Viewing Single Post
AnnaE
#0

Steaua fără nume  de Mihail Sebastian

 

Piesa “Steaua fără nume” a fost prezentată pentru întâia oară în seara zilei de 1 Martie 1944 pe scena teatrului Alhambra cu următoarea distribuţie în ordinea intrării în scenă:

 

ŞEFUL GĂRII

Marcel Anghelescu

UN ŢĂRAN

I. Şerbănescu

PROFESORUL

Radu Beligan

ICHIM

C. Iordănescu

D-RA CUCU

Nora Piacentini

O ELEVĂ

Nineta Gusti

PASCU

N. Tomazoglu

CONDUCĂTORUL

G. Basmagian

NECUNOSCUTA

Maria Mohor

UDREA

V. Brezianu

GRIG

Mircea Şeptilici

 

 

DIRECŢIA DE SCENĂ

Soare Z. Soare

DECORURI

Mircea Şeptilici

 

 

Actul I

Gara mică în provincie. Biroul şefului de gară, care este în acelaşi timp “birou de mişcare, telegraf”, “cassa de bilete”. In peretele din fund o fereastră dublă, iar mai la dreapta o uşe cu geam şi uşa cu fereastra dă în spre peron. Se văd prin ferestrele afumate, peronul gării, doi stâlpi de felinar, linia ferată, câteva vagoane de marfă, trase undeva mai departe pe o “linie moartă”.

Între fereastră şi uşe, fixată în perete, un orologiu mare, în fund, arătătoarele înţepenite în cadran, arătând 3 şi 12 minute.

In peretele din stânga, o ferestruie mică, pătrată, de ghişeu, răspunzând de sigur în sala de aşteptare, pe unde se cumpără şi se vizează biletele.

In restul încăperii, mobilă şi ustensile adecuate. Un aparat telegrafic, frâne, telefon etc. Pe pereţi un mers al trenurilor şi diverse tabele şi avize ceferiste.

La ridicarea cortinei nu e nimeni în scenă. Telefonul sună, aparatul telegrafic bate, amândouă fără răspuns, cine ştie de când.

Uşa dinspre peron larg deschisă. O locomotivă manevrează undeva pe o linie secundară gâfâind şi suflând din greu. O voce se aude strigând somnoroasă, fereşte linia, fereşte linia. Un ţignal ascuţit, ca un nechezat de mânz, sgomot de tampoane etc.

Între timp telegraful şi telefonul sună mereu.

 

Scena I

Intră şeful, cu chipiul pe cap, un fanion în mână. Merge spre aparatul telegrafic. Se uită la banda de hârtie, o rupe, şi pe urmă apasă pe mânerul aparatului telegrafic, care’ amuţeşte. Se îndreaptă spre telefonul din perete, întoarce de câteva ori manivela, ridică receptorul.

ŞEFUL

Allo, allo… (Nu răspunde nimeni probabil. Acroşează De afară se aude un nou şuerat de locomotivă. Şeful merge spre uşă şi din prag strigă, cu mâna pâlnie la gură, peste linie):

Ichim! Ichim! Să fii cu ochii în patru când o trece acceleratul. Vezi. de raţe şi de gâşte. Să nu-mi calce vreuna, că te pui s’o mănânci… Ş’o plăteşti. (Işi scoate chipiul şi-l pune în cuier. Merge spre masa telegrafului şi ia loc acolo şi citind încă odată banda ruptă adineaori din aparat. Pe uşe intră un ţăran).

ŢĂRANUL

Dacă nu vă e cu supărare…

ŞEFUL

(Sever): Ce pofteşti d-ta?

ŢĂRANUL

Un belet pentru…

ŞEFUL

Treci la cassa de bilete.

ŢĂRANUL

Păi io ziceam că…

ŞEFUL

Treci la cassa de bilete, n’auzi? (Se ridică de pe scaun şi vine spre uşă): Aici intrarea e oprită. Scrie şi pe uşe. (Inchide uşa): Intrarea particularilor oprită. Strict oprită. (Ţăranul a rămas afară pe peron, în faţa uşii ce i s’a închis în nas şi o clipă rămâne acolo, ca şi când ar silabisi avizul. Pe urmă trece spre stânga, spre faţa ferestrei şi dispare. Şeful a revenit la birou. Abia s’a aşezat, că se şi aud ciocănituri în ferestruica din stânga. Şeful ridică oblonul ghişeului, apare capul ţăranului).

