Elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învătământul primar și preșcolar

Clasa de elevi ca grup social     1. Notiunea de grup                                              Grupul este o pluralitate dinamica de persoane intre care exista mai multe tipuri de relatii, cu influente multiple asupra membrilor sai.                       Membrii grupului isi desfasoara activitatea intr-un anumit mediu de existenta, comunica si coopereaza pentru realizarea unor scopuri, intretin diferite tipuri de  relatii intre ei, se influenteaza reciproc, isi confrunta opiniile, sunt multumiti, frustrati sau animati de anumite aspiratii si idealuri, experimenteaza modele de comportament dupa norme proprii.                       Fiecare membru al grupului manifesta fata de grup anumite trebuinte, dorinte si atitudini, ceea ce constituie expansiunea sociala. Fata de aceasta, membrii grupului au o anumita reactie denumita incluziune sociala.   Profilul psihologic al grupului se caracterizeaza printr-o anumita structura si dinamica, coeziune afectiva, scopuri comune, consens, autoorganizare si control, cooperare de noi membri, forta, omogenitate, conformism, autonomie si stabilitate in timp.                       In cadrul grupului social, fiecare persoana are un anumit status, adica o anumita pozitie reala, de valorizare sau de devalorizare.                       Rolul este aspectul dinamic al status-ului. El reprezinta sistemul de asteptari ale membrilor grupului fata de liderul lor.                       Cadrul de referinta este alcatuit dintr-un sistem de obligatii si reguli de comportare specifice unui grup. Acesta poate respinge sau primi alti membri, daca acestia accepta si respecta cadrul de referinta al grupului.   2. Definirea clasei de elevi                                             Clasa de elevi este un grup social supus in mod constant influentelor educative exercitate de scoala. Ansamblul de elevi ce o compune este un grup social specific, in cadrul caruia exista o varietate de relatii educative. Aceste relatii au ca suport raporturile interpersonale din cadrul clasei si relatia pedagogica educator-educat. Desi relatia profesor-elev are un pronuntat caracter didactic, ea este influentata de pluralitatea de relatii interindividuale pe care le are elevul in clasa si in afara ei. De aceea este necesar ca profesorul sa cunoasca grupul ca ansamblu dinamic de relatii interumane.   3. Tipologia grupurilor scolare                         Tipologia grupurilor scolare poate fi stabilita atat dupa marimea lor, cat si in functie de caracterul organizarii.                       Din punctul de vedere al marimii, grupurile scolare pot fi : grupuri scolare mici (clase de elevi sau grupe de studenti) si grupuri scolare mari (scoli, facultati). Pentru  grupurile sociale exista o alta clasificare in functie de marime, ceea ce determina urmatoarele tipuri : grupuri sociale mici (echipele de munca, familia, clasele de elevi), grupuri sociale mijlocii (institutii diverse, scoli etc), grupul social mare (reprezentat de societate, ca un ansamblu coerent al grupurilor sociale mici si mijlocii.                       Din punct de vedere al caracterului organizarii, grupurile scolare, ca si cele sociale in general, pot fi : grupuri scolare formale (institutionalizate, legale, organizate pe baza unor reglementari oficiale) si grupuri scolare informale ( spontane, neinstitutionalizate, care se constituie ca aglomerari temporare, incidentale, de elevi, bazate pe unele situatii neasteptate, dar care-i atrag pe copii).                       Grupurile scolare sunt formale si informale, adica microgrupurile din interiorul acestora.                       Grupurile formale sunt organizate oficial, relatiile dintre membrii grupurilor fiind reglementate de anumite norme. Clasa de elevi este “un grup angajat in activitati cu obiective commune, ce creeaza relatii de interdependenta functionala intre membrii sai” (Rada, I., 1976). Grupurile informale sau microgrupurile (de studiu, de joaca) sunt neinstitutionalizate si formate pe baza unor interese comune. Microgrupurile apar in interiorul grupurilor formale, intretinand relatii cu alte grupuri sau microgrupuri.                       Grupurile formale si informale sunt conduse de lideri, care in functie de stilul de conducere adoptat pot fi de diferite tipuri : -lideri autoritari, cu atitudine de comanda ; dau ordine si cer sa fie executate, provocand tensiune psiho-sociala ; -lideri de tip democratic, cooperanti, ce consulta membrii grupului sau microgrupului in luarea deciziilor, care apoi devin obligatorii ; -lideri de tip laissez-faire, care lasa totala libertate membrilor grupului, produc anarhie si activitati dezorganizate.   4. Caracteristicile clasei de elevi                         Clasa de elevi este un grup social, cu un inalt grad de socializare, de instruire, dezvoltare si formare a personalitatii elevilor, liderii actionand pentru realizarea scopurilor si asigurarea coeziunii grupului.                       In ceea ce priveste tematica fundamentala a clasei de elevi ca grup social, structura, sintalitatea si problematica liderilor sunt cateva din ariile de preocupare ale investigatiilor de tip sociologic in clasa de elevi.                       Clasa ca grup social este un « ansamblu de indivizi (elevi) constituit istoric, intre care exista diverse tipuri de interactiuni si relatii comune determinate » (Mielu Zlate)                             Caracteristicile  clasei ca grup social sunt urmatoarele : ·        intinderea clasei (marimea) are in vedere numarul de elevi care compun grupul (de obicei 25-30, in cazurile cele mai frecvente, 30-40 in cazurile cele mai inoportune si 20-22 in cazurile cele mai fericite) si pune in discutie extensia numerica optima a acesteia ; ·        interactiunea membrilor clasei, vizate fiind interactiunile directe, nemijlocite  si multivariante ; ·        scopurile atat cele pe termen scurt cat si cele pe termen lung, sunt comune grupului clasa si, prin intermediul constientizarii acestora de catre elevi, pot deveni motorul dezvoltarii grupului pe perioada scolaritatii ; arta cadrului didactic, ca manager in clasa consta in fixarea, pe langa obiectivele scolare formale si a unei serii de obiective social-afective pentru grupul de elevi, care vor determina consolidarea coeziunii acestuia ; ·        structura grupului poate fi analizata dual in ceea ce priveste grupurile mici si implicit clasa de elevi, atat ca modalitate de legatura a membrilor grupului in plan interpersonal, cat si ca ierarhie interna a grupului ; ·        compozitia si organizarea sunt rezultatul interactiunii tuturor celorlalte caracteristici ale grupului, definitoriu din punctul de vedere al acesteia fiind gradul de omogenitate sau de eterogenitate a clasei ; din acelasi indicator de dinamica grupului clasa, mai poate fi derivata si o alta caracteristica a acesteia, coeziunea acceptata ca fiind gradientul de unitate al grupului, denumita uneori « sanatatea grupului ».                  Clasele de elevi caracterizate prin climat deschis si « sanatate » sunt descrise ca « scoli umaniste » (in sensul dat termenului de E. Fromm), care functioneaza ca o comunitate educationala. Acestea incurajeaza autonomia, autodisciplina, autodeterminarea, cooperarea, relatiile deschise si sincere, valorizeaza potentialul fiecaruia si al tuturor.                  Tot in investigarea specificului grupului clasa pot fi plasati si alti doi parametri de analiza dinamica, sintalitatea, inteleasa ca personalitate a grupului respectiv si investigata in literatura de specialitate de profesorul Ioan Nicola, siproblematica liderilor care in cazul clasei poate fi un subiect extrem de delicat, mai ales la nivel de identificare, diagnoza si coordonare din partea cadrului didactic. Ambele subiecte solicita mai mult decat oricare dintre celelalte competente manageriale ale profesorului sau invatatorului.                  