Metodologia cercetării educaționale

                               Metodologia cercetării educaţionale - CURSUL 1                                                                                     Descrierea cursului   Introducere   Argumente ce susţin necesitatea studierii acestui curs sunt date în primul rând de nevoia umană de cunoaştere, a modului de cercetare bazat pe descoperire şi inovaţie, a căilor prin care se poate transmite cultura tinerei generaţii, cât şi traseele  posibile de urmat.    Metoda provine din grecescul methodos ( meta=după ; hodos = cale) reprezintă modalitatea sistematică de cercetare, de cunoaştere şi transformare a realităţii obiective.   Determinismul ştiinţific a fost postulat pentru prima oară de marchizul Pierre-Simon Laplace (1749-1827). Dată starea universului la un moment dat, un set de legi determină în întregime atât viitorul cât şi trecutul. Este răspunsul omului de ştiinţă modern care exclude intervenţia unei fiinţe supranaturale de a interveni prin miracole.   Filosoful francez René Descartes (1596-1650),  pentru a păstra liberul-arbitru, considera că mintea omenească nu urmează legile fizicii, omul fiind format din corp şi din suflet.   Ştiinţa modernă, prin studiul bazelor moleculare ale biologiei, demonstrează că procesele biologice sunt guvernate de legi ale fizicii şi chimiei. Experimentele neurologice recente vin în sprijinul ideii că, acţiunile noastre sunt determinate de creierul nostru fizic, care se supune legilor ştiinţifice, deducându-se astfel că liberul arbitru este o iluzie. Dacă admitem că legile fizicii guvernează comportamentul uman, rezultă că în practică, acesta este greu de prezis. Motivul constă în faptul că trebuie ştiută starea iniţială a fiecărei molecule (ce sunt în număr foarte mare) şi să rezolvăm un sistem cu acelaşi număr de necunoscute. Aceste calcule ar dura câteva miliarde de ani, deci rezultatul ar parveni prea târziu, motiv pentru care este nepotrivit să aplicăm legile fizicii. Un studiu eficient al comportamentului uman este realizat de psihologie. Cercetarea - este un proces sistematic de colectare şi analiză a informaţiei sau a unor rezultate ce are ca scop îmbunătăţirea înţelegerii noastre a aspectului propus studiului. Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cercetarea ştiinţifică amintim : Obiectivele şi scopul cercetării să fie clar definite. Pentru corectitudine, datele iniţiale să fie corecte. Să fie utilizate metode adecvate de analiză a datelor, apoi analiza să fie corectă. Concluziile cercetării să fie în conformitate cu rezultatele analizei. Este necesară onestitatea şi competenţa cercetătorului.   Metodologia cercetării - reprezintă repere asumate de cercetător în procesul de investigaţie. Amplitudinea cunoştinţelor, a inteligenţei, a talentului propriu, sunt repere în abordarea problemelor deschise ce sunt transmise de la o generaţie la generaţiile ce urmează acestora. Poetul Alexander Pope spunea : ,, Natura şi legile Naturii zăceau ascunse în beznă :  Dumnezeu a spus „Să fie Newton! Şi s-a făcut lumină”.   Obiectivele cursului Identificarea problemei de cercetat şi necesitatea unei investigaţii în acest domeniu Modalitatea de achiziţionare a datelor Prezentarea datelor într-un mod concis şi clar Prezentarea datelor trebuie să fie suficient de amplă pentru a putea susţine interpretări posibile şi concluziile raportului Prezentarea modului în care se rezolvă problemele propuse cu ajutorul datelor obţinute prin cercetarea derulată   I . Realizarea unui proiect de cercetare I.1. Premisele cercetării I2. Model general al unui proiect de cercetare I3. Modalităţi de căutare a unui subiect de cercetare I4. Teme de cercetare ştiinţifică în studiul matematicii a elevilor/studenţilor I.5. Managementul proiectului de cercetare-diagrama Gant I.6. Prezentarea rezultatelor cercetării     Obiectivele cursului   Descrierea cursului   I.1. Imensitatea cerului, vastitatea lumii au generat o multitudine de întrebări. Oamenii, fiinţe curioase,  şi-au pus întrebări şi au căutat răspunsuri. Nevoia de cercetare l-a obligat pe om să experimenteze, apoi să judece. ,,Există două tulpini ale cunoaşterii omeneşti, care provin dintr-o rădăcină comună, dar necunoscută nouă, anume sensibilitatea şi intelectul: prin cea dintâi obiectele ne sunt date, iar prin cel de-al doilea ele sunt gândite”.                                                            Cursul  2.    Introducere   Există deci diferite surse ale cercetării : a) plăcerea intelectuală; b) rezolvarea unei probleme practice care deserveşte binelui societăţii sau cel personal ; c) a obţine o diplomă, un titlu academic d) a câştiga o poziţie în societate. Tipuri de cercetare   Cercetare teoretică, conceptuală, formulare de idei abstracte. Unele dintre acestea sunt fundamentale deoarece aduc contribuţii importante în domeniul respectiv. Cercetare empirică, care se bazează pe observarea direcă a realităţii. Concluziile şi constatările ei pot duce la îmbogăţirea teoriei.   Cercetarea empirică poate fi :   a)calitativă, prin strângerea de informaţii ce urmează a fi interpretate statistic La rândul ei, analiza calitativă poate fi : a) comparativă, atunci când sunt comparate informaţii de la diferite persoane ( sau firme,etc) ; b) a conţinutului , prin analizarea răspunsurilor obţinute la chestionare cu întrebări deschise ; Interpretările se realizează treptat, pe măsură ce informaţiile cresc.. informaţiile nu se supun regulilor statistice, ci se pot converti în expresii cantitative prin codificare, care apoi sunt prelucrate.   c) tematică, care se centrează pe o temă importantă. Dezvoltarea ideilor pornind de la tema principală se ramifică ulterior sub forma unui graf. Fiecare nouă componentă poate conduce la noi descoperiri, conexiuni cu alte domenii sau chiar cu capitole complementare.   d) discursivă/interviu, pentru a sesiza capacitatea de exprimare, trăirile interioare ale cercetătorului, modalitatea de înţelegere şi de operare cu noţiunile utilizate. De exemplu, din răspunsurile de la interviuri, în urma utilizării unor chestionare, se deduc concepte. Selecţia nu este întâmplătoare, eşantioanele cu care se lucrează fiind selectate scopului. Este necesară creativitate din partea cercetătorului, deoarece interpretările sunt sensibile.   