AnnaE
#0

Mituri si legende Iliada - Razboiul Troian legenda de citit online

Cantul 1
Intre Achile si Agamemnon se dezlantuie o cearta aprinsa.

De noua ani se luptau grecii si troienii in batalii sangeroase, fara ca balanta victoriei sa se incline de partea unora sau altora. Totusi intr-o vreme se instalase pacea intre cele doua tabere, dar in schimb grecii mureau pe capete, secerati de o boala misterioasa, caruia vracii acelor vremuri nu reuseau sa-i gaseasca leac.

Grecii supersticiosi gandira ca mania lui Apollo, zeul lor protector le trimise un semn ca ceva nu era pe placul lui.
La sfarsitul razboinicilor, Achile, regele mirmidonilor, se intreba care-i cauza nemultumirii lui Apollo.
Profetul sfatului, le raspunse ca fiica preotului Crises era tinuta sclava de unul dintre ei si pentru aceasta e Apollo manios.

Se stia ca Agamemnon era acela care o tinea captiva pe fata si pentru ca nici unul nu avu curaj sa spuna ceva, fiind comandantul suprem al armatei grecesti, Achile ii spuse cu indrazneala, sa renunte la sclava lui.
Agamemnon se infurie si-i ceru lui Achile sa-i dea sclava lui, pe Briseis, la fel de tanara si frumoasa ca sclava lui.

Si pe data se isca o cearta in toata regula intre cei doi. Achile ii reprosa ca din cauza lui Paris care i-a furat nevasta lui Menelau(fratele lui Agamemnon) si-a lasat patria si a plecat la lupta cu troienii, din cauza ca a crezut ca onoarea lui Menelau este si onoarea Greciei. Din aceasta cauza daca i se va lua sclava el isi va lua armata si corabiile si se va intoarce in Grecia.

Degeaba, cel mai batran si cel mai intelept din tot sfatul, a incercat sa-i potoleasca, nu a fost chip si Achile a parasit adunarea si a plecat.
Nu dupa mult timp, venira doi oameni a lui Agamemnon si o luara pe Briseis. Achile nu se impotrivi, chiar daca o iubea nespus de mult pe fata.

La cateva zile de la aceasta intamplare, Ulise, regele Itacai, veni insotit de Criseis, dandu-i-o tatalui ei Crises.
Achile suparat foarte ca a ramas fara Briseis dar mai ales ca a fost umilit luandu-i-se sclava, ceru ajutorul mamei lui, zeita Tetis, careia i ceru sa se duca la Zeus si sa-l roage sa le dea multe victorii troienilor, astfel incat sa vada grecii ca daca el nu lupta nu au nici o speranta sa castige vreo lupta.
Zeus cand auzi rugamintea uneia dintre zeitele lui preferate ii promise ca grecii vor plati scump jignirea adusa fiului ei.

View All Previous Posts
AnnaE
#6

Cantul 7

 

De sus din Olimp Atena privea obosita lupta dar si aparitia lui Hector care ii incuraja pe troieni sa lupte pana la ultima suflare si se reintoarse pe pamant. Apollo o vazu si-i spuse :"- Asa de mult iti doresti ca Troia sa fie nimicita incat te-ai intors? Aliaza-te cu mine Atena si hai sa punem capat macelului.!"

Zeita ii dadu dreptate si ajunsera la un compromis. Hector sa provoace pe unul din printii greci la o lupta in doi. Hector facu intocmai si la sorti cazu grecul Aias Telamonidul, sa se lupte cu el.

Se luptara cu sulitele, apoi cu pietrele si apoi isi scoasera sabiile din teaca, napustindu-se unul asupra celuilalt. Probabil s-ar fi luptat pana la moarte daca nu interveneau cei doi zei sa-i desparta.

Pe ziua aceea lupta se incheiase si cei in viata aveau sa-si ingroape tovarasii cazuti in lupta.

AnnaE
#7

Cantul 8

 

 

A doua zi, in Olimp Zeus chema la sfat toti zeii. Era foarte suparat si tulburat din cauza acestui razboi care parea ca nu se va mai termina niciodata.
Ii avertiza pe toti zeii sa nu mai intervina in aceasta lupta si cine nu-i va asculta porunca va fi lovit de fulgerul lui. Dupa ce le vorbi, se retrase pe muntele Ida, masurand cu privirea in lung si-n lat campul de batalie.

In acest timp, de cum rasari soarele cele doua tabere se napustira una asupra alteia, pornind o lupta crancena care se finaliza cu alti morti, alta suferinta si alti eroi cazuti la datorie.
Atunci Zeus lua cantarul norocului si puse pe un taler, soarta grecilor si pe altul soarta troienilor. Ultimul era mai greu, deci norocul era de partea troienilor. Atunci arunca un fulger aproape de tabara greaca si grecii fugira care incotro. Numai batranul Nestor a ramas in urma si daca nu ar fi sarit Diomede in ajutorul lui era o prada usoara pentru troieni.
Diomede prinse a striga la grecii care fugeau mancand pamantul.
Vazand ca nimeni nu-l asculta acesta intoarse carul, hotarat sa le arate troienilor ca nu le era frica de ei. Isi arunca lancea, incercand sa-l loveasca drept in inima pe Hector dar nu reusi. Il lovi pe cobducatorul carului lui Hector.
Zeus, care urmarea intreaga scena arunca un fulger in fata carului lui Diomende. Caii se speriara iar Nestor ii striga sa se opreasca, fulgerul fiind semn de la insusi Zeus ca nu e de partea lor. 
Diomede nici nu a vrut sa auda, nu vroia ca cineva vreodata sa spuna ca a fugit ca un las de pe campul de batalie. 
Troienii prinsera curaj si sub indemnul lui Hector, pornira ofensiva impotriva grecilor, alergandu-i pana aproape de zidul lor de aparare. Tinta lor era sa ajunga la corabii si sa le dea foc, astfel grecii fara corabii nu vor mai avea cu ce sa fuga si vor pica in mainile lor.

Apusul soarelui ii prinsera pe troieni in plin atac. Hector le-a strigat :"- Ajunge fratilor! Opriti-va! Speram sa atacam si corabiile dusmanului, dar, asa cum vedeti, curand se lasa noaptea. Trebuie sa incetam lupta! De data asta, adauga el, n-o sa ne mai retragem, n-o sa mai parasim teritoriul pe care abia l-am cucerit. Sa trimitem pe cineva sa dea de stire sotiilor si prietenilor nostri ca armata ramane aici. Maine in zori vom navali peste ei si vom da foc la corabii. Cand vor vedea ca nu mai au nici o scapare grecii se vor preda!".