Literatura universală comentarii si rezumate

In aceasta poveste este vorba despre un baiat care era croitor. Intr-o zi, pe la fereastra casei sale trecea o femeie care vindea magiun, iar croitorasul cumpara un borcan. Isi intinse pe o felie de paine magiun din belsug, dar pana sa apuce sa manance se asezara pe ea sapte muste. Croitorasul nici nu statu pe ganduri si le lovi pe toate dintr-o lovitura. Vazand mustele doborate, isi cusu pe chimirul de la brau "Sapte dintr-o lovitura".Crezandu-se viteaz, croitorasul pleca in lume sa-si arate vitejia. Merse ce merse, si in drumul sau intalneste un urias și îi demonstreaza acestuia cat de viteaz e el. Croitorasul nostru l-a invitat pe uriaş să-l însoţească la drum, însă acesta, îndoindu-se de calităţile flăcăului, l-a supus unor probe deloc uşoare: l-a pus să zdrobească o piatră până scoate apă din ea, însă croitoraşul a scos bucata de brânză din buzunar, scurgând-o de zer; l-a pus să arunce o piatră, dar eroul nostru a scos pasărea din buzunar şi i-a dat drumul. După cele două probe de foc, uriaşul l-a rugat pe eroul nostru să-l ajute la căratul unui stejar. Croitoraşul s-a ascuns între crengi, dând doar senzaţia că duce în braţe un pom, în timp ce uriaşul chiar ţinea de trunchiul pomului. Văzându-l aşa viteaz, uriaşul l-a invitat la peştera uriaşilor. Aici, matahala l-a condus pe musafirul său în dreptul unui pat mare, invitându-l să doarmă. Cum patul era prea mare, eroul nostru a ales doar un colţişor. La miezul nopţii, gazda, crezând că tânărul doarme dus, s-a sculat, a luat un drug de fier, lovind patul până l-a făcut bucăţi. Acum era fericit crezând că a scăpat de micul viteaz. Văzându-şi de drum, viteazul nostru a ajuns la curtea unui palat mare.  Împăratul acestui ţinut, l-a rugat pe croitoraş să intre în armata sa, apărându-l în caz de război. Croitoraşul a acceptat, primind astfel o casă frumoasă, dar şi iscând invidia celorlalte căpetenii de oşti. Temându-se de posibilitatea de a-şi pierde luptătorii cei mai buni din cauza croitoraşului, împăratul a decis să-l trimită pe acesta într-o misiune şi anume să le vină de hac celor doi uriaşi ce i-au adus împăratului mari pagube. Dacă va duce această misiune la bun sfârşit, croitoraşul se va alege cu jumătate de împărăţie dar şi cu fata împăratului.  Imparatul i-a dat-o pe fiica lui de sotie si jumatate de imparatie. Insa, intr-o noapte sotia lui îl auzea bolborosind despre cum o sa faca toti cavalerii slugi. Spunandu-i imparatului cele auzite, acesta a cavalerii sa-l omoare in timp ce dormea pe croitoras. Dar croitorasul auzi uneltirile impotriva lui si-i invinse, ramanad imparat pentru tot restul zilelor lui.

În această poveste este vorba despre un coleg de școală al lui Enrico, pe nume Coretti. Într-o zi s-a întâlnit cu Coretti și l-a întrebat ce mai face. Coretti ducea in spate un sac de lemne pe care le inghesui in pravalia tatalui sau.Coretti asezand lemnele îi spuse râzând, că-și învață lecția. În timpul acesta repeta la gramatică. Apoi îi povesti ce-a făcut el în ziua aceea. În timp ce-și făcea lecțiile, intra în prăvălie cineva și cumpăra lemne, apoi se apuca iar de teme, dar sosi carul de lemne cu care a trebuit sa se ducă tocmai în Piața Veneției, să aducă altele. Enrico, îl întrebă unde-și face el lecțiile și Coretti îl duse într-o odăiță, care era si bucătărie și sufragerie, iar într-un colț erau așezate cărțile si caitele lui Coretti. Din prăvălie se auzi o voce de femeie care voia să cumpere surcele și Coretti plecă să o servească. Pe foc avea un ibric în care fierbea cafeaua mamaei lui, care era bolnavă în pat și legată cu un tulpan la cap. Coretti avu grijă săștie dacă și-a luat siropul și o liniști spunându-i că totul merge bine la prăvălie. După ce se întoarseră în bucătărie Coretti îi spuse lui Enrico că e bine că are atâta timp liber ca să învețe. La ușa prăvăliei se opri o căruță plină cu butuci și Coretti aleargă să vorbească cu căruțașul și când se întoarse îi spuse lui Enrico, ca nu mai poate sta de vorbă cu el, că are treburi. Își strânseră mâinile și colegul său se întoarse sprinten la treburile sale.  

dragoste de viata, sau dependenta inconstienta, pentru ca viata e o forta oarba, un mecanism biologic ce ne impinge, ne taraste....viata se traieste pe ea insasi, nepasatoare fata de noi

 pot sa te provoc si mai tare, hehe, pentru ca gandurile sunt si ele generate electro-chimic in creier, adicateala, ceea ce numim noi "psihic", este in realitate tot fizic, si face parte din acelasi mecanism biologic al vietii, enigmatic inca pentru cei mai multi dintre noi

