Realismul
Istoricul
a) apare în Franţa, în sec. al XIX-lea, ca reacţie împotriva romantismului, ca o apropiere a literaturii de concepţiile materialiste, pozitiviste, scientiste.
b) este favorizat de revoluţiile burghezo-democrate din Franţa, Anglia, Ţările de Jos, de filosofia iluministă, de dezvoltarea ştiinţei şi culturii.
c) termenul este utilizat de pictorul francez Gustave Courbet şi provine
din lat. realis fr. réel realisme.
d) reprezentanţi:
Franţa: Stendhal, Flaubert, Balzac, Maupassant, Mauriac, Proust, Kafka.
Anglia: Dickens, George Eliot, Galsworthy, Virginia Wolf.
Rusia: Lew Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Cehov, Şolohov, Pasternak.
America: Mark Twain, Hemingway, Faulkner, John Steinbeck.
România: Ion Creangă, I.L.Caragiale, Ioan Slavici, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Marin Preda, Augustin Buzura.
Conceptul de realism în critica literară românească
Titu Maiorescu Direcţia nouă în poezia şi proza română – susţine un concept de realism de factură clasicistă şi de specific naţional: „tipurile realiste să reprezinte“, „permanenţe umane“, „viaţa specific naţională“.
Garabet Ibrăileanu Creaţie şi analiză:
„Un creator nu copiază realitatea ci-şi realizează concepţia sa despre realitate”:
„Romanul tinde a deveni o ştiinţă, el are temelie puternică în psihologie şi sociologie“.
Spiritul critic în cultura românească este o carte fundamentală, fiindcă dă axiologia realismului. Valoarea textului literar este dată de spiritul critic, ca trăsătură fundamentală a realismului. De aceea I.L.Caragiale este definit ca o culme a spiritului critic în Muntenia, iar Mihail Eminescu, ca o culme a spiritului critic în Moldova.
Programul realizat de scriitorii realişti
a) eroi tipici în împrejurări tipice – eroul reprezintă o categorie socială, iar împrejurarea — o „felie de viaţă“. Eroul este arivistul, inadaptabilul, demagogul, luptătorul.
I. L. Caragiale O scrisoare pierdută, Camil Petrescu Patul lui Procust, George Călinescu Enigma Otiliei, Stănică Raţiu, Camil Petrescu Bălcescu.
b) tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea socială,
istorică. teme realiste – satul şi ţăranul, războiul, trecutul istoric, ascensiunea
arivistului.
conflicte sociale – de clasă (Camil Petrescu Jocul ielelor), naţionale (L.Rebreanu Pădurea spânzuraţilor).
c) criticismul – atitudinea critică a autorului faţă de realitatea socială:
ironică – I.L.Caragiale Momente şi schiţe, umor – Ion Creangă Amintiri din copilărie, ură – Zaharia Stancu Desculţ, obiectivism lucid – Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.
d) scientismul – introducerea de concepte şi modele de gândire ştiinţifică:
Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – Ştefan Gheorghidiu ţine Ellei o prelegere de filosofie.
I. L. Caragiale O scrisoare pierdută – personajul Agamiţă Dandanache este construit pe legea adaptării la mediu din biologie.
Costache Negruzzi Fiziologia provinţialului – conceptul de fiziologie cu sensul de funcţionalitate a tipului uman în mediul social.
e) procedee realiste:
tipizarea – I. L. Caragiale: Tipătescu, Pristanda.
analiza psihologică – Camil Petrescu Patul lui Procust, Augustin Buzura Vocile nopţii. colajul – introducerea în text de scrisori, documente, articole. Camil Petrescu Patul lui Procust.
descrierea – Geo Bogza Cartea Oltului.
f) specii realiste: schiţa, nuvela, romanul, reportajul, eseul. I. L. Caragiale Momente şi schiţe.
Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul.
Augustin Buzura Refugii, Orgolii.
Geo Bogza Cartea Oltului.
Alexandru Odobescu Pseudo-Kynegeticos.
Contribuţia scriitorilor români la dezvoltarea realismului
a) precursori ai realismului:
Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică – critica societăţii feudale.
Antim Ivireanul Didahiile – critica moravurilor şi a instituţiilor feudale.
Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul – critica absolutismului feudal, aduce primul model de nuvelă realistă.
Nicolae Filimon Ciocoii vechi şi noi – critica societăţii fanariote – aduce primul roman realist.
Alexandru Odobescu Pseudo-Kynegeticos – aduce eseul realist. b) tendinţa realismului liric – subiectiv de factură romantică:
Ion Creangă Amintiri din copilărie – realism liric, rural, patriarhal, de specific naţional.
Mihail Sadoveanu Baltagul, Fraţii Jderi, Hanu Ancuţei – realism liric de specific naţional.
Zaharia Stancu Desculţ – realism liric, împletit cu obiectiv critic.
Geo Bogza Cartea Oltului – realism liric – reportajul-eseu-poem în proză.
c) tendinţa realismului de factură clasică şi barocă:
Ioan Slavici Moara cu noroc, Mara – sobru, moralizator, umanist.
G. Călinescu Enigma Otiliei – retoric, balzacian, cu elemente de baroc.
Mateiu Caragiale Craii de Curtea-Veche – ornamental, simbolic de factură barocă.
d) tendinţa realismului critic obiectiv:
I. L. Caragiale O scrisoare pierdută, Momente şi schiţe – de problematică, comic, concis, de acuitate critică.
Liviu Rebreanu Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraţilor – un realism sobru, precis, înţelegere legică, nuanţat, obiectiv.
Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – analist, realism al stărilor de conştiinţă, de problematică.
Hortensia Papadat-Bengescu Concert din muzică de Bach – aduce o critică de moravuri.
Marin Preda Moromeţii, Cel mai iubit dintre pământeni – un realism de problematică politică şi socială, critic, obiectiv.
Augustin Buzura Orgolii, Refugii, Drumul cenuşii – o critică de acuitate socială, alegoric, de problematică, critic.
Alexandru Ivasiuc Apa, Iluminări, Păsările, Interval – realism al stărilor de conştiinţă, analitic, de problematică.
Mircea Eliade Noaptea de Sânziene.