Recent Posts
III. EREDITATEA ȘI VARIABILITATEA LUMII VII
1....
CLASA A IX A
CUPRINS:
I. Celula
...
Posts
CLASA A X A
CUPRINS:
I. ȚESUTURI (vegetale și animale)
II.STRUCTURA ȘI FUNCȚIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMELOR
II.1 FUNCȚII DE NUTRIȚIE
NUTRIȚIA AUTOTROFĂ (fotosinteză), NUTRIȚIA HETEROTROFĂ - La fungi, la plante, NUTRIȚIA SIMBIOTROFĂ - licheni
DIGESTIA
RESPIRAȚIA
CIRCULAȚIA
EXCREȚIA
II.2 FUNCȚII DE RELAȚIE
SENSIBILITATEA ( plante, animale - ORGANE DE SIMȚ, SISTEM NERVOS)
LOCOMOȚIA LA ANIMALE
II.3 FUNCȚIA DE REPRODUCERE (plante și animale)
ȚESUTURI
Definiție: țesutul este o grupare de celule interdependente care au aceeași origine, formă, structură și îndeplinesc aceeași funcție
Clasificare: țesuturi vegetale și animale
ȚESUTURI VEGETALE
I. Țesuturi embrionare
II. Țesuturi definitive
I. Țesuturi embrionare (meristeme, țesuturi formatoare)- formate din celule care au capacitatea de a se divide intens
1. apicale- se află în vârful rădăcinii, tulpinii și ramificațiilor și determină creșterea în lungime
2. intercalare- se găsesc la internodurile tulpinilor articulate la plantele graminee (grâu, porumnb, orz etc) și determină creșterea în lungime
II. Țesuturi definitive- au celule specializate care nu se mai divid
1. apărare - au rol de apărare ( ex: epiderma)
2. fundamentale (parenchimuri) - au rol de a produce sau depozita diferite substanțe
a) p. asimilator- are cloroplaste cu clorofilă, se găsește în frunze și are rol în fotosinteză
b) p. de depozitare- are rol în depozitarea unor substanțe nutritive (în bulbi, tuberculi, rizomi) și în depozitarea apei (p. acvifer) la plantele din deșert și la plante de pe soluri sărăturate
c) p. aerifer- depozitează aer la plantele acvatice (ex: nufăr)
3. conducătoare
a) lemnos - conduce seva brută (apă + săruri minerale) de la rădăcină în toată planta prin vase conducătoare lemnoase (trahee și traheide)
b) liberian - conduce seva elaborată (apă + substanțe organice) de la organele verzi în toată planta prin vase conducătoare liberiene (vase ciuruite sau tuburi ciuruite)
4. secretoare: formate din celule care au capacitatea de a produce și elimina diferite substanțe: nectar, latex, uleiuri volatile, rășini, arome, taninuri
ȚESUTURI ANIMALE
I. ȚESUTUL EPITELIAL
II. ȚESUTUL CONJUNCTIV
III. ȚESUTUL MUSCULAR
IV. ȚESUTUL NERVOS
I. ȚESUTUL EPITELIAL
CLASIFICARE - Epitelii:
A. DE ACOPERIRE
B. GLANDULARE
C. SENZORIALE
A. EPITELII DE ACOPERIRE
- se găsesc la suprafața corpului (epiderma) sau căptușeșc interiorul organelor cavitare formând mucoase
- au rol de protecție
Clasificare:
1. unistratificat - în vilozități intestinale
2. pluristratificat - cheratinizat (îngroșat) în epidermă și necheratinizat (neîngroșat) în mucoase
3. pseudostratificat - (un singur strat dar cu celule la diferite înălțimi) în trahee
B. EPITELII GLANDULARE
Tipuri de glande:
* exocrine - produsul lor este eliberat la suprafața pielii printr-un canal (glande sudoripare, sebacee, mamare) sau direct în cavități (glande gastrice, salivare)
* endocrine - produșii lor se numesc hormoni și se varsă direct în sânge (hipofiza, epifiza, tiroidă)
* mixte (exocrine și endocrine): pancreas, ovar, testicul
C. EPITELII SENZORIALE
- sunt alcătuite din celule care au capacitatea de a recepționa diferite informații din mediul extern și intern și îi transformă în impuls nervos, intră în alcătuirea organelor de simț
II. ȚESUTUL CONJUNCTIV
- este format din celule conjunctive, fibre (de colagen, reticulină, elastice) și substanță fundamentală (moale, semidură, dură, fluidă)
Clasificare:
A. Țesuturi conjunctive moi: lax (în sânge), adipos (în hipoderm și în jurul unor organe - ochi, rinichi), reticulat (în splină și ganglioni), fibros (ligamente și tendoane), elastic (plămâmi, corzi vocale)
B.Țesutul conjunctiv semidur (cartilaginos):
- substanța fundamentală este impregnată cu condrină (săruri de Na și Ca)
Clasificare:
1. hialin- în cartilaje și suprafețe articulare
2. elastic - în pavilionul urechii
3. fibros - în discuri intervertebrale și meniscuri articulare
C.Țesutul conjunctiv dur (osos):
- substanța fundamentală este impregnată cu oseină(săruri de Ca și P)
- substanța fundamentală și celulele osoase se dispun sub formă de lamele osoase
Clasificare:
1. compact ( lamelele osoase se dispun concentric în jurul unor canale -canalele Havers - care conțin vase și nervi; se află în diafiza oaselor lungi și la periferia oaselor scurte și late)
2. spongios ( lamelele osoase se întretaie si fornează niște cavități numite areole; se află în epifize și în interiorul oaselor scurte și late)
III. ȚESUTUL MUSCULAR
- celula musculară se numește fibră musculară ( are organite specifice numite miofibrile)
Clasificare:
1. striat (fibra este cilindrică cu mai mulți nuclei; intră în alcătuirea mușchilor scheletici dar și în unele organe interne: limbă, faringe)
2. neted (fibra este fusiformă cu un singur nucleu; intră în alcătuirea mușchilor organelor interne)
IV. ȚESUTUL NERVOS
- este format din neuroni și celulele gliale
Neuronii= sunt celule specializate în generarea și conducerea impulsurilor nervoase
Structura neuronului:
1. corpul celular (neuronal) - formează substanța cenușie a sistemului nervos
2. prelungiri (dendrite și axon) - formează fibre nervoase care intră în alcătuirea substanței albe a sistemului nervos și în structura nervilor
Axonul: este o prelungire unică acoperită de 3 teci:
1. teaca de mielină
2. teaca Schwann
3. teaca Henle (acoperă și ultimile prelungiri ale neuronului)
- ultimile prelungiri ale neuronului se numesc butoni terminali care conțin vezicule cu mediatori chimici cu rol în trasmiterea impulsului nervos
Sinapsa: este legătura dintre neuroni și este formată din:
1. neuron presinaptic (buton terminal)
2. spațiu (fantă sinaptică)
3. neuron postsinaptic (dendrită sau corp celular)
Celulele gliale:
- sunt în număr de 10 ori mai mare decat neuronii
- au forme și mărimi diferite
- se divid intens
- funcții: sinteză de mielină, hrănirea neuronilor, fagocitoza neuronilor distruși, susținere
STRUCTURA ȘI FUNCȚIILE FUNDAMENTALE ALE ORGANISMELOR
FUNCȚII DE NUTRIȚIE
NUTRIȚIA AUTOTROFĂ
FOTOSINTEZA
* Definiție: fotosinteza este procesul prin care se sintetizează substanțe organice din substanțe anorganice (CO2, H2O, săruri minerale) cu ajutorul luminii captată de pigmenții asimilatori și cu eliberare de O2
*Ecuația fotosintezei:
CO2 + H2O + săruri minerale → substanțe organice + O2↑
Organul vegetal specializat în fotosinteză este frunza
* Etapele fotosintezei:
1. faza de lumină
- necesită prezența luminii
- cea mai importantă reacție este fotoliza apei (descompunerea apei în H2 și O2)
- O2 este eliberat în atmosferă și provine din apă
- H2 va fi utilizat pentru sinteza unei substanțe numite NADP care va îngloba energie; de asemenea se sintetizează și ATP care va îngloba energie
2. faza de întuneric
- nu necesită prezența luminii, energia este dată de ATP și NADP
- constă într-o serie de reacții ciclice în care H2 și CO2 sunt fixați până la substanțe organice
* Pigmenții asimilatori:
- sunt localizați în grana cloroplastului
- tipuri: clorofilă a și b ( verde), caroten (portocaliu) și xantofilă (galben)
* Importanța fotosintezei:
- este sursă principală de substanțe organice
- menținerea constantă a atmosferei
- sursă de materii prime, hrană și energie
- a dus la formarea combustibililor fosili
- stă la baza producției agricole și silvice
* Evidențierea procesului de fotosinteză:
1. procedee bazate pe evidențierea producerii O2
2. procedee bazate pe evidențierea consumului de CO2
3. procedee bazate pe evidențieea substanțelor organice sintetizate
NUTRIȚIA HETEROTROFĂ
Nutriția saprofită: este caracteristică organismelor care trăiesc pe seama altor organisme intrate în descompunere
- este întălnită la ciuperci care absorb diferite substanțe organice dizolvate în apă sau descompun substanțe organice
Importanța organismelor saprofite:
- descompun resturi organice în minerale care sunt redate mediului (circuitul elementelor în natură și igenizarea mediului)
- unele saprofite descompun poluanți cum ar fi petrolul și masele plastice
- unele produc antibiotice: de exemplu penicilina produsă de mucegaiul verde - albăstrui
Nutriția parazită: este caracteristică organismelor care trăiesc pe seama altor organisme vii , producându-le anumite modificări datorită toxinelor eliberate
- bolile produse de ciuperci se numesc micoze (de ex: tricofița - boală de piele)
- plantele parazite își pierd clorofila, devin albicioase și își extrag substanțele organice din alte plante cu ajutorul haustorilor (de ex: cuscuta = torțelul, lupoaia, muma pădurii)
NUTRIȚIA SIMBIONTĂ
Lichenii= simbioză dintre o algă verde unicelulară și o ciupercă; alga face fotosinteză și furnizează substanțe organice, iar ciuperca absoarbe din sol apă și săruri minerale
DIGESTIA LA ANIMALE
Digestia = cuprinde transformarea alimentelor în nutrimente (absorbite în sânge și transportate la celule și țesuturi)
Digestia poate fi:
1. intracelulară
- se formează la nivelul vacuolelor digestive care se formează prin fagocitoză (înglobarea unor substanțe solide) și pinocitoză (substanțe lichide)
- se întălnește la protozoare, spongieri și celenterate, iar la animalele superioare se menține ca funcție de apărare prin leucocite
2. extracelulară - se realizează la nivelul tubului digestiv
SISTEMUL DIGESTIV LA MAMIFERE
Este format din tubul digestiv (cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subțire, intestin gros) și glande anexe (salivare, ficat, pancreas)
1. Cavitatea bucală:
- este zona de recepție a hranei
- aici se află dinții (incisivi, canini, premolari și molari) și limba (organ muscular cu rol de masticație și deglutiție)
Digestia bucală= totalitatea transformărilor mecanice, fizice și chimice care duc la formarea bolului alimentar (alimentele sunt mărunțite cu ajutorul dinților și îmbibate cu salivă)
- saliva conține apă, mucus, ioni minerali, lizozim (substanță bactericidă) și amilază salivară = ptialina ( enzimă care hidrolizează amidonul preparat până la dextrine și maltoză)
- bolul alimentar este înghițit prin fenomenul de deglutiție
2. Faringe = este componentă comună a sistemului digestiv și respirator
3. Esofag = este un tub care leagă faringele de stomac, se deschide în stomac prin orificiul cardia
4. Stomac
- e localizat în partea superioară a cavității abdominale sub diafragmă și comunică cu esofagul prin orificiul cardia și cu intestinul subțire (duoden) prin orificiul piloric
- majoritatea mamiferelor au stomac unicameral, excepție rumegătoarele care au stomac tetracameral (ierbar, ciur, foios, cheag = stomac propriu-zis)
Digestia gastrică: bolul alimentar ajuns în stomac este supus acțiunii sucului gastric (apă, mucus, ioni minerali, HCl, enzime)
Tipuri de enzime:
a. pepsina (hidrolizează proteinele în albumoze și peptone), pepsina este activată de HCl
pepsinogen → pepsină
(inactiv) (activă)
b. labferment (coagulează laptele în prezența ionilor de Ca2+)
c. lipază gastrică (hidrolizează grăsimile în acizi grași și glicerol)
HCl - activează pepsinogenul și impiedică dezvoltarea germenilor din stomac
În stomac se formează chimul gastric care trece fracționat prin orificul piloric în intestinul subțire.