Cu povestea sa memorabilă şi personajele sale pline de culoare,“Vrăjitorul din Oz” a devenit un basm de referinţă al literaturii americane. Deşi au trecut mai mult de 100 de ani de la lansarea acestei cărţi, copiii din întreaga lume sunt încă fascinaţi de minunata lume a lui Oz. Cartea ne povesteste aventurile fetitei Dorothy. Dorothy este o fetita care locuieste intr-o ferma din Kansas impreuna cu unchiul sau Henry, matusa sa Em si catelul Toto. Intr-o zi Dorothy in timp ce se afla in casa este luata prin surprindere de catre o tornada purtandu-i pe Dororthy si catelusul ei Toto pana la indepartatul taramul de basm OZ. Tornada o adusese pe fetiţă în Ţara Răsăritului, unde domnea Vrăjitoarea cea rea, iar toţi altinezii, localnicii de aici, erau supuşii săi. Sosirea copilei pe aceste meleaguri a fost o binecuvântare pentru oamenii de aici, deoarece casa a aterizat pe Vrăjitoare, omorând-o şi astfel altinezii au fost eliberaţi de sub stăpânirea sa. Pantofii decedatei au fost înmânaţi copilei, de către Vrăjitoarea de la Miazănoapte, venită la Dorothea pentru ai mulţumi în numele poporului de aici, pentru minunea pe care a realizat-o fără voia sa.   O data ajunsi pe acel taram, Dorothy face cunostinta cu oamenii din tinuturile taramului Oz, unde ii intalneste pe Sperie –Ciori, omul facut din paie care isi dorea sa aiba si el putin creier, Leul cel Las, care dorea sa devina si el un leu curajos si Omul Tinichea care isi dorea ca si la el in piep sa bata o inima la fel ca la toti oamenii normali. Cand Dorothy afla de marele vrajitor din OZ care se afla in Orasul Smaragdelor, atunci ea se hotaraste ca trebuie sa-l caute si sa ajunge la el pentru a-l ruga sa o ajute sa ajunga din nou acasa, in oraselul unde locuia impreuna cu unchiul, matusa si Toto, catelul ei, in Kansas. Drumul spre Oraşul Smaragdelor s-a intersectat cu o pădure, unde cei trei, copila, Toto şi Sperie-Ciori au înnoptat într-o colibă. Atunci cand cei trei prieteni pe care Dorothy i-a intalnit pe taramul Oz au auzit de puterile pe care le are acest vrajitor s-au gandit ca ii poate ajuta si pe ei in prin indeplinirea dorintelor pe care ei le aveau. Calatoria in care ei au pornit si anume aceea de al gasi pe vrajitorul din Oz se dovedeste a nu fi una foarte usoara, dar datorita puterilor pe care le aveau fiecare, impreuna incearca sa scape de pericolele pe care le intalnesc in drumul lor.  Primul obstacol ce le-a ieşit drumeţilor în cale, a fost o prăpastie foarte adâncă care nu se putea trece decât „în zbor”. Leul s-a folosit de abilităţile sale atletice şi astfel a putut să-şi ajute prietenii: primul care a trecut prăpastia pe spatele Leului, a fost Sperie-Ciori, deoarece „s-a gândit” că lui nu i se putea întâmpla vreun rău în cazul în care planul dădea greş, în schimb, copila ar fi murit, iar Omul de tinichea s-ar fi umplut de cucuie. O nouă prăpastie, de data aceasta mult mai mare şi mai adâncă în comparaţie cu prima, le-a îngreunat drumeţilor călătoria, însă nu pentru mult timp, căci un gând salvator a venit din partea Omului de paie. Astfel, Omul de tinichea a tăiat cel mai înalt şi puternic arbore din apropiere, iar Leul l-a împins în aşa fel, încât trunchiul a format puntea de care aceştia aveau nevoie pentru depăşirea noului obstacol. Ajunşi pe celălalt mal, călătorii au fost întâmpinaţi de kalidahii – „sunt nişte fiare monstruase, cu trupul de urs şi cap de tigru”  înzestrate cu ghiare lungi şi ascuţite. În faţa monştrilor, cei cinci au făcut cale întoarsă, fiind urmăriţi de ciudăţenii, dar când urmăritorii se aflau pe la jumătatea punţii, Omul de tinichea a tăiat pomul şi astfel orătăniile au căzut, dându-şi sufletul în prăpastie. După ce au scăpat de fiare şi au ieşit din pădurea primejdioasă, apariţia răului i-a pus din nou pe gânduri, însă, acelaşi om cu capul plin de paie, a conturat planul salvator; tăietorul de lemne a construit o plută şi astfel călătoria lor a putut continua. Ajunşi pe apă, un curent puternic i-a îndreptat în direcţia greşită, iar Sperie-Ciori şi-a împins prăjina în nămolul de pe fundul apei, iar curentul l-a tras şi astfel acesta a rămas agăţat în băţ, în mijlocul apei. Simţind că vieţile celor de pe plută erau în pericol, Leul ia atitudine, se aruncă în apă, înoată şi reuşeşte să-i salveze pe toţi. Salvarea lui Sperie-Ciori vine din partea unei berze, care-l prinde în ghiare şi-l aduce în mijlocul prietenilor săi. După peripeţia avută pe apă, drumeţii o iau din loc. Aceştia ajung în lanul de maci otrăviţi, mireasma lor aducea somnul celor făcuţi din carne şi oase, astfel că Toto, Leul şi copila au căzut pradă mirosului. Căţelul şi micuţa sa stăpână au fost căraţi de Tăietorul de lemne şi de Sperie-Ciori, în timp ce, leul şi-a văzut singur de drum, alergând şi sperând că va câştiga lupta cu mireasma florilor ucigaşe.   Vrajitorul le spune obstacolele prin care trebuie sa treaca si asa ajung ei sa o omoare pe Vrajitoare cea Rea din Apus. Neavând de ales şi dorind cu orice preţ îndeplinirea viselor, cei cinci hotărăsc că nu-i cale de întors şi astfel pornesc din nou la drum, de data aceasta în căutarea Vrăjitoarei Rele de la Apus. Pe drum descopera povestea Maimutelor Inaripate, iar dupa ce au trecut toate incercari se intorc in orasul Smaragdelor unde descopera ca vrajitorul din Oz este de fapt un sarlatan din Omaha. Acesta intr-un final incearca sa-i ajute pe acestea reusind sa-i urce intr-un balon dar Dorothy este singura a carui problema si dorinta nu i se indeplinise. Prezenţa vizitatorilor în ţinutul Vrăjitoarei Rele nu a trecut neobservată de aceasta, care supărată a trimis mai întâi o haită de lupi, apoi un cârd de corbi sălbatici, albinele negre şi chiar pe winkiezi, care aveau misiunea de a-i ucide pe intruşi, făcându-i bucăţi. Însă planurile malefice ale Vrăjitoarei au dat greş şi, simţindu-se în primejdie, aceasta apelează la boneta de aur, singura salvare a femeii. Această bonetă putea îndeplini orice dorinţă a purtătorului, doar de trei ori, iar puterea sa era măsurată în mii şi mii de maimuţe înaripate pregătite pentru orice. De îndată ce Vrăjitoarea a poruncit bonetei, maimuţele şi-au făcut apariţia, după care i-a omorât pe Sperie-Ciori şi pe Tăietorul de Lemne, iar pe ceilalţi i-au adus la palat. Ajunsă în casa Vrăjitoarei, copila a devenit sclava sa; Malefica făptură i-a furat fetiţei unul din pantofiorii de argint, iar aceasta înfuriată a aruncat cu apă pe Vrăjitoare. Bătrâna, în contact cu apa, s-a topit precum zahărul la Soare şi astfel copila a scăpat de bestie şi şi-a recuperat pantofiorul. Moartea Vrăjitoarei Rele a adus eliberarea winkiezilor de sub stăpânirea sa, aceştia din urmă, drept mulţumire pentru fapta generoasă a copilei, au ajutat-o să-şi găsească prietenii omorâţi de maimuţele zburătoare şi să-i pună pe picioare, astfel Tăietorul de lemne şi Sperie-Ciori şi-au recăpătat „viaţa” şi forma de dinainte. La plecarea din castel, fetiţa a luat boneta de aur fără să cunoască puterea acesteia. Peripetiile nu se termina aici si acestia trebuie sa dea piept altor primejdii care li se ivesc in cale in anume sa ii invinga pe Copacii luptatori, sa treaca prin Tara de Portelan, sa se lupte si sa scape de atacurile Capetelor-Ciocan si impreuna cu ajutorul Maimutelor zburatoare reusesc sa ajunga in Tara quadlingilor. Intr-un final se indeplineste si dorinta lui Dorothy, aceea de a aajunge acasa impreuna cu iubitul ei catel Toto si toate acestea datorita Vrajitoarei Bune de la Miazazi, pe numele ei Glindei. Ajunşi din nou în palatul Marelui Oz, drumeţii au reuşit să-i afle adevărata înfăţişare; era un „omuleţ bătrân, chel şi cu faţa zbârcită” şi chiar povestea vieţii – nu era un vrăjitor, ci un escroc. Ca să iasă basma curată, acesta le-a oferit drumeţilor: în loc de creier, tărâţe amestecate cu cuie şi ace; o inimă croită din mătase şi umplută cu rumeguş şi o licoare pe post de curaj. Dificultatea a apărut în cazul Dorotheei, care nu putea fi păcălită aşa uşor. Vrăjitorul a construit un balon destinat copilei şi lui. Acesta dorea să părăsească ţinutul său, sătul de minciuna în care trăia. În locul său, la conducerea oraşului, l-a lăsat pe Sperie-Ciori. În schimb, fetiţa a ratat plecarea cu balonul deoarece Toto se pierduse în mulţime, iar ea nu putea pleca fără prietenul său de nădejde. Acum, singura care o mai putea duce pe fetiţă în Kansas, era Glinda – Vrăjitoarea de la Miazăzi. Ca să nu fie singură în călătorie, prietenii au însoţit-o bucuroşi, chiar şi Sperie-Ciori, cârmuitorul Oraşului Oz. În drum spre destinaţie, drumeţii au trecut prin Oraşul de porţelan, dar şi printr-o pădure, unde Leul a scăpat sufletele pădurii de un monstru şi astfel şi-a câştigat statutul de REGE AL ANIMALELOR. Dincolo de pădure se arătă un munte pe care călătorii îl trecură cu ajutorul maimuţelor zburătoare. Ajunşi, în Ţara quadlingilor au găsit un decor de vis, totul era îmbibat în roşu-aprins, dar şi pe vestita Vrăjitoare de la Miazăzi care, ajutată de boneta minute, i-a trimis pe Sperie-Ciori înapoi în Oraşul lui Oz; pe Tăietorul de lemne în Ţara de la apus, iar pe Leu în pădurea de dincolo de munţi. Dorothea s-a folosit de pantofii de argint, care aveau puterea de a purta posesorul lor, oriunde în lume, într-o clipă şi astfel copila a ajuns la mătuşa Em şi la unchiul Henry.  

