Elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învătământul primar și preșcolar

Cuvînt înainte (Lia Sclifos)  I. Cadrul didactic din educaţia timpurie. Competenţe şi responsabilităţi 1. Reglementarea activităţii profesionale a cadrului didactic din instituţia de educaţie timpurie. Actele normative (Maria Vrânceanu) 2. Atribuţiile profesionale/competenţele cadrelor didactice din instituţia de educaţie timpurie. Drepturi şi responsabilităţi (Maria Vrânceanu, Natalia Zotea) 2.1. Calităţile unui bun educator – portretul socio-psihopedagogic 2.2. Atribuţii/Competenţe ale cadrului didactic din educaţia timpurie 2.3. Drepturi şi responsabilităţi ale cadrului didactic din educaţia timpurie  2.4. Dezvoltarea profesională a cadrului didactic din educaţia timpurie  2.5. Strategii şi instrumente de evaluare a nevoilor profesionale  2.6. Sugestii pentru realizarea activităţii de formare a cadrelor didactice în instituţiile de educaţie timpurie II. Aspecte psihologice ale procesului de educaţie la vîrsta timpurie (Tatiana Turchină, Daniela TerZI-Barbaroşie, Viorica Cojocaru) 1. Importanţa educaţiei timpurii a copiilor 2. Vîrsta de aur a copilăriei – teren fertil pentru un amplu demers educaţional 3. Particularităţi de dezvoltare a copiilor de vîrstă timpurie şi preşcolară  4. Achiziţii psihologice notabile ale copilăriei 5. Nevoile copilului şi preocuparea pentru respectarea lor 6. Diversitatea de manifestări psihocomportamentale specifice copilăriei 7. Abilităţile sociale ale copilului 8. Disciplinare pozitivă 9. Încă o dată despre importanţa jocului 10. Traista cu poveşti în educaţia timpurie 11. Inteligenţa emoţională în educaţia timpurie 12. Modalităţi de dezvoltare şi stimulare a inteligenţei emoţionale 13. Anxietăţile copiilor – mit sau realitate?  13. Teme psihosociale specifice pentru vîrsta preşcolară 14. Consilierea părinţilor şi a familiei  III. Aspecte metodologice ale procesului educaţional la vîrsta timpurie (Viorica Pelivan, Natalia Zotea, Angela Dima) 1. Proiectarea didactică. Delimitări conceptuale  1.1. Consideraţii generale  1.2. Etapele proiectării didactice 1.4. Nivelurile proiectării didactice în grădiniţă 1.5. Repere orientative de planificare educaţională 2. Ce sînt obiectivele? 2.1. Precizări conceptuale 2.2. Cine şi cum elaborează obiectivele? 2.3. Caracteristicile obiectivelor 2.4. Strategii didactice pentru realizarea obiectivelor operaţionale 3. Sarcini didactice 3.1. Modele de posibile sarcini după conţinuturi 3.2. Individualizarea învăţării 4. Metode interactive de lucru aplicabile procesului educaţional pentru perioada de vîrstă timpurie  4.2. Clasificarea metodelor interactive de grup 4.3. Ce este grupul în contextul aplicării metodelor interactive? 4.4. Metode interactive de grup   4.4.1. Metode de predare-învăţare  4.4.2. Metode de fixare, consolidare şi evaluare  4.4.3. Metode de stimulare a creativităţii   4.4.4. Metode de problematizare  4.4.5. Metode de cercetare în grup 4.5. Întîlnirea de dimineaţă  4.5.1. Structura Întîlnirii de dimineaţă  4.5.2. Jocuri de energizare şi de spargere a gheţii  4.5.3. Tehnica Mesajul pentru copii de diferite vîrste 5. Evaluarea pedagogică în educaţia timpurie 5.1. Forme ale evaluării în educaţia timpurie 5.2. Metode de evaluare în activitatea didactică din grădiniţă 5.3. Cerinţele faţă de elaborarea unei fişe individuale 5.4. Cum evaluăm activitatea copiilor, inclusiv în ariile de stimulare/centrele de activitate? 5.5. Înregistrarea sistematică a rezultatelor evaluării IV. Recomandări practice de elaborare şi utilizare a materialelor didactice (Angela Dima) 1. Cerinţe psihopedagogice faţă de materialele didactice 2. Modalităţi de elaborare, adaptare şi selectare a materialelor didactice 3. Idei cu privire la utilizarea diverselor materiale V. Parteneriatul educaţional (Maria Vrânceanu) 1. Importanţa parteneriatului educaţional 2. Tipuri de parteneriate 3. Parteneriatul grădiniţă-familie 3.1. Importanţa, principiile şi avantajele parteneriatului dintre grădiniţă şi familie 3.2. Cum asigurăm implicarea reală a părinţilor în activităţile derulate la nivelul grădiniţei?  3.3. Strategii de lucru cu familia în vederea implicării ei în intervenţia timpurie 3.4. Educaţia părinţilor  3.4.1. Argumente pentru necesitatea educaţiei parentale  3.4.2. Centrele de Resurse, Informare şi Educare a Părinţilor  3.4.3. Modalităţi şi strategii de realizare a educaţiei parentale prin CRIEP  3.4.4. Crearea unui mediu ospitalier, stimulativ  3.4.5. Învăţarea adulţilor 4. Parteneriatul dintre grădiniţă şi şcoală 5. Parteneriatul dintre grădiniţă şi comunitate  6. Parteneriate interinstituţionale  7. Proiecte de parteneriat        

