Sinteză biologie pentru bacalaureat clasa a IX-a și clasa a X-a

II. DIVIZIUNEA CELULARĂ                 Diviziunea= este un proces prin care dintr-o celulă mamă se formează celule asemănătoare.             Diviziunea poate fi: 1. directă- amitoză 2. indirectă - mitoză și meioză               Diviziunea indirectă (cariochineză)               Ciclul celular= este timpul scurs de la formarea unei celule pană la următoarea ei diviziune             Ciclul celular= diviziunea propriu-zisă + interfaza Interfaza= perioada de replicare a materialului genetic, cuprinde 3 perioade:             1. presintetică(G1)- are loc despiralizarea cromozomilor             2. sinteză(S) - are loc dublarea cantității de ADN             3. postsintetică (G2) -are loc sinteza unor proteine necesare fusului de diviziune și sinteza ATP-ului.   MITOZA (diviziunea mitotică)   - se desfășoară în celulele corpului (somatice) - dintr-o celulă diploidă se formează 2 celule diploide identice -se desfășoară în 4 faze: profază, metafază,anafază, telofază.             Profază: -  este faza cea mai lungă -  dispare membrana nucleară și nucleolii -  se individualizează cromozomi bicromatidici prin spiralizarea filamentului de cromatină - se formează fusul de diviziune pe care se prind cromozomii prin centromer - spre sfarșitul profazei cromozomii migrează spre partea centrală a fusului de diviziune               Metafază: - cromozomii bicromatidici sunt maxim spiralizați și sunt așezați în mijlocul fusului formând placa metafazică. - are loc clivarea (ruperea) longitudinală a cromozomilor și se formează cromozomi cu o singură cromatidă (monocromatidici)               Anafază: - cromozomii monocromatidici migrează spre polii fusului de diviziune             Telofază: - cromozomii monocromatidici ajunși la polii fusului se despiralizează - se formează membranele nucleare și nucleolii - dispare fusul de diviziune             După formarea celor doi nuclei, începe diviziunea citoplasmei(citochineza)și se formează un perete despărțitor care va împărți celula în două celule   Cele două celule rezultate intră în interfaza cand se dublează cantitatea de ADN               Importanța mitozei: - generează celule pentru creșterea organismului - furnizează celule pentru țesuturi rănite sau îmbătrânite - dă naștere la clone (celule care pot reface fragmente sau întreg organismul) - organismele unicelulare se pot înmulți asexuat generand descendenți identici cu părinții     MEIOZA (diviziunea meiotică)   - se desfășoară în celulele diploide din organele reproducătoare și duce la formarea celulelor reproducătoare asexuate (spori) și sexuate (gameți) - dintr-o celulă diploidă se formează 4 celule haploide cu număr redus la jumătate de cromozomi - se desfășoară în 2 etape: reducțională și ecvațională I .Prima etapă - etapa reducțională: - se desfășoară în 4 faze: profază I, metafază I, anafază I, telofază I             Profază I : -este mai lungă decat profaza de la mitoză -se individualizează cromozomi bicromatidici - cromozomii bicromatidici omologi (de la mamă și tată) se unesc în perechi și formează cromozomi tetracromatidici = tetrade (are loc schimb de segmente cromozomale prin procesul de crossing-over și formează cromozomi recombinați)             Metafază I: - tetradele sunt așezate în placa metafazică - are loc clivarea(ruperea) longitudinală a cromozomilor și se formează cromozomi bicromatidici             Anafază I : - cromozomii bicromatidici migrează spre polii fusului             Telofază I: - cromozomii bicromatidici se despiralizează - se reface membrana nucleară - are loc diviziunea citoplasmei și apare un perete care împarte celule în două celule             Cele 2 celule intră intr-o interfază scurtă când nu se dublează cantitatea de ADN   II. A doua etapă- etapa ecvațională= mitoză obișnuită   - Cele 2 celule trec prin: profază II, metafază II, anafază II, telofază II - În final se formează 4 celule cu număr redus la jumătate de cromozomi(gameți) care nu se mai divid, nu mai intră în interfază   Importanța meiozei: - menține un număr constant de cromozomi pentru fiecare specie - duce la apariția variațiilor individuale între membrii aceleiași specii                                                

STRUCTURA ȘI FUNCȚIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMELOR   FUNCȚII DE NUTRIȚIE NUTRIȚIA AUTOTROFĂ  FOTOSINTEZA             * Definiție: fotosinteza este procesul prin care se sintetizează substanțe organice din substanțe anorganice (CO2, H2O, săruri minerale) cu ajutorul luminii captată de pigmenții asimilatori și cu eliberare de O2               *Ecuația fotosintezei:   CO2 + H2O + săruri minerale → substanțe organice + O2↑   Organul vegetal specializat în fotosinteză este frunza             * Etapele fotosintezei: 1. faza de lumină             - necesită prezența luminii             - cea mai importantă reacție este fotoliza apei (descompunerea apei în H2 și O2)             - O2 este eliberat în atmosferă și provine din apă             - H2 va fi utilizat pentru sinteza unei substanțe numite NADP care va îngloba energie; de asemenea se sintetizează și ATP care va îngloba energie 2. faza de întuneric             - nu necesită prezența luminii, energia este dată de ATP și NADP             - constă într-o serie de reacții ciclice în care H2 și CO2 sunt fixați până la substanțe organice             * Pigmenții asimilatori: - sunt localizați în grana cloroplastului - tipuri: clorofilă a și b ( verde), caroten (portocaliu) și xantofilă (galben)              * Importanța fotosintezei: - este sursă principală de substanțe organice - menținerea constantă a atmosferei - sursă de materii prime, hrană și energie - a dus la formarea combustibililor fosili - stă la baza producției agricole și silvice * Evidențierea procesului