AnnaE
#0

    • Evaluarea scolara – actul prin care – referitor la o prestatie orala, scrisa sau practica – se formuleaza o judecata prin prisma unor criterii. Evaluarea si notarea scolara alcatuiesc o modalitate de codare numerica – insotita de aprecieri calitative – a rezultatelor obtinute de elevi, servindu-se de scara de la 1 la 10.

      Prin evaluare se intelege masurarea si aprecierea cantitativa a efectelor invatarii scolare.

       

      Evaluarea este aplicabila in doua planuri:

      1. cu referire la efectele invatarii – vizeaza relatia profesor-elev: nivelul de pregatire a elevilor si evolutia acestuia in timp, in functie de posibilitatile lor reale de invatare prin raportare a performantelor obtinute de scoala la cele asteptate de societate.

       

      1. cu referire la insusi procesul instructiv-educativ – vizeaza autoestimarea profesorului, factorii de indrumare si control ai invatamantului in vederea asigurarii unei verificari sistematice si integrale a performantelor elevilor, a conceperii si realizarii unui proces instructiv-educativ capabil sa cultive interesul ptr studiu al elevilor.

      ETAPE

      Procesul de evaluarii presupune mai multe etape:

      • definirea obiectivelor procesului de invatamant.
      • crearea situatiilor de invatare care sa permita elevilor achizitionarea comportamentelor preconizate prin obiective.
      • selectarea metodelor si instrumentelor de evaluare necesare.
      • desfasurarea procesului de masurare a cunostintelor achizitionate.
      • evaluarea si interpretarea datelor obtinute.
      • concluzii si aprecieri diagnostice si prognostice

       

      Acţiunea de evaluare didactică include trei operaţii : MASURAREA, APRECIEREA şi DECIZIA.

       

      Măsurarea presupune aplicarea unor tehnici specifice pentru a cunoaşte efectele acţiunii instructiv- educative şi a obţine date în perspectiva unui scop determinat. Exactitatea măsurii este condiţionată de calitatea instrumentelor de măsură folosite şi de modul cum sunt acestea aplicate.

      – presupune o determinare obiectivă prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu implică emiterea unor judecăţi de valoare.

      Aprecierea sau evaluarea propriu-zisă constituie procesul de judecată de valoare a rezultatelor constatate, prin compararea acestora cu scopurile urmărite .

      – presupune şi semnificaţia unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic.

      Decizia – reprezintă operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare,etc. cu valoare de prognoză pedagogică.

      – se realizează în raport cu anumite criterii pedagogice, spre exemplu :

      1. a) potenţialul elevului, valorificat la maximum ;
      2. b) creşterea calitativă a activităţii didactice ;
      3. c) prin anticiparea corect-pozitivă, prin metamorfoza diagnozei în prognoză
      4. d) îndrumarea evaluatului prin termeni manageriali.

       

              FUNCTII ALE EVALUARII

       

      In cadrul sistemului de invatamant evaluarea are urmatoarele functii:

       

      1. Functii de constatare si diagnosticare a performantelor obtinute de elevi, explicate prin factorii si conditiile care au dus la succesul sau insuccesul scolar (factori psihologici, de natura pedagogica, sociala, factori stresanti)

       

      1. Functii de reglare si perfectionare continuaa metodologiei instruirii pe baza informatiilor obtinute din explicarea factorilor si a conditiilor ce au determinat rezultatele la invatatura.Aceasta functie se realizeaza prin feed-back

       

      1. Functia de informare a parintilorelevilor si a societatii cu privire la rezultatele si evolutia pregatirii elevilor in scoala pt integrarea lor socio-profesionala

       

      1. Functia motivationala, de stimulare a interesului pentru invatatura, autocunoastere si autoapreciere corecta, in raport cu obiectivele invatarii scolare

       

      1. Functia de predictie (prognostica) si de decizie privind desfasurarea in viitor a activitatii instructiv-educative in scopul ameliorarii ei pe baza cunoasterii cauzelor ineficientei

       

      1. Functii de selectionare si clasificare a elevilor in raport cu rezultatele scolare obtinute

       

      1. Functia formativ–educativa, de ameliorare a metodelor de invatare folosite de elevi, de stimulare si optimizare a invatarii si de consolidare a competentelor scolare

       

