Bucuros… Lipon, hai să ne pornim… Guliţă… Guliţă…
GUGULIŢĂ (din odaie): Aud, neneacă.
CHIRIŢA: Gata eşti, suflete?
GUGULIŢĂ: Ca ş-un purces… iată-mă-s. (Iese din odaie cu minavetul în
spate.)
CHIRIŢA: Ce-mi văzură ochii!… Cu minavetul vrei să mergi la bal?
GUGULIŢĂ: Cu minavetul… ca să le cânt cucoanelor.
CHIRIŢA: Ai nebunit?… lasă dulapul din spate…
GUGULIŢĂ: Ei… neneacă.
CHIRIŢA: Dă-l gios, c-apoi te las acasă cu Ioana ţiganca… auzi! cu
minavetu?… să părem că mergem cu colinda prin sat… Haideţi deacum…
TOŢI
Haideţi toţi cu veselie,
Hai la bal să alergăm;
Şi-n plăcerea cea mai vie
Până mâini să tot jucăm.
ŢIGANCA (singură): Slavă Domnului că s-au dus… ş-am scăpat… Decât
ai avea un stăpân, mai bine şapte slugi. (Se pune pe scaun.)
CHIRIŢA (venind înapoi cu fetele, zice à la cantonade): Aşteptaţi puţin
în scară, că ne întoarcem îndată… (Fetelor.) Veniţi încoace degrabă să vă
pun puţintel roş… ia aşa, să fiţi mai îmbobocite… şi ceva benghiuri…
aşa… dar ian să vă spun: doar îţi fi morocănoase ca mai dăunăzi… cătaţi
să mai zâmbiţi… să mai faceţi cochetărismosuri ca la Ieşi, că aşa se
mărită fetele.
BONDICI şi PUNGESCU (intrând): Poftiţi, cucoană Chiriţă?
CHIRIŢA: Iaca… ia… Fa Ioană, ie sama la focuri… şi doar îi adormi…
ŢIGANCA (în parte): Ei… ba nu, că mi-a fi ruşine…
CHIRIŢA: Haideţi de-acum.
TOŢI
Haideţi toţi cu veselie,
Hai la bal să alergăm;
Şi-n plăcerea cea mai vie
Până mâini să tot jucăm.
(Pungescu şi Bondici dau braţul fetelor. Chiriţa îi urmează şi feciorul cu
livrea le deschide uşa.)
ŢIGANCA (picând pe scaun ostenită): Uf!
(Cortina cade.)
ACTUL III
Teatrul reprezintă un salon elegant cu trei uşi mari în fund, care dau în
alt salon mare de joc. Uşă în stânga, pe al doilea plan, care duce în
apartamentul văduvei Afin. În dreapta, o canapea şi scaune aşezate în
rând până în fund. În stânga, pe întâiul plan, o masă de cărţi cu toate cele
trebuincioase: sfeşnice cu lumânări aprinse, cărţi şi celelalte. Prin pereţii
salonului, candelabre pregătite pentru bal. La ridicarea cortinei, ambele
saloane sunt încă neluminate.
SCENA I
VĂDUVA AFIN, LULUŢA, FECIORI în livrele
(Arie din ―Baba-Hârca‖: ―Tanana‖)
FECIORII
Las’ pe noi,
Las’ pe noi,
Că suntem biv-vel ciocoi.
AFIN
Să vă văd acum la treabă,
De sunteţi feciori de treabă
Şi-i aşa cum ziceţi voi,
Că sunteţi biv-vel ciocoi!
FECIORII
Las’ pe noi
Etc., etc.
AFIN (la ciocoi): Aţi înţeles bine ce v-am poruncit? Să aprindeţi
lumânările peste un ceas şi, dacă a veni Barbu cu taraful lui, să-l puneţi
la scară.
LULUŢA: Ca să-l bată?… da de ce, sărmanu bietu moş Barbu?
AFIN (râzând): Ba ca să cânte, când or veni musafirii… (Feciorii ies prin
fund.)
LULUŢA: Maman… eu să joc dacă m-a pofti cineva?
AFIN: Să joci… (În parte.) Auzi d-ta întrebare?… Un păcat cât o schioapă
de mică… ştii că, zău, nu mai sunt copii în ziua de azi?…
LULUŢA (cu bucurie): Plait-il… Îmi dai voie?… quel plaisir!
AFIN: Da bine, Luluţă, tu ştii să joci?
LULUŢA: Cum să nu ştiu?… am învăţat la pansion şi valţu, şi cotilionu, şi
polca, şi mazurca, şi cadril… toate danţurile.
AFIN: Frumos!… dar ceva carte ai învăţat?
LULUŢA: Şi nemţeşte, şi italieneşte, şi franţuzeşte… toate limbile.
AFIN: Afară de limba ta, limba românească?
LULUŢA: Apoi dacă nu ştie nici madama…
(Se aud afară cântând lăutarii.)
AFIN: Ce este?… cine vine la bal de pe acum?… de-abia a înserat şi nici
măcar nu s-au aprins policandrele.
(Se aude glasul Chiriţei, zicând: ―Carnacsî!… că era să fac bâca!‖)
LULUŢA: Maman, maman… vine mătuşica…
AFIN (cu mirare): Cucoana Chiriţa… de pe acu?
SCENA II
Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA şi GUGULIŢĂ
(Toţi, în toaletă de bal, intră prin fund.)
CHIRIŢA: Of! slavă Domnului c-am agiuns cu capul teafăr… Sărut
ochişorii, cucoană Nastasiică… Doamne! da rău îi pe uliţa d-tale!
AFIN: Ca pe toate uliţele.