de fotosinteză:   1. procedee bazate pe evidențierea producerii O2 2. procedee bazate pe evidențierea consumului de CO2 3. procedee bazate pe evidențieea substanțelor organice sintetizate     NUTRIȚIA HETEROTROFĂ               Nutriția saprofită: este caracteristică organismelor care trăiesc pe seama altor organisme intrate în descompunere - este întălnită la ciuperci care absorb diferite substanțe organice dizolvate în apă sau descompun substanțe organice Importanța organismelor saprofite: - descompun resturi organice în minerale  care sunt redate mediului (circuitul elementelor în natură și igenizarea mediului) - unele saprofite descompun poluanți cum ar fi petrolul și masele plastice - unele produc antibiotice: de exemplu penicilina produsă de mucegaiul verde - albăstrui   Nutriția parazită: este caracteristică organismelor care trăiesc pe seama altor organisme vii , producându-le anumite modificări datorită toxinelor eliberate - bolile produse de ciuperci se numesc micoze (de ex: tricofița - boală de piele) - plantele parazite își pierd clorofila, devin albicioase și își extrag substanțele organice din alte plante cu ajutorul haustorilor (de ex: cuscuta = torțelul, lupoaia, muma pădurii)     NUTRIȚIA SIMBIONTĂ               Lichenii= simbioză dintre o algă verde unicelulară și o ciupercă; alga face fotosinteză și furnizează substanțe organice, iar ciuperca absoarbe din sol apă și săruri minerale       DIGESTIA LA ANIMALE                  Digestia = cuprinde transformarea alimentelor în nutrimente (absorbite în sânge și transportate la celule și țesuturi)             Digestia poate fi: 1. intracelulară             - se formează la nivelul vacuolelor digestive care se formează prin fagocitoză (înglobarea unor substanțe solide) și pinocitoză (substanțe lichide)             - se întălnește la protozoare, spongieri și celenterate, iar la animalele superioare se menține ca funcție de apărare prin leucocite 2. extracelulară - se realizează la nivelul tubului digestiv     SISTEMUL DIGESTIV LA MAMIFERE               Este format din tubul digestiv (cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire, intestin gros) și glande anexe (salivare, ficat, pancreas) 1. Cavitatea bucală: - este zona de recepție a hranei - aici se află dinții (incisivi, canini, premolari și molari) și limba (organ muscular cu rol de masticație și deglutiție)               Digestia bucală= totalitatea transformărilor mecanice, fizice și chimice care duc la formarea bolului alimentar (alimentele sunt mărunțite cu ajutorul dinților și îmbibate cu salivă)             - saliva conține apă, mucus, ioni minerali, lizozim (substanță bactericidă) și amilază salivară = ptialina ( enzimă care hidrolizează amidonul preparat până la dextrine și maltoză)             - bolul alimentar este înghițit prin fenomenul de deglutiție   2. Faringe = este componentă comună a sistemului digestiv și respirator 3. Esofag = este un tub care leagă faringele de stomac, se deschide în stomac prin orificiul cardia       4. Stomac             - e localizat în partea superioară a cavității abdominale sub diafragmă și comunică cu esofagul prin orificiul cardia și cu intestinul subțire (duoden) prin orificiul  piloric             - majoritatea mamiferelor au stomac unicameral, excepție rumegătoarele care au stomac tetracameral (ierbar, ciur, foios, cheag = stomac propriu-zis)               Digestia gastrică: bolul alimentar ajuns în stomac este supus acțiunii sucului gastric (apă, mucus, ioni minerali, HCl, enzime)             Tipuri de enzime: a. pepsina (hidrolizează proteinele în albumoze și peptone), pepsina este activată de HCl             pepsinogen  →  pepsină             (inactiv)                (activă) b. labferment (coagulează laptele în prezența ionilor de Ca2+) c. lipază gastrică (hidrolizează grăsimile în acizi grași și glicerol)             HCl - activează pepsinogenul și impiedică dezvoltarea germenilor din stomac             În stomac se formează chimul gastric care trece fracționat prin orificul piloric în intestinul subțire.   5. Intestinul subțire - este cel mai lung segment al tubului digestiv (este scurt la carnivore, mediu la omnivore și lung la erbivore) - este format din duoden (porțiune fixă în care se află pancreasul) și jejun și ileon (intestin liber care prezintă anse duodenale) - mucoasa intestinului prezintă vilozități intestinale (în formă de deget care au o bogată rețea de capilare și un vas limfatic central pentru preluarea substanțelor absorbite)                       Digestia intestinală - în intestinul subțire se varsă bila (secretată de ficat), sucul pancreatic (secretat de pancreas) și sucul intestinal (secretat de mucoasa intestinală)             Bila : 1. săruri biliare - emulsionează grăsimile 2. pigmenți biliari - dau culoare fecalelor și urinei 3. colesterol și lecitină - asigură absorbția grăsimilor             - nu conține enzime               Sucul pancreatic: 1. enzime proteolitice (tripsină, chemotripsină, carboxipeptidază, elastază, colagenază) - hidrolizează proteinele până la oligopeptide chiar aminoacizi 2. lipază pancreatică - hidrolizează grăsimile în acizi grași și glicerol 3. amilază pancreatică - transformă amidonul crud până la maltoză               Sucul intestinal: 1. enzime proteolitice (oligopeptidaze) - hidrolizează oligopeptidele până la aminoacizi 2. enzime lipolitice (lipază intestinală) - hidrolizează lipidele până la acizi grași și glicerol 3.  