Muntele Capra
Sus la hotar intre muntii Lespezilor si Platinul e muntele Capra. Numele lui are o poveste in care se spune ca o baba ca toate babele isi pastea turma de oi si capre. Baba aceasta era far’ de pereche de harnica si de aceea oile si caprele ei erau grase si frumoase si ceilalti ciobani o pizmuiau. Cam la inceputul lunii februarie cand iarna se mai imbunase si vremea era frumoasa, baba se gandi sa-si suie turma la munte. Cum s-a gandit asa a facut, pentru ca se saturase sa stea pe loc din cauza iernii capricioase.
Se intalni pe drum cu ciobanii care radeau de ea si-i spuneau ca primavara mai are de asteptat. Dar baba nu-i lua in seama si se gandi ca omul, “care nu s-a dat cu capul de grinda de sus ca sa vada pragul de jos” ca n-o fi chiar asa cum spuneau ciobanii, si-si continua drumul cantand.
“Pe Faurar
L-oi pune pe carbujar,
Si pe Martisor
L-oi trece binisor
Tara-ra-ra-ra-ra
Pan’ vine primavara”
Bine a fost si cald pana se dadu soarele la culcare si gerul cobori usor-usor impresurand oile si caprele care se strangeau in jurul babei. Ea incepu sa amorteasca, sa-i clantane dintii si peste noapte ingheta de frig si muri. Ningea si zapada cadea cu nemiluita.
Tarziu pe la jumatatea lui Martisor zapada se topi si baba inghetata cum era s-a prefacut intr-o stanca care a ramas pana-n ziua de azi.
Ciobanii care-si pasc oile pe aici o recunosc usor dupa caprele culcate imprejurul ei prefacute o data cu ea in pietre.
De la aceasta intamplare a ramas numele muntelui “CAPRA”.