Literatura universală comentarii si rezumate

Iliada. Această operă povestește despre luptele purtate de grecii ahei pentru cucerirea cetății Troia. Din rândul acestora făcea parte eroul Ahile. Conflictul dintre ahei și troieni a durat zece ani. În cele din urmă, printr-un vicleșug, grecii au reușit să intre în cetatea Troia ascunși în interiorul unui cal uriaș din lemn. Astfel, troienii au fost înfrânți, iar cetatea lor a fost distrusă. „Iliada” este o epopee care stă la baza culturii occidentale, atât prin vechimea sa, cât și prin marea sa valoare literară. Este o operă compusă oral și transmisă pe această cale de-a lungul mai multor generații, iar prima sa variantă scrisă datează aproximativ din secolul al VIII-lea î.Hr. . Tradițional, „Iliada” este atribuită lui Homer (sau Homeros), poet epic și aed, care după spusele lui Herodot („părintele istoriei”), s-a născut în Ionia sau în insula Chios, cam în aceeași eră.  Tema epopeii o reprezintă războiul Troiei, în care se confruntă aheii veniți din Grecia cu troienii și aliații acestora, fiecare tabără fiind susținută de diverse divinități, cum ar fi Atena, Poseidon sau Apollo. După zece ani de război, soarta acestuia nu continuă prin numeroase lupte colective sau individuale care ilustreaza figuri ca Ajax, Hector sau Patrocle. În final, aheii înving grație victoriei lui Ahile care îl ucide pe conducătorul troian în luptă directă.   In palatul lui Jupiter-Zeus are loc o petrecere la care participa toti zeii, mai putin Discordia, zeita vrajbei. Aceasta se napusteste in timpul chefului in palat foarte furioasa. Jupiter o calmeaza si aceasta se hotareste sa plece, lasand in urma un mar de aur care trebuia daruit celei mai frumoase zeite. Jupiter nu se poate hotari intre zeita dragostei, Venus; zeita intelepciunii, Minerva, fiicele sale si sotia sa Junona,astfel decide ca cele trei pretendente sa aleaga un muritor care sa decida cine va pastra marul. Ahile întruchipează virtuțile eroului războinic. Spre deosebire de el, Hector detestă războiul și nu luptă pentru glorie, ci pentru a-și apăra cetatea; este iubitor de pace și de rațiune. Figurile celor doi eroi reies și din cuvintele pe care și le adresează înainte de luptă - procedeu des folosit de Homer pentru caracterizarea personajelor, cuvintele lui Ahile sunt mânioase și jignitoare, în timp ce Hector vorbește calm și măsurat. Poetul își caracterizează eroii și din câte un epitet frecvent legat de numele personajului respectiv, de exemplu "șoimanul Ahile". Personajele sunt prezentate în mișcare, dinamismul fiind amplificat de imagini auditive referitoare la zgomotul bătăliei sau la zornăitul înfricoșător al armelor unui erou, ca în cazul lui Diomede. La prezentarea sugestivă a unei situații contribuie și comparația, care la Homer este dezvoltată pe mai multe versuri. Alături de eroi intervin și zeii, conferind operei un caracter miraculos. Astfel, Atena îl apără pe Ahile de sulița lui Hector, iar Apolo îl ascunde pe fiul lui Priam într-o ceață deasă spre a-l feri de mânia Peleianului.   Venus il alege pe fiul lui Priam si al Hecubei, Alexandru-Paris, un arcas foarte chipes, caruia in schimbul deciziei sale ii promite inima Elenei, cea mai frumoasa zana. Paris o alege pe Venus ca cea mai frumioasa. Venus il duce pe paris la Elena, unde Cupidon le strapunge inimile cele doi cu sageata dragostei. Junona care urmarea sa se razbune pe Paris desface legatura dintre Elena si sotul ei Menelaos. Deoarece exista un vechi pact intre marii conducatori ai timpului, cum ca acestia il vor ucide pe cel care va indrazni sa o fure pe Elena de la sotul ei. Astfel viteji ca Achile, Ulise, Aiax, Idomeneu, Diomede, batranul Nestor, doctorul Mahaon si Agamemnon, in frunte cu fratele acestuia, Menelaos pornesc pe corabii spre distrugerea Troiei.  Mania lui Achile Dupa noua ani de lupta zidurile Troiei erau inca in picioare. Agamemnon reuseste sa o rapeasca pe fiica lui Hriseu, Hriseida. Hriseu ii cere ajutorul lui Apolo, care trimite sageti otravite raspandind ciuma printe ahei.Agamemnon se lasa convins de Achile sa o inapoieze pe Hriseida, dar in schimb el isi ia femeia lui Achile, Briseida, si niste averi. Achile manios, de faptul ca prietenii sai de lupta nu realizeaza ca fara el sunt foarte usor de invins, isi ia corabiile si pleaca de pe campul de lupta. Iar mama sa, zeita Tetis, il convinge pe Jupiter sa dea victoria troienilor, astfel Jupiter trece de partea Ilionului. Prevestitorii ahei spuneau ca in anul care tocmai incepuse, al zecelea de razboi, vor fi darmate zidurile Troiei, astfel, lupta devine tot mai intensa Paris si Menelaos se infrunta pentru frumoasa Elena. Paris este ranit. Lupta devine din ce in ce mai sangeroasa pe masura ce zeii se amesteca mai mult.  