AnnaE
#0

METODICA

 

 

  1. Tradiţional şi modern în metodica desfășurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii: curriculum pentru educaţia timpurie; plan de învăţământ, metodologia de aplicare a planului de învăţământ, obiective cadru şi obiective de referinţă, exemple de comportamente, domenii experienţiale, activităţi de învăţare, organizarea şi amenajarea spaţiului educaţional şi rolul ariilor de stimulare

 

 

Evoluţia semantică a conceptului de Curriculum

 

Etimologia conceptului „curriculum” (la plural „curricula”) se află în limba latină, în care termenul „curriculum” are semnificaţii multiple, însă relativ apropiate: „alergare”, „cursă”, „parcurgere”, „drum”, „scurtă privire”, „în treacăt”; de aici şi semnificaţia contemporană mai frecvent utilizată: parcurs, drum de viaţă sau carieră („curriculum vitae”).

 

În sens figurat:

• Curriculum solis = curs al Soarelui

• Curriculum lunae = curs al Lunii

• Curriculum vitae = curs al vieţii.

 

Termenul de Curriculum a apărut în vocabularul cu privire la educaţie la sfârşitul secolul al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, în întreaga lume, termenul de CURRICULUM a fost folosit, în general, cu înţelesul restrâns la conţinuturile instructiv-educative şi, în special, la componenta lor preponderent informativă, respectiv la cunoştinţe şcolare. (Leiden, Olanda – 1582 şi Glasgow, Scoţia – 1633).

Din anii 60, semnificaţia conceptului de curriculum s-a lărgit foarte mult. Astăzi conceptul este unul dintre cele mai frecvent folosite în teoria şi practica educaţională, mai ales în literatura de limbă engleză.

 

În literatura francofonă, termenul de curriculum ocupă un loc marginal, deşi abordările, atât în teoria pedagogică cât şi în practica şcolară, sunt de tip curricular. Lumea francofonă preferă, în continuare, termenul de „program de studii”.

 

În prezent s-a constituit o ştiinţă care se ocupă de construcţia curriculum-ului şi anume Teoria curriculum-ului. Originea ei se află în publicarea, în 1918, a operei americanului Franklin Bobbitt. În lucrarea sa „The Curriculum”, resemnifică conceptul şi include în sfera acestuia întreaga experienţă de învăţare a elevilor, respectiv atât activităţile formale, desfăşurate în mediul şcolar, cât şi pe cele desfãşurate în mediul extraşcolar, planificate şi proiectate în şcoală, în vederea realizării unei educaţii globale, integrative.

Se consideră, însă, că prima formulare a Teoriei Curriculum-ului se găseşte în lucrarea lui Tyler (1950), el este considerat primul pedagog care a elaborat o formulare modernă a teoriei curriculum-ului.

 

La noi, termenul a început să fie semnalat sporadic, încă din anii 1980, însă, din precauţie, el era evitat. Uneori era tradus folosindu-se termeni cum ar fi cel de programă. Însă, deschiderea necesară a avut loc abia după 1990 şi mai ales după 1997.

 

Repere evolutive majore

 

Un moment semnificativ l-a reprezentat publicarea, în 1900, a lucrării Secolul copilului, a suedezei Hellene Kay. Procesul de extindere a ariei semantice a termenului a început să capete contur în prima jumătate a secolului al XX-lea de câteva apariţii publicistice semnificative în evoluţia teoriei curriculum-ului:

• Dewey, J., 1902, The Child and Curriculum– în care sugerează includerea în sfera conceptului de CURRICULUM, alături de informaţie, şi a demersului didactic de administrare a informaţiei, în vederea formării de cunoştinţe, capacităţi şi sisteme de raportare la realităţile externe şi interne ale copilului.

• Bobbitt, F., 1918, The Curriculum– extinde aria semantică a conceptului de CURRICULUM la întreaga experienţă de învăţare a copilului, dobândită atât în şcoală, în contextele formale, cât şi în afara şcolii, prin activităţi de tip nonformal sau extraşcolar, planificate şi aplicate de şcoală.