ŞEFUL

Ce pofteşti d-ta?

ŢĂRANUL

Să-mi daţi un belet pentru…

ŞEFUL

(Scurt): Mai târziu. (Vrea să tragă în jos ferestruica).

ŢĂRANUL

Nu-i aicea cassa de belete?

ŞEFUL

Aicea e. Dar nu e deschis.

ŢĂRANUL

Păi parcă ziceaţi…

ŞEFUL

N’auzi omule că nu s’a deschis.

ŢĂRANUL

Şi când se deschide?

ŞEFUL

Scrie afară. (Trage ferestruica pe jumătate, pe urmă citeşte un bilet lipit pe geamul ghişeului): “Cassa de bilete se deschide jumătate oră înainte de sosirea trenului”.

ŢĂRANUL

(Introducându-şi capul pe sub ferestruică): Şi trenul când soseşte?

ŞEFUL

Scrie afară. (Trage definitiv oblonul ghişeului. Se aşează iar la birou. Pe peron se vede trecând prin faţa ferestrei silueta profesorului, care, o secundă mai târziu apare în faţa uşii, parcă ezită puţin, ridică privirea spre probabil  orologiul peronului, se uită la ceasul lui de mânaşi pe urmă deschide uşa).

 

Scena II

 

Profesorul 30-32 ani. îmbrăcat curat, chiar îngrijit, dar modest.

PROFESORUL

Bună ziua.

ŞEFUL

(Cordial): Aaaa! Am onoarea, dom’ profesor. Lume nouă.

PROFESORUL

(Din prag): Voiam…

ŞEFUL

Intră, intră te rog.

PROFESORUL

Voiam… voiam numai să întreb… ceasul de afară de pe peron… merge înainte?

ŞEFUL

Uneori. Alteori rămâne în urmă.

PROFESORUL

Aşa gândeam şi eu… fiindcă…

ŞEFUL

(Arătându-i un scaun): Da ia poftim. Nu iei loc?

PROFESORUL

Nu, mulţumesc. Intrasem doar să văd cât e ceasul. (Se uită la orologiul din perete): 3 şi 12… Nu se poate. (Se uită la ceasul lui de mână).

ŞEFUL

De ce? Cât e la al d-tale?

PROFESORUL

7 fără 20.

ŞEFUL

Păi aşa o fi. (Se duce spre orologiu şi întoarce cu degetul minutarele): Le mai aşez şi cu mâna… că dacă ar fi să mă iau după ele…

PROFESORUL

Dar atunci… atunci d-ta nu ştii niciodată cât e ceasul.

ŞEFUL

Ei asta-i… Cum să nu ştiu? Când trece 747 dinspre Câmpina, e 8. Când vine 115 dinspre Sinaia, e 8,20: când se încrucişează 63 cu 97, e 12 şi 5. Când vine d-ra Cucu, e 7. Şapte precis.

PROFESORUL

Şi dacă întârzie?

ŞEFUL

Cine? D-ra Cucu? N’o cunoşti.

PROFESORUL

Nu. Trenul. Cum ştii d-ta când întârzie trenul?

ŞEFUL

Dar ce zor am să ştiu? Pe mine mă găseşte totdeauna aici, la datorie.

PROFESORUL

Totuşi, bunăoară astăzi… Personalul… Vine la timp?

ŞEFUL

De ce? Pleci undeva? Aştepţi pe cineva?

PROFESORUL

Da… Aştept.

ŞEFUL

Pe cine?

PROFESORUL

Adică, de fapt nu aştept. I-am dat lui Pascu să-mi aducă ceva dela Bucureşti.

ŞEFUL

Care Pascu?…

PROFESORUL

Pascu… cu magazinul general, de pe uliţa veche.

ŞEFUL

A! Omul nostru. L-am văzut azi dimineaţă când a plecat.