Cercetarea poate fi :       Aplicată       În rezolvarea unor probleme din domenii variate, cu aplicabilitate directă.           Cercetarea este astfel orientată spre rezolvarea problemei. De exemplu, în matematică : a) rezolvarea ecuaţiilor algebrice de gradul 2; b) rezolvarea ecuaţiilor algebrice de gradele 3 şi 4. c)  Rezolvarea ecuaţiei algebrice de gradul 5. Evident că, în unele cercetări rezultatele obţinute la probleme poate fi negativ, în exemplul c) precedent. De ce ecuaţii ? ,, Deoarece ele sunt sângele matematicii, ştiinţei şi tehnologiei.”   În statistică economică : studiul profitabilităţii unei investiţii într-o anumită zonă.           Descriptivă   Găsirea legăturilor existente, a caracteristicilor asupra unui fenomen existent. De exemplu, în matematică, în secolul al XVII-lea, geometria se dezvoltase încă din antichitate  şi algebra era o domeniu relati nou. René Descartes (1596-1650) a realizat pentru prima oară utilizarea algebrei în studiul geometriei, prin crearea geometriei analitice. Fără acest nou domeniu al matematicii, analiza matematică nu se putea naşte ( după 1675 , amintind ,,părinţii analizei matematice “ Isaac Newon şi Gottfried Wilhelm Leibniz). Fără dezvoltarea analizei matematice este greu să ne imaginăm azi, cam ce dezvoltare a tehnologiei, a vieţii socio-economice am fi avut.      Exploratorie   Cercetarea se focusează pe ceva retrospectiv, care s-a petrecut, care au afectat lucruri care s-au produs. ,, Noul nu poate fi descoperit într-un domeniu, decât gândind mereu la el “ ( I.Newton). Cercetarea se realizează spre interior, abordările sunt mai puţin certe şi se studiază cauzalitatea fenomenului petrecut. Se derulează studii de grup după criterii fixate. Certitudinea reprezintă sentimentul unui acord între reprezentări.   Certitudinea poate fi : - senzorială prin evidenţa unui fapt, sentiment de claritate sau  reprezentativă ; al armoniei unei imagini cu alte reprezentări - cognitivă ( intelectuală )  sau afectivă ( emoţională, credinţe) -spontană sau gândită (verificată, demostrată). - empirică (reală, concretă, bazată pe fapte) sau speculativă ( abstractă, indirectă, fondată pe ipoteze presupuse certe şi considerate ca atare). Ea se apropie de cea senzorială. - personală ( dobândită de noi înşine) sau de împrumut ( bazată pe mărturia unei persoane de încredere). Opusul ei este incertitudinea. Este sentimentul confuziei, al ignoranţei, al uitării.   Remarcă Se observă numărul mare de lucrări apărute în edituri prestigioase, ce sunt în general traduceri ale cercetărilor cu caracter istoric realizate în Ştiinţă sau în Artă. Ne punem natural întrebarea care este oare rolul acestora?  Noi considerăm că, oricare cercetător trebuie să cunoască bogăţia de idei care a apărut în domeniul studiat. Există şansa de a descoperi ale drumuri, alte conexiuni nerealizate până azi, pentru a descoperi noi fapte, noi rezultate. Astfel, în multe reviste, apar noi articole care se bazează pe concepte uneori foarte vechi care sunt accesate prin lectura cărţilor valoroase, alteori conexiuni noi pe care cercetătorul de azi le realizează prin lectura celor mai recente reviste.   Cercetare cantitativă   După colectarea datelor, acestea se codifică, apoi se prelucrează. Pentru explicarea studiului este necasară capacitatea creatorului de a teoretiza , de a determina explicaţii şi factori generali. Datele sunt culese din variate surse şi este necesar să fie corecte.   Primare, ce sunt adunate de cercetător ( experiment, observaţii, interviu, etc). Iniţial are loc o apropiere, ,,o tatonare”a ceea ce urmează a fi studiat. Apoi, concepte abstracte, se transformă în reprezentări empirice. Ce este neceară utilizarea unor surse variate de informare, cât şi de acurateţea datelor iniţiale introduse. Ne imaginăm un computer în care introducem datele. Se realizează apoi un model teoretic prin care se măsoară concepte care se regăsesc uneori în altele realizate anterior prin alte tehnici. Acest model trebuie apoi testat pentru a-i verifica valabilitatea. Este nevoie de fixitate, de pasiune , de îndârjire, concentrare durabilă. Să ne amintim cuvintele lui Edison : ,, Geniul se compune din 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”. Remarcă Reamintim că marile descoperiri au fost realizate ca o sinteză sau ,,o plus valoare “ a ceea ce s-a realizat până la momentul respectiv. Este util a studia istoria marilor descoperiri. Secundare. Acestea se regăsesc publicate în anuare, în lucrări publicate. Remarcăm ca strategie calitativă metoda inductivă care are printre scopuri, generare de noi rezultate, teorii care conduc la noi abordări istocico-culturale ( aport de cunoaştere). Creaţia fiind activitatea superioară a gândirii, ea implică niveluri foarte ridicate pentru fiecare proces al gândirii. Pentru a crea, este necesar să simţim şi să elaborăm la maximum. Este necesar să folosim toate simţurile posibile, prin utilizarea tuturor instrumentelor posibile. Sunt necesare un spirit viguros, precis, solid ( intensitate ). Este nevoie de mare de forţă de intuiţie. Este nevoie de mare forţă de profunzime, de inteligenă inventivă şi divinatorie, spirit de sinteză, de pătrundere. ,, Este nevoie de amplitudine : o mare bogăţie de material de elaborat. O foarte bună memorie, spirit complex, larg, enciclopedic, pentru a face o breşă în frontul inamic al necunoscutului. Fără răbdare nu se poate realiza nimic important. Este necesar ca ideile să se maturizeze, deci este nevoie de gestaţia lor, dar şi de viteză din partea cercetătorului, de a citi  de acuitatea spiritului.  Strategia cantitativă este predictivă, testează teoria, identifică modelul general şi conexiunile cu variabilele. Remarcă Aceste metode se îmbină deseori ceea ce conduce la metoda mixtă : calitativă- cantitativă. De exemplu, o cercetare calitativă poate fi structurată prin apelarea interviului unui număr de cazuri selectate după un anumit criteriu şi apoi trecând la la prelucrare cantitativă. Se poate ca un survey, dedus dintr-o cercetare cantitativă, să apeleze la interviuri pe bază de chestionar ce conţine întrebări deschise, astfel se generează analize în profunzime sub forma unor studii de caz, ceea ce conduce la cercetare cantitativă. Analiza va depinde de complexitatea ipotezelor, a gândirii cercetătorului. Pentru a sesiza asemănările sau deosebirile prin spontaneitate şi automatism. Asemănarea este readusă la consonanţă şi deosebirea este atribuită disonanţei ( interferenţei) anumitor mişcări sau vibraţii, unde.             