• Tyler, R.W., 1950, „Basic Principles of Curriculum and Instruction” – sistematizează componentele curriculum-ului: obiectivele educaţionale, experienţele de învăţare sau conţinuturile învăţăturii, metodologia organizării acestor experienţe de către şcoală, evaluarea rezultatelor învăţării.

Contribuţia acestor autori clasici ai teoriei curriculare a fost continuată de alţi cercetători, în special din Europa şi SUA. Literatura pedagogică română a preluat conceptul iar acesta s-a impus în accepţiunea sa lărgită, modernă în special în anii 90, fiind asociat cu reforma învăţământului şi a educaţiei.

 

Curriculum: repere conceptuale

 

Există  o multitudine de definiţii ale conceptului de curriculum. „Conceptul central – curriculum – are o încărcătură de semnificaţii care îl plasează în zona conceptelor polisemantice, larg disputate”. Astăzi desemnează ansamblul structurat al experienţelor de predare şi de învăţare (obiective, conţinuturi, material didactic, activităţi de predare/învăţare/evaluare) planificate, oferite sub îndrumarea unei instituţii de învăţământ (în interiorul şi în afara acestei) în vederea atingerii obiectivelor prestabilite.

 

În sens larg, „Curriculum-ul este ansamblul experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe parcursul traseului său şcolar”. În sens restrâns „Curriculum-ul reprezintă ansamblul documentelor şcolare care reglementează desfăşurarea activităţii şcolare: plan de învăţământ, programe şcolare, manuale, ghiduri de aplicare etc.”

 

Conceptul de curriculum deschide o direcţie fundamentală în proiectarea şi dezvoltarea educaţiei.

 

 

Aria curriculară şi ciclurile curriculare

Aria curriculară

Ariile curriculare reprezintă o categorie fundamentală a Curriculum-ului Naţional şi grupează/ reunesc mai multe discipline şcolare funcţie de dominantele lor educaţionale. Astfel, ele reunesc mai multe domenii ale cunoaşterii şi oferă o viziune multi- şi/ sau interdisciplinară asupra disciplinelor de studiu pe care planul de învăţământ le include şi le interrelaţionează.

S-a renunţat, aşadar, la viziunea tradiţională, în care ariile curriculare cuprindeau ansambluri de obiecte de învăţământ abordate monodisciplinar, în conformitate cu domeniul de cercetare al fiecărei ştiinţe particulare.

Ariile curriculare sunt stabilite în mod ştiinţific, pe baza unor criterii epistemologice şi psihopedagogice; în timpul şcolarităţii obligatorii şi a liceului, ariile curriculare rămân neschimbate ca denumire, dar ponderea lor pe cicluri şi pe clase este variabilă.

 

În ţara noastră, Curriculum-ul Naţional este structurat pe următoarele şapte arii curriculare:

 

  • Limbă şi comunicare
  • Matematică şi ştiinţe ale naturii
  • Om şi societate
  • Arte
  • Educaţie fizică şi sport
  • Tehnologii
  • Consiliere şi orientare.

 

Ciclurile curriculare

Ciclurile curriculare reprezintă periodizări/ segmentări ale şcolarităţii pe mai mulţi ani de studiu (structuri intrinseci) care au în comun anumite finalităţi educaţionale şi sisteme metodologice.

 

Din punct de vedere structural şi funcţional, periodizarea şcolarităţii pe cicluri curriculare a stat la baza generării planurilor de învăţământ, programelor şi manualelor şcolare pentru fiecare ciclu de învăţământ. La nivel operaţional, introducerea ciclurilor curriculare a impus modificări ale metodologiei de predare a disciplinelor şcolare şi a solicitat regândirea strategiilor didactice prin adaptarea acestora la obiectivele curriculare şi la nivelul de vârstă al elevilor.

