Norme ortografice și ortoepice
Pe baza principiilor enumerate anterior au fost întocmite și impuse prin decizii academice o serie de norme ortografice și ortoepice. Acestea urmăresc să asigure o exprimare unitară, stabilă, funcțională și cultivată în rândul vorbitorilor limbii române. Normele ortografice și ortoepice sunt restricții (orientative sau imperative) impuse scrierii și pronunțării, prin care se urmărește asigurarea unei exprimări cultivate, unitare, stabile și funcționale.
Prin normele impuse sunt stabilite formele corecte, iar cele incorecte, dar aflate în uz, sunt respinse. La baza acestor norme ortografice și ortoepice stau principiile ortografiei limbii române.
Pentru a înlesni parcurgerea normelor le-am selectat pe cele mai importante și le-am grupat în categoriile următoare:
1. Norme ortografice și ortoepice pentru vocale
Se scrie și se pronunță a (nu ea), e (nu ă), i (nu â/i) după ș, j în rădăcina cuvintelor
a în alternanță cu e: așeza ‒ așază, înșela ‒ înșală, jale ‒ jeli
a și e fără a fi în alternanță: așa, mârșav, mișel, stejar, jertfi, vijelie – i: șir, leșin, mojic, prăjină, jindui
Se scrie și se pronunță a (nu ea) după ș, j
substantive și adjective la nominativ-acuzativ feminin singular articulat hotărât (coaja, plaja, ușa, grija, păpușa)
verbe de conjugarea I la infinitiv (angaja, aranja, îngroșa, înfățișa) și în formele de trecut
(angajam, angajași, angajasem, angajat)
Se scrie și se pronunță ă (nu e) după ș, j
substantive și adjective la nominativ-acuzativ feminin singular nearticulat coajă, plajă, ușă, grijă, păpușă
verbe de conjugarea I la indicativ prezent persoanele I pl., a III-a sg. și pl. (când nu se conjugă cu sufixul -ez) și la perfect simplu persoana a III-a sg. (îngroșăm, îngroașă, îngroșă)
Se scrie și se pronunță ă (nu a) în mai multe cuvinte, înainte de o silabă care are vocala a accentuată:
păcat, sărac, bărbat, vărsat, mălai, lăsat
Se scrie și se pronunță e (nu [i e]) în cele mai multe neologisme care prezintă e la începutul cuvântului est, eră, epocă, exemplu, evoluție, economie, emoție, electric, emisferă, episod
Se scrie e dar se pronunță [i e] la începutul pronumelor personale și la începutul verbului a fi: scris ‒ eu, el, ea, ei, ele; e, este, ești, eram, erau, pronunțat ‒ [i eu], [i el], [i ea], [i ei], [i ele]; [i e], [i este],
[i ești], [i eram], [i erau]
Se scrie și se pronunță e (nu [i e]) în cuvintele: vers, înverșunat, ferăstrău, feronerie, împelițat, feruginos
Se scrie și se pronunță i (nu e) în cuvintele: întuneric, jăratic, trimite, singuratic, primăvăratic, distructiv
Se scrie și se pronunță i (nu î) în neologismele care prezintă i la începutul cuvântului: investiție, investi, incrimina, incrusta, infiltra, intitula, incarna
Se scrie i dar se pronunță i (i asilabic) la sfârșitul unor pronume, adjective pronominale și adverbe formate cu -și: același, aceeași, aceiași, totuși, iarăși, însuși, însăși, sieși
Se scrie â (nu î) în interiorul tuturor cuvintelor (vânt, câine, mână, hotărât etc.), cu excepția celor compuse sudate în care al doilea termen are inițiala î(bineînțeles, semiîntuneric, supraînălțat, oriîncotro etc.) și a celor derivate cu prefixe care au inițiala î (subînțeles, neînduplecat, neîncrezător etc.)
Se scrie î (nu â) în poziția inițială și finală a tuturor cuvintelor: încet, înțeles, împărțire; izvorî, vârî, amărî, hotărî, coborî etc.
Se scrie și se pronunță â (nu î) în sufixul verbelor de conjugarea I la gerunziu: afișând, aranjând,
mâncând, îngrâșând
2. Norme ortografice și ortoepice pentru vocale în hiat
Se scrie și se pronunță a-e (nu a-ie)
în cuvinte precum aer, faeton, maestru, giuvaer, israelian
în elementul de compunere aero- (aeronautică, aeroport, aerotermă)
la întâlnirea dintre elementele unor cuvinte compuse (ultraeficient, contraexemplu, supraelastic) Ø Se scrie și se pronunță e-e (nu e-ie)
în cuvinte ca (feerie, feeric, gheenă)
la întâlnirea dintre elementele unor cuvinte compuse sau derivate cu sufixe ori prefixe
(teleenciclopedie, reedita, coreeni)
în substantive la nominativ-acuzativ feminin singular (alee, idee, epopee)
în finalul unor substantive invariabile (maree, onomatopee, azalee)
la formele de plural ale unor substantive neutre terminate în -eu (licee, muzee, clișee, ghișee)
la formele de indicativ prezent, conjunctiv prezent (la anumite persoane) ale unor verbe de conjugarea I, care au rădăcina terminată în -e și începutul sufixului tot în -e (creez, creezi, să creez, să creeze; agreez, agreezi, să agreez, să agreeze)
Se scrie e-a în neologisme ca agrea, agreabil, alineat, bacalaureat, boreal, crea, creator, ideal
– în cuvinte compuse la întâlnirea dintre elementele componente neadaptat, readuce, cineamator
Se scrie și se pronunță i-a
în verbe de conjugarea I la infinitiv, care au rădăcina terminată în i: înfia, linia, paria, oficia, vicia, omagia
în forma articulată a substantivelor feminine terminate în i-e: familia, istoria, corabia, comisia
Se scrie și se pronunță i-i
în cuvinte derivate cu prefix anti- (antiinfecțios, antiinflamator) și cu sufixul -ință (ființă, înființa, desființa, știință, neștiință)