      Activitatile extrascolare        a) Locul şi rolul activităţilor extracurriculare în educaţia copiilor                “Sa nu-i educam pe copiii nostri pentru lumea de azi. Aceasta lume nu va mai exista cand ei vor fi mari si nimic nu ne permite sa stim cum va fi lumea lor. Atunci sa-i invatam sa se adapteze.” (Maria Montessori –”Descoperirea copilului”)                 Pedagogul american Bruner (1970) consideră că „oricărui copil, la orice stadiu de dezvoltare i se poate preda cu succes, într-o formă intelectuală adecvată, orice temă”, dacă se folosesc metode şi procedee adecvate stadiului respectiv de dezvoltare, dacă materia este prezentată „într-o formă mai simplă, astfel încât copilul să poată progresa cu mai multă uşurinţă şi mai temeinic spre o deplină stăpânire a cunoştinţelor”                Modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire. Timpul istoric pe care îl trăim cere oameni în a căror formaţie caracterul şi inteligenţa se completează pentru propria evoluţie a individului.   În şcoala contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării personalităţii copiilor.  În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială.                Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca o necesitate.                Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează, pozitiv sau nu, asupra dezvoltării elevilor.                Educatia extracurrriculara (realizata dincolo de procesul de invatamant) isi are rolul si locul bine stabilit in formarea personalitatii copiilor nostri. Educatia prin activitatile extracurriculare urmareste identificarea si cultivarea corespondentei optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viata civilizat, precum si stimularea comportamentului creativ in diferite domenii. Incepand de la cea mai frageda varsta, copiii acumuleaza o serie de cunostinte punandu-i in contact direct cu obiectele si fenomenele din natura.                Trebuinţa de se juca, de a fi mereu în mişcare, este tocmai ceea ce ne permite să împăcăm scoala cu viaţa.                 Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv – educative să primeze, dar să fie prezentate în mod echilibrat şi momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite. În cadrul acestor activităţi elevii se deprind să folosească surse informaţionale diverse, să întocmească colecţii, să sistematizeze date, învaţă să înveţe.   Prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi, copii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activităţi, posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al scolii şi al învăţământului primar – pregătirea copilului pentru viaţă.                  Scopul activităţilor extraşcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, cultivarea interesului pentru activităţi socio-culturale, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activităţile extraşcolare se desfăşoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăţi de afirmare în mediul şcolar să reducă nivelul anxietăţii şi să-şi maximizeze potenţialul intelectual.               Oricât ar fi de importantă educaţia curriculară realizată prin procesul de învăţământ, ea nu epuizează sfera influenţelor formative exercitate asupra copilului. Rămâne cadrul larg al timpului liber al copilului, în care viaţa capătă alte aspecte decât cele din procesul de învăţare şcolară. În acest cadru, numeroşi alţi factori acţionează pozitiv.        b) Exemple de activitati extrascolare                Vizitele la muzee, expoziţii, monumente şi locuri istorice, case memoriale – organizate selectiv – constituie un mijloc de a intui şi preţui valorile culturale, folclorice şi istorice ale poporului nostru. Ele oferă elevilor prilejul de a observa obiectele şi fenomenele în starea lor naturală, procesul de producţie în desfăşurarea sa, operele de artă originale, momentele legate de trecutul istoric local, naţional, de viaţa şi activitatea unor personalităţi de seamă ale ştiinţei şi culturii universale şi naţionale, relaţiile dintre oameni şi  rezultatele concrete ale muncii lor, stimulează activitatea de învăţare, întregesc şi desăvârşesc ceea ce elevii acumulează în cadrul lecţiilor.                Vizionarea emisiunilor muzicale, de teatru de copii, distractive sau sportive, stimuleaza si orienteaza copiii spre unele domenii de activitate: muzica, sport, poezie, pictura. Excursiile si taberele scolarecontribuie la imbogatirea cunostintelor copiilor despre frumusetile tarii, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natura, arta, cultura. Prin excursii, copiii pot cunoaste realizarile oamenilor, locurile unde s-au nascut, au trait si au creat opere de arta.                 Spectacolele  constituie o formă de activitate extracurriculară în şcoală, prin care copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei. Deşi această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator, valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursă inepuizabilă de impresii puternice, precum şi în faptul că apelează, permanent, la afectivitatea copilului sau nu, asupra dezvoltării elevilor.Astfel de activităţi sunt de o reală importanţă intr-o lume dominată de mass media şi ne referim la televizor , calculator si internet, care nu fac altceva decât să contribuie la transformarea copiilor noştri in nişte persoane incapabile de a se controla comportamental , emoţional şi mai presus de toate slabi dezvoltaţi intelectual.                   