enzime glicolitice (dizaharidaze): maltază, lactază, zaharază - degradează dizaharidele (maltoză, lactoză, zaharoză) până la monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză)               Produșii finali ai digestiei (nutrimente) sunt: 1. aminoacizi - rezultate din proteine 2. monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză) - rezultate din glucide 3. acizi grași și glicerol - rezultate din lipide În final se formează chilul intestinal                 Absorbția intestinală: reprezintă trecerea produșilor finali, a apei, ionilor minerali și vitaminelor din intestin în sânge   Adaptări ale mucoasei intestinale:             - suprafață mare de absorbție datorită unor cute ale mucoasei : valvule conivente (pliuri mari), vilozități intestinale și microvili la polul apical al celulelor intestinale             - grosimea mică a mucoasei             - vascularizația bogată   Resturile nedigerate + apă + ioni trec prin valvula ileo-cecală în intestinul gros   6. Intestinul gros: - comunică cu cel subțire prin orificiul ileo- cecal             a) cecum - cu apendice             b) colon (ascendent, transvers, descendent, sigmoid)             c) rect - cu orificiul anal -intestinele sunt suspendate de peretele abdominal prin peritoneu La nivelul lui se formează materiile fecale în urma unor procese de fermentație, putrefacție, a absorbției apei               Glandele anexe: a) glande salivare b) ficatul (cea mai mare glandă din corp, localizat în dreapta stomacului sub diafragm, secretă sucul biliar care se varsă în duoden) c) pancreasul (situat sub stomac, secretă sucul pancreatic care se varsă în duoden)   RESPIRAȚIA               Definiție: este procesul prin care substanțele organice sunt degradate prin oxidare (ardere) la nivel celular cu producere de energie.             Tipuri de respirație: aerobă și anaerobă 1. Respirația aerobă: în prezența O2 - constă în oxidarea substanțelor organice (ardere) până la CO2, H2O și energie (în cantitate mare) Ecuația:             substanțe organice + O2 → CO2 + H2O + energie   - energia este înmagazinată în molecule de ATP - respirația aerobă este opusul fotosintezei și se desfășoară în mitocondrii   2. Respirația anaerobă: în lipsa O2 - constă în oxidarea parțială a subsranțelor organice rezultând un produs intermediar, CO2 și energie (în cantitate mai mică) Ecuație:             substanța organică A → substanța organică B + CO2  + energie   - este întâlnită la ciuperci, bacterii și în țesutul plantelor superioare - la microorganisme respirația anaerobă se numește fermentație Tipuri de fermentații:             1. Fermentația alcoolică - constă în transformarea glucozei în alcool etilic și CO2 în prezența unor ciuperci (drojdii), de ex: drojdia de bere, drojdia vinului             Aplicații : fabricarea pâinii și obținerea alcoolului             2. Fermentația acetică: (în prezența O2) - constă în transformarea alcoolului etilic în acid acetic cu ajutorul unor bacterii de genul Acetobacter, Mycoderma aceti             Aplicații : are rol în obținerea oțetului,murături             3. Fermentația lactică: - constă în transformarea 1 moleculă de glucoză în 2 molecule de acid lactic în prezența unor bacterii de genul Lactobacillus sau Streptoccocus lactis             Aplicații :  obținerea brânzeturilor, iaurturilor, a laptelui acru   RESPIRAȚIA LA PLANTE   Procedee de evidențiere a respirației celulare: 1. Procedee bazate pe consumul de O2 2. Procedee bazate pe eliminarea de CO2 3. Procedee bazate pe consumul de substanțe organice     SISTEMUL RESPIRATOR LA MAMIFERE   Sistemul respirator este format din:             A. căi respiratorii extrapulmonare (cavități nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii)             B.  plămâni             A. Căi respiratorii: 1. Cavițăți nazale - sunt căptușite cu mucoasa nazală ( produce mucus, umezește aerul, are fire de păr ce rețin particulele străine și are o rețea de vase cu rol în încălzirea aerului) 2. Faringele: aici se întretaie calea digestivă și calea respiratorie 3. Laringele : are un cartilaj în formă de frunză (epiglotă) care acoperă glota; are coarde vocale 4. Traheea: are inele cartilaginoase suprapuse care o mențin deschisă 5. Bronhii : provin din ramificarea traheei, pătrund în plămâni unde se ramifică, ultimele ramificații se numesc bronhiole care se termină cu sacii alveolari               B. Plămâni: - sunt așezați în cavitatea toracică - sunt acoperiți cu 2 pleure între care se află o peliculă de lichid (pleura externă aderă la cutia toracică iar cea internă la plămâni) - sunt formați din lobi, segmente lobuli - sacii alveolari conțin alveolele pulmonare  Alveola pulmonară = reprezintă unitatea de structură și funcție a plămânului - epiteliul alveolei + epiteliul capilarului = peretele alveolo- capilar (permite schimburile gazoase: O2 spre sânge, CO2  spre alveolă)   Ventilația pulmonară: inspirația + expirația             Inspirația: - volumul cutiei toracice crește, presiunea aerului din plămâni scade, aerul pătrunde în plămâni - se contractă 2 mușchi: diafragmul și mușchii intercostali externi             Expirația: - volumul cutiei toracice scade, presiunea aerului din plămâni crește, aerul este eliminat  din plămâni - mușchii inspiratori se relaxează  În inspirația forțată:  - acționează mușchii inspiratori suplimentari și se contractă mușchii expiratori VC = volum curent VIR = volum inspirator de rezervă VER = volum expirator de rezervă VR = volum rezidual CV = capacitate vitală CPT = capacitate pulmonară totală   CV= VC + VIR + VER CPT= CV + VR   La om VC = 500 ml             VIR = 1300 - 1500ml             VER = 1300 - 1500ml             VR = 1000 - 1500ml CV - poate fi măsurată cu spirometru   Boli ale sistemului respirator: bronșită, laringită, astmul bronșic, pneumonia, TBC (manual pag 48)          

