Literatura universală comentarii si rezumate

      Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain rezumat                                                                                                                       Autorul Mark Twain ne povesteşte despre aventurile unui băiat năzdravan numit Tom Sawyer. Avea un frate pe nume Sid care era un băiat tare liniştit.   El mai tot timpul lua din gemul mătuşii Polly şi se ducea împreună cu prietenii la gârlă să se scalde, lucruri care îi plăceau cel mai mult.    Într-o zi mătuşa Polly îl puse pe Tom să văruiască gardul de la stradă , ceea ce n-ul încântă, lui stândui gândul numai la gârlă şi la joacă. Neavând de ales el a început să văruiască gardul, rugându-l pe fratele său Sid, să-l ajute, dar el refuză. Fiind un băiat deştept nu prea îi plăcea şcoala, singurul lucru cel atrăgea era prietena lui Becky la care ţinea foarte mult.    Prietenul lui Tom pe nume Huckleberry Finn era un băiat ,,al străzii’’ fără părinţi cu care îşi petrecea mai tot timpul. Prima năzdrăvănie pe care au facut-o împreună a fost vizita cimitirului pe timp de noapte alaturi de o pisică neagră şi moartă adusă de Huckleberry. Cu această pisică ei sperau să scape de negi prin anumite descântece. Ajungând în cimitir , au avut o surpriză  neaşteptată. Trei indivizi pe nume Injun Joe, Dr. Robinson şi Muff Poter care căutau un mormânt pe care să-l dezgroape. În tot acest timp Tom împreuna cu Huckleberry stăteau ascunşi pentru a nu fi văzuţi , când deodată între acei indivizi s-a iscat o ceartă urmată de asasinarea doctorului Robinson.Fiind îngroziţi de ceea ce au văzut, cei doi băieţi au fugit spre casă.A doua zi dimineaţa oamenii au găsit oribila crimă. Toţi din oraş îl învinuiau pe Muff Poter, iar el fiind arestat.    Tom împreună cu Huck au jurat că nu vor spune nimănui ceea ce au văzut.Tom şi Huck erau foarte îngroziţi . Zilele au trecut iar lui Tom îi ardea de noi aventuri, aşa că într-o zi întâlninduse cu Joe Harper şi cu Huckleberry Finn, le-a propus să se facă piraţi.Într-o noapte fiecare a adus de mâncare şi au plecat împreună pe o insulă din apropierea orăşelului. Cât timp ei au stat pe insulă oamenii din orăşel îi căutau neîncetat. Dar această căutare a fost în zadar deoarece nu i-au găsit. Toţi au crezut că băieţi au murit aşa că matuşa Polly împreună cu doamna Harper s-au hotărât să le facă prohodul duminica. În timp ce se oficia slujba cei trei copii au intrat pe uşa bisericii. Toată lumea s-a bucurat,  mai ales mătuşa Polly şi doamna Harper,care şi-au îmbrăţişat copiii chiar şi pe Huckelberry.    După câteva zile a fost judecata lui Muff Poter. La judecată au venit  Injun Joe  şi Tom. Tom a fost chemat să de-a declaraţie.El se uită la Injun Joe şi a început să-i fie frică, dar în final a spus tot ce a văzut, iar între timp Injun Joe a dispărut. De atunci Tom nu mai dormea liniştit noaptea de frica lui Injun Joe.    A trecut ceva timp de când a fost judecata lui Muff Poter, iar Tom împreună cu Huck au început să caute comori. Tom era sigur căci comorile se găsesc unde sunt copaci scorburoşi sau în casele cu stafii.Au căutat în locurile cu copaci scorburoşi dar nu au găsit, iar în final ei au hotărât să caute într-o casă cu stafii.Când au început să caute după comoară la o casă cu stafii, ei au auzit zgomote aşa că s-au ascuns în podul casei. Cei care au produs zgomotul au fost Injun Joe împreună cu un priten de-al său.Ei au venit în acea casă pentru a ascunde o comoară.Au văzut uneltele lăsate de Tom şi Huck şi s-au gandit să îngroape comoara în altă parte. Becky fata de care îi plăcea lui Tom, a organizat o mică excursie. Când au mers in excursie ei au vizitat o peşteră care era precum un labirint. Tom şi Becky s-au pierdut iar ei au stat în peşteră timp de două,trei zile.Cu toţii îi căutau pe Becky şi pe Tom.  Cât timp copiii au stat în peşteră Tom la văzut pe Injun Joe.Oamenii nu i-au găsit dar Tom a găsit ieşirea din peşteră. Ieşirea găsită de Tom era prin apropierea fluviului Mississipi. Cu toţii s-au bucurat foarte mult de apariţia copiilor.Tatăl lui Becky pentru a fi sigur că nimeni nu va mai intra în peşteră s-a hotărât să o închidă.   Când Tom a auzit că peştera a fost închisă le-a spus tuturor că acolo se află Injun Joe. Aproape toţi oameni au pornit spre peşteră în căutarea lui, dar când peştera a fost deschisă lau găsit pe Joe mort la intrarea în peşteră. Tom şi Huck s-au dus în peşteră după comoara ascunsă de Injun Joe.    Aşa ei au devenit cei mai bogaţi din orăşel dupa ce au găsit comoara şi apreciaţi de totă lumea.