Cercetarile cele mai interesante la acest nivel sunt consacrate raportului dintre informatie, circulatia acesteia si dinamica grupului.Yona Friedman este merituosul specialist care a a vut curajul de a critica iluzia comunicarii globale la nivelul grupului, indiferent cat de sofisticate sunt mijloacele de comunicare inventate de catre om. « Niciun grup egalitar compus din fiinte umane nu poate avea mai mult de 16 membri ».                  Toate demersurile anterioare pot capata o relevanta deosebita pentru clasa de elevi in masura in care cadrul didactic le cunoaste si probeaza capacitati manageriale stralucite in planul aplicarii lor practice. La nivelul conducerii concrete a colectivului de elevi dinamica permanenta a grupului clasa poate constitui un remediu atat impotriva rutinei pedagogice cat si impotriva deficientelor de climat scolar.                  Profesorul Dan Potolea de la Universitatea din Bucuresti referindu-se la problema diversificarii modalitatilor si a structurilor organizatorice in scoala, abordeaza triadic aceasta realitate educationala : -diversificare institutionala (diversificarea studiilor, organizatorica, cursuri optionale, schimbarea structurii clasei de elevi – clase de nivel, grupe de nivel, clase speciale) ; -diversificare curriculara (invatamant modular) ; -diversificare procesuala (individualizarea instruirii la nivelul clasei de elevi).                  In legatura cu aceasta diversificare procesuala, obiect de studiu al managementului clasei de elevi, modurile de instruire se prezinta sub trei asemenea forme : frontal, grupal, individual.                  Modul de instruire frontal porneste de la perspectiva tratarii clasei de elevi ca si cum toti elevii ar fi egali intre ei. Aceasta forma organizatorica predispune la utilizarea metodei expunerii si a conversatiei. Pot fi introduse anumite diferentieri la nivelul tipului de intrebari formulate si la nivelul timpului de organizare a raspunsurilor.                  Modul de instruire grupal presupune organizarea elevilor (de la 2 la mai multi elevi) pe echipe in functie de anumite criterii (astfel rezulta) : grup omogen (elevii sunt inclusi in functie de interese, capacitati, rezultate scolare comune si dispun de sarcini de instruire distribuite diferentiat, indrumarea permanenta a cadrului didactic, timp de instruire distribuit neuniform), grup eterogen : elevii sunt inclusi posedand interese, capacitati, rezultate scolare diferentiate si dispun de  sarcini de instruire diferentiate sau comune. Din punct de vedere pedagogic se recomanda echilibrarea celor doua forme. Grupul omogen este mai profitabil din punct de vedere intelectual, in timp ce grupul eterogen este mai adecvat integrarii sociale a elevilor.                  Modul de instruire individual presupune respectarea individualitatii elevilor, adoptandu-se sarcini de instruire in concordanta cu nevoile si posibilitatile fiecarui elev in parte.                  Variatia sarcinii si a timpului de instruire, ca elemente dominante ale organizarii clasei de elevi din perspectiva managementului clasei de elevi se realizeaza prin analiza urmatoarelor dimensiuni : sarcina (comuna sau diferentiata), dirijarea instruirii (riguroasa, semiindependenta, independenta, comuna sau diferentiata), timp (egal, diferentiat), stil de invatare (inductiv, deductiv, practic), motivatie (extrinseca, intrinseca).                  Structura clasei de elevi ,ca grup social, este definita de interrelatiile ce se constituie intre membrii ce o compun : relatii de tip formal si informal, care la randul lor imbraca mai multe forme. : ·        relatii de comunicare manifestate in schimbul de idei, pareri, convingeri, conceptii si in rezolvarea unor probleme, fapt care favorizeaza coeziunea grupului ; ·        relatii de cunoastere si intercunoastere a trasaturilor de vointa si caracter, a comportamentului etc. ; ·        relatii afectiv-simpatetice de preferinta, de respingere sau de indiferenta, care pot stimula sau perturba starea de spirit si randamentul grupului.       Aceste relatii interpersonale se manifesta, pe de o parte in atitudinea unui membru al colectivului fata de elevi, fata de ceilalti, iar pe de alta parte, in atitudinea grupului fata de el. Cand in cadrul clasei de elevi exista si microgrupuri, atunci apr relatii intre acestea si grupul formal, care uneori sunt contradictorii si este nevoie de interventia dirigintelui, ca lider formal. In cadrul clasei de elevi, ca grup socio-educativ, fiecare elev este atat obiect al educatiei, cat si subiect, influentand si el pe ceilalti, prin actiunile sale conferite de sarcinile pe care le are de indeplinit in clasa : responsabil de disciplina, de biblioteca, de curatenie, de organizarea unor activitati cultural-sportive si turistice. In grup fiecare elev isi largeste experienta de viata, isi formeaza idealul de viata. Deci climatul psihosocial al grupului scolar influenteaza formarea personalitatii elevilor sub toate aspectele sale.                         Factorii de grup, care influenteaza formarea elevilor si mai ales coeziunea grupului scolar sunt externi si interni. Cei externi actioneaza prin intermediul celor interni, oferind  conditiile de manifestare a acestora si sunt constituiti din : -stilul de conducere al profesorului, care trebuie sa fie democratic, oferind elevilor sansa luarii deciziilor si dezvoltarii initiativei ; -normele dupa care se conduce grupul nu trebuie sa fie impuse de profesor, ci formulate impreuna cu elevii, avand ca indrumator regulamentul scolar ; -rolul pe care il are fiecare elev in grup.                     Factorii interni sunt de natura socio-afectiva si factorii socio-cooperatori, manifestati in rolul fiecarui elev pentru realizarea scopurilor grupului si in stilul de conducere.                     Dinamica grupului scolar este asigurata de propunerea si realizarea unor scopuri, a unor linii de perspectiva, cum ar fi organizarea unei excursii sau vizite la muzee, a unei activitai cultural-sportive. Realizarea unor asemenea activitati produce elevilor placere si bucurie, mobilizandu-i sa coopereze si sa participe la realizarea scopurilor propuse.          In concluzie, structura, coeziunea si dinamica unui grup ii confera acestuia o nota distincta, care il deosebeste de alte grupuri, rezultand ceea ce numim sintalitatea grupului de elevi.   5. Cultura scolii            Scoala face parte dintre organizatiile sociale cele mai complexe. Specificul ei ca organizatie sociala, functionarea si schimbarile care au loc, nu pot fi intalese decat analizand unele dintre variabilele functionale cele mai semnificative, dintre care se detaseaza cultura, climatul si managementul.             Cultura organizatiei scolare reprezinta o incercare de a patrunde sensul, atmosfera, trairile si caracterul unei organizatii scolare.          Numeroase definitii au fost date culturii organizationale : -simbolurile, ceremoniile si miturile care exprima valorile si credintele de baza ale unei organizatii si ale membrilor sai ( W. Ouchi) ; -nivelurile cele mai profunde ale ideilor de baza si ale convingerilor adoptate de membrii organizatiilor ( E. Schein) etc.          Scoala este o organizatie care invata si produce invatare.          Valorile culturii scolii sunt : incredere si respect fata de copil, respectarea adevarului, dreptate, onestitate, altruism, cooperare si competitie, toleranta, egalitate si respect de sine si fata de ceilalti, exigenta, respect fata de scoala, atasament profesional (etos), excelenta academica, spirit critic, deschis si liber, creativitate. Daca ele nu constituie sloganuri, ci convingeri impartasite de catre cadrele didactice, de scoala in intregimea ei, atunci se poate spune ca avem de-a face cu o cultura puternica.   