Maitreyi de Mircea Eliade
Romanul Maitreyi apare in perioada interbelica in anul 1933si ilustreaza epicul pur, avand drept model creatia lui Andre Gide.
Tema este iubirea, o cale de cunoastere a tainelor universului, dar si o sursa inepuizabila de suferinta.
Geneza romanului se fundamenteazape experienta traita de autor de-a lungul calatoriei sale in India, in anul 1928, unde a obtinut o bursa pentru a studia filosofia orientala cu celebrul profesor Dasgupa. Acolo se stabileste in casa acestuia, ocazie cu care o cunoaste pe fiica acestuia Maitreyi. Intamplarile din acea perioada sunt consemnate intr-un jurnal, ale carui insemnari stau la baza creatiei romanesti.
Opera literara Maitreyi este un roman modern, subiectiv cu caracter de confesiune, incadrandu-se prozei eliadesti,a autenticitatii, a experientei traite, de factura gidiana.
Perspectiva narativa este subiectiva si apartine personajului-narator, Allan o ipostaza textuala a autorului, care expune o experienta capitala a vietii sale, anume iubirea patimasa pentru o indianca.
Titlul romanului este reprezentat de un substantiv propriu, care enunta numele eroinei centrale, aceea care produce o schimbare radicala in destinului lui Allan, personajul-narator.
Secventele narative sunt prezentate prin inaltuire.
Reperele temporare respecta principiul cronologiei si prezinta doua coordonate: prezentul intocmirii scrierii raportat la consemnarile trecute din jurnal si la amintirile, pe care acestea le declanseaza, sondand memoria esentiala a naratorului-personaj.
Spatiul actiunii este unul exotic, cu fundament real, fermecator pentru europenii care ii descopera cu uimire si incantare, dublat de coordonata celui imaginar, al framantarilor cauzate de amintiri.
Incipitul romanului se afla sub semnul incertitudinii :”Am sovait atat in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisacand am intalnit-o pe Maitreyi. In insemnarile mele din acel an n-am gasit nimic”
Naratiunea se constituie intr-un jurnal intim, fiind scrisa la persoana intai, ceea ce confera textului caracter de autenticitate. Tanarul european Allan, relateaza experienta indiana, care i-a marcat destinul, punand in lumina trista sa poveste de iubire cu o indianca, dar povestind in acelasi timp, fragmente din specificul culturii asiatice.
Deruland firul amintirii de la inceputurile sale,naratorul noteaza primelereferiri portretistice ale celei care i-a schimbat sensul vietii; acestea fiind vagi, chiar contradictorii, dominate de multiple ezitari:“Mi se parea urata-cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici,de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt”.
Experienta indiana, care dureaza trei ani,este determinata de venirea in aceasta tara exotica in interes de serviciu, ca inginer, ocazie cu care il cunoaste pe Narendra Sen, tatal fetei, care avea aceeasi meserie ca si el. Tatal lui Maitreyi este un om respectat in Calcutta, prietenos, fapt care determina crearea unei legaturi sufletesti intre cei doi.
Prima oara, tanarul priveste cu dezinteres existenta bastinasilor, pana cand, dupa o vreme, este rugat de catre un prieten gazetar sa il ajute sa se informeze in vederea scrierii unei carti despre noua lume, pe care ambii o priveau din exterior. Allan patrunde astfel in familia Sen, Narendra, fiind “un brahman veritabil:, care se arata incantat sa-i prezinte cateva amanunte despre existenta lor.
Reintalnirea cu Maitrey reprezinta un prilej ajustare a primei impresii, senzatia de respingere generata de noutatea infatisarii ei fiind astfel transformata in simpatia care genereaza dorinta de a cunoaste :“Maitrey mi s-a parut atunci mult mai frumoasa…si buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea rosii creau parca o viata si mai putin umana in acest trup…care traia, s-ar fi spus, prin miracol, nu prin biologie”
Ulterior pentru ca Allan se imbolnaveste de malarie, este invitat sa locuiasca temporar in casa lui Sen. Aceasta noua provocare incita spiritul aventuros al tanarului, existenta indiana incepuse sa-l atraga, sperand sa descopere “viata noua, pe care niciun alb nu o cunoscuse de-a dreptul din izvor, o viata ….pe care Maitreyiei o facea tainica si mai fascinanta decat o legenda”
Odata cu mutarea in cartierul Bhowanipore, Allan descopera cu stupoare pe de o parte personalitatea complexa a fetei, pe de alta parte diferentele majore de cultura si civilizatie dintre ei. Relatia dintre ei evolueaza treptat revelandu-si farmecul, de la o frumoasa descoperire reciproca spre o prietenie adevarata, culminand cu iubirea pasionala. La inceput gandurile lui Allan sunt dominate de orgoliul superioritatii : “Prima discutie cu Maitreyi. De remarcat primitivismul gandirii ei. Un copil care a citit prea mult”. Cu timpul imaginea despre aceasta se completeaza cu noi informatii esentiale, care vadesc orgoliul, demnitatea, dar si sensibilitatea fetei. Domnul Sen ii povesteste doua intamplari semnificative in ceea ce o priveste : intr-o zi, cand consulul legatiei italiene a voit sa o ajute sa traverseze curtea interioara, luand-o de brat, fata a fugit plangand acasa, iar cand un “dandy” a incercat sa-i atinga mana, i-a spus categoric la ureche:“Am sa te bat cu papucul peste gura!”
