Threads tagged with: educatori

Eficienţa procesului de învăţământ subiect rezolvat titularizare            Prin proces de învăţământ înţelegem activitatea didactică minuţios pregătită de profesor, în virtutea căreia instruieşte, evalueayă şi formează elevul sub toate aspectele. Activitatea decurge în temeiul unei proiectări structurate în concordanţă cu rigorile documentelor curriculare, cu cerinţele psihopedagogice şi didactice, respectiv cu managementul clasei. Totodată, activitatea decurge şi în deplină concordanţă cu specificul învăţământului primar. Aici, îl privim din două perspective complementare: a stadiului de dezvoltare a inteligenţei micului şcolar  - operaţional concret - şi a competenţei de a învăţa să înveţi şi, implicit, să devii   .        Prima  perspectivă este reflecţia principiului accesibilităţii, iar a doua este prelungirea domeniului parcurs în preşcolaritate, denumit capacităţi şi atitudini în învăţare. Aceasta din urmă este desosebit de important pentru reuşita actului educaţional-formativ, caracterizat de eficienţă maximă.            În cele ce urmează trecem în revistă factorii de mediu şi condiţiile inerente ce influentează procesul în discuţie. Garantat, raportul de cauzalitate determină (in)eficienţa activităţii instructiv-formative. Ne oprim asupra curriculumului ascuns, bogat în experineţe de învăţare informală. Cu titlul de exemplu, luăm trei factori: conduita profesorului per ansamblu (oglindită în ethosul şcolii), influenţele părinţilor (beneficiari indirecţi ai ofertei curriculare), cultura şi civilizaţia comunităţii locale. Cumulate, efectele lor redau calitatea vieţii şcolare. Cu alte cuvinte, pozitivitatea/negativitatea este consecinţa cumulului de factori ce gravitează în jurul comunităţii şcolare.            Ne atrage atenţia ultimul factor, parte din mediul extern. (In)direct acesta exercită influenţe asupra vieţii şcolii. Exercitarea influenţei se realizează în condiţii interne sau externe, determinate de factori intrinseci ori extrinseci. În altă ordine de idei, comunitatea şcolară îşi trăieşte viaţa în lumina factorilor dezvoltatori ori în umbra celor negativi. Prin urmare, intensitatea luminii/umbrei este egală cu forţa a doi factori puternici: mediu şi ereditare.          Concret vorbind, într-o zonă economic defavorizată există o probabilitate mai mare de a întâlni frecvent subiecţi cu comportamente devinate şi cu grave tulburări de învăţare, proveniţi din familii cu educaţie precară, inactive sau implicate în activităţi desfăşurate în afara legii ori la limita ei. În aceste circumstanţe, putem vedea efectele nefaste ale factorului ereditate. În comunitatea şcolară, grupurile de învăţare pot fi realmente nefavorabil afectate. E imperios necesar să se acţioneze pentru a preîntâmpina/combate acţiunile/fenomenele perturbante. De exemplu, consilierul educativ poate convoca întrunirea decidenţilor în scopul măsurilor ce reduc impactul distructiv. În caz contrar, faptul în sine va deteriora calitatea actului educaţional.             În concluzie, conchidem astfel că profesorului îi stă în putere să gestioneze situaţiile de învăţare în aşa fel încât gradul de eficienţă să atingă zilnic pragul maximal. Atingerea gradului pe termen scurt determină atingerea lui pe termen lung — chiar şi pe fondul curriculumului ascuns. De aceea profesorul trebuie să dea constant dovadă de măiestrie şi de vonţă, în beneficiul grupului său de învăţare şi, bineînţeles al comunităţii lui şcolare aparţinătoare.           Gândind la valenţele formative ale curriculumului ascuns şi acţionând în consecinţă, profesorul întăreşte spiritul uniunii în propria clasă. Pe scurt, el ajunge să reducă simţitor numărul momentelor de criză şi să elimine, treptat, factorii care le generează. Situaţiile tensionate apărute frecvent pe verticală şi pe orizontală sunt, drept vorbind, oportunităţi de învăţare pentru toţi actorii actului (non)educaţional.  Din acest considerent calitatea de manager a profesorului trebuie privită cu mult interes, ştiind că el acţionează pentru a-şi eficientiza colectivul de elevi şi proiectul didactic. Prin definiţie, aceasta comportă multiple roluri de jucat (aproape) instantaneu şi întotdeauna impecabil. Tema ne determină să aprofundăm şi conceptul de sintalitate (Totalitatea particularităților esențiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup; personalitate a unui colectiv.), în paralel cu sintagmele: diagnoza clasei, dinamica grupului şi învăţare socială. Raţiunea e de a le valoriza puterea în beneficiul tuturor. Astfel negreşit, trecem prin dimensiunile managementului clasei: socio–culturală, psihologică şi ergonomică.               Descarcă de mai jos documentul în format word                