CHIRIŢA: Lehamete!… am venit pân-aici cu zilele-n mână… uliţe îs
aiste?… pave îi asta?… Nu poţi face doi paşi, făr-a fi… povestea vorbei:
când cu capul de piatră, când cu piatra de cap… Ş-apoi vă mai lăudaţi cu
Ieşul dumilor-voastre… Cică-i capitalie… aşa capitalie!…
I
Acest târg ce-i zic în lume
Unii Iaşul, alţii Ieşi,
Însuşi ei, prin al său nume,
Te pofteşte ca să ieşi,
Ş-are, zău, mare dreptate,
Căci în sânu-i de-ai intrat,
Crezi că multele-ţi păcate
Chiar în iad te-o cufundat!
AFIN: Pentru ce aşa asprime asupra lui, cucoană Chiriţă?
CHIRIŢA: Pentru ce?… mă mai întrebi pentru ce?
II
Aici glodul, colbăria
Pe pământ şi-n cer domnesc!
Şi fânarel-Eforia
Tot în lună năzuiesc!
Prin urmare-n veci ieşenii
Pân-în gât sunt înglodaţi,
Şi ca bufne, ca vedenii,
De lumine depărtaţi.
AFIN: Frumos ne zugrăveşti!
CHIRIŢA: Adică… să nu bănuieşti.
III
Iar de vrei să vezi pavele
Sau de piatră, sau de brad,
Vin’ de cearcă, de ai şele,
Cum se află şi-n ce grad.
Vai de tine! de trăsură!
Dacă voieşti primblare… tronc!
Dinţii toţi îţi sar din gură
Într-un vecinic hodoronc!
AFIN: Ha, ha, ha… Soro, tare te-ai mâniat pe bietul Iaşi.
CHIRIŢA: Aşa, soro, dacă vă place; tot ştiţi a vă bate gioc de provinţie şi
nu vedeţi în ce păcat de coclaură trăiţi.
LULUŢA: Mătuşică… poate că ţi-a mai sărit un dinte pe drum?
CHIRIŢA: Ba n-a sări, că i-a fi ruşine, cu paveua asta pocită… Mi-am
muşcat limba de vro şăpte ori pân-aici.
GUGULIŢĂ: Şi eu mi-am muşcat limba.
ARISTIŢA: Şi eu…
CALIPSIŢA: Şi eu…
CHIRIŢA: Iacă şi bietele copile şi-o muşcat limba, sărmănelele!… dar nuţi
uita vorba, cucoană Nastasiică… parcă nu văd încă pe nime la bal?
AFIN: D-apoi încă nu-i vreme… Aice-n Iaşi, pe la noi, lumea se adună deabia
pe la nouă ceasuri… ş-acum îs de-abia opt.
CHIRIŢA: Elei!… măcar… nu mă mir… aice-n Ieşi, pe la d-voastră, toate
lucrurile se fac pe dos… dar pe la noi, în provinţie, ne apucăm de gioc
cum amurgeşte… şi, slavă Domnului, precum vezi d-ta, nu ne merge prea
rău. (Îşi arată talia.)
AFIN (zâmbind): Cu adevărat.
CHIRIŢA: Da bine… ce-o să facem noi acum până la nouă ceasuri?… să
şedem aşa, cuc, amândouă?…
AFIN: Nu vreţi să mergeţi la teatru?… este lojia mea.
CHIRIŢA: La ftiatru?… da ce parastuieşte în astă-seară?
AFIN: O piesă nouă… Două fete ş-o nuneacă.
CHIRIŢA: Ei! mă duc, că drept să-ţi spun… mă nebunesc de râs la cel
ftiatru.
AFIN: Dacă pofteşti să mergi… trăsura mea-i gata. (Bate în palme. Un
fecior intră.) Zi să tragă la scară.
CHIRIŢA: Sărut ochişorii… Aristiţo, Calipsiţo… veniţi cu mine.
GUGULIŢĂ: D-apoi eu, neneacă, să nu vin?
CHIRIŢA: Mata, puiule, rămâi aici ca să nu răceşti pe drum… şezi cu
duduca Luluţa… (În parte.) Mai ştii pozna?… poate să ne încuscrim mai
târziu cu Afinoaia. (Tare.) Hai, fetelor.
(Împreună.)
CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA
Haideţi, haideţi cu grăbire
La teatru românesc,
Unde relele din fire
Necruţat se biciuiesc!
AFIN, LULUŢA, GUGULIŢĂ
Mergeţi, mergeţi cu grăbire
Etc., etc., etc.
(Chiriţa, Aristiţa, Calipsiţa se pornesc spre fund.)
CHIRIŢA (întorcându-se iute din salonul din fund.): Ştii una, dragă
cucoană Nastasiică?… i-am pus la mână!…
AFIN: Pe cine?
CHIRIŢA: Pe aga şi pe spătarul. I-am prins mai dinioare cu oca mică, la
picioarele fetelor în genunchi… şi tronc! i-am strâns cu uşa. De-acum
poţi să-i priveşti ca ginerii mei… Ce zici?… aşa-i că-s volintiroaie?
AFIN: Şi, zău, îţi plac străinii cei doi?
CHIRIŢA: Disperaţi tineri!… Tocmai ce-mi trebuie… că şi Aristiţa şi
Calipsiţa îs disperate fete… Doamne fereşte!
AFIN: Dacă-ţi plac… ce să zic? să deie Dumnezeu numai să nu te căieşti
mai târziu.
CHIRIŢA: Da vorbă-i!… să mă căiesc că m-am cotorosit de o nevoie… (În
parte.) Aş vrea eu s-o văd cu două manine ca a mele. (Tare.) Cu
plecăciune.