PROFESORUL

(Parcă puţin neliniştit): Ai vorbit cu el? Ţi-a spus că se întoarce diseară?

ŞEFUL

N’am prea vorbit, că-mi era somn. Am fost azi noapte la Judecător la un poker. M’au lăsat lefter al dracului, dar ştii lefter.

PROFESORUL

Prin urmare n’ai vorbit cu Pascu?

ŞEFUL

Eu nu, dar nevastă-mea i-a dat nu ştiu ce, să-i cumpere dela Bucureşti, nişte panglici, nişte ace. Că chiar îi ziceam: ce te sculaşi femee cu noaptea ‘n cap, să baţi capul omului.

PROFESORUL

(Preocupat, uitându-se la ceasul din perete şi pe urmă la al lui): Numai de n’ar întârzia.

ŞEFUL

Dar de ce? E o chestie importantă?

PROFESORUL

(Evasiv): Da… Vezi…

ŞEFUL

Fac prinsoare că iar e vorba de o carte.

PROFESORUL

(Ca şi cum s’ar scuza): Da…

ŞEFUL

(Dojenitor): Nu te mai laşi de cărţi dom’ Profesor.

PROFESORUL

E o carte mai… Cum să-ţi spun eu? mai rară, mai deosebită… O comandasem de mult din străinătate… încă din astă iarnă. Credeam că nu mai vine, că nu se mai găseşte… Când ieri dimineaţa mi-a venit înştiinţare dela Bucureşti, dela librari, că a sosit… Şi atunci am rugat pe Pascu…

ŞEFUL

Şi n’ai avut răbdare să ţi-o aducă acasă. Venişi la gară să-i ieşi înainte.

PROFESORUL

O aştept de atâtea luni.

ŞEFUL

Patimă mare cărţile, dom’ Profesor. Da, da, patimă mare. Nu te mai saturi de ele. Uite, chiar azi noapte, stăteam de vorbă cu judecătorul şi farmacistul. “Băiat bun Profesorul  zicea Lascu farmacistul  dar are un cusur; toată ziua cu nasu ‘n cărţi”.

PROFESORUL

Exagerează.

ŞEFUL

Ba chiar aşa e. Nu te vede omul la cafenea, sau la grădină, sau la bodegă… Să mai iei o ţuiculiţă. Să mai schimbi o vorbă. Să mai faci un pokeraş…

PROFRSORUL

Nu prea am timp.

ŞEFUL

Ei, bravo! îmi plăcuşi. Da’ noi, cum avem?… Cum zicea şi d-ra Cucu; dacă într’un târg ca al nostru, noi intelectualii….

PROFESORUL

(S’a uitat din nou îngrijorat la ceasul lui apoi la cel din perete): D-le Şef! Eu cred că ceasul d-tale stă.

ŞEFUL

Dar de ce?

PROFESORUL

La mine acum e 7 fără 14.

ŞEFUL

Zău!… (Merge spre ceas şi pe urmă mişca limba cea mare a orologiului): Cum trece vremea domnule!

PROFESORUL

Mai e mult până vine personalul?

ŞEFUL

Mai e. Intâiu trece rapidul.

PROFESORUL

Care rapid?

ŞEFUL

Automotorul.

PROFESORUL

Aşa? Atunci… atunci am venit prea devreme. Mai am timp să mă duc şi să mă întorc.

ŞEFUL

Dar de ce să te duci? Mai bine stai aici să vezi cum trece rapidul, că e frumos.

PROFESORUL

Nu, nu, am treabă.

ŞEFUL

E plin de coconet şi de domnişori spilcuiţi. Se duc la Sinaia să joace la ruletă.

PROFESORUL

Las’că mă întorc. Mă ‘ntorc (Iese). Aproape în acelaş timp pe peron, dinspre stânga, se vede prin fereastra Ichim, magazionerul, cu un cărucior ceferist. Profesorul şi Ichim se întâlnesc cam în dreptul uşii. Profesorul dispare prin stânga, Ichim se opreşte în faţa uşii rămasă deschisă.

 

Scena III

 

ICHIM

(Din prag): Dom’ Şef! A zis cucoana să-mi daţi bani, că se duce la târguit.

