ACCENTUL
Pronunțarea mai puternică a unei silabe dintr-un cuvânt se numește accent. Silaba respectivă se numește silaba accentuată.
În limba română acentul nu are loc fix. El poate sta:
a) pe ultima silabă: careu, alerga, tipar, marcaj, castan, tablou, calculator, românaș, cărau, dușman, maior, locotenent;
b) pe penultima silabă: cărare, pădure, căldură, bibliotecă, masă, piatră, câmpie, neamuri, apă;
c) pe antepenultima silabă: vrabie, tulbure, prepeliță, imaginea, semnificație, botanică, expresie, strugure;
d) pe o silabă mai îndepărtată față de ultima silabă: veveriță, doisprezece.
Accentul are rolul:
1. de a diferenția uneori sensul cuvintelor:
- acele (ceasornicului)
- acele (pronume)
- torturi (prăjituri festive)
- torturi (cazne)
- veselă (fetiță) - veselă (totalitatea vaselor folosite la masă)
Aceste cuvinte care se scriu la fel dar se pronunță diferit prin accent se numesc omografe.
2.de a pronunța corect cuvintele : duminică, fenomen, caracter, ianuarie, butelie.
3. de a deosebi persoana gramaticală a unor verbe din conjugarea I, la modul indicativ, timpul prezent și perfect simplu:
adună (prezent) - adună (perfect simplu)
sui (prezent) - sui (perfect simplu)
cântă (prezent) - cântă (perfect simplu)
4. de a construi ritmul poeziei:
„Sea-ra lim-pe-de și blân-dă
Se co-boa-ră pes-te văi.” (Otilia cazimir)
„În va-duri a-pe re-pe-zi curg.
Și vu-iet dau în ca-le.” (George Coșbuc)
Posts
SILABA
Silaba este sunetul sau grupul de sunete care cuprinde cel puțin o vocală și care se pronunță printr-o singură deschidere a gurii.
Despărțirea în silabe a cuvintelor se face după următoarele reguli:
1. O consoană aflată între vocale va forma silabă cu următoarea vocală.
Exemplu: a-pă, ca-să, dru-meț, pla-să, ma-re, te-le-fon.
2. Două consoane aflate între vocale, se despart, intrând fiecare într-o silabă.
Exemplu: car-te, des-tul, sal-bă, var-ză.
Excepție: dacă a doua consoană este „r” sau „l”, amândouă consoanele intră în aceeași silabă.
Exemplu: co-dru, fe-tru, pia-tră, o-braz-nic, a-tlas, a-tlet, a-flu-ent, o-blon, ma-tla-sat, a-cru.
3. Când există un grup de două, trei sau mai multe consoane, despărțirea se va face între prima și a doua consoană.
Exemplu: dis-pre-țu-it, cin-stit, îm-bră-cat, în-tre-ru-pe-re, an-tract, sur-priza.
Exceptie: În cazul grupurilor de consoane „lpt”, „mpt”, „nct”, „rct”, „rdv”, „ptf”, „ncs”, despărțirea în silabe se va face între a doua și a treia consoană.
Exemplu: arc-tic, scul-ptor, somp-tu-os, func-ți-e, jert-fă, onc-tu-os, sand-vici, punc-ta-re, jonțne.
4. Vocalele în hiat se despart intrând în silabe diferite.
Exemplu: cre-a-ție, po-e-zi-e, co-o-pe-rant, i-ma-gi-na-ție-e, a-cro-ba-ți-e.
La despărțirea în silabe a unui cuvânt derivat sau compus se va ține seama de componentele lui.
Prefixul va forma întotdeauna silabă.
Exemplu: i-re-al, sub-li-ni-at, sub-o-fi-țer, des-pa-che-tat, dez-or-do-nat, ante-vor-bi-tor, con-ce-tă-țean, anti-co-a-gu-la-re, post-o-pe-ra-tor, extra-or-di-nar, în-no-rat, pre-fa-ce-re, re-e-xa-mi-nat, des-ză-pe-zi-re.