Se ştie ca incepand de la cea mai fragedă vârstă , copiii acumulează o serie de cunoştinte punându-i in contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură. Activităţile de acest gen  au o deosebită influenţă formativă, au la bază toate formele de acţiuni turistice: plimbări, excursii, tabere. . In cadrul activităţilor organizate in mijlocul naturii, al vietii sociale , copiii se confruntă cu realitatea si percep activ, prin acţiuni directe obiectele , fenomenele, anumite locuri istorice. Fiind axate în principal pe viata în aer liber, în cadrul acţiunilor turistice, elevii isi pot forma sentimental de respect si dragoste fata  natura, fata de om si realizarile sale.                    Grija fata de timpul liber al copilului, atitudinea de cunoastere a dorintelor copiilor si de respectare a acestora trebuie sa fie dominantele acestui tip de activitati. Acestea le ofera destindere, incredere, recreere, voie buna, iar unora dintre ei posibilitatea unei afirmari si recunoastere a aptitudinilor.                    Activitatea educativa scolara si extrascolara dezvolta gandirea critica si stimuleaza implicarea tinerei generatii in actul decizional in contextul respectarii drepturilor omului si al asumarii responsabilitatilor sociale, realizandu-se, astfel, o simbioza lucrativa intre componenta cognitiva si cea comportamentala.                     In urma plimbarilor, a excursiilor in natura, copiii pot reda cu mai multa creativitate si sensibilitate , imaginea realităţii, în cadrul activităţilor de desen şi modelaj , iar materialele pe care le culeg ,sunt folosite în activităţile practice, în jocurile de creaţie. La vârsta şcolară, copiii sunt foarte receptivi la tot ce li se arata sau li se spune în legatură cu mediul , fiind dispuşi să acţioneze în acest sens .                               Excursia ajută la dezvoltarea intelectuală şi fizică a copilului, la educarea lui cetăţenească şi patriotică. Ea  este cea care îl reconfortează pe copil, îi prilejuieşte însuşirea unei experienţe sociale importante, dar şi îmbogăţirea orizontului cultural ştiinţific. Prin excursii elevii îşi suplimentează şi consolidează instrucţia şcolară dobândind însuşirea a noi cunoştinţe. Excursia reprezintă finalitatea unei activităţi îndelungate de pregătire a copiilor, îi ajută să înţeleagă excursiile nu numai din perspectiva evadării din atmosfera de muncă de zi cu zi ci şi ca un act de ridicare a nivelului cultural .                               Serbarile si festivitatile - marcheaza evenimentele importante din viata scolarului. Din punct de vedere educativ importanta acestor activitati consta in dezvoltarea artistica a elevului  precum si in atmosfera sarbatoreasca instalata cu acest prilej. Aceste mici serbari, organizate de catre cadrele didactice, le ofera elevilor rasplata primita dupa munca, si de asemenea au un rol de motivare, mai putin seminificativ.                               Concursurile scolare - sunt o metoda extrascolara de a starni interesul elevului pentru diferite arii curriculare avand, in acelasi timp, o importanta majora si in orientarea profesionala a elevilor, facandu-le cunoscute toate posibilitati pe care acestia le au. Concursuri precum "Cangurul" sau Olimpiadele Scolare pot oferi cea mai buna sursa de motivatie, determinand elevii sa studieze in profunzime si prin urmare sa scoata rezultate mai bune la scoala. Acelasi efect il pot avea concursurile organizate de catre cadrele didactice in clasa. Daca sunt organizate intr-o atmosfera placuta vor stimula spiritul de initiativitate al copiluiui, ii va oferi ocazia sa se integreze in diferite grupuri pentru a duce la bun sfarsit exercitiile si va asimila mult mai usor toate cunostintele.                                    Alte activitati - pot fi alese de catre copii, luand parte in timpul lor liber. De obicei acestea sunt alese ca un hobby personal, sau chiar cu scopul de a-si aprofunda cunostintele intr-un domeniu anume. Din pacate, in Romania, aria aceasta nu este foarte dezvoltata, cu toate acestea exista anumite locuri unde elevii se pot inscrie (ca de exemplu "Palatul Copiilor").                    Elevii  trebuie să fie îndrumaţi să dobândească: o gândire independentă, nedeterminată de grup, toleranţă faţă de ideile noi, capacitatea de a descoperi probleme noi şi de a găsi modul de rezolvare a lor şi posibilitatea de a critica constructiv. Înainte de toate, este însă important ca profesorul însăşi să fie creativ.                 Activităţile extraşcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferă cele mai eficiente modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, deoarece sunt factorii educativi cei mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora.                 