Teoria dezvoltării psihosociale Stadiile dezv.psihosociale(E.H. Erikson)
Erikson a identificat 8 stadii ale dezvoltării psihosociale..Individul confruntându-se cu un alt tip de conflict în fiecare stadiu.Progresul individului depinde de modul în care sunt rezolvate conflictele.
*Stadiul 1,în primul an de viaţă,are la bază confilctul încredere/neîncredere,care este determinat de calitatea îngrijirii materne.O îngrijire calmă, caldă, echilibrată determină încredere,în timp ce o îngrijire dezordonată,capricioasă,duce la suspiciune,teamă,neîncredere. Când se integrează în subconştient aceste însuşiri(încrederea sau neîncrederea) devin trăsături de bază în relaţiile interpersonale.
*Stadiul 2durează până la 3 ani.Aceasta este perioada în care copilul învaţă să meargă,să acţioneze singur şi să îşi controleze sfincterele.Apare conflictul dintre autonomie/îndoială,datorită iincapacităţii de a dobândi autonomia apare sentimentul de ruşine.Autonomia se dezvoltă atunci când copilul este încurajat să efectueze singur diferite acţiuni mărunte.În momentul în care este criticat foarte des din diferite motive,cum ar fi ,că se murdăreşte,că strică lucruri ,că se scapă pe el,copilul începe să se îndoiască de capacitatea sa de a face ceva singur ,devenind excesiv de ruşinos.Însuşirile acestea(autonomia,încrederea în sine/îndoiala,ruşinea )devin însuşiri fundamentale ale personalitţii.
*Stadiul 3,care durează până la 5 ani ,are la bază conflictul dintre initiative şi vinovăţie.Tendinţa copilului este de a fi actv,de a se juca,de a se mişca tot timpul,de a comunica cu cei din jur . Iniţiativa devine o caracteristică psihică dacă nu este limitată.Atunci când copilul este frecvent pus la punct ,certat,se va simţi vinovat .Acest sentiment de vinovăţie,autosubevaluarea devin însuşiri de personalitate.
*Stadiul 4 durează aproximativ până la 12 ani ,caracteristc fiind conflictul sârguinţă/inferioritate.este perioada în carere copilul începe şcoala.I se impun copilului numeroase cerinţe,acesta reuşind prin devoltarea sârguinţei şă le facă faţă. Ne reuşind să facă faţă cerinţelor ,apare sentimentul de inferioritate şi se va simţi incapabil să facă faţă solicitărilor
*Stadiul 5 este între 12 şi 18 ani.Conflictul characteristic conştientizarea identităţii eului-respectiv confuzia rolurilor .Aceasta e perioada în care tânărul interpretează o mare varietate de roluri,care îi sunt solicitate de către diferitele grupuri sociale în care se integrează .Trebuie să accepte regulile impuse ,în relaţiile cu prinţii şi profesorii.este nevoit să colaboreze sau să intre în competitive cu colegii de şcoală sau din cluburile ,cercurile pe care le fregventează.Construirea identităţii înseamnă că însuşirile solicitate de aceste roluri contradictorii sunt integrate ,sintetizate şi se formează o o imagine unitară a Eului.Concomitent cu întărirea Eului se amplifică încrederea în sine,initiative,autonomia,creşte capacitatea de a lua decizii şi scade frecvenţa comportamentelor opoziţioniste,demonstrative-nonconformiste.Eşecul formrii identităţii duce la confuzia de roluri care este însoţită de nesiguranţă,neâncredere în sine,senitmente de inferioritate,instabilitate în relaţii,tendinţa de a renunţa uşor,după ce au fost fixate unele scopuri.
*Stadiul 6 are loc în perioada 18-35 ani,este perioada tinereţii şi începutul vieţii adulte.Conflictul acestei perioade este între intimtate şi izolare. În acest stadiu se stabilesc relaţii intime bazate pe iubire sau prietenie.Eşecul realizării unor astfel de relaţii duce la izolare socială.