în cuvinte precum viitor, scriitor, locțiitor, miime, sființă, priință
la pluralul substantivelor feminine terminația la nominativ – acuzativ singular în i-e și al celor neutre terminate în -iu: academiile, alifiile, viile; serviciile, artificiile, viciilor
în verbe de conjugarea I Ia gerunziu (apropiind, înmiind) sau în verbe neregulate (sfii, fiind, știind)
Se scrie și se pronunță i-e în substantive feminine la nominativ – acuzativ singular (vie, familie, istorie), adjective (hazlie, grijulie, sidefie) sau substantive neutre la plural (bisturie, chipie)
Se scrie și se pronunță o-e (nu o-ie)
în neologisme ca boem, canoe, coerent, poem, poet, poezie, goeletă
în cuvinte compuse la întâlnirea elementelor de compunere ori derivate în care primul element se termină în -o, iar al doilea începe cu -e ortoepie, coexistă, proeminent, coechipier
Se scrie și se pronunță o-o (nu o)
în neologisme ca alcool, zoologie, zootehnie, zoosferă
în cuvinte compuse sau derivate cu prefixe coopta, coordona, coopera, cooperativă, microorganism
Se scrie și se pronunță u-e (nu u-ie)
în neologisme ca afluent, confluent, desuet, duel, influent, statuetă, siluetă
în adjective feminine, la genitiv – dativ, singular și plural ambigue, asidue, continue, perpetue
în verbe de conjugarea I cu sufix (la indicativ prezent, la conjunctiv prezent) (să) efectuez, (să) efectuezi, (să) efectueze
Se scrie și se pronunță u-a în verbe de conjugarea I care au rădăcina terminată în u accentua, atenua, efectua
Se scrie și se pronunță u-u
în neologisme ca ambiguu, continuu, reziduu, vacuum, asiduu
în formele accentuate ale unor substantive neutre terminate în -u iglu – igluul – igluuri; atu – atuul – atuuri; tabu – tabuul – tabuuri
Se scrie și se pronunță u-o în neologisme ca afectuos, defectuos, fastuos, maiestuos, respectuos, somptuos
Se scrie și se pronunță o-a în neologisme ca coagula, boa, croat, protozoare – în cuvine compuse sau derivate la întâlnirea dintre elementele componente, în care primul termen se termină în -o, iar al doilea începe cu -a coautor, fotoamator, radioamator
Se scrie și se pronunță a-a în cuvinte derivate cu un prefix terminat în -a, urmat de un cuvânt de bază care începe cu -a contraatac, supraalimenta
3. Norme ortografice și ortoepice pentru diftongi și triftongi
Se scrie și se pronunță ea (nu a)
în sufixe verbale după ș, j, s, z, ț, g’, k’ (afișează, aranjează, găsea, trezea, pățea, urechea, veghea)
în sufixele -eală, ean, eață, -ească: greșeală, prăjeală, mureșean, doljean, albeață, ofilească
după ch, gh când există forme alternante blochează, cheamă, gheață, veghează
‒ Se scrie și se pronunță eo după consoane câteodată, vreo, pleoscăi; există cuvinte care pot fi pronunțate cu diftong (tempo normal) sau cu hiat (tempo lent): deodată, deoparte, deocamdată, vreodată
Se scrie și se pronunță ia (nu ea)
la începutul cuvântului: iarnă, iasă, iască
la începutul silabelor (de regulă): băiat, femeia, aceluia, unuia, îndoială
după labiale și după k’, g’ atunci când alternează cu ie: piatră (pietre), biată (biete), viață (vieți), amiaza (amiezi)
după consoane fără alternanță cu ie: abia, diavol, coniac
Se scrie și se pronunță ie (nu e) la începutul cuvântului, a silabei și după consoane: iederă, ieșire,
ieftin, boier, obiect, proiect, piersică
Se scrie oa dar se pronunță [ua]
la începutul cuvântului, silabei cu sau fără alternanță cu o: oameni (om), oaste (oști), oală; furioasă, perioadă, linioară
după consoane, cu sau fără alternanță cu o: boală, coală, balansoar, culoar, coafa, coafor, fermoar, savoare
Se scrie și se pronunță ua
după consoane, în neologisme ca: acuarelă, cuarț, iguană, quasar, scuar, trotuar
la început de silabă când există alternanța ua/uă: ziua, basmaua, steaua, a ploua, a doua
Se scrie și se pronunță uă la început de silabă: ouă, rouă, ziuă, plouă, două
Se scrie și se pronunță eai, eau (nu ai, au) după consoane la verbele de conjugarea a IV-a în sufixe verbale: greșeai, greșeau
4. Norme ortografice și ortoepice pentru consoane
Se scrie b, dar se pronunță p în neologisme, înaintea unor consoane surde: absent, dedesubt, abține, obtuz, subtil
în cuvinte formate cu elementul de compunere sub: subcapitol, subscris, subsemnat
Se scrie c, dar se pronunță k când este urmată de o consoană (mai puțin h), a, ă, â, î, o, u și la sfârșitul cuvântului: cramă, act, acvilă, car, cârpă, vrac, arheologic, atipic, rac
Se scrie c, dar se pronunță č (nu ț) când este urmat de i sau e: cifră, cilindru, ciment, civil; cere, cerc, ceapă, ceară
Se scrie ch, dar se pronunță k’ când sunt urmate de e sau i: chirurg, chintal, chirilic; chenar, chem, chin
Se scrie și se pronunță g când este urmată de o consoană (mai puțin h), a, ă, â, î, o, u și la sfârșitul cuvântului: grad, gară, drag, prag
Se scrie g, dar se pronunță ǧ când este urmată de e sau i: ger, ager, gintă, blegi
Se scrie g, dar se pronunță g’ când este urmată de h și e sau i: gheață, zeghe, ghid, ghindă
Se scrie giu, dar se pronunță ǧu în cuvinte precum: colegiu, omagiu, privilegiu, cortegiu, solfegiu, orologiu, ravagiu Ø Se scrie și se pronunță h la începutul cuvintelor: hotel, hegemonie, hazard, hieroglifă, halva, hernie;