6. Cultura elevilor            Cultura elevilor reprezinta un univers de valori, norme, sensuri si semnificatii, explicite sau implicite, care se constituie la nivelul interactiunilor dintre elevi. Clasa de elevi constituie creuzetul acestei culturi, iar relatiile si interactiunile dintre elevi, principala sursa a acesteia. Totusi, cultura elevilor este influentata si de relatiile si interactiunile elevilor cu profesorii si conducerea scolii, ca si de interactiunile de tot felul pe care elevii le au cu mediul extrascolar. Intr-o masura importanta, in cultura elevilor putem identifica valori specifice culturii familiale sau celei a grupurilor de apartenenta de tip formal sau informal din care fac parte elevii (uneori chiar valori specifice culturii grupurilor de referinta pot fi identificate in cultura elevilor).          Spre deosebire de cultura managerilor scolari si a cadrelor didactice, cultura elevilor este predominant informala si implicita. Cu toate acestea, exista si o parte formalizata a acestei culturi, care este constituita din ansamblul normelor de tip institutional care reglementeaza activitatea elevilor in scoala. Modul in care aceste norme  sunt asimilate si functioneaza la nivelul elevilor face ca ele sa-si piarda caracterul rigid si foarte formalizat. Aceste norme constituie baza comuna, care uneste cultura elevilor cu cultura scolii in ansamblu. Cultura elevilor nu va functiona niciodata in totala independenta fata de cultura scolii. Ea poate avea o anumita autonomie, rezultata din specificul statutului organizational al elevilor. In acest context, cultura elevilor poate fi definita ca un ansamblu de sensuri si semnificatii colective privind diferite probleme ale vietii scolare.          A fi elev este o « profesie «  speciala. A deveni elev constituie un proces amplu, complex si relativ indelungat. El nu incepe si nici nu se incheie odata cu obtinerea statutului de elev. Acest proces incepe si este pregatit inca inainte de intrarea copilului in scoala (prin procesele de socializare din familie si gradinita) si se continua apoi de-a lungul carierei scolare, care reprezinta sinteza a numeroase momente si tranzitii care-l marcheaza pe elev (cum ar fi trecerile dintre diferite cicluri scolare). Odata intrat in scoala, copilul se numeste elev, dar el nu este pe deplin elev. El abia incepe sa devina elev, « invata » sa fie elev. A deveni elev inseamna un proces de initiere si afiliere prin care copilul devine un membru al universului scolar. A deveni membru al universului scolar nu inseamna doar a apartine scolii, ci reprezinta, mai ales, un proces de descoperire progresiva a universului scolar, cu toate aspectele sale vizibile si mai putin vizibile. Afilierea este un proces initiatic (A. Coulon), in care copilul trebuie sprijinit, dar adesea el trebuie sa faca experienta acestei initieri si descoperiri singur, pentru a deveni un membru autentic al scolii.          Multe din reusitele sau nereusitele scolare ale elevului depind de caracteristicile devenirii sale ca elev. A deveni elev presupune asimilarea de catre elev a doua tipuri de competente : -competente academice, reprezentate de capacitatile intelectuale ( asociate cu disponibilitatile afectiv-motivationale), pe care copilul le activeaza in procesul de invatare scolara ; -competente sociale, reprezentate de capacitatile copilului de a descoperi si valoriza, in interesul adaptarii sale, normele si regulile vietii scolare, altfel spus cultura scolii – vizibila sau ascunsa.          Scoala, clasa de elevi, reprezinta pentru copil un univers nou, cu multe elemente necunioscute. Ansamblul acestor elemente configureaza ceea ce am numit cultura scolii. Aceasta este constituita dintr-un set de valori, norme si reguli care reglementeaza si ordoneaza viata scolara in toate compartimentele ei – de la cele academice pana la cele socio-relationale. Ansamblul regulilor si normelor ce constituie cultura scolii reprezinta « logica sociala a clasei de elevi ». Ea are, pe langa aspectele explicite si evidente, o componenta implicita si greu detectabila, pe care specialistii o numesc « organizarea tacita a clasei », ca ansamblu de reguli implicite ale interactiunii dintre profesor si elevi sau dintre elevi.          Competenta sociala a elevului nu consta doar in descoperirea si respectarea regulilor si normelor, ci si in capacitatea lui de a le practica, reinterpreta. Spatiul social al clasei ofera elevului numeroase ocazii de a asimila si de a exersa aceasta competenta. Gradul ei de constituire si de stapanire este diferit de la un elev la altul, ceea ce-i diferentiaza pe axa adaptare- inadaptare, succes-insucces.          Competentele sociale ale elevilor sunt valorizate si in plan academic, intrucat unele cadre didactice sunt tentate sa asocieze performanta academica a acestora cu reusita sociala in clasa, judecata dupa gradul in care elevul a reusit sau nu sa decripteze acele exigente ascunse ale profesorului si sa le valorizeze in interactiunea sa cu cadrul didactic. In aceste situatii, cadrele didactice produc anumite diferentieri in avaluarea elevilor, cand criteriile academice sunt transgresate prin asocierea celor privind competentele sociale ale acestora.          Elevii “competenti sub” raport social pun in actiune o serie de strategii de adaptare si de supravietuire in clasa, pe care le putem numi moduri de a reusi in clasa. Printre acestea putem enumera : definirea si negocierea situatiilor si a normelor scolare, seductia, supunerea aparenta, rezistenta scolara. Aceste strategii nu sunt totdeauna vizibile, dare le pot fi “simtite” in interactiunea professor – elev.     7. Climatul clasei de elevi            Prin climat desemnam ambianta intelectuala si morala care domneste intr-un grup, ansamblul perceptiilor colective si al starilor emotionale existente in cadrul acestuia. Climatul exprima deci stari subiective, indeosebi de ordin afectiv si moral. Climatul este influentat si de mediul extrascolar, individul aducand cu sine in clasa trairile generate de situatii din familie, grup de prieteni etc.          Climatul constituie un puternic factor de mobilizare sau demobilizare a elevilor. El poate avea valori pozitive si, in acest caz, este un factor de sustinere, sau valori negative si devine un factor perturbator.          Climatul clasei de elevi constituie o variabila esentiala, care influenteaza calitatea activitatii pedagocice in ansamblu, dar mai ales performantele profesorilor si elevilor.   8. Factori care influenteaza climatul clasei de elevi            Climatul este produsul unei multitudini de factori, dintre care unii se detaseaza prin impactul lor mai evident : -factori structurali ( tin de diferite aspecte referitoare la structura unui grup – modul in care sunt grupati si interactioneaza membrii in vederea realizarii obiectivelor fixate) ; -factorii instrumentali (se refera la conditiile si mijloacele de realizare a obiectivelor organizationale : mediul fizic si conditiile materiale, relatiile functionale dintre elevii clasei, strategiile si modalitatile de actiune, stilul de conducere si competenta cadrului didactic etc.) ; -factori socio-afectivi si motivationali ( se manifesta prin efectele lor asupra gradului de integrare socio-afectiva, a coeziunii si motivatiei elevilor ; cei mai semnificativi factori de acest tip vizeaza contaminarea afectiva a relatiilor interpersonale –acceptare, respingere, indiferenta- si prezenta unor subgrupuri – « bisericute » , relatiile elevilor cu cadrul didactic etc.)            9. Metode si tehnici de studiere si caracterizare a grupurilor scolare          A cunoaste un elev sau un grup scolar inseamna a descifra notele dominante ale personalitatii sale, a intelege si a identifica motivele care il determina sa actioneze intr-un mod sau altul si a prevede la ce ne putem astepta de la el. Cunoasterea psihologica este necesara pentru a asigura caracterul diferentiat al instruirii si educarii personalitatii, proiectand metodele necesare.          