Sinteză biologie pentru bacalaureat clasa a IX-a și clasa a X-a

CLASA A IX A CUPRINS: I. Celula II. Diviziune celulară III. Ereditate și variabilitate IV. Diversitatea lumii vii   I. CELULA - UNITATEA STRUCTURALĂ, FUNCȚIONALĂ ȘI GENETICĂ A  LUMII VII   Tipuri de celule: - procariote - eucariote Celula procariotă (pro= înainte , karion=nucleu) - nu au nucleu prevăzut cu membrană nucleară - se întâlnește  la bacterii  și alge albastre-verzi             Structură: 1. Membrana plasmatică (plasmalemă) 2. Perete celular- este peptido- glicanic format din mureină 3. Citoplasma- are doar ribozomi 4. Nucleoid- 1 cromozom = o moleculă de ADN circular difuz în citoplasmă 5. Mezozomi- se formează prin invaginarea membranei, ancorează ADN-ul și au rol în respirația celulară 6. Capsula - în exteriorul membranei 7. Cili și flageli - organite cu rol de mișcare 8.Plasmide - este materialul genetic independent de cromozomul bacterian   Celula eucariotă (eu= adevarat , karion=nucleu) -  au nucleu prevăzut cu membrană nucleară - se întâlnește  la protiste, fungi, plante și animale               Structură: 1. Membrană plasmatică (plasmalemă) 2. Perete celular - la plante și ciuperci 3. Citoplasma - cu organite celulare 4. Nucleu   1. Membrana plasmatică (plasmalema):             Structură: Membrana este formată dintr-un strat dublu de fosfolipide și proteine ( bistrat fosfolipidic) Fosfolipidele = cap hidrofil + coadă hidrofobă Proteinele pot fi: transmembranare (traversează toată membrana), integrale(traversează parțial membrana) și periferice( atașate de membrană) Aeastă structură a membranei se numește Modelul mozaic fluid  Rol: - delimitează citoplasma - dă formă celulei -protejează mediul intern - asigură transportul pasiv și activ al substanțelor                         2. Peretele celular:             Structură: -la ciuperci - este chitinos -la  plante- este polizaharidic format din celuloză, hemiceluloză și pectine Peretele poate fi: primar și secundar(la plantele lemnoase pe fața internă a peretelui primar se pot depune anumite substanțe)             Rol: - asigură poziția în spațiu a plantelorși rezistență la acțiunea unor factori mecanici din mediu - permeabil pentru apă   3. Citoplasma: - cu organite celulare             Structură : 1. hialoplasma: lichid vâscos,incolor, semitransparent 2. citoschelet: rețea formată din filamente și tubuli cu rol de suport pt. organitele celulare                 Rol: - este sediul organitelor celulare - la nivelul ei se desfășoară principalele funcții vitale   Organite celulare:   Reticulul endoplasmic (R.E)             Structură:  R.E este o rețea de canalicule, vezicule și cisterne ramificate în citoplasmă; face legătura dintre membrana plasmatică și membrana nucleului             Tipuri: 1. R.E neted(REN) 2. R.E rugos sau granular (RER sau REG)- are atașați ribozomi             Rol: - R.E transportă substanțele în citoplasmă -REN - sinteza lipidelor și metabolismul glicogenului - REG sau RER - sinteza proteinelor   Dictiozomi ( Aparatul Golgi)              Structură: Dictiozomii sunt săculeți aplatizați suprapuși ( cisterne)  dilatați la capete înconjurați de vezicule și așezați în apropierea nucleului             Rol: secretor   Lizozomi:               Structură: Lizozomii sunt corpusculi sferici (vezicule) delimitate de o membrană simplă și care conțin enzime hidrolitice (digestive); se găsesc în număr mare în leucocite și în celule îmbătrânite             Rol:  digestia intracelulară (distrug particulele străine care intră în celulă și resturi de celule și țesuturi)   Ribozomi (granulele lui Palade)              Structură: Ribozomii sunt liberi în citoplasmă sau atașați de RE formând RER sau REG. Sunt formați din ARN ribozomal și proteine, nu au membrană             Rol: sinteza proteinelor   Vacuole  - sunt delimitate de o membrană simplă numită tonoplast - totalitatea lor formează vacuomul - în celulele vegetale tinere sunt numeroase, iar în cele imbătrânite se unesc și ocupă aproape toată celula               Structură: Vacuolele sunt vezicule pline cu suc vacuolar- soluție de săruri minerale, glucide, acizi organici, enzime.             