(Împreună.)
CHIRIŢA, CALIPSIŢA, ARISTIŢA
Haideţi, haideţi cu grăbire ş.c.l.
GUGULIŢĂ, AFIN, LULUŢA
Mergeţi, mergeţi ş.c.l.
(Chiriţa cu fetele ies prin fund. Afinoaia intră în stânga.)
SCENA III
LULUŢA, GULIŢĂ
LULUŢA (în parte): Oh! la drôle de figure! (Râde încet.)
GUGULIŢĂ (în parte): Când aş avea încalte minavetul aici!… aş dura un
corţent, de-ar ţiui urechile.
LULUŢA (în parte): La drôle de figure! mon Dieu! la drôle de figure.
(Râde tare.)
GUGULIŢĂ (în parte): Dec!… ce se tot uită la mine!…
LULUŢA (se apropie de Guliţă): Monsieur Guliţă?… mai sunt mulţi ca dta
în provinţie?… Ha, ha, ha!
GUGULIŢĂ (în parte): Râde de mine? (Tare şi mânios.) Ba nici unul…
auzitu-m-ai?
LULUŢA: Parcă te-ai mâniat?
GUGULIŢĂ: Să ştii că m-am mâniat. Ce ai să râzi de mine?
LULUŢA: Apoi dacă nu mă pot stăpâni… ce să fac?… ha, ha, ha!
GUGULIŢĂ: Ian ascultă… pre legea mea.
LULUŢA: Ce?
GUGULIŢĂ: Acuşi… mă duc acasă.
LULUŢA: Călătorie sprâncenată.
GUGULIŢĂ: Cum ai zis… struncinată?
LULUŢA: Ei! nu te mai răţoi aşa, că nu-ţi şade bine. Hai mai bine să ne
jucăm împreună.
GUGULIŢĂ (îmblânzindu-se): De-a puia-gaia?… ori de-a baba-oarba?
LULUŢA: Ha, ha, ha!… parcă-i la şcoală…
GUGULIŢĂ: Iar râzi de mine?… mă duc acasă… (Vrea să iasă.)
LULUŢA (oprindu-l): Şezi, că-ţi făgăduiesc să-ţi dau pace de-acum.
Numai să nu te uiţi drept la mine, că iar mă umflă râsul.
GULIŢĂ: Foarte bine… m-oi uita de-a curmezişul… cu coada ochiului,
dacă vrei.
LULUŢA: Ian spune-mi: ştii să gioci?
GUGULIŢĂ: Hai, hai!… m-o învăţat un franţuz să gioc carcanu… Ia aşa,
şi cu mâinile, şi cu picioarele.
LULUŢA: Şi să cânţi?
GUGULIŢĂ: Hai, hai!
LULUŢA: Apoi să giucăm împreună tot balul…
GUGULIŢĂ: Da mata ştii să împleteşti din picioare?
LULUŢA: Auzi întrebare… parcă n-aş fi din Iaşi!
GUGULIŢĂ: Nu te supăra… credeam că fiind mititică… poate că…
LULUŢA: Mititică?… (Se înalţă pe vârful picioarelor.) Te poftesc…
GUGULIŢĂ: Măcar… că şi bunica-i mititică, şi-i de vro şaptezeci de ani.
Aşa-i tot tremură capul… Mata de câţi ani eşti?
LULUŢA: De cincisprezece…
GULIŢĂ: Treisprezece?
LULUŢA: Cincisprezece… quinze… (Îi dă trei tifle.) Cinq… dix… quinze…
GUGULIŢĂ (furios): Îmi dai tifla!… Ian ascultă, mamzelă… pre legea
mea…
LULUŢA (apropiindu-se de Guliţă): Ce? mă rog, ce?…
GUGULIŢĂ (domolindu-se): Nimic…
LULUŢA: Ha, ha, ha!… Iar te-ai uitat drept la mine.
GUGULIŢĂ (în parte): Eu, zău, mă duc acuşi acasă…
LULUŢA: Iar te-ai supărat?… da iute eşti…
GUGULIŢĂ: Să ştii că-s iute… ca hreanu…
LULUŢA: Hai să ne împăcăm… vrei?… dă-mi mâna-ncoace.
GUGULIŢĂ (îi dă mâna, în parte): A dracului fetiţă!… mă suceşte ca peun
titirez.
LULUŢA: Acum… fiindcă suntem prieteni, hai să cântăm şi să giucăm…
Vrei, monsiu Guliţă?
GUGULIŢĂ: Bucuros… dar ce să cântăm?… frunză verde?…
LULUŢA: Ba nu… lasă să-ţi cânt eu un cântec care l-am auzit la
guvernanta… cu gioc la sfârşit.
GUGULIŢĂ: Să te văd… adică să te-aud… îmi deschid urechile-n patru.
LULUŢA: Dacă-s destul aşa cum sunt… îs deschise cât opt.
GUGULIŢĂ: Ha, ha, ha! m-a pâcâlit.
LULUŢA (în parte): C’est un bon garçon… (Tare.) Ascultă…
GUGULIŢĂ: Da cum îi zic cântecului?
LULUŢA: Drin, drin, drin…
GULUŢĂ: Drin, drin, drin?… parcă-s zurgalăi de sanie… (În parte.) Ce
păcat că n-am minavetu aici!… i-aş trage un corţent de cele tătăreşti.
(În vremea scenei următoare, feciorii aprind lumânările de prin
candelabre. Salonul se luminează.)
LULUŢA
I-IUL CUPLET
Aici, în Iaşi, de vrei să ai răsunet,
La toţi să placi şi să fii chiar slăvit,
Cel mai bun chip e să produci un sunet,
Un sunet viu şi de toţi prea iubit:
(Sunând o pungă.)