5. Intestinul subțire
- este cel mai lung segment al tubului digestiv (este scurt la carnivore, mediu la omnivore și lung la erbivore)
- este format din duoden (porțiune fixă în care se află pancreasul) și jejun și ileon (intestin liber care prezintă anse duodenale)
- mucoasa intestinului prezintă vilozități intestinale (în formă de deget care au o bogată rețea de capilare și un vas limfatic central pentru preluarea substanțelor absorbite)
Digestia intestinală
- în intestinul subțire se varsă bila (secretată de ficat), sucul pancreatic (secretat de pancreas) și sucul intestinal (secretat de mucoasa intestinală)
Bila :
1. săruri biliare - emulsionează grăsimile
2. pigmenți biliari - dau culoare fecalelor și urinei
3. colesterol și lecitină - asigură absorbția grăsimilor
- nu conține enzime
Sucul pancreatic:
1. enzime proteolitice (tripsină, chemotripsină, carboxipeptidază, elastază, colagenază) - hidrolizează proteinele până la oligopeptide chiar aminoacizi
2. lipază pancreatică - hidrolizează grăsimile în acizi grași și glicerol
3. amilază pancreatică - transformă amidonul crud până la maltoză
Sucul intestinal:
1. enzime proteolitice (oligopeptidaze) - hidrolizează oligopeptidele până la aminoacizi
2. enzime lipolitice (lipază intestinală) - hidrolizează lipidele până la acizi grași și glicerol
3. enzime glicolitice (dizaharidaze): maltază, lactază, zaharază - degradează dizaharidele (maltoză, lactoză, zaharoză) până la monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză)
Produșii finali ai digestiei (nutrimente) sunt:
1. aminoacizi - rezultate din proteine
2. monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză) - rezultate din glucide
3. acizi grași și glicerol - rezultate din lipide
În final se formează chilul intestinal
Absorbția intestinală: reprezintă trecerea produșilor finali, a apei, ionilor minerali și vitaminelor din intestin în sânge
Adaptări ale mucoasei intestinale:
- suprafață mare de absorbție datorită unor cute ale mucoasei : valvule conivente (pliuri mari), vilozități intestinale și microvili la polul apical al celulelor intestinale
- grosimea mică a mucoasei
- vascularizația bogată
Resturile nedigerate + apă + ioni trec prin valvula ileo-cecală în intestinul gros
6. Intestinul gros:
- comunică cu cel subțire prin orificiul ileo- cecal
a) cecum - cu apendice
b) colon (ascendent, transvers, descendent, sigmoid)
c) rect - cu orificiul anal
-intestinele sunt suspendate de peretele abdominal prin peritoneu
La nivelul lui se formează materiile fecale în urma unor procese de fermentație, putrefacție, a absorbției apei
Glandele anexe:
a) glande salivare
b) ficatul (cea mai mare glandă din corp, localizat în dreapta stomacului sub diafragm, secretă sucul biliar care se varsă în duoden)
c) pancreasul (situat sub stomac, secretă sucul pancreatic care se varsă în duoden)
RESPIRAȚIA
Definiție: este procesul prin care substanțele organice sunt degradate prin oxidare (ardere) la nivel celular cu producere de energie.
Tipuri de respirație: aerobă și anaerobă
1. Respirația aerobă: în prezența O2
- constă în oxidarea substanțelor organice (ardere) până la CO2, H2O și energie (în cantitate mare)
Ecuația:
substanțe organice + O2 → CO2 + H2O + energie
- energia este înmagazinată în molecule de ATP
- respirația aerobă este opusul fotosintezei și se desfășoară în mitocondrii
2. Respirația anaerobă: în lipsa O2
- constă în oxidarea parțială a subsranțelor organice rezultând un produs intermediar, CO2 și energie (în cantitate mai mică)
Ecuație:
substanța organică A → substanța organică B + CO2 + energie
- este întâlnită la ciuperci, bacterii și în țesutul plantelor superioare
- la microorganisme respirația anaerobă se numește fermentație
Tipuri de fermentații:
1. Fermentația alcoolică - constă în transformarea glucozei în alcool etilic și CO2 în prezența unor ciuperci (drojdii), de ex: drojdia de bere, drojdia vinului
Aplicații : fabricarea pâinii și obținerea alcoolului
2. Fermentația acetică: (în prezența O2) - constă în transformarea alcoolului etilic în acid acetic cu ajutorul unor bacterii de genul Acetobacter, Mycoderma aceti
Aplicații : are rol în obținerea oțetului,murături
3. Fermentația lactică: - constă în transformarea 1 moleculă de glucoză în 2 molecule de acid lactic în prezența unor bacterii de genul Lactobacillus sau Streptoccocus lactis
Aplicații : obținerea brânzeturilor, iaurturilor, a laptelui acru
RESPIRAȚIA LA PLANTE
Procedee de evidențiere a respirației celulare:
1. Procedee bazate pe consumul de O2
2. Procedee bazate pe eliminarea de CO2
3. Procedee bazate pe consumul de substanțe organice
SISTEMUL RESPIRATOR LA MAMIFERE
Sistemul respirator este format din:
A. căi respiratorii extrapulmonare (cavități nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii)
B. plămâni
A. Căi respiratorii:
1. Cavițăți nazale - sunt căptușite cu mucoasa nazală ( produce mucus, umezește aerul, are fire de păr ce rețin particulele străine și are o rețea de vase cu rol în încălzirea aerului)
2. Faringele: aici se întretaie calea digestivă și calea respiratorie
3. Laringele : are un cartilaj în formă de frunză (epiglotă) care acoperă glota; are coarde vocale
4. Traheea: are inele cartilaginoase suprapuse care o mențin deschisă
5. Bronhii : provin din ramificarea traheei, pătrund în plămâni unde se ramifică, ultimele ramificații se numesc bronhiole care se termină cu sacii alveolari
B. Plămâni:
- sunt așezați în cavitatea toracică
- sunt acoperiți cu 2 pleure între care se află o peliculă de lichid (pleura externă aderă la cutia toracică iar cea internă la plămâni)
- sunt formați din lobi, segmente lobuli
- sacii alveolari conțin alveolele pulmonare
Alveola pulmonară = reprezintă unitatea de structură și funcție a plămânului
- epiteliul alveolei + epiteliul capilarului = peretele alveolo- capilar (permite schimburile gazoase: O2 spre sânge, CO2 spre alveolă)
Ventilația pulmonară: inspirația + expirația
Inspirația:
- volumul cutiei toracice crește, presiunea aerului din plămâni scade, aerul pătrunde în plămâni
- se contractă 2 mușchi: diafragmul și mușchii intercostali externi
Expirația:
- volumul cutiei toracice scade, presiunea aerului din plămâni crește, aerul este eliminat din plămâni
- mușchii inspiratori se relaxează
În inspirația forțată:
- acționează mușchii inspiratori suplimentari și se contractă mușchii expiratori
VC = volum curent
VIR = volum inspirator de rezervă
VER = volum expirator de rezervă
VR = volum rezidual
CV = capacitate vitală
CPT = capacitate pulmonară totală
CV= VC + VIR + VER
CPT= CV + VR
La om VC = 500 ml
VIR = 1300 - 1500ml
VER = 1300 - 1500ml
VR = 1000 - 1500ml
CV - poate fi măsurată cu spirometru
Boli ale sistemului respirator: bronșită, laringită, astmul bronșic, pneumonia, TBC (manual pag 48)
CIRCULAȚIA
Circulația la plante
- organele vegetale cu funcție de transport sunt rădăcina și tulpina
Absorția apei și a sărurilor minerale:
- plantele acvatice absorb apă prin tot corpul
- plantele terestre absorb apă și săruri minerale din sol cu ajutorul perișorilor absorbanți de la nivelul rădăcinii
- apa este absorbită prin fenomenul de osmoză
- sărurile minerale sunt absorbite prin fenomenul de difuziune
Circulația sevei brute:
Seva brută = apă + săruri minerale (circulă de la rădăcină în tot corpul plantei prin vase conducătoare lemnoase; seva circulă continuu
Ascensiunea sevei brute prin vasele lemnoase este produsă de 2 forțe:
1. presiunea radiculară (mecanism activ)
2. forța de sucțiune a frunzelor datorită transpirației (mecanism pasiv)
Circulația sevei elaborate:
Seva elaborată = apă + substanțe organice (circulă de la organele verzi - frunze în tot corpul plantei prin vase conducătoare liberiene ; seva circulă mai greu pentru că vasele au citoplasmă
Circulația la animale
Mediul intern la mamifere
Mediul intern = totalitatea lichidelor din corpul animalelor aflate în afara celulelor
Componentele mediului intern: sânge, limfă, lichid interstițial (dintre
celule)
Sângele:
1. plasmă (55-60%) → apă 90%
→ substanțe organice 9%
→ substanțe anorganice 1%
2. elemente figurate (40-45%)
Elementele figurate:
1. Eritrocite = hematii = globule roșii
- celule fără nucleu
- au formă de lentilă biconcavă
- conțin hemoglobină cu Fe
- rol: transport al gazelor respiratorii: CO2, O2
2. Leucocite = globule albe
- celule cu nucleu
- au forme diferite și emit pseudopode
- rol: în imunitate și apărarea organismului (unele acționează prin fagocitoză iar altele numite limfocite produc anticorpi)
3. Trombocite:
- sunt cele mai mici elemente figurate
- sunt fragmente celulare cu citoplasmă și membrană fără nucleu
- rol: în coagularea sângelui prin formarea cheagului de sânge (trombus)
Sistemul circulator la mamifere
Sistemul circulator la mamifere este format din:
A. inima
B. vase de sânge: artere, vene, capilare
A.Inima:
- este situată în cavitatea toracică între cei 2 plămâni
- este un organ musculos
- este formată din 2 atrii separate de un sept interatrial și 2 ventricule separate de un sept interventricular
- atriile comunică cu ventriculele prin orificiile atrio-ventriculare prevăzute cu valvule
Peretele inimii: - are 3 straturi concentrice:
1. endocard (stratul intern) - epiteliu foarte subțire
2. miocard (mușchiul inimii) - conține un țesut excitoconductor care determină bătăile ritmice ale inimii
3. epicard (membrană subțire) - este foița internă a pericardului care acoperă inima (pericardul este format din 2 foițe între care se află o peliculă de lichid)
Tipuri de valvule:
1. valvule atrio- ventriculare (la baza orificiilor atrio-ventriculare)
a) tricuspidă (dreapta)
b) bicuspidă (stânga) = valvă mitrală
rol: - permite sângelui să treacă numai din atrii în ventricule
2. valvule semilunare (sigmoide) - aspect de cuib de rândunică la baza arterelor mari: artera aortă și artera pulmonară
rol: nu permit sângele să se întoarcă în inimă
Vascularizația inimii: este asigurată de arterele și venele coronare
B. Circulația sângelui prin vasele de sânge
La mamifere circulația este dublă ( marea și mica circulație), completă (sângele cu O2 nu se amestecă cu sângele cu CO2) și închisă (sângele circulă prin vase de sânge)
Vasele care pleacă de la inimă se numesc artere și pleacă din ventricule: artera aortă - din VS și artera pulmonară - din VD.