Rol: -depozitează substanțe de rezervă, produși de metabolism, produși toxici -au rol în circuitul apei Centrozomul( centrul celular) - este situat în apropierea nucleului, lipsește în neuron             Structură: Centrozomul este format dintr-o zonă de citoplasmă densă în care se află 1-2 corpusculi cilindrici suprapuși numiți centrioli             Rol - în diviziunea celulară- formarea fusului de diviziune   Mitocondriile - sunt așezate în apropierea nucleului - sunt numeroase în celule cu activitate intensă: celule hepatice, musculare             Structură: 1. membrană dublă: externă (netedă) și internă (pliată sub formă de criste mitocondriale care conțin enzime oxidoreducătoare) 2.matrix (matrice)- ADN, ARN, substanțe organice și anorganice             Rol: respirația celulară- producere de energie   Plastide - sunt organite specifice celulelor vegetale și unor protiste (alge) Clasificare:             1. Leucoplaste - sunt lipsite de pigmenți - se găsesc în rădăcini și tulpini tuberizate Rol:  au rol în depozitarea unor substanțe: amidon (amiloplaste), proteine (proteoplaste), lipide (oleoplaste)             2. Cromoplaste - conțin pigmenți roșii, galbeni,portocalii Rol: dau culoare petalelor, unor frunze, unor rădăcini-morcov             3. Cloroplaste Structură: 1. membrană dubla: externă (netedă) și internă (pliată și formează tilacoide organizate în grană - aspect de monede de fișic unde se află clorofila) 2.stromă - ADN, ARN,  enzime, incluziuni lipidice, amidon, ribozomi Rol: fotosinteză             4. Nucleul Structură:             a.  membrană nucleară- dublă și cu pori (cea externă se continuă cu membrana R.E)             b. carioplasmă=nucleoplasmă formată din:                         a. cariolimfă- soluție coloidală                         b. cromatină- filamente lungi, încolăcite                                     *cromatina= șirag de mărgele format din proteine pe care se infășoară molecula de ADN                                     *1 filament de cromatină = 1cromozom spiralizat             c. 1-2 nucleoli- corpusculi denși lipsiți de membrană care conțin ADN, ARN, proteine și care au rol în sinteza proteinelor Rol: - coordonează activitatea celulară - conține informația genetică pentru sinteza proteinelor - transmiterea caracterelor ereditare               Acizii nucleici: ADN și ARN   -sunt formați din nucleotide. -o nucleotidă este formată dintr-o bază azotată, un glucid și un radical fosforic -mai multe nucleotide formează un lanț polinucleotidic   ADN= acidul dezoxiribonucleic -se află în nucleu, mitocondrii, cloroplaste -este format din 2 lanțuri(catene)  polinucleotidice înfășurate ca o elice în jurul unui ax comun - ADN-ul poate fi monocatenar sau bicatenar - la procariote (bacterii) ADN-ul este dublu catenar circular - la adenovirusuri este monocatenar   ARN= acidul ribonucleic -se află în nucleu și citoplasmă -are rol în sinteza proteinelor -este format dintr-un lanț polinucleotidic -ARN este materialul genetic la ribovirusurilor Tipuri de ARN celular: 1. ARN mesager (ARNm) -copiază informația genetică a unei catene  de ADN și o transferă la ribozomi care o traduc într-o secvența de aminoacizi. 2. ARN de transfer (ARNt)-transportă aminoacizii liberi din citoplasmă la locul sintezei proteice 3. ARN ribozomal (ARNr) -se află în ribozomi și are rol în sinteza proteinelor   Cromozomi: - sunt structuri prezente în nucleu, vizibili în timpul diviziunii celulare - reprezintă forma spiralizată a filamentului de cromatină               Tipuri de cromozomi: 1. cromozom de tip procariot = un cromozom= 1 moleculă de ADN circular 2.cromozom de tip eucariot ( mai mulți cromozomi) = ADN, ARN, mici cantități de lipide, ioni de Mg2+,Ca2+ - cromozomii corpului = autozomi -cromozomii de sex (X și Y)= heterozomi               După numărul de cromozomi celulele se clasifică în: a. celulele