Drin, drin, drin, drin, drin,
Drin, diririndrin, drin drin, drin,
Drin, drin, drin, drin, drin,
Drin, diririndrin, drin.
LULUŢA şi GUGULIŢĂ (făcând balanse de cadril)
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc., etc.
LULUŢA
II-LEA CUPLET
Aici, ades, când e vro cununie,
Orhestru-n bal răsun-armonios,
Dar pentru miri cea mai dulce-armonie
E, drin, drin, drin, sunet scump şi voios:
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
(Împreună.)
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
LULUŢA
III-LEA CUPLET
De vrei amor, dă-ţi ochii peste spate
Şi la prilej fii cam obrăznicel;
Iar de voieşti să ai în veci dreptate,
Cel mai bun chip e să faci frumuşel:
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
(Împreună.)
Drin, drin, drin, drin, drin.
Etc., etc.
(Trece un fecior cu o tabla de cofeturi.)
GUGULIŢĂ: Îra! iaca cofeturi! (Aleargă la tabla şi-şi umple buzună
rile.) De cele cu fâstâci sunt?…
LULUŢA (alergând la tabla): Da lasă-mi şi mie, monsieur Guliţă… nu le
lua pe toate.
GUGULIŢĂ: Pentru mata le-am luat, Luluţă…
LULUŢA: Mersi. (În parte.) C’est un charmant garçon. (Tare.) Dacă-i
aşa, hai să giucăm ş-o polcă.
GUGULIŢĂ: Hai ş-o polcă… eu sunt gata să fac ce ţi-a plăcea… (În
parte.) Tare mi-i dragă fetiţa asta! (Se prind la polcă şi joc cântând.)
(Împreună.)
Polca, polca, vesel joc,
Polca, polca, te iubim!
Polca, polca… plini de foc
Vesel noi te dănţuim!
(Ies amândoi în fund, jucând şi împing pe sărdarul Cuculeţ, care intră.)
SCENA IV
CUCULEŢ (intră prin stânga în fund)
Na! că era să mă deie gios diavolii!… se vede că balul s-o şi început, deşi
n-o sosit încă nici un musafir… Eu sunt cel dintâi… dar ca prieten vechi a
cucoanei Nastasiicăi, îi de datoria mea să vin odată cu lăutarii… Am adus
de la agie vro doi epistaţi ca să şeadă la uşă… după formă… că în ziua de
astăzi, un bal fără slujitori la scară şi-n tindă n-are nici ifos, nici
ighemonicon.
SCENA V
CUCULEŢ, AFIN (iese din odaia sa, zicând à la cantonade)
AFIN: Ziceţi lui domnu Timofte să gătească limonada. (Văzând pe
Cuculeţ.) A! sărdarul Cuculeţ!…
CUCULEŢ: Eu!… cel întâi şi cel de pe urmă… dar pururea credincios şi
supusă slugă.
AFIN: Cel întâi?… ba astăzi te-ai trezit prea târziu, arhon sărdar.
CUCULEŢ: Cum?
AFIN: Au venit alţii înaintea d-tale.
CUCULEŢ: Şi cine?
AFIN: Cucoana Chiriţa cu tot neamul ei… Încă nu apucaseră feciorii a
aprinde lumânările şi dumneaei, ţop!… a şi fost aici.
CUCULEŢ: Mare poznaşă-i!… Da unde-i, te rog?…
AFIN: Am trimis-o la teatru ca să petreacă până ce s-a începe balul.
CUCULEŢ: La teatru?… Da se vede că nu ştii ce joacă în astă-seară?
AFIN: O piesă nouă… Două fete ş-o neneacă… nu-i asta?
CUCULEŢ: Ai făcut pacostea!…
AFIN: Ce pacoste?…
CUCULEŢ: Apoi are să se mânie foc cucoana Chiriţa… pentru că-i chiar
piesa ei.
AFIN: Mări, lasă-ncolo, arhon sărdar… Dacă pentru cel mai mic lucru ar
fi să se tot mânie unii şi alţii, când se joacă vro piesă, apoi n-ar mai fi
chip de-a avea teatru naţional.
Teatrul este o şcoală
Unde-nveţi, râzând voios,
A te feri ca de boală
De-orice nărav uricios.
Acolo e criticată
Îndeobşte fapta rea,
Dar persoana-i respectată
Fie bună, fie rea!
CUCULEŢ: Să deie Dumnezeu să judece şi cucoana Chiriţa ca d-ta… dar
parcă nu-mi vine-a crede.
AFIN: Apropo… ştii pe cine şi-a ales gineri cucoana Chiriţa?
CUCULEŢ: Şi-a găsit gineri în sfârşit?… Slavă Domnului!… că mult a mai
umblat căutându-i cu lumânarea, biata femeie!… da pe cine ziseşi?…
AFIN: Pe berbanţii cei doi de care mi-ai vorbit mai deunăzi.
CUCULEŢ: Bondici şi Pungescu?… Ce zici?
AFIN: Aşa, frate… a ales, a ales… pân-a cules.
CUCULEŢ: Da bine, soro… aceia-s nişte târâie-brâu de n-au margini…
Au fugit din Focşani ca să scape din mâna administratorului, fiindcă
dezbrăcaseră lumea cu teşmecheriile lor… De când îi pasc eu că doar i-oi
prinde cu oca mică şi să-i trântesc la dubă… Până şi mai alaltăieri m-am
pus eu înadins la cărţi cu ei…
AFIN: Şi nu i-ai prins cu vro coţcărie?…
CUCULEŢ: Nu… se feresc de mine ca dracu de tămâie… şi mi-i mai mare
ciudă că mi-au luat vro cincisprezece galbeni.