Vasele care vin la inimă se numesc vene și vin la inimă în atrii: venele cave - ajung în AD și venele pulmonare - ajung în AS
Partea stângă a inimii are sânge cu O2 iar partea dreaptă a inimii are sânge cu CO2
Marea circulație - are loc între inimă și corp (celule și țesuturi)
Vasele de sânge: artera aortă (O2) și venele cave (CO2)
VS→ artera aortă (O2) → corp → venele cave (CO2) → AD → VD
Mica circulație - are loc între inimă și plămâni
Vasele de sânge: artera pulmonară (CO2) și venele pulmonare (O2)
VD → artera pulmonară (CO2) →plămâni → venele pulmonare (O2) → AS→ VS
Capilarele = vase mici, subțiri care fac legătura între artere și vene, au un singur strat de celule la nivelul cărora se realizează schimburile de gaze și substanțe dintre sânge și celule
Boli ale sistemului circulator la om sunt: varicele, ateroscleroza, hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, accidentul vascular (manual pag.64)
EXCREȚIA
Definiție: este procesul prin care se elimină substanțe rezultate din metabolism ( de ex: uree), substanțe în exces (de ex: apa), substanțe străine (de ex: alcool, medicamente), substanțe cu rol de semnal chimic (de ex: nectar, parfum)
Excreția la plante
La plante apa este eliminată sub formă de vapori prin transpirație sau sub formă de picături prin gutație (din apa absorbită de plante 1% este folosită în fotosinteză iar restul se elimină prin transpirație și gutație)
Transpirația:
- evaporarea apei se realizează la nivelul frunzelor (9/10 prin stomate la nivelul stomatelor și 1/10 prin cuticulă)
- Stomatele: sunt formate din 2 celule reniforme, ostiola și celulele anexe
- la lumină stomalele sunt deschise, iar la întuneric celulele stomatice se închid și astfel limitează pierderea de apă
Eliminarea de apă este necesară pt. că:
- asigură ascensiunea sevei brute
- împiedică supraîncălzirea plantelor
- ostiolele deschise asigură schimbul de gaze
Sistemul excretor la mamifere
Este format din:
A. rinichi
B. căi urinare (uretere, vezica urinară, uretră)
Rinichi:
- sunt în număr de doi, localizați în partea dorsală a cavității abdominale de o parte și de alta a coloanei vertebrale
- au formă de bob de fasole
- sunt acoperiți cu o capsulă cu rol de apărare
În secțiune longitudinală se observă:
1. zona corticală la exterior
2. zona medulară la interior
- în zona medulară se observă 7 -14 piramide renale Malpighi care se deschid în calice (mari și mici) acestea se deschid în bazinet (pelvis renal), acestea în uretere
Unitatea de structură și funcție a rinichiului este nefronul (la om există 2 milioane de nefroni)
Structura nefronului:
A. corpuscul renal:
- capsula renală Bowmann
- glomerul vascular(ghem de vase)
B. tub urinifer:
- tub contort proximal
- ansa Henle
- tub contort distal - se deschide în tubul colector (unde se deschid mai mulți nefroni)
Formarea urinei - se realizează prin 3 procese
1. Ultrafiltrarea glomerulară
- are loc la nivelul glomerulului vascular între sângele din capilare și capsula Bowmann, se formează urina primară în cantitate mare (180l/zi)
2. Reabsorbția tubulară
- are loc la nivelul tubului urinifer și constă în trecerea unei mari cantități de apă și alte substanțe din lumenul tubului în sânge
3. Secreția tubulară
- are loc la nivelul tubului urinifer și constă în trecerea unor substanțe din peretele tubului în lichidul din tub, se formează astfel urina finală (1,5l/zi)
Boli ale sistemului excretor la om: litiaza urinară, insuficiența renală acută (manual pag 70)
FUNCȚII DE RELAȚII
SENSIBILITATEA
Mișcarea și sensibilitatea la plante
Sensibilitatea = este proprietatea organismelor de a reacționa la informații din mediu
La plante există două tipuri de mișcări:
1. pasive (fără consum de energie) - de ex: răspândirea fructelor și semințelor
2.active ( cu consum de energie): tactisme, tropisme, nastii
A.Tactisme: sunt mișcări orientate ale celulelor mobile
-ex: deplasarea gameților masculini spre cei feminini (chimiotactism pozitiv)
B. Tropisme: sunt mișcări ale organelor vegetale realizate prin curburi și orientate în direcția stimulului
Clasificare:
1. geotropism (stimulul este forța gravitațională), ex: rădăcina are geotropism pozitiv și tulpina negativ
2. fototropism (stimulul este lumina), ex: rădăcina are fototropism negativ și tulpina pozitiv - ex: floarea soarelui are fototropism pozitiv
3. chimiotropism (stimulul este reprezentat de substanțe chimice)
4. hidrotropism (stimulul este reprezentat de apă)
3 și 4 - ex: orientarea rădăcinilor spre sursa de substanțe și apă
C. Nastii : sunt mișcări neorientate, nu depind de stimul ci de intensitatea lui
Clasificare:
1. fotonastii (ex: deschiderea florilor de zorele la lumină, a florilor de regina nopții la întuneric și închiderea inflorescențelor păpădiei la întuneric)
2. termonastii (deschiderea florilor de lalea la căldură)
3. seismonastii = mecanonastii (atingerea florilor de mimoză și măcrișul iepurelui)
SENSIBILITATEA LA ANIMALE
ORGANE DE SIMȚ LA MAMIFERE
OCHIUL
Este alcătuit din:
I. învelișuri (tunici)
II. aparat optic (medii transparente)
III. sistem receptor (retina)
I. Învelișuri (tunici)
1. Tunica externă - delimitează posterior sclerotica (opacă) și anterior corneea (transparentă)
2. Tunica medie este formată din:
a. coroidă (membrană pigmentară cu vase de sânge cu rol de hrănire a ochiului)
b. corpul ciliar (mușchiul ciliar și procesele ciliare)
c. iris cu pupilă
3. Tunica internă - retina
Retina:
- este formată din 10 straturi de celule, cele mai importante sunt stratul celulelor fotosensibile (fotoreceptori) - transformă energia luminii în impulsuri nervoase:
a) celulele cu conuri (pentru vederea diurnă, colorată)
b) celulele cu bastonaș (pentru vederea nocturnă)
- pe retină se află 2 pete: pata galbenă (are o mică adâncitură foveea centralis unde se formează imaginea) și pata oarbă (pe unde iese nervul optic)
II. Aparatul optic ( mediile transparente ale ochiului)
1. cornee transparentă
2. umoare apoasă (în fața cristalinului)
3. cristalinul (este lentilă biconvexă )
4. umoarea sticloasă = umoarea vitroasă = corp vitros (în spatele cristalinului și are aspect de gel)
Toate aceste componente funcționează ca o lentilă convergentă și au rolul de a focaliza pe retină razele luminoase unde se formează o imagine reală, mai mică și răsturnată a obiectului privit
Defecte de vedere:
1. Miopia
- nu vede bine la distanță
- imaginea se formează în fața retinei
- cauza: forma prea alungită a globului ocular sau puterea prea mare de refracție a cristalinului
- se corectează cu lentile divergente (biconcave)
2. Hipermetropia
- nu vede bine de aproape
- imaginea se formează în spatele retinei
- cauza: este determinată de turtirea globului ocular sau puterea prea mică de refracție a cristalinului
- se corectează cu lentile convergente (biconvexe)
3. Astigmatism
- cauza: cristalinul nu are suprafața perfect sferică și nu focalizează corect razele luminoase
- se corectează cu lentile cilindrice
4. Strabismul
- nu ține de sistemul optic, ci de mușchii globului ocular
- cauza: unul din mușchii externi care rotesc globul ocular poate fi mai puternic și din această cauză axele cele doi ochi nu sunt paralele
- se corectează chirurgical sau cu ochelari care să orienteze ochiul afectat în direcția corectă
URECHEA
Este alcătuit din 3 regiuni:
1. Urechea externă - este formată din pavilionul urechii și conductul auditiv extern
2. Urechea medie - comunică cu urechea externă prin timpan, cu urechea internă prin fereastra ovală și rotundă și cu nazofaringele prin trompa lui Eustachio (urechea conține aer)
- în urechea medie se află un lanț articulat de 3 oscioare: ciocan, nicovală, scăriță
3. Urechea internă
- este formată din:
a) labirint osos: vestibul osos, melc osos și 3 canale semicirculare osoase
b) labirint membranos: vestibul membranos (utricula și sacula), melc membranos (canal cohlear) și 3 canale semicirculare membranoase
Labirintul osos este plin cu un lichid perilimfă iar cel membranos cu endolimfă
În urechea internă se află receptorii (mecanoreceptori):
- auditivi (pt auz) - se găsesc în melcul membranos
- vestibulari (pt. echilibru) - se găsește în cele 3 canale semicirculare membranoase și vestibulul membranos
Mecanismul auzului: undele sonore sunt captate de pavilionul urechii și sunt conduse prin conductul auditiv extern până la membrana timpanului care vibrează, vibrațiile se transmit prin lanțul de oscioare (care amplifică sau diminuează sunetele) spre membrana ferestrei ovale, de aici vibrațiile se transmit prin lichidele din urechea internă până la melcul membranos unde sunt excitați cilii celulelor auditive care se îndoaie și determină inițierea unor potențiale de acțiune care se transmit prin nervul auditiv până la creier unde se formează senzația de auz.