Andromaca si Hector Zeii parasesc campul de lupta din ordinul lui Jupiter. Lupta sporeste in intensitate si devine foarte crancena. Hector afla de mania Minervei si o roaga pe mama sa, Hecuba, sa mearga impreuna cu toate doamnele catatii sa ii daruiasca jertfe. Hector ajuns in palatul tatalui sau decide sa-si revada sotia. Andromaca incearca sa isi convinga sotul sau sa ramana acum langa familia lui, insa Hector se reintoarce pe campul de lupta impreuna cu fratele sau Paris.  Pe campul de lupta invingatorul era decis de conducatorii armatelor, care se infruntau erau Hector si Aiax. Jupiter opreste lupta celor doi si dupa cum ii fagaduise lui Achile da victoria de partea troianului. Astfel, Agamenon decide sa incerce sa se impace cu Achile prin intermdeiul pritenilor lor, dar Achile nu este de acord. Foc la corabii Lupta porneste din nou. Ulise si Diomede sunt scosi din batalie. Troienii se apropie de corabii. Hector darama cu o piatra de moara poarta zidului ce le imprejmuieste. Neptun sare in ajutorul aheilor a caror singura scapare erau corabiile, pe care ii imbarbateaza. Junona il adoarme pe Jupiter si il ajuta pe Neptun sa treaca in fruntea aheilor. Hector este ranit in lupta . Jupiter se trezeste si readuce lucrurile in favoarea troienilor, vindecandu-l pe Hector.  Troienii piereau din ce in ce mai multi,asa ca s-au retras spre portile cetatii.Vazand aceasta Zeus ii porunceste zeitei Iris sa-i spuna lui Hector sa intre in lupta cand va vedea ca Agamemnon e ranit.Deci,cand Agamemnon a fost ranit Hector a intrat in lupta,dar Diomedes si Ulise au respins atacul,dar apoi,Paris il raneste pa Diomedes,astfel ca cei doi au fost nevoiti sa paraseasca lupta.Patroche,ii cere lui Ahile, care urmarea lupta de pe puntea corabiei sale,sa-i dea voie sa intre in lupta. Lupta era tot mai apriga.Zidul si santul nu-i mai puteau apara pe greci.In toiul bataliei Zeus trimite un semn:un vultur si un sarpe.Sarpele musca din vultur si acesta arunca sarpele in mijlocul troienilor,dupa care dispare.Acesta era un semn ca troienii sa inceteze lupta,dar Hector n-a luat in seama semnul si a inaintat cu armata cucerind zidul, in timp ce grecii fugeau spre corabiile lor. Zeus nu credea ca vreun zeu va indrazni sa-i ajute pe greci, dar Poseidon luand infatisarea profetului Calhas le da acestora o mare putere.Astfel,grecii au raspuns cu mult curaj atacului troienilor. Nestor se duce la Agamemnon,pe care il intalneste impreuna cu Diomedes si Ulise,toti raniti.Agamemnon este gata sa lanseze corabiile la apa,dar Ulise il opreste temandu-se ca grecii vor inceta lupta.In acest timp Hera il convinge pe Hypnos,zeul somnului sa-l adoarma pe Zeus.Profitand, Poseidon ii ajuta pe greci cu si mai multa putere.Astfel,grecii inaintau iar troienii se retrageau. Cand Zeus se trezeste din somn si ii vede pe troini fugariti de greci se infurie si-l trimite pe Apollo sa-i redea puterile lui Hector.Cu Hector in frunte troienii au repornit atacul. Sperand sa schimbe soarta luptei Patrocle se duce in cortul lui Ahile si se imbraca cu armura acestuia.Troienii,crezand ca este chiar Ahile ,au inceput sa se retraga.Patrocle i-a fugarit pana la zidurile cetatii,dupa care Apollo il opreste spunandu-i ca nu el este sortit sa-i nimiceasca pe troieni,ci Ahile Hector se hotaraste sa se lupte cu Patrocle.Lupta a durat mult,dar cu ajutorul lui Apollo, Hector il invinge pe Patrocle. Inainte sa moara Patrocle ii spune ca soarta lui este sa fie ucis de Achile, dar Hector n-a crezut. Vazand trupul neinsufletit al lui Patrocle,regele Menelaos se repezi sa-l aduca in tabara,dar Hector luase deja armura lui Achile si pentru a recupera trupul s-a dat o adevarata batalie. Achile plange moartea prietenului sau,in timp ce Hector tot incerca sa-i recupereze trupul.Achile,desi nu mai avea armura se hotaraste sa intre in lupta,dar cand a aparut Atena l-a invaluit intr-o lumina stralucitoare de care troienii au prins frica si au fugit.In timp ce troienii se adunasera la sfat Achile si ceilalti prieteni pregateu trupul lui Patrocle pentru inmormantare. Impacarea lui Achile Zeita Thetis ii daruieste fiului sau,Achile alte arme facute de Hefaistos si astfel,acesta putea sa-si razbune prietenul. Primindu-si armele Achile cheama la o adunare pe toti grecii ,apoi se impaca cu Agamemnon,care ii dadu numeroase darurei imoreuna cu sclava Briseis.In timp ce grecii tineau un ospat in cinstea zeilor Achile il plangea pe Patrocle. Achile porneste la lupta hotarat sa-si razbune prietenul.  