EDUCATORI - REZOLVARE SUBIECT MODEL 2015
SUBIECTUL I
A. LIMBA ROMANA
1. - suverani, crai, monarhi
-sa (te) sperii, sa (te) ingrozesc, sa (te ) infricosez
2. Cratima s-a folosit pentru elidarea vocalei î si pronuntarea intr-o silaba a doua cuvinte diferite (conjunctia ‘să’ si pronumele personal ‘ îi‘)
3. lumea - substantiv comun ; noastra – adjectiv pronominal posesiv; venira – verb predicativ
4. au venit – predicat verbal; si-n tara – complement circumstantial de loc
5. Pamanturilor noastre le ducem dorul .
6. Ei nu puteau sa mai rabde .
M-ai rabdat destul.
Ai sai nu au vrut sa auda nici o scuza .
Te rog frumos sa-i duci placinte prietenei tale .
B. LITERATURA ROMANA
Scrieți un eseu, de 2-3 pagini, în care să argumentaţi apartenenţa unui text poetic eminescian la romantism.
Criticul Titu Maiorescu, în articolul „Direcţia nouă în poezia şi proza română”, din 1872, nota: „Cu totul osebit în felul său, om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile uitate, până acum aşa de puţin format, încât ne vine greu să-l cităm imediat după Alecsandri, dar în fine, poet, poet în toată puterea cuvântului, este d. Mihai Eminescu.”
Poemul “Luceafarul” se încadrează în curentul literar romantism, două dintre trăsăturile specifice fiind: folosirea antitezei şi utilizarea ca sursă de inspiraţie a folclorului.
Antiteza, procedeu artistic dominant în acest poem, se evidenţiază încă din prima parte a poemului, prin opoziţia dintre lumea pământească, a fetei de împărat: „Din umbra falnicelor bolţi”, „Spre umbra vechiului castel” şi lumea nepământească, a Luceafărului: „Colo-n palate de mărgean”, „Eu sunt luceafărul de sus”. Antiteza se realizează şi la nivelul descrierii tânărului Cătălin, în raport cu Luceafărul. Înfăţişarea umană a primului: „Cu obrăjei ca doi bujori/ De rumeni, bată-i vina”, este în contrast evident cu cea non-umană a celui de-al doilea: „Din negru giulgi se desfăşor/ Marmoreele braţe”, „Şi palid e la faţă”, „Iar umbra feţei străvezii/ E albă ca de ceară”. Conturarea cadrului pământesc, în care Cătălin şi Cătălina îşi împlinesc dragostea: „Sub şirul lung de mândri tei”, „Miroase florile de tei” se face în contrast cu lumea cerească, în care este evidenţiat zborul Luceafărului: „Un cer de stele dedesubt/Deasupră-i cer de stele”, „Şi din a chaosului văi/.../Vedea ca-n ziua cea dentâi/ Cum izvorau lumine”. De asemenea, prin utilizarea pronumelor personale „ei” şi „noi”, se subliniază în poem antiteza dintre fiinţele umane, muritoare, a căror viaţă este limitată, fiind pusă sub semnul destinului şi fiinţele cereşti, nemuritoare: „Ei au doar stele cu noroc/Şi progoniri de soarte”, „Noi nu avem nici timp , nici loc/ Şi nu cunoaştem moarte”.
O altă trăsătură care evidenţiază apartenenţa poemului la romantism este utilizarea ca sursă de inspiraţie a folclorului. Mihai Eminescu a avut ca sursă de inspiraţie basmele româneşti “Fata din grădina de aur” şi ”Miron si frumoasa fără corp”, pentru a crea în “Luceafărul” atmosfera specifică basmelor, încă din incipit: “A fost odată ca-n poveşti/ A fost ca niciodată.”, dar şi pentru a prezenta iubirea imposibilă dintre două fiinţe aparţinând unor lumi diferite. De asemenea, s-a inspirat din mitul românesc al Zburătorului, pentru a descrie elementele spaţiale care definesc lumea terestră în care fata de împărat îşi desfăşoară existenţa: “Din umbra negrului castel”, dar şi una din întrupările Luceafărului: “Pe negre viţele-i de păr”. Mitul Zburătorului apare în poem ca simbol al visării, aspiraţiei şi revelaţiei.