Deficiențe de auz:
Surditatea:
- cauza: spargerea timpanului, afecțiuni apărute la nivelul urechii medii sau interne, leziuni ale nervului auditiv sau ale centrului nervos din creier
PIELEA
Structură: epidermă, dermă, hipodermă
Funcții: protecție mecanică și biologică, izolare termică, reglarea temperaturii , excreție (prin transpirație), organ de simț
- conține recepori: tactili, termici, de durere, pentru vibrații, pentru presiune (aceștia culeg informații și le transmit prin fibre nervoase centrilor superiori - măduvă și creier)
LIMBA
- mucoasa limbii conține receptori tactili, termici, pentru durere dar și receptori gustativi (chemoreceptori) care se găsesc în mugurii gustativi care sunt grupați în papile gustative ( caliciforme, fungiforme, filiforme, foliate)
Un mugure gustativ este format din: celule de susținere și celule chemosensibile cu cili
- omul percepe 4 gusturi: dulce, acru, amar, sărat
- rolul gustului: alegerea hranei, evitarea unor substanțe nocive, declanșarea unor reflexe digestive
NASUL (mucoasa olfactivă)
- nasul cuprinde în interior cavități nazale căptușite cu mucoasa olfactivă care conține receptorii olfactivi (chemoreceptori)= neuroni bipolari (dendritele proemină prin mucusul ce acoperă mucoasa olfactivă iar axonii fac sinapsă în bulbii olfcactivi și formează nervul olfactiv
- mirosul este dat de diferite substanțe odorante dizolvate în mucusul secretat de mucoasa olfactivă
- rolul mirosului: detectarea diferitelor substanțe din mediu
SISTEMUL NERVOS LA MAMIFERE
Clasificare:
A. După așezare
- SN central (SNC) : măduva spinării, creier
- SN periferic (SNP) : ganglioni și nervi
B. După funcție
- SN somatic (al vieții de relație) - care integrează organismul în mediu
- SN vegetativ (al vieții vegetative) - care reglează activitatea organelor interne
La baza SN stă actul reflex care are ca suport anatomic arcul reflex
Actul reflex (reflexul) = este reacția de răspuns al organismului la acțiunea unui stimul
- receptori: recepționează stimulii și îi transformă în influx nervos
- cale aferentă(senzitivă): conduce influxul nervos de la receptori - centrul de comandă
- centrii nervoși: primesc informații și transmit comenzi către organele efectoare
- cale eferentă(motorie): conduce informații de lacentrul nervos la efectori
- efectori: mușchi și glande
Măduva spinării
Localizare: în canalul vertebral
Structură: în secțiune transversală se observă substanța cenușie (la interior) și substanța albă (la exterior)
1.substanța cenușie
- are forma literei H sau fluture
- este alcătuită din corpii neuronilor și formează coarne
2. substanța albă
- are forma unor coloane longitudinale
- conține axonii neuronilor grupați în fascicule și formează cordoane
Funcțiile măduvei spinării:
I. Funcția reflexă - prin substanța cenușie
II. Funcția de conducere - prin substanța albă
I. Funcția reflexă (reflexe): somatice și vegetative
A. Reflexe somatice :
1. Monosinaptice - arcul reflex are 2 neuroni (o sinapsă), unul senzitiv în ganglionul senzitiv și altul motor în substanța cenușie
ex: reflex rotulian, ahilean, bicipital, tricipital
2. Polisinaptice - arcul reflex are cel puțin 3 neuroni (cel puțin două sinapse), unul senzitiv, unul motor și între ei unul sau mai mulți neuroni de asociație)
ex: reflexul de flexie (apărare)
B. Reflexe vegetative:
ex: reflex de micțiune, defecație, sexuale, cardiace
II. Funcția de conducere:
- se realizează prin substanța albă prin căi de conducere:
1. ascendente (senzitive) - urcă de la măduvă la creier
2. descendente ( motorii) - coboară de la creier la măduvă
3. de legătură (între etajele măduvei)
Nervii spinali
- fac legătura dintre centrii nervoși din măduvă cu receptorii și efectorii
- de la măduvă pleacă 31 de perechi de nervi spinali
Un nerv conține:
1. rădăcina posterioară (dorsală) - este senzitivă și conține ganglionul spinal
2. rădăcina anterioară (ventrală) - este motorie
3. trunchiul nervului (mixt) - format prin unirea rădăcinii anterioare și posterioare
4. ramuri: dorsală, ventrală, comunicantă albă, comunicantă cenușie, meningeală
ENCEFAL (CREIER)
Localizare: în cutia craniană
Structură: trunchi cerebral, cerebel, diencefal, emisfere cerebrale
Trunchi cerebral:
Formă: de trunchi de piramidă și se află în continuarea măduvei
Alcătuire externă: bulbul rahidian, puntea Varolio, mezencefal
Alcătuire internă:
- substanța cenușie este fragmentată în nuclei înconjurați de substanța albă
Tipuri de nuclei:
1. nuclei senzitivi: primesc impulsuri de la organele de simț
2. nuclei motori: comandă mișcările tuturor mușchilor
3. nuclei vegetativi: sunt centrii unor reflexe vegetativi - ex: reflex salivar, lacrimal, gastrosecretor, respirator
4. nuclei proprii - ex: substanța neagră, nucleul roșu (rol în reglarea tonusului muscular)
- substanța albă - situată și la interior și la exterior cu rol în conducerea impulsurilor nervoase
Cerebelul:
Localizare: este situat dorsal de trunchiul cerebral
- este legat de trunchiul cerebral prin 3 perechi de pedunculi cerebeloși (superiori, mijlocii, inferiori) formați din substanță albă
Alcătuire externă: este format din 2 emisfere cerebeloase unite printr-o porțiune mediană numită vermis
Alcătuire internă:
- Substanța cenușie - formează la suprafața cerebelului scoarța cerebeloasă iar la interior nuclei
- Substanța albă - este dispusă la interior
Rolul: menținerea echilibrului și tonusului muscular
Diencefal:
Localizare: în continuarea trunchiului cerebral, fiind acoperit parțial de emisfere cerebrale
Alcătuire internă - substanța cenușie formează nuclei:
Talamusul: primesc impulsuri pe calea vizuală, auditivă, gustativă, tactilă, termică (nu și olfactivă)
Hipotalamusul - are funcții vegetative:
- reglarea temperaturii corpului
- reglarea senzației de foame/sete
- emoții
- activitate sexuală
- ritmul somn/veghe
Emisfere cerebrale:
Localizare: sunt cele mai voluminoase situate la partea superioară a encefalului
- sunt separate printr-un șanț emisferic și unite în partea bazală prin punți de substanță albă
- emisferele sunt împărțite în lobi: frontal, occipital, 2 temporali, 2 parietali
- suprafața emisferelor prezintă șanțuri care formează circumvoluțiuni cerebrale
- substanța cenușie formează la exterior scoarța cerebrală și ganglionii bazali (corpii striați) cu rol în reglarea poziției și a mișcărilor
- în scoarță au fost identificate 3 tipuri de arii:
1. arii senzitive: vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă (aici se formează senzații)
2. arii motorii: comandă mișcări voluntare
3. arii de asociație: prelucrează informații complexe (de ex: scris, citit)
Boli ale sistemului nervos: Boala Parkinson, Paralizia, Epilepsia, Scleroza în plăci (manual pag 87)
LOCOMOȚIA LA ANIMALE (MAMIFERE)
Deplasarea în mediul terestru - după modul cum calcă pe sol mamiferele se clasifică în:
1. plantigrade - calcă pe toată talpa (ex: arici, urs, om)
2. digitigrade - calcă pe degete (ex: feline, canide)
3. unguligrade - calcă pe vârful degetelor protejate de copită (ex: porc, oaie, cal) - se observă reducerea numărului de degete și alungirea lor care măresc viteza de deplasare
Deplasarea în mediul acvatic - prezintă membre foarte reduse, forma corpului este hidrodinamică, locomoția se bazează pe ondularea corpului (ex: foca, delfinul)
Deplasarea în mediul aerian (ex: liliac) - prezintă adaptări specifice:
- prezintă falange lungi și subțiri care susțin membrana aripii
- oasele sunt ușoare
- sternul este mărit și pe el se inseră mușchii pectorali care mișcă aripile
Sistemul locomotor la mamifere este format din:
- sistemul osos - componentă pasivă
- sistemul muscular - componentă activă
Sistemul osos la om
Scheletul corpului:
I. Scheletul capului: neurocraniu (cutia craniană), viscerocraniu (oasele feței)
II. Scheletul trunchiului
1. coloană vertebrală
2. coaste
3. stern
stern + coaste + coloana vertebrală (porțiunea toracică) = cutia toracică
III. Scheletul membrelor:
A. Membrul superior:
1. centura scapulară: claviculă, omoplat (scapulă)
2. membru propriu-zis: braț (humerus), antebraț (radius, ulna), mână (carpiene, metacarpiene, falange)
B. Membrul inferior:
1. centura pelviană - 2 oase coxale
2. membru propriu-zis: coapsă (femur), gambă (tibie și fibulă), picior (tarsiene, metatarsiene, falange)
La om scheletul este adaptat la locomoția bipedă:
- apare curbura plantară (scobitura din talpă)
- se lungesc oasele coapsei și ale gambei
- se lărgește centura pelviană
- coloana vertebrală are forma litere S (asigură elasticitatea)
Sistemul muscular la om
Mușchii scheletici se împart:
1. mușchii capului - mimicii
2. mușchii gâtului - sternocleidomastoidian
2. mușchii trunchiului - marele pectoral, dințați, drepți abdominali, trapez, marele dorsal