Prin analogie cu utilizarea de către matematicieni a tabelelor cu logaritmi, putem învăţa interogarea lucrurilor cât şi a ideilor. Subiectul trebuie examinat din cât mai multe unghiuri, apoi să provocăm şi să descoperim întrebările. După identificarea corectă a acestora, cerectătorul porneşte la căutarea soluţiilor. Putem ajunge la realizarea unei fişe de interogare, pe care o vom aplica în practică.                   SINTETIC                   ANALITIC   Ce este ?     Cum este sau obiectul poate fi ?   Cum poate fi definit ?   2.Cum poate fi divizat ? Cum poate fi conceput ?   3.Cum poate fi disecat ?   Care este esenţa lui ? 4.Care este conţinutul lui ?   În ce constă el ?   5.Din ce se compune ?   Cu ce poate fi echivalent ?   6.Ce părţi deosebim ?   Cu ce poate fi identificat ?   7. Care sunt fracţiunile lui ?   La ce poate fi redus ?   8.În ce poate fi fracţionat ?   Cu ce poate fi confundat ?   9.Ce i se poate discerne ?   Din ce puncte el aduce răspunsuri univoce ?   10. Din ce puncte el aduce răspunsuri echivoce?   Care sunt criteriile la care posedă o unică categorie ?   11.Care sunt criteriile la care posedă ambele categorii ?   Unde trebuie clasificat ?   12.Cum poate fi dedublat ?   Unde trebuie asimilat ?   13.Cum poate fi fragmentat ?   Care este coordonata sa ?   14.Care este antiteza sa ?   Care sunt armonicele, acordurile, egalele sale ?   15.Care sunt detaliile, părţile, varietăţile, subdiviziunile sale ? Care sunt sinonimele, apropiaţii lui ?   16.Care sunt negativii, contradictorii, opuşii săi?   Care sunt raporturile sau relaţiile sale ? 17.Care sunt exclusivităţile sale ?   Care sunt genurile sale ?   18.Care sunt speciile sale ?   Cum îl putem condensa, rezuma, simplifica ?   19.Cum îl putem amplifica, dezvolta, detalia ?   Cum apare privit prin micşorarea senzaţiilor ?   Cum apare privit prim amplificarea senzaţiilor ?     În analiză trebuie stimulată activitatea minuţioasă, focalizarea în mod riguros asupra unui singur aspect studiat, prin diminuarea extensiunii ( amploarea gândirii). Se va analiza subiectul cu minuţiozitate, succesiv, sub toate aspectele, prin analiza tuturor simţurilor.   Lector univ. dr. Costel Chiteș   descărcare fisier..      

CURSUL 4 Modalităţi de căutare a unui subiect de cercetare   – Cunoaşterea stadiului dezvoltării la momentul actual al temei alese spre cercetare. – Perspective ale temei în cerecetările anterioare ( necesită o bogăţie de material bibliografic) – Jaloane în care cercetarea actuală se concentrează, în raport cu cercetările întreprinse.   Literatura reviw/ overview La începutul fiecărui capitol, se prezintă o sinteză a domeniului tratat care are următorul rol : 1) Prezentarea unor concepte ce sunt utilizate în capitol 2) Pentru fezabilitatea temei sunt prezentate stadiul actual al cunoaşterii temei 3) Conexiuni ale abordării proprii cu literatura de specialitate 4) Interpretări proprii ale temei 5) Completarea cunoaşterii în domeniu cu noi rezultate sau noi puncte de vedere ale unor chestiuni care au fost deja cercetate ( plus valoare) 6) Cunoaşterea modului de elaborare a unei lucrări de master sau de doctorat din perspectivă academică.   Sinteza se realizează astfel.   În domeniul ştiinţific, referirile bibliografice se realizează prin citări recente apărute în revistele ştiinţifice de top.   Remarcă   Este foarte greu chiar şi pentru un conducător de doctorat excelent pregătit în domeniul său, de a putea selecta din rezultatele discipolului său, dacă un rezultat obţinut de acesta, reprezintă o noutate sau nu. Din acest motiv, ţinând seama de modul rapid de informare prin internet sau prin procurarea unor reviste de specialitate, este accepat un rezultat într-o teză de doctorat, abia după ce rezultatul a fost publicat (deci acceptat ca noutate) în reviste ştiinţifice de top din Europa ( S.U.A). Înainte de a fi acceptat spre publicare a unui rezultat într-o astfel de revistă, el este verificat la nivel mondial, şi în caz favorabil, este este publicat, motiv pentru care este foarte greu să se obţină doctoratul în ştiinţe.   În domeniile socio-umane, se urmăreşte istoricul opiniilor, a metodelor, a dezbaterilor ce s-au desfăşurat în legătură cu tema studiată. Remarcă S-a stabilit că, la nivel mondial, pe parcursul unui an calendaristic, se publică un milion de noi pagini de matematică. Acestea apar în reviste de specialitate, apoi o parte dintre ele sunt preluate în diverse lucrări de specialitate ( fiind citat autorul desigur).   Deducem astfel că: noutăţile nu se află în cărţi, tratate, ci în studii şi articole, în comunicări ştiinţifice. Rezultă că fişarea literaturii este o parte importantă a lucrării.   Folosirea PC uşurează fişarea literaturii prin deschiderea următoarelor fişiere :   α) Fişier bibliografic/ de referinţe ce se deschide/ se întocmeşte de la prima lectură. Se întocmesc în ordine alfabetică, toate datele relative la lucrarea citată: autor, anul, titlul, editura, etc. Astfel se păstreazădate cu privire la sursele utilizate. b) Fişier tematic, prin care sunt reprezentate concepte, termeni cheie, opinii din lucrările studiate . c) Fişier de citate, este opţional. Literatura utilizată este prezentată tematic sau cronologic. Prezentarea cronologică se face apelând la curente, şcoli, etc. Prezentarea tematică se face legând principalele idei prin lucrările în care au apărut. Uneori se poate face referire la lucrări ale diferiţilor autori care abordează analog sau diferit tema studiată, prin combinarea abordării tematice cu cea cronologică. Este ideal a prezenta probleme ce sunt încă deschise, care pot fi studiate şi tratate în viitoare lucrări.   Remarcă În matematică, se pot întâlni multe probleme deschise, mai ales din domeniul aritmeticii. Acestea apar în lucrări şi reprezintă astfel un model pentru alte domenii ale matematicii sau pentru alte ştiinţe. Este foarte important să fim corecţi şi să evidenţiem şi ceea ce nu s-a studiat în legătură cu tema cercetării noastre. Literatura review poate conţine metode utilizate în temele tratate. Se vor urmări : folosirea literaturii de specialitate centrată pe tema aleasă, cât şi legăturile cu propria cercetare. Pentru uşurarea preluării literaturii de specialitate, este recomandabil să se înceapă cu articolele care abordează tema, apoi cu lucrările de referinţă, prezentarea evoluţiei ideilor.   Lector univ.dr.C.Chiteș