(se scrie fără h la inițială: arap, elicopter, igienă, ipocrit, umor; unele cuvinte se pot scrie și pronunța cu sau fără h la inițială hilar/ilar)
în elementele de compunere și în prefixe neologice (hipo-, hiper-, hidro-, helio-, hexa-, hepta-, hemo-): hipodrom, hipotensiune, hipertensiune, helioport, hidrologic
Se scrie h, dar nu se pronunță, când este precedată de c sau g și urmată de e sau i, deoarece litera nu are valoare fonetică, adică nu reprezintă un sunet: chef, chimie, ghem, ghindă
Se scrie k și se pronunță k, când este urmată de o consoană, a, o, u și la sfârșit de cuvânt: kripton, quark, kaliu, kosovar
Se scrie k și se pronunță k’, când este urmat de e sau i: kerosen, kilogram
Se scrie și se pronunță j în cuvintele formate cu sufixul -aj: personaj, afișaj, aliaj, peisaj, mesaj
(familia de cuvinte a unora dintre acestea cunosc și forme de pronunțare cu ǧ- mesaj – mesager, peisaj – peisagist) Ø Se scriu și se pronunță atât cu ǧ, cât și cu j: corigent ‒ corijent, cartilagiu ‒ cartilaj
Se scrie și se pronunță m (nu n), de regulă, înainte de b și p: bomboană, limbă, ambulanță, împacheta, impropriu, împrejur; excepție la acestă regulă sunt neologismele și numele străine:
avanpost, avanpremieră; Istanbul
Se scrie și se pronunță m sau n înaintea consoanelor f, v, în funcție de origine sau tradiție: confort, infrastructură; simfonie, pamflet, amfibiu; convoi; tramvai, cumva
Se scrie și se pronunță n în cuvinte: cincantin, conjunctură, contingent, delincvent (dar corupt, identic, itinerar)
Se scrie și se pronunță r, după p, b, în unele neologisme: oprobriu, propriu, expropria, apropria (≠apropia), impropriu, proprietari și prepoziții prin, printre
Se scrie și se pronunță s înaintea consoanelor surde (c, č, k’, f, h, p, s, ș, t, ț): deschid, descompunere, desface, răsturna
Se scriu și se pronunță cu s (nu x): escadrilă, escadră, escadron, escaladă, escală, escapadă, eschimos, escortă, escroc, espadrilă, estradă; dar următoarele se scriu cu x (nu s): excava, exces, exclama, exclude, expedia, extaz, extenua
Se scrie și se pronunță z înaintea consoanelor sonore (b, d, g, v): zvon, azvârli, izvor, azbest; excepție fac unele neologisme: aisberg, jurisdicție, glasvand
Se scrie și se pronunță s sau ș, în neologisme la început de cuvânt, înainte de t sau p, în funcție de originea cuvintelor: sfoară, start, stand, spalier, spangă, spicher, sprint, standard, stofă; șpaclu, șpalt, ștampilă, ștecher, ștrand
Se scrie și se pronunță s (nu z) în cuvinte precum: episod, chermesă, disertație, grimasă, premisă, sesiune, basma, disident, oclusiv, conclusiv, prismă, smalț, smarald, lesne, plesni, trăsnit, trosni, măslin, casnic, corosiv
Se scrie și se pronunță z (nu s) în cuvinte precum: bezmetic, cazma, cizmă, pizmă, zmeu, zmeură, beznă, poznă, razna, zloată, dezlănțui, dezminți, răzgândi, obraznic
Se scrie x și se pronunță cs la începutul unor neologisme, în cuvinte compuse cu xilo- și înainte de vocală: xerox, ax, box, mixt, complex, fix, excelent, excursie, extemporal
Se scrie x și se pronunță gz în neologisme înainte de vocale: exotic, auxiliar, exact, elixir, exil, exista, examen, executa, exemplu, exercițiu
Se scrie și se pronunță cs sau gz: cocs, rucsac, sconcs, vacs, catadicsi, îmbâcsi, ticsi; zigzag (eczemă se scrie și se pronunță cu cz)
Se scrie și se pronunță t în cuvinte precum: altceva, altcareva, altcineva, altcândva, altcumva, astfel, astmă, batjocură, jertfă, optsprezece, pustnic, untdelemn, vârstnic (dar: veșmânt, avangardă, avanpost, avanpremieră, avanscenă) Consoane duble
Se scrie cc și se pronunță kč (al doilea c este urmat de e sau i) în cuvinte ca: accident, accelera, accent, accepta, acces
Consoanele duble se scriu și se pronunță în cuvinte compuse și derivate cu prefixe unde consoana de
la finalul unui element este identică cu consoana de la începutul celuilalt element: – bb: hobby
ll: allegro
dd: addenda
mm: kilogrammetru, fotogrammetrie
rr: interregional, hiperrealism
nn: înnoi, înnopta, înnegura, înnăscut, înnobila, înnota, înnămoli – ss: pianissimo, mass-media, răssemăna, grosso modo, gauss, loess
tt: porttabac, watt, larghetto, ad litteram
zz: mezzosoprană
5. Norme ortografice și ortoepice pentru cuvintele de proveniență străină și pentru numele proprii românești
Numele proprii românești
- Numele proprii de persoane românești se scriu întotdeauna așa cum le-au scris purtătorii lor: V. Alecsandri, A. Russo, C. Negruzzi, Cezar Bolliac, G. Topîrceanu, Al. Philippide, Constantin Brâncuși
Nume proprii străine
- Numele proprii străine din limbile care folosesc alfabetul latin păstrează scrierea și pronunțarea din limbile respective: Bordeaux [bordo], München [münh’en], Shakespeare [șecspir], Zeiss [țais]
Unele nume străine cunoscute și folosite de mai multă vreme în limba română au fost adaptate și se scriu cu grafie românească: Florența, Londra, Nisa, Praga, Varșovia, Viena; în lucrări de specialitate pot fi întâlnite și cu scrierea și pronunțarea originală: Firenze [firențe], London [landăn], Nice [nis], Praha [praha].
