Elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învătământul primar și preșcolar

    Tema 1. Documente curriculare   Tema 2. Tipuri de curriculum (core curriculum – curriculum la decizia scolii; de baza; trunchi comun   Curriculum  – definitie – etimologie – istoric educational – aparitii editoriale   Definitie : – traaseu bine definit de indtruire, curs obligatoriu de studiu, oferta educationala, toate documentele cu efect reglator, toate experientele de invatare oferite de scoala   Etimologie – vine de la curriculum/curricula, fie de la currere (substantiv latin la singular, face curriculum si la plural curricula) – limba romana a preluat acest termen, avand astazi curriculum – curriculumurile   Istoric educational – secolul al VI-lea – al VII-lea insemna curs obligatoriu in scoala; – prima jumatate a secolului IX insemna cunostintele ce se predau intr-o scoala sau universitate – la jumatatea secolului XX insemna programa de cunostinte si planul de invatamant – dupa 1950 apar principiile curriculare – 1960-1070 in prim plan apare si curruculum formal s nonformal – dupa 1970 curriculumul patrunde in politicile educationale     Aparitii editoriale – 1902 Dewey – “Copilul si curriculumul” – unde se precizeaza importanta informatiei (ce se invata dar si cum se invata) – 1918 – 1919 Bobbit – care vine cu ideea preluata pretutindeni, ca este foarte important curriculumul si nonformal – 1950 – Tyler – care vine si structureaza curriculum din perspectiva obiectivelor curriculare, continutului curricular, metodologiei curriculare si a evaluarii curriculare – D’Agnout – apar lucrarile celor doi Landsheer (Gilbert si Viviane) – Dan Potolea – Vasile Chis – M.Ionescu…..etc     1. DOCUMENTE CURRICULARE Daca tratam curriculum ca oferta educationala sau din perspectiva restrans, curriculum trebuie vazut prin documenteke curriculare de politica educationala si anume ; 1. plan cadru de invatamant 2. programa scolara 3. manuale scoalre 4. metodologiile specifice de aplicare a acestora in invatamant In afara de documentele curriculare ce tin de politica educationala (sunt create, redactate si obligatorii) exista si documente curriculare realizate de cadru didactic si care devin oficiale dupa ce sunt aprobate de comisia de curriculum din scoala si de directorul acesteia.     Din aceasta categorie curriculara enumeram 1. planificarea anuala 2. planificarea semestriala 3. proiectarea didactica 4. proiectul didactic (proiecte pe activitatea din gradinita, proiectul de lectie la invatamantul primar) La nivelul pedagogiei pentru invatamantul prescolar exista un curriculum specific ce cuprinde planul de invatamant si programa specifica. La nivelul invatamantului primar exista plan cadru de invatamant si programa scolara din perspectiva planului cadru de inatamant.     PLANUL DE INVATAMANT – ANALIZA DE DETALIU PRVIND DOCUMENTELE CURRICULARE SPECIFICE INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOALR     1. Planul de invatamant – este un document de politica educationala, oficial si obligatoriu, adica, gradinitele si scolile primare au obligativitaea implementarii si integralitatea sa – concretizeaza si structureaza continutul invatamantului la toate nivelele – constructia lui avand o filosofie specifica tipului de scoala si varstei copilului     CARACTERISTICI ALE PLANULUI DE INVATAMANT – exprima politica educationala (stabilita la nivel de tara) – concretizeaza dimensiunile profilului de formare – concretizeaza pertinenta continuturilor – organizeaza disciplinele pe arii curriculare     ETAPE DE ELABORARE   1. etapa de expertiza stiintifica (se pun de acord specialistii in TMC) 2. etapa de expertiza practica (se pun