Ivanhoe de  Walter Scott rezumat Acţiunea romanului este plasată în secolul al XII lea, în timpul luptelor ţăranilor anglo-sa-xoni din Anglia împotriva feudalilor normanzi care îi asupreau. Ivanhoe, fiul nobilului saxon Cedric, se îndrăgosteşte de Rowena, descendenta regelui Al-fred. Dar Cedric, partizan al revenirii unui rege saxon pe tronul Angliei, crede că va realiza acest lucru căsătorind-o pe Rowena cu saxonul de sânge regesc Athel-stane. Neacceptând dragostea dintre Ivanhoe şi Rowena, întrucât contravine planurilor sale, Cedric îşi alungă fiul. Ivanhoe pleacă în cruciadă cu regele Richard Inimă-de-Leu, a cărui preţuire o câştigă. în acest timp, prinţul Ioan, fratele lui Richard, încearcă să acapareze tronul. în turnirul de la Ashby-de-Ia-Zouche, Ivanhoe, urmat de Richard (sosit pe ascuns din cruciadă), îi înfrânge pe toţi cavalerii prinţului Ioan şi, printre aceştia, pe teribilul templier Brian de Bois-Guil-bert şi pe Sir Reginald Front de Boeuf. Mai târziu Ivanhoe este rănit în timpul asediului castelului Torquilstone. Cedric, Rowena, Athel-stane, Isaac din York şi fiica lui, curajoasa Re-becca, sunt întemniţaţi de nobilii normanzi. Dar, după o cruntă bătălie, castelul este cucerit de haiducii conduşi de Ro-bin Hood şi de regele Richard. Prizonierii sunt eliberaţi, dar Bois-Guil-bert, îndrăgostit de Re-becca, o ia cu el la Templestowe. Cum fata îl respinge, el o acuză de vrăjitorie, dar Ivanhoe o salvează. în final, Ivanhoe se căsătoreşte cu Rowena, iar Isaac şi Rebecca părăsesc Anglia. La castel mai soseste un oaspete, evreul Isac din York; templierul il priveste cu dispret, caci evreii erau considerati inferiori.La masa se discuta despre faptele de vitejie ale cavalerilor plecati in cruciada in Palestina. Pelerinul aflat printre oaspeti povesteste despre curajul lui Ivanhoe, pe care il iubeste tanara Rowena. Totusi Cedric a hotarat mai demult ca fata sa se casatoreasca cu nobilul Athelstane.Spre seara, pelerinul il vesteste pe evreul Isaac sa plece, intrucat se afla in pericol de a fi rapit de oamenii templierului, pentru a-i lua banii. Cei doi parasesc in secret castelul. Drept multumire, evreul il trimite pe pelerin la un prieten al sau din Leicester, pentru a primi cadou un cal si o armura de pret.Pe vremea aceea evreii erau prigoniti atat de normanzi, cat si de saxoni, britani sau danezi; evreii erau indeosebi negustori si averile lor erau cautate de ceilalti oameni. Anglia era carmuita de vicleanul print Ioan, care nu voia ca fratele sau Richard sa se mai intoarca din prizonierat. Ioan era fratele cel mai mic, mostenitor legal al titlului fiind - in cazul mortii lui Richard – alt frate, ducele Arthur.Nobilii asupreau cumplit poporul. Din aceasta cauza, oamenii se adunau prin paduri, formand cete de haiduci. La Ashby, un oras din comitatul Leicester, urmeaza sa aiba loc un turnir, o intalnire de lupte cavaleresti, in prezenta printului Ioan. Acesta este insotit de numerosi curteni: Waldemar Fitzurse, De Bracy, staretul Aymer si altii.Printre spectatori se afla Isaac si fiica sa, frumoasa Rowena, apoi Cedric Saxonul si ruda sa, Athelstane de Coningsburgh.Dupa ce se da citire regulilor turnirului, in arena apar cavalerii si incep luptele. Cei mai puternici se dovedesc a fi Brian de Bois-Guilbert, Malvoisin si Front-de-Boeuf, toti cavaleri templieri. Ei isi inving toti adversarii.Deodata apare un cavaler necunoscut avand deviza desdichado sau Cavalerul Dezmostenit. El ii provoaca la lupta, pe rand, pe puternicii cavaleri templieri, si reuseste sa-i invinga. Astfel, Cavalerul Dezmostenit reuseste sa devina castigator. El refuza sa-si scoata casca sau sa-si spuna adevaratul nume. Ca premiu, el primeste un cal de lupta. El o alege pe frumoasa Rowena Regina a Dragostei si Frumusetei.Aflat in cortul sau, Cavalerului Dezmostenit i se aduc caii si armurile cavalerilor invinsi. El prefera insa bani - cate cincizeci de țechini de la fiecare cavaler, ca rascumparare; de la Brian de Bois-Guilbert nu accepta nimic, spunand ca lupta dintre ei nu s-a sfarsit deocamdata. Slujitorul cavalerului este chiar porcarul Gurth. Acesta primeste porunca sa-I duca evreului Isaac bani pentru ca a imprumutat cavalerului armura si calul cu care a venit la turnir. A doua zi incep alte intreceri. Sunt doua grupuri de cavaleri, unul condus de Cavalerul Dezmostenit si celalalt de Brian de Bois-Guilbert. In timpul luptelor, cavalerii din tabara Dezmostenitului sunt invinsi iar acesta ramane cu un singur aliat, Cavalerul Negru, alt cavaler misterios. Acum situatia se schimba si Cavalerul Dezmostenit ramane invingatorul zilei. Cavalerul Negru dispare din arena. La primirea premiului, Cavalerului Dezmostenit i se scoate casca si toata lumea afla ca el este Ivanhoe. Slabit din cauza ranilor, el lesina.   Din discutia printului Ioan cu insotitorii sai aflam ca mosia si castelul lui Ivanhoe – pe care el le-a primit de la Richard – au fost daruite de print lui Front-de-Boeuf. In acest moment, printul Ioan primeste o scrisoare care-l vesteste ca fratele sau, regele Richard I, a scapat din captivitate. In continuare, are loc intrecerea arcasilor. Un yeoman pe nume Locksley, castiga intrecerea si un premiu de douazeci de galbeni si un corn de vanatoare. Seara, printul da un banchet la castelul sau din Ashley. Intre timp, sfetnicul sau, Waldemar Fitzurse, incearca sa uneasca pe nobili impotriva regelui Richard.   Dupa turnir, Cedric Saxonul (tatal lui Wilfred de Ivanhoe), cu Athelstane, Rowena si slujitorii lor pleaca spre casa. Sarmanul Gurth este pus in lanturi pentru nesupunere. Undeva pe drum, ei se intalnesc cu Isaac din York si Rebecca. Acestia se unesc cu grupul saxonilor. In padure calatorii sunt atacati de banditi. Gurth fuge in timpul invalmaselii. De asemenea, prietenul sau Wamba mascariciul, reuseste sa scape de banditi. Cei doi se intalnesc cu yeomanul Locksley; impreuna pornesc spre salasul din padure al acestuia, unde sunt si alti yeomani. Apoi ajung la coliba unde canta Cavalerul Negru si un pustnic. Afland ca Cedric si oamenii sai au fost rapiti si dusi la castelul Torquilstone, toti acesti viteji se hotarasc sa-i salveze pe prizonieri. De fapt cei ce i-au rapit pe saxoni sunt De Bracy si cativa templieri. Castelul Torquistone apartine lui Front-de-Boeuf. Cedric este inchis cu Athelstane intr-o camera. Isaac este aruncat in temnita castelului. Aici vine Front-de-Boeuf care il ameninta pe evreu cu tortura daca nu-I da o mie de livre de argint ca rascumparare. De Bracy o cere pe Rowena in casatorie si o ameninta ca daca nu accepta il va ucide pe Ivanhoe; acesta era transportat intr-o lectica in alaiul lui Isaac si era tot in mainile rapitorilor. Rebecca ajunge intr-un turn unde sta de vorba cu vrajitoarea Urfrida. In celula ei vine Brian de Bois-Guilbert. Acesta ii cere sa-i devina iubita. Rebecca vrea sa se arunce pe fereastra si cavalerul o lasa in pace. Se aude o trambita in afara castelului si templierii primesc un mesaj sa-I elibereze pe toti prizonierii. Eliberatorii sunt Cavalerul Negru, Robert Locksley si oamenii lor. Mascariciul Wamba este deghizat in calugar; el ajunge la Cedric si acesta se imbraca in hainele sale. Falsul calugar ajunge la vrajitoarea Urfrida si afla povestea acesteia. Ea il recunoaste pe Cedric  si-i promite ca va ajuta la eliberarea captivilor. Cedric scapa din castel. In celula Rebeccai este adus Ivanhoe. Asediul castelului incepe. Rebecca ii povesteste cavalerului ranit lupta. Uriasul Front-de-Boeuf este infrant de catre Cavalerul Negru si este dus in castel. Vrajitoarea da foc castelului dar mai intai il inchide pe Front-de-Boeuf in camera. De Bracy se preda Cavalerului Negru. Acesta il salveaza pe Ivanhoe din flacari, in timp ce Brian de Bois-Guilbert o rapeste pe frumoasa Rebecca. In incendiu pier Front-de-Boeuf si vrajitoarea. Dupa batalie, haiducii lui Locksley aduc prazile luate din castel la salasul lor din padure. Cedric il elibereaza pe Gurth din serbie pentru ca a fost viteaz in lupta. Tot in padure sunt Rowena, Isaac din York si Cavalerul Negru.   La castelul din York al printului Ioan soseste De Bracy, care o aduce pe Rebecca. Aici De Bracy spune ca regele Richard Inima de Leu este in tara si a vorbit cu el. Printul Ioan si sfetnicul sau Waldemar Fitzurse ii cer lui De Bracy sa ia cativa lancieri si sa-l atace pe rege, dar cavalerul refuza. In acest timp, Isaac merge la castelul templierilor, Templestowe, pentru a-si rascumpara fiica. Sarmanul evreu este insa alungat iar Rebecca este condamnata de templieri la moarte pentru vrajitorie. Rebecca trimite o scrisoare tatalui sau si cere un aparator. Brian de Bois-Guibert ii cere din nou fetei sa fuga cu el pentru a se salva, altfel este sortita pieirii. Fata refuza cu demnitate cererea.   Cavalerul Negru si Wamba mascariciul se imprietenesc si pleaca la drum; sunt atacati de cativa oameni inarmati, condusi de Waldemar Fitzurse. In ajutor sosesc insa Locksley si haiducii sai. Acum aflam ca de fapt Cavalerul Negru este chiar regele Richard, iar Locksley este faimosul Robin Hood. Apar noi veniti care sunt Ivanhoe si Gurth, insotitorul sau. Regele este aparat de toti acesti viteji pornind cu totii spre castelul Coningsburgh. Aici ei trebuie sa asiste la ingroparea lui Athelstane, cazut in lupta de la Torquilstone. Ca prin minune, insa, acesta apare in viata, deoarece in lupta a fost doar ranit si apoi tinut prizonier de niste calugari. Desi Athelstane trebuia sa se casatoreasca cu Rowena, el isi da seama ca aceasta il iubeste pe Ivanhoe si renunta la casatorie.   Actiunea revine la Templestowe. Aici sunt pregatite o arena si un rug. Daca nu vine vreun cavaler sa se lupte in arena cu Brian de Bois-Guilbert, Rebecca trebuie sa fie arsa pe rug. Brian de Bois-Guilbert ii cere din nou fetei sa fuga cu el in lume, dar ea refuza. In ultima clipa apare un cavaler. Este Ivanhoe, care este inca slabit si are un cal obosit de drum. Totusi lupta incepe si Brian de Bois-Guilbert moare. Rebecca este salvata. Rowena se casatoreste cu Ivanhoe. Rebecca aduce cadou Rowenei un colier si cercei din diamante. Concluzie: Prin focalizarea asupra Angliei medievale, Ivanhoe marchează o îndepărtare de la tematica scoţiană din romanele anterioare, din seria Waverley, ale lui Scott. Cercetare profundă a practicilor politice, cavalereşti şi romantice de odinioară, acest roman a înflăcărat percepţia asupra trecutului medieval a viitorilor scriitori şi cititori, remarcându-se totodată ca pionier al romanului istoric, gen literar cu care este cel mai adesea asociat.