Numele proprii străine din limbile care folosesc alfabetul chirilic se transcriu în limba română cu litere latine, pronunția fiind ca în limbile din care provin (pot exista și unele modificări): Tolstoi ‒ , Sofia ‒ , Moskva ‒ .
Numele proprii străine din limbile care folosesc alte alfabete decât latine și chirilice se transcriu cu litere latine și se pronunță ca în limba din care provin: Beijing [beiğin], Okinawa [ochinava].
Nume comune străine
Cuvintele străine substantive comune se scriu conform cu vechimea intrării în limba română. Cele mai vechi și folosite în mod curent în vorbire se scriu fonetic (fotbal, miting, angro), iar cele mai nou (unele nu foarte des folosite) se scriu și pronunță ca în limba de origine: computer, laptop, cowboy.
Posts
Metoda RAI
Metoda R. A. I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă –Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, profesorul, împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a unui obiect mic şi uşor (minge) de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare şi apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident interogatorul trebuie să cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea.
Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai pune o întrebare. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi. Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către profesorul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor- ancoră.
Puncte forte
Puncte slabe
-completează eventualele lacune în cunoştinţele elevilor ;
-are rol de fixare şi consolidare a cunoştinţelor predate.
-elevii sunt tentaţi să-i scoată din „joc” pe unii colegi sau să se răzbune pe alţii, adresându-le întrebări prea dificile pentru ei.
Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către dascălul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor-ancoră.
Eu le-am sugerat elevilor următoarele întrebări:
− Ce ştii despre........................?
− Despre ce ai învăţat în lecţia.....................?
− Cum justifici faptul că.........................?
− Care crezi că sunt consecinţele faptului................?
− Ce ţi s-a părut mai dificil din...........................?
− De ce alte experienţe sau cunoştinţe poţi lega ceea ce tocmai ai învăţat?
Întrebările adresate de ei au fost însă mult mai variate, uneori surprinzându-mă cu formulările lor. A căpătat mulţi adepţi la mine în clasă această metodă, datorită aspectului ludic pe care-l are, dat şi de folosirea unei păpuşi din fire- Maricica- în loc de minge…
Se poate folosi cu succes la toate disciplinele şi este perfectă pentru tabla înmulţirii !
Vă propun şi modelul listei de verificare pe care l-am utilizat în evaluarea orală, folosind metoda RAI, pentru a contabiliza răspunsurile date de către elevi:
Data...................
Disciplina................................................... ..
Conţinutul învăţării.............................................. ..............................................
Nr.
crt.
Numele şi prenumele elevului
Întrebarea
Calificativ
1
2
3
4
5
1
X
-
~
-
+
~
S
2
Y
~
+
+
!
+
B
3
Z
!
+
!!
!
!
FB
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
( Unde „-” înseamnă slab, „~”înseamnă mediu, „+”- bine, „!”-foarte bine, „!!”-excepţional.)
Simbolurile utilizate depind de tipul de itemi; la tabla inmultirii, de exemplu, scriem A sau F, conform valorii de adevar a raspunsului.
REZOLVARE SUBIECT DEFINITIVAT EDUCATORI 2018
SUBIECTUL I
B. Literatura pentru copii (30 puncte)
Redactați un eseu, de 300 - 600 de cuvinte, în care să prezentați tema copilăriei, așa cum este reflectată într-un text liric, inclus în programa de examen. În elaborarea eseului, veţi avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea viziunii asupra temei copilăriei în textul liric selectat;
- prezentarea a două imagini artistice/idei poetice din textul liric ales, relevante pentru tema copilăriei;
- ilustrarea a două elemente de compoziție și de limbaj existente în textul liric selectat, semnificative pentru tema copilăriei (de exemplu: imaginar poetic, titlu, motive literare, figuri de stil, elemente de versificație etc.);
- susţinerea unei opinii cu privire la modul în care tema copilăriei se reflectă în textul liric ales.
Textul ales este “Iarna pe ulita” de George Cosbuc
Din varietatea tematica a literaturii pentru copii, copilaria este tema cea mai apropiata de micii cititori, deoarece trateaza problemele variate si preocuparile multiple ale varstei lor.
Copilul ca personaj al unei opere si copilaria ca tema predilecta a scriitorilor nostri isi fac aparitia la inceputul literaturii moderne. Copilul este prezent la inceput in amintirile scriitorilor romani in sec. al XIX-lea.
Aceasta tema este ilustrata atat in versuri cat si in proza , scriitorii reusind sa surprinda copilaria, numita si “varsta de aur”, apropiindu-se cu dragoste si intelegere, retraind fiecare clipa alaturi de micuti, creionand fiecare secventa si insufletind-o.
Poetii au fost inspirati de aceasta tema, s-au aplecat cu dragoste asupara ei, realizand un univers cu bogate rezonante afective si morale.
Poeziile despre copilarie au ca tema atat copilaria din trecut, cat si noua copilarie, fericita si fara apasari, din zilele noastre.
Literatura roamna contemporana evoca o noua copilarie fericita reflectata in operele unor mari scriitori: Nina Cassian- “Intre noi copiii”, C.Teodorescu- “Faurari de frumusete”, Victor Tulbure- “Vatra fericirii”, Elena Farago- “Sfatul degetelor”, Tudor Arghezi-“Fa-te, suflete copil”.