Vrejul de fasole care a crescut pana la cer, poveste populara Ionica traia intr-o casuta cu mama lui. Ea isi castiga painea cosand haine, in timp ce Ionica lucra in gradina de zarazavat si avea grija de singura lor vaca pe nume Riska, pe care o mulgea in fiecare zi. Dupa o iarna foarte grea, in primavara urmatoare abia rasarise ceva in gradina lor de zarzavat si intr-o dimineata Ionica o anunta pe mama sa: – Mama, nu mai avem cu s-o haranim pe Riska. Va trebui s-o ducem la piata s-o vindem. Trista, mama ii spuse s-o duca la targ si s-o vanda. – Incearca sa obtii un pret bun pe ea, il sfatui pe fiul ei. Ionica ii lega vacii o funie de gat si se indrepta cu ea spre targ. In drum spre oras se intalni cu un batran. – Unde duci vaca asta? Il intreba batranul pe Ionica. – La targ s-o vand. Avem mare nevoie de bani. – Iti cumpar eu vaca in schimbul acestor boabe fermecate, raspunse batranul. Vei vedea ca tu si mama ta nu veti mai avea nici un gand daca aceste boabe vor fi ale voastre. Lui Ionica tare I-ar mai fi placut sa-i faca mamei sale o bucurie, asa ca se invoi cu batranul si-i vandu vaca in schimbul boabelor fermecate si se grabi spre casa. – Dar fii atent! il atentiona batranul inainte sa se desparta unul de altul. Cu ajutorul acestor boabe vei gasi comorile pe care mi le-a furat candva un urias lacom. Daca vei reusi sa le gasesti poti sa le pastrezi pentru tine. – Nemaipomenit! exclama Ionica, fericit ca daduse un astfel de noroc peste el. Cand mama sa a aflat despre afacerea lui Ionica s-a infuriat asa de tare, incat l-a trimis la culcare fara sa-i dea de mancare. De furie ea a aruncat boabele de fasole afara pe fereastra. Ionica s-a trezit dis-de-dimineta. Spre mirarea lui vazu ca fereastra era acoperita din afara cu o planta ciudata, uriasa, si anume, o fasole. A deschis fereastra si cand s-a uitat in sus n-a putut sa ajunga cu privire pana in varful fasolei. S-a aruncat pe prima frunza si a inceput sa urce spre varf. – Probabil comoara se afla in varf, se gandi baiatul. A urcat pana in varf si acolo sus s-a trezit intr-un tinut minunat. A vazut in jurul sau palate minunate, cu turle care ajungeau pana la cer, fortarete inconjurate de ape lucitoare ca oglinda, pasari minunate care zburau lin in inaltul cerului senin. Dupa ce s-a saturat de privit atatea frumuseti, Ionica s-a gandit ca ar fi bine sa-si continue calatoria. S-a dat jos de pe vrejul de fasole si a pornit peste campie, sperand sa gaseasca ceva care sa-I potoleasca setea si foamea. Dupa vreo 2 ore de mers a ajuns la o casa si a batut la usa. In pragul usii a aparut o servitoare: – Sunt mort de oboseala, de foame si de sete! Pot sa intru sa ma odihnesc un pic? – Te-as ospata cu placere, raspunse servitoarea, dar stapinul meu e un urias care a mancat multi copii pana acum. Mi-e teama ca vei avea aceeasi soarta si tu, daca te va gasi aici la intoarcere. Ionica nici n-a mai avut timp sa raspunda pentru ca de-afara s-a si auzit o voce tunatoare: – Cand va fi gata mancarea aceea? – Imediat stapane! Raspunse servitoarea. Apoi l-a apucat pe Ionica de mana si l-a inchis in camara. Intr timp, Uriasul cobora treptele cu pasi apasati.   – Ei dracie! Simt miros de om! Cineva a umblat aici! – Da’ de unde, domnule. Se simte doar mirosul de carne care fierbe pe plita. – Bine, bine, da-mi mancarea ca mor de foame! Femeia ii umplu farfuria si o puse pe masa. Era acolo carne de carnat, 4 curcani si 12 felii de snitele. Dupa ce termina de mancat tot ce era pe masa, ii spuse servitoarei sa-i aduca banetul de aur ca vrea sa se „joace” putin cu el. Femeia I-a adus un sac mare, plin cu monede de aur. Si dupa ce i-a numarat, s-a dus in camera sa se odihneasca. Nu trecu mult timp ca se si auzira niste sforaituri de se cutremura casa. In acest timp, Ionica iesi din ascunzatoare, se apropie de masa, isi umplu sacul cu bani, il puse pe umeri si se indrepta cu el spre usa. Dar chiar in momentul in care trecu pragul usii, sacul se lovi de usa si aceasta incepu sa scartaie, iar uriasul se trezi. Ionica incepu sa alerge luandu-si picioarele in spinare si se urca pe vrejul de fasole. Uriasul, care se misca foarte greu, a cazut pe prima treapta si atata I-a trebuit pana s-a ridicat incat Ionica a avut timp sa inainteze pe vrej. Uriasul era asa de greu incat sub greutatea lui se rupse vrejul de fasole, iar el cazu in ocean si se ineca. Dupa ce Ionica a ajuns acasa, mama lui l-a imbratisat cu lacrimi de bucurie pe fiul ei si de-atunci in colo au trait in belsug si fericire datorita averii Uriasului. Iar odata cu trecerea anilor, isi gasi si o mireasa pe placul sau si traira fericiti pana la adanci batranete.

Cu povestea sa memorabilă şi personajele sale pline de culoare,“Vrăjitorul din Oz” a devenit un basm de referinţă al literaturii americane. Deşi au trecut mai mult de 100 de ani de la lansarea acestei cărţi, copiii din întreaga lume sunt încă fascinaţi de minunata lume a lui Oz. Cartea ne povesteste aventurile fetitei Dorothy. Dorothy este o fetita care locuieste intr-o ferma din Kansas impreuna cu unchiul sau Henry, matusa sa Em si catelul Toto. Intr-o zi Dorothy in timp ce se afla in casa este luata prin surprindere de catre o tornada purtandu-i pe Dororthy si catelusul ei Toto pana la indepartatul taramul de basm OZ. Tornada o adusese pe fetiţă în Ţara Răsăritului, unde domnea Vrăjitoarea cea rea, iar toţi altinezii, localnicii de aici, erau supuşii săi. Sosirea copilei pe aceste meleaguri a fost o binecuvântare pentru oamenii de aici, deoarece casa a aterizat pe Vrăjitoare, omorând-o şi astfel altinezii au fost eliberaţi de sub stăpânirea sa. Pantofii decedatei au fost înmânaţi copilei, de către Vrăjitoarea de la Miazănoapte, venită la Dorothea pentru ai mulţumi în numele poporului de aici, pentru minunea pe care a realizat-o fără voia sa.   O data ajunsi pe acel taram, Dorothy face cunostinta cu oamenii din tinuturile taramului Oz, unde ii intalneste pe Sperie –Ciori, omul facut din paie care isi dorea sa aiba si el putin creier, Leul cel Las, care dorea sa devina si el un leu curajos si Omul Tinichea care isi dorea ca si la el in piep sa bata o inima la fel ca la toti oamenii normali. Cand Dorothy afla de marele vrajitor din OZ care se afla in Orasul Smaragdelor, atunci ea se hotaraste ca trebuie sa-l caute si sa ajunge la el pentru a-l ruga sa o ajute sa ajunga din nou acasa, in oraselul unde locuia impreuna cu unchiul, matusa si Toto, catelul ei, in Kansas. Drumul spre Oraşul Smaragdelor s-a intersectat cu o pădure, unde cei trei, copila, Toto şi Sperie-Ciori au înnoptat într-o colibă. Atunci cand cei trei prieteni pe care Dorothy i-a intalnit pe taramul Oz au auzit de puterile pe care le are acest vrajitor s-au gandit ca ii poate ajuta si pe ei in prin indeplinirea dorintelor pe care ei le aveau. Calatoria in care ei au pornit si anume aceea de al gasi pe vrajitorul din Oz se dovedeste a nu fi una foarte usoara, dar datorita puterilor pe care le aveau fiecare, impreuna incearca sa scape de pericolele pe care le intalnesc in drumul lor.  