AFIN: Din banii d-tale?
CUCULEŢ: Aş!… nebun sunt?… dar las’ că nu scapă ei de Cuculeţ… nu…
de-oi şti că s-or strecura toţi banii agiei, am să-i înhăţ… Da… ian spunemi:
nu cumva-s poftiţi în astă-seară la bal?
AFIN: Nu…
CUCULEŢ: Păcat!
(Se aud în fund lăutarii.)
AFIN: Iaca… musafirii încep a veni… Arhon sărdar, primeşte d-ta
boierii… că eu oi primi cucoanele.
CUCULEŢ: Bucuros… (În parte.) Mai bucuros aş primi cucoanele.
(Merg amândoi înaintea damelor şi a cavalerilor, care intră prin
salonul din fund.)
SCENA VI
AFIN, CUCULEŢ, POFTIŢII la bal
POFTIŢII
Iată-ne cu toţi la bal!
Venim vesel, ne-adunăm,
Ne-adunăm ca să urăm
Mult plăcutul carnaval.
Vivat cei care dau bal
În plăcutul carnaval!
O DAMĂ (Afinoaiei)
Doamna mea, îţi mulţumim.
Balu-ţi este minunat!
UN BOIER BĂTRÂN
Drept să-ţi spun, zău, aferim!
Parcă-i halima, curat.
TOŢI
Vivat cei care dau bal etc.
(Damele se pun pe scaunele de lângă canapea, care rămâne slobodă.
Cavalerii se pun în fund.)
SCENA VII
Cei dinainte, CHIRIŢA, ARISTIŢA, CALIPSIŢA, BONDICI şi
PUNGESCU
(coţcarii, dând braţul fetelor, le aduc spre canapea)
CHIRIŢA (intrând furioasă şi făcându-şi vânt cu basmaua): Auzi d-ta
aşa batgiocură!… aşa catigorie!… aşa catahrismie!…
AFIN: Ce este, cucoană Chiriţă?… Ce-ai păţit?…
CHIRIŢA: Ce-am păţit?… Foarte-ţi mulţămesc de lozniţă şi de ftiatru. Mam
englendisit de minune… (În parte.) Îmi vine să pleznesc… na!
AFIN: Cum?… cum?…
CHIRIŢA: Vai!… bată-l concina de auftor… care-a fi acela… da ce are el
cu fetele mele, de se leagă nitam-nisam de dânsele?… Auzi! Două fete ş-o
nineacă?… Eu cred, ca o proastă, că-i vro istorie cu moral ca din Apotichi
ton pedon… şi mă duc frumos la ftiatru, fără ca să-mi treacă măcar pin
gând că oi să mă văd parastuind chiar pe mine…
AFIN: Pe d-ta?
CHIRIŢA: Da ştii?… bucăţică tăietă… Ba încă ce?… să mă arăte la o
mulţime de boieri, cum m-am troienit în Păcurari, şi cum îmi fac
sprâncenele, şi cum mă sfădesc cu Ioana ţiganca, şi cum mă chinuiesc ca
să-mi mărit fetele!… da ce are el cu mine!… ce are el a împărţi cu copilele
mele?… aud?…
AFIN: Lasă, cucoană Chiriţă… nu-ţi mai închipui lucruri de pe ceea
lume… Ce te superi degeaba?…
CHIRIŢA: Îmi închipuiesc lucruri de pe ceea lume, eu?… da l-am văzut
pe ahtoru cela… făcându-şi sprâncenele dinaintea oamenilor. Aşa mi-o
venit un paracsân, că am ieşit din lozniţă… şi noroc c-am găsit în scara
ftiatrului pe spătaru Pungescovici şi aga Bondicescu, care m-o întovărăşit
aici. (Arătându-i.) Iată-i amândoi…
(Bondici şi Pungescu se închină.)
AFIN (în parte): Cine i-a poftit la bal?
CUCULEŢ (în parte): Iaca voinicii mei… am să le iau urma toată seara ca
un prepelicar.
CHIRIŢA: Doamne! de s-ar face Guliţă mai mare, ca să scrie şi el piesă
de ftiatru… am să-l pun să toarne o piesă auftorului… da ştii? să se
sature.
(Un fecior aduce îngheţate.)
AFIN: Ei bine, bine… treacă-ţi mânia acu… şi ia o îngheţată, doar te-i mai
răcori… De care pofteşti?… de alămâie?…
CHIRIŢA: Ba nu, că-mi strepezesc dinţii… dă-mi de cea roşie că- mi bate
mai bine la ochi. (Ia îngheţata.) Rece-i, mămulica mea!… ca o gheţărie.
(Suflă în farfurie.) Mă furnică nu ştiu ce prin vârful nasului… Pune-ţi în
gând, soro, că mai anţărţ la iarmaroc, la Fălticeni, mă duc la un cofetar ca
să iau îngheţată; el îmi trimite răspuns că s-o mântuit îngheţatele pe ziua
aceea. Îl poftesc atunci la oblonul trăsurii şi-i zic ritos: monsiu cela, mai
destupă o putină pentru hatârul meu!… şi el s-o mâniet zicând că nu-i de
la Gogomăneşti!… Curioji îs nemţii iştia!
(Toţi râd cu hohote.)
CHIRIŢA: Dec!… ce i-o apucat? Iaca, frate!… mă rog, boieri, de mine
râdeţi d-voastră?… Ei, apoi să vă arăt eu cum se râde… (Râde cu
spasmuri.) Măi, că tare nu ştiu cum îs boierii ieşeni! (Merge de se pune
lângă Aristiţa şi Calipsiţa în faţa publicului.)
