Literatura universală comentarii si rezumate

Cu povestea sa memorabilă şi personajele sale pline de culoare,“Vrăjitorul din Oz” a devenit un basm de referinţă al literaturii americane. Deşi au trecut mai mult de 100 de ani de la lansarea acestei cărţi, copiii din întreaga lume sunt încă fascinaţi de minunata lume a lui Oz. Cartea ne povesteste aventurile fetitei Dorothy. Dorothy este o fetita care locuieste intr-o ferma din Kansas impreuna cu unchiul sau Henry, matusa sa Em si catelul Toto. Intr-o zi Dorothy in timp ce se afla in casa este luata prin surprindere de catre o tornada purtandu-i pe Dororthy si catelusul ei Toto pana la indepartatul taramul de basm OZ. Tornada o adusese pe fetiţă în Ţara Răsăritului, unde domnea Vrăjitoarea cea rea, iar toţi altinezii, localnicii de aici, erau supuşii săi. Sosirea copilei pe aceste meleaguri a fost o binecuvântare pentru oamenii de aici, deoarece casa a aterizat pe Vrăjitoare, omorând-o şi astfel altinezii au fost eliberaţi de sub stăpânirea sa. Pantofii decedatei au fost înmânaţi copilei, de către Vrăjitoarea de la Miazănoapte, venită la Dorothea pentru ai mulţumi în numele poporului de aici, pentru minunea pe care a realizat-o fără voia sa.   O data ajunsi pe acel taram, Dorothy face cunostinta cu oamenii din tinuturile taramului Oz, unde ii intalneste pe Sperie –Ciori, omul facut din paie care isi dorea sa aiba si el putin creier, Leul cel Las, care dorea sa devina si el un leu curajos si Omul Tinichea care isi dorea ca si la el in piep sa bata o inima la fel ca la toti oamenii normali. Cand Dorothy afla de marele vrajitor din OZ care se afla in Orasul Smaragdelor, atunci ea se hotaraste ca trebuie sa-l caute si sa ajunge la el pentru a-l ruga sa o ajute sa ajunga din nou acasa, in oraselul unde locuia impreuna cu unchiul, matusa si Toto, catelul ei, in Kansas. Drumul spre Oraşul Smaragdelor s-a intersectat cu o pădure, unde cei trei, copila, Toto şi Sperie-Ciori au înnoptat într-o colibă. Atunci cand cei trei prieteni pe care Dorothy i-a intalnit pe taramul Oz au auzit de puterile pe care le are acest vrajitor s-au gandit ca ii poate ajuta si pe ei in prin indeplinirea dorintelor pe care ei le aveau. Calatoria in care ei au pornit si anume aceea de al gasi pe vrajitorul din Oz se dovedeste a nu fi una foarte usoara, dar datorita puterilor pe care le aveau fiecare, impreuna incearca sa scape de pericolele pe care le intalnesc in drumul lor.  Primul obstacol ce le-a ieşit drumeţilor în cale, a fost o prăpastie foarte adâncă care nu se putea trece decât „în zbor”. Leul s-a folosit de abilităţile sale atletice şi astfel a putut să-şi ajute prietenii: primul care a trecut prăpastia pe spatele Leului, a fost Sperie-Ciori, deoarece „s-a gândit” că lui nu i se putea întâmpla vreun rău în cazul în care planul dădea greş, în schimb, copila ar fi murit, iar Omul de tinichea s-ar fi umplut de cucuie. O nouă prăpastie, de data aceasta mult mai mare şi mai adâncă în comparaţie cu prima, le-a îngreunat drumeţilor călătoria, însă nu pentru mult timp, căci un gând salvator a venit din partea Omului de