Romanitate si crestinism
– in timpul imapratilor Constantin cel Mare (sec. al IV-lea) si Iustinian (secolul al VI-lea), stapanirea romana revine vremelnic la nord de Dunare
– nascut in imperiul roman, o data cu secolul IV, crestinismul a fost propagat la nord de Dunare prin intermediul misionarilor dar si al soldatilor si colonistilor romani care imbratisasera noua religie
– in Dobrogea au aparut primele episcopii, cea mai importanta fiind cea la Tomos (sec. IV), unde si-a desfasurat activitatea Bretanion si Teotim I
– alte personalitati crestine care au raspandit crestinismul au fost Sava Gotul, Ulfila, episcopul Nicetas
– caracterul crestinisimului raspandit la nord de Dunare este unul romanic, lucru atestat si de faptul ca principalii termeni bisericesti provin din limba latina (cruce, Dumnezeu, biserica, inger).
Autohtoni si migratori
Dupa retragerea aureliana Dacia devine in mileniul I d.Hr., culoarul preferat de traversare a migratorilor care vizau bogatia Romei, capitala Imperiului roman, din cauza aceasta Dacia a cunoscut mai multe invazii care au apartinut :
– gotilor (sec. IV-V)
– hunilor (sec.V – care au controlat de la distanta tinuturile Daciei)
– gepizilor (sec.V-VI)
– avarilor (sec.VII)
– slavilor (sec.VI-VII)
(dintre toti acesti migratori, rolul decisiv in procesul de etnogeneza romaneasca l-au avut slavii)
Asezarea ungurilor in Pannonia
– in anul 896 are loc stabilirea maghiarilor in Pannonia, in regiunea numita tara Ugvarului, stabilire realizata sub conducerea lui Arpad
– maghiarii au incercat sa se extinda catre vestul Europei, dar infrangerea din 955 in lupta data cu imparatul romano-german Otto cel Mare, care a avut loc la Lechfeld, i-a determinat sa-si canalizeze atentia catre sud-estul Europei
– ungurii au ajuns in Transilvania in secolul al IX-lea, fapt mentionat de Gesta Hungarorum (“Faptele ungurilor”), in care se vorbeste de prezenta in acest spatiu a voievodatelor romanesti conduse de Glad, Gelu si Menumorut
– de abia in secolul al XI-lea, dupa intemeierea statului lor medieval, maghiarii au inceput ofensiva politica in Transilvania, pe care au
cucerit-o si au organizat-o sub forma unui voievodat.
Etnogeneza romaneasca
Procesul de formare a popurului roman si a limbii romane(etnogeneza romaneasca) a durat mai multe secole (II-VIII-IX), românii formandu-se atat la nord de Dunare cat si la sud de Dunare, unitatea lor fiind sparta de venirea slavilor in secolul al VII-lea
Astfel românii sunt un popor romanic (neolatin) a carui etnogeneza a cunoscut 3 etape :
1. existenta civilizatiei geto-dacice, supusa cuceririi romane, in urma razboaielor daco-romane din anii 101-102 si respectiv dintre anii 105-106
2. sinteza daco-romana, realizata in urma procesului de romanizare
3. desavarsirea etnogenezei in urma contopirii populatiei daco-romane cu migratori slavi in secolele VI-VII iar din secolul al IX-lea putandu-se vorbi de prezenta poporului român la nord de Dunare.
Caracterul limbii române este si el unul neolatin cum o demonstreaza si structura acestei limbi care contine :
– strat latin – 60%
– substrat traco-dacic – 10%
– adstrat slav – 20%
– preluari din alte limbi – 10%
Dupa asezarea slavilor la sud de Dunare, limba româna cunoaste o fragmentare in mai multe dialecte :
– dialectul nord-dunarean (daco-roman)
– dialectele sud-dunarene (aromân, macedoromân, istoromân, meglenoromân).
Originea latina a poporulkui nostru a fost subliniata si de termenii cu care in Evul Mediu vecinii ii desemnau pe români : walach, olah, blachi. Mai apoi in secolele XV-XVII, calatorii straini i-au numit pe locuitorii Tarilor Române “romani”.