corpului = celule somatice=celule diploide - au număr dublu de cromozomi notat 2n b.celulele reproducătoare = gameți = celule haploide - au număr redus la jumătate de cromozomi notat n               Cariotip= numărul, mărimea și forma cromozomilor caracteristice fiecărei specii             Cariotipul uman are 46 de cromozomi (23 de perechi):                         - 44 autozomi(22 perechi)                         - 2 hererozomi (X și Y): femeia are XX și bărbatul are XY               Structura cromozomului eucariot- cromozomul este format din 2 cromatide unite prin centromer                                    

CLASA A X A CUPRINS:   I. ȚESUTURI (vegetale și animale) II.STRUCTURA ȘI FUNCȚIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMELOR             II.1 FUNCȚII DE NUTRIȚIE NUTRIȚIA AUTOTROFĂ (fotosinteză), NUTRIȚIA HETEROTROFĂ - La fungi, la plante, NUTRIȚIA SIMBIOTROFĂ - licheni DIGESTIA RESPIRAȚIA CIRCULAȚIA EXCREȚIA               II.2 FUNCȚII DE RELAȚIE SENSIBILITATEA ( plante, animale - ORGANE DE SIMȚ, SISTEM NERVOS)  LOCOMOȚIA LA ANIMALE               II.3 FUNCȚIA DE REPRODUCERE (plante și animale)     ȚESUTURI               Definiție:  țesutul este o grupare de celule interdependente care au aceeași origine, formă, structură și îndeplinesc aceeași funcție             Clasificare: țesuturi vegetale și animale   ȚESUTURI VEGETALE I. Țesuturi embrionare II. Țesuturi definitive               I. Țesuturi embrionare (meristeme, țesuturi formatoare)- formate din celule  care au capacitatea de a se divide intens 1. apicale- se află în vârful rădăcinii, tulpinii și ramificațiilor și determină creșterea în lungime 2. intercalare- se găsesc la internodurile tulpinilor articulate la plantele graminee (grâu, porumnb, orz etc) și determină creșterea în lungime               II. Țesuturi definitive- au celule specializate care nu se mai divid  1. apărare - au rol de apărare ( ex: epiderma)  2. fundamentale (parenchimuri) - au rol de a produce sau depozita diferite substanțe             a) p. asimilator- are cloroplaste cu clorofilă, se găsește în frunze și are rol  în fotosinteză             b) p. de depozitare- are rol în depozitarea unor substanțe nutritive (în bulbi, tuberculi, rizomi) și în depozitarea apei (p. acvifer) la plantele din deșert și la plante de pe soluri sărăturate             c) p. aerifer- depozitează aer la plantele acvatice (ex: nufăr) 3. conducătoare             a) lemnos - conduce seva brută (apă + săruri minerale) de la rădăcină în toată planta  prin vase conducătoare lemnoase (trahee și traheide)             b) liberian - conduce seva elaborată (apă + substanțe organice) de la organele verzi în toată planta prin vase conducătoare liberiene (vase ciuruite sau tuburi ciuruite) 4. secretoare: formate din celule care au capacitatea de a produce și elimina diferite substanțe: nectar, latex, uleiuri volatile, rășini, arome, taninuri                ȚESUTURI ANIMALE I. ȚESUTUL EPITELIAL II. ȚESUTUL CONJUNCTIV III. ȚESUTUL MUSCULAR IV. ȚESUTUL NERVOS I. ȚESUTUL EPITELIAL   CLASIFICARE - Epitelii:             A. DE ACOPERIRE             B. GLANDULARE             C. SENZORIALE A. EPITELII DE ACOPERIRE - se găsesc la suprafața corpului (epiderma) sau căptușeșc interiorul organelor cavitare formând mucoase - au rol de protecție Clasificare:             1. unistratificat - în vilozități intestinale             2. pluristratificat - cheratinizat (îngroșat) în epidermă și necheratinizat (neîngroșat) în mucoase             3. pseudostratificat - (un singur strat dar cu celule la diferite înălțimi) în trahee   B. EPITELII GLANDULARE Tipuri de glande:             * exocrine - produsul lor este eliberat la suprafața pielii printr-un canal (glande sudoripare, sebacee, mamare) sau direct în cavități (glande gastrice, salivare)             * endocrine - produșii lor  se numesc hormoni și se varsă direct în sânge (hipofiza, epifiza, tiroidă)             * mixte (exocrine și endocrine): pancreas, ovar, testicul         C. EPITELII