Batalia devine un macel din clipa in care se amesteca zeii. Achile urmareste doar sa-l razbune pe Patrocle, adica sa-l ucida pe Hector, care era protejat de Apolo. Si Hector, la randul lui, dorea sa-si razbune fratele, Polidor. Apolo il indeparteaza pe Hector de pe campul de lupta, din fata lui Achile, invaluindu-l intr-un nor de aur. Achile il urmareste pe troian, in lupta sa il ucide pe Licaon, fiu al lui Priam. Achile se indreapta furios catre Troia. Apolon il salveaza pe viteazul Agenor de la moarte. Cu ajutorul lui Apolon troienii se refugiaza in cetate. Hector ramane in fata portilor pentru a da piept lui Achile de unul singur.  Moartea lui Hector Achile il urmareste pe Hector in jurul cetatii. Troianul este inselat de zeita Minerva si, mai apoi, rapus de Achile, care nu ii respecta rugamintea de a-i inapoia trupul famaliei lui Priam. Achile leaga corpul lui Hector de caleasca sa si il tareste in jurul cetatii. Familia indurerata a troianului cere indurare de la Achile, sa le dea trupul eroului lor. Andromaca isi plange mahnita sotul.  Achile il inmormanteaza pe Patrocle. Apoi tareste corpul lui Hector legat de caleasca de doisprezece ori in jurul mormantului. Cu ajutorul lui Mercur, batranul Priam, ajunge la Achile unde a cazut in genunchi in fata lui  si l-a implorat sa-i dea trupul lui Hector,acesta s-a indurat.Achile l-a intrebat pe Priam de cate zile are nevoie pentru a-l inmormanta. Acesta,raspuzandu-i ca ii trebuiesc 10 zile si multumindu-i, pleaca spre Troia unde ii organizeaza lui Hector o inmormantare si un ospat cum nu s-a mai vazut. Multi troieni au plans si au fost indurerati din cauza mortii lui Hector.   Ultimele zile ale Troiei In ajutorul Troiei vin amazoanele conduse de Pentesilea, si viteazul Memnon, dar ambii sunt ucisi de ahei. Achile este ucis de Paris, care ii strapunge calcaiul cu o sageata otravita. Dupa o lupta grea aheii recupereaza corpul lui Achile. Paris este ranit de o sageata si fuge la zana Enone, in munti, pentru a-si alina durerea.  Dupa zece, ani razboiul continua dand jertfe nenumarate zeului Marte.  

Dante Aligheri, nascut la Florenta in 1265, intr-o familie nobila, dar nu prea instarita.A avut o viata plina si aventuorasa, din tinerete s-a aratat deosebit de interesat de stiinta si arte. A fost scriitor, filosof, poet, dar si cavalerist in armata florentina. A participat la viata politica a orasului sau, facandu-si mai multi dusmani decat prieteni. In 1302 a fost srughiunit si apoi alungat pentru totdeauna din scumpa lui Florenta.     Atunci a inceput sa cutreiere Italia, ca oaspete a mai multor printi, naddajduind tot timpul ca se va intoarce in patrie si ca statele italiene, care se razboiau intruna vor avea aprte de pace.     In toata aceasta periaoda si-a mangait surghiunul cu credinta in geniul sau, cu stiudiul, poezia dar mai ales cu iubirea pentru Beatrice, urmand o periaoda nostalgica de la pierderea ei prematura. Beatrice fusese dragostea lui din tinerete, care murise prematur in 1290.    Despre opera sa de capatai "Divina comedie", Voltaire scria ca "se va bucura de o faima nemuritoare, pentru ca nimeni nu o citeste", dar previziunea lui a fost dezmintita de istorie, ajungand una din cartile de renume a literaturii universale. Divina comedie - comentariu de parti 1. Infernul     Fara sa stie Dante se ratacise si ajunsese intr-o padure deasa, salbatica si intunecoasa, aflata pe fundul unei vai. Ii era o teama cumplita dar inaintea anevoie pana cand vazut varfurile copacilor desi si teposi, apoi o colina inverzita luminata de soare, aceasta facandu-l sa-i vina inima la loc. Inainta spre colina dar deodata o pantera  cu blanapatat ii taie drumul. Se sperie, dar isi continua drumul. Continua sa mearga dar in fata lui se aseza un leu puternic si o lupoaica slaba si fioroasa. Statea tintuit locului nestiind ce sa faca, nu gasea salvarea niciunde, in afara celor 6 ochi fiorosi care-l priveau fix.    Stand el si cantarindu-si sansele de supravietuire, se trezi in fata lui cu o silueta stranie, aproape transaprenta. Striga dupa ea, imporand-o sa aiba mila de el si sa-l ajute. Silueta ii vorbi cu un glas parca dintr-o alta lume: " - Nu sunt om, dar am fost, cu mii de ani in urma. M-am nascut din parinti mantovani, in vremea lui Iulius Cezar.Am fost poet si am cantat caderea Troiei si calatoria eroului Enea."    Dante,luminandu-se la fata si gura i se deschise larg zambitoare, prinse a vorbi: " - Atunci tu trebuie sa fii Virgiliu, marele poet roman! Am invatat multe de la tine! O! maestre, il implora el, ajuta-ma sa ies de aici!" Cele noua cercuri ale Infernului    Cel recunoscut ca poetul Virgiliu, ii raspunse ca va iesi cu siguranta, dar pentru asta mai are de strabatur drum lung. Spundu-i sa mearga alaturi de el in Infern. Dante cu inima cat un purice, cu privirea plina de speranta il intreba: " Si apoi in Paradis?"    Virgiliu ii spuse ca va ajunge acolo, dar nu el va fi calauzitorul sau, ci altcineva mai vrednic decat el.     