  Viata si opera lui Anton Cehov biografie La 29 ianuarie 1860 s-a născut scriitorul rus Anton Pavlovici Cehov (d. 15 iulie 1904). Cehov s-a impus cu cea mai mare dificultate in afara tarii sale natale. Este cel mai mare dramaturg al Rusiei, cel care a schimbat in mod fundamental teatrul ca mijloc de exprimare a unui concept deosebit de modern de experienta umana si posibilitati sociale.  Cehov si-a castigat o reputatie nu numai ca dramaturg, ci si ca unul dintre cei mai mari autori de nuvele din lume, fiind un pionier in domeniul remodelarii mostenirii epice a literaturii beletristice din secolul al XX-lea. Atat in piesele, cat si in schitele si povestirile sale. Cehov a respins modelul standard al intrigii si prezentarii personajelor cu o metoda mai subtila de redare a fortelor constientului si subconstientului care se lupta dincolo de aparente. Cu modestia sa caracteristica, Cehov si-a diminuat propriile realizari, cu exceptia celei de inovator. “Tot ceea ce am scris", spunea el, “va fi dat uitarii in cinci sau zece ani; dar drumurile pe care le-am defrisat vor ramane solide si practicabile - acesta este singurul meu merit." Dintre toate geniile Rusiei din secolul al XlX-lea, TOLSTOI [53] nu-l vedea ca rival decat pe Cehov. “Cehov este un artist incomparabil", observa Tolstoi, “da, da, absolut incomparabil... Un artist al vietii... Cehov a creat forme noi de scris, complet noi, dupa parerea mea, in intreaga lume, cum nu am mai intilnit nicaieri... Si nici nu poti sa-l compari pe Cehov ca artist cu scriitorii rusi anteriori - cu Turgheniev, Dostoievski sau cu mine. Cehov a impus o forma specifica, asemenea impresionistilor." Evolutia lui Cehov catre artistul literar unic care a desfiintat toate sabloanele a inceput la Tagonrog, intr-un port arid de la Marea Azov.  Artist al exprimării laconice şi precise, Cehov a sondat adâncimile naturii umane, dezvăluind motivaţiile secrete ale personajelor sale. Cele mai bune piese şi povestiri scrise de el sunt lipsite de intrigi complicate şi de rezolvări clare. Concentrându-se asupra unor fapte aparent triviale, ele creează o atmosferă specială, numită uneori melancolică sau lirică. Cehov a descris viaţa societăţii ruse contemporane lui folosind o metodă înşelător de simplă, fără procedee literare vizibile, fiind considerat principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX. Tatal lui fusese iobag, dar devenise apoi bacan si manifesta interese artistice in diverse domenii: a fost maestru de cor, violonist, pictor ocazional, ocupatii care il distrageau de la obligatiile curente. Cehov avea saisprezece ani cand tatal sau a dat faliment si a fost nevoit sa se mute cu familia la Moscova ca sa scape de urmarirea creditorilor. Cehov a ramas in Tagonrog ca sa-si termine scoala la gimnaziul local; s-a intretinut dand meditatii unor elevi mai mici. La nouasprezece ani, Cehov a venit la Moscova si si-a asumat raspunderea intretinerii familiei, inscriindu-se in acelasi timp in programul de studii medicale de cinci ani de la Universitatea din Moscova.  Cehov şi-a început cariera scriitoricească publicând mici texte comice, semnate cu pseudonim, în reviste de satiră şi umor. Până în 1888 devenise foarte popular în rândurile publicului fără pretenţii şi produsese mai multe scrieri decât toate textele sale ulterioare luate la un loc. În plus, pe parcurs, transformase specia schiţei umoristice de cca 1 000 de cuvinte într-o formă minoră de artă. Cehov a avut şi încercări de a scrie literatură serioasă, studii ale nefericirii şi disperării omeneşti care contrastau bizar cu anecdotismul textelor sale comice. Treptat, această latură gravă a devenit predominantă şi, curând, a ajuns să prevaleze asupra celei umoristice.   Nuvela Stepa este relatarea unei calatorii prin Ucraina vazuta cu ochii unui copil. Piesa Ivanov (1887) se remarca prin realismul novator al caracterizarii si infatisarii starii de spirit a perioadei. Piesa experimentala Demonul de lemn n-a fost admisa pentru a fi pusa in scena, ceea ce l-a determinat pe Cehov sa paraseasca teatrul timp de sapte ani. La intoarcerea la Moscova, a cumparat o mica mosie la Melihovo, unde s-a mutat impreuna cu familia si s-a implicat in viata comunitatii locale, slujind si ca doctor de tara.  Aici, in 1895, Cehov a scris cea de-a doua piesa de teatru in mai multe acte, Pescarusul, pe care a descris-o drept “o comedie, trei roluri de femei, sase de barbati, patru acte, un peisaj (vedere spre lac); vorbarie multa despre literatura, putina actiune, cinci tonuri de iubire". Piesa a incalcat in mod constient cele mai multe dintre conventiile teatrale ale timpului: a plasat actiuni majore in afara scenei, a exprimat un ideal mai timpuriu al lui Cehov potrivit caruia fiecare personaj sau nonpersonaj este un protagonist si a folosit vorbirea fragmentara, gestul si monologul pentru a ajunge la revelatia de sine inconstienta. Prima punere in scena din 1896, la St. Petersburg, s-a soldat cu un esec, dar a fost reluata doi ani mai tarziu la Moscova, pe scena recent creatului Teatru de Arta, in regia lui Stanislavski si a devenit o piatra de hotar in istoria teatrului modern. Piesa exprima in asemenea masura noua metoda de joc si de spectacol, definitorie pentru munca de pionierat a colectivului Teatrului de Arta din Moscova, incat un pescarus stilizat a devenit emblema companiei. In 1896, Cehov a prezentat primele simptome de tuberculoza, ceea ce l-a obligat sa se mute la lalta, pe coasta Crimeii.    Cehov s-a îndrăgostit de o tânără actriţă, Olga Knipper, care juca în piesele sale şi cu care s-a şi căsătorit în 1901; căsnicia aceasta a fost, probabil, singura poveste de dragoste profundă a vieţii sale. Dar, cum Knipper şi-a continuat cariera actoricească, au trăit separaţi în cea mai mare parte a lunilor de iarnă, iar căsnicia lor nu a produs urmaşi. Deşi preţuit deja de publicul literar rus la vremea morţii sale, Cehov nu a devenit celebru pe plan internaţional decât după Primul Război Mondial, când traducerile au contribuit la popularizarea operei sale. Şi totuşi, stilul său evaziv, aparent stângaci – în care ceea ce rămâne nespus pare adesea mult mai important decât ceea ce e spus – i-a împiedicat pe criticii literari să facă o analiză eficientă a scrierilor sale, iar pe alţi scriitori să-l imite. Abia la 40 de ani de la moartea sa, odată cu publicarea Operelor complete (Polnoe sóbrame socinenii i pisem) în 20 de volume (între 1944 şi 1951), Cehov a fost, în sfârşit, prezentat în limba rusă cu un profesionalism demn – deşi cu unele rezerve – de valoarea sa. Opt volume ale acestei ediţii cuprind corespondenţa scriitorului, estimată la câteva mii de scrisori. Excepţional de vivace şi de spirituale, ele contrazic convingerea – comună în timpul vieţii lui Cehov – că era un pesimist înrăit. Ca mostre ale artei epistolare ruse, scrisorile sale au fost socotite de istoricul literar D.S. Mirski de valoare aproape egală cu corespondenţa lui Aleksandr Puşkin. Deşi Cehov este, deocamdată, cunoscut în principal pentru piesele sale, opinia critică dă semne că ar începe să-i considere povestirile – îndeosebi pe cele scrise după 1888 – o izbândă artistică încă mai semnificativă şi mai originală.  La 2 iulie 1904, in sanatoriul de la Badenweiler, Germania, Anton Cehov moare de tuberculoza. Lucrarile lui Cehov au fost traduse in mai multe limbi. Celebrul scriitor uzbec Abdulla Qahhor, a tradus multe dintre povestirile lui Cehov in limba uzbeca. Qahhor a fost influientat de scriitorul rus, considerandu-l profesorul sau.  

Date biografice  Milada Horakova   Milada Horáková s-a născut în Praga în 1901, numele ei de fată a fost Králová. Tatăl ei a fost un aderent al Partidului Realist al lui Masaryk; strămoșii săi au fost mori pe râul Sázava. El însuși a lucrat ca reprezentant de vânzări al unei firme de producție de creioane. Mama ei a venit din orașul Kutná Hora din familia unui tâmplar. Sora mai mare a lui Marta și fratele mai mic, Jiří, au murit din cauza scarlatului septic în copilărie. Mai târziu, familia lui Král a născut o fiică Věra. În timpul primului război mondial, Milada Horáková a studiat la o școală de limbi străine pe strada Korunní din Praga; însă în 1918 a fost expulzată din cauza participării sale la demonstrații antirazboi. A terminat studiile la școala de limbi străine din strada Slezská din Praga în 1921, iar apoi a studiat la Facultatea de Drept a Universității Charles din Praga și a absolvit în 1926. La scurt timp după terminarea războiului s-a alăturat Crucii Roșii cehoslovace.  În timpul studiilor, ea a întâlnit un student de agricultură Bohuslav Horák și s-au căsătorit după absolvirea ei. Soțul ei era dintr-o familie evanghelică și astfel, sub influența lui, s-a convertit împreună cu părinții ei la Biserica Moraviei. Bohuslav Horák a lucrat ca redactor la Radio Cehoslovacia și la sfârșitul lui 1930 a devenit director de program. În 1933, domnul și doamna Horák au dat naștere fiicei lor unice, Jana.   Poate că cea mai mare influență a vieții lui Milada Horáková a fost întâlnirea cu Františka Plamínková în 1924 Milada Horáková a îndrăznit să vorbească cu Františka Plamínková și imediat după aceea a devenit colaboratoarea sa la Consiliul Național al Femeilor și devenind treptat una dintre cele mai importante personalități ale acestei organizații. Ea s-a ocupat în special de politica externă și, în afară de altele, a participat la conferința privind codificarea dreptului internațional la Haga în 1930.   În ceea ce privește politica internă și problemele sociale, Milada Horáková a pregătit, de exemplu, amendamente legislative care vizează poziția femeilor singure și copiilor nelegitime sau îmbunătățirea poziției femeilor în dreptul familiei. În stabilirea relațiilor cu organizațiile de femei din străinătate, a vizitat multe țări. După puciul din februarie, Milada Horáková a fost expulzată din Consiliul femeilor cehoslovace și ea a demisionat voluntar în Parlament. Ea a refuzat să intre în Partidul Socialist "reînviat" dar si să emigreze, deoarece era convinsă că cea mai importantă lucrare pentru ea este acasă. A început să lucreze în conducerea ilegală a Partidului Național Socialist, în așa-numitul "Șase Politic". A fost arestată la 27 septembrie 1949; soțul ei a reușit să evite arestarea și s-a ascuns de ceva timp și mai târziu a emigrat în străinătate. "Procesul Milada Horáková și alții", în care au fost acuzați oameni de diferite orientări politice, a fost pregătit mai ales ca un proces în care emigranții și cei care au refuzat să intre în "Frontul Național Reînviat" urmau să fie acuzați de "spionaj pentru puterile imperialiste ". Procesul trupei a început la 31 mai 1950, iar după opt zile juriul și-a întors verdictele; patru sentințe la moarte, trei sentințe de viață și alte câteva persoane au fost condamnate la sentințe de lungă durată de la cincisprezece până la douăzeci și opt de ani. Milada Horáková a fost una dintre cei condamnați la moarte. Ea a refuzat cererea de iertare a președintelui; această cerere a fost ulterior depusă de familia ei; Cu toate acestea, președintele Klement Gottwald, în ciuda protestelor importante ale personalităților mondiale, a confirmat judecata. Milada Horáková a fost executată brutal dimineața la 27 iunie 1950. Urna cu cenușa ei nu a fost dată niciodată familiei ei. În 1991 președintele Václav Havel a premiat cu Milada Horáková Ordinul T.G. Masaryk, clasa I, în memorie. Ziua decesului lui Milada Horáková a devenit Ziua de comemorare a victimelor regimului comunist.   biografie tradusa si adaptata de la https://icv.vlada.cz

