AnnaE
#0

Prefata lucrarii : Aceasta lucrare este conceputa pentru a veni in ajutorul viitoarelor mamici dar si a cadrelor didactice in devenire, pentru a le ajuta sa inteleaga importanta comunicarii inca din viata intra-uterina a copilului.

Comunicarea in primul an de viata

Comunicarea afectiva dar si verbala constituie unul din aspectele fundamentale ale adaptării copilului cu mediul inconjurator dar si cu persoanele cu care intra in contact de la primele zile de viata.

Comunicarea se realizează prin vorbire (limbaj) şi prin reacţii nonvebale în care se includ gestica, mimica, ţinuta-poziţie a capului, postura şi paralimbajul.

Debutul de comunicare aduce după sine o adevărată explozie de reacţii nonverbale, ceea ce va lărgi comunicarea copilului sugar cu cei din jur, dar mai ales cu mama.

Inca din prima si a doua luna de viata intre mama si bebelus exista deja un limbaj comun stabilit inca din perioada celor 9 luni de sarcina. Principalul canal de comunicare intre cei doi sunt vocea mamei, mirosul iar mai tarziu in a treia luna bebelusul poate distinge clar chipul mamei.

Limbajul in primele 3 luni de viata se construieste prin planset, scancet, sunetele pe care le scoate cand respira, anumite sunete atunci cand este alaptat, toate acestea avand interpretari diferite, carora mama le da o explicatie in functie de starea copilului din acel moment.

In aceste prime trei luni mama este prezenta zi de zi in viata copilului si deci este foarte important sa fie auzita de el, sa se faca auzita de el, sa-l incurajeze sa gangureasca. Aceasta se face uitandu-se in ochii lui pentru ca acesta sa poata vedea miscarea buzelor.

In aceasta perioada apare zambetul la vederea mamei si a celor din jur, recunoscandu-i dupa voce si daca i se pare familiara, apar si micile tipete de bucurie impreuna cu zambetele.

In luna a 4-a copilul utilizeaza atingerea ca forma de comunicare intima afectiva, chiar daca aceasta se realizeaza inca din primele zile de viata el abia acum constientizeaza atingerea ca o forma de apropiere de mama, de sprijin si afectiune pentru ea.

Gânguritul nu se desfăşoară independent de stimulările primite din mediul ambiant.La auzul cuvintelor pe care adulţii le adresează sugarilor aceştia îşi întrerup pentru un moment activitatea vocalică iar ulterior o reîncep cu intonaţii şi sunete mai variate. Cele mai active stimulente pentru menţinerea gânguritului sunt cuvintele pline de măngâiere ale persoanelor apropiate din anturaj. Un rol important îl are în această privinţă imitarea de către părinţi a sunetelor pe care le emite copilul, pe lângă emiterea altor sunete a căror semnificaţie nu poate fi cunoscută de către copil.Totuşi

La 4-5 luni la bebelus apar sunete de tip vocala precum “ahh” sau “ooohh”. La acest moment mama incepe sa desluseasca tainele unei conversatii la care initiatorul este copilului si nu ea, ca pana acum.

În jurul acestei varste începe procesul de lalaţiune ca fază superioară a gânguritului. Lalaţiunea este o expresie articulată şi constă dintr-o intensă emisie de repetiţii de silabe (reacţie circulară). Spre sfârşitul lunii a 10-a, atenţia copilului este evident îndreptată spre cuvinte care devin elementele cele mai importante ale adaptării. Lalalizarea sau perioada silabisirii se caracterizează prin exersarea timp din ce în ce mai îndelungat, uneori zile în şir, a unor serii de silabe (bababa….). Se pot distinge cu claritate vocalele consoanele care reprezintă un mod de articulaţie mai simplu

S-au urmărit modurile de apariţie a sunetelor care au aratat că primele consoane care apar în faza de silabisire sunt labialele m, p şi b, facilitate prin exersarea mişcărilor de supt. De altfel ordinea de apariţie a sunetelor în vorbirea copiilor reflectă scara dificultăţilor pe care le întâmpină pronunţarea lor. În această etapă copiii se folosesc de toate resursele de care dispun, ca ţipetele, scâncetele, sunetele şi gesturile spre a atrage atenţia asupra lor.

Mama de aici incolo trebuie sa aiba un limbaj clar, domol, afectuos, pentru ca bebelusul folosind sunetele amintite poate atrage atentia mamei, repetandu-le frecvent cand cere ceva. Apare si gestica, in care il putem vedea ca intinde mainile, apuca obiecte, le studiaza si le cauta atunci cand nu le vede prin preajma lui, scotand sunetele specifice cerintei. De retinut ca sunetele scoase la o cerinta de-a lui, sunt intotdeauna aceleasi iar mama trebuie sa le dea interpretarea corecta pentru a stabili o comunicare verbala ascendenta.

La 6- 7 luni.

Daca pana acum am auzit vocale, la jumatatea primului an de viata incep sa apar si consoanele, apare ganguritul in adevaratul sens al cuvantului si combinarea mai multor silabe intre ele. De aici incolo limbajul copilului incepe sa prinda contur din ce in ce mai mult.

Este o perioada importanta a dezvoltarii limbajului la care mama poate contribui vorbindu-i mereu clar, incet si cu acuratete, aratandu-i obiecte in timp ce le pronunti numele, folosind propozitii simple si pe intelesul lui, citindu-i cat mai multe povesti.