O pornira la drum. Soarele apunea si valea se cufunda incet-incet in linistea noptii. Dante mergea in urma lui Virgiliu si o multime de intrebari ii strabateau minte, cum sa mearga in Infern? Si de ce? Cine ar fi putut face asta, fara ajutor divin? Coplesit de atatea intreabri isi intreba mentorul daca e demn sa-l urmeze pe lumea cealalta. Contiuand sa mearga, fara sa se intoarca spre el, Virgiliu ii spune ca numai frica il face sa vorbeasca asa si sa fie linistit, caci asta e voia Domnului, pentru ca El l-a trimis, stiind ca se afla in primejdie, mijlocitoarea a fost Maica Domnului, care s-a indurat la rugamintile si lacrimile lui Beatrice. Cand auzi numele de Beatrice, inima lui Dante de stranse, amintindu-si cum s-a stins iubita sa in floarea tineretii. El se simti incurajat, tulburat dar si plin de speranta, de aceea ii spuse maestrului sau:"Indruma-mi pasii, stapanul si maestrul meu!"    Cei doi pornira si ajunsera in fata unei porti mari pe care scria:"Prin mine treci spre locul de durere, prin mine treci spre vesnica jelire" si se termina astfel:"Voi, ce intrati aici, lasati orice speranta"    Vazand cele scrise, dante se infricosa din nou, si abia baigui, "nu inteleg, nu stiu". Virgiliu ii prinse mana si trecura pragul blestemat.    In intunericul de nepatruns se auzeau suspine, plansete, vaiete, graiuri felurite, blsteme infioratare, strigate de durere si ura. Era atata zarva, incat Dante incepu sa tremure de frica. Intreba cine plange asa rau, Virgiliu ii raspunse ca plang cei care au trait o viata fara onoare si fara virtute, care n-au stiut sa aleaga intre bine si rau.   Mersera mai departe si Dante vazu o gramada de oameni care alergau dupa un steag fara stema. Erau sufletele celor care in viata nu voisera sa faca nicio alegere iar acum erau osanditi pe vecie sa urmeze un steag fara stema.     Ajunsera pe malul unui rau intunecat. Era Archeronul, primul dintre raurile din Infern, pe maul caruia se calcau in picioare, gemand, alte suflete.In fata lor aparu ca din senin o barca care era condusa de un luntras batran, cu parul si barba ninse de vreme. Le spuse ca a venit sa-i treaca pe malul celalalt, spre ger si foc, spre intunericul etern,atentionandu-i ca nu vor mai vedea cerul. dar uitandu-se mai bine si dandu-si seama ca Dante e viu ii spuse sa plece, dar acesta ramase pe loc incapatant, ceea ce duse la mania batranului, care-i striga la el :"- Pleaca iti spun! Luntrea mea nu e de tine!     Virgiliu ii taie vorba si-i spuse:" - Ia mai taci Caron! Asa a hotarat cel care hotareste pentru toti!". Caron dadu din umeri, dadu cu vasla si aduna sufletele condamantilor pe care urca in barca. Acestea urlau, se vaitau si blestemau.     De atata zarva, Dante isi pierdu firea si lesina, trezindu-se ca prin minune la marginea prapastiei Infernului, care parea foarte adanca, desi era prea intuneric sa o vada bine.Il intreba pe maestrul sau unde se aflau. "- In primul cerc al Infernului: urmeaza-ma si vei vedea!". Coborara pe o poteca, in primul dintre cele noua cercuri care alcatuiesc Infernul, un imens con rasturnat, cu varful spre centrul pamantului. In acest prim mare cerc, nu se auzeau tipete sau vaiete, fiindca acolo nu era suferinta, ci doar tristete. Aici Virgiliu ii spuse:"- Ne aflam in nimbul in care se gasesc sufletele celor care au trait cinstit, dar care, din pacate nu au fost botezati, deci nu pot fi primiti in Purgatoriu sau in Paradis."    In primul mare cerc, erau eruditii, mintile luminate si marii poeti ai Antichitatii: Homer, Horatiu, Ovidiu, Luncan. Virgiliu se opri sa vorbeasca cu ei, spre surprinderea si mirarea lui Dante care-i asculta fascinat.     In departare, rasarea un castel maret, aparat de sapte randuri de ziduri. Intrara inauntru prin cele sapte porti, unde Dante vazu pe cei mai de seama ai Greciei si ai Romei: eroi, conducatori, eroine, filosofi. Mersera mai departe inaintand spre cel de-al doilea cerc al Infernului. In fata intrarii in adevaratul Infern, statea de straja Minos, urias si amenintator. Pe vremuri fusese regele Cretei, iar acum ajunsese judecator in Infern. In fata lui se aflau sufletel osanditilor, iar el le cerceta, ranjind infiorator, dandu-i fiecaruia cate-o pedeapsa si locul cuvenit intr-unul dintre cercurile Infernului. Minos avea o coada monstroasa: dupa ce il cerceta pe condamnat, si-o incolacea in jurul corpului in mai multe inele. daca de pilda si-o incolacea de trei ori, poruncea ca pacatosul sa fie azvarlit in ce de-al treilea cerc. Se uita si la Dante, caruia ii spuse:"-Pazea! Aici e usor sa intri, dar...." Virgiliu se incrunta si-i spuse sa inceteze, pentru ca Dante a venit aici din porunca Atotputernicului. Si trecu pragul, insotit de "ucenicul" sau.