      1. Functia de perfectionare si inovarea intregului sistem scolar

       

      FORME DE EVALUARE 

       

      Dupa modul de integrare a verificarii si evaluarii in procesul de invatamant:

       

      1. Evaluarea initiala– probe initiale de evaluare, orale sau practice sunt elemente pe baza carora se alcatuieste programul de instruire de catre profesor(se stabileste nivelul de pregatire al elevului la inceputul unei perioade sau etape de lucru, la inceputul unei teme mari, capitol, precum si conditiile in care acesta se poate integra in programul de instruire)

       

      1. Evaluarea sumativa, cumulativa sau de bilant,se realizeaza la finele unei etape de instruire, la finele studierii unei teme, al unui capitol si, periodic, la sfarsitul semestrelor, al anului scolar, al ciclului de scolarizare prin conceperea unor subiecte cuprinzatoare care sa acopere intreaga arie tematica abordata.

       

      1. Evaluarea continua (formativa), presupune verificarea permanenta a rezultatelor, pe tot parcursul procesului de instruire, de obicei operandu-se pe secvente mici. Trecerea la secventa urmatoare se realizeaza numai dupa ce se cunoaste modul de desfasurare si eficienta educationala a secventei evaluate, rezultatele obtinute de elevi, prin adoptarea de masuri de ameliorare privind procesul de invatare si performantele unor elevi.

       

      STRATEGII DE EVALUARE

       

      – modalităţile sau tipurile specifice de integrare a operaţiilor de măsurare-apreciere-decizie în activitatea didactică/educativă, integrare realizabilă la diferite intervale de timp scurt, mediu şi lung şi în sensul îndeplinirii unor funcţii pedagogice specifice.

       

      1. Din punct de vedere al situatiilor de evaluare, putem identifica doua strategii :

      –  evaluare realizata în circumstante obisnuite, bazata pe observarea activitatii elevilor;

      –  evaluare   specifica,   realizata   în   conditii   special   create   ce   presupune elaborarea   si  aplicarea  unor  probe,  partenerii  angajati  în  proces  fiind constienti de importanta demersurilor de verificare si apreciere întreprinse;

       

      1. Dupa accentul pus pe proces sau pe sistem:

      –  evaluarea de proces– se refera la performantele elevilor;

      –  evaluarea de sistem – accentul se pune pe sistemul în care se desfasoara procesul de învatamânt

       

      1. Dupa functia dominanta îndeplinita, putem identifica doua strategii:

      – evaluare  diagnostica se  realizeaza  o  diagnoza  descriptiva  ce  consta  în localizarea lacunelor si erorilor în cunostinte si abilitati dar si a “punctelor forte” si o diagnoza  etiologica  care  releva  cauzele  care  au  generat  neajunsurile constatate);

      – evaluare predictiva prin care se urmareste  prognozarea gradului în care elevii vor putea sa raspunda pe viitor unui program de instruire;

       

      1. Dupa  modul în care  se integreaza în desfasurarea procesului didactic, putem identifica trei strategii:

      – evaluare  initiala,  realizata  la  începutul  demersurilor  instructiv-educative, pentru a stabili nivelul la care se situeaza elevii;

      – evaluare formativa, care însotete întregul parcurs didactic, organizând verificari sistematice în rândul tuturor elevilor din toata materia;

      – evaluarea sumativa, care se realizeaza de obicei, la sfâritul unei perioade mai lungi de instruire;

       

      1. Dupa autorul care efectueaza evaluarea, putem identifica trei strategii:

      – evaluare interna, întreprinsa de aceeasi persoana/institutie care este direct implicata  si a condus activitatea de învatare (de exemplu, învatatorul sau profesorul clasei);

      – evaluarea externa, realizata de o alta persoana/institutie, alta decât cea care a asigurat derularea predarii si învatarii;

      – autoevaluare, efectuata de subiectul însusi asupra propriului progres;

       

       

      1.  Nu este mai putin importanta nici departajarea ce se face între:

      – evaluarea preponderent pedagogica, vizând în esenta ceea ce subiectii au asimilat, ceea ce stiu sa faca si ce capacitati si trasaturi si-au format;

      – evaluarea  preponderent  psihologica,  privind  functiile  psihice  implicate  în activitatea   de   învatare.   Evaluarile   psihologice   vizeaza   aptitudinea subiectului de a învata, adica ceea ce poate sa faca;