*Stadiul 7 ,înter 35-65 ani,este perioada adultă propriu-zis.Conflictul acestei perioade este cel dintre generativitate şi stagnare.Termenul ,,generativity”este un termen creat de Erikson din noţiunile generozitate,generare şi exprimă dorinţa de a ajuta membrii familiei şi pe alţii,exprimă preocuparea pentru generaţiile viitoare,progresul ţării sau chiar al umanităţii.Eşecul generativităţii duce la egocentrism,pasivitate,retina,stagnare în dezvoltarea personalităţii.
*Stadiul 8,are loc după 65 ani,în perioada bătrâneţii. Conflictul de bază este între sentimentul realizării,respectiv al disperării.În timp ce unii atunci când privesc în urmă sunt mulţumiţi de ce au realizat,alţii sunt nemulţumiţi,ba chiar sunt disperaţi,deoarece văd doar eşecuri şi posibilităţi ratate.
Trăsături definitorii ale pubertăţii
Vârsta şcolară mijlocie(10/11-14/15ani)
Pubertatea sau preadolescenţa. Se caracterizează printr-o intense creştere în înălţime.Acest puseu de creştere a aparatului locomotor nu ete însoţit de o dezvoltare curespunzătoare a cutiei toracice şi organelor interne.Apare astfel o anumită disproporţie între părţile component ale organismului şi şi o înfăţişare nearmonioasă a preadolescentului(mâinile sunt mai lungi,pieptul mai îngust)care-l face să pară “deşirat.”
Aparatul circulator şi cel respirator neadaptate noilor dimensiuni (masa şi volumul inimii nu sunt în concordanţă cu diametrul vaselor sanguine)duc la apariţia unor tulburări funcţionale ale inimii şi respiraţiei,cum sunt:palpitaţiile,ritmul neregulat,oboseala,ameţeala etc.Glandele cu secreţie internă îşi intensifică activitatea,influenţând dezvoltarea fizică,cât şi cea psihocomportamentală.Reţine atenţia,maturizarea în această peroadă a glandelor sexuale şi instalarea funcţiei reproductive.Pot arărea tulburări endocrine ca de exemplu hipertiroidismul,care produce nervozitate,insuficienţa hipofizei care poate scădea ritmul cresterii în înlţime,hiperfunsţia glandelor suprarenale care se manifestă printr-o stare de epuizare etc.
Funcţionarea glandelor hormonale(atât la bieţi cât şi la fete)impune aplicarea unor condiţii igienice stricte în regimul de viaţă dar şi anumite implicaţii psihopedagogice legate de educaţia sexuală sau privind evitarea unor boli venerice etc.Dezvoltarea intense şi bruscă a unor component ale organismului,necorelaţia cu anumite condiţii necesare formării personalităţii,pot duce la apariţia şi manifestarea aşa numitei ,,crize juvenile”a preadolescenţei.Creşterea în înălţime ca şi funcţionarea unor glande hormonale(apariţia părului în zona pubiană,a pilozităţii caracteristice pe faţă la bieţi,precum şi dezvoltarea glandelor mamare la fete)care-i apropie de adulţi,pot duce la o încredere exagerată în posibilităţile lor şi apariţia unor trăsături şi manifestări negative:obrăznicie,tupeu,încpăţânare,tendinţă de bravare,nonconformism,fuga de acasă şi de la şcoală etc.,care pot degenera în vagabondaj,huliganism,cu consecinţe nefaste ca de exemplu delicvenţa juvenilă manifestată prin furturi,agresiuni,consum de alcool şi droguri etc.
Desigur,asemenea manifestări iau forme exagerate numai în prezenţa unor factori nefavorabili.În condiţiile unei vieţi normale de familie şi a colaborării acesteia cu şcoala,tabloul comportamental al adolescentului se poate schimba,energia şi manifestările specific vârstei pot fi canalizate pe tărâmul unei dezvoltări armonioase.Familia ,şcoala,alţi factori educative au obligaţia morală de a preveni apariţia vârstei critice a pubertţii,iar în cazul manifestării acesteia trebuie să intervină cu tact pentru diminuarea şi înlăturarea efectelor degradante ale personalităţii copilului.