Metoda RAI            Metoda R. A. I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă –Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, profesorul, împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a unui obiect mic şi uşor (minge) de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la întrebare şi apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident interogatorul trebuie să cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea.       Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai pune o întrebare. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favoarea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi. Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către profesorul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor- ancoră.   Puncte forte Puncte slabe -completează eventualele lacune în cunoştinţele elevilor ; -are rol de fixare şi consolidare a cunoştinţelor predate. -elevii sunt tentaţi să-i scoată din „joc” pe unii colegi sau să se răzbune pe alţii, adresându-le întrebări prea dificile pentru ei.   Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către dascălul ce asistă la joc, a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor-ancoră. Eu le-am  sugerat elevilor următoarele întrebări: − Ce ştii despre........................? − Despre ce ai învăţat în lecţia.....................? − Cum justifici faptul că.........................? − Care crezi că sunt consecinţele faptului................? − Ce ţi s-a părut mai dificil din...........................? − De ce alte experienţe sau cunoştinţe poţi lega ceea ce tocmai ai învăţat?   Întrebările adresate de ei au fost însă mult mai variate, uneori surprinzându-mă cu formulările lor. A căpătat mulţi adepţi la mine în clasă această metodă, datorită aspectului ludic pe care-l are, dat şi de folosirea unei păpuşi din fire- Maricica- în loc de minge… Se poate folosi cu succes la toate disciplinele şi este perfectă pentru tabla înmulţirii !   Vă propun şi modelul listei de verificare pe care l-am utilizat în evaluarea orală, folosind metoda RAI, pentru a contabiliza răspunsurile date de către elevi:       Data................... Disciplina................................................... .. Conţinutul învăţării.............................................. ..............................................   Nr. crt. Numele şi prenumele elevului Întrebarea Calificativ 1 2 3 4 5 1 X - ~ - + ~ S 2 Y ~ + + ! + B 3 Z ! + !! ! ! FB 4               5               6               7               8               9               10               11               12               13               14               15               16               17               18                  (  Unde „-” înseamnă slab,   „~”înseamnă mediu,  „+”- bine,   „!”-foarte bine,   „!!”-excepţional.)             Simbolurile utilizate depind de tipul de itemi; la tabla inmultirii, de exemplu, scriem A sau F, conform valorii de adevar a raspunsului.            

                                                        5. Strategiile didactice   a) Delimitări conceptuale, componente (metode, procedee, forme de organizare și mijloace didactice), taxonomii b) Metodologia didactică. Metodele didactice: definiții, clasificări, descrieri, exemplificări. Metodologia activizantă - valențe formative c) Mijloacele de învățământ: definiție, clasificare, integrare în activitatea didactică. Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) și posibilități de utilizare a lor în cadrul procesului de învățământ.  Strategia didactică - mod de combinare a metodelor, formelor și mijloacelor de învățământ Principalele elemente constitutive ale unei strategii didactice sunt: - sistemul formelor de organizare și desfașurare a activității de predare-învățare; - sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor, tehnicilor și al procedeelor didactice; - sistemul mijloacelor de învățământ; - modul de abordare a predării și a învățării, respectiv tipurile de învățare și mecanismele de asimilare a cunoștințelor și abilităților de către elevi.  Taxonomii: 1. După natura obiectivelor pe care sunt centrate: - cognitive; - acționale; - afectiv - atitudinale  2. După evoluția gândirii elevilor: - inductive; - deductive; - analogice; - transductive;- mixte.   