paie. Astfel, Omul de tinichea a tăiat cel mai înalt şi puternic arbore din apropiere, iar Leul l-a împins în aşa fel, încât trunchiul a format puntea de care aceştia aveau nevoie pentru depăşirea noului obstacol. Ajunşi pe celălalt mal, călătorii au fost întâmpinaţi de kalidahii – „sunt nişte fiare monstruase, cu trupul de urs şi cap de tigru”  înzestrate cu ghiare lungi şi ascuţite. În faţa monştrilor, cei cinci au făcut cale întoarsă, fiind urmăriţi de ciudăţenii, dar când urmăritorii se aflau pe la jumătatea punţii, Omul de tinichea a tăiat pomul şi astfel orătăniile au căzut, dându-şi sufletul în prăpastie. După ce au scăpat de fiare şi au ieşit din pădurea primejdioasă, apariţia răului i-a pus din nou pe gânduri, însă, acelaşi om cu capul plin de paie, a conturat planul salvator; tăietorul de lemne a construit o plută şi astfel călătoria lor a putut continua. Ajunşi pe apă, un curent puternic i-a îndreptat în direcţia greşită, iar Sperie-Ciori şi-a împins prăjina în nămolul de pe fundul apei, iar curentul l-a tras şi astfel acesta a rămas agăţat în băţ, în mijlocul apei. Simţind că vieţile celor de pe plută erau în pericol, Leul ia atitudine, se aruncă în apă, înoată şi reuşeşte să-i salveze pe toţi. Salvarea lui Sperie-Ciori vine din partea unei berze, care-l prinde în ghiare şi-l aduce în mijlocul prietenilor săi. După peripeţia avută pe apă, drumeţii o iau din loc. Aceştia ajung în lanul de maci otrăviţi, mireasma lor aducea somnul celor făcuţi din carne şi oase, astfel că Toto, Leul şi copila au căzut pradă mirosului. Căţelul şi micuţa sa stăpână au fost căraţi de Tăietorul de lemne şi de Sperie-Ciori, în timp ce, leul şi-a văzut singur de drum, alergând şi sperând că va câştiga lupta cu mireasma florilor ucigaşe.   Vrajitorul le spune obstacolele prin care trebuie sa treaca si asa ajung ei sa o omoare pe Vrajitoare cea Rea din Apus. Neavând de ales şi dorind cu orice preţ îndeplinirea viselor, cei cinci hotărăsc că nu-i cale de întors şi astfel pornesc din nou la drum, de data aceasta în căutarea Vrăjitoarei Rele de la Apus. Pe drum descopera povestea Maimutelor Inaripate, iar dupa ce au trecut toate incercari se intorc in orasul Smaragdelor unde descopera ca vrajitorul din Oz este de fapt un sarlatan din Omaha. Acesta intr-un final incearca sa-i ajute pe acestea reusind sa-i urce intr-un balon dar Dorothy este singura a carui problema si dorinta nu i se indeplinise. Prezenţa vizitatorilor în ţinutul Vrăjitoarei Rele nu a trecut neobservată de aceasta, care supărată a trimis mai întâi o haită de lupi, apoi un cârd de corbi sălbatici, albinele negre şi chiar pe winkiezi, care aveau misiunea de a-i ucide pe intruşi, făcându-i bucăţi. Însă planurile malefice ale Vrăjitoarei au dat greş şi, simţindu-se în primejdie, aceasta apelează la boneta de aur, singura salvare a femeii. Această bonetă putea îndeplini orice dorinţă a purtătorului, doar de trei ori, iar puterea sa era măsurată în mii şi mii de maimuţe înaripate pregătite pentru orice. De îndată ce Vrăjitoarea a poruncit bonetei, maimuţele şi-au făcut apariţia, după care i-a omorât pe