Primul obstacol ce le-a ieşit drumeţilor în cale, a fost o prăpastie foarte adâncă care nu se putea trece decât „în zbor”. Leul s-a folosit de abilităţile sale atletice şi astfel a putut să-şi ajute prietenii: primul care a trecut prăpastia pe spatele Leului, a fost Sperie-Ciori, deoarece „s-a gândit” că lui nu i se putea întâmpla vreun rău în cazul în care planul dădea greş, în schimb, copila ar fi murit, iar Omul de tinichea s-ar fi umplut de cucuie. O nouă prăpastie, de data aceasta mult mai mare şi mai adâncă în comparaţie cu prima, le-a îngreunat drumeţilor călătoria, însă nu pentru mult timp, căci un gând salvator a venit din partea Omului de paie. Astfel, Omul de tinichea a tăiat cel mai înalt şi puternic arbore din apropiere, iar Leul l-a împins în aşa fel, încât trunchiul a format puntea de care aceştia aveau nevoie pentru depăşirea noului obstacol. Ajunşi pe celălalt mal, călătorii au fost întâmpinaţi de kalidahii – „sunt nişte fiare monstruase, cu trupul de urs şi cap de tigru”  înzestrate cu ghiare lungi şi ascuţite. În faţa monştrilor, cei cinci au făcut cale întoarsă, fiind urmăriţi de ciudăţenii, dar când urmăritorii se aflau pe la jumătatea punţii, Omul de tinichea a tăiat pomul şi astfel orătăniile au căzut, dându-şi sufletul în prăpastie. După ce au scăpat de fiare şi au ieşit din pădurea primejdioasă, apariţia răului i-a pus din nou pe gânduri, însă, acelaşi om cu capul plin de paie, a conturat planul salvator; tăietorul de lemne a construit o plută şi astfel călătoria lor a putut continua. Ajunşi pe apă, un curent puternic i-a îndreptat în direcţia greşită, iar Sperie-Ciori şi-a împins prăjina în nămolul de pe fundul apei, iar curentul l-a tras şi astfel acesta a rămas agăţat în băţ, în mijlocul apei. Simţind că vieţile celor de pe plută erau în pericol, Leul ia atitudine, se aruncă în apă, înoată şi reuşeşte să-i salveze pe toţi. Salvarea lui Sperie-Ciori vine din partea unei berze, care-l prinde în ghiare şi-l aduce în mijlocul prietenilor săi. După peripeţia avută pe apă, drumeţii o iau din loc. Aceştia ajung în lanul de maci otrăviţi, mireasma lor aducea somnul celor făcuţi din carne şi oase, astfel că Toto, Leul şi copila au căzut pradă mirosului. Căţelul şi micuţa sa stăpână au fost căraţi de Tăietorul de lemne şi de Sperie-Ciori, în timp ce, leul şi-a văzut singur de drum, alergând şi sperând că va câştiga lupta cu mireasma florilor ucigaşe.   Vrajitorul le spune obstacolele prin care trebuie sa treaca si asa ajung ei sa o omoare pe Vrajitoare cea Rea din Apus. Neavând de ales şi dorind cu orice preţ îndeplinirea viselor, cei cinci hotărăsc că nu-i cale de întors şi astfel pornesc din nou la drum, de data aceasta în căutarea Vrăjitoarei Rele de la Apus. Pe drum descopera povestea Maimutelor Inaripate, iar dupa ce au trecut toate incercari se intorc in orasul Smaragdelor unde descopera ca vrajitorul din Oz este de fapt un sarlatan din Omaha. Acesta intr-un final incearca sa-i ajute pe acestea reusind sa-i urce intr-un balon dar Dorothy este singura a carui problema si dorinta nu i se indeplinise. Prezenţa vizitatorilor în ţinutul Vrăjitoarei Rele nu a trecut neobservată de aceasta, care supărată a trimis mai întâi o haită de lupi, apoi un cârd de corbi sălbatici, albinele negre şi chiar pe winkiezi, care aveau misiunea de a-i ucide pe intruşi, făcându-i bucăţi. Însă planurile malefice ale Vrăjitoarei au