ŞEFUL

Cât?

ICHIM

A zis că cinci sute.

ŞEFUL

500? (Deschide un sertar, se uită înăuntru şi pe urmă-l închide): Să lase pe mâine, că e zi ‘ntâi şi primim leafa. 

ICHIM

A zis c’acum… că dumneaei se duce în târg şi că mâine nu poate, că vine cucoana lu’ domnu Lascu, în vizită.

ŞEFUL

Ei drăcie. (Deschide încă odată sertarul, se mai uită odată înăuntru, îl închide la loc): Ichim! N’ai tu nişte bani mărunţi până mâine.

ICHIM

N’am, să trăiţi dom’ Şef. Că m’aţi pus eri de-am plătit raţa… aia de-a călcat-o acceleratul.

ŞEFUL

De, Ichim, ce să-ţi fac. Regulamentul. Regulamentul înainte de toate.

ICHIM

(Mormăind, mai mult pentru el): Şi barem s’o fi mâncat.

ŞEFUL

(S’a căutat prin buzunare, a mai deschis odată sertarul şi pe urmă, aducându-şi aminte, se duce spre ferestruica ghişeului, ridică oblonul, scoate capul şi strigă): Ei! Nu e nimeni la bilete? S’a deschis cassa. (Işi trage capul înapoi şi lasă jos oblonul): Ascultă, Ichim, parcă era unul adineaori, care voia să cumpere un bilet. Ia vezi, unde a dispărut, (In momentul acesta se aud bătăi în ferestruică). Ba stai. parcă s’a întors. (Ridică din nou oblonul): Ce vrei, omule?

ŢĂRANUL

(Introducându-şi capul): Păi să-mi daţi un belet.

ŞEFUL

Până unde?

ŢĂRANUL

Până la Jirovăţ. Câte parale face?

ŞEFUL

380 cu clasa 3-a. Ori vrei a doua?

ŢĂRANUL

Ba m’a ferit Dumnezeu. Cât ziceaţi?

ŞEFUL

380.

ICHIM

Dom’ Şef. Nu ajunge. 500 a zis cucoana.

ŞEFUL

Mai bine să-ţi dau un bilet pentru Imoasa. 509 lei. Ce să cauţi la Jirovăţ?

ŢĂRANUL

Păi am nişte opinci de vânzare. Şi am un cumătru la Jirovăţ de are prăvălie.

ŞEFUL

Da’ la Imoasa n’ai niciun cumătru?

ŢĂRANUL

Ba am şi acolo, că eu de felul meu.

ŞEFUL

(Tâindu-l scurt): Atunci să-ţi dau pentru Imoasa. (A şi scos un bilet din raftul cu cartoane, îl stampilează la maşină, şi i-l dă): 509 lei.

ŢĂRANUL

509? Păi eu aveam treabă la Jirovăţ.

ŞEFUL

Nu-i nimic. Te dai jos la Jirovăţ, îţi faci treburile acolo şi p’ormă a doua zi te urci în tren şi mergi mai departe, la Imoasa.

ŢĂRANUL

Da’ ce să fac la Imoasa?

ŞEFUL

Nu zici că ai un cumătru?

ŢĂRANUL

Ba am.

ŞEFUL

Atunci ce mă mai ţii de vorbă. Scoate banii şi pleacă sănătos.

ŢĂRANUL

(Numărând banii): 400… 500… şi patru, şi şase şi 9…

ŞEFUL

(A luat banii şi aproape instantaneu a lăsat oblonul în jos): Dă-i cucoanei banii, Ichim.

ICHIM

Am înţeles, dom’ Şef. (Iese, îşi ia căruciorul şi dispare pe peron în dreapta. Se aud bătăi în oblonul ghişeului Şeful ridică oblonul).

ŞEFUL

Ce mai e? Ce mai vrei?

ŢĂRANUL

Da’ dac’o fi să plec la Imoasa, trebue alţi bani?

ŞEFUL

Nu. II vizezi pe ăsta la gară.

ŢĂRANUL

Aha! Care vasăzică… (Şeful nu-l mai lasă să termine şi trage oblonul).