CURSUL 6                                        Serii statistice Obiectivele cursului În studiul acestuia vizăm obținerea de cunoștințe privind: modalități de prezentare a datelor statistice; sistematizarea/gruparea datelor statistice utilizarea EXCEL în procesul de prezentare a datelor.     Enumerarea datelor statistice într-o anumită ordine se numeşte serie statistică. Seria statistică se reprezintă ca două şiruri de date. Primul şir este criteriul de enumerare (valori , variante) al doilea şir conţine datele numerice. Seriile statistice sunt de următoarele feluri Serii de repartiţie sau de distribuţie (distribuţii empirice şi distribuţii teoretice)  Serii cronologice (ale dinamicii ) sau serii de timp.  Serii teritoriale sau de spaţiu.  Serii descriptive sau enumerative (lista candidaţilor admişi, facultatea,   media de liceu, media examenelor, şcoala absolvită etc.)  Serii unidimensionale şi multidimensionale La rândul lor seriile statistice pot fi atât numerice (cantitative) cât şi nenumerice (calitative).   Cu ajutorul graficilor se vizualizează informaţiile statistice facilitând perceperea pe ansamblu a datelor, aspecte privind: variaţia valorilor observate, repartiţia lor, legăturile existente între ele, a evoluţiei valorilor în timp ş.a.   Graficul trebuie să cuprindă: Titlul – (precizându-se şi limitele fenomenului) Legenda Sistemul axelor rectangulare (ox, oy, oz)   Reprezentarile grafice ne permit sa prezentam datele introduse într-un format vizual folosind diferite tipuri de grafice (diagrame). Una dintre cele mai mari facilitati ale MS Excel este aceea de a construi reprezentări grafice. Graficele din MS Excel pot fi plane 2D sau in spațiu 3D şi  fiecare tip de diagramă standard prezintă şi câteva subtipuri. Tipuri de reprezentări grafice: grafice de volum, grafice de structură , grafice prin benzi, grafice prin coloane simple sau în aflux, cronogramă (historiogramă) pe scară uniformă sau logaritmică, diagrama polară (radială), histograma, poligonul frecvențelor, curba cumulativă a frecvențelor, graficul lui Lorentz, cartograma, cartodiagrama. Cele mai utilizate sunt : Grafice liniare afişează tendinţele din datele la intervale egale şi au urmatoarele subtipuri de diagrame: diagrame liniare plane 2D, diagrame liniare stratificate, diagramele liniare stratificate100%, diagramele liniare 3D Diagramele coloana afișează modificările datelor pe o perioada de timp de moment sau ilustrează comparații între elemente. Momentele de timp sau categoriile sunt ordonate pe orizontală iar valorile pe verticală. Remarcăm : diagrame coloana grupata si grupata 3D, diagrame coloana stratificata si stratificata 3D, diagrama coloana stratificata 100% si 3D, diagramele con, cilindru sau piramidă  (utilizează marcatori în forma de con, cilindru, piramidă pentru a conferi un aspect dramatic diagramelor de tip coloanăşi au aceleaşi subtipuri ca şi graficele coloană. Prelucrarea statistica – este un proces prin care datele înregistrate sunt sistematizate si tratate statistic în vederea obţinerii sistemului de indicatori statistici. Obţinerea indicatorilor statistici este necesară pentru caracterizarea în expresii numerice generalizatoare, a ceea ce este esenţial pentru un grup de unităţi sau pentru întreaga colectivitate, studiate în condiţii de timp şi de spaţiu. Prelucrarea primară înseamnă în acelaşi timp şi centralizarea, sistematizarea şi omogenizarea datelor observării în vederea aplicării modelelor de calcul şi analiză satistică Sistematizarea datelor înregistrate presupune ordonarea acestora în funcţie de omogenitatea lor.  Deci la baza sistematizării se află principiul omogenităţii. Remarcă  Principiul omogenităţii este un principiu de pierdere a informaţiei pentru a câştiga informaţie.  Sistematizarea se realizează prin : a) centralizarea şi  b) gruparea statistica a datelor.         CURSUL 7   Obiectivele cursului   În studiul acestuia vizăm obținerea de cunoștințe privind: modalități de prezentare a datelor statistice; sistematizarea/gruparea datelor statistice utilizarea EXCEL în procesul de prezentare a datelor. Centralizarea – presupune totalizarea unităţilor statistice sau a valorilor unei caracteristici la nivelul grupelor tipice sau al colectivităţii observate.  Totalizarea valorilor unei caracteristici se face prin însumarea directa sau prin folosirea unor coeficienţi de echivalenta (preturi, timpul de munca etc.) În urma centralizării obţinemindicatori statistici de nivel (ex, nr. populaţiei unei localităţi, valoarea producţiei)   Centralizarea simplăşi obţinerea indicatorilor (agregatelor) generali Pe orizontală se găseşte fiecare unitate cu toate variantele înregistrate la toate caracteristicile (variabilele) înregistrate, iar pe verticală sunt distribuţiile de valori ale celor p variabile independente înregistrate. Gruparea statistică– este o centralizare pe grupe a unităţilor unei colectivităţii. Se obţine în baza aplicării metodei grupărilor statistice presupunând principiul omogenităţii. Omogenitatea statistică înseamnă ca în grupa (clasa) respectivă să existe variaţie minimă între variantele înregistrate – variaţie care poate fi explicată ca fiind influenţa factorilor aleatori. În forma grupării statistice – rezultă şiruri de date ordonate după variaţie, în sens crescător sau descrescător, a caracteristicilor de grupare. După conţinutul caracteristicii de grupare putem avea: a) grupări cronologice în cazul în care sistematizarea datelor se face după o variabilă de timp; b) grupări teritoriale când sistematizarea datelor se face după o variabilă de spaţiu; c)grupări atributivese folosesc pentru toate caracteristicile, în afara caracteristicilor de timp şi spaţiu. Caracteristicile atributive pot fi caracteristici cantitative (numerice) şi calitative (nenumerice). După numărul variabilelor de grupare pot fi: simple şi combinate. Grupările simple(după o singură variabilă ) pot fi: gruparea pe variantedacă amplitudinea variaţiei este mică şi la nivelul unităţilor individuale s-au înregistrat un număr mic de valori distincte (variante); gruparea pe intervale de variaţie egaledacă amplitudinea variaţiei este moderată. În acest caz, e necesar, să se stabilească numărul de grupe şi mărimea intervalului de variaţie.   