Nu trebuie neglijate nici anumite şocuri emoţionale pe care copii le pot suferi în families au în şcoală şi care pot genera o instabilitate afectivă,iritare,timiditate,anxientate,nesiguranţă şi complexe de inferioritate.În aceste condiţii o atitudine caldă,binevoitoare,delicate o îndrumare discrete,corelată cu exigenţă echilibrată,pot avea de asemanea un efect pozitiv şi energizant.
Trăsături definitorii ale Trăsături definitorii ale adolescenţei sau vârsta şcolară mare(14/15-18/19 ani) 10
Adolescenţa ,este perioada în care se realizează treptat echilibrul şi maturizarea tuturor sistemelor organismului.Sistemul osos se solidifică,creierul ajunge la greutatea adultului 1450-1500 gr,,dezvoltându-se o structură şi o funcţionalitate superioară,cu maturizarea calitativă a centrilor scoarţei cerebrale,se consolidează sistemul muscular,astfel că adolescentul se apropie cu dezvoltarea fizică de adult,având o înfăţişare armonioasă şi frumoasă,disproporţiile din perioada pubertăţii fiind în mare parte înlăturate.Dintre particularităţile proceselor cognitive specifice acestei perioade amintim:
-dezvoltare atenţiei voluntare şi stabile,
-creşterea ponderii memoriei logice,care permite asimilarea de date abstracte,generale şi esenţiale,
-gândire devine tot mai independent şi creative,câştigând pondere tot mai mare gândirea logică şi abstractă,
-spiritul de observaţie este dezvoltat şi independent,adolescentul fiind capabil să desprindă singur elementele generale,abstracte şi esenţiale ale realităţii studiate,
-creşte pondera imaginaţiei,în special cea realist ştiinţifică,
-viaţa afectivă este tot mai interesantă(este perioada în care trăieşte prima iubire,apar jurnalele intime şi se scriu primele poezii)apar acte affective superioare în care se îmbină trăirile sufleteşti cu raţionalul,cu gândirea(dragostea şi respectful faţă de părinţi,dragostea de ţară,de profesie.de învăţare,de cei din jur etc.)
Motivele învăţării se diversifică,pe lângă cele extrinseci(note mai,recompense etc.)activează şi motivele intrinseci(dorinţa de a cunoaşte cât mai mult,de a se autodepăşi),
-idealul de viaţă se conturează cât mai précis,devenind mai realist şi mai stabil,în cadrul lui găsindu-şi loc şi preoucupările de căutare a unor modele de viaţă demne de urmat,
Aspectul nonconformismului se manifestă în revendicarea independenţei în toat domeniile(îmbrăcminte,activitate,distracţie),apare mai mult sau mai puţin manifestată discret,tendinţa de a se desprinde de autoritatea părintească sau de un ,,autoritarism rigid”al şcolii.În pofida acestor aspect,adolescent rămâne prin cuceririle ei în plan cognitiv şi al identităţii personalităţii,o etapă Dezvoltarea psihică individuală,constituind perioada necesară a stadiilor următoare.
COMUNICAREA ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ 4
De la nastere si pana la varsta de un an, copilul va traversa o perioada complexa, de la plans la gangurit si apoi la vorbit. Acestea sunt uimitoare pietre de temelie pentru realizarile micutului, intr-o perioada atat de scurta de timp, in care se dezvolta abilitatile de vorbire si de limbaj.
Stadiile dezvoltarii limbajului – primul an de viata
1 luna
Copilul intelege vorbirea, cu mult inainte de a incepe sa vorbeasca. Va emite un mic numar de zgomote, ce vor incepe sa insemne ceva, cum ar fi felul sau propriu de a indica foamea si durerea. Aceste zgomote vor include plansul si anumite sunete, pe care copilul le scoate in timp ce respira.