SENZORIALE - sunt alcătuite din celule care au capacitatea de a recepționa diferite informații din mediul extern și intern și îi transformă în impuls nervos, intră în alcătuirea organelor de simț II. ȚESUTUL CONJUNCTIV   - este format din celule conjunctive, fibre (de colagen, reticulină, elastice) și substanță fundamentală (moale, semidură, dură, fluidă) Clasificare:             A. Țesuturi conjunctive moi: lax (în sânge), adipos (în hipoderm și în jurul unor organe - ochi, rinichi), reticulat (în splină și ganglioni), fibros (ligamente și tendoane), elastic (plămâmi, corzi vocale)               B.Țesutul conjunctiv semidur (cartilaginos): -  substanța fundamentală este impregnată cu condrină (săruri de Na și Ca) Clasificare:             1. hialin- în cartilaje și suprafețe articulare             2. elastic - în pavilionul urechii             3. fibros - în discuri intervertebrale și meniscuri articulare   C.Țesutul conjunctiv dur (osos): - substanța fundamentală este impregnată cu oseină(săruri de Ca și P) - substanța fundamentală și celulele osoase se dispun sub formă de lamele osoase Clasificare:             1. compact ( lamelele osoase se dispun concentric  în jurul unor canale -canalele Havers -  care conțin vase și nervi; se află în diafiza oaselor lungi și la periferia oaselor scurte și late)             2. spongios ( lamelele osoase se întretaie si fornează niște cavități numite areole; se află în epifize și în interiorul oaselor scurte și late)           III. ȚESUTUL MUSCULAR - celula musculară se numește fibră musculară ( are organite specifice numite miofibrile) Clasificare: 1. striat (fibra este cilindrică cu mai mulți nuclei; intră în alcătuirea mușchilor scheletici dar și în unele organe interne: limbă, faringe) 2. neted (fibra este fusiformă cu un singur nucleu; intră în alcătuirea mușchilor organelor interne) IV. ȚESUTUL NERVOS     - este format din neuroni și celulele gliale  Neuronii= sunt celule specializate în generarea și conducerea impulsurilor nervoase Structura neuronului: 1. corpul celular (neuronal) - formează substanța cenușie a sistemului nervos 2. prelungiri (dendrite și axon) - formează fibre nervoase care intră în alcătuirea substanței albe a sistemului nervos și în structura nervilor Axonul: este o prelungire unică acoperită de 3 teci:             1. teaca de mielină             2. teaca Schwann             3. teaca Henle (acoperă și ultimile prelungiri ale neuronului) - ultimile prelungiri ale neuronului se numesc butoni terminali care conțin vezicule cu mediatori chimici cu rol în trasmiterea impulsului nervos Sinapsa: este legătura dintre neuroni și este formată din:             1. neuron presinaptic (buton terminal)             2. spațiu (fantă sinaptică)             3. neuron postsinaptic (dendrită sau corp celular) Celulele gliale: - sunt în număr de 10 ori mai mare decat neuronii - au forme și mărimi diferite - se divid intens - funcții: sinteză de mielină, hrănirea neuronilor, fagocitoza neuronilor distruși, susținere  

II. DIVIZIUNEA CELULARĂ                 Diviziunea= este un proces prin care dintr-o celulă mamă se formează celule asemănătoare.             Diviziunea poate fi: 1. directă- amitoză 2. indirectă - mitoză și meioză               Diviziunea indirectă (cariochineză)               Ciclul celular= este timpul scurs de la formarea unei celule pană la următoarea ei diviziune             Ciclul celular= diviziunea propriu-zisă + interfaza Interfaza= perioada de replicare a materialului genetic, cuprinde 3 perioade:             1. presintetică(G1)- are loc despiralizarea cromozomilor             2. sinteză(S) - are loc dublarea cantității de ADN             3. postsintetică (G2) -are loc sinteza unor proteine necesare fusului de diviziune și sinteza ATP-ului.   MITOZA (diviziunea mitotică)   - se desfășoară în celulele corpului (somatice) - dintr-o celulă diploidă se formează 2 celule diploide identice -se desfășoară în 4 faze: profază, metafază,anafază, telofază.             