Imaginea delicata a sufletului copilului cu multiplele sale manifestari transpare din imaginile plastice si convingatoare ale poeziilor lui George Cosbuc “Iarna pe ulita”, “La oglinda”, unde au coborat culorile , zugravind paradisul miniaturizat al copilariei.
In poezia “Iarna pe ulita” alaturi de tema copilariei, George Cosbuc reda si tema naturii, mult mai dinamica si mai insufletita, ea fiind doar cadrul desfasurarii plenare a vietii copiilor lipsiti de orice grija.
Textul poetic mentionat reflecta viziunea optimista a autorului , aceasta fiind reflectata prin bucuria, incandescenta si atmosfera de basm creata in note vii.
Pe tot parcursul textului se remarca o permanenta miscare, o voiciune si o coordonare in interactiunea copiilor ce animeaza totul in jurul lor, zugravind un tablou din lumina povestilor.
Incipitul surprinde natura static ce este animata inca din a doua strofa de zgomotele micutilor “Dar navalnic voiet vine/De pe drum”. Zapada este prietena copiilor , care nu mai prididesc ( nu se mai opresc) bucurandu-se la sanius, in ciuda norilor care “stau gramada peste sat”, fiind evidentiata ca figura de stil personificarea.
Veselia si fericirea acestora se observa in versurile urmatoare, deoarece locul este prielnic pentru sanius “De pe coasta vin tipand/ Si se-mping si sar razand;” , fiind surprinse imagini vizuale si auditive. Se observa enumeratia ce subliniaza trairile copiilor, de exaltare si fericire.
Este asa de multa veselie si animatie la sanius ca se rascolesc si cainii de prin curti, pe la garduri ies femei, din bordeie ies batranii intrebandu-se “Ce-i pe drum atata gura?”.
Ne dam seama ca zgomotul infernal este provocat de copiii care se jucau in zapada si se bucurau de venirea iernii, fiind evidentiat de epitetul personificator si comparatia: “gura fac ca roata morii.”. Sentimentul transmis este cel de fericire, bucurie si veselie. De aici reiese imaginea auditiva.
Autorul ne da de inteles ca acei copii erau impartiti in diferite grupuri dupa varsta lor “cei mai mari acum din sfada,/Stau pe-ncaierate pusi” fiind subliniata o imagine vizuala. Aparitia unui baietel “Un copil, al nu stiu cui”, din amizeaza si retine atentia celor din jur, reliefand o serie de imaginia rtistice care insuletesc si contureaza cadrul natural, accentuand sentimentele de bucurie, totodata starnesc rasul prin seriozitatea micutului “Haina-i maturand pamantul”- imagine vizuala, “Cade-n branci si se ridica”- imagine motorie.
Strengari cum sunt, specific varstei, il sicaneaza pe micut. In ajutorul lui sare o baba care venea incet pe strada, ii cearta pe cei mari, dar “multimea navaleste iarasi stol”.
Tematica literara mai sus mentionata si viziunea poetului se reflecta in particularitatile de compozitie si de limbaj ale textului.
Titlul este alcatuit din doua substantive “iarna”, “ulita” si o prepozitie simpla “pe”.
Primul substantiv denumeste un anotimp, iarna, cel mai indragit anotimp de copii, al doilea substantiv este un regionalism care prezinta si indicile spatial “ulita”. Din punct de vedere conotativ titlul accentueaza sentimentele de bucurie la varsta copilariei si zugraveste un tablou de poveste.
Elementele de versificatie sunt identificate in text: poezia este structurata pe 23 de strofe, a cate 5 versuri, rima este imbratisata, masura este de 3-8 silabe, iar ritmul este trohaic.
In opinia mea, in aceasta poezie, tema literara abordata, copilaria, transmite cele mai frumoase si inaltatoare sentimente: fericirea, exaltarea si bucuria copiilor si ne aminteste fiecaruia de clipele unice din copilarie, prin modul de prezentare a imaginilor artistice si a elementelor de compozitie .
SUBIECTUL al II-lea
1. Prezentati trei etape ale unei activitati de invatare, avand ca forma de realizare jocul didactic, pentru domeniul experiential Limba si comunicare, nivel de studiu: 5-6 ani, in care sa apelati la cunostintele copiilor despre povestiri invatate, tinand cont de urmatoarele repere:
- mentionarea a trei dintre etapele activitatii precizate;
- descrierea continuturilor etapelor mentionate.
Rezolvare: Etapele alese pentru activitatea de invatare :
-captarea atentiei( la prescolari capata un loc important )
-reactualizarea cunostintelor
-fixarea cunostintelor
Pentru realizarea activitatii de invatare copiii vor fi asezati in semicerc, in jurul proiectiei unui videoproiectot .
Captarea atentiei o voi face cu ajutorul unei ghicitori, le arat coiilor pe videoproiector niste imagini reperzentative dintr-o poveste , iar ei trebuie sa ghiceasca povestea, “Scufita Rosie”.(pot sa povestesc si ce imagini le arat)
Pentru reactualizarea cunostintelor copiii vor primi cartonase cu personajele din povesta “Scufita Rosie”, pe care trebuie sa le recunoasca, vor primi si imagini cu scene din poveste , pe care trebuie sa le povesteasca (aici dam si cateva exemple).
Pentru fixarea cunostintelor le voi comunica copiilor ca o sa jucam un joc numit “recunoaste personajul sau obiectul”, in care ei trebuie sa mimeze un personaj sau un lucru folosit de personaje(ex: lupul, vanatorul, bunica, pusca etc.), iar colegii trebuie sa-l ghiceasca.
Le comunic regulile jocului: trebuie sa extraga un cartonas din cele oferite de mine , in care gasesc personaje sau obiecte din poveste; trebuie sa mimeze ce vad in imagini pentru a ghici colegii din clasa; nu au voie sa vorbeasca sau sa indice lucruri din sala de clasa, trebuie sa mimeze doar un personaj sau un obiect din povestea “Scufita rosie”; copilul care ghiceste ce s-a mimat este castigaturul rundei si este invitat sa mimeze urmatorul personaj sau obiect, etc.)