Plansul copilului este un mod important de a comunica. Plansul pune fundatia pentru vorbire, deoarece copilul invata sa controleze aerul care intra in plamani si cum sa-si foloseasca corzile vocale. Plansul este modul bebelusului de a arata ca este infometat, ca este suparat sau ca ii este frig. Prin ascultarea atenta a bebelusului si prin raspunsul la plansetele lui, ii arati ca este important. Astfel copilul invata pentru prima data, sa comunice cu tine.
2 luni
Bebelusul de doua luni este din ce in ce mai atent la lumea din jur. El va fi fascinat de sunetele vocii tale, pe care le va urmari peste tot in camera, cu mare concentrare. Tonurile diferite ale vocii tale, ii vor trezi interesul pentru scurte perioade de timp.
Copilul iti va raspunde cu o varietate de sunete gangurite, ce contin vocale si uneori consoane. Vei vedea ca bebelusul are o colectie impresionanta de gangureli, pe care le foloseste pentru a comunica, dar si pentru a descoperi cum sa foloseasca sunetul propriei sale voci.
Trebuie vorbit cu bebelusul cat mai mult posibil, pentru a-l incuraja sa raspunda prin gangureli. Acest lucru ajuta la stabilirea de semnale, pentru comunicarea intre adult si bebelus.
3 luni
Copilul va recunoaste vocea mamei si se va intoarce catre ea, cand o aude vorbind. Va incepe sa rada destul de tare si se va uimi pe sine, pana va intelege ca el este cel care produce sunetul. Bebelusul va scoate sunete cum ar fi “ahhhh, gooo”. El va tipa cand este fericit sau multumit. trebuie sa vorbiti cu bebelusul, cat de mult posibil.
4 luni
Copilul invata din ce in ce mai mult, sa comunice cu adultul. Va zambi in mod spontan, la fiecare lucru din jurul lui. Ganguritul sau usor, va avea o nota muzicala, adesea imitand un sunet mai inalt, care il incanta in timp ce descopera sunetele propriei sale voci. Vor fi multe repetitii ale sunetului indragit.
5 luni
Bebelusul devine din ce in ce mai bun, in ceea ce priveste comunicarea. Va incepe sa interpreteze sunete sau gesturi, care ii permit sa-si exprime nevoile. Va putea sa te anunte daca este fericit sau trist. Cand bebelusii vor atentie, ei vor incepe sa gangureasca pana in momentul in care le veti raspunde. Daca le veti raspunde la gangureala, ei vor repeta zgomotele, deoarece stiu ca astfel va pot capta atentia.
6 luni
Bebelusul foloseste combinatii de vocale si consoane, si-a descoperit propria imagine in oglinda si probabil, ca are conversatii cu noul sau coleg de joaca. Limbajul copilului devine mult mai precis.
Sunt mai multe moduri prin care puteti ajuta bebelusii sa-si continue dezvoltarea limbajului:
vorbirea clara, lenta si exacta
identificarea de obiecte, in timp ce le spui numele raspicat
folosirea de propozitii scurte
folosirea repetitiei, cand fredonezi cantece sau reciti poezii pentru copii; repetitia il va ajuta sa invete.
Citeste cat de des posibil bebelusului si dialogheaza cu acesta, adresandu-i intrebari pe marginea imaginilor din carte, astfel incat copilul sa interactioneze Niciodata sa nu vorbesti in locul copilului, lasa-l sa vorbeasca in felul sau propriu.
7 luni
Bebelusul continua sa invete folosirea abilitatilor de limbaj. A invatat sa faca cu mana pentru la revedere si va insoti aceasta miscare a mainii, cu anumite gangureli. Va putea spune “mama” sau “tata”.
8 luni
Copilul joaca jocuri cum ar fi “an-tan-te” si jocul “de-a v-ati ascunselea”. Desi nu poate pronunta cuvinte ce apartin acestor jocuri, el poate ganguri. Copilul intelege ce inseamna cuvantul “nu”, desi nu ii place sa-l auda.
9 luni
Continua sa te joci cu copilul tau, mai ales acele jocuri ce implica si cantatul. Copilul raspunde la propozitiile mici, cum ar fi “ia mana mamei”.
