Diplodocus, cel mai lung dinozaur
Diplo înseamnă „dublu”, iar acest erbivor cu două pîrghii ce păştea frunzele din vîrfurile a fost numit astfel deoarece şaisprezece dintre vertebrele sale din coadă (vertebrele 12-27 din spatele şoldurilor) reprezentau proeminenţe împerecheate, încadrând cu rol protector o arteră principală ce se întindea de-a lungul părţii inferioare a cozii. A fost unul dintre cei mai lungi dinozauri. Se credea odată că îşi târa coada pe pământ, dar acum ştim, în urma studiilor efectuate pe scheletul său, că îşi ţinea coada sus, aceasta fiind susţinută de tendoane.
Gâtul şi coada lungi aveau o creastă formată din ţepi scurţi şi laţi. Avea o gură mică şi dinţi în formă de frunză numai în faţă, ceea ce arată că smulgea frunze din copaci.
Abdomenul enorm era susţinut de coaste deschise care permitea stomacului să se întindă când dinozaurul mânca.
Diplodocus s-ar fi putut apăra de atacatori cu ghearele ascuţite extinse ale membrelor anterioare şi i-ar fi putut lovi cu gâtul şi coada lui lungi.
Puii erau ţinuţi în centrul turmei în timp ce se deplasau pentru a fi protejaţi de atacatori.
Capul şi creierul acestui dinozaur erau mici. Avea ochi mari şi dinţi mici ca nişte creioane. Oasele erau goale pe dinăuntru, existând unele cavităţi ale vertebrelor ce făceau scheletul său mai uşor.
Descoperiri științifice
Un schelet compus din rămăşiţele a trei dinozauri, cu două pârghii, excavate în apropiere de Split Mountain, Utah, între anii 1909 şi 1922, se află expus la Muzeul de Ştiinţe Naturale Carnegie din Pittsburgh, Pennsylvania. Scheletul poartă numele Diplodocus carnegii şi măsoară 26,7 metri lungime (mai lung decât două autobuze puse cap la cap) şi 3,6 metri înălţime în dreptul pelvisului, cel mai înalt punct al acestui dinozaur. Cîntărea, aproximativ, 11 tone.