Prezentare Generală a Cosmosului Îndepărtat
Dincolo de atmosfera terestră se întinde o lume diferită şi plină de mister. Nimic material nu poate întrece frumuseţea Cosmosului. Vă invit să călătorim împreună spre cele mai tainice profunzimi ale Universului. Haideţi să visăm la aştri. Am decis să prezint Cosmosul îndepărtat deoarece cu cât ne îndepărtăm mai mult, cu atât misterul creşte şi cantitatea de informaţii deţinute de noi scade.
Terra, casa noastră, este doar un corp ceresc de mici dimensiuni care se roteşte la nesfârşit în jurul unei stele la fel de neînsemnate la scară cosmică, Soarele. Pe lângă mişcarea de revoluţie Pământul mai execută o mişcare de rotaţie în jurul unei axe ce trece prin centrul lui. Are şi un satelit natural, Luna, fără de care oamenii nu ar mai fi fost aşa de visători şi romantici. Alături de Planeta Albastră se mai rotesc în jurul Soarelui alte opt planete, pe orbite proprii, respectând aceleaşi legi. Cu excepţia lui Mercur şi Venus, celelalte au un număr mai mare de sateliţi decât Terra. În jurul stelei centrale se mai rotesc şi alte corpuri ce formează materia neorganizată, cum ar fi cometele, asteroizii, meteoroizii etc. Omul a îmbogăţit şi el materia aleatorie din spaţiul interplanetar, construind sateliţi artificiali, sonde spaţiale, rachete cosmice şi de curând staţii şi laboratoare orbitale.
Soarele cu tot ce se roteşte în jurul lui formează Sistemul Solar. Departe, la distanţe inimaginabile se află alte stele asemănătoare Soarelui nostru. Acestea la rândul lor formează diferite tipuri de sisteme stelare.
Deoarece distanţele cosmice sunt foarte mari, încât mintea omenească nu le poate percepe, astronomii folosesc alte unităţi pentru a le măsura: unitatea astronomică (distanţa medie Pământ-Soare, egală cu aprox. 149,6 milioane km), anul-lumină (distanţa străbătută de lumină, cu viteza v=300 mii km/s, într-un an, egală cu 9,46 mii de miliarde km) şi parsecul (egal cu 3,26 a.l.).
Forţa de atracţie universală a grupat stelele în sisteme complexe numite galaxii. Cele peste 6000 stele vizibile de pe Pământ, pe întreg cerul cu ochiul liber, precum şi Soarele fac parte din Galaxia Noastră numită Calea Lactee. Ea are forma unei spirale, cu diametrul de aprox. 100 mii a.l., iar grosimea de numai 15 mii a.l. Masa galaxiei este de 140 miliarde ori mai mare decât masa Soarelui. În realitate numărul de stele din galaxie depăşeşte 150 miliarde, dar noi vedem doar câteva mii din cauza distanţei mari şi a strălucirii reduse a acestora. Sistemul Solar este situat într-o margine, în Braţul Orion, la o distanţă de aprox. 28 mii a.l. faţă de centru. Galaxia a primit numele de Calea Lactee datorită benzii de stele vizibilă pe cer, asemănătoare cu o dâră de lapte vărsat, care nu este altceva decât proiecţia nucleului şi a discului galactic văzute din profil.
În interiorul galaxiei stelele sunt grupate în alte sisteme. Un număr infinit de mare de stele bătrâne, roşii formează nucleul galactic. Acesta este de fapt o sferă imensă faţă de care dimensiunile stelelor pot fi considerate neglijabile. Alte stele roşii formează roiuri globulare, aglomerări cu formă sferică ce conţin peste un milion de stele. Există cam 150 de astfel de roiuri în Calea Lactee, iar majoritatea sunt dispuse sub forma unui halo uriaş care înconjoară întreg discul galactic (ex. Omega Centauri, M13 din Hercules etc). Acest disc constă într-un număr de braţe ce pornesc din nucleu, dând galaxiei aspect de spirală. Aceste braţe sunt alcătuite din stele tinere, albastre, dar şi din materie interstelară. Printre stele există nişte nori imenşi de gaze, în special hidrogenul, precum şi pulberi şi praf. Norii au primit denumirea de nebuloase, care la rândul lor se clasifică în mai multe tipuri. Există nebuloase difuze (care văzute prin instrumente optice au aspectul unei pete ceţoase, cel mai evident exemplu fiind M42, Nebuloasa Orion), cât şi nebuloase obscure (care au aspectul unei pete întunecate pe un fond luminos al cerului, ca ex. Nebuloasa Cap de Cal, un nor din vasta M42). Aceste nebuloase sunt adevărate incubatoare în care iau naştere noi stele printr-un proces îndelungat şi complex. Al treilea tip îl reprezintă nebuloasele planetare. Acestea au aspectul unui inel cu o stea în centru. Spre deosebire de cele difuze şi obscure, aici o stea în ultimul stadiu de viaţă emite gaze si praf care formează inelul.