CUCULEŢ (către Bondici şi Pungescu): Domnilor, nu metahirisiţi în
astă-seară un stosişor ceva?
BONDICI: Cu mare plăcere, domnule director. (Încet, lui Pungescu.) Pil,
Pungescule, şi pe urmă aport…
PUNGESCU (încet, lui Bondici): Oare?
BONDICI (asemene): Dă colb agiei pă zdreavăn.
PUNGESCU (asemene): Dă la mertepea?
BONDICI: Ţeapăn…
(Se pun la masa de cărţi.)
CUCULEŢ (în parte): Doamne, de i-aş prinde cu vro coţcărie!
(În vremea acestor cuvinte orhestrul începe a executa o polcă en
sourdine, care ţine necontenit. Cavalerii, pe rând, poftesc damele la joc
şi merg în salonul din fund. Chiriţa, Aristiţa şi Calipsiţa rămân pe
canapea.)
CHIRIŢA (în parte): Na… că se-ncepe staeru! (Fetelor.) Ţineţi-vă
frumos, şi nu fiţi aşa de posomorâte c-o să vie cavalerii să vă poftească…
mai zâmbiţi… mai zâmbiţi, soro dragă… mai trageţi cu coada ochiului…
ca altele. (În parte.) Doamne! de n-am păţi ş-acum ca pe la celelalte
baluri… Să stăm pe loc şi, cum zic aice: să facem patiserie… (Arătând
damele care joc.) Ian priveşte!… toate moachele-s poftite pe rând…
numai a mele şed locului parcă-s înfipte… Să vezi că n-or să se mişte
toată noaptea! (Se scoală.)
Un filosof fără minţi
A fost, cică, de părere
Că la casă de părinţi
Copii mulţi sunt o avere!
De-i aşa, eu pot să zic
Că-s bogată, am comoare,
Că deşi n-am bani nici chic…
Am averi nemişcătoare! (Arată fetele.)
(Merge în fund în salonul de joc.)
PUNGESCU: Ştos!
CUCULEŢ: Mare noroc ai, domnule!
PUNGESCU: Nu fie dă deochi… mă paşte bine norocul cărţilor.
CUCULEŢ: Să juri că-s măsluite.
PUNGESCU: Oriste?
BONDICI: Ha, ha, ha! că şăgalnic mai eşti, arhon sărdar.
CHIRIŢA (în parte, apropiindu-se de masă): Îra! da eu uitasem că am
doi gineri… numai buni ca să-mi gioace fetele. (Tare.) Arhon spătar…
PUNGESCU: Poruncă?
CHIRIŢA: Este o persoană care ar dori foarte mult să gioace o poalcă cu
d-ta.
PUNGESCU: Cât de rău îmi pare… dar mă strânge o cizmă dă mă usuc ca
o prună pă streşină.
CHIRIŢA (în parte): Tronc! (Tare.) Arhon agă?
BONDICI: Poruncă?
CHIRIŢA: Nu metahirisiţi poalca?
BONDICI: Cum nu, cucoană?… dar îs cernit.
CHIRIŢA: Ai perdut vrun neam?
BONDICI: Pe străbunul meu.
CHIRIŢA: Dumnezeu să-l ierte.
(Se apropie un cavaler de Aristiţa şi Calipsiţa, ca cum ar căuta damă de
joc şi, după ce le priveşte prin lornion, se depărtează.)
CHIRIŢA (zărind cavalerul): Ha!… iaca un cavaler… dă, Doamne!…
parcă cată damă de gioc?… dar… slavă ţie, Doamne! c-o să-mi poftească
o fată. Ba nici hâci?… vai! bată-l cucu miliord… cu orbu găinilor… Uf! iar
o să facem patiserie! (Se pune pe canapea.)
(Un fecior trece cu cofeturi.)
PUNGESCU: Ştos!
CUCULEŢ: Nu pot să bat măcar o carte!… ce ghinion!… zece galbeni pe
valet!
PUNGESCU (întorcând cărţile): Plie!
CUCULEŢ: Iar plie?
BONDICI: Ai goană dă fante, nenişorule.
CUCULEŢ (în parte.): Haide, hai, că ţi-oi da eu acuşi goană.
CHIRIŢA (feciorului cu tablaua): Măi fecior, vină-ncoace… (Întinde
basmaua ş-o umple de cofeturi.) Ia aşa! încalte n-oi şedea o noapte
întreagă degeaba la bal!… Păcat că nu mai am o basma!… Altă dată am saduc
o faţă de perină şi s-o umplu cu vârf.
SCENA VIII
Cei dinainte, GUGULIŢĂ şi LULUŢA
GUGULIŢĂ şi LULUŢA (joc)
Polca, polca, vesel joc,
Polca, polca, te iubim!
Polca, polca… plini de foc
Vesel noi te dănţuim!
CHIRIŢA: Iaca Guliţă! cum gioacă de frumusel, dragu mamei!… parcă-i
un titirez!… Numai voi staţi locului ca turnu Trisfetitelor… Guliţă…
Guliţă…
GUGULIŢĂ: Aud, neneacă… (Vine lângă Chiriţa.)
CHIRIŢA: Vină, Guguleo, de-ţi gioacă ţâţacele…
GUGULIŢĂ: Bucuros… Hai, ţâţacă Calipsiţo.
CALIPSIŢA: Baiu.