 

Scena IV

 

Telegraful bate. Şeful urmăreşte panglica hârtiei. Prin fereastra se vede trecând pe peron, dinspre stânga, d-ra Cucu.

ŞEFUL

(Bătând în geam): Săru’mâna, d-ră Cucu.

D-ra CUCU

Bună ziua, domnu Ispas. (Trece prin faţa uşii spre dreapta, continuându-şi plimbarea pe peron).

ŞEFUL

(Se ridică dela masă, se apropie de orologiul din perete, muta minutarul la 7 fix): Cum trece vremea dom’le! (Iese pe urmă în prag): Cald! Cald al dracului domnişoară Cucu. ‘

D-ra CUCU

Ba aici, la d-ta, la gară, parcă-i mai răcoare.

ŞEFUL

Aşi. Ţi se pare. Nici n’ai zice că suntem în Mai. S’a înserat şi uite ce zăpuşeală. Parc’am fi în Iulie.

D-ra CUCU

Dar ce-am auzit, d-le Ispas? Ţi-a călcat ieri rapidul un curcan?

ŞEFUL Cum? 

D-ra CUCU

Aşa mi-a spus azi dimineaţă, la şcoală, în cancelarie, M-me Voinea, de Ştiinţe Naturale. Zicea c’a aflat bărbatu-său dela poştă, că-i spusese dirigintele…

ŞEFUL

Da’ de unde, d-ră Cucu? Mai întâi n’a fost rapidu. A fost acceleratul. Şi pe urmă nu era curcan. Era raţă.

D-ra CUCU

Ia te uită cum exagerează lumea!

ŞEFUL

O raţă pestriţă, cu ciocul sur. A făcut-o nevastă-mea pe varză, azi la prânz. O minune!

D-ra CUCU

Da parcă tot a fost o chestie cu un curcan? Sau curcă era?

ŞEFUL

Ei! Acu trei săptămâni, după Rusalii. Pe aia o călcase un tren de marfă. (Toată această convorbire a avut loc în fundul scenei, Şeful fiind în pragul uşei, iar d-ra Cucu pe peron, în faţa uşii).

D-ra CUCU

(Cu o mişcare bruscă de alarmă, intră în birou): O elevă!

ŞEFUL

O elevă?

D-ra CUCU

Mi se pare că e Zamfirescu. Zamfirescu dintr’a şasea.

ŞEFUL

Treci după uşe, să nu te vadă. Să n’o sperii.

D-ra CUCU

(Se trage pe lângă perete şi duce degetul la gură): Ssst!

ŞEFUL

Lasă-mă pe mine să văd. (Iese pe peron şi se uită în dreapta şi în stânga cu un aer de prefăcută indiferenţă. Pe urmă se întoarce): Aşi. Ţi s’a părut. Nu e nimeni.

D-ra CUCU

Dac’o prind, o dau afară din şcoală.

ŞEFUL

Prea eşti aspră.

D-ra CUCU

(Ritos): O dau afară. Am spus de o mie de ori că nu e voie să vie la gară. Am pus şi afiş la cancelarie. Ce e desmăţul ăsta? Una, două, hai la gară.

ŞEFUL

Ei! Le place şi lor că… e mai răcoare.

D-ra CUCU

Las’că ştiu eu ce le place. Le place să se sgâiască la ferestrele vagoanelor şi să-şi facă semne cu bucureştenii. (Sună telefonul).

ŞEFUL

(Ridicând receptorul): Allo!… Da… linia întâia… Salut… (închide telefonul): Vine automotorul de Sinaia. I-a dat drumul dela canton. (Ia din cuier chipiul şi-l pune pe cap).

D-ra CUCU

Automotorul ăsta e un scandal. De când l-au pus in circulaţie, nu mai am linişte în cursul superior. Toate fetele şi-au pierdut capul.

ŞEFUL

Şi nici măcar nu opreşte la noi. Ce-ar mai fi dac’ar opri?

D-ra CUCU

(Indignată): Să oprească? N’avem nevoie. Nu ne trebue.

ŞEFUL

Tren de lux, d-ră Cucu. Nu se uită el la noi.

D-ra CUCU

Tren de pierzanie. Plin de jucători de ruletă şi femei… uşoare.