Pentru intelegerea jocului aleg un personaj pe care o sa-l mimez in fata grupei si le cer copiilor sa-l ghiceasca. Dupa ce ma asigur ca au inteles regulile jocului si cum se mimeaza, rog un copil sa extraga primul cartonas. Jocul continua pana la terminarea cartonaselor.
La sfarsitul activitatii se fac observatii, se trag concluzii si se fac aprecieri generale si individuale.
2. Realizati un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, avand ca tema rolul jocului motric in dezvoltarea psiho-motrica a prescolarilor.
In elaborarea eseului, veti avea in vedere urmatoarele aspecte:
- prezentarea valentelor formative ale jocului motric, din perspectiva dezvoltarii psiho-motrice a prescolarilor;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, cu privire la rolul jocului motric in dezvoltarea psiho-motrica a prescolarilor.
In conceptia piagetiana , jocul de miscare reprezinta punctul de start al procesului de socializare progresiva a copilului. Debutand pe parcursul stadiului gandirii preoperatorii, jocul de miscare cu reguli faciliteaza depasirea egocentrismului initial al copilului si-l obisnuieste pe acesta cu activitatile de grup prin respectarea unor norme comune de conduita.
Jocul de miscare este un exercitiu fizic si un mijloc principal de dezvoltare armonioasa a copilului de varsta prescolara, este o actiune preponderent corporala, efectuata sistematic si constient in vederea perfectionarii dezvoltarii fizice si a capacitatilor motrice.
Jocul este un mijloc ideal de educatie si satisface in cel mai inalt grad nevoia de miscare si de actiune. Prin joc copilul isi satisface imediat, dupa posibilitati, propriile dorinte, actionand constient si liber in lumea imaginara ce si-o creeaza singur.
Prin joc se dezvolta activitatea voluntara, isi dezvolta insusirile vointei: rabdare, perseverenta, stapanire de sine. Tot in joc sunt modelate insusirile si trasaturile de personalitate: respectul fata de ceilalti, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea etc.
Jocurile de miscare utilizate in activitatea de educatie fizica au continuturi si orientari multiple si imbraca forme de organizare si desfasurare foarte variate. Numite si dinamice, jocurile de miscare se clasifica dupa deprinderea motrica pe care o formeaza: mers, alergare, saritura, aruncare si prindere, echilibru, catarare-coborare, tractiuni, impingeri si transport de greutati. Ele au urmatoarele valente formative:
-permit manifestarea complexa si favorizeaza dezvoltarea simultana a deprinderilor motrice de baza;
-dezvolta spiritul de colaborare, cooperare cu colegii de joaca, armonizarea intereselor, asumarea unor responsabilitati;
-dezvolta emotiile si sentimentele, starile afective traite si alte procese psihice;
-impun colectivului respectarea disciplinei, a regulilor de intrecere;
-permit manifestarea initiativei, independentei in actiune, a spiritului de observatie;
-educa competitivitatea.
Sistemul de deprinderi motrice format la această varstă creste posibilitatea de integrare a copilului intr-o gama variata de activitati, îi faciliteaza interrelatia cu mediul natural, cu adultii şi cu ceilalti copii, il fereste de “incidente” si “accidente”, sporindu-i increderea in propriile forte.
Explicarea si demonstrarea jocului
Explicarea trebuie sa fie clara, succinta, facuta pe un ton potrivit, sa fie accesibila, evitandu-se deplasarile celui care explica. Se va spune: denumirea jocului, continutul, pe scurt, principalele reguli, precizari cu privire la stabilirea invingatorului, urmarirea fiecarui participant, comenzile pentru incepere, desfasurare si final. Explicatia va fi insotita de demonstratie.
In timpul explicatiei si demonstratiei, grupa va fi astfel asezata, incat sa poata urmari demonstratia. Pentru a vedea gradul de intelegere a regulilor, educatoarea poate intreba cativa copii, sau le poate cere sa efectueze o parte din actiuni ( jocul de proba).
Desfasurarea jocului incepe la un anumit semnal dat de educatoare, dupa ce aceasta s-a convins ca toti copiii sunt pe locurile lor si au inteles jocul. In continuare va urmari desfasurarea jocului, avand grija sa fie respectate regulile acestuia, stimuland spiritul de initiativa, atentionand pe cei care incearca sa incalce regulile.
Terminarea jocului se face prin anuntarea incheierii acestuia, prin aprecieri generale si individuale si comunicand rezultatul intrecerii, in cazul in care jocul s-a desfasurat sub forma de concurs. Stabilirea rezultatului trebuie facuta obiectiv, evitandu-se aprecierile care ar putea descurajape cei invinsi. (asta este obtional, trebuie sa cunosteti acesti pasi in cazul in care se cere sa realizam o activitate didactica in care sa folosim un joc de miscare)
In opinia mea, jocurile motrice sunt cele mai eficiente modalitati de a educa prescolarul pentru a se dezvolta armonios atat fizic cat si psihic.
In primul rand, miscarea reprezinta un factor important in dezvoltarea copilului. In timp ce se misca castiga experienta, se dezvolta sistemul muscular, scheletul si coordonarea miscarilor si abilitatilor fizice. Datorita exercitiilor fizice creste schimbul de substante in organism, metabolimul se intensifica, asimilarea hranei se imbunatateste. Activitatea plamanilor si a inimii este influentata favorabil, asadar respiratia devine mai ampla.
In al doilea rand, jocul este modalitatea fireasca de manifestare a copilului. Copiii se joaca pentru ca se simt bine. Acest lucru este important pentru dezvoltarea lor cognitiva , pregatindu-i si pentru rezolvarea altor sarcini pe care le rezerva viata. Abilitatile de viata, optim dezvoltate, permit unei persoane sa-si dezvolte potentialul la nivel maxim, sa se cunoasca pe sine, sa faca fata cu succes provocarilor, sa poata gestiona eficient situatii de orice natura.