În această carte este vorba despre un copil pe nume Tom Sawyer. El provenea dintr-o familie săracă și locuia într-o casă mică împreună cu mătușa sa, Polly, fratele mai mic, Sid, și verișoara Mary. Avea un prieten foarte bun, pe Huckleberry Finn. Tom, foarte șiret și năzdrăvan, își creea mereu aventuri. Trece prin multe peripeții dintre care am să vă povestesc una: Într-o zi frumoasă de vară, Tom și Huck se plimbau. Cei doi copii văzură un răufăcător pe nume Injun Joe, care discuta cu cineva despre o comoară. Tom îi propuse lui Huck să meargă la locul unde hoțul ascunsese averea, pentru a o împărți între ei. Pe înserate, Tom și amicul său începură căutările. Săpară mult timp, până când lopata lor se lovi de un lemn. Trebuia să fie lădița comorii. Intr-o zi de sambata fu pedepsit sa stea acasa si sa varuiasca gardul casei.Intreaga natura stralucea ,”inimile erau pline de cantec,iar celor cu inima tanara cantecul li se revarsa pe buze”,doar el era nevoit sa varuiasca douazeci si sapte de metri de gard,de doi metri si jumatate inaltime.Cand zari gardul „peisajul se posomori si o adanca melancolie ii intuneca sufletul”.Isi depasi insa repede intristarea,caci reusi sa transforme necazul in bucurie.Celor de seama lui,prieteni cunoscuti care treceau pe acolo,le prezenta noua sa indeletnicire ca fiind extrem de atragatoare sau momindu-i cu diferite daruri. Micului negru care o ajuta in gospodarie pe matusa Polly,a vrut sa-i dea o bila alba si sa-i arate …buba de la picior,dar nu i-a mers,deoarece matusa i-a descoperit planul la timp.Prietenului sau Ben Rogers i-a facut o demonstratie de varuit atat de convingatoare,incat Ben s-a rugat sa-l lase si pe el, daruindu-i si…cotorul marului pe care-l mancase pana atunci,ba chiar un mar intreg. De la ceilalti numerosi amatori sa-si incerce puterile cu aceasta „minunata” preocupare,obtinu „un zmeu bine carpit,un guzgan mort,plus sfoara de hatanat…douasprezece bile,un ciob de sticla albastra,un mosor fara ata,o cheie care nu decuia nimic,o bucata de creta,un dop de sticla,un soldat de plumb,o pereche de mormoloci,sase pocnitori,un pisoi chior,o clanta de alama,o zgarda de caine,niste plasele de briceag,patru coji de portocala,o cercevea veche,stricata.” Matusei Polly nu-i venea sa creada ca lenesul Tom a facut atata treaba si inca bine,dar s-a dat batuta in fata evidentei si l-a lasat la joaca („da sa nu uiti sa te intorci saptamana asta,diavole,ca de nu,iti pun pielea pe bat!”),nu inainte de a-i face o „predica despre insemnatatea si gustul sporit al unui lucru bun,dobandit nu prin pacat,ci prin cuviincioasa osteneala” . In aceeasi zi ,avu ocazia sa vada,in gradina judecatorului Jeff Thatcher, o „fiinta dragalasa,mica,cu ochi albastri si parul balai impletit in doua cozi lungi;purta o rochie alba de vara si pantaloni brodati ” de care se indragosti subit si fara scapare,uitand-o complet pe „fosta” iubita,colega lui de clasa Amy.Reusi sa se faca observat,facand o multime de giumbuslucuri,si chiar obtinu la despartire o pansea azvarlita peste gard de copila impresionata de asiduitatea cu care i se facea curte. Ajuns acasa,primi mustrare pentru ca azvarlise cu bulgari de pamant in Sid,drept razbunare pentru ca acesta il tradase intr-o imprejurare anterioara.Avea o mare ciuda pe acesta,pentru ca era ascultator,invata bine si nu il intovarasea in escapadele sale.Deoarece Sid sparsese fara voie o chisea cu zahar,crezu ca acesta va fi pedepsit,ceea ce l-ar fi bucurat nespus. Numai ca matusa ,stiindu-l pe el drept cap al rautatilor,i-a dat o palma grea tot lui Tom,de-abia dupa aceea afland de la el adevarul.Matusa ,fiinta emotiva,credincioasa si cu o mare bunatate sufleteasca (asemenea Smarandei),regreta nespus nedreptatea pe care i-a facut-o lui Tom,prilej pentru acesta de a se arata jignit de moarte:”Stia ca in sufletul ei,matusa ii cerea iertare in genunchi si asta il umplea de o multumire posaca…Stia ca din cand in cand o privire inlacrimata staruia asupra-i,dar se impotrivea s-o intalneasca.Se inchipuia zacand bolnav de moarte,iar pe matusa-sa aplecata deasupraa-i,implorand un cuvintel de iertare,dar el se va intoarce cu fata la perete si va muri fara a rosti acel cuvintel.” Suparat,spre seara,se indrepta spre casa adoratei sale necunoscute unde,pe furis,se strecura pana sub fereastra luminata de la catul al doilea.Deodata fereastra se deschise si o slujnica arunca un lighen cu apa inundandu-l pe bietul amorez,care se retrase amarat spre casa sa.Astfel se sfarsi aceasta incarcata zi de sambata. A doua zi,duminica, toata lumea din casa trebuia sa mearga la biserica.Cei mici se duceau mai devreme de slujba,la scoala duminicala,caci trebuiau sa demonstreze ca au putut invata versete din biblie.Tom,indemnat si stimulat printr-un briceag daruit de verisoara lui,Mary,reusi sa invete cateva versete si apoi,spalat (cam cu forta ) si imbracat in haine curate,insotit