Profază: -  este faza cea mai lungă -  dispare membrana nucleară și nucleolii -  se individualizează cromozomi bicromatidici prin spiralizarea filamentului de cromatină - se formează fusul de diviziune pe care se prind cromozomii prin centromer - spre sfarșitul profazei cromozomii migrează spre partea centrală a fusului de diviziune               Metafază: - cromozomii bicromatidici sunt maxim spiralizați și sunt așezați în mijlocul fusului formând placa metafazică. - are loc clivarea (ruperea) longitudinală a cromozomilor și se formează cromozomi cu o singură cromatidă (monocromatidici)               Anafază: - cromozomii monocromatidici migrează spre polii fusului de diviziune             Telofază: - cromozomii monocromatidici ajunși la polii fusului se despiralizează - se formează membranele nucleare și nucleolii - dispare fusul de diviziune             După formarea celor doi nuclei, începe diviziunea citoplasmei(citochineza)și se formează un perete despărțitor care va împărți celula în două celule   Cele două celule rezultate intră în interfaza cand se dublează cantitatea de ADN               Importanța mitozei: - generează celule pentru creșterea organismului - furnizează celule pentru țesuturi rănite sau îmbătrânite - dă naștere la clone (celule care pot reface fragmente sau întreg organismul) - organismele unicelulare se pot înmulți asexuat generand descendenți identici cu părinții     MEIOZA (diviziunea meiotică)   - se desfășoară în celulele diploide din organele reproducătoare și duce la formarea celulelor reproducătoare asexuate (spori) și sexuate (gameți) - dintr-o celulă diploidă se formează 4 celule haploide cu număr redus la jumătate de cromozomi - se desfășoară în 2 etape: reducțională și ecvațională I .Prima etapă - etapa reducțională: - se desfășoară în 4 faze: profază I, metafază I, anafază I, telofază I             Profază I : -este mai lungă decat profaza de la mitoză -se individualizează cromozomi bicromatidici - cromozomii bicromatidici omologi (de la mamă și tată) se unesc în perechi și formează cromozomi tetracromatidici = tetrade (are loc schimb de segmente cromozomale prin procesul de crossing-over și formează cromozomi recombinați)             Metafază I: - tetradele sunt așezate în placa metafazică - are loc clivarea(ruperea) longitudinală a cromozomilor și se formează cromozomi bicromatidici             Anafază I : - cromozomii bicromatidici migrează spre polii fusului             Telofază I: - cromozomii bicromatidici se despiralizează - se reface membrana nucleară - are loc diviziunea citoplasmei și apare un perete care împarte celule în două celule             Cele 2 celule intră intr-o interfază scurtă când nu se dublează cantitatea de ADN   II. A doua etapă- etapa ecvațională= mitoză obișnuită   - Cele 2 celule trec prin: profază II, metafază II, anafază II, telofază II - În final se formează 4 celule cu număr redus la jumătate de cromozomi(gameți) care nu se mai divid, nu mai intră în interfază   Importanța meiozei: - menține un număr constant de cromozomi pentru fiecare specie - duce la apariția variațiilor individuale între membrii aceleiași specii                                                

STRUCTURA ȘI FUNCȚIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMELOR   FUNCȚII DE NUTRIȚIE NUTRIȚIA AUTOTROFĂ  FOTOSINTEZA             * Definiție: fotosinteza este procesul prin care se sintetizează substanțe organice din substanțe anorganice (CO2, H2O, săruri minerale) cu ajutorul luminii captată de pigmenții asimilatori și cu eliberare de O2               *Ecuația fotosintezei:   CO2 + H2O + săruri minerale → substanțe organice + O2↑   Organul vegetal specializat în fotosinteză este frunza             * Etapele fotosintezei: 1. faza de lumină             - necesită prezența luminii             - cea mai importantă reacție este fotoliza apei (descompunerea apei în H2 și O2)             - O2 este eliberat în atmosferă și provine din apă             - H2 va fi utilizat pentru sinteza unei substanțe