Tema poemului este condiţia omului de geniu. Încă din primul tablou această temă este susţinută de sublinierea trăsăturilor Luceafărului, ca fiinţă superioară, dotată cu atribute deosebite. Aspiraţia către înălţimi, căutarea absolutului, dorinţa de cunoaştere, dorinţa de înălţare spirituală, de atingere a unui ideal superior, sunt câteva dintre atributele omului de geniu, reprezentat în poem de către Hyperion. Omul de geniu este construit în text, aşa cum apare şi în viziunea lui Schopenhauer, prin raportare la omul obişnuit. Acesta din urmă este reprezentat în text de fata de împărat, căreia, în ultimele versuri ale operei, Luceafărul îi adresează un firesc reproş: „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?/ Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.” Anumite motive poetice prezente în text, specifice romantismului, susţin tema poeziei: motivul luceafărului, al stelelor, al cerului, al lunii, al mării, al visului, al castelului, al fetei de împărat, al Zburătorului, al teiului, al zborului cosmic.
Incipitul reprezintă un element de compoziție al operei, conţinând o formula specifică basmului: “A fost odată ca-n poveşti”, prin intermediul căruia cititorul este avertizat asupra structurii narative a textului, care este considerat un poem epico-liric. Astfel, întâmplările sunt puse sub semnul unui timp nedeterminat („illo tempore”), în care faptele sunt unice şi irepetabile “A fost ca niciodată.”. În aceste condiţii, fata de împărat : „Din rude mari împărăteşti”, va avea atribute unice: „O prea frumoasă fată”, „Şi era una la părinţi”, „Şi luna între stele”. Fata nu este doar frumoasă, ci are atributele perfecţiunii: „Mândră-n toate cele” şi ale purităţii sufleteşti: „Cum e Fecioara între sfinţi”.
Un alt element compozițional este reprezentat de elementele de opoziţie din text care sunt puse în evidenţă prin antiteza dintre omul comun, obişnuit, reprezentat de către fata de împărat şi omul de geniu, reprezentat de către Luceafăr. Ambele personaje (le putem numi personaje, deoarece textul epico-liric este realizat pe baza liricii personajelor) sunt unice, excepţionale în lumea lor. Fata de împărat este „una la părinţi/Şi mândră-n toate cele/Cum e Fecioara între sfinţi/Şi luna între stele”, iar Luceafărul este unic, prin raportarea sa ca astru ceresc, la celelalte stele, dar şi prin atributele sale, asemănătoare cu cele ale lui Dumnezeu, ca Hyperion: „Noi nu avem nici timp, nici loc/ Şi nu cunoaştem moarte”.
În opoziţie sunt prezentate cele două înfăţişări ale Luceafărului utilizând epitetele care au rolul de a contura portretul fizic: „Părea un tânăr voievod/ Cu păr de aur moale” şi „Pe negre viţele-i de păr/Coroana-i arde pare”; „O, eşti frumos cum numa-n vis/Un înger se arată” Şi „O, eşti frumos cum numa-n vis/Un demon se arată”.
Pentru a scoate în evidență opozitia dintre cele două fiinţe de care fata este atrasă poetul utilizează comparațiile și metaforele creând imagini vizuale: Luceafărul este o fiinţă supranaturală, care are doar înfăţişare umană, dar spirit nepământesc: „Dar ochii mari şi minunaţi/Lucesc adânc himeric”, „Şi palid e la faţă”, „Iar umbra feţei străvezii/E albă ca de ceară”, iar Cătălin este fiinţă pământească: „Cu obrăjei ca doi bujori/De rumeni, bată-i vina”.
Compoziţia poemului include 98 de strofe de tip catren, cu măsura versurilor de 7-8 silabe şi ritm iambic, combinat cu ritm amfibrahic. Textul conţine patru tablouri, construite pe alternanţa a două planuri: terestru-uman şi cosmic-universal, aflate în antiteză.
Viziunea despre lume a autorului este sintetizată prin tema poemului, condiţia omului de geniu şi subliniată în finalul poemului, prin care se descifrează ceea ce Eminescu numea „sensul alegoric” al poveştii: „Aceasta e povestea. Iar înţelesul alegoric ce i l-am dat este că dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de noaptea uitării, pe de altă parte, aici pe pământ, nu e nici capabil de a ferici pe cineva, nici de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc.”
Aşadar, finalul poemului scoate în evidenţă antiteza dintre lumea omului comun, o lume a aspiraţiilor mărunte, o lume supusă destinului, o lume limitată şi cea a omului superior, care aspiră către absolut. În opinia poetului, omul de geniu este conştient de condiţia sa eternă, raportată la cea efemeră a oamenilor obişnuiţi, de care încearcă să se detaşeze cu luciditate: „Ce-ţi pasă ţie chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul/ Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.
SUBIECTUL AL II-LEA
Redactați un eseu argumentativ, de 1-2 pagini, în care să prezentați rolul învățării în cadru formal,nonformal şi informal, în învățământul preșcolar.
