Barbu Stefanescu Delavrancea - Bunicul
De-a lungul anilor, marii nostri scriitori au creat opere ramase inpatrimoniul literaturii pentru copii . Barbu Stefanescu Delavrancea dedica lumii copilariei opere nemuritoare ca : „Palatul de clestar”, „Poveste”, „Neghinita”, „Bunica”, „Bunicul” etc. El creeaza opere de profunda originalitate in care propune, cu o deosebita maiestrie, modele morale de neuitat .
Din punct de vedere al speciei literare, „Bunicul” este o povestire epica, una dintre cele mai valoroase si mai indragite de cititorii de toate varstele. Autorul isi prezinta ideile si isi exprima sentimentele prin intermediul personajelor.
Portretele realizate de Delavrancea celor doi bunici (Tudor si Musa Albu) sunt o marturie dintre cele mai luminoase a dragostei scriitorului fata de intreaga taranime romana. Chipurile celor doi bunici l-au urmarit toata viata oferindu-i subiecte literare tratate cu o duiosie unica in literatura noastra. Sugestiv este portretul bunicului din textul cu acelasi nume, care ramane peste ani aidoma unei icoane dragi la care scriitorul se va inchina mereu. „Pletele lui albe si crete parca sunt niste ciorchini de flori albe; sprancenele, mustatile, barba ... peste toate au nins anii multi si grei. Numai ochii bunicului au ramas ca odinioara: blanzi si mangaietori”.
„Bunicul” este un text despre copil si copilarie, despre inocenta, curiozitate, neastampar. Povestirea incepe cu fixarea temporala si spatiala a actiunii. Se fac precizari asupra elementelor de timp si de spatiu. E primavara. „Se scutura din salcami o ploaie de miresme”. „Bunicul sta pe prispa”. Asteapta cu nerabdare sosirea nepotilor, intra in jocul lor si inventeaza raspunsuri pe intelesul celor doi la fiecare intrebare. Traieste prin prezenta nepotilor si in acelasi timp se teme ca, cei mari sa nu-i indeparteze de el. Asemenea Lui Iisus repeta catre fiica sa: „Lasati pe copii sa vie la mine!”. Nici suferinta fizica nu stirbeste dragostea bunicului pentru nepotii sai. Are obrajii inrositi de palmele primite, dar surade linistit.
Dialogul se impleteste cu naratiunea si descrierea pentru a evidentia insusirile bunicului. Acesta este simbolul intelepciunii populare caracterizat mai ales prin felul de a vorbi si a se comporta. Este bland, bun, intelegator, rabdator si credincios.
Naratiunea are un singur plan al desfasurarii faptelor: lumea reala. Trecerea din lumea reala spre cea fantastica este reflectata de imaginatia copilului. „- Tata-mosule, as vrea sa imi creasca si mie aripi si sa zbor sus de tot, pana in slava cerului, zise baiatul netezindu-i barba”. De asemenea, dialogul este semnificativ pentru reliefarea candorii sufletului infantil, plin de curiozitate.
Bunicul si cei doi nepoti sunt personajele principale, iar fiica batranului apare sporadic, ca personaj secundar.
Pentru realizarea artistica, autorul foloseste:
- epitete : „plete albe si crete” , „ochi blanzi si mangaietori” , „femeie uscativa” , „un baietan si o fetita rosii si bucalai”;
- metafore : „ploaie de miresme” , „au nins anii multi si grei”;
- comparatii : „plete ... ca niste ciorchini de flori albe”;
- repetitii : „-Ba a mea ... Ba a mea ... !”;
- enumeratii : „sprancele , mustatile , barba ...” , „si iar incepu rasul si jocul si cantecul” .
Sub aspect lexical si gramatical se remarca folosirea unor cuvinte si expresii populare si religioas : „Mai cazace, cazacele, ce cati noaptea prin argele ...” , „bata-va norocul !” , „Lasati pe copii sa vie la mine!”, precum si a vocativelor pline de afectiune: „cocoseii mosului!”, „voinicii mosului!”. Limbajul este organizat in propozitii scurte, cu o structura simpla si o topica standard. Predomina constructiile morfo-sintactice verbale la inceputul naratiunii si cele substantivale in cadrul descrierii personajelor.
Opera literara „Bunicul”, in ciuda titlului expozitiv, nu este numai un portret in proza creionat de amintirea maturului, ci si un poem al inocentei, al candorii infantile.
poveste de citit : Bunicul - Barbu Stefanescu Delavrancea