gruparea pe intervale de variaţie neegale. Prin gruparea pe intervale neegale se urmăreşte să se structureze colectivitatea pe tipuri calitative, dacă nu se cunosc valorile (pragurile) care separă tipurile calitative, se procedează mai întâi la gruparea pe intervale egale şi apoi se poate folosi criteriul mediei pentru formarea tipurilor calitative “mic”, “mediu”, “mare”. In acest caz se obţine o grupare tipologică. Gruparea combinată  presupune sistematizarea datelor după două sau mai multe caracteristici de grupare (cel mult 4) care pot fi variabile numerice şi/sau calitative. Gruparea combinată impune stabilirea ordinii de grupare pe baza relaţiei de interdependenţă dintre variabile. Grupele formate după prima caracteristică se regrupează după cea de a doua ş.a.m.d. Clasificarea (gruparea pentru variabile calitative)se efectuează după variabile nenumerice (calitative) şi presupune includerea în aceeaşi grupă (clasă) a tuturor unităţilor la care s-a înregistrat aceeaşi formă de manifestare a caracteristicii. De regulă, are un caracter oficial (ex. CAEN) şi în prealabil trebuie stabilit un nomenclator al claselor.   Gruparea pe intervale egale implică următoarele etape: calculul amplitudinii absolutedevariaţiei (A) care exprimă împrăştierea maximă a valorilor serei. Axa = Xmax – Xmin; b)  stabilirea în parametrii într-un anumit număr de grupe (r) se poate stabili conform relaţiei lui Sturgers, r = 1+3,322log n                         unde: n -  nr. caracteristicilor.   determinarea mărimii intervalului de grupare (h), se calculează ca raport între amplitudinea absolută a variaţiei şi numărul de grupe:Remarcă. Mărimea intervalului (h) se rotunjeşte la întreg în plus (ex.3,25»4) Prima grupă se porneşte de la xmin adăugându-se succesiv mărimea intervalului de grupare (h) rezultat din calculul anterior. Valoarea din stânga intervalului va fi considerată ca limită inferioară, iar valoarea din dreapta ca limită superioară. Valorile care formează limitele intervalelor se înregistrează fie numai ca limită superioară fie ca limită inferioară pentru a evita înregistrări duble a caracteristicilor. Indiferent de scopul şi obiectul grupării, aceasta trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii: a) completitudinea datelor; b) omogenitatea grupelor(claselor) şi subgrupelor (subclaselor); c) unicitatea includerii unităţilor într-o singură grupă (clasă); c) continuitatea variaţiei grupelor în cazul variabilelor numerice, ceea ce practic înseamnă să nu existe grupe cu frecvenţe nule care ar duce la întreruperea grupării. Pentru analiza structurii colectivităţii pe grupe tipice se foloseşte gruparea pe intervale neegale. Gruparea pe intervale neegale presupune regruparea intervalelor egale. Un prim principiu al grupării pe intervale neegale este trecerea de la variaţia liniară (interval de mărime constantă) la variaţia neuniformă a unor intervale de grupare din ce în ce mai mari. De exemplu, de la 8 grupe se poate trece la 5,3 grupe obţinând calificative . Clasificarease efectuează după variabile nenumerice (calitative) şi are, de regulă, un caracter oficial (ex. CAEN) şi în prealabil trebuie stabilit un nomenclator al claselor.  

Curs 3   Etapele cercetării educaționale (selecția temelor de cercetare, strategii de documentare bibliografică, operaționalizarea conceptelor, constructe ipotetice și ipoteze de cercetare)     Selecția temelor de cercetare   Strategii alternative ale anchetei   Cantitative Calitative Mixte Design-uri experimentale Design-uri non experimentale sau studii de supraveghere Narative Fenomenologice Etnografice Teorii contextuale Studii de caz Secvențiale Concurente Transformative Metode și proceduri Predeterminate Instrumente bazate pe întrebări Date de performanță Date de atitudine Date observaționale Recensământ Analize statistice   Metode emergente Întrebări deschise și închise Date de interviu Date de observare Date de documente Date audiovizuale Analize de text și de imagine Metode predeterminate și emergente Întrebări deschise și închise Multiple forme de date care preiau toate posibilitățile Analize statistice și de text                 Tipologii de cercetare   Datele sunt, de obicei, colectate prin utilizarea de chestionare, deşi, uneori, cercetătorii folosesc interviul direct. Sondajele pot utiliza întrebări calitative (de exemplu, întrebări deschise) sau cantitative (de exemplu, utilizarea cu variante de întrebări). Există două tipuri de bază de anchete: anchete transversale şi studii longitudinale.           Sondaje transversale   Anchetele transversale sunt folosite pentru a aduna informaţii cu privire la o populaţie, pentru un singur punct în timp. Un exemplu de sondaj ar fi un chestionar care colectează date privind modul în care părinţii își exprimă opinia privind Internetul de filtrare. Un chestionar diferit, de anchetă transversală, ar putea încerca să determine relaţia dintre doi factori, la fel ca opinia părinţilor şi alte opinii cu privire la internetul de filtrare.                 Studii longitudinale   Studii longitudinale colectarea de date pe o perioadă de timp. Cercetătorul poate analiza apoi schimbări în rândul populaţiei şi încercarea de a descrie şi / sau le explice. Cele trei tipuri principale de anchete longitudinale sunt studii de tendinţă, studii de cohortă şi studii panel.   Studii de tendință Dacă dorim să alcătuim o hartă de-a lungul unei perioade, un studiu de direcție este cea mai adecvată metodă de investigație. Analiza de direcție ne permite să vedem ceea ce s-a întâmplat în trecut, ceea ce se întâmplă acum și ceea ce urmează să se întâmple în viitor într-un grup de populație.   