Metoda convorbirii este folosita pentru a constata experienta de viata a elevilor, anumite convingeri, sentimente, motivatii, nivelul de cultura generala. Convorbirea poate fi libera, spontana sau dirijata, fiind urmata de prelucrarea si interpretarea datelor.          Metoda chestionarului consta intr-un numar de intrebari pentru a constata spre exemplu, anumite opinii, atitudini, nivelul de cunostinte intr-un domeniu, normele de comportare civilizata, anumite trasaturi de caracter sau motivatia si nivelul de cultura. Acestea sunt apoi analizate, prelucrate si interpretate.          Testele sunt probe precis determinate, aceleasi pentru toti subiectii examinati, standardizare privind conditiile de aplicare si de prelucrare a rezultatelor. Ele sunt un mijloc important de investigare a insusirilor fizice si senzoriale, a proceselor psihice, a inteligentei. Exista deci teste psihologice, pedagogice si sociometrice.          Testul ofera avantajul unei masurai rapide a capacitatilor si cunostintelor, permitand interpretarea rezultatelor pe baza statisticii matematice, a curbelor si tabelelor statistice.          Metoda studiului de caz este folosita pentru analiza si propunerea de solutii pentru rezolvarea unor situatii concrete din viata unui elev sau grup scolar, stari conflictuale, esec la invatatura, alegerea gresita a profesiei.   10. Cadrul didactic – manager al clasei de elevi            In cadrul clasei de elevi profesorul asigura respectarea normelor de conduita prevazute in regulamentele scolare. El este managerul activitatilor educative din clasa de elevi si indeplineste mai multe roluri : planificarea activitatilor educative, organizarea clasei ca grup socio-educativ, asigurand coeziunea si dinamica grupului scolar, conducerea democratica si operationala a clasei, folosind diferite strategii de interventie, rezolvarea cu tact pedagogic a conflictelor, conducerea activitatilor educative nonformale si colaborarea cu familia, comunitatea locala etc.          Clasa de elevi poate fi apreciata ca un grup formal, acest fapt influentand constituirea si evolutia. Formarea clasei este artificiala, fiind creata pe baza unor criterii de varsta, de dispersie geografica a populatiei scolare si sub diferite interventii, indrumari si evaluari ale unor organisme si persoane investite cu asemenea functii organizatorice. Din punct de vedere psihosociologic in acest grup social, ca urmare a interrelatiilor ce se stabiles cintre membri, apare si se manifesta o realitate sociala cu consecinte multiple asupra procesului instructiv-educativ. Structura clasei de elevi ne permite sa observam ca in interiorul acesteia se pot constitui in mod spontan subgrupuri pe baza de afinitati reciproce, cu lideri informali, cu tendinte de delimitare fata de grup, dezvoltand interactiuni generatoare de tensiune si conflict.          Dincolo de aceste observatii, clasa de elevi isi prezinta dual imaginea de studiu din punct de vedere al managementului clasei : o prima perspectiva o reprezinta cea didactica si a doua cea psihosociala. Amandoua perspectivele au ca punct comun pozitionarea accentului pe ideea asimilarii clasei de elevi ca un spatiu preferential al relatiilor interpersonale scolare.          La nivelul clasei de elevi ca un grup social cu o dinamica relationala accentuata sunt in general analizate doua mari tipuri de forte : influenta personala a profesorului, atat ca lider, cat si ca factor exterior, precum si influenta de grup, guvernata aparent de factori normali.          La nivelul managementului clasei trebuie tinut cont de toate resursele educationale : valorice, materiale, financiare, umane. Cadrul didactic este in primul rand profesor si in al doilea rand manager.          Mecanismele de a preveni, interveni si rezolva anumite probleme disciplinare ce apar in clasa, presupun anumite strategii de interventie a cadrului didactic, strategii de sorginte manageriala. Succesul unui management al clasei presupune pana la un punct si interventia inainte de dezvoltarea situatiei problematice. Abilitatea de detectare a crizelor in fazele initiale este de foarte multe ori mai valoroasa decat tratamenmtul interventionist de dupa. Sunt situatii in care putem sa oferim sprijinul nostru numai cu un sfat sau cu o vorba buna. Necesitatea interventiei trebuie observata la timp, noi, cadrele didactice trebuie sa fim capabile sa oferim ajutor si fara a ni se cere acest lucru. Trebuie sa ne comportam cu tact, discretie, sa ii determinam pe copii sa colaboreze si sa-si exteriorizeze problemele.          Pentru o mai buna relationare si comunicare intre membrii clasei ca grup social, in cadrul orelor de educatie civica am desfasurat numeroase activitati tematice (« Suntem prieteni si in competitie », « Sa ne cunoastem mai bine », « Ce inseamna sa fim prieteni » etc) si diverse discutii libere. Astfel, elevii au precizat ce inseamna cooperare, competitie, intrajutorare, care sunt calitatile colegului de banca etc. si au dat exemple de situatii in care s-au regasit si ei.           Un management eficient al situatiilor scolare presupune prezenta regulilor. Insa prea multe reguli creeaza confuzii in randul elevilor si pot deveni imposibil de impus. Pentru a fi relevante regulile trebuie sa evite extremele, sa fie flexibile (sa lase elevilor o libertate relativa, dar sa le si arate in mod clar care sunt limitele). Negocierea regulilor presupune in mod explicit si negocierea unor sanctiuni pentru incalcarea lor, care sa fie stabilite inainte de producerea unui incident.          Un bun manager al clasei implica stabilirea de reguli acolo unde trebuie, evitarea celor inutile, eliminarea pe cat posibil a celor punitive, revizuirea lor periodica, schimbarea sau eliminarea lor cand este cazul. Pe langa scopul lor pragmatic imediat, de a face controlabila o situatie scolara data, negocierea si asumarea regulilor vizeaza o finalitate pe termen lung : formarea unor mentalitati si atitudini democratice in raport cu norma si cu exigentele acesteia.          Scoala e cunoscuta mai mult prin procesele ei pedagogice ( de instruire si de educare). Se stie ca in clasa de elevi exista o varietate de relatii interindividuale. Este necesar sa cunoastem grupul si ca ansamblu dinamic de relatii interumane (desfasurate atat in clasa, cat si in afara ei). Trebuie sa ne cunoastem elevii cat mai bine : profesorul care isi cunoaste elevii dobandeste un fel de « al saselea simt », care il ajuta sa anticipeze problemele chiar inainte de a aparea.    

Metoda piramidei   Metoda “piramidei” sau metoda “bulgărelui de zăpadă” are la bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor. Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme date.   Fazele de desfăşurare a metodei piramidei:   1. Faza introductivă: profesorul expune datele problemei în cauză; 2. Faza lucrului individual: elevii lucrează pe cont propriu la soluţionarea problemei timp de cinci minute. În această etapă se notează întrebările legate de subiectul tratat. 3. Faza lucrului în perechi: elevii formează grupe de doi elevi pentru a discuta rezultatele individuale la care a ajuns fiecare. Se solicită răspunsuri la întrebările individuale din partea colegilor şi, în acelaşi timp, se notează dacă apar altele noi. 4. Faza reuniunii în grupuri mai mari. De obicei se alcătuiesc două mari grupe, aproximativ egale ca număr de participanţi, compuse din grupele mai mici existente anterior şi se discută despre soluţiile la care s-a ajuns. Totodată se răspunde la întrebările rămase nesoluţionate.   Faza raportării soluţiilor în colectiv.   Întreaga clasă, reunită, analizează şi concluzionează asupra ideilor emise. Acestea pot fi trecute pe tablă pentru a putea fi vizualizate de către toţi participanţii şi pentru a fi comparate. Se lămuresc şi răspunsurile la întrebările nerezolvate până în această fază, cu ajutorul conducătorului (profesorul);   Faza decizională. Se alege soluţia finală şi se stabilesc concluziile asupra demersurilor realizate şi asupra participării elevilor/studenţilor la activitate.

