IN LUMEA DREPTATII — Volum de nuvele si schite de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti, publicat in 1906 la Editura „Vietii Romanesti' din Iasi, premiat de Academia Romana in anul urmator, cuprinzand un numar de 17 proze, prima dintre acestea, cea mai reprezentativa, dand si titlul volumului. ii urmeaza: Varcolaciul, Puiul, Doua surori, Din carnetul unui judecator, Un om, Microbul, Inspectie, Neamul Udrestilor, Cocoana Leonora, Magheranul, Sambata, Pana Traznea Sfantul, Sminteala lui Radu Finulet, Moartea lui Castor, intamplare si Conu Alecu
Volumul in lumea dreptatii a impus definitiv pe autorul sau ca pe unul dintre maestrii de frunte ai nuvelei si mai ales ai schitei romanesti, I. Al. Br. V. dovedindu-se, prin continutul povestirilor sale, un foarte fin cunoscator al mediului functionarilor marunti din orasele de provincie, angajati ai tribunalelor, dar si al profesorilor, perceptorilor, boierilor scapatati si, nu in ultimul rand, al lumii animalelor. Suprasaturat de atmosfera corupta a tribunalelor, magistratul Andrei Rizescu din nuvela In lumea dreptatii isi gaseste linistea si impacarea in familie, interpretand muzica impreuna cu sotia sa, Elena, si cu capitanul Caselli; pe de alta parte, cu cumnatul sau, profesorul Antonescu, joaca sah si discuta literatura.
In aceasta mica comunitate linistita si fericita patrund tot mai mult ecouri ale nedreptatilor ce se produc in aceasta lume asa-zisa a dreptatii, prin angajati corupti si venali, de tipul lui Bernescu, Vineanu sau Zarnescu.
Opunandu-se acestui mediu la care nu se poate adapta, protagonistul nuvelei e mutat disciplinar la judecatoria rurala Urziceni, asista la drama propriei sale familii si innebuneste. Despre aceeasi lume a tribunalelor, aducand de data aceasta in atentia cititorului micile sau marile drame ale celor ce vin sa-si caute aici dreptatea, vorbesc si tabletele adunate sub genericul Din carnetul unui judecator: un taran batran cauta in zadar rezolvarea jalbei impotriva celui ce i-a „fermecat picioarele, de (i) le-a betejit"; o fata jura ca a fost violata, sub amenintarea ca o „omoara taica", dar pana la urma isi marturiseste dragostea pentru inculpat; un satean, dat in judecata pentru ca „a batut crunt o femeie", e invatat de avocat sa nege totul, dar, adus in fata martorei, „se uita rusinat in dreapta si in stanga la lumea din sala" si apoi spune adevarul; o mama careia i se ucide fiul cere pedepsirea exemplara a ucigasului, dar, va-zandu-i mama cu ochii inecati de lacrimi, isi retrage plangerea, „ sa nu patimeasca si ma-sa ce patimesc eu". Dificultati de adaptare la noile realitati intampina si eroii altor povestiri.
Costache Udrescu, din Neamul Udrestilor, consulta toata ziua hrisoavele vechii sale familii boieresti, nu admite amestecul celor ce sunt „fara neam", dar asista cu durere la diminuarea propriei averi prin „grija" unicului sau fiu. Aceeasi este si soarta lui Pana Trasnea Sfantul, din naratiunea ce poarta numele eroului. Ramas doar cu un petec de pamant prin stradania fratelui sau, mare cartofor, batranul boier, fost profesor, duce o viata izolata, cultivand cu pasiune flori si pomi fructiferi. Se casatoreste la 40 de ani cu o nepoata a unicului sau prieten, dar aceasta moare in curand, fapt care va duce la pierderea echilibrului sau sufletesc. Si celelalte medii isi au unicatele lor. Un fost negustor, Radu Finulet, din povestirea Sminteala lui Radu Finulet, ramane cu o „sminteala" in urma sfarsitului neasteptat al sotiei sale „dintr-o nebagare de seama la luarea doctoriei". Nevinovata sa nebunie se manifesta in aprinderea pe pridvorul casei a douasprezece lumanari si in fredonarea unor melodii bisericesti. Familia hotareste izolarea lui intr-o casa la periferie, pazita de un sergent. Coana Leonora, din povestirea cu acelasi titlu, e stapanita si ea de doua mari pasiuni: prezentarea „ghenealoghiilor" propriei sale familii si a vietap^lor ce o inconjoara, pe de o parte, iar pe de alta parte, de dereticatul camerelor inchiriate unor modesti functionari din localitate, in timp ce coana Lenta, din Magheranul, nu are alta bucurie decat ingrijirea unui magheran iar distrugerea acestuia de catre un rauvoitor, „un tanar span si jobenat", va provoca o adevarata tragedie. Conu Costache din Varcolacul are si el o mica sminteala. Se teme de varcolaci si de aceea nu suporta pe nimeni langa el in timpul jocului de carti. Pe cel ce a indraznit sa se apropie il considera varcolac, asa cum o eticheteaza si pe coana Raluca, o batrana pisaloaga ce indrazneste sa-i adreseze intrebari in timpul jocului.