3. mușchii membrelor anterioare
a. umăr - deltoid
b. braț - biceps, triceps
c. antebraț - flexori și extensori
d. mână
4. mușchii membrelor posterioare
a. centura pelviena - fesieri
b. coapsei - croitor, aductori, cvadriceps femural
c. gambei - gastrocnemieni
d. picior
FUNCȚIA DE REPRODUCERE
Definiție: este capacitatea organismelor de a da naștere la urmași asemănători cu părinții asigurăndu-se perpetuarea speciei
Reproducerea la plante
Reproducerea poate fi: asexuată și sexuată
Reproducerea asexuată (fără fecundație)
Se realizează prin:
A. spori (la mușchi, ferigi și se formează prin meioză)
B. organe vegetative
Tipuri de organe vegetative:
1. muguri - grâușor
2. tulpini modificate:
- stoloni (tulpini târâtoare) - căpșun
- rizomi (tulpini subterane) - mentă, iris
- tuberculi - cartof
- bulbi - lalea, zambilă, ceapă
3. separarea rădăcinilor tuberizate - dalie
4. tufe - bujor
Reproducerea asexuată poate fi realizată și prin alte metode:
1. butășirea - butașul este un fragment de organ vegetativ care se desprinde pentru a fi înrădăcinat: fragment de tulpină (viță de vie, trandafir, mușcată) sau fragment de frunză (mușcată, begonie)
2. marcotajul -înrădăcinarea unor fragmente care nu se despart de planta mamă (viță de vie)
3. altoirea - constă în îmbinarea a 2 plante: portaltoi (care are rădăcini) și altoiul (planta pe care vrem s-o înmulțim)
4. microbutășirea (constă în utilizarea unui fragment de meristem sau chiar a unei celule ca butaș)
Reproducerea sexuată la angiosperme
Organul de reproducere este floarea (ramură scurtă cu frunze metamorfozate și care va produce fructul și sămânța)
Structura florii hermafrodite la angiosperme:
1. peduncul (codiță)
2. receptacul (pe el sunt fixate elementele florale)
3. periant (înveliș floral):
- sepale (totalitatea lor formează caliciul)
- petale (totalitatea lor formează corola)
4. organe de reproducere
-bărbătesc - staminele (totalitatea lor formează androceul)
1 stamină: filament, conectiv și anteră (care conține 4 saci polinici în care se formează grăunciorul de polen)
- femeiesc - carpelele ( totalitatea lor formează gineceul)
1 carpelă este formată din stigmat, stil și ovar (care conține ovulele)
Florile pot fi: solitare sau grupate în inflorescențe
Funcțiile florii: florile produc fructe și semințe
Procese:
1. Formarea grăuncioarelor de polen - se realizează în sacii polinici ai anterelor prin meioză
2. Formarea sacului embrionar - se realizează în interiorul ovulului prin meioză
3. Polenizarea - constă în transportul grăuncioarelor de polen din anterele staminelor pe stigmatul florii
4. Formarea tubului polinic - grăuncioarele de polen ajunse pe stigmat germinează și formează un tub care înaintează spre ovul
5. Fecundația - se produce în sacul embrionar și este dublă:
1 spermatie + oosfera = zigot (celula ou) → embrion
1 spermatie + nucleul secundar = endosperm (albumen) - rol de hrănire a embrionului
SĂMÂNȚA
Sămânța - se formează din ovul și este format din:
1. tegument seminal ( protejează embrionul)
2. embrion - (rădăciniță, tulpiniță, muguraș și unul sau două cotiledoane)
3. albumen (endosperm) - țesut de rezervă bogat în amidon
FRUCTUL
Fructul - se formează din ovar
I. Fructe cărnoase:
- drupe simple (au o singură sămânță): cireș, prun, cais
- drupe compuse: mur, zmeur
- bace (au mai multe semințe): vița de vie, tomate
II. Fructe uscate:
A. Indehiscente (care nu se deschid)
- nuca: stejar, alun, fag
- achena: floarea soarelui, păpădie,chimen
- cariopsa: grâu, porumb, orz
- samara: frasin, paltin, ulm
B. Dehiscente (care se deschid)
- păstăi (se deschid în două): fasole, salcâm, mazăre
- silicve (se deschid în trei): rapiță, varză
- capsule - se deschid prin pori (mac), valve (crin)
III. Fructe false - la formarea fructelor participă și alte structuri
ex: măr, căpșun, măceș (partea comestibilă se formează din receptacul, fructul este de fapt loja semințelor de la măr și așa- zisele semințe de căpșun sau măceș)
REPRODUCEREA LA OM
A. Sistemul reproducător masculin
1. testicule (gonadă) - conțin tuburi seminifere în care se formează spermatozoizii prin meioză (celule sexuale haploide)
2. conducte genitale = tuburi care acumulează și conduc sperma
(spermatozoizi + lichid spermatic)
a. epididim
b. canalul deferent
c. canal ejaculator
d. uretră (cale urinară și genitală)
3.glandele anexe - vezicule seminale și prostată
4. organe externe: penis (organ copulator)
A. Sistemul reproducător feminin
1. ovarele (gonadă) - conțin foliculi ovarieni aflați în stadii diferite de evoluție, lunar un folicul ajunge la maturitate, are loc meioza și va produce un ovul; acesta va fi expulzat prin ovulație și va fi preluat de trompa uterină
2. conductele genitale - trompele uterine (aici are loc fecundația), ele comunică cu uterul
3. uterul - organ impar se deschide în vagin prin colul uterin, embrionul se fixează în mucoasa uterină prin fenomenul de nidație, în jurul embrionului se formează sacul amniotic plin cu lichid amniotic
Legătura dintre embrion și mamă se face prin placentă (între placentă și embrion este cordonul ombilical)
4. vagin (organ copulator)
5. glande anexe - glande mamare
6. organe externe - vulva
Boli cu transmitere sexuală: sifilisul, gonoreea, candidoza, SIDA (manual pg 104)
CLASA A IX A
CUPRINS:
I. Celula
II. Diviziune celulară
III. Ereditate și variabilitate
IV. Diversitatea lumii vii
I. CELULA - UNITATEA STRUCTURALĂ, FUNCȚIONALĂ ȘI GENETICĂ A LUMII VII
Tipuri de celule:
- procariote
- eucariote
Celula procariotă (pro= înainte , karion=nucleu)
- nu au nucleu prevăzut cu membrană nucleară
- se întâlnește la bacterii și alge albastre-verzi
Structură:
1. Membrana plasmatică (plasmalemă)
2. Perete celular- este peptido- glicanic format din mureină
3. Citoplasma- are doar ribozomi
4. Nucleoid- 1 cromozom = o moleculă de ADN circular difuz în citoplasmă
5. Mezozomi- se formează prin invaginarea membranei, ancorează ADN-ul și au rol în respirația celulară
6. Capsula - în exteriorul membranei
7. Cili și flageli - organite cu rol de mișcare
8.Plasmide - este materialul genetic independent de cromozomul bacterian
Celula eucariotă (eu= adevarat , karion=nucleu)
- au nucleu prevăzut cu membrană nucleară
- se întâlnește la protiste, fungi, plante și animale
Structură:
1. Membrană plasmatică (plasmalemă)
2. Perete celular - la plante și ciuperci
3. Citoplasma - cu organite celulare
4. Nucleu
1. Membrana plasmatică (plasmalema):
Structură:
Membrana este formată dintr-un strat dublu de fosfolipide și proteine ( bistrat fosfolipidic)
Fosfolipidele = cap hidrofil + coadă hidrofobă
Proteinele pot fi: transmembranare (traversează toată membrana), integrale(traversează parțial membrana) și periferice( atașate de membrană)
Aeastă structură a membranei se numește Modelul mozaic fluid
Rol:
- delimitează citoplasma
- dă formă celulei
-protejează mediul intern
- asigură transportul pasiv și activ al substanțelor
2. Peretele celular:
Structură:
-la ciuperci - este chitinos
-la plante- este polizaharidic format din celuloză, hemiceluloză și pectine
Peretele poate fi: primar și secundar(la plantele lemnoase pe fața internă a peretelui primar se pot depune anumite substanțe)
Rol:
- asigură poziția în spațiu a plantelorși rezistență la acțiunea unor factori mecanici din mediu
- permeabil pentru apă
3. Citoplasma: - cu organite celulare
Structură :
1. hialoplasma: lichid vâscos,incolor, semitransparent
2. citoschelet: rețea formată din filamente și tubuli cu rol de suport pt. organitele celulare
Rol:
- este sediul organitelor celulare
- la nivelul ei se desfășoară principalele funcții vitale
Organite celulare:
Reticulul endoplasmic (R.E)
Structură:
R.E este o rețea de canalicule, vezicule și cisterne ramificate în citoplasmă; face legătura dintre membrana plasmatică și membrana nucleului
Tipuri:
1. R.E neted(REN)
2. R.E rugos sau granular (RER sau REG)- are atașați ribozomi
Rol:
- R.E transportă substanțele în citoplasmă
-REN - sinteza lipidelor și metabolismul glicogenului
- REG sau RER - sinteza proteinelor
Dictiozomi ( Aparatul Golgi)
Structură:
Dictiozomii sunt săculeți aplatizați suprapuși ( cisterne) dilatați la capete înconjurați de vezicule și așezați în apropierea nucleului
Rol: secretor
Lizozomi:
Structură:
Lizozomii sunt corpusculi sferici (vezicule) delimitate de o membrană simplă și care conțin enzime hidrolitice (digestive); se găsesc în număr mare în leucocite și în celule îmbătrânite
Rol: digestia intracelulară (distrug particulele străine care intră în celulă și resturi de celule și țesuturi)
Ribozomi (granulele lui Palade)
Structură:
Ribozomii sunt liberi în citoplasmă sau atașați de RE formând RER sau REG.