Curriculum desemnează ansamblul structurat al experienţelor de predare şi învăţare (obiective, conţinuturi material didactice, activităţi de predare-învăţare-evaluare) planificate, oferite sub îndrumarea unei instituţii de învăţământ (în interiorul şi în afara ei) în vederea atingerii obiectivelor prestabilite.   Curriculum scolar poate fi analizat si interpretat din trei perspective : procesuală, structurală şi cea a produselor / documentelor curriculare.   Din perspectiva produselor curriculare, acestea pot fi :   a) Principale - planul de învăţământ; - programa şcolară; - manualul şcolar.   b) Auxiliare - ghiduri metodice pentru cadre didactice ; - caiete de muncă independentă; - seturi multimedia; - soft-uri educationale.   c) Produse curriculare pentru cadru didactic, rezultate din proiectarea activităţii de către acesta : - planificarea calendaristică ; - proiectarea unităţilor de învăţare ; - proiectarea la nivelul lecţiei.   Planul de învăţământ   Reprezintă un document şcolar emis de Ministerul Educaţiei şi are funcţia de a orienta procesul instructiv-educativ. Planul de învăţământ are caracter unitar şi obligatoriu pentru toate unităţile de acelaşi grad şi tip.   Un plan de învăţământ cuprinde în esenţă următoarele elemente: disciplinele şcolare care urmează a fi studiate de-a lungul anului (anilor) şcolar şi numărul săptămânal de ore alocat fiecărei discipline.   Planul de învăţământ reflectă modul în care sunt convertite valorile culturale sociale în sarcini educative generale, ilustrate de numele disciplinelor şcolare. De mare importanţă sunt şi următoarele aspecte: ordinea disciplinelor pe ani şcolari, momentul inserării sau eliminării unei discipline, numărul de ore alocat fiecărei discipline. În România planul de învăţământ pentru învăţământul obligatoriu se numeşte Plan Cadru.   Planul cadru pentru învăţământul preuniversitar este structurat astfel : - disciplinele sunt grupate pe arii curriculare; - sunt prezente ,,curriculum-ul nucleu“ şi ,,curriculum-ul la decizia şcolii“; - asigurarea continuităţii în cadrul aceluiaşi ciclu, a interdependenţei dintre disciplinele şcolare.   Planurile cadru pentru învăţământul obligatoriu oferă o soluţie de optimizare a bugetului de timp: pe de o parte sunt cuprinse activităţi comune tuturor elevilor din ţară în scopul asigurării egalităţii de şanse a acestora; pe de altă parte este prevăzută activitatea pe grupuri/clase de elevi în scopul diferenţierii parcursului şcolar în funcţie de interesele, nevoile şi aptitudinile specifice ale elevilor. Desigur că, în acest fel, unităţile şcolare devin responsabile într-o mai mare măsură decât înainte faţă de calitatea învăţării.   Planul cadru respectă o serie de principii:   1. Principiul selecţiei şi ierarhizării culturale – domeniile culturii şi cunoaşterii umane sunt convertite în discipline şcolare. Ca urmare a acestui principiu s-a optat pentru gruparea domeniilor cunoaşterii în şapte arii curriculare.   Ariile curriculare selectate în conformitate cu finalităţile învăţământului şi ţinând cont totodată de importanţa diverselor domenii culturale care structurează personalitatea umană, precum şi de conexiunile imediate dintre aceste domenii, sunt următoarele: - Limbă şi comunicare; - Matematică şi Ştiinţe ale naturii; - Om şi societate; - Arte; - Educaţie fizică şi sport; - Tehnologii; - Consiliere şi orientare.   Organizarea planurilor de învăţământ pe arii curriculare oferă ca avantaje: - posibilitatea integrării demersului mono-disiplinar actual într-un cadru interdisciplinar; - echilibrarea ponderilor acordate diferitelor domenii şi obiecte de studiu; - concordanţa cu teoriile actuale privind procesul, stilul şi ritmurile învăţării; - continuitatea şi integralitatea demersului didactic pe întreg parcursul şcolar al fiecărui elev.   2. Principiul funcţionalităţii – vizează racordarea diverselor discipline, precum şi a ariilor curriculare la vârstele şcolare şi la psihologia vârstelor, la amplificare şi diversificarea domeniilor cunoaşterii. Ca urmare a acestui principiu s-au diferenţiat ciclurile curriculare.   3. Principiul coerenţei – are în vedere gradul de integrare orizontală şi verticală a ariilor curriculare în interiorul sistemului, iar, în cadrul acestora, a obiectelor de studiu. Ca urmare a acestui principiu, fiecare disciplină are o anumită pondere procentuală într-un an şcolar.   4. Principiul egalităţii şanselor – are în vedere asigurarea unui sistem care dă dreptul fiecărui elev în parte să descopere şi să valorifice la maxim potenţialul de care dispune. În urma acestui principiu s-a instituit învăţământul obligatoriu de zece ani şi trunchi comun.

Structurarea lecţiei de comunicare orală   În conceperea şi realizarea lecţiilor de comunicare orală, un rol important îl are proiectarea pe unităţi de învăţare. Mai ales în primii doi ani ai şcolarităţii mici, lecţiile/activităţile de comunicare orală este recomandabil să preceadă activităţile de comunicare scrisă, în proiectarea pe unităţi de învăţare se va urmări realizarea unui echilibru al ponderii acordate sarcinilor de învăţare care solicită comunicarea orală faţă de cele care solicită comunicarea scrisă. De asemenea, cadrul didactic va trebui să urmărească realizarea unui echilibru al ponderii între activităţile care vizează exersarea proceselor de producere a mesajelor proprii faţă de cele care vizează receptarea şi reproducerea unor mesaje. Folosirea metodelor active în lecţiile de comunicare orală impune şi o nouă modalitate de structurare a acestora. Modelul „Evocare – Constituirea sensului – Reflecţie” duce la dezvoltarea gândirii critice şi la învăţare eficientă: * În prima etapă a lecţiei, evocare, profesorul reactualizează achiziţiile anterioare ale elevilor, cu scopul de a le valorifica în lecţia ce urmează a fi predată – este momentul captării atenţiei elevilor şi al motivării lor pentru învăţare. * Constituirea sensului, etapa cea mai importantă a lecţiei, se poate realiza prin demersuri inductive, deductive, analogice sau dialectice, fie chiar printr-o combinare a acestor demersuri. * Reflecţia este etapa care întregeşte lecţia de comunicare orală, oferă posibilitatea reluării paşilor parcurşi anterior, urmărindu-se, astfel, retenţia şi transferul cunoştinţelor, deprinderilor, abilităţilor dobândite. Meritul acestui model constă, în opinia Alinei Pamfil, „în modul în care permite valorificarea cunoştinţelor anterioare, în faptul că urmăreşte monitorizarea înţelegerii, dar, mai ales, în etapa de reflecţie: ea deschide, în lecţie, o durată a re-formulării, fundamentării şi reintegrării noilor conţinuturi în orizontul altor idei şi date. Prin această ultimă secvenţă, modelul contrazice recapitulările reproductive ce încheie, de regulă, lecţiile tradiţionale şi oferă o variantă viabilă de finalizare a activităţilor de comunicare.” (Alina Pamfil, op.cit., p. 53) La sfârşitul activităţilor de comunicare orală, profesorul poate, de asemenea, să realizeze un moment de autoreflecţie, prin intermediul căruia să reia firul activităţii desfăşurate cu elevii pentru a evalua: situaţiile pe care le-a creat/oferit elevilor pentru a se exprima liber; modalităţile de interacţiune folosite cu elevii; valorificarea aspectelor comunicării orale; încurajarea comunicării orale a elevilor.     Metode şi tehnici folosite în activităţile de comunicare orală   Pentru dobândirea progresivă a abilităţii de a conversa, povesti şi comenta este necesar un exerciţiu permanent de îmbogăţire şi nuanţare a vocabularului, de structurare a mesajelor în discurs coerent, de promovare a comunicării orale. În clasele primare, prin orele de comunicare se urmăreşte formarea capacităţii de: comunicare prin dialog; observare; pronunţare; denumire; memorare; alcătuire de mesaj; ordonare; recunoaştere şi completare; interpretare de rol; povestire.   