Conu Alecu din schita omonima, desi „e boier get-beget, e de printipuri liberale" si se poarta cu toata lumea ca un adevarat democrat. Cand insa tanarul doctor Clopotescu il bate pe umeri, dorind sa afle „ce palavre va mai spune boierul de radeti cu atata pofta?", batranul se supara foc si-l pune la punct pe obraznic. Lumea celor umiliti si oropsiti de soarta ramane insa tema predilecta a lui Br. V. Un fost negustor, ajuns perceptor in urma unei nenorociri familiale, din schita Un om, ramane impresionat pana la lacrimi de modul omenos in care este primit in casa unui debitor, deoarece „noi perceptorii nu prea suntem primiti cu dulceata si cu cafea".
In Microbul, cunoastem drama unui umil functionar pe seama caruia colegii isi permit glume dintre cele mai grosolane, una dintre acestea ducand la destituirea sa si lipsindu-l astfel de posibilitatea de a-si intretine cele trei surori si mama paralitica.
Nefericiti sunt si cei doi parinti din intamplare, al caror copil, ce promitea a deveni un mare violonist, isi pierde intr-un accident bratul drept. intr-o alta naratiune, Doua surori^ Elina se sacrifica mereu pentru sora sa, Sofica.
In final aceasta din urma nu arc nici cea mai mica remuscare cand il atrage in mrejele ei pe prietenul propriei sale surori. O atmosfera apasatoare si tensionata, concretizata in grijile si agitatiile de care e marcata o companie in asteptarea inspectiei unui colonel, ne sugereaza schita Inspectie, ce se inscrie printre cele mai reusite proze inspirate de mediul ostasesc, ilustrate la noi de Anton Bacalbasa, Ioan Alexandru Bassarabescu, D. D. Pa-trascanu si altii. Un pronuntat caracter autobiografic are schita Sambata; reconstituind cu o minutie de miniaturist atmosfera de sfarsit de saptamana din copilarie, in care un rol preponderent au guvernanta austriaca si bunica, lata si mama, preotul, Ioan Alexandru Br. V. reinvie aici un intreg ceremonial domestic. intr-o astfel de ambianta, in care copilul observa zilnic pe „tata, cu mainile murdare de pamant din florarie", natura retine de timpuriu atentia viitorului scriitor. O schita ca Moartea lui Castor are si ea un pronuntat caracter memorialistic.
Urletele sarmanului caine, ajuns in agonie la adanci batranete, considerat ca unul dintre putinii martori ai unor ani mai fericiti, evoca si ele profundul regret al vremurilor copilariei. Spre aceeasi copilarie a scriitorului dar si a noastra, ne indreapta cunoscuta istorioara Puiul, in care vorbeste despre soarta nefericita a puiului de prepelita neascultator si durerea mamei ce se vede nevoita sa-l abandoneze, plecand, in cele din urma, cu cei sanatosi in tarile calde. Strabatute de cele mai multe ori de puternice filoane lirice, povestirile lui I. Alexandru Bratescu Voinesti din acest volum demonstreaza deopotriva sensibilitate si duiosie, dragoste si compasiune pentru tot ceea ce inseamna suferinta. Fata de cei ce o provoaca e insa rezervat, ii moralizeaza sau chiar ii condamna.
In general, autorul recurge la o concentrare maxima, stapanind, dupa cum aprecia Ibraileanu, stiinta de a prezenta situatiile si arta de a compune. De cele mai multe ori Ioan Alexandru Br. V. realizeaza mici scenete, bazate pe inregistrarea detaliilor semnificative, pe un dialog viu si antrenant. Nu intamplator, proza sa, mai ales unele dintre schitele sale din acest volum dar si din altele, a fost asociata cu momentele lui I. L. Caragiale, in scrisul caruia autorul volumului in lumea dreptatii a avut un model pretios.