3. După gradul de dirijare a învățării, există mai multe posibilități de clasificare: - algoritmice (de învățare riguros dirijată); - semialgoritmice (de învățare preponderent semi-independentă); - nealgoritmice (de învățare preponderent independentă); - prescrise (de dirijare riguroasă a învățării): imitative, explicativ-reproductive (expozitive), explicativ-intuitive (demonstrative), algoritmice, programate/ - neprescrise-participative (de activizare a elevilor): euristice (explicativ-investigative, investigativ-explicative de explorare observativă, de explorarea experimentală, de descoperire, bazate pe conversația euristică, problematizante, bazate pe cercetarea în echipă) creative (bazate pe originalitatea elevilor) - mixte, algoritmico-euristice, euristico-algoritmice.   b. Metodologia (conform lui Cerghit) - methodos - cale ce duce, înspre; logos = știință) se ocupă cu natura, funcțiile, locul și clasificarea tipurilor de metode întrebuințate în procesul predării (teaching) și al învățării (learning), inclusiv cu revelarea principiilor care stau la baza unei eficiente aplicării acestora.     Metoda = o cale de organizare și conducere a activității de cunoaștere (învățare) a elevului; o cale de conducere înspre construcția cunoașterii individuale a acestuia; un instrument didactic cu ajutorul căruia îi determină pe cei aflați pe băncile școlii la un demers de asmilare activă a unor noi cunoștințe și forme comportamentale, de stimulare, în același timp, a dezvoltării forțelor lor cognitive, intelectuale (I.Cerghit).  Criterii de clasificare a metodelor: a) Istoric: - metode tradiționale; - metode moderne  b) Gradul de generalitate - generale - particulare   c) După funcția fundamntală pe care diversele metode o îndeplinesc în cadrul procesului de învățământ: - metode de predare și învățare propriu-zise, ordonate și acestea, după obiectivul principal de realizat în: - metode de transmitere și asimilare a cunoșțtințelor; - metode de formare a priceperilor și deprinderilor; - metode de fixare (consolidare) a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor; - metode de aplicare a cunoștințelor; - metode de verificare   d) Dupa forma comunicarii: - metode orale - metode scrise e) După izvorul cunoașterii sau sursa generatoare de învățare (experiența social-istorică a omenirii, experiența individuală sau experiența practică).   I. Metode de transmitere și insușire a cunoștințelor: a) metode de comunicare orală:    - metode expozitive: povestirea, descrierea, explicarea, instructajul, prelegerea, dezbaterea, expunerea cu oponent, etc.    - metode conversative: conversația, discuția colectivă, dezbaterea, problematizarea etc b) metode de comunicare scrisă: lectura explicativă și lectura independentă; c) metode de comunicare internă: reflecția personală     II. Metode de explorare și descoperire: - metode de explorare directă (nemijlocită): observația sistematică și independentă, experimentul, examinarea relicvelor și documentelor istorice, studiul d ecaz etc. - metode de explorare indirectă (mijlocită): metodele demnstrative, modelarea   III. Metode bazate pe acțiune: - metode bazate pe acțiune reală: exercițiul, algoritmul, lucrările practice, proiectul de cercetare etc. - metode bazate pe acțiune fictivă: jocul didactic, învătarea dramatizată, învățarea pe simulatoare etc.   IV. Metode de raționalizare a predării și învățării: instruirea programată, instruirea asistată de calculator.                                               Metodologia activizantă - valențe formative          Activitatea de grup ► este stimulativă, generând un comportament contagios și o strădanie competitivă; ► în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obținerea solușiei corecte este facilitată de emiterea de ipoteze multiple și variate (D. AUsubel, 1981) ► stimulează efortul și productivitatea individului; ► este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare (D.Ausubel,1981); ► subiecții care lucrează în echipă sunt capabili să aplice și să sintetizeze cunoștințele în moduri variate și complexe, învățând în același timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual; ► dezvoltă capacitățile elevilor de a lucra împreună - componentă importantă pentru viață și pentru activitatea lor profesională viitoare (Johnson și Johnson, 1983); ► dezvoltă multiple inteligențe, capacități specifice inteligenței lingvistice ( ce implică sensibilitatea de a vorbi și  de a scrie, include abilitatea de a folosi limba pentru a se exprima retoric, poetic și pentru a-și aminti informațiile) inteligenței logice-matematice (ce constă în sarcinile de a face deducții) inteligenței spațiale(care se referă la