10 luni
Limbajul copilului continua sa se dezvolte. El foloseste propriul sau limbaj pentru a interactiona cu tine si pentru a avea o conversatie.
11 luni
Copilul poate spune acum, cuvinte scurte cu o singura silaba, cum ar fi “, “pa” si continua sa vorbeasca in propriul sau limbaj. Sunt mai multe conturată,cu un echilibru nou în moduri prin care poti ajuta copilul, in timp ce invata sau exerseaza abilitati legate de limbaj:
Vorbeste des copilului, folosind cuvinte simple, pentru a identifica obiecte din viata sa. Numeste copacii, numerele, culorile, animalele si mergeti la plimbare cu copilul. Foloseste numele copilului cat de des posibil, astfel incat acesta sa poata sa-l recunoasca.
Fii rabdatoare si asculta cand copilul tau iti vorbeste. Raspunde la felul sau de a vorbi, intr-un mod pozitiv, adesea repetand unul sau doua dintre cuvintele pe care le-a folosit corect.
Introdu treptat, termeni noi. Insoteste cuvintele cunoscute deja, cu unele noi, cum ar „caine mare” sau „soarece mic”.
Acorda-i bebelusului timp sa pronunte cuvintele; nu fi tentata sa completezi propozitiile in locul lui.
Continua sa citesti copilului, cat de des posibil. Cititul ar trebui sa fie parte din rutina de zi cu zi.
12 luni
La un an, manifestarile de limbaj ale copilului, continua sa evolueze, pe parcurs ce descopera din ce in ce mai mult, lumea din jurul sau. Inainte sa iti dai seama, copilul va vorbi fara oprire, deoarece isi exerseaza limbajul si abilitatile vocale.
Dezvoltarea ataşamentului în primul an de viaţă 5
Calitatea contactului care se stabilește între bebeluș și mama sa încă din primele zile de viață este unanim considerată de diferiti cercetători si teoreticieni ca având o importanță semnificativă pentru întreaga dezvoltare psihobiologică ulterioară.
Ce este atașamentul? Teoria atașamentului elaborată de psihanalistul John Bowlby vorbește despre ”caracterul fundamental și funcția biologică a legăturilor emoționale intime dintre indivizi”.
Atașamentul este procesul prin care se realizează legături emoționale, proces care se bazează pe tendința adaptativă a copilului de a menține apropierea unei persoane familiare, care va purta numele de figură de atașament. Teoria se bazeaza pe cercetări efectuate de John Bowlby si Mary Ainsworth asupra relației mamă-copil și asupra efectelor separării timpurii de aceasta. Bowlby propune ideea că venim pe lume echipați pentru a forma și a întreține atașamente de parcursul întregii vieți. Comportamentul de atașament își are prin urmare rațiuni biologice, instinctuale, fiind legat de supraviețuire.
”Teoria atașamentului consideră că tendința de a crea legături emoționale intime cu anumiți indivizi este un element fundamental al naturii umane, deja prezent în formă germinală la nou-născut și care continuă să existe la vârsta adultă, până la bătrânețe… Cu toate că nevoile de hrănire și sexuale joacă uneori un rol important în relația de atașament, relația este de sine stătătoare și are o funcție adaptativă proprie esențială, și anume ,,protecția.” Experiențele timpurii cu mama sau substitutul acesteia fac loc pe măsura dezvoltării psihobiologice, unui sistem de reprezentări, amintiri, credințe, emoții, comportamente, așteptări asupra celorlalți si a propriei persoane. Copiii încep să construiască reprezentări mentale ale relațiilor cu persoanele care îi îngrijesc. Bowlby a numit aceste reprezentări ”modele de lucru interne”, ele formează baza pentru legătura emoțională intensă dintre copil si mamă precum și a comportamentului din relațiile ulterioare din viața adultă. După Bowlby, aceste modele de lucru stabilesc așteptările copilului privind comportamentul celorlalți si comportamentul adecvat al său în relație cu părinții sau îngrijitorii. Sistemul de atașament devine tot mai complex pe măsura dezvoltării cognitive și a experienței sociale continue.