Cuvintele compuse se despart între ele.
Exemplu: de-plin, ast-fel, ori-ca-re, bi-ne-voi-i-tor, rău-fă-că-tor, drept-unghi, opt-spre-zece.
APLICAȚII:
1. Desparte în silabe următoarele cuvinte, specificând regula folosită:
a) păine .....................................
b) tablouri .....................................
c) desen .....................................
d) cadru .....................................
e) calculator...................................
f) acritură ...................................
2. Scrie câte un cuvânt în care să existe grupul de sunete „lpt” și „rct”, apoi desparte cuvintele în silabe.
....................................................... .........................
....................................................... .........................
3. Alege numai grupa de cuvinte în care despărțirea în silabe este corectă:
a. sanc-tu-ar, bru-tă-rie, dez-mem-brat;
b. su-bo-fi-țer, li-ni-a-tu-ră, aro-drom;
c. des-com-pus, alfa-be-tar, no-ro-ios.
4. Desparte în silabe cuvintele scrise cursiv (înclinat) din enunuțurile de mai jos:
a) Pe obraz i se citea bucuria de a fi reușit.
b) Ținuturile arctice sunt mereu acoperite de gheață.
c) Musafirii priveau spre obloanele acoperite de draperii grele de catifea
Notiuni de fonetica – Sunetul, Vocale, semivocale, diftongi, triftongi, hiat
Fonetica este ramura lingvisticii care studiaza latura materiala, sonora a limbii, prin fonetica intelegandu-se atat stiinta in sine,cat si obiectul de studiu. Fonetica studiaza sunetele vorbirii din punct de vedere fizic, articulatoriu si acustic.
Fonetica studiaza sunetele limbii in planul fizic (acustica), in planul biologic (fiziologia), in planul social, in sistemul limbii (fonologia, fonetica functionala), precum si din punctual de vedere al proprietatilor fiziologice si acustice (fonetica experimentala).
In plan fizic, sunetul este miscarea vibratorie a unui mediu elastic.
Sistemul fonetic al limbii romane este alcatuit din vocale, consoane si semivocale
Sunetul
Sunetele pot fi muzicale(cu caracter de ton si ritmic- vocalele) si nemuzicale (cu caracter de zgomot si neritmic- consoanele).
Sunetele vorbirii reprezinta atat tonuri, cat si zgomote sau sunete mixte.
Sunetele articulate sunt fenomene fizice determinate de anumite proprietati: inaltime (ton), frecventa (numar de vibratii), variatii de inaltime (sunete grave, profunde, joase), intensitate (depinde de energia rostirii sunetelor), durata (timpul ocupat de vibratiile sunetului), timbru (calitatea care diferentiaza sunetele intre ele).
Sunetelor limbii romane le corespund, in general, semnele grafice, adica, literele respecive. De regula, exista corespondenta intre sunet si litera : o litera reprezinta un sunet :
ex: carte = 5 sunete, 5 litere
masa = 4 sunete, 4 litere
Exista si exceptii legate de corespondenta litera-sunet, si anume :
1. O litera poate reprezenta simultan doua sunete, astfel litera “X” reprezinta suntele “cs” si “gz”
ex: “cs” – sufix, prefix, exceptie, excursie etc
“gz” – examen, exemplu, exercitiu
2. Acelasi sunet poate fi redat prin litere diferite, adica, sunetul“î”este notat cu “î”, la inceputul cuvantului (inscriere, intoarcere, imparat) si la sfarsitul cuvantului (amărî,coborî, doborî), la cuvantul compus si cu prefix (bineînteles,neînsemnat, reîncepe) dar si cu “â”, in interiorul cuvantului (cântec, dânsul, fântâna)
– literele “â” si “î” sunt admise in nume proprii de familie dupa dorinta purtatorilor lor (I. Agârbiceanu, C. Brâncusi, N. Bîzu)
In plan biologic, sunetele sunt produse de organe articulare comandate de creier prin reteaua de nervi. Producerea sunetelor poarta numele de articulare.