III. EREDITATEA ȘI VARIABILITATEA LUMII VII   1.CONCEPTE:             Genetica - este știința care studiază ereditatea și variabilitatea             Ereditatea - este capacitatea tuturor indivizilor de a avea o informație genetică pe baza căreia se transmit caractere la urmași.             Variabilitatea - propietatea indivizilor de a se deosebi între ei - Caracterele se transmit prin intermediul factorilor ereditari(gene) - În celulele corpului există gene pereche             Organisme homozigote: au factori ereditari de același fel             Organisme heterozigote: au factori ereditari diferiți (la acestea se manifestă factorul dominant, cel recesiv rămane ascuns) EX:             a - gena pt ochi albaștrii             A - gena pt. ochi căprui Gena A este dominantă asupra genei a(se scrie cu literă mare)             aa - ochi albaștii(homozigot)             AA - ochi căprui(homozigot) sau Aa - ochi căprui(heterozigot)             Genotip: reprezintă totalitatea factorilor ereditari sau genelor unui organism             Fenotip: reprezintă totalitatea însușirilor morfologice, fiziologice, biochimice ale unui individ rezultate din interacțiunea dintre genotip și mediu             AA,Aa, aa - genotip             ochi albaștrii, ochi căprui - fenotip   2.MECANISMELE TRANSMITERII CARACTERELOR EREDITARE   - fondatorul geneticii ca știință este Gregor Mendel care a elaborat primele legi ale eredității - a făcut experiențe pe mazăre și a realizat încrucișări cu plante având caractere diferite Hibridarea: este încrucișarea dintre indivizi care se deosebesc prin unul sau mai multe caractere       Legea I (Monohibridarea)               Monohibridarea: este încrucișarea dintre indivizi care se deosebesc printr-o pereche de caractere                         Experiment 1:             A încrucișat mazăre cu bob neted(NN) cu mazăre cu bob zbărcit (zz) . În prima generație pe care a notat-o F1  a obținut numai plante cu bob neted. -caracterul bob neted= caracter dominant - caracterul bob zbacit =caracter recesiv pt că nu apare în prima generație                           Experiment 2: A autopolenizat plantele din F1. În a doua generație notată F2a obținut un raport de 75% bob neted la 25% bob zbarcit (3:1)   Explicația lui Mendel:  Segregarea(separarea )în F2 se datorează unor factori ereditari sau gene. În timpul meiozei factorii ereditari se separă, fiecare gamet primește un factor ereditar din pereche, prin combinarea factorilor ereditari apare în F2 raportul de segregare 3:1 Legea I=legea purității gameților(gameții sunt puri din punct de vedere genetic adică au un factor ereditar din pereche)   Legea II (Dihibridarea)   Dihihibridarea: este încrucișarea dintre indivizi care se deosebesc prin două perechi de caractere             Experiment 1:             A încrucișat mazăre cu bob neted și galben(NNGG) cu mazăre cu bob zbărcit și verde (zzvv) . În prima generație pe care a notat-o F1 și a obținut numai plante cu bob neted și verde.               Experiment 2: A autopolenizat plantele din F1. În a doua generație notată F2a obținut un raport de  9:3:3:1( 9-bob neted și galben, 3-bob neted și verde, 3 bob zbarcit și galben, 1- bob zbarcit și verde) Legea II=legea segregării independente a perechilor de caractere (arată  că perechile de factori ereditari segregă independent de alte perechi)     Abateri de la segregarea mendeliană   Codominanța: este fenomenul de interacțiune dintre două gene alele dominante care coexistă, interacționează și duc la apariția unui fenotip nou( de exemplu grupa de sange AB IV)             În populația umană există 4 grupe de sange notate O(I), A(II), B(III), AB(IV). Cele 4 grupe sunt determinate genetic de 3 gene notate LA,LB,I. Genele LA,LB sunt dominante asupra genei l, iar împreună sunt codominante adică determină apariția grupei AB(IV)   Grupa de sange (fenotip) Gena Genotip O(I) l II A(II) LA LAL Asau  LAI B(III) LB LBLB sau  LBI AB(IV) LAși LB LALB           3.RECOMBINAREA GENETICĂ  PRIN SCHIMB RECIPROC DE GENE               - recombinarea genetică reprezintă totalitatea proceselor prin care iau naștere noi combinații de gene, reprezintă sursa variabilității organismelor             - Thomas Morgan și colaboratorii au făcut experimente pe musculița de oțet și au elaborat cele 3 teze ale teoriei cromozomiale:                         Teza 3 este : Schimbul reciproc de gene între cromozomii omologi (CROSSING- OVER) - se realizează în profaza I a meiozei (etapa reducțională)       4. DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR   - în determinarea sexelor intervin 2 cromozomi de sex (heterozomi) X și Y             Tipuri de determinare a sexelor:   A. Tipul Drosophila - se întâlnește la plante (cânepă, hamei, spanac), mamifere și om             femela =XX (sex homogametic)             masculi = XY (sex heterogametic)     B. Tipul Abraxas (pasăre) - se întâlnește la insecte, amfibieni, reptile, păsări             femela =XY (sex heterogametic)             masculi = XX (sex homogametic)       5. INFLUENȚA MEDIULUI ASUPRA EREDITĂȚII  - MUTAȚII   Definiție: Mutația este fenomenul prin care se produc modificări în structura și funcțiile materialului genetic care nu este cauza recombinării genetice Clasificare: A. După modul de apariție:             - naturale (apărute spontan în natură)             - artificiale (provocate de om) B. După tipul de celule afectate:             - gametice ( se transmit ereditar)             -somatice (nu se transmit ereditar) C. După efectul lor:             -folositoare                                   - neutre             - dăunătoare                                - letale/mortale D. După tipul cromozomilor afectați:             - autozomale             -heterozomale E. După cantitatea de material genetic afectat:             -genice             -cromozomale             -genomice             Mutații genice: afectează  gena în totalitate sau anumite perechi de nucleotide; cea mai mică mutație se numește punctiformă.             