capacitatea potenționalul de a recunoaște și a folosi patternurile spațiului, capacitatea de a crea reprezentări, nu doar vizuale), inteligentei interpersonale (capacitatea de a înțelege intențiile, motivațiile, dorințele celorlalți, creând oportunități în munca colectivă), inteligenței intrapesonale (capacitatea de autoînțelegere, autoapreciere corectă a sentimentelor, motivații, temeri), inteligenței naturaliste (care face omul capabil să recunoască, să clasifice și să se inspire din mediul ambiant), inteligenței morale (preocupată de reguli, comportament, atitudini - H. Gardner, 1993); ► stimulează și dezvoltă capacități cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică, gândirea laterală - capacitatea de a privi și a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii); ► munca de grup permite împărțirea sarcinilor și respinsabilităților în părți mult mai ușor de realizat; ► timpul de soluționare a problemelor este deseori mai scurt în cazul lucrurlui în grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu; ► cu o dirijare adecvată, învățarea prin cooperare dezvoltă și diversifică priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor; ► interrelațiile dintre membrii grupului, emulația, sporește interesul pentru o temă sau o sarcină dată, motivând elevii pentru învățare; ► lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-și împărtăși părerile, experiența, ideile, strategiile personale de lucru, informațiile; ► se reduce la minimum fenomenul blocajului emoțional al creativității; ► grupul oferă un sentiment de încredere, de siguranță, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariția fricii de eșec și la curajul de a-și asuma riscul; ► interacțiunea colectivă are ca efect și educarea stăoânirii de sine și a unui comportament tolerant față de opiniile celorlalți, înfângerea subiectivismului și acceptarea gândirii colective.   Mijloacele de învățământ: definiție, clasificare, integrare în activitatea didactică. Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) și posibilități de utilizare a lor în cadrul procesului de învățământ         Definiție: Ansamblul instrumentelor materiale, naturale sau tehnice, selectate și adaptate pedagogic la nivelul metodelor și procedeelor de instruire, pentru realizarea eficientă a sarcinilor de predare-învățare-evaluare      Clasificare:  ► reale, naturale: coletii de plante, roci, insecte, minerale, substanțe etc; ► subtitute ale realității :      - bidimensionale: - fotografii, desene, hărți, planșe.. etc;      - tridimensionale : - machete, mulaje, corpuri geometrice  etc; ► simbolice reprezentări grafice, scheme, formule etc; ► acționale: truse de piese, instrumente, aparatură de laborator, aparate, etc.       Integrarea în activitate trebuie să se realizeze într-un mod adecavt și să se valorifice potențialul lor didactic. Intyroducerea în practica didactică a mijloacelor de învățământ nu este un scop în sine, ei trebuie să se sprijine desfășurarea activității de predare-învățare și realizarea obiectivelor instructiv-educative prestabilite.        Noile Tehnologii de Informare și Comunicare (NTIC) propun noi posibilități de documentare, de învățare și de formare, permițând accesul nelimitat la cultură. Activitățile de predare-invățare sunt planificate și continutul lecțiilor asincrone este transmis prin internet, prin intermediul unor platforme de învățare special concepute pentru a permite accesul cursanților la lecții și la chestionarele de evaluare online. Principalul avantaj al învățării asistate de calculator îl reprezintă accesul unui public numerops la educație. Folosirea NTIC în învățământul presupune articularea a trei aspecte compelentare tehnologice, metodologice și pedagogic.       Posibilitățile de utilizare a NTIC în cadrul procesului de învățământ sunt multiple: - utilizarea unor platforme educaționale; - crearea unor clase virtuale în care elevii pot accesa, pot lucra, pot încărca teme etc. - crearea unor instrumente evaluative etc.       descarca materialul in format word de la atasamente            