       

      1. Dupa obiectul evaluarii:

      – evaluarea procesului de învatare (atât a achizitiilor cât  si a procesului în sine);

      – evaluarea performantelor (realizate individual, în grup sau de catre grup);

      – evaluarea a ceea ce s-a învatat în scoala sau a ceea ce s-a învatat în afara scolii;

       

      1. Dupa domeniu:

      – evaluarea în domeniul psihomotor (capacitati, aptitudini, deprinderi);

      –  evaluarea în domeniul socio-afectiv ( atitudini);

      – evaluarea în domeniul cognitiv (cunostinte);

       

      1. Dupa modul în care pot sau nu pot fi cuantificate rezultatele

      – evaluare cantitativa – rezulatele sunt cuanti-ficabile în functie de un punctaj;

      – evaluare calitativa – la care rezultatele nu pot fi masurate prin cuantificare;

       

    • Evaluarea iniţială (predictiva)

      – se efectuează la începutul unui program de instruire.

      – permite să se prevadă şansele de succes ale programului.

      – profesorul poate să verifice punctele forte şi punctele slabe ale elevilor – poate apoi alege modul cel mai adecvat de predare a noului conţinut, dar şi de a gândi modalităţi de instruire diferenţiată.

      – poate fi desfăşurată nu numai la începutul anului, ci şi la mijlocul sau sfârşitul lui, atât înaintea unei teme, cât şi în orice moment al ei

      – utilă pentru refacerea sau remedierea unei stări de fapt, pentru aplicarea unui scurt program de recuperare sau de refacere a noţiunilor fundamentale ce vor fi implicate în susţinerea învăţării următoare, pentru a omogeniza, într-un fel, fondul de cunoştinţe şi abilităţi indispensabile unui nou proces.

      Evaluarea continuă( formativă sau de progres)

      – pe tot parcursul desfăşurării procesului de învăţământ.

      – probe sau teste de diagnoză, formative şi de progres, adecvate, administrate la sfârşitul fiecărei unităţi parcurse - se poate determina dacă fiecare elev a ajuns să-şi însuşească materia corespunzătoare

      – furnizeaza profesorului şi elevului un feed-back despre gradul de stăpânire a materiei şi despre dificultăţile întâmpinate sau cu alte cuvinte, unde se situează rezultatele parţiale faţă de cele finale proiectate – poate duce la reluarea explicaţiei, la modificarea unor elemente ale demersului didactic sau la organizarea unor programe de recuperare

      – funcţie de diagnosticare şi ameliorare a procesului instructiv-educativ (se constituie astfel într-un mijloc de prevenire a situaţiilor de eşec şcolar)

      – nu vizează sancţionarea rezultatelor slabe ale elevilor, ci evidenţierea rezultatelor bune, oricât de mici ar fi progresele înregistrate

      – este o evaluare centrată pe procese, destinată rectificării, reajustării şi adaptării acestora, ameliorării şi optimizării, reglării şi autoreglării învăţării şi predării.

      Evaluarea sumativă ( periodică sau finală)

      – o evaluare de bilanţ al instruirii(la sfârşitul parcurgerii unui ansamblu de sarcini de învăţare ce constituie un tot unitar, corespunzător, de exemplu unei programe, unei părţi mai mari din programă) sau indică rezultatele obţinute la sfârşitul unei perioade de învăţare- semestru, an şcolar, ciclu de studii, stadiu de ucenicie.

      – evidenţiază finalul, efectul terminal rezultat de pe urma învăţării parcurse şi nu cum s-a ajuns la acest produs

      – funcţie de constatare a rezultatelor şi de clasificare a elevilor- nu mai oferă ameliorarea în timp a rezultatelor şcolare ale elevului

      – se desfasoara intr-o perioadă compactă de trei săptămâni la sfârşitul fiecărui semestru – se vor realiza recapitulări, sistemmatizări ale materiei, care vor permite elevului să se concentreze asupra aspectelor esenţiale ale conţinuturilor parcurse, asupra conceptelor-cheie şi a exerciţiilor obligatorii, pregătindu-se astfel pentru probele de evaluare sumativă care urmează recapitulării

      – este utilizată pentru a furniza informaţii de tip bilanţ, în vederea:

      • diagnosticării într-o formă globală, a realizării obiectivelor generale (sau terminale) ale unei programe (sau părţi ale programei), a rezultatelor înregistrate de elevi la sfârşitul unei perioade de învăţare în raport cu aşteptările sau obiectivele fixate iniţial

      • certificării sau recunoaşterii atingerii unui nivel de pregătire, îndeplinirii unei învăţări pănă la sfârşit, dobândirii unor competenţe

      • adoptării unei decizii legate de promovarea/nepromovarea, acceptarea/respingerea, acordarea unei diplome, etc.