În elaborarea eseului veţi avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea acțiunii de învățare în cadru formal, nonformal şi informal;
- evidenţierea modului de extindere a învățării dincolo de cadrul formal;
- exprimarea argumentată a unui punct de vedere privind rolul învățării în învățământul
preșcolar.
Actiunea de invatare in cadrul formal, nonformal si informal este omogena jucand un rol impotant in educatia copilului mai ales prescolar .
Educatia formala este educatia planificata, institutionalizata incepand cu varste cat mai fragede mai nou datorita societatii care impune sau invita la aceasta. Educatia formala este asigurata de cadre didactice specializate, in cazul prescolaritatii fiind vorba de educatoare cu studii in domeniu si instruite si ca locatie e gradinita cu activitatile ei .
Educatia nonformala e descrisa sau ajutata de activitatile extracurriculare si de obicei se afla in afara celor doua amintite mai sus. Nu se desfasoara in cadrul scolii dar o completeaza .Prescolarul isi dezvolta cultura si o completeaza prin aceasta. Aceste activitati deschid spiritual elevului, ii deschide noi orizonturi, il modeleaza, il implica si il face sa aiba mai multa incredere in fortele proprii.
Educatia informala reprezinta experientele de invatare si dezvoltare indirect care apar ca urmare a interactiunilor copilului cu diverse medii de comunicare (familie, mass-media, prieteni, comunitate etc). Aceasta dezvolta atitudini, valori, abilitati si cunostinte uneori prin repetitia in mod automata a activitatilor celor din jur fara a constientiza faptul ca se desfasoara o activitate de invatare .
In acest context in primul rand, trebuie pus accent pe toate aceste tipuri dar cele din afara educatiei formale sunt mai deosebite si dezvolta caracterul punand accent pe personalitatea elevului. Spun acest lucru deoarece intr-un sistem educational aglomerat si structurat pe acumulare de informatii ca al nostru e deosebit de important ca prescolarul sa poata avea acces la informatie si educatie si in afara scolii /gradinitei. Acest lucru presupunand o familie interesata de educatie si gata de a investi timp si bani daca e necesar pentru a implica prescolarul in diverse activitati in care poate fi ajutat, manipulat, educat si chiar provocat sa-si dezvolte abilitatile pe care le are sau sa isi cultive altele in vederea formarii unei persoane cultivate, educate. Scoala cu activitatile propuse, nu ofera tot ansamblu de idei preferate sau benefice prescolarului deci activitatile informale si nonformale raman sa adauge, sa ajute si chiar sa perfectioneze ceea ce educatia formala activeaza.
In al doilea rand, invatamantul prescolar fiind axat pe joc sub toate formele posibile da loc si lasa prescolarului libertatea si senzatia libera de a-si dezvolta armonios activitatile fara a fi perceputa ca activitate de invatare cum de exemplu e la invatamantul primar unde copiii devin constienti de ora /lectie /activitate. De aceea exista libertatea educatorului sa dezvolte si sa atraga copilasii cat mai mult spre educatia din gradinita in sensul ca poate “manipula” ideile astfel incat activitatile de educatie sa fie foarte placute si creative. Educatia in gradinita e foarte importanta deoarece se pun bazele comunicarii, se pun bazele limbajului logic, al elementelor de baza din multe domenii folosite mai tarziu in scoala. E mult mai simplu ca educatia sa aiba pasi mici, repetitivi si de calitate astfel incat trecerea la scoala sa fie naturala. La nivelul I prescolarul e provocat la socializare pe toate aspectele si la nivelul II se pune accent pe pregatirea pentru scoala in sensul de activitati cat mai concrete pentru a ajuta prescolarul sa poata avea disciplina de a sta in banca, pe scaun un timp limitat. De asemenea, se dezvolta limbajul in sensul ca mai tarziu scolarul poate lectura cerinta ideilor in scoala si intelege astfel incat sa poata raspunde corect. Cel mai greu e sa se raporteze la cerinte lungi sau cerinte formulate cu ajutorul cuvintelor de legatura unde au tendinta sa fragmenteze si sa raspunda limitat sau gresit.
In concluzie, educaţia prescolara cu toate cele trei forme ale ei este foarte importanta deoarece are un efect pozitiv asupra abilităţilor copilului si asupra viitoarei sale cariere şcolare, în special pentru copiii proveniţi din medii socio-economice foarte defavorizate, în sensul că aceştia progresează în plan intelectual, dezvoltă atitudini pozitive faţă de învăţare precum şi motivaţia de a depune în viitor un efort real în şcoală. Pe de altă parte, s-a constatat că educaţia are un efect pozitiv asupra abilităţilor intelectuale şi sociale ale copiilor, independent de mediul lor de provenienţă, atunci când instituţiile preşcolare promovează cu adevărat calitatea, atât în ceea ce priveşte mediul fizic cât şi interacţiunile adult/copil.