numite NADP care va îngloba energie; de asemenea se sintetizează și ATP care va îngloba energie 2. faza de întuneric             - nu necesită prezența luminii, energia este dată de ATP și NADP             - constă într-o serie de reacții ciclice în care H2 și CO2 sunt fixați până la substanțe organice             * Pigmenții asimilatori: - sunt localizați în grana cloroplastului - tipuri: clorofilă a și b ( verde), caroten (portocaliu) și xantofilă (galben)              * Importanța fotosintezei: - este sursă principală de substanțe organice - menținerea constantă a atmosferei - sursă de materii prime, hrană și energie - a dus la formarea combustibililor fosili - stă la baza producției agricole și silvice * Evidențierea procesului de fotosinteză:   1. procedee bazate pe evidențierea producerii O2 2. procedee bazate pe evidențierea consumului de CO2 3. procedee bazate pe evidențieea substanțelor organice sintetizate     NUTRIȚIA HETEROTROFĂ               Nutriția saprofită: este caracteristică organismelor care trăiesc pe seama altor organisme intrate în descompunere - este întălnită la ciuperci care absorb diferite substanțe organice dizolvate în apă sau descompun substanțe organice Importanța organismelor saprofite: - descompun resturi organice în minerale  care sunt redate mediului (circuitul elementelor în natură și igenizarea mediului) - unele saprofite descompun poluanți cum ar fi petrolul și masele plastice - unele produc antibiotice: de exemplu penicilina produsă de mucegaiul verde - albăstrui   Nutriția parazită: este caracteristică organismelor care trăiesc pe seama altor organisme vii , producându-le anumite modificări datorită toxinelor eliberate - bolile produse de ciuperci se numesc micoze (de ex: tricofița - boală de piele) - plantele parazite își pierd clorofila, devin albicioase și își extrag substanțele organice din alte plante cu ajutorul haustorilor (de ex: cuscuta = torțelul, lupoaia, muma pădurii)     NUTRIȚIA SIMBIONTĂ               Lichenii= simbioză dintre o algă verde unicelulară și o ciupercă; alga face fotosinteză și furnizează substanțe organice, iar ciuperca absoarbe din sol apă și săruri minerale       DIGESTIA LA ANIMALE                  Digestia = cuprinde transformarea alimentelor în nutrimente (absorbite în sânge și transportate la celule și țesuturi)             Digestia poate fi: 1. intracelulară             - se formează la nivelul vacuolelor digestive care se formează prin fagocitoză (înglobarea unor substanțe solide) și pinocitoză (substanțe lichide)             - se întălnește la protozoare, spongieri și celenterate, iar la animalele superioare se menține ca funcție de apărare prin leucocite 2. extracelulară - se realizează la nivelul tubului digestiv     SISTEMUL DIGESTIV LA MAMIFERE               Este format din tubul digestiv (cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire, intestin gros) și glande anexe (salivare, ficat, pancreas) 1. Cavitatea bucală: - este zona de recepție a hranei - aici se află dinții (incisivi, canini, premolari și molari) și limba (organ muscular cu rol de masticație și deglutiție)               Digestia bucală= totalitatea transformărilor mecanice, fizice și chimice care duc la formarea bolului alimentar (alimentele sunt mărunțite cu ajutorul dinților și îmbibate cu salivă)             - saliva conține apă, mucus, ioni minerali, lizozim (substanță bactericidă) și amilază salivară = ptialina ( enzimă care hidrolizează amidonul preparat până la dextrine și maltoză)             - bolul alimentar este înghițit prin fenomenul de deglutiție   2. Faringe = este componentă comună a sistemului digestiv și respirator 3. Esofag = este un tub care leagă faringele de stomac, se deschide în stomac prin orificiul cardia       4. Stomac             - e localizat în partea superioară a cavității abdominale sub diafragmă și comunică cu esofagul prin orificiul cardia și cu intestinul subțire (duoden) prin orificiul  piloric             - majoritatea mamiferelor au stomac