Imitaţia constituie un factor esenţial în stabilirea relaţiilor de comunicare cu adulţii. Primele imitări întâmplătoare ale unor sunete apar după vărsta de şase luni, a silabelor interative după nouă luni şi a cuvintelor în jurul vârstei de un an. Încă din secolul trecut Taine(1876) a arătat că prin imitaţie copiii reuşesc să reproducă numai sunetele pe care le-au exersat în jocurile vocalice spontane. Dintre silabele pe care le emit copiii vor deveni mai stabile acelea care sunt încurajate de părinţi. În cadrul acestor emisii se pot distinge silabele ma-ma sau ta-ta, deşi la această vărstă copilul încă nu se poate intui semnificaţia.
De retinut ca la aceasta varsta mama nu trebuie sa mai aiba un monolog ci sa incerce sa-l asculte pe bebelus, sa-i dea ocazia sa raspunda prin sunetele specifice acestui stadiu.

La 8-9 luni

La aceasta varsta copilul se poate juca “bau” vazand mama ca-si acopera fata cu mainile si aparand zambitoare la descoperirea ei. De la acest stadium il putem auzi vorbind singur, intelege semnificatia lui “nu” chiar daca nu este prea incantat sa-l auda.

Raspunde la cerinte “da manuta la mine” sau “da-mi si mie masinuta ta”. Foarte importanta in comunicarea verbala dar si afectiva este ca mama sa-i cante des copilului, sa asculte muzica impreuna, sa danseze impreuna.

La 10-11 luni

La acest stadiu deja copilul incepe sa lege cuvintele, apare “mama”, “tata”, asociaza apa cu biberonul sau cana de apa, lingurita si castronelul cu macarea.
De aici incolo mama are un rol extrem de important. Nu trebuie sa repete sunetele lui stalcite ci trebuie sa pronunte correct cuvintele pe care le aude, sau sa faca legatura cu cerinta vizuala a copilului. De exemplu intinde manuta dupa cana de apa, trebuie sa auda clar : “Bem apa ?” Fara sa foloseasca “apita” sau “canita”, el trebuie sa stie exact cum se pronunta cuvintele, oricat de dragastosi ar fi cand le pronunta stalcit.

In aceasta perioada si pana la aniversarea de un an sunt cateva repere importante pe care mama si bebelusul le au de indeplinit pentru ca legatura cu mediul inconjurator si viata lor comuna sa aiba o finalitate pozitiva.

Vorbirea constanta cu cel mic este cel mai important instrument prin care ajutam copilul sa isi dezvolte comunicarea la aceasta varsta.

Este un moment propice pentru a-l invata principalele reguli ale unei conversatii, chiar daca nu va fi capabil sa le respecte intocmai. Este recomandat ca mama sa inceapa sa vorbesca cu el si apoi sa il incurajeze sa raspunda. Cand raspunde el, mama este cea care trebuie sa taca, iar cand vorbesti ea, bebelusul este cel care trebuie sa invete sa isi “astepte randul”.

Nu il intrerupe atunci cand incearca sa comunice cu tine si gangureste, da din picioruse sau iti zambeste. Asteapta sa se mai potoleasca si raspunde-i atunci. Numai asa il inveti inca de mic sa isi astepte randul, dar ii dai de inteles si ca asculti si respecti ce are de “spus”.

Cand mama vorbeste cu bebelusul nu trebuie sa mai aiba si alte preocupari.
Cititul cate unei povesti trebuie sa devina un obicei la culcare stabilit inca de la 4-5 luni, in felul acesta se dezvolta comunicarea prin limbaj si recunoasterea mai multor cuvinte si chiar daca el nu le poate pronunta si le inmagazineaza in memorie.

In primele luni de viata motricitatea este unul din lucrurile cele mai evidente la copil. Prin ea, el isi poate exprima emotiile, afectele, placerea, neplacerea, va emite semnale pentru anturajul sau si va putea sa interactioneze cu el. Dezvoltarea musculara, capacitatile posturale si motrice vor creste si bebelusul va putea face descoperiri importante, de a manipula obiecte sau a se deplasa, de a apuca lucruri etc…

Comunicarea verbală se încarcă afectiv, ceea ce conturează numeroase conduite noi. Dintre acestea enumerăm simpatia şi antipatia, gelozia, timiditatea, simularea şi imitaţia la cerere, dar şi cearta (duşumelei în locul în care copilul a căzut).
Toate cele descrise mai sus denotă o evidentă dezvoltare a sociabilităţii care este într-un grad mai evident faţă de adulţi şi faţă de copiii mai mari, în schimb faţă de copiii mai mici şi de aceeaşi vârstă, sociabilitatea este săracă. (Adeseori contactul cu copiii de aceeaşi vârstă conţine elemente de gelozie şi uşoară agresivitate – răpirea unei jucării)

Bibliografie
• Atkinson, R., L., (coordonator), (2002), Introducere în psihologie, Editura Tehnică, Bucureşti
• Birch, A., (2000), Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti
• Boţiu, V., Mihailiuc, H., (1993), Copilul şi lumea sa, Editura de Vest, Timişoara
• Piaget, J., Inhelder, B., (1968), Psihologia copilului, E.D.P., Bucureşti
• Radu, I., (coordonator), (1983), Psihologia educaţiei şi dezvoltării, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti
• Şchiopu, U., Verza, E., (1995), Psihologia vârstelor, ciclurile vieţii, E.D.P., R.A., Bucureşti
• Vincent, R., (1972), Cunoaşterea copilului, E.D.P., Bucureşti