AnnaE
#0
Stegosaurus, cel mai prost dinozaur

 

Stegosaurus este un dinozaur cu armură din familia Stegosauridae ce a trăit în perioada Jurasic. El face parte din categoria primelor fosile de dinozauri descoperite. Pământurile pe care le cutreierau cu milioane de ani în urmă Stegosaurii se numesc acum America de Nord, dar o recentă descoperire a unei fosile în Portugalia a demonstrat că trăiau și în Europa. Numele său l-a dat și pe cel al familiei, deși nu chiar toți membrii îi sunt înrudiți, cei din sub-ordinul Stegosauria.

 

Această şopârlă acoperită cu plăci osoase era un erbivor destul de mare şi greoi, care cutreiera teritoriile din emisfera nordică. Comparativ cu dimensiunile sale corporale, el avea un cap extrem de mic şi, implicit, un creier cât o alună. Calculele făcute la examinarea fosilelor au dus la concluzia că acest dinozaur avea un creier de numai 700 de grame, adică 0,004% din greutatea sa corporală (prin comparaţie, greutatea creierului unui elefant reprezintă 0,074% din greutatea sa totală, iar în cazul unui om adult valoarea este de 1,88%). Stegosaurus este considerat cel mai puțin deștept dintre toti dinozaurii.

Dar poate că această şopârlă placată nu era chiar atât de proastă. Ea avea ganglioni mult măriţi în zona inferioară a gâtului şi la şolduri. Ganglionii sunt mase de celule nervoase ce joacă rolul unor centre de transmitere a impulsurilor nervoase, un fel de minicreiere sateliţi. Ganglionii din gât şi de la şolduri erau de douăzeci de ori mai mari decât creierul. Aceşti centri nervoşi de mari dimensiuni controlau funcţionarea picioarelor şi a cozii sale uriaşe.