de Sid si de Mary,ajunse la biserica.Inainte de a intra,reusi sa obtina o multime de biletele de diferite culori de la baietii pe care ii cunostea,in schimbul unor nimicuri pe care le avea prin buzunare. Aceste bilete erau acordate de profesorul cu care studiau biblia ,drept recompensa pentru invatarea unor versete .Cel ce reusea sa invete un numar prestabilit de versete din scriptura,acumuland un numar corespunzator de bilete de diferite culori,primea o biblie ,devenind un fel de erou in comunitate. In acea duminica ,la biserica se aratara oaspeti neasteptati:notarul Jeff Thatcher,insotit de fratele sau,judecator vestit in zona,sotia acestuia si fiica sa,nimeni altcineva decat micuta fiinta de care se indragostise de curand. Dupa prezentarile si cuvantarile de rigoare,profesorul de religie facu o inspectie printre copii,sperand sa gaseasca suficiente biletele la vreunul dintre elevi,in asa fel incat acesta sa primeasca biblia mult dorita. Cand orice nadejde era pierduta,Tom se prezenta cu biletele lui si cere o biblie.Tom fu inaltat la loc de cinste,starnind invidia baietilor care il priveau cum primeste premiul.Musafirul judecator avu insa proasta inspiratie de a-l supune unui mic interogatoriu,cerandu-i sa spuna care era numele primilor doi apostoli alesi de domnul.Tom,bineinteles,habar n-avea,dar,in loc sa taca cel putin,rosti la repezeala :”David si Goliat”.S-a facut de ras. Dupa ce s-a consumat acest episod,a inceput slujba de duminica.Tom se plictisea cumplit.La inceput a gasit prilej de distractie o musca,pe care a urmarit-o cum isi facea toaleta,apoi a scos dintr-o cutiuta un gandac mare,negru,cu coarne dintate,o ragace (carabasnita vezi dict.) pe care o poreclise „ciupici”.Gandacul ajunse printre randuri si deveni obiect de joaca pentru un catelus ratacit prin biserica.Din neatentie,pudelul se aseza pe gandac. Urma un urlet inspaimantator si pudelul o zbughi chelalaind din biserica,starnind o veselie nemaipomenita printre oamenii aflati la slujba.Predica a fost data peste cap si astfel se incheie si aceasta zi. Luni dimineata Tom trebuia sa se duca la scoala.Nu avea nici un chef.Fara sa stea prea mult pe ganduri,apela la arsenalul sau nelimitat de siretlicuri:se prefacu bolnav,gemand disperat.    

Ronald D. Laing biografie R.D. Laing, psihiatrul britanic care a spart psihoterapia tradițională și a căutat noi tratamente pentru schizofrenie bazat pe îngrijorarea pentru drepturile pacienților psihiatri, a murit brusc  în timpul vacanței în Franța. Avea 61 de ani. Dr. Laing sa prăbușit și a murit în timp ce juca tenis în St. Tropez, a spus fiica sa, Natascha Laing. Locuia în Londra. Dr. Laing - care a fost considerat, cel puțin, neortodox de mulți dintre colegii săi profesioniști - a crezut că un spital de psihiatrie nu avea niciun loc pentru a trata un schizofrenic. El a sugerat în continuare că nebunia ar putea fi o reacție sănătoasă la o lume nebună. Afirmația doctorului Laing era că psihiatrii nu știau prea multe despre nebunie. El a crezut că o mare parte din mizeria nemaiîntâlnită pe care a văzut-o la pacienții săi a fost cauzată de tratamentul psihiatric însuși și că nimeni nu a avut o metodă sigură de tratare a persoanelor grav afectate. Pauza de la tradiționalism Dr. Laing a fost autorul multor cărți și articole despre nebunie. Ultimul său articol, "Efectuarea unui psihiatru", publicat în 1985, a relatat primii 30 de ani de viață. El a vorbit despre copilăria, educația, formarea timpurie în psihiatrie și observații, și hotărârile care l-au determinat să se desprindă de psihiatria tradițională.   Prima sa carte, "Sinele împărțit", publicat în 1960, în care și-a lansat faima ca rebel. El a devenit ulterior liderul mișcării engleze "anti-psihiatrie", termen pe care el l-a inventat. Dr. Laing a provocat controverse între profesioniștii din domeniul sănătății mentale, declarând, printre altele, că procesele de gândire ale schizofrenicilor, reprezintă o mentalitate cuprinzătoare, chiar superioară. În timp, el a devenit dezamăgit de această abordare și de multe dintre noțiunile sale timpurii, cum ar fi "politica nebuniei", și a recunoscut că multe dintre propriile sale metode de tratare a schizofrenicilor au eșuat. "Nu încerc să mă justific sau să dovedesc că am dreptate", a scris dr. Laing în "Efectuarea unui psihiatru".  El a evitat să se apere împotriva acuzațiilor, pentru că la începutul carierei sale el a idealizat boala mintală și disperarea romantizată. El a spus că, mai târziu a ajuns să-și dea seama că societatea trebuie să facă ceva cu oamenii care sunt prea perturbatori. "Dacă un violonist dintr-o orchestră nu mai aude și nu-l aude și nu se va retrage și insistă să își ia locul și să se joace la toate repetițiile și concertele și să distrugă muzica, ce ați face ? ", a întrebat el. În încercarea de a răspunde la această întrebare, Dr. Laing a spus că a ajuns la conștiința că nu ar dori să fie tratat așa cum au fost tratați proprii pacienți. "Dar ce face cineva, când nu știm ce să facem?", a întrebat el. Unele dintre tratamentele care au fost folosite de doctorul Laing, au fost practici care în mare parte au fost înlocuite cu medicamente la sfârșitul anilor '50: convulsii induse de insulină și comă, lobotomie, șoc electro-convulsiv și utilizarea zgomotelor.  