Studii de direcție Studiile de direcție sunt, de asemenea, folositoare pentru direcțiile creionate prin extrapolare din acelea din prezent și din trecut. Acest design constă în selectarea unui număr de puncte ale datelor de observare din trecut împreună cu o imagine a prezentului sau a trecutului, respectând fenomenul din studiu și, apoi, preluând anumite responsabilități ca fiind direcții de viitor. Aceste tipuri de design pot fi clasificate în studii retrospective și studii prospective. Direcțiile care privesc fenomenul din studiu pot fi corelate cu alte caracteristici ale populației de studiu. De exemplu, schimbările în preferința politică a populației de studiu în relație cu vârsta, genul, venitul, gradul de educație sau etnicitatea.   Studii de cohortă Studiile de cohortă se bazează pe existența unei caracteristici comune, precum anul de naștere, nivelul de pregătire sau în raport cu căsătoria în interiorul unui subgrup al unei populații. De exemplu, cohorta de copii preșcolari. Dacă studiul de cohortă este transferat în studiul longitudinal, în care nu este important ca respondenții să fie aceiași, dar este important ca respondenții să aparțină aceleiași cohorte.   Studii panel Studiile de direcție, de cohortă și panel sunt similare, cu excepția studiilor de panel care sunt și longitudinale și prospective în natură și colectează informația care poate fi colectată de la aceiași respondenți. În studiile de direcție și de cohortă, informația poate fi colectată într-un mod trans-secțional și punctele de observație pot fi construite, chiar dacă în studiul panel observația este realizată de-a lungul unei perioade de timp și sunt prospective în natură. De exemplu, vrem să studiem modul de păstrare a casei într-o comunitate.   Operaționalizarea conceptelor, constructe ipotetice și ipoteze de cercetare   Cercetare de tip decizional sau operaţional   Niveluri de investigat Nevoile locale şi pertinenţa acestora; Constrângeri în relaţie cu programul; Impactul dintre mediu şi program; Dezvoltarea.   Gestiunea programului Obiective coroborate cu eficienţa rezultatelor aşteptate: Eficacitatea: pe termen scurt; Menţinerea / fiabilitatea: pe termen mediu şi lung; Mijloace; Acţiune; Resurse materiale și financiare; Resurse umane.   Metodologia specifică   De cercetare   Activitatea integrată sau observaţia participantă, agentul social cunoaşte un grup sau o comunitatea şi ia parte direct la activităţile acestora. Agentul social nu poate fi prezent perpetuu în comunitate, şi atunci explică şi justifică prezenţa sa prin: realizarea în comun a unor produse de imagine; cooperare şi susţinere  a acţiunilor desfăşurate pe planuri sociale diferite în puncte convergente ideilor proiectelor; desfăşurarea, în paralel, a unor strategii de continuare: delegarea funcţiilor de formare a actorilor sociali locali.   Cercetarea documentară Analiza istorică realizată direct prin interviu sau indirect pe documente istorice sau literare: perspectiva temporală conferă sens materialului colectat într-o problemă particulară. Combinarea cercetării analitice comparative cu cea istorică    (b) De acţiune / de socializare   Niveluri şi problematici de anasinteză: Nivel european: politici, legislaţie, instituţii, organizare, transfer Nivel naţional: politici, legislaţie, instituţii, organizare Contexte zonale şi regionale: Training Empowerment Confidence building Contexte locale dezvoltare socială locală; a identifica bune practici;  a transfera; a identifica constrângeri şi obstacole. Contextul de studiu: interacţiune + grup + grupare + societăţi globale   (c) De comunicare   Contextul de studiu în comunicare: mesaj + interacţiune Ipoteza noastră este că dialogul social se bazează pe recurenţa comportamentelor sociale aparţinând grupurilor reprezentative ale comunităţii culturale. Ca urmare, programul se bazează pe: acţiunea practică, cu alte cuvinte, manifestările sociale care participă la forma socială de comunicare; comportamente comunicative interpersonale între membrii unor comunităţi diferite. Practica de observare participantă presupune o apreciere nouă a cotidianului, sparge iluzia etnocentristă şi tinde să ofere o măsură echilibrată percepţiei noastre şi limitelor sale . Pentru a deveni fiabilă, practica observaţiei participante este însoţită de note şi de înregistrări, decodate în contextul real faptic, ţinându-se seama de elementele paralingvistice Analizele calitative, realizate prin interviuri sau dezbateri, au rolul confirmării ipotezelor de plecare; Chestionarele aduc, de asemenea, confirmări sau infirmări în analizele calitative care, în cazul nostru, urmăresc: relaţii structurale simetrice (între participanţi cu acelaşi statut) sau asimetrice (între participanţi cu statut diferit);      relaţii categoriale (care ţin seama de funcţiile participanţilor, de vârstă sau de sex); relaţii personale observate în context;   Metode de investigare Analiza directă a documentelor Analiza indirectă a documentelor Intervievarea: înregistrarea, consemnarea Chestionarea Tipologii de întrebări Variabile   4. Construirea de ipoteze   Construirea de ipoteze: definire, funcţii, caracteristici, tipuri, erori în testarea ipotezelor   Ipoteza. Definiţie şi funcţii Orice asumare ca explicație pe care o urmărim să o validăm printr-o anchetă este ipoteză. Ipotezele sunt: Ipoteze de cercetare Ipoteze alternative Din punct de vedere al analizei, ipotezele sunt: Ipotezele fenomenologice, întemeiate mai mult pe aspecte şi laturi exterioare, mai de suprafaţă. De aceea, ipotezele fenomenologice au mai mult un rol auxiliar; Ipotezele reprezentaţionale sunt acelea formulate prin considerarea elementelor rezultate din analiza structurii interne a sistemului, a fenomenului cercetat.   