Sunt formați din ARN ribozomal și proteine, nu au membrană
Rol: sinteza proteinelor
Vacuole
- sunt delimitate de o membrană simplă numită tonoplast
- totalitatea lor formează vacuomul
- în celulele vegetale tinere sunt numeroase, iar în cele imbătrânite se unesc și ocupă aproape toată celula
Structură:
Vacuolele sunt vezicule pline cu suc vacuolar- soluție de săruri minerale, glucide, acizi organici, enzime.
Rol:
-depozitează substanțe de rezervă, produși de metabolism, produși toxici
-au rol în circuitul apei
Centrozomul( centrul celular)
- este situat în apropierea nucleului, lipsește în neuron
Structură:
Centrozomul este format dintr-o zonă de citoplasmă densă în care se află 1-2 corpusculi cilindrici suprapuși numiți centrioli
Rol
- în diviziunea celulară- formarea fusului de diviziune
Mitocondriile
- sunt așezate în apropierea nucleului
- sunt numeroase în celule cu activitate intensă: celule hepatice, musculare
Structură:
1. membrană dublă: externă (netedă) și internă (pliată sub formă de criste mitocondriale care conțin enzime oxidoreducătoare)
2.matrix (matrice)- ADN, ARN, substanțe organice și anorganice
Rol: respirația celulară- producere de energie
Plastide
- sunt organite specifice celulelor vegetale și unor protiste (alge)
Clasificare:
1. Leucoplaste
- sunt lipsite de pigmenți
- se găsesc în rădăcini și tulpini tuberizate
Rol: au rol în depozitarea unor substanțe: amidon (amiloplaste), proteine (proteoplaste), lipide (oleoplaste)
2. Cromoplaste
- conțin pigmenți roșii, galbeni,portocalii
Rol: dau culoare petalelor, unor frunze, unor rădăcini-morcov
3. Cloroplaste
Structură:
1. membrană dubla: externă (netedă) și internă (pliată și formează tilacoide organizate în grană - aspect de monede de fișic unde se află clorofila)
2.stromă - ADN, ARN, enzime, incluziuni lipidice, amidon, ribozomi
Rol: fotosinteză
4. Nucleul
Structură:
a. membrană nucleară- dublă și cu pori (cea externă se continuă cu membrana R.E)
b. carioplasmă=nucleoplasmă formată din:
a. cariolimfă- soluție coloidală
b. cromatină- filamente lungi, încolăcite
*cromatina= șirag de mărgele format din proteine pe care se infășoară molecula de ADN
*1 filament de cromatină = 1cromozom spiralizat
c. 1-2 nucleoli- corpusculi denși lipsiți de membrană care conțin ADN, ARN, proteine și care au rol în sinteza proteinelor
Rol:
- coordonează activitatea celulară
- conține informația genetică pentru sinteza proteinelor
- transmiterea caracterelor ereditare
Acizii nucleici: ADN și ARN
-sunt formați din nucleotide.
-o nucleotidă este formată dintr-o bază azotată, un glucid și un radical fosforic
-mai multe nucleotide formează un lanț polinucleotidic
ADN= acidul dezoxiribonucleic
-se află în nucleu, mitocondrii, cloroplaste
-este format din 2 lanțuri(catene) polinucleotidice înfășurate ca o elice în jurul unui ax comun
- ADN-ul poate fi monocatenar sau bicatenar
- la procariote (bacterii) ADN-ul este dublu catenar circular
- la adenovirusuri este monocatenar
ARN= acidul ribonucleic
-se află în nucleu și citoplasmă
-are rol în sinteza proteinelor
-este format dintr-un lanț polinucleotidic
-ARN este materialul genetic la ribovirusurilor
Tipuri de ARN celular:
1. ARN mesager (ARNm) -copiază informația genetică a unei catene de ADN și o transferă la ribozomi care o traduc într-o secvența de aminoacizi.
2. ARN de transfer (ARNt)-transportă aminoacizii liberi din citoplasmă la locul sintezei proteice
3. ARN ribozomal (ARNr) -se află în ribozomi și are rol în sinteza proteinelor
Cromozomi:
- sunt structuri prezente în nucleu, vizibili în timpul diviziunii celulare
- reprezintă forma spiralizată a filamentului de cromatină
Tipuri de cromozomi:
1. cromozom de tip procariot = un cromozom= 1 moleculă de ADN circular
2.cromozom de tip eucariot ( mai mulți cromozomi) = ADN, ARN, mici cantități de lipide, ioni de Mg2+,Ca2+
- cromozomii corpului = autozomi
-cromozomii de sex (X și Y)= heterozomi
După numărul de cromozomi celulele se clasifică în:
a. celulele corpului = celule somatice=celule diploide - au număr dublu de cromozomi notat 2n
b.celulele reproducătoare = gameți = celule haploide - au număr redus la jumătate de cromozomi notat n
Cariotip= numărul, mărimea și forma cromozomilor caracteristice fiecărei specii
Cariotipul uman are 46 de cromozomi (23 de perechi):
- 44 autozomi(22 perechi)
- 2 hererozomi (X și Y): femeia are XX și bărbatul are XY
Structura cromozomului eucariot- cromozomul este format din 2 cromatide unite prin centromer
II. DIVIZIUNEA CELULARĂ
Diviziunea= este un proces prin care dintr-o celulă mamă se formează celule asemănătoare.
Diviziunea poate fi:
1. directă- amitoză
2. indirectă - mitoză și meioză
Diviziunea indirectă (cariochineză)
Ciclul celular= este timpul scurs de la formarea unei celule pană la următoarea ei diviziune
Ciclul celular= diviziunea propriu-zisă + interfaza
Interfaza= perioada de replicare a materialului genetic, cuprinde 3 perioade:
1. presintetică(G1)- are loc despiralizarea cromozomilor
2. sinteză(S) - are loc dublarea cantității de ADN
3. postsintetică (G2) -are loc sinteza unor proteine necesare fusului de diviziune și sinteza ATP-ului.
MITOZA (diviziunea mitotică)
- se desfășoară în celulele corpului (somatice)
- dintr-o celulă diploidă se formează 2 celule diploide identice
-se desfășoară în 4 faze: profază, metafază,anafază, telofază.
Profază:
- este faza cea mai lungă
- dispare membrana nucleară și nucleolii
- se individualizează cromozomi bicromatidici prin spiralizarea filamentului de cromatină
- se formează fusul de diviziune pe care se prind cromozomii prin centromer
- spre sfarșitul profazei cromozomii migrează spre partea centrală a fusului de diviziune
Metafază:
- cromozomii bicromatidici sunt maxim spiralizați și sunt așezați în mijlocul fusului formând placa metafazică.
- are loc clivarea (ruperea) longitudinală a cromozomilor și se formează cromozomi cu o singură cromatidă (monocromatidici)
Anafază:
- cromozomii monocromatidici migrează spre polii fusului de diviziune
Telofază:
- cromozomii monocromatidici ajunși la polii fusului se despiralizează
- se formează membranele nucleare și nucleolii
- dispare fusul de diviziune
După formarea celor doi nuclei, începe diviziunea citoplasmei(citochineza)și se formează un perete despărțitor care va împărți celula în două celule
Cele două celule rezultate intră în interfaza cand se dublează cantitatea de ADN
Importanța mitozei:
- generează celule pentru creșterea organismului
- furnizează celule pentru țesuturi rănite sau îmbătrânite
- dă naștere la clone (celule care pot reface fragmente sau întreg organismul)
- organismele unicelulare se pot înmulți asexuat generand descendenți identici cu părinții
MEIOZA (diviziunea meiotică)
- se desfășoară în celulele diploide din organele reproducătoare și duce la formarea celulelor reproducătoare asexuate (spori) și sexuate (gameți)
- dintr-o celulă diploidă se formează 4 celule haploide cu număr redus la jumătate de cromozomi
- se desfășoară în 2 etape: reducțională și ecvațională
I .Prima etapă - etapa reducțională:
- se desfășoară în 4 faze: profază I, metafază I, anafază I, telofază I
Profază I :
-este mai lungă decat profaza de la mitoză
-se individualizează cromozomi bicromatidici
- cromozomii bicromatidici omologi (de la mamă și tată) se unesc în perechi și formează cromozomi tetracromatidici = tetrade (are loc schimb de segmente cromozomale prin procesul de crossing-over și formează cromozomi recombinați)
Metafază I:
- tetradele sunt așezate în placa metafazică
- are loc clivarea(ruperea) longitudinală a cromozomilor și se formează cromozomi bicromatidici
Anafază I :
- cromozomii bicromatidici migrează spre polii fusului
Telofază I:
- cromozomii bicromatidici se despiralizează
- se reface membrana nucleară
- are loc diviziunea citoplasmei și apare un perete care împarte celule în două celule
Cele 2 celule intră intr-o interfază scurtă când nu se dublează cantitatea de ADN
II. A doua etapă- etapa ecvațională= mitoză obișnuită
- Cele 2 celule trec prin: profază II, metafază II, anafază II, telofază II
- În final se formează 4 celule cu număr redus la jumătate de cromozomi(gameți) care nu se mai divid, nu mai intră în interfază
Importanța meiozei:
- menține un număr constant de cromozomi pentru fiecare specie
- duce la apariția variațiilor individuale între membrii aceleiași specii
III. EREDITATEA ȘI VARIABILITATEA LUMII VII
1.CONCEPTE:
Genetica - este știința care studiază ereditatea și variabilitatea
Ereditatea - este capacitatea tuturor indivizilor de a avea o informație genetică pe baza căreia se transmit caractere la urmași.
Variabilitatea - propietatea indivizilor de a se deosebi între ei
- Caracterele se transmit prin intermediul factorilor ereditari(gene)
- În celulele corpului există gene pereche
Organisme homozigote: au factori ereditari de același fel
Organisme heterozigote: au factori ereditari diferiți (la acestea se manifestă factorul dominant, cel recesiv rămane ascuns)
EX:
a - gena pt ochi albaștrii
A - gena pt. ochi căprui
Gena A este dominantă asupra genei a(se scrie cu literă mare)
aa - ochi albaștii(homozigot)
AA - ochi căprui(homozigot) sau Aa - ochi căprui(heterozigot)
Genotip: reprezintă totalitatea factorilor ereditari sau genelor unui organism
Fenotip: reprezintă totalitatea însușirilor morfologice, fiziologice, biochimice ale unui individ rezultate din interacțiunea dintre genotip și mediu
AA,Aa, aa - genotip
ochi albaștrii, ochi căprui - fenotip
2.MECANISMELE TRANSMITERII CARACTERELOR EREDITARE
- fondatorul geneticii ca știință este Gregor Mendel care a elaborat primele legi ale eredității
- a făcut experiențe pe mazăre și a realizat încrucișări cu plante având caractere diferite
Hibridarea: este încrucișarea dintre indivizi care se deosebesc prin unul sau mai multe caractere
Legea I (Monohibridarea)
Monohibridarea: este încrucișarea dintre indivizi care se deosebesc printr-o pereche de caractere
Experiment 1:
A încrucișat mazăre cu bob neted(NN) cu mazăre cu bob zbărcit (zz) . În prima generație pe care a notat-o F1 a obținut numai plante cu bob neted.