dat greş şi, simţindu-se în primejdie, aceasta apelează la boneta de aur, singura salvare a femeii. Această bonetă putea îndeplini orice dorinţă a purtătorului, doar de trei ori, iar puterea sa era măsurată în mii şi mii de maimuţe înaripate pregătite pentru orice. De îndată ce Vrăjitoarea a poruncit bonetei, maimuţele şi-au făcut apariţia, după care i-a omorât pe Sperie-Ciori şi pe Tăietorul de Lemne, iar pe ceilalţi i-au adus la palat. Ajunsă în casa Vrăjitoarei, copila a devenit sclava sa; Malefica făptură i-a furat fetiţei unul din pantofiorii de argint, iar aceasta înfuriată a aruncat cu apă pe Vrăjitoare. Bătrâna, în contact cu apa, s-a topit precum zahărul la Soare şi astfel copila a scăpat de bestie şi şi-a recuperat pantofiorul. Moartea Vrăjitoarei Rele a adus eliberarea winkiezilor de sub stăpânirea sa, aceştia din urmă, drept mulţumire pentru fapta generoasă a copilei, au ajutat-o să-şi găsească prietenii omorâţi de maimuţele zburătoare şi să-i pună pe picioare, astfel Tăietorul de lemne şi Sperie-Ciori şi-au recăpătat „viaţa” şi forma de dinainte. La plecarea din castel, fetiţa a luat boneta de aur fără să cunoască puterea acesteia. Peripetiile nu se termina aici si acestia trebuie sa dea piept altor primejdii care li se ivesc in cale in anume sa ii invinga pe Copacii luptatori, sa treaca prin Tara de Portelan, sa se lupte si sa scape de atacurile Capetelor-Ciocan si impreuna cu ajutorul Maimutelor zburatoare reusesc sa ajunga in Tara quadlingilor. Intr-un final se indeplineste si dorinta lui Dorothy, aceea de a aajunge acasa impreuna cu iubitul ei catel Toto si toate acestea datorita Vrajitoarei Bune de la Miazazi, pe numele ei Glindei. Ajunşi din nou în palatul Marelui Oz, drumeţii au reuşit să-i afle adevărata înfăţişare; era un „omuleţ bătrân, chel şi cu faţa zbârcită” şi chiar povestea vieţii – nu era un vrăjitor, ci un escroc. Ca să iasă basma curată, acesta le-a oferit drumeţilor: în loc de creier, tărâţe amestecate cu cuie şi ace; o inimă croită din mătase şi umplută cu rumeguş şi o licoare pe post de curaj. Dificultatea a apărut în cazul Dorotheei, care nu putea fi păcălită aşa uşor. Vrăjitorul a construit un balon destinat copilei şi lui. Acesta dorea să părăsească ţinutul său, sătul de minciuna în care trăia. În locul său, la conducerea oraşului, l-a lăsat pe Sperie-Ciori. În schimb, fetiţa a ratat plecarea cu balonul deoarece Toto se pierduse în mulţime, iar ea nu putea pleca fără prietenul său de nădejde. Acum, singura care o mai putea duce pe fetiţă în Kansas, era Glinda – Vrăjitoarea de la Miazăzi. Ca să nu fie singură în călătorie, prietenii au însoţit-o bucuroşi, chiar şi Sperie-Ciori, cârmuitorul Oraşului Oz. În drum spre destinaţie, drumeţii au trecut prin Oraşul de porţelan, dar şi printr-o pădure, unde Leul a scăpat sufletele pădurii de un monstru şi astfel şi-a câştigat statutul de REGE AL ANIMALELOR. Dincolo de pădure se arătă un munte pe care călătorii îl trecură cu ajutorul maimuţelor zburătoare. Ajunşi, în Ţara quadlingilor au găsit un decor de vis, totul era îmbibat în roşu-aprins, dar şi pe vestita Vrăjitoare de la Miazăzi care, ajutată de boneta minute, i-a trimis pe Sperie-Ciori înapoi în Oraşul lui Oz; pe Tăietorul de lemne în Ţara de la apus, iar pe Leu în pădurea de dincolo de munţi. Dorothea s-a folosit de pantofii de argint, care aveau puterea de a purta posesorul lor, oriunde în lume, într-o clipă şi astfel copila a ajuns la mătuşa Em şi la unchiul Henry.  