Observarea este cunoscută atât ca tip de activitate, cât şi ca metodă utilizată în dezvoltarea limbajului elevilor; este, în acelaşi timp, un exerciţiu de bază sub aspect formativ. Prin intermediul observării, elevii dobândesc un sistem de reprezentări clare despre obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare, „claritatea reprezentărilor, acuitatea imaginilor perceptive sporesc capacitatea de verbalizare şi, în acest sens, creşte forţa de sintetizare şi generalizare.” (Elvira Creţu ş.a., 1981, p. 10) Lectura după imagini pune un accent sporit pe analiza, descrierea şi interpretarea datelor, a acţiunilor înfăţişate în imagini. Are rolul de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor elevilor, dobândite la alte activităţi didactice, fiind un mijloc eficient de a-i determina pe elevi să se exprime prin intermediul imaginilor dintr-un tablou sau dintr-un şir de tablouri. Jocul didactic, desfăşurat sub directa coordonare a profesorului, contribuie la dezvoltarea gândirii logice a elevilor şi la dezvoltarea capacităţii lor de exprimare. Prin jocul didactic se dezvoltă creativitatea elevilor, este favorizat efortul intelectual şi menţinută vie atenţia în timpul jocului, se stimulează cinstea, corectitudinea, spiritul critic, răbdarea, stăpânirea de sine, jocul încheagă colectivul de elevi, prin respectarea sarcinilor şi regulilor jocului elevii învaţă să-şi autoregleze activităţile. În orele de limbă şi literatură română, prin joc didactic, elevii rezolvă sarcini de joc care urmăresc educaţia lor intelectuală, învaţă cuvinte, semnificaţia unor noţiuni, îşi corectează pronunţia, însuşesc construcţii gramaticale utilizabile în diferite contexte; este o modalitate eficientă de consolidare, sistematizare şi verificare a achiziţiilor elevilor. Jocurile didactice pentru educarea limbajului, folosite atât în grădiniţă, cât şi în clasele I şi a II-a, pot fi clasificate după mai multe criterii: a. după scopul urmărit: jocuri didactice de dezvoltare şi stimulare a gândirii prin efortul de a analiza ce se petrece          în jur:  jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii, gândirii, puterii de observaţie:    jocuri didactice pentru dezvoltarea imaginaţiei şi vorbirii:              - jocuri didactice pentru dezvoltarea şi îmbogăţirea vocabularului:        b. după materialul didactic utilizat: - jocuri didactice cu material didactic; - jocuri didactice orale, fără material didactic. Jocul de rol este atractiv prin aspectul său ludic şi eficace; este o metodă activă de predareînvăţare-evaluare, o metodă compozită (cf. Constantin Cucoş,Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996), având o structură mixtă care cuprinde metode aparţinând altor categorii, devenite acum procedee: explicaţia, instructajul, observarea, dezbaterea etc. Prin folosirea metodei jocului de rol, profesorul urmăreşte: formarea unor atitudini şi comportamente în situaţii date; cultivarea sensibilităţii faţă de oameni şi comportamentul acestora; formarea şi dezvoltarea capacităţii de a rezolva situaţii-problemă; formarea spiritului de echipă; stimularea dialogului constructiv etc.  Jocul de rol sporeşte gradul de implicare a elevilor în activităţile de învăţare, favorizează formarea convingerilor, atitudinilor şi comportamentelor, autocontrolul conduitelor şi al achiziţiilor. Dramatizarea este o metodă activă, care se bazează pe utilizarea mijloacelor şi procedeelor artei dramatice, urmăreşte redarea cât mai fidelă şi mai creativă a personajului interpretat. Este o metodă simulativă, care poate lua în activitatea didactică diverse forme: dramatizarea unor povestiri sau schiţe, punerea în scenă a unor evenimente, procesul literar etc. Prin activitatea de dramatizare, elevii pot înţelege modalităţile variate de comunicare ale artei dramatice. În clasele primare sunt valorificate, prin dramatizare, schiţele şi poveştile în care predomină dialogul, piesele de teatru pentru copii, majoritatea textelor dialogate din manualele şcolare. Jocul de rol şi dramatizarea facilitează comunicarea intra- şi interpersonală, reflecţia şi comunicarea cu ceilalţi, contribuie la realizarea unor situaţii autentice de comunicare, valorificând celelalte metode folosite – conversaţia, povestirea, prezentarea orală. Lectura orală este o activitate specifică învăţământului primar, elevii, sub directa îndrumare a profesorului, citesc cu voce tare un text literar/nonliterar sau chiar un text propriu. Prin lectura orală, elevii dobândesc abilitatea de a transmite, valorificând elementele paraverbale, informaţii, idei, sentimente provocate de lectura anterioară, în gând, a textului. Profesorul poate evalua modul în care elevii înţeleg şi valorifică relaţia dintre cuvântul tipărit şi cel rostit. Elevii dobândesc abilităţi de bun orator, învăţând să folosească tonul potrivit mesajului pe care trebuie să îl transmită. Povestirea profesorului pentru învăţământul primar contribuie la dezvoltarea exprimării contextuale, la dezvoltarea operaţiilor gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, concretizarea sau individualizarea, abstractizarea, generalizarea), solicită memoria şi imaginaţia elevilor. Povestirile elevilor urmăresc dezvoltarea exprimării corecte, logice, expresive, fiind un bun exerciţiu de dezvoltare a limbajului şi a comunicării. Se cunosc mai multe forme: povestirile elevilor după modelul profesorului; povestirile elevilor după un început dat; povestirile elevilor după un plan; povestirile elevilor după un şir de ilustraţii; povestirile pe o temă dată.   Strategii de formare a comportamentului de ascultător  Competentele sfecifice ale disciplinei Limba şi literatura română ţin seama de specificul comunicării prin limbaj, în care sunt antrenaţi doi factori: emiţătorul şi receptorul. Mesajul este formulat într-un cod lingvistic cunoscut de ambii parteneri. Orice deformare/alterare a codului influenţează exactitatea sau corectitudinea informaţiilor transmise. Codul presupune articularea corectă a fiecărui sunet din enunţ, un lexic adecvat şi o construcţie gramaticală corectă. Şcoala impune un cod comun – limba literară, aspectul cultivat, normat din punct de vedere gramatical. Până la vârsta şcolară copilul şi-a însuşit fundamentele sistemului limbii materne, iar instruirea prin şcoală conştientizează şi perfecţionează actul comunicării.  O cerinţă a învăţării este aceea de a se ţine seamă de calitatea sistemului lingvistic achiziţionat de elevi înaintea şcolarităţii.Noul curriculum pune accentul pe funcţionalitate, pe caracterul productiv al exerciţiilor, acordând mai puţină importanţă definiţiilor şi formulărilor de reguli. Cea mai importantă latură a obiectivului productiv derivă din necesitatea de a-l învăţa pe elev să cunoască variantele limbii pentru a le putea folosi în mod corespunzător în diverse situaţii. Lectura şi analiza unor texte aparţinând diferitelor stiluri funcţionale ale limbii se impun cu necesitate, manualele şcolare conţin astfel de texte, alături de cele care aparţin stilului beletristic. Toate cunoştinţele, priceperile şi deprinderile legate de învăţarea limbii sunt integrate în conceptul de comunicare, disciplină integratoare, care înseamnă deopotrivă ascultare, vorbire, citire şi scriere. Sistemul educaţiei formale, instituţionalizate (grădiniţa, şcoala) impune formarea comportamentului de ascultător. Durata ascultării creşte odată cu vârsta, ajungându-se, la sfârşitul activităţii în grupa mare, la 30-35 de minute.Aceasta presupune un conţinut adecvat, atractiv al activităţilor, folosirea unui material didactic eficient, utilizarea unor strategii didactice interactive. Profesorul oferă copilului modelul emiţătorului care stăpâneşte codul lingvistic la cel mai înalte standarde, ascultându-l, copilul imită acest cod până ajunge să stăpânească componentele şi să producă mesaje la fel de bine formulate. Copiii/elevii deprind astfel limbajul nuanţat, adecvat scopului comunicării: transmiterea unor precepte morale, povestirea unor fapte şi situaţii, ca şi învăţarea unor reguli ţinând de formulele narative specifice basmului, reguli ale dialogului, ale descrierii etc.La rândul său, profesorul îl solicită şi îl ajută pe copil să îndeplinească şi rolul de emiţător, să construiască propoziţii şi fraze corecte din punct de vedere gramatical. În perioada prealfabetară, aceste preocupări sunt de bază şi ele asigură reuşita şcolară a copilului. Copiii, şi mai apoi elevii, încep să opereze conştient cu noţiunile: propoziţie, cuvânt, silabă, sunet. Se formează astfel câmpul auditiv al şcolarului, cu efecte benefice asupra rolului de receptor şi emiţător. Foarte eficiente în acest sens sunt jocurile de rol.