-caracterul bob neted= caracter dominant
- caracterul bob zbacit =caracter recesiv pt că nu apare în prima generație
Experiment 2:
A autopolenizat plantele din F1. În a doua generație notată F2a obținut un raport de 75% bob neted la 25% bob zbarcit (3:1)
Explicația lui Mendel:
Segregarea(separarea )în F2 se datorează unor factori ereditari sau gene. În timpul meiozei factorii ereditari se separă, fiecare gamet primește un factor ereditar din pereche, prin combinarea factorilor ereditari apare în F2 raportul de segregare 3:1
Legea I=legea purității gameților(gameții sunt puri din punct de vedere genetic adică au un factor ereditar din pereche)
Legea II (Dihibridarea)
Dihihibridarea: este încrucișarea dintre indivizi care se deosebesc prin două perechi de caractere
Experiment 1:
A încrucișat mazăre cu bob neted și galben(NNGG) cu mazăre cu bob zbărcit și verde (zzvv) . În prima generație pe care a notat-o F1 și a obținut numai plante cu bob neted și verde.
Experiment 2:
A autopolenizat plantele din F1. În a doua generație notată F2a obținut un raport de 9:3:3:1( 9-bob neted și galben, 3-bob neted și verde, 3 bob zbarcit și galben, 1- bob zbarcit și verde)
Legea II=legea segregării independente a perechilor de caractere (arată că perechile de factori ereditari segregă independent de alte perechi)
Abateri de la segregarea mendeliană
Codominanța: este fenomenul de interacțiune dintre două gene alele dominante care coexistă, interacționează și duc la apariția unui fenotip nou( de exemplu grupa de sange AB IV)
În populația umană există 4 grupe de sange notate O(I), A(II), B(III), AB(IV). Cele 4 grupe sunt determinate genetic de 3 gene notate LA,LB,I. Genele LA,LB sunt dominante asupra genei l, iar împreună sunt codominante adică determină apariția grupei AB(IV)
Grupa de sange
(fenotip)
Gena
Genotip
O(I)
l
II
A(II)
LA
LAL Asau LAI
B(III)
LB
LBLB sau LBI
AB(IV)
LAși LB
LALB
3.RECOMBINAREA GENETICĂ PRIN SCHIMB RECIPROC DE GENE
- recombinarea genetică reprezintă totalitatea proceselor prin care iau naștere noi combinații de gene, reprezintă sursa variabilității organismelor
- Thomas Morgan și colaboratorii au făcut experimente pe musculița de oțet și au elaborat cele 3 teze ale teoriei cromozomiale:
Teza 3 este : Schimbul reciproc de gene între cromozomii omologi (CROSSING- OVER) - se realizează în profaza I a meiozei (etapa reducțională)
4. DETERMINISMUL GENETIC AL SEXELOR
- în determinarea sexelor intervin 2 cromozomi de sex (heterozomi) X și Y
Tipuri de determinare a sexelor:
A. Tipul Drosophila - se întâlnește la plante (cânepă, hamei, spanac), mamifere și om
femela =XX (sex homogametic)
masculi = XY (sex heterogametic)
B. Tipul Abraxas (pasăre) - se întâlnește la insecte, amfibieni, reptile, păsări
femela =XY (sex heterogametic)
masculi = XX (sex homogametic)
5. INFLUENȚA MEDIULUI ASUPRA EREDITĂȚII - MUTAȚII
Definiție: Mutația este fenomenul prin care se produc modificări în structura și funcțiile materialului genetic care nu este cauza recombinării genetice
Clasificare:
A. După modul de apariție:
- naturale (apărute spontan în natură)
- artificiale (provocate de om)
B. După tipul de celule afectate:
- gametice ( se transmit ereditar)
-somatice (nu se transmit ereditar)
C. După efectul lor:
-folositoare - neutre
- dăunătoare - letale/mortale
D. După tipul cromozomilor afectați:
- autozomale
-heterozomale
E. După cantitatea de material genetic afectat:
-genice
-cromozomale
-genomice
Mutații genice: afectează gena în totalitate sau anumite perechi de nucleotide; cea mai mică mutație se numește punctiformă.
Mutații cromozomale: afectează structura cromozomilor producand rupturi cromozomale de tipul- deleție, duplicație, inversie, translocație sau numărul cromozomilor
Mutații genomice: afectează genomul și pot apărea următoarele fenomene:
a. poliploidie= mărirea numărului de seturi de cromozomi (3X,4X,5X)
b. aneuploidie= variații ale numărului de cromozomi fără multiplicarea numărului de bază; are drept cauză non-disjuncția (nesepararea) unei perechi sau mai multe de cromozomi în timpul formării gameților în meioză și duce la apariția unor organisme de tipul 2n-1, 2n-2, 2n+1, 2n+2
Factori (agenți) mutageni
A. Fizici:
- radiații ionizante, neionizante și cosmice
- variații bruște de temperatură
Efecte: modificări în structura acizilor nucleici, efect cancerigen și teratogen (malformații la făt)
B. Chimici:
- agenți alkilanți (dimetilsulfat, colchicină)
- coloranți, antibiotice, acidul nitros
Efecte: induc multiplicarea eronată a ADN, efect cancerigen și teratogen
C. Biologici:
- virusuri și microorganisme parazite
Efecte: determină fragmentări cromozomale, efect cancerigen și teratogen
6. GENETICA UMANĂ - BOLI EREDITARE
- prin mutații cromozomale și genice pot apărea boli ereditare (maladii)
- maladiile sunt provocate de modificări în structura sau numărul cromozomilor, aceste modificări produc afecțiuni de tipul sindroamelor
ABERAȚII CROMOZOMALE
I. ABERAȚII NUMERICE
A. Aberații numerice autozomale
Trisomia 21=Sindromul Down=Mongolism
-în perechea 21 apare un cromozom suplimentar
- indivizii au 47 de cromozomi
- caracteristici: talie redusă, figură specifică( ochi oblici, obraz rotund și plat, nas scurt, buze groase)
B. Aberații numerice heterozomale (au drept cauză non- disjuncția cromozomilor XX în cursul meiozei)
Sindromul Turner= Monosomia XO
- afectează femeile (au 45 de cromozomi)
-caracteristici: talie redusă, atofia ovarelor,sterilitate, intârziere mintală
Sindromul Klinefelter= Trisomia XXY
- afectează bărbații (au 47 de cromozomi)
-caracteristici: dezvoltarea anormală a mamelelor, obezitate, atrofia testiculelor, sterilitate
II. ABERAȚII STRUCTURALE
Sindromul cri-du-chat = țipătul pisicii
- apare prin ruperea parțială al brațului scurt al cromozomului 5(deleție)
-caracteristici: dezvoltarea anormală a laringelui, microcefalie, înapoiere mintală, întarziere de creștere
III. BOLI EREDITARE DETERMINATE DE MUTAȚII GENICE(METABOLICE)
A. DOMINANTE:
Polidactilia (degete suplimentare)
Sindactilia (lipirea degetelor)
B. RECESIVE:
Albinism (absența pigmenților melanici din piele, păr, ochi)
Anemia falciformă (apare prin mutație în gena pentru sinteza hemoglobinei, ca urmare globulele roșii iau formă de seceră; în stare homozigotă este letală dar în stare heterozigotă conferă avantaj indivizilor afectați de malarie)
C. SEX-LINKATE (HETEROZOMALE GENICE)
Daltonism (incapacitatea de a distinge roșu de verde)
Hemofilia (lipsa unor factori de coagulare a sângelui)
d - gena pt. daltonism
h - gena pt. hemofilie
XdY - barbat bolnav de daltonism
XdXd - femeie bolnavă de daltonism
XdX - femeie sănătoasă dar purtătoare a genei pt. daltonism
D. BOLI APĂRUTE PRIN MUTAȚII GENICE CARE PERTURBĂ LANȚUL METABOLIC
Guta, Diabetul zaharat
IV. DIVERSITATEA LUMII VII
NOȚIUNI INTRODUCTIVE:
* Imensa varietate a organismelor a impus necesitatea incadrării în mai multe categorii sistematice= taxoni : specia, genul, familia, ordinul, clasa, încrengătura, regnul
* Denumirea organismelor: orice organism are o denumire populară și o denumire în limba latină care cuprinde 2 cuvinte: primul = genul(se scrie cu literă mare) al doilea= specia(se scrie cu literă mică); aceasta se numește nomenclatură binară introdusă pt prima data de Karl Linne
EX: Măceșul - Rosa canina( Rosa= genul, canina= specia)
Lumea vie este împărțită În 5 regnuri:
1.Regnul Monera ( Procariota) - bacterii
2.Regnul Protista - protozoare, alge
3. Regnul Fungi - ciuperci
4. Regnul Plante
5.Regnul Animal
- virusurile nu fac parte din nici un regn fiind structuri acelulare
VIRUSURI
Caractere generale:
- sunt entități infecțioase
- sunt organisme acelulare
- nu au metabolism propriu și se multiplică doar în celule gazdă pe care o parazitează
Structură:
1. capsidă (formată din proteine numite capsomere)
2. genom viral (1 moleculă de ADN sau 1 moleculă de ARN, niciodată ambele, excepție virul HIV - are 2 molecule de ARN)
Clasificare:
1. dezoxiribovirusuri = adenovirusuri - virusuri cu ADN (ex: virusul herpetic, bacteriofagi)
2. ribovirusuri - virusuri cu ARN (HIV, virusul gripal, virusul turbării, virusul poliomelitei)
Viroze: bolile produse de virusuri ( gripa sau guturaiul, turbarea, variola, varicela, poliomelita, oreion, hepatita virală, pesta, boala vacii nebune)
REGNUL PROCARIOTA( MONERA)
Caractere generale:
- sunt organisme procariote (fără nucleu individualizat - fără membrană nucleară și nucleoli)
- cele mai vechi forme de viața
- se clasifică în bacterii ( arhebacterii și eubacterii) și alge albastre verzi (cianobacterii)
Eubacterii:
- structură - vezi celula procariotă (membrană, perete celular, citoplasmă, capsulă, nucleoid, plasmid - material genetic independent de cromozomul bacterian)
- forme: sferice (coci), bastonaș (bacili), spiralate (spirili și spirochete), virgulă (vibrion)
- exemple: bacilul Koch (produce TBC), bacilul fânului, vibrionul holerei, bacilul tetanosului
Importanță:
1. au rol în circuitul materiei în natură (bacterii nitrificatoare)
2.îmbogățesc solul în azot (bacterii fixatoare de azot)
3.sunt folosite la fabricarea unor produse alimentare (vin, oțet, produse lactate) prin procese de fermentație
4. unele bacterii sunt folosite în biotehnologiile moderne pentru obținerea unor hormoni, medicamente, în extragerea țițeiului
5. bacteriile saprofite produc alterarea alimentelor sau sunt descompunători și redau componentele minerale în sol
6.bacteriile parazite produc boli numite bacterioze: tuberculoza, tetanosul, pneumonia, meningita, difteria, sifilisul, holera.
