Johnny1
#0

In seara asta mi sa facut pofta de clatite, mie imi plac cele cu dulceata de visine,in seara asta vom face clatite cu crema de branza si sunca de praga.Am uitat sa va spun n-am mai facut clatite pana acum ....

INGREDIENTE
3 ouă
50 ml ulei
1 praf sare
150 ml lapte
200 ml apă minerală
300 g făină
Pentru umplutură
200 g telemea de vacă
50 g unt
100 g şuncă de Praga
2-3 fire de pătrunjel sau de ţelină
MOD DE PREPARARE
1. Se desfac ouăle într-un bol şi se bat cu un praf de sare. Se adaugă uleiul amestecându-se continuu, ca la maioneză. Se adaugă laptele călduţ şi se bat bine 3-4 minute.
2. Separat, se cerne făina şi se adaugă în compoziţia de ouă, amestecându-se să nu facă cocoloaşe. Compoziţia se subţiază cu apa minerală atât cât să capete consistenţa smântânei.
3. Într-un bol, se rade telemeaua de vacă şi se amestecă cu untul moale. Crema de brânză se lasă la temperatura camerei, ca să se poată întinde pe clătite. Se feliază şunca de Praga în felii subţiri.
4. Se pun în tigaia de teflon câteva picături de ulei şi se prăjesc clătitele. După ce s-au prăjit, se lasă câteva minute la rece, apoi se umplu cu crema de brânză şi cu şunca de Praga. Se rulează, se aşază pe frunze de salată verde şi se ornează cu telemea rasă şi frunze de pătrunjel.