                                                   Print si cersetor de Mark Twain                                                                                                                                                       In cel de-al doilea sfert al secolului al XVI-lea ,intr-o zi oarecare ,se nasc doi copii:un copil pe care nu-l dorea nimeni,dintr-o familie saraca,ce avea numele de Canty;si un copil nascut intr-o familie regala cu numele de Tudor,care il dorea insa,dar de asemenea,toata Anglia il dorea. Tudor era printul mostenitor al tronului tatalui sau,iarTom Canty era un copil ce ducea o viata mizerabila alaturi de familia sa care era destul de numeroasa. Tom locuia in apropierea Podului Londrei,intr-un cartier saracacios,murdar si plin de betivi.Casa lui,se afla intr-un adanc de infundatura,numit Offal Court,langa Pudding Lane.Era mica,darapanata si suprapopulata de sarmane familii mizere.In acea casa,Tom traia alaturi de mama si bunica sa,de tatal sau,John si de surorile sale gemene Bet si Nan.Tatal si bunica sa erau doi demoni cu “sufletul,, hain si niste betivani aroganti.   In acea casa locuia si un preot cu inima mare,care il invata pe Tom sa citeasca,sa scrie si l-a mai invatat si putina latina,dar de asemenea,ii spunea tot felul de povesti despre printi si eroi.Zi dupa zi Tom isi dorea din ce in ce mai mult sa devina print si a inceput sa aiba un vocabular mai elegant si sofisticat.   Intr-o zi oarecare ,Tom a plecat de acasa si s-a dus in departare intr-o anume directie,pana a ajuns la palatul regelui.De partea cealalta a gardului era un print iar Tom a vrut sa seapropie de gard dar o garda personala a printului i-a spus sa ple ce,iar Tom se prefacea ca nu-l aude dar garda i-a dat una.Vazand acestea,printul l-a chemat pe Tom ,i-a dat un pranz copios si au discutat despre vietile lor.Dupa o lunga conversatie,Tudor a vrut sa faca schimb de haine cu Tom,deoarece asemanarea dintre ei era izbitoare si au facut schimb de locuri.Tom a devenit un asa zis print ,iar Tudor un cersetor. Tudor,ajuns in lumea cruda din Offal Court,el inca mai avea aerela sale regale,iar lumea cand il auzea ca le dadea porunci,unii radeau de el,il batjocoreau,iar unii chiar il luau la bataie.Dupa ce l-a lasat toata lumea in pace ,l-a gasit tatal lui Tom si l-a dus acasa dar bineinteles ca era beat mort si i-a mai dat si o ama de bataie.   Intre timp,Tom era la palatul regelui si era slujit de o multime de oameni,care ii aduceau tot felul de onoruri,dar Tom nu stia ce trebuie sa faca,deoarece era speriat ca daca va fi demascat,il vor duce la spanzuratoare si s-a gandit sa fuga si sa-l gaseasca pe print,dar a ramas in castel.   Regele s-a imbolnavit ,iar printul trebuia sa devina rege,dar Tom nu era adevaratul print,iar Tudor trebuia incoronat drept rege.In sufletul lui Tom era o mare neliniste si isi dorea sa se intoarca la familia sa si la bataile primite de la tatal sau.   Tom s-a mai obisnuit cu regalitatea palatului,dar din pacate pentru Tudor,nu isi putea controla regalitatea. Intr-o zi ,regele l-a chemat pe Tom la el si i-a poruncit sa-i aduca sigiliul,dar din pacate nu stia ce este acela.Dupa foarte multe eforturi,Tom si-a amintit ca atunci cand a facut schimb de haine cu printul,avea in buzuzar o chestie pe care el o folosea sa sparga alunele pe care a pus-o intr-o armura.   Adevaratul print de Galles,era ratacit printre haimanalele amuzate de el,dar o singura persoana i-a luat apararea,Miles Hendon.Miles era o persoana renegata de fratele sau Hughes care i-a luat dreptul la mostenire. La palat a murit regele iar printul mostenitor trebuia sa-i ia locul regelui,dar totodata si obligatiile fata de popor.In cinstea regelui se faceau pregatirile si festivitatile pentru banchetul oficial.   La banchet au fost prezente foarte multe personalitati regale care aratau ca persoanele din basmele sale.Au venit amirali ,curteni si multa alta lume ,printre care si unchiul lui Tudor,Contele Hertford.   Intre timp,Printul si salvatorul sau,Miles Hendon au plecat catre Podul Londrei,unde locuia Miles.Odata ajunsi acolo, si-au spus fiecare povestea lor.Cand Tudor a terminat sa isi spuna povestea,miles nu l-a crezut dar a hotarat sa se poarte cu el ca cu un print.Miles i-a adus ceva de mancare de la hanul apropiat,o mancare calda si buna ,nu ca cea de la palat dar nici ca cea de la familia Canty.Dupa ce a mancat, s-a culcat si a asteptat a doua zi.   A doua zi de dimineata,Miles a plecat sa-i cumpere un costum printului,dar asa-zisul sau tata,il cauta,dar din pacate l-a gasit si l-a rapit.Cand Miles a aflat cine a luat copilul,a plecat in cautarea sa catre Southwark. Tom era la palat si era rege ,numai ca festivitatea oficiala de incoronare nu s-a facut.   Printul a ajuns printre hotii si haimanalele din clanul de hoti ai ,,tatalui” sau.El a petrecut cateva zile printre ei si a fost obligat sa cerseasca,sa fure si a fost supus la tot felul de chinuri groaznice pentru un copil de varsta lui.Cu foarte mult noroc,printul a fugit de la haimanale si s-a indreptat intr-o anumita directie,pana cand a gasit o ferma unde a ramas peste noapte.   A doua zi,haimanalele si-au dat seama ca lipsea si au plecat in cautarea lui si era cat pe ce sa-l prinda daca nu se folosea de agerimea mintii sale.Micul print a plecat din ferma in padure si a gasit o casa in padure ce apartinea unui pustnic care la inceput parea ospitalier,dar el a vrut sa il omoare.Planul sau putea reusi daca Miles nu afla de la vagabontii care il rapisera,ca se afla in casa pustnicului.Batranul i-a spus ca regele a plecat sa plateasca un comision si au plecat in ,,cautarea” printului.   Intre timp au aparut haimanalele si l-au rapit pe print,ducandu-l in tribul lor.El era pazit de un hot,Hugo.Acesta facea in fiecare zi trucuri cu bastonul pe print,pana cand intr-o zi,i-a administrat o portie de bataie cu bastonul lui Hugo ,de la lasat intins pe jos.Printul a fost decorat drept ,,regele cocosilor de lupta”.Dupa cele intamplate,Hugo a vrut sa se razbune pe Tudor in doua moduri:primul ar fi sa-i faca o rana cu var nestins si sa-l puna la cersit,acesta fiind planul de a-i umili orgoliul sau regal,iar celalalt era sa-l dea pe mana politiei,inscenandu-i un furt.   Primul plan nu a functionat,caci i-a luat apararea Herisse,seful tribului.Dar al doilea plan a functionat.Hugo a furat unei femei un pachet,pe care l-a pus in mana printului si a fugit dupa colt.Cand femeia a observat lipsa pachetului,l-a vazut pe print si s-a dus spre el sa-l prinda,dar era alaturi de o multime de oameni.Hugo a venit acolo,sub pretextul ca era un trecator.   Lumea furioasa a vrut sa-l bata si il injurau.In ultima clipa,Miles Hendon a aparut cu spada si a spus lumii furioase sa se ocupe legea de acest furt. Printul a ajuns in inchisoare,scapand ca prin urechile acului de spanzuratoare.Odata ajunsi in inchisoare Hendon l-a santajat pe paznicul celulei si le-a dat drumul sa plece.   De indata ce nu mai erau in vazul politistului,cei doi s-au indreptat catre Hendon Hall,cetatea familiei sale.Odata ajunsi acolo,fratele lui Hendon,Hughess nu l-a recunoscut drept frate si i-a aruncat in inchisoare.Acolo Hendon a fost biciuit si apoi au fost eliberati cu conditia sa nu mai puna piciorul in Hendon Hall.   Hendon si Tudor au plecat catre Londra.Acolo Tom a progresat invatand obiceiurile regale siprotocolul palatului. A doua zi era ziua incoronarii ,iar Tom a fost trezit cu muzica,dandu-si seama ca era ziua cea mare. Tom si Miles s-au intors la Londra ,unde Tudor a dovedit ca el este adevaratul print de Galles si mai nou regele Angliei. Regele a facut dreptate in Anglia.Cei ce l-au ajutat au fost rasplatiti,Hotii au fost pedepsiti,iar lui Hendon i s-au acordat drepturile de mostenitor si l-a rasplatit deoarece a fost singurul sau prieten in aceasta aventura. Miles Hendon si Tom Canty au fost preferatii regelui si au avut un adevarat loc de onoare in sufletul lui.     de Lupu Emanuel  

          Marile speranțe de Charles Dickens comentariu literar rezumat             „Marile speranțe” este un roman al cărui autor este marele scriitor englez Charles Dickens. Scriitor victorian, Dickens a trăit într-o perioadă în care autobiografiile fictive erau deosebit de populare. Apărută în anul 1961, opera reprezintă povestea unui om care se zugrăvește pe sine însuși în postura unui personaj fictiv. Inițial, lucrarea a fost publicată sub forma unor foiletoane săptămânale în revista „All the Year Round”.                    Într-o fierărie de la marginea unei localități, situată la o distanță de 5 ore cu poștalionul de Londra, își duce existența orfanul Pip (pe numele de botez Philip), alături de sora și de cumnatul lui (dna Joe și Joseph, zis Joe Garger). În timp ce cumnatul lui se purta cu multă delicatețe, micul Pip va cunoaște asprimea surorii, care nu uita să-i repete că-l „ține ca-n palme” .               Marile speranţe operează pe mai multe niveluri: ca basm politic despre „bani murdari”,ca explorare a memoriei şi a scrisului şi ca zugrăvire tulburătoare a problemei identităţii. Privind în urmă, dintr-un moment viitor vag şi nespecificat, Pip îşi rememorează copilăria trăită alături de nemiloasa sa soră şi soţul ei, un fierar blând, în mlaştinile Tamisei, şi întâlnirea sa hotărâtoare, lângă mormântul părinţilor, cu Magwitch, un deţinut evadat.                  Două vor fi evenimentele care îi vor marca viața: întâlnirea, într-o seară, în cimitirul localității, cu un evadat (Abel Magwitch) și apoi vizitele săptămânale la domnișoara Havisham, femeie care, în urma unei decepții, se autoclaustrase într-un decor ciudat.                 O veste neașteptată îi va aduce lui Pip imaginea unei perspective nevisate. Avocatul Jaggers îl înștiințează că va intra în posesia unei „averi frumușele” și că este în dorința binefăcătorului ca băiatul să fie scos din mediul acela și să primească la Londra educația de „gentleman”. I s-a comunicat, de asemenea, că numele acestuia va rămâne o taină până când persoana în cauză va crede de cuviință să i se dezvăluie.              La Londra, Pip, numit de prietenul său Herbert Pocket, Hendel, va începe o viață nouă, convins că situația actuală se datorează domnișoarei Havisham, această închipuire fiind alimentată de dragostea pe care i-o purta Estellei, fiica adoptivă a acesteia.           Starea de incertitudine durează până în momentul în care își dace apariția binefăcătorul lui, acesta nefiind altul decât evadatul din cimitir pe care Pip îl ajutase. Treptat, se ridică vălul misterului care plana asupra personajelor. Așa vom afla că Estella nu este fiica domnișoarei Havisham, ci fiica pușcăriașului Abel Magwitch, iar mama ei era actuala menajeră a avocatului Jaggers, Molly, care, cu mulți ani în urmă, făptuise o crimă din gelozie. Estella, copil, fusese luată de domnișoara Havisham pentru a fi formată după tiparul acela în care ura ei sălbatică, dragostea ei strivită și mândria ei rănită găsiseră cea mai aprigă răzbunare.          Condamnările repetate ale lui Abel Magwitch se datorau îndeosebi lui Compeyson, un om cu purtări de „gentleman”, dar viciat, făcându-l mai întâi pe Abel asociatul lui, ca apoi să poată da vina pe el. Compeyson a fost acela care i-a pricinuit domnișoarei Havisham nesfârșita durere, părăsind-o în ziua nunții, după ce își însușise o mare parte din averea ei, în colaborare cu Artur, fratele ei.          După multe momente de continuă frică trăite de evadatul Abel Magwitch (schimbându-și numele în cel de Provis sau dl Campbell), acesta va fi denunțat tot de Compeyson. Fu condamnat la moarte și apoi se stinse în închisoare înainte de înfăptuirea sentinței. Acum Hendel îi va aduce la cunoștință lui Magwitch, aflat pe patul de moarte, că fiica lui, Estella, despre care nu știuse nimic, trăiește și că el o iubește. Compeyson, personajul care a provocat atâta durere altora, își va găsi sfârșitul în Tamisa, în timp ce-l urmărea pe Abel. Estella, după un mariaj nereușit cu Bentley Drummle, se va însoți cu Pip, acum om cu situație ca urmare a unor plasamente bănești într-o companie de navigație.     Urmăriți miniseria de epocă pe linkul de mai jos           https://latimp.eu/marile-sperante-de-charles-dickens-episodul-1/      

