Convingerea şi persuasiunea dimensiunilor comunicării
Scopul comunicării didactice constă în modificarea personalităţii elevilor ca fiind receptori ai mesajului didactic , putem spune că procesul didactic nu se rezumă la simpla transmitere de cunoştinţe , ci reprezintă un proces complex de generare de comportamente durabile , motivate şi integrate precum şi de schimbarea unor comportamente ale elevilor . În consecinţă nu este suficient să se enunţe un mesaj pentru ca acesta să influenţeze comportamentul elevilor şi nu este suficient nici ca emiţătorul să fie specialist sau expert . În consecinţă dimensiunea convingerii şi dimensiunea persuasiunii sunt 2 laturi inseparabile şi inseparabile procesului de comunicare didactică .
A) Convingerea în comunicarea didactica
În comunicarea didactică convingerea are un rol fundamental ştiut fiind că o persoană bine construită este aceea a unui individ cu convingeri puternice şi pozitive în raport cu idei individuale şi comunitare , acţionând în spiritul convingerii sale .
Convingerea :
– Mama convinge copilul să ia medicamente – aşa e bine ;
– Profesorul a fost convingător la curs –ne-a plăcut , ne-a convins ;
– Politicianul să fie convingător – să fii de partea lui .
Convingerea se abordează în funcţie de situaţie .
Termenul “convingerea”-are o largă semnificaţie în limbajul cotidian , semnificaţia acestuia fiind diferită dar nu antagonică (ceva rău ) , fiecare situaţie fiind abordată în mod distinctiv . A convinge înseamnă a proba , a aduce dovezi specifice raţionalului .
Kant : “Considerarea a ceva ca adevărat este un fapt al intelectului nostru care se poate baza pe principii obiective dar care reclamă şi cauze subiective în simţirea celui care judecă . Dacă este valabilă pentru oricine, în măsura în care posedă raţiune , principiul ei este obiectiv şi atunci considerarea ca fiind adevărat se numeşte convingere . Dacă nu-şi are obiectul decât în natura particulară a subiectului , se numeşte persuasiune.”
Deci putem considera convingerea ca proces de asumare de către individ a unei idei pe baza unor argumente raţionale . A convinge este tehnica de influenţă prin care o persoană determină o altă persoană să adopte un anumit comportament în urma unui schimb verbal. Formarea de convingere începe de la vârstele mici atunci când dezvoltarea psihică permite individului desfăşurarea unor acte raţionale , are loc o creştere cantitativă a conţinutului convingerilor individuale dar şi o schimbare permanentă a conţinutului convingerii odată cu înaintarea în vârstă .
Comunicarea didactică subliniază faptul că prin instruire se formează convingeri .
Factorii care asigură dinamismul convingerii sunt multipli : erori în actele educaţionale , insuficienţa cunoaşterii , anumite mentalităţi , etc.
Cu astfel de factori şi cu rezultatele influenţei lor se conformează instituţiile şcolare . Din acest motiv este necesar ca prin comunicarea didactică adecvată să se fixeze convingeri în acord cu datele ştiinţifice şi cu practica şcolară .
Conflictul de opinie ca exemplu de convingere
În comunicarea didactică sunt frecvente situaţiile în care apar divergenţe , opinii opuse , dezacorduri etc. între ceea ce spune cadrul didactic şi ceea ce crede elevul cu privire la un subiect pus în discuţie . Aceste diferenţe constituie de fapt conflicte de opinie .
Naşterea unui conflict de opinie reprezintă punctul de plecare pentru formarea unor convingeri adecvate privind unele aspecte ale cunoaşterii umane şi ale practicii sociale . Conflictul de opinie reprezintă un fapt pozitiv al cunoaşterii şi analiza divergenţelor de opinie in legătură cu un subiect asigurând un grad mai mare de întemeiere a unei convingeri proprii . În cadrul comunicării didactice un conflict de opinie este semnalul unei necesităţi de cunoaştere şi descoperire a adevărului împreună (cadrul didactic şi elevii ).
Soluţionarea prin negociere a conflictului de opinie
• Pe cale discursivă , comunicaţională presupune ca interlocutorii să negocieze între ei problemele , argumentele şi tehnicile de convingere utilizate .
• Foarte important este să existe nişte reguli fixe ale discuţiei critice .
• Discuţia critică este acea relaţie dialogată între emiţător şi receptor în care fiecare poate să pună sub semnul întrebării , cu argumente punctele de vedere ale celuilalt .
În literatura de specialitate sunt identificate 10 reguli de soluţionare a conflictelor pe baza negocierii :
1 . Interlocutorul nu trebuie să pună la îndoială sau să obstrucţioneze punctul de vedere .