Sperie-Ciori şi pe Tăietorul de Lemne, iar pe ceilalţi i-au adus la palat. Ajunsă în casa Vrăjitoarei, copila a devenit sclava sa; Malefica făptură i-a furat fetiţei unul din pantofiorii de argint, iar aceasta înfuriată a aruncat cu apă pe Vrăjitoare. Bătrâna, în contact cu apa, s-a topit precum zahărul la Soare şi astfel copila a scăpat de bestie şi şi-a recuperat pantofiorul. Moartea Vrăjitoarei Rele a adus eliberarea winkiezilor de sub stăpânirea sa, aceştia din urmă, drept mulţumire pentru fapta generoasă a copilei, au ajutat-o să-şi găsească prietenii omorâţi de maimuţele zburătoare şi să-i pună pe picioare, astfel Tăietorul de lemne şi Sperie-Ciori şi-au recăpătat „viaţa” şi forma de dinainte. La plecarea din castel, fetiţa a luat boneta de aur fără să cunoască puterea acesteia. Peripetiile nu se termina aici si acestia trebuie sa dea piept altor primejdii care li se ivesc in cale in anume sa ii invinga pe Copacii luptatori, sa treaca prin Tara de Portelan, sa se lupte si sa scape de atacurile Capetelor-Ciocan si impreuna cu ajutorul Maimutelor zburatoare reusesc sa ajunga in Tara quadlingilor. Intr-un final se indeplineste si dorinta lui Dorothy, aceea de a aajunge acasa impreuna cu iubitul ei catel Toto si toate acestea datorita Vrajitoarei Bune de la Miazazi, pe numele ei Glindei. Ajunşi din nou în palatul Marelui Oz, drumeţii au reuşit să-i afle adevărata înfăţişare; era un „omuleţ bătrân, chel şi cu faţa zbârcită” şi chiar povestea vieţii – nu era un vrăjitor, ci un escroc. Ca să iasă basma curată, acesta le-a oferit drumeţilor: în loc de creier, tărâţe amestecate cu cuie şi ace; o inimă croită din mătase şi umplută cu rumeguş şi o licoare pe post de curaj. Dificultatea a apărut în cazul Dorotheei, care nu putea fi păcălită aşa uşor. Vrăjitorul a construit un balon destinat copilei şi lui. Acesta dorea să părăsească ţinutul său, sătul de minciuna în care trăia. În locul său, la conducerea oraşului, l-a lăsat pe Sperie-Ciori. În schimb, fetiţa a ratat plecarea cu balonul deoarece Toto se pierduse în mulţime, iar ea nu putea pleca fără prietenul său de nădejde. Acum, singura care o mai putea duce pe fetiţă în Kansas, era Glinda – Vrăjitoarea de la Miazăzi. Ca să nu fie singură în călătorie, prietenii au însoţit-o bucuroşi, chiar şi Sperie-Ciori, cârmuitorul Oraşului Oz. În drum spre destinaţie, drumeţii au trecut prin Oraşul de porţelan, dar şi printr-o pădure, unde Leul a scăpat sufletele pădurii de un monstru şi astfel şi-a câştigat statutul de REGE AL ANIMALELOR. Dincolo de pădure se arătă un munte pe care călătorii îl trecură cu ajutorul maimuţelor zburătoare. Ajunşi, în Ţara quadlingilor au găsit un decor de vis, totul era îmbibat în roşu-aprins, dar şi pe vestita Vrăjitoare de la Miazăzi care, ajutată de boneta minute, i-a trimis pe Sperie-Ciori înapoi în Oraşul lui Oz; pe Tăietorul de lemne în Ţara de la apus, iar pe Leu în pădurea de dincolo de munţi. Dorothea s-a folosit de pantofii de argint, care aveau puterea de a purta posesorul lor, oriunde în lume, într-o clipă şi astfel copila a ajuns la mătuşa Em şi la unchiul Henry.  