  Viata si opera lui Anton Cehov biografie La 29 ianuarie 1860 s-a născut scriitorul rus Anton Pavlovici Cehov (d. 15 iulie 1904). Cehov s-a impus cu cea mai mare dificultate in afara tarii sale natale. Este cel mai mare dramaturg al Rusiei, cel care a schimbat in mod fundamental teatrul ca mijloc de exprimare a unui concept deosebit de modern de experienta umana si posibilitati sociale.  Cehov si-a castigat o reputatie nu numai ca dramaturg, ci si ca unul dintre cei mai mari autori de nuvele din lume, fiind un pionier in domeniul remodelarii mostenirii epice a literaturii beletristice din secolul al XX-lea. Atat in piesele, cat si in schitele si povestirile sale. Cehov a respins modelul standard al intrigii si prezentarii personajelor cu o metoda mai subtila de redare a fortelor constientului si subconstientului care se lupta dincolo de aparente. Cu modestia sa caracteristica, Cehov si-a diminuat propriile realizari, cu exceptia celei de inovator. “Tot ceea ce am scris", spunea el, “va fi dat uitarii in cinci sau zece ani; dar drumurile pe care le-am defrisat vor ramane solide si practicabile - acesta este singurul meu merit." Dintre toate geniile Rusiei din secolul al XlX-lea, TOLSTOI [53] nu-l vedea ca rival decat pe Cehov. “Cehov este un artist incomparabil", observa Tolstoi, “da, da, absolut incomparabil... Un artist al vietii... Cehov a creat forme noi de scris, complet noi, dupa parerea mea, in intreaga lume, cum nu am mai intilnit nicaieri... Si nici nu poti sa-l compari pe Cehov ca artist cu scriitorii rusi anteriori - cu Turgheniev, Dostoievski sau cu mine. Cehov a impus o forma specifica, asemenea impresionistilor." Evolutia lui Cehov catre artistul literar unic care a desfiintat toate sabloanele a inceput la Tagonrog, intr-un port arid de la Marea Azov.  Artist al exprimării laconice şi precise, Cehov a sondat adâncimile naturii umane, dezvăluind motivaţiile secrete ale personajelor sale. Cele mai bune piese şi povestiri scrise de el sunt lipsite de intrigi complicate şi de rezolvări clare. Concentrându-se asupra unor fapte aparent triviale, ele creează o atmosferă specială, numită uneori melancolică sau lirică. Cehov a descris viaţa societăţii ruse contemporane lui folosind o metodă înşelător de simplă, fără procedee literare vizibile, fiind considerat principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX. Tatal lui fusese iobag, dar devenise apoi bacan si manifesta interese artistice in diverse domenii: a fost maestru de cor, violonist, pictor ocazional, ocupatii care il distrageau de la obligatiile curente. Cehov avea saisprezece ani cand tatal sau a dat faliment si a fost nevoit sa se mute cu familia la Moscova ca sa scape de urmarirea creditorilor. Cehov a ramas in Tagonrog ca sa-si termine scoala la gimnaziul local; s-a intretinut dand meditatii unor elevi mai mici. La nouasprezece ani, Cehov a venit la Moscova si si-a asumat raspunderea intretinerii familiei, inscriindu-se in acelasi timp in programul de studii medicale de cinci ani de la Universitatea din Moscova.  Cehov şi-a început cariera scriitoricească publicând mici texte comice, semnate cu pseudonim, în reviste de satiră şi umor. Până în 1888 devenise foarte popular în rândurile publicului fără pretenţii şi produsese mai multe scrieri decât toate textele sale ulterioare luate la un loc. În plus, pe parcurs, transformase specia schiţei umoristice de cca 1 000 de cuvinte într-o formă minoră de artă. Cehov a avut şi încercări de a scrie literatură serioasă, studii ale nefericirii şi disperării omeneşti care contrastau bizar cu anecdotismul textelor sale comice. Treptat, această latură gravă a devenit predominantă şi, curând, a ajuns să prevaleze asupra celei umoristice.   Nuvela Stepa este relatarea unei calatorii prin Ucraina vazuta cu ochii unui copil. Piesa Ivanov (1887) se remarca prin realismul novator al caracterizarii si infatisarii starii de spirit a perioadei. Piesa experimentala Demonul de lemn n-a fost admisa pentru a fi pusa in scena, ceea ce l-a determinat pe Cehov sa paraseasca teatrul timp de sapte ani. La intoarcerea la Moscova, a cumparat o mica mosie la Melihovo, unde s-a mutat impreuna cu familia si s-a implicat in viata comunitatii locale, slujind si ca doctor de tara.  