unicameral, excepție rumegătoarele care au stomac tetracameral (ierbar, ciur, foios, cheag = stomac propriu-zis)               Digestia gastrică: bolul alimentar ajuns în stomac este supus acțiunii sucului gastric (apă, mucus, ioni minerali, HCl, enzime)             Tipuri de enzime: a. pepsina (hidrolizează proteinele în albumoze și peptone), pepsina este activată de HCl             pepsinogen  →  pepsină             (inactiv)                (activă) b. labferment (coagulează laptele în prezența ionilor de Ca2+) c. lipază gastrică (hidrolizează grăsimile în acizi grași și glicerol)             HCl - activează pepsinogenul și impiedică dezvoltarea germenilor din stomac             În stomac se formează chimul gastric care trece fracționat prin orificul piloric în intestinul subțire.   5. Intestinul subțire - este cel mai lung segment al tubului digestiv (este scurt la carnivore, mediu la omnivore și lung la erbivore) - este format din duoden (porțiune fixă în care se află pancreasul) și jejun și ileon (intestin liber care prezintă anse duodenale) - mucoasa intestinului prezintă vilozități intestinale (în formă de deget care au o bogată rețea de capilare și un vas limfatic central pentru preluarea substanțelor absorbite)                       Digestia intestinală - în intestinul subțire se varsă bila (secretată de ficat), sucul pancreatic (secretat de pancreas) și sucul intestinal (secretat de mucoasa intestinală)             Bila : 1. săruri biliare - emulsionează grăsimile 2. pigmenți biliari - dau culoare fecalelor și urinei 3. colesterol și lecitină - asigură absorbția grăsimilor             - nu conține enzime               Sucul pancreatic: 1. enzime proteolitice (tripsină, chemotripsină, carboxipeptidază, elastază, colagenază) - hidrolizează proteinele până la oligopeptide chiar aminoacizi 2. lipază pancreatică - hidrolizează grăsimile în acizi grași și glicerol 3. amilază pancreatică - transformă amidonul crud până la maltoză               Sucul intestinal: 1. enzime proteolitice (oligopeptidaze) - hidrolizează oligopeptidele până la aminoacizi 2. enzime lipolitice (lipază intestinală) - hidrolizează lipidele până la acizi grași și glicerol 3.  enzime glicolitice (dizaharidaze): maltază, lactază, zaharază - degradează dizaharidele (maltoză, lactoză, zaharoză) până la monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză)               Produșii finali ai digestiei (nutrimente) sunt: 1. aminoacizi - rezultate din proteine 2. monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză) - rezultate din glucide 3. acizi grași și glicerol - rezultate din lipide În final se formează chilul intestinal                 Absorbția intestinală: reprezintă trecerea produșilor finali, a apei, ionilor minerali și vitaminelor din intestin în sânge   Adaptări ale mucoasei intestinale:             - suprafață mare de absorbție datorită unor cute ale mucoasei : valvule conivente (pliuri mari), vilozități intestinale și microvili la polul apical al celulelor intestinale             - grosimea mică a mucoasei             - vascularizația bogată   Resturile nedigerate + apă + ioni trec prin valvula ileo-cecală în intestinul gros   6. Intestinul gros: - comunică cu cel subțire prin orificiul ileo- cecal             a) cecum - cu apendice             b) colon (ascendent, transvers, descendent, sigmoid)             c) rect - cu orificiul anal -intestinele sunt suspendate de peretele abdominal prin peritoneu La nivelul lui se formează materiile fecale în urma unor procese de fermentație, putrefacție, a absorbției apei               Glandele anexe: a) glande salivare b) ficatul (cea mai mare glandă din corp, localizat în dreapta stomacului sub diafragm, secretă sucul biliar care se varsă în duoden) c) pancreasul (situat sub stomac, secretă sucul pancreatic care se varsă în duoden)   RESPIRAȚIA               Definiție: este procesul prin care substanțele organice sunt degradate prin oxidare (ardere) la nivel celular cu producere de energie.             