Totuși, el credea că întrebările de bază privind tratamentul, controlul și îngrijirea pacienților nu s-au schimbat prea mult. El a susținut că "groapa de șarpe" a descris încă abuzuri în unele spitale mintale moderne și a constatat că medicamentele nu au fost întotdeauna de ajutor pacienților. Și în 1985, împreună cu alți psihiatri, el a menționat că tratamentele electroșoc, sub formă modificată, au fost folosite din nou. În ciuda radicalismului său, viața timpurie și formarea lui erau convenționale. Ronald David Laing s-a născut la 7 octombrie 1927 în Glasgow, Scoția, unde a urmat o școală primară de stat și a absolvit Universitatea din Glasgow în 1951 ca medic. A lucrat ca psihiatru în armata britanică, a predat și a practicat timp de puțin timp la Glasgow, iar apoi la sfârșitul anilor 1950 a fost instruit ca psihanalist la Institutul Tavistock din Londra, centrul britanic al psihiatriei fredule ortodoxe.  În anii 1960 a început să iasă din acea ortodoxie, devenind un critic deschis al abordărilor tradiționale și începând să experimenteze cu utilizarea terapeutică a mescalinei și LSD. În Londra, a înființat o comunitate terapeutică, Kingsley Hall, unde pacienții, medicii și personalul trăiau și lucrau împreună democratic - fără ierarhie și fără distincții de rang sau de rol. Printre teoriile sale inițiale, pe care le-a explicat în "Sinele divizat" și o carte ulterioară, "Sinele și alții", a fost faptul că schizofrenia nu a fost, după cum sa crezut de mult, înrădăcinată în unele aberații genetice. Nici nu, a susținut el, fiind un produs al unui eveniment biochimic. El a simțit că a apărut atunci când un individ se găsea într-o situație emoțională, capabilă-ai-câștiga, cică-ți-pierzi ", de genul care poate apărea într-o familie. Găsind o astfel de situație intolerabilă, un băiat sau o fată scapă de această durere insuportabilă prin schizofrenie. Un om care a provocat ortodoxia medicală la fel de mult ca și el a fost întotdeauna să facă dușmani în instituție. Laing a susținut că vechiul sistem bazat pe Bedlam de încarcerare a persoanelor cu boli mintale și tratarea lor cu medicamente antipsihotice și tratamente cu șoc electric inumane au contribuit la stresul psihologic și emoțional al oamenilor și, prin urmare, face parte din această problemă. Cu convingerile sale în puterea de auto-vindecare, el a devenit o parte importantă a mișcării anti-azil, care a lucrat pentru modelul de îngrijire a comunității, care este norma de azi - un proces susținut inițial în 1962 de către ministrul de sănătate al lui Tory, Enoch Powell (din motive economice mai ales). Celelalte scrierile sale includ "Sanitate, nebunie și familie", "Motive și violență", "Percepția interpersonală: o teorie și o metodă   Dacă R D Laing, Thomas Szasz și David Cooper s-ar fi întâlnit în același timp cu cineva care susținea că e Iisus Hristos, Szasz ar fi spus pur și simplu că omul respectiv e un mincinos. David Cooper ar fi zis ”Și ce dacă?”. R D Laing ar fi deschis o sticlă de vin, s-ar fi îndreptat spre pian și ar fi sugerat să cânte și să se veselească, atât cât mai era încă vreme. (Adrian Laing) E imposibil să zici ce e anti-psihiatria fără să spui mai întâi ce e psihiatria. Este cea din urmă doar o ramură a medicinii, cea care se ocupă cu bolile minții, ale sufletului, ale eluzivului psyche pe care îl are încastrat în însuși cuvîntul care ar trebui s-o definească? Sau este mai degrabă un mecanism de control prin care societatea să-i poată marginaliza, exclude, încarcera pe aceia dintre membrii ei care se comportă ciudat, bizar, straniu, care aud voci, văd lucruri pe care alții nu le văd și care, prin comportamentul, gândurile și fanteziile lor sunt buni pentru a fi încarcerați și eventual tratați din belșug cu pastile, electroșocuri, comă insulinică și alte forme de tortură fizică sau psihică?(www.totb.ro)   articol tradus si adaptat thegurdian,independent.uk