In concluzie, jocurile motrice sunt complemetare si la fel de importante ca oricare alt joc sau activitate de didactica in dezvoltarea armonioasa a prescolarului.
Invatarea deprinderilor motrice si aplicarea lor in forme complexe atrage o ampla participare psihica a copilului conducand la educarea unor trasaturi si calitati, care se pot transforma in caracteristici stabilite pe toata durata vietii.
CONCURSUL NAŢIONAL DE OCUPARE A POSTURILOR DIDACTICE/CATEDRELOR
VACANTE/REZERVATE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
21 iulie 2021
Probă scrisă
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE
ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE / COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII / MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII
MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)
Model
Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
Timpul de lucru efectiv este de patru ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Limba și literatura română (30 de puncte)
1. Se dă textul:
Cine zice Lache zice Mache și viceversa. Cel dintâi s-a născut la Severin tot în ziua și ceasul în care a văzut cel de-al doilea lumina la Dorohoi: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist.[...]
Lache și Mache sunt tineri cu carte; ei știu de toate câte nimic, așa sunt adevărații enciclopediști. Lache este înalt la închipuire, Mache e adânc. Așa dânșii iau parte cu mult succes la toate discuțiile ce se ivesc la cafeneaua lor obișnuită: poezie, viitorul industriei, neajunsurile sistemei constituționale, progresele electricității, microbii [..].
(I. L. Caragiale, Lache și Mache)
Scrieţi, pe foaia de concurs, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe:
Precizați un antonim potrivit sensului din text pentru cuvântul progresele. 1 punct
Scrieți, din primul alineat, cuvântul care conţine atât un hiat, cât și un diftong. 2 puncte
Construiți o propoziție în care cuvântul tineri ( Lache și Mache sunt tineri cu carte...) să aibă o altă valoare morfologică, precizând-o. 2 puncte
Precizați valoarea morfologică a cuvintelor subliniate în enunțul: pe amândoi i-a tras ața la București, pentru a îmbrățișa cariera de copist. 2 puncte e) Transcrieți, din text, un predicat nominal. 2 puncte
f) Construiți o frază în care un pronume relativ selectat din textul dat să introducă o propoziție subordonată predicativă. 2 puncte g) Menționați rolul virgulei în enunțul: Lache este înalt la închipuire, Mache e adânc. 2 puncte
h) Explicaţi, într-un text de 3-5 rânduri, semnificaţia enunţului: Lache și Mache sunt tineri cu carte; ei știu de toate câte nimic, așa sunt adevărații enciclopediști.
2 puncte
2. Redactaţi un eseu de minimum 500 de cuvinte în care să prezentaţi particularitățile de realizare a structurii discursului poetic pornind de la două texte poetice aparținând lui Tudor Arghezi. În elaborarea eseului, veţi avea în vedere următoarele repere:
numirea a trei trăsături ale poeziei moderne prezente în operele literare alese;
prezentarea a trei concepte operaţionale de construcţie a discursului poetic din textele lirice selectate (de exemplu: titlu, motiv literar, idee poetică, instanțele comunicării lirice, elemente de prozodie);
prezentarea a câte unei figuri de stil relevante în fiecare dintre cele două texte poetice, semnificative pentru construcția discursului poetic arghezian.
Notă: Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere. Pentru conţinutul eseului veţi primi 10 puncte.
Pentru redactarea eseului veţi primi 5 puncte (organizarea ideilor în scris – 1 punct; utilizarea limbii literare – 1 punct; abilităţi de analiză şi de argumentare – 1 punct; ortografie, punctuaţie – 1 punct; aşezare în pagină, lizibilitate – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 500 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A. Matematică (15 puncte)
Într-un parc dendrologic sunt 1019 arbori din patru specii: brazi, castani, stejari şi tei. Castani sunt cu 55 mai mulți decât stejari. Stejari sunt cu 75 mai puțini decât tei şi cu 95 mai mulți decât brazi. Calculați câți arbori din fiecare specie sunt în acest parc. Rezolvați problema, utilizând metoda grafică (figurativă). 6 puncte
Știind că A x y= − , B=− + +x y 1 și C=− + −x y 1, calculați A B C− +( ) . 1 punct
Pe latura AB a triunghiului ABC dreptunghic în A, cu AC=8cm şi BC=16cm, se consideră punctul
D astfel încât suma măsurilor unghiurilor ADC și ABC să fie 90. Pe latura BC se consideră punctul E astfel încât DE BC⊥ .
Determinați aria triunghiului ABC. 2 puncte
Arătați că unghiul CDE are măsura de 60 . 3 puncte
4. Un bazin în formă de paralelipiped dreptunghic are volumul de 2500000 de litri. Lungimea bazinului este de 50 m, iar adâncimea lui este de 2 m. Calculați câți metri are lățimea bazinului. 3 puncte
B. Elemente de pedagogie școlară (15 puncte)
Redactaţi un text de aproximativ o pagină cu privire la eficiența procesului de învățământ.
În redactarea textului, veţi avea în vedere următoarele repere:
precizarea semnificaţiei conceptului de proces de învățământ;
enumerarea a trei condiții/factori de creștere a eficienței procesului de învățământ, prezentând totodată în ce constă, la nivelul învăţământului primar, una dintre aceste condiții / unul dintre acești factori.
Notă: Se punctează și utilizarea adecvată a limbajului de specialitate (1 punct), organizarea prezentării – introducere, cuprins, concluzie (1 punct), precum şi încadrarea textului în limita de spaţiu precizată (1 punct).
