INTIMITATEA Încrederea în sine şi în celălalt

Toată lumea se teme de intimitate - dacă eşti sau nu conştient de asta e altă treabă. Intimitatea înseamnă să te expui în faţa unui străin - şi toţi suntem străini; nimeni nu cunoaşte pe nimeni. Suntem străini chiar şi faţă de noi înşine, pentru că nu ştim cine suntem.

Intimitatea te apropie de un străin. Trebuie să renunţi la toate apărările; numai atunci intimitatea e cu putinţă. Iar teama care există este că dacă renunţi în întregime la apărare, la toate măştile, cine ştie ce o să-ţi facă străinul. Toţi ascundem o mie şi unu de lucruri, nu numai de ceilalţi ci şi de noi înşine, pentru că am fost crescuţi de o omenire bolnavă, cu tot felul de reprimări, inhibiţii, tabuuri. Iar teama îţi spune că în prezenţa unui străin - şi nu contează că poate ai trăit cu persoana respectivă treizeci de ani, patruzeci de ani, lipsa de obişnuinţă nu dispare niciodată - e mai sigură să păstrezi puţină distanţă, puţină apărare, pentru că acel străin ar putea să profite de slăbiciunea ta, de fragilitatea ta, de vulnerabilitatea ta.

Toată lumea se teme de intimitate.

Problema se complică pentru că fiecare om doreşte intimitate. Vrei intimitate pentru că altfel eşti singur în acest univers - fără un prieten, fără o fiinţă iubită, fără cineva în care să ai încredere, fără cineva în faţa căruia să poţi să-ţi descoperi toate rănile. Iar rănile nu se vindecă decât dacă sunt descoperite. Cu cât le ascunzi mai mult, cu atât mai periculoase devin. Pot să devină canceroase.

Pe de o parte, intimitatea este o nevoie esenţială, aşa că fiecare om tânjeşte după ea. Vrei ca cealaltă persoană să fie intimă cu tine, astfel încât să renunţe la apărare, să devină vulnerabilă, să-şi descopere toate rănile, să renunţe la toate măştile şi la falsa personalitate, să rămână în pielea goală, aşa cum e. Pe de altă parte, fiecare se teme de intimitate - vrei să fii intim cu cealaltă persoană, dar nu renunţi la apărările tale. Acesta este unul dintre conflictele dintre prieteni, dintre îndrăgostiţi: nici unul nu vrea să renunţe Ia apărările lui şi să intre în relaţie în nuditate şi sinceritate absolute, deschis, şi amândoi au nevoie de intimitate.

Cuvânt înainte

Dacă nu renunţi la toate reprimările, la toate inhibiţiile - care sunt darurile religiei tale, culturii tale, societăţii tale, părinţilor tăi, educaţiei tale - niciodată nu vei putea să fii intim cu cineva. Şi va trebui să iei iniţiativa.

Dar dacă nu ai reprimări, inhibiţii, nu ai nici răni. Dacă duci o viaţă simplă, naturală, nu îți este frică de intimitate - intimitatea devine fantastica bucurie a două flăcări care se apropie atât de mult încât devin una.

Iar întâlnirea este extraordinar de plăcută, satisfăcătoare, aducătoare de împlinire. Însă înainte de a încerca să fii intim cu cineva, trebuie să-ti faci curățenie generală în casă.

Numai un om care meditează poate să-i dea voie intimităţii să se întâmple.

El nu are nimic de ascuns. Nu se teme că cineva ar putea afla ceva despre el, pentru că s-a lepădat de tot ce îi provoca această frică. În el sunt numai linişte şi o inimă iubitoare.

Trebuie să te accepţi în totalitatea ta. Dacă nu poţi să te accepţi în totalitatea ta, cum să te aştepţi ca altcineva să te accepte? Ai fost condamnat de toată lumea, şi ai învăţat un singur lucru: autocondamnarea. De aceea te ascunzi continuu. Ştii că în tine sunt ascunse lucruri urâte, ştii că în tine sunt ascunse lucruri rele, ştii că în tine este ascunsă animalitatea. Dacă nu îţi schimbi atitudinea şi nu te accepţi ca fiind unul dintre animalele care există ...

Cuvântul animal nu e rău. El înseamnă pur şi simplu viu; provine din anima. Oricine e viu e animal. Însă omul a fost învățat: "Nu sunteți animale; animalele sunt mult mai prejos decât voi. Sunteți ființe umane". Ti s-a conferit o superioritate falsă. Adevărul e că existenţa nu crede în superior şi inferior.

Pentru existenţă toate sunt egale - copacii, păsările, animalele, fiinţele umane. În existenţă, totul e acceptat absolut aşa cum e, fără condamnare.

Dacă îți accepți fără condiții sexualitatea, dacă accepți că omul şi fiecare fiinţă din lume sunt fragili, că viaţa e o aţă foarte subţire, care se poate rupe în orice clipă... O dată ce accepţi aceste lucruri şi te lepezi de eul fals... dacă înţelegi că fiecare om e frumos în normalitatea lui şi are slăbiciunile lui, fiindcă nu e făcut din oţel, ai făcut un pas uriaş.

Trăim în prefăcătorie, în ipocrizie - acesta e motivul pentru care intimitatea naşte frică. Nu eşti ce pari a fi. Aparenţa ta e falsă. Oi fi părând tu sfânt, dar în adâncul tău eşti totuşi o fiinţă umană slabă cu pofte şi dorinţe.

