Pe langa plopii fara sot de Mihai Eminescu
Elegia “Pe langa plopii fara sot” de Mihai Eminescu, creata in perioada maturitatii, a aparut in revista “Familia: a lui Iosif Vulcan in 1883 si face parte din tema iubirii si a naturii.
Tema o constituie aspiratia poetului spre iubirea ideala, sentiment ce nu se poate implini, iar ideea poetica accentueaza dezamagirea si nefericirea eului liric pentru neputinta intregirii cuplului,
Semnificatia titlului :
– in latura eminesciana, sentimentului de iubire ideala spre care aspira omul superior se manifesta totdeauna in relatie armonioasa cu natura.
– plopii sunt preietenosi ai eului liric dar faptul ca ei sunt “fara sot” sugereaza imposibilitatea desavarsirii cuplului erotic
– poezia reflecta lirismul subiectiv, relevat prin marci lexico-gramaticale de persoana I singular si este alcatuit din doua secvente de lirici organizate gradat, prima ilustrand emotia iubirii intr-o gradatie ascendenta iar ultima este descendenta
– aceasta creatie lirica se fundamenteaza pe lirica trecut-prezent, pe opozitia dintre iubirea mistuitoare si dezamagirea esecului erotic
Prima secventa lirica este construita prin gradatie ascendenta, figura de stil, ce consta intr-o insiruire ascendenta a ideilor erotice, pe care eul liric le exprima in mod direct si care se constituie totodata intr-un emotionant ritual al iubirii, ilustrat intr-un ton elegant
Se remarca schimbarea modurilor verbale, de la indicativ si conjuctiv
(“am trecut”, “nu m-ai inteles”, “sa-mi fi dat”, “sa ne iubim”, “sa fi fost”)
Punctul culminantal gradatiei ascendente il constituie profunda idee filosofica referitoare la valenta spirituala a eului liric de a iubi si de a suferi.
A doua secventa lirica, reprezentata de ultimile 3 strofe, reflecta gradatia descendenta a sentimentului de dragoste, trecutul fiind pus in antiteza cu prezentul.
Verbele la indicativ-prezent exprima renuntarea dezamagitoare a eului liric la demersul erotic.
Timpul prezent ilustreaza dezamagirea eului liric provocata de superficialitatea afectiva a femeii : “trec”, “semeni”, “te privesc”.
Epitetele “ochi pagani”, “rece ochi”, “chip adorat”, “farmec sfant”, au forta afectiva, ele sugerand senzatiile si emotiile eului liric.
Metaforele semnifica atitudinea dezolata a eului liric, provocata de neputinta desavarsirii spirituale prin erotism : “fara sot”, imposibilitatea implinirii cuplului erotic :”te iubeam cu ochi pagani si plini de suferinti”, arata capacitatea geniului de a iubi idolatric, la modul sublim :”un rece ochi de mort” arata detasarea definitiva si distanta a geniului dezamagit de superficialitatea afectiva a femeii.
Prozodia : Strofele sunt catrene, masura 6-8 silabe, iar rima incrucisata, uneori asonanta “sot/toti”
Pe lângă plopii fără soţ…
Pe lângă plopii fără soţ
Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi –
Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea –
Tu nu m-ai înţeles.
De câte ori am aşteptat
O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.
Dându-mi din ochiul tău senin
O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trăit în veci de veci
Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
Înmărmureai măreţ,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.
Căci te iubeam cu ochi păgâni
Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.
Azi nici măcar îmi pare rău
Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţe capul tău
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.
1883, 28 August / 9 Septembrie