Lectia – forma fundamentala Obiectivele lectiei : a) stabileste, in mod sistatic, modulele informationale pentru fiecare disciplina de învatamant, in concordanta cu programele analitice; b) imbina, in mod adecvat, rational si eficient, modul de activitate didactica frontal, cu cele in echipa si individual, dezvoltand spiritul loial de competitie intelectuala si profesionala; c) imbina, pregatirea teoretica cu pregatirea practica si de cercetare stiintifica, asigurand varietatea tipurilor de activitati didacrice; d) asigura dezvoltarea si manifestarea, capacitatilor generale si speciale (profesionale), dinamizand spiritul de observatie si participarea activa, independenta si creativa, formare calitatilor cognitive si socio- profesionale necesare integrarii cu randament a absolventilor învatamantului in viata socio– utila.   Cerinte generale ale conceperii, organizarii, proiectarii si desfasurarii lectiilor: a) cunoasterea locului si importantei specifice disciplinei de învatamant in pregatirea elevilor; b) cunoasterea continutului programei analitice, a manualului si bibliografiei suplimentare specifice disciplinei de învatamant; c) asigurarea relatiilor interdisciplinare; d) stabilirea felului de activitate didactica (teoretica sau practica), a tipului de lectie si incadrarea lui intr-un sistem de lectii.; e) elaborarea structurii specifice tipului de lectie stabilit; f) stabilirea obiectivelor de specialitate, operationale si acelor pedagogice; g) stabilirea continutului temei noi; h) stabilirea adecvata a strategiilor didactice necesare desfasurarii lectiei; i) stabilirea modului de desfasurare a acticitatilor didactice; j) stabilirea timpului (in minute) pentru fiecare etapa a lectiei. Tipurile si structura lectiilor  Tipul de lectie este un model didcatic sub forma unui asamblu de elemente caracteristice (momente sau etape) pe baza caruia se proiecteaza structura unei anumite lectii. Principalele tipuri de lectii sunt : *de comunicare de noi cunostinte *de recapitulare *de fixare si aplicarea cunostintelor *de formare a priceperilor si deprinderilor *de verificare si apreciere a cunostintelor *lectii mixte (combinate).   Structura lectiei este un model didcatic care stabileste numarul de etape didactice si le ordoneaza intr-un mod coerent, corespunzator unui anumit tip de lectie. Proiectarea poate sa se realizeze intr-o structura in care componentele ei sunt prezentate succesiv sau incadrate intr-o forma tabelara. In procesul didactic se urmaresc cateva sarcini de instruire: - transmiterea de cunostinte; -recapitularea, fixare de cunostinte; - verificare, evaluare de cunostinte; - formare de priceperi si deprinderi. In functie de acestea se clasifica si tipurile de lectii : 1) lectie mixta; 2) lectie de transmitere de noi cunostinte; 3) lectie de formare de priceperi si deprinderi (fixare); 4) lectie de recapitulare si sistatizare; 5) lectie de verificare si evaluare. Fiecare lectie poate avea mai multe variante: 1) in functie de continut: lectie introductiva; 2) in functie de metode: lectie de dezbatere, lectie de instruire – programata; 3) in functie de mijloacele didactice: lectie pe baza de tv, diapozitive, modele; 4) in functie de forma de lucru: lectie frontala, munca pe grupe, individuala; 5) in functie de disciplina: lectie de formare de priceperi si deprinderi (lectie de exercitii, lectie de lucrari practice, lectie de lucrari de laborator)   Evenimentele instruirii sunt: 1) Captarea atentiei – stimuleaza interesul, curiozitatea elevului; un film releva un fenomen neobisnuit si astfel se dirijeaza atentia. 2) Informarea elevului cu privire la obiectivul urmarit – obiectivele trebuie comunicate efectiv, trebuie exprimate in cuvinte pe care elevul sa le inteleaga rapid. 3) Stimularea reactualizarii capacitatilor invatate anterior – o mare parte a noi invatari este o combinare a ideilor (de ex. masa rezulta din combinarea ideilor acceleratie si forta si inmultire), poate fi o comunicare care solicita o recunoastere, o reamintire. 4) Prezentarea materialului stimul – stimulii care trebuie prezentati elevului sunt cei implicati in performanta care reflecta invatarea. 5) Dirijarea invatarii; 6) Obtinerea performantei – in sirijarea invatarii elevul a „vazut” cum sa procedeze; acum ii cerem sa arate ca stie cum sa procedeze. Noi ii cerem nu numai sa ne convinga pe noi, ci si pe el insusi. 7) Asigurarea feed-back-ului – nu exista cai standard de formulare sau de prezentare a feed –back –ului ca o comunicare. Confirmarea corectitudinii, la stiintele exacte exista de regula la sfasitul manualului. Cand profesorul urmareste performanta elevului, comunicarea feed-back-ului poate fi sub forma unui gest de aprobare, un zambet, un cuvant (bravo!, bine!); 8) Evaluarea performantei; 9) Intensificarea retentiei si asiguarea transferului – teme pentru acasa!   In proiectarea unei lectii trebuie tinut cont si de: 1. obiective sau scopuri; 2. metode, materiale, mijloace, experiente si exercitii de invatare; 3. evaluarea succesului elevilor.   1) Lectia mixta (combinata) are urmatoarele etape: Partea I 1) Date generale (data la care se tine lectia, disciplina de invatamant, clasa si profilul, titlul (tema) lectiei, durata lectiei si cel care o propune); 2) Obiectivele lectiei – operationale si pedagogice. 3) Strategii didactice : a) mijloace didactice (materiale didactice; instalatii aparatura, fise de lucru, de evaluare); b)metode de invatare: conversatie, experiment si demonstratie, observatia independenta, problematizarea, explicatia, descoperirea; c) moduri de activitate cu elevii – frontal (reactualizarea, discutarea rezultatelor din experimente etc); - in echipa (efctuarea unui experiment); - individual (activitate cu fise de lucru); d) surse informationale (bibliografie) – manual, culegeri de probleme etc. Partea II. Desfasurarea lectiei: 1) moment organizatoric (2 – 3 min) Pregatirea clasei pentru ora, „buna ziua”, prezenta, liniste, creta/burete etc; 2) verificarea cunostintelor din lectia precedenta si reactualizarea celor necesare comunicarii temei noi (10 –15 min); 2.1. controlul temelor de casa (prin sondaj, sau prin rezolvarea problemelor care nu s-au stiut rezolva); 2.2. verificarea cunostintelor din lectia precedenta (prin intrebari, exercitii si probleme); 2.3. reactualizarea cunostintelor sau legatura cu cunostintele anterioare. 3) Comunicarea noilor cunostinte (25-30 min); 3.1. anuntarea titlului lectiei care se scrie la tabla; 3.2. proiectarea continutului noi invatarii in secvente; 4) Fixarea noilor cunostintesi realizarea feed-back-ului (5 – 8 min) – intrebari, exemple si probleme 5) Tema de casa Pot aparea situatii deosebite: criza de timp, golul de timp. Se pot folosi fisele anexe: -fisa de lucru privind verificarea si reactualizarea cunostintelor (fisa de evaluare); -fisa -lucrarea de laborator; -fisa de fixare a noilor cunostinte si realizare de feed-back; -fisa de dezvoltare.   2)Lectia de comunicare de noi cunostinte Are doua variante; una este asemanatoare cu lectia mixta, doar ca reactualizarea duraza 3- 4 minute, iar timpul de predare este mai mare (aprox. 