CHIRIŢA: Baiu, baiu?… Ian vezi-le că se şi fasolesc acu?… Mări, ian să vă
arăt eu cum să gioacă poalca. Vin-încoace, Guguleo… ce atâtea
marafeturi… (Joacă cu Guliţă, cântând.) Polca, polca, vesel joc etc., etc.
LULUŢA (cu mirare lui Pungescu): Monsieur… monsieur…
PUNGESCU: Mademuazel?
LULUŢA: De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărţilor? (Se depărtează.)
PUNGESCU (tulburat): Eu? (În parte.) M-a zăritără gângania!…
CUCULEŢ: Aud?… Ha! coţcarule, cu de-aste-mi umbli?… bine că te
prinsei…
PUNGESCU: Ce?… Ce vorbe sunt alea, domnule?
CUCULEŢ: Ce vorbe?… da de când vă pasc eu cu prăjina?…
BONDICI: Domnule! numai bobocii se pasc cu prăjina… Auzitum-ai? şi
boboc e fecioru tătâni-tău…
PUNGESCU: Boboc?… ba zi, neneo, coşcoge gâscan.
CUCULEŢ: Gâscan eu?… gâscan? (Dă o palmă lui Pungescu.) Na,
gâscan!… Să te-nvăţ eu a batgiocori oamenii stăpânirii.
PUNGESCU: Aoleo!… mi-a scăpăratără pă dinainte… (Fuge de la masă
şi vine în dreapta, dregându-şi frizura.)
TOŢI (venind din fund): Ce este? ce s-a întâmplat?
PUNGESCU (amestecându-se între musafiri): Cine a datără o palmă?…
Cine a primitără o palmă!… aud?… o palmă?… brea!… brea!… ce
scandal!…
(Împreună)
POFTIŢII
Vai! ce întâmplare!
Stau încremenit.
Aşa scandal mare
Nu s-a pomenit.
BONDICI şi PUNGESCU
Vai! ce scandal mare!
Stau încremenit.
De ciudă, turbare,
Mă simt ameţit.
CUCULEŢ
Ah! ce bine-mi pare
Că i-am căptuşit.
Fie scandal mare;
Eu mi-am răsplătit.
BONDICI: Domnule… satisfacţie să ne dai.
CUCULEŢ: Satisfacţie?… Ian aşteaptă…
(Şuieră tare. Vin doi epistaţi.)
CHIRIŢA (astupându-şi urechile): Carnacsî!… că m-o asurzit… parcă-i în
codru.
CUCULEŢ (epistaţilor, arătând pe Bondici şi pe Pungescu): Puneţi
mâna pe d-lui şi pe d-lui.
BONDICI (în parte): Am codălghit-o!
PUNGESCU (asemene): To esfeclisa!
(Epistaţii pun mâna pe amândoi.)
CHIRIŢA: Pe arhon aga şi pe arhon spătar!… ce catahris îi aista, arhon
sărdar?…
CUCULEŢ: Nu-i nici un catahris, cucoană… Am poruncă de la
Departament să-i opresc.
TOŢI: Da pentru ce?
CUCULEŢ: Pentru că unu-i Bondici şi celalalt Pungescu: doi coţcari
vestiţi din Focşani.
CHIRIŢA (ţipând): Coţi… Vai de mine!
CUCULEŢ: Care au dezbrăcat lumea cu teşmecherii şi cărţi măsluite…
Aţi înţeles acu?…
CHIRIŢA (ţipând): Coţi… coţi… ginerii mei?… Valeu! am dat cinstea pe
ruşine… Ah! ah! (Leşină.)
(Afinoaie, Aristiţa, Calipsiţa şi Guliţă pun pe Chiriţa pe canapea şi
caută s-o dezleşine. Damele vin lângă canapea. Cuculeţ, Bondici,
Pungescu şi epistaţii în stânga. Fundul scenei îi slobod.)
(Repriză.)
CORUL
Vai! ce întâmplare! etc.
CUCULEŢ
Ah! ce bine-mi pare etc.
BONDICI şi PUNGESCU
Vai! ce întâmplare!
Mă simt prăpădit.
Groaza-mi este mare…
De-acum m-am topit!
SCENA IX
Cei dinainte, BÂRZOI
BÂRZOI (intrând prin salonul din fund): Care-i cucoana de gazdă aici?…
GUGULIŢĂ (alergând la Bârzoi): Băbaca!… Băbaca!… a venit
băbăcuţa!…
BÂRZOI: Gugulea băbacăi… (Îl sărută. Cu glas tare.) Care-i cucoana de
gazdă?… cea cu balul?…
AFIN: Cine răcneşte aşa?… (Întorcându-se.) Ce văd?… cuconu Grigore
Bârzoi!…
BÂRZOI: Eu şi cu mine, cucoană dragă!… Unde mi-i Chiriţuşca cu puii?
GUGULIŢĂ: Neneaca?… a leşinat, băbacă.
BÂRZOI: Ce zici, Guguleo? iar a leşinat?… mări, ce-s marghioliile aiste?
(Merge la Chiriţa.) Ama!… ha! frumos îi mai şade!… Ia feriţi într-o parte,
că eu îi sunt popa. Acuşi o să-nvie ca o muscă de iarnă… (Îi bate în
palmă cât poate.)
CHIRIŢA (răsărind): Carnacsî!… Ce văd! d-lui?…
BÂRZOI (serios): D-lui… banul Grigore Bârzoi ot Bârzoieni… şi soţul dtale
tocmai din vremea volintirilor.
PUNGESCU (lui Bondici): Asta-i socru, nene Bondici?
BONDICI (oftând): Neschi.
PUNGESCU: Urât tată a mai avutără.