Activitatea educativă şcolară şi extraşcolară permite transferul şi aplicabilitatea cunoştinţelor, abilităţilor, competenţelor dobândite în cadrul orelor prevăzute în programa şcolară.  Elevii sunt atraşi de activităţile artistice, reacreative, distractive, care ajută la dezvoltarea creativităţii, gândirii critice şi stimulează implicarea în actul decizional privind respectarea drepturilor omului, conştientizarea urmărilor poluării, educaţia rutieră, educaţia pentru păstrarea valorilor, toleranţa, comunicarea interculturală etc.                Activităţile complementare concretizate în excursii şi drumeţii, vizite, vizionări de filme sau spectacole imprimă copilului un anumit comportament, o ţinută adecvată situaţiei, declanşează anumite sentimente. O mai mare contribuţie în dezvoltarea personalităţii copilului o au activităţile extraşcolare care implică în mod direct copilul prin personalitatea sa şi nu prin produsul realizat de acesta. Activitatea în afara clasei şi cea extraşcolară trebuie să cuprindă masa de copii.                Şcoala, oricât de bine ar fi organizată, oricât de bogat ar fi conţinutul cunoştinţelor pe care le comunicăm elevului, nu poate da satisfacţie setei de investigare şi cutezanţă creatoare, trăsături specifice copiilor. Ei au nevoie de acţiuni care să le lărgească lumea lor spirituală, să le împlinească setea de cunoastere, să le ofere prilejuri de a se emoţiona puternic, de a fi în stare să iscodească singuri pentru a-şi forma convingeri durabile.              c) Criterii de selectare a activitatilor extrascolare                   Înainte de a efectua activităti exrascolare trebuie să tineti cont de următoarele aspecte importante pentru copii:                - Vorbiti cu elevii  dv. si revizuiti activitătile dorite la începutul fiecărui nou semestru. Decideti cu cât de mult se pot  descurca si faceti alegeri .     ( am aplicat in acest sens si un chestionar : Ce activităţi extracurriculare vă plac cel mai mult?                                1)Vizionarea în grup a unor spectacole la teatru                                  2) Vizita la diferite muzee                                   3) Plimbările în parc împreună cu toţi colegii                                 4) Excursiile şi taberele                                 5) Carnavalul organizat la şcoală                                 6) Sărbătorirea zilei de naştere a unui coleg                                 7) Serbarile / sezatorile                   - Incercati să vă încurajati elevii să stabilească un echilibru între activitătile de grup si cele individuale.                      Activităţile extraşcolare, bine pregătite, sunt atractive la orice vârstă. Ele stârnesc interes,    produc bucurie, facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar dacă necesită un efort suplimentar. Copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operaţional, manualitatea, dând posibilitatea fiecăruia să se afirme conform naturii sale. Copiii se autodisciplinează, prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie regulilor, asumându-şi responsabilităţi. Dascălul are, prin acest tip de activitate posibilităţi deosebite să-şi cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influenţeze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal - pregătirea copilului pentru viaţă.. Realizarea acestui obiective depinde în primul rând de educator, de talentul său, de dragostea sa pentru copii, de modul creator de abordare a temelor, prin punerea în valoare a posibilităţilor şi resurselor de care dispune clasa de elevi .                 Activitatile extracurriculare sunt apreciate  atat de catre copii, cat si de factorii educationali in masura in care :   -      valorifica si dezvolta interesele si aptitudinile copiilor;   -      organizeaza intr-o maniera placuta si  relaxanta timpul liber al copiilor contribuind la optimizarea procesului de invatamant ;   -      formele de organizare sunt din cele mai ingenioase, cu caracter recreativ ;   -      copiii au teren liber pentru a-si manifesta in voie spiritul de initiativa;   -      participarea este liber consimtita, necoditionata, constituind un suport puternic pentru o activitate sustinuta;   -      au un efect pozitiv pentru munca desfasurata in grup;   -      sunt caracterizare de optimism si umor;   -      creeaza un sentiment de siguranta si incredere tuturor participantilor;   -      urmaresc largirea si adancirea influentelor exercitate in procesul de invatamant;   -      contribuie la dezvoltarea armonioasa a copiilor.   sursa: http://iabvtgv.blogspot.com  

