AnnaE
#0

 

  1. Rolul utilizării cratimei

 

Atunci când ni se cere să explicităm rolul cratimei într-o construcție lexicală, morfologică sau sintactică,  trebuie să avem în vedere următoarele situații:

 

 

1)  Din punct de vedere fonetic:

 

-  elidarea unui sunet la început de cuvânt: ”rimă-mbrățișată”,  ”lucru-nceput”, ”carte-nchisă” etc.;

-  elidarea, dispariția, suprimarea unui sunet la sfârșit de cuvânt. ”printr-o”, ”dintr-o”,  ”într-o” etc.;

-  evitarea hiatului: ”fereastră-ntredeschisă”, ”speranță-mplinită”, ”față-ntristată” etc.;

- transformarea unui hiat în diftong: ”de-abia”, ”de-acolo”, ”de-alaltăieri”etc.

- evitarea unui diftong: ”clar-această zi” (clară această zi), ”duioas-aducere-aminte” (duioasă aducere-aminte) etc.;

- evitarea unui triftong: ”vorbea-ntre dinți” (vorbea între dinți), ”spunea-ntr-o doară” (spunea într-o doară) etc.;

 

 

2)  Din punct de vedere morfologic:

 

- marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două cuvinte (părți de vorbire) diferite (se poate specifica valoarea lor morfologică):”speranțe-nșelătoare”: cratima marchează rostirea în aceeași silabă a două părți de vorbire diferite: substantivul comun, simplu ”speranțe” și adjectivul propriu-zis ”(î)nșelătoare; ”spunându-mi-se”: cratima marchează rostirea împreună a trei cuvinte diferite: verbul la gerunziu ”spunând(u)”, pronumele personal ”mi” (caz D, formă neaccentuată), pronumele reflexiv propriu-zis ”se” (caz Ac., formă neaccentuată);

 

 

3)  Din punct de vedere prozodic, folosirea cratimei are ca efect:

 

- micșorarea numărului de silabe: ””Turmele-l urc, stele le scapără-n cale” (12 silabe în loc de 14 silabe) și deci păstrarea constantă a măsurii versurilor;

- menținerea ritmului: ”Parc-ascult și parc-aștept” (UU_ UUU_) (anapest, peon 4);

- păstrarea rimei: ”Aproape de speranța-mi/Se scurge tainic viața-mi” – rimă feminină (se termină fiecare vers într-o vocală), perfectă (ultima silabă coincide perfect);

- conservarea structurii (strofice) a poeziei;

 

 

4)  Din punct de vedere stilistic:

 

- obținerea unor figuri de stil sonore:

- aliterația:  ”Speranța-nvie primăvara/În fiecare vis când vine seara...”(se repetă consoanele ”v”, ”r” și ”n”); este și asonanță, se repetă vocala accentuată ”a”;

- asonanța: ”Cuvânt-aproape de un dulce gând (...)” (este accentuată vocala ”â” ); este și aliterație, se repetă consoana ”n”, ”p” și ”d”;  prin realizarea figurilor de stil sonore se obține muzicalitatea versurilor sau rima interioară;

 

N.B. Elementele de prozodie se pot încadra în categoria mai largă a stilului.

 

  1. Cratima (”-”) este un semn ortografic și de punctuație, în anumite situații:

 

  1. Semn ortografic între două părți de vorbire diferite: ”Dulce-această veste” (leagă două părți de vorbire diferite);
  2. Semn ortografic în interiorul aceleiași părți de vorbire:”Ieri-alaltăieri”,”După-amiază”, ”nord-vest”, ”bun-gust”, ”Maria-Elena”,”roșu-albăstrui”,”aproap
  3. departe”, ”târâș-grăpiș”(leagă termenii unui adevrb de timp compus, substantiv comun sau propriu compus, ai unui adjectiv compus, ai unui adverb de loc sau de mod compus etc.);
  4. Semn ortografic într-o locuțiune: ”dintr-odată” (cratima marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două părți de vorbire diferite: prepoziția simplă ”dintr(e)” și adverbul de timp ”odată”, partea de vorbire obținută fiind o locuțiune adverbială de mod; ”într-adins”, ”de-a berbeleacul”, ”de-a dura”, ”de-a v-ați ascunselea”, aduceri-aminte , ”ucigă-l toaca”, ”ducă-se pe pustii” etc. (locuțiuni adverbiale,  verbale, substantivale etc.);
  5. Semn ortografic într-o expresie: ”și-au dat arama pe față”; ”s-au dat de ceasul morții”, ”în cel de-al doisprezecelea ceas” etc.
  6. Semn de orografie între două numerale cardinale, două substantive, două adverbe, două adjective  etc. : ”anii ’80 -’90”, ”viitor-trecut”, ”bine-rău”,  ”repede-încet”, ”devreme-târziu”,”bun-rău” ”frumos-urât”, ”prost-deștept”, ”bogat-sărac” etc;
  7.  Leagă un numeral ordinal de particula morfologică ”a” (morfem): a XII-a F; a IXL-a (a patruzecea), a CIX-a (a o sută noua), a MXIX-a (a cinci sute nousprezecea) etc.;
  8. Semn de ortografie ”-ntr-această primăvară” (ține locul unui apostrof; în propria poezie).
  9. Când este semn de punctuație, cratima se numește linie de dialog sau linie de pauză.
  10. Linie de dialog: ” – Ionel, Ionel, vin’ la mama!...”
  11. Linie de pauză: înaintea unei explicații: ”Identificarea – adică găsirea în text – a unor construcții pleonastice”; înaintea unei enumerații: Toate formele de relief – munții, dealurile, câmpiile, șesurile, pot fi găsite în țara noastră” etc.
  12. N.B. Când este linie de dialog sau linie de pauză  are o formă ușor diferită: ” – ”. De fapt, cratima, linia de dialog și linia de pauză sunt trei lucruri diferite.