3. Grupurile de sunete : ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi pot nota astfel :
– un singur sunet care este consoana in silabele in care sunt urmate de o vocala sau la sfarsitul cuvantului, fara a forma singure silabe :
ex: geam = 4 litere, 3 sunete
cioban = (cio-ban) = 6 litere, 5 sunete
gheara (ghea-ra) = 6 litere, 4 sunete
– doua sunete : consoanele “c”, “g”, “k”, si vocalele “e” si “i” sunt urmate de o consoana sau formeaza singure silabe
ex: ci-ne-ma = 6 litere, 6 sunete
chec = 4 litere, 3 sunete
ghidon (ghi-don) = 6 litere, 5 sunete
Semivocalele sunt elemente fonetice nesilabice din compozitia unui diftong. Se aseamana cu consoanele in ceea ce priveste pozitia organelor articulatorii si cu vocalele din punctul de vedere al tensiunii musculare.
Semivocalele sunt variante ale fonemelor i si u: i si u si se deosebesc de vocale si prin faptul ca NU pot forma singure o silaba, ci apar alaturi de o vocala propriu-zisa in diftongi (ia, dau) sau in triftongi. Alte semivocale sunt: e. o, i ( ex: bea, pleosc, toaca, iei, iute).
Diftongul – grupul de sunete alcatuit dintr-o vocala si o semivocala care se pronunta in aceeasi silaba.
Dupa locul pe care il ocupa semivocala fata de vocala, diftongii sunt ascendenti (urcatori), atunci cand locul intai il ocupa semivocala (ex: iarba, iasca) si descendenti ( coboratori), atunci cand locul intai il ocupa vocala (ex: mai, bou, nou, haina).
Triftongul- grupul de sunete alcatuit dintr-o vocala si doua semivocale, pronuntate/scrise in aceeasi silaba.
Cele doua semivocale pot incepe triftongul (leoarca, aripioara, creioane) si atunci vorbim despre triftongi progresivi, sau semivocalele incadreaza vocala ( vreau, sleau, ceau, leoaica, foaier).
Hiatul apare intre doua vocale pronuntate in silabe diferite: alcool, cooperative, licee, uzual, aer, cereale, poezie,etc.
ATENTIE !!!!
A nu se confunda vocalele in hiat cu diftobgul, numai pentru ca literele care transcriu vocalele sunt alaturate ! In caz de nesiguranta se desparte cuvantul in silabe si se observa trecerea vocalelor in silabe diferite.
exemple : a-e ( a-er, ma-es-tru)
e-e (a-le-e, i-de-e)
i-i ( fi-ind-ca, fi-in-ta, scri-i-tor)
o-o (al-co-ol, co-op-ta
u-e (du-el, du-et)
a-i ( ca-i-sa, na-ist, na-iv)
i-e ( a-ri-e, cu-ti-e, mi-e)
Vocalele sunt sunete continue, care se pot rosti fara ajutorul altui sunet.
Vocalele sunt toate orale, sonore si continue. In limba romana sunt sapte vocale: a, a, (a), i, e, i, o, u + y, dintre care patru functioneaza si ca semivocale (e,i,o,u). Primele trei sunt intotdeauna plenisone sau intregi si pot forma singure silabe (ex: a-ra-tu-ra; ta-ra; ro-man; ma-na; in-va-ta-tu-ra; in-cal-tat).
Consoanele – este sunetul care nu se poate pronunta singur. Se pronunta numai insotit de un alt sunet.
In limba romana sunt douazeci si doua de consoane: b,c,d,f,g,h,j,l,m,n,p,r,s,s,t,t,v,x,y,z +w,q,k.
exemplu : b (bâ,be|), d(dâ,de), f (fâ,fe,ef), g (gâ) etc
Nu poate forma silaba decat cu ajutorul unei vocale
exemplu:na-ră, soa-re