De exemplu, pentru problema educației, ipoteza este o presupunere pe baza căreia urmează să se explice diferenţa constatată între teoria existentă şi practica educației; cauza (ele) şi factorul (ii) care determină evoluţia unui fenomen educațional. Ipoteza este situată între cunoscut şi necunoscut, între ceea ce ştim despre fenomenul educației şi ceea ce nu ştim despre acesta, dar vrem să ştim. Ipoteza întreţine legături cu sistemul de cunoştinţe existente în proporţii diferite, în funcţie de poziţia pe care i-o dăm din formulare, între cunoscut şi necunoscut. Ipoteza este o presupunere care  rezultă în mod firesc dintr-un ansamblu de analize desfăşurate atât în procesul documentării bibliografice, cât şi în cadrul documentării directe, în procesul de analiză şi sinteză a tuturor datelor, calculelor și informaţiilor studiate. Valoarea ştiinţifică a ipotezei este cu atât mai mare, cu cât din modul de formulare pot să rezulte mai multe consecinţe, sub formă de predicţii (enunţuri) concrete, care urmează să fie testate şi verificate. Formularea ipotezei se realizează în procesul mai multor analize şi calcule de evaluare a măsurii (proporţiei) în care ipoteza explică problema economică (diferenţa dintre teorie şi practică). O ipoteză bine formulată poate contribui şi la realizarea momentului critic-valorizator, acela de verificare a ipotezei. Explicarea fenomenului economic (etapa a III-a) este cea mai complexă etapă a metodologiei de cercetare ştiinţifică. Ea este alcătuită din două momente importante: • formularea ipotezei sau momentul constructiv creativ; • verificarea ipotezei sau momentul critic-valorizator. Ambele momente ale explicării fenomenului economic gravitează în jurul ipotezei.   Caracteristici ale ipotezelor Ipoteza trebuie să fie simplă, specifică și clară conceptual. Nu este loc de ambiguitate în construirea unei ipoteze, altfel nu poate fi verificată. Acesta poate fi unidimensională prin care se probează o singură relație în timp; Ipoteza trebuie să fie verificabilă. Metodele și tehnicile trebuie să fie disponibile pentru colectarea de date și pentru analize. Nu este necesar să formulăm ipoteze dacă nu avem metode, dar trebuie să dezvoltăm noi tehnici de verificare; Ipoteza trebuie să fie legată de un corp de cunoaștere. Informațiile se adaugă dacă ipoteza este înrădăcinată în corpul existent de informații; Ipoteza trebuie să fie operaționalizabilă. Aceasta trebuie exprimată în termeni în care poate fi măsurată. Dacă nu poate fi măsurată, nu poate fi testată și concluzia nu poate fi construită.   Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3 Formularea unei asumări Colectarea datelor cerute Analiza datelor care să conducă la concluzii despre asumările fals / adevărat   De exemplu,   Metodologia implementării competenţelor cheie în curriculum-ul şcolar aplicat             Ipotezele cercetării Analiza cantitativă şi calitativă a competenţelor-cheie din programele şcolare actuale, precum şi realizarea unui set de ghiduri metodologice de implementare a competenţelor cheie în învăţământul preuniversitar obligatoriu românesc pot deveni motivante şi eficiente pentru valorificarea acestora în procesul educaţional decizional şi de formare, pot să stimuleze achiziţia şi să flexibilizeze evaluarea competenţelor cheie şi a  standardelor europene în ansamblul activităţilor de învăţare. Publicarea, diseminarea şi valorificarea produselor acestei cercetări pot raţionaliza procesul învăţării şi îmbogăţi metodologia de autoformare şi de formare continuă, realizându-se compatibilitatea cu mediile socioprofesionale, naţionale şi europene;   Funcții  ale ipotezelor Formularea unei ipoteze probează un studiu focalizat, prezintă aspectele specific ale unei problem de investigat; Formularea unei ipoteze prezintă datele de colectat sau datele pe care nu putem să le colectăm, probând focalizarea asupra studiului; Formularea unei ipoteze probează un grad mare de obiectivitate; Formularea unei ipoteze prezintă adăugarea unei informații la formularea unei teorii, facilitând concluzia de adevărat sau fals.                              

Cursul 2. Introducere   Există deci diferite surse ale cercetării : a) plăcerea intelectuală; b) rezolvarea unei probleme practice care deserveşte binelui societăţii sau cel personal ; c) a obţine o diplomă, un titlu academic d) a câştiga o poziţie în societate.   Tipuri de cercetare A) Cercetare teoretică, conceptuală, formulare de idei abstracte. Unele dintre acestea sunt fundamentale deoarece aduc contribuţii importante în domeniul respectiv.   B) Cercetare empirică, care se bazează pe observarea direcă a realităţii. Concluziile şi constatările ei pot duce la îmbogăţirea teoriei.   Cercetarea empirică poate fi :   i)calitativă, prin strângerea de informaţii ce urmează a fi interpretate statistic La rândul ei, analiza calitativă poate fi : a) comparativă, atunci când sunt comparate informaţii de la diferite persoane ( sau firme,etc) ; b) a conţinutului , prin analizarea răspunsurilor obţinute la chestionare cu întrebări deschise ; Interpretările se realizează treptat, pe măsură ce informaţiile cresc.. informaţiile nu se supun regulilor statistice, ci se pot converti în expresii cantitative prin codificare, care apoi sunt prelucrate. c) tematică, care se centrează pe o temă importantă. Dezvoltarea ideilor pornind de la tema principală se ramifică ulterior sub forma unui graf. Fiecare nouă componentă poate conduce la noi descoperiri, conexiuni cu alte domenii sau chiar cu capitole complementare. d) discursivă/interviu, pentru a sesiza capacitatea de exprimare, trăirile interioare ale cercetătorului, modalitatea de înţelegere şi de operare cu noţiunile utilizate. De exemplu, din răspunsurile de la interviuri, în urma utilizării unor chestionare, se deduc concepte. Selecţia nu este întâmplătoare, eşantioanele cu care se lucrează fiind selectate scopului. Este necesară creativitate din partea cercetătorului, deoarece interpretările sunt sensibile. Cercetarea poate fi :   Aplicată În rezolvarea unor probleme din domenii variate, cu aplicabilitate directă.   Cercetarea este astfel orientată spre rezolvarea problemei.   