      • stabilirii unei diferenţieri sau ierarhizări (clasificări) intre elevi

      • confirmării infirmării eficienţei prestaţiei profesorilor, a unor strategii utilizate, a valorii unor programe, manuale şcolare şi suporturi didactice

      – se încheie cu atribuirea unei note sau a unui calificativ, ori a unui certificat, diplome.

  • METODE DE EVALUARE

    = cale prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi de instrumente adecvate obiectivului de evaluare propus.

    1. Metodele tradiţionale

    • Probele orale

    • Probele scrise

    • Probele practice

    2. Metode complementare

    • observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor

    • referatul

    • investigaţia

    • proiectul

    • portofoliul

    • autoevaluarea.

    Metodele tradiţionale

    Verificarea orala = conversatie(individuala, frontala sau combinata) prin care profesorul urmareste identificarea cantitatii si calitatii instructiei.

    – avantaje – comunicare deplina intre profesor si clasa de elevi

    – feed-back-ul este mult mai rapid

    – favorizeaza dezvoltarea capacitatilor de exprimare ale elevilor

    – dezavantaje – obiectivitatea ascultarii orale poate fi periclitata de interventiile unor variabile: starea de moment a educatorului, gradul diferit de dificultate a intrebarilor puse, starea psihica a evaluatilor etc.

    – nu toti elevii pot fi verificati, ascultarea fiind realizata prin sondaj.

    Verificarea scrisa – apeleaza la anumite suporturi scrise, concretizate in lucrari de control sau teze.

    – elevii isi prezinta achizitiile educatiei fara interventia profesorului

    – posibilitatea verificarii unui numar relativ mare de elevi intr-un interval de timp

    – raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare

    – avantajarea unor elevi timizi sau care se exprima defectuos pe cale orala

    – implica feed-back mai slab, in sensul ca unele erori sau neimpliniri nu pot fi eliminate operativ, prin interventia profesorului

    Probele practice- presupun aplicarea cunostintelor teoretice insusite precum si deprinderilor si priceperilor anterior formate.

    Metode complementare(moderne de evaluare)

    Observarea sistematică a comportamentului elevilor în timpul activităţii didactice furnizează profesorului o serie de informaţii utile, diverse şi complete, greu de obţinut astfel prin intermediul metodelor de evaluare tradiţionale.

    – prof. foloseste: – fişa de evaluare (calitativă)

    – scara de clasificare

    – lista de control/verificare

    Fişa de evaluare – date factuale despre evenimentele cele mai importante pe care profesorul le identifică în comportamentul sau în modul de acţinue al elevilor săi (fapte remarcabile, probleme comportamentale, evidenţierea unor aptitudini deosebite într-un domeniu sau altul)

    – interpretările profesorului asupra celor întâmplate, permiţându-i acestuia să surprindă modelul comportamental al elevilor săi.

    Scara de clasificare – însumează un set de caracteristici (comportamente) ce trebuie supuse evaluării, însoţit de un anumit tip de scară, de obicei scara Likert

    – elevului îi sunt prezentate un număr de enunţuri în raport de care aceasta trebuie să manifeste acordul sau dezacordul, discriminând între 5 trepte :

    – puternic acord

    – acord

    – indecis (neutru)

    – dezacord

    – puternic dezacord

    Lista de control/ verificare- prin intermediul ei doar se constată prezenţa sau absenţa unei caracteristici, comportamente etc. fără a emite o judecată de valoare oricât de simplă.

    – in listele de control se recomandă :

    – completarea informaţiilor asupra comportamentului elevului în timpul activităţilor didactice

    – aplicarea lor numind cazul copiilor cu dificultăţi de învăţare

    Referatul- permite o apreciere nunanţată a învăţării şi identificarea unor elemente de performanţă individuală a elevului, care îşi au originea în motivaţia lui pentru activitatea desfăşurată.