Vrejul de fasole care a crescut pana la cer, poveste populara Ionica traia intr-o casuta cu mama lui. Ea isi castiga painea cosand haine, in timp ce Ionica lucra in gradina de zarazavat si avea grija de singura lor vaca pe nume Riska, pe care o mulgea in fiecare zi. Dupa o iarna foarte grea, in primavara urmatoare abia rasarise ceva in gradina lor de zarzavat si intr-o dimineata Ionica o anunta pe mama sa: – Mama, nu mai avem cu s-o haranim pe Riska. Va trebui s-o ducem la piata s-o vindem. Trista, mama ii spuse s-o duca la targ si s-o vanda. – Incearca sa obtii un pret bun pe ea, il sfatui pe fiul ei. Ionica ii lega vacii o funie de gat si se indrepta cu ea spre targ. In drum spre oras se intalni cu un batran. – Unde duci vaca asta? Il intreba batranul pe Ionica. – La targ s-o vand. Avem mare nevoie de bani. – Iti cumpar eu vaca in schimbul acestor boabe fermecate, raspunse batranul. Vei vedea ca tu si mama ta nu veti mai avea nici un gand daca aceste boabe vor fi ale voastre. Lui Ionica tare I-ar mai fi placut sa-i faca mamei sale o bucurie, asa ca se invoi cu batranul si-i vandu vaca in schimbul boabelor fermecate si se grabi spre casa. – Dar fii atent! il atentiona batranul inainte sa se desparta unul de altul. Cu ajutorul acestor boabe vei gasi comorile pe care mi le-a furat candva un urias lacom. Daca vei reusi sa le gasesti poti sa le pastrezi pentru tine. – Nemaipomenit! exclama Ionica, fericit ca daduse un astfel de noroc peste el. Cand mama sa a aflat despre afacerea lui Ionica s-a infuriat asa de tare, incat l-a trimis la culcare fara sa-i dea de mancare. De furie ea a aruncat boabele de fasole afara pe fereastra. Ionica s-a trezit dis-de-dimineta. Spre mirarea lui vazu ca fereastra era acoperita din afara cu o planta ciudata, uriasa, si anume, o fasole. A deschis fereastra si cand s-a uitat in sus n-a putut sa ajunga cu privire pana in varful fasolei. S-a aruncat pe prima frunza si a inceput sa urce spre varf. – Probabil comoara se afla in varf, se gandi baiatul. A urcat pana in varf si acolo sus s-a trezit intr-un tinut minunat. A vazut in jurul sau palate minunate, cu turle care ajungeau pana la cer, fortarete inconjurate de ape lucitoare ca oglinda, pasari minunate care zburau lin in inaltul cerului senin. Dupa ce s-a saturat de privit atatea frumuseti, Ionica s-a gandit ca ar fi bine sa-si continue calatoria. S-a dat jos de pe vrejul de fasole si a pornit peste campie, sperand sa gaseasca ceva care sa-I potoleasca setea si foamea. Dupa vreo 2 ore de mers a ajuns la o casa si a batut la usa. In pragul usii a aparut o servitoare: – Sunt mort de oboseala, de foame si de sete! Pot sa intru sa ma odihnesc un pic? – Te-as ospata cu placere, raspunse servitoarea, dar stapinul meu e un urias care a mancat multi copii pana acum. Mi-e teama ca vei avea aceeasi soarta si tu, daca te va gasi aici la intoarcere. Ionica nici n-a mai avut timp sa raspunda pentru ca de-afara s-a si auzit o voce tunatoare: – Cand va fi gata mancarea aceea? – Imediat stapane! Raspunse servitoarea. Apoi l-a apucat pe Ionica de mana si l-a inchis in camara. Intr timp, Uriasul cobora treptele cu pasi apasati.   – Ei dracie! Simt miros de om! Cineva a umblat aici! – Da’ de unde, domnule. Se simte doar mirosul de carne care fierbe pe plita. – Bine, bine, da-mi mancarea ca mor de foame! Femeia ii umplu farfuria si o puse pe masa. Era acolo carne de carnat, 4 curcani si 12 felii de snitele. Dupa ce termina de mancat tot ce era pe masa, ii spuse servitoarei sa-i aduca banetul de aur ca vrea sa se „joace” putin cu el. Femeia I-a adus un sac mare, plin cu monede de aur. Si dupa ce i-a numarat, s-a dus in camera sa se odihneasca. Nu trecu mult timp ca se si auzira niste sforaituri de se cutremura casa. In acest timp, Ionica iesi din ascunzatoare, se apropie de masa, isi umplu sacul cu bani, il puse pe umeri si se indrepta cu el spre usa. Dar chiar in momentul in care trecu pragul usii, sacul se lovi de usa si aceasta incepu sa scartaie, iar uriasul se trezi. Ionica incepu sa alerge luandu-si picioarele in spinare si se urca pe vrejul de fasole. Uriasul, care se misca foarte greu, a cazut pe prima treapta si atata I-a trebuit pana s-a ridicat incat Ionica a avut timp sa inainteze pe vrej. Uriasul era asa de greu incat sub greutatea lui se rupse vrejul de fasole, iar el cazu in ocean si se ineca. Dupa ce Ionica a ajuns acasa, mama lui l-a imbratisat cu lacrimi de bucurie pe fiul ei si de-atunci in colo au trait in belsug si fericire datorita averii Uriasului. Iar odata cu trecerea anilor, isi gasi si o mireasa pe placul sau si traira fericiti pana la adanci batranete.