Astfel de corpuri sunt Nebuloasele Dumbell, Helix, Ochiul Pisicii etc. Pe lângă acestea mai există în braţele galaxiei şi roiuri deschise de stele tinere. Sunt asemănătoare celor globulare, doar că numărul de stele componente este foarte mic. Ex.: Cloşca cu Pui, Caseta cu bijuterii, Stupul etc. Ca materie neorganizată mai există şi vântul stelar, flux de particule emis în spaţiu de către stele, în urma reacţiilor nucleare ce au loc în interiorul acestora.
Calea Lactee se roteşte în jurul propriei axe într-un aşa numit dans galactic, şi o dată cu ea şi întregul Sistem Solar. O rotaţie completă are loc o dată la 225 ani tereştri, un an galactic. Deci Soarele se afla exact în poziţia în care se află acum, atunci când pe Terra trăiau dinozaurii.
Dar în Cosmos mai există şi alte galaxii, cam câteva miliarde de astfel de sisteme. Iar distanţele dintre ele sunt enorme, de ordinul a milioanelor şi chiar a miliardelor de a.l. Acestea sunt de trei tipuri: galaxii spirală, aşa cum e şi Calea Lactee, iar ca o particularitate a acestui tip în Univers există şi galaxii spirale barate, care au doar două braţe ce pornesc dintr-o bară care trece prin centru; galaxii eliptice – au formă de elipsoid şi sunt alcătuite din stele roşii bătrâne. E posibil ca aceste galaxii să fi fost la început spirale şi după ce materia dinte stele s-a epuizat, stelele care formau spiralele s-ar fi apropiat de nucleu. Iar a treia categorie o reprezintă galaxiile neregulate, cu o formă nedeterminată. Un exemplu elocvent sunt Marele Nor Magellanic şi Micul Nor Magellanic, galaxii satelite Căii Lactee.
La rândul lor galaxiile se grupează în roiuri de galaxii, care apoi formează roiuri de roiuri numite superroruri şi respectiv hiperroiuri. Galaxia noastră face parte din Roiul Local. Acesta conţine în jur de 30 de galaxii şi are cam 5 a.l. diametru. Calea Lactee împreună cu Andromeda sau marea Galaxie Spirală sunt cele mai mari galaxii din acest roi. Andromeda este cel mai îndepărtat corp vizibil cu ochiul liber pe cer. Se găseşte la o distanţă de 2,9 a.l. Un alt roi important ar fi Roiul Virgo, din constelaţia Fecioara. Se găseşte cam la 50 milioane a.l. şi conţine în jur de 1000 galaxii.
În Univers există şi aşa-numitele Găuri Negre, porţiuni din spaţiu, unde energia este foarte mare, iar datorită gravitaţiei totul este atras în adâncul unor gropi virtuale şi nimic nu mai scapă. Inclusiv razele de lumină. Sunt ca nişte gropi fără fund, cu dimensiuni mici raportate la scară cosmică. În preajma unei astfel de găuri timpul şi spaţiu dispar, capătă nişte însuşiri pe care mintea noastră nu este capabilă să le înţeleagă, deocamdată. Aceste găuri au fost detectate cu instrumente speciale ale astronomiei invizibilului. O astfel de gaură neagră de dimensiuni uriaşe s-ar putea afla în centrul nucleului galactic devorând stelele din apropiere. De curând au fost detectate şi găuri de vierme, în M16 Nebuloasa Vulturului. Sunt acele porţi stelare cu ajutorul cărora am putea străbate distanţe cosmice în doar câteva ore.
Cele mai îndepărtate galaxii sunt quasarii. Acestea sunt galaxii tinere care emit în spaţiu cantităţi enorme de energie. Se află la distanţe de peste 10 miliarde a.l. Ele ne dau multe informaţii despre modul cum s-a format şi a evoluat Universul. Dar despre ele se ştiu cele mai puţine lucruri. Ar putea exista şi alte Universuri paralele grupate într-un Multivers.
De fapt cu cât ne îndepărtăm cu atât cunoaştem mai puţin şi misterul e mai mare. Dar cred că merită să ne sacrificăm pentru a putea înţelege Creaţia Lui Dumnezeu. Mai avem multe de descoperit pentru a putea înţelege modul de funcţionare al Cosmosului în care trăim.
Autor : _____________