Romanul reprezinta jurnalul yankeului, care descrie toate “mizeriile” acelui secol, mintea inapoiata si gandirea inceata a oamenilor, totodata si aventurile sale prin tara lui Arthur. Totusi, Hank nu va uita ca este un american, asa ca va introduce ca sport, pentru amuzamentul nobilimii si totodata pentru a inlocui turnirurile, baseball-ul; aduce pe piata noi monezi – dolari, centi, pentru a civiliza populatia, dar si pentru a se simti cat mai confortabil.  „Apărut în 1889, Un yankeu la curtea regelui Arthur este unul dintre cele mai citite romane ale lui Mark Twain. Spre deosebire de Swift în Călătoriile lui Gulliver, Twain nu-şi situează acţiunea într-o ţară imaginară, ci în Anglia secolului al VI-lea, cu realităţile ei dure şi contrastante, ceea ce îi permite să-şi dezlănţuie cu tot sarcasmul satira împotriva realităţilor revoltătoare dominante şi în patria sa în plin secol al X1X-lea. De îndată ce-şi revine după lovitura primită în cap, care l-a expediat cu o mie trei sute de ani în urmă, Hank se comportă ca un fiu fidel al pragmaticei Americi. Se „orientează pe teren”, se documentează şi concepe un vast şi elaborat plan de demitizare, demistificare, de „săpare” a ruginitelor instituţii feudale. Plan pe care îl şi împlineşte.” El călătorește involuntar în timp din secolul 18 până în secolul 6, ajungând la curtea regelui Arthur. Este luat prizionier de un cavaler, Sir Kay și se hotărăște că va fi ars pe rug. Yankeul reușește însă să se salveze, pretinzând că este un vrăjitor și făcând să dispară soarele (acest lucru s-a întâmplat de fapt în timpul unei eclipse, dar oamenii de atunci nu știau ce sunt eclipsele). Astfel, yankeul ajunge cel mai mare sfetnic al regelui, i se dă porecla „Șeful” și îl întrece în faimă pe Merlin, care devine invidios. Yankeul face și alte „vrăji” pentru a-și demonstra puterea, vrăjile fiind desigur, doar niște șmecherii. Oamenii erau simpli și superstițioși, așa că era mereu crezut. Singurii care știau că vrăjile erau de fapt niște trucuri erau Clarence și alți câțiva băieți, care îl ajutau pe yankeu să pună la cale unele minuni.Yankeul se hotărăște să introducă unele schimbări în ținut și chiar reușește să inventeze unele lucruri, cum ar fi: săpunul, peria de dinți, școlile, bicicletele, telefoanele, chibriturile, etc, în ciuda faptului că biserica se împotrivea schimbărilor. Cu timpul, “sir Seful” / ”Seful” dupa cum l-au numit oamenii, pune bazele stiintei si a democratiei, dar fara a indigna prea tare biserica – care aparent era cea mai mare putere la momentul respectiv. Descopera mintile luminate din vremea aceea si infiinteaza o multime de institutii pentru educarea si pregatirea acestora; a deschis scoli pentru educarea populatiei, a infiintat primul ziar, a antrenat in secret propria armata, a trimis misionari pentru a promova ideile sale de a civiliza populatia; una dintre ele a fost “Sapunul de Persimone – il intrebuinteaza toate primadonele” – pancarda fiind atarnata de armura cavalerului aflat in misiunea de igiena.  Datorita unei neintelegeri, Seful a fost provocat la duel de catre sir Sagramor, dupa intoarcerea acestuia din misiune.  Apoi, regele il trimite pe Hank in cautare de noi aventuri si pentru a-si face un renume. Hank intalneste o femeie, Alisandre sau Sandy cum ii spunea el, care ii va da prima sa misiune, totodata ramanand langa acesta ca “lipitoarea”.  De la invingerea celor 3 “capcauni” si eliberarea “printeselor” pana la reinvierea cursului de apa din Valea Sfinteniei, Hank isi face o reputatie foarte buna in randul oamenilor.  Revenind la castel, yankeul ii comunica Regelui ca ar dori sa se deghizeze in taran liber si sa cutreiere Anglia pentru a invata despre obiceiurile muritorilor de rand. Curios si totodata incantat, Arthur, i se alatura Sefului; astfel prima etapa a calatoriei a fost instruirea regelui. “Dar incapatanati umeri mai avea! Parca inadins nu voiau sa invete cum sa se lase si sa para in mod firesc cazuti. Trebuia sa continui instructia…”.  La scurt timp dupa intoarcerea Sefului si a Regelui, sir Sagramor se intoarce din misiune pentru a se duela cu inamicul sau.  In urmatoarea zi dupa turnir, Seful dezvaluie tehnologia secolului al XIX-lea si o foloseste pentru a dezvolta tara.  Trei ani mai tarziu, seful este casatorit cu Sandy si au o fetita. Aceasta se imbolnaveste, iar la sfatul medicilor din acea vreme, cei trei parasesc Anglia si merg in Franta.  In lipsa Sefului, tara ajunge in razboi, iar dupa moartea Regelui biserica a preluat conducerea. Alaturi de Clarence va lupta pentru a pune capat razboiului; intr-o noapte Merlin il vrajeste pe Hank, punandu-l intr-un somn adanc de 1300 de ani, Clarence fiind martor al acestei vrajitorii, observa acestea prea tarziu.    Protagonist: Yankeul încearcă în toată această carte să-și menină poziția de mare vrăjitor, dar nu este un om egoist. El își dorește desființarea sclaviei, crede că titlurile nobiliare ar trebui dobândite pe merit și nu prin moștenire și urăște legile crude care îi discriminează pe țărani. Este și un om inteligent, pricepându-se să creeze diferite lucruri, cum ar fi biciclete, telefoane, etc. Este și cult, de asemenea, știind datele eclipselor. A avut o mare contribuție la dezvoltarea ținutului Camelot. Personaje principale: Yankeul, regele Arthur, domnița Alisanda, Merlin, Sir Sagramor-cel-chinuit de dor (rivalul yankeului), Marco (un țăran), Morgan Le Fay (sora cea rea a regelui Arthur) și diverși cavaleri.