                                                      REZOLVARE SUBIECT DEFINITIVAT EDUCATORI 2018   SUBIECTUL I B. Literatura pentru copii (30 puncte) Redactați un eseu, de 300 - 600 de cuvinte, în care să prezentați tema copilăriei, așa cum este reflectată într-un text liric, inclus în programa de examen. În elaborarea eseului, veţi avea în vedere următoarele repere:  - prezentarea viziunii asupra temei copilăriei în textul liric selectat;  - prezentarea a două imagini artistice/idei poetice din textul liric ales, relevante pentru tema copilăriei; - ilustrarea a două elemente de compoziție și de limbaj existente în textul liric selectat, semnificative pentru tema copilăriei (de exemplu: imaginar poetic, titlu, motive literare, figuri de stil, elemente de versificație etc.); - susţinerea unei opinii cu privire la modul în care tema copilăriei se reflectă în textul liric ales.     Textul ales este “Iarna pe ulita” de George Cosbuc                Din varietatea tematica a literaturii pentru copii, copilaria este tema cea mai apropiata de micii cititori, deoarece trateaza problemele variate si preocuparile multiple ale varstei lor.              Copilul ca personaj al unei opere si copilaria ca tema predilecta a scriitorilor nostri isi fac aparitia la inceputul literaturii moderne. Copilul este prezent la inceput in amintirile scriitorilor romani in sec. al XIX-lea. Aceasta tema este ilustrata atat in versuri cat si in proza , scriitorii reusind sa surprinda copilaria, numita si “varsta de aur”, apropiindu-se cu dragoste si intelegere, retraind fiecare clipa alaturi de micuti, creionand fiecare secventa si insufletind-o.              Poetii au fost inspirati de aceasta tema, s-au aplecat cu dragoste asupara ei, realizand un univers cu bogate rezonante afective si morale.              Poeziile despre copilarie au ca tema atat copilaria din trecut, cat si noua copilarie, fericita si fara apasari, din zilele noastre.              Literatura roamna contemporana evoca o noua copilarie fericita reflectata in operele unor mari scriitori: Nina Cassian- “Intre noi copiii”, C.Teodorescu- “Faurari de frumusete”, Victor Tulbure- “Vatra fericirii”, Elena Farago- “Sfatul degetelor”, Tudor Arghezi-“Fa-te, suflete copil”.              Imaginea delicata a sufletului copilului cu multiplele sale manifestari transpare din imaginile plastice si convingatoare ale poeziilor lui George Cosbuc “Iarna pe ulita”, “La oglinda”, unde au coborat culorile , zugravind paradisul miniaturizat al copilariei.              In poezia “Iarna pe ulita” alaturi de tema copilariei, George Cosbuc reda si tema naturii, mult mai dinamica si mai insufletita, ea fiind doar cadrul desfasurarii plenare a vietii copiilor lipsiti de orice grija.             Textul poetic mentionat reflecta viziunea optimista a autorului , aceasta fiind reflectata prin bucuria, incandescenta si atmosfera de basm creata in note vii.             Pe tot parcursul textului se remarca o permanenta miscare, o voiciune si o coordonare in interactiunea copiilor ce animeaza totul in jurul lor, zugravind un tablou din lumina povestilor.              Incipitul surprinde natura static ce este animata inca din a doua strofa de zgomotele micutilor “Dar navalnic voiet vine/De pe drum”. Zapada este prietena copiilor , care nu mai prididesc ( nu se mai opresc) bucurandu-se la sanius, in ciuda norilor care “stau gramada peste sat”, fiind evidentiata ca figura de stil personificarea. Veselia si fericirea acestora se observa in versurile urmatoare, deoarece locul este prielnic pentru sanius “De pe coasta vin tipand/ Si se-mping si sar razand;” , fiind surprinse imagini vizuale si auditive. Se observa enumeratia ce subliniaza trairile copiilor, de exaltare si fericire.             Este asa de multa veselie si animatie la sanius ca se rascolesc si cainii de prin curti, pe la garduri ies femei, din bordeie ies batranii intrebandu-se “Ce-i pe drum atata gura?”. Ne dam seama ca zgomotul infernal este provocat de copiii care se jucau in zapada si se bucurau de venirea iernii, fiind evidentiat de epitetul personificator si comparatia: “gura fac ca roata morii.”. Sentimentul transmis este cel de fericire, bucurie si veselie. De aici reiese imaginea auditiva.              Autorul ne da de inteles ca acei copii erau impartiti in diferite grupuri dupa varsta lor “cei mai mari acum din sfada,/Stau pe-ncaierate pusi” fiind subliniata o imagine vizuala. Aparitia unui baietel “Un copil, al nu stiu cui”, din amizeaza si retine atentia celor din jur, reliefand o serie de imaginia rtistice care insuletesc si contureaza cadrul natural, accentuand sentimentele de bucurie, totodata starnesc rasul prin seriozitatea micutului “Haina-i maturand pamantul”- imagine vizuala, “Cade-n branci si se ridica”- imagine motorie.             Strengari cum sunt, specific varstei, il sicaneaza pe micut. In ajutorul lui sare o baba care venea incet pe strada, ii cearta pe cei mari, dar “multimea navaleste iarasi stol”.             