Deasemenea Allan afla ca Maitreyi scrie poeme filosofice si ca tine foarte mult la mentorul sau, anume inteleptul Tagore.
Cei doi gasesc o modalitate de a petrece timpul liber impreuna, fata dandu-i lectii de bengaleza, iar Allan straduindu-se sa o invete franceza. fascinatia, pe care aceasta o exercita asupra orgoliosului european, este identificata simplelor “delicii intelectuale”, acestea sunt completate cu o profunda admiratie, atunci cand Allan este invitat sa vada camera pe care Maitreyi o imparte cu sora ei mai mica, pe nume Chabu. O camera simpla, in care fata dormea pe jos ii trezeste naratorului admiratia :”Eram emotionat, parca m-as fi aflat dintr-o data in fata unei sfinte. Am adorat-o aproape, in acea clipa”
familia Sen ii arata tanarului european familiaritate si afectiune, desi apartin unor lumi foarte diferite, ceea ce il determina sa se simta agreat intr-un mediu, care, initial, i se parea neprimitor. In aceste conditii se dezvolta relatia lui cu Maitreyi, ajungand sa se intrebe “O iubesc”. sentimentul erotic se infiripa treptat, desi Allan, incearca din rasputeri sa il nege :”Ma tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit. ma amuz numai”. Contradictia dintre insemnari deriva din atitudinea sa orgolioasa, nedorind sa accepte ca fata “il tulbura”, in mod misterios, cucerindu-l definitiv.
Cu timpul atitudinea lui se modifica substantial, trecand de la simple atingeri pana la dorinta puternica de contopire, Allan intreband-o cu naivitate :”de ce nu suntem noi casatoriti? De ce nu e ingaduita unirea noastra?”
Tanarul inlocuieste treptat gandurile orgolioase cu sentimente puternice fata de Maitreyi. Ritualul specific indian al atingerii picioarelor in semn de afectiune ii confera o satisfactie unica, nebanuita pana atunci, care il determina sa ii marturiseasca faptul ca o iubeste :”experienta noastra nu-si are radacini sexuale, ci e dragoste, desi manifestata in sinceritati carnale”. Ca raspuns la declaratiile sale, fata ii daruieste o coronita de iasomie, simbol al logodnei :”fecioara care daruieste o asemenea coronita unui tanar e considerata pe veci a lui”. Renunta, de asemenea, la iubirea platonica pentru Tagore, oferindu-i lui Allan cutiuta cu suvita de par de la mentorul ei”
Ca semn al legaturii sufletesti proiectata in eternitate, maitreyi ii daruieste inelul de logodna, care figureaza doi serpi incolaciti, reprezentand virilitatea si feminitatea, si oficiaza ceremonialul logodnei indiene, un legamant raportat la zeitatea pamantului-mama, care sa consfinteasca si sa purifice sentimentul unic pe care il impartasesc:” Ma leg de tine pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia asa ii voi astepta eu venirea si cum iti sunt razele, asa va fi trupul lui mie”.
Povestea de iubire atinge apogeul momentelor unice de intensitate maxima, se prabuseste in suferinta cumplita, atunci cand Chabu marturiseste mamei faptul ca cei doi tineri au o relatie pe ascuns. Allan este alungat, neputandu-si gasi linistea si nici intelege motivul incompatibilitatii dintre cele doua lumi. El cauta consolari iluzorii alaturi de alte femei, dar nu-si poate recapata linistea sufleteasca. Vestile rele legate de Maitreyi, il macina sufleteste tulburandu-i iremediabil destinul.
Singura solutie de moment pentru a se regasi este, pentru el, parasirea Indiei pentru totdeauna. Rana sufleteasca se transforma cu timpul in amintirea nostalgica a tristei povesti de iubire, dominata de sentimentul vinovatiei pentru destinul nefericit al fetei, dar si de sentimentele unice generate de clipele petrecute impreuna.
Finalul romanului se afla in concordanta cu incipitul pastrand caracterul confesiv, printr-o fraza cu incarcatura nostalgica:”As vrea sa vad ochii Maitreyiei”.