Lacustră de George Bacovia comentariu
Date despre autor și operă:
George Bacovia este cel mai însemnat poet simbolist al literaturii române, aparținând perioadei interbelice. Originalitatea sa constă în impunerea unui nou univers de inspirație, târgul de provincie claustrat, și în intensitatea obsesivă cu care trăiește spaima de moarte și de dezintegrare a naturii.
Volumele sale de versuri, „Plumb”, „Scântei galbene”, „Cu voi”, „Comedii în fond”, „Ștanțe burgheze”, reprezintă variațiuni pe aceeași temă a obsesiei.
Fiecare anotimp prezentat de autor este un rezultat al propriei sale imaginații; natura aduce permanent cu sine semnele trecerii în neființă. Toamna, perioadă a anului predilect bacoviană, este domintă, de o ploaie continuă, egală, monotonă și parcă ancorată în veșnicie.
Apariție. Temă.
Poezia „Lacustră” apare în volumul de debut, intitulat „Plumb”, plubicat în 1916, axându-se pe ideea centrală a condiției nedeficite a creatorului; ea este o artă poetică, specie a genului liric în care se evindențiază un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume și viață a unui autor, despre menirea lui în univers și despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar care îl particularizează.
Semnificația titlului:
Titlul este un simbol care exprimă corespondența dintre un element al naturii (ploaia) aparținând planului exterior și stările sufletești exprimate poetic. Sensul denotativ al substantivului „lacustră” este acela de „locuință”(sau așezare) clădită pe stâlpi la suprafața apei unor lacuri, specifică în epoca preistorică”(DEX)
În sens conotativ, titlul (ca și întreaga poezie) este expresia spaimei de emezeală, urmărindu-se gradat implicațiile ploii în planul psihic-uman.
Structură și semnificații.
Construcția poeziei se bazează pe simetrie: prima strofă este reluată aproximativ identic la final, ca ultima strofă. Se creează astfel impresia de repetare ciclică a stării de dezolare în fața fenomenului de dezintegrare a naturii. Poezia are patru catrene organizate pe două planuri și trei părți.
- planul exterior (prima și ultima strofă)
- planul interior al subconștientului (strofele a doua și a treia).
I. Strofa întâi se deschide cu o referință temporală:
„De-atâtea nopți aud plouând”.Adjectivul cu valoare de superlativ absolut („atâtea”), completat de verbul la modul gerunziu („plouând”) marchează un timp nedefinit; parcă eul liric a pierdut șirul nopților de când ploaia descompune materia.
Versul următor este unic prin valențele sufletești pe care le degajă:„Aud materia plângând...”.
Personificată,forma materială a lumii, inconștientă prin excelență, plânge fără a-și da seama că va muri înecată în propriile lacrimi, că va fi cauza propriei sale morți. Singuratatea, motiv specific bacovian, prezent și în arta poetică „Plumb”, este mediul propice imaginilor halucinante, completate de căderea ploii, actualizată de prezentul verbului „a auzi” și prelungită prin gerunziul „plouând”. Se recurge la o regresiune geologică spre era primitivă a oamenilor trăitori în „locuințele lacustre”
II. Dacă în prima strofă predomină imaginea auditivă, trecerea în planul subconștientului se face pe baza senzațiilor tactile. Adverbul de mod „parcă” este un indice pentru confunzia planurilor (exterior-interior,real,verosimil-ireal,imaginar). Umezeala perpetuă de afară se prelungește în încăpere și chiar și în sufletul mistuit de coșmaruri:„Tresar prin somn”. Valul care izbește reprezintă pericolul care generează frica obsesivă de moarte prin inecare; el poate însă căpăta și accente sociale.
„Podul de la mal” își are punctul de plecare în realitate prin faptul că el reprezintă unica legătură cu lumea exterioară a omului lacustru. Noaptea însă, acesta era tras pentru a-l feri pe locuitor de multiple pericole. Eul liric, transmigrat în epoca primitivă, are aceleași temeri existente atunci. În plus „podul de la mal”, dacă este tras, îl desparte pe creator de societatea în care trăiește. Coșmarul provine din faptul că ar putea avea o legătură,chiar și efemeră cu lumea exterioară.
Istoria este văzută ca un „gol„ imens tocmai pentru că omul de azi are aceleași temeri cu omul lacustru, fiind terorizat de apa care-i poate surpa locuința și chiar intreg universul. Eul liric presimte sfârșitul care ar putea fi provocat de prăbușirea „piloțolor grei”, piloni care sunt singurele puncte de sprijin ale casei. rezistența lor reprezintă unica șansă de supraviețuire, șansă, care se minimalizează cu fiecare picătură de ploaie căzută.
III. Repetiția primei strofe în finalul poeziei exprimă eterna reluare a coșmarului adus de ploaia interminabilă. Prin gerunziile „tresărind” și „așteptând”, agonia este prelungită, iar eul liric este surprins într-o permanentă așteptare a morții iminente, a dezagregării universului în care se asociază mitul potopului cu cel al apocalipsei.
Elemente simboliste
Parcurgând lirica bacoviană, citittorul percepe poezia ca pe arta de a simți; estefolosită sugestia care să exprime cât mai fidel corespondența dintre elementele naturii și stările sufletești. Universul este perceput prin îmbinarea imaginilor auditive cu cele tactile. Apar, în poezie, simboluri care admit o pluraritate de sensuri la descoperirea cărora citittorul colaborează cu poetul („lacustra”,podul de la mal ”,„val”, „gol istoric”).
Sunt evidente simetria și repetiția care duc șa accentuarea ideilor enunțate. dar și la crearea unei muzicalități interioare a versului.
Elemente de prozodie.
Poezia este alcătuită din patru catrene, cu rimă variabilă, măsură de 8-9 silabe, ritm iambic.
Concluzie. Creația bacoviană „Lacustră” este cea mai evidentă expresie a spaimei de apă.
Lacustră de George bacovia - versuri -
De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând...
Sînt singur, și mă duce un gând
Spre locuințele lacustre.
Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val --
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-același vremuri mă găsesc...
Și simt cum de atâta ploaie
Pilonii grei se prăbușesc.
De-atâtea nopți aud plouând,
Tot tresărind, tot așteptând...
Sînt singur, și mă duce-un gând
Spre locuințele lacustre.