Tematica literara mai sus mentionata si viziunea poetului se reflecta in particularitatile de compozitie si de limbaj ale textului.              Titlul este alcatuit din doua substantive “iarna”, “ulita” si o prepozitie simpla “pe”.              Primul substantiv denumeste un anotimp, iarna, cel mai indragit anotimp  de copii, al doilea substantiv este un regionalism care prezinta si indicile spatial “ulita”. Din punct de vedere conotativ titlul accentueaza sentimentele de bucurie la varsta copilariei si zugraveste un tablou de poveste.              Elementele de versificatie sunt identificate in text: poezia este structurata pe 23 de strofe, a cate 5 versuri, rima este imbratisata, masura este de 3-8 silabe, iar ritmul este trohaic.              In opinia mea, in aceasta poezie, tema literara abordata, copilaria, transmite cele mai frumoase si inaltatoare sentimente: fericirea, exaltarea si bucuria copiilor si ne aminteste fiecaruia de clipele unice din copilarie, prin modul de prezentare a imaginilor artistice si a elementelor de compozitie .       SUBIECTUL al II-lea 1. Prezentati trei etape ale unei activitati de invatare, avand ca forma de realizare jocul didactic, pentru domeniul experiential Limba si comunicare, nivel de studiu: 5-6 ani, in care sa apelati la cunostintele copiilor despre povestiri invatate, tinand cont de urmatoarele repere: - mentionarea a trei dintre etapele activitatii precizate; - descrierea continuturilor etapelor mentionate.   Rezolvare: Etapele alese pentru activitatea de invatare : -captarea atentiei( la prescolari capata un loc important ) -reactualizarea cunostintelor -fixarea  cunostintelor   Pentru realizarea activitatii de invatare copiii vor fi asezati in semicerc, in jurul proiectiei unui videoproiectot . Captarea atentiei o voi face cu ajutorul unei ghicitori, le arat coiilor pe videoproiector niste imagini reperzentative dintr-o poveste , iar ei trebuie sa ghiceasca povestea, “Scufita Rosie”.(pot sa povestesc si ce imagini le arat) Pentru reactualizarea cunostintelor copiii vor primi cartonase cu personajele din povesta “Scufita Rosie”, pe care trebuie sa le recunoasca, vor primi si imagini cu scene din poveste , pe care trebuie sa le povesteasca (aici dam si cateva exemple). Pentru fixarea cunostintelor le voi comunica copiilor ca o sa jucam un joc numit “recunoaste personajul sau  obiectul”, in care ei trebuie sa mimeze un personaj sau un lucru folosit de personaje(ex: lupul, vanatorul, bunica, pusca etc.), iar colegii trebuie sa-l ghiceasca. Le comunic regulile jocului: trebuie sa extraga un cartonas din cele oferite de mine , in care gasesc personaje sau obiecte din poveste; trebuie sa mimeze ce vad in imagini pentru a ghici colegii din clasa; nu au voie sa vorbeasca sau sa indice lucruri din sala de clasa, trebuie sa mimeze doar  un personaj sau un obiect din povestea “Scufita rosie”; copilul care ghiceste ce s-a mimat este castigaturul rundei si este invitat sa mimeze urmatorul personaj sau obiect, etc.) Pentru intelegerea jocului aleg un personaj pe care o sa-l mimez in fata grupei si le cer copiilor  sa-l ghiceasca. Dupa ce ma asigur ca au inteles regulile jocului si cum se mimeaza, rog un copil sa extraga primul cartonas. Jocul continua pana la terminarea cartonaselor. La sfarsitul activitatii  se fac observatii, se trag concluzii si se fac aprecieri generale si individuale.   2. Realizati un eseu argumentativ, de 300-600 de cuvinte, avand ca tema rolul jocului motric in dezvoltarea psiho-motrica a prescolarilor.   In elaborarea eseului, veti avea in vedere urmatoarele aspecte:  - prezentarea valentelor formative ale jocului motric, din perspectiva dezvoltarii psiho-motrice a prescolarilor;  - exprimarea unui punct de vedere argumentat, cu privire la rolul jocului motric in dezvoltarea psiho-motrica a prescolarilor.       In conceptia piagetiana , jocul de miscare reprezinta punctul de start al procesului de socializare progresiva a copilului. Debutand pe parcursul stadiului gandirii preoperatorii, jocul de miscare cu reguli faciliteaza depasirea egocentrismului initial al copilului si-l obisnuieste pe acesta cu activitatile de grup prin respectarea unor norme comune de conduita. Jocul de miscare este un exercitiu fizic si un mijloc principal de dezvoltare armonioasa a copilului de varsta prescolara, este o actiune preponderent corporala, efectuata sistematic si constient in vederea perfectionarii dezvoltarii fizice si a capacitatilor motrice. Jocul este un mijloc ideal de educatie si satisface in cel mai inalt grad  nevoia de miscare si de actiune. Prin joc copilul isi satisface imediat, dupa posibilitati, propriile dorinte, actionand constient si liber in lumea imaginara ce si-o creeaza singur.   