de acord profesorii practicieni) 3. etapa de expertiza decizionala (factorii de decizie iau decizia pertinenta)     PLANUL DE INVATAMANT PRESCOLAR CUPRINDE :   a) discipline pe arii curriculare b) curriculum nucleu si curriculum la dispozitia gradinitei c) continuitate intre grupe d) se asigura delimitari pe tipuri de activitate – activitati comune – activitati alese – activitati optionale – extindere     PLANUL CADRU PENTRU INVATAMNATUL PRIMAR   Este structurat pe 7 arii curriculare avand plaje orale pe discipline si numarul de ore minim si maxim pe saptamana cu respectarea trunchiului comun si a numarului maxim de ore saptamanale Actualmente numarul minim de ore saptamanal corespunde cu numarul de ore pentru trunchiul comun. Planurile de invatamant pentru invatamantul primar si prescolar sunt insotite de metodologii specifice elaborate de MEN sun ordin de ministru ce ofera obligativitate in aplicare.     PROGRAMA SCOLARA   – reprezinta in fapt curriculum scris/oficial care se utilizeaza in pedagogia invatamantului primar si prescoalr. – din perspectiva curriculumului prescolar trebuie sa retinem ca puncte de sprijin ale programei, obiectiv cadru, obiective de referinta si exemple de comportament pentru fiecare ibiectiv de referinta; – aceste comportamente reprezinta si standarde de performanta in invatamantul prescolar. Programa scolara este structurata din erspectiva notei de prezentare a competentelor generale, a competentelor specifice si a exemplelor de activitati de invatare si a continuturilor. Ambele programe ofera flexibilitate si dinamism pentru cadrele didactice din perspectiva formarii unei personalitati autonome si creativve ale copilului. Manualele scolare la invatamantul primar exista numai incepand cu clasa I, intrucat acum se invata cititul si scrisul.     TEMA 2. TIPURI DE CURRICULUM   – creeaza posibilitatea abordarii stiintifice a procesului didactic – imbraca o multitudine de forme, dar pentru gradinita si invatamantul primar trebuie sa avem in vedere curriculum national, ce de fapt cuprinde CORE CURRICULUM/ CURRICULUM DE BAZA SAU TRUNCHI COMUN SI CURRICULUM LA DECIZIA SCOLII (C.D.S.) prin optionale de regula. Core curriculum se gaseste intr-o serie sinonimica cu : – curriculum de baza – curriculum trunchi comun   El include cunostintele, abilitatile, atitudinile, competentele considerate indispensabile pentru formarea si dezvoltarea personalitatii umane din perspectiva invatamantului primar si prescolar. Evaluarile de la invatamantul primar (clasele a II-a si a IV-a) se realizeaza respectand core curriculum (trunchi comun) Core curriculum poate fi pus sub semn de egalitate cu curriculumul de baza, curriculumul obligatoriu, comun, general sau curriculum central. – daca trunchiul comun este obligatoriu din perspectiva curriculumului central, curriculumul la decizia scolii reprezinta oferta de discipline cuprinse de regula in curriculumul optional.   Aici trebui sa avem in vedere : – curriculumul aprofundat – curriculumul extins – curriculumul elaborat de scoala   CDS creeaza specificitatea unitatii de invatamant si da posibilitate cadrului didactic de a veni in intampinarea dorintelor, intereselor, aptitudinilor copiilor.   Din perspectiva pedagogiei invatamantului primar si prescolar este necesar sa se cunoasca urmatoarele rapoarte: 1. Curriculum obligatoriu – curriculum optional 2. Curriculum formal – curriculum informal 3. Curriculum national – curriculum local Cadru didactic trebuie sa stie ca curriculumul national completeaza curriculum obligatoriu, adica, trunchiul comun, dand posibilitatea cadrului didactic si copiilor prin interventia personalizata-pertinenta a cadrului didactic.