Mutații cromozomale: afectează structura cromozomilor producand rupturi cromozomale de tipul- deleție, duplicație, inversie, translocație sau numărul cromozomilor             Mutații genomice: afectează genomul  și pot apărea următoarele fenomene:                         a. poliploidie= mărirea numărului de seturi de cromozomi (3X,4X,5X)                         b. aneuploidie= variații ale numărului de cromozomi fără multiplicarea numărului de bază; are drept cauză non-disjuncția (nesepararea) unei perechi sau mai multe de cromozomi în timpul formării gameților în meioză și duce la apariția unor organisme de tipul 2n-1,  2n-2, 2n+1, 2n+2   Factori (agenți) mutageni   A. Fizici: - radiații ionizante, neionizante și cosmice - variații bruște de temperatură             Efecte: modificări în structura acizilor nucleici, efect cancerigen și teratogen (malformații la făt)   B. Chimici: - agenți alkilanți (dimetilsulfat, colchicină) - coloranți, antibiotice, acidul nitros             Efecte: induc multiplicarea eronată a ADN, efect cancerigen și teratogen   C. Biologici: - virusuri și microorganisme parazite             Efecte: determină fragmentări cromozomale, efect cancerigen și teratogen     6. GENETICA UMANĂ - BOLI EREDITARE   - prin mutații cromozomale și genice pot apărea boli ereditare (maladii) - maladiile sunt provocate de modificări în structura sau numărul cromozomilor, aceste modificări produc afecțiuni de tipul sindroamelor               ABERAȚII CROMOZOMALE             I. ABERAȚII NUMERICE A. Aberații numerice autozomale   Trisomia 21=Sindromul Down=Mongolism -în perechea 21 apare un cromozom suplimentar - indivizii au 47 de cromozomi - caracteristici: talie redusă, figură specifică( ochi oblici, obraz rotund și plat, nas scurt, buze groase)   B. Aberații numerice heterozomale (au drept cauză non- disjuncția cromozomilor XX în cursul meiozei)   Sindromul Turner= Monosomia XO - afectează femeile (au 45 de cromozomi) -caracteristici: talie redusă, atofia ovarelor,sterilitate, intârziere mintală Sindromul Klinefelter= Trisomia XXY - afectează bărbații (au 47 de cromozomi) -caracteristici: dezvoltarea anormală a mamelelor, obezitate, atrofia testiculelor, sterilitate               II. ABERAȚII STRUCTURALE   Sindromul cri-du-chat = țipătul pisicii - apare prin ruperea parțială al brațului scurt al cromozomului 5(deleție) -caracteristici: dezvoltarea anormală a laringelui, microcefalie, înapoiere mintală, întarziere de creștere   III. BOLI EREDITARE DETERMINATE DE MUTAȚII GENICE(METABOLICE)               A. DOMINANTE:   Polidactilia (degete suplimentare) Sindactilia (lipirea degetelor)               B. RECESIVE:   Albinism (absența pigmenților melanici din piele, păr, ochi) Anemia falciformă (apare prin mutație în gena pentru sinteza hemoglobinei, ca urmare globulele roșii iau formă de seceră; în stare homozigotă este letală dar în stare heterozigotă conferă avantaj indivizilor afectați de malarie)               C. SEX-LINKATE (HETEROZOMALE GENICE)   Daltonism (incapacitatea de a distinge roșu de verde) Hemofilia (lipsa unor factori de coagulare a sângelui)   d - gena pt. daltonism h - gena pt. hemofilie   XdY - barbat bolnav de daltonism XdXd - femeie bolnavă de daltonism XdX - femeie sănătoasă dar purtătoare a genei pt. daltonism                           D. BOLI APĂRUTE PRIN MUTAȚII GENICE CARE PERTURBĂ LANȚUL METABOLIC   Guta, Diabetul zaharat              

CIRCULAȚIA   Circulația la plante   - organele vegetale cu funcție de transport sunt rădăcina și tulpina Absorția apei și a sărurilor  minerale: - plantele acvatice absorb apă prin tot corpul - plantele terestre  absorb apă și săruri minerale din sol cu ajutorul perișorilor absorbanți de la nivelul rădăcinii - apa este absorbită prin fenomenul de osmoză - sărurile minerale sunt absorbite prin fenomenul de difuziune   Circulația sevei brute:             Seva brută = apă + săruri minerale (circulă de la rădăcină în tot corpul plantei prin vase conducătoare lemnoase; seva circulă continuu    Ascensiunea sevei brute prin vasele lemnoase este produsă de 2 forțe: 1. presiunea radiculară (mecanism activ) 2. forța de sucțiune a frunzelor datorită transpirației (mecanism pasiv)   Circulația sevei elaborate:             Seva elaborată = apă + substanțe organice (circulă de la organele verzi - frunze în tot corpul plantei prin vase conducătoare liberiene ; seva circulă mai greu pentru că vasele au citoplasmă       Circulația la animale   Mediul intern la mamifere               Mediul intern = totalitatea lichidelor din corpul animalelor aflate în afara celulelor             Componentele mediului intern: sânge, limfă, lichid interstițial (dintre celule)   Sângele: 1.  plasmă (55-60%)  →  apă 90%                                         →  substanțe organice 9%                                         → substanțe anorganice 1% 2. elemente figurate (40-45%)               Elementele figurate: 1. Eritrocite = hematii = globule roșii             - celule fără nucleu             - au formă de lentilă biconcavă             - conțin hemoglobină cu Fe             - rol: transport al gazelor respiratorii: CO2, O2   2. Leucocite = globule albe             - celule cu nucleu             - au forme diferite și emit pseudopode             - rol: în imunitate și apărarea organismului (unele acționează prin fagocitoză iar altele numite limfocite produc anticorpi) 3. Trombocite:             - sunt cele mai mici elemente figurate             - sunt fragmente celulare cu citoplasmă și membrană fără nucleu             - rol: în coagularea sângelui prin formarea cheagului de sânge (trombus)                                                               Sistemul circulator la mamifere   Sistemul circulator la mamifere este format din:               A. inima             B. vase de sânge: artere, vene, capilare               A.Inima: - este situată în cavitatea