    – două tipuri de referate :

    a. referat de investigaţie ştiinţifică, bazată pe descrierea demersului unei activităţi desfăşurate în clasă şi pe analiza rezultatelor obţinute

    b. referat bibliografic, bazat pe informarea documentară, bibliografică.

    Investigaţia oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoştinţele însuşite în situaţii noi şi variate, pe parcursul unei ore sau a unei succesiuni de ore de curs.

    – presupune definirea unei sarcini de lucru cu instrucţiuni precise, înţelegerea acesteia de către elevi înainte de a trece la rezolvarea propriu-zisă, prin care elevul demonstrează şi exersează totodată, o gamă largă de cunoştinţe şi capacităţi în contexte variate.

    – se poate formula şi sub forma unor teme pentru acasă, dar definitivarea se va face în clasă, prin comentarea concluziilor.

    – presupune parcurgerea cel puţin a următorilor paşi :

    · enunţarea sarcinii de lucru (de către profesor)

    · identificarea modalităţilor prin care se pot obţine datele/informaţiile necesare (de către elev, dar şi cu îndrumarea profesorului)

    · strângerea datelor/informaţiilor (de către elev)

    · stabilirea strategiei de utilizare a datelor/informaţiilor ( de către elev cu îndrumarea profesorului)

    · scrierea unui raport privind rezultatele investigaţiei (de către elev)

    – pune în valoare : • creativitatea şi iniţiativa

    • cooperarea şi participarea la lucru în echipă

    • constanţa şi concentrarea atenţiei

    • perseverenţa

    • flexibilitatea gândirii şi deschiderea către noi idei

    – trebuie adaptată vârstei elevului şi experienţei lor intelectuale

 

AnnaE
#1

Proiectul – metodă complexă de evaluare individuală sau de grup, recomandată pentru evaluarea sumativă.

-subiectul este stabilit de către profesor, dar după ce se obişnuiesc cu acest tip de activitate, elevii însişi vor putea propune subiectele.

– presupune parcurgerea cel puţin a următorilor paşi :

· enunţarea sarcinii de lucru

· repartizarea responsabilităţilor în cadrul grupului

· colectrea datelor, a materialelor

· realizarea produsului

· prezentarea

– evaluează : – capacitatea de a observa şi de a alege metodele de lucru

– capacitatea de a masura şi de a compara produsele (rezultatele)

– capacitatea de a utiliza corespunzător bibliografia

– capacitatea de a manevra informaţia şi de a utiliza cunoştinţe

– capacitatea de a raţiona şi de a utiliza proceduri simple

– capacitatea de a sintetiza şi de a organiza materialul

– capacitatea de a realiza un produs.

– se poate derula într-o perioadă mai mare de timp, pe secvenţe determinate dinainte sau structurate circumstanţial.

– criterii de evaluare: – validitate

– elaborare şi structurare

– creativitate

– calitatea materialului utilizat

– raportare la tema proiectului

– documentare

– lucru în echipă (distribuirea şi asumarea adecvată a sarcinilor)

– calitatea rezultatelor (valorificarea în practică, aplicabilitate)

Portofoliul – o metodă de evaluare complexă, longitudinală, proiectată într-o secvenţă mai lungă de timp, care oferă posibilitatea de a se emite o judecată de valoare, bazată pe un ansamblu de rezultate.

– poate contine:

– lucrări scrise

– teste

– chestionare

– compuneri

– fişe

– proiecte

– informaţii despre activităţile extraşcolare la care elevul a participat

Autoevaluarea presupune:

• prezentarea sarcinii de lucru, a obiectivelor curriculare şi de evaluare pe care trebuie să le atingă elevii

• încurajarea elevilor pentru a-şi pune întrebări legate de modul de rezolvare a unei sarcini de lucru

• încurajarea evaluării în cadrul grupului sau al clasei

• completarea la sfârşitul unei sarcini de lucru importante a unui chestionar

– are efect numai dacă este folosită în mod constant

 

ELABORAREA PROBEI DE EVALUARE.

Testul de evaluare didactica se constituie ca o proba complexa formulata dintr-un ansamblu de itemi, care in urma aplicarii ofera informatii pertinente referitoare la modul de realizare a obiectivelor didactice, la progresul scolar etc.