REGNUL PROTISTA
Caractere generale:
- trăiesc în mediul acvatic, sol umed și în lichidele din corpul plantelor și animalelor
Clasificare:
1. protiste asemănătoare plantelor (alge și euglene)
2. protiste asemănătoare animalelor (protozoare)
3. protiste asemănătoare ciupercilor
Alge
-trăiesc în mediul acvatic și în locuri umede
- au nutriție autotrofă prin fotosinteză
Alge unicelulare: verzeala zidurilor, Pinularia (are perete celular impregnat cu siliciu, după moartea lor se formează o rocă numită diatomită)
Euglene
-sunt organisme care au 1-2 flageli cu rol de locomoție (la baza flagelului se află stigma cu rol de orientare a animalului spre sursa de lumină)
- nutriția este mixtă (ziua se hrănesc autotrof iar noaptea se hrănesc heterotrof)
- reprezentanți: Euglena verde
Sporozoare
- sunt parazite care produc spori de rezistență
- reprezentanți: - organisme parazite: babesiile, coccidiile, plasmodium malariei (produce malaria la om și boala este transmisă de femela țanțarul Anofel)
REGNUL FUNGI
Caractere generale:
- corpul este un miceliu format din hife
- au perete celular chitinos
- nu au pigmenți și au nutriția heterotrofă (saprofită și parazită)
Clasificare:
1. Ascomicete:
a. drojdii (drojdia de bere, drojdia vinului)
b. specii saprofite (mucegaiul verde)
c. specii parazite ( cornul secarei)
d. specii comestibile (zbârciogul)
2. Bazidiomicete:
a. specii parazite (rugina grâului, tăciunele negru al porumbului)
b. specii saprofite (cu pălărie și picior)
- comestibile (ciuperca de câmp, hribul, bureți, ghebe)
- otrăvitoare (pălăria șarpelui, buretele viperei)
Importanță:
1. speciile saprofite intervin în circuitul materiei în natură
2. unele specii reprezintă o sursă importantă de hrană
3. din unele ciuperci se obțin substanțe farmaceutice (din mucegaiul verde se obține penicilina, din cornul secarei se obține ergotina), alcool, vitamine
4. drojdiile sunt utilizate in diferite tipuri de fermentație
REGNUL PLANTE
Clasificare:
1. plante talofite avasculare (alge pluricelulare și mușchi)
2. plante cormofite vasculare:
- ferigi
- plante cu sămânță (spermatofite): gimnosperme și angiosperme
Alge pluricelulare:
Caractere generale:
- trăiesc în mediul acvatic și în locuri umede
- au nutriție autotrofă prin fotosinteză
- corpul lor este un tal (corp nediferențiat în rădăcină, tulpină, frunze) = plante talofite
Clasificare:
1. alge verzi - salata de mare, mătasea broaștei, lâna broaștei, Volvox-algă colonială
2. alge roșii - Ceramium rubrum, Porfira
3. alge brune- Laminaria, Fucus
Importanță:
1. producători de substanță organică
2. algele - utilizate la fabricarea hârtiei, în industria farmaceutică, agricultură ca îngrășământ
MUȘCHI = BRIOFITE
Caractere generale:
- sunt primele plante verzi de uscat
- se găsesc în locuri umede
- sunt plante talofite avasculare
- au caracter de algă verde dar și caractere noi datorită adaptării la viața de uscat
Clasificare:
Mușchi frunzoși= Briate - mușchiul de pământ, mușchiul de fântână
Importanța:
1. reduce eroziunea solului
2. mușchiul de turbă- formează turba(cărbune)
FERIGI= PTERIDOFITE
Caractere generale:
- sunt plante cormofite - corpul este corm (diferențiat în rădăcină, tulpină, frunze)
-tulpina este subterană și se numește rizom
- apar cele mai simple vase conducătoare
- nu au flori
- înmulțirea se face prin spori
Clasa Filicate - feriga comună, feriguța, năvalnic, țolul lupului
Importanță:
- ferigile fosile au format depozite de cărbuni
- sunt utilizate ca plante medicinale, decorative
- au importanță economică
GIMNOSPERME (gymnos=nud, sperma= sămânță)
Caractere generale:
- apare pentru prima dată sămânța care protejează și hrănește embrionul (sămânță neînchisă în fruct)
- sunt plante lemnoase(arbori și arbuști)
- au frunze aciculare
- sunt primele plante cu flori
Clasa Conifere (Rășinoase)
- florile sunt grupate în conuri
- plante lemoase
-au frunze aciculare
- au canale rezinifere
- reprezentanți: brad, pin, molid, zadă, tisă, ienupăr,tuia(arborele vieții), jneapăn, arborele mamut
Importanță:
- formează păduri pe suprafețe întinse
- lemnul este utilizat în construcții, fabricarea mobilei etc
- rășina este utilizată pentru extragerea unor subst. antifungice și insecticide
- plante decorative
- unele sunt folosite în medicină
ANGIOSPERME (gymnos=nud, sperma= sămânță, a= fără)
Caractere generale:
- au sămanța închisă în fruct
- sunt cele mai evoluate plante
-sunt plante erbacee sau lemnoase
- embrionul are 1 sau 2 cotiledoane
Clasificare:
1. Clasa Dicotiledonate(embrionul are 2 cotiledoane)
Familia rosacee: măceș, căpșun, zmeur, măr, cireș
Familia papilionacee(leguminoase): mazăre, fasole, soia, linte, trifoi
Familia asteracee: floarea soarelui, salată, păpădia, margareta, pelin
Familia crucifere: varză, ridiche, muștar, rapița
Familia ranunculacee: piciorul cocoșului, bujor
Familia umbelifere: morcov, patrunjel, pastarnac, țelină, mărar, leuște
Familia solanacee: cartof, pătlăgeaua, ardei, tutun, petunia
Familia chenopodiacee: spanac, sfeclă, loboda
Familia fagacee: stejar, fag, castan
Familia iugladancee: nuc
2. Clasa Monocotiledonate (embrionul are un cotiledon)
Familia poacee(graminee): grâu, porumb, orz, orez, ovăz, secară
Familia liliacee: ceapă, usturoi, laleaua, crin, zambila, viorea
Familia iridacee: stanjenel, gladiolă
Familia amarilidacee: ghiocel, narcisă
Familia ciperacee: pipirig, rogoz, papirusul
Importanță:
- reprezintă principalii producători de substanțe organice
- constitue sursă de hrană pentru om și animale
- lemnul-material de construcție
REGNUL ANIMAL
Clasificare:
A.NEVERTEBRATE
1. celenterate
2. viermi
3. moluște
4. artropode
B. CORDATE- VERTEBRATE
1.pești,
2. amfibieni
3. reptile
4. păsări
5. mamifere
NEVERTEBRATE
CELENTERATE
Clasa hidrozoare - hidra de apă dulce
Clasa scifozoare - meduza fără văl
VIERMI
Viermi plați
Clasa trematode - planaria, viermele de gălbează (parazit)
Clasa cestode - teniile
Viermi cilindrici (nematelminți)
Clasa nematode: limbricul, oxiurul, trichina
Viermi inelați (anelide)
Clasa oligochete: râma
Clasa hirudinee: lipitoarea
MOLUȘTE
Gasteropode (melci)- melcul de livadă, limax, ghiocul
Lamelibranhiate (scoici) - scoica de râu, scoica de lac, midia
Cefalopode - sepie, caracatiță, nautil
ARTROPODE
Arahnide ( păianjeni)- păianjenul cu cruce, scorpionul, căpușa, sarcoptul râiei
Crustacee - racul de rau, crab, homar, dafnia, ciclop
Insecte - cărăbuș, țanțar, albină, albiliță
VERTEBRATE
PEȘTI OSOȘI
Teleosteeni: crap, știucă, șalău, guvid, somn, păstrăv
Acipenseride (sturioni): cegă, nisetru, morun, păstrugă
AMFIBIENI
Urodele (amfibieni cu coadă): salamandră, triton
Anure (amfibieni fără coadă) : brosca de lac, brotăcelul, broasca de pădure
REPTILE
Lacertilieni (șopârle): șopârla cenușie, gușterul
Ofidieni (șerpi): șarpele de casă, viperă, piton, șarpele cu clopoței, boa
Chelonieni ( broaște țestoase): broasca țestoasă de uscat, caretul, broasca țestoasă de apă
Crocodilieni (crocodili): crocodilul de Nil, gavialul, aligator)
PĂSĂRI
Acarenate (fără carenă): struți, pasărea kiwi, nandu, casuar
Carenate : vrabia, găina, barza, uliul, porubelul, cucul, pinguinii etc
MAMIFERE
Placentare - chiroptere (liliac), cetacee (balena, delfinul, cașalotul) insectivore (cartița, ariciul), rozătoare (iepurele, veverița, castorul), carnivore (pisică, leu) copitate ( porc, vacă, cal, oaie), pinipede (focă, morsă)
CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII ÎN ROMÂNIA
Rezervații ale biosferei : Delta Dunării, Retezat
Parcuri naționale: Piatra Craiului, Cheile Bicazului, Lacul Roșu
Rezervații naturale: Bucegi- Leaota
Rezervații peisagistice: Postăvarul, Codrii de argint, Poiana cu narcise
Rezervații științifice: Peștera Cloșani, Peștera Urșilor
Animale ocrotite în Romania: capra neagră, marmota, râsul, cocoșul de munte, acvila, ciuful, striga, dropia, egreta, lebăda, păstrăvul, broasca țestoasă dobrogeană
Plante ocrotite în Romania: larice, tisă, laleaua pestriță, floarea de colț, narcisa, papucul doamnei, sângele voinicului, strugurii ursului