toracică între cei 2 plămâni - este un organ musculos - este formată din 2 atrii separate de un sept interatrial și 2 ventricule separate de un sept interventricular - atriile comunică cu ventriculele prin orificiile atrio-ventriculare prevăzute cu valvule Peretele inimii: - are 3 straturi concentrice:             1. endocard (stratul intern) - epiteliu foarte subțire             2. miocard (mușchiul inimii) - conține un țesut excitoconductor care determină bătăile ritmice ale inimii             3. epicard (membrană subțire) - este foița internă a pericardului care acoperă inima (pericardul este format din 2 foițe între care se află o peliculă de lichid) Tipuri de valvule:             1. valvule atrio- ventriculare (la baza orificiilor atrio-ventriculare)                         a) tricuspidă (dreapta)                         b) bicuspidă (stânga) = valvă mitrală                         rol: - permite sângelui să treacă numai din atrii în ventricule             2. valvule semilunare (sigmoide) - aspect de cuib de rândunică la baza arterelor mari: artera aortă și artera pulmonară                         rol: nu permit sângele să se întoarcă în inimă   Vascularizația inimii: este asigurată de arterele și venele coronare         B. Circulația sângelui prin vasele de sânge               La mamifere circulația este dublă ( marea și mica circulație), completă (sângele cu O2 nu se amestecă cu sângele cu CO2) și închisă (sângele circulă prin vase de sânge)             Vasele care pleacă de la inimă se numesc artere și pleacă din ventricule: artera aortă - din VS și artera pulmonară - din VD.             Vasele care vin la inimă se numesc vene și vin la inimă în atrii: venele cave - ajung în AD și venele pulmonare - ajung în AS             Partea stângă a inimii are sânge cu O2 iar partea dreaptă a inimii are sânge cu CO2   Marea circulație - are loc între inimă și corp (celule și țesuturi)             Vasele de sânge: artera aortă (O2) și venele cave (CO2) VS→ artera aortă (O2) → corp → venele cave (CO2) → AD → VD     Mica circulație - are loc între inimă și plămâni             Vasele de sânge: artera pulmonară (CO2) și venele pulmonare (O2)   VD → artera pulmonară (CO2) →plămâni → venele pulmonare (O2) → AS→ VS               Capilarele = vase mici, subțiri care fac legătura între artere și vene, au un singur strat de celule la nivelul cărora se realizează schimburile de gaze și substanțe dintre sânge și celule               Boli ale sistemului circulator la om sunt: varicele, ateroscleroza, hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, accidentul vascular (manual pag.64)               EXCREȚIA               Definiție: este procesul prin care se elimină substanțe rezultate din metabolism ( de ex: uree), substanțe în exces (de ex: apa), substanțe străine (de ex: alcool, medicamente), substanțe cu rol de semnal chimic (de ex: nectar, parfum)   Excreția la plante               La plante apa este eliminată sub formă de vapori prin transpirație sau sub formă de picături prin gutație (din apa absorbită de plante 1% este folosită în fotosinteză iar restul se elimină prin transpirație și gutație) Transpirația:             - evaporarea apei se realizează la nivelul frunzelor (9/10 prin stomate la nivelul stomatelor și 1/10 prin cuticulă)             - Stomatele: sunt formate din 2 celule reniforme, ostiola  și celulele anexe             - la lumină stomalele sunt deschise, iar la întuneric celulele stomatice se închid și astfel limitează pierderea de apă             Eliminarea de apă este necesară pt. că: - asigură ascensiunea sevei brute - împiedică supraîncălzirea plantelor - ostiolele deschise asigură schimbul de gaze   Sistemul excretor la mamifere   Este format din:             A. rinichi             B. căi urinare (uretere, vezica urinară, uretră) Rinichi: - sunt în număr de doi, localizați în partea dorsală a cavității abdominale de o parte și de alta a coloanei vertebrale - au formă de bob de fasole - sunt acoperiți cu o capsulă cu rol de apărare   În secțiune longitudinală se observă:             1. zona corticală la exterior             2. zona medulară la interior - în zona medulară se observă 7 -14 piramide renale Malpighi care se deschid în calice (mari și mici) acestea se deschid în bazinet (pelvis renal), acestea în uretere             Unitatea de structură și funcție a rinichiului este nefronul (la om există 2 milioane de nefroni)             Structura nefronului: A. corpuscul renal:              - capsula renală Bowmann             - glomerul vascular(ghem de vase) B. tub urinifer:              - tub contort proximal              - ansa Henle              - tub contort distal - se deschide în tubul colector (unde se deschid mai mulți nefroni)               Formarea urinei -  se realizează prin 3 procese 1. Ultrafiltrarea glomerulară             - are loc la nivelul glomerulului vascular între sângele din capilare și capsula Bowmann, se formează urina primară în cantitate mare (180l/zi) 2. Reabsorbția tubulară             - are loc la nivelul tubului urinifer și constă în trecerea unei mari cantități de apă și alte substanțe din lumenul tubului în sânge 3. Secreția tubulară             - are loc la nivelul tubului urinifer și constă în trecerea unor substanțe din peretele tubului în lichidul din tub, se formează astfel urina finală (1,5l/zi)   Boli ale sistemului excretor la om: litiaza urinară, insuficiența renală acută (manual pag 70)      