Prin joc se dezvolta activitatea voluntara, isi dezvolta insusirile vointei: rabdare, perseverenta, stapanire de sine. Tot in joc sunt modelate insusirile si trasaturile de personalitate: respectul fata de ceilalti, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea etc. Jocurile de miscare utilizate in activitatea de educatie fizica au continuturi si orientari multiple si imbraca forme de organizare si desfasurare foarte variate. Numite si dinamice, jocurile de miscare se clasifica dupa deprinderea motrica pe care o formeaza: mers, alergare, saritura, aruncare si prindere, echilibru, catarare-coborare, tractiuni, impingeri si transport de greutati. Ele au urmatoarele valente formative: -permit manifestarea complexa si favorizeaza dezvoltarea simultana a deprinderilor motrice de baza; -dezvolta spiritul de  colaborare, cooperare cu colegii de joaca, armonizarea intereselor, asumarea unor responsabilitati; -dezvolta emotiile si sentimentele, starile afective traite si alte procese psihice; -impun colectivului respectarea disciplinei, a regulilor de intrecere; -permit manifestarea initiativei, independentei in actiune, a spiritului de observatie; -educa competitivitatea.   Sistemul de deprinderi motrice format la această varstă creste posibilitatea de integrare a copilului intr-o  gama variata de activitati, îi faciliteaza interrelatia cu mediul natural, cu adultii şi cu ceilalti copii, il fereste de “incidente” si “accidente”, sporindu-i increderea in propriile forte.   Explicarea si demonstrarea jocului Explicarea trebuie sa fie clara, succinta, facuta pe un ton potrivit, sa fie accesibila, evitandu-se deplasarile celui care explica. Se va spune: denumirea jocului, continutul, pe scurt, principalele reguli, precizari cu privire la stabilirea invingatorului, urmarirea fiecarui participant, comenzile pentru incepere, desfasurare si final. Explicatia va fi insotita de demonstratie. In timpul explicatiei si demonstratiei, grupa va fi astfel asezata, incat sa poata urmari demonstratia. Pentru a vedea gradul de intelegere a regulilor, educatoarea poate intreba cativa copii, sau le poate cere sa efectueze o parte din actiuni ( jocul de proba). Desfasurarea jocului incepe la un anumit semnal dat de educatoare, dupa ce aceasta s-a convins ca toti copiii sunt pe locurile lor si au inteles jocul. In continuare va urmari desfasurarea jocului, avand grija sa fie respectate regulile acestuia, stimuland spiritul de initiativa, atentionand pe cei care incearca sa incalce regulile.   Terminarea jocului se face prin anuntarea incheierii acestuia, prin aprecieri generale si individuale si  comunicand rezultatul intrecerii, in cazul in care jocul s-a desfasurat sub forma de concurs. Stabilirea rezultatului trebuie facuta obiectiv, evitandu-se aprecierile care ar putea descurajape cei invinsi. (asta este obtional, trebuie sa cunosteti acesti pasi in cazul in care se cere sa realizam o activitate didactica in care sa folosim un joc de miscare) In opinia mea, jocurile motrice sunt cele mai  eficiente modalitati de a educa prescolarul pentru a se dezvolta armonios atat fizic cat si psihic.   In primul rand, miscarea reprezinta un factor important in dezvoltarea copilului. In timp ce se misca castiga experienta, se dezvolta sistemul muscular, scheletul si coordonarea miscarilor si abilitatilor fizice. Datorita exercitiilor fizice creste schimbul de substante in organism, metabolimul se intensifica, asimilarea hranei se imbunatateste. Activitatea plamanilor si a inimii este influentata favorabil, asadar respiratia devine mai ampla.   In al doilea rand, jocul este modalitatea fireasca de manifestare a copilului.  Copiii  se joaca pentru ca se simt bine. Acest lucru este important pentru    dezvoltarea lor cognitiva , pregatindu-i si pentru  rezolvarea altor  sarcini pe care le rezerva viata. Abilitatile de viata, optim dezvoltate, permit unei persoane sa-si dezvolte potentialul la nivel maxim, sa se cunoasca pe sine, sa faca fata cu succes provocarilor, sa poata gestiona eficient situatii de orice natura. In concluzie, jocurile motrice sunt complemetare si la fel de importante ca oricare alt joc sau activitate de didactica in dezvoltarea armonioasa a prescolarului. Invatarea deprinderilor motrice si aplicarea lor in forme complexe atrage o ampla participare psihica a copilului conducand la educarea unor trasaturi si calitati, care se pot transforma in caracteristici stabilite pe toata durata vietii.

