Recent Posts
Posts
In aceasta poveste este vorba despre un baiat care era croitor. Intr-o zi, pe la fereastra casei sale trecea o femeie care vindea magiun, iar croitorasul cumpara un borcan. Isi intinse pe o felie de paine magiun din belsug, dar pana sa apuce sa manance se asezara pe ea sapte muste. Croitorasul nici nu statu pe ganduri si le lovi pe toate dintr-o lovitura. Vazand mustele doborate, isi cusu pe chimirul de la brau "Sapte dintr-o lovitura".Crezandu-se viteaz, croitorasul pleca in lume sa-si arate vitejia. Merse ce merse, si in drumul sau intalneste un urias și îi demonstreaza acestuia cat de viteaz e el. Croitorasul nostru l-a invitat pe uriaş să-l însoţească la drum, însă acesta, îndoindu-se de calităţile flăcăului, l-a supus unor probe deloc uşoare: l-a pus să zdrobească o piatră până scoate apă din ea, însă croitoraşul a scos bucata de brânză din buzunar, scurgând-o de zer; l-a pus să arunce o piatră, dar eroul nostru a scos pasărea din buzunar şi i-a dat drumul. După cele două probe de foc, uriaşul l-a rugat pe eroul nostru să-l ajute la căratul unui stejar. Croitoraşul s-a ascuns între crengi, dând doar senzaţia că duce în braţe un pom, în timp ce uriaşul chiar ţinea de trunchiul pomului. Văzându-l aşa viteaz, uriaşul l-a invitat la peştera uriaşilor. Aici, matahala l-a condus pe musafirul său în dreptul unui pat mare, invitându-l să doarmă. Cum patul era prea mare, eroul nostru a ales doar un colţişor. La miezul nopţii, gazda, crezând că tânărul doarme dus, s-a sculat, a luat un drug de fier, lovind patul până l-a făcut bucăţi. Acum era fericit crezând că a scăpat de micul viteaz. Văzându-şi de drum, viteazul nostru a ajuns la curtea unui palat mare.  Împăratul acestui ţinut, l-a rugat pe croitoraş să intre în armata sa, apărându-l în caz de război. Croitoraşul a acceptat, primind astfel o casă frumoasă, dar şi iscând invidia celorlalte căpetenii de oşti. Temându-se de posibilitatea de a-şi pierde luptătorii cei mai buni din cauza croitoraşului, împăratul a decis să-l trimită pe acesta într-o misiune şi anume să le vină de hac celor doi uriaşi ce i-au adus împăratului mari pagube. Dacă va duce această misiune la bun sfârşit, croitoraşul se va alege cu jumătate de împărăţie dar şi cu fata împăratului.  Imparatul i-a dat-o pe fiica lui de sotie si jumatate de imparatie. Insa, intr-o noapte sotia lui îl auzea bolborosind despre cum o sa faca toti cavalerii slugi. Spunandu-i imparatului cele auzite, acesta a cavalerii sa-l omoare in timp ce dormea pe croitoras. Dar croitorasul auzi uneltirile impotriva lui si-i invinse, ramanad imparat pentru tot restul zilelor lui.
În această poveste este vorba despre un coleg de școală al lui Enrico, pe nume Coretti. Într-o zi s-a întâlnit cu Coretti și l-a întrebat ce mai face. Coretti ducea in spate un sac de lemne pe care le inghesui in pravalia tatalui sau.Coretti asezand lemnele îi spuse râzând, că-și învață lecția. În timpul acesta repeta la gramatică. Apoi îi povesti ce-a făcut el în ziua aceea. În timp ce-și făcea lecțiile, intra în prăvălie cineva și cumpăra lemne, apoi se apuca iar de teme, dar sosi carul de lemne cu care a trebuit sa se ducă tocmai în Piața Veneției, să aducă altele. Enrico, îl întrebă unde-și face el lecțiile și Coretti îl duse într-o odăiță, care era si bucătărie și sufragerie, iar într-un colț erau așezate cărțile si caitele lui Coretti. Din prăvălie se auzi o voce de femeie care voia să cumpere surcele și Coretti plecă să o servească. Pe foc avea un ibric în care fierbea cafeaua mamaei lui, care era bolnavă în pat și legată cu un tulpan la cap. Coretti avu grijă săștie dacă și-a luat siropul și o liniști spunându-i că totul merge bine la prăvălie. După ce se întoarseră în bucătărie Coretti îi spuse lui Enrico că e bine că are atâta timp liber ca să învețe. La ușa prăvăliei se opri o căruță plină cu butuci și Coretti aleargă să vorbească cu căruțașul și când se întoarse îi spuse lui Enrico, ca nu mai poate sta de vorbă cu el, că are treburi. Își strânseră mâinile și colegul său se întoarse sprinten la treburile sale.  