De exemplu, în matematică : a) rezolvarea ecuaţiilor algebrice de gradul 2; b) rezolvarea ecuaţiilor algebrice de gradele 3 şi 4. c) Rezolvarea ecuaţiei algebrice de gradul 5. Evident că, în unele cercetări rezultatele obţinute la probleme poate fi negativ, în exemplul c) precedent. De ce ecuaţii ? ,, Deoarece ele sunt sângele matematicii, ştiinţei şi tehnologiei.” În statistică economică : studiul profitabilităţii unei investiţii într-o anumită zonă. Descriptivă   Găsirea legăturilor existente, a caracteristicilor asupra unui fenomen existent. De exemplu, în matematică, în secolul al XVII-lea, geometria se dezvoltase încă din antichitate şi algebra era o domeniu relati nou. René Descartes (1596-1650) a realizat pentru prima oară utilizarea algebrei în studiul geometriei, prin crearea geometriei analitice. Fără acest nou domeniu al matematicii, analiza matematică nu se putea naşte ( după 1675 , amintind ,,părinţii analizei matematice “ Isaac Newon şi Gottfried Wilhelm Leibniz). Fără dezvoltarea analizei matematice este greu să ne imaginăm azi, cam ce dezvoltare a tehnologiei, a vieţii socio-economice am fi avut. Exploratorie   Cercetarea se focusează pe ceva retrospectiv, care s-a petrecut, care au afectat lucruri care s-au produs. ,, Noul nu poate fi descoperit într-un domeniu, decât gândind mereu la el “ ( I.Newton). Cercetarea se realizează spre interior, abordările sunt mai puţin certe şi se studiază cauzalitatea fenomenului petrecut. Se derulează studii de grup după criterii fixate. Certitudinea reprezintă sentimentul unui acord între reprezentări. Certitudinea poate fi : – senzorială prin evidenţa unui fapt, sentiment de claritate sau reprezentativă ; al armoniei unei imagini cu alte reprezentări – cognitivă ( intelectuală ) sau afectivă ( emoţională, credinţe) -spontană sau gândită (verificată, demostrată). – empirică (reală, concretă, bazată pe fapte) sau speculativă ( abstractă, indirectă, fondată pe ipoteze presupuse certe şi considerate ca atare). Ea se apropie de cea senzorială. – personală ( dobândită de noi înşine) sau de împrumut ( bazată pe mărturia unei persoane de încredere). Opusul ei este incertitudinea. Este sentimentul confuziei, al ignoranţei, al uitării. Remarcă   Se observă numărul mare de lucrări apărute în edituri prestigioase, ce sunt în general traduceri ale cercetărilor cu caracter istoric realizate în Ştiinţă sau în Artă. Ne punem natural întrebarea care este oare rolul acestora? Noi considerăm că, oricare cercetător trebuie să cunoască bogăţia de idei care a apărut în domeniul studiat. Există şansa de a descoperi ale drumuri, alte conexiuni nerealizate până azi, pentru a descoperi noi fapte, noi rezultate. Astfel, în multe reviste, apar noi articole care se bazează pe concepte uneori foarte vechi care sunt accesate prin lectura cărţilor valoroase, alteori conexiuni noi pe care cercetătorul de azi le realizează prin lectura celor mai recente reviste.   Cercetare cantitativă   După colectarea datelor, acestea se codifică, apoi se prelucrează. Pentru explicarea studiului este necasară capacitatea creatorului de a teoretiza , de a determina explicaţii şi factori generali. Datele sunt culese din variate surse şi este necesar să fie corecte. a) Primare, ce sunt adunate de cercetător ( experiment, observaţii, interviu, etc). Iniţial are loc o apropiere, ,,o tatonare”a ceea ce urmează a fi studiat. Apoi, concepte abstracte, se transformă în reprezentări empirice. Ce este neceară utilizarea unor surse variate de informare, cât şi de acurateţea datelor iniţiale introduse. Ne imaginăm un computer în care introducem datele. Se realizează apoi un model teoretic prin care se măsoară concepte care se regăsesc uneori în altele realizate anterior prin alte tehnici. Acest model trebuie apoi testat pentru a-i verifica valabilitatea. Este nevoie de fixitate, de pasiune , de îndârjire, concentrare durabilă. Să ne amintim cuvintele lui Edison : ,, Geniul se compune din 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”. Remarcă Reamintim că marile descoperiri au fost realizate ca o sinteză sau ,,o plus valoare “ a ceea ce s-a realizat până la momentul respectiv. Este util a studia istoria marilor descoperiri. b) Secundare. Acestea se regăsesc publicate în anuare, în lucrări publicate. Remarcăm ca strategie calitativă metoda inductivă care are printre scopuri, generare de noi rezultate, teorii care conduc la noi abordări istocico-culturale ( aport de cunoaştere).   Creaţia fiind activitatea superioară a gândirii, ea implică niveluri foarte ridicate pentru fiecare proces al gândirii. Pentru a crea, este necesar să simţim şi să elaborăm la maximum. Este necesar să folosim toate simţurile posibile, prin utilizarea tuturor instrumentelor posibile. Sunt necesare un spirit viguros, precis, solid ( intensitate ). Este nevoie de mare de forţă de intuiţie. Este nevoie de mare forţă de profunzime, de inteligenă inventivă şi divinatorie, spirit de sinteză, de pătrundere. ,, Este nevoie de amplitudine : o mare bogăţie de material de elaborat. O foarte bună memorie, spirit complex, larg, enciclopedic, pentru a face o breşă în frontul inamic al necunoscutului. “ Fără răbdare nu se poate realiza nimic important. Este necesar ca ideile să se maturizeze, deci este nevoie de gestaţia lor, dar şi de viteză din partea cercetătorului, de a citi de acuitatea spiritului. Strategia cantitativă este predictivă, testează teoria, identifică modelul general şi conexiunile cu variabilele. Remarcă   Aceste metode se îmbină deseori ceea ce conduce la metoda mixtă : calitativă- cantitativă. De exemplu, o cercetare calitativă poate fi structurată prin apelarea interviului unui număr de cazuri selectate după un anumit criteriu şi apoi trecând la la prelucrare cantitativă. Se poate ca un survey, dedus dintr-o cercetare cantitativă, să apeleze la interviuri pe bază de chestionar ce conţine întrebări deschise, astfel se generează analize în profunzime sub forma unor studii de caz, ceea ce conduce la cercetare cantitativă.   Analiza va depinde de complexitatea ipotezelor, a gândirii cercetătorului. Pentru a sesiza asemănările sau deosebirile prin spontaneitate şi automatism. Asemănarea este readusă la consonanţă şi deosebirea este atribuită disonanţei ( interferenţei) anumitor mişcări sau vibraţii, unde.   Prin analogie cu utilizarea de către matematicieni a tabelelor cu logaritmi, putem învăţa interogarea lucrurilor cât şi a ideilor. Subiectul trebuie examinat din cât mai multe unghiuri, apoi să provocăm şi să descoperim întrebările. După identificarea corectă a acestora, cerectătorul porneşte la căutarea soluţiilor. Putem ajunge la realizarea unei fişe de interogare, pe care o vom aplica în practică. Autor: Profesor doctor C.Chiteș