2. Interlocutorul care a avansat un punct de vedere este obligat să-l apere, să-l susţin cu argumente dacă celălalt o cere .
3. Orice atac trebuie să vizeze o opinie , un punct de vedere , nu o persoană în sine .
4. Nici un interlocutor nu poate să considere că a apărat un punct de vedere , dacă nu a adus argumente .
5. Interlocutorul nu trebuie să atribuie adversarului o premisă implicită dacă ea nu există ca atare , dar nici nu trebuie să refuze o premisă implicită dacă este sub înţeleasă .
6. Interlocutorul nu trebuie să accepte o premisă ca punct de vedere acceptat , dacă nu se încadrează în această situaţie şi nu trebuie să refuze o premisă dacă ea este egală cu un punct de vedere acceptat de toţi participanţii .
7. Interlocutorul nu trebuie să considere că un punct de vedere a fost apărat corespunzător dacă apărarea nu s-a realizat pe baza unei scheme argumentate valabile şi corect aplicate .
8. Interlocutorii vor utiliza doar argumente logico valide .
9. Dacă un punct de vedere n-a putut fi apărat convingător ,atunci el trebuie abandonat şi dacă a fost apărat convingător ceilalţi trebuie să-l accepte .
10. Interlocutorii nu trebuie să utilizeze expresii neclare în măsură să creeze confuzii sau să-i deranjeze pe ceilalţi .(Cele 10 reguli de Eemeren Grootentdorst specialist în comunicare).
In comunicarea didactica trebuie retinut ca elevii au dreptul sa se exprime si sa-si apere opiniile . Trebuie si ei luati in seama . Mesajul nostru este stiintific , dar trebuie adaptat particularitatilor de varsta. Copii sa-si sustina ideile cu argumente .
Comunicarea didactica – reprezinta un mediu propice pentru solutionarea negociata a conflictului de opinie .
Discutia critica (pe baza celor 10 reguli) se poarta fie intre elevi la nivelul clasei , fie intre elevi si profesori .
Prima regula a discutiei critice urmareste exprimarea orcarui punct de vedere dar si combaterea punctului de vedere exprimat de ceilalti . In comunicarea didactica se admite ca elevul are libertatea de a exprima orice punct de vedere cu privire la o problema , insa are si posibilitatea reala de a critica punctual de vedere sustinut si de profesorul sau , pentru ca de cele mai multe ori ,, dialogul didactic ,, consta in desfasurarea unei expuneri sau demonstratii care se termina cu opinia profesorului , prea putini profesori accepta alternative la punctele lor de vedere . A contrazice profesorul implica un risc . Un alt factor il constituie anticiparea unei posibile sanctiuni negative (foarte des).
B) Dimensiunea persuasiva a comunicarii didactice
De multe ori in cadrul comunicarii didactice nu reusim sa formam convingeri , de accea apelam la efectele persuasiunii , adica la fapte si elemente care chiar daca nu pot sa asigure aderarea tuturor elevilor pot sa asigure aderarea catorva elevi la o idee .
Definitia persuasiunii : este o practica de comunicare calculata in functie de un rezultat .
Daca convingerea este asociata unei idei asumate de toti spunem ca persuasiunea este asociata ,iar daca convingerea este asociata cu o idee care se impune la un individ sau un grup restrains spunem ca persuasiunea insoteste convingerea .
Forme de persuasiune :
– Prestigiul si autoritatea (relatia professor-elev in comunicare ) ;
– Santajul ;
– Expresivitatea in comunicarea didactica (daca te vad zambind transmiti cu caldura mesajul –ii atragi ) ;
– Inalt grad de impresionabilitate ;
– Stilul de comunicare abordat de professor ;
– Natura , amplitudinea si impactul ideilor communicate .
Concluzie :
O relatie pedagogica intre cel care preda si cel care invata bazata pe ordine si restrictii creeaza dezordine , tensiuni si conflicte . Astfel a aparut teoria anganjamentului prin care se demonstreaza cum pot fi impuse anumite comportamente fara presiuni si fara conflicte (Beauvois -1987).
Schimbarea liber consimtita este un factor puternic de modificare a comportamentului , de aceea profesorul trebuie sa acorde atentie deosebita crearii sentimentului de libertate atunci cand doreste sa obtina anumite conduit de la copii .
Conduita dorita poate fi obtinuta si prin presiune , autoritate , insa doar anganjamentul copilului bazat pe un sentiment de libera alegere va favoriza interiorizarea normelor de comportament .