Vulpea şi strugurii
Pribeaga si lihnita
De foame, da de-o vie
Cu niste struguri rumeni, frumosi,
De razachie.
Ciorchinii-s plini si vulpea,
De sine înteles,
Ar fi mâncat cu pofta
Si nici n-ar fi ales...
Dar la-ndemâna labei
O-mpiedica s-ajunga
Pâna la ei zabreaua ulucilor, prea lunga,
Si ghimpii-n care gardul e prins si împletit;
Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot sucit,
S-a ridicat: se-nteapa
Si-i lasa gura apa...
- Ce struguri verzi si acri, ofteaza,
Nu-s de teapa!
Si-s prea cruzi...
Mie, ce-mi place-i gustul de stafida,
Nu-mi strepezesc eu dintii cu aceasta agurida...