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
A. Metodica predării limbii și literaturii române / comunicării în limba română (20 de puncte)
Următoarea secvenţă face parte din Programa școlară pentru disciplina LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a (OMEN nr. 5003/2014):
Competențe specifice
Exemple de activități de învățare
2.4. Participarea la interacțiuni pentru găsirea de soluții la probleme
dezvoltarea de proiecte interdisciplinare la clasă, în școală sau în comunitate, în cadrul unui grup mic
organizarea unui eveniment (de exemplu, o serbare, o expoziție cu afișe realizate în urma lecturilor)
Conţinuturi:
Funcții ale limbii (acte de vorbire)
descrierea (de obiecte, ființe din universul imediat)
relatarea unei acțiuni/întâmplări cunoscute (trăite, vizionate, citite)
oferirea de informații (referitoare la universul apropiat)
solicitarea de informații (referitoare la universul apropiat)
prezentarea (de persoane, de cărți, a unor activități)
inițierea unui schimb verbal
Prezentați valențele formative ale utilizării activității pe grupe, ca formă de organizare a activității didactice, în formarea / dezvoltarea competenței specifice din secvența dată, în cadrul unei activități instructiveducative, astfel:
Descrieți modul de integrare a activității pe grupe pentru secvența dată. 5 puncte
Numiți trei forme de organizare a activității didactice, altele decât activitatea pe grupe. 3 puncte
Menționați două metode de instruire utilizate pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice din secvența dată. 2 puncte
Precizați două mijloace didactice / suporturi tehnice de instruire, specificând totodată rolul acestora în formarea/dezvoltarea competenţei specifice din secvența dată. 4 puncte
Argumentați necesitatea corelării activității pe grupe cu celelalte forme de organizare a activității didactice în vederea formării/dezvoltării competenţei specifice din secvența dată. 6 puncte
B. Metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului (10 puncte)
Următoarea secvență face parte din Programa școlară pentru disciplina MATEMATICĂ - clasa a IV-a (OMEN nr. 5003/2014):
Competențe specifice
Exemple de activități de învățare
3.2. Explorarea caracteristicilor, relațiilor şi a proprietăților figurilor şi corpurilor geometrice identificate în diferite contexte
identificarea şi denumirea figurilor plane
estimarea mărimii unor suprafețe desenate pe o rețea, utilizând ca unitate de măsură pătratul cu latura de 1 cm
Conținuturi:
Figuri geometrice
drepte perpendiculare, paralele
poligoane: pătrat, dreptunghi, romb, paralelogram, triunghi - cerc
Precizați două mijloace didactice, două strategii de diferențiere și individualizare și două forme de organizare a colectivului de elevi pe care le puteți utiliza pentru formarea/dezvoltarea competenței specifice date. 6 puncte
Elaborați doi itemi de evaluare diferiți, din categoria itemilor obiectivi, și doi itemi de evaluare diferiți, din categoria itemilor semiobiectivi, aplicabili în evaluarea formării/dezvoltării competenței specifice din secvența dată. 4 puncte
Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu
Hanu Ancutei este, poate cea mai stralucita creatie lirico-epica a lui Mihail Sadoveanu. Volumul contine noua povestiri, relatate intr-un singur loc, la Hanu Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihna si petrecere, fiind ei insisi participanti directi ai evenimentelor.
Intamplarile au loc in vreme veche, in timo mitic romanesc, se pot petrece oricand in spatiul spiritualitatii. Valoarea incontestabila a acestei creatii sadoveniene consta in frumusetea deosebita a limbii si vraja stilista, observatia realista de a surprinde destinele omenesti.
Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literara numita poveste in poveste sau naratiune in naratiune, deoarece firul epic este alcatuit din istorisiri narate, de fiecare data de catre unul dintre oaspetii ce poposeau la han pentru odihna si petrecere.
Povestitorii sunt ei insisi participanti directi sau martori ai evenimentelor narate si mai rar mesageri ai intamplarilor povestite. Timpul narativ are doua valente : una este definita de timpul povestirii, totdeauna in prezent iar cealalta precizeaza timpul povestit, un plan al trecutului.
Perspectiva spatiala se defineste printr-un loc de popas reprezentat de Hanu Ancutei, unde se petrec toate intamplarile relatate. Povestirile au o structura epico-lirica, ilustrand participarea afectiva a intamplarilor relatate, din aceasta cauza au un inalt grad de subiectivitate.
Toate cele noua povestiri sunt construite ca "naratiune in rama" sau "povestire in povestire", "rama" fiecarei povestiri fiind realizata de cateva elemente comune care definesc unitatea volumului.
- locul de popas si de petrecere este hanu Ancutei unde se intampla majoritatea faptelor relatate in povestire
- personajele sunt tarani moldoveni, care au placerea vorbei
- hangita, atat Ancuta cat si mama ei, "celalalta Ancuta", constituie simbolul acestor locuri de legenda
- ritualul ce se desfasoara la hanul Ancutei este acelasi in toate cele noua povestiri: lautarii canta intre cele doua istorisiri, iar inaintea fiecareia creeaza un moment de liniste, o atmosfera de vraja, se aduc pui fripti pe "tigla"(sticla), se bea vin in cani noi, dupa ce se sparg cele vechi, placintele poale-n brau sunt fierbinti si aduse oaspetilor de catre Ancuta.
- ambitia fiecarui povestitor este de a relata o intamplare mai interesanta decat cea spusa inainte.
- toate intamplarile se petrec intr-un timp mitic romanesc, cand oamenii se conduc dupa legi nescrise dar adanc inradacinate.
Mihail Sadoveanu a scris cele noua povestiri distincte, fiecare dintre ele fiind individualizata prin cateva particularitati:
- cele noua povestiri sunt de sine statatoare, subiectul fiecareia nu are legatura cu al alteia
- fiecare povestire are o alta specie literara : snoava - Iapa lui Voda; idila - Fantana dintre plopi; aventura - celalata Ancuta; legenda - Judet al sarmanilor; reportaj - Negustor lipscan; portret prin naratiune - Orb