ŞEFUL

Asta aşa zic eu. Miroase a parfum când trece.

D-ra CUCU

Nu ştiu a ce miroase, dar într’un oraş cum se cade n’ar trebui să se permită. Eu l-aşi pune să treacă noaptea şi cu perdelele trase.

ŞEFUL

Ba eu drept să spun, îmi pare rău când îl văd aşa, numai cum îmi sboară prin ‘naintea ochilor… Şi eu stau cu mâna la chipiu.

D-ra CUCU

(Reprobatoare): Stai cu mâna la chipiu?

ŞEFUL

Ce să fac ? Regulamentul!… (După o secundă, vindicativ): Nu dă Dumnezeu o iarnă cu zăpadă mare, să se împotmolească p’aici pe la noi. I-aşi da pe toţi jos din tren şi le-aşi pune lopata în mână, să cureţe linia.

D-ra CUCU

Aşa le-ar trebui.

ŞEFUL

Ehei! Câte d’astea am văzut eu… Eram de serviciu la Deduleşti, pe linia Făurei, acum vreo 20 de ani. Linie inundabilă… Ei… şi ‘ntr’o toamnă, aşa cam prin Noemvrie… (se aude de departe un şuerat ascuţit. Şeful se întrerupe): I-auzi-l că vine. (Iese pe peron. Sgomotul trenului se apropie. D-ra Cucu dă să iasă şi ea pe peron, dar în prag tresare,  a văzut ceva… face un pas înapoi şi scoţând numai vârful nasului afară, rămâne într’o atitudine încordată de pândă. Un sgomot ritmat de roţi şi pistoane creşte, se apropie, devine asurzitor: cu o iuţeală de fulger şi cu un ţipăt scurt de locomotivă, trece prin fund, trenul automotor. Prin fereastră se vede din spate, şeful, salutând smirnă. Câteva secunde după trecerea monstrului, nicio mişcare. Se aude doar sgomotul roţilor depărtându-se, şeful dispare din dreptul ferestrei spre stânga.

 

Scena V

 

D-ra CUCU

(Făcând un pas pe peron): Zamfirescu! (Formidabilă): Stai pe loc, Zamfirescu… Ia vino aici domnişoară… Mai aproape! Mai aproape, n’auzi? (Prin fereastră se vede ivindu-se din stânga o fată de şcoală în uniformă. Abia îndrăsneşte să se apropie de teribila d-ră Cucu, care a rămas în faţa uşii şi-i face semn cu degetul): Prin urmare, de astea-mi eşti d-ta? Aici îţi faci d-ta veacul? La gară, ai? La gară!

ELEVA

(Pierdută): Domnişoară…

D-ra CUCU

Taci! (Din dreapta se iveşte Ichim împingând căruciorul lui ceferist. D-ra Cucu cu un gest scurt îi arată elevei uşa biroului): Intră înăuntru… (Fata ezită): Intră înăuntru, n’auzi? (O împinge înăuntru. Intră şi ea, trage uşa): Ce cauţi aici?

ELEVA

(Pe jumătate moartă): Dom’şoară vă rog.

D-ra CUCU

Taci! (Răspicat): Ce cauţi aici?

ELEVA

Dom’şoară vă rog…

D-ra CUCU

Taci! Nenorocito. Să n’aud o vorbă. Unde ti-e numărul?

ELEVA

(Inocentă şi speriată): Numărul?

D-ra CUCU

(Apucând-o de mâneca stângă a şorţului): Da, numărul. Te faci că nu ştii? Ce număr ai?

ELEVA

218.

D-ra CUCU

Şi unde e?

ELEVA

A… a… a căzut.

D-ra CUCU

L-ai prins în copci, Zamfirescu!

ELEVA

Dom’şoară vă rog.

D-ra CUCU

Taci! (Caută în buzunărelul de sus al şorţului şi scoate de sus un petec de stofă): L-ai prins în copci! Şi de când porţi d-ta gamenul pe o ureche? Şi şorţul pe talie! (Cu fiecare cuvânt îi corectează ţinuta): Unde te trezeşti? La bal?