Odată, o croitoreasă avea un băiat, pe nume Jack. El era muncitor şi îngrijea cu drag văcuţa şi grădina din spatele casei .          Într-un an, nu plouase mai deloc şi nu crescuse nici un fir de iarbă. . . Hotărâseră să vândă vaca.          Într-o bună dimineaţă, mama sa l-a trimis pe Jack la piaţă. Era nevoit să vândă vaca. L-a rugat să obţină un preţ bun. Jack plecă la târg cu sufletul greu. Pe drum, se întâlni cu un bătrân slab şi cu haine sărăcăcioase.          - Unde duci vaca asta, băiete? întrebă bătrânul.          - O duc la târg să o vând, căci nu avem cu ce să o hrănim.          - Băiete, spuse bătrânul, dacă îmi dai vaca, îţi dau în schimb nişte fasole fermecate. Tu şi mama ta veţi scăpa de griji. Băiatul acceptă şi se întoarse acasă.           Sărmana mamă, când auzi că au rămas şi fără bani şi fără vacă, îl trimise la culcare nemâncat. Aruncă pe geam boabele de fasole.            Dimineaţa, când se trezi, Jack deschise fereastra. Nu-i venea să creadă ochilor. Peste noapte, în faţa geamului, fasolea crescuse până la cer. Voia să vadă până unde urcă fasolea. Urcă încet. Inima îi bătea tare. Pleca pe un tărâm necunoscut.          Jack urcă pe vrejul de fasole timp de vreo oră, până când, în sfârşit, dădu de un palat. Bătu la poartă şi ieşi o slujnică. Băiatul îi spuse că este lihnit de foame şi ar mânca ceva.          - Te-aş ospăta cu plăcere, spuse femeia. Dar îmi este frică să nu te găsească stăpânul meu. Este un uriaş căruia îi place carnea de om.          Deodată, totul se cutremură. Uriaşul cobora scările. Slujnica îl împinge pe Jack într-o magazie cu mâncare. Stăpânul intră furios în cameră şi zise:          - Simt miros de carne proaspătă de om ! Cine a intrat în casa mea ?          - Nu a intrat nimeni, stăpâne! răspunse slujnica speriată. Mâncarea pe care ţi-am pregătit-o miroase aşa.          Uriaşul căută peste tot, dar nu găsi nimic. Se puse la masă şi mâncă: trei pulpe de vacă, două gâşte şi un porc. După ce termină de mâncat, bău un butoi cu vin. Ceru de la servitoare sacul cu bani şi îi numără. Într-un târziu, adormi cu capul pe masă, sforăind puternic.          Jack ieşi tiptil din magazie, puse banii în sac şi porni încet spre uşă. Însă, tocmai atunci când trecu pragul, sacul lovi tocul uşii şi făcu zgomot. Uriașul s-a trezit și nu i-a trebuit mult timp sa-și dea seama că fusese jefuit. Acesta porni în urmărirea băiatului imediat.Își luă bâta din cui ca să-l învețe minte pe hoțul care îndrăznise să-i fure banii.            Chiar dacă sacul de bani era greu, Jack alerga de mâncând pământul pe de-o parte de frica uriașului iar pe altă parte cu gândul la bucuria pe care i-o va face mamei sale scăpând-o de sărăcie.             Uriașul putea să alerge repede pentru că pașii lui erau mari dar Jack se gândise și la asta. Îi legase șiretele de la bocanci. După câțiva pași acesta se prăbuși . În acest fel băiatul a avut timp să ajungă la vrejul de fasole și să-și dea drumul să alunece pe el.              Acasă mama lui Jack era îngrijorată că băiatul dispăruse.Ea a auzit că cineva o striga de sus.  Băiatul tocmai ajunse cu picioarele pe pământ. Strigă la mama lui să-i aducă un topor cu care reteză vrejul de fasole. Uriașul nu a mai avut timp să se salveze și se prăbuși cu fasole cu tot. În locul unde a căzut s-a format o groapă uriașă .             Jack și mama lui s-au îmbrățișat fericiți și au promis că vor avea grijă unul de altul până la adânci bătrâneți. Din acel moment nu au mai dus grijă de nimic și au mai ajutat și alți oameni săraci din ținut fiind recunoscători lui Dumnezeu pentru norocul care a dat peste ei.           

      Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain rezumat                                                                                                                       Autorul Mark Twain ne povesteşte despre aventurile unui băiat năzdravan numit Tom Sawyer. Avea un frate pe nume Sid care era un băiat tare liniştit.   El mai tot timpul lua din gemul mătuşii Polly şi se ducea împreună cu prietenii la gârlă să se scalde, lucruri care îi plăceau cel mai mult.    Într-o zi mătuşa Polly îl puse pe Tom să văruiască gardul de la stradă , ceea ce n-ul încântă, lui stândui gândul numai la gârlă şi la joacă. Neavând de ales el a început să văruiască gardul, rugându-l pe fratele său Sid, să-l ajute, dar el refuză. Fiind un băiat deştept nu prea îi plăcea şcoala, singurul lucru cel atrăgea era prietena lui Becky la care ţinea foarte mult.    Prietenul lui Tom pe nume Huckleberry Finn era un băiat ,,al străzii’’ fără părinţi cu care îşi petrecea mai tot timpul. Prima năzdrăvănie pe care au facut-o împreună a fost vizita cimitirului pe timp de noapte alaturi de o pisică neagră şi moartă adusă de Huckleberry. Cu această pisică ei sperau să scape de negi prin anumite descântece. Ajungând în cimitir , au avut o surpriză  neaşteptată. Trei indivizi pe nume Injun Joe, Dr. Robinson şi Muff Poter care căutau un mormânt pe care să-l dezgroape. În tot acest timp Tom împreuna cu Huckleberry stăteau ascunşi pentru a nu fi văzuţi , când deodată între acei indivizi s-a iscat o ceartă urmată de asasinarea doctorului Robinson.Fiind îngroziţi de ceea ce au văzut, cei doi băieţi au fugit spre casă.A doua zi dimineaţa oamenii au găsit oribila crimă. Toţi din oraş îl învinuiau pe Muff Poter, iar el fiind arestat.    Tom împreună cu Huck au jurat că nu vor spune nimănui ceea ce au văzut.Tom şi Huck erau foarte îngroziţi . Zilele au trecut iar lui Tom îi ardea de noi aventuri, aşa că într-o zi întâlninduse cu Joe Harper şi cu Huckleberry Finn, le-a propus să se facă piraţi.Într-o noapte fiecare a adus de mâncare şi au plecat împreună pe o insulă din apropierea orăşelului. Cât timp ei au stat pe insulă oamenii din orăşel îi căutau neîncetat. Dar această căutare a fost în zadar deoarece nu i-au găsit. Toţi au crezut că băieţi au murit aşa că matuşa Polly împreună cu doamna Harper s-au hotărât să le facă prohodul duminica. În timp ce se oficia slujba cei trei copii au intrat pe uşa bisericii. Toată lumea s-a bucurat,  mai ales mătuşa Polly şi doamna Harper,care şi-au îmbrăţişat copiii chiar şi pe Huckelberry.    După câteva zile a fost judecata lui Muff Poter. La judecată au venit  Injun Joe  şi Tom. Tom a fost chemat să de-a declaraţie.El se uită la Injun Joe şi a început să-i fie frică, dar în final a spus tot ce a văzut, iar între timp Injun Joe a dispărut. De atunci Tom nu mai dormea liniştit noaptea de frica lui Injun Joe.    A trecut ceva timp de când a fost judecata lui Muff Poter, iar Tom împreună cu Huck au început să caute comori. Tom era sigur căci comorile se găsesc unde sunt copaci scorburoşi sau în casele cu stafii.Au căutat în locurile cu copaci scorburoşi dar nu au găsit, iar în final ei au hotărât să caute într-o casă cu stafii.Când au început să caute după comoară la o casă cu stafii, ei au auzit zgomote aşa că s-au ascuns în podul casei. Cei care au produs zgomotul au fost Injun Joe împreună cu un priten de-al său.Ei au venit în acea casă pentru a ascunde o comoară.Au văzut uneltele lăsate de Tom şi Huck şi s-au gandit să îngroape comoara în altă parte. Becky fata de care îi plăcea lui Tom, a organizat o mică excursie. Când au mers in excursie ei au vizitat o peşteră care era precum un labirint. Tom şi Becky s-au pierdut iar ei au stat în peşteră timp de două,trei zile.Cu toţii îi căutau pe Becky şi pe Tom.  