Andrii-Popa
Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hamgerul fără teacă
Şi cu pieptul dezvelit?
Andrii-Popa cel vestit!
Şapte ani cu voinicie
Şi-a bătut joc de domnie
Şi tot pradă ne-ncetat,
Andrii-Popa, hoţ bărbat!
Zi şi noapte, de călare,
Trage bir din drumul mare,
Şi din ţară peste tot!
Fug neferii cât ce pot,
Căci el are-o puşcă plină
Cu trei glonţi la rădăcină,
Ş-are-un murg de patru ani,
Care muşcă din duşmani,
Ş-are fraţi de cruce şapte,
Care-au supt sânge cu lapte.
Şi nu-i pasă de nimic,
Andrii-Popa cel voinic!
Căpitane, frăţioare,
Ce se vede despre soare?
Să zăresc vro patru cai!…
N-auzişi tu de-un Mihai?
Căpitane, te găteşte,
Mihai mândrul te goneşte.
Iată-1, vine ca un zmeu!
Fă trei cruci la Dumnezeu.
Cum îi vede-n depărtare,
Popa strigă-n gura mare:
“Hai la goană de neferi!
Hai la horă de muieri!”*
A zis! ţipă, se aruncă,
Trece şes, pâraie, luncă
Cu fugarul sprintenel
Şi cu hoţii după el.
Mihai mândrul vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Şi din ochi aruncă foc.
Fug cum fuge-o o rândunică,
Fug ca fulgerul când pică,
Şi se duc voinicii, duc,
Cu urgie de haiduc!
Piept în piept!… câmpul răsună
Toţi de tot dau împreună.
Toţi la luptă-s încleştaţi,
Toţi în sânge încruntaţi.
“Ura, fraţi!” caii nechează,
Sus văzduhul scănteiază.
“Ura!” moartea s-a ivit!
Vulturu-n zbor s-a oprit!
Zi de vară pân-în seară
Dau voinicii să se piară
Şi cu fierul ascuţit,
Şi cu pumnul amorţit.
Sângele-n răni gâlgâieşte,
Glasu-n gură se sfârşeşte.
Zece-s morţi! doi încă vii,
Mihai mândrul şi Andrii.
Andrii fuge făr’ de-o mână,
Prinde murgul la fântână,
Dă pieptiş, sare pe şa
Şi din gură zice-aşa:
“Zbori, copile sprintenele,
Să mă scapi de chinuri grele,
Că mă jur, de mă-i scăpa,
Ca pe-un frate te-oi căta”.
Murgul sprinten se repede.
În zadar! Mihai mi-1 vede!
“Stai, hoţ-popă, dragul meu,
Să-ţi arăt cine sunt eu!”
Şi cum zice, mi-1 chiteşte,
Drept în frunte mi-l loveşte!
“Ura!” Vulturul din nori
Răcni falnic de trei ori.
1843, Ocna