Denumirea de test docimologic, se atribuie testelor care indeplinesc o functie docimologica, adica de examinare si notare.

Testul docimologic prezinta urmatoarele avantaje:

– are un grad mare de obiectivitate;

– prezinta regurozitate in masurarea didactica si in aprecierea modului de rezolvare a problemelor continute;

– permit obtinerea de rezultate multiple

– se pot construi relativ usor

– dezv capacitatea de autoevaluare la elevi

Testul docimologic are urmatoarele componente:

– obiectivele didactice stabilite in corelatie cu continuturile de invatamant

– continuturile itemilor

– rezolvarile itemilor si modul de acordare a punctajelor

– performanta maxima specifica, care reprezinta nivelul comportamental maxim ce poate fi atins de elev;

– performanta minima admisa

Elementele din care se compune un instrument de evaluare, enunţuri, întrebări simple sau structurate, probleme, exerciţii de orice tip poartă numele de itemi.

Clasificarea itemilor: in funcţie de gradul de obiectivitate oferit de corectare :

– itemi obiectivi

– itemi semiobiectivi

– itemi subiectivi (cu răspuns deschis)

I Itemi obiectivi,caracterizaţi prin :

– asigrarea obiectivităţii în evaluare şi notare

– fidelitate ridicată

– permit un feed-back rapid

– capacitatea de a testa un număr mare de elemente de conţinut

1. Itemi cu alegere duală- alegerea răspunsului corect din două variante posibile, de tipul : adevărat-fals, corect-incorect, da-nu, fapt-opinie, cauză-efect etc.

Avantaje :

– obiectivitate

– eficienţă (pot acoperi un număr mare de obiective şi de conţinuturi într-un timp relativ scurt de testare)

– uşurinţă în notare

Limite :

– nu pot evalua creativitatea şi nici capacitatea de sinteză

– pot fi rezolvaţi relativ uşor prin ,,ghicirea,, răspunsului (şansa de 50%)

– utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învăţării

2. Itemi cu alegere multiplă- acest item este format dintr-un enunţ (premisă) urmat de un număr de opţiuni din care elevul trebuie să aleagă soluţia corectă .

Avantaje :

– obiectivitate şi fidelitate mare

– eficienţă

– uşurinţă de notare

– posibilitate redusă de ,,ghicire,, a răspunsului

Limite :

– nu pot evalua creativitatea şi capacitatea de sinteză

3. Itemii de asociere-acest item, presupune stabilirea unor corespondenţe, asocieri între elementele distribuite pe două coloane : pe una, premisele, iar pe cealaltă soluţiile.

Avantaje :

– obiectivitate şi fidelitate mare

– eficienţă

– uşurinţă în notare

Limite :

– nu pot măsura rezultate ale învăţării situate la niveluri cognitive superioare precum analiza şi sinteza

– utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învăţării

În realizarea itemilor de asociere tip pereche, pentru a evita ghicirea soluţiilor prin eliminare, numărul acestora trebuie să fie mai mare decât al premiselor.

II. Itemii semiobiectivi, caracterizaţi prin:

– pot testa o gamă largă de capacităţi intelectuale

– plasează elevul într-o situaţie cognitivă cu un grad de complexitate ridicat

– permit utilizarea unor materiale auxiliare

1. Itemii cu răspuns scurt/de completare- acest tip de item solicită elevul să formuleze un răspuns scurt , să completeze o afirmaţie în aşa fel încât aceasta să dobândească sens şi valoare de adevăr.

Avantaje:

– validitate şi aplicativitate mare

– evaluează atât capacităţile cognitive inferioare, precum cunoaşterea şi înţelegerea, cât şi medii, precum aplicarea

– pot acoperi o arie amplă de conţinuturi cu ajutorul unui număr relativ de itemi

Limite:

– elaborarea răspunsului nu solicită dezvoltarea unor capacităţi cognitive complexe precum analiza, sinteza şi rezolvarea de probleme

În realizarea itemilor cu răspuns scurt, răspunsurile solicitate trebuie să fie relevante pentru evaluarea unei abilităţi.

 

2. Itemii de completare- sunt de fapt o variantă mai ,, pretenţioasă,, a itemilor cu răspuns scurt. Ei solicită producerea unui răspuns al cărui rol este să întregească un enunţ lacunar sau incomplet.

