Cântec haiducesc
de Vasile Alecsandri
Iarna vine, vara trece
Şi pădurea s-au rărit!
Ziua-i viscol, noaptea-i rece,
Gerul vieţii a sosit!
Cât mi-a fi iarna de mare,
Ce-o să facem, vai de noi!
Fără codru, fără soare,
Făr’ de bani, făr de ciocoi?
Sari pe creanga cea uscată,
Dragă corbi, corbişor.
Vezi, în calea depărtată
Nu-i zări vrun călător?
Călător cu punga plină
Şi cu şal la cap legat,
Să-mi mai cerc astă rugină
Şi să-mi fac bani de iernat.
Daleu! codre, frăţioare,
Ce-ţi făcuşi frunzişul des,
Unde-n pândă, la răcoare,
Stam sunând din frunze-ades?
Vara trece, iarna vine,
Şi tu, codre, te-ai uscat!
Trece vara, şi ca tine
Florile mi-am scuturat!
Ne-au ajuns vremea de muncă.
De scos arma de la brâu,
De lăsat potica-n luncă
Şi de dat capul sub frâu!
Daleu! dragă primăvară,
De-ai veni când aş vrea eu,
Să mai ies voinic prin ţară,
Să fiu iar la largul meu!
Să-mi pun cuşma pe-o ureche
Şi să-mi las pletele-n vânt,
Şi-n potica mea cea veche
Să mă-ntind iar la pământ.
Să simt iar durda pe spate
Şi să-mi văd ici că lucesc
Cinci pistoale ferecate,
Cu hamgerul haiducesc.
Şi pe coarda-i cea pletoasă
Să-mi dezmierd murgul voinic,
Şi pe zarea luminoasă
El să zboare, eu să-i zic:
„Fugi ca vântul, fugi ca gândul,
Măi, voinice năzdrăvan!
Căci acum ne-au venit rândul,
Au sosit vremea de an,
Să ţinem codrii şi valea
Noi, vitejii amândoi.
La neferi să-nchidem calea,
Să dăm groaza prin ciocoi.”