Obiectivele activitătilor extracurriculare - recunoașterea activitätii educative ca dimensiune fundamentalä a procesului instructiv-educativ; - permanenta actualizare a continutului învătării accentuarea dimensiunii sale educative; - întärirea statutului activitătii educative extrascolare, ca spatiu de dezvoltare personală;  recunoașterea educatiei nonformale, ca spatiu aplicativ pentru profesionalizarea activitătii educative extrașcolare, prin dezvoltarea acesteia pe tipuri de educatie complementară;  - cresterea calitătii actului educational și a rezultatelor învătării;  - stimularea interesului elevilor cadrelor didactice de a se implica în proiecte programe educative curriculare, extrascolare extracurriculare, la nivelul fiecărei unităti de învătământ;   reducerea procentului fenomenelor antisociale, a abandonului si absenteismului    creșterea ratei promovabilitătii    asigurarea egale de dezvoltare personală;  - dezvoltarea dimensiunii europene a activitătii educative   extracurriculare, prin multiplicarea programelor  proiectelor educative de cooperare internatională;  - creșterea vizibilitätii eficientei activitătii educative si   prin prevenirea reducerea fenomenelor antisociale, de abandon absenteism analfabetism; formarea resursei umane în domeniul activitătii educative - asigurarea eficientei activitătii educative  monitorizând si evaluând impactul säu asupra comunitătii;   consolidarea parteneriatului educational guvernamental-nonguvernamental, pentru responsabilizarea tuturor factorilor sociali implicati în sustinerea procesului instructiv-educativ.   Activit[tile turistice sunt activităti extracurriculare cu o deosebitä valoare formativă, care se pot realiza sub forma plimbărilor, excursiilor sau taberelor. Astfel de activităti asigurä un contact direct cu obiectele fenomenele, în conditii naturale, ceea ce ușureazä procesul de formare a reprezentărilor legate de acestea îi ajută pe copii în activitătile organizate în școală. Totodată, ele îmbogătesc cunostintele elevilor despre tot ce are legătură cu mediul înconjurător si îi încurajează să se exprime liber, în afara clasei. Elevii se confruntă cu realitatea printr-o percepere activă, investigatoare, prin actiuni directe asupra obiectelor si fenomenelor din mediul ambiental, prin contactul cu unele zone geografice si locuri istorice. Ei dobândesc o mare cantitate de informatii despre vietuitoare, dar despre munca si viata omului, în diferite contexte, în functie de mediul rural sau urban, de anotimp, de meserii. Astfel, copiii își formeazä reprezentări simple despre: structura conditiile de viată ale unor plante si animale; legile obiective ale succesiunii anotimpurilor; frumusetile si bogätiile patriei; trecutul istoric al poporului român (Chiar dacă este putin prematur pentru nivelul lor de dezvoltare intelectualä).  

Brainstorming   Brainstorming-ul sau „evaluarea amânată” ori „furtuna de creiere” este o metodă interactivă de dezvotare de idei noi ce rezultă din discuţiile purtate între mai mulţi participanţi, în cadrul căreia fiecare vine cu o mulţime de sugestii. Rezultatul acestor discuţii se soldează cu alegerea celei mai bune soluţii de rezolvare a situaţiei dezbătute.   Ca metodă de discuţie şi de creaţie în grup, brainstorming-ul (brain=creier, storming=furtunos) a fost sistematizat în 1948 de către profesorul de la Universitateadin Buffalo (SUA), Alexander Osborn. Rezultatele experimentelor au fost publicate de Osborn în 1961 în lucrarea Applied imagination.   Metoda „asaltului de idei” sau „cascada ideilor” are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranţa că, prin combinarea lor se va obţine soluţia optimă. Calea de obţinere a acestor idei este aceea a stimulării creativităţii în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării. Altfel spus, participanţii sunt eliberaţi de orice constângeri, comunică fără teama că vor spune ceva greşit sau nepotrivit, care va fi apreciat ca atare de către ceilalţi participanţi.   Scopul metodei este acela de a da frâu liber imaginaţiei, a ideilor neobişnuite şi originale, a părerilor neconvenţionale, provocând o reacţie în lanţ, constructivă, de creare a „ideilor pe idei.” În acest sens, o idee sau sugestie, aparent fără legătură cu problema în discuţie, poate oferi premise apariţiei altor idei din partea celorlalţi participanţi.   Metoda propusă de Osborn se bazează pe patru reguli fundamentale ale gândiri creative: – căutarea în voie a ideilor, amânarea judecăţii ideilor, cantitate mare de idei, schimbul fertil de idei.   Branistorming-ul se desfăşoară în cadrul unei reuniuni formate dintr-un grup nu foarte mare (maxim 30 de persoane), de preferinţă eterogen din punct de vedere al pregătirii şi al ocupaţiilor, sub coordonarea unei moderator, care îndeplineşte rolul atât de animator cât şi de mediator.   Durata optimă este de 20-45 de minute. Specific acestei metode este şi faptul că ea cuprinde două momente: unul de producere a ideilor şi apoi momentul evaluării acestora (faza aprecierilor critice).   