40 min). Alta varianta : 1) convorbiri introductive (5 minute); 2) anuntarea titlului si importanta lectiei (2 minute); 3) transmiterea noilor cunostinte (40 minute); 4) tema de casa. Fixarea se poate realiza si pe parcursul predarii sau poate aparea ca o etapa. Aceste structuri nu sunt rigide, ele pot fi modificate. De exemplu, verificarea lectiei se poate face la final; Verificarea tine loc de legatura atunci cand lectia noua se bazeaza mult pe cunostintele mai vechi. Uneori se poate preda, se da tema, apoi se face fixarea pentru a capta mai bine atentia elevilor, se dau indicatii despre tema. 3) Lectia de fixare si consolidare a cunostintelor  1) moment organizatoric (2-3 minute); 2) fixarea si consolidarea cunostintelor –reactualizarea teoriei (5 – 10 minute); - exercitii, probleme, lucrari (30 minute); 3) concluzii si realizarea feed-back-ului, prezentarea rezultatelor, aprecierea notarii (5-6 minute); 4) tema. OBSERVAȚIE: Accentul cade pe elev; la inceput se lucreaza cu profesorul, apoi semiindependent (prin indicatii), apoi independent (la inceput exercitii mai simple, apoi mai complicate)   4) Lectia de recapitulare, sistematizare, sinteza a cunostintelor  1) moment organizatoric (2-3minute); 2) recapitularea sistematizarea si sinteza cunostintelor (40 minute); 2.1.) anuntarea temei si importanta ei (1-2 minute); 2.2.) planul de recapitulare (reactualizare, scriere pe tabla) (3minute); 2.3.) recapitularea dupa plan (30 –35minute); 3) Concluzii, feed-back, aprecieri, notare (5-6minute); 4) tema Sunt putine astfel de lectii, la inceput de semestru, de capitol etc. Cerintele ei sunt: realizarea unor sinteze in plan general, si sa cuprinda elemente noi (astfel apare plictiseala). Pot cuprinde si cateva noi cunostinte, dar nu prea multe (aprofundare, improspatare).   5) Lectia de formare a priceperilor si deprinderilor  1) Moment organizatoric (2-3minute); 2) Efectuarea de exercitii (aplicatii) (40minute); 3) Concluzii, feed-back (5-6minute); 4) tema. 6) Lectia de verificare si evaluare a cunostintelor  6.1.) Lectia de evaluare orala : 1) moment organizatoric (2-3minute); 2) Verificarea cunostintelor elevilor (35 –40minute); 2.1.) anuntarea temei si importantei; 2.2.) precizarea planului de lucru; 2.3.) ascultarea elevilor; 3) notarea elevilor, aprecierii, concluzii, feed-back (5-6minute); 4) tema. 6.2. Lectia de evaluare scrisa a cunostintelor (teze, extemporale): 1) moment organizatoric (2-3minute); 2) efectuarea lucrarii scrise (45minute) . OBS: Lectiile de evaluare continua evaluarea curenta; se realizeaza de regula la sfarsitul capitolului, semestrului. Ele se anunta elevilor, danduli-se indrumarile de studiu. Concluziile feed-back-ul se realizeaza dupa corectarea lor, in lectii speciale de analiza si corectare a lucrarilor scrise.   Alte forme de organizare si proiectare a procesului de invatamant 1) Proiectele –sunt forme de activitate didactica deosebit de importante si eficiente in pregatirea profesionala a elevilor. Se organizeaza si proiecteaza in sedintele de proiect, care sunt de 3 tipuri: a) sedinta de prezentare a temei si e initiere in studiul ei. Profesorul distribuie tema de proiect, se prezinta punctele ei esentiale, explicatii de abordare, bibliografia, se discuta intrebarile si problemele puse de elevi. b) sedinta de lucru la proiect sunt programate in orar. Elevii lucreaza efectiv la proiect, profesorul observa, analizeaza, indruma. c) sedinta de sustinere a proiectului – elevii care au finalizat proiectele le prezinta profesorului pentru control. Sunt cazuri in care ele sunt restituite pentru refacere, pentru completari. Acei carora li s-a admis proiectul, il vor sustine intr-o sedinta speciala, in fata conducatorului de proiect si a clasei respective. Sustinerea se face oral si daca e cazul se raspunde la observatiile si intrebarile conducatorului de proiect. 2) Consultatiile Sunt forme de activitati didcatice suplimentare, in afara orelor din orar, cu caracter faculatativ pentru elevi, in care se realizeaza o serie de obiective: lamurirea cunostintelor teoretice sau aplicatiile mai dificile, sprijinirea elevilor ramasi in urma la invatatura, stimularea elevilor cu rezultate bune la invatatura, cunoasterea personalitatii elevilor si stabilirea de relatii mai stranse cu ei. 3) Meditatiile sunt activitati didactice, relativ obligatorii, programate in afara orelor din orar, pentru instruirea suplimentara de catre profesori indeosebi a elevilor ramasi in urma la invatatura sau a celor mai slabi la invatatura. 4) Vizitele si excursiile de studiu sunt activitati didactice, organizate si proiectate sub forma de calatorii, deplasari de studiu, care au ca obiectiv instructiv – cognitiv principial largirea si aprofundarea cunostintelor, legarea lor de viata, de practica. Sunt de urmatoarele tipuri: -introductive; -curente; - finale; - de documentare.   Etapele vizitelor si excursiilor de studii a) pregatirea vizitei sau excursiei; b) desfasurarea vizitei sau excursiei; c) valorificarea rezulatelor obtinute: in timpul vizitei sau excursiei, la terminarea vizitei obiectivului, la scoala d) conditii necesare –pregatirea ghizilor; -imbinarea utilului cu placutul; -apare manifestarea respectului fata de cei cu care elevii vin in contact, cunoasterea mai buna a elevilor.   5) Practica in productie/pedagogica 6) Studiul individual - reprezinta forma de activitate complexa si variata de invatare independenta, libera, personala, atat pentru indeplinirea obiectivelor activitatii didactice, bilaterale, cat mai ales a activitatii extradidactice in cadrul timpului ce-l are la dispozitie fiecare elev. Este forma fundamentala de perfectionare a personalitatii si profesionalitatii dupa absolvirea scolii sau facultatii in cadrul educatiei permanente.   Studiul individual are urmatoarele obiective: 1) imbogatirea si aprofundarea continua a cunostintelor, dezvoltarea priceperilor si deprinderilor intelectuale si profesionale, in pas cu progresul; 2) dezvoltarea capacitatilor si aptitudinilor intelectuale, profesionale, manageriale; 3) insusirea unei tehnici si formarea unei obisnuinte de perfectionare libere. Componentele studiului individual sunt: 1) studiul cu cartea; 2) pregatirea pentru lectii si evaluare; 3) indeplinirea temelor pentru acasa; 4) folosirea informatiilor oferite de mass-media. 7)Timpul liber sau loisir–ul se poate denumi „timp la dispozitie”. Trebuie sa fie folosit rational, in scopuri constructive multiple. Bugetul de timp general este in planul vietii sociale sub forma celor 3 optiuni: - 8 ore de munca profesionala; - 8 ore de activ. extraprofesionala; - 8 ore odihna/ refacere. Diferentierea activitatii didactice se realizeaza prin imbinarea muncii frontale cu cea pe grupe mici si individualizata. Acesta este o modalitate de ridicare a eficientei lectiei. O expunere (utilizand metodele de comunicare orala: povestire, explicatie, prelegere etc) coerenta produce in randul elevilor si anumite stari afectice. Activitatile diferentiale permit desfasurarea mai supla, mai nuantata a procesului didactic, o stimulare mai eficienta a dezvoltarii aptitudinilor individuale ale elevilor. Imbinarea lectiei cu alte forme de organizare a activitatii instructiv - educative Sistemul organizarii activitatii de invatare-evaluare in laboratoare (metoda de baza experimentul), cabinete (actiunea nu se preteaza la experimente; functie informationala), ateliere scolare (educatie prin munca; practica in afara scolii, in intreprinderi). Functiile organizarii si desfasurarii activitatilor de invatare-evaluare in cabinete si laboratoare:  1) ofera posibilitatea vehicularii unei cantitati mai mari de informatii fata de lectia traditionala, tinuta in clasa; 2) asimilarea informatiei in timp mai scurt; 3) familiarizarea elevilor cu elementele cercetarii stiintifice rezultand o activitate totala a elevilor; 4) apare o autentica divizare a clasei in grupe, individualitati; 5) leaga teoria cu practica obtinandu-se orientare scolara si profesionala. Activitati auxiliare lectiei:  a) sub forma individuala (lecturi, exersare in vederea imbunatatirii preformantelor); b) pe grupe (cercuri pe obiecte (mat., fizica), alte cercuri (literare, artistice)). Conducerea cercului este asigurata de un cadru specializat; c) excursiile si vizitele cu obiective instructiv – educative.