Elementele componente ale unei strategii didactice   Operaţionalizarea unei strategii didactice se constituie ca un exerciţiu de rezolvare creativă a unei situaţii-problemă ce implică abordări şi soluţii metodologice complexe din partea profesorului.   Cadrul de organizare a strategiilor instruirii propus de Dan Potolea (1998, p. 143) cuprinde următoarele componente: – modul de organizare a elevilor (frontal, individual, grupal); – tipul de învăţare; – sarcina de învăţare comună/diferenţiată; – dirijarea învăţării (controlată, semi-independentă, independentă); – metode şi mijloace;   Profesorul Ioan Cerghit (2002, p.279) enumeră 4 categorii de elemente componente ale unei strategii didactice : “modurile de abordare (tipurile de experienţe de învăţare: prin receptare, prin descoperire, prin problematizare, prin cooperare, programată etc.)”; “metodele”; “suporturile didactice (materiale didactice clasice şi moderne, tehnici audio-video, noi tehnologii, echipamente etc.)”; “formele de organizare a activităţii (frontală, colectivă, micro-grupală, în perechi, individuală, mixtă etc.)”;   Raportul dintre strategia didactică şi metoda didactică evidenţiază diferenţele existente la nivelul timpului pedagogic angajat în proiectarea şi realizarea activităţilor de instruire/educaţie. Astfel, “metoda didactică reprezintă o acţiune care vizează eficientizarea învăţării în termenii unor rezultate imediate, evidente la nivelul unei anumite activităţi de predare-învăţare-evaluare. Strategia didactică reprezintă un model de acţiune cu valoare normativă, angajată pe termen scurt, mediu şi lung, care integreză în structura sa de funcţionare pedagogică: – metodele, considerate “cosubstanţiale strategiilor în calitatea lor de elemente operaţionale sau tactice” (Dan Potolea, 1989, p.144); – stilurile educaţionale, de tip autoritar, permisiv sau democratic, care plasează decizia profesorului într-un câmp psihosocial favorabil sau nefavorabil situaţiilor de învăţare concrete; – resursele de optimizare a activităţii”; (Sorin Cristea, 2002, pp.350-351)   Metoda este o “succesiune de etape mari prin care ajutăm elevii să dobândească o cunoştinţă sau să stăpânească o capacitate.” (Dictionnaire Encyclopedique de Pedagogie Moderne, 1973, pp.198-199) Strategiile didactice presupun selecţionarea, organizarea metodelor, tehnicilor şi mijloacelor şi aplicarea lor în încercarea de a atinge obiectivele pedagogice specifice. (vezi Francoise Raynal, Alain Rieunier, 1997, pp. 347-349).   În elaborarea unei strategii didactice, aceeaşi autori prezintă următoarele variabile pe care le poate alege profesorul:   1) Tipul de demers/raţionament (inductiv, deductiv, dialectic şi analogic); 2) Metodele (expozitive, interogative, active etc.); 3) Tehnicile: – de animare, întrebare, sintetizare, reformulare, încurajare, stimulare, revenire; – de experimentare, expozitive; – exerciţii aplicative; – de declanşare; – de instruire programată; 4) Mijloacele şi materiale didactice; 5) Modul de organizare a colectivului: frontal, grupal, individual; 6) Nivelul de performanţă atins de elevi;   Combinând aceste elemente se pot concepe diferite strategii. Alegerea strategiei didactice se va face în funcţie de obiectivele specifice prioritare, ponderea unei variabile din cele enunţate, situaţia (contextul pedagogic) şi stilurile didactice.   