„Alice în Țara Minunilor” este o poveste scrisă sub forma unui roman, al cărei autor este Lewis Carroll (pe numele său real, Charles Lutwidge Dodgson). Cartea a fost publicată pentru prima dată în anul 1865, iar povestea a fost inventată pentru Alice Liddell, o fetiță care se afla, din când în când, în grija scriitorului. Ea întâlneşte personaje înscrise acum în conştiinţa colectivă: Iepurele care se vâră în „balta de lacrimi”, a cărui poveste este prezentată grafic sub forma unei cozi; Omida ce pufăie din narghilea; înfricoşătoarea Ducesă ce alăptează un porc; Pisica din Cheshire, cu rânjetul ce apare şi dispare; Pălărierul Nebun băutor de ceai şi Iepurele de Martie, ce îl stoarce pe alunar în ceainic; criminala Regină de Cupă, care foloseşte flamingi pe post de crose de crochet; şi plângăcioasa Broască Ţestoasă care o învaţă Cadrilul Homarilor. Alice, o fetiţă de şapte ani, moţăie pe malul râului Isis, unde îl vede pe Iepurele Alb privindu-şi îngrijorat ceasul. Brusc, ea se decide să îl urmeze pe iepurele punctual pe sub pământ, unde dă peste diverse situaţii ciudate. Mânată de curiozitate, Alice îl urmărește pe curiosul personaj până ce decide să-l urmeze în vizuina lui.  Fără să-și pună întrebări privind felul în care va ieși din vizuină, Alice pătrunde în ceea ce pare a fi la început un tunel. Pe parcurs, însă, coborârea devine atât de abruptă încât fata cade în loc să coboare. Când aterizează, în sfârșit, după o cădere prelungită, descoperă că nu este destul de rapidă încât să-l urmeze pe iepure, astfel încât aceasta rămâne într-o încăpere lungă, de jur împrejurul căreia se afla o mulțime de uși. Toate erau, însă, încuiate, iar Alice începe să se îngrijoreze, întrebându-se cum va ieși de acolo vreodată. Ajunsă lângă o măsuță din sticlă, fetița descoperă că pe ea se afla o cheie din aur. Din nefericire, cheia nu se potrivea niciuneia dintre uși. Întrebându-se care era ușa pe care cheia ei o putea deschide, Alice observă o perdeluță, pe care o trage la o parte, descoperind bucuroasă o altă ușă, căreia i se potrivea cheia. Ușa era înaltă doar de trei palme, astfel încât fetița trebui să îngenuncheze pentru a vedea ce se află de cealaltă parte a ei. Aceasta dădea într-un culoar, la capătul căruia Alice observă o grădină minunată. Gândul că nu încăpea pe ușă, iar astfel, a ajunge în grădină devenea imposibil, o întristează pe Alice. Întorcându-se la măsuță, ea observă o sticluță care nu fusese acolo cu câteva minute înainte.   Alice intra in casa si mananca niste cozonac care o face sa creasca din nou, pana cand nu mai incape in camera. Vazand aceasta, Iepurele trimite un servitor, pe soparla Bill, sa intre pe cosul casei, insa Alice il arunca afara.    Iepurele si servitorii incep sa arunce cu pietre, care se transforma in bucati de cozonac, care o micsoreaza pe Alice. Aceasta iese din casa si se indreapta spre o pasune unde intalneste un catel urias si apoi o ciuperca mare, pe care sta o omida. Ea ii spune ca o bucata din ciuperca o va micsora, iar alta o va face sa creasca.    Alice ia o bucata din amandoua partile si merge mai departe. Ajunge la casa Ducesei, unde bucatareasa pune foarte mult piper in mancare. De aceea, Ducesa si copilul ei care seamana cu un purcel, stranuta incontinuu. Ducesa este invitata de Regina sa joace croquet si ii arunca lui Alice copilul. Acesta se transforma in purcel si Alice ii da drumul in padure.     Apare pisica de Chesire pe o ramura de copac si o indruma pe Alice, spunandu-i ca intr-o parte locuieste Iepurele de Martie, iar in cealalta Palarierul, amandoi nebuni. Alice porneste spre casa Iepurelui de Martie, unde acesta lua ceaiul cu Palarierul si cu Harciogul. Acestia sunt plictisitori, iar Palarierul este chiar nepoliticos.     Alice paraseste masa si intra intr-o scorbura de copac care o duce inapoi in sala cea mare cu masuta. De data aceasta Alice nu uita cheia si intra in gradina superba, unde vede niste slujitori in forma de carti de joc care vopseau o tufa de trandafiri.     Vine alaiul regal si Alice face cunostiinta cu Regele si Regina. Aceasta o invita sa joace croquet alaturi de ea. Jocul este insa lipsit de reguli, fiind un haos total, asa ca Alice vorbeste cu pisica de Chesire al carei cap tocmai apare pe cer.    Regele intra in discutie, insa pisica refuza sa-i sarute mana. Regina ordona sa i se taie capul, precum si celorlalti jucatori, in afara de Alice.    Regina se ofera sa i-o arate lui Alice pe Falsa Broasca Testoasa, insa i-o incredinteaza Grifonului deoarece trebuie sa se intoarca. Grifonul o duce pe Alice la Falsa Broasca Testoasa care ii arata cadrilul homarilor.     Deodata se aude vocea Reginei si Alice impreuna cu Grifonul se duc la tribunal. Alice este cheamta ca martor, insa incepe sa creasca pana cand devine foarte mare, iar Regele ii spune ca trebuie sa paraseasca sala. Atunci se trezeste si incepe sa-i povesteasca surorii sale intregul vis. Ea întâlneşte personaje înscrise acum în conştiinţa colectivă: Iepurele care se vâră în „balta de lacrimi”, a cărui poveste este prezentată grafic sub forma unei cozi; Omida ce pufăie din narghilea; înfricoşătoarea Ducesă ce alăptează un porc; Pisica din Cheshire, cu rânjetul ce apare şi dispare; Pălărierul Nebun băutor de ceai şi Iepurele de Martie, ce îl stoarce pe alunar în ceainic; criminala Regină de Cupă, care foloseşte flamingi pe post de crose de crochet; şi plângăcioasa Broască Ţestoasă care o învaţă Cadrilul Homarilor. cartea o puteti decarca de aici....Alice in tara minunilor carte de descarcat gratuit

