Catarii - cine au fost catarii si care este originea lor?
Mai întâi trebuie precizat ca nu erau o rasă aparte, ci o grupare formata pe baza unor credinte comune și care și-a întemeiat propriile comunități. În al doilea rând trebuie precizata raspândirea lor. Catarii erau răspândiți pe tot teritoriul Franței, îndeosebi în sudul țării, dar și în Germania, în împrejurimile orașului Cologne, astăzi orașul Koln, și în Italia.
Termenul catar provine din grecescul Katharis, care înseamnă purificare, și care face referire la viața ascetică dusă de membrii sectei.Catarii își spuneau Bons Hommes (bărbați buni), Bons Femmes (femei bune) dar și Bons Chretiens (buni creștini). Bons Chretiens ne arată ca se considerau adevărații creștini, în sensul că erau devotați lui Iisus Hristos, așa cum îl vedeau ei. Catarii considerau că biserica tradițională denaturase cdința.
Nu se știe cu precizie cum, când și de ce au apărut credințele catare dar tradițiile amintesc de dispute religioase datând încă de la începuturile creștinismului. De aceea unul dintre scopurile consiliului de la Niceea convocat în anul 325 d.Hr., de primul împărat creștin Constantin a fost acela de a delimita creștinismul de arianism, care era o doctrină care nega caracterul divin al lui Iisus Hristos și susținea unicitatea lui Dumnezeu.
În secolul al XI-lea, pe fondul unui val de nemulțumire, care se facea simțit în Europa, au aparut grup anticlerical care-l acuzau pe acesta de corupție și învățăminte false. În anul 1025 d.Hr. în castelul Monteforte de lângă Asti, în Italia, a fost descoperit un grup de „eretici”, mulțti dintre ei de origine nobilă, care propovăduia ascetismul și respingea plăcerile vinovate ale credinței. Legenda spune că ei credeau la un moment dat ca oamenii se pot reproduce „ca albinele”, în lipsa actiului sexual și că Iisus Hristos era suflet omenesc, iubit de Dumnezeu, iar nu Dumnezeu și parte a Sfintei Treimi.. Toate acestea au ajuns la urechile episcopului de Milano, care a asediat imediat castelul și ereticii au fost prinși și arși pe rug, după ce li s-a dat șansa să se salveze, sărutând crucea, considerată simbol al durerii.
Un secol jumatate mai târziu s-aformat ală grupare de „eretici” în Cologne (Germania), despre care se putea spune ca era catară, deoarece membrii săi refuzau să mănânce produsele provenite de la animale care se reproduceau prin contact sexual (de exemplu carnea și laptele de vacă, dar nu și carne de pește, despre care se credea că se înmulțește asexuat și priveau căsnicia ca pe un păcat trupesc.. Ca și în cazul grupului din Italia, și aceasta a fost blamată pentru „erezie” iar membrii lui prinși și arși pe rug.
În cea de-a doua periada a secolului al XII-lea pe vremea cand incepuseră cruciadele, catarismul a avut o periaodă de înflorire, în jumatatea sudică a Franței, ajungând în vest până la Agen și în sud până la Carcassonne.
Cruciadele au constituit pentru mulți soldați din Franța dar nu numai, ocazia de a intra în contact cu un uimitor amalgam de culturi și credințe din Țara Sfântă și din împrejurimi.
Catarismul a atras un număr mare de femei de rang înalt. Motivul ar fi acela că acesta propovăduia ascetismul și supremația spiritului în fața plăcerii fizice, care erau în consonanță cu ideea, foarte populară în acea epocă, a iubirii curtenitoare, caste, cântată de menestrelii rătăcitori, cunoscuți sub numele de trubaduri.
Biserica Catolică a sesizat pericolul proliferării catarismului și viziunii acesteia eretice, a modului ascetic de viață dar și opoziția înverșunată față de ierarhia bisericească. Toate aceseta reprezentau o adevarată amenintare pentru Franța. De aceea au fost trimiși teologi și inalti prelați ai bisericii pe tot teritoriul țării să zdruncine influența crescândă a ereziei în rândurile populației. Vizitele s-au soldat cu un esec.
Inocențiu al III-lea a proclamat cruciada împotriva Languedocului, prima cruciadă a creștinătății, care a avut drept țintă orașul Beziers, centru al credinței catare dar mai ales pentru că aceasta avea un înalt grad al toleranței religioase, având un număr mare de practicanți ai catarismului, care se estima la 15000-20000 de locuitori.
În fruntea cruciaților s-a aflat abatele Arnaud Amaury, care a ramas în istorie pentru faptele sale de mare cruzime.
Nobilii din nordul Franței ademeniți de promisiunea că vor primi pământul confiscat de la catari s-au alăturat acestuia. Abatele a fost de neoprit chiar dacă nu a primit ajutorul cavalerilor Templieriși Ospitalieri sai Ioaniți, și în iulie 1209 oamenii săi au început asaltul asupra orașului Beziers.
Cetatea a fost imediat cucerită și abatele de Cîteaux a ordonat exterminarea nediscriminatorie a populației, chiar dacă a fost întrebat cum aveau să distingă pe ereticii catari de restul populației, acesta a raspuns :„Omorâți-i pe toți, Dumnezeu îi va recunoaște pe ai săi”. Măcelul a fost înfiorător, barbati, femei copii au fost scoși din biserică, li s-au scos ochii, au fost mutilați si apoi ucisi. alțau fost legați de cai și târâți pe drum.
De menționat un detaliu important în legatură cu acest atac, este că acesta s-a produs în biserica care era închinată Mariei Magdalena chiar în ziua de 22 iulie, sărbătoarea Mariei Magdalena la catolici.
În concepția catară Maria Magdalena fusese soția lui Iisus era contrară dogmei catolice și considerată drept erzie.
Până în 1229, când cruciada a fost declarată oficaîncheiată, catarismului i-au fost administrate lovituri zdrobitoare, multi dintre membrii sai gasindu-si sfârșitul arși pe rug. totuși mișcarea nu a fost complet eradicată și a intrat pe mâna altui instrument de constrângere al Bisericii catolice : Inchiziția, care a avut drepturi depline în vânarea și exterminarea ereticilor din regiune.
Ascensiunea si decăderea acestei secte secrete au avut un impact indubitabil asupra istoriei, chiar daca nu acesta a fost scopul ei.
Articol realizat cu ajutorul cartii Istoria societatilor secrete de Michael Streeter