Regulile de desfăşurare ale brainstorming-ului sunt următoarele: – Cunoaşterea problemei pusă în discuţie şi a necesităţii soluţionării ei, pe baza expunerii clare şi concise din partea moderatorului discuţiei; – Selecţionarea cu atenţie a participanţilor pe baza principiului eterogenităţii în ceea ce priveşte vârsta, pregătirea, fără să existe antipatii; – Asigurarea unui loc corespunzător (fără zgomot), spaţios, luminos, menit să creeze o atmosferă stimulativă, propice descătuşării ideilor; – Admiterea şi chiar încurajarea fomulării de idei oricât de neobişnuite ori îndrăzneţe ar fi, lăsând frâu liber imaginaţiei participanţilor, spontaneităţii şi creativităţii; – În prima fază, accentul este pus pe cantitate, pe formularea de cât mai multe variante de răspuns şi cât mai diverse; – Neadmiterea nici unui fel de evaluări, apreciei, critici, judecăţi din partea participanţilor sau a coordonatorului, asupra ideilor enunţate, oricât de neaşteptate ar fi ele, pentru a nu inhiba spontaneitatea şi a evita blocajele intelectuale; – Construcţia de „idei pe idei”, în sensul că, un răspuns poate provoca asociaţii şi combinaţii pentru emiterea unui nou demers cognitiv-inovativ; – Programarea sesiunii de brainstorming în perioada când participanţii sunt odihniţi şi dispuşi să lucreze; – Înregistrarea discretă, exactă şi completă a discuţiilor de către o persoană desemnată special să îndeplinească acest rol (sau pe bandă), fără a stânjeni participanţii sau derularea discuţiei; – Evaluarea este suspendată şi se va realiza mai târziu de către coordonator, cu sau fără ajutorul participanţilor; – Valorificarea ideilor ce provin după perioada de „incubaţie” într-o nouă sesiune, a doua zi participanţii puntându-se reîntâlni;   Pentru a iniţia o sesiune de brainstorming , Camelia Zlate şi Mielu Zlate (1982, p. 136140) propun următoarele etape şi faze:   1. Etapa de pregătire care cuprinde: a) faza de investigare şi de selecţie a membrilor grupului creativ; b) faza de antrenament creativ; c) faza de pregătire a şedinţelor de lucru; 2. Etapa productivă, de emitere de alternative creative, care cuprinde: a) faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut; b) faza de soluţionare a subproblemelor formulate; c) faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului creativ; 3.   Etapa selecţiei ideilor emise, care favorizează gândirea critică: a) faza analizei listei de idei emise până în acel moment; b) faza evaluării critice şi a optării pentru soluţia finală.

Citirea/lectura în clasele a II-a – a IV-a     Modelul comunicativ-funcţional – care presupune dezvoltarea integrată a capacităţilor de receptare orală, de exprimare orală, respectiv de receptare a mesajului scris şi de exprimare scrisă – propune o nouă abordare a textului, în ansamblul său.   Elevii claselor primare vor cunoaşte, prin intermediul lecturii, diverse tipuri de texte, literare şi nonliterare, lectura devenind, treptat, o tehnică utilizată din ce în ce mai frecvent de şcolarul mic; dar simpla lectură nu garantează învăţarea, avem nevoie şi de alte elemente pentru a-l ajuta pe elev să înţeleagă mesajul textului parcurs şi să descopere ce poate el valorifica din actul citirii/lecturii.   Orice act de învăţare presupune angajarea efortului personal al celui care învaţă, prin urmare, învăţarea tehnicilor muncii cu cartea se realizează prin punerea elevilor în situaţia de a opera în mod independent cu elemente ale lecturii explicative.   Programele şcolare recomandă utilizarea textelor literare sau nonliterare de întindere mică: în clasa I circa 75 de cuvinte, în clasa a II-a – texte de până la 120 de cuvinte şi în clasele a III-a şi a IV-a de până la 300 de cuvinte.   Citirea corectă presupune citirea fără silabisire, fără adăugiri, repetări sau inversiuni de sunete sau cuvinte, pronunţarea corectă a cuvintelor, citirea propoziţiilor cu intonaţie corespunzătoare, manifestarea independenţei în citirea unui text (fără ajutor).   Citirea fluentă presupune ritm propriu, fără pauze între cuvinte, fără îngtreruperi şi poticneli. La clasa a IV-a fluenţa trebuie să se exprime şi faţă de un text la prima vedere, indiferent de stilul în care este redactat (literar, ştiinţific, publicistic).   Citirea conştientă înseamnă înţelegerea celor citite, a mesajului comunicat de text.   Citirea expresivă înseamnă modularea vocii în funcţie de semnle de punctuaţie şi exprimarea unor stări afective sugerate de mesajul textului. Presupune sesizarea nuanţelor sugerate de un text, înţelegerea subtilităţilor şi, parţial, a intenţiilor autorului textului. Înţelegerea expresivităţii nu se poate realiza fără a avea obişnuinţa de citire conştientă, fluentă, corectă.   Programele şcolare în vigoare propun ca tematica textelor să reflecte universul copilăriei şi valorile proprii acestuia, lăsând la latitudinea autorilor de manuale şi a profesorilor pentru învăţământ primar alegerea textelor şi tratarea diversificată a noţiunilor de teorie literară.   