Micul prinţ  de Antoine de Saint-Exupery   Antoine de Saint-Exupery (1900 - 1944) - romancier, eseist şi reporter francez, cunoscut mai ales pentru cartea Micul prinţ, dar şi pentru altele, ca Zbor de noapte sau Citadela.     Cartea începe cu o dedicaţia adresată lui Leon Werth care era cel mai bun prieten al autorului.Autorul ne mai spune ca acest prieten al sau trăieşte în Franţa unde suferă de foame si frig.De asemenea în aceasta dedicatie autorul îşi cere iertare fata de copii pentru ca a închinat aceasta carte unui om mare. Naratorul avea şase ani,atunci când a văzut o poză într-o carte, despre Pădurea Virgină, care se numea Poveşti Trăite.Poza reda înfăţişarea unui şarpe boa,care înghiţea un animal sălbatic. Iar,în carte scria:”Şerpii boa îşi înghit  prada întreagă fără s-o mestece.Apoi nu se mai pot mişca şi dorm vreme de şase luni cât îşi fac digestia.”Această poză i-a dat mult de gândit în legătură cu aventurile din junglă,şi astfel a început primul său desen.Însă oamenii mari nu i-au înţeles desenele,şi l-au sfătuit să se ocupe de geografie,istorie,aritmetică şi gramatică.Aşadar,şi-a ales meseria de pilot.Pe parcursul vieţii a luat contact cu o mulţime de oameni.Însă,a trăit singur,fără a avea pe cineva cu care să stea de vorbă cu adevărat,desenele sale nu prezentau interes şi erau considerate,ca ceva abstract  pentru  cei din jur.Dar într-o zi a făcut o pană la motor în deşertul Sahara.A rămas izolat.Spre surprinderea lui,în mijlocul deşertului,în zorii zilei,cineva cu glas firav şi ciudat,îl roagă să-i deseneze o oaie.Aşa a făcut cunoştinţă cu micul prinţ. După mai multe încercări,a reuşit să facă un desen pe placul micului prinţ,o oaie închisă într-o ladă.Micul prinţ punea o mulţime de întrebări,dar părea că nu le aude pe cele care îi erau adresate lui.Interlocutorul a dedus că micul prinţ venea de pe asteroidul B 612.Conversaţia cu micul prinţ era interesantă,acesta nu era interesat de cifre,de afaceri,etc…,aşa cum sunt oamenii mari,pe el îl interesa de locul unde îşi va ţine oaia,de arbuştii numiţi baobabi,dacă oile mănâncă baobabi şi că oamenii mari ar trebui să smulgă baobabii de îndată ce-i pot deosebi de trandafiri. In urmatoarele capitole autorul ne prezinta cum a aflat de unde vine micul print si cum este planeta lui.Astfel el a aflat ca planeta lui este foaret mica si ca pe ea se afla trei vulcani,din care unul stins si o floare unica.Cel mai mult micului print ii placeau apusurile de soare.Planeta fiind foarte mica era suficient sa se mute cu scaunul pentru a vedea un nou apus.Astfel el vazuse intr-o zi patruzeci si trei de apusuri.Apoi ni se spune de ce avea nevoie micul print de o oaie.Mai incolo ne este prezentata relatia dintre micul print si floarea sa pe care o ingrijise cu mare atentie.Pana la urma el si-a parasit planeta tocmai din cauza acestei flori. Mai departe ni se spune ca inainte de a pleca micul print a facut o curatenie generala pe planeta sa.Pentru a pleca s-a folosit de niste pasari calatoare. In capitolele urmatoare autorul ne prezinta toate planetele pe care le-a vizitat micul print. Pe prima planeta se afla un rege care era in cautare de supusi.Acest rege parea a fi un om corect.El spunea ca este stapanul stelelor.Micul print se hotara sa plece.In ciuda tuturor promisiunilor facute de rege micul print pleca. Pe urmatoarele palnete se intalni cu un vanitos care traia doar pentru a fi admirat si pe care micul print nu l-a prea inteles,cu un betiv care nici el nu stia de ce bea,cu un businessman care pretindea ca stelele sunt ale lui si le tot calca spunand ca le pune la banca. Planeta a cincea era cea mai mica dintre toate.Aici tria un lampangiu care respecta cu sfintenie un conspect care ii spune ca dimineata si seara trebuia sa aprinda si sa stiga felinarul.Lampangiul i se paru prima persoana care nu era caraghioasa si care facea un lucru util. Cea de-a sasea planeta era de zece ori mai mare decat celelalte.Pe ea traia un geograf.Acesta il sfatui pe micul print sa mearga pe planeta Pamant. Ca urmare cea de-a saptea planeta pe care a poposit micul print a fost planeta Pamant.Aici el a fost uimit de intiderea nemarginita a acestuia.Aici s-a intalnit la inceput cu un sarpe,apoi cu o floare din desert si in cele din urma dadu peste civilizatie deoarece initial „aterizase” in desert.Aici gasi o sumedenie de flori ca ale lui si ramase dezamagit cand a vazut ca floarea sa nu era unica asa cum a crezut el.Apoi se inalni cu o vulpe care ii arata diferenta dintre floarea lui si restul florilor.Aceasta diferenta era ca floarea lui era „imblanzita” deoarece micul print a avut grija de ea cu foarte mare atentie.Apoi micul print se intalni cu un acar si cu un negustor.Apoi autorul sare din nou la intalnirea sa cu printul.Toate intamplarile de pana acum i-au fost relatate de micul print.Problema era acum ca urmau sa moara de sete dar impreuna gasira o fantana cu o apa extraordinara. Spre sfrsitul cartii ne sunt prezentate opiniile micului print fata de planeta noastra si felul in care s-au despartit cei doi.Astefel corpul micului print a ramas pe Pamant,el plecand numai cu sufletul.Inainte de a pleca micul print i-a spus „autorului” ca decate ori se uita la stele sa se gandeasca la el razand. Dupa plecarea micului print autorul,care povesteste intamplarile ca si cum ar fi fost acolo,si-a adus aminte ca a uitat sa-i puna ata la botnita oii pe care i-a dat-o micului print.Astfel el traieste cu misterul daca oaia i-a mancat sau nu floarea printului.   descarcati cartea de aici.....   Micul Print de Antoine de Saint-Exupery de citit online

Împăratul muștelor de William Golding   “Imparatul mustelor”este un roman alegoric scris de William Golding in 1954, castigator al premiului Nobel. Actiunea are loc pe o insula izolata. In urma prabusirii unui avion, nu exista supravietuitori adulti, doar niste copii. In acest context sunt prezentati doi baieti, englezi, Ralph si Piggy care sunt prezentati ca si personaje principale. Personajul principal al romanului Împăratul muștelor este Ralph, unul dintre băieții mari care ajunge să devină și liderul copiilor, pe care încearcă să-i organizeze în așa fel încât să mențină un foc aprins în permanență pentru a fi văzuți în cazul în care trece vreun vapor Romanul prezinta felul in care se manifesta ideea de cultura si civilizatie in sanul unui grup de tineri ce se afla pe o insula pustie si care incearca sa se autocontroleze dupa regulile societatii. Actiunea are loc pe o insula izolata. In urma prabusirii unui avion, nu exista supravietuitori adulti, doar niste copii.  Cei doi baieti gasesc o cochilie de scoica iar Piggy se gandeste sa o foloseasca drept corn pentru a striga dupa eventualii supravietuitori. Copiii se impart in doua grupe: cei mari si cei mici, grupe conduse de Ralph si Jack. Ralph si ia sarcina in serios si ii indeamna si pe ceilalti sa munceasca pentru o cauza comuna, sa fie mereu in alerta si sa aiba un permanent „semnal de foc”.  Pentru o perioada baietii se ocupa cu construitul adaposturilor, cu stransul lemnelor si a apei de baut, si au grija ca focul pe care l-au aprins sa nu se stinga. Scopul lor este in primul rand sa tina focul mereu aprins, acest lucru fiind si cel mai greu de facut deoarece un grup condus de Jack isi consuma energia si se concentreza mai mult pe vanatul porcilor salbatici, pentru asigurarea hranei. In cercul tinerilor incep sa se iveasca repede si neintelegeri deoarece, unii credeau ca pe insula exista o creatura ciudata.   Acest fapt duce la despartirea lor in doua tabere in functie de negarea sau afirmarea existentei pe insula a creaturii respective. Ralph incearca sa combata ideea existentei creaturii, in timp ce Jack este convins ca ea este intr-adevar pe insula si este sustinut de grupul sau de vanatori. Din pricina acestei neintelegeri Jack isi formeaza repede o alta tabara, unde atrage cat mai multi simpatizanti promitandu-le hrana, distractie si mai ales protectie impotriva bestiei. Treptat, grupul condus de Jack devine din ce in ce mai salbatic, tinerii se picteaza pe fata, dedicandu-se mai tot timpul vanatului, in timp ce grupul lui Ralph este concentrat asupra mentinerii focului pentru a se salva.  Simon, un tanar din grupul lui Ralph este insarcinat cu investigarea muntelui. In drumul sau spre munte gaseste un cap de porc, infipt acolo de ceva vreme de catre Jack. La vedere acestuia, Simon incepe sa halucineze. El vede capul ca fiind „imparatul mustelor” , si crede ca acesta ii vorbeste spunandu-i ca de fapt ei au l-au creat si ca el traieste in interiorul fiecaruia dintre ei. La intorcere ajunge in mijlocul unui ritual din cadrul tribului lui Jack, si este prins chiar in punctul culminant al acestuia, relatarea lui nu este bagata in seama si este ucis. Dupa aceasta scena , tribul lui Jack porneste un atac spre tabara lui Ralph incercand sa obtina de la acestia ochelarii lui Piggy cu care au aprins focul. Grupul lui Ralph este compus din el, Piggy, si gemenii Sam si Eric.  Acestia se hotarasc sa plece in tabara lui Jack pentru a recupera ochelarii lui Piggy , ca acesta sa vada. In confruntarea ce a urmat Piggy este ucis, gemenii sunt capturati si devin si ei membrii ai grupului, Ralph ramanand singur. In finalul cartii, Jack alaturi de Roger, un prieten de-al sau, porneste o vanatoare pentru a-l ucide pe Ralph. In acest scop, Jack da foc intregii insule. Focul creat este asa de mare incat atrage atentia unei nave care se apropie si ii salveaza pe baieti. Capitanul navei coboara pe insula si ii surprinde pe baieti intr-o lupta sadica. Acesta ramane surprins si afirma ca nu se astepta la asemenea transformare a baietilor englezi.  Autorul si impune punctul de vedere in finalul cartii prin afirmatiile ofiterului ce ramane uluit in urma descoperirii grupului. Nava in acest context este simbolul civilizatiei, care ii poarta pe tineri inapoi in lumea de unde au venit. Romanul este o alegorie asupra instinctului animalic, brutal, sadic, ce ii revine omului izolat, parasit si disperat. Romanul este de asemenea un manual al disocierii binelui de rau, cu un efect moralizator. Copiii care urmaresc fiara ce se ascunde in intunericul junglei nu realizeaza de fapt ca aceasta este in fiecare din ei, crescand tot mai mult pe masura insalbaticirii lor.    cartea integrala si decarcare gratuita Imparatul mustelor PDF