Dezvoltarea atașamentului este împărțită de Bowlby în patru etape,conform Gratielei Sion:
-etapa de preatașament – de la naștere la 6 săptămâni când comportamentul este reprezentat de răspunsuri reflexe determinate genetic, cu valoare de supraviețuire
-etapa atașamentului de acțiune (6 săptămâni- 6/8 luni) – în această fază copiii mici se orientează și răspund, marcând mai mult ca până acum preferința pentru mamă
-etapa atașamentului delimitat –(6/8luni până la 18 luni, 2 ani)- în această etapă atașamentul față de mamă este foarte evident, copiii manifestă anxietate de separare
-etapa formării unei relații reciproce – 18 luni/ 2 ani și după –în această perioadă copilul construiește progresiv o reprezentare internă a figurilor de atașament, care îi va permite să suporte din ce în ce mai bine absența acestora și să anticipeze întoarcerea lor.
În urma studiilor efectuate de asupra relațiilor copil-părinte , au putut fi identificate în comportamentul copiilor de 12 luni 3 tipare de atașament diferite.
Astfel se vorbește despre atașamentul securizant, atașamentul evitant, atașamentul anxios/ambivalent.
Bowlby descrie tiparele de atașament astfel: ”primul tipar este cel de atașament caracterizat de siguranță. În acest caz, individul are încredere că părintele lui (sau figura lui parentală) va fi disponibil, responsiv și îi va oferi ajutor dacă se va confrunta cu situații potrivnice sau înfricoșătoare. Având această garanție, el explorează cu curaj mediul înconjurător. Acest tipar de atașament este susținut de părinte – în primii ani în special de mamă – care este disponibil imediat, percepe semnalele copilului său și răspunde cu afecțiune atunci când acesta caută protecție și/sau alinare.
Un al doilea tipar este cel de atașament caracterizat de anxietate și rezistență, în acest caz, individul nu are certitudinea că părintele va fi disponibil sau responsiv, sau că îl va ajuta în cazul în care solicită. Datorită acestei incertitudini, individul este în permanență predispus la anxietatea de separare, tinde să se agațe și să manifeste anxietate în legătură cu explorarea mediului. Acest tipar este susținut de un părinte care uneori este disponibil și îl ajută, dar alteori nu, deasemenea, acest tipar este susținut, așa cum arată rezultatele studiilor clinice, de separări repetate și de amenințări cu abandonul folosite ca mijloc de control.
Al treilea tipar de atașament este caracterizat de anxietate și evitare, în acest caz, individul nu are încredere că dacă va căuta protecție, i se va răspunde și va fi ajutat, din contră, el se așteaptă să fie refuzat categoric. În cazul în care un individ prezintă într-un grad ridicat acest tipar de atașament, el încearcă să-și trăiască viața fără iubirea șisprijinul celorlalți, încearcă să devină independent din punct de vedere emoțional, iar mai târziu ar putea fi diagnosticat cu o personalitate narcisică”.
Au mai existat câteva situații în care copiii au manifestat o variantă dezorganizată a unuia dintre cele trei tipuri de comportament, de regulă cel anxios/ambivalent și astfel a fost introdus un al patrulea tip de atașament, cel dezorganizat. Acesta este preponderent observat în cazul copiilor abuzați fizic, cu traume produse de neglijența severă a părinților sau ai căror părinți suferă de patologii psihiatrice precum tulburarea bipolară, spre exemplu. Acești copii au risc crescut să dezvolte tulburări de personalitate de tip borderline.
Așadar teoria ataşamentului evidențiază importanța tiparelor de atașament, de comunicare și de reglare a afectului care se formează, se întrețin și se întăresc până la a deveni tipare emoționale şi de relaționare socială, reliefând rolul pe care îl joacă în formarea concepției despre oameni și viață. Capacitatea de a avea încredere și de a forma relații reciproc armonioase sau dizarmonice afectează sănătatea emoțională, sentimentul de siguranță al copilului, capacitatea de a regla emoțiile, de a dezvolta funcția reflexivă a conștiinței