Aici, in 1895, Cehov a scris cea de-a doua piesa de teatru in mai multe acte, Pescarusul, pe care a descris-o drept “o comedie, trei roluri de femei, sase de barbati, patru acte, un peisaj (vedere spre lac); vorbarie multa despre literatura, putina actiune, cinci tonuri de iubire". Piesa a incalcat in mod constient cele mai multe dintre conventiile teatrale ale timpului: a plasat actiuni majore in afara scenei, a exprimat un ideal mai timpuriu al lui Cehov potrivit caruia fiecare personaj sau nonpersonaj este un protagonist si a folosit vorbirea fragmentara, gestul si monologul pentru a ajunge la revelatia de sine inconstienta. Prima punere in scena din 1896, la St. Petersburg, s-a soldat cu un esec, dar a fost reluata doi ani mai tarziu la Moscova, pe scena recent creatului Teatru de Arta, in regia lui Stanislavski si a devenit o piatra de hotar in istoria teatrului modern. Piesa exprima in asemenea masura noua metoda de joc si de spectacol, definitorie pentru munca de pionierat a colectivului Teatrului de Arta din Moscova, incat un pescarus stilizat a devenit emblema companiei. In 1896, Cehov a prezentat primele simptome de tuberculoza, ceea ce l-a obligat sa se mute la lalta, pe coasta Crimeii.    Cehov s-a îndrăgostit de o tânără actriţă, Olga Knipper, care juca în piesele sale şi cu care s-a şi căsătorit în 1901; căsnicia aceasta a fost, probabil, singura poveste de dragoste profundă a vieţii sale. Dar, cum Knipper şi-a continuat cariera actoricească, au trăit separaţi în cea mai mare parte a lunilor de iarnă, iar căsnicia lor nu a produs urmaşi. Deşi preţuit deja de publicul literar rus la vremea morţii sale, Cehov nu a devenit celebru pe plan internaţional decât după Primul Război Mondial, când traducerile au contribuit la popularizarea operei sale. Şi totuşi, stilul său evaziv, aparent stângaci – în care ceea ce rămâne nespus pare adesea mult mai important decât ceea ce e spus – i-a împiedicat pe criticii literari să facă o analiză eficientă a scrierilor sale, iar pe alţi scriitori să-l imite. Abia la 40 de ani de la moartea sa, odată cu publicarea Operelor complete (Polnoe sóbrame socinenii i pisem) în 20 de volume (între 1944 şi 1951), Cehov a fost, în sfârşit, prezentat în limba rusă cu un profesionalism demn – deşi cu unele rezerve – de valoarea sa. Opt volume ale acestei ediţii cuprind corespondenţa scriitorului, estimată la câteva mii de scrisori. Excepţional de vivace şi de spirituale, ele contrazic convingerea – comună în timpul vieţii lui Cehov – că era un pesimist înrăit. Ca mostre ale artei epistolare ruse, scrisorile sale au fost socotite de istoricul literar D.S. Mirski de valoare aproape egală cu corespondenţa lui Aleksandr Puşkin. Deşi Cehov este, deocamdată, cunoscut în principal pentru piesele sale, opinia critică dă semne că ar începe să-i considere povestirile – îndeosebi pe cele scrise după 1888 – o izbândă artistică încă mai semnificativă şi mai originală.  La 2 iulie 1904, in sanatoriul de la Badenweiler, Germania, Anton Cehov moare de tuberculoza. Lucrarile lui Cehov au fost traduse in mai multe limbi. Celebrul scriitor uzbec Abdulla Qahhor, a tradus multe dintre povestirile lui Cehov in limba uzbeca. Qahhor a fost influientat de scriitorul rus, considerandu-l profesorul sau.  

Romanul reprezinta jurnalul yankeului, care descrie toate “mizeriile” acelui secol, mintea inapoiata si gandirea inceata a oamenilor, totodata si aventurile sale prin tara lui Arthur. Totusi, Hank nu va uita ca este un american, asa ca va introduce ca sport, pentru amuzamentul nobilimii si totodata pentru a inlocui turnirurile, baseball-ul; aduce pe piata noi monezi – dolari, centi, pentru a civiliza populatia, dar si pentru a se simti cat mai confortabil.  „Apărut în 1889, Un yankeu la curtea regelui Arthur este unul dintre cele mai citite romane ale lui Mark Twain. Spre deosebire de Swift în Călătoriile lui Gulliver, Twain nu-şi situează acţiunea într-o ţară imaginară, ci în Anglia secolului al VI-lea, cu realităţile ei dure şi contrastante, ceea ce îi permite să-şi dezlănţuie cu tot sarcasmul satira împotriva realităţilor revoltătoare dominante şi în patria sa în plin secol al X1X-lea. De îndată ce-şi revine după lovitura primită în cap, care l-a expediat cu o mie trei sute de ani în urmă, Hank se comportă ca un fiu fidel al pragmaticei Americi. Se „orientează pe teren”, se documentează şi concepe un vast