Cât timp copiii au stat în peşteră Tom la văzut pe Injun Joe.Oamenii nu i-au găsit dar Tom a găsit ieşirea din peşteră. Ieşirea găsită de Tom era prin apropierea fluviului Mississipi. Cu toţii s-au bucurat foarte mult de apariţia copiilor.Tatăl lui Becky pentru a fi sigur că nimeni nu va mai intra în peşteră s-a hotărât să o închidă.   Când Tom a auzit că peştera a fost închisă le-a spus tuturor că acolo se află Injun Joe. Aproape toţi oameni au pornit spre peşteră în căutarea lui, dar când peştera a fost deschisă lau găsit pe Joe mort la intrarea în peşteră. Tom şi Huck s-au dus în peşteră după comoara ascunsă de Injun Joe.    Aşa ei au devenit cei mai bogaţi din orăşel dupa ce au găsit comoara şi apreciaţi de totă lumea.

„Alice în Țara Minunilor” este o poveste scrisă sub forma unui roman, al cărei autor este Lewis Carroll (pe numele său real, Charles Lutwidge Dodgson). Cartea a fost publicată pentru prima dată în anul 1865, iar povestea a fost inventată pentru Alice Liddell, o fetiță care se afla, din când în când, în grija scriitorului. Ea întâlneşte personaje înscrise acum în conştiinţa colectivă: Iepurele care se vâră în „balta de lacrimi”, a cărui poveste este prezentată grafic sub forma unei cozi; Omida ce pufăie din narghilea; înfricoşătoarea Ducesă ce alăptează un porc; Pisica din Cheshire, cu rânjetul ce apare şi dispare; Pălărierul Nebun băutor de ceai şi Iepurele de Martie, ce îl stoarce pe alunar în ceainic; criminala Regină de Cupă, care foloseşte flamingi pe post de crose de crochet; şi plângăcioasa Broască Ţestoasă care o învaţă Cadrilul Homarilor. Alice, o fetiţă de şapte ani, moţăie pe malul râului Isis, unde îl vede pe Iepurele Alb privindu-şi îngrijorat ceasul. Brusc, ea se decide să îl urmeze pe iepurele punctual pe sub pământ, unde dă peste diverse situaţii ciudate. Mânată de curiozitate, Alice îl urmărește pe curiosul personaj până ce decide să-l urmeze în vizuina lui.  Fără să-și pună întrebări privind felul în care va ieși din vizuină, Alice pătrunde în ceea ce pare a fi la început un tunel. Pe parcurs, însă, coborârea devine atât de abruptă încât fata cade în loc să coboare. Când aterizează, în sfârșit, după o cădere prelungită, descoperă că nu este destul de rapidă încât să-l urmeze pe iepure, astfel încât aceasta rămâne într-o încăpere lungă, de jur împrejurul căreia se afla o mulțime de uși. Toate erau, însă, încuiate, iar Alice începe să se îngrijoreze, întrebându-se cum va ieși de acolo vreodată. Ajunsă lângă o măsuță din sticlă, fetița descoperă că pe ea se afla o cheie din aur. Din nefericire, cheia nu se potrivea niciuneia dintre uși. Întrebându-se care era ușa pe care cheia ei o putea deschide, Alice observă o perdeluță, pe care o trage la o parte, descoperind bucuroasă o altă ușă, căreia i se potrivea cheia. Ușa era înaltă doar de trei palme, astfel încât fetița trebui să îngenuncheze pentru a vedea ce se află de cealaltă parte a ei. Aceasta dădea într-un culoar, la capătul căruia Alice observă o grădină minunată. Gândul că nu încăpea pe ușă, iar astfel, a ajunge în grădină devenea imposibil, o întristează pe Alice. Întorcându-se la măsuță, ea observă o sticluță care nu fusese acolo cu câteva minute înainte.   