Să învăţăm să împărţim

Au fost odată ca niciodată două ţări care împărţeau aceeaşi graniţă. Una dintre ţări, condusă de o regină, era acoperită de pietre şi stânci. Cealaltă, condusă de un rege, nu avea deloc.

Totul ar fi fost în regulă, doar că regina se uita peste graniţă şi dorea ce avea regele. "Dacă am avea pământ fără pietre", spunea ea, "am putea cultiva recolte şi mi-aş putea hrăni supuşii".

Şi regele se uita peste graniţă şi dorea ceea ce avea regina. "Cu pietre" spuse el "am putea construi case, şcoli şi spitale".

Regina spuse oamenilor ei "Avem nevoie de pământ dacă e să ne hrănim. Aruncaţi toate pietrele peste graniţă".

Oamenii care locuiau în ţare fără pietre au mers la regele lor şi s-au plâns "Oamenii din ţara reginei aruncă pietre la noi" au spus ei.

"Nu avem noi nevoie de pietre pentru a construi case, şcoli sau spitale?" a spus regele. "Să declarăm război. Oamenii reginei sunt săraci şi nu au altă avere decât pietrele lor. Dacă aruncă în continuare pietre vom avea tot materialul de care avem nevoie pentru a ne construi clădirile". Aşa că războiul a continuat până când pămânul pietros nu mai avea stânci deloc şi pământul fără stânci era plin de pietre.

Atât supuşii regelui cât şi cei ai reginei au fost fericiţi pentru o vreme. Supuşii reginei au cultivat pământul pentru o vreme. Supuşii regelui au construit case, şcoli şi spitale ... pentru o vreme.

În curând supuşii reginei şi-au dat seama că aveau o grămadă de mâncare dar nu mai aveau pietre pentru a construi case, şcoli, spitale. Nu mai aveau pietre nici măcar pentru a repara vechile clădiri.

De cealaltă parte a graniţei, supuşii regelui aveau acum foarte multe clădiri dar mâncarea se termina şi începea sa le fie foame.

Avem nevoie de un alt război pentru a ne căpăta pietrele înapoi, a spus regina, aşa ca un nou război a fost declarat. Încă o dată pietrele au fost aruncate peste graniţă. Oamenii regelui şi ai reginei se tot luptau, dorind ce aveau ceilalţi, dar nimeni nu era fericit.

Apoi, într-un an un bufon de curte s-a întâmplat să treacă prin zonă şi să stea o vreme pe un deal. Văzând ce se întâmpla, a izbucnit în râs. "Este ridicol" şi-a spus în sinea lui şi a cerut să se întâlnească cu regele şi regina, în acelaşi timp.

Când s-au aşezat să stea faţă în faţă nu erau deloc prietenoşi la început. "Tot ce se întâmplă este vina ta", a spus regele. "Voi aţi început să aruncaţi pietre la noi."

"Nu, este vina voastră" zise regina. ''Voi aţi declarat război ca să obţineţi pietrele noastre".

"Staţi puţin, staţi puţin" zise bufonul. "Faptul că sunteţi nervoşi şi vă învinovăţiţi unii pe ceilalţi nu vă va rezolva problema. Unul dintre voi are pietrele. Unul dintre voi are recoltele. Mereu doriţi ceea ce are celălalt, până obtineţi ..., după care nu mai vreţi. Cum putem să facem în aşa fel încât să nu vă mai războiţi?"

Bufonul vedea cum atât regele cât şi regina se gândeau la întrebarea sa. Regele a vorbit întâi. "Pietrele sunt tale tale" a spus reginei. "Câmpiile sunt ale noastre" şi totuşi bufonul are dreptate. Amândoi dorim ceea ce are celălalt. Poate putem împărţi. Cum ar fi dacă noi am cultiva mâncare pentru voi şi am primi în schimb pietrele de care avem nevoie. Poate oamenii mei i-ar putea învăţa pe oamenii tăi cum se cultivă pământul iar supuşii mei ar învăţa de la ai tăi despre construcţii. În acest fel am putea colabora şi nu ne-am mai bate."

Regina s-a declarat de acord şi bufonul a râs fericit. Apoi cele două ţări au început să împartă ceea ce aveau şi trăiau liniştite şi în pace,iar bufonul se aşeza deseori pe deal, privind cum oamenii din cele două ţări treceau graniţa, împărţind ceea ce aveau.