Viewing Single Post
AnnaE
#0

Romantismul
Trăsături

 

a) spiritul subiectiv, opus obiectivismului clasicist:
Fritz Strich: „Expresia romantică încearcă într-adevăr să spargă formele spaţiului şi timpului mărginit şi să creeze melodia infinită, aşa cum poezia romantică a putut să se realizeze numai sub chipul basmului şi al visului, unde legile spaţiului şi ale timpului nu mai au nici o valabilitate”.

b) reîntoarcere la natură – începutul istoriei în matca generatoare a
naturii:
Achim von Arnim Slujitorii coroanei: „Poezia nu este adevăr aşa cum îl pretindem de la istorie şi de la relaţiile cu contemporanii, ea nu ne-ar căuta pe noi dacă ar aparţine numai pământului şi nu ar mai călăuzi astfel înstrăinata lume pământească înapoi spre comunitatea veşnică”.

c) fascinaţia folclorului şi cultivarea specificului naţional:
Frantz Liszt Rapsodia română – reia motive din poezia populară.
Ludwig Uhland Istoria legendelor la popoarele germanice şi romanice: „O alcătuire populară nu se află niciodată încheiată”.

d) modelul organic vegetal – structuri şi configuraţii deschise – peisajul
dă imagini particulare, şi nu tipice, dă o trăire, o comuniune.
Bernardin de Saint Pierre: „Sufletul meu se abandonează, se leagănă cu frunzişul unduitor al copacilor, se înalţă cu creştetele lor, către ceruri“.

–Natura o fiinţă vie ca în Upanişade.

 

e) evaziunea în natură, în mit, în vis, în trecut, în istorie, în basm.

f) autotrofia – sinteza afectivă interioară – peisajul – o stare de suflet.

g) visul – conceptul de lume ca vis – „poetul se hrăneşte cu idealurile“.

h) metafora are un model vegetal – floarea, copacul, sămânţa. Mihail Eminescu Atât de fragedă – Floarea albă de cireş. i) cultivarea unicatului – clasicismul cultivă modelul.

j) dinamismul fanteziei – zbaterea copacilor sugerează starea
sentimentelor.

 

Mihail Eminescu: „codrului bătut de gânduri“, „flori albastre tremur ude“.

k) floarea, esenţă a lumii vegetale, dă dulcele, frumosul care alină
tristeţea, durerea, disperarea, refularea.

l) cultivarea contrastului, care poate fi afectiv, liric sau cromatic.

m) melancolia sfântă – moartea este voluptatea supremă – Marea Trecere.
Mihail Eminescu Mai am un singur dor.

n) titanismul – eroul excepţional în împrejurări excepţionale. Mihail Eminescu Luceafărul.

o) cosmicizarea – evaziunea în cosmos, trăirea raportului om–univers. Mihail Eminescu: „gânduri ce-au cuprins tot universul“, Luceafărul: „Un cer de stele dedesupt, / Deasupra-i cer de stele — / Părea un fulger nentrerupt / Rătăcitor prin ele”.

p) iubirea – iubita o imagine a iubirii, un centru al lumii – heliotropism
erotic.

 

Mihail Eminescu Luceafărul: „Scăldat în foc de soare“ – îşi arată iubirea, devenind ca un soare; Singurătate: „Icoană de lumină“, Atât de fragedă.

 

r) transfigurarea naturii prin mit – natura – un mod de a trăi.

Mihail Eminescu Venere şi Madonă: „Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii“.
Vasile Alecsandri Fata din dafin.

s) muzica – ca mod de a transmite afectul – penetrarea în interior, dar şi
în natură – ecoul – detaşarea de semnificaţii – vibraţia sufletului.

 

Jean Paul: „Numim fenomenul romantic rezonanţa unduitoare a unei strune sau a unui clopot, în care unda sonoră se pierde în tot mai vaste depărtări şi, deşi afară e linişte, înlăuntrul nostru mai răsună încă…”
Rollinat: „Chopin luă locul lui Liszt şi făcu ecoul să cânte şi să plângă“.
Schumann, comentând Simfonia în C dur de Schubert: „Într-însa se află un loc acolo unde un corn cheamă parcă din depărtare părând a fi coborât din altă sferă. Aici totul se află prins în auz ca şi cum un oaspete din cer s-ar fi strecurat în orchestră“.

 

Mihail Eminescu Peste vârfuri: „Melancolic cornul sună“.

ş) istoria şi istorismul – romanticii introduc devenirea istorică:
Victor Hugo Legenda secolelor; Mihail Eminescu Memento mori. t) ruinele – motivul fortuna labilis:
Fritz Strich: „Un templu grec e clasic, ruina lui e romantică“. ţ) călătoria – un mod de evaziune: Byron Peregrinările lui Childe Harold, Vasile Alecsandri Călătorie în Africa.

u) paraconştientul – raportul Unul – Totul, discutat de Platon în
dialogul Parmenides:
Mihail Eminescu Povestea magului călător în stele, Avatarii faraonului Tla.

 

Victor Hugo — prefaţă la drama Cromwell — manifest al romantismului

a) „Frumosul are o singură înfăţişare, urâtul o mie“.

b) „întâietatea grotescului asupra sublimului“.

c) „se prăbuşeşte în faţa raţiunii şi a gustului, arbitrara deosebire între
genuri“.

d) „să dăm cu ciocanul în teorii, în poetici şi în sisteme“.

e) „nu există alte reguli decât legile generale ale naturii“.

f) „unitatea de ansamblu este legea de perspectivă a teatrului“.

g) „poetul nu are de primit sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi
de la inspiraţie“.

h) „poetul este un copac, care-şi produce operele, aşa cum un arbore
îşi produce fructele“.

i) „drama este o oglindă în care se oglindeşte natura“.

 

Programul realizat de scriitorii romantici

 

a) eroi excepţionali în împrejurări excepţionale:
Goethe Suferinţele tânărului Werther, Schiller Don Carlos, Wilhelm Tell, Byron Don Juan, Lara, Manfred, Shelley Prometeu descătuşat, Mihail Eminescu Luceafărul, Victor Hugo Ruy Blas.

b) tema, eroii, conflictul, subiectul au o structură afectivă.
Aleksandr Puşkin Evgheni Oneghin, Alfred de Musset Nopţile, Vasile Alecsandri Pasteluri, Mihail Eminescu Sara pe deal.

c) exaltarea trecutului glorios şi critica prezentului decăzut:
Mihail Eminescu Scrisoarea III, Grigore Alexandrescu Umbra lui Mircea. La Cozia.

d) preţuirea folclorului şi cultivarea specificului naţional: Vasile Alecsandri Doine şi Legende, Mihail Eminescu Luceafărul.

e) evaziunea în vis, în trecutul istoric, într-un decor de basm oriental:
Edgar Allan Poe Prăbuşirea casei Usher, Mihail Eminescu Scrisoarea III, Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie.

f) cultivarea fantasticului prin eroi, temă, procedee:
Mihail Eminescu Luceafărul, Vasile Alecsandri Sburătorul, Ion Heliade Rădulescu Zburătorul, Grigore Alexandrescu Umbra lui Mircea. La Cozia.

g) procedee romantice: contrastul, antiteza, transfigurarea, evaziunea: Mihail Eminescu Luceafărul, Împărat şi proletar.

h) specii romantice: elegia, pastelul, poemul, meditaţia, idila, drama,
jurnalul de călătorie.
Mihail Eminescu Luceafărul, La steaua, Floare albastră, Revedere. Vasile Alecsandri Pasteluri, Despot Vodă, Călătorie în Africa.