Modalităţi de abordare a textului. Lectura explicativă   Lectura explicativă este considerată un complex de metode, care apelează la conversaţie, explicaţie, demonstraţie, povestire, joc de rol etc., urmărind citirea textului în vederea înţelegerii lui.   Lectura explicativă se desfăşoară după următorul algoritm:                         Pregătirea pentru citire/lectură – include activităţi de captare a atenţiei, de trezire a interesului elevilor (motivarea pentru lectură) pentru textul ce urmează a fi citit, de prevenire a unor elemente care ar putea îngreuna înţelegerea sa; conversaţia pregătitoare poate introduce termeni a căror semnificaţie trebuie cunoscută de elevi pentru a putea parcurge textul, se pot explica tot în această etapă unele cuvinte (semantizarea cuvintelor).                      Lectura integrală a textului – poate fi efectuată de profesorul pentru învăţământ primar (citire model) sau de către elevi (acasă sau în clasă, prin activitate independentă). Selectarea textelor ce vor fi date elevilor spre lectură integrală trebuie făcută cu mare atenţie, pentru ca elevii să nu întâmpine dificultăţi în înţelegerea lor. Textele lirice şi cele cu vădit caracter educativ se recomandă a se citi în clasă, pentru a putea evidenţia împreună cu elevii valenţele lor formative şi pentru a-i putea ajuta în descifrarea/interpretarea semnificaţiei imaginilor artistice. Pentru verificarea înţelegerii textului se organizează o conversaţie scurtă, referitoare la autor, titlu, personaje, acţiune (în funcţie de nivelul clasei şi de tipul textului). Înainte de citirea model a profesorului, se poate formula o sarcină didactică care să vizeze un anume aspect din textul citit. Astfel, elevii ar fi motivaţi să urmărească textul, iar profesorul va putea verifica atenţia elevilor.                         Citirea pe fragmente, analiza textului şi extragerea ideilor principale, alcătuirea planului de idei – cu ocazia conceperii şi proiectării lecţiei, profesorul împarte textul în fragmente, activitatea didactică la clasă desfăşurându-se, în general, astfel: citirea de către elevi, cu voce tare sau în gând, a primului fragment şi sublinierea cuvintelor necunoscute; explicarea cuvintelor necunoscute; formularea de întrebări şi răspunsuri pentru clarificarea mesajului; formularea şi notarea ideii principale a fragmentului citit; se recomandă încurajarea elevilor de a formula fiecare cât mai sintetic ideea principală, din variantele propuse se alege cea care întruneşte acordul celor mai mulţi elevi şi corespunde mesajului transmis de text, se scrie pe tablă şi caiete; se procedează, în continuare, la fel şi pentru celelalte fragmente; după parcurgerea aceloraşi paşi pentru ultimul fragment, pe tablă şi în caietele elevilor se va regăsi planul de idei al textului citit.    Citirea integrală a planului de idei şi realizarea unei conversaţii generalizatoare – se realizează cu scopul refacerii sintezei ideatice a textului, pentru a atrage atenţia asupra personajelor, aspectelor educative, expresivităţii textului.   Refacerea sintezei textului – se realizează prin citire integrală sau povestire. În clasele a II-a – a IV-a se utilizează texte diferite, din punctul de vedere al conţinutului şi al organizării: -texte literare cu conţinut epic; -texte literare cu conţinut liric; -texte cu conţinut istoric; -texte de lirică peisagistă; -texte cu conţinut ştiinţific.     Algoritmul metodic pentru textele literare cu conţinut epic este următorul: -conversaţia introductivă; -citirea integrală a textului; -citirea pe fragmente; -explicarea cuvintelor nou întâlnite; -povestirea fragmentelor şi desprinderea ideilor principale; -recitirea integrală; -povestirea după ideile principale. În clasele a III-a şi a IV-a, profesorul îndrumă elevii spre evidenţierea însuşirilor unor personaje literare, comentarea aspectelor stilistic-artistice.   Textele (literare) cu conţinut istoric aparţin genului epic, dar au ca atribute afectivitatea şi lirismul, oferind resurse educative. Întâmplările prezentate sunt spectaculoase, personajele sunt adevăraţi eroi.   Strategia aplicării lecturii explicative, în cazul acestor texte, presupune: -pregătirea clasei pentru asimilarea conţinutului; -povestirea profesorului – toate noile achiziţii pe care le vor face elevii vor fi explicate în context, fără a se diminua trăirile afective; -citirea textului – în cazul textelor de mai mare întindere, li se poate cere elevilor să citească integral textul acasă, în clasă trecând direct la pasul următor; -citirea pe fragmente, explicarea cuvintelor şi stabilirea ideilor principale; -evidenţierea aspectelor educative ale conţinutului; -repovestirea elevilor – chiar cu suport imagistic; -caracterizarea personajelor (dacă este cazul). În cazul legendelor istorice este importantă înţelegerea semnificaţiei lor – ceea ce îşi pune amprenta pe întregul comportament al elevilor.   Textele lirice redau sentimentele, gândurile autorului prin intermediul imaginilor artistice.  