Povestirea Fântâna dintre plopi de Mihail Sadoveanu comentariu literar
Mihail Sadoveanu se încadrează în seria marilor povestitori români, ca și Ioan Neculce și Ion Creangă. El scrie în perioada interbelică o operă caracterizată,primul rând, prin vastitate, fiind considerat întemeietorul romanului istoric în literatura română. Valoroase sunt, deopotrivă, și scrierile sale sociale, dintre care se remarcă volumul de povestiri „Hanu Ancuței”. Acesta este publicat, fragmentar inițial, în revista „Viața românească”, între 1924-1925; ulterior, în 1928, apare integral, în volum ind aprecieri din partea criticilor literari ai vremii.
Structural, culegerea este alcătuită din nouă povestiri aparent, independente, relatate însă de naratorii oaspeți ai aceleiasi locații, un spațiu prelnic depănării fielor narative, la o cană cu vin, dinaintea unei mese îmbelșugate.
Povestirile: „Iapa lui Vodă”. „Haralambie”, „Balaurul”, „Fântâna dintre plopi”, „Cealaltă Ancuță”, „Județ al sărmanilor”, „Negustor lipscan”, „Orb sărac”, „Istorisirea Zahariei Fântânarul”, creează un cadru prielnic, în care cititorul se simte bine-venit și parcă este martor la fiecare dintre zicerile care aparțin unui ritual irepetabil.
Povestirea este o specie a genului epic, de scurtă întindere, cu un singur fir narativ, în care se relatează la persoana I, din punctul de vedere al unui povestitor subiectiv, martor sau personaj al întâmplării. În prim-planul acestei specii literare se află acțiune propriu-zisă, iar personajele ei sunt doar schițate.
Din punctul de vedere al tehnicii narative, Sadoveanu urmează un model celebru, povestirea în ramă sau povestirea în povestire, cunoscut în literatura universală, utilizat în opere literare ca „Decameronul” de Boccacio, „Povestiri din Canterbury”, de Chaucer sau în culegerea arabă „O mie și una de nopți”. Astfel cele nouă povestiri istorisite la han sunt inserate în narațiunea propriu-zisă de către nouă naratori care le relatează, fiind personaje sau martori la întâmplările date.
Rama se constituie ca un element de unitate al volumului, fixând locul, timpul și durata depănării amintirilor.
Tehnica narativă utilizată presupune un rol dublu al fiecărei instanțe a comunicării. Povestitorul narațiunii-cadru, o ipostază autorială proiectată în text, este un drumeț, neindividualizat prin nume propriu, fiind reprezentantul unei colectivități care „într-o toamnă aurie”, poposește la han și ascultă relatările celorlalti oaspeți. El îndeplinește rolul de martor și ascultător în cadrul mirific al hanului, pentru ca, după un timp, după ce povestirile s-au sedimentat în mintea sa, să le transpună artistic.
Ceilalți durmeți, personaje ale narațiunii-cadru și respectiv ascultători, Ioniță, Gherman, Leonte Zodierul, Neculai Isac, Ienache Coropcarul, ciobanul, Dămian Cristișor, orbul, Salomia și Zaharia Fântânarul, sunt naratori ai povestiri istorisite la han, la care au participat activ, ca personaje, sau au îndeplinit rolul de martori. Rama povestirii fixează coordonatele spațiale și temporale ale narațiunii.
Reperele spațiale sunt exacte: hanul, dus la celebritate de scrierea sadoveniană, are drept corespondent o locație reală din Moldova; în plan ficțional, acesta devine un loc simbolic cu valoare de motiv literar, propice depănării amintirilor, prin siguranța și confortul pe care le oferă călătorilor, căci „hanul acela al Ancuței nu era han - era cetate”, și în care se depozitează întâmplările, „care se aud din om în om”, derivând din înțelepciunea cu rol moralizator.
Reperele temporale prezintă două coordonate: trecutul, timpul narațiunii-cadru, în care drumețul poposește la han și ascultă întâri deswfășurate într-un timp povestit, anterior celui al povestirii propriu-zise.
Timpul narațiunii este doar sugerat, fixat aproximativ, prin repere vagi, într-o epocă arhaică înfloritoare, amintind de mremea mitică, originară, „intrau căzut ploi năpraznice” și oamenii au văzut „baaur negru în nouri”, și „paseri vâslind spre răsărit”, pe când stăpânea „Împăratul-Alb”. Acțiunea este fixată aproximativ, prin ultimul indice temporal, pe vremea războ ruso-turc, la începutul secolului al XIX-lea.