Iată care este şi propunerea noastră cu privire la elementele care determină opţiunea pentru o anumită strategie didactică în general, şi interactivă, în special: – stilul de conducere al activităţii instuctiv – –ducative; – modul în care se va produce învăţarea (prin cooperare, prin competiţie, prin colaborare, prin cercetare, prin descoperire, prin problematizare, prin experimentare, prin aplicaţii practice, prin receptare activă etc.); – căile şi modalităţile care vor conduce la provocarea învăţării dorite: metodele, procedeele, tehnicile, mijloacele de învăţământ (materialele didactice, echipamente, noi tehnologii etc.); – formele de organizare a activităţii (frontală, colectivă, pe grupe, în microgrupe, individuală, mixtă); – modul de participare al elevilor la activitate; – timpul necesar aplicării strategiei alese; – tipul de dezvoltare vizat (cognitivă, afectivă, socială, practic-aplicativă); – modul de prezentare a conţinuturilor (de la înalt structurate către cele mai puţin structurate, de la algoritmice către cele euristice, incluzând şi nivelurile intermediare); – cadrul în care are loc experienţa de învăţare (în clasă, în afara clasei, în laborator etc.) Clasificarea strategiilor de predare – învăţare – evaluare   Tipologii extrase din lucrarea prof. Ioan Cerghit, “Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii ” (2002, pp. 280-283)  După natura activităţii, se pot distinge: – strategii cognitive (de prelucrare a informaţiilor); – strategii acţionale sau psihomotorii; o strategii afectiv-emoţionale (de învăţare prin trăire afectivă); După implicarea creatoare/noncreatoare a profesorului în activitatea didactică: – strategii bazate pe obişnuinţă, pe automatism; o strategii bazate pe complexe de deprinderi; – strategii novatoare, ce dau frâu imaginaţiei şi inteligenţei profesorului, acesta putând combina în mod creator noi tipuri de practici, pentru a asigura eficienţă acţiunii; – strategii imitative; După logica gândirii propusă elevilor: – strategii inductive; – strategii deductive (axiomatice) în variantele: strategia academică, strategia explicativă, strategia explicativ-intuitivă (demonstrativă), strategia conversativeuristică, strategia problematizantă, strategia explicativ-reproducativă (expozitivă) ; – strategii transductive, divergente, care conduc la elaborarea de soluţii/alternative noi/originale, stimulând gândirea laterală; – strategii dialectice, cu accent pe interacţiunile/conexiunile problematizante dintre idei; – strategii ipotetice (rezolutive), care stimulează gândirea divergentă/ gândirea convergentă; – strategii analogice – “de învăţare prin construire şi prin utilizare de modele”; o strategii analitice – de analiză până la detalii; – strategii integrative sau de sinteză – bazate pe îmbinarea gândirii cu acţiunea, a teoriei cu practica; – strategii descriptive; o strategii interpretative; o strategii ludice; – strategii mixte (combinatorii), de tip inductiv-deductiv, deductiv-inductiv;   După gradul de dirijare al învăţarii elevului, avem: – strategii algoritmice; o strategii euristice; o strategii mixte; o strategii creative;   După originea motivaţiei învăţării: – strategii externe, activităţile sunt susţinute motivaţional din exterior, de către profesor; – strategii interne, de auto-construire a propriei cunoaşteri, motivate din interior;   După modul de grupare al elevilor, avem: – strategii frontale; o strategii de grup (colective); o strategii de microgrup (echipă); o strategii de lucru în perechi (duale); – strategii individuale (bazate pe lucrul individual, independent); o strategii mixte; “Un loc aparte ocupă, în acest grupaj – afirmă prof. Ioan Cerghit – strategiile interactive, eficiente prin aceea că încurajează interacţiunile pozitive dintre membrii grupului (relaţii de cooperare, de competiţie), bazate, deci, pe învăţarea prin colaborare ori prin competiţie just înţeleasă.” (2002, p.283)   Profesorul Dan Potolea consideră că unul dintre cele mai importante criterii pentru definirea şi