Algoritmul metodic pentru textele lirice este următorul: -conversaţia introductivă – explicarea unor cuvinte şi expresii care să ajute înţelegerea textului, crearea unei atmosfere afective, stimularea interesului; -recitarea model; -analiza textului – explicarea sensului figurat al cuvintelor, expresiilor poetice, organizarea pe strofe şi versuri; -recitirea integrală, respectând intonaţia impusă de semnele de punctuaţie şi de ideile transmise de text; -memorarea poeziei (fragmentar / în întregime).                                                               Metoda lecturii explicative a textelor nonliterare are următorul desfăşurător: -conversaţia pregătitoare – conversaţie despre domeniul la care se referă textul, explicarea anticipată a cuvintelor care ar îngreuna înţelegerea textului; -lectura integrală sau fragmentară a textului, explicarea termenilor ştiinţifici, sesizarea ideilor principale; -conversaţie asupra textului pentru înţelegerea corectă a lui şi ordonarea gândirii elevilor; -recitirea textului de către elevi şi explicarea motivată (cauză-efect) a fenomenului ştiinţific prezentat.   Lectura explicativă este calea cea mai eficientă de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe, cu ajutorul cărţii.   Până la sfârşitul clasei a IV-a, elevul va trebui să dobândească abilitatea de a citi corect, conştient, fluent şi expresiv texte literare şi nonliterare de mică întindere, va avea capacitatea de a sesiza acordurile gramaticale folosite atât în textele literare, cât şi în cele nonliterare, va căpăta deprinderea de a discuta despre textul citit, va manifesta interes pentru lectură din dorinţa de a afla mai multe lucruri dintr-un domeniu dat.   Lectura suplimentara este o prelungire a lecturii textelor din clasa, din manualul scolar. De aceea, controlul si îndrumarea lecturii particulare/suplimentare a elevului are menirea de a perfectiona, prin activitate indirecta, independenta, actul de citire, exersat pe diferite tipuri de texte. Cum cititul cartilor constituie o abilitate fundamentala de natura intelectuala, fiind un instrument al activitatii intelectuale, o deprindere utilizabila pentru toate domeniile de cunoastere umana, competenta lecturala constituie o achizitie fundamentala. De aici rezida importanta lecturii pentru orice elev, pentru devenirea sa ulterioara, pentru sprijinul progreselor sale scolare la toate disciplinele didactice. Cartea, iubirea pentru citit, permite ,,deschiderea portilor care le permite (elevilor) intrarea libera în lumea fascinanta a cartii'' Gustul pentru lectura, atasamentul pentru ,,expresia tiparita (carti, reviste, ziare, diverse publicatii) reprezinta una din cele mai raspândite si intense activitati ale omului modern''  în ciuda unei acerbe concurente cu mijloacele audio-vizuale.    Lectura îndeplineste rolul de sursa principala de informare, de achizitionare a unor experiente individuale, cu tenta morala; ea propune, de regula, valori universale umane, realizând, în mintea copiilor, o ierarhizare si coagulare a valorilor culturii nationale si universale; lectura ofera satisfactii estetice, propune modele de comportament; lectura contribuie la îmbogatirea limbajului, la nuantarea si dezvoltarea/activizarea exprimarii, însusirea unor structuri comunicative; lectura ,,umple'' în mod placut timpul liber al elevilor, oferind clipe de satisfactie, de meditatie, fiind principala ,,sursa de miraje''  Iata pentru ce lectura ca act de parcurgere a textelor (literare si neliterare) în clasa si în afara clasei, prin importanta ei, ramâne o obligativitate didactica. Chiar daca în programa scolara nu sunt ore speciale pentru lectura, îndrumarea si controlul lecturii suplimentare ramâne o atributie a institutoarei. Lectura trebuie sa devina o obisnuinta pentru învatarea permanenta.   Exemple   Citirea în gând contribuie la dezvoltarea memoriei vizuale şi la o independenţă totală în citire. Trecerea la acest tip de citire se face numai după ce elevii ştiu să citească fluent, corect, conştient, expresiv; este stadiul la care ajunge elevul pentru a putea reflecta asupra sensului textului.   Citirea selectivă contribuie la evitarea învăţării mecanice, la controlarea atenţiei elevilor şi la formarea capacităţii de selecţie. Citirea selectivă se poate realiza cu voce tare sau în gând, urmată de o activitate independentă referitoare la selecţia operată.   Citirea în lanţ a propoziţiilor asigură exersarea citirii de către toţi elevii clasei. Fiecare elev citeşte câte o propoziţie în ordinea aşezării în bancă sau, mai rar, după catalog.   Citirea alternativă se realizează prin lectura unei propoziţii cu voce tare, apoi următoarea în gând sau în şoaptă.   Citirea în ştafetă oferă elevilor posibilitatea de a-şi numi continuatorul la citire. Are rolul de a menţine atenţia elevilor.   Citirea pe roluri se aplică în cazul textelor dialogate, este un procedeu mult îndrăgit şi solicitat de elevi.