BÂRZOI: Înţelegi, cucoană, de ce mă aflu aici în Ieşi, pe la ceasul aista, în
loc de a horăi boiereşte la moşie… după obicei?…
CHIRIŢA (tulburată): În… ţă… leg. (În parte.) Îmi vine leşin la inimă.
BÂRZOI: Potrivit răvaşului ce ţi-am scris din 15 a următoarei, anul 1844,
am venit să te umflu din Ieşi, cu nepus în masă… Hai… că Brustur şi
Cociurlă ne aşteaptă cu preoţii…
CHIRIŢA: Brustur şi Cociurlă!… scăpătaţii ceia?… nişte răzăşi!… Nu ţi-i
greu să vorbeşti, frate?
BÂRZOI: Ian tacă-ţi gura cu fleacuri de-aiste… auzi cuvinte?…
scăpătaţi!… răzeşi!… da noi ce suntem? împăraţi cu steaua-n frunte?…
scoborâţi cu hârzobul din cer?…
CHIRIŢA: Hârzob sau nehârzob… nu ştiu… dar cât pentru familia lui
Brustur şi Cociurlă… mă închin cu plecăciune… răzăşi şi altă nimică.
BÂRZOI: Cucoană Chiriţă… să ştii d-ta că răzeşii din ziua de astăzi au
fost cele mai mari familii în vremea veche. Ei au apărat ţara şi au scăpato
cu pieptul lor din mâna duşmanilor, pentru că pe atunci tot românul
era viteaz şi tot viteazul era boier… boierit pe câmpul războiului în faţa
Patriei întregi!
CHIRIŢA: Ei! iar ai să începi cu litopisiţu… Mă rog, agiungă-ţi…
BÂRZOI: În sfârşit… vorbă multă, sărăcie!… Brustur şi Cociurlă sunt
feciori de oameni cu moşioarele lor, cu bănişorii lor…
CHIRIŢA: Cu vitişoarele lor… le ştiu…
BÂRZOI: Gospodari buni şi nedatori cu nimic nimănui… înţelesu- m-ai,
cucoană?… nu-s datori nici c-o leţcaie, pentru că nu-şi ridică nasul mai
sus decât se cuvine… ca de-alde d-ta, care vrei să te-nalţi ca ciocârlia… şi
vii pin Ieşi, cale de zece poşte, ca să-ţi faci fetele de râsul lumii… şi ca să
le găseşti bărbaţi ca de-alde Bondici şi Pungescu… nişte târâie-brâu, ce
sorb zestrele cu lingura…
PUNGESCU (lui Bondici): Aoleo! ne-a pocnitără în pălărie.
BONDICI (asemene): Ghiuju dracului!…
BÂRZOI (luând pe Chiriţa de mână): Hai la Bârzoieni, la locul nostru…
şi nu mai umbla după cai pe pereţi.
CHIRIŢA: Sufleţele…
BÂRZOI: Haide-ţi zic astăzi şi nu mai lungi vorba… Trăsura ne-aşteaptă
la scară cu lucruri, cu tot.
GUGULIŢĂ (în parte.): Şi cu minavetul meu? (Iese cu fuga.)
CHIRIŢA: Tiranule!…
BÂRZOI: Aşa… dacă-ţi place… altă dată să ştii de la mine o vorbă
bătrânească: Nu te-ntinde mai mult decât ţi-i oghealu… Haide…
(Guliţă vine înapoi cu minavetul.)
CHIRIŢA: Iar letopisiţe?… destul!… iaca vin… mai stai, că doar nu dau
tătarii… să-mi iau măcar ziua bună de la prieteni… măi!… că avan mai
eşti! (Vine în faţa publicului şi face compliment.) Cu plecăciune, boieri
d-voastră… copilele le-aţi văzut: iată-le-s… Aristiţo, Calipsiţo… (Fetele
vin lângă dânsa.) Aiste-s, cum le-am procopsit de douăzeci ş-atâţi de
ani… Una-i de 16 pe 17, şi una de 18 pe 19… îi împlinesc la lăsatul
săcului… Precum le vedeţi… îs tinerele, frumuşele, curăţele, hărnicele, cu
ghitarda lor, cu cadrilul lor, cu franţuzasca lor. Parle france,
madmuzel?…
FETELE: Ui, maman.
CHIRIŢA: Le-aţi auzit?… ca apa! (Fetelor.) Le plese vu, monsio cavaler
din Ieşi?
FETELE: Ui, maman.
CHIRIŢA: Ei! minciuni v-am spus?… Ce ziceţi?… vă place?… Ascultaţimă
pe mine, că eu ştiu ce ştiu… nu pierdeţi chilipirul de la mână.
Fetele-s bune
De măritat,
Îs de minune…
V-o spun curat.
TOŢI
Ha, ha, ha, ha.
CHIRIŢA (la public)
Frunză verde măcieş,
Pân-a nu pleca din Ieşi.
Spuneţi-mi, mă rog, îndată,
De vă place vreo fată,
Cuscră-n Ieşi ca să mă fac,
Lui Bârzoi să-i vin de hac.
Iată-le-s bibici hazlie,
Pupuice… seamănă mie.
Vreţi sau ba soacră să fiu?…
Fora-n palme ca s-o ştiu.
BÂRZOI: D-apoi vină azi.
TOŢI
Fetele-s bune
etc., etc.
(Bârzoi apucă pe Chiriţa de mână şi o trage spre uşa din fund. Guliţă,
Aristiţa şi Calipsiţa îi urmează. Cuculeţ face semn epistaţilor ca să ducă
pe Bondici şi pe Pungescu. Poftiţii la bal se închină la familia lui Bârzoi,
râzând cu hohot.)
(Cortina cade.)