 pot sa te provoc si mai tare, hehe, pentru ca gandurile sunt si ele generate electro-chimic in creier, adicateala, ceea ce numim noi "psihic", este in realitate tot fizic, si face parte din acelasi mecanism biologic al vietii, enigmatic inca pentru cei mai multi dintre noi
  Viata si opera lui Anton Cehov biografie La 29 ianuarie 1860 s-a născut scriitorul rus Anton Pavlovici Cehov (d. 15 iulie 1904). Cehov s-a impus cu cea mai mare dificultate in afara tarii sale natale. Este cel mai mare dramaturg al Rusiei, cel care a schimbat in mod fundamental teatrul ca mijloc de exprimare a unui concept deosebit de modern de experienta umana si posibilitati sociale.  Cehov si-a castigat o reputatie nu numai ca dramaturg, ci si ca unul dintre cei mai mari autori de nuvele din lume, fiind un pionier in domeniul remodelarii mostenirii epice a literaturii beletristice din secolul al XX-lea. Atat in piesele, cat si in schitele si povestirile sale. Cehov a respins modelul standard al intrigii si prezentarii personajelor cu o metoda mai subtila de redare a fortelor constientului si subconstientului care se lupta dincolo de aparente. Cu modestia sa caracteristica, Cehov si-a diminuat propriile realizari, cu exceptia celei de inovator. “Tot ceea ce am scris", spunea el, “va fi dat uitarii in cinci sau zece ani; dar drumurile pe care le-am defrisat vor ramane solide si practicabile - acesta este singurul meu merit." Dintre toate geniile Rusiei din secolul al XlX-lea, TOLSTOI [53] nu-l vedea ca rival decat pe Cehov. “Cehov este un artist incomparabil", observa Tolstoi, “da, da, absolut incomparabil... Un artist al vietii... Cehov a creat forme noi de scris, complet noi, dupa parerea mea, in intreaga lume, cum nu am mai intilnit nicaieri... Si nici nu poti sa-l compari pe Cehov ca artist cu scriitorii rusi anteriori - cu Turgheniev, Dostoievski sau cu mine. Cehov a impus o forma specifica, asemenea impresionistilor." Evolutia lui Cehov catre artistul literar unic care a desfiintat toate sabloanele a inceput la Tagonrog, intr-un port arid de la Marea Azov.  Artist al exprimării laconice şi precise, Cehov a sondat adâncimile naturii umane, dezvăluind motivaţiile secrete ale personajelor sale. Cele mai bune piese şi povestiri scrise de el sunt lipsite de intrigi complicate şi de rezolvări clare. Concentrându-se asupra unor fapte aparent triviale, ele creează o atmosferă specială, numită uneori melancolică sau lirică. Cehov a descris viaţa societăţii ruse contemporane lui folosind o metodă înşelător de simplă, fără procedee literare vizibile, fiind considerat principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX. Tatal lui fusese iobag, dar devenise apoi bacan si manifesta interese artistice in diverse domenii: a fost maestru de cor, violonist, pictor ocazional, ocupatii care il distrageau de la obligatiile curente. Cehov avea saisprezece ani cand tatal sau a dat faliment si a fost nevoit sa se mute cu familia la Moscova ca sa scape de urmarirea creditorilor. Cehov a ramas in Tagonrog ca sa-si termine scoala la gimnaziul local; s-a intretinut dand meditatii unor elevi mai mici. La nouasprezece ani, Cehov a venit la Moscova si si-a asumat raspunderea intretinerii familiei, inscriindu-se in acelasi timp in programul de studii medicale de cinci ani de la Universitatea din Moscova.  Cehov şi-a început cariera scriitoricească publicând mici texte comice, semnate cu pseudonim, în reviste de satiră şi umor. Până în 1888 devenise foarte popular în rândurile publicului fără pretenţii şi produsese mai multe scrieri decât toate textele sale ulterioare luate la un loc. În plus, pe parcurs, transformase specia schiţei umoristice de cca 1 000 de cuvinte într-o formă minoră de artă. Cehov a avut şi încercări de a scrie literatură serioasă, studii ale nefericirii şi disperării omeneşti care contrastau bizar cu anecdotismul textelor sale comice. Treptat, această latură gravă a devenit predominantă şi, curând, a ajuns să prevaleze asupra celei umoristice.   