Elemente de pedagogie școlară (15 puncte)   Redactați un eseu structurat, de circa o pagină, în care predarea ca activitate de organizare și conducere a situațiilor de învățare.       Orice cadru didactic știe că predarea reprezintă prima activitate ce pune pe rol procesul de învățământ. De asemenea, orice cadru didactic știe că procesul de învățământ este fundamental pentru instruirea și formarea continuă a elevului în planul dezvoltăriilui academice și îndeosebi a dezvoltării lui personale.     Este limpede că, în lipsa predării, nu pot exosta celelalte două activități principale: învățarea și evaluarea. este limpede și că, din pricina predării defectuoase, apar împrejurări ce denotă carențele cadrului didactic, prfesional vorbind. În altă ordine de idei, din cauza predării defectuoase, elevii nu își pot însuși informațiile aferente unităților tematice în mod corespunzător, drept care nici nu pot a-și explica legăturile existente între conținuturi și rezultatele așteptate. Fiind transmise trunchiat sau parțial, datele care constituie fundamental temei erute potrivit programei școlare rămân un simplu scop intangibil.      Triada predare-învățare-evaluare poate lua forma unui cerc, în interiorul căruia circuitul este continuu. Elementele triadei sunt absolut interdependente și susceptibile să garanteze succesul lecției, dacă, în context, se manifestă profesionalismul cadrului didactic. Se afirmă deseori că reușita lecției depinde considerabil de tactul cu care profesorul organizează și coordonează activitățile derivate din procesul de învățământ, derulat în propria clasă. Mai mult decât atât, situațiile reale de învățare, create în considerarea actiului de predare, pot fi percepute ca veritabile experiențe de învățare. prin definiție, experiența de învațare are un profund caracter formato, în baza căruia elevul este ghidat spre evaluarea formatoare.        Aceasta din urmă îi dă greitate lecției, întrucât se știe că finalitatea procesului instructiv-educativ nu constă doar în răspunsul la întrebarea Ce și cât știu?, ci mai degrabă, în răspunsul la întrebarea Ce sunt capabil(ă) să fac eu cu ce și cât știu?.      Știm că profesorul îi revine exclusiv activitatea de predare. Pe durata sa organizează și conduce diverse situații de învățare, respectiv transmite un conținut informațional folosind strategii potrivite și adaptate la caracteristicile clasei și la nevoile sale. În didactica modernă, predarea este centrată pe elev.     De preferință, profesorul procedează în așa fel încât orientează actul de predare spre elev, beneficiar direct final. Nevoile și așteptările lui trebuie să primeze întotdeauna din motive ce subliniază dreptul la o educație oferită pe măsura lui, holistic privită. Fiind pus mai presus de profesor în timpul predării, elevul culegeele, grație cărora își mărește bagajul de cunoștințe, indispensabil pe traseul educațional. El devine oglinda profesorului, în care își autoanalizează comportamentul și competențele.     Spre final, menționăm câteva aspecte despre (auto)evaluarea comportamentului cadrului didactic.     Plastic vorbind, profesorul, privindu-se în oglina clasei lui, poate afla dacă și-a proiectat ori nu lecția în acord cu obiectivele prestabilite. Calitatea actului de învățare - realizat de elev în clasă și acasă - depinde într-o mare măsură de modul în care activitatea de predare a fost organizată, coordonată și încheiată. În fiece context de învățare se reflectă experiența personală și profesională a cadrului didactic. Și conduita la fel. Prin aceea ce face și spune direct tacit, acesta se exprimă pe sine. De asemenea, în fiece moment de reflecție, acesta dă curs procesului de (auto)reglare a lecției. Evaluarea și (auto)evaluarea conduitei cadrului didactic se mai poate realiza verificând și interpretând fișa de asistență la ore, întocmită de terțele persoane avizate - colegii de breaslă și superiorii lui pe scară ierarhică.     Vrem să credem că această temă nu se încheie cu ultima idee enunțată, ci continuă în mintea cititorului ca un exercițiu de autoanaliză, având în fundal scenariile didactice care i-au marcat înte activitate la catedră și nu numai. Din fiece secvență se pot reține exemple care să reprezinte un asa-zis îndrumar pentru profesorii aflați în căutarea propriului stil de predare, dar și în căutarea celor mai bune practici de gestionare a clasei.