Alice intra in casa si mananca niste cozonac care o face sa creasca din nou, pana cand nu mai incape in camera. Vazand aceasta, Iepurele trimite un servitor, pe soparla Bill, sa intre pe cosul casei, insa Alice il arunca afara.    Iepurele si servitorii incep sa arunce cu pietre, care se transforma in bucati de cozonac, care o micsoreaza pe Alice. Aceasta iese din casa si se indreapta spre o pasune unde intalneste un catel urias si apoi o ciuperca mare, pe care sta o omida. Ea ii spune ca o bucata din ciuperca o va micsora, iar alta o va face sa creasca.    Alice ia o bucata din amandoua partile si merge mai departe. Ajunge la casa Ducesei, unde bucatareasa pune foarte mult piper in mancare. De aceea, Ducesa si copilul ei care seamana cu un purcel, stranuta incontinuu. Ducesa este invitata de Regina sa joace croquet si ii arunca lui Alice copilul. Acesta se transforma in purcel si Alice ii da drumul in padure.     Apare pisica de Chesire pe o ramura de copac si o indruma pe Alice, spunandu-i ca intr-o parte locuieste Iepurele de Martie, iar in cealalta Palarierul, amandoi nebuni. Alice porneste spre casa Iepurelui de Martie, unde acesta lua ceaiul cu Palarierul si cu Harciogul. Acestia sunt plictisitori, iar Palarierul este chiar nepoliticos.     Alice paraseste masa si intra intr-o scorbura de copac care o duce inapoi in sala cea mare cu masuta. De data aceasta Alice nu uita cheia si intra in gradina superba, unde vede niste slujitori in forma de carti de joc care vopseau o tufa de trandafiri.     Vine alaiul regal si Alice face cunostiinta cu Regele si Regina. Aceasta o invita sa joace croquet alaturi de ea. Jocul este insa lipsit de reguli, fiind un haos total, asa ca Alice vorbeste cu pisica de Chesire al carei cap tocmai apare pe cer.    Regele intra in discutie, insa pisica refuza sa-i sarute mana. Regina ordona sa i se taie capul, precum si celorlalti jucatori, in afara de Alice.    Regina se ofera sa i-o arate lui Alice pe Falsa Broasca Testoasa, insa i-o incredinteaza Grifonului deoarece trebuie sa se intoarca. Grifonul o duce pe Alice la Falsa Broasca Testoasa care ii arata cadrilul homarilor.     Deodata se aude vocea Reginei si Alice impreuna cu Grifonul se duc la tribunal. Alice este cheamta ca martor, insa incepe sa creasca pana cand devine foarte mare, iar Regele ii spune ca trebuie sa paraseasca sala. Atunci se trezeste si incepe sa-i povesteasca surorii sale intregul vis. Ea întâlneşte personaje înscrise acum în conştiinţa colectivă: Iepurele care se vâră în „balta de lacrimi”, a cărui poveste este prezentată grafic sub forma unei cozi; Omida ce pufăie din narghilea; înfricoşătoarea Ducesă ce alăptează un porc; Pisica din Cheshire, cu rânjetul ce apare şi dispare; Pălărierul Nebun băutor de ceai şi Iepurele de Martie, ce îl stoarce pe alunar în ceainic; criminala Regină de Cupă, care foloseşte flamingi pe post de crose de crochet; şi plângăcioasa Broască Ţestoasă care o învaţă Cadrilul Homarilor. cartea o puteti decarca de aici....Alice in tara minunilor carte de descarcat gratuit