Un roman frumos, un roman în care dragostea este așezată în realitățile istorice ale anilor 1672-1673. Așa cum titlul inspiră, acțiunea romanului urmărește descoperirea pentru prima dată a unei noi specii de lalele în țara lalelelor – Laleaua neagră acolo unde “ a dispretui florile înseamnă a jigni pe Dumnezeu”. Descoperitorul ei, Cornelius van Baerle nu ar fi putut să o prezinte oamenilor fără ajutorul etapizat pe care i l-a dat Rosa, fiica temnicerului Gryphus- cel care avea grijă de deținutul horticultor. Normal că pasiunea lui Cornelius pentru lalele pierde teren în fața pasiunii nou ivite pentru fiica temnicerului, dar dorința de a oferi lumii o nouă specie de lalea este cea care-i călăuzește acțiunile . Premiul de o sută de mii de florini oferiți celui ce creează laleaua neagră, dă nastere unui lanț de evenimente. Avem de-a face și cu uzurpatori și cu situații limită de viață și moarte , dar și cu dragostea pură care crește asemenea lalelei dintr-un bulb și devine atât de puternică încât ajunge pe primul loc în simțirile celor doi eroi , detronând pasiunea pentru laleaua neagră. In primul capitol, intitulat in mod ironic "Un popor recunoascator" se prezinta intriga romanului, de unde pleaca toate problemele personajelor romanului. Corneille de Witt era inspector al digurilor din Pulten, fost primar al orasului sau natal, Dordrecht, si deputat in parlamentul statelor olandeze, la varsta de 49 de ani este arestat si judecat pentru simplu fapt ca era impotriva intronarii ca si stathuder a printului Wilhelm de Orania. Ioan de Witt fratele lui Corneille, ii fusese preceptor lui acest Wilhelm, si ii repise prin edictul sau speranta de a deveni vreodata stathuder al Olandei.... Poporul, care dorea un stathuder, devine foarte furios pe aceasta decizie si implicit si pe fratii de Witt, care sunt pedepsiti prin propria moarte. Desi ei dorisera doar libertatea Olandei, poporul nu e recunoscator pentru acest lucru. Wilhelm ajuta putin la asasinarea celor doi frati prin blocarea portilor de iesire din oras. Povestea celor doi frati se termina foarte brusc, dar are puternice repercursiuni in destunul personajelor romanului. Corneille pastrase corespondenta lui cu regele Frantei, ceea ce reprezenta adevarate probe incriminatorii in fata poporului. Aceasta corespondenta o incredintase finului sau, Cornelius van Baerle, ascunzandu-i totusi adevarata insemnatate a ei. Cine era acest Cornelilus? Era un tanar de 28 de ani care renuntase la cariera de medic in favoarea cultivarii lalelelor. Pasiune care il face sa descopere cinci specii de noi lalele si chiar atat de ravnita "Lalea Neagra". Vecinul sau, Isaac Boxtel, uraste faptul ca ii mergea atat de bine si ca era atat de fericit. Cand afla ca vecinul sau e pe cale de a descoperi secretul lalelei negre inaintea lui, care la randul lui era cultivator de lalele, face tot posibilul sa puna mana pe pretioasa lalea, apeland la multe metode nu chiar cinstite. Il spioneaza, astfel incat afla de existenta si pastrarea corespondentei incriminatoare. Il denunta si astfel, tanarul Cornelius este inchis pentru complicitate. In inchisoare o cunoste pe fiica temnicierului, o fata foarte frumoasa si cu o inima buna, sper deosebire de tatal ei. Ea incercase sa-i scape si pe cei doi frati, dar din pacate nu fusese deajuns evadarea lor din inchisoare. Cornelius ramane impresionat de bunatatea fetei. Este judecat si condamnat la moarte. Inainte de a pleca la executie el are o discutie cu Roza, careia ii daruieste cei trei muguri de lalea neagra neagra pe care ii realizase si a carei valoare era foarte mare. Ii cere doar ca banii pe care i va castiga ajutorul acelor lalele negre sa-i foloseasca ca zestre si sa se casatoreasca cu un tanar respectabil de 26-28 de ani. Cornelius este gratiat in ultimul moment de catre Wilhelm de Orania, insa nu definitiv, ci doar de pedeapsa cu moartea. Primeste in schimb pedeapsa inchisorii pe viata. Il muta la o alta inchisoare. Acolo el este lipsit si de frumoasa Roza si de pasiunea lui si anume lalelele. Doi porumbei isi aveau culcusul chiar langa fereastra celulei lui. Astfel ii vine ideea de a scrie un biletel doicii lui in care ii adresa cateva cuvinte si Rozei. Biletelul ajunge la destinatie printr-un noroc incredibil, iar tanarului Cornelius ii este dat sa o reintalneasca pe frumoasa Roza. Aceasta aflase cu ajutorul biletelului lui de locul in care se afla Cornelius si ii ceruse lui Wilhelm de Orania mutarea slujbei tatalui ei la acea inchisoare. Odata instalata acolo ea incepe sa se intalneasca pe ascuns cu detinutul nostru si impreuna pun la cale un plan, acela de a cultiva laleaua negra si de a revendica premiul. Din cei trei muguri, unul il cultiva Cornelius in propria-si celula, al doilea urmeaza sa-l ingrijeasca Roza in gradina inchisorii, iar al treilea este pastrat pentru orice eventualitate in camera Rozei. Mugurul pastrat de catre detinut in celula este distrus de catre tatal Rozei care il banuia pe Cornelius de complot, si se astepta ca acesta sa aiba ceva de ascuns. Al doilea mugur nu poate fii cultivat in gradina pentru ca Roza este urmarita de catre un personaj, si anume Boxel, care aflase si el de destinatia lui Cornelius, si venise in cautarea pretiosului bulb de lalea neagra. Roza isi cultiva insa laleaua in propria-si camera si o ingrijeste. La un moment dat are o disputa cu Cornelius pe care era geloasa dotorita pasiunii lui pentru acea fermecatoare lalea neagra. Iata paragraful care descrie foarte bine gelozia fetei pe Lalea: "- Dar despre ce fata e vorba, Roza?... - De frumoasa cea neagra, cu talie mladioasa si picioare fine, cu infatisare nobila." Fata invata sa citeasca cu ajutorul tanarului, lucru care ii va fii de un adevarat folos mai tarziu. In noaptea cand laleaua se hotareste sa infloreasca, aceata este furata de catre Boxtel. Fata insa nu se lasa si pleaca pe urmele lor, dand in cele din urma de ei. Mai ramane o singura problema. Faptul ca el avea laleaua si nu ea. Era cuvantul ei impotriva cuvantului lui, el, cultivator de lalele si ea o biata fiica de temnicier. Al treilea mugur ajuta foarte mult la indreptarea lucrurilor, nu neaparat acest mugur, cat hartia cu care era invelit. Ea era dovada nevinovatiei lui Cornelius van Baerle, dar si a apartenentei lalelei. Desi Boxel are mari sperante, acestea ii sunt puternic zdruncinate atunci cand printul Wilhelm ii inmaneaza premiul Rozei si ii ofera libertatea nevinovatului Cornelius. Cei doi se casatoresc si fac doi copii, Roza si Cornelius. Traiesc fericiti impreuna cultivand lalelele. Romanul se incheie cu frumosul pasaj: "Ai suferit uneori destul pentru a avea dreptul sa nu spui niciodata: Sunt prea fericit." Laleaua neagra nu reprezinta pur si simplu o floare, ci un ideal. Romanul ia nastere in jurul implinirii acestuia si invarte pe degete personaje menite sa ajute sau sa incurce, personaje al caror destin se schimba in preajma lui, totul mulat pe o societate cu legi si obiceiuri disparute in acesti 400 de ani, insa care prezinta interes tocmai prin faptul ca azi par de neconceput.   Lectura integrala de citit si descarcat gratis o gasiti aici.....Laleaua Neagra de Alexandre Dumas  

Lebedele A fost odata ca niciodata, într-o seara îndepartata un rege si o regina care aveau unsprezece baieți și o fata pe care o chema Eliza. Însa regina, mama lor s-a prapadit într-o zi iar regele si-a gasit alta regina. Regina cea noua, era o femeie rea caruia nu-i placeau copii, de aceea a decis sa scape de ei cât mai curând posibil. Trebuie sa se știe ca regina aceasta avea puteri magice de vrajitoare și a decis sa le faca vraji copiilor. Ea le-a spus:  Sa va transformați în pasari și sa nu puteți vorbi. Și pe data cei unsprezece baieți s-au transformat în unsprezece lebede albe frumoase cum nu s-au mai vazut altele. Au dat ocol palatului de unsprezece ori și s-au înalțat la cer facându-se nevazuți. Mama vitrega l-a convins pe rege sa o trimita și pe Eliza undeva la țara, daca baieții au fugit de la casa parinteasca. Așa i-a spus ea regelui. Când fata a împlinit cincisprezece ani tatal ei a chemat-o la palat, dar regina i-a ieșit înainte și i-a dat pe fața cu vopsea neagra și regele fiind îngrozit de ceea ce vedea, a gonit-o de la palat. trista și suparata, Eliza a plecat acasa pe jos, luând-o printr-o padure. Dar obosita și suparata cum era, a adormit pe malul unui râu cu apa curata. Când s-a trezit, și-a facut baie în apa curata a râului și a pornit din nou spre casa. Pe drum a întâlnit o bătrânică pe care a întrebat-o daca nu cumva a vazut unsprezece prinți calare, dar batrânica i-a spus, ca unsprezece prinți nu a vazut, dar unsprezece lebede da. Și i-a aratat Elizei locul unde vazuse lebedele. Când s-a facut seara, Eliza a vazut unsprezece lebede cu coronițe pe cap aterizând pe malul lacului, iar când soarele a apus de tot, acestea s-au transformat în oameni. Uitându-se la ei cu atenție și-a dat seama ca sunt frații ei. Ce bucurie a fost pe ei, ce fericire le-a umplut sufletele !!! Nu mai știau ce sa spuna mai repede, ce sa povesteasca mai înainte. Din poveste în poveste, frații ei i-au spus ca locuiau dincolo de mare și aici veneau doar opt zile pe an și ca acum era timpul sa plece, și ea va merge cu ei. Au împletit un covor și acolo au pus-o pe Eliza, zburând pâna seara târziu pe insula lor. În noaptea aceea Eliza a visat-o pe zâna Morgan-le-fee care i-a spus : - Îți poți salva frații, țesându-le fiecaruia dintre ei câte o haina din urzica. Dar ai grija, pâna la terminarea lucrului n-ai voie sa vorbești cu nimeni, altfel vor ramâne lebede pe veci. Eliza i-a promis zânei ca va fi muta muta pâna ispravi de țesut camașile. S-a dus în locul pe care i l-a aratat zâna și a cules urzici, pe care le-a batut cu piatra. sa le inmoaie, apoi a facut fir subțire din ele și s-a apucat de croșetat. Prin preajma locului unde locuiau frații a trecut regele acelei țari, care a vazut-o, și pe data s-a îndragostit de ea, dar când a încercat sa-i vorbeasca, aceasta s-a uitat la el cu ochii în lacrimi, fara sa spuna o vorba. S-a decis sa o ia la palat și de nevasta. Dar cancelarul curții regale nu era de acord cu decizia regelui banuind-o pe Eliza de lucruri necurate. S-a hotarât s-o pândeasca. Într-o zi Elizei i s-au terminat urzicile și a trebuit sa faca rost de altele. În cimitirul regatului existau asemenea fel de urzici, așa ca, la lasarea întunericului a plecat furișându-se din palat. Cancelarul s-a luat dupa ea, a vazut unde se duce și s-a întors repede la palat, anunânțându-l pe rege. La întoarcere, regele o aștepta pe Eliza la intrarea în castel și pentru ca Eliza nu putea sa vorbeasca, și pentru ca nu temrinase de șesut camașile, acesta a condamnat-o la moarte. A fost aruncata în turnul condamnaților, iar a doua zi urma sa fie arsa pe rug, întocmai ca vrajitoarele. A doua zi, în drum spre locul unde trebuia sa moara, mulțimea s-a napustit asupra ei vrând sa-i rupa hainele și camașile fraților ei. Dar din senin au aparut unsprezece lebede, care s-au pus de jur împrejurul caruței unde era sora lor și mulțimea s-a dat înapoi strigând : Minune....regina nu e vinovata...e o adevarata minune! Eliza a aruncat cele unsprezece camași pe lebede care s-au transformat pe loc în unsprezece barbați și Eliza prinse a vorbi: - În sfârșit pot sa vorbesc, pot sa demonstrez ca sunt nevinovata! - Da sora noastra este nevinovata !- au declarat și frații ei, iar apoi i-au povestit regelui povestea vieții lor. Regele a plâns de fericire, auzind de nevinovația soției sale.  Și uite așa regele și regina au organizat o petrecere care a durat unsprezece zile și unsprezece nopți, și poate ca mai dureaza și astazi.