şi elaborat plan de demitizare, demistificare, de „săpare” a ruginitelor instituţii feudale. Plan pe care îl şi împlineşte.” El călătorește involuntar în timp din secolul 18 până în secolul 6, ajungând la curtea regelui Arthur. Este luat prizionier de un cavaler, Sir Kay și se hotărăște că va fi ars pe rug. Yankeul reușește însă să se salveze, pretinzând că este un vrăjitor și făcând să dispară soarele (acest lucru s-a întâmplat de fapt în timpul unei eclipse, dar oamenii de atunci nu știau ce sunt eclipsele). Astfel, yankeul ajunge cel mai mare sfetnic al regelui, i se dă porecla „Șeful” și îl întrece în faimă pe Merlin, care devine invidios. Yankeul face și alte „vrăji” pentru a-și demonstra puterea, vrăjile fiind desigur, doar niște șmecherii. Oamenii erau simpli și superstițioși, așa că era mereu crezut. Singurii care știau că vrăjile erau de fapt niște trucuri erau Clarence și alți câțiva băieți, care îl ajutau pe yankeu să pună la cale unele minuni.Yankeul se hotărăște să introducă unele schimbări în ținut și chiar reușește să inventeze unele lucruri, cum ar fi: săpunul, peria de dinți, școlile, bicicletele, telefoanele, chibriturile, etc, în ciuda faptului că biserica se împotrivea schimbărilor. Cu timpul, “sir Seful” / ”Seful” dupa cum l-au numit oamenii, pune bazele stiintei si a democratiei, dar fara a indigna prea tare biserica – care aparent era cea mai mare putere la momentul respectiv. Descopera mintile luminate din vremea aceea si infiinteaza o multime de institutii pentru educarea si pregatirea acestora; a deschis scoli pentru educarea populatiei, a infiintat primul ziar, a antrenat in secret propria armata, a trimis misionari pentru a promova ideile sale de a civiliza populatia; una dintre ele a fost “Sapunul de Persimone – il intrebuinteaza toate primadonele” – pancarda fiind atarnata de armura cavalerului aflat in misiunea de igiena.  Datorita unei neintelegeri, Seful a fost provocat la duel de catre sir Sagramor, dupa intoarcerea acestuia din misiune.  Apoi, regele il trimite pe Hank in cautare de noi aventuri si pentru a-si face un renume. Hank intalneste o femeie, Alisandre sau Sandy cum ii spunea el, care ii va da prima sa misiune, totodata ramanand langa acesta ca “lipitoarea”.  De la invingerea celor 3 “capcauni” si eliberarea “printeselor” pana la reinvierea cursului de apa din Valea Sfinteniei, Hank isi face o reputatie foarte buna in randul oamenilor.  Revenind la castel, yankeul ii comunica Regelui ca ar dori sa se deghizeze in taran liber si sa cutreiere Anglia pentru a invata despre obiceiurile muritorilor de rand. Curios si totodata incantat, Arthur, i se alatura Sefului; astfel prima etapa a calatoriei a fost instruirea regelui. “Dar incapatanati umeri mai avea! Parca inadins nu voiau sa invete cum sa se lase si sa para in mod firesc cazuti. Trebuia sa continui instructia…”.  La scurt timp dupa intoarcerea Sefului si a Regelui, sir Sagramor se intoarce din misiune pentru a se duela cu inamicul sau.  In urmatoarea zi dupa turnir, Seful dezvaluie tehnologia secolului al XIX-lea si o foloseste pentru a dezvolta tara.  Trei ani mai tarziu, seful este casatorit cu Sandy si au o fetita. Aceasta se imbolnaveste, iar la sfatul medicilor din acea vreme, cei trei parasesc Anglia si merg in Franta.  In lipsa Sefului, tara ajunge in razboi, iar dupa moartea Regelui biserica a preluat conducerea. Alaturi de Clarence va lupta pentru a pune capat razboiului; intr-o noapte Merlin il vrajeste pe Hank, punandu-l intr-un somn adanc de 1300 de ani, Clarence fiind martor al acestei vrajitorii, observa acestea prea tarziu.    Protagonist: Yankeul încearcă în toată această carte să-și menină poziția de mare vrăjitor, dar nu este un om egoist. El își dorește desființarea sclaviei, crede că titlurile nobiliare ar trebui dobândite pe merit și nu prin moștenire și urăște legile crude care îi discriminează pe țărani. Este și un om inteligent, pricepându-se să creeze diferite lucruri, cum ar fi biciclete, telefoane, etc. Este și cult, de asemenea, știind datele eclipselor. A avut o mare contribuție la dezvoltarea ținutului Camelot. Personaje principale: Yankeul, regele Arthur, domnița Alisanda, Merlin, Sir Sagramor-cel-chinuit de dor (rivalul yankeului), Marco (un țăran), Morgan Le Fay (sora cea rea a regelui Arthur) și diverși cavaleri.