ordonarea strategiilor, îl constituie “gradul de dirijare sau de autonomie conferit elevilor în procesul învăţării. Din acest punct de vedere, strategiile se înscriu pe un continuum de la învăţarea riguros prescrisă, controlată de profesor, la învăţarea prin descoperire, trecând prin diferite forme intermediare de predare-învăţare de tip cooperativ.” (1989, p.131)   În funcţie de “acţiunea predominantă în cadrul activităţii de predare şi învăţare”, Ion şi Mirela Albulescu disting “mai multe tipuri de strategii didactice, care, de regulă, preiau denumirea metodei de bază aleasă special pentru a realiza sarcina instructiv-educativă: • strategii expozitive; • strategii euristice; • strategii bazate prioritar pe acţiunea de cercetare a elevilor; • strategii algoritmice; • strategii de manifestare a personalităţii elevilor; • strategii de evaluare.” (2000, p. 95)

Turul galeriei – se utilizează după soluţionarea de către copii a unor sarcini primite în grup. Rezultatele activităţilor sunt expuse, iar fiecare grup, prin rotaţie, vizualizează lucrările realizate. Se realizează un dialog interactiv între copiii „autori” ai lucrărilor şi copiii „vizitatori”.   Copiii fiecărui grup vor fi, la rândul lor, în calitate de autori şi vor oferi explicaţii privind modul de realizare a sarcinii, contribuţia fiecărui membru al grupului, rezultatul muncii lor, dar şi în calitate de vizitatori, formulând aprecieri despre modul în care au fost rezolvate sarcinile.   Etapele care trebuie parcurse în realizarea turului galeriei sunt următoarele: – formarea grupelor de copii ( 3- 4 copii) – comunicarea sarcinii de lucru ( trebuie să aibă mai multe perspective de abordare sau mai multe soluţii) – activitatea în grupuri – expunerea produselor   „Turul galeriei” – se examinează corectitudinea rezolvării sarcinilor date. Copiii, în calitate de vizitatori trec pe la fiecare exponat şi înscriu comentariile critice, ajutaţi de educatoare, sau utilizând simboluri. – activitate în grupuri – timp de 5 minute, fiecare grup reanalizează lucrarea, corectând-o şi adăugând elemente, dacă este cazul. Utilizând această tehnică de evaluare, educatoarea poate antrena grupurile, reactualiza cunoştinţele copiilor şi poate evalua capacităţi şi deprinderi specifice preşcolarilor.   Scaunul autorului – se utilizează, în special în grupele se Step-by-Step, în cadrul „Întâlnirii de dimineaţă”, fiind un procedeu prin care li se oferă copiilor ocazia de a se autocunoaşte, autoevalua, de a realiza un dialog cu membrii grupei, de a argumenta alegerea modului de realizare a sarcinii, dar şi capacitatea de a-şi spune opinia despre ce ar trebui îmbunătăţit, fără a jigni pe cineva.   Copilul este „invitat” pe „Scaunul autorului”, pentru a prezenta educatoarei şi copiilor din grupă, rezultatul muncii independente sau de grup, după rezolvarea unei sarcini primite. Ceilalţi copii intervin, dacă este cazul, prin sugestii, opinii despre ce ar trebui corectat.   Piramida   Metoda piramidei poate fi utilizată în cadrul activităţilor, pentru reactualizarea cunoştinţelor, în etapa de complicare a jocului( în cazul în care se desfăşoară un joc didactic), ca feed-back al activităţilor de observare, povestire, lectură după imagini, convorbire, dar şi în activităţile integrate ( DŞ, DLC, DOS, DEC), sau la centrele ARTĂ şi CONSTRUCŢII.   Prin intermediul acestei metode, copiii îşi dezvoltă capacitatea de sintetizare a unor probleme, informaţii, idei, teme, sau a unui text literar.   Ca metode interactive de evaluare, ghicitorile pot fi folosite cu succes în evaluarea formativă, dar şi în evaluarea sumativă ( concursuri , de ex. „Câştigă cel mai isteţ”, „Răspunde repede şi bine!”).