Prin adaptări interne, prin abordări flexibile, prin finalităţile urmărite şi prin strategiile didactice adoptate, ciclurile curriculare trebuie să asigure:

  • continuitatea demersului instructiveducativ de la o treaptă de şcolarizare la alta (învăţământ preşcolar învăţământ primar; învăţământ primar - învăţământ gimnazial; învăţământ gimnazial - liceu
  • continuitatea la nivel metodic prin transfer de metode de la un ciclu la altul
  • stabilirea de conexiuni intra şi interdisciplinare explicite la nivelul curriculum-ului prin intermediul ansamblului de obiective generale
  • construirea unei structuri a sistemului de învăţământ mai bine corelată cu vârsta psihologică a elevilor.

 

 

Curriculum-ul Naţional din ţara noastră cuprinde următoarele cicluri curriculare, fiecare din ele având obiective specifice, care conferă diferitelor etape ale şcolarităţii o serie de dominante care se reflectă în structura programelor şcolare:

 

1. Ciclul achiziţiilor fundamentale (grădiniţă – clasa a II-a) are ca obiectiv major acomodarea la cerinţele sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială:

  • asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale (scrisul, cititul, calculul aritmetic)
  • stimularea copilului în vederea perceperii, cunoaşterii şi stăpânirii mediului apropiat
  • stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi imaginaţiei sale
  • formarea motivaţiei pentru învăţare, înţeleasă ca o activitate socială.

 

2. Ciclul de dezvoltare (clasa a III-a – clasa a VI-a) are ca obiectiv major formarea capacităţilor de bază necesare pentru continuarea studiilor:

  • dezvoltarea achiziţiilor lingvistice şi încurajarea folosirii limbii române, a limbii materne şi a limbilor străine pentru exprimarea în situaţii variate de comunicare
  • dezvoltarea unei gândiri structurate şi a competenţei de a aplica în practică rezolvarea de probleme
  • familiarizarea cu abordarea pluridisciplinară a domeniilor cunoaşterii
  • constituirea unui set de valori consonante cu o societate democratică şi pluralistă
  • încurajarea talentului, a experienţei şi a expresiei în diferite forme de artă
  • dezvoltarea responsabilităţii pentru propria sănătate şi dezvoltare
  • dezvoltarea unei atitudini responsabile faţă de mediu.

 

3. Ciclul de observare şi orientare (clasa a VII-a – clasa a IX-a), vizează ca obiectiv major orientarea în vederea optimizării opţiunii şcolare şi profesionale ulterioare:

  • descoperirea de către elev a propriilor afinităţi, aspiraţii şi valori pentru construirea unei imagini de sine pozitive
  • dezvoltarea capacităţii de analiză a nivelului de competenţe dobândite prin învăţare, în scopul orientării spre o anumită carieră profesională
  • dezvoltarea capacităţii de a comunica, inclusiv prin folosirea de limbaje specializate
  • dezvoltarea gândirii independente şi autonome şi a responsabilităţii faţă de integrarea în mediul social.

 

4. Ciclul de aprofundare (clasa a X-a – clasa a XI-a) are ca obiectiv major adâncirea studiului în profilul şi specializarea aleasă, asigurând, în acelaşi timp, o pregătire generală pe baza opţiunilor din celelalte arii curriculare. El vizează:

  • dezvoltarea competenţelor cognitive care permit relaţionarea informaţiilor din domenii înrudite ale cunoaşterii
  • dezvoltarea competenţelor socioculturale care permit integrarea activă în diferite grupuri sociale
  • formarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de acţiunile personale cu impact asupra mediului social
  • exersarea imaginaţiei şi creativităţii ca surse ale unei vieţi personale şi sociale de calitate.

 

5. Ciclul de specializare (clasa a XII-a) are ca obiectiv major pregătirea în vederea integrării eficiente în învăţământul universitar de profil sau pe piaţa muncii. El vizează:

  • dobândirea încrederii în sine şi construirea unei imagini pozitive asupra reuşitei personale
  • luarea unor decizii adecvate în contextul mobilităţii condiţiilor sociale şi profesionale
  • înţelegerea şi utilizarea modelelor de funcţionare a societăţii şi de schimbare socială.