Primul pas este să te accepţi în totalitatea ta - în ciuda tuturor tradițiilor care au înnebunit întreaga omenire. O dată ce te-ai acceptat aşa cum eşti, frica de intimitate dispare. Nu ai cum să pierzi respectul, nu ai cum să-ţi pierzi măreţia, nu ai cum să-ţi pierzi eul. Nu ai cum să-ţi pierzi pioşenia, nu ai cum să-ţi pierzi sfinţenia - ai renunţat singur la toate astea. Eşti exact ca un copilaş, absolut inocent. Poţi să te deschizi pentru că, pe dinăuntru, nu eşti plin cu reprimări urâte care au devenit perversiuni. Poţi să spui adevărat şi sincer tot ce simţi. Şi dacă eşti pregătit să fii intim, încurajezi şi cealaltă persoană să fie intimă. Sinceritatea ta ajută şi cealaltă persoană să fie sinceră cu tine. Simplitatea ta neprefăcută îi îngăduie şi celeilalte persoane să se bucure de simplitate, de inocenţă, de încredere, de iubire, de sinceritate.

Eşti încorsetat în concepte stupide şi ţi-e teamă că, devenind foarte intim cu cineva, acea persoană îşi va da seama de acest lucru. Însă noi suntem fiinţe fragile - cele mai fragile din întreaga existenţă. Puiul de om este cel mai fragil dintre toţi puii animalelor. Puii celorlalte animale pot supravieţui rară mamă, fără tată, fără familie. Dar puiul de om va muri imediat dacă e lăsat singur. Aşa că această fragilitate nu e ceva de condamnat - este cea mai înaltă expresie a conştiinţei. Un trandafir e fragil; nu e piatră. Şi nu au de ce să te simţi prost că eşti trandafir şi nu piatră.

Numai atunci când două persoane devin intime ele nu mai sunt străine. Şi este o experienţă frumoasă să descoperi că nu numai tu eşti plin de slăbiciuni ci şi celălalt, poate toţi oamenii sunt plini de slăbiciuni. Tot ce se exprimă devine mai slab. Rădăcinile sunt foarte puternice, dar floarea nu poate fi atât de puternică. Frumuseţea ei constă în faptul că nu ·e puternică. Dimineaţa îşi deschide petalele pentru a saluta soarele, toată ziua dansează în soare, în ploaie şi vânt, iar seara încep să-i cadă petalele; a murit.

Tot ce e frumos, preţios este de moment. Însă tu vrei ca totul să fie permanent. Iubeşti pe cineva şi îi promiţi "Te voi iubi toată viaţa". Şi ştii foarte bine că nu poţi să fii sigur nici măcar de ziua de mâine - faci o promisiune falsă. Tot ce poţi să spui este "Te iubesc în clipa asta şi îţi dăruiesc totalitatea mea. Nu ştiu ce o să fie în clipa următoare. Cum pot să-ţi promit că te voi iubi toată viaţa? Iartă-mă, dar nu pot".

Însă îndrăgostiţii promit tot felul de lucruri pe care nu le pot îndeplini.

Apoi intervine frustrarea, apoi distanţa se măreşte, apar certurile, conflictele, lupta şi viaţa care ar fi trebuit să fie mai fericită devine doar o suferinţă îndelungată.

Dacă devii conştient de faptul că ţi-e frică de intimitate, acest lucru poate fi o mare revelaţie pentru tine, şi o revoluţie dacă priveşti în tine şi începi să arunci tot de care îţi este ruşine, şi te accepţi aşa cum eşti, nu cum ar trebui să fii. Eu nu propovăduiesc ideea de "ar trebui", "Ar trebui" îmbolnăveşte mintea omului. Oamenii trebuie să învețe frumusețea lui "a fi", extraordinara splendoare a naturii. Copacii nu ştiu nimic despre cele zece porunci, păsările nu ştiu nimic despre sfintele scripturi. Numai omul îşi creează singur probleme. Condamnându-ți natura, te scindezi, devii schizofrenic.

Şi asta nu li se întâmplă numai oamenilor de rând, ci şi oamenilor de condiţia lui Sigmund Freud, care a contribuit în mare măsură la cunoaşterea minţii omeneşti. Metoda folosită de el a fost psihanaliza, menită să te facă să fii conştient de tot ce este inconştient în tine - şi ăsta e tot secretul: o dată ce ceva inconştient este adus în mintea conştientă, el se evaporă. Devii mai curat, mai uşor. Pe măsură ce te descarci de tot mai multe lucruri inconştiente, conştienţa ta se măreşte din ce în ce mai mult. Şi pe măsură ce zona subconştientului se micşorează, teritoriul conştientului se extinde.

Ăsta este un mare adevăr. În Orient e cunoscut de mii de ani, dar în Occident a fost introdus de Sigmund Freud, care nu ştia nimic despre Orient şi psihologia lui. A fost contribuţia lui individuală.

Însă te va surprinde să afli că Freud nu a vrut niciodată să fie el însuşi psihanalizat. Fondatorul psihanalizei nu a fost niciodată psihanalizat. I-a fost frică să se expună. Ajunsese un mare geniu şi s-a temut că , expunându-se, ar fi coborât la nivelul omului de rând. Avea aceleaşi temeri, aceleaşi dorinţe, aceleaşi reprimări. Nu a vorbit niciodată despre visele lui, îi asculta doar pe alţii vorbind despre visele lor. Şi de ce? Pentru că visele lui erau la fel de obişnuite ca ale oricui altcuiva - asta era frica.

Un Gautam Buddha nu s-ar fi temut să intre în meditație - asta a fost contribuţia lui Freud, un tip aparte de meditaţie. Şi nu i-ar fi fost frică de psihanaliză, pentru că la omul care meditează visele dispar încetul cu încetul. Ziua, în mintea lui este linişte, nu obişnuitul trafic de gânduri, iar noaptea doarme adânc, fiindcă visele nu sunt decât gânduri netrăite, dorinţe netrăite, pofte netrăite din timpul zilei. Ele încearcă să se împlinească măcar în vis.

descărcare carte..........