 

Scena VI

 

PROFESORUL

(Deschide uşa, dă să intre, dar se opreşte în prag): Pardon. (Vrea să plece).

D-ra CUCU

Stai, stai, domnu Miroiu. Stai să vezi cu ochii d-tale.

PROFESORUL

(Intrând): S’a întâmplat ceva? Ce s’a întâmplat?

D-ra CUCU

Ce s’a întâmplat? Mă mai întrebi ce s’a întâmplat? (Cu un calm sdrobitor): Adineaori a trecut automotorul şi am prins-o pe dumneaei (gest acuzator) pe peron.

PROFESORUL          

(Blând): Chiar pe peron?

D-ra CUCU

(Sdrobitor): Chiar pe peron.

PROFESORUL

Poate… poate că n’a ştiut…

ELEVA

(O licărire de speranţă). Să vedeţi, domnule profesor.

D-ra CUCU

Taci! (către profesor). N’a ştiut? Cum n’a ştiut? (Către elevă): Cum n’ai ştiut, Zamfirescu? N’am pus afiş la şcoală, negru pe alb? Nu l-ai copiat pe caiet de 75 de ori? Nu l-aţi învăţat pe dinafară în ora de educaţie? (Schimbare de ton. Brusc. Poruncitor): Ce scrie în afiş, Zamfirescu?

ELEVA

(Ca o lecţie): “E interzis elevelor din cursul inferior şi mai ales din cursul superior…”.

D-ra CUCU

Mai ales!

ELEVA

…să se plimbe la gară ziua sau seara, dar mai ales…

D-ra CUQU

Mai ales?

ELEVA

…în orele când trece automotorul”.

D-ra CUCU

(Cruntă): Ei ?

PROFESORUL

(Mai slab, mai neconvins): Ei?

D-ra CUCU

Ce cauţi la gară, Zamfirescu?

ELEVA

Să vedeţi, dom’şoară.

D-ra CUCU

Taci!

PROFESORUL

Dac’o întrebi, las-o să răspundă.

D-ra CUCU

Ce să răspundă? Ce să răspundă? (Către elevă): Poftim, răspunde.

ELEVA

(Năucită): Ce să răspund?

D-ra CUCU

Ce cauţi aici? De ce ai venit?

ELEVA

Să vedeţi dom’şoară… Mama… Vreau să spun tata… Adică o mătuşă a mea… O scrisoare… Un colet… da un colet…

PROFESORUL

(Ca sa pună capăt sbuciumului): Nu te mai osteni. Să-ţi spun eu de ce ai venit. Pentrucă-ţi place să vii la gară. Iţi place să te uiţi când trec trenurile. (Omeneşte, simplu): Nu-i aşa?

ELEVA

(Isbucneşte în plâns).

D-ra CUCU

Plângi Zamfirescu. Plângi că ai de ce plânge. Ai să vezi tu mâine după conferinţă. Te dau afară.

ELEVA

(Intre lacrimi şi sughiţuri): Dom’şoară vă rog.

D-ra CUCU

Taci! Şterge-ţi ochii. Pleacă. Du-te acasă. (Fata plângând face un pas spre uşă). Stai! Stai să nu te vadă cineva. Ne mai faci de râsul târgului. (Iese pe peron şi se uită atent în dreapta şi ‘n stânga. O ia spre stânga, pe lângă fereastră şi dispare câteva secunde).

PROFESORUL

(Care a rămas singur cu eleva): D-ră Zamfirescu, nu e poate momentul să ţi-o spun, dar teza d-tale pe al treilea, la cosmografie, este… este mizerabilă… inadmisibilă. (Ca un dureros reproş personal): Se poate, domnişoară, să spui d-ta, că Orion este o planetă? Că Jupiter este un satelit? Şi Cometa lui Halley o stea căzătoare?

D-ra CUCU

(Întorcându-se): Nu e nimeni. Pleacă repede. Să te duci drept acasă. Ne socotim noi mâine dimineaţă, Zamfirescu Eleonora. (Ii arată uşa cu un gest neiertător. Fata iese plângând mereu).

  piesa de teatru completă .............

  pentru ascultatori : Steaua fără nume teatru radiofonic

Attachments