 

 

Tipuri de curriculum

 

Literatura de specialitate prezintă mai multe forme sau tipuri de curriculum:

  • curriculum formal/ oficial/ intenţionat
  • curriculum comun
  • curriculum specializat
  • curriculum ascuns
  • curriculum nonformal
  • curriculum informal
  • curriculum local
  • curriculum individualizat şi personalizat.

 

 Curriculum-ul formal/ oficial, intenţionat este cel prescris oficial, care are un statut formal şi care cuprinde toate documentele şcolare oficiale, ce stau la baza proiectării activităţii instructiv-educative la toate nivelele sistemului şi procesului de învăţământ. El reprezintă rezultatul activităţii unei echipe interdisciplinare de lucru, este validat de factorii educaţionali de decizie şi include următoarele documente oficiale: documente de politică a educaţiei, documente de politică şcolară, planuri de învăţământ, programe şcolare şi universitare, manuale şcolare şi universitare, ghiduri, îndrumătoare şi materiale metodice-suport, instrumente de evaluare.

 

 Curriculum-ul comun/ curriculum general/ trunchi comun de cultură generală/ curriculum central/ correcurriculum/ curriculum de bază este asociat cu obiectivele generale ale educaţiei şi cu conţinuturile educaţiei generale – sistemul de cunoştinţe, abilităţi intelectuale şi practice, competenţe, stiluri atitudinale, strategii, modele acţionale şi comportamentale de bază etc., obligatorii pentru educaţi pe parcursul primelor trepte ale şcolarităţii. Curriculum-ul general nu vizează specializarea în raport cu un domeniu particular de activitate. Durata educaţiei generale variază în sistemele de învăţământ din fiecare ţară, de la învăţământul primar, la cel secundar şi chiar peste acest nivel. Conţinuturile educaţiei generale cunosc un proces de extensiune, prin adiţionarea şi integrarea, pe lângă ariile curriculare tradiţionale (limbi, ştiinţe şi tehnologie, domenii social-umaniste, arte, educaţie fizică), şi a unor teme interdisciplinare din cadrul „noilor educaţii” (demografică, ecologică, pentru comunicare, participare, economică etc.

 

Curriculum comun se reduce la un „curriculum nucleu” compus numai din câteva discipline de bază, obligatorii, la care se adaugă o listă bogată de opţionale.

 

Tipologia Curriculum-ului Naţional operant în cadrul sistemului de învăţământ din România:

  • curriculumnucleu – care reprezintă aproximativ 65-70 % din Curriculum-ul Naţional
  • curriculum la decizia şcolii – care reprezintă aproximativ 3035 % din Curriculum-ul Naţional şi este alcătuit din: curriculum extins; curriculum nucleu aprofundat; curriculum elaborat în şcoală.

 

Curriculum-ul nucleu reprezintă trunchiul comun, obligatoriu, adică numărul minim de ore de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul de învăţământ. Existenţa curriculum-ului nucleu asigură egalitatea şanselor în sistemul de învăţământ.

 

Curriculum-ul nucleu reprezintă unicul sistem de referinţă pentru evaluările şi examinările externe (naţionale) din sistem şi pentru elaborarea standardelor curriculare de performanţă.

 

Curriculum-ul la decizia şcolii asigură diferenţa de ore dintre curriculum-ul nucleu şi numărul minim sau maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare disciplină şcolară prevăzută în planurile-cadru de învăţământ (deci atât pentru disciplinele obligatorii, cât şi pentru cele facultative), pe ani de studiu.   

 

În mod complementar curriculum-ului nucleu, şcoala poate oferi următoarele tipuri de curriculum: curriculum extins, curriculum nucleu aprofundat, curriculum elaborat în şcoală.