SUBIECTUL AL III-LEA
1. Explicați rolul jocului în desfășurarea activităților instructiv-educative în învățământul preșcolar, având în vedere următoarele repere:
- precizarea legăturii dintre domeniile de dezvoltare și tipurile de joc adecvate acestora;
- evidențierea legăturii dintre nivelul de vârstă și un tip de joc potrivit;
- exprimarea argumentată a unui punct de vedere privind rolul jocului în desfășurarea
activităților instructiv-educative în învățământul preșcolar.
ROLUL JOCULUI IN DESFASURAREA ACTIVITATILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE IN INVATAMANTUL PRESCOLAR.
Parerea mea e ca practica si teoria educatiei au demonstrat de mult ce loc ocupa jocul in viata prescolarilor, in activitatea de instruire si educare a acestora in gradinita. Prin intermediul jocului, copiii isi imbogatesc experienta cognitiva, invata sa manifeste o anumita atitudine - pozitiva sau negativa - fata de ceea ce-l inconjoara, isi educa vointa, si, pe aceasta baza formativa, isi contureaza profilul personalitatii. In zilele noastre, jocul trebuie apreciat ca baza a conceperii intregii activitati instructiv-educative. Privit prin aceasta prisma, in procesul de invatamant, jocul este conceput ca mijloc de instruire si educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optima a sarcinilor concrete pe care si le propune procesul de invatamant si, in sfarsit, ca forma de organizare a activitatii de cunoastere si de dezvoltare a capacitatilor psiho-fizice pe toate planurile.
In primul rand, la gradinita de copii "ar fi cu totul imposibil sa facem altfel". Ar fi imposibil, pentru ca, la acest nivel al dezvoltarii stadiale, nu sunt constituite inca mecanismele psihice ale actelor neludice, pe care se sprijina activitatea de invatare sistematica. Mecanismele respective se afla abia in fazele initiale de constituire, ritmul evolutiv si al perfectionarii lor depinzand de nivelul la care se ridica jocul insusi. Conceperea jocului ca forma de activitate este cel mai important aspect particular al formelor pe care le imbraca invatamantul la acest nivel. O mare parte din timp, copiii il ocupa in gradinita cu activitati preferentiale. Acestea sunt structurate pe domenii experentiale astfel incat sa existe o gama larga de domenii in care copilul prescolar sa isi dezvolte limbajul si cultura necesara si sa exerseze diferite tipuri de jocuri .
Jocul este socotit o activitate fundamentala a copiilor de la 3 la 7 ani si are o contributie valoroasa in dezvoltarea lor intelectuala, etica , estetica si fizica, existand jocuri specifice fiecarui domeniu de dezvoltare. Pentru domeniul dezvoltare fizica, sanatate si igiena personala sunt potrivite jocurile sportive, pentru dezvoltarea motricitatii si cea senzo-motorie, pentru domeniul de dezvoltare socio-emotionala se aleg jocuri de interactiune intre copii, jocuri de rol, pentru domeniul de dezvoltare a limbajului si a comunicarii se aleg jocuri cu subiecte din basme si povesti, joc de rol, jocuri pentru imbunatatirea limbajului si dezvoltarea vocabularului, pentru domeniul dezvoltarea cognitiva se utilizeaza jocuri de logica si rezolvare de problema, puzzle-uri, pentru domeniul capacitatii si atitudinii in invatare se utilizeaza jocuri care dezvaluie gradul de implicare a copilului in activitatile de invatare, cat si modul in care abordeaza sarcinile de lucru.
Asadar, toate tipurile de jocuri se pot folosi pentru fiecare domeniu in parte, dar exista si jocuri specifice anumitor domenii.
Pentru nivelul I sunt preferate jocurile ce duc la socializare in principal, adica jocuri de grup, jocuri de rol, jocuri pe grupe, echipe sau pereche pe cand la nivelul II se combina cu cele individuale in care se pune accent si pe creatia si hotararile proprii astfel incat prescolarul sa ajunga la maturitatea alegerilor corecte in ce-l priveste .