Nuvela Stepa este relatarea unei calatorii prin Ucraina vazuta cu ochii unui copil. Piesa Ivanov (1887) se remarca prin realismul novator al caracterizarii si infatisarii starii de spirit a perioadei. Piesa experimentala Demonul de lemn n-a fost admisa pentru a fi pusa in scena, ceea ce l-a determinat pe Cehov sa paraseasca teatrul timp de sapte ani. La intoarcerea la Moscova, a cumparat o mica mosie la Melihovo, unde s-a mutat impreuna cu familia si s-a implicat in viata comunitatii locale, slujind si ca doctor de tara.  Aici, in 1895, Cehov a scris cea de-a doua piesa de teatru in mai multe acte, Pescarusul, pe care a descris-o drept “o comedie, trei roluri de femei, sase de barbati, patru acte, un peisaj (vedere spre lac); vorbarie multa despre literatura, putina actiune, cinci tonuri de iubire". Piesa a incalcat in mod constient cele mai multe dintre conventiile teatrale ale timpului: a plasat actiuni majore in afara scenei, a exprimat un ideal mai timpuriu al lui Cehov potrivit caruia fiecare personaj sau nonpersonaj este un protagonist si a folosit vorbirea fragmentara, gestul si monologul pentru a ajunge la revelatia de sine inconstienta. Prima punere in scena din 1896, la St. Petersburg, s-a soldat cu un esec, dar a fost reluata doi ani mai tarziu la Moscova, pe scena recent creatului Teatru de Arta, in regia lui Stanislavski si a devenit o piatra de hotar in istoria teatrului modern. Piesa exprima in asemenea masura noua metoda de joc si de spectacol, definitorie pentru munca de pionierat a colectivului Teatrului de Arta din Moscova, incat un pescarus stilizat a devenit emblema companiei. In 1896, Cehov a prezentat primele simptome de tuberculoza, ceea ce l-a obligat sa se mute la lalta, pe coasta Crimeii.    Cehov s-a îndrăgostit de o tânără actriţă, Olga Knipper, care juca în piesele sale şi cu care s-a şi căsătorit în 1901; căsnicia aceasta a fost, probabil, singura poveste de dragoste profundă a vieţii sale. Dar, cum Knipper şi-a continuat cariera actoricească, au trăit separaţi în cea mai mare parte a lunilor de iarnă, iar căsnicia lor nu a produs urmaşi. Deşi preţuit deja de publicul literar rus la vremea morţii sale, Cehov nu a devenit celebru pe plan internaţional decât după Primul Război Mondial, când traducerile au contribuit la popularizarea operei sale. Şi totuşi, stilul său evaziv, aparent stângaci – în care ceea ce rămâne nespus pare adesea mult mai important decât ceea ce e spus – i-a împiedicat pe criticii literari să facă o analiză eficientă a scrierilor sale, iar pe alţi scriitori să-l imite. Abia la 40 de ani de la moartea sa, odată cu publicarea Operelor complete (Polnoe sóbrame socinenii i pisem) în 20 de volume (între 1944 şi 1951), Cehov a fost, în sfârşit, prezentat în limba rusă cu un profesionalism demn – deşi cu unele rezerve – de valoarea sa. Opt volume ale acestei ediţii cuprind corespondenţa scriitorului, estimată la câteva mii de scrisori. Excepţional de vivace şi de spirituale, ele contrazic convingerea – comună în timpul vieţii lui Cehov – că era un pesimist înrăit. Ca mostre ale artei epistolare ruse, scrisorile sale au fost socotite de istoricul literar D.S. Mirski de valoare aproape egală cu corespondenţa lui Aleksandr Puşkin. Deşi Cehov este, deocamdată, cunoscut în principal pentru piesele sale, opinia critică dă semne că ar începe să-i considere povestirile – îndeosebi pe cele scrise după 1888 – o izbândă artistică încă mai semnificativă şi mai originală.  La 2 iulie 1904, in sanatoriul de la Badenweiler, Germania, Anton Cehov moare de tuberculoza. Lucrarile lui Cehov au fost traduse in mai multe limbi. Celebrul scriitor uzbec Abdulla Qahhor, a tradus multe dintre povestirile lui Cehov in limba uzbeca. Qahhor a fost influientat de scriitorul rus, considerandu-l profesorul sau.