 

Curriculum-ul extins are la bază întreaga programă şcolară a disciplinei, atât elementele de conţinut obligatorii, cât şi cele facultative. Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o anumită disciplină, se asigură prin îmbogăţirea ofertei de conţinuturi prevăzute de curriculum-ul nucleu.

 

Curriculum-ul nucleu aprofundat are la bază exclusiv trunchiul comun, respectiv elementele de conţinut obligatorii. Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o anumită disciplină se asigură prin reluarea şi aprofundarea curriculum-ului nucleu, respectiv prin diversificarea experienţelor şi activităţilor de învăţare.

 

Curriculum-ul elaborat în şcoală este acel tip de proiect pedagogic care conţine, cu statut opţional, diverse discipline de studiu propuse de instituţia de învăţământ sau alese de aceasta din lista elaborată la nivel de minister. Fiecare profesor are oportunitatea de a participa în mod direct la elaborarea curriculum-ului, funcţie de condiţiile concrete în care se va desfăşura activitatea didactică. Disciplinele opţionale se pot proiecta în viziune monodisciplinară, la nivelul unei arii curriculare sau la nivelul mai multor arii curriculare.

Curriculum-ul elaborat în şcoală nu constituie obiectul evaluărilor şi examinărilor externe, naţionale. Cadrului didactic care elaborează acest tip de curriculum îi revine sarcina de a proiecta, pe lângă obiectivele educaţionale şi conţinuturile instructiv-educative, competenţele şi performanţele aşteptate de la elevi, precum şi probele de evaluare corespunzătoare.

 

Curriculum-ul de profil şi specializat pe categorii de cunoştinţe şi aptitudini (literatură, ştiinţă, muzică, arte plastice şi dramatice, sporturi etc.) este focalizat pe îmbogăţirea şi aprofundarea competenţelor, pe exersarea abilităţilor înalte, pe formarea comportamentelor specifice determinării performanţelor în domenii particulare.

 

Curriculum-ul ascuns sau subliminal derivă din ambianţa educaţională şi din mediul psiho-social şi cultural al clasei/ şcolii/ universităţii. Climatul academic, personalitatea profesorilor, relaţiile interpersonale, sistemul de recompensări şi sancţionări sunt elemente importante ale mediului instrucţional şi ele influenţează imaginea de sine, atitudinile faţă de alţii, sistemul propriu de valori etc.

 

Curriculum-ul nonformal/ neformal (extraşcolar) vizează obiectivele şi conţinuturile activităţilor instructiv-educative neformale/ nonformale, care au caracter opţional, sunt complementare şcolii, structurate şi organizate într-un cadru instituţionalizat extraşcolar (de exemplu, în cluburi, asociaţii artistice şi sportive, case ale elevilor şi studenţilor, tabere ş.a.m.d.).

 

Curriculum-ul informal cuprinde ansamblul experienţelor de învăţare şi dezvoltare indirecte, care apar ca urmare a interacţiunilor celui care învaţă cu mijloacele de comunicare în masă (mass-media), a interacţiunilor din mediul social, cultural, economic, familial, al grupului de prieteni, al comunităţii etc. Practic, curriculum-ul informal reprezintă efectele pedagogice din diferite medii sociale,  din ocaziile de învăţare oferite de societăţi şi agenţii educaţionale, mass-media, muzee, instituţii culturale, religioase, organizaţii ale comunităţilor locale, familie.

 

Curriculum-ul local include ofertele de obiective şi conţinuturi ale activităţilor instructiv-educative propuse de către inspectoratele şcolare (şi aplicabile la nivel teritorial) sau propuse chiar de către unităţile de învăţământ, în funcţie de necesităţile proprii şi de solicitările identificate.

 

Curriculum-ul individualizat sau personalizat

Semnifică: program de studii convenit, discutat şi acceptat în prealabil atât de subiectul educaţiei, cât şi de obiectul educaţiei. Programul respectiv este adecvat nevoilor particulare ale unui subiect aflat într-o situaţie educaţională.

 

Attachments
titularizare curriculum.doc 546.5 Kb . 120 Views