In al doilea rand, perioada prescolara se caracterizeaza prin dilatarea vietii interioare ce are o independenta relativa ca si jocul care este dominat de "proiectii" mai ample decat la varsta anterioara. Prin joc, copilul descopera noi modalitati de expresie atitudinala care ii sporesc vigoarea sa actionala si dinamismul sau, nevoia de explorare. Putem afirma ca, la varsta prescolaritatii, jocul ofera cadrul pentru efort si depasire a anumitor obstacole iar "moralitatea ludica" contribuie la geneza comportamentului socio-moral, la asimilarea unor elemente de disciplina in ansamblul expresiilor comportamentale ale copiilor. Este suficient sa privesti copiii in timpul jocului pentru a-ti face o impresie referitoare la conduita acestora si la particularitatile lor psihologice. Unii copii se exprima deschis, clar, dezinvolt, in timp ce altii sunt mai retinuti, inhibati, mai putin activi. Se poate constata, fara indoiala, ca in toate jocurile intervin si se exerseaza elementele creative, mobilitatea, flexibilitatea gandirii, capacitatea de imaginare a unor solutii, aplicarea in practica a acelora care au fost memorate si care si-au dovedit eficienta. Toate laturile vietii psihice, incepand cu cele mai simple si terminand cu cele mai complexe se educa, se exerseaza si se dezvolta prin intermediul activitatii ludice. Trasaturile de personalitate - aptitudini, deprinderi, interese, aspiratii, caracter, temperament - se exprima prin comportament. Activitatea ludica constituie un teren fertil prin care se pot evidentia aceste caracteristici, dar se pot si exersa si dezvolta cu ajutorul jocului. Dupa modul cum se adapteaza si se integreaza in joc, mai rapid sau mai lent, dupa respectarea regulilor de joc si a actiunii celorlalti participanti, dupa felul in care coopereaza si indeplineste sarcinile jocului, se poate aprecia vointa si perseverenta, calmul si capacitatea de organizare, etc.
Concluzia e ca la varsta prescolara, intalnim un nivel optim al receptivitatii si sensibilitatii copilului, al mobilitatii, flexibilitatii psihice, care permite o achizitie insemnata de potentialitati specific umane. Gandirea prescolarului se dezvolta in stransa legatura cu limbajul si activitatea pe care o desfasoara. Diversitatea jocurilor arata ca jocul are functii potentiale foarte numeroase si complexe, fiind principala modalitate prin care se poate realiza activitatea de predare-invatare-evaluare in invatamanul prescolar. Asa, dupa cum sublinia Ursula Schiopu: "Activitatea ludica furnizeaza informatii importante privind psihodiagnoza inteligentei".
2. a) Enumeraţi 3 metode de învățământ utilizate în învățământul preșcolar.
b) Descrieţi una dintre metodele enumerate anterior, la alegere, având în vedere următoarele repere:
- definirea metodei alese;
- precizarea a 3 dintre caracteristicile specifice metodei definite;
- menționarea a 3 dintre avantajele utilizării metodei alese;
- identificarea a 3 dintre limitele asociate acesteia.
a)Trei metode utilizate in invatamantul prescolar : Observatia ,Exercitiul si R.A.I.
b) Exerciţiul ocupă ca metodă un loc remarcabil în educaţia preşcolară şi şcolară mică. Aparţine categoriei de metode active, bazate pe acţiunea reală a copilului. Este aproape de natura preşcolarului, care doreşte şi poate să se angajeze în acţiune, iar dacă o face ordonat, dirijat, cu sarcini precise, rezultatele sunt de bun augur pentru propria sa evoluţie psihică. Se utilizează în mai multe tipuri de activităţi, dar cu precădere în cele de educaţie fizică şi în cele destinate pregătirii pentru scriere; îl regăsim şi în activităţi de consolidare a cunoştinţelor despre mediul înconjurător, în consolidarea unor cântece învăţate, a unor deprinderi de pictură (tehnici deosebite), de activitate manuală etc. Are ca scop eliminarea elementelor de prisos în executarea unor sarcini, dezvoltarea capacităţii de angajare individuală într-o activitate, concentrarea atenţiei, dezvoltarea perseverenţei şi a altor trăsături de personalitate. Nu se utilizează singur ci în combinaţie cu una sau mai multe dintre celelalte metode. Se adresează explicit principiului legării teoriei de practică, dar facilitează respectarea tuturor celorlalte principii didactice.
Principalele avantaje sunt formarea priceperilor si deprinderilor corecte si constiente atat in plan motric cat si mental, oferind o mai buna posibilitate de transferare a cunostintelor si deprinderilor dobandite.
Limitele folosirii acestei metode sunt : Dezvoltarea unor automatisme, nu lasa loc creativitatii la maxim in executare si poate deveni plictisitoare si neatragatoare pentru prescolari daca nu e manuita bine si cu material didactic atragator .