Avantaje:

– validitate şi aplicabilitate mare, evaluează atât capacităţile cognitive inferioare (cunoaştere şi înţelegerea) cât şi medii precum aplicarea

– pot acoperi o arie amplă de conţinuturi

Limite:
– elaborarea răspunsului nu solicită dezvoltarea unor capacităţi cognitive complexe precum analiza, sinteza, rezolvarea de probleme.

În realizarea itemilor de completare, formulările prea ample ale cerinţelor sunt de evitat.

3. Întrebări structurate – sunt itemi care conţin mai multe sarcini de lucru şi care fac trecerea de la itemii obiectivi la itemii subiectivi.

Este vorba de un anumit număr de aplicaţii având ca punct de plecare acelaşi material-suport (un text, o hartă, o ilustraţie).

Avantaje:

– permit utilizarea unor materiale suport stimilative

– oferă posibilitatea testării unei game largi de abilităţi

– se pot realiza cerinţe variate ca şi grad de dificultate

Limite:

– este dificil de apreciat gradul de dificultate al cerinţelor

– schema de notare este mai dificil de realizat, deoarece ea trebuie să aibă în vedere o varietate de modalităţi de exprimare a soluţiilor

În realizarea întrebărilor structurate, materialul-suport trebuie să fie adecvat nivelului de înţelegere al elevului .

III. Itemii subiectivi -caracteristici generale:

– permit evaluarea unor rezultate complexe ale învăţării, abilităţi de tip analiză, argumentare, sinteză

– corectarea şi notarea nu prezintă un grad mare de obiectivitate

– sunt proiectaţi şi utilizaţi pentru obiective şi situaţii de evaluare în care interesează în mod deosebit demersul subiectului în producerea unui răspuns, nu întotdeauna unul singur posibil şi corect.

1. Eseul structurateste o compunere ce tratează o anumită temă, indicată în cerinţă. Tema la rândul ei presupune un număr variabil de cerinţe, ce vor fi dezvoltate în cuprinsul eseului. Ordinea integrării cerinţelor nu este obligatorie, eseul structural vizând atât cunoştinţele punctuale ale elevului, cât şi creativitatea şi originalitatea.

Avantaje:

– proiectarea necesită un timp relativ redus

– nu necesită auxiliare

Limite:

– acoperă o arie mică de conţinuturi, deşi timpul necesar pentru elaborarea răspunsului este în general mare

– schema de notare este greu de realizat

Schema de notare trebuie realizată în relaţie cu instrucţiunile privind rezolvarea.

2. Eseul libereste o compunere în care se indică tema ce va fi tratată, elevul fiind cel ce decide asupra parcursului, aşadar asupra aspectelor pe care este necesar să insiste, precum şi asupra ordinii în care acestea vor fi integrate în cuprinsul textului.

Avantaje:

– proiectarea necesită un timp redus

– nu necesită materiale auxuiliare

Limite:

– acoperă o arie mică de conţinuturi

– necesită mult timp pentru evaluare

– fidelitatea este scăzută

Utilizarea lui încurajează activităţile creatoare şi critice, precum argumentarea unor opinii, analiza situaţiilor complexe. În realizarea eseului liber, alegerea temei trebuie realizată în funcţie de obiectivul de evaluare şi în paralel cu schema de notare.

3. Rezolvarea de problemeacest tip de item se referă la o situaţie-problemă, sarcină de lucru în care elevul se confruntă, în general, cu un caz pentru care nu există o soluţie învăţată anterior, o unică soluţie. Scopul este de a pune elevul să-şi folosească cunoştinţele şi deprinderile însuşite la obiectul respectiv, dar nu numai, pentru a formula o posibilă soluţie a problemei.

Avantaje:

– poate fi utilizată în cadrul oricărei discipline

– permite folosirea de materiale-suport

– oferă posibilitatea testării unei game largi de abilităţi

– stimulează gândirea critică

Limite:

– schema de notare este mai dificil de realizat, deoarece există o varietate de modalităţi de exprimare a soluţiilor

– necesită mult timp pentru evaluare

În realizarea rezolvărilor de probleme , situaţia-problemă trebuie să fie în concordanţă cu vârsta şi nivelul de pregătire al elevului, iar formularea cerinţelor să fie adecvată obiectivului de evaluare.