IV. DIVERSITATEA LUMII VII     NOȚIUNI INTRODUCTIVE:               *  Imensa varietate a organismelor a impus necesitatea incadrării în mai multe categorii sistematice= taxoni : specia, genul, familia, ordinul, clasa,  încrengătura, regnul             * Denumirea organismelor: orice organism are o denumire populară și o denumire în limba latină  care cuprinde 2 cuvinte: primul = genul(se scrie cu literă mare) al doilea= specia(se scrie cu literă mică); aceasta se numește nomenclatură binară introdusă pt prima data de Karl Linne              EX: Măceșul - Rosa canina( Rosa= genul, canina= specia)   Lumea vie este împărțită În 5 regnuri:   1.Regnul  Monera ( Procariota) - bacterii 2.Regnul Protista - protozoare, alge 3. Regnul Fungi - ciuperci 4. Regnul Plante 5.Regnul Animal   - virusurile nu fac parte din nici un regn fiind structuri acelulare     VIRUSURI   Caractere generale: - sunt entități infecțioase - sunt organisme acelulare - nu au metabolism propriu și se multiplică doar în celule gazdă pe care o parazitează             Structură: 1. capsidă (formată din proteine numite capsomere) 2. genom viral (1 moleculă de ADN sau 1 moleculă de ARN, niciodată ambele, excepție virul HIV - are 2 molecule de ARN)     Clasificare: 1. dezoxiribovirusuri = adenovirusuri - virusuri cu ADN (ex: virusul herpetic, bacteriofagi) 2. ribovirusuri - virusuri cu ARN (HIV, virusul gripal, virusul turbării, virusul poliomelitei)               Viroze:  bolile produse de virusuri ( gripa sau guturaiul, turbarea, variola, varicela, poliomelita, oreion, hepatita virală, pesta, boala vacii nebune)     REGNUL PROCARIOTA( MONERA)   Caractere generale: - sunt organisme procariote (fără  nucleu individualizat - fără  membrană nucleară și nucleoli) - cele mai vechi forme de viața - se clasifică în bacterii ( arhebacterii și eubacterii) și alge albastre verzi (cianobacterii)               Eubacterii: - structură - vezi celula procariotă (membrană, perete celular, citoplasmă, capsulă, nucleoid, plasmid - material genetic independent de cromozomul bacterian) - forme:  sferice (coci), bastonaș (bacili), spiralate (spirili și spirochete), virgulă (vibrion) - exemple: bacilul Koch (produce TBC), bacilul fânului, vibrionul holerei, bacilul tetanosului Importanță:             1. au rol în circuitul materiei în natură (bacterii nitrificatoare)             2.îmbogățesc solul în azot (bacterii fixatoare de azot)             3.sunt folosite la fabricarea unor produse alimentare (vin, oțet, produse lactate) prin procese de fermentație             4. unele bacterii sunt folosite în biotehnologiile moderne pentru obținerea unor hormoni, medicamente, în extragerea țițeiului             5. bacteriile saprofite produc alterarea alimentelor sau sunt descompunători și redau componentele minerale în sol             6.bacteriile parazite produc boli numite bacterioze: tuberculoza, tetanosul, pneumonia, meningita, difteria, sifilisul, holera.     REGNUL PROTISTA             Caractere generale: - trăiesc în mediul acvatic, sol umed și în lichidele din corpul plantelor și animalelor Clasificare: 1. protiste asemănătoare plantelor (alge și euglene) 2. protiste asemănătoare animalelor (protozoare) 3. protiste asemănătoare ciupercilor                 Alge -trăiesc în mediul acvatic și în locuri umede - au nutriție autotrofă prin fotosinteză   Alge unicelulare: verzeala zidurilor, Pinularia (are perete celular impregnat cu siliciu, după moartea lor  se formează o rocă numită diatomită)               Euglene -sunt organisme care au 1-2 flageli cu rol de locomoție (la baza flagelului se află stigma cu rol de orientare a animalului spre sursa de lumină) - nutriția este mixtă (ziua se hrănesc autotrof iar noaptea se hrănesc heterotrof) - reprezentanți: Euglena verde               Sporozoare - sunt parazite care produc spori de rezistență - reprezentanți: - organisme parazite: babesiile, coccidiile, plasmodium malariei (produce malaria la om și boala este transmisă de femela țanțarul Anofel)     REGNUL FUNGI   Caractere generale: - corpul este un miceliu format din hife - au perete celular chitinos - nu au pigmenți și au nutriția heterotrofă (saprofită și parazită)   Clasificare: 1. Ascomicete:             a. drojdii (drojdia de bere, drojdia vinului)             b. specii saprofite (mucegaiul verde)             c. specii parazite ( cornul secarei)             d. specii comestibile (zbârciogul)   2. Bazidiomicete:             a. specii parazite (rugina grâului, tăciunele negru al porumbului)             b. specii saprofite (cu pălărie și picior)                         - comestibile (ciuperca de câmp, hribul, bureți, ghebe)                         - otrăvitoare (pălăria șarpelui, buretele viperei)   Importanță:             1. speciile saprofite intervin în circuitul materiei în natură             2. unele specii reprezintă o sursă importantă de hrană             3. din unele ciuperci se obțin substanțe farmaceutice (din mucegaiul verde se obține penicilina, din cornul secarei se obține ergotina), alcool, vitamine             4. drojdiile sunt utilizate in diferite tipuri de fermentație     REGNUL PLANTE     Clasificare: 1. plante talofite avasculare (alge pluricelulare și mușchi) 2. plante cormofite vasculare:             - ferigi             - plante cu sămânță (spermatofite): gimnosperme și angiosperme                Alge pluricelulare: Caractere generale: - trăiesc în mediul acvatic și în locuri umede - au nutriție autotrofă prin fotosinteză - corpul lor este un tal (corp nediferențiat în rădăcină, tulpină, frunze) = plante talofite   Clasificare:             1. alge verzi - salata de mare, mătasea broaștei, lâna broaștei, Volvox-algă colonială             2. alge roșii - Ceramium rubrum, Porfira             3. alge brune- Laminaria, Fucus Importanță:             1. producători de substanță organică             2. algele - utilizate la fabricarea hârtiei, în industria farmaceutică, agricultură ca îngrășământ                         MUȘCHI = BRIOFITE Caractere generale: - sunt primele plante verzi de uscat - se găsesc în locuri umede - sunt plante talofite avasculare - au caracter de algă verde dar și caractere noi datorită adaptării la viața de uscat Clasificare:             Mușchi frunzoși= Briate - mușchiul de pământ, mușchiul de fântână Importanța: 1. reduce eroziunea solului 2. mușchiul de turbă- formează turba(cărbune)                 FERIGI= PTERIDOFITE   Caractere generale: - sunt plante cormofite - corpul este corm (diferențiat în rădăcină, tulpină, frunze) -tulpina este subterană și se numește rizom - apar cele mai simple vase conducătoare - nu au flori - înmulțirea se face prin spori             Clasa Filicate - feriga comună, feriguța, năvalnic, țolul lupului       Importanță: - ferigile fosile au format depozite de cărbuni - sunt utilizate ca plante medicinale, decorative - au importanță economică                 GIMNOSPERME (gymnos=nud, sperma= sămânță)             Caractere generale: - apare pentru prima dată sămânța care protejează și hrănește embrionul (sămânță neînchisă în fruct) - sunt plante lemnoase(arbori și arbuști) - au frunze aciculare - sunt primele plante cu flori             Clasa Conifere (Rășinoase) - florile sunt grupate în conuri - plante lemoase -au frunze aciculare - au canale rezinifere - reprezentanți: brad, pin, molid, zadă, tisă, ienupăr,tuia(arborele vieții), jneapăn, arborele mamut  Importanță: - formează păduri pe suprafețe întinse - lemnul este utilizat în construcții, fabricarea mobilei etc - rășina este utilizată pentru extragerea unor subst. antifungice și insecticide - plante decorative - unele sunt folosite în medicină               ANGIOSPERME (gymnos=nud, sperma= sămânță, a= fără)   Caractere generale: - au sămanța închisă în fruct - sunt cele mai evoluate plante -sunt plante erbacee sau lemnoase - embrionul are 1 sau 2 cotiledoane   Clasificare:       1. Clasa Dicotiledonate(embrionul are 2 cotiledoane)             Familia rosacee: măceș, căpșun, zmeur, măr, cireș             Familia papilionacee(leguminoase): mazăre, fasole, soia, linte, trifoi             Familia asteracee: floarea soarelui, salată, păpădia, margareta, pelin             Familia crucifere: varză, ridiche, muștar, rapița             Familia ranunculacee: piciorul cocoșului, bujor             Familia umbelifere: morcov, patrunjel, pastarnac, țelină, mărar, leuște             Familia solanacee: cartof, pătlăgeaua, ardei, tutun, petunia             Familia chenopodiacee: spanac, sfeclă, loboda             Familia fagacee: stejar, fag, castan             Familia iugladancee: nuc 2. Clasa Monocotiledonate (embrionul are un cotiledon)             Familia poacee(graminee): grâu, porumb, orz, orez, ovăz, secară             Familia liliacee: ceapă, usturoi, laleaua, crin, zambila, viorea             Familia iridacee: stanjenel, gladiolă             Familia amarilidacee: ghiocel, narcisă             Familia ciperacee: pipirig, rogoz, papirusul   Importanță: - reprezintă principalii producători de substanțe organice - constitue sursă de hrană pentru om și animale - lemnul-material de construcție     REGNUL ANIMAL   Clasificare: A.NEVERTEBRATE             1. celenterate             2. viermi             3. moluște             4. artropode   B. CORDATE- VERTEBRATE             1.pești,             2. amfibieni             3. reptile             4. păsări             5.  mamifere   NEVERTEBRATE               CELENTERATE Clasa hidrozoare - hidra de apă dulce Clasa scifozoare - meduza fără văl               VIERMI   Viermi plați             Clasa trematode - planaria, viermele de gălbează (parazit)             Clasa cestode - teniile Viermi cilindrici (nematelminți)             Clasa nematode: limbricul, oxiurul, trichina Viermi inelați (anelide)             Clasa   oligochete: râma                   Clasa hirudinee: lipitoarea               MOLUȘTE Gasteropode (melci)- melcul de livadă, limax, ghiocul Lamelibranhiate (scoici) - scoica de râu, scoica de lac, midia Cefalopode - sepie, caracatiță, nautil                                       ARTROPODE   Arahnide ( păianjeni)- păianjenul cu cruce, scorpionul, căpușa, sarcoptul râiei Crustacee - racul de rau, crab, homar, dafnia, ciclop Insecte - cărăbuș, țanțar, albină, albiliță   VERTEBRATE                 PEȘTI OSOȘI Teleosteeni: crap, știucă, șalău, guvid, somn, păstrăv Acipenseride (sturioni): cegă, nisetru, morun, păstrugă               AMFIBIENI Urodele (amfibieni cu coadă): salamandră, triton Anure (amfibieni fără coadă) : brosca de lac, brotăcelul, broasca de pădure               REPTILE Lacertilieni (șopârle): șopârla cenușie, gușterul Ofidieni (șerpi): șarpele de casă, viperă, piton, șarpele cu clopoței, boa Chelonieni ( broaște țestoase): broasca țestoasă de uscat, caretul, broasca țestoasă de apă Crocodilieni (crocodili): crocodilul de Nil, gavialul, aligator)               PĂSĂRI Acarenate (fără carenă): struți, pasărea kiwi, nandu, casuar   Carenate : vrabia, găina, barza, uliul, porubelul, cucul, pinguinii etc               MAMIFERE Placentare - chiroptere (liliac), cetacee (balena, delfinul, cașalotul) insectivore (cartița, ariciul), rozătoare (iepurele, veverița, castorul), carnivore (pisică, leu) copitate ( porc, vacă, cal, oaie), pinipede (focă, morsă)       CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII ÎN ROMÂNIA     Rezervații ale biosferei : Delta Dunării, Retezat Parcuri naționale: Piatra Craiului, Cheile Bicazului, Lacul Roșu Rezervații naturale: Bucegi- Leaota Rezervații peisagistice: Postăvarul, Codrii de argint, Poiana cu narcise Rezervații științifice: Peștera Cloșani, Peștera Urșilor   Animale ocrotite în Romania: capra neagră, marmota, râsul, cocoșul de munte, acvila, ciuful, striga, dropia, egreta, lebăda, păstrăvul, broasca țestoasă dobrogeană Plante ocrotite în Romania: larice, tisă, laleaua pestriță, floarea de colț, narcisa, papucul doamnei, sângele voinicului, strugurii ursului