Moara cu noroc de Ioan Slavici – comentariu literar
Nuvela “Moara cu noroc” este o opera epica in proza cu un singur fir narativ, urmarind un conflict interior si unul exterior, care ii confera operei un caracter psihologic. Personajele sunt putine, conturate succint, contribuind la profilarea protagonistului. Nuvela prezinta o intriga riguros construita cu fapte verosimile, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului decat pe actiune, avand o tendinta spre obiectivarea peerspectivei narative si detasarea naratorului fata de actiune, prin povestirea la persoana a III-a. Naratorul este omniscient si obiectiv.
Expozitiunea :
Incipitul nuvelei il constituie sfatul ce se va dovedi, rostiti de batrana soacra a lui Ghita, atunci cand afla intentia ginerelui de a lua in arenda hanul “Moara cu noroc”. De Sfantul Gheorghe, Ghita ia in arenda pentru trei ani, hanul “Moara cu noroc”, unde se muta impreuna cu sotia sa, soacra si cei doi copii.
Intriga incepe odata cu aparitia la han a lui Lica Samadaul, un simbol al raului despre care Ghita aflase ca desi tot porcar si el, este un om cu stare, capabil sa plateasca grasunii pierduti ori pe cei furati. De frica lui LIca tremura toata lumea, deoarece era un om aspru, care stia toate infundaturile, cunoastea pe toti oamenii buni dar mai ales pe cei rai.
Desfasurarea actiunii:
Conflictul psihologic se amplifica treptat, pe masura ce Ghita se implica in afacerile necurate ale lui Lica, speriat de atitudinea Samadaului, Ghita isi cumpara doua pistoale, isi ia inca o sluga, pe Marti si doi catei, pe care ii pune in lant ca sa se inraiasca. Tot zbuciumul launtric al lui Ghita este atent analizat de naratorul omniscient, prin stilul indirect, liber, precum si prin monolog interior, dezvaluind gandurile negre si chinurile sufletesti ale carciumarului.
Venit la han pentru a doua oara, Lica mangaie cainii, care se gudura ascultatori, spre disperarea lui Ghita, care-si da seama ca este total lipsit de aparare.
Mijloacele de analiza psihologica pe care naratorul le foloseste cu maiestrie, sunt dialogul prin introspectia constiintei si a sufletului realizate prin stilul indirect liber, evidentiind framantarea si nelinistea sufleteasca din ce in ce mai greu de suportat, a lui Ghita. Dezumanizarea lui Ghita se produce incet dar sigur; cateva intamplari fiind decizive
in prabusirea etica si sociala a personajului.
Jefuirea arendasului, care avusese loc intr-o noapte cand Lica ramasese la han, apoi uciderea doamnei imbracate in doliu si a copilului, precum si faptul ca arendasul recunoscuse pe Lica, intre hotii mascati iar femeia avusese mainile legate cu biciul Samadaului, il determina pe jandarmi sa-l banuiasca de comiterea acestei nelegiuri.
Punctul culminant :
Consolandu-se ca un las, “asa mi-a fost randu;”, Ghita accepta sa plece si se gandeste ca se va intoarce pe inserat cu Pintea si-l vor prinde pe Samadau cu banii insemnati asupra lui, reusind astfel sa-l duca la spanzuratoare. Ana dezamagita de comportamentul sotului ei, se arunca in bratele lui Lica, dupa ce il roaga sa o ia cu el, intrucat ii era rusine sa mai dea ochii cu Ghita, dar acesta o respinge cu indiferenta.
Deznodamantul :
Pintea este puternic impresionat de faptul ca Ghita isi sacrificase nevasta, pentru a-l prinde pe Lica. Carciumarul se intoarce la han cu gandul sa-si incheie socotelile cu nevasta-sa pe care o injunghie, considerand ca numai astfel ii scapa sufletul de pacatul tradarii.
Răuț isi descarca pistolul in ceaqfa lui Ghita, care moare fara sa mai poata afla cine l-a impuscat. Samadaul da ordine tovarasilor sai sa gaseasca banii carciumarului, apoi sa dea foc hanului.
Lica incearca sa fuga, trecand raul inot, dar acesta se umflase de la ploaie. Sleit de puteri, el vrea sa se tarasca pana la Moara cu noroc, unde ar fi trebuit sa fie calul lui Ghita, sa-l ia si sa-si piarda urma. Pintea il gaseste cu capul rezemat de tulpina stejarului si ca sa nu afle nimeni, ii impinge corpul in valurile raului.
Finalul nuvelei este reprezentat de cuvintele batranei care se intorsese si statea cu baietii pe o piatra plangandu-si cu lacrimi amare soarta. “Se vede ca au lasat ferestrele deschise. Simteam eu ca nu are sa iasa bine”.