Tipuri de respirație: aerobă și anaerobă 1. Respirația aerobă: în prezența O2 - constă în oxidarea substanțelor organice (ardere) până la CO2, H2O și energie (în cantitate mare) Ecuația:             substanțe organice + O2 → CO2 + H2O + energie   - energia este înmagazinată în molecule de ATP - respirația aerobă este opusul fotosintezei și se desfășoară în mitocondrii   2. Respirația anaerobă: în lipsa O2 - constă în oxidarea parțială a subsranțelor organice rezultând un produs intermediar, CO2 și energie (în cantitate mai mică) Ecuație:             substanța organică A → substanța organică B + CO2  + energie   - este întâlnită la ciuperci, bacterii și în țesutul plantelor superioare - la microorganisme respirația anaerobă se numește fermentație Tipuri de fermentații:             1. Fermentația alcoolică - constă în transformarea glucozei în alcool etilic și CO2 în prezența unor ciuperci (drojdii), de ex: drojdia de bere, drojdia vinului             Aplicații : fabricarea pâinii și obținerea alcoolului             2. Fermentația acetică: (în prezența O2) - constă în transformarea alcoolului etilic în acid acetic cu ajutorul unor bacterii de genul Acetobacter, Mycoderma aceti             Aplicații : are rol în obținerea oțetului,murături             3. Fermentația lactică: - constă în transformarea 1 moleculă de glucoză în 2 molecule de acid lactic în prezența unor bacterii de genul Lactobacillus sau Streptoccocus lactis             Aplicații :  obținerea brânzeturilor, iaurturilor, a laptelui acru   RESPIRAȚIA LA PLANTE   Procedee de evidențiere a respirației celulare: 1. Procedee bazate pe consumul de O2 2. Procedee bazate pe eliminarea de CO2 3. Procedee bazate pe consumul de substanțe organice     SISTEMUL RESPIRATOR LA MAMIFERE   Sistemul respirator este format din:             A. căi respiratorii extrapulmonare (cavități nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii)             B.  plămâni             A. Căi respiratorii: 1. Cavițăți nazale - sunt căptușite cu mucoasa nazală ( produce mucus, umezește aerul, are fire de păr ce rețin particulele străine și are o rețea de vase cu rol în încălzirea aerului) 2. Faringele: aici se întretaie calea digestivă și calea respiratorie 3. Laringele : are un cartilaj în formă de frunză (epiglotă) care acoperă glota; are coarde vocale 4. Traheea: are inele cartilaginoase suprapuse care o mențin deschisă 5. Bronhii : provin din ramificarea traheei, pătrund în plămâni unde se ramifică, ultimele ramificații se numesc bronhiole care se termină cu sacii alveolari               B. Plămâni: - sunt așezați în cavitatea toracică - sunt acoperiți cu 2 pleure între care se află o peliculă de lichid (pleura externă aderă la cutia toracică iar cea internă la plămâni) - sunt formați din lobi, segmente lobuli - sacii alveolari conțin alveolele pulmonare  Alveola pulmonară = reprezintă unitatea de structură și funcție a plămânului - epiteliul alveolei + epiteliul capilarului = peretele alveolo- capilar (permite schimburile gazoase: O2 spre sânge, CO2  spre alveolă)   Ventilația pulmonară: inspirația + expirația             Inspirația: - volumul cutiei toracice crește, presiunea aerului din plămâni scade, aerul pătrunde în plămâni - se contractă 2 mușchi: diafragmul și mușchii intercostali externi             Expirația: - volumul cutiei toracice scade, presiunea aerului din plămâni crește, aerul este eliminat  din plămâni - mușchii inspiratori se relaxează  În inspirația forțată:  - acționează mușchii inspiratori suplimentari și se contractă mușchii expiratori VC = volum curent VIR = volum inspirator de rezervă VER = volum expirator de rezervă VR = volum rezidual CV = capacitate vitală CPT = capacitate pulmonară totală   CV= VC + VIR + VER CPT= CV + VR   La om VC = 500 ml             VIR = 1300 - 1500ml             VER = 1300 - 1500ml             VR = 1000 - 1500ml CV - poate fi măsurată cu spirometru   Boli ale sistemului respirator: bronșită, laringită, astmul bronșic, pneumonia, TBC (manual pag 48)