Philips 6/6   Metoda Philips 6/6 a fost elaborată de către profesorul de literatură J. Donald Philips (de unde provine şi numele) care a testat-o la Universitatea din Michigan. Este similară brainstormingului şi metodei 6/3/5, însă se individualizează prin limitarea discuţiei celor 6 participanţi la 6 minute. Acest fapt are ca scop intensificarea producţiei creative, ca şi în cazul metodei 6/3/5.   Etapele metodei Philips 6/6:   1. Constituirea grupurilor de câte 6 participanţi (4 membri + 1 secretar + 1 conducător de grup). Secretarul fiecărul grup are în plus, sarcina de a consemna ideile colegilor. Conducătorul este cel care dirijează dezbaterea în cadrul grupului şi prezintă concluziile. 2. Înmânarea temei/problemei ce urmează a fi dezbătută în particular, de către fiecare grup şi motivarea importanţei acesteia. 3. Desfăşurarea discuţiilor pe baza temei, în cadrul grupului, timp de 6 minute. Acestea pot fi libere, în sensul că fiecare membru propune un răspuns şi la sfârşit se reţin ideile cele mai importante sau pot fi discuţii progresive în care fiecare participant expune în cadrul grupului său o variantă care e analizată şi apoi se trece la celelalte idei. 4. Colectarea soluţiilor elaborate. Conducătorii fiecărui grup expun ideile la care au ajuns sau ele sunt predate în scris coordonatorului colectivului (profesorului). 5. Discuţia colectivă, decizia colectivă în ceea ce priveşte soluţia finală, pe baza ierarhizării variantelor pe tablă. 6. Încheirea discuţiei cu oferirea din partea profesorului a concluziilor privind participarea la desfăşurarea activităţii şi a eficienţei demersurilor întreprinse.

Obiectivele activitătilor extracurriculare - recunoașterea activitätii educative ca dimensiune fundamentalä a procesului instructiv-educativ; - permanenta actualizare a continutului învătării accentuarea dimensiunii sale educative; - întärirea statutului activitătii educative extrascolare, ca spatiu de dezvoltare personală;  recunoașterea educatiei nonformale, ca spatiu aplicativ pentru profesionalizarea activitătii educative extrașcolare, prin dezvoltarea acesteia pe tipuri de educatie complementară;  - cresterea calitătii actului educational și a rezultatelor învătării;  - stimularea interesului elevilor cadrelor didactice de a se implica în proiecte programe educative curriculare, extrascolare extracurriculare, la nivelul fiecărei unităti de învătământ;   reducerea procentului fenomenelor antisociale, a abandonului si absenteismului    creșterea ratei promovabilitătii    asigurarea egale de dezvoltare personală;  - dezvoltarea dimensiunii europene a activitătii educative   extracurriculare, prin multiplicarea programelor  proiectelor educative de cooperare internatională;  - creșterea vizibilitätii eficientei activitătii educative si   prin prevenirea reducerea fenomenelor antisociale, de abandon absenteism analfabetism; formarea resursei umane în domeniul activitătii educative - asigurarea eficientei activitătii educative  monitorizând si evaluând impactul säu asupra comunitătii;   consolidarea parteneriatului educational guvernamental-nonguvernamental, pentru responsabilizarea tuturor factorilor sociali implicati în sustinerea procesului instructiv-educativ.   Activit[tile turistice sunt activităti extracurriculare cu o deosebitä valoare formativă, care se pot realiza sub forma plimbărilor, excursiilor sau taberelor. Astfel de activităti asigurä un contact direct cu obiectele fenomenele, în conditii naturale, ceea ce ușureazä procesul de formare a reprezentărilor legate de acestea îi ajută pe copii în activitătile organizate în școală. Totodată, ele îmbogătesc cunostintele elevilor despre tot ce are legătură cu mediul înconjurător si îi încurajează să se exprime liber, în afara clasei. Elevii se confruntă cu realitatea printr-o percepere activă, investigatoare, prin actiuni directe asupra obiectelor si fenomenelor din mediul ambiental, prin contactul cu unele zone geografice si locuri istorice. Ei dobândesc o mare cantitate de informatii despre vietuitoare, dar despre munca si viata omului, în diferite contexte, în functie de mediul rural sau urban, de anotimp, de meserii. Astfel, copiii își formeazä reprezentări simple despre: structura conditiile de viată ale unor plante si animale; legile obiective ale succesiunii